CAPITOLUL 7.

CONTROLUL REŢELELOR LA TENSIUNE CONTINUĂ

7.1. Reglarea tensiunii generatorului asincron autonom

7.1.1. Introducere
Generatoarele autonome capătă o răspândire tot mai mare constituind o alternativă pentru
centralele electrice tradiţionale, în special pentru consumatorii izolaţi sau fiind utilizate ca sursă de energie
pentru vehicule sau echipamente portabile. Problematica acestor generatoare apare în mod firesc în cazul
reţelelor de c.c. izolate, aspecte deosebita intervenind în cazul generatoarelor asincrone, la care trebuie
asigurată amorsarea. Problemele puse de funcţionarea acestor sisteme în condiţii variate justifică cercetările
în domeniu [1-4]. Structura generală a unui sistem generator autonom coníne un element primar (motor) de
acţionare, generatorul şi sarcina, între ultimile două elemente putând exista un convertor.
Elementul primar de acţionare (EPA) asigură generatorului energia mecanică şi poate fi un motor
termic sau o turbină hidraulică sau eoliană. În primul caz puterea furnizată este aproximativ constantă, dar
viteza depinde de încărcare. În cazul turbinelor hidraulice şi, în special, eoliene puterea şi viteza au un
domeniu de variaţie mare. În ambele cazuri rezerva de putere este mică ceea ce poate afecta funcţionarea
sistemului. În instalaţiile experimentale EPA este materializat prin intermediul unui motor de c.c. sau c.a.
ceea ce permite modificarea facilă a scenariilor de experimente. O direcţie de cercetare importantă o
reprezintă realizarea unui stand experimental care să reproducă cât mai fidel condiţiile reale de lucru.
Generatoarele utilizate în sistemele autonome pot fi maşini cu magneţi permanenţi (limitate de
costurile ridicate) ori maşini sincrone sau asincrone. În continuare ne vom referi la un generator asincron
autoexcitat, alegere justificată de costul redus, robusteţea maşinii asincrone si faptul că nu este necesară o
sursă auxiliară de energie pentru producerea fluxului de magnetizare.
Convertorul de putere utilizat în structura unui sistem generator autonom depinde de tipul
generatorului şi al sarcinii (c.c. sau c.a.).
Problema principală a generatorului asincron autoexcitat constă în asigurarea unei tensiuni de ieşire
şi frecvenţe constante indiferent de viteza de intrare şi sarcină. În funcţie de natura aplicaţiei aceste cerinţe
pot fi mai lejere (aplicaţii rurale izolate) sau foarte stricte (funcţionare în paralel cu reţeaua de alimentare). O
primă soluţie constă în controlul tensiunii generate ceea ce permite conectarea unor sarcini de c.a. direct la
generator. O altă posibilitate constă în controlul tensiunii pe circuitul intermediar de c.c. iar pentru sarcinile
de c.a. sensibile se poate controla secţiunea c.c.-c.a. a convertorului de putere. Pentru a asigura
performanţe cât mai bune este preferabil să se combine soluţiile de control la toate nivelele sistemului.
O problemă suplimentară ce trebuie rezolvată în cazul generatorului asincron o constituie
autoexcitarea şi amorsarea funcţionării ca generator. Aceasta poate fi rezolvată prin conectarea unui
condensator in circuitul de c.c. a convertorului de putere şi/sau a unui condensator trifazat la bornele
generatorului.

7.1.2. Generator autonom cu maşină asincronă

Structura standului experimental este prezentată în Figura 7.1. Elementul principal îl constituie
maşina asincronă (4kW, 380V, 8.6A, 50Hz, 1430rpm) care funcţionează ca generator autoexcitat.
Convertorul de putere realizează conversia c.c.-c.a. şi permite controlul tensiunii de ieşire a generatorului
asincron. Pe circuitul intermediar de c.c. este conectat un banc de condensatoare (1000uF) bateria de
acumulatori şi rezistenţa de sarcină. Tensiunile şi curenţii din sistem sunt măsurate prin intermediul unor
traductoare cu senzor Hall iar pentru măsurarea vitezei este utilizat un traductor incrememental. Sistemul de
comanda este implementat pe un sistem cu DSP TMS 320C31MCDB [5].
EPA este un motor de c.c. alimentat de la un convertor în punte H comandat în buclă deschisă
pentru a lucra la diferite viteze. Convertorul conectat la generatorul asincron are o structură în punte
trifazată cu IGBT-uri.

7. 1
 Figura 7.1. Standul experimental

Generatorul asincron trebuie să funcţioneze în zone izolate fiind acţionat de turbine eoliene,
hidroagregate sau motoare termice. Deoarece fluxul magnetic remanent este insuficient pentru amorsarea
generatorului în circuitul intermediar trebuie conectată o baterie auxiliară pentru a asigura energia reactivă
iniţială. Pe standul experimental este utilizată o baterie de 24V care încarcă bateria de condensatoare prin
intermediul unei diode. După amorsarea regimului de generator tensiunea in circuitul intermediar creşte
peste 24V şi bateria este deconectată. În regim normal de funcţionare generatorul asincron îşi asigură
singur energia reactivă necesară care este stocată în condensator. Prin intermediul convertorului PWM, care
funcţionează ca sursă controlată de curent reactiv energia stocată în condensator este transferată maşinii.
Pentru a compensa pierderile produse de curentul reactiv şi a asigura puterea cerută de sarcină,
generatorul asincron preia energie activă de la EPA. Astfel redresorul PWM lucrează şi ca sursă de curent
activ pentru sarcina conectată pe circuitul intermediar de c.c. Tot prin intermediul convertorului PWM este
controlată şi faza curentului statoric a maşinii asincrone.
Tensiunea de c.c. de la ieşirea redresorului PWM este mai mare decât valoarea de vârf a tensiunii
electromotoare a generatorului. Pe de altă parte tensiunea electromotoare este proporţională cu viteza
generatorului asincron şi cu fluxul de magnetizare. Astfel pentru o anumită viteză impusă de EPA fluxul de
magnetizare trebuie ajustat pentru a menţine amplitudinea tensiunii electromotoare sub valoare de referinţă
a tensiunii pe circuitul de c.a.

7.1.3. Controlul generatorului asincron

Metodele de control cu orientare după câmp reduc problema controlului maşinii asincrone la
problema clasică de control a maşinii de c.c. cu excitaţie separată şi asigură bucle de reglare independente
pentru flux şi cuplu. Fazorul curentului statoric este descompus în două componente ortogonale, una aliniată
cu fluxul rotoric si cealaltă perpendiculară, poziţia rotorului fiind cunoscută [6]. Componenta sinfazică
reprezintă curentul reactiv, iar componenta in cuadratură reprezintă curentul activ. Cunoaşterea cu precizie a
poziţiei instantanee a rotorului are o importanţă deosebită pentru performanţele structurilor cu orientare
după câmp. În schemele cu orientare indirectă poziţia fluxului este determină indirect pe baza vitezei
rotorului şi a estimaţiei de alunecare. Aceste metode sunt cele mai utilizate datorită absenţei senzorilor de
flux şi a posibilităţii de a funcţiona la viteze reduse .
Maşina este modelată ca un sistem electric şi magnetic simetric cu înfăşurări trifazate. Fiecărei
mărimi trifazate din sistem îi este asociat un fazor y:

y
2
3
 2

y a  a yb  a y c  y d  j y q

S-au utilizat ecuaţiile de funcţionare scrise într-un sistem de referinţă rotitor cu viteza ω e [1], ecuaţii
care pot fi utilizate pentru a descrie funcţionarea maşinii atât ca motor cât şi ca generator

