Universitatea din Bucureşti

Facultatea de Psihologie şi Ştiintele Educaţiei

Specializarea Psihologie

Psihanaliza

Autor : Corbu Elena Alexandra

2012
 Psihanaliza

Sigismund Freud este cel care, fara a descoperi inconstientul, il propune ca obiect de
cercetare al psihologiei.El introduce conceptul de “aparat psihic”, elaboreaza o viziune dinamica
asupra componentelor acestuia, pune la punct o tehnica de sondare a inconstientului, schimba
insasi finalitatea psihologiei .( Zlate, 2007 ) .“Nu dorim doar sa descriem si sa clasificam
fenomenele, ci intentionam sa le concepem ca pe niste indicii ale unui joc de forte care se
desfasoara in viata psihica, ca manifestari ale unor tendinte cu scop diferit si care actioneaza fie
in aceeasi directie, fie in directii opuse. Incercam sa elaboram o conceptie dinamica cu privire la
fenomenele psihice”. (Freud apud.Zlate, 2007).

Inainte de 1920, “aparatul psihic” era imaginat de Freud ca dispunand de trei niveluri
supraetajate: inconstientul, preconstientul si constientul, rolul essential revenindu-i
inconstientului. Topografic, acesta din urma este o “anticamera spatioasa”, pe cand constiinta
reprezinta o incapere “mai stramta”, plasata “in fundul ei”. Sub functional, inconstientul contine
pulsiuni ce se comporta ca “fiintele vii”, pe cand constiinta este doar “spectatoare”, ea observa si
permite sau nu satisfacerea pulsiunilor inconstientului.Functia ei se inscrie pe linie negativa,
nicidecum pozitiva. Ea nu are rol in socializarea individului sau in adaptarea lui actual la
solicitarile mediului de viata, ci doar de a suprima, de a refula, adica de a trimite inapoi in
inconstient acele pulsiuni care incearca sa “scoata capul” la vedere. Cat priveste inconstientul,
acesta –atat topografic, cat si functional- este total insignifiant. El este un fel de “statie de
tranzit”, unde tendintele inconstientului si ale constiintei vin si poposesc temoprar inainte de a
trece in structurile opuse fiecareia dintre ele. Inconstientul este sediul instinctelor sexuale
inscrise in chiar structura biologica, somatic a organismului. Ele sunt cele care “fierb”, care
“clocotesc”, ele sunt cele a caror singura “ratiune” de a exista este “descarcarea” si consumarea
lor adecvata, reducerea tensiunii, procurarea placerii.Freud considera ca inconstientul
functioneaza dupa “principiul placerii”, caruia ii acorda statutul de principiu fundamental al
vietii, in timp ce constiinta actioneaza dupa “principiul realitatii”, principiu care presupune
gandirea, adica stabilirea unui plan de actiune, rezolvarea unor situatii problematice. Cand
intervin insa dezechilibrari, schimbari de forte, distorsiuni, apar noi modele interactionale, care
de obicei sunt de ordin patologic. De pilda, atunci cand instinctele sexual nu sunt satisfacute
neconditional, deci indiferent de conditiile permisive ale mediului social, ele sunt refulate, sunt
trimise din nou in inconstient. Odata refulate ele nu dispar insa, nu se potolesc, nu raman
inactive, ci actioneaza cu si mai multa forta asupra individului, cer cu si mai intense tarie sa fie
satisfacute. Cu cat conflictul dintre libido si constiinta este mai mare, cu atat instinctele refulate
cauta cai proprii de a se satisface, chiar impotriva “vointei” si “vrerii” constiintei. Astfel, ele se
satisfac sub forma unor acte comportamentale curioase, ciudate sau absurde, numite de Freud
acte ratate (lapsusuri inexplicabile, uitari totale de nume proprii, de cuvinte straine, erori de citit
si scris, stangacii,etc.), sub forma visului si, in cazuri mai grave, sub forma unor stari morbide,
nevrotice .(Zlate,2007).

Teoria analitica a nevrozelor se bazeaza pe trei piloni:teoria refularii, teoria importantei

pulsurilor sexuale, teoria transferului:

In ceea ce priveste teoria refularii exista in viata psihica o forta cenzuratoare, care
exclude tendintele ce ii displac de la constientizare si de la exercitarea unei influente asupra
actiunii. Astfel de tendinte sunt refulate. Ele raman inconstiente; daca ne straduim sa i le facem
constiente pacientului trezim o rezistenta. Asemenea miscari pulsionale insa nu devin intodeauna
neputincioase, ci in multe cazuri ele izbutesc sa isi castige pe cai ocolite influenta asupra vietii
psihice, si satisfacerile substitutive ale refulatului astfel obtinute formeaza simtome nevrotice.

