Sunteți pe pagina 1din 16

Universitatea ,,Valahia” din Târgovişte

Facultatea de Teologie Ortodoxă


Specializarea Teologie Pastorală

SFINTELE CANOANE ŞI RAPORTAREA SFINTEI


TAINE A PREOŢIEI LA ELE

Coordonator :
Prof. Lect. Dr. Cristian Petcu

Student sustinator:
Bobeica Mihai
Anul III, Grupa I

Târgovişte,
2010
PLAN

INTRODUCERE......................................................................................p. 3

1. TREPTELE IERARHICE : EPISCOP, PREOT, DIACON.....................p. 4

LOCUL DIACONILOR ÎN RÂNDUL CLERULUI


ASCULTAREA CLERULUI DE EPISCOPI

2. HIROTONIA............................................................................................p. 5

3. IMPEDIMENTE LA HIROTONIE..........................................................p. 5

4. VÂRSTA CANONICĂ PENTRU HIROTONIRE..................................p. 7

5. VIAŢA MORALĂ ŞI SOCIALĂ A CLERULUI ...................................p. 7

6. ACTUALITATEA SFINTELOR CANOANE PENTRU CLER.........p. 10

CONCLUZII..........................................................................................p. 14

BIBLIOGRAFIE....................................................................................p. 16

2
INTRODUCERE

Despre preoţie s-a scris şi s-a vorbit mult. Au scris şi au vorbit şi sfinţi şi
teologi. S-a scris cu drag şi cu dorinţa de a ridica tot mai mult spre culmile
sfinţeniei pe slujitorii preoţiei, pe preoţi. Dar oricât s-ar scrie despre preoţie şi
oricât s-ar vorbi, niciodată nu este de ajuns. Preoţia are atâtea înălţimi, atâtea
adâncimi, atâtea taine, încât cu foarte multă greutate poate fi cunoscută şi descrisă
după cuviinţă.1
Preoţia este a cincea sfântă Taină a Bisericii, în care, prin punerea mâinilor şi
rugăciunea arhiereului, se împărtăşeşte unor bărbaţi, ce s-au pregătit pentru aceasta,
harul dumnezeiesc, care dă puterea de a propovădui cuvântul lui Dumnezeu, de a
săvârşi Sfintele Taine şi slujbele bisericeşti, şi de a conduce pe cei credincioşi la
mântuire.
Sfânta Taină a Preoţiei se împărtăşeşte aşadar unor bărbaţi anume pregătiţi
pentru a o primi cu vrednicie. Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos i-a ales pe sfinţii
apostoli şi i-a învăţat. După aceea i-a învrednicit de deosebita cinste de a
propovădui Sfânta Evanghelie şi de a săvârşi fapte minunate. Adresându-se lor, a
aşezat Taina Preoţiei prin cuvintele: „ Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă
trimit şi Eu pe voi. Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: Luaţi Duh
Sfânt; cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi
ţinute ” (Ioan XX, 21 – 23).
Sfinţii apostoli, au săvârşit Sfânta Taină a Preoţiei prin punerea mâinilor,
adică: „hirotonindu-le preoţi în fiecare biserică, rugându-se cu postiri, i-au
încredinţat pe ei Domnului în care crezuseră ” (Fapte XX, 28). 2

1
Pr. D. Fecioru, Cuvânt înainte la „ Despre Preoţie ”, Editura Institutului Biblic şi de Misiune
al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1987, p. 10
2
,,Carte de Învăţătură Creştină Ortodoxă”, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, Bucureşti, 1978, p. 57.
3
1. TREPTELE IERARHICE : EPISCOP, PREOT, DIACON