7. 2
 Elaborarea unei strategii de control a maşinii de c.a. funcţionând atât ca motor cât şi ca generator
impune o abordare numerică deoarece efortul de prelucrare a semnalelor pentru estimarea variabilelor,
reglare şi modulare/demodulare (transformare Park) nu poate fi realizat cu sisteme analogice. Algoritmul de
comandă trebuie să realizeze prelucrarea numerică a semnalelor în câteva etape:
a) calcularea poziţiei instantanee a fluxului rotoric;
b) calculul curenţilor statorici în sistemul de referinţă aliniat cu fluxul rotoric;
c) calculul valorilor de referinţă pentru componentele activă, şi reactivă ale curentului statoric
conform strategiei de control adoptate;
d) calculul şi modularea noilor mărimi de comandă precum şi transmiterea lor către invertor.
Primii doi paşi conduc la implementarea modelului maşinii. A treia etapă confirmă obiectivele
structurii de control vectorial: controlul regimului magnetic al maşinii şi controlul cuplului electromagnetic. În
regim de motor cuplul electromagnetic şi viteza sunt variabile controlate şi suplimentar este necesară
implementarea ecuaţiei mişcării [7]. La funcţionarea ca generator viteza maşinii este impusă de EPA iar
puterea de ieşire este stabilită prin controlul de curent (cuplu). În acest mod de funcţionare metoda cu
orientare după câmp controlează transferul de energie astfel încât să se menţină tensiunea prestabilită în
circuitul de c.c. în codiţii de viteză şi sarcină variabilă. În Figura 7.2 este prezentată structura de control
bazată pe modelul dinamic invers al maşinii.

Figura 7.2. Structura de control

Deoarece funcţia de transfer a componentei reactive nu este una proprie, ea este înlocuită în
implementarea practică cu o structură lead-lag:

isde* Tr s  1
` 
 r* Lm  Tr 0 s  1
Când se utilizează invertoare sursă de tensiune componentele ortogonale ale curentului statoric
sunt controlate indirect prin componentele tensiunii statorice. În acest caz sunt necesare două bucle de
curent suplimentare. Pe baza modelului echivalent al maşinii controlate vectorial se pot calcula ecuaţiile de
decuplare. Pentru proiectarea regulatoarelor de curent şi a regulatoarelor de decuplare a tensiunilor sunt
utilizate ecuaţiile (4). Acordarea regulatoarelor PI de curent poate fi realizată utilizând funcţia de transfer în
buclă deschisă:
Tii s  1 K 1 L
H ( s )  K Ri ; K ;T  s
Tii s Ts  1 Rs Rs
Constanta de timp T a circuitului electric este compensată prin constanta de timp integrală a
regulatorului PI. Astfel se obţine:

7. 3
 1 T
H 0 (s)  ; unde  
s  1 K Ri K
Parametrii de acord ai regulatoarelor de curent pot fi calculaţi impunând constanta de timp, τ, a
buclei de curent:
Ls
K Ri  ; Tii  T  Ts

Viteza EPA poate varia in orice moment. Variaţiile de viteză ale EPA afectează viteza rotorului
generatorului asincron care la rândul său va conduce la variaţii ale tensiunii generate dacă nu a fost
prevăzut un sistem de reglare a tensiunii. În aplicaţiile de acţionare, toate schemele de comandă lucrează la
flux constant pentru viteze sub viteza nominală. Peste viteza nominală fluxul se reduce proporţional cu
viteza. În aplicaţiile de generare scopul este de a menţine tensiunea de ieşire constantă. Evident ca
frecvenţa tensiunii generate depinde de viteza rotorului, dar, prin redresare, tensiunea de c.c. depinde numai
de amplitudinea tensiunii de c.a. Generatorul autoexcitat utilizează condensatorul de pe circuitul intermediar
pentru a-şi asigura energia de excitaţie prin intermediul convertorului de putere. Fluxul maşinii asincrone
*
poate fi modificat prin controlul adecvat al curentului reactiv, isd . Pe de altă parte tensiunea de ieşire în gol
poate fi aproximată cu [2]:
E  Cr re ,
unde C este o constantă.
Dacă produsul viteză rotor ori flux rămâne constant, tensiunea de ieşire nu se modifică. Totuşi în
aplicaţiile practice apare problema saturării miezului. Deoarece valoarea maximă a fluxului este determinată
de saturarea miezului fluxul necesar pentru o anumită viteză poate fi calculat pe baza fluxului maxim:

 r*   r* maxr min / r
Când viteza rotorică scade sub o viteză ωr min fluxul de magnetizare ar trebui să crească, teoretic la o
valoare mai mare ca  r max . În astfel de situaţii va fi menţinut constant.
*

*
Curentul activ isq , este determinat in funcţie de necesarul de putere transferată către sarcina de pe
linia de c.c. şi poate fi furnizat de .un regulator PI pentru tensiunea de pe circuitul de c.c.

7.1.4. Rezultate experimentale

Algoritmul de comandă pentru generatorul asincron a fost implementat pe standul experimental
prezentat în Figura 7.1. În continuare vor fi prezentate rezultatele experimentale obţinute la funcţionarea
generatorului asincron în trei cazuri: pornirea sistemului, reglarea tensiunii pe circuitul intermediar de c.c. la
variaţii ale vitezei EPA şi reglarea tensiunii pe circuitul de c.c. la modificarea în treaptă a sarcinii. În toate
figurile variabilele sunt reprezentate în mărimi raportate.
În Figura 7.3 sunt prezentate rezultatele regimului de pornire în gol. Viteza EPA este în jurul valorii
nominale când se aplică comanda de start. Iniţial tensiunea la borne şi pe circuitul intermediar au o pantă
mică de creştere datorită magnetismului remanent al generatorului şi a nivelului redus de energie reactivă
stocat în condensator. De la o anumită valoare a tensiunii pe circuitul intermediar fluxul de magnetizare
ajunge la o valoare care permite amorsarea rapidă a generatorului. În Figura 7.4 este prezentat regimul
tranzitoriu când viteza motorului de c.c. (EPA) este modificată într-o plajă destul de mare sarcina pe circuitul
de c.c. fiind scăzută. În aceste condiţii se vede că regulatorul de tensiune poate menţine constantă
tensiunea pe circuitul intermediar. Figura 7.5 prezintă comportarea sistemului când se aplică brusc o sarcină
rezistivă la ieşirea de c.c. Tensiunea este menţinută constantă, cu variaţii acceptabile în regim tranzitoriu,
bineînţeles dacă motorul primar poate asigura puterea necesară.

7. 4
 Figura 7.3. Pornire în gol

7. 5
 Figura 7.4. Regimul tranzitoriu

Figura 7.5. Apariţia bruscă a unei sarcini

7.1.5. Concluzii
Printre cele mai dificile problemele ridicate de generatorul asincron sunt cela privitoare la amorsare
şi la slaba reglare a tensiunii la variaţii ale sarcinii şi vitezei. Prin utilizarea metodelor de control vectorial se
poate controla atât curentul reactiv pentru controlul amplitudinii tensiunii de ieşire, cât şi curentul activ pentru
a asigura puterea ceruta de sarcină. Rezultatele experimentale demonstrează valabilitatea metodei
propuse. Detalii suplimentare privitoare la procedurile propuse se găsesc în [7] şi [8].

