TRADUCTOARE ŞI SENZORI

1. IDENTIFICAREA DE TRADUCTOARE TERMICE

1. Consideraţii teoretice

Temperatura constituie una dintre mărimile fizice care intervin în multe din procesele
industriale şi de laborator. In tehnică, temperatura se măsoară foarte des cu mijloace de măsurare
electrice, care sunt precise, comode şi permit realizarea relativ uşoară a sistemelor de reglare automată
a temperaturii. Principalele metode de măsuarare a temperaturii ar fi cele realizate cu: termocupluri,
termorezistenţe, traductoare semiconductoare.
Traductorul termoelectric (termocuplul) este de tip generator, la care mărimea fizică de intrare
este temperatura, iar mărimea de ieşire este tensiunea termoelectromotoare U e. Termocuplul este
construit prin joncţiunea a două conductoare metalice de natură diferită, funcţionarea acestor tipuri de
traductoare bazându-se pe efectul termoelectric descoperit de Seebeck. Conform acestui efect, prin
încălzirea punctului de sudură (jonctiunea de măsură) între capetele reci (neunite) rezultă o tensiune
termoelectromotoare Ue care se poate exprima prin relaţia:
Ue = St ( θ- θa )
şi care reprezintă caracteristica statică a termocuplului. S-au folosit următoarele notaţii:
θa – temperatura capetelor reci
θ – temperatura punctului de sudură
St – sensibilitatea termocuplului
Traductoarele termoelectrice se utilizează pentru măsurarea temperaturilor în intervalul –200 0C până la
3000 0C şi prezintă sensibilităţi medii cuprinse între 10 si 50 μV/ 0C, funcţie de tipul termocuplului.
Deoarece St prezintă uşoare variaţii în domeniul de temperatură, se obişnuieşte ca valorile tensiunii U e
să se indice tabelat pentru θa = 0 0 C. Cele mai utilizate termocupluri sunt de tip J (fier – constantan), de
tip K (cromel – alumel) şi de tip T (cupru – constantan). In tabelul 1 se indică principalele tipuri de
termocupluri utilizate în instalaţiile industriale cu simbolizarea acestora şi limitele de utilizare.

Tabelul1. Tipuri uzuale de termocupluri şi limitele de utilizare

Limita de utilizare [0 C]

Termocuplul Simbol Polaritate Minimă Maximă Uemax

(mV)
Continuu Intermitent
Fe - Constantan J Fe + - 200 600 700 42,992
Const. -
Cu – Constantan T Cu + - 270 400 400 20,869
Const. -
Cromel Constantan E Cromel + - 270 600 1000 76,358
Const. -
Cromel Alumel K Cromel + - 270 1000 1370 54,807
(NiCr – Ni) Alumel -
Pt Rh (10%) – Pt S Pt Rh (10%)
+Pt - 0 1400 1760 18,612
Pt Rh (13%) – Pt R Pt Rh (13%)
+ Pt 0 1400 1760 21,006
TRADUCTOARE ŞI SENZORI

Termocuplurile pentru măsurarea temperaturilor foarte mari sunt construite pe bază de wolfram,
rhodiu şi platină. Traductoarele termoelectrice se caracterizează prin robusteţe, timpul de răspuns a
acestora fiind de ordinul secundelor iar precizia de măsurare a temperaturilor fiind limitată la valori de
1 – 3%.
Traductoarele termorezistive (termorezistenţe şi termistoare) sunt rezistoare din materiale conductoare
(metale) sau semiconductoare care prezintă un coeficient mare şi stabil de variaţie a rezistivităţii cu
temperatura. Mărimea fizică de intrare pentru un traductor termorezistiv este temperatura care produce
variaţia valorii rezistenţei traductorului prin intermediul modificării rezistivităţii. Rezistenţa
materialelor conductoare şi semiconductoare variază în general după legi exprimabile analitic.
Pentru traductoarele termorezistive din materiale conductoare (termorezistenţe) se utilizează platina,
cuprul şi nichelul. Principalele caracteristici ale acestor materiale sunt prezentate în tabelul 2.
Termorezistenţele depind de temperatură după o lege care se poate exprima cu o bună aproximaţie prin
relaţia:
R = R0 ( 1+αθ + βθ2 )
unde R0 este rezistenţa traductorului la 0 0C.

Tabelul2.

Materialul Gama de α β
temperaturi [ 0C ] [ 1/0C ] [ 1/0C2 ]
Platina - 190 şi + 630 3,911·10-3 0,588·10-6
Nichel - 100 şi + 300 5,43·10-3 7,85·10-6
Cupru - 30 şi + 150 4,0·10-3 -

