Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Teza de licență
2019
0
CUPRINS
REZUMAT.........................................................................................3
ABSTRACT........................................................................................3
INTRODUCERE ...............................................................................5
CAPITOLUL I - CADRUL TEORETIC
1.1 FAMILIA
1.1.1 DELIMITĂRI CONCEPTUALE...................................8
1.1.2 FUNCȚIILE FAMILIEI ................................................10
1.1.3 PĂRINȚII ȘI STILURILE PARENTALE.....................14
1.1.4 DIVORȚUL ȘI DECESUL ...........................................16
1.2 NEVROTISMUL
1.2.1 DELIMITĂRI CONCEPTUALE ..................................19
1.2.2 EFECTE ALE NEVROTISMUUI..................................20
1.3 COMPORTAMENTUL ADAPTATIV
1.3.1 DELIMITĂRI CONCEPTUALE....................................23
1.3.2 CAPACITĂȚILE DE ADAPTABILITATE...................24
CAPITOLUL II - OBIECTIVELE ȘI METODOLOGIA CERCETĂRII
2.1 OBIECTIVELE CERCETĂRII ............................................27
2.2 IPOTEZELE CERCETĂRII .................................................27
2.3 VARIABILELE CERCETĂRII ........................................... 27
2.4 PARTICIPANȚI.....................................................................28
2.5 INSTRUMENTE ȘI METODE..............................................28
2.6 DESIGN ȘI PROCEDURĂ....................................................30
CAPITOLUL III – REZULTATELE CERCETĂRII
3.1 ANALIZA ȘI PREZENTAREA DATELOR
3.1.1 ANALIZA STATISTICĂ DESCRIPTIVĂ......................31
3.1.2 ANALIZA INFERENȚIALĂ...........................................32
1
3.2 INTERPRETAREA PSIHOLOGICĂ A DATELOR........37
CAPITOLUL IV – CONCLUZII ȘI DISCUȚII..............................41
4.1 CONTRIBUȚIA PERSONALĂ.........................................42
4.2 LIMITELE CERCETĂRI...................................................42
4.3 DIRECȚII VIITOARE........................................................43
BIBLIOGRAFIE .........................................................................45
2
ABSTRACT
This study aims to highlight the influence of the family environment on neuroticism
and adaptive behavior. Everyone's home environment plays an extremely important role,
and the family structure in which a person has grown can explain certain features that relate
to their personality and behavior later on. In this sense, I chose to refer to families with two
parents, one-parent families, families with divorced parents and other situations (raised by
relatives, orphanages, etc.) to refer to the family environment of origin. The dimensions we
have chosen are the dependent variables, namely neuroticism and adaptability. Neuroticism
is one of the five personality's Big Five dimensions and determines the degree to which
someone reports to the world as a threatening or stressful factor, intensely experiencing the
events they encounter, being prone to disturbances such as anxiety and depression.
Adaptive behavior refers to people's capacities to deal with the environment and changes,
adapt to new or unforeseen situations, and be able to integrate from a social point of view
without much trouble. The study was conducted on 106 people and was administered online
in a questionnaire. The tools used were two IPIP questionnaires: one for neuroticism with
20 items and one for adaptability with 8 items. Regarding the demographic statistic we used
the SPSS program where we applied the ANOVA One Way test. The results showed that
there are no significant differences between the groups, and the group with two-parent
individuals did not achieve higher adaptability and higher rates of neuroticism than the
other three categories. We can conclude that the family environment does not influence
neuroticism and adaptive behavior.
REZUMAT
4
INTRODUCERE
Bineînteles, mai sunt și alte lucruri de care se ține cont cand vorbim de familia de
proveniență și de efectul acesteia asupra adultului de mai tarziu, un exemplu în acest sens
fiind statulul socio-economic al familiei, lucru ce poate afecta parcursul psiho-social al
persoanei. Faptul că o persoană a crescut într-o familie formată din ambii parinți sau că a
avut o altă situație de familie poate avea un impact asupra viitorului adult tânăr.
În mod evident, este greu și frustrant pentru un copil să treacă printr-o experiență de
familie dificilă, uneori traumatizantă, precum divorțul părinților, decesul unuia sau ambilor
parinți sau schimbări majore în ceea ce privește mediul și structura familială. Schimbările
vor influența copilul sau adolescentul (vârsta putând de asemenea să influențeze gradul în
care acesta va fi afectat de experiență) în funcție de modul în care părinții (sau părintele)
vor gestiona asta (în cazul divorțului sau al decesului unuia dintre părinți) sau în funcție de
noua familie a copilului (în cazul în care este orfan de ambii părinți, ajungând în grija
rudelor sau în centre de plasament). În cazul în care noua structură familială reușește să
gasească un mod sănătos de a trece peste și de a îl ajuta pe copil sau adolescent să treacă
peste, urmările pot fi mai ușoare și mai sănătoase, deci rolul familiei în susținerea copilului
după astfel de experiențe este unul esențial. „Efectele negative ale divorțului au fost mult
diminuate atunci când relațiile pozitive cu ambii părinți au fost menținute” (Hess &
Camara, 1979). Putem spune, deci, că efectele unei experințe precum divorțul vor fi
resimțite mai ușor dacă părinții vor rămâne în relații bune după divorț și vor comunica
5
astfel încât copilul sa treacă mai ușor prin trăirea ce îi va schimba viața. Este însă greu de
negat că orice copil, indiferent de vârstă, este mai mult sau mai puțin influențat de o
schimbare sau de existența dintotdeauna a unei familii mai atipice, diferite, copilul
comparând familia din care face parte cu alte familii pe care le consideră normale, tipice.
