Sunteți pe pagina 1din 8

Universitatea Politehnica Bucureşti

Facultatea de antreprenoriat, ingineria şi managementul afacerilor

TEMĂ
MANAGEMENTUL PROIECTELOR

București 2019
LPP este o companie de retail de articole de îmbrăcăminte din Polonia.
Compania este listată la bursa din Varșovia din 2001 și este una dintre cele mai dinamice din domeniul
fashion. Grupul are cinci branduri de modă (Reserved, Cropp, House, Sinsay și Mohito) iar în anul 2015
avea aproximativ 1.500 de magazine și 18.000 de angajați. În 2014, compania a inaugurat 200 de
magazine și a intrat în două noi piețe, Germania și Croația.
În cadrul brandului de moda Sinsay, compania foloseste următoarele programe software:

1.STOREVISION

STOREVISION este un program folosit de companie pentru gestiunea tuturor produselor, livrarilor,
preturilor produselor, modificarile de preturi, printarea etichetelor. Este un program simplu de utilizat,
practice, ce necesita conexiune permanenta la internet, poate fi instalat cu usurinta pe tablete sau
smartphonuri.

AVANTAJE DEZAVANTAJE

Este foarte practic, usor de folosit Costisitor

Tine evidenta tuturor produselor aflate in Conexiunea la internet, atunci cand nu


magazin si in depozit functioneaza, programul nu poate fi folosit

Afiseaza pretul produselor Necesita zilnic update de program

Poate imprima etichete pentru produse Smartphonurile se descarca mai rapid datorita
utilizarii acestui program

Nu necesita programe suplimentare pentru Blocari frecvente


gestiunea produselor, toate informatiile legate de
produse, livrare, modificari de preturi se afla in
baza acestui program

2.MICROSOFT OFFICE

MICROSOFT OFFICE este o suita de programe de birou arhicunoscuta si arhiutilizata de aproape toate
companiile din lume. Aplicatiile din cadrul acestei suite sunt Word, Excel, PowerPoint, Access, Outlook,
Frontpage si PhotoEditor. Este foarte usor de utilizat, poate reprezenta si o baza de date pentru
intocmirea registrelor zilnice(Excel), faciliteaza comunicarea dintre magazine(Outlook) sau se pot
intocmi diverse documente (Word).

AVANTAJE DEZAVANTAJE

Usor de utilizat Blocari frecvente datorita bazelor de date foarte


mare

Practic In cazul aplicatiei Outlook, emailurile intra doar la


o anumita ora
Nu necesita conexiune la internet, prin urmare Nu se pot trimite via email fisiere foarte mari ca
poate fi folosit oricand dimensiune

Faciliteaza calculele pentru evidenta sumelor de


bani

Programul de lucru se efectueaza cu usurinta

Nu necesita costuri

3. SISTEM(prescurtat SIM)

SIM este un program care contine toate datele despre produse, atat din magazin, cat si din celelalte
magazine din acelasi brand din toata lumea. Cu ajutorul acestui software se obtin informatii, se
efectueaza transfer si livrari.

AVANTAJE DEZAVANTAJE

Este foarte usor de utilizat Este foarte costisitor

Datorita bazei mare de date, acest program Necesita conexiune la internet, din acest motiv
functioneaza foarte greu cateodata nu functioneaza

Contine date despre orice produs din orice Este in stransa legatura cu STOREVISION, daca
magazin al aceluiasi brand nu functioneaza unul dintre programe, nu
functioneaza nici celalalt

Se pot verifica informatii suplimentare, din acest Nu se pot transfera bazele de date in alt
punct de vedere se poate oferi customer service program(ex. Excel)
de calitate

4.POINT OF SALE (prescurtat POS)

POS este un software utilizat in actiunea de vanzare-cumparare. Inregistreaza toate tranzactiile,


precum si rapoartele vanzarilor atat din ziua respectiva, cat si din alte zile. Este usor de folosit, are
o serie de functii utile pentru aflarea diferitelor informatii despre tranzactii.

