Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Stresul reprezintă procesul prin care organismul reacţionează şi încearcă să facă faţă unui
anumit eveniment care determină o presiune extraordinară asupra fiinţei umane. Asemenea
evenimente se referă deseori la pierderi, ameninţări şi răniri fizice sau emoţionale. În contrast cu
abordarea marilor evenimente stresante, în ultimul timp, o atenţie considerabilă a fost acordată
evenimentelor stresante cotidiene şi impactului pe care acestea îl pot avea asupra funcţionării
psihice.
Stresorii care sunt „stimulul” nu trebuie confundaţi cu „stresul”, care este un răspuns de
adaptare a organismului la exigenţele înconjurătoare. Stresul este legat de viaţă, deci nu poate fi
evitat, dimpotrivă, în anumite doze, este util şi necesar.
De multe ori, pe parcursul vieţii şi al profesiei, suntem expuşi la evenimente minore sau
majore care pot duce la apariţia stresului. Pentru o înţelegere mai clară a problematicii este necesară
o scurtă clasificare a diferitelor tipuri de stres cu care putem fi confruntaţi.
Stresul bazal
Orice persoană trăieşte acest tip de stres, deoarece în viaţa cotidiană se confruntă cu diferite
evenimente, care nu sunt conforme cu aşteptările sale şi la care reacţionează cu anumite stări de
tensiune, frustrare, iritare, furie etc.
Acestea apar în viaţa personală sau în cea profesională şi se referă la diferitele neînţelegeri cu
colegii şi şefii, cu prietenii şi vecinii, la sarcinile primite şi la timpul necesar realizării acestora, la
provocările cărora trebuie să le facem faţă permanent.
Acest tip de stres este rezultatul acţiunii unui eveniment dificil, care apare prea des, durează
prea mult şi este prea sever. Prin urmare frecvenţa, durata şi intensitatea situaţiei sunt elemente
cheie în aprecierea probabilităţii de instalare a acestei forme de stres.
Dacă nu se acordă atenţie stresului cumulativ, atunci acesta poate duce la sindromul de
epuizare nervoasă. Consecinţele vor fi atât în plan personal, cât şi în cel profesional, o astfel de
persoană putând, de exemplu, fie să evite munca şi să nu mai poată face faţă sarcinilor cotidiene, fie
deseori să devină total implicată în muncă şi să excludă orice alte aspecte ale vieţii.
Oboseală intensă;
Pierderea încrederii în sine;
Sentiment de neajutorare;
Tristeţe;
Îngrijorare;
Vinovăţie;
Refuzul de a accepta că se află într-o stare de epuizare;
Negarea faptului că eficienţa a început să scadă;
Imposibilitatea de evaluare obiectivă a performanţei proprii;
Dureri de cap, stomac, spate.
Stresul traumatic
Dacă stresul cumulativ apare în timp, iar la un anumit moment poate fi recunoscut şi se
poate interveni asupra lui, în schimb stresul traumatic este rezultatul unui singur eveniment care
apare brusc şi este foarte violent, producând rănirea fizică sau emoţională a persoanei. Astfel de
evenimente pot include atât pe cele care se repercutează asupra propriei persoane, precum boli
grave, atacuri armate, viol, răpire etc., cât şi pe cele la care suntem martori, precum moartea cuiva,
crime, dezastre, masacre, epidemii etc.
În astfel de situaţii persoana trăieşte un şoc, iar reacţiile pot apărea imediat sau după o
perioadă, acestea incluzând:
Frică;
Furie;
Depresie;
Confuzie;
Idei obsesive;
Sentiment de inutilitate;
Sentiment de abandon;
Pierderea sensului vieţii;
Dificultăţi de a lua decizii;
Creşterea consumului de alcool.
Dacă aceste reacţii sunt prea intense sau apar prea des ele pot duce la apariţia unor tulburări
psihologice, de aceea în astfel de situaţii se recomandă apelarea de urgenţă la specialiştii din
domeniul sănătăţii mentale, fie ei psihologi, psihoterapeuţi, psihiatri, medici.
Stresul posttraumatic
Atunci când simptomele de mai sus durează mai mult de o lună, acestea pot duce la apariţia
unei probleme mult mai serioase, numită stres posttraumatic.
De fapt, se numeşte tulburare de stres apărută în urma unui eveniment traumatic (post-
traumatic stress disorder PTSD) şi poate fi asemuită cu o rană fizică, care nu se vindecă în mod
natural.
