Lecţia nr.

Permanentizarea tradiţiei polifoniei în muzica religioasă romantică

Compartimentul religios al muzicii romantice – la fel ca şi cel al muzicii clasice – se

leagă la modul tradiţionalist de gândirea muzicală barocă. În unele fragmente ale părţilor de
misă „în mod obligatoriu” se utilizează toate acele tehnici de structurare polifonică pe care
marii maeştrii baroci le-au lăsat posterităţii. Tradiţia muzicii baroce a trăit mai departe cu o
putere abia slăbită tocmai în această muzică religioasă ajunsă oarecum pe planul doi. Lucrările
religioase ale lui Schubert care se referă la aceasta, şi care se cântă rar, Liszt Misa încoronării,
Requiemul lui Verdi sau Fauré continuă în esenţă formele tradiţionale ale muzicii baroce, şi
uneori chiar limbajul lor.

Ex. 1 Schubert : Misa in B für vier Singstimmen, Orchester und Orgel, op. 141, Gloria,
tema de fugă

39
40
 Misa încoronării de Liszt poartă de asemenea elemente baroce:
Ex. 2 Liszt : Misa încoronării, fragment de fugă

41
42
 Requiemul lui Verdi, continuând de asemenea modelul tradiţional se consacră gândirii
polifonice baroce, dar îi opune neîncetat concepţia sa personală primordial melodică. Urmează
două fragmente cu scopul ilustrării acestui fapt:

Ex. 3 Verdi : Requiem a) Lacrymosa -fragment de polifonie imitativă;

b) Agnus Dei – cantus firmus

43
44
45
46
47
48
 Concepţia armonică postromantică a Requiemului de Fauré împrumută fragmentelor
polifonice baroce o culoare şi o putere expresivă specifică:

Ex. 4 Fauré : Requiem (două fragmente) – polifonie imitativă

49
50
 Dintre maeştrii romantismului, în special Bruckner s-a legat de muzica religioasă şi
totodată de tradiţiile muzicii baroce. Fac dovada acestei afirmaţii lucrările lui pentru orgă,
misele, Te Deum-ul, şi chiar unele fragmente ale simfoniilor sale.
Cităm un fragment din Te Deum-ul lui Bruckner:

Ex. 5 Bruckner : Te Deum - fugă

51