În cazul morții unuia dintre părinți, efectele emoționale vor fi resimțite mai mult atât
la nivelul copilului, cât mai ales la nivelul părintelui rămas, acesta urmând, cel puțin pentru
o perioadă, să își asume un dublu rol de părinte. Impactul emoțional este resimțit cel mai
bine după 2 ani de la moartea unui părinte (compartiv cu un an sau mai puțin), atăt pentru
copii, cât și pentru părintele supraviețuitor. (Worden & Silverman, 1996)
Această temă urmărește să observe efectul acestui aspect ce ține de mediul familial
de proveniență asupra a doua caracteristici importante pentru personalitatea și
comportamentul uman, și anume nevrotismul și comportamentul adaptativ. Mai exact, tema
va studia influența acestor medii familiale (familii monoparentale, familii divorțate, familii
6
biparentale și alte situații) asupra celor doua aspecte precizate anterior, fără a se lua în
calcul și alte caracteristici individuale. Știm despre mediul familial că afectează competența
socială în cea mai importană perioadă a vieții, adică adolescența. (Pardhasaradhi & Goel,
2015). Subiectul tratat este unul destul de delicat, întrucât experiența de familie este ceva ce
ramâne impregnat toată viața în mintea și sufletul persoanei, lucru de care iși poate aminti
cu bucurie sau cu gust amar, însă multe dintre efectele familiei în dezvoltarea copilului pot
să nu fie observate în mod conștient de către acesta și să se facă simțite în timp, în anumite
contexte sau situații de viață, aici putând fi vorba și despre aspectele care ne interesează în
studiul de față, și anume nevrotismul și adaptabilitea. Au fost tratate în diverse studii și alte
aspecte psihice și urmări (precum anxietatea) ca urmare a unei schimbări în familie, cea
mai des întâlnită schimbare fiind divorțul. În acest caz, „chiar înainte de despărțirea
maritală, copiii ai căror părinți au divorțat prezintă niveluri mai ridicate de
anxietate/depresie și comportament antisocial decât copiii ai căror părinți rămân căsătoriți”
(Strohschein, 2005). De asemenea, acestea diferă și la copiii ce provin din medii familiale
formate din doi parinți și copii, urmând sa descoperim dacă într-adevar există diferențe în
ceea ce privește aceste doua aspecte.
7
CAPITOLUL I
CADRUL TEORETIC
1.1 Familia
Familia este reprezentată în general printr-o uniune, mai mult sau mai puțin oficială,
formată în general din părinți și copii care locuiesc în aceeași locuință și care își
gestionează la comun obiectele materiale și resursele financiare și unde există sentimente
de iubire, siguranță, apartenență și suport. Aceștia se dezvolă împreună și funcționează ca
un întreg, ajutând la formarea și dezvoltarea copiilor. Familia mai poate fi formată și din
părinții partenerilor (bunicii, care locuiesc sau nu împreună cu aceștia) sau alte rude din
familia originara a fiecărui parteneri. Membrii familiei sunt într-o continuă schimbare si
dezvoltare, reușind să se susțină reciproc și să evolueze împreună, astfel încât să existe un
anume echilibru, o stabilitate în relația de familie. Pentru copil, familia este esenţiala mai
ales în primii ani de viaţă, mediul familial fiind „cadrul în care se petrece socializarea
primară a copilului, contextul în care acesta are experiența contactului cu anumite norme,
valori si modele pe care va incerca să le înțeleagă, să și le apropie și să le interiorizeze”
(Golu, 2015).
8
Din punct de vedere social, familia este definită ca „o formă de comunitate umană
alcătuită din doi sau mai mulți indivizi, uniți prin legături de căsătorie și/sau paterne,
realizând, mai mult sau mai puțin, latura biologică și/sau latura psiho-sociala” (Mitrofan &
Ciupercă, 1998). Putem considera, deci, că o familie este o legătură dintre două sau mai
multe persoane aflate într-o relație de tip parteneriat sau de tip părinte-copil, indiferent dacă
există sau nu căsătorie. O definiție a familiei contemporane ne este oferită și de Giddens, în
acest sens acesta afirmâd despre familie că aceasta este reprezentată de „un grup de
persoane legate direct prin relații de rudenie, ai cărei adulți își asumă responsabilitatea
pentru creșterea copiilor. Legăturile de rudenie sau relație între indivizi stabilite fie prin
căsătorie, fie prin descentență, care întemeiază legături de sânge (mamă, tată, copii, bunici,
etc)” (Giddens, 2000).
Conceptul de familie este diferit și din punct de vedere cultural, astfel încât
structura unei familii oficiale poate sa difere în funcție de religia și cultura din zona
respectivă, existând astfel atat familii monogame, cât si familii poligame (se înâlnesc în
general în statele musulamane, unde este permis).
Pentru copil, familia din care face parte este extrem de importantă, întrucât
majoritatea lucrurilor de bază sunt învățate de către acesta în cadrul familiei de origine.
Astfel, acesta învață deprinderile esențiale (să scrie, să citească), dar și lucruri esențiale
precum igiena, mâncatul, socializarea, etc. De asemenea, trăsăturile ce țin de personalitatea
individului, temperamentul, inteligența, formarea conştiinţei de sine și capacitățile sociale
pot fi influenţate de familia în care copilul creşte.
Copilul este invățat din primii ani ce este bine și ce este rău, este educat și integrat
social de către părinți, aceștia fiind cei ce au grijă de tot parcursul acesuia în copilarie,
părinții insemnând aproape întreg universul copiilor mai când aceștia sunt mici. Familia
este baza oricărui individ, punctul de plecare și originea care îl va ajuta să se contureze pe
parcurs. O relație bună și sănătoasă cu părinții poate avea efecte pozitive de-a lungul
timpului din punct de vedere psiho-social. Modul în care părinții au interacționat cu copilul,
atmosfera din familie, relația dintre părinți și ceilalți membri ai familiei, nivelul educațional
al părinților, numărul membrilor familiei și posibilitățile financiare sunt doar câteva lucruri
care influențează dezvoltarea acestuia din punct de vedere psihic, emoțional, fizic și social.
9
Mediul de proveniență joacă un rol deosebit de important, iar structura familiei în care o
persoană a crescut poate explica anumite caracteristici ale lui de mai târziu, în funcție de
experiența de familie a fiecăruia.
4. familia extinsă (cuprinde famila nucleară și rudele lor: bunici, frați, unchi, etc)
Funcțiile familiei sunt acele lucruri care definesc mai mult sau mai puțin o
familie prin acele acțiuni pe care membri familiei le fac pentru a asigura o bună si firească
funcționare a familiei.
