Sunteți pe pagina 1din 249

Universitatea „Dimitrie Cantemir” din Tîrgu Mureș

Facultatea de Drept

CULEGERE DE TESTE GRILĂ


PENTRU EXAMENUL DE LICENȚĂ

Tîrgu Mureș
2019
Autori:
Prof. univ. dr. Teodor Bodoașcă
Conf. univ. dr. Oliviu Puie
Lector univ. dr. Emilia Cotoi
Lector univ. dr. Dorina Maria Dan
Lector univ. dr. Eugen Ioan Dan
Lector univ. dr. Ribana Conț
Lector univ. dr. Oana Voica Nagy
Lector univ. dr. Natalia Saharov
Asistent univ. drd. Cecilia Șulea

Coordonatori:
Prof. univ. dr. Brîndușa Gorea
Lector univ. dr. Ioana Raluca Toncean-Luieran

Responsabilitatea pentru conținutul acestui material revine autorilor.

2
CUPRINS
I. DREPT CIVIL. PARTEA GENERALĂ
Autor: Lector univ. dr. Oana Voica Nagy

II. DREPT CIVIL. PERSOANELE


Autor: Lector univ. dr. Oana Voica Nagy

III. DREPT CIVIL. DREPTURILE REALE


Autor: Lector univ. dr. Natalia Saharov

IV. DREPT CIVIL. OBLIGAȚII


Autor: Lector univ. dr. Natalia Saharov

V. DREPT CIVIL. CONTRACTE SPECIALE


Autori: Conf. univ. dr. Oliviu Puie
Asistent univ. dr. Cecilia Șulea

VI. DREPT CIVIL. SUCCESIUNI


Autori: Lector univ. dr. Ribana Conț
Lector univ. dr. Oana Voica Nagy

VII. DREPTUL FAMILIEI. CĂSĂTORIA ȘI RUDENIA


Autori: Profesor univ. dr. Teodor Bodoașcă
Asistent univ. drd. Cecilia Șulea

VIII. DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ


Autor: Lector univ. dr. Dorina Maria Dan

IX. DREPT PENAL. PARTEA SPECIALĂ


Autor: Lector univ. dr. Ioan Eugen Dan

X. DREPT PROCESUAL CIVIL


Autori: Lector univ. dr. Emilia Cotoi
Lector univ. dr. Natalia Saharov

XI. DREPT PROCESUAL PENAL


Autor: Lector univ. dr. Dorina Maria Dan

RĂSPUNSURI

3
I. DREPT CIVIL. PARTEA GENERALĂ
Autor: Lector univ. dr. Oana Voica Nagy

1. Sunt izvoare ale dreptului civil:


a. doctrina juridică.
b. jurisprudenţa.
c. legea, uzanţele şi principiile generale ale dreptului.

2. Prin uzanţe se înţelege:


a. principiile generale ale dreptului.
b. obiceiul şi uzurile comerciale.
c. bunele moravuri şi ordinea publică.

3. Sunt recunoscute ca izvoare de drept:


a. uzanţele oficiale.
b. obiceiurile scrise în culegeri.
c. uzanţele conforme cu ordinea publică şi bunele moravuri.

4. În sensul legii, sunt consideraţi profesionişti:


a. toţi cei care exploatează o întreprindere.
b. numai cei care exploatează o societate comercială.
c. numai cei care practică o profesie.

5. Legea civilă este aplicabilă:


a. cât timp se află în vigoare.
b. numai situaţiilor juridice care şi-au produs efectele sub
imperiul legii vechi.
c. numai actelor juridice.

4
6. Prescripţiile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a
legii noi sunt supuse:
a. în parte legii noi şi în parte legii vechi.
b. în întregime legii vechi.
c. în întregime dispoziţiilor legale care le-au instituit.

7. Legea nouă se aplică:


a. efectelor viitoare ale situaţiilor juridice născute anterior
intrării în vigoare a acesteia, derivate din capacitatea
persoanelor.
b. efectelor viitoare ale situaţiilor juridice născute anterior
intrării în vigoare a acesteia, derivate din cetăţenie.
c. efectelor viitoare ale situaţiilor juridice născute anterior
intrării în vigoare a acesteia, derivate din domiciliu sau
reşedinţă.

8. Actele juridice nule la data intrării în vigoare a legii noi sunt


supuse:
a. legii vechi.
b. legii noi.
c. legii vechi sau legii noi, după caz.

