Sunteți pe pagina 1din 50

PLANIFICAREA UNITĂȚII TEMATICE: „CĂLĂTORIE PE UN NOR”

SĂPTĂMÂNI: 4 săptămâni 7.10 -8.11.2019

SĂPTĂMÂNA 1: 7.10.2019 – 8.11.2019

Ziua Discipline/ Activități integrate / Conținut Resurse Evaluare Observații


Discipline forme de organizare activat
integrate
7 oct. LLR -realizarea de predicții Furtuna, *manual, text *observare
(luni) MM referitoare la întâmplările Ruth Stiles Gannett suport, fâșii sistematică
Ș.N. ce ar putea să se petreacă de hârtie pe *tema de lucru
într-un text, pornind de la lectura textului care sunt în clasă
cuvântul-cheie apă scrise
-audierea unui text lecturat paragrafe din
de către învățător, în care textul audiat,
întâmplările se petrec pe dicționar,
mare minge.
-folosirea unor tehnici prin *metoda
încercare şi eroare pentru a predicțiilor,
descoperi semnificaţia procedee de
cuvintelor necunoscute, citire activă,
întâlnite în textul audiat conversaţia,
-confruntarea explicațiilor explicaţia,
oferite de elevi pentru exercițiul,
cuvintele necunoscute cu metoda RAI
sensurile oferite de (Răspunde,
dicţionar aruncă,
-antrenament de scriere întreabă), jocul
creativă: joc Poveste didactic.
forţată (redactarea unui
scurt text în care se
utilizează achiziţiile
lexicale noi. Redactarea
textului pornește de la un
cuvânt nou, precizat de
învățător și continuă pe
măsură ce învățătorul
introduce, la intervale
scurte de timp, alte cuvinte)
-ordonarea paragrafelor
scrise pe fâșii de hârtie și
reconstituirea textului
audiat formularea de
întrebări/răspunsuri ce
vizează informaţiile
esenţiale sau de detaliu
desprinse din textul citit
LB.FRANCEZĂ
ED.FIZICĂ
MM - interpretarea vocală a Cântarea vocală *manualul *observare
LLR cântecelor, cu utilizarea individuală tipărit/digital, sistematică
percuţiei corporale - a caietul, surse *evaluare
aplauzelor ritmice, a audio orală
bătutului din picior *conversaţia, *temă de
- jocuri de mimare a unor explicaţia, lucru în clasă
atitudini corespunzătoare exerciţiul,
expresivităţii fragmentului munca
muzical audiat independentă,
- joc de alegere a unor jocul
măşti în funcţie de didactic
expresivitatea muzicii
audiate
- stimularea exprimării
spontane a unor reacţii,
emoţii, sentimente faţă de
scurte fragmente muzicale
contrastante (de exemplu,
desene animate adecvate
vârstei)
- interpretarea cântecelor
individual, cu respectarea
regulilor
- interpretarea unor cântece
cu solist și cor, în dialog
muzical
8 oct.
LB.FRANCEZĂ
(marți)
LLR -citirea selectivă a textului Furtuna, *manual, text *tema pentru
MM pe baza unor repere date Ruth Stiles Gannett suport, coli acasă
AVAP -identificarea în text a colorate, *evaluarea
aspectelor inspirate din foarfece, după
realitate și a aspectelor care lipici. rezolvarea
nu sunt reale *procedee de sarcinilor de
-joc Semaforul emoțiilor: citire activă, învățare
selectarea din text a unor conversaţia
cuvinte/expresii/enunțuri euristică,
care sugerează sau produc explicaţia,
anumite emoții sau reacții, observarea
asocierea acestora cu o dirijată,
anumită culoare și așezarea exercițiul, jocul
lor în propriul semafor didactic.
(care va avea cel puțin 3
culori)
-discutarea rolului unor
cuvinte din text de a
crea/sugera anumite
imagini vizuale/
auditive/olfactive, de a
induce emoții și de a
provoca reacții cititorului
-joc Mimă: pe bilețele sunt
scrise cuvinte/expresii care
impresionează cititorul.
Elevii care ies în fața clasei
extrag câte un bilet și
mimează reacția emoțională
produsă de
cuvintele/expresiile citite.
Colegii indică starea
emoțională mimată în
formulări precum: E ceva
care te înfricoșează/te
uimește etc.
-antrenament de scriere
creativă: continuarea
enunțului Dacă aș fi apă,
aș…, utilizându-se
cuvinte/expresii care
impresionează cititorul
MATEMATICĂ - efectuarea de Adunarea și scăderea *manualul, *tema de
MM adunări/scăderi de numere numerelor naturale 0 numărătoarea lucru în clasă
AVAP naturale, fără trecere și cu – 1000, cu trecere de poziționare,
trecere peste ordin, în peste ordin fișe de lucru
concentrul 0 – 1 000 *conversaţia,
- descompunerea numerelor Proprietățile explicaţia,
în concentrul adunării exerciţiul
0 – 1 000, utilizând
adunarea şi scăderea, fără
trecere și cu trecere peste
ordin
- utilizarea proprietăţilor
adunării în calcule
(comutativitate,
asociativitate, element
neutru)
-rezolvarea de exerciţii de
tipul: Află suma/diferența
numerelor ....
- exemplu: joc: Baltă, lac,
râu sau mare? (efectuarea
de calcule și asocierea
rezultatului cu adâncimea
bălții, lacului, râului, mării)
AVAP -identificarea culorilor din Culoarea *manual, *observare
LLR cercul culorilor bloc de desen, sistematică
Ed.civică -recunoaşterea culorilor în pensule, *evaluare
imagini şi în jurul nostru acuarele, frontală şi
-dialog provocat privind imagini individuală
semnificaţia culorilor: *exerciţiul, *portofoliu
„Care este culoarea ta conversaţia,
preferată?” demonstraţia,
-compunerea unui spaţiu observaţia,
plastic în care să se explicaţia,
evidenţieze culorile jocul didactic
Un copil obișnuit
9 oct. ED. CIVICĂ - exerciții de alcătuire a Ce sunt plantele și *manualul, *observare
(miercuri Ș.N. unei fișe cu titluri de opere animalele ? caietul, sistematică
literare cunoscute în care ilustrații, *temă de
personajele sunt plante sau dicționare, lucru în clasă
animale; lecturi
- exercițiu-joc de imaginare suplimentare;
a unui dialog între copil și
animalul preferat;
- exerciții de răspundere la
anumite întrebări;
- exerciții de completare a
spațiilor punctate cu
termeni potriviți;
- exerciții de desenare a
unor plante și animale
MATEMATICĂ - efectuarea de Adunarea și scăderea *manualul, *tema pentru
AVAP adunări/scăderi de numere numerelor naturale 0 numărătoarea acasă:
naturale, fără trecere și cu – 1000, cu trecere de poziționare, efectuarea
trecere peste ordin, în peste ordin. fișe de lucru; unor calcule
concentrul 0 – 1 000 *conversaţia, în concetrul
- efectuarea probei explicaţia, 0-1000 și
operaţiei de adunare, exerciţiul, verificarea
respectiv de scădere jocul didactic. prin proba
- utilizarea unor procedee adunării/scă-
de calcul rapid pentru derii
efectuarea adunărilor și
scăderilor în concentrul 0-
1000
- exemplu: joc: Pătratul
magic
- utilizarea unor jetoane cu
legume pentru a
compune/rezolva proble
- identificarea rolului
legumelor în menținerea
stării de sănătate și a rolului
apei în dezvoltarea
legumelor.
LLR -relatarea, după întrebările Furtuna, *manual, text *observarea
AVAP investigatorului perfect, a Ruth Stiles Gannett suport sistematică -
MM întâmplărilor din textul *conversaţia, iniţiativa în