Despre treptele ierarhice ( episcop, preot, diacon), se fac referiri şi


reglementări privitor la statutul fiecărei trepte în parte la Sinodul Apostolic prin
canonul 39, la Sinodul I Ecumenic prin canonul 18 şi la Sinodul VII Ecumenic,
Trulan prin canonul 7.
LOCUL DIACONILOR ÎN RÂNDUL CLERULUI(Canonul 18 Niceea):
„A venit la sfântul şi marele sinod ( ştirea) că în oarecari locuri şi cetăţi,
diaconii dau presbiterilor cuminecătura ( euharistia ), ceea ce nici canonul şi
nici obiceiul nu a predanisit, ca cei ce nu au puterea de a aduce jertfa, să dea
Trupul lui Hristos celor ce jertfesc. S-a mai cunoscut şi aceea că unii dintre
diaconi se ating de cuminecătură chiar şi înaintea episcopilor. Aşadar toate
acestea să înceteze, iar diaconii să rămână în măsurile lor, ştiind că ei sunt
slujitori ai episcopului, dar mai mici decât presbiterii. Să primească aşadar după
rânduială cuminecătura după presbiteri, dându-le-o lor fie episcopul, fie
presbiterul. Dar să nu le fie permis diaconilor nici să şează în rândul
presbiterilor; căci ceea ce s-a făcut este împotriva canonului şi împotriva
rânduielii. Dar dacă cineva şi după aceste orânduiri nu ar voi a se supune, să
înceteze din diaconie ” 3. Canonul precizează categoric raportul ierarhic dintre
cele trei grade ale preoţiei sacramentale şi relevă încă odată importanţa obiceiului
îndelungat care are putere de lege. Împotriva schimbării nefireşti a raportului dintre
treptele preoţiei, se ridică şi părinţii sinodului Trulan şi interzic, sub pedeapsă
aspră, inversarea raporturilor dintre membrii preoţiei sacramentale, pe considerente
de funcţii administrative ( Canonul 7 Trulan).
ASCULTAREA CLERULUI DE EPISCOPI (Canonul 39 Apostolic )
„Presbiterii şi diaconii să nu săvârşească nimic ( important, cum ar fi
sfinţiri) fără încuviinţarea episcopului, căci acesta este cel căruia i s-a

3
Dură Nicolae, ,,Rânduieli şi norme canonice privind Sinodul I Ecumenic”, în Glasul Bisericii,
XXXVIII (1979), nr. 7-8, p. 791-804; în Ortodoxia, XXXIII (1981), nr. 1, p. 73.
4
încredinţat poporul Domnului şi acela de la care se va cere socoteală pentru
sufletele lor ”.4

2. HIROTONIA:

Săvârşirea hirotoniei în orice grad este de competenţa exclusivă a episcopului


şi el nu o poate delega decât celui care ar avea aceeaşi calitate harică, adică altui
episcop şi nicidecum vreunui presbiter ( Constituţiile Apostolice 3, 11 ), pe când
hirotesia în orice grad poate fi săvârşită prin delegaţie din partea episcopului şi de
către preoţi, lucru ce nu se practică decât în cadrul mănăstirilor, unde stareţii
acestora, dacă sunt cel puţin ieromonahi pot hirotesi citeţi şi chiar ipodiaconi
pentru mănăstirile lor ( Canonul 14, VII Ecumenic )
„ Presbiterul să se hirotonească de către episcop, şi diaconul şi ceilalţi
clerici ” ( Canonul 2 Apostolic)5
Legat de hirotonia episcopului Canonul 1 Apostolic stabileşte ca „Episcopul
să se hirotonească de către doi sau trei episcopi ” dar în ceea ce priveşte numărul
de doi sau trei episcopi prevăzut în prezentul canon, canonul 4 al Sinodului I
Ecumenic, cât şi canonul unic al sinodului particular de la Constantinopol din anul
394, prevăd în înţeles strict canonic ca hirotonia unui episcop să se facă în
prezenţa a trei episcopi şi a mitropolitului.

3. IMPEDIMENTE LA HIROTONIE

Canonul 17 Apostolic: „Cel care s-a legat cu două căsătorii după Botez sau
care a luat concubină, nu poate să fie episcop sau preot sau diacon, sau peste
orice altceva din rândul clerului ”.

