Maria Cebotari –

super stea a geniului, o stea care se naște o

dată la o sută de ani.
,,Maria Cebotari a fost pentru publicul
sălilor de operă, dar şi pentru al celor de
concert, un rar fenomen când un artist
îmbină atât de armonios astfel de calităţi
cum sunt precizia muzicală, jocul graţios şi
intensitatea dramatică.”

Anneliese Uhlig.

Cuvânt introductiv:
Născută la 10 februarie 1910, la Chişinău, Maria Cebotari a fost o soprană de
operă cum n-a mai văzut vreodată neamul nostru. A cucerit publicul din Londra, Paris,
Berlin, Roma, Viena, Riga, Bucureşti… A fost supranumită de gazetari şi critici de
artă în cronicile europene ,,Privighetoarea Moldovei’’.
Şi azi, la 100 de ani de la naştere şi ceva mai mult de 60 de ani de la trecere în
eternitate, numele Mariei Cebotari trezeşte flori de admiraţie, reamintindu-ne de faima
care s-a bucurat renumita cântăreaţă în anii 30 – 40 ai secolului XX.

Talentul Măriei Cebotari a izbucnit ca un vulcan la începutul anilor 30, înscriind

o pagină de aur in istoria artei vocale mondiale. ea-i fermecătoare, de o frumuseţe rară.

A fost solistă a Operei din Dresda treisprezece ani. Din a doua jumătate a anului
1935 este solistă permanentă a Operei de pe "Unter den Linden" (Berlin). După mai
multe evoluări pe scena Operei din Viena în calitate de oaspete, ea a fost angajată cu
statut permanent în această trupă în ianuarie 1947. A cântat pe marile scene ale lumii,
reuşind să se afirme pretutindeni: Paris, Roma, Copenhaga, Berna, Riga, Praga etc. De
două ori (1940, 1942) a fost oaspete al Operei Române din Bucureşti. In timpul celei
de a doua vizite, regele României Mihai I i-a conferit Măriei Cebotari înalta distincţie
"Coroana României" în gradul de Comandor pentru meritele ei excepţionale.

A interpretat cu mare succes circa 60 de roluri de operă: Micaela ("Carmen;'), |

Violetta ("Traviata"), Cio-Cio-san ("Madam Butterfly"), Gilda ("Rigoletto"), Tatiana
("Evgenij Onegin"), Turandot ("Turandot"), Eros ("Orfeu şi Euridice"). Şi roluri de
operetă: Adela din "Liliacul" şi Safi din "Voievodul ţiganilor" (ambele de J. Strauss);
doamna Fluth din "Nevestele vesele din Windsor" de O. Nicolai şi Laura din
"Studentul cerşetor" de K. Millocker, ultima creaţie în care a strălucit Măria Cebotari
şi care a fost cântecul ei de lebădă.

S-a produs cu mult succes şi în câteva pelicule cinematografice, cucerind

numeroşi admiratori: "Visul doamnei Butterfly", "Cântec de leagăn", "Inimi tari".
"Fata în alb", "Melodii de dragoste" ş. a. în filmul "Măria Malibran", turnat la Roma,
creează chipul cunoscutei cântăreţe din sec. XIX Măria de la Felicidad Garsia.

Ca să i se poată dimensiona raritatea spicuim câteva secvenţe:

 La numai 14 ani Maria câştigă concursul anunţat de conservatorul Unirea

din Chişinău şi devine studentă;
 La 24 ani i se conferă cel mai înalt titlu onorific existent în Germania şi
Austria de atunci – de Kammersăngerim;
 Richard Strauss a scris pentru ea opera ,,Salomeea”;
 România îi acordă înalta distincţie ,,Coroana României” în gradul de
Comandor;
 A jucat în zece filme turnate în Germania sau Austria, alături de vedete ale
cinematografului de atunci;
 În toamna lui 1942, filmul ,,Odessa în flăcări”, cu Maria Cebotari în rolul
principal, obţine medalia de aur la Bienala de la Veneţia;
 Numele ei a fost incrustat cu litere de aur în albumul de marmură din
Muzeul Teatrului La Scala din Milano alături de Gigli, Caruso, Şaleapin.
 Cu câteva ore înainte de a muri a fost numită Membră de Onoare a
Societăţii Mozarteum.
 În ziua morţii sale oraşele Viena şi Salsburg i-au adus un mişcător omagiu
decretând zi de doliu.
 În semn de voioasă amintire în memoria artistei prematur dispărute numele
ei îl poartă două străzi din oraşele sus numite.
 În oraşul Dresda există o stradă care poartă numele Mariei Cibotari.
 În anul 2000 o placă comemorativă a fost dezvelită pe locuinţa artistei din
Berlin.
 Pe una din cele mai frumoase străzi ale Romei, italienii i-au înălţat un
monument.editura ,,Hellbrun’’ din Salsburg publică monografia ,,Marias
Cebotari’’.
 Firma ,,Melodia’’ pune la dispoziţia melomanilor un disc cu vocea Mariei
Cibotari, în seria ,,Vocaliştii noştri din trecut’’, însoţite de comentariile
muzicologului moscovit Timohin.
Prezentatorul I:
Pe strada Grădinarilor, din vecinătatea Bisericii Sfintei Vineri, într-o căsuţă
bătrânească, lipită cu lut, a lui Ion şi Elena Cebotari, la 10 februarie 1910 se naşte
Maria Cebotari (după certificatul de naştere aflăm că numele real este Cebutaru)

Prezentatorul II:
Era o familie modestă, tatăl, profesor şi mare iubitor al muzicii, cânta la chitară şi
mandolină. Au crescut un fecior şi două fiice, toţi având un talent muzical deosebit.
Feciorul, căruia îi prevesteau o carieră muzicală cu renume, moare doar la 12 ani, de o
boală netratată la timp. Fiica, Paşa, şi ea cu o voce de invidiat, era mai comodă ca
Maria, ce muncea enorm de mult pentru succesele ei.

Prezentatorul I:
La vârsta de 4 ani Maria începe să cânte în corurile bisericeşti. Vocea Mariei se
detaşă de vocile celorlalţi corişti, astfel, Constantin Midari, dirijorul corului bisericesc,
o i-a solistă la 8 ani.

Prezentatorul II:
Darul – harul micuţei Cibotaru nu-l încăpeau strâmtele instituţii culturale ale
Chişinăului de atunci, cum în colivia unui porumbel nu încap aripile albatrosului
falnic. Strâmt în casa părintească, strâmt la Unirea şi în corul de la Seminarul ,,Maria
Niţă’’. Iar visul ei – ah, visul ei! Era să cânte pe scenă. Se vedea interpretând toată
opera ,,Boema’’ ca Lidia Lipcovscaia. Ea se vedea în ,,Tosca’’ şi ,,Traviata’’. Ea se
vedea în ,,Madam Butterfly’’ şi ,,Romeo şi Julieta’’. Oare cine nu s-a visat o Julietă
aievea?

Prezentatorul I:
Primul i-a intuit talentul Constantin Midari, dirijorul corului bisericesc luând-o
ca solistă la numai 8 ani, apoi a dirijorului şi compozitorului Mihail Berezovschi, care,
fără să ţină cont de vârsta de numai 12 ani o primeşte în corul condus de el, mai apoi
chiar ca solistă.

Prezentatorul II:
Studiază la Capela Mitropolitană. Apoi la Şcoala Normală de Fete ,,Florica
Niţa’’. Concursul pentru începători, anunţat de observatorul particular ,,Unirea’’ îl
trece cu brio, fiind scutită de taxa pentru studii, oferindu-i-se şi bursă. Apariţiile ei pe
scenă au impus-o în faţa opiniei publice, obţinând din partea ministrului de externe
Nicolae Titulescu o bursă de studii la Paris.

Prezentatorul I:
Semenii săi o vedeau ,,norocoasă’’. Norocoasă, că trăia lângă biserica ,,Sf.
Vineri’’, că cânta în corul bisericesc, norocoasă că a fost auzită de părintele Mihail
Berzeovschi, norocoasă că a răzbit în lume, că a fost ovaţionată la Roma, Strasburg. A
fost oare vre-o scenă de operă în toată Europa pe care să nu cânte Maria Cibotaru? Ori
unde, numai acasă nu. Şi cată că era una dintre atât de puţinele din toată lumea!
Norocoasa! Oare noroc să fie să trăieşti printre străini?! Noroc să fie oare să te măriţi
cu un bărbat mai în vârstă decât … propriul tată?! A ştiut oare cineva ce viaţă
încrâncenată avea ea în inimă în atât de scurtu-l popas printre cei vii.

