O duioşie dulce mă supune

Cu farmece din vremi de-odinioară

Şi inima începe să mă doară
De câte glasul amintirii-mi spune.

Dar toate le alin ca prin minune

Când ochii-mi între file se coboară,
Că-n voi, dragi cărţi, e veşnic primăvară
Şi nesecat izvor de-nţelepciune.