-Funcția economică
-Funcția de socializare
-Funcția de solidaritate
-Funcția sexuală
-Funcția de reproducere (Vasile, 2007)
10
-Funcții biologce și sanitare (asigură satisfcerea nevoilor sexuale membrilor
cuplului, procrearea copiilor, necesitățile igienico-sanitare ale copiilor și dezvoltarea
normlă biologic a membrilor familiei)
-Funcții economice (constau în organizarea gospodăriei și buna funcționare
bazată pe un buget comun)
-Funcții de solidaritate familială (ajutor, sentiemente dragoste, respect)
-Funcții pedgogico-educative și morale (socializarea copiilor)
b) Funcții externe, prin care se asigură relaționarea familiei cu mediul” (Mihăilescu,
2003).
O altă clasificare a funcțiilor a fost elaborată de George Murdock (1967, apud R.
Popescu, 2009), considerând că familia îndeplinește 4 funcții fundamentale pentru viața
socială a individului:
„ -funcția sexuală
-funcția reproductivă
-funcția economică
-funcția educațională” (R. Popescu, 2009).
11
sugestii și aluzii (....) Așa cum adolescenții își fac griji dacă ar trebui să-și sărute partenerul
cu care au întâlnire, mulți bărbați și femei se întreabă nelinistiți dacă și cum ar trebui să
voerbească despre sex” (Mitrofan, 2004), acesta referindu-se aici la comunicarea și
interesul sexual. În ceea ce privește solidaritatea, orice membru al familiei are nevoie de
ajutor, suport și înțelegere, mai ales în momentele dificile, după cum spune și expresia „la
bine și la greu”, iar relațiile de solidaritate pot funționa ideal atunci cand sunt reciproce.
Într-o familie sănătoasă, părinții se susțin si ajuta reciproc, se motivează și incurajează,
reușind să facă o echipă pentru a trece mai ușor împreună prin situațiile dificile. De
asemenea, aceștia la îi vor susține pe copii și îi vor ajuta, familia funcționând astfel în mod
firesc.
În ceea ce privește funcția sexuală și reproductivă, acestea sunt evident legate doar
de părinți. În general, cuplurile beneficiază de ambele funcții, atât pentru satisfacere
sexuală, intimitate și exprimarea afecțiunii, cât și cu scop reproductiv. Totuși, în unele
familii formate din soț și soție funcția reproductivă poate lipsi, fie din motive de sănătate,
fie din lipsa dorinței ambilor parteneri de a avea un copil și pot opta fie pentru o familie
formată din cei doi parteneri, fie spre ideea adopției unui copil. Alte motive pentru care
unele familii optează pentru varianta de a nu avea copii sunt sau doresc să întârzie
momentul apariției unui copil: partenerii doresc să profite cât mai mult de momentele lor
împreună și doresc să se adapteze unul cu celălalt până la apariția unui copil pentru a fi
siguri că vor avea stabilitatea necesară în viitoare familie și a nu oferi copilului o experiență
negativă printr-un divorț. De asemenea, o experiență negativă a unuia sau ambilor parteneri
din cuplu din familia de origine îi poate face pe aceștia să se orienteze către o familie fără
copii, de teamă să nu repete greșelile părinților. În ziua de azi sunt cât mai multe cazuri de
cupluri care optează pentru această variantă, creșterea lor fiind motivată de aspecte precum
schimbarea rolului femeii în societate (comparativ cu alte perioade din trecut, în ultimii zeci
de ani sau chiar în ultimul deceniu a apărut fenomenul de „emancipare a femeii”, fenomen
care implică ideea conform căreia femeile refuză să mai facă parte dintr-o societate condusă
doar de bărbați, renunțându-se la ideologii precum cele care rezumă rolul femeii la cel
limitat de a avea grijă de copii și de casă, femeile contemporane având aproximativ aceleași
atribuții și variante precum bărbații, majoritatea dintre acestea lucrând și dezvoltându-și o
carieră) și gama largă de metode contraceptive care pot amâna apariția unui copil.
12
Funcția economică se referă la felul în care membrii familiei își gestionează
resursele financiare. În general, aceștia le gestionează la comun, „construind” împreună
mediul lor și folosind resursele ambilor parteneri, după situație. După cum am menționat
anterior, odată cu creșterea rolului femeii în societate, tatăl nu mai este în general singurul
care aduce un venit, de cele mai multe ori ambii parteneri lucrând și împărțindu-și
atribuțiile gospodărești. Aceștia trebuie să susțină financiar copiii pentru a le oferi toate
posbilitățile igienice, biologice, intelectuale și sociale. (haine, mâncare, cărți, etc). De
asemenea, ei trebuie să asigure prin intermediul funcției economice și o locuință stabilă și
care să ofere intimitate membrilor familiei în funcție de numărul acestora, astfel încât să
existe confort și spațiu personal pentru desfășurarea activităților fiecărui membru. Părinții
trebuie să încurajeze de asemenea si hobby-urile copiilor, fiind nevoie să le finanțeze pentru
o dezvoltare bună a copilului pe toate planurile.
În ceea ce privește o altă funcție importantă, educarea copiilor de către familie este
una dintre ele. Aceasta se referă la obligația părinților de a asigura o instruire și educare cât
mai bună a copiilor, oferindu-le acestora o educație atât socială, cât și intelectuală,
motivându-i și stimulându-i în permanență. Nu este suficient ca școala să fie cea care le
oferă o educație, fiind nevoie de un dublu efort, de o muncă în echipă a profesorilor
împreună cu părinții pentru ca educarea să aibă loc cu succes. Părinții trebuie să își petreacă
cât mai mult timp cu copiii, atât cu scop strict educativ, cât si recreativ, acest lucru
ajutându-i să-și îmbunătățescă capacitățile sociale și dezvoltându-se puterea de comunicare
și interacțiunea inter-umană. O slabă folosire de către părinți a funcției educative poate
duce la delincvență în rândul tinerilor, deoarece părinții nu se ocupă de ei sau nu le oferă
suficientă atenție și afecțiune, această funcție având o importanță deosebit de mare pentru
dezvoltarea copiilor pe toate planurile. (psihologic, social, emoțional, fiziologic).