Prezentatorul II:
În 1926 la Chişinău soseşte Teatrul Artistic din Moscova, condus de actorul şi
regizorul rus, contele Alexandr Vîrubov, pentru a prezenta spectacolul ,,Cadavrul viu”.
Sosirea acestui teatru avea să aducă în viaţa ei o schimbare decisivă, o schimbare atât
de neaşteptat.

Prezentatorul I:
Pe neaşteptate se îmbolnăveşte protagonista lui Vîrubov şi începe să-şi caute o
voce pentru spectacol. I-a fost recomandată o studentă de la Conservator Maria
Cebotari, ale cărei calităţi interpretative, actoriceşti şi, nu în ultimul rând, fizice l-au
fascinat.

Prezentatorul II:
Pe scenă totuşi păşi cu îndrăzneală şi calm, de care se mira ea însăşi. Coborâse în
ultima clipă în sufletul ei o linişte atotcuprinzătoare, făcând-o să uite totul în afară de
ceea ce trebuia să facă în momentul acela. Cânta frumos. Cântecele ei erau aplaudate,
iar când i se află şi provenienţa, apariţia ei prinse a stârni rumoare…

Prezentatorul I:
Contele răpus de frumuseţea şi vocea Mariei se îndrăgosteşte foc de ea.

Înscenare I:
,,Şi eu credeam că toate ispitele lumii m-au părăsit. Dar de îndată ce te-am
văzut… Sunt bătrân, Maşa, goluba. Destinele noastre sunt atât de deosebite. Ele nu se
pot întâlni, nu pot păşi în unison…’’

,,…Nu eşti bătrân! Maria bătu din picior. Nu-i adevărat că eşti bătrân!’’

,,…Pentru această privire a ta, ce mă urmăreşte din ziua în care te-am văzut,
pentru acea fărâmă de bucurie pe care ai dăruit-o sufletului meu de peregrin bătrân,
Vîrubov e gata să te ajute. Hai cu mine, goluba moia. Voi încerca să mai fac o faptă
bună pe lumea asta…’’
Prezentatorul II:
La 19 ani este invitată de Vîrubov în trupa sa, care s-a detaşat de echipa lui
Stanislavsky. Tot atunci este cerută de el în căsătorie, ambele lucruri fiind acceptate de
Maria, chiar dacă actorul şi regizorul avea 51 ani…

Prezentatorul II:

Strâmtoarea de acasă ,,a dus-o’’ în străinătate pentru totdeauna. Şi visul. Nu

există pe lume supostat mai neînduplecat decât visul. Era nevoie de noi lecţii, de alte
studii mai aprofundate. Ce toate cereau bani, cereau scenă de teatru cu repetiţii
permanente, cu orchestre profesioniste. Ea râvnea nu scene de îndoielnică valoare.

Mama :
,,Am scăpat giuvaerul acesta de fată din mâini. Cine ştie ce se va întâmpla cu
dânsa acolo în străinătate, unde vrea s-o ducă fantele acesta trecut. I-o sucit capul cu
tâmplele sale blagorodnic încărunţite şi cu măiestria lui de actor. Şi proastei de Musica
i s-au înmuiat picioarele…’’

Prezentatorul II:
Au urmat turneele în Polonia, România, Paris unde în acea vreme publicul
meloman era format, în special, din emigranţi ruşi, apoi trupa sucombă. Maria rămâne
cu Vîrubov şi cântă prin restaurantele selecte din capitala franceză.

Prezentatorul I:
O întâmplare are loc în 1929, Vîrubov este invitat la Berlin, unde i se propune un
rol la studioul german ,,Universus film”, dar din cauza oribilului accent nu este
acceptat. În schimb, Maria, care prindea din zbor limbile şi le vorbea fluent şi fără pic
de accent, obţine câteva roluri, inclusiv în filmele ,,Troica”, ,,Fata în alb” şi ,,Inimi
tari”. Între timp, Maria este recomandată de către interpretul de operă Gheorghii
Baklanov, profesorului Oskar Daniel, de la Şcoala Superioară de Muzică din Berlin,
care timp de trei luni îi predă lecţii de muzică. În scurt timp învaţă limba germană atât
de bine, încât să poată susţine o probă în faţa directorului Operei de Stat din Dresda,
dirijorul Fritz Busch. Impresionat de vocea ei, acesta îi oferă pe loc un contract.