7.2. Simularea unei structuri de reţea locală de curent continuu

Tendinţa tot mai pregnantă şi cercetările numeroase care se întreprind arată că în viitorii ani va fi din
ce în ce mai răspândită generarea distribuită a energiei, cu valorificarea pe scară largă a susrselor
regenerabile. Acest fapt va conduce la răspândirea unor reţele locale de energie electrică, folosite nu numai
pentru alimentarea unor consumatori rezidenţiali, ci şi a unora industriali. Astfel de reţele pot fi de c.a. sau de
c.c., acestea din urmă prezentând un interes crescut în ultima vreme, în contextul tehnicilor actuale. Reţelele
locale pot fi cu sau fără conectare la reţeaua publică. Cele izolate sunt utilizate în zone la care conexiunea la
reţeaua publică implică costuri ridicate, sau pentru aplicaţii în care, efectiv, nu este posibilă o astfel de
legătură (de exemplu, pe o navă).
Proiectarea şi exploatarea unor reţele locale ridică o serie de probleme specifice, legate mai ales de
puterea limitată a acestora. Din acest motiv, etapele de proiectare a reţelei iniţiale sau de extindere trebuie
să fie însoţite de studiii adecvate, care să evidenţieze comportarea dinamică şi capacitatea întregului sistem
de a-şi menţine stabilitatea. De mare utilitate în astfel de studii este modelarea reţelei şi analiza diferitor
regimuri de funcţionare pe astfel de modele. Modelele trebuie concepute într-o structură modulară, care să
permită simularea unor structuri cu diverse surse şi consumatori.
7. 6
 Capitolul de faţă se ocupă tocmai de modelarea unei unei reţele locale izolate de c.c..
Constrângerile impuse în prezentarea materialului permit să se indice un model pentru o structură simplă şi
câteva din rezultatele obţinute prin simulare. S-a urmărit ca rezultatele prezentate să fie ilustrative pentru o
serie de comportări şi pentru ameliorările care pot fi aduse pentru prevenirea unor regimuri critice de
funcţionare.
O reţea locală conţine mai multe surse şi mai mulţi consumatori şi reţeaua care le interconectează;
în plus, există echipamente de conectare şi de protecţie şi pot să intervină o serie de blocuri de interfaţare
de tipul convertoarelor. Pentru modelare este mai comod să se grupeze o serie de surse sau consumatori,
gruparea recomandându-se a se realiza în funcţie de caracteristicile elementelor respective.
O reţea locală conţine de multe ori surse regenerabile. Multe dintre acestea au o funcţionare
intermitentă, dependentă de condiţiile meteorologice, aşa încât trebuie să se prevadă şi posibilităţi de
stocare a energiei, măcar pentru durate relativ scurte, pentru a se ameliora codiţiile de funcţionare. Dacă nu
există conexiune la reţeaua publică, trebuie să se prevadă şi o sursă convenţională de energie (de exemplu,
diesel electrică), pentru a se asigura alimentarea în perioadele de nefuncţionare totală sau parţială a
surselor regenerabile. Sursele regenerabile sau convenţionale au tensiuni de lucru diferite, aşa încât trebuie
prevăzute convertoare pentru interconectare şi, în afara bus-ului principal, pot să apară şi bus-uri
secundare, pentra conectarea surselor cu aceeaşi tensiune de lucru şi, eventual, a unor consumatori.
Exemplul care se prezintă conţine trei bus-uri, interconectate prin intermediul unor convertoare: bus-
ul principal, de tensiune ridicată (400V c.c.), un bus de tensiune intermediară (48V c.c.) şi unul de joasă
tensiune (12V c.c). Ultimul dintre acestea este pentru conectarea unei baterii de celule fotovoltaice. La bus-
ul de 48V este conectată o baterie de acumulatori. La reţea sunt conectaţi consumatori rezistivi, pentru care
s-a prevăzut în structura de modelare un consumator echivalent conectat la bus-ul de 48V. Deoarece
contractul se referă la reţele industriale de c.c., s-a considerat printre consumatori şi un motor (de tip
asincron, comandat cu o structură de control vectorial). Elementele de generare, stocare şi consum a
energiei sunt de puteri comparabile, dar sursa are o putere mai mare decât puterea totalǎ a consumatorilor.
Simularea a urmǎrit douǎ obiective principale:
- Realizarea unei structuri modulare, cu modele Simulink pentru diverse blocuri componente, care
pot fi conectate în diverse structuri. O astfel de concepţie generalǎ a modalitǎţii de simulare are avantajul
unei flexibilitǎţi ridicate.
- Evidenţierea unor comportǎri specifice reţelelor locale de putere limitatǎ, prin apariţia unor regimuri
dinamice neconvenabile la pornirea unui motor electric de putere relativ ridicatǎ. Funcţionarea în condiţii
apropiate de pierderea stabilitǎţii nu poate fi compensatǎ de introducerea unor surse suplimentare (de
exemplu, a unui grup electrogen), deoarece intervenţia acestora nu se poate realiza suficient de rapid. Din
acest motiv, o modalitate convenabilǎ pentru ameliorarea acestei situaţii rǎmâne asigurarea unui regim de
pornire convenabil pentru motor, printre care optimizarea din punct de vedere energetic a regimului dinamic
reprezintǎ o soluţie dintre cele mai atrǎgǎtoare, mai ales cǎ implicǎ doar adaptǎri software.
Topologia sistemului energetic local considerat în cadrul simulǎrii este prezentată în Figura 7.6.
Generator
PV 12V 48V
= Baterie pentru 48V = 400V
Consumator c.a.
= stocare ~

Consumator c.c.

Figura 7.6. Topologia sistemului energetic care foloseşte o reţea localǎ de c.c.

Modelul Simulink al generatorului PV este prezentat în Figura 7.7. El este compus din celule
fotovoltaice conectate în serie şi paralel. Caracteristica I-U a unei astfel de celule fotovoltaice este
reprezentată prin intermediul unui tabel de căutare. Determinarea valorilor specifice unor anumite valori de
temperatură şi insolaţie se realizează prin interpolarea/extrapolarea valorilor de referinţă [12].

7. 7
 C_par [C_par ] N_ser [N_ser] N_par [N_par ]

Condensator iesire Nr. celule serie Nr. celule paralel

1 temp K_v
Temperatura

2 insol K_i
Insolatie
Control
caracteristica I -V
[N_ser]

1-D T (u)
1
s
Lookup 1
Table (PV) [N_par ] Tens _dc
[C_par ]

3
Curent sarcina

Figura 7.7. Modelul Simulink al sursei PV

Figura 7.8 prezintă modelul sistemului de încărcare baterie care, suplimentar, asigură şi conversia
tensiunii de c.c de la12 V la 48 V.
1 3
Vref 1
I_charger
0 Switch
1
2 3
s
Vbat

3 3
V_PV

Figura 7.8. Modelul Simulink al sistemului de încărcare baterie

Sistemul de acumulare a energiei este constituit din 4 baterii de 12V. Modelul Simulink asociat este
prezentat în Figura 7.9.

1
Ibat

1 1
-K - -K - 1
s Ibat s Vbat
Vbat
1/Lbat 1/Cp
-C-
V0
Ri

Ri

Vd 1
-K-
s
1/Cd

-K-

1/Rd

Figura 7.9. Modelul Simulink al sistemului de acumulare energie

Consumatorul de energie de c.a. este constituit dintr-un motor asincron controlat vectorial prin
orientare indirectă după fluxul rotoric (Figura 7.10). Conversia de parametri c.c.-c.a. este realizată cu ajutorul
unui convertor static comandat prin modularea în lăţime a impulsurilor de comandă a braţelor invertorului.