studiat în orele anterioare explicaţia, comunicare
(Cine? Ce? Unde?Când? povestirea, *tema pentru
Cum? De ce? Cu cine?) dezbaterea, acasă
-exerciţii de exprimare exercițiul,
personală pe baza problematiza-
elementelor din text rea.
-exprimarea
acordului/dezacordului faţă
de acţiunile, atitudinile
unorpersonaje și
argumentarea opiniei
personale
-reluarea audierii textului
pentru a
completa/transpune, în Relatarea unor
tabelul Cadranele, întâmplări
informaţii și desene
adecvate pentru a exprima
ceea ce a auzit, ce a simțit
precum și propriile
experiențe prin raportare la
cele ale personajelor,
concluzii
-identificarea în textul
suport a unor cuvinte cu doi
n, formarea de cuvinte
pornind de la cuvinte date
și formularea unor enunțuri
cu acestea
ED.FIZICĂ
10 oct. LLR -realizarea în scris, pornind Țara lui Vreau-și- *manual, text *observarea
(joi) Ed.civică de la cuvinte-cheie date de primesc, suport, sistematică
învățător, a unor predicții Andre Maurois dicționar *temă de
referitoare la locul, timpul, Locul, timpul, ordinea *metoda lucru în clasă:
acțiunile care ar putea să se derulării întâmplări- predicțiilor pe - alcătuirea de
petreacă în textul ce lor baza unor enunțuri
urmează a fi lecturat termeni dați în utilizând
-citirea individuală, în avans, procedee cuvinte nou
gând, a textului suport de citire activă, învățate;
-stabilirea sensului conversaţia, - relatarea
cuvintelor necunoscute prin explicaţia, întâmplărilor
raportare la contextul în exercițiul din text, în
care apar şi confruntarea cu ordinea
sensurile oferite de derulării lor,
dicţionar utilizând
-utilizarea achiziţiilor conectori de
lexicale noi în enunţuri tipul: mai
proprii întâi,apoi, în
-citirea în forme variate a cele din urmă
unor enunţuri din text - în
lanţ, ştafetă
-precizarea, pe baza
întrebărilor investigatorului
perfect, a aspectelor
esențiale din textul lecturat
(Cine? Ce a făcut? Unde?
Când? Cum? De ce?)
-scrierea unui paragraf în
care se folosesc conectori
de tipul: mai întâi,apoi, în
cele din urmă, pentru a
relata întâmplări din text, în
ordinea derulării lor
-confruntarea propriilor
predicții cu aspectele
relatate în text și stabilirea
punctelor comune
-antrenament de scriere
creativă: continuarea
enunțului: Dacă aș fi o
pasăre, aș fi …. deoarece .
…”
RELIGIE
- formularea şi rezolvarea *manualul, *observarea
unor probleme pornind de jetoane cu sistematică
la o tematică dată numere, fișe
- identificarea de lucru;
expesiilor/cuvintelor care *conversaţia,
presupun efectuarea unei explicaţia,
operații demonstrația,
- asocierea unor probleme exerciţiul,
date cu rezolvarea potrivită Probleme care se problematiza-
- utilizarea calculatorului rezolvă prin rea.
MATEMATICĂ operații de adunare
pentru verificarea
AVAP și scădere
rezultatelor adunărilor
şi/sau scăderilor
- formularea de probleme
având ca temă apa, pornind
de la situaţii concrete,
imagini, desene
- utilizarea unor simboluri
pentru numere sau cifre
necunoscute pentru
rezolvarea unor probleme
AVAP -identificarea culorilor din Culori primare, *manual, *observare
LLR cercul culorilor; culori binare bloc de desen, sistematică
Ed.civică -recunoaşterea culorilor pensule, *evaluare
primare şi a celor binare în acuarele, frontală şi
imagini şi în jurul nostrum; imagini individuală
-dialog provocat privind *exerciţiul, *portofoliu
semnificaţia culorilor: conversaţia,
„Care este culoarea ta demonstraţia,
preferată?”; observaţia,
-compunerea unui spaţiu explicaţia,
plastic în care să se jocul didactic
evidenţiezeculorile primare
şi/sau pe cele binare;
-exerciţii de obţinere a
culorilor binare
11 oct. - formularea şi rezolvarea *manualul, *tema de
(vineri) unor probleme pornind de jetoane cu lucru în clasă:
la imagini, expresii numere, fișe -asocierea
numerice, teme date de lucru; unor
- asocierea *conversaţia, probleme date
expesiilor/cuvintelor dintr- explicaţia, cu rezolvarea
o problemă cu operațiile demonstrația, corespunză-
corespunzătoare Probleme care se exerciţiul, toare;
- asocierea unor probleme rezolvă prin problematiza- -compunerea
MATEMATICĂ
date cu rezolvarea potrivită operații de adunare rea. și rezolvarea
LLR
- utilizarea proprietăţilor și scădere unor
AVAP
adunării în calcule probleme.
- extragerea şi sortarea de
numere dintr-un tabel, pe
baza unor criterii date
- utilizarea datelor
(referitoare la viețuitoare
care trăiesc în apă) din
tabele pentru rezolvarea
problemelor
LLR Povestirea orală a unui text Î ntâia zi de școală, *auxiliar de *observarea
Ed.civică citit, pe baza unui șir de Edmundo de Amici lectură sistematică
întrebări *conversaţia,
-discutarea, pe baza unor explicaţia,
exemple date, a exercițiul,
problemelor de punctuație problematiza-
ivite în situația în care rea, jocul de
vorbirea directă, dintr-un rol
text dialogat, este
transformată în vorbire
indirectă și invers
-povestirea orală a textului,
pe baza unui șir de
întrebări, cu accent pe
transformarea vorbirii
directe în vorbire indirectă
-completarea semnelor de
punctuație adecvate într-un
text fără punctuație și
discutarea rezultatelor
-transformarea, în perechi
sau grupuri mici, a unui
paragraf din text în text
dialogat
-joc de rol: prezentarea
orală a replicilor create
anterior
- efectuarea unor *apă potabilă, *proiectul –
experimente pentru sursă de Călătoria
evidențierea schimbării căldură, unei picături
stării de agregare a apei cuburi de de apă:
- completarea unor fișe de gheață, realizarea în
observații în urma farfurie de grup și
efectuării experimentelor plastic prezentarea
- completarea, într-un tabel, Schimbări ale stării *conversaţia, unor proiecte
ȘTIINȚE ALE de agregare a apei.
a stărilor de agregare a unor explicaţia, care să
NATURII Circuitul apei în
corpuri date Știu/Vreau să ilustreze
LLR natură
- observarea dirijată a unor știu/Am învățat circuitul apei
AVAP
scheme simple, desene exerciţiul, în natură
pentru identificarea experimentul,
circuitului apei în natură problematiza-
- realizarea unui desen care rea.
să ilustreze circuitul apei în
natură
- joc de rol: De vorbă cu o
picătură de apă
JOC ȘI - gestionarea relațiilor Responsabiliățile *mingi, *aprecieri
MIȘCARE intra-grup și inter-grup în rolurilor de ștefete, corzi selective
LLR activitățile de joc și mișcare conducere *evaluare
EC - realizarea unor sarcini de orala
colaborare în practicarea
activităților de joc și
mișcare
- implicarea activă în
evitarea/ medierea
conflictelor în activitățile
de joc și mișcare
- supravegherea respectării
regulilor și a ordinii în
desfășurarea jocurilor)
Exemple de jocuri:
 Remorcarea
 Ancorăm corabia la
mal
Între două focuri