Mama:
,,Scumpă şi mult iubita noastră copilă. În primele rânduri ale scrisorii îţi spunem
că suntem sănătoşi cu toţii, ceea ce îţi dorim şi ţie din tot sufletul. Ne-a părut tare bine
când am primit scrisoarea ta, căci de când ai plecat, nu-mi mai pot găsi loc în casa asta
a noastră…
 Mă bucur că eşti mulţumită şi că treburile teatrului merg bine. Şi mult mi-a părut
bine că ţi-ai găsit de lucru şi afara teatrului acela…’’

Prezentatorul I:
Au solicitat-o mari regizori în filmele lor, însă ea a preferat scena lirică. A început
cu rolul lui Mimi din opera lui Puccini ,,Boema”, la care a fost invitată atunci când
interpreta acestuia nu a putut să evolueze.

Prezentatorul II:
,,…Ea trebuia să creeze o nouă Mimi, o Mimi a sa. O Mimi cum nu mai făcuse
nimeni până la ea. … Va trebui să dovedească tuturor de ce e în stare ea…’’

Prezentatorul II:
Şi a dovedit: ,,În clipa când ultima notă se pierdu undeva sub bolta înaltă, când tot
ce trebuia să facă, făptuise, Maria încremeni locului şi facultatea de a gândi, de a simţi,
de a vedea i se întoarseră. Şi primul gând care o încercă a fost: ,,Ce am făcut? Cum am
făcut? M-au înţeles, m-au primit?’’

Sala tăcea mută, nemişcată.

,,Dumnezeule, mai bine să mor aici, acum…’’

În clipa aceea mulţimea răbufni… Atingerea aceea fierbinte o lovi atât de

puternic în faţă, încât în prima clipă închise ochii ameţită.’’

Prezentatorul II:
A doua zi, cronicarii de specialitate trăiau veritabile momente de delir estetic:
elogii, întrebări – cine este ea, Cebotari, unde a stat ascunsă până azi această voce?..
De fapt, fiind la primul ei mare rol liric, Maria culege, chiar din prima seară, toţi laurii.
Încep să ,,curgă” şi contractele – este râvnită de Viena, Berlin, este invitată să cânte pe
marile scene lirice europene şi are un succes enorm pretutindeni unde evoluează.

Prezentatorul I:
,,La câteva zile de la premieră în cabină intră un bărbat în vârstă, de o sobră
eleganţă. Smochingul şedea ca turnat pe figura lui nu prea înaltă, dar impunătoare. O
faţă cunoscută, alungită poate de chelia înaintată. Nişte ochi pătrunzători şi o mustaţă
căruntă, puţin zburlită. Privirea-i vioaie, un pic ironică îl făceau să pară mai tânăr decât
probabil era… ,,Vai de mine! Dar e Richard Strauss! Îi zvâcni inima. Marele Strauss!’’
Prezentatorul II:
Maria Cebotari devine soprană de renume mondial atât prin vocea ei de o
coloratură aparte, cât şi prin faptul că atacă cu acelaşi succes repertorii ale diverşilor
compozitori, din diferite epoci. Este la fel de inspirată şi perfectă atunci când îl
interpretează pe Mozart, sau pe Strauss, total diferiţi. Este un mare exemplu de
virtuozitate să treci de la Mozart la Strauss, sau la Wagner, Puccini, Verdi etc. - lejer,
firesc. Puţine soprane au putut să egaleze această performanţă. Cebotari se înscrie în
elita celor mai destinse vedete ale timpului său. Ea a cântat cu mari artişti ai lumii,
printre care Giuseppe Tadei, Benjamino Gigli, Tito Gobi ş. a. Compozitorul Richard
Strauss avea o predilecţie în a o cere pe Maria Cebotari pentru rolurile din operele sale.
Astfel încredinţându-i rolul principal din opera ,,Femeia tăcută” la premiera ce a avut
loc la Opera din Dresda în 1935.

Prezentatorul I:
În viaţa privată, Maria nu prea a avut noroc. Primul ei soţ, contele Vîrubov, fiind
nesolicitat mai mult în filme începe să-şi caute ,,alinarea” în jocurile de noroc, unde
iroseşte banii pe care i-a câştigat Maria. În 1937 divorţează de Vîrubov.

Prezentatorul II:

Tot atunci în timpul turnării filmului ,,Starke Herzen im Sturm”, îl cunoaşte pe

actorul şi pictorul Gustav Diessl.