13
copiilor un model de urmat, de aceea aceștia trebuie să aibă grijă ce le transmit copiilor și
cum receptează ei lucrurile din jur. Copiii sunt astfel ghidați de către părinții lor către o
viață socială, încearcă să îi stimuleze descoperindu-le hobby-uri, talente sau pasiuni pentru
a afla împreună ce le place și la ce se pricep. De asemenea, părinții îi susțin finaciar și le
asigură tot ce au nevoie pană sunt pregătiți să își ia viața în propriile maini.
În ceea ce privește stilurile parentale, avem 4: stilul autoritar, stilul neimplicat, stilul
permisiv și stilul democratic. Din descrierea acestor stiluri parentale făcută de psihologul
pentru copii Monica Bolocan putem trage concluzia că cel mai benefic stil parental este cel
democratic, acesta având urmări pozitive asupra adultului de mai târziu. Celelalte stiluri
parentale pot avea drept consecințe anxietatea socială, dependența, imaturitatea si
iresponsabilitatea viitorului adult. În general, aceste stiluri se pot combina în funcție de
fiecare părinte, rezultând un stil propriu pentru fiecare familie. Un stil de parenting sănătos
poate fi un indicator al unui copil dezvoltat sănătos din punct de vedere psiho-social. După
Stănciulescu, se indentifică trei modele parentale, și anume: modelul permisiv, modelul
autoritar și modelul autorizat (Stănciulescu, 2002). Două dintre aceste stiluri se găsesc și în
clasificarea clasică descrisă mai sus, cu adăugarea faptului că stilul autorizat este cel ce
imbină stilul permisiv cu cel autoriar, adică un control cu un nivel mai ridicat al suportului
parental.
- tatăl dominant (cel ce dorește să impună peste ceilalți membri ai familiei, soția și
copiii fiind persoane slabe care trebuie să fie protejate de către acesta, în acest sens relațiile
tată-copil putând suferi rupturi)
14
-tatăl tiran (are izbucniri, impune frică copilului, ducând și în acest caz la rupturi în
relația lor)
-tatăl bomboană (are o atitudine maternă față de copil, fiind excesiv de grijuliu și
protector și poate genera confuzie)
-tatăl demisionar (nu se implică, este mereu plecat, nu dorește să fie deranjat, acest
lucru ducând la o lipsă de conformare socială a copilului)
-mamă excesiv-ambițioasă (cere copilului mai mult decât acesta poate face, având
așteptări nerealiste de la el, favorizând astfel nemulțumirea copilului)
-mamă părtinitoare (manifestă tratament prefernțial pentru unul dintre copiii săi,
lucru care îl poate face pe celălalt să manifeste un sentiment de devalorizare și competiție)
15
-mamă slabă și indiferentă (are un comportament indecis în problemele educative
ale copilului, acest lucru provocându-i copilului neliniște sau agresivitate)
O definție a divorțului ne este dată de către Lisa Parkinson (1993), care definea
divorțul ca „un complex psihosocial în aceeași măsură în care este un proces juridic"
(Parkinson, 1993). Aceasta a elaborat șase dimensiuni ale procesului de divorț și
experimentarea acestuia: dimensiunea legală, economică, emoțională, parentală,
psihologică și comunitară. În ceea ce privește noțiunea de divorț emoțional, acesta apare
chiar dacă nu există o formă de divorț legal și se manifestă prin distanțarea celor doi
parteneri.
În oricare dintre aceste situații, fie că vorbim de separarea părinților, fie ca vorbim
de decesul unuia sau ambilor părinți, trauma resimțită de copil este una mare, schimbarea
radicală în viața acestuia urmând să-și facă simțită prezența. Este esențial ca întreaga
familie să facă eforturi pentru a putea ajuta copilul să treacă peste aceste experiențe
dureroase și marcante într-un mod care sa nu îl afecteze foarte mult pe termen lung, în acest
sens fiind nevoie de mobilizarea tuturor membrilor familiei pentru acomodarea copilului în
noua situație de familie.
În cazul divorțului, atât copiii, cât și părinții vor avea parte de o mare schimbare în
viața lor. Copilul va rămâne cu unul dintre părinți (în general cu mama), iar ruperea de
celălalt părinte va fi dureroasă și greu de acceptat. Cu toate că de cele mai multe ori ambii
părinți se implică în continuare în creșterea copilului, acesta va simți o lipsă, pe care
părintele cu care locuiește va trebui să o acopere, acesta trebuind să-și asume de acum un
dublu-rol pentru copil, lucru ce va fi dificil și pentru părintele care va trebui la rândul lui să
se adapteze situației. În anumite cazuri cu familii cu doi sau mai mulți copii, unii părinți
16
(sau copiii daca sunt mai mari și pot decide) există situații în care frații sunt desparțiti,
această ruptură fiind o altă lovitură greu de acceptat pentru copii. Efectele divorțului pot fi
însă acceptate și resimțite mai ușor de către copii atunci când părinții fac eforturi comune
de a se întelege dupa divorț: „Efectele negative ale divorțului au fost mult diminuate atunci
când relațiile pozitive cu ambii părinți au fost menținute” (Hess & Camara, 1979).
Referitor la decesul tatălui, „efectul pe termen lung asupra depresiei adulte cauzate
de experiența de moarte a tatălui în copilărie este atribuit presiunilor financiare probabile,
care ar putea fi continuate de ani de zile și posibil în maturitatea timpurie, complicând
17
adaptarea familiei la pierderea inițială” (Jacobs & Bovasso, 2009). Este important ca relația
dintre părintele supraviețuitor și copil să se consolideze, să se susțină reciproc și să
comunice. Și aici părintele rămas va fi pus în situația de a își asuma atât rol de mamă, cât și
rol de tată, lucru cu care va trebui să se obișnuiască atât el, cât și copilul. „Copilul trebuie
ajutat să depășească pierderea prin acceptarea a ceea ce s-a întâmplat, prin începerea
procesului de refacere și reașezare sufletească” (Golu, 2015).