Termorezistenţa cu platină este cea mai precisă şi are caracteristica cea mai liniară, ea
realizându-se cu o rezistenţă de 100Ω la 0 0C. Termorezistenţa cu nichel se foloseşte mai rar deoarece
are caracteristica sa statică cea mai neliniară. In schimbare cel mai mare coeficient de variaţie a
rezistivităţii, realizându-se cu rezistenţă de bază de 100Ω la 0 0C. Termorezistenţa cu cupru se
realizează cu valori de 10, 25 şi 100Ω la 0 0C. Rezistivitatea cuprului este mică fiind puternic
influenţată de cele mai mici impurităţi, dar totuşi datorită caracteristicii sale liniare este destul de
utilizat în domeniul temperaturilor joase. Traductoarele termorezistive din materiale conductoare sunt
realizate sub formă de fir sau sub formă de peliculă depusă pe un suport. Datorită inerţiei termice
relativ mari, constanta de timp a termorezistenţelor variază între 0,05s şi câteva minute, ele nefiind
indicate în regim de măsurare dinamic. Termorezistenţele sunt cele mai precise traductoare de
temperatură, prezentând erori de 0,05%.
Traductoarele termorezistive din materiale semiconductoare (termistoare) se caracterizează prin
coeficienţi de variaţie a rezistenţei cu temperatura mari. Aceste termistoare se realizează în special din
amestecuri de oxizi de metale grele a căror rezistenţă variază exponenţial cu temperatura conform
ecuatiei:
b b
(  )
R  R0  e T T0,
unde R0 este rezistenţa termistorului la temperatura absolută T 0, iar b este o constantă energetică,
dependentă de material. Rezistivitatea mare a materialului semiconductor permite realizarea unor
termistoare de dimensiuni foarte mici, deci cu o inerţie termică redusă.

Termistoarele prezintă neliniarităţi pronunţate având constanta de timp mult mai mică decât la
termorezistenţe (10-2 s). Intervalul de măsurare a termistoarelor se întinde de la –70 0C până la 300 0C,
TRADUCTOARE ŞI SENZORI

în funcţie de tipul constructiv a fiecăruia. Ca traductoare termice se mai utilizează şi siliciul şi

germaniul pur sau cu impurităţi de tipul n. Semiconductoarele cu germaniu sunt foarte stabile în
apropierea temperaturii de zero absolut. Literatura de specialitate recomandă ca traductor de
temperatură dioda semiconductoare p-n, al cărei curent invers la tensiune constantă depinde de
temperatură după o lege exprimabilă prin relaţia:
i  i0  e k (a ) ,
unde i este curentul invers prin joncţiune la temperatura θ, i 0 curentul invers la temperatura mediului
ambiant θa, iar k o constantă de material.

2. Probleme de studiat

2.1. Se va urmări identificarea traductoarelor termice;

2.2. Se va urmări identificarea ecuaţiei prin puncte a unui tranzistor pe joncţiune inversă;
2.3. Se va realiza etalonarea termoregulatorului bipoziţional cu vapori.

3. Prezentarea generală a ansamblului de lucru

Pentru realizarea măsurătorilor se vor folosi următoarele dispozitive a căror semnificaţie o vom
prezenta în continuare.

3.1. Regulatorul de temperatură digital R-PID/722, reprezentat în figura 1., având următoarele roluri:

Figura 1. Regulatorul de temparatură R-PID/722

- poate prescrie viteza de încărcare sarcină (20-50%) prin varierea valorii medii a curentului
mediu prin rezistenţa de sarcină;
- poate prescrie cu ajutorul celor trei ploturi aflate pe panoul frontal temperatura până la care
se face măsurătoarea, citirea temperaturii reale realizându-se prin termorezistenţa Pt 100;
valoarea temperaturii va fi afişată prin intermediul unui dispozitiv specializat aflat tot pe
panoul frontal, în acelaşi timp realizându-se şi compararea cu valoarea prescrisă;

- dă un semnal analogic auxiliar de tensiune corespunzător temperaturii, astfel încât vom avea
pentru:
TRADUCTOARE ŞI SENZORI

0V  300 0 C
1V  0 0 C
2V  300 0 C

- poate avea funcţia de un simplu termometru digital;

3.2. Termostatul, este prevăzut:

- cu un sistem de omogenizare (motor de antrenare de curent continuu, comandat de

regulatorul pus pe comandă manuală);
- cu termorezistenţa de control pentru preluarea temperaturii;
- cu elementul de încălzire de 500W;
- şi cu serpentina de răcire;

3.3. Adaptorul de măsură (figura 2.), prin intermediul căruia se permite:

- translatarea semnalelor de la regulator şi traductor la nivelul de interpretare a registratorului;

- conversia de mărimi: rezistenţă-tensiune;
- injectarea unui curent constant de referinţă de valoare 9,5 mA, necesar pentru alimentarea
termistorului (termorezistenţei);
- realizarea funcţiei de “0 flotant” al semnalelor de temperatură de la regulator, adică mută
domeniul de lucru: 1  2V  0  1V ; această operaţie se face cu ajutorul potenţiometrului
mic aflat pe panoul frontal al adaptorului;
- generarea unui curent de 0.5 mA în cazul în care se foloseşte un traductor rezistiv de
umiditate;
- compensarea părţii inactive de 100Ω a unei termorezistenţe (Pt 100), operaţiune realizată cu
ajutorul potenţiometrului de precizie aflat de asemenea pe panoul frontal al adaptorului;