Prezentatorul I:
,,Tânărul cu nişte ochi în care strălucea o netăinuită admiraţie. Părea cam palid,
dar avea trăsături fine, un păr moale, castaniu ce se ondula puţin. Şi privirea aceea
deschisă şi îndrăzneaţă…’’

Prezentatorul II:
Peste puţin timp Maria este cerută în căsătorie de Gustav Diessl la care acceptă.

Prezentatorul I:
În 1942, Maria Cebotari joacă în producţia româno-italiană ,,Odessa în flăcări”, în
regia lui Carmine Gallone. Filmul avea drept subiect drama refugiaţilor basarabeni în
timpul celui de-al Doilea Război Mondial, ca şi a ororilor comise de trupele NKVD.
,,Odessa în flăcări” este o pagină de istorie care arată lumii, în 1942, ce înseamnă
ocupaţia bolşevică şi teroarea stalinistă. Premiera a avut loc simultan la Roma şi la
Bucureşti. În acelaşi an, filmul a câştigat Marele Premiu de la Veneţia, iar cronicile de
specialitate au fost extrem de elogioase. Este unul dintre cele mai bune filme româneşti
realizate în acei ani, o melodramă, care merită să fie văzută, măcar pentru baladele pe
care marea artistă Maria Cebotari le cântă româneşte.

După ,,eliberarea” ţării de către ruşi, securitatea a dat ordin să fie distruse toate
filmele ,,duşmănoase” făcute în perioada 1940 – 1944. Ce rezultă din următorul dialog:
,,Niciodată şi în nici o împrejurare nu mi-a trecut prin cap să spun altceva decât că sunt
româncă din Basarabia sau, pur şi simplu – româncă. Sânt româncă, iar faptul că mă
revendică ruşii, italienii, nemţii, mă flatează, dar rămân ceea ce sânt: româncă…”În
2004, filmul a fost descoperit din întâmplare în arhivele studiourilor Cinecita din
Roma.

(Episod din filmul ,,Odessa în flăcări’’)

Prezentatorul II:
Şi-a jucat rolul propriei sale vieţi într-un film italian din 1942, în regia lui Judo
Brignone, film despre viaţa celebrei mezzosoprane franceze, de la începuturile
secolului XIX, ,,Maria Malibran’’. Aici joacă rolul unei talentate cântăreţe de operă,
care se căsătoreşte timpuriu şi găseşte, abia la maturitate, dragostea vieţii ei. Toate
interpretările sale, atât în filme, cât şi în opere, au fost realizate cu geniala inspiraţie,
inteligenţă, multă energie, talent şi multă muncă.

Prezentatorul II:
Multă vreme numele Mariei a fost o temă de tabu din cauza activităţii sale în
Germania Nazistă. Dar regimurile şi tiranii se perindă, mor şi asta nu înseamnă că în
aceste perioade artiştii nu ar trebui să creeze. Arta e veşnică celelalte sunt trecătoare.
Vă propunem un episod din, care confirmă atitudinea Mariei faţă de regimul nazist.

Înscenare II:
,,… - Ce e cu afişele?

- Au scos numele libretistului. Al lui Zweig, îţi închipui?

- Nu se poate! O fi vre-o greşeală de tipar.
- Aş! Astfel de greşeli nu se pot întâmpla. Naziştii au dat ordin şi directorul s-a
supus….

Supărată Maria intră la Busch.

- Ce-i cu Zweig? De ce i-au scos numele de pe afiş?

Directorul era pământiu pe faţă, părea nedormit.

 - Ceea ce e cu toată lumea acum, fraulein Maria. Sânt lucruri care nu depind de
noi.
- …Eu n-am să cânt în acest spectacol!
- Maria!!!
- N-am să cânt!
- Dar biletele sunt vândute. Pe afiş stă numele dumitale.
- Să fie restabilit numele libretistului. Împreună am făcut spectacolul. Să se
vadă. Sau îl anulăm…
- Nici nu-ţi închipui în ce situaţie mă pui, Fraulein. Tocmai dumneata, tocmai
dumneata să-mi faci una ca asta!
- Vă înţeleg, domnule director Busch. Dar înţelegeţi-mă şi dumneavoastră pe
mine. Nu pot să cedez. E în joc onoarea mea. Mi-am dat cuvântul colegilor. Şi
sunt ucenica dumneavoastră. Oare credeţi că m-aţi învăţat numai muzică?