4
Alexe pr. prof. dr. Ştefan, ,,Sinodul Apostolic”, în rev. „Ortodoxia” XLI (1989) nr. 4, p.120.
5
Dură Nicolae, Tradiţie şi Icoană în lumina hotărârilor celui de-al VII-lea Sinod Ecumenic; în
Îndrumător bisericesc, Râmnicu-Vâlcea, 1988, nr. 5, pp. 33.
5
Canonul 18 Apostolic: „ Cel ce a luat în căsătorie văduvă, sau lepădată, sau
desfrânată, sau sclavă, sau vreuna dintre cele de pe scenă, nu poate să fie
episcop, preot sau diacon, sau peste tot orice din rândul clerului ”.
Canonul 19 Apostolic: „ Cel ce a luat în căsătorie două surori, sau o
nepoată de soră sau de frate, nu poate să fie cleric ”.
Canonul 22 Apostolic: „ Cel ce s-a castrat pe sine, să nu se facă cleric
fiindcă ucigaş de sine este şi vrăjmaş al zidirii lui Dumnezeu ”.6
Canonul 2 al Sinodului I Ecumenic: „ Deoarece multe s-au făcut împotriva
canonului bisericesc, fie din nevoie, fie în alt chip la stăruinţa oamenilor încât,
oamenii abia veniţi de la viaţa păgânească la credinţă şi care în scurtă vreme au
fost catehizaţi, se aduc îndată la baia spirituală, şi deodată cu botezarea se
înaintează la episcopat sau la preoţie, s-a socotit că este bine, ca de acum înainte
nimic de acest fel să nu se mai facă; pentru că îi trebuie timp de multă ispitire
celui care se catehizează şi după Botez. Căci este lămurită Scriptura apostolică
ce zice: „Nu neofit, ca nu mândrindu-se să cadă în osândă şi în laţul diavolului”
( Timotei, 3, 6 ). Iar dacă cu trecerea vremii, s-ar afla vreo păcătuire sufletească
cu privire la o persoană, şi s-ar dovedi de către doi sau trei martori, unul ca
acela să înceteze din cler. Iar cel ce ar proceda împotriva acestora, acela se va
primejdui în privinţa apartenenţei lui la cler, ca unul care a cutezat împotriva
marelui sinod ”. Canonul dă expresie legală unor recomandări pe care Sfântul
Apostol Pavel le-a făcut în Epistola I către Timotei, spunând că „ episcopul să nu
fie botezat de curând ” poruncindu-i chiar lui Timotei astfel: „ Mâinile degrabă
pe nimeni să nu-ţi pui ” (I Timotei 5, 22 )7.
Canonul 3 al Sinodului al cincilea local, de la Laodiceea: „ Nu se cuvine ca
cel de curând luminat ( botezat ) să se aducă în tagma ierarhicească ”8.

4. VÂRSTA CANONICĂ PENTRU HIROTONIRE


6
Alexe pr. prof. dr. Ştefan, op. cit., p.125.
7
Dură Nicolae, op. cit., p. 74.
8
Ibidem
6
Canonul 14 Trulan: „ Canonul sfinţilor şi de Dumnezeu purtătorilor
părinţilor noştri să aibă tărie şi în aceea, ca să nu se hirotonească preot înainte
de treizeci de ani, chiar dacă ar fi om cu totul vrednic, ci să aştepte. Căci Iisus
Hristos Domnul S-a botezat în al treizecilea an şi a început să înveţe; aşişderea
nici diacon înainte de douăzeci şi cinci de ani, sau diaconiţă înainte de patruzeci
de ani să nu se hirotonească, hirotesească ”9. După cum se vede, canonul
confirmă hotărârile unor sinoade anterioare, prin care se stabileşte că preoţii nu pot
fi hirotoniţi decât de la vârsta de 30 de ani ( Canonul 11 Neocezarea ), iar
diaconiţele de la vârsta de 40 de ani ( Canonul 15, Sinodul IV Ecumenic ). Pentru
diaconi se fixează vârsta de 25 de ani. Vârsta canonică a episcopilor a suferit în
timp unele modificări, şi anume: potrivit Constituţiilor Apostolice ( 2, 1 ) această
vârstă se fixează la 50 de ani, apoi în mod practic a fost redusă, stabilindu-se mai
târziu la 35 de ani printr-o Novelă a Împăratului Justinian din anul 546 ( Novela
123, 1 ), apoi la 30 de ani, printr-o altă Nuvelă a aceluiaşi împărat din anul 564
( Novela 137, 2 ).

