UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI, SOCIOLOGIE ȘI

ASISTENȚĂ SOCIALĂ
DEPARTAMENTUL PSIHOLOGIE

Lucru Individual

Diferențe și similitudini privind conceptele lui Sigmund Freud și

Melaniei Klein
(Recenzie critică asupra lucrării Experiența psihanalizei de Steven
Mitchell și M. Black)

A efectuat: Bargan Doina

A verificat: BOLEA Zinaida
 Experiența psihanalizei de Stephen A. Mitchell și Margaret J. Black
Panorama psihanalizei contemporane
Cartea supusă analizei a apărut în 2015, în seria Psihologie Psihoterapie editura trei fiind
coordonată de Stephen A. Mitchell și Margaret J. Black. Este structurată sub formă a nouă capitole:
Capitolul 1. Sigmund Freud şi tradiţia psihanalizei clasice; Capitolul 2. Psihologia Eului; Capitolul
3. Harry Stack Sullivan şi psihanaliza interpersonală; Capitolul 4. Melanie Klein şi teoria kleiniană
contemporană; Capitolul 5. Şcoala britanică a relaţiilor cu obiectul: W.R.D. Fairbairn şi D.W.
Winnicott; Capitolul 6. Psihologia identităţii şi psihologia sinelui: Erik Erikson şi Heinz Kohut;
Capitolul 7. Revizioniştii freudieni contemporani: Otto Kernberg, Roy Schafer, Hans Loewald şi
Jacques Lacan; Capitolul 8. Controverse privind teoria psihanalitică; Capitolul 9. Controverse
privind tehnica psihanalitică.
Lucrarea se adresează atât pentru studenții de la psihologie, cât și pentru cei ce sunt
interesați de psihanaliză, pentru a le preda conceptele psihanalitice. Aria lor de preocupare este
vastă. Doar o parte din toate conceptele existente au fost prezentate și numai o parte din relația
dintre acestea sunt explorate.
Autorii s-au confruntat în mod regulat cu alegeri imposibile: fie să abordeze în detaliu și
să facă accesibil un concept deosebit de dificil, fie să folosească spațiul disponibil pentru a discuta
opera încă unei persoane despre care au considerat că a adus contribuții semnificative la gândirea
psihanalitică. Erau conștienți că nu vor fi niciodată deplin împăcați cu toate alegerile pe care le-au
făcut, însă sau consolat cu speranța că dacă au reușit să prezinte într-o manieră îndeajuns de
interesantă ceea ce au putut include, atunci cartea i-ar putea oferi cititorului o intradă a literaturii
psihanalitice (unde totul este disponibil).
Analiza copilului a ocupat un loc special în istoria psihanalizei datorită provocărilor
ridicate practicienilor, dar și datorită ciocnirilor provocate printre susținătorii săi.
La Viena, încă de la început, sub îndrumarea lui Sigmund Freud, psihanaliștii de copii au încercat
să înțeleagă și să le explice și altora, problemele psihosomatice din copilărie, încercând să
adapteze abordările clinice și terapeutice la toate stadiile dezvoltării: bebelușului, copilului,
adolescentului și adultului tânăr.
Psihanaliza s-a concentrat asupra copilăriei timpurii, pornind de la ideea că multe dintre
conflictele care apar în mintea umană se dezvoltă în primii ani de viață. Acest fapt a fost demonstrat
de Freud în teoria sa despre psihosexualitate și diferitele stadii ale dezvoltării (oral, anal, falic și
genital) în primii cinci – șase ani de viață.
 Una din lucrările sale din 1913 a fost mai importantă: „Viața mentală a copilului: un studiu
psihanalitic” și reprezintă o ilustrare a ideilor lui Freud asupra sexualității infantile utilizând mai
multe cazuri clinice. Pe lângă subiectele deja cunoscute ale complexului lui Oedip, complexului
castrării, problemelor legate de masturbație și vină.
Încă de la început, Freud încearcă în 1895 în cadrul lucrării Proiect de psihologie ştiinţifică
să descrie un model integrat al funcţionării aparatului psihic. Influenţat puternic de formaţia sa de
cercetător, el pleacă de la modelul neurofiziologic ce vizează cantităţile de energie ce circulă între
neuroni pentru a descrie faptele de observaţie psihologică aculumulate până atunci. Fără a aborda
problema strucurării aparatului psihic, lucrarea tratează strict funcţionarea după primele principii
propuse: principiul inerţiei şi principiul constanţei, descriind pentru prima oară fenomene ce vor
rămâne concepte fundamentale valabile şi în psihanaliza contemporană: procesele primare şi
procesele secundare. Abia în 1900, în Cap. VII din Interpretarea viselor propune primul model de
structură a psihicului, consacrând noţiunile ce definesc cele trei instanţe: conştient, preconştient şi
inconştient. Aici – şi în completare în Formulări asupra celor două principii de funcţionare
mintală - va dezvolta ceea ce a rămas cunoscut drept „prima topică”, un model rezultat din
observaţiile sale clinice.