SĂPTĂMÂNA 2: 14.10 – 18.10.2019

Ziua Discipline/ Activități integrate / Conținut Resurse Evaluare Observații


Discipline forme de organizare activat
integrate
14 oct. LLR Sensul cuvintelor: Țara lui Vreau-și- *manual, text *evaluarea
(luni) MM - cuvinte cu același înțeles; primesc, suport, după
EC - cuvinte cu înțeles opus; Andre Maurois dicționar, rezolvarea
- cuvinte care au aceeași creioane sarcinilor de
formă, dar înțeles diferit; colorate învățare
- expresii. *procedee de *observarea
- joc Caută și găsește! - citire activă, sistematică
citirea selectivă a textului lectura cu
pe baza unor repere date de creionul în
învățător (enunțuri din text mână,
în care se regăsesc cuvinte conversaţia,
cu același sens celor date) explicaţia,
- poziționarea pe axa exercițiul, jocul
timpului a unor enunțuri didactic
care prezintă întâmplări
petrecute în text, în ordinea
derulării acțiunilor
- realizarea uni
simbol/desen în dreptul
fiecărui enunț de pe axa
timpului pentru a evidenția
emoția/reacția provocată de
întâmplările din text
- transformarea unui
paragraf din text care
transmite o anumită emoție,
pozitivă sau negativă, prin
înlocuirea unor cuvinte
astfel încât, la final,
fragmentul să transmită o
emoție diferită față de cea
inițială – utilizarea
cuvintelor cu sens opus
- identificarea în textul
suport a cuvintelor cu
aceeași formă, dar înțeles
diferit și descifrarea
sensurilor acestora prin
raportare la context
- alcătuirea de enunțuri cu
diferite expresii ce conțin
un anumit cuvânt din textul
suport
alcătuirea, în grup, a unui
scurt text în care să se
utilizeze sensurile diferite
ale cuvântului mare,cuvinte
cu înțeles asemănător
acestuia, cuvinte cu înțeles
opus precum și expresii
diferite ce conțin cuvântul
dat
LB.FRANCEZĂ
ED.FIZICĂ
MM - stimularea exprimării *manualul *observare
LLR spontane a unor reacţii, tipărit/digital, sistematică
emoţii, sentimente faţă de caietul, surse *evaluare
scurte fragmente muzicale audio orală
contrastante (de exemplu, *conversaţia, *autoevaluare
desene animate adecvate explicaţia,
vârstei) exerciţiul,
- identificarea legăturii munca
dintre strofă și refren, text independentă,
și melodie jocul
- recunoașterea cântecelor Legătura dintre text didactic
vesele/triste după versuri, și melodie. Strofa,
melodie refrenul
- identificarea rândului
melodic, a strofei, a
refrenului
- jocuri de mimare a unor
atitudini corespunzătoare
expresivităţii fragmen-tului
muzical audiat
- joc de alegere a unor
măşti în funcţie de
expresivitatea muzicii
audiate
15 oct.
LB.FRANCEZĂ
(marți)
LLR Personajele textului narativ Țara lui „Vreau-și- *manual, text *evaluarea
EC - citirea individuală a unui primesc”, după André suport, după
scurt text informativ Maurois dicționar rezolvarea
referitor la conceptul de *procedee de sarcinilor de
personaj citire activă, învățare
- reflecție individuală, pe lectura cu *tema pentru
baza textului, asupra creionul în acasă
conceptului de personaj mână,
(sens, elemente definitorii, conversaţia,
categorii de personaje: explicaţia,
oameni/animale/plante/lucr exercițiul, jocul
uri) didactic,
- definirea, în perechi, pe metoda
baza textului a conceptului
de personaj
- comunicarea în cadrul
grupului mare a ideilor
conturate în perechi despre
ceea ce înseamnă personaj
- identificarea personajelor
din textul suport studiat la
ora anterioară
- exprimarea unor păreri
personale despre
personajele identificate
- realizarea de
corespondențe între
personajele textului și
anumite acțiuni ale acestora
- exprimarea
acordului/dezacordului față
de anumite acțiuni, atitudini
ale personajelor din textul
suport
-antrenament de scriere
creativă: consemnarea în
scris, într-un interval de
timp scurt, anunțat de
învățător, a tuturor ideilor,
gândurilor pe care elevul le
are pornind de la enunțul În
călătoria sa prin lume, o
picătură de apă și-a făcut o
mulțime de prieteni.
MATEMATICĂ - descompunerea numerelor Adunarea fără *manualul, *observarea
AVAP în concentrul 0 – 10 000, trecere peste ordin a imagini pentru sistematică
MM utilizând adunarea, fără numerelor naturale compunerea
trecere peste ordin mai mici decât de probleme;
- efectuarea de adunări fără 10 000 jetoane cu
trecere peste ordin, cu numere;
numere în concentrul *conversaţia,
0 – 10 000, utilizând explicaţia,
algoritmi de calcul, demonstrația,
descompuneri numerice şi exerciţiul.
proprietăţile operaţiilor
- utilizarea proprietăţilor
adunării în calcule
- folosirea unor tehnici de
calcul rapid (proprietăţile
operaţiilor, descompuneri
de numere etc.)
- ientificarea cifrelor
ascunse sub picăturile de
ploaie pentru a reface
calcule date
- exemplu: joc Traseul
alergătorului – alegerea
traseului pe care sunt scrise
operații care îndeplinesc
condiții date
-rezolvarea de exerciţii de
tipul: Află numărul
cu....mai mare decât ...
AVAP - observarea unor imagini; Arta plierii hârtiei *manual, *observare
LLR - identificarea tehnicii Tehnica Origami hârtie glasată sistematică
EC utilizate pentru realizarea imagini *evaluare
obiectelor; *exerciţiul, frontal şi
- definirea tehnicii origami; conversaţia, individuală
- descrierea etapelor necesare demonstraţia, *portofoliu
pentru realizarea lucrării; observaţia,
- confecţionarea lucrării explicaţia,
folosind tehnica origami jocul didactic
- confecţionarea unor jucării
folosind tehnica origami
(bărcuţa, coiful, solniţa)
16 oct. - exerciții de alcătuire a *manualul, *observare
(miercuri unei fișe cu titluri de opere caietul, sistematică
literare cunoscute în care ilustrații, *temă de
personajele sunt plante sau dicționare, lucru în clasă
animale; lecturi
- exercițiu-joc de imaginare suplimentare;
ED. CIVICĂ a unui dialog între copil și Ce sunt plantele și
ȘN animalul preferat; animalele ?
LLR - exerciții de răspundere la
anumite întrebări;
- exerciții de completare a
spațiilor punctate cu
termeni potriviți;
- exerciții de desenare a
unor plante și animale
MATEMATICĂ - descompunerea numerelor Scăderea fără trecere *manual, *tema de
AVAP în concentrul 0 – 10 000, peste ordin a jetoane cu lucru în clasă:
utilizând adunarea şi numerelor naturale numere pentru efectuarea de
scăderea, fără trecere peste a forma adunări și
ordin mai mici decât perechi de scăderi în
- efectuarea de scăderi fără 10 000 numere care concentrul 0 –
trecere peste ordin, cu au un rezultat 10 000, fără
numere în concentrul dat, fișe de trecere peste
0 – 10 000, utilizând lucru, ordin
algoritmi de calcul, calculator de
descompuneri numerice şi buzunar;
proprietăţile operaţiilor *conversaţia
- folosirea unor tehnici de euristică,
calcul rapid (proprietăţile explicaţia,
operaţiilor, descompuneri demonstrația,
de numere etc.) exerciţiul,
- utilizarea calculatorului jocul didactic.
pentru verificarea
rezultatelor adunărilor şi
scăderilor
- extragerea unor informații
din tabele și rezolvarea de
probleme pe tema
alimentației sănătoase
-rezolvarea de exerciţii de
tipul: Află suma/diferența
numerelor
LLR - citirea individuală, în O vizită la Cumuleta, *manual, text *tema de
EC gând, a textului suport; George Ricus suport,dicțio- lucru înclasă:
MM - stabilirea sensului lectura textului nar, minge. alcătuirea de
cuvintelor necunoscute prin *exercițiul, propoziții