5. VIAŢA MORALĂ ŞI SOCIALĂ A CLERULUI

Pentru a vorbi despre morală şi moralitate sau despre viaţa socială, trebuie mai
întâi să vorbim despre familie, deoarece familia este cea care naşte, creşte şi chiar
desăvârşeşte omul – membru al societăţii.
Sfântul Clement al Alexandriei numeşte familia „Casa lui Dumnezeu”
aplicându-i cuvântul Scripturii asupra prezenţei Mântuitorului: „Eu sunt în
mijlocul lor” ( Matei 18, 20). „Cine sunt cei doi sau trei, adunaţi în numele lui
Hristos în mijlocul cărora stă Domnul? Oare nu este bărbatul şi femeia uniţi de
Dumnezeu?” (Stromate 3, 10, 68). Starea căsătoriei este înălţată de Mântuitorul la
nivel de Taină Sfântă, iar Apostolul Pavel confirmă această viziune creştină asupra
căsătoriei comparând-o cu cea mai puternică legătură, cea dintre Hristos şi
9
Ibidem, p. 75.
7
Biserică. (Efeseni V). Aşadar acolo unde sunt doi sau trei în iubire este prezent şi
Hristos, ori, „acolo unde este Hristos este şi Biserica Sa” , spune Sfântul Ignatie
al Antiohiei. Prin urmare natura familiei creştine este cea eclezială drept care
Sfântul Apostol Pavel o şi numeşte „Biserica din casă” (Romani 16,5), iar Sfântul
Ioan Hrisostom o numeşte „biserica mică”.
Cât de importantă este familia în viaţa preotului se poate uşor observa din
integrarea ei în Declaraţia citită în Biserică atunci când este sfinţit candidatul la
slujirea preoţească.10 Textul este luat din Epistola către Timotei a Sfântului Apostol
Pavel şi arată strânsa interdependenţă dintre Casa lui Dumnezeu şi casa slujitorului
Acestuia, preotul trebuind a-şi „ chivernisi bine casa lui, având copii ascultători,
cu toată buna-cuviinţă, căci dacă nu ştie cineva să-şi rânduiască propria lui
casă, cum va purta grijă de Biserica lui Dumnezeu?” ( I Timotei 3, 4-5 ). Şi dacă
ne amintim că în doar două locuri din parohie poate şi trebuie să stea Sfânta
Împărtăşanie adică în Biserică pe Sfânta Masă în Sfântul Altar şi în casa preotului
ne putem da uşor seama de înrudirea şi similitudinea celor două locaşuri de viaţă.11
Aşadar preotul trebuie:
Să se căsătorească cu o fecioară cu care să trăiască în armonie nealungând-o
nici chiar pe motiv de evlavie: „ Cel ce a luat în căsătorie văduvă, sau lepădată,
sau desfrânată, sau sclavă, sau vreuna dintre cele de pe scenă, nu poate să fie
episcop, preot sau diacon, sau peste tot orice din rândul clerului.” (Canonul 18
Apostolic) şi „Episcopul sau preotul sau diaconul să nu-şi alunge pe soţia sa pe
motiv de evlavie. Iar dacă ar alunga-o, să se afurisească; şi stăruind să se
caterisească”. ( Canonul 5, Apostolic )12
În casa preotului nu trebuie să locuiască femei care dau de bănuit adică aşa
zisele „ feminae subintroductae ”, adică femei care nu se găseau în legătură