7. 8
 1 Udc

S
f(u)
Idc
f(u)
1
f(u)

Phir * id * Calculation
Id _controller
-C- Phir* id* id* Modulator
ud* d A PWM-U
id
q B SabcPulses Is
theta C
id ucomp_d PWM-U
Speed _controller inv _Park Viteza
iq Mas
iqs* Calculation weucomp_q
2 w*
Ref Te* Te* Iq _controller
viteza wm iq* iq* Park
uq* Mr
Phir A
iq
d
B Demux
C
Theta Calculation q theta

iq theta

Phir
we
wm

Figura 7.10. Modelul Simulink al consumatorului de c.a. (motor de inducţie)

În sfârşit, sistemul în ansamblu interconectat, corespunzǎtor celui din figura 7.6, este prezentat în
Figura 7.11.
Vref/Boost

50 Vref
15 Temperatura Load dc
Vbat I_charger Ibat Vbat Udc 48V Udc 400V Udc
Temperatura Idc
100 Insolatie Tens_dc V_PV
Ref viteza
Idc 400V Idc 48V
Insolatie Charger Baterie
Curent sarcina Reference Invertor -
Booster 48 V /400 V
speed motor asincron
Panou solar (PV)
-3

Tensiune /curent Tensiune /curent Tensiune /curent

PV baterie C-Net

Figura 7.11. Fig.6. Modelul Simulink al sistemului energetic local

Pentru analiza comportǎrii sistemului prezentat s-a considerat că în reţeaua de 48 V există un

consumator care încarcǎ reţeaua cu un curent de 100A. La momentul t=0.1s este pornit motorul asincron (în
mod controlat) prin două strategii diferite.
În prima situaţie motorul asincron (controlat vectorial), încărcat cu un cuplu de sarcină de 4Nm, are
o limitare a cuplului la 27 Nm. Rezultatele obţinute în diversele puncte ale sistemului energetic autonom
(bus de 12V – reţea PV, bus de 48V – reţea baterie, bus de 400V) sunt prezentate în Figura 7.12.

7. 9
Figura 7.12. Comportarea sistemului energetic la pornirea controlată convenţional a motorului asincron

Din punctul de vedere al consumului energetic s-a arătat că pornirea optimală a unui astfel de
consumator impune alegerea cuplului motor la o valoare dublǎ faţǎ de cel de sarcină [13]. Rezultatele
acestui studiu de caz sunt prezentate în Figura 7.13.
Analiza datelor simulate aratǎ o comportare total nesatisfǎcǎtoare în cazul controlului convenţional,
când sistemul este foarte aproape de a-şi pierde stabilitatea, iar viteza are o creştere neconvenabilǎ. De
fapt, la valorile foarte mari ale curenţilor, este aproape sigur cǎ, într-un sistem real, ar fi acţionat protecţiile
(neluate în considerare în cadrul simulǎrii) şi sistemul ar fi decroşat.
Ameliorarea propusǎ se bazeazǎ pe introducerea controlului optimal, când creşterea curentului
devine rezonabilǎ. Forma de variaţie a vitezei este convenabilǎ, dar timpul tranzitoriu este sensibil mai mare.
În schimb, pierderile de energie în perioada tranzitorie sunt minime şi, mai ales, nu este pusǎ în pericol
stabilitatea sistemului.

7. 10
 Figura 7.13. Comportarea sistemului energetic la pornirea controlată optimal a motorului asincron

7.2.2. Concluzii
Pentru realizarea unor simulǎri referitoare la reţelele locale de c.c. s-a propus o structurǎ modularǎ,
cu avantaje în privinţa flexibilitǎţii.
S-au prezentat schemele de simulare Simulink pentru diverse blocuri componente şi pentru o
structurǎ în ansamblu.
S-au realizat diverse simulǎri, printre care şi cele ale cǎror rezultate se prezintǎ mai sus, care pun în
evidenţǎ comportarea nesatisfǎcǎtoare în cazul pornirii unui motor de putere comparabilǎ cu cea a surselor
din reţeaua localǎ de c.c..
Pentru ameliorarea comportǎrii reţelelor locale în perioadele de pornire ale motoarelor, se propune
controlul optimal din punct de vedere energetic al acestora, care conduce la o evoluţie satisfǎcǎtoare a
sistemului şi la diminuarea pierderilor.

7.3. Strategie de control pentru reţelele hibride insularizate de c.c., folosind semnalizarea pe
reţeaua de c.c.

7.3.1. Aspecte generale

Generarea distribuitǎ a energiei electrice folosind surse regenarabile a câştigat teren datoritǎ
preocupǎrii pentru mediu, dereglǎrilor apǎrue în reţelele electrice şi progreselor tehnologice în domeniul
electronicii de putere şi al sistemelor cu surse regenarabile. Sursele regenerabile distribuite pot fi conectate
prin convertoare electronice de putere în scopul ataşǎrii acestora la sistemul energetic existent sau pot fi
combinate cu consumatori locali pentru a forma un sistem energetic independent. Reţelele locale
insularizate de c.c. fac parte din aceastǎ categorie. Existǎ şi situaţii când reţelele locale de c.c. sunt
conectabile la o reţea publicǎ de c.a. Din punct de vedere al strategiilor de conectare a surselor la bus-ul de
c.c. problematica este asemǎnǎtoare în cele douǎ cazuri. Deosebirea este cǎ în cazul unor sarcini mari, într-

7. 11
un caz intervine o sursǎ convenţionalǎ (de exemplu diesel-electricǎ), iar în celǎlalt caz se realizeazǎ
cuplarea la reţeaua de c.a. De asemenea, în cazul încǎrcǎrilor reduse, în cazul reţelelor izolate se
realizeazǎ stocarea energiei, pe când în cazul reţelelor interconectate se realizeazǎ stocarea şi / sau
debitarea energiei în reţeaua de c.a. Prin urmare, din punct de vedere al controlului bus-ului de c.c. pot sǎ
aparǎ diferenţe doar în privinţa numǎrului de puncte de injecţie a energiei pe bus sau de debitare a energiei
de pe bus.
Structura reţelelor locale de energie cu surse distribuite poate sǎ fie foarte diversǎ. În linii generale,
poate fi fi vorba de reţele care folosesc bus de c.c. sau de c.a, respectiv sunt sau nu conectate cu reţeaua
publicǎ de c.a. Ne vom referi în continuare la reţele izolate de c.c., presupunând puteri de ordinul kilowattilor
sau zecilor de kilowatti. Structura unei astfel de reţele locale hibride izolate conţine surse de energie
regenerabile (de exemplu, eoliene, fotovoltaice, micro-hidroelectrice), o sursǎ de energie convenţionalǎ,
sisteme de stocare (de exemplu, acumulatori), sarcini distribuite, toate fiind conectate la o reţea locala de
c.c. prin intermediul unor interfeţe adecvate. În structura reţelei se regǎsesc douǎ tipuri de convertoare.
Convetoare de conectare ce permit surselor sǎ descarce în reţea şi convertoare de deconectare ce permit
sarcinilor sǎ prineascǎ energie din reţea. Un convertor bidirecţional permite stocarea şi descǎrcarea energiei
din reţea. O astfel de reţea de c.c. beneficiazǎ de avantajul eficienţei crescute a transmisiei şi interfaţǎrii
uşoare a surselor asincrone cum sunt turbinele eoliene.
În reţelele locale hibride insularizate, sursele regenerabile necontrolabile asigurǎ în majoritatea
timpului energia necesarǎ, în timp ce elementele de stocare acţioneazǎ ca un buffer, balansând pe termen
scurt diferenţele dintre sursele şi sarcini. Sunt incluse şi surse neregenarabile în reţea pentru a creşte
fiabilitatea acesteia pentru cazul în care apare o cerinţǎ de energie pe termen mai lung datoratǎ, în special,
absenţei uneia din sursele regenarabile.
Cerinţa esenţialǎ pentru o astfel de reţea este ca acesta sǎ fie astfel controlatǎ încât sǎ se
maximizeze utilizarea surselor regenerabile. Metoda convenţionalǎ este de a utiliza un regulator central care
sǎ comande fiecare sursǎ din sistem. Fiabilitatea unui astfel de sistem poate fi destul de scǎzutǎ în aplicaţii
practice deoarece se creazǎ dependenţa de regulatorul central şi liniile de comunicaţie.
Adesea este preferatǎ o soluţie de control distribuitǎ ce eliminǎ necesitatea liniilor de comunicaţie.
Poate fi folositǎ chiar linia de forţǎ de c.c. pentru a furniza informaţia necesarǎ pentru controlul distribuit.
Fiabilitatea sistemului creşte datoritǎ eliminǎrii liniilor de comunicaţie. Semnalizarea prin bus reprezintǎ o
extensie a conceptului de utilizare a unor praguri de încǎrcare/descǎrcare pentru planificarea surselor
individuale în mod distribuit. Planificarea surselor se obţine prin stabilirea dependenţei dintre convertoarele
de conectare/deconectare, prin pragurile de încǎrcare/descǎrcare, şi tensiunea liniei de c.c. Cǎderile de
tensiune sunt incluse în aceastǎ strategie şi vor face ca mai multe convertoare sǎ lucreze în paralel.
Modificǎrile de tensiune din linie ce apar la modificǎrile din sistem vor face ca aceste convertoare sǎ comute
între regimurile tensiune constantǎ şi putere constantǎ. Altfel spus tensiunea liniei de c.c. este utilizatǎ de
convertoarele din sistem pentru a-şi determina modul de oparare.
Aceastǎ strategie de control are un cost redus. Costuri apar cu structura de control necesarǎ pentru
convertoarele de conectare/deconectare astfel încât acestea sǎ lucreze într-un anumit regim între praguri de
tensiune specificate.