raportare la contextul în conversaţia, utilizând
care apar şi confruntarea cu explicaţia, cuvintele nou
sensurile oferite de procedee de învățate în
dicţionar citire activă, text
- utilizarea achiziţiilor RAI *proba orală:
lexicale noi în enunţuri formulare de
proprii răspunsuri la
- citirea în forme variate a întrebări
unor enunţuri din text - în referitoare la
lanţ, ştafetă conţinutul
- precizarea, pe baza textului
întrebărilor investigatorului
perfect, a aspectelor
esențiale din textul lecturat
(Cine? Ce a făcut? Unde?
Când? Cum? De ce?)
- ordonarea unor enunțuri
care prezintă întâmplări
petrecute în text scrierea
unui paragraf în care se
folosesc conectori de tipul:
mai întâi,apoi, în cele din
urmă, pentru a relata
întâmplări din text, în
ordinea derulării lor
ED.FIZICĂ
17 oct. LLR - joc Semaforul emoțiilor: O vizită la Cumuleta, *manual, text *observarea
(joi) MM selectarea din text a unor George Ricus suport, coli sistematică:
cuvinte/expresii/enunțuri Comunicarea orală a colorate, iniţiativa în
care sugerează sau produc ideilor, a emoțiilor, a foarfece, lipici comunicare
anumite emoții sau reacții, sentimentelor *procedee de *tema de
și determină asocierea citire activă, lucru în clasă:
acestora cu o anumită lectura cu - realizarea
culoare și așezarea lor în creionul în unui scurt
propriul semafor (care va mână, scenariu, din
avea cel puțin 3 culori) conversaţia, 3-4 replici,
- identificarea unor cuvinte explicaţia, între două
din text care exercițiul, jocul personaje din
creează/sugerează anumite didactic, jocul text
imagini vizuale/ de rol
auditive/olfactive, care
produc o anumită emoție
sau provoacă reacții
cititorului
- observarea și discutarea
modului în care personajele
din textul suport transmit o
idee, un sentiment: prin
cuvinte rostite/ prin
gesturi/prin mimică
- joc Recunoașteți
personajul! – recunoașterea
de către colegi a
personajelor interpretate de
câțiva elevi prin mimarea
unor acțiuni ale acestora
sau reproducerea unor
gesturi precizate în text
- antrenament de scriere
creativă în perechi:
imaginarea continuării
comunicării dintre două
personaje din text și
scrierea replicilor pe care
acestea le-ar rosti
- joc de rol – interpretarea,
în perechi, a micului
scenariu creat anterior, cu
accent pe comunicarea
nonverbală
discutarea, în grupul mare
de elevi, a modalităților de
comunicare dintre cele
două personaje, observate
în timpul jocului de rol
RELIGIE
MATEMATICĂ - descompunerea numerelor Adunarea și *manual, *tema pentru
AVAP în concentrul 0 – 10 000, scăderea fără trecere jetoane cu acasă
MM utilizân peste ordin a numere, fișe  efectuarea
adunarea şi scăderea, fără numerelor naturale de lucru, de adunări și
trecere peste ordin mai mici decât 10 *conversaţia scăderi în
- jocuri de rol care solicită 000 euristică, concentrul 0
compunerea/ explicaţia, – 10 000, fără
descompunerea numerelor demonstrația, trecere peste
din concentrul exerciţiul, ordin;
0 – 10 000 jocul didactic.  verificarea
- estimarea rezultatului calculelor
unui calcul din concentrul 0 prin
– 10 000, fără efectuarea lui efecturarea
- efectuarea de probei.
adunări/scăderi fără trecere
peste ordin, cu numere în
concentrul
0 – 10000, utilizând
algoritmi de calcul,
descompuneri numerice şi
proprietăţile operaţiilor
- utilizarea simbolurilor (<,
>, =) pentru compararea
unor numere sau a
rezultatelor unor operaţii
aritmetice
- efectuarea probei
operaţiei de adunare,
respectiv de scădere
- exemplu: joc: Iepurașul
sportiv: efectuarea de
adunări și scăderi și
asocierea rezultatelor cu
sportivii participanți la
întrecere, care au
consemnat locul câștigat
-recunoaşterea culorilor *manual, bloc *observare
calde şi a celor reci; de desen, sistematică
-obţinerea culorilor reci acuarele, *evaluare
prin amestecul în proporţie pensule, frontală şi
mai mare a culorilor imagini individuală
albastru, violet, verde cu *exerciţiul, *portofoliu
alte culori în cantitate mai conversaţia,
mica; demonstraţia,
-obţinerea culorilor calde Culori calde, culori observaţia,
AVAP
prin amestecul în proporţie reci explicaţia,
LLR
mai mare a culorilor roșu, jocul didactic
EC
oranj, galben cu alte culori
în cantitate mai mica;
-identificarea senzaţiilor pe
care le provoacă aceste
culori
-exerciţiu – desenarea,
decuparea şi decorarea
unei lucrări în culori calde
şi culori reci
18 oct. MATEMATICĂ - efectuarea de adunări cu Adunarea numerelor *manualul, *observarea
(vineri) AVAP trecere peste ordin, cu naturale jetoane cu sistematică
MM numere în concentrul 0 – numere, post-
10 000, utilizând algoritmi 0 – 10 000, cu trecere it-uri, creioane
de calcul, descompuneri peste ordin colorate,
numerice şi proprietăţile calculator de
operaţiilor buzunar;
- utilizarea proprietăţilor *conversaţia,
adunării în calcule explicaţia,
(comutativitate, demonstrația,
asociativitate, element exerciţiul,
neutru) jocul didactic.
- estimarea rezultatului
unui calcul din concentrul 0
– 10 000, fără efectuarea lui
- utilizarea calculatorului
pentru verificarea
rezultatelor adunărilor
- folosirea unor tehnici de
calcul rapid (proprietăţile
operaţiilor, descompuneri
de numere etc.)
LLR Transformarea vorbirii Î ntâia zi de școală, *auxiliar de *observarea
EC directe în vorbire indirectă Edmundo de Amici lectură sistematică
MM - discutarea, pe baza unor *conversaţia,
exemple date, a explicaţia,
problemelor de punctuație exercițiul,
ivite în situația în care problematiza-
vorbirea directă, dintr-un rea, jocul de
text dialogat, este rol
transformată în vorbire
indirectă și invers
- povestirea orală a
textului, pe baza unui șir de
întrebări, cu accent pe
transformarea vorbirii
directe în vorbire indirectă
- completarea semnelor de
punctuație adecvate într-un
text fără punctuație și
discutarea rezultatelor
- transformarea, în perechi
sau grupuri mici, a unui
paragraf din text în text
dialogat
- joc de rol: prezentarea
orală a replicilor create
anterior
- identificarea unor *imagini, *evaluarea
caracteristici ale manual, după
fenomenelor naturii laptop, filme rezolvarea
- evidențierea mișcării educaționale. sarcinilor de
aerului și a influenței *conversaţia, învățare
vântului asupra norilor explicaţia,
- motivarea cauzelor Știu/Vreau să
schimbărilor temporare ale Fenomene ale știu/Am învățat,
ȘTIINȚE ALE unor fenomene din natură naturii: ploaie, exerciţiul,
NATURII - vizionarea unor secvențe ninsoare, vânt, observarea
LLR video care prezintă buletine fulger, tunet dirijată, joc de
MM meteo rol
- compararea temperaturilor
din diverse părți ale țării în
funcție de fenomenele
meteo înregistrate
- realizarea unor desene
care să ilustreze diverse
fenomene ale naturii
- joc de rol: Știrile meteo
JOC ȘI - gestionarea relațiilor Responsabilitățile *mingi, *aprecieri
MIȘCARE intra-grup și inter-grup în rolurilor de ștefete, corzi selective
LLR activitățile de joc și mișcare conducere *evaluare
EC - realizarea unor sarcini de orala
colaborare în practicarea
activităților de joc și
mișcare
- implicarea activă în
evitarea/ medierea
conflictelor în activitățile
de joc și mișcare
- supravegherea respectării
regulilor și a ordinii în
desfășurarea jocurilor)
Exemple de jocuri:
 Remorcarea
 Ancorăm corabia la
mal
Între două focuri