Spectacolul a avut loc. Numele libretistului a apărut pe afişe.’’

Prezentatorul II:
Soarta a fost crudă cu ea. În 1948 Diessl cu care a trăit cele mai fericite
momente din viaţă şi care i-a dăruit doi feciori bravi, moare în urma a două infarcte
repetate, iar Maria, profund marcată, îl urmează peste un an, la vârsta doar de 39 ani,
cu diagnosticul cancer la ficat. Era pe atunci solistă la Viena, spera că îşi va reveni şi
visa să cucerească şi America… A cântat în opereta ,,Studentul cerşetor” de K.
Millocker în rolul Laurei, ultimul rol în care a strălucit de două ori – la 29 şi 31 martie,
- cea din urmă zi a primei luni de primăvară sortită să fie ultima în care a sclipit cu
adevărat.

Declamator:
Şi-atuncia când avea, cântând, să moară

Pe-o scenă, luminată slab de-o lampă –

Crezând c-aşa ii rolul, spectatorii

Aplaudând, o mai chemau la rampă.

Iar uni pomi din Chişinău şi-o amintesc

Şi, murmurat, al frunzelor descântec,

Pe Mărioara Cibotaru, fata care

Mormântul şi îl are într-un cântec.

 Şi într-o curte-n mart mai înfloresc

Sădiţi cândva

De mâna-i toporaşii,

Iar lângă râuleţul Bâc şi azi

Cărările-i ţin minte paşii.

Zăpada aceasta ce cade de sus

Atât de lin că-mblânzeşte vecia

Are ceva, în tremurul ei,

Din vocea sopranei Cibotaru Maria.

Prezentatorul I:
În iunie 1949, Viena o conduce în ultimul ei drum. Corpul neînsufleţit este purtat
pe umeri în jurul Teatrului de Operă de la Viena, după care o mulţime de oameni au
condus-o până la Cimitirul Dobling, spre cavoul familiei Diessl.

Prezentatorul II:
Băieţii Peter şi Fritz au fost adoptaţi în 1954 de pianistul englez Sir Clifford
Curzon şi de soţia acestuia, artista Lucille Curzon. Curios şi tragic e că dădaca
copiilor, fiind foarte ataşată de ei, se sinucide din cauza că nu i s-a permis să-i înfieze.
Peste ani, Fritz din Anglia şi Peter din Aukland, Noua Zelandă, au venit la baştina
celebrei lor mame… Pe care i-a căutat mult timp şi i-a readus ca aceştia să cunoască
locurile copilăriei mamei lor, preşedintele Uniunii Teatrale din Moldova Aurelian
Dănilă. Peter spunea: ,,mama mea era atât de bună, atât de gingaşă, că nu-ţi vine a
crede că a fost o personalitate celebră”. Fiica lui Peter, nepoata Mariei, a studiat o
vreme în Moldova la Vlad Druc, vorbea o română perfectă.
Prezentatorul I:
Maria Cibotari, a fost neegală până în zilele noastre, prin rolurile ei în filme, cât şi una
din cântăreţele cele mai iubite ale generaţiei sale.

Iată câteva încercări de readucere a Mariei Cibotari în Moldova, dar mai avem
încă multe de făcut:
 Un bulevard din Chişinău îi poartă numele.
 În 2005 în Moldova a fost lansat un timbru cu chipul Mariei Cibotari.
 În cadrul festivalului internaţionale al vedetelor de operă şi balet ,,Invită Maria
Bieşu’’ la Chişinău este invitat fiul Fritz Curson.
 În 1999 a fost editată la Chişinău cartea lui Aurelian Dănilă ,,Maria Cebotari în
amintiri, cronici, şi imagini’’.
 În 1986 editura Literatura Artistică editează romanul scriitoarei Vera Malev
,,Recviem pentru Maria’’.
 În 1990 aceiaşi editură editează cartea lui Rodion Aranadjiu ,,O simfonie
continuă’’.
 În 1998 la Chişinău a fost instalată o placă comemorativă pe locul unde s-a aflat
casa în care a trăit Maria Cibotari.
 În 2004 a avut loc, la Ungheni, premiera filmului ,,Aria”, de scenaristul Dumitru
Olărescu şi regizorul Vlad Druck, dedicat vieţii şi operei marii soprane Maria
Cebotari.
 Nicolae Dabija îi dedică poezia ,,Ave Maria’’.