Aşa cum a procedat de-a lungul întregii sale opere, Freud reia periodic şi revizuieşte (uneori
radical) descoperirile sale anterioare, astfel că la începutul anilor ’20 are loc o cotitură în istoria
psihanalizei, prin introducerea celei de-a doua topici în cadrul lucrării Eul şi Sinele. În noua sa
concepţie, aparatul psihic este descris ca fiind format tot din trei instanţe: Sine, Eu şi Supraeu, dar
acestea rezultând după criterii complet diferite faţă de cele din prima topică. Totodată modul de
funcţionare este conceput după principii radical diferite.

Dacă din punctul de vedere al structurii – aşa cum este descrisă în a doua topică, drept
rezultatul final al organizării instanţelor psihice – viziunea lui Freud este împărtăşită şi susţinută
în mod explicit de Melanie Klein, nu acelaşi lucru se poate spune despre psihogeneza sa şi mai
ales despre descrierea modului de funcţionare al aparatului psihic.

Una din diferenţele fundamentale între cei doi autori este dată de concepţia asupra primelor
luni de viaţă, descrise de Freud ca un stadiu al „narcisismului primar”, în care psihicul nou-
născutului încă nu este structurat, Sinele fiind instanţa din care se vor forma treptat celelalte două:
Eul şi Supraeul. Această situaţie face ca relaţiile de obiect să nu fie posibile decât odată cu
asimilarea principiului realităţii. Freud concepe Supraeul ca un rezultat al complexului Oedip,
formându-se în perioada 3-5 ani.
 Spre deosebire de această viziune, Klein afirmă existenţa unui Eu în stare incipientă încă de
la naştere, care va mai parcurge un drum în procesul său de structurare, dar care este în măsură să
aibă relaţii de obiect încă de la început. Aceeaşi afirmaţie o regăsim despre Supraeu, care se
manifestă încă din primele luni de viaţă, dat fiind că – spre deosebire de Freud – Klein identifică
şi faze pregenitale ale complexului Oedip.

În final, după stadiul falic, cei doi autori au o viziune comună asupra structurii aparatului
psihic. Ceea ce nu se poate afirma şi despre modul de funcţionare al acestuia.

Interesul diferit în studierea acestei problematici şi mai ales activitatea clinică cu pacienţi de
vârste diferite (adulţi vs. copii) au dus la evidenţierea de aspecte complet diferite de către cei doi.
Dacă Freud, lucrând în special cu pacienţi adulţi, a pus accent pe rolul conflictului extern,
privilegiind lucrul cu pacienţi nevrotici şi punând accent pe descrierea dinamicii libidinale, Klein
a lucrat preponderent cu copii, ipostaziind în special conflictul intrapsihic şi scoţând în evidenţă
pulsiunile agresive şi rolul lor în dezvoltarea psihică şi în patologia aferentă, mai ales în psihoze.
Deşi aparent complet diferite, cele două viziuni sunt complementare şi se susţin reciproc în multe
puncte, reconstituind un tablou unitar asupra genezei şi funcţionării psihice.