Din motive culturale, pulsiunile sexuale sunt cele mai intens afectate de refulare, tocmai
la ele insa refularea esueaza cel mai adesea, asa incat, simtomele nevrotice apar ca satisfacere
substitutiva a satisfacerii refulate. Nu este corect ca viata sexual a omului incepe abia odata cu
puberatea; mai degraba ea poate fi detectata inca de la inceputul vietii extrauterine, atinge un
prim punct culminant pana la varsta de cinci ani (perioada timpurie) si cunoaste apoi o
impiedicare sau intrerupere (perioada latenta), careia i se pune capat prin pubertate al doilea varf
al dezvoltarii.

Exista in cazul actelor ratate atat de multe mici fenomene secundare, pe care nu le
intelegem si care prin explicatiile de pana in prezent nu ne devin mai limpezi. De exemplu, daca
am uitat un nume pentru o vreme, faptul ne supara, dorim sa ni-l amintim cu orice pret si nu
contenim din cautare. De ce nu izbuteste cel emotionat decat extreme de rar sa-si indrepte
atentia, dupa cum doreste , asupra cuvantului care, asa cum zice el, “ii sta pe limba” si pe care il
recunoaste imediat ce este pronuntat in fata lui? Sau: exista cazuri in care actele ratate se
multiplica, se inlantuie intre ele, se inlocuiesc intre ele. (Freud,2004).

Psihanaliza recunoscuse de timpuriu ca orice simptom nevrotic isi datoreaza unui

compromis posibilitatea existentei. De aceea, el trebuie sa si faca fata cumva cerintelor Eului
care manuieste refularea, sa ofere un avantaj, sa adita o utilizare folositoare, altminteri ar avea
parte de aceeasi soarta precum insasi miscarea pulsionala initiala, care a fost parata. Termenul de
“beneficiu al bolii” a tinut cont de aceasta stare de lucruri; am mai fi indreptatiti sa diferentiem
beneficial primar pentru Eu, care trebuie sa fie eficient deja de la aparitie, de o parte
“secundara”, care se adauga sprijinandu-se pe alte intentii ale Eului daca este sa se afirme
simptomul. Analizei ia fost de mult cunoscut si faptul ca din retragerea acestui beneficiu al bolii
sau incetarea lui ca urmare a unei modificari reale rezulta unul dintre mecanismele vindecarii de
simptom.(Freud,2007).
 Psihanaliza ca psihologie abisala priveste viata psihica din trei puncte de vedere, din cel
dinamic, din cel economic si din cel topic. Din cel dintai punct de vedere, ea reduce toate
procesele psihice – abstractive facand preluarea stimulilor externi – la jocul fortelor care se
sprijina sau se impiedica reciproc, se imbina intre ele, se reunesc in compromisuri etc. Aceste
forte sunt initial toate de natura pulsiunilor, deci de provenienta organica, evidentiate printr-o
capacitate(somatica) impunatoare(compulsive la repetitie), si isi gasesc reprezentarea psihica in
idei investite afectiv. Teoria pulsiunilor este un domeniu obscure si pentru psihanaliza. Analiza
observatiei duce la stabilirea a doua grupuri de pulsiuni, asa numitele pulsiuni ale eului, al caror
tel este autoafirmarea, si pulsiunile obiectivului care au drept continut relatia cu obiectul.
Pulsiunile sociale nu sunt recunoscute ca elementare si nederivabile. Speculatia teoretica
presupune existent a doua pulsiuni fundamentale, care se ascund indaratul pulsiunilor
manifestate ale eului si obiectului, si anume pulsiunea care tinde spre o unificare tot mai
stransa.(Freud,2005).

