TRADUCTOARE ŞI SENZORI 1

1. IDENTIFICAREA DE TRADUCTOARE DE TURAŢIE

1. Consideraţii teoretice

Aceste traductoare convertesc turaţia într-un semnal electric. Unele dintre ele cuprind
elemente sensibile de tip generator, semnalul de ieşire fiind o tensiune electrică dependentă de
turaţie, obţinută pe baza legii inducţiei electromagnetice. Din această categorie cele mai utilizate
sunt tahogeneratoarele de c.c. şi de de c.a.
Alte tipuri de traductoare de turaţie sunt constituite cu elemente sensibile parametrice, ele
caracterizându-se prin aceea că în funcţie de turaţie se modifică un parametru de circuit electric
(R,L,C), care modulează o tensiune sau un curent generat de o sursă auxiliară. Cele mai frecvente
elemente sensibile parametrice cu aplicaţii la traductoarele de turaţie sunt cele fotoelectrice şi cele
inductive. O particularitate esenţială a aplicării lor în măsurarea turaţiei constă în aceea că ele
permit obţinerea de semnale cu variaţii periodice continue sau discontinue (impulsuri
dreptunghiulare), informaţia de măsurare fiind conţinută în frecvenţa acestor variaţii.
Cea mai veche metodă constă în utilizarea tahogeneratoarelor, micromaşini electrice
speciale care furnizează la ieşire o tensiune electrică proporţională cu turaţia. Tahogeneratoarele de
curent continuu sunt precise şi datorită liniarităţii bune se utilizează atât pentru măsurarea turaţiei
cât şi pentru realizarea buclelor de reacţie în circuitele de automatizare. Tahogeneratoarele sincrone
au două mărimi proporţionale cu turaţia: tensiunea electromotoare indusă şi frecvenţa acestei
tensiuni.
Traductorul inductiv de turaţie este compus dintr-un magnet permanent prelungit cu un
miez de fier pe care este înfăsurată o bobină şi un disc din material feromagnetic. Discul are mai
multe proeminenţe (dinţi) sau găuri(fante) şi este montat pe axul a cărui turaţie se determină
(figura 1.).

Figura 1. Mod de realizare a traductorului inductiv de turaţie

Magnetul, miezul magnetic şi discul feromagnetic formează un circuit magnetic a cărui

reluctanţă variază în funcţie de poziţia discului faţă de miezul magnetic. Când un dinte se află în
prelungirea miezului, reluctanţa va fi minimă, iar când un spaţiu liber se află în dreptul miezului,
reluctanţa va fi maximă. Această variaţie de reluctanţă duce la o variaţie de flux magnetic prin
bobină, ceea ce va induce o tensiune ue(t) în bobină, conform legii inducţiei electromagnetice. La o
rotaţie a discului se obţine un număr de impulsuri egal cu numărul de dinţi (repere) de pe
circumferinţa discului. Frecvenţa f a tensiunii electromotoare induse este egală cu turaţia n, în rot/s,
multiplicată cu numărul de dinţi (fante) z ai discului:
f = zn.
Traductorul de turaţie cu elemente fotoelectrice, foloseşte element sensibil la turaţie de tip
fotoelectric (celule fotoelectrice, fotodiode, fototranzistoare, fotorezistenţe) care detectează
variaţiile unui flux luminos, dependente de viteza de rotaţie, folosind în acest scop un dispozitiv
modulator acţionat de axul care se roteşte.
TRADUCTOARE ŞI SENZORI 2

Un astfel de traductor este alcătuit, în principal, dintr-un element fotoelectric, o sursă de

radiaţii luminoase în spectrul vizibil sau infraroşu şi un disc opac, solidar cu axul în rotaţie,
prevăzut cu orificii (repere) aşezate pe un cerc cu centrul în centrul discului. Dacă discul, antrenat
de arbore, se roteşte, orificiile discului trec succesiv prin calea de lumină dintre sursa de radiaţii
luminoase şi elementul fotoelectric, permiţând să se obţină astfel impulsuri luminoase. Acestea,
ajungând pe elementul fotoelectric, sunt convertite cu ajutorul unor circuite elctronice, în impulsuri
de natura unei tensiuni electrice, a căror frecvenţă este egală cu viteza de rotaţie a discului (rot/s)
multiplicată cu numărul de orificii: f = zn, unde z reprezintă numărul de orificii. Toate elementele
menţionate, inclusiv circuitele electronice, sunt încapsulate, pentru ca funcţionarea să nu fie
perturbată de lumina mediului ambiant sau de zgomote de natură electromagnetică.

2. Probleme de studiat

2.1. Se va urmări identificarea traductoarelor folosite, prin ridicarea caracteristicilor

Utahogenerator = f (Ualimentare), f mot. antrenare = f (Ualimentare), n mot. poziţie = f (Utahogenerator); Se va realiza studiul
sistemului de transmisie;
2.2. Se va determina bătaia axului motorului electric;
2.3. Se va deduce timpul de răspuns al traductorului;
2.4. Se va studia comportarea întregului sistem folosindu-se metoda grafică în trei puncte.