O comparaţie între concepţiile celor doi autori asupra structurii şi funcţionării aparatului psihic:
1. toate cele trei instanţe statuate de Freud în cea de-a doua topică sunt regăsite şi la Melanie
Klein: Sine, Eu şi Supraeu, chiar dacă geneza, rolul şi relaţiile dintre ele sunt mai mult sau
mai puţin diferite
2. stadiile organizării libidinale descrise de Freud n-au fost niciodată infirmate de Klein, ci
doar descrise cu accent pe alte aspecte ale evenimentelor pe care le presupun
3. obiectul parţial şi relaţiile de obiect parţiale din timpul primului an de viaţă le regăsim la
ambii autori, precum şi trecerea la relaţiile de obiect întreg, cu întreg cortegiul de dificultăţi,
cu oscilaţiile între cele două etape, precum şi modificările implicate de un asemenea
progres
4. regăsim şi dualismul mamă – nou-născut din prima perioadă de viaţă, şi, chiar dacă la
Melanie Klein relaţia triangulară apare cu mult mai devreme, şi la Freud, tatăl este introdus
încă din această etapă, ca penisul din mintea mamei, precum şi prin toate elementele
masculine din personalitatea acesteia
5. dacă structura iniţială este cea în care Sinele constituie întreg spaţiul psihic, treptat din el
formându-se Eul, există deosebiri marcante în modul în care are loc acest proces, în
funcţiile îndeplinite de această instanţă, precum şi de urmările acestui proces:
6. la Freud, în această perioadă iniţială, Sinele desemnează funcţionarea pulsională bazată de
fiziologia nou-născutului, ca expresie a biologicului încă prea puţin simbolizat, reflectat în
 plan psihic; Eul nu se conturează decât abia la sfârşitul stadiului narcisic, când apar şi
primele obiecte şi relaţii de obiect
7. Melanie Klein instituie o funcţionare diferită a Sinelui, care are relaţii de obiect încă de la
naştere şi deţine funcţii atribuite în mod normal Eului. Aceasta deoarece Klein continuă şi
după această primă perioadă să desemneze sinele şi Eul ca termeni interschimbabili, cu
atribut de reprezentare a întregii personalităţi.
8. stadiului narcisismului primar descris de Freud, la Klein îi corespund relaţiile de obiect
parţiale din pPS, iar acest fapt are consecinţe care duc la diferenţe majore în concepţiile
celor doi:
9. constituirea Supraeului cu mult mai devreme, în perioada pregenitală, ceea ce presupune
şi un caracter mult mai sadic, conform cu intensitatea cu care acţionează pulsiunile în
această perioadă
10. existenţa unor faze primitive oedipale, astfel încât perioada propusă de Freud (4-5 ani)
constituie doar faza cea mai intensă, rezolutivă, când acest fenomen iese la suprafaţă în
mod clar, fiind urmat de involuţia sa la începutul fazei de latenţă
11. descrierea dezvoltării personalităţii este realizată urmărind aspecte diferite:
 Freud pune accentul pe evoluţia libidoului şi pe relaţiile între cele trei instanţe,
inclusiv relaţiile cu realitatea externă; maturizarea înseamnă echilibrul obţinut de
persoană în condiţiile funcţionării corecte a mecanismelor de apărare şi ale unei
capacităţi de sublimare care permite confruntarea cu frustrările inerente vieţii de zi
cu zi
 Klein urmăreşte evoluţia conţinutului fantasmelor şi influenţa în special a pulsiunii
de moarte, exprimată în agresivitate, maturizarea fiind asigurată de sublimarea
acesteia în cadrul creativităţii şi al activităţilor constructive, cu un scop socialmente
acceptat.

Ca o concluzie, complementaritatea contribuţiilor celor doi părinţi ai psihanalizei s-ar putea

ilustra în următoarea constatare: dacă Sigmund Freud a fost Bărbatul din psihanaliză, impunând
primatul falic şi detaliind în principal psihogeneza băiatului, Melanie Klein a fost Femeia din
psihanaliză, ea impunând mama şi sânul său, clarificând multe aspecte legate de feminitate şi de
funcţia maternă. Aşa cum mama este prima persoană din viaţa nou-născutului, tatăl intervenind
mai târziu, tot astfel, Klein a remarcat şi problematizat mai în amănunt mai ales primele etape de
viaţă, în timp ce Freud a abordat în principal stadiile ulterioare de dezvoltare a personalităţii. În
acest fel nu se poate afirma că unul a fost mai important decât celălalt, decât din perspectiva
cronologiei psihanalizei ca ştiinţă, unde, fără problemele puse – chiar punctat – de Freud, nu ar fi
fost posibile dezvoltările ulterioare, precum cea realizată de Melanie Klein.