10
,,Pastoraţie şi Misiune în Biserica Ortodoxă”, Tematică pentru cursurile pastoral misionare a
clerului, conform hotărârii Sfântului Sinod nr. 572/ 1998, Editura Episcopiei Dunării de Jos,
Galaţi, 2001, p. 49.
11
Pr. Prof. Ion Buga, ,,Pastorala”, Editura Internaţional Scorpion, Bucureşti, 1992, p. 27.
12
Alexe pr. prof. dr. Ştefan,op. cit., p.121.
8
conjugală cu clericii ci trăiau fără titlu legal în casa lor.13 Astfel canonul 3 al
Sinodului I Ecumenic spune: „Marele sinod a oprit cu desăvârşire, fie
episcopului, fie preotului, fie diaconului, fie oricui dintre cei ce sunt în cler, să
lise îngăduie a avea femeie împreună locuitoare -feminae subintroductae- afară
de mamă, sau soră, sau mătuşă, sau numai astfel de persoane cu privire la care
a fugit toată bănuiala”.14
Preotul nu trebuie să se îndeletnicească cu treburi incompatibile cu starea
clericală, adică nu trebuie să-l preocupe dorinţa de câştig ruşinos sau să-l macine
iubirea de argint. ( Canonul 3 al Sinodului IV Ecumenic ). Iar canonul 7 al
aceluiaşi Sinod Ecumenic spune: „Am hotărât, ca cei ce au fost rostuiţi, odată în
cler, precum şi monahii, să nu intre nici în oaste, nici în dregătorie lumească;
iar dacă ar îndrăzni aceasta şi nu s-ar pocăi, încât să se întoarcă la aceea ce mai
întâi au ales pentru Dumnezeu, să fie daţi anatemei” .
De asemenea „Nici unui cleric să nu-i fie îngăduit să aibă sălaş pentru
îndeletnicire cârciumărească. Pentru că dacă unuia ca acesta nu i s-a îngăduit a
intra în cârciumă, cu cât mai vârtos nu-i este îngăduit să slujească altora în
aceasta, şi să se apuce de ceea ce nu-i îngăduit? Iar de ar face ceva de acest fel,
ori să înceteze, ori să se caterisească” ( Canonul 9 Trulan)15
În societate, în parohia sa, mai ales, preotul trebuie să fie un model viu de
urmat, să închipuie pe Mântuitorul Hristos prin smerenie şi bunătate pentru ca
nimeni nu este chemat la Hristos altfel decât prin mijloacele pe care le foloseşte El
Însuşi pentru ai chema pe oameni la mântuire, şi nimeni nu este mântuit prin alte
mijloace decât cele cu care El a înzestrat Biserica Sa. Iar între acele mijloace nu se
află constrângerea prin ameninţări şi bătaie, cearta şi vorbirea urâtă. Astfel Părinţii
Sinodului Apostolic prin canonul 27 hotărăsc: „ Poruncim să se caterisească,
episcopul sau preotul sau diaconul care ar bate pe credincioşii care păcătuiesc,
ori pe necredincioşii care au săvârşit nedreptate şi care prin astfel de lucruri
13
Î. PS. Dr. Antonie Plămădeală, ,,Preotul în Biserică, în lume, acasă”, Sibiu, 1996, p. 137.
14
Dură Nicolae, op. cit., p. 77.
15
Ibidem
9
voiesc să-i înfricoşeze, pentru că Domnul nicăieri nu ne-a învăţat pe noi aceasta,
ci dimpotrivă, El fiind lovit nu a dat lovitura înapoi, fiind ocărât, nu răspunde
prin ocară şi pătimind nu ameninţă ( I Petru 2, 23)”16

6. ACTUALITATEA SFINTELOR CANOANE PENTRU CLER

Biserica Ortodoxă Română se organizează şi se conduce potrivit misiunii sale,


primite în mod special de la Mântuitorul Hristos, de la Sfinţii Apostoli şi de la
urmaşii acestora – episcopatul – de-a lungul secolelor şi până astăzi.
Organizarea bisericească, preluând ce era pozitiv în structura administrativ-
teritorială a Imperiului Roman, în special din timpul lui Constantin cel Mare (311-
337), sub Teodosie I zis cel Mare şi sub împăraţii Teodosie cel Mic (408-450) şi
Justinian I ( 527-565), şi-a elaborat şi şi-a dezvoltat o disciplină canonică aflată în
vigoare până astăzi.
Potrivit unui calcul simplu, descoperim că Biserica Ortodoxă a Răsăritului are
în Codul ei oficial un număr de 667 de canoane. Acestea sunt: Canoanele
Apostolice, Canoanele Sinoadelor Ecumenice, Canoanele sinoadelor locale şi
Canoanele a 13 Sfinţi Părinţi.
Pentru ca aplicarea Sfintelor Canoane să fie uniformă în Biserica Ortodoxă
Română, s-a alcătuit un Regulament pentru buna conduită a clerului în genere.
Regulamentul în cauză a fost sancţionat cu Decretul regal nr. 1797, din 9 iunie
1884, publicat în „Monitorul Oficial”, nr.86, din 17 iulie 1893. S-a publicat iarăşi
de Chiru C. Costescu, împreună cu iconomul stavrofor Eugeniu Bărbulescu, în
Colecţiunea de legiuiri bisericeşti şi şcolare adnotate, vol. III: Legi, Regulamente,
Canoane, Statute, Decizii, Jurisprudenţe etc. , Bucureşti, Tipografia „Lupta”,
N. Stroilă, Bucureşti, 1931, p. 410-422. 17
Potrivit Sfintelor canoane în Regulament se găsesc următoarele norme:

16
Alexe pr. prof. dr. Ştefan,op. cit., p.126.
17
Pr. prof. dr. Alexandru I. Stan, ,,Actualitatea sfintelor canoane”, Bucureşti, 1990, p. 98.
10
,,Art. 1. Membrii Sfântului Sinod sunt datori a reprezenta în conduita şi viaţa
lor credinţa ortodoxă, morală, evanghelică şi disciplina canonică; să respecte şi să
aplice deciziile Sinodului cu tot devotamentul cuvenit cauzei sfinte a prosperării
Bisericii noastre. Armonia în lucrări şi în cugetări sunt cerute impetuos de
solidaritatea ce trebuie să domnească într-un corp înalt de administraţie
bisericească.
Art. 2. Nu este permis nici unei persoane din cler sau dintre funcţionarii
bisericeşti a cere sau a primi vreun dar personal de la cei ce intră în treptele
ierarhiei bisericeşti sau se înaintează la vreun rang bisericesc, sau se permută de la
vreo biserică la alta. Numai calităţile morale şi legale şi adevăratele trebuinţe
bisericeşti să fie motivele la orice acţiune de felul acesta. Cei abătuţi, atât
mituitorii, cât şi mituiţii de vor fi clerici, vor cădea sub cercetarea canoanelor
bisericeşti; iar de vor fi mireni, vor fi destituiţi şi daţi judecăţii civile.
Art. 3. Nu este permis nici unui cleric a face întruniri şi adunări necanonice în
interese închipuite bisericeşti, nici a discuta canoanele bisericeşti după bunul lor
plac, nici a se împotrivi dispoziţiilor Sinodului ţării.
Art. 4. ( modificat prin Decretul Regal, publicat în Monitorul Oficial, nr. 86
din 17 iulie 1893 ). Vârsta candidaţilor la intrarea în treptele ierarhice ale diaconiei
şi ale preoţiei începe de la majoratul civil.
Art. 5. Candidatul la preoţie înainte de începerea rânduielii hirotoniei în
biserică, înaintea lui Dumnezeu, a Episcopului şi a adunării creştinilor, trebuie să
facă o mărturisire de credinţă. Această Mărturisire, semnată de candidatul la
preoţie, se va păstra la cancelaria Eparhială, cu celelalte acte ale Hirotoniei lui.
Art. 6. Nu este permis clericilor a participa la adunări comune prin localuri
publice, unde se mănâncă, se bea, se fac jocuri de noroc şi alte petreceri ordinare,
necompatibile cu vocaţia preoţească.
Art. 7. Nu este permis preoţilor a ţine cârciumi pe socoteala lor, nici a lua
moşii în posesiune, nici a administra moşii şi averi străine, afară numai când ar fi
chemaţi la aceasta de legi, precum la cea de administraţie de averi umanitare etc.