Stresul bazal şi cel cumulativ pot fi gestionate de persoanele care nu au pregătire în domeniul
ştiinţelor medicale sau sociale, în timp ce pentru managementul stresului traumatic şi posttraumatic
este necesară prezenţa specialiştilor în psihologie sau psihoterapie.
Originile stresului:
Nu există alte dovezi mai puternice pentru a arăta nocivitatea stresului, prin urmare trebuie
accentuată importanţa critică a prevenirii, a identificării timpurii şi a intervenţiei eficiente pentru
reducerea efectelor. Asemenea intervenţii psihologice pot preveni, minimaliza sau chiar anula
efectele dăunătoare asupra dezvoltării creierului.
Stresul pe termen lung poate duce la dezvoltarea bolilor de inimă şi cerebro-vasculare, cât şi
la ulcer peptic, boli inflamatorii ale vezicii, probleme musculo-scheletice şi poate facilita dezvoltarea
formelor de cancer. Tot pe termen lung, stresul poate afecta în mod serios o persoană deja
vulnerabilă la boală şi îmbolnăvire.
În general, oamenii cred că sunt suficient de bine adaptaţi la stres, dar în lupta de rezistenţă
sau adaptare, ei sunt adesea inconştienţi de compromisurile pe care le fac. Oamenii nu
conştientizează stresul generat de situaţii de genul a ajunge prea târziu la o întâlnire importantă sau
a presta o muncă fizică dificilă la temperatură scăzută. Ei consideră că se pot obişnui la o luminozitate
scăzută, gălăgie, vizibilitate redusă şi la conflicte continue în familie sau la locul de muncă.
Pe termen scurt, stresul poate avea efecte negative asupra comportamentului unei persoane,
având ca rezultat incapacitatea de a acţiona în modurile de promovare a unei stări de sănătate.
Cercetările în domeniul stresului susţin că există persoane care dispun nativ sau şi-au dezvoltat prin
antrenament rezistenţa la stres, putând fi remarcate prin: siguranţă de sine în diferite situaţii;
adaptare la schimbare, considerând schimbarea ca o provocare la competiţie; capacitatea de a-şi
asuma riscuri; implicarea activă în viaţa profesională şi personală; flexibilitatea în opinii şi în acţiuni;
conştientizarea faptului că nu pot schimba situaţiile stresante, dar le pot accepta şi depăşi etc.
Reacţia de stres psihic se manifestă sub forma unui sindrom nespecific, care include
manifestări psihice, cognitive şi afective predominant, cu exprimare comportamentală şi tulburări
psihosomatice care pot afecta sau nu sănătatea unui individ. După cum reiese din definiţia
anterioară, reacţiile la stres sunt consecinţele psihologice şi fiziologice ale stresului. Deşi diferă de la
individ la individ, reacţia la stres are câţiva indici comuni, ceea ce ajută la identificarea manifestărilor
stresului.
Este necesar să poată fi cunoscute schimbările fizice, emoţionale etc., care pot indica starea
de stres, pentru a se putea lua măsuri. Unele persoane au o reacţie acută la stres, altele pot avea
simptome în timp, acestea fiind cumulate cu diferite alte probleme de sănătate. Reacţia imediată
acută este de panică, anxietate, creşterea pulsului, transpiraţie, senzaţie de uscare a gurii sau
tremurături. Starea de stres pe o durată mai îndelungată poate cauza dureri de cap, ameţeli,
tulburări de vedere (vedere înceţoşată), dureri ale cefei şi umerilor, mâncărimi ale pielii etc.
Stresul în exces are un puternic efect dezorganizator, atât direct, cât şi mijlocit, asupra
integrităţii psiho - fizice a unei persoane:
- iritabilitate, supărare;
- nervozitate, stări depresive, anxietate, tensiune nervoasă;
- pierderea încrederii în noi şi în ceilalţi;
- scăderea satisfacţiilor, lipsa de entuziasm şi motivaţie;
- senzaţia de a fi atacat;
- umor nejustificat.
Dacă unele din aceste simptome se manifestă pe o perioadă mai îndelungată, trebuie să
apelaţi la asistenţă psihologică.
Apariţia unor astfel de simptome într-o unitate nu trebuie deloc neglijate. Acestea, în esenţă,
reflectă dereglarea climatului de muncă, a relaţiilor interpersonale şi a motivaţiilor individuale şi de
grup, ceea ce duce la scăderea performanţei şi eficienţei activităţii.