7.3.2. Semnalizarea pe bus-ul de curent continuu

Sursele într-o reţea localǎ insularizatǎ pot fi controlate centralizat, descentralizat sau distribuit. Dacǎ
se foloseşte controlul centralizat, fiecare sursǎ este controlatǎ dintr-un singur punct folosind un controler
central şi o linie de comunicaţie. Legea de control poate fi implementatǎ cu uşurinţǎ deoarece controlerul
central are informaţii din fiecare nod al reţelei, dar fiabilitatea reţelei este destul de scǎzutǎ datoritǎ
dependenţei de funcţionarea corectǎ a controlerului central şi de linia de comunicaţie. Prin controlul
descentralizat fiecare sursǎ opereazǎ independent folosind informaţii terminale. Fiabilitatea în acest caz este
ridicatǎ, dar apare dezavantajul este cǎ nu poate fi condus sistemul într-o manierǎ optimalǎ deoarece
fiecare nod din sistem este independent faţǎ de celelalte.

7. 12
 Folosind metoda de control distribuit, funcţia de control este distribuitǎ în reţea. Aceastǎ metodǎ
conduce la creşterea fiabilitǎţii sistemului, sistemul putând funcţiona dacǎ un nod iese din funcţiune şi
totodatǎ sistemul nu este dependent de o linie de comunicaţie sau un controler central.
Strategia de control propusǎ pentru o reţea localǎ insularizatǎ menţine avantajele structurii de
control didstribuit şi, în acelaşi timp, permite implementarea unei legi de reglare pentru întregul sistem.
Aceastǎ strategie de control permite implementarea legii de reglare fǎrǎ ca aceasta sǎ fie dependentǎ de o
linie de comunicaţie. Legea de reglare este distribuitǎ în nodurile reţelei, dar în locul unei linii de comunicaţie
este folosit chiar bus-ul de curent continuu astfel încât regularoarele surselor pot implementa legea de
reglare folosind cantitǎţi terminale.
Controlul bazat pe nivelul tensiuniii bus-ului de c.c. permite ca sarcinile cu prioritate mare din sistem
sǎ beneficieze de alimentare neîntreruptǎ cu energie în condiţii de supasarcinǎ controlând sarcinile astfel
încât acestea sǎ fie scoase atunci când tensiunea bus-ului tinde sǎ scadǎ datoritǎ suprasarcinii. Noutatea
metodei constǎ în aceea cǎ este utilizat nivelul tensiunii pe bus pentru a programa sursele şi nu sarcinile.
Convertoarele de stocare ale interfeţei opereazǎ autonom asupra tensiunii de pe bus. Fiecare convertor este
prevazut cu praguri de tensiune pentru care este permisǎ încǎrcarea sau descǎrcarea.
Convertoarele nu numai cǎ rǎspund la nivelul tensiunii de pe bus-ul de c.c., dar şi controleazǎ
autonom alte convertoasre de pe bus. Aceasta se realizeazǎ asigurând pentru fiecare convetor trei moduri
de operare: deconectat, tensiune contantǎ şi putere constantǎ. Modificǎri ale sarcini şi variaţii ale tensiunii la
ieşirea generatoarelor fac ca acestea sǎ comute din modul tensiune constantǎ în modul putere constantǎ şi
invers. Trecerea se realizeazǎ pe baza unei tensiuni de prag. Prioritatea de utilizare a fiecǎrei surse este
datǎ deci de valoarea pragului de încǎrcare/descǎrcare şi, drept urmare, strategia de control este
implementatǎ dând prioritǎţi acestor praguri.
Utilizarea strategiei de semnalizare pe bus-ul de curent continuu este ilustratǎ cel mai simplu printr-
o structură care conţine o sursǎ regenarabilǎ şi o sursǎ convenţionalǎ şi este prevǎzutǎ cu o lege de control
de tip putere contantǎ. Existǎ douǎ stǎri de operare pentru fiecare din aceste surse. În starea 1 numai sursa
regenerabilǎ este on-line şi în starea 2 şi sursa convenţionalǎ este on-line. Legea de control este
implementatǎ astfel: sursa regenerabilǎ se descarcǎ la tensiunea V 0, iar sursa convenţionalǎ se descarcǎ la
tensiunea V1.

V0 Starea 1

V1
Starea 2
V2
Suprasarcina

PL1 PS1 PL2

Tensiune

Regiunea tensiune Regiunea putere

constanta- Sursa 1 constanta- Sursa 1

Curent sarcina
Figura 7.14. Programarea descǎrcǎrii folosind semnalizarea pe bus-ul de c.c.

Când consumul sarcinii este mai mic decât maximul puterii furnizat de sursa regenerabilǎ, PS1,
aceasta funcţioneazǎ singurǎ on-line.Convertorul lucreazǎ în modul tensiune constantǎ, iar tensiunea buslui
7. 13
de c.c. este controlatǎ de pragul V0. Tensiunea va scade lent proporţional cu creşterea sarcinii. Aceasta este
zona A din Figura 7.14. Când consumul sarcinii depǎşeşte maximul de putere al sursei regenarabile,
convertorul sursei regenerabile va funcţiona în modul putere constantǎ şi tensiunea pe bus-ul de c.c. are
tendinţa de a scǎdea pronunţat deoarece sursa consumǎ mai multǎ energie decât i se furnizeazǎ.
Capacitǎţile de la ieşirea concertorului suportǎ temporar aceastǎ cǎdere de tensiune. Când tensiunea
descreşte sub pragul V1 convertorul sursei convenţionale conecteazǎ aceastǎ sursǎ şi acum sistenul
opereazǎ în punctul B.