11
Art. 8. Nu este permis de canoane ca persoanele din tagma bisericească să
ocupe funcţii civile şi militare.
Art. 9. Nu este permis persoanelor bisericeşti a avea în casele lor
convieţuitoare alte persoane de sexul feminin, decât mamă, soră, mătuşă sau alte
persoane scutite de orice bănuială.
Art. 10. Persoanele bisericeşti să fie în serviciul lor întru toate supuşi şi
ascultători de ordinele episcopului lor.
Art. 11. Nu este permis persoanelor bisericeşti a-şi modifica costumul lor
autorizat de Biserică şi de uz, nici a introduce mode noi în îmbrăcămintea lor, afară
de cele stabilite mai dinainte.
Art. 12. Nici o inovaţie străină să nu se introducă în Biserică şi în uzurile
noastre tradiţionale bisericeşti, fără aprobarea şi consimţământul Sfântului Sinod.
Art. 13. A doua căsătorie fiind cu totul oprită de canoane persoanelor odată
hirotonite în preoţi ori diaconi, de aceea preoţii văduvi:
a. sunt datori a se feri de orice relaţii compromiţătoare şi care ar face bănuită
conduita lor morală.
b. cel ce va voi poate să se retragă în mănăstire, unde va fi primit şi tratat cu
preferinţă, conform meritelor sale;
c. preoţii văduvi, care se vor distinge prin zel pastoral, prin moralitate
exemplară şi prin ştiinţă, vor fi preferaţi la posturile bisericeşti prin mitropolii şui
episcopii şi, după meritele lor, se vor ridica la treapta arhierească, conform uzului
tradiţional al Sfintei Biserici Ortodoxe;
d. cel ce nu va putea să domine înclinarea sa către legăturile lumeşti cele
oprite de canoane, aceluia, ca să poată intra în a doua căsătorie nu-i rămâne alta
decât a ieşi din treapta preoţească şi a rămâne simplu mirean.
Art. 14. Nu este iertat preoţilor şi celorlalte persoane bisericeşti a pretinde
plată de la parohieni pentru serviciile lor religioase, nici a se tocmi cu dânşii pentru
plata acestor servicii. Mijloacele de întreţinere ale clerului sunt reglementate prin
legi şi dispoziţiuni guvernamentale.

12
Art. 15. Persoanele bisericeşti trebuie să fie nelipsite de la posturile lor, ca nu,
din cauza absenţei lor, să se neglijeze serviciul divin şi să sufere trebuinţele
religioase ale parohienilor. De aceea:
a. nu este permis preoţilor a părăsi serviciile lor bisericeşti pentru interesele
lor particulare, nici a lipsi de la posturile lor pe un timp mai îndelungat de o zi, fără
o prealabilă învoire de la autoritatea superioară, anume: pentru o absenţă de 6 zile
să ceară învoirea protoiereului, iar pentru o absenţă mai îndelungată să ceară prin
protoiereu concediu de la ierarhul eparhiot. Dar în amândouă cazurile să caute a fi
înlocuit pe timpul absenţei cu un alt preot din vecinătate;
b. nu se tolerează niciunui preot de a nu face serviciile bisericeşti pe la
bisericile lor în zilele de Duminici şi sărbătorile bisericeşti. Excepţie se poate face
numai în caz de boală dovedită. La caz de boală, preoţii, neputând servi
Dumnezeiasca Liturghie să reglementeze ca dascăli neapărat să facă în biserică la
timpul rânduit serviciile vecerniei şi utreniei.
Art. 16. Abaterile de la aceste dispoziţii canonice vor atrage după sine celor
abătuţi cercetările prevăzute prin canoanele şi regulamentele Sfântului Sinod.
Art. 17. Persoanele care purtând haina monahicească umblă vagabondând prin
sate şi oraşe, dacă nu se vor stabili în vreo mănăstire, să se excludă din tagma
monahicească.
Art. 18. Monahi care trăiesc prin oraşe ocupând funcţii bisericeşti, profesorale
şi de învăţători să-şi potrivească viaţa lor după canoanele bisericeşti.
Art. 19. Superiorii şi superioarele mănăstirilor să fie pătrunşi de marea lor
datorie de a păstra cu cea mai mare stricteţe disciplina şi moralitatea între monahii
şi fraţii sau monahiile şi surorile ce petrec în mănăstire.
Art. 20. Protoiereii de judeţe să privegheze şi să nu tolereze petrecerea şi
umblarea fără permisiune a monahilor şi monahiilor prin sate şi oraşe şi pe cei
abătuţi să-i denunţe ierarhilor respectivi.
Articolele 21, 22 şi 23 fac referire şi reglementează situaţii referitoare la
disciplina monahicească.