În cazul decesului ambilor părinți sau ai copiilor crescuți în general de rude sau în
centrele de plasamente, lucrurile sunt diferite de la caz la caz, mai ales în funcție de vârsta
copilului. Este cel mai cumplit scenariu pentru orice copil să rămână fără ambii părinți,
rudele sau persoanele cu care a rămas în grijă trebuind să facă eforturi deosebite pentru a îl
face pe copil să treacă peste ceea ce este cu adevărat o mare traumă. Copiii aflați în situația
de a nu avea părinți de la o vârstă fragedă ar putea avea probleme în ceea ce privește
identitatea de sex rol de mai târziu, aceștia neavând o experiență de familie completă și o
viuziune clară asupra relației dintre părinți și relației cu copilul, acest lucru ducând la
frustrare și confuzie.
În aceste situații în care copiii nu cresc cu părinții, neavând nici o familie nucleră,
nici monoparentală, situații precum decesul unuia dintre părinți, migrarea ambilor părinți în
străinătate pentru un loc de muncă sau imposibilitatea acestora de a crește copilul din punct
de vede financiar. În ceea ce privește decesul părinților și migrarea, în cele mai multe dintre
cazuri copiii ajung să locuiască cu rudele (de obicei bunicii sau frații părinților, ori ajung sa
fie crescuți de frații și surorile lor mai mari sau de alte persoane în relații cu părinții).
Copiii care sunt separați temporar sau chiar definitiv de părinți și de mediul lor
familial au dreptul să beneficieze de asistență din partea autorităților publice, putând să fie
încredințați fie în plasament în familia extinsă, fie în centre de plasament pentru copiii aflați
în dificultate, fie în grija unor asistenți maternali sau adoptați ulterior de alte familii. De
asemena, autoritățile asigură măsuri alternative de ocrotire și pentru copiii care au fost
despărțiți de părinți ca urmare a unei decizii legislative (Protecția Copilului), măsuri
precum cele deja menționate mai sus.
1.2 Nevrotismul
18
1.2.1 Delimitări conceptuale
Nevrotismul este una dintre cele doua dimensiuni importante măsurate de Eyesenk
în Eysenck Personality Inventory (E.P.I., 1964), împreună cu extraversia/introversia, o altă
dimensiune Big Five, fiind unul dintre cele mai relevante chestionare în acest sens. Eyesenk
interpetează scorurile mari la nevrotism ca fiind un indicator către instabilitatea emoțională
a persoanelor și capacitatea redusă de face față în situațiile de stres. De asemenea, scorurile
19
mici pe o scală de nevrotism indică o stabilitate emoțională ridicată și o capacitate ridicată
de a face față situațiilor, fiind persoane mai liniștite din acest punct de vedere.
20
tulburarea de anxietate generalizată. De asemenea, trăsătura este un predictor semnificativ
al nemulțumirii conjugale și a angajării, precum și a plângerilor subiective în materie de
sănătate. Cu toate acestea, nu este strâns legată de indicatorii obiectivi ai stării de sănătate
și, prin urmare, reprezintă un factor important de afectare a cercetării în domeniul sănătății”
(Watson, 2001).
Persoanele cu scoruri ridicate în ceea ce priveşte această dimensiune Big Five sunt
predispuse la numeroase tuburări psihice, nevrotismul fiind un predictor în acest sens
(Lahez, 2009). De asmenea, aceşti oameni pot avea dificultăţi sociale şi pot avea scoruri
mici la teste ce ţin de stima de sine, aceasta putând fi infleunţată negativ de starea
nevrotică. Într-un alt studiu longitudinal din 1993 despre nevrotism și extraversie ca fiind
predictori în întâmplările obictive ale vieții, rezultatele au spus că extraversia a predispus
participanții să experimenteze evenimente de viață mai pozitive (printr-un nivel de
adaptabilitate mai ridicat), în timp ce nevrotismul a condus oamenii să experimenteze mai
multe evenimente negative (Magnus, Keith, Diener, Ed, Fujita, Frank, Pavot, & William,
1993). Putem concluziona de aici că persoanele nevrotice sunt în general predispuse spre
evenimente negative din pricina capacității slabe de a răspunde sănătos la situații stresante
și neprevăzute și din cauza insabilității emoționale. Aceștia sunt în general dominați de o
gandire pesimistă, lucru ce le poate afecta capacitatea de luare a deciziilor și de asumare a
lor.
21
anumite tipuri de strategii de coping” (Gunthert, Cimbolic, Cohen, Lawrence, Armeli &
Stephen, 1999). Înțelegem, deci, faptul că nevrotismul poate avea efecte importante asupra
vieții de zi cu zi, influențând adaptabilitea la mediu. Studiul menționat reprezintă o alta
confirmare a faptului că persoanele cu un grad ridicat de nevrotism sunt predispuse la
evenimente negative, folosind de asemena și mecanisme de coping mai puțin sănătoase în
fața factorilor stresori și evenimentelor neprevăzute. Acestea fac față mai dificil situațiilor
și tind să atragă datorită mecanismului de coping înâmplări negative prin puterea de
gestionare slabă a situațiilor sub presiune.
22
1.3.1 Adaptabilitatea – delimitări conceptuale
23
sau familial. Acesta se referă la abilitățile de care dispune individul în ceea ce privește
adaptarea lui mai ales la viața socială, fiind un aspect ce îl poate influența pe toate
planurile. O adaptabilitate scăzută se manifesta prin frustrare, anxietate, intoleranță în fața
părerilor și ideilor altor persoane, flexibilitate redusă. Adaptabilitatea ridicată este foarte
importantă, împreună cu flexibilitatea fiind doua calități esențiale unei integrări cu succes
în mediu. Felul în care o persoană acționează în cazul schimbărilor sau în cazul situațiilor și
experiențelor noi pe care aceasta le întâmină o poate ajuta sau nu să facă față mai ușor,
adaptabilitatea crescută fiind un lucru esențial în acomodarea, integrarea și acceptarea cu
succes a noilor contexte de viață. Mediul este într-o continuă schimbare odata cu evoluția
omului, fiind foarte important ca persoana să țină pasul cu aceste schimbări și contexte,
eficiența cu care ține pasul fiind un indicator important al unui viitor succes social,
profesional, etc.