Doar optsprezece ani a strălucit această stea nepereche pe bolta teatrului liric .
european, stingându-se brusc Ia vârsta de numai 39 de ani.

Cât despre omul Maria Cebotari, toţi care au cunoscut-o spun că a fost o fire care
s-ar lamenta vre-o dată. Chiar dacă o durea ceva, ştia să ascundă. Trăia şi muncea cu
pasiune, era o fire veselă, senină şi deschisă. Asta se vede şi în pozele ei. Chiar şi în
ultima ei fotografie, făcută cu două zile înainte de a muri, ea zâmbeşte şi pare atât de
senin şi vesel zâmbetul ei, de parcă chiar n-o durea nimic. Era rezistentă. La ultimul
spectacol s-a prăbuşit pe scenă, ştiind că nu mai are mult de trăit şi că boala o răpunea,
ea continua să cânte, fiind convinsă că scena îi va lungi viaţa.

Muzicologul rus Vladimir Timohin spunea: ,,Ca să ştiţi, după părerea mea ţara ei
– Moldova – încă n-a apreciat-o după merit… Este o stea de mărime internaţională…
Moldova, ca să zicem aşa, după Cebotari încă n-a născut cântăreţe de rangul ei… Este
incredibil, ca într-o familie săracă, fără tradiţii muzicale, să crească o fiinţă atât de
sublimă… Şi anume acest lirism zguduitor, izvorând din vocea ei, te pătrunde în suflet
pentru toată viaţa… Ca să ştiţi, după părerea mea, în sec. XX doar două cântăreţe
posedau aceste calităţi… dacă Cebotari avea în intonaţie un lirism vibrant, care te
pătrundea în suflet – Callas era dramatică în expresie, avea o notă nervoasă, era
diferită…” Se spune că aceste cuvinte au supărat-o mult pe Maria Bieşu.

Să cunoşti bine atâtea limbi şi să cânţi cu uşurinţă şi în italiană, şi în germană şi în

rusă… este cu adevărat un fenomen. Nu fiecare copilă talentată reuşeşte să ajungă atât
de departe şi atât de sus.

,,Maria Cebotari a fost una din firile cele mai simpatice, curate şi feminine din
câte am cunoscut. În orice împrejurări se deosebea printr-o comportare ireproşabilă şi
printr-o înnăscută eleganţă a manierelor. Am dreptul să afirm toate acestea, într-u cât
am cunoscut-o din anii de copilărie, am cântat împreună la Catedrala din Chişinău în
corul lui Berezovschi. Până în 1940 am continuat să mă întâlnesc cu Maria aproape
anual, ori de câte ori venea la Chişinău să-şi viziteze părinţii…’’

Tamara Ciobanu, cântăreaţă de muzică populară.

,,N-am mai auzit o Salomeea cu o germană mai perfectă decât a Mariei

Cebotari…la Berlin!.. Acest rol a fost scris pentru ea şi nimeni în lume n-a reuşit să
pună în acest rol atâta căldură, atâta coloratură… Era o mare lirică… Ea a fost unul din
cei mai iubiţi şi onoraţi artişti, pe care i-a avut vreodată Viena… Una din cele mai
importante personalităţi artistice, de neuitat!.. Maria Cebotari rămâne una din solistele
mele preferate, am cunoscut-o mulţumită lui Dumnezeu, am avut multe spectacole
împreună. Pentru mine a fost un dar, mulţumesc Bunului Dumnezeu pentru aceasta.”

Ernest Marzendorfer, dirijor la Opera din Viena.

,,Vocea ei n-a fost nimic altceva decât expresia tragismului existenţei acestei
fiinţe…”

Antonio Mingotti, biograful Mariei Cebotari.

,,Pe scena Operei din Dresda au cântat multe voci – soprano bune, dar o asemenea
cântăreaţă ca Maria Cebotari, o asemenea privighetoare n-a mai zburat pe aici…”

Rolf Wollrad, directorul la Opera din Dresda.

,,Eu fac la radio emisiuni despre operă şi o doamnă m-a sunat şi m-a întrebat de
ce dau pe post numai solişti străini? – Vă rog, daţi şi solişti germani, de exemplu Peter
Anders, Maria Cebotari, Helge Rossvengen…”

Klaus Thiel, muzicolog şi redactor la Radio Berlin.