Metoda psihoterapeutica – metoda psihanalizei. – consta in readucerea in constiinta

bolnavului a elementelor psihice patogene in vederea “dizolvarii” si inlaturarii raului de formarea
simptomelor substitute. Pacientul este rugat sa spuna tot ce ii trece prin minte, indiferent de
natura faptelor, sa readuca in memorie absolute totul, atat fapte positive cat si negative, placute si
mai putin placute. “[…]Ideile spontane ale pacientului reprezinta pentru psihanalisti «minereul
din care el va extrage metalul pretios»”(Freud, 1980 – apud Zlate, 2007, p. 88). Pe baza analizei
si intepretarii viselor, actelor ratate, lapsusurilor şi asociatiilor, Freud a fundamentat nu numai o
metoda de studiere a psihicului ci si o metoda de terapie psihica numita psihoterapia
psihanalitica.

Consideratia economica presupune ca reprezentarile psihice ale pulsiunilor sunt investite

cu cuantumuri determinate de energie (cathexis) si ca aparatul psihic are tendinta de a impiedica
o staza a acestor energii si de a tine cat se poate de scazuta suma totala de exercitii care il
impovareaza.Derularea proceselor psihice este reglementata automat de principiul placerii-
neplacerii, neplacerea aflandu-se oarecum in legatura cu o sporire, placerea cu o diminuare a
excitatiei.

Principiul original al placerii sufera pe parcursul dezvoltarii o modificare prin luarea in

considerare a lumii exterioare (principiul realitatii), aparatul psihic invatand sa amane
satisfacerile placerii sis a suporte pentru o clipa senzatiile de neplacere.

Punctul de vedere topic concepe aparatul psihic ca pe un instrument compus si incearca

sa constate in ce locuri ale lui se desfasoara diferitele procese psihice. Dupa cunostintele noastre
actuale, aparatul psihic se imparte intr-un “Se”, care este purtatorul miscarilor pulsionale, un
“Eu”, care reprezinta partea cea mai superficiala, modificata prin influenta lumii exterioare a
“Se”-ului si un “Supraeu” care, iesit la iveala din “Se”, domina Eul si reprezinta inhibitiile
pulsionale caracteristice pentru om .(Freud,2003).
 Dupa 1920, constientizand o serie de limite ale conceptiei de pana atunci, Freud, cu
marea sa capacitate de autodepasire, fara a renunta la tezele fundamentale, isi reviziuieste
postulatele de la care pornise. Daca pana atunci accentual cazuse pe inconstient sip e sexualitate,
odata cu lucrarea sa Sinele si Eul (1922), si mai ales prin ultima sa lucrare Abriss der
Psychoanalyse (1938), ramasa neterminata, el se orienteaza spre segmentele superioare ale vietii
psihice, pe care le analizeaza mult mai amanuntit si mai nuantat. “Aparatul psihic” este impartit
in trei organizari structurale, denumite : Sine, Eu, Supraeu sau Id, Ego, Superego.

Sinele este echivalentul inconstientului din vechea clasificare, sediul instinctelor, sursa
primara a energiei psihice care trebuie consumata, fundamental pe care se construieste
personalitatea individului.

Eul este o “portiune a sinelui” care sub influenta lumii exterioare, a mediului
inconjurator, sufera o dezvoltare speciala, in sensul ca din simplu organ receptor si protector in
raport cu stimulii, devine un intermediar intre sine si lumea exterioara, o “scoarta de copac”
dupa cum se exprima Freud.

Supraeul este o stuctura special ce se incheaga ca un “precipitat” in perimetrul Eului, prin

care se prelungeste influenta paterna si materna, iar prin intermediul ei influenta mediului social
mai general (familial, scolar, rasial, national etc.). (Zlate,2007).

Copilul, prin parinti, recepteaza idealurile sociale, modelele admirate de el din viata
publica. Dintre aceste instante cea mai importanta este, dupa opinia lui Freud, cea ce a doua.
“Functionare Eului, sta in satisfacerea simultana a cerintelor Sinelui, Supraeului si Realitatii”.
(apud. Zlate, 2007, p.88).

Dupa cum considera profesorul Mielu Zlate (2007), Eul indeplineste trei categorii de
functii: unele fata de realitatea exterioara ( percepe realitatea, memoreaza, invata, transforma
lumea externa in avantajul sau) ; altele fata de Sine (controleaza instinctele, decid asupra
satisfacerii, amanarii sau suprimarii lor, tinde spre obtinerea placerii in conformitate cu ”
principiul realitatii”, fiindca astfel ar intra in conflict cu ea, dar, mai mult decat atat, ”Eul trebuie
sa expulzeze Sinele ”, adica sa elibereze omul din constrangerile inconstientului, functie prin
excelenta pozitiva, constructiva, umanista); in sfarsit, fata de Supraeu ( tine seama de cadrul
moral pe care acesta il impune, de valorile si idealurile traditionale ale societatii, asa cum sunt
ele transmise de catre parinti). (Zlate, 2007).