La stres ne încordăm toţi muşchii şi toate organele din corp, inclusiv aparatul respirator, din
care cauză respiraţia devine superficială, iar aportul insuficient de oxigen reduce activitatea
creierului.
Acest exerciţiu de prima ajutor va rezolva problema simptomelor şi-ţi va permite să gândeşti
limpede din simplul motiv că te va calma şi va lăsa oxigenul să-şi alimenteze bine creierul.
1) Ieşi imediat din atmosfera încordată şi găseşte un loc în care să te aşezi şi să fii un pic singur.
2) Respiră adânc şi în timp ce respiri, închide ochii. Concentrează-ţi atenţia asupra procesului de
respiraţie.
3) Continuă să respiri adânc din abdomen şi descleştează-ţi dinţii.
4) Continuă să respiri adânc şi relaxează-ţi umerii (lasă-i să „cadă”).
5) Continuă să respiri adânc şi desfă pumnii.
6) Inspiră adânc, reţine aerul în piept cât numeri până la 5 şi apoi expiră. Repetă această etapă
de cel puţin 5 ori.
Lipsa timpului, presiunea timpului este una din cauzele serioase ce generează reacţii de stres
acut.
Odată trăit, timpul e pierdut definitiv, de aceea trebuie să învăţăm să-l folosim cu
înţelepciune, spunea Denis Waitley, în prezentarea realizată lucrării Managementul timpului scrisă de
Stephen Covey. Este într-adevăr un lucru evident faptul că timpul este o resursă strict limitată şi, din
păcate, ireversibilă. Indiferent de sectorul de activitate în care îşi desfăşoară activitatea, cea mai
mare parte dintre lucrătorii din domeniul siguranţei naţionale şi ordinii publice lucrează sub
presiunea dead-line-urilor (limite temporale), iar lipsa unei organizări cu adevărat eficiente duce
inevitabil la supraîncărcare cu sarcini, incapacitate de a soluţiona în timp util atribuţiile care ne revin,
implicit la incapacitatea de a obţine performanţe reale în activitate.
Pe lângă aspectele sus menţionate, la nivel individual se constată însă şi o lipsă de înţelegere
reală a adevăratei valori a timpului. Trebuie înţeles foarte bine faptul că noi înşine şi nimeni altcineva
ne suntem fie cel mai mare aliat fie cel mai mare inamic în managementul (gestionarea) timpului,
deoarece a ne gestiona propriul timp este echivalent cu a ne gestiona pe noi înşine.
Prima şi cea mai importantă regulă pentru folosirea eficientă a timpului o reprezintă buna
organizare. Pentru o bună gestionare a priorităţilor, atât a celor din viaţa profesională cât şi a celor
din viaţa personală, condiţia esenţială este definirea corectă a priorităţilor. Este adevărat că această
activitate în sine necesită o investiţie de timp, însă odată realizată sunt asigurate atât eficienţa cât şi
satisfacţia unei bune organizări personale.
Cum putem departaja însă activităţile cu adevărat importante de cele mai puţin importante?
Criteriul este dat de finalitatea pe care o avem în vedere, şi anume obiectivele organizaţionale (în
plan profesional) şi cele personale (în plan extraprofesional). Importante sunt aşadar acele activităţi
care concură la realizarea obiectivelor menţionate. Managementul timpului nu este altceva, în
esenţă, decât identificarea şi adoptarea unor obişnuinţe comportamentale noi care să asigure o mai
bună gestionare a acestuia. Unii autori (Covey, 2000) afirmă că, în gestionarea eficientă a timpului,
acţionează două tipuri de forţe: o forţă de progres şi o forţă de regres.
Forţa de progres este dată de incrementalism, care nu este altceva decât „segmentarea” unei
activităţi în mai multe părţi, conform strategiei „dezbină şi cucereşte”, pentru ca activitatea
respectivă să devină în acest fel accesibilă în orice moment. Se consideră că succesul în carieră ţine în
bună măsură de capacitatea individului de a-şi focaliza atenţia la un moment dat exclusiv asupra unui
aspect. Tehnica aceasta este utilă mai ales în cazul proiectelor sau a sarcinilor extrem de complexe.
În ce priveşte forţa de regres, este un lucru ştiut faptul că fiecare dintre noi manifestăm
tendinţa de a amâna executarea anumitor sarcini – fie sarcini complexe, fie unele mai puţin plăcute
sau chiar plictisitoare. De fiecare dată când avem tendinţa de a amâna executarea unei sarcini este
însă bine să privim în perspectivă, având în vedere costurile pe termen lung ale amânării.