ABSENȚA DE AZI- INSUCCESUL DE MÂINE

Absenteismul școlar poate fi definit ca o problemă socială explicată din ce în ce mai des
drept o caracteristică socio-culturală a mediului din care provine elevul. Absenteismul mai poate fi
înțeles și ca un tip de conduită evazionistă stabilă, permanentă ce reflectă o atitudine lipsită de
respect, interes, motivație și încredere în educația școlară.
Absenteismul este folosit de elevi ca o formă de agresiune pasivă împotriva școlii, fără a le
mai fi frică de posibilele pedepse ce ar surveni atât din partea conducerii instituției, cât și a
părinților. Absenteismul este primul factor asociat în mod direct cu abandonul școlar.
Cu toate că de-a lungul anilor s-au încercat numeroase metode pentru a reduce fenomenul
absenteismului, rezultatele nu arată nicio îmbunătățire. Dacă acum câțiva ani elevii erau speriați de
faptul că notele și absențele lor puteau fi accesate pe internet de către proprii lor părinți, acum nu le
mai pasă.
Ce am putea face la nivel de familie, școală, dar și de comunitate pentru a reduce nivelul
absenteismului școlar?
 Comunică permanent cu copilul tău;
 Păstrează o relație de comunicare cu cel puțin un profesor de la școala în care învață
copilul. Nu evita să mergi la ședințele cu părinții doar din cauza notelor proaste și a
numărului de absențe prea multe.
 Nu încerca să găsești o scuză față de alții pentru absențele copilului tău. Acceptă realitatea
și încearcă să te gândești de-acum încolo ce poți să faci pentru ca lucrurile să se schimbe.
 Folosește pedeapsa numai dacă este absolut necesar, dar nu ca pe o modalitate de a-ți
exprima furia cauzată de ședința cu părinții sau de aflarea rezultatelor școlare ale copilului.
 La nivel de școală putem aduce în discuție lipsa unei securități foarte ridicate, modalități de
predare a materiei nepotrivite cu personalitatea copilului, lipsa unei atitudini ferme din
partea directiunii și a profesorilor etc.
 Ar fi utile programe realizate la nivel școlar, dar și al comunității în care actorii
principali să fie părinții și copiii.
Problema insuccesului şi a succesului şcolar i-a preoculat pe mulţi dascăli, părinţi, dar şi pe
unii elevi.
În Dicţionarul limbii române cuvântului insucces i se atribuie următoarele sensuri: lipsă de
succes, nereuşită, eşec, înfrângere, cădere, nerealizare a unei acţiuni; în timp ce succesul este un
rezultat favorabil obţinut ca urmare a depunerii unui efort fizic sau intelectual, pozitiv, reuşită.
Interesul părinţilor şi al cadrelor didactice este acela de a-l forma pe copil, de a urma o traiectorie.
Faptul că un copil este caracterizat ca fiind un elev bun sau slab, succesul sau insuccesul la examen
influenţează poziţia acestuia în familie, în grupul de prieteni, prestigiul familiei, percepţia socială,
dar şi calitatea educaţiei în familie. Este bine de ştiut că între insucces şi succes exisă o relaţie
dinamică, dialectică şi complexă.
Succesul şcolar constă în ,,obţinerea unui randament superior în activitatea instructiv-
educativă la nivelul cerinţelor programelor şi ale finalităţilor învăţământului, iar insuccesul se referă
la rămânerea în urmă la învăţătură sau la neîndeplinirea cerinţelor obligatorii din cadrul procesului
instructiv educativ, fiind efectul discrepanţei dintre exigenţe, posibilităţi şi rezultate” (Popescu,
1991). Insuccesul se începe odată cu rămânerea în urmă la învăţătură, ceea ce poate să decurgă pe
mai departe la abandon sau repentenţie, fapt ce-l face pe elev să aibă anumite trăiri cu o anumită
intensitate. Ca să se înţeleagă mai bine voi dezbate această temă pe două capitole; voi vorbi despre
insuccesul şcolar şi voi dezbate această temă separat de succesul şcolar.
Factorii care intervin în insuccesul şcolar sunt numeroşi, iar unii psihologi şi pedagogi au
găsit mai multe clasificări.
1. Factorii individuali ai insuccesului. Aici ne referim la inteligenţa copilului ce determină
insuccesul şcolar. În cazuri de deficienţă mintală vorbim de un insucces şcolar deoarece acel copil
are un grad redus de capacitate psihică, poate avea amunite dereglări ale mecanismenlor de adaptare
a individului la condiţiile de mediu şi la standardele de convieţuire socială. Nu numai inteligenţa
este factorul care determină insuccesul şcolar, ci şi factori de ordin somato-fiziologic (dezvoltarea
fizică, starea de sănătate etc), factorii afectiv-motivaţionali şi de personalitate. Factori precum
anomaliile, sănătatea, stresul, oboseala, duc la o dezvoltare şubredă. Din moment ce apar astfel de
factori ei determină apariţia a mai multor factori precum lenea, rea-voinţa, nepăsarea, lipsa de
atenţie, de energie, maturizare insuficientă etc.