9. Norma interpretativă produce efecte:


a. pentru trecut şi pentru viitor.
b. numai pentru trecut.
c. numai pentru viitor.

10. Prin convenţii şi acte juridice unilaterale nu se poate deroga:


a. de la dispoziţiile actelor juridice.
b. de la ordinea publică şi de la bunele moravuri.
c. de la obiceiul juridic şi uzanţe.

5
11. Dacă prin lege nu se prevede altfel, persoana răspunde:
a. numai pentru faptele ilicite prevăzute de lege.
b. numai pentru faptele săvârşite după intrarea în vigoare a
Legii nr. 287/2009 privind Codul civil.
c. numai pentru faptele săvârşite cu intenţie sau din culpă.

12. Interpretarea legii de către instanţa de judecată se face:


a. pentru a stabili dacă este conformă cu dispoziţiile
Constituţiei.
b. în scopul aplicării ei la cazul dedus judecăţii.
c. pentru a stabili limitele aplicării ei.

13. Renunţarea la un drept:


a. nu se prezumă.
b. se prezumă când nu este exercitată în termenul de
prescripţie prevăzut de lege.
c. se prezumă când nu este exercitată în termenul de
decădere prevăzut de lege.

14. Buna-credinţă:
a. trebuie dovedită prin administrarea probei contrare.
b. se prezumă până la proba contrarie.
c. poate fi dovedită prin orice mijloc de probă.

15. Drepturile trebuie exercitate:


a. conform bunei-credinţe.
b. nemijlocit de titularii acestora.
c. indiferent că, prin aceasta, este sau nu păgubită o altă
persoană.

6
16. Existenţa şi conţinutul uzanţelor trebuie dovedite:
a. de către instanţa de judecată.
b. de către partea interesată.
c. prin mijloace de probă scrise.

17. Normele dreptului Uniunii Europene se aplică prioritar:


a. indiferent de calitatea sau statutul părţilor.
b. numai în privinţa stării şi capacităţii persoanelor.
c. numai în privinţa persoanelor care au calitatea de cetăţeni
ai statelor Uniunii Europene.

18. Normele dreptului Uniunii Europene se aplică prioritar:


a. în materiile reglementate de Legea nr. 287/2009 privind
Codul civil.
b. în toate materiile dreptului.
c. atunci când legea română prevede expres.

19. Eroarea comună şi invincibilă:


a. nu se prezumă.
b. se prezumă până la proba contrarie.
c. este lăsată la aprecierea instanţei de judecată.

20. Dispoziţiile legale privind eroarea comună şi invincibilă nu se


aplică:
a. în materie de stare civilă.
b. în materie de carte funciară.
c. în materia raporturilor de vecinătate.

21. Sunt bunuri:


a. numai lucrurile corporale.
b. numai lucrurile incorporale,
c. lucrurile corporale şi incorporale.

22. Platformele şi alte instalaţii de exploatare a resurselor


submarine situate pe platoul continental:
a. sunt bunuri mobile prin natura lor.
b. sunt bunuri imobile.
c. sunt bunuri mobile prin destinaţia lor.

7
23. Materialele aduse pentru a fi întrebuinţate în locul celor vechi
devin imobile:
a. din momentul în care au dobândit această destinaţie.
b. din momentul în care sunt încorporate într-un imobil.
c. din momentul folosirii lor pentru edificarea unei
construcţii.

24. Undele electromagnetice captate sau transmise în condiţiile


legii:
a. sunt bunuri mobile, indiferent de natura mobiliară sau
imobiliară a sursei acestora.
b. nu sunt bunuri.
c. sunt bunuri mobile numai dacă sursa lor are caracter
mobiliar.

25. Separarea temporară a unui bun accesoriu de bunul principal:


a. este posibilă numai în cazurile nume prevăzute de lege.
b. nu îi înlătură calitatea de bun accesoriu.
c. îi înlătură calitatea de bun accesoriu.

26. Dreptul de proprietate asupra fructelor naturale şi industriale:


a. se dobândeşte la data separării de bunul care le-a produs.
b. se dobândeşte în momentul realizării lor.
c. se dobândeşte zi cu zi.

8
27. Dreptul de proprietate asupra fructelor civile:
a. se dobândeşte la data separării de bunul care le-a produs.
b. se dobândeşte zi cu zi.
c. se dobândeşte în momentul producerii lor.