24
concluzionat că din acest punct de vedere, aceștia au abilități de comunicare mai slabe
decat grupul de control format din copii fară probleme, acest lucru îngreunând procesul de
adaptare (Stein, Blondis, Szumowski & Roizen, 1995). De asemenea, un alt studiu realizat
în 2010, de această dată referitor la copiii cu autism, ne arată, similar celor cu ADHD, că
cei diagnosticați cu autism au deficit în ceea ce privește comunicarea și întreținerea
relațiilor sociale, lucru care, evident, duce la o adaptabilitate scăzută (Gilotty, Kenworthy,
Sirian , Black & Wagner, 2010). Este cunoscut faptul că acești copii se integrează mai greu
în primul rând din cauza capacității de comunicare redusă, aceștia nereușind să
interacționeze normal cu ceilalți, atâi din punct de vedere verbal, cât și prin gesturi. Ei nu
înțeleg lucruri abstracte, iar de cele mai multe ori este nevoie de o comunicare concretă,
terapeuții ABA vorbind de multe ori clar și tare pentru a capta atenția copiilor cu autism. De
asemenea, aceștia sunt de multe ori excluși social, alți copii considerându-i anormali și
nedorind să interacționeze cu ei, din acest punct de vedere ei devenind inadaptați social.
Școlile speciale însă încearcă să îi ajute și să le crească nivelul de integrare socială, aici
contribuind și un efort mare din partea părinților.
Persoana poate exersa comunicarea asertivă, poate incerca să fie mai deschisă
asupra ideile celor din jur. De asemenea, persoanele care consideră că nu dispun de un nivel
suficient de ridicat de adaptabilitate pot face terapie, în general terapie de grup sau
dezvoltare persoanală. Terapia de grup ajută prin ascultarea altor persoane și înțelegerea lor
fără a interveni, interacționând cu aceștia și fiind ascultați la rândul lor. Pot lucra prin
terapia de grup și la acceptarea opiniilor diferite ale celorlalți prin dezbateri deschise și
focus-grupuri.
25
adaptabilă și flexibilă cerințelor pentru a rezista cu bine, a nu duce la burnout și la alte
probleme ce pot influența psihicul persoanei, stabilitatea emoțională, nevrotismul și a
preveni apariția unor simptome de genul anxietății care pot avea urmări asupra vieții
psihice, fizice și sociale ale persoanei. Pentru persoanele ce dispun de o adaptabilitate
scăzută, aceste medii de muncă ce implică flexibilitatea și adaptabilitatea nu sunt
recomandate, însă cei cu adaptabilitate ridicată pot face față cu bine, adaptabilitatea fiind un
criteriu destul de important în ceea ce privește alegerea unui loc de muncă pe viitor și
păstrarea acestuia pe termen cât mai lung.
CAPITOLUL II
26
O1: analiza influenței tutoror celor patru medii familiale asupra variabilelor
dependente (nevrotism, comportament adaptativ)
O3: observarea existenței de diferențe între un mediu familal format din doi părinți
față de celelalte trei medii familiale cu o altă situație (familie monoparentală, familie
divorțată, alte situații)
I1: Există diferențe semnificative între persoanele provenite din medii familiale
diferite în ceea ce privește nevrotismul
I2: Persoanele crescute într-o familie cu doi părinți au un nivel mai scăzut de
nevrotism decat persoanele crescute în toate celelalte trei categorii de medii familiale
I3: Există difernțe semnificative între persoanele provenite din medii familiale
diferite în ceea ce privește comportamentul adaptativ
I4: Persoanele crescute într-o familie cu doi părinți dispun de un nivel mai ridicat de
adaptabilitate decât persoanele crescute în toate celelalte trei categorii de medii familiale.
2 – familie monoparentală
2.4 Participanți
27
La cercetarea de față au putut participa persoane cu vârste de peste 18 ani.
Eșantionul este format din 106 de persoane din București, având urmatoarele
caracteristici:
- dintre aceștia, 64% provin dintr-o familie cu doi părinți (67 de persoane), 17,9%
provin dintr-o familie cu părinți divorțați (20 persoane), 8,7% dintr-o familie
monoparentală (9 persoane) și 9,4% au o altă situație (10 persoane).
28
întâmplă decât rareori să mă simt agasat(ă) sau iritat(ă) de vreun lucru”, „Nu mă las cu
uşurinţă agasat(ă) de lucruri”, „Sunt foarte mulţumit(ă) de mine însumi(însămi)”.
Referitor la scorarea acestui chestionar, avem de-a face cu o scală sumativă, unde se adună
scorurile itemilor inversați cu celelalte. Se folosește scala Likert, unde: 1 = Dezacord
puternic; 2 = Dezacord; 3 = Neutru; 4 = Acord; 5 = Acord puternic.
Studiul s-a desfășurat în mediul on-line, sub forma de chestionar unde pentru
început s-au completat inițialele, vârsta și genul. Participanților li s-a transmis faptul că
răspunsurile vor fi folosite strict în scop academic, iar identitatea respondenților nu va fi
dezvaluită. De asemenea, li s-a comunicat faptul că răspunsurile sunt confidențiale și nu
există raspuns corect sau greșit. Dupa obținerea acordului de a participa la studiu, aceștia au
29
fost întrebați din ce mediu familial provin, răspunsurile fiind următoarele: 67 de persoane
provin dintr-o familie cu doi părinți, 20 de persoane provin dintr-o familie cu părinți
divorțați, 9 dintr-o familie monoparentală, iar 10 au o altă situație de familie. Ulterior,
aceștia au urmat să răspundă celor 28 de întrebări din cele doua secțiuni (20 pentru
nevrotism și 8 pentru adaptabilitat).