2. Factorii familiali ai insuccesului şcolar. Când vorbim de aceşti factori familiali ne îndreptăm
atenţia spre familie, mediul apropiat al copilului pentru a observa cauzele apariţiei insuccesului.
Situaţia economică a familiei, statutul socioprofesional al părinţilor, nivelul cultural, stilul
educaţional familial, structura familiei, relaţiile intrafamiliale şi tipul de coeziune familială. Apoi
mai apar şi conflictele intrafamiliale, relaţiile tensionate, din cauza neajunsului sau din cauza
neputinţei de a-l da pe copil la şcoală, toate având o influenţă negativă asupra copilului. Şi
agresivitatea, instabiliatea emoţională duce la abandon şcolar. În plus familiile defavorizate au şanse
mult mai mici să-şi trimită copiii la şcoală. Limbajul în familie este un lucru important în educaţia
elevului, la fel ca şi relaţia mamă-copil. Apar şi alte probleme în ceea ce priveşte relaţia cu familia
mai ales când este vorba de o familie conjugală, monoparentală, adoptivă sau reconstruită. La fel ca
într-o familie normală pot apărea reacţiile enumerate mai sus şi să ducă la nereuşita şcolară.
3. Factori de ordin şcolar. Dotarea şcolii, calitatea echipamentului, a programelor, organizarea
procesului de învăţământ, pregătirea profesorilor, stilul educaţional, trăsăturile de personalitate,
relaţia profesor-elev, relaţia şcoală-familie, toate fac parte din insuccesul /succesul şcolar.
Dezavantajul şcolilor din mediul rural este tocmai în reducerea acestor necesităţi importante care
stau la baza instruirii.
Metodele de predare-învăţare constituie o a doua problemă a nereuşitei. Utilizarea metodelor
care favorizează o învăţare activă, precum problematizarea, învăţarea prin descoperire, studiul de
caz, jocul de rol, dezbaterea, determină o schimbare în activitatea şcolară a elevului. Rigiditatea
metodelor de predare-învăţare, accentul pus pe memorare şi reproducere, precum şi activităţile de
tip exclusiv frontal generează probleme de învăţare multor elevi. Nu se poate impune întregii clase
un ritm de lucru şi metode care să le convină numai câtorva copii, deoarece s-ar ajunge la un nivel
scăzut de învăţare. Tot mai mult se vorbeşte despre strategii de diferenţiere şi personalizare care să
vizeze conţinuturile, metodele de predare-învăţare, formele de organizare a învăţării şi metode de
evaluare.
Un alt factor care determină insuccesul şcolar este reflectat în relaţia profesor-elev. Dacă
profesorul are relaţii numai cu cei care învaţă bine apare un decalaj între elevi, între dorinţele de
învăţare, nevoia de exprimare şi încredere în cunoştinţele pe care le au. J. Kanopnicky a ajuns la
concluzia că există patru faze care determină apariţia eşecului şcolar:
 În prima fază copilul este nemulţumit de şcoală pentru că nu înţelege lecţiile, nu rezolvă
problemele şi apar goluri în cunoştinţe, priceperi, deprinderi, complexe de inferioritate.
 Faza a II-a se caracterizează prin apariţia unor lipsuri grave în cunoştinţele şi incapacitatea
elevului de a rezolva independent sarcinile de lucru.
 În faza a III-a apar notele nesatisfăcătoare, urmate de corigenţe, comportament violent,
nepăsător.
 Faza a IV-a se referă la nepromovarea clasei, chiar dacă şcoala şi familia încearcă să înlăture
eşecul şcolar.

BIBLIOGRAFIE
A., Petre, I, Roman, T., Giurgiuman, (2002). Despre educaţie, Cluj-Napoca: Editura Academic
Pres,
E., Macavei. (1997). Pedagogie, București: Ed. Didactică şi Pedagogică
D., Popovici, (1998). Pedagogie generală, București: Ed. Didactică şi Pedagogică
M., Stoica, (2002). Pedagogie şi psihologie, Craiova: Ed. Gheorghe Alexandru
A., Cosmovici. (1996). Psihologie generală, Iași: Ed. Polirom
D., Sălăvăstru, (2004). Psihologia educaţiei, Iași: Ed. Polirom