Esenta conceptiei lui Freud poate fi sintetizata la doua niveluri. Primul nivel: este vorba
despre o incercare de explicare a functionarii psihismului uman legate biologic, genetic,
metapsihologic, care privilegiaza registrul intrinsec al psihicului. Al doilea nivel: dincolo de
aspectele fracmentare ale teoriei psihoanalitice ( inconstient, refulare, conflicte, libido etc.),
elementul de baza, de coeziune, de constanta, ramane legatura dintre ele. (Zlate, 2007).
 La Freud nu putem vorbi de o schimbare radical a obiectului psihologiei, deoarece el a
inlocuit un element psihic (constiinta) cu un alt element (inconstientul) tot psihic. Asadar, el se
pastreaza in limitele vietii psihice interioare. Insa modul cum este conceputa interioritatea
psihica a omului, complexitatea si dinamica acesteia, originalitatea metodei propuse, ne fac sa
credem ca Freud si psihanaliza sa se detaseaza net din contextual orientarilor care considera viata
psihica interioara ca obiect al psihologiei. La aceasta se adauga si finalitatea ameliorative a
psihanalizei, in esenta psihoterapeutica, fapt care redimensioneaza psihologia atat sub aspect
teoretico-metodologic, cat si practic-actional. Scopul psihologiei, asa cum il vede Freud, este, in
esenta, umanist pentru ca vizeaza transformarea fondului turbulent al inconstientului, a naturii
sale biologice, animale, intr-o natura cu adevarat umana. (Zlate, 2007).

Freud (2007) considera ca noua teorie care ar dori sa substituie psihanaliza inseamna
renuntarea la analiza si parasirea ei. Se va emite poate temerea ca aceasta succesiune ar trebuii
sa devina mai fatala pentru soarta ei decat o alta, deoarece porneste de la persoane care au
jucat un rol atat de mare in miscare si au promovat-o o buna bucata de drum. Eu nu impartasesc
aceasta temere. Oamenii sunt puternici, atata timp cat reprezinta o idee puternica; ei devin
neputiciosi daca i se opun. Psihanaliza va suporta aceasta pierdere si va castiga noi adepti in
locul acestora. (apud. Freud, 2007, p.121).

Contributiile pe care psihanaliza le-a creat la redimensionarea obiectului psihologiei a

determinat pe uni autori sa o considere o revolutie, fapt ce a generat revizuiri si reformari care au
dus la aparitia neo-freudismului. Cei mai straluciti reprezentanti ai neo-freudismului sunt Karin
Horney si Erich Fromm, ambii nascuti in Germania si emigranti in America dupa o pratica
psihanalitica in Europa. Mai mult ca sigur ca noul mediu socio-cultural in care au trebuit sa
traiasca si sa lucreze, caracteristicile societatii occidentale postbelice ca si o serie de excese din
teoria lui Freud, i-au determinat pe amandoi sa renoveze feudismul ortodox.(Zlate,2007).

In esenta neo-freudismul conserva ideile pricipale ale lui Freud referitoare la natura
umana, la fortele ei propulsatoare si la tulburarile psihice functionale. Ei considera la fel ca si
Freud ca conduita omului este determinata de impulsurile emotionale inconstiente, numai ca
acestea nu sunt generate de instinctele sexual innascute, si de factorii sociali.(Zlate,2007).

Mielu Zlate (2007) afirma faptul ca daca neo-freudistii ar fi ramas credinciosi ideii
influentei factorilor sociali, atunci in fatal or ar fi stat o alta problema decat cea freudiana (
cunoasterea in om a “eului” inconstient) si anume cunoasterea de catre om a propriei sale fiinte,
a lumii externe, a societatii, a relatiilor dintre individ si societate.
 Bibliografie:

Freud, S. (2004). Introducere in psihanaliza. București : Editura Trei.

Freud, S. (2005).Compendiu de psihanaliza. București : Editura Trei.

Freud, S. (2006). Psihopatologia vietii cotidiene. București : Editura Trei.

Freud, S. (2007). Viata mea si psihanaliza. București : Editura Trei.

Zlate, M. (2007). Introducere în psihologie. Iași : Editura Polirom.