AVANTAJE DEZAVANTAJE
Este foarte usor de utilizat Este foarte costisitor
Faciliteaza munca lucratorilor comerciali, la La oprirea conexiunii la internet, nu
fiecare tranzactie afiseaza inclusiv restul pe inregistreaza tranzactiile, prin urmare creaza
care lucratorul comercial trebuie sa il inmaneze erori la rapoartele zilnice
clientului
Chiar daca se opreste conexiunea la internet, Nu permite modificari in cazul in care se
programul poate fi utilizat fara probleme efectueaza greseli de catre lucratorii comerciali
Este foarte securizat, protejat prin parole, In cazul in care trebuie efectuat un retur sau o
fiecare angajat avand parola proprie factura TVA, programul necesita parolelele de
la 2 lucratori comerciali

5.INSIDE STORE

INSIDE STORE este un software folosit pentru trimiterea rapoartelor magazinului.Functioneaza


precum o baza de date, tine evidenta tuturor magazinelor, a incasarilor de bani, a platilor,
transferuri, livrari, etc.

AVANTAJE DEZAVANTAJE
Tine evidenta tuturor magazinelor unui brand Programul este in limba poloneza, prin urmare
nu poate fi folosit de orice lucrator comercial, ci
doar de manager sau asistent manager.
Faciliteaza munca departamentului de Necesita o atentie deosebita la intocmirea
conducere din Polonia rapoartelor, deoarece nu permite modificari
Se poate face o analiza detaliata a vanzarilor
fiecarui magazin
Se pot efectua comparatii intre magazinele
aceluiasi brand
Ajuta la stabilirea target-urilor magazinelor

6.CRM

CRM este un program software care inregistreaza vanzarile si efectueaza rapoarte in vederea
compararii vanzarilor cu anul anerior sau cu alti ani. Elibereaza in mod automat raportul in care se
gaseste targetul magazinului pe zi, saptamana, luna.

AVANTAJE DEZAVANTAJE
Stabileste automat targetul ce trebuie depasit Este foarte costisitor
in fiecare zi, saptamana, luna
Ofera o analiza detaliata a vanzarilor Este doar in scop informativ, nu permite
modificari
Este usor de interpretat
Trimite automat pe email un raport in fiecare zi
cu vanzarile din ziua precedenta
Motiveaza angajatii sa munceasca mai mult,
mai eficient si mai rapid, pentru depasirea
targetului
Nu genereaza erori

7. SCRUM
SCRUM oferă o modalitate de gestionare a unui proiect care permite cumpărătorilor construirea
casei în acest mod. În timp ce infrastructura este dezvoltată, sunt livrate piese funcţionale către
cumpărători, astfel încât organizaţiile lor pot începe să utilizeze părţi ale sistemului în prima parte a
ciclului de dezvoltare. Având în vedere faptul că sistemul este complex, cumpărătorul va putea
determina care părţi ale sistemului vor fi construite, în ce ordine şi când va începe să folosească
aceste piese. Cumpărătorul ar putea chiar să nu aibă întregul sistem construit, ci doar un subset
din funcţionalitatea totală dorită iniţial şi cu toate acestea, cerinţele lui să fie îndeplinite.

AVANTAJE DEZAVANTAJE
Încurajează lucrul în echipă și transparența. SCRUM se focusează pe caracteristici clare.
Devine foarte tentant să finalizezi rapid un
lucru într-o manieră nu tocmai elegantă.
Aceasta poate afecta mai târziu arhitectura,
scalabilitatea și securitatea, deoarece acestea
nu au un efect imediat vizibil în experiența
utilizatorului.
Sparge ierarhia și ajută oamenii noi din echipă Metodologia cere fiecărui membru să uite de
să devină productivi cât mai repede și să specializarea sa și să acționeze ca un membru
înțeleagă proiectul.
al echipei, indiferent dacă e designer, front-end
developer sau programator. Asta poate da
uneori probleme de inconsistență.
Se concentrează pe funcționalități clare. Din cauza presiunii constante zilnice apare
stresul, iar spre finalul proiectului, nivelul moral
al echipei este deficitar.
Este adaptiv și ajută echipa de management Abordarea rezolvă probleme specifice ale
să vadă în timp real rezultate prin update-uri proiectului, dar lasă altele nerezolvate și
constante și status la zi. creează posibilitatea solicitării de noi task-uri
care duc la extinderea proiectului.
Se pot prevedea costurile viitoare. Împărțirea task-urilor în echipă poate duce la
probleme din cauza nepotrivirii pe anumite
task-uri.
Clienții au abilitatea de a modifica cerințele din Pentru a accepta o asemenea abordare,
mers. clientul trebuie să aibă mare încredere în
dezvoltatorul de soluții.
Există o transparență a costurilor și a Pot apărea dificultăți în estimarea costului final
caracteristicilor implementate. al proiectului, datorate dorinței permanente de
a adăuga noi și noi caracteristici care apar din
ideile venite pe parcurs.
Programatorii au o documentație inițială Refactoring-ul are prioritate scăzută din cauza
minimă. actualizării constante a statusului și a cererii de
noi funcționalități.
Împărțirea task-urilor se face printr-o abordare Se întâmplă frecvent ca membrii echipei să se
colaborativă. piardă în detalii și să uite scopul general al
proiectului.