7.3.3. Structura de control a convertoarelor

Convertoarele de conectare/deconectare sunt controlate pentru a putea opera în modul descris
anterior. Modul de operare al fiecǎrui convertor este dat de valoarea tensiunii de linie şi de valoarea impusǎ
pentru pragurile de încârcare descǎrcare.
a) Regulatoarele de descǎrcare
Convertoarele de conectare/deconectare ale interfeţei pot opra în trei moduri: deconectat, tensiune
constantǎ şi putere constantǎ. Un convertor este deconectat atât timp cât tensiunea de linie este peste
valoarea pragului de descǎrcare. Dacǎ tensiunea coboarǎ sub acest prag, convertorul este on-line şi
acţioneazǎ ca o sursǎ de tensiune. La scǎderea în continuare a tensiunii liniei, dacǎ puterea consumatǎ în
sarcina depǎşeşte puterea sursei conectate, aceasta îşi limiteazǎ puterea la ieşire.
Structura de control folositǎ pentru a implementa aceste moduri de funcţionare conţine o buclǎ
internǎ de curent şi obuclǎ externǎ cu regulator PI pentru controlul tensiunii, prima fiind de cel puţin 10 ori
mai rapidă. Valoarea curentului este limitatǎ.
În modul de lucru tensiune constantǎ tensiunea de ieşire a convertorului este la nivelul pragului de
descǎrcare propriu, furnizând o referinţǎ de curent buclei interne. O cǎdere de tensiune în sarcinǎ este
inclusǎ în acest mod şi permite curentului de sarcinǎ sǎ se dividǎ între mai multe convertoare de
încârcare/descǎrcare conectate la prog. Valoarea de referinţǎ pentru tensiunea de ieşire este descrisǎ de
ecuaţia:
V0*  Vn  k I 0 (7.1)
unde Vn este pragul de descǎrcare al convertorului, I 0 este curentul de ieşire al convertorului, iar k un
coeficient al cǎderii de tensiune în sarcinǎ.
Limitarea dinamicǎ a curentului este utilizatǎ pentru a permite comutarea între modurile de lucru
tensiune constanta şi putere constantǎ. Când tensiunea este peste pragul de descǎrcare, convertorul este
deconectat, astfel încât convertoarele cu o prioritate mai mare de funcţionare sǎ poatǎ alimenta sarcina. În
acest caz regulatorul de tensiune PI are tendinţa de a furniza o referinţǎ negativǎ pentru bucla internǎ de
curent.
În modul de lucru putere constantǎ, limita superioarǎ a referinţei de curent este datǎ de relaţia:
I ref  Pmax / V0 (7.2)
unde Pmax este puterea maximǎ a sursei regenerabile sau peterea maximǎ datǎ de un dispozitiv de
stocare. Deci, la modificarea valorii Pmax sau la schimbarea valorii tensiunii pe linie referinţa de curent a
sursei se schimbǎ astfel încât convertorul sǎ furnizeze Pmax .
b) Regulatoarele de încǎrcare
Interfaţa convertorului acumulatorului este bidirecţionalǎ pentru a permite acestei surse sǎ se
încarce şi sǎ se descarce în reţea. Interfaţa acumulatorului va avea deci douǎ structuri de control. În regim
de încǎrcare, convertorul interfeţei acumulatorului poate avea trei moduri de operare: deconectat, tensiune
constantǎ şi limitǎ de încǎrcare. Selectarea modului de lucru se face cu ajurorul unui prag de tensiune ca şi
în cazul anterior. Convertorul este deconectat atâta timp cât tensiune liniei de c.c. este sub un parg de
încǎrcare. Aceasta înseamnǎ cǎ sunt multe sarcini conectate la bus şi conectarea acumulatorului în regim
de încǎrcare ar putea destabiliza sistemul. Când tensiunea liniei de c.c. depǎşeşte acest prag, indicând

7. 14
exces de putere în sistem, convertorul începe sǎ încarce acumulatorul în modul de operare tensiune
constantǎ. În acest mod de lucru convertorul preia energie de pe bus pentru a scǎdea tensiunea de linie
cǎtre valoarea sa de prag. Regulatorul PI menţine valoarea tensiunii pe bus la
V0*  Vn  k I 0 (7.3)
unde Vn este pragul de încǎrcare al convertorului, I 0 este curentul de încarcare al acumulatorului, iar k
un coeficient al cǎderii de tensiune în sarcinǎ ce permite ca noduri multiple de stocare sǎ partajeze curentul
total de încǎrcare. Relaţia (7.3) aratǎ cǎ tensiune pe bus creşte când curentul de încǎrcare creşte deoarece
I 0 este negativ în regim de încǎrcare.
În modul tensiune constantǎ convertorul interfeţei de srocare funcţioneazǎ ca un limitator de bus
deoarece se încarcǎ folosind excesul de putere al surselor regenerabile atât timp cǎt curentul sǎu de
încǎrcare nu depǎşeşte o limitǎ superioarǎ. Aceastǎ limitǎ este prevǎzutǎ pentru a evita încǎrcarea
acumulatorului cu o ratǎ care sǎ depǎşeascǎ capacitatea de încârcare a acumulatorului.
c) Convertoarele interfeţei cu sarcina
Controlul interfeţei cu sarcina pentru a asigura diferite moduri de operare bazate pe tensiunea liniei
de c.c. nu reprezintǎ o cerinţa pentru implementarea strategiei de control prezentatǎ în aceastǎ secţiune.
Totuşi, meritǎ notat faptul cǎ strategia de control prezentatǎ prezintǎ potenţial pentru a include cerinţe de
management încorporând aceastǎ strategie. Deoarece tensiunea pe bus reflectǎ sarcini da valoare mare
sau deficienţe în furnizarea puterii necesare, se poate implementa o strategie de management prin controlul
interfeţei sarcinii pentru a limita puterea de ieşire sau pentru a deconecta sarcini cǎnd tensiune pe bus
indicǎ un deficit de energie generatǎ.

7.3.4. Studiu de caz

Prioritatea de utilizare a surselor de energie este datǎ de legea de control care constǎ dintr-un
numǎr de stǎri de operare. Legea de control este implementatǎ conform acestei strategii dând prioritǎţi
pragurilor de încǎrcare/descǎrcare ale convertoarelor interfeţelor. Strategia se bazeazǎ pe nivelul tensiunii
liniei de c.c., deci o funcţionare fiabilǎ a sistemului se poate asigura calculând fiecare prag cu ajurorul unui
grafic al sarcinilor ce pot apare în sistem.
Pentru a asigura prioritǎţi surselor care descarcǎ energie în sistem, se asigura prioritate mai ridicatǎ
unor surse prin praguri de descǎcare mai mari ale acestora decât pragurile de descǎrcare ale surselor de
prioritate mai micǎ. Astfel aceste surse vor fi conectate on-line primele, la tensiuni ale liniei de c.c. mari.
Asigurarea de prioritǎţi nodurilor de stocare se face invers, deoarece încarcarea unor surse tinde sǎ
scadǎ nivelul tensiunii liniei dec.c.
Pragurile de conectare/deconectare sunt calculate începând cu cel mai mare. Fiecare prag este
calculat succesiv astfel încât sǎ ne asigurǎm cǎ sursele asignate pragului anterior sunt on-line şi cǎ o
cǎdere de tensiune în sistem datoratǎ liniei de transmisie nu activeazǎ permanent sursele asignate pragului
urmǎtor. În general, primul prag de descǎrcare V0 este setat sǎ fie egal cu tensiunea nominala a liniei de
c.c. Fiecare prag de încǎrcare/descǎrcare V n este calculat prin scǎderea unei cǎderi de tensiune (plus o
margine de eroare) din pragul anterior.
Vn  V n 1  Vd n  Ve (7.4)
unde
- Vn 1 este pragul precedent corespunzǎtor stǎrii de operare n-1;
- Vd n este cǎderea maximǎ de tensiune ce apare sistem când funcţioneazǎ în starea n-1;
- Ve este o margine de eroare ce ţine cont de erorile de mǎsurǎ şi de riplul tensiunii pe linia de c.c.
Calculul pragurilor ne asigurǎ cǎ sistemul funcţioneazǎ conform cu legea de reglare în regim
staţionar. De asemenea, aceastǎ procedurǎ face ca bilanţul puterilor în sistem sǎ fie menţinut conform legii
de reglare pe durata regimurilor tranzitorii. Nivelul tensiunii pe linia de c.c. va indica întotdeauna necesarul
de putere pentru sarcina din sistem dacă pragurile sunt calculate pentru cazul cel mai defavorabil al cǎderii
7. 15
de tensiune pentru fiecare mod de operare. Mai trebuie menţionat cǎ regimurile tranzitorii scurte ale tensiunii
de linie de ordinul 0,1 ms nu au efect asupra structurii de control prezentatǎ deoarece aceste fluctuaţii sunt
filtrate de circuitele din convertoarele de interfaţǎ de încǎrcare/descǎrcare.