28. Produsele bunurilor sunt:


a. numai fructele civile sau industriale:
b. fructele şi productele.
c. numai productele.

29. Fructele naturale sunt:


a. produsele directe şi periodice ale unui bun, obţinute fără
intervenţia omului.
b. produsele directe şi periodice ale unui bun, obţinute prin
intervenţia omului.
c. produsele unui bun, obţinute prin intervenţia omului.

30. Sunt fungibile:


a. bunurile determinate după însuşiri particulare.
b. bunurile determinabile după însuşiri particulare.
c. bunurile determinabile după greutate.

31. Este unilateral actul juridic:


a. care presupune numai consimţământul autorului său.
b. care presupune numai manifestarea de voinţă a autorului
său.
c. care dă naştere la drepturi numai pentru una dintre părţi.

32. Sunt vicii de consimţământ:


a. numai eroarea, dolul şi leziunea.
b. numai eroarea, violenţa şi leziunea.
c. violenţa şi leziunea.

33. Eroarea este esenţială:


a. când poartă asupra naturii sau obiectului actului juridic.
b. când poartă asupra unor motive ale actului juridic.
c. când poartă asupra unei norme juridice accesibile.

34. Eroarea de drept:

9
a. este nescuzabilă.
b. este esenţială atunci când priveşte o normă accesibilă şi
previzibilă.
c. este esenţială atunci când priveşte o normă juridică
determinantă, potrivit voinţei părţilor, pentru
încheierea actului juridic.

35. Temerea izvorâtă din respect:


a. nu atrage anularea actului juridic.
b. poate atrage anularea actului juridic.
c. atrage anularea actului juridic.

36. Există leziune atunci când prestaţia unei părţi a actului juridic
este considerabil mai mare decât prestaţia celeilalte
părţi:
a. la data executării prestaţiilor.
b. la data încheierii actului juridic.
c. ulterior încheierii actului juridic.

37. Dreptul la acţiune în anulare pentru leziune se prescrie:


a. în termen de un an de la data încheierii actului juridic.
b. în termen de un an de la data descoperirii disproporţiei
dintre prestaţii.
c. în termenul general de prescripţie.

10
38. Nu pot fi atacate pentru leziune:
a. actele juridice comutative.
b. tranzacţiile.
c. actele juridice cu titlu oneros.

39. În lipsa unei prevederi legale contrare, actul juridic:


a. nu poate purta asupra bunurilor viitoare.
b. poate purta asupra oricăror bunuri.
c. poate purta şi asupra bunurilor viitoare.

40. Cauza actului juridic:


a. este motivul care a determinant fiecare parte să încheie
actul juridic.
b. este prestaţia părţii care se obligă.
c. este prestaţia ambelor părţi.

41. Existenţa cauzei valabile a actului juridic:


a. nu se prezumă.
b. se prezumă.
c. se prezumă până la proba contrarie.

42. Bunurile unui terţ:


a. nu pot face obiectul actului juridic.
b. pot face obiectul unei prestaţii dacă prin lege nu se
prevede altfel.
c. pot face obiectul unei prestaţii numai dacă legea permite
expres acest lucru.

43. Atunci când preţul urmează să fie determinat de un terţ, acesta


trebuie să acţioneze:
a. corect, diligent şi echidistant.
b. numai conform înţelegerii părţilor.
c. într-un termen rezonabil.

44. Nulitatea actului juridic:


a. poate fi constatată sau declarată prin acordul părţilor, dacă
prin lege nu se prevede altfel.
b. poate fi constată sau declarată prin acordul părţilor numai
în cazurile anume prevăzute de lege.

11
c. nu poate fi constatată sau declarată prin acordul părţilor.

45. Nulitatea relativă poate fi invocată:


a. de oricare dintre părţile actului juridic.
b. de cel al cărui interes este ocrotit prin dispoziţia legală
încălcată.
c. de orice persoană interesată.

46. Nulitatea relativă:


a. nu poate fi invocată de instanţa de judecată din oficiu.
b. poate fi invocată de instanţa de judecată din oficiu.
c. poate fi invocată de instanţa de judecată, în afara cazurilor
interzise de lege.

47. Instanţa de judecată:


a. nu este obligată să invoce din oficiu nulitatea absolută.
b. este obligată să invoce din oficiu nulitatea absolută.
c. poate invoca din oficiu nulitatea absolută.