8. BASECAMP

BASECAMP este un program software foarte usor de utilizat.Probabil ca aceasta este caracteristica
principala a aplicatilor populare de project si de task management. Probabil, de aici vine atat popularitea
lor cat si capitalul de imagine dobandit.

In plus, Basecamp ofera posibilitatea de a avea o imagine de ansamblu atat a proiectelor individuale
cat si a celor aflate la comun cu ceilalti, incluzandu-se:

● task-uri,
● dashboard-uri,
● discutii/convorbiri,
● to-do lists,
● fisiere si documente text.
Toate, dintr-o singura privire! Similar, Basecamp se integreaza cu mai multe aplicatii, astfel incat sa-l poti
folosi drept un centru de comanda, iar intreaga informatie sa fie stocata intr-un singur loc.

AVANTAJE DEZAVANTAJE
Interactioneaza cu clientul, pentru comentarii si Pentru optiunea de sheruire cu clientii, pretul
aprobari. este 79$. La alte aplicatii este inclus in pachet.

Echipa de suport este foarte prompta. Exista cateva mici probleme la interfata, insa e
posibil sa fi avut parte doar de o experienta
izolata.
Este usor de folosit.
9.SPIDER PROJECT PROFESSIONAL

Spider Management Technologies ofera “Spider Project” – o solutie integrata de Managementul Proiectelor
care permite luarea celor mai potrivite, justificate si verificate decizii privind desfasurarea proiectelor,
pentru executia proiectelor mai repede, mai bine si cu costuri cat mai reduse, precum si pentru obtinerea
celor mai complete informatii privind proiectele in executie.

AVANTAJE DEZAVANTAJE
Se customizeaza in functie de specificul Customatizarea specificului activitatii poate
activitatii/proiectului pentru care se duce la costuri foarte ridicate
achizitioneaza.
Are functionalitate mai larga si solutii mai bune Poate genera erori
pentru aceleasi activitati decat celelalte
programe similare;
Ofera posibilitatea de a crea modele de
simulare a proceselor de management si
operationale ale unui proiect;
Nu este necesara ajustarea proceselor dupa
capabilitatile software-ului;
Poate functiona pe centre de cost (centre de
venituri si cheltuieli);
Se poate folosi si pentru raportare financiara in
plus fata de raportarea de status.

10. PRIMAVERA PROJECT PLANNER FOR ENTERPRISE

Este unul din cele mai puternice sisteme de project management fiind un sistem multi-user, multi-program
şi multi-project, proiectat să lucreze pe baze de date de tip Oracle și MS SQL.
Permite planificarea şi controlul tuturor proiectelor pe care le derulează o companie atât din punct de
vedere a timpului cât şi din punct de vedere al resurselor/costurilor.
Sistemul este alcătuit dintr-o suită de programe care dau completă satisfacţie în managementul proiectelor
din orice companie:
● Primavera Project Planner for Enterprise
● Primavera Portfolio Analyst
● Primavera Progress Reporter
● Primavision
AVANTAJE DEZAVANTAJE
Tine evidenta tuturor programelor folosite de Este foarte costisitor
firma
Ofera detalii despre productivitatera fiecarui Se poate bloca datorita bazei de date foarte
program mare.
Nu genereaza erori