CAPITOLUL III
REZULTATELE CERCETĂRII
30
Punctajul care ar fi indicat un maxim de nevrotism pe scala noastră ar fi fost de 100,
iar minimul de 20. De altfel, punctajul care ar fi arătat adaptabilitatea maximă ar fi fost de
30, iar minimă de 8.
Tabelul descriptiv ne arată mediile pentru fiecare categorie în parte pentru fiecare
dintre cele doua dimensiuni, dar și maximul și minimul scorurilor
La “adaptabilitate”, punctajul cel mai scăzut a fost înregistrat la categoria “parental”, iar
cel mai ridicat este împărțit de categoria anterioara împreună cu participanții din „altă
31
situație”. Media scorurilor pentru „parental” a fost de 28,88 cu deviația standard de 5,361,
pentru „monoparental” de 28,89, pentru „divorțați” de 27,70, iar pentru „altă situație” de
29,10. Cea mai crescută medie a adaptabilității se regăsește printre participanții din „altă
situație”, în timp ce gradul cel mai mic de adaptabilitate se regăsește la cei din categoria
„divorț”.
Tests of Normality
Mediu Kolmogorov-Smirnova Shapiro-Wilk
Statistic df Sig. Statistic df Sig.
N Parental .074 67 .200* .980 67 .354
Monoparental .188 9 .200* .914 9 .346
Divortati .112 20 .200* .985 20 .982
Alta Situatie .154 10 .200* .956 10 .744
A Parental .073 67 .200* .978 67 .276
Monoparental .214 9 .200* .929 9 .468
Divortati .178 20 .098 .935 20 .190
Alta Situatie .194 10 .200* .917 10 .335
a. Lilliefors Significance Correction
*. This is a lower bound of the true significance.
Tabel 2.2 – testele de normalitate
În cele ce urmează, dupa aplicarea testului ANOVA –One Way am luat fiecare
ipoteză în parte, astfel:
32
Folosindu-ne de testul ANOVA-One way, avem urmatoarele rezultate:
33
Tabel 2.5 – testul Bonferroni
Se pot observa diferențe mai mari în ceea ce privește– monoparental și parental – alte
situații, nu așa mult la cea parental – divorțați, insă diferențele nu sunt semnificative
statistic, deoarece sig este mai mare decât 0.05 în toate cazurile.
34
Altă Situație – Parental, Bonferroni = 4.49, p>0.05
Altă Situație – Monoparental , Bonferroni = 1.53, p>0.05
Altă Situație – Divorțați, Bonferoni = 4.70, p>0.05
Ipoteza 2: Persoanele crescute într-o familie cu doi părinți au un nivel mai scăzut
de nevrotism decat persoanele crescute în toate celelalte trei categorii de medii familiale
Am aflat prin tabelul de mai sus (analiza descriptivă) că media cea mai mică a
nevrotismului se regăsește în categoria „altă situație. Deviația stantard la cateogria „altă
situație” este de 15,548. Din testele efectuate anterior aflăm însă că diferențele nu sunt
semnificative statistic.
Ipoteza 3:
Ținând cont că avem p adaptabilitate 0,010 < 0,05 înseamnă că nu este îndeplinită
condiția de omogenitate, așadar în acest caz ne vom folosi de testul Tamhane.
35
Tabel 2.6 – testul Tamhane
36
Divorțați – Parental, Tamhani = -1.18, p>0.05
Divortati – Monoparental, Tamhani = -1.18, p>0.05
Divortati – Alta Situatie, Tamhani = -1.40, p>0.05
Ipoteza 4: Persoanele crescute într-o familie cu doi părinți dispun de un nivel mai
ridicat de adaptabilitate decât persoanele crescute în toate celelalte trei categorii de medii
familiale.
Aflăm din primul tabel (analiza descriptivă) că media cea mai mare a adaptabilității se
regăsește în categoria „monoparentală”, deci ipoteza 4 nu se confirmă. Deviația stantard la
cateogria „monoparentală” este de 1,965. Din testele ANOVA efectuate anterior aflăm însă
că diferențele nu sunt oricum semnificative statistic.
Dupa analiza statistică, am interpretat fiecare cele patru ipoteze pe rând din punct de
vedere psihologic pentru a le confirma sau nu, prezentând în cele ce urmează fiecare
ipoteză:
Ipoteza 1
Această ipoteză ne-a arătat faptul că, în ceea ce privește nevrotismul, acesta nu
este influențat de mediul familial din care aparține individul, neexistând diferențe
semnificative între toate cele patru categorii de familie. Scorurile obținute de grupuri au
37
fost astfel similare, cu mici diferențe statistice. Concluzia este deci că nu există diferențe
semnificative statistic în ceea ce privește nevrotismul pentru cele patru categorii de medii
familiale.
Ipoteza 2
În ceea ce privește ipoteza a doua, statistica ne-a arătat faptul ca cei proveniți dintr-
o familie cu doi părinți nu au un nivel mai scăzut de nevrotism decat celelalte trei categorii,
întrucât cel mai scăzut nivel îl regăsim la cei din „altă situație”, diferențele dintre grupuri
nefiind oricum semnificative statistic. Din acest punct de vedere, ipoteza conform căreia cei
din cateogrii „parental” ar obține scoruri mai mici decăt restul la nevrotism, indicând un
nivel mai mic, nu se confirmă.
În situația de față putem spune că copiii crescuți într-o familie cu doi părinți sunt la
fel de predispuși spre un nivel ridicat de nevrotism precum celelalte trei categorii și că cele
mai scăzute scoruri la nevrotism îi au de fapt cei din „altă situație”. Diferența nefiind
semnificativă statistic nu putem ști dacă într-adevăr cei crescuți de bunici, alte rude sau în
centrele de plasament sunt mai putin nevrotici decât restul, dar știm cu certitudine că cei din
categoria cu doi părinți nu au cel mai scăzut nivel de nevrotism.