SĂPTĂMÂNA 3: 21.10 – 25.10.2019

Ziua Discipline/ Activități integrate / Conținut Resurse Evaluare Observații


Discipline forme de organizare activat
integrate
21 oct. LLR - joc Caută și găsește! - Comunicarea scrisă *manual, text *observarea
(luni) MM citirea selectivă a textului, a ideilor, a emoțiilor, suport, sistematică
pe baza unor repere date de a sentimentelor. computer, coli *interevalua-
învățător (enunțuri din text colorate, rea, pe baza
care exprimă o mirare/un Utilizarea adecvată a foarfece, lipici unor criterii
îndemn/un sfat, prin care se semnelor de *lectura cu date
adresează o întrebare sau se punctuație creionul în referitoare la
comunică o informație) mână, utilizarea
- completarea semnelor de conversaţia, corectă a
punctuație adecvate într-un explicaţia, semnelor de
text fără punctuație și exercițiul, jocul punctuație
discutarea rezultatelor didactic, jocul pentru a
- citirea pe roluri a textului, de rol comunica în
cu intonația impusă de scris idei,
semnele de punctuație emoții,
- vizionarea unui scurt clip sentimente
în care mediul de viață
prezentat în text este afectat
de poluare
- joc de rol: discuție
imaginată între personajele
din text, în situația în care
mediul lor de viață ar fi
afectat de poluare (în
perechi sau în grupuri mici)
- scrierea unui mesaj
adresat oamenilor în care se
comunică informații legate
de poluarea planetei, în
care se adresează întrebări
și se formulează
sfaturi/îndemnuri pentru
protejarea naturii
interevaluarea textelor
scrise și expunerea acestora
pe forme adecvate temei,
decupate din hârtie
LB.FRANCEZĂ
ED.FIZICĂ
MM - stimularea exprimării Legătura dintre text *manualul *observare
LLR spontane a unor reacţii, și melodie. Strofa, tipărit/digital, sistematică
emoţii, sentimente faţă de refrenul caietul, surse *evaluare
scurte fragmente muzicale audio orală
contrastante (de exemplu, *conversaţia, *autoevaluare
desene animate adecvate explicaţia,
vârstei) exerciţiul,
- identificarea legăturii munca
dintre strofă și refren, text independentă,
și melodie jocul
- recunoașterea cântecelor didactic
vesele/triste după versuri,
melodie
- identificarea rândului
melodic, a strofei, a
refrenului
- jocuri de mimare a unor
atitudini corespunzătoare
expresivităţii fragmen-tului
muzical audiat
- joc de alegere a unor
măşti în funcţie de
expresivitatea muzicii
audiate
22 oct.
LB.FRANCEZĂ
(marți)
LLR –un elev rostește un enunț, Intonația propoziției *manual, CD- *observarea
MM ceilalți elevi ridică jetonul ul aferent sistematică
AVAP cu semnul de punctuație joc Ridică semnul manualului, *tema pentru
adecvat intonației corespunzător! jetoane cu acasă
- reluarea audierii textului semnele de
studiat ora trecută pentru a punctuație,
completa un organizator creioane
grafic (Harta textului) cu colorate, coli
informații corespunzătoare albe și
(titlul, autorul, locul și colorate.
timpul întâmplărilor, *exercițiul,
personajele, întâmplările) conversaţia
- realizarea unui desen euristică,
pentru a ilustra ceea cea explicaţia,
înţeles din textul audiat jocul didactic,
- utilizarea adecvată a dramatizarea
semnelor de punctuație în
scrierea replicilor dintr-un
scenariu, realizat în grup,
pe baza textului audiat
- dramatizare: punerea în
scenă a scenariului realizat
anterior
MATEMATICĂ - efectuarea de adunări cu Adunarea numerelor *manualul, *tema de
AVAP trecere peste ordin, cu naturale jetoane cu lucru în clasă:
MM numere în concentrul 0 – 0 – 10 000, cu trecere numere, fișe  efectuarea
10 000 peste ordin de lucru; de adunări în
- utilizarea simbolurilor (<, *conversaţia, concentrul 0
≤, >, ≥, =) pentru explicaţia, – 10000, cu
compararea unor numere demonstrația, trecere peste
sau a rezultatelor unor exerciţiul, ordin;
operaţii aritmetice jocul didactic.  utilizarea
- utilizarea proprietăţilor proprietăților
adunării în calcule adunării în
(comutativitate, calcule.
asociativitate, element
neutru)
- estimarea rezultatului
unui calcul din concentrul 0
– 10 000, fără efectuarea lui
- folosirea unor tehnici de
calcul rapid (proprietăţile
operaţiilor, descompuneri
de numere etc.)
- exemplu: joc: Mesajul
ascuns! (asocierea
rezultatului fiecărui calcul
dat cu o literă; descoperirea
unui mesaj privind
eliminarea poluării
AVAP - identificarea nuanţelor Nuanțe și tonuri *bloc de *observare
EC unei culori pe planşe, desen, sistematică
LLR reproduceri de artă pensule, *tema de
- exerciţiu – joc de obţinere acuarele, lucru în clasă
a nuanţelor prin amestecul imagini
a două culori vecine în *exerciţiul,
cercul culorilor conversaţia,
- nuanţarea bilaterală a unei demonstraţia,
culori observaţia,
- realizarea unor lucrări în explicaţia
care se folosesc diferite
tehnici: monotipia,
fuzionarea, stropirea forţată
a culorilor, tehnica sforii
colorate, dirijarea jetului de
aer
23 oct. ED. CIVICĂ - exercițiu-joc de imaginare Nevoia de plante și *manualul, *observare
(miercuri ȘN a unui dialog între copil și animale caietul, sistematică
LLR animalul preferat; ilustrații, *temă de
- exerciții de răspundere la dicționare, lucru în clasă
anumite întrebări; lecturi *autoevaluare
- exerciții de exemplificare suplimentare;
a rolului fiecărui animal din *activitate
imagine; frontală,
- exerciții de enumerare a individuală și
cât mai multor motive de grup
pentru care plantele și
animalele trebuie ocrotite;
- exerciții de afirmare a
modului cum îngrijește
fiecare elev plantele și
animalele din mediul
înconjurător
MATEMATICĂ - efectuarea de scăderi cu Scăderea numerelor *manualul, *tema de
LLR trecere peste ordin, cu naturale jetoane cu lucru înclasă:
AVAP numere în concentrul 0 – 0 – 10 000, cu trecere numere, fișe efectuarea de
10 000, utilizând algoritmi peste ordin de lucru, adunări și
de calcul, descompuneri calculator de scăderi în
numerice şi proprietăţile buzunar; concentrul
operaţiilor *conversaţia, 0 – 10 000, cu
- estimarea rezultatului explicaţia, trecere peste
unui calcul din concentrul 0 demonstrația, ordin
– 10 000, fără efectuarea lui exerciţiul,
- utilizarea calculatorului jocul didactic.
pentru verificarea
rezultatelor scăderilor
- folosirea unor tehnici de
calcul rapid (proprietăţile
operaţiilor, descompuneri
de numere etc.)
- identificarea expresiilor
care presupun efectuarea
unor operații de scădere
-exemplu: joc: Picături de
apă pentru flori (asocierea
rezultelor operațiilor cu
litere date; descoperirea
unui mesaj ascuns)
LLR - povestirea orală a unor Scrierea textului în *manual, coli *evaluarea
EC întâmplări imaginate, care se prezintă o albe de scris după