Figura 2. Adaptor de măsură

3.4. Sistemul de în registrare, care ne permite trasarea caracteristicilor dorite;

4. Schema de montaj
TRADUCTOARE ŞI SENZORI

Figura 3. Shema de montaj

5. Modul de lucru

5.1. Pentru determinarea caracteristicii statice a unui termistor,R = f (T), adaptorul de măsură se
conectează la sursa de alimentare de 22÷30V, acesta având însă şi o sursă de tensiune internă, se
porneşte regulatorul prin apăsarea butonului LINE, se citeşte de pe panoul frontal al regulatorului
temperatura iniţială de la care se pornesc măsurătorile (spre exemplu, 15 0C). De asemenea cu ajutorul
ploterelor poziţionate tot pe panoul frontal al regulatorului se fixează temperatura până la care se
doreşte încălzirea (ex: 65 0C) şi viteza de încărcare a sarcinii (20, 50, 80%). Pe ploter se fixează:
reperul de “0” pentru axa Y – tensiunea, în timp ce pentru axa X – temperatura, reperul de “0” se
fixează la temperatura iniţială de la care se pornesc măsurătorile (ex.: 15 0C), factorul de scară pentru
ambele axe, după care se porneşte încălzirea prin apăsarea butonului HEATER. Din acest moment
registratorul va începe trasarea caracteristicii statice a termistorului R = f (T), pe baza căruia se
determină rezistenţa termistorului R0 la temperatura absolută T0, şi constanta energetică b. Pentru
identificarea acestora se iau arbitrar două puncte A şi B pentru care avem perechea de valori: A (R A,
TA), B (RB, TB) (figura 4.).

Figura 4. Caracteristica statică a unui termistor

Se cunoaste că în cazul unui traductor rezistiv, pentru diminuarea erorilor care pot apărea,
alimentarea se face, de regulă, de la surse de curent. Astfel acest curent constant, I T, de valoare 9,5 mA
TRADUCTOARE ŞI SENZORI

care trece prin traductor, după cum s-a precizat anterior, este injectat de către adaptorul de măsură.
Cunoscându-se valoarea curentului şi cea a tensiunii, care se citeşte de pe caracteristica trasată de
sistemul de înregistrare, se determină conform legii lui Ohm valoarea rezistenţei:
U diagrama
R
IT
Pentru ambele puncte alese, A respectiv B, se vor scrie ecuaţiile:
b

R A  R0 e TA

R B  R0 e TB

pe baza cărora se va determina R0 şi b.

1 1
RA b(  )
 e T A TB
RB

(ln R A  ln R B )  T ATB
b
(TB  T A )

b
(ln R A  )
R0  e TA

5.2. Pentru determinarea ecuaţiei caractersitice a unui tranzistor în joncţiune inversă, se realizează
următorul montaj:

La început, se va determina experimental caracteristica statică a traductorului, procedeul fiind

acelaşi ca şi în cazul prezentat anterior.
Având caracteristica statică trasată cu ajutorul ploterului, se poate deduce, folosind următorul
algoritm, ecuaţia traductorului:
- pentru o variabilă x se vor lua punctele: x0, x1, x2, ….., xk, astfel încât distanţa
xk – xk-1 = Δ = constant;
- pentru aceste puncte se vor găsi pe grafic valorile corespunzătoare y0, y1, y2, ., yk;

x x0 x1 x2 x3 x4 x5 xk-1 xk
y y0 y1 y2 y3 y4 y5 yk-1 yk
Δ1 Δ11 Δ12 Δ13 Δ14 Δ15 …………………Δ1k
TRADUCTOARE ŞI SENZORI

Δ2 Δ21 Δ22 Δ23 Δ24 ……………………

Δ3 Δ31 Δ32 Δ33 ………………………
Δ4 Δ41 Δ42 ……………………………

- se vor determina → prima diferenţă finită (prima derivată):

Δ11 = y1 – y0; Δ12 = y2 – y1; Δ13 = y3 – y2; Δ1k = yk – yk-1;
→ a doua diferenţă finită: Δ21 = Δ12 – Δ11; Δ22 = Δ13 – Δ12;
- procedeul continuă până când Δi = 0 sau pe o restricţie de domeniu care o cere
procesul;
- când algoritmul a ajuns în acest punct se ia prima latură a triunghiului şi se scrie
polinomul de interpolare (polinom de tip Bessel), unde avem:

 1  x  2  x( x  1)   x ( x  1)    ( x  i  1)
f ( x)  y 0     i
1! 2! i!

5.3. Pentru realizarea etalonării termoregulatorului bipoziţional se foloseşte un traductor sondă cu

vapori de alcool metilic. Sonda funcţionează pe principiul dilatării unui lichid sub influenţa
temperaturii astfel că, ea creează prin conductă vapori ce ajung în sistemul hidraulic şi determină
bascularea contactelor releului hidraulic, marcându-se temperatura. regulatorului. Se revine prin
rebasculare la poziţia iniţială marcându-se temperatura pe diagramă. Ecartul dintre cele două marcaje
constituie histereza regulatorului poziţional.
Acest aspect poate fi exemplificat prin următoarea figură:

Scopul lor în automatizări este de regulator de siguranţă, precizia lor însă datorită zonelor moarte fiind
foarte scăzută.