3. Prezentare generală a ansamblului de lucru

Pentru realizarea măsurătorilor se vor folosi următoarele dispozitive a căror semnificaţie

o vom prezenta în continuare.

3.1. Motor electric de antrenare de c.c., dotat cu un traductor inductiv de frecvenţă special. Acest
traductor special constă dintr-un magnet multipol montat pe rotorul motorului şi o bobină plană cu
pas constant şi foarte mic (s < 0,5 mm), dispusă pe o placă de circuit imprimat (figura 2).

Figura 2.

Acest traductor se foloseşte atât ca traductor de turaţie (numărul de perechi de poli ne dau
impulsurile pe turaţie), cât şi ca traductor de amplitudine (numărul de spire ne dau nivelul de
tensiune vârf la vârf) un rol special având în automatizări, pentru controlul dublu.

3.2. Tahogeneratorul, sistem inerţial cu volantă care poate lucra ca tahogenerator propriu-zis sau ca
generator de tensiune de curent continuu dacă se foloseşte într-un lanţ de transmisie.

3.3. Motor auxiliar, prevăzut cu traductor optic în infraroşu de turaţie (traductor de marcăr). Pe
acest motor care are funcţia de motor consumator, avem următoarele conexiuni:
alimentarea propriu-zisă a motorului;
circuitul de alimentare a traductorului (9 ÷ 12 V), la un curent de 10 mA;
borna de preluare de semnal;
TRADUCTOARE ŞI SENZORI 3

4. Schema de montaj

Figura 3. Shema de montaj

5. Modul de lucru

5.1. Folosind schema de montaj prezentată anterior se urmăreşte identificarea celor trei traductoare
de turaţie folosite, prin determinarea caracteristicilor:
Utahogenerator = f (Ualimentare), f mot. antrenare = f (Ualimentare), n mot. poziţie = Utahogenerator;
Caracteristica Utahogenerator = f (Ualimentare) se va trasa automat cu ajutorul ploterului (axa X - Ualimentare,
axa Y - Utahogenerator), în timp ce pentru cea de-a doua caracteristică f mot. antrenare = f (Ualimentare), frecvenţa
se va determina din indicaţiile osciloscopului catodic. Se stabilesc succesiv diferite valori pentru
tensiunea de alimenatre Ualimentare, (între Umax = 7,5V şi Umin = 2V.), se aşteaptă până la stabilizare,
după care se va citi pentru fiecare tensiune, valoarea frecvenţei motorului de antrenare. Datele
obţinute se vor trece în tabelul 1.

Tabelul 1.

Ualimentare f mot. antrenare f mot. antrenare

(accelerare) (frânare)

In ceea ce priveşte caracteristica n mot. poziţie = Utahogenerator, la început se va determina de pe

osciloscop (semnalul poate fi cules de pe canalul2 al osciloscopului folosit anterior) constanta de
rotaţie k (impulsurile dintre două marcăre), constantă care ne va permite calculul turaţiei motorului
de poziţionare: n mot. poziţie conform formulei: . n mot. poziţie = f / k [rot/sec].
Toate cele trei caracteristici se vor ridica atât pentru accelerare cât şi pentru frânare, datele
fiind citite în acelasi timp, pentru fiecare determinare.
TRADUCTOARE ŞI SENZORI 4

5.2. Determinarea bătăii axului se va face studiind modificarea fazei traductorului inductiv de
turaţie aflat pe motorul electric de antrenare de c.c.

5.3. Timpul de răspuns se va determina pentru unul din traductoare (tahogeneratorul), studiul
respectiv constând în aplicarea unui semanal treaptă, urmărirea frecvenţei (studiul în gol), respectiv
a tensiunii generatorului (studiul pentru motor cuplat) până când se va ajunge în regim static de
funcţioanare (figura 4.).

Figura 4.

5.4. Având cele trei caracteristici Utahogenerator = f (Ualimentare), f mot. antrenare = f (Ualimentare),
n mot. poziţie = f (Utahogenerator) trasate, se doreşte determinarea comportării întregului sistem folosind
măsurătoarea în trei puncte. Această metodă grafică de studiu (figura 5.) presupune aducerea celor
trei caracteristici mai sus amintite printr-un procedeu de suprapunere, la aceeaşi scară de măsură,
după care pentru un reper oarecare U se face proiecţia rectangulară a unui punct de funcţionare pe
acestea.

Figura 5.

Spre exemplu, pornind din punctul 1 (axa principală (0, Ua)), se ridică perpendiculara care
intersectează cele două caracteristici din cadranul I (UG, fm), după care se vor face proiecţiile în
cadranul II, pe caracteristica UG = f (n) şi segmentul negativ al axei (o, n).