MM pornind de la un enunț dat întâmplare *exercițiul, rezolvarea
(în grupuri de elevi aşezaţi conversaţia sarcinilor de
în cerc, fiecare membru al euristică, învățare
grupului povestește explicaţia, *tema pentru
continuând ideea spusă de metoda Cercul acasă
elevul aflat înaintea sa) (povestirea
- observarea și discutarea orală în grup)
necesității realizării unui
plan în vederea redactării
unui text în care se prezintă
întâmplări imaginate
- realizarea unui plan sub
formă de întrebări,
corespunzătoare celor trei imaginată –stabilirea
părți ale unui text planului de lucru
(introducere, cuprins și
încheiere) în vederea
organizării și ordonării
ideilor
- formularea de răspunsuri
la întrebările stabilite
anterior discutarea, pe baza
răspunsurilor date la ora
anterioară la întrebările din
planul de lucru, a
necesității legării ideilor
între ele prin conectori de
tipul mai întâi, apoi, în cele
din urmă
ED.FIZICĂ
24 oct. LLR - vizionarea unui clip/desen Scrierea textului în *coli albe de *temă de
(joi) AVAP animat în care este pusă în care se prezintă o scris, caiet, lucru în clasă:
MM discuție problema poluării întâmplare creioane redactarea
naturii imaginată colorate, coli unui text în
- formulare de răspunsuri cartonate, care se
orale la întrebarea Cum vă computer prezintă o
imaginați că ar arăta *exercițiul, întâmplare
Pământul dacă nu ar mai conversaţia imaginară
exista nici un factor care să euristică, *interevaluare
îl polueze? explicaţia a
- redactarea unui text, pe
baza pașilor stabiliți în
orele anterioare, în care se
prezintă o întâmplare
imaginară petrecută pe un
tărâm fantastic, neafectat de
poluare
- interevaluarea textelor
scrise (în perechi)
- revizuirea propriului text
pe baza sugestiilor primite
de la colegi
- transcrierea, pe o coală de
hârtie, a textului revizuit,
avându-se în vedere
respectarea regulilor de
așezare a textului în pagină,
a regulilor de ortografie și
punctuație
- realizarea unei ilustrații
corespunzătoare mesajului
transmis în textul redactat
realizarea unei cărți -
Poveștile Pământului - din
toate lucrările elevilor
RELIGIE
MATEMATICĂ efectuarea de scăderi cu Scăderea numerelor *manualul, *tema pentru
trecere peste ordin, cu jetoane cu acasă:
numere în concentrul 0 – numere, fișe - efectuarea
10 000, utilizând algoritmi de lucru; de adunări și
de calcul, descompuneri *conversaţia, scăderi în
numerice şi proprietăţile explicaţia, concentrul
operaţiilor demonstrația, 0 – 10000, cu
- utilizarea simbolurilor (<, exerciţiul, trecere peste
≤, >, ≥, =) pentru jocul didactic. ordin;
compararea unor numere - verificarea
sau a rezultatelor unor naturale calculelor prin
operaţii aritmetice 0 – 10 000, cu trecere efectuarea
AVAP
- estimarea rezultatului peste ordin probei;
MM
unui calcul, fără efectuarea - utilizarea
lui proprietăților
- efectuarea probei adunării, în
operaţiei de adunare, calcule
respectiv de scădere
- exemplu: joc: Fiecare
picătură ce ploaie cu norul
său (asocierea fiecărei
operații date cu operația ce
reprezintă proba prin
operația inversă
AVAP - observarea şi identificarea Nuanțe și tonuri *bloc de *observare
LLR tonurilor unei culori; desen, sistematică
MM - combinarea în proporţii pensule, *tema de
diferite a două culori opuse acuarele, lucru în clasă
în cercul culorilor; imagini
- realizarea unui vas cu *exerciţiul,
flori (natură statică), conversaţia,
folosind tonuri de culoare demonstraţia,
- exerciţiu – joc de obţinere observaţia,
a nuanţelor prin amestecul explicaţia
a două culori vecine în
cercul culorilor
25 oct. - efectuarea probei *manualul, *observarea
(vineri) operaţiei de adunare, imagini, sistematică
respectiv de scădere balanța,
- utilizarea calculatorului cuburi;
pentru verificarea *conversaţia,
rezultatelor adunărilor şi exerciţiul,
scăderilor (2.4); jocul didactic,
- utilizarea unei formule de problematiza-
calcul determinarea unui rea, exerciţiul.
număr necunoscut
dintr-o relaţie numerică Aflarea numărului
MATEMATICĂ
- aflarea unui termen necunoscut
MM
necunoscut, folosind
LLR
metoda balanţei sau prin
efectuarea probei
adunării/scăderii
- utilizarea unor simboluri
pentru numere sau cifre
necunoscute, în diverse
contexte
- exemplu: joc: Șirul
picăturilor de ploaie
(continuarea unor șiruri
după regula identificată)
LLR Povestirea orală a unui text Lupul pocăit, Anton *auxiliar de *observarea
AVAP audiat, pornind de la Pann lectură, sistematică
enunțuri date creioane *proiectul
- audierea unei povești colorate, coli
folosind computerul albe și
- identificarea, pe baza colorate.
ilustrațiilor date, a *exercițiul,
personajelor din textul conversaţia
audiat euristică,
- realizarea unei scheme explicaţia,
(Rețeaua personajelor) metoda
pentru a evidenția relațiile Cercul
dintre personajele textului (povestirea
audiat orală în grup)
- povestirea orală a
textului, pe baza unor
enunțuri date (în grupuri de
câte patru elevi aşezaţi în
cerc, fiecare membru al
grupului povestește
continuând un anumit enunț
dat)
-activitate în proiect:
scrierea unui mesaj adresat
personajului ales, în care să
se utilizeze semnele de
punctuație învățate
ȘTIINȚE ALE - recunoașterea unor forme Poluarea apei, a *imagini, *observarea
NATURII de poluare prin observații solului, a aerului manual, sistematică
LLR realizate în natură, prin laptop, filme
EC realizarea unor experiențe educaționale.
demonstrative *conversaţia,
- observarea efectului explicaţia,
poluării asupra unor exerciţiul,
organisme prin experiențe observarea
demonstrative (exemplu: dirijată,
udarea periodică a unei alegerea forțată.
plante cu suc de lămâie
simulând ploile acide)
- identificarea
comportamentelor
distructive ale omului față
de mediu prin jocuri de rol,
simulări, chestionare
- realizarea unui afiș care să
îndemne la protejarea
mediului înconjurător
JOC ȘI - participarea la stabilirea Reguli de *mingi, *aprecieri
MIȘCARE rolurilor și sarcinilor în interacțiune inter- ștefete, corzi selective
LLR echipă (căpitan de echipă, grup *evaluare
EC starter, arbitru, scorer etc.) orala
- participare la tragerea la
sorți, la constituirea
echipelor
- felicitarea
coechipierilor/adversarilor;
- autoanaliza randamentului
propriu;
- analiza randamentului
echipelor;
- acceptarea echilibrată a
victoriei/ înfrângerii în
cadrul jocurilor de mișcare;
- respectarea echipei
adverse;
- recunoașterea rezultatului
întrecerii în cadrul
jocurilor;
- supravegherea respectării
regulilor de către partenerii
de întrecere
Exemple de jocuri:
 Remorcarea
 Ancorăm corabia la
mal
Între două focuri
VACANȚĂ: 28.10 – 8.12.2019