7.3.5. Rezultate experimentale

Rezultatele experimentale obţinute prin simulare numericǎ cu ajutorul Matlab/Simulink aratǎ cǎ
strategia de control prezentatǎ este fezabilǎ şi permite programarea surselor regenerabile şi de rezervǎ,
precum şi a acumulatorilor într-o reţea localǎ insularizatǎ.
Sistemul simulat este conţine un bus de c.c. de o lungime de 1km. Sursa primarǎ pentru sistem este
o turbinǎ eolianǎ şi panouri cu celule fotovoltaice ce sunt dimensionate astfel încât puterea medie asiguratǎ
pentru o sarcinǎ medie sǎ fie de 2 kW. Un grup de baterii şi un generator de rezervǎ convenţional menţin
alimentarea cu energie în cazul unor fluctuaţii la sursele regenarabile sau fluctuaţii ale sarcinii din sistem.
Parametrii întregului sistem sunt consideraţi a fi urmǎtorii: tensiunea liniei de c.c. este de 700V, rezistenţa
liniei este 0,783 Ω/km, inductanţa liniei este 0.983 mH/km şi capacitatea neglijabilǎ. Pentru a putea compara
rezultatele cu viitoare rezultate practice experimentale a fost simulat un sistem scalat al sistemului prezentat.
Acesta are tensiunea nominalǎ de 70 V şi puterea de 200 W pentru sarcinǎ medie, linia având rezistenţa de
0,1 Ω/km şi inductanţa de 0,1 mH/km.
Legea de control a sistemului este proiectatǎ astfel încât sursele regenerabile sǎ funcţioneze
primele, urmate de acumulator şi de generatorul de rezervǎ. Acumulatorul se încarcǎ folosind orice exces de
putere de la sursele regenerabile. Legea de reglare este prezentatǎ sintetic în urmǎtorul tablel

Stare Sursa regenarabilǎ Acumulator Generator de rezervǎ

1 Tensiune constantǎ Incǎrcare Deconectat
2 Putere constantǎ Tensiune constantǎ Deconectat
3 Putere constantǎ Putere constantǎ Tensiune constantǎ

Pentru implementarea legii de reglare, cele trei praguri de descǎrcare şi singurul prag de încǎrcare
au asignate prioritǎţi conform Tabelului. Nivelul fiecǎrui prag a fost calculat folosind (7.4). Tensiunea
corespunzǎtoare cazului cel mai defavorabil al cǎderii de tensiune este scǎzutǎ din pragul precedent, la
care se adaugǎ o margine de eroare de cel puţin 2V, pentru apreveni astfel ca riplul liniei de c.c. şi erorile de
mǎsurǎ sǎ influenţeze strategia de reglare. Se presupune cǎ generatorul are un regim de pornire care sa
previnǎ cicluri rapide on/off. Când este conectat are aceeaşi prioritate ca şi sursele regenerabile. Pragul de
descǎrcare al generatorului este crescut de la V3 la V0 pe duratǎ de cel puţin un ciclu. Se considerǎ
pragul de descǎrcare V0 al sursei de 70V, cele de încǎrcare şi descǎrcare ale acumulatorului V1  66V ,
V2  62V , iar pragul de descǎrcare al generatorului V3  58V
În cadrul experimentului sunt introduse sarcini şi surse în sistem pentru cǎ structura de control
propusǎ pentru convertoarele interfeţei forţeazǎ modificǎri ale tensiunii de linie care automat aduc alte surse
în sistem. În Figura 7.15 este prezentatǎ schema Simulink utilizatǎ pentru acest experiment. Rezultatele
obţinute sunt date în Figura 7.16. Figura 7.16a indicǎ valoarea curentului în sarcinǎ. Figura 7.16b reprezintǎ
valoarea tensiunii generate de sursa regenerabilǎ din sistem, iar Figura 7.16c aratǎ valoarea tensiunii
produsǎ de generatorul convenţional de rezervǎ pentru a balansa sarcina. Figura 7.16d indicǎ valoarea
tensiunii pe bus-ul de curent continuu. Toate valorile din experimentele menţionate au fost efectuate într-un
interval de timp de 5 s.

7. 16
 Figura 7.15.Schema Simulink folositǎ pentru simulare

Iniţial sarcina pe sus este datǎ de o rezistenţǎ de sarcinǎ de 100 Ω în intervalul 0÷1 s, apoi 72 Ω în
intervalul 2÷3 s, 40 Ω în intervalul 2÷4 s şi din nou 100 Ω în intervalul 4÷5 s. Deoarece sursa regenerabilǎ
este capabilǎ sǎ furnizeze puterea necesarǎ, în intervalul 0÷1 s sistemul funcţioneazǎ în starea 1. La 1 s
sarcina sistemului creşte, dar sistemul încǎ poate sǎ funcţioneze în starea 1. Curentul de încǎrcare al
acumulatorului se va reduce însǎ deoarece scade de putere rezultat de la sursele regenerabile. La t=2 s
sarcina sistemului creşte şi mai mult şi peterea în sarcinǎ depǎşeste puterea rezultatǎ de la sursele
regenerabile. Sistemul funcţioneazǎ acum în starea 2. Acumulatorul va debita în reţea, tensiunea în sarcinǎ
reducându-se la valoarea de prag a cestuia, dar este menţinut echilibrul puterilor în sistem.

(a) (b)

7. 17
 (c) (d)
Figura 7.16.Fig. 3. Rezultate experimemntale (a) curentul în sarcinǎ, (b) tensiunea sursei
regenerabile,
(c) tensiunea generatorului auxiliar, (d) tensiunea pe bus

La t=3 s una dintre sursele regenerabile este trecutǎ off-line, ceea ce face ca sǎ se reducǎ totalul
puterii furnizate. Deoarece consumul sarcinii depǎşeşte maximul puterii furnizate de turbina eolianǎ şi
acumulator, aceste convertoare vor lucra în regimul putere constantǎ. Tendinţa tensiunii de bus este de a
scade, ceea ce face sǎ intre în funcţiune generatorul de rezervǎ. Generatorul de rezervǎ începe sǎ descarce
energie în reţea având aceeaşi prioritate ca sursele regenerabile. Acumulatorul continuǎ sǎ debitezeb în
reţea pentru a compensa deficitul de putere.
La t=4 s se reduce valoarea sarcinii la valoarea iniţialǎ de la începutul experimentului. Generatorul
de rezervǎ rǎmâne on-line deoarece ciclul minim al acestuia nu a fost depǎsit, iar acumulatorul îşi schimbǎ
modul de lucru incǎrcându-se cu surplusul de energie disponibilǎ de la turbina eolianǎ şi generator.
Rezultatele experimentale pun în evidenţǎ faptul cǎ strategia de control propusǎ permite sistemului
sǎ funcţioneze , bazatǎ pe nivelul tensiunii în reţeaua de c.c.într-un mod de operare impus prin legea de
reglare

Concluzii
- Rezultatele simulării atestă posibilitatea de a asigura controlul reţelei locale folosind bus-ul
de c.c. drept canal de transmitere a informaţiilor.
- Regimul de lucru al fiecărui element conectat se stabileşte în funcţie de nivelul tensiunii pe
bus-ul de c.c.
- Rezultatele obţinute permit abordarea unor proceduri similare pentru structuri diferite de
reţele locale de c.c. izolate sau nu şi constituie baza pentru cercetări viitoare privitoare la implementări pe
sisteme fizice.