38
un eveniment neplăcut poate avea un nivel mai ridicat de nevrotism în urma acelui
eveniment
Ipoteza 3
Similar nevrotismului, nici în cazul celei de-a doua dimensiuni studiate nu am găsit
diferențe semnificative între cele patru grupuri. Nu putem deci să afirmăm că cei cu părinți
divorțați sunt diferiți statistic din punct de vedere al nevrotismului decât cei din alte situații
sau cei proveniți dintr-o familie cu doi părinți.
Ipoteza 4
Aici putem spune faptul că, similar nevrotismului, faptul ca un copil este crescut de
doi părinți nu favorizează în vreun fel comportamentul lui adaptativ, nivelul fiind similar
celorlalte categorii, chiar mai scăzut decât la cateogoria menționată mai sus, dar
nesemnificativ statistic. Oamenii, deci, se pot adapta mai mult sau mai puțin indiferent din
ce cateogorie de mediu familial fac parte, cei din familiile monoparentale fiind mai
predispuși spre o adaptabilitate mai mare decât restul din ce ne spune studiul de față.
39
CAPITOLUL IV
CONCLUZII ȘI DISCUȚII
40
Cele doua obiective au fost atinse prin testarea celor patru ipoteze ale cercetării,
aflând astfel atât diferențele între toate cele patru grupuri, cât și dacă cei din mediul familial
format din doi părinți vor obține scoruri mai bune la ambele teste.
În ceea ce privește primul obiectiv, acesta a fost atins prin testarea ipotezelor 1 și 3,
ipotezele nefiind confirmate. Am aflat astfel diferențele dintre cele patru grupuri și faptul că
acestea nu sunt semnificative în ceea ce privește cele doua dimensiuni de care m-am legat,
și anume nevrotismul și comportamentul adaptativ. Influența mediului familial este deci
nesemnificativă statistic, cele două dimensiuni nefiind influențate de cele patru medii
familiale pe care le-am ales.
În ceea ce privește cel de-al doilea obiectiv, acesta a fost atins prin testarea celei de-
a doua și celei de-a patra ipoteză, aflând astfel că cei crescuți în familii cu ambii părinți nu
obțin rezultate mai bune la testele de nevrotism și adaptabilitate decât celelalte 3 categorii.
Am observat că alte medii familiale decât acesta au obținut un nivel mai mic de nevrotism
și mai mare de adaptabilitate, nereușind să confirmăm ideea conform căreia cei cu doi
părinți ar fi mai stabili la nivel de nevrotism și adaptabilitate decât restul. Nu există
diferențe între mediul familial format din doi părinți și celelalte trei medii familiale. Acest
lucru ne arată faptul că mediul familial nu este un factor care determină nevrotismul la
celelalte trei categorii comparativ cu prima.
41
4.1 Contribuția personală
Faptul că testul în sine prin chestionarele alese nu dura mai mult de 5 minute a fost
un lucru care i-a motivat pe oameni să participe, întrucât aceștia nu s-au plictisit
completând și nu le-a ocupat din timp. De asemenea, tema nu a fost una delicată și cu care
aș fi putut înâmpina probleme precum refuzul participanților de a lua parte la test,
renunțarea acestora pe parcurs din diverse motive sau obosirea participanților. Mai mult,
unii dintre participanți chiar au fost interesați de studiu, întrebându-mă detalii despre tema
aleasă și informații despre lucrarea de licență în sine.
42
ar putea fi reprezentată de starea respectivă a persoanelor din momentul în care au
completat chestionarul (întrucât 20 de întrebări erau despre nevrotism), starea actuală
putând influența răspunsurile, chiar daca acestea nu l-ar descrie în general (cu toate că am
menționat la începutul aplicării testului faptul că ei trebuie să se raporteze în general).
43
Bibliografie
44
Brown Timothy A. and Anthony J. Rosellini; (2011). The Direct and Interactive
Effects of Neuroticism and Life Stress on the Severity and Longitudinal Course of
Depressive Symptoms. Journal of Abnormal Psychology.
Gilotty L., Kenworthy L., Sirian L., O. Black D., & Wagner A.E. (2010). Adaptive
Skills and Executive Function in Autism Spectrum Disorders. Child Neuropsychology, pag
241-248, 2010.
Goldberg, L. R., Johnson, J. A., Eber, H. W., Hogan, R., Ashton, M. C., Cloninger,
C. R., Gough, H. C. (2006). The International Personality Item Pool and the future of
public-domain personality measures. Journal of Research in Personality, 40, 84-96.
Gunthert, K. C., Cohen, L. H., & Armeli, S. (Nov 1999). The role of neuroticism in
daily stress and coping, Journal of Personality and Social Psychology, Vol 77(5), 1087-
1100
Hawton, K., Casañas i Comabella, C., Haw, C. & Saunders, K. (2013). Risk factors
for suicide in individuals with depression: A systematic review, Journal of Affective
Disorders, Volume 147, Pages 17-28.
45
Jacobs, J. & Bovasso G. (2009). Re-Examining the Long-Term Effects of
Experiencing Parental Death in Childhood on Adult Psychopathology; The Journal Of
Nervous and Mental Disease. Volume 197 - Issue 1 - p 24-27.
Lanter-Minet, M., Radat, F., Chautard, M.H. & Lucas C. (5 December 2005).
Anxiety and depression associated with migraine: Influence on migraine subjects' disability
and quality of life, and acute migraine management. Pain. Volume 118, Issue 3, Pages 319-
326.
Magnus, K., Diener, E., Fujita, F., & Pavot, W. (1993). Extraversion and
neuroticism as predictors of objective life events: A longitudinal analysis. Journal of
Personality and Social Psychology, 65(5), 1046-1053.
Mineka S. & Watson D, Clark (1998). Comorbidity of anxiety and unipolar mood
disorders. Annual Review of Psychology. 49:377–412.
46
PARKINSON L. (1993). Separarea, divorțul și familia, Editura Alternative,
București.
Stein Mark A., Szumowski E., Blondis T. A. & Roizen N.J. (1995). Adaptive Skills
Dysfunction in ADD and ADHD Children. The Journal of Child Psychology and
Psychiatry.