SĂPTĂMÂNA 4: 4.11.2019 – 8.11.2019

Ziua Discipline/ Activități integrate / Conținut Resurse Evaluare Observații


Discipline forme de organizare activat
integrate
4 noi. LLR - Textul literar Recapitulare *manual, coli *observare
(luni) MM - Textul narativ: locul, albe de scris, sistematică:
AVAP timpul, ordinea derulării caiet, creioane calitatea
întâmplărilor, personajele colorate, actului citirii
- Sensul cuvintelor *exercițiul, *chestionarea
- Semnele de punctuație conversaţia orală:
- Scrierea textului în care se euristică, formulare de
prezintă o întâmplare explicaţia răspunsuri la
imaginată întrebări
- stabilirea succesiunii referitoare la
firești a unor paragrafe conţinutul
dintr-un text pentru a textului
reconstitui textul inițial *proiectul
- formularea de răspunsuri
la întrebări ce vizează
informaţiile esenţiale sau
de detaliu desprinse din
textul citit
- stabilirea sensului
cuvintelor necunoscute prin
raportare la contextul în
care apar şi confruntarea cu
sensurile oferite de
dicţionar
- identificarea în text a
aspectelor inspirate din
realitate și a aspectelor care
nu sunt reale
- joc Caută și găsește! -
citirea selectivă a textului,
pe baza unor repere date de
învățător (enunțuri din text
care exprimă o mirare/un
îndemn/un sfat, prin care se
adresează o întrebare sau se
comunică o informație)
- utilizarea corectă a
semnelor de punctuație în
enunțuri proprii
- citirea pe roluri a textului,
cu adaptarea intonaţiei
impuse de semnele de
punctuaţie și de
sentimentele trăite de
personaje
-activitate în proiect:
scrierea unui text cu titlul
Salvatorii planetei în care
se prezintă o întâmplare
imaginară, în care fiecare
elev devine erou alături de
personajul ales
LB.FRANCEZĂ
ED.FIZICĂ
MM - vizionarea unor Recapitulare *manualul *observare
LLR spectacole, fragmente de tipărit/digital, sistematică
EC concerte pe internet; caietul, surse *evaluare
- vizionarea unor desene audio orală
animate cu suport muzical; fișe de *temă de
- jocuri interpretative evaluare lucru în clasă
muzicale - dialog solist/cor *conversaţia, *evaluare
sau între grupuri, ştafetă, explicaţia, scrisă și orală
împărţirea sarcinilor şi exerciţiul,
diferenţierea mişcărilor munca
(cântarea melodiei/ independentă,
acompaniament, ritmul jocul
melodiei/măsură) didactic
- numirea regulilor
interpretării corecte a
cântecelor; Evaluare
- clasificarea cântecelor în
funcție de text și melodie;
- interpretarea unui cântec
cunoscut în colectiv/pe
grupe/ individual;
- însoțirea cântecelor
interpretate de mișcări
adecvate;
Itemii probei de evaluare
vizează:
- completarea de enunțuri
lacunare;
- interpretarea individuală a
unui cântec, respectând
regulile
5 noi.
LB.FRANCEZĂ
(marți)
LLR - Semnele de punctuație Evaluare *fişe de *proba scrisă
EC - Sensul cuvintelor evaluare
- Ordinea întâmplărilor *conversaţia,
într-un text narativ exerciţiul;
- Scrierea textului în care se
prezintă o întâmplare
imaginată
Itemii de evaluare
vizează:
– utilizarea corectă a
semnelor de punctuație
într-un text
– identificarea explicațiilor
care definesc anumite
cuvinte date, într-un mod
care impresionează cititorul
– precizarea succesiunii
acțiunilor unui personaj,
prin utilizarea conectorilor
de tipul mai întâi, apoi, în
final
-ordonarea unor enunțuri
date într-o ordine aleatorie
și scrierea, pe baza
acestora, a unui text în care
se prezintă o întâmplare
imaginară
MATEMATICĂ - efectuarea probei Aflarea numărului *manual, fișe *tema de
AVAP operaţiei de adunare, necunoscut de lucru, lucru în clasă:
MM respectiv de scădere imagini; aflarea
- estimarea rezultatului *conversaţia, termenului
unui calcul din concentrul 0 exerciţiul, necunoscut
– 10 000, fără efectuarea lui problematizar utilizând
- utilizarea unei formule de ea, jocul metoda
calcul determinarea unui didactic. balanţei sau
număr necunoscut prin
dintr-o relaţie numerică efectuarea
- aflarea unui termen probei
necunoscut, folosind adunării/
metoda balanţei sau prin scăderii
efectuarea probei adunării/
scăderii
- utilizarea unor simboluri
pentru numere sau cifre
necunoscute, în diverse
contexte
- exemplu: - joc: Ce
urmează în șirul obiectelor
sportive?(identificarea
obiectelor pe baza regulii
sugerate)
AVAP Proiect: Recapitulare *manual , *evaluare
LLR Sunt român Evaluare imagini, frontală și
- selectarea răspunsurilor planşe model individuală
corecte (dintr-o listă dată) la *exerciţiul, *evaluare
întrebări referitoare la conversaţia, reciprocă
unitatea parcursă observaţia, *proiect
- realizarea unui proiect cu analiza, turul
tema Sunt român! galeriei
*desenarea şi decorarea iei
româneşti cu linii, puncte,
forme elaborate;
*pictură în forme spontane
–Covoraşul românesc;
*pictură în tonuri de
culoare –Căni de lut,
*decupaj - Hora unirii,
*colaj –Harta României
6 noi. - exercițiu-joc de imaginare *manualul, *observare
(miercuri a unui dialog între copil și caietul, sistematică
animalul preferat; ilustrații, *temă de
- exerciții de răspundere la dicționare, lucru în clasă
anumite întrebări; lecturi *auto-
- exerciții de exemplificare suplimentare; evaluare
a rolului fiecărui animal din *activitate
ED. CIVICĂ imagine; Nevoia de plante și frontală,
ȘN - exerciții de enumerare a animale individuală și
LLR cât mai multor motive de grup
pentru care plantele și
animalele trebuie ocrotite;
- exerciții de afirmare a
modului cum îngrijește
fiecare elev plantele și
animalele din mediul
înconjurător
MATEMATICĂ – Adunarea şi scăderea Recapitulare *manual *observarea
LLR numerelor naturale în tipărit/digital, sistematică
concentrul imagini, fișe
0 – 10 000, fără trecere și de lucru;
cu trecere peste ordin *conversaţia,
– Probleme care se rezolvă exerciţiul,
prin operaţiile aritmetice problematiza-
cunoscute rea, jocul
- efectuarea de didactic.
adunări/scăderi cu trecere și
fără trecere peste ordin, cu
numere în concentrul 0 –
10 000
- efectuarea probei
operaţiei de adunare,
respectiv de scădere
- utilizarea proprietăţilor
adunării în calcule
-exemplu: joc: Fructul
preferat – aflarea, după