7.4 Probleme de stabilitate

În fiecare sistem de reglare automatǎ apar probleme de stabilitate: faptul este bine cunoscut şi
explicaţia fizicǎ de principiu constǎ în prezenţa reacţiei inverse în orice structurǎ automatǎ. În acelaşi timp
este iarǎşi un fapt binecunoscut cǎ în diversele domenii ale ştiinţei şi tehnologiei noţiunea de stabilitate are
mai multe sensuri, uneori chiar în interiorul aceluiaşi domeniu (exemplu: stabilitatea staticǎ şi stabilitatea
dinamicǎ în energeticǎ, stabilitatea “în mic” şi stabilitatea “în mare” în electronicǎ, stabilitatea internǎ şi
stabilitatea externǎ în teoria sistemelor, ş.a.). În fapt, cu unele excepţii, este vorba despre unul şi acelaşi
lucru : diversele aspecte ale ale stabilitǎţii în sensul lui A.M. Liapunov. Dupǎ cum se va vedea în continuare
acest tip de comportament calitativ este o stabilitate în raport cu condiţiile iniţiale. Sǎ explicǎm acest lucru.
Dupǎ o observaţie a lui I. G. Malkin, unul din clasicii teoriei stabilitǎţii, aceastǎ teorie se referǎ la efectul
perturbaţiilor asupra evoluţiilor derulate în timp din sistemele fizice reale.

7. 18
 Originea problemelor stabilitǎţii este mecanica, fapt ilustrat şi de denumirea de mişcǎri pentru
evoluţiile în timp din varii domenii ale ştiinţei şi tehnologiei. În mecanicǎ s-a observat pentru prima oarǎ cǎ
nu toate echilibrele rezultate din ecuaţiile staticii sunt observabile în practicǎ. Explicaţia o poate da luarea în
considerare a “micilor forţe” şi/sau a “micilor deviaţii” de la echilibrul iniţial – neglijate în ecuaţiile echilibrului;
aceşti factori sunt perturbaţii care tind sǎ modifice echilibrul. Dacǎ modificǎrile sunt mici şi sistemul rǎmâne
în apropierea echilibrului, sau chiar revine la echilibru, echilibrul este numit stabil. Dimpotrivǎ, dacǎ astfel de
influenţe sunt importante şi sistemul tinde echilibrul este numit instabil.
Aceeaşi situaţie apare pentru orice mişcare a sistemului. Mişcarea a cărei stabilitate este în discuţie
se numeşte mişcare de bază şi potrivit cu legile mecanicii, este rezultatul forţelor de bază. Dar, aşa cum
arată alt clasic al teoriei stabilităţii, N.G. Cetaev, există întotdeauna nişte factori suplimentari, neglijabili şi
neglijaţi, reprezentând perturbaţiile. Acest tablou corespunde reprezentării sistemului ca supus forţelor de
bază şi “scufundat” într-un câmp perturbator de amplitudine mică.
Dacă perturbaţiile sunt “de scurtă durată”, efectul lor poate fi înglobat în condiţiile iniţiale ale unei
alte mişcări – mişcarea perturbată. Dacă această nouă mişcare rămâne în vecinătatea celei de bază,
aceasta din urmă este numită stabilă, în caz contrar ea este numită instabilă.
Din punctul de vedere al ecuaţiilor diferențiale care descriu sistemul, deosebirea dintre o mişcare de
bază şi una perturbată se reflectă în tipul de soluţie asociat. După cum o arată descrierea de mai sus, o
mişcare perturbată se asociază cu o soluţie a unei probleme Cauchy – determinată de condiţiile iniţiale.
Dimpotrivă, echilibrul este definit pe toată axa timpului şi nu este determinat de condiţiile iniţiale.
Extrapolând aceste fapte la cazul mişcărilor de bază generale, acestora le vor corespunde soluţiile globale,
definite pe toată axa, care un sunt determinate de condiţiile iniţiale. În ştiinţă şi tehnologie acestea se
numesc regimuri permanente şi sunt caracterizate de semnale (funcţii) periodice sau aproape periodice.
Toate considerentele de mai sus şi în primul rând, punctul de vedere privind încorporarea efectului
perturbaţiilor de scurtă durată în condiţiile iniţiale ale unei mişcări perturbate, s-au dovedit utile şi aplicabile
în alte domenii ale ştiinţei şi tehnologiei, unele din ele fiind destul de depărtate de mecanica teoretică.

7. B. Bibliografie:
[1] D.Seyoum, M.F. Rahman, C.Grantham, Inverter Supplied Voltage Control System for an Isolated
Induction Generator Driven by a Wind Turbine, Conf.Rec. IEEE-IAS Annual Meeting, 2003, pp.568-
575.
[2] D.Seyoum, F. Rahman, C. Grantham, Terminal Voltage Control of a Wind Turbine Driven Isolated
Induction Generator, Applied Power Electronics Conference and Exposition, APEC’03, 18th Annual
IEEE, 2003
[3] T.Ahmed, K.Nishida, M.Nakaoka, A Novel Stand-Alone Induction Generator System for AC and DC
Power Applications, Industry Applications Conference, IAS Annual Meeting Conf.Rec. 2005,
pp.2950-2957.
[4] G. Sousa, F.Martins, J.Rey, J.Bruinsma, An Autonomous Induction Generator System with Voltage
Regulation, IEEE Int. Conf. on Power Electronics and Drive Systems, 2001, pp.94-98.
[5] Onea Al., Horga V., Boţan C., Digital Motion Control Development Shell. In: Advances in System
Theory, Mathematical Methods and Applications, WSEAS Press, 2002, pp.87-89
[6] P.Vas, Vector Control of AC Machines, Clarendon Press, Oxford, 1990.
[7] A.Onea, V.Horga, M.Albu, C.Boţan, Indirect Vector Control of Induction Motor with Floating Point
DSP, The Bulletin of the Polytechnic Institute of Jassy, Tome XLVII (LII), Fasc.1-4, 2—2, pp.88-98.
[8] J.Liu, J.Hu,L.Xu, Design and Control of the Kilo-Amp DC/AC Inverter for Integrated Starter-
Generator (IGS) Applications, Conf.Rec IEEE-IAS Annual Meeting, 2004, pp.2754-2761.
[9] Horga V., Albu M., Răţoi M and Boţan C., Autonmous Induction Generator Voltage Control, WSEAS
Transaction on Power Systems, Issue 5, Volume 1, May 2006, ISSN 1790-5060, pp.774-779.
[10] Albu M., Horga V., Răţoi M., Boţan C., DC Link Voltage Control of an Induction Generator/PWM
Converter System, Proceedings of the ACEMP’07 and ELECTROMOTION’07 Joint meeting , 10-12
September 2007, Bodrum, Turkey.
7. 19
[11] Sobor I. et al., Surse regenerabile de energie, Curs de prelegeri, Universitatea Tehnică a Moldovei,
Chişinău, 2006, Republica Moldova
[12] Bialasiewicz J. et al, RPM-Sim User’s Guide, NREL/TP-500029721, March 2001
[13] Botan C., Horga V., Ostafi F., Albu M., Ratoi M., General Aspects of the Electrical Drive Systems
Optimal Control, 12th European Conference on Power Electronics and Applications- EPE 2007,
Aalborg, Denmark, CDROM, 2 -5 September 2007
[14] Kruger P., Alternative Energy Resources, John Wiley, New Jersey, 2006.
[15] Kruger P., Alternative Energy Resources, John Wiley, New Jersey, 2006.
[16] Schonberger J., Duke R., Round S.D., DC-Bus Signaling, IEEE Trans., IE, Vol. 53, No. 5, pp. 1453-
1460.
[17] Prodancovic M., Green T.C., High-Quality Power Generation Through Distributed-Generation
Inverters, IEEE Trans., IE, Vol. 53, No. 5, pp. 1471-1482.
[18] Kazmierkowski M.P., Krishnan R., Blaabjerg F., Control in Power Electronocs, Academic Press,
Amsterdam, 2002.

7. 20