48. Actul juridic lovit de nulitate absolută:


a. este susceptibil de confirmare.
b. este desfiinţat numai pentru viitor.
c. nu este susceptibil de confirmare.

12
49. Sancţiunea nulităţii absolute sau, după caz, a nulităţii relative
trebuie aplicată:
a. în toate situaţiile în care nu este respectată legea.
b. numai atunci când legea prevede expres acest lucru.
c. pentru ca scopul dispoziţiilor legale încălcate să fie atins.

50. Actul juridic lovit de nulitate absolută:


a. este considerat că nu a fost niciodată încheiat.
b. este considerat că nu există.
c. poate fi confirmat prin acordul părţilor.

51. Clauzele contrare legii, ordinii publice sau bunelor moravuri şi


care nu sunt considerate nescrise atrag nulitatea actului
în întregul său:
a. în toate situaţiile.
b. numai dacă sunt, prin natura lor, esenţiale sau, dacă, în
lipsa acestora, actul nu s-ar fi încheiat.
c. în cazurile anume prevăzute de lege.

52. Nulitatea poate fi acoperită:


a. numai prin înţelegerea părţilor.
b. numai prin acordul autorului actului juridic.
c. prin confirmare.

53. Conversiunea actului juridic lovit de nulitate absolută:


a. produce efectele actului juridic pentru care sunt
îndeplinite condiţiile de fond şi de formă prevăzute de
lege.
b. produce efectele actului juridic pentru care sunt
îndeplinite condiţiile esenţiale prevăzute de lege.
c. nu produce efecte juridice.

13
54. Confirmarea unui act juridic anulabil:
a. rezultă din voinţa expresă sau tacită de a renunţa la
dreptul de a invoca nulitatea.
b. rezultă numai din voinţa expresă de a renunţa la dreptul de
a invoca nulitatea.
c. este decisă de instanţa de judecată în cazurile anume
prevăzute de lege.

55. Actul confirmativ produce efecte dacă:


a. cuprinde doar intenţia de a repara viciul actului juridic.
b. cuprinde doar menţiunea despre motivul acţiunii în
anulare.
c. cuprinde obiectul, cauza şi natura obligaţiei, menţiunea
despre motivul acţiunii în anulare şi despre intenţia de
a repara viciul pe care se întemeiază acea acţiune.

56. Confirmarea unui act juridic anulabil pentru vicierea


consimţământului prin dol sau violenţă:
a. nu implică, prin ea însăşi, renunţarea la dreptul de a cere
daune-interese.
b. implică, prin ea însăşi, renunţarea la dreptul de a cere
daune-interese.
c. este indiferentă în legătură cu cererea de daune-interese.

57. Actul juridic se interpretează după:


a. voinţa părţilor.
b. voinţa concordantă a părţilor.
c. sensul literal al termenilor.

14
58. Clauzele actului juridic destinate să exemplifice sau să înlăture
orice îndoială asupra aplicării acestuia la un caz
particular:
a. restrâng aplicarea lui numai la acele cazuri;
b. restrâng aplicarea lui la cazurile expres prevăzute în actul
juridic.
c. nu restrâng aplicarea în alte cazuri care nu au fost expres
prevăzute.

59. Actul juridic se modifică sau încetează:


a. numai prin acordul părţilor sau prin cauze autorizate de
lege.
b. numai prin acordul părţilor.
c. numai prin cauze autorizate de lege.

60. Actele juridice valabil încheiate au putere de lege:


a. faţă de toate persoanele.
b. numai între părţile acestuia.
c. faţă de părţi şi succesorii lor universali.

61. Clauzele obişnuite într-un act juridic:


a. trebuie stipulate expres.
b. nu se subînţeleg.
c. se subînţeleg, deşi nu sunt stipulate în mod expres.

62. În situaţia în care cineva a transmis succesiv către mai multe


persoane proprietatea unui bun mobil corporal, este
titularul dreptului:
a. cel care a dobândit cu bună-credinţă posesia efectivă a
bunului, chiar dacă titlul său are dată ulterioară.
b. cel care a dobândit bunul, chiar dacă titlul său are dată
ulterioară.
c. cel care a dobândit efectiv bunul, cu condiţia ca titlul său
să aibă o dată ulterioară.
63. Actul juridic pe durată nedeterminată:
a. nu poate fi denunţat de părţi.
b. poate fi denunţat unilateral numai de creditor.
c. poate fi denunţat unilateral de oricare dintre părţi.

15
64. Actul juridic:
a. este opozabil numai părţilor.
b. este opozabil şi terţilor.
c. nu este opozabil terţilor.

65. Terţii se pot prevala de efectele actului şi:


a. pot cere executarea acestuia.
b. nu pot cere executarea acestuia.
c. nu pot cere executarea acestuia, cu excepţia cazurilor
prevăzute de lege.

66. Prin efectul stipulaţiei:


a. beneficiarul dobândeşte dreptul de a cere direct
stipulantului executarea prestaţiei.
b. beneficiarul dobândeşte doar un drept eventual faţă de
promitent.
c. beneficiarul dobândeşte dreptul de a cere direct
promitentului executarea prestaţiei.

67. Actul juridic secret produce efecte:


a. între părţi, succesorii lor universali sau cu titlu universal.
b. numai între părţi.
c. faţă de toate persoanele care au luat la cunoştinţă despre
acesta.

68. Părţile pot dovedi simulaţia cu orice mijloc de probă:


a. în caz de viciere a consimţământului.
b. numai în caz de leziune.
c. numai atunci când pretind că aceasta are caracter ilicit.
69. Prin prescripţie se stinge:
a. numai dreptul material la acţiune.
b. numai dreptul procesual la acţiune.
c. atât dreptul material, cât şi cel procesual la acţiune.

70. Sunt supuse prescripţiei extinctive:


a. drepturile la acţiune în justiţie.
b. drepturile la acţiune având un obiect patrimonial.
c. drepturile la acţiune în sens procesual.

71. Printre altele, sunt imprescriptibile drepturile privitoare la:

16
a. acţiunea privind restituirea bunurilor sustrase.
b. acţiunea în declararea nulităţii relative.
c. acţiunea în constatarea existenţei unui drept.

72. Prescripţia:
a. nu operează de plin drept.
b. operează din oficiu.
c. operează de plin drept.

73. Prescripţia dreptului la acţiunea în anularea unui act juridic


începe să curgă:
a. în caz de violenţă, din ziua când aceasta a început.
b. în cazul dolului, din ziua când acesta a încetat.
c. în caz de violenţă, din ziua în care a încetat şi în cazul
dolului, din ziua în care a fost descoperit.

17
74. Prescripţia se suspendă între soţi:
a. cât timp durează căsătoria.
b. cât timp durează căsătoria şi nu sunt despărţiţi în fapt.
c. cât timp sunt despărţiţi în fapt.

75.
După întreruperea prescripţiei:
a. începe să curgă o nouă prescripţie.
b. aceasta îşi continuă cursul la cererea persoanei interesate.
c. aceasta îşi continuă cursul numai la cererea persoanei
interesate.

18
II. DREPT CIVIL. PERSOANELE
Autor: Lector univ. dr. Oana Voica Nagy

76. Capacitatea civilă este recunoscută:


a. tuturor persoanelor.
b. numai persoanelor fizice.
c. numai persoanelor juridice.

77. Este titulara unui patrimoniu:


a. numai persoana fizică.
b. numai persoanele juridică.
c. orice persoană fizică sau juridică.

78. Drepturile copilului sunt recunoscute de la:


a. concepţiune, cu condiţia de a se naşte viu.
b. concepţiune.
c. naştere.

79. Capacitatea de exerciţiu este aptitudinea persoanei:


a. de a dobândi drepturi civile;
b. de a-şi asuma şi executa obligaţii;
c. de a încheia singură acte juridice civile.

80. Drepturile personalităţii:


a. sunt transmisibile
b. nu sunt recunoscute de lege;
c. nu sunt transmisibile.

19
81. Persoanele juridice pot fi:
a. numai de drept public;
b. numai de drept privat;
c. de drept public sau de drept privat.

82. În cazul în care căsătoria este anulată, minorul:


a. nu păstrează capacitatea de exerciţiu deplină;
b. păstrează capacitatea de exerciţiu deplină, dacă a fost de
bună-credinţă;
c. păstrează capacitatea de exerciţiu deplină în orice situaţie.

83. Capacitatea de exerciţiu anticipată poate fi recunoscută de către


instanţa de tutelă:
a. pentru motive temeinice, minorului care a împlinit vârsta
de 16 ani;