13
Art.24. Candidaţii la preoţie să se aleagă dintre elevii ce au săvârşit cursul
numai în Seminarul eparhiei, unde candidatul doreşte a căpăta parohie, pentru ca
atât persoana, cât şi trecutul ei să poată fi cunoscute autorităţilor eparhiale şi a se
înlătura escrocheriile şi imposturile.
Art. 25. Protoiereii de judeţe sunt datori a inspecta bisericile şi clerul cel puţin
o dată în an şi despre starea lor a raporta ierarhilor locului.”18

CONCLUZII

Într-adevăr preotul ce încearcă să se asemene Mântuitorului Hristos în slujire


jertfelnică, prin smerenie, bunătate şi iubirea aproapelui, acela este bineplăcut în
faţa lui Dumnezeu şi în mod automat este în conformitate cu Sfintele Canoane şi
prevederile Regulamentului Bisericii Ortodoxe.
Obligatia sfanta a propovaduirii, a slujirii cuvantului de catre preot, cum si
porunceste Sfantul Pavel ucenicului sau Timotei, si prin el noua : "Propovaduieste
cuvantul... fa-te pilda credinciosilor, cu cuvantul, cu purtarea, cu dragostea, cu
duhul, cu credinta..." (I Tim. IV, 12). Iar drept incheiere aducem marturia Canonul
19 al Sinodului V-VI Ecumenic, prin care Sf. Parinti hotarasc :
"Inaintestatatorii bisericilor trebuie sa invete in toate zilele si mai ales in
duminici intreg clerul si poporul in cuvintele dreptei credinte, culegand ideile si
judecatile adevarului din dumnezeiasca Scriptura, si fara sa treaca peste hotarele
puse deja peste Traditia de Dumnezeu purtatorilor Parinti. Si daca s-ar intampla
vreo controversa in privinta celor scrise, aceasta sa nu se indrepteze altfel, decat
precum au expus luminatorii si invatatorii Bisericii in scrierile lor ; si sa se laude
mai bine acestea, decat alcatuind parerile lor ; ca nu cumva fiind neexperti sa
greseasca de la ceea ce se cuvine. Pentru ca poporul, cunoscand prin invatatura
suszisilor Parinti cele bune si de dorit, si cele nefolositoare si de lepadat, isi va
indrepta viata spre mai bine si nu va fi prins de patima ignorantei, ci luand aminte

Vasile Mihoc, „Canonul şi inspiraţia Sfintei Scripturi văzute din punct de vedere ortodox”, în:
18

Ortodoxia 1-2/1997, pp. 23-33.


14
la invatatura, se va imbarbata sa nu pateasca ceva rau si de frica muncilor
iminente isi va pregati mantuirea sa". 19

BIBLIOGRAFIE

1. Alexe pr. prof. dr. Ştefan, ,,Sinodul Apostolic”, în rev. „Ortodoxia” XLI
(1989) nr. 4

2. Buga, Pr. Prof. Ion, ,,Pastorala”, Editura Internaţional Scorpion, Bucureşti,


1992

3. ,,Carte de Învăţătură Creştină Ortodoxă”, Editura Institutului Biblic şi de


Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1978

19
Ibidem, p. 37.
15
4. Dură, Nicolae, ,,Rânduieli şi norme canonice privind Sinodul I Ecumenic”,
în Glasul Bisericii, XXXVIII (1979), nr. 7-8, p. 791-804; în Ortodoxia,
XXXIII (1981), nr. 1

5. Dură Nicolae, Tradiţie şi Icoană în lumina hotărârilor celui de-al VII-lea


Sinod Ecumenic; în Îndrumător bisericesc, Râmnicu-Vâlcea, 1988, nr. 5

6. Fecioru, Pr. D., Cuvânt înainte la „ Despre Preoţie ”, Editura Institutului


Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1987

7. Mihoc, Vasile, „Canonul şi inspiraţia Sfintei Scripturi văzute din punct de


vedere ortodox”, în: Ortodoxia 1-2/1997

8. ,Pastoraţie şi Misiune în Biserica Ortodoxă”, Tematică pentru cursurile


pastoral misionare a clerului, conform hotărârii Sfântului Sinod nr. 572/
1998, Editura Episcopiei Dunării de Jos, Galaţi, 2001

9. Plămădeală, Î. PS. Dr. Antonie, ,,Preotul în Biserică, în lume, acasă”, Sibiu,


1996

10. Stan, Pr. prof. dr. Alexandru I., ,,Actualitatea sfintelor canoane”, Bucureşti,
1990

16