efectuarea calculelor, a
fructului preferat de un
personaj; discuții despre
beneficiile consumului de
fructe
- rezolvarea de exerciţii de
tipul: „Află
suma/difernța ....”
- aflarea unui termen
necunoscut, folosind
metoda balanţei sau prin
efectuarea probei
adunării/scăderii
- utilizarea simbolurilor (<,
≤, >, ≥, =) pentru
compararea unor numere
sau a rezultatelor unor
operaţii aritmetice
LLR - Semnele de punctuație Oră de ameliorare – *manual, fişe *evaluarea
EC - Sensul cuvintelor dezvoltare de după
MM - Ordinea întâmplărilor ameliorare/dez rezolvarea
într-un text narativ voltare; sarcinilor de
– Activităţile de învăţare cu *conversaţia, ameliorare/
caracter ameliorativ se vor explicaţia dezvoltare
stabili în funcţie de exerciţiul, jocul *autoevaluare
problemele ce vor fi didactic, a
identificate după evaluarea proiectul.
sumativă.
-Activităţile de dezvoltare
vor avea un grad ridicat de
dificultate şi vor fi stabilite
pentru elevii care vor
demonstra realizarea
tuturor obiectivelor de
evaluare vizate prin proba
de evaluare sumativă
ED.FIZICĂ
7 noi. LLR Scrierea textului în care se Oră de ameliorare – *manual, fişe *evaluarea
(joi) EC prezintă o întâmplare dezvoltare de după
imaginată ameliorare/dez rezolvarea
– Activităţile de învăţare cu voltare; sarcinilor de
caracter ameliorativ se vor *conversaţia, ameliorare/
stabili în funcţie de explicaţia dezvoltare
problemele ce vor fi exerciţiul, jocul
identificate după evaluarea didactic, *autoevaluare
sumativă. proiectul. a
-Activităţile de dezvoltare
vor avea un grad ridicat de
dificultate şi vor fi stabilite
pentru elevii care vor
demonstra realizarea
tuturor obiectivelor de
evaluare vizate prin proba
de evaluare sumativă
RELIGIE
MATEMATICĂ – Adunarea şi scăderea Evaluare *fișe de lucru; *proba scrisă
LLR numerelor naturale în *conversaţia,
concentrul exerciţiul
0 – 10 000, fără trecere și
cu trecere peste ordin
– Probleme care se rezolvă
prin operații aritmetice
cunoscute
Itemii probei de evaluare
vizează:
– Efectuarea de operații de
adunare și scădere în
concentrul 0 – 10 000;
– Utilizarea proprietăţilor
adunării în calcule
(comutativitate,
asociativitate, element
neutru);
– Utilizarea terminologiei
specifice operațiilor de
adunare și scădere;
– Aflarea unui termen
necunoscut;
– Rezolvarea unei
probleme care presupune
efectuarea operațiilor de
adunare și scădere
AVAP Proiect: Recapitulare *manual , *evaluare
EC Sunt român Evaluare imagini, frontală și
LLR - selectarea răspunsurilor planşe model individuală
corecte (dintr-o listă dată) la *exerciţiul, *evaluare
întrebări referitoare la conversaţia, reciprocă
unitatea parcursă observaţia, *proiect
- realizarea unui proiect cu analiza, turul
tema Sunt român! galeriei
*desenarea şi decorarea iei
româneşti cu linii, puncte,
forme elaborate;
*pictură în forme spontane
–Covoraşul românesc;
*pictură în tonuri de
culoare –Căni de lut,
*decupaj - Hora unirii,
*colaj –Harta României
8 noi. Ameliorare/ Dezvoltare: *fișe de *evaluarea
(vineri) –Adunarea şi scăderea ameliorare, după
numerelor. naturale în fișe de rezolvarea
concentrul dezvoltare, sarcinilor de
0 – 10 000, fără trecere și *conversația, ameliorare/
cu trecere peste ordin explicația, dezvoltare:
– Probleme care se rezolvă jocul didactic *autoevaluare
prin operaţiile aritmetice a
cunoscute (adunare și
scădere)
– Activităţile de învăţare cu
caracter ameliorativ se vor
MATEMATICĂ Oră de ameliorare-
stabili în funcţie de
LLR dezvoltare
problemele (individuale/ale
majorităţii elevilor) ce vor
fi identificate după
evaluarea sumativă.
– Activităţile de dezvoltare
vor avea un grad ridicat de
dificultate şi vor fi stabilite
pentru elevii care vor
demonstra realizarea
tuturor obiectivelor de
evaluare vizate prin proba
de evaluare sumativă
LLR Povestirea orală a unui text Lupul pocăit, Anton *auxiliar, *observarea
EC audiat, pornind de la Pann creioane sistematică
enunțuri date colorate, coli *proiectul
- audierea unei povești albe și
folosind computerul colorate.
- identificarea, pe baza *exercițiul,
ilustrațiilor date, a conversaţia
personajelor din textul euristică,
audiat explicaţia,
- realizarea unei scheme metoda
(Rețeaua personajelor) Cercul
pentru a evidenția relațiile (povestirea
dintre personajele textului orală în grup)
audiat
AVAP - povestirea orală a
textului, pe baza unor
enunțuri date (în grupuri de
câte patru elevi aşezaţi în
cerc, fiecare membru al
grupului povestește
continuând un anumit enunț
dat)
-activitate în proiect:
scrierea unui mesaj adresat
personajului ales, în care să
se utilizeze semnele de
punctuație învățate
ȘTIINȚE ALE - Apa, aerul, solul Recapitulare *imagini, *observarea
NATURII - Mișcarea apei pe suprafața manuale, film sistematică
LLR Pământului documentar, *evaluarea
- Schimbări ale stării de laptop portofoliului
agregare a apei *conversaţia,
- Fenomene ale naturii exerciţiul,
- identificarea resurselor problematiza-
naturale epuizabile și rea
inepuizabie;
- prezentarea, sub formă de
desen/text/ colaj, a
proprietăților apei, solului,
aerului;
- recunoașterea unor forme
de poluare;
- stabilirea unor măsuri de
economisire a resurselor
naturale;
- evaluarea pieselor de
portofoliu elaborate pe
parcursul unității pe baza
criteriilor stabilite
JOC ȘI - participarea la stabilirea Reguli de *mingi, *aprecieri
MIȘCARE rolurilor și sarcinilor în interacțiune inter- ștefete, corzi selective
EC echipă (căpitan de echipă, grup *evaluare
LLR starter, arbitru, scorer etc.) orala
- participare la tragerea la
sorți, la constituirea
echipelor
- felicitarea
coechipierilor/adversarilor;
- autoanaliza randamentului
propriu;
- analiza randamentului
echipelor;
- acceptarea echilibrată a
victoriei/ înfrângerii în
cadrul jocurilor de mișcare;
- respectarea echipei
adverse;
- recunoașterea rezultatului
întrecerii în cadrul
jocurilor;
- supravegherea respectării
regulilor de către partenerii
de întrecere
Exemple de jocuri:
 Remorcarea
 Ancorăm corabia la
mal
Între două focuri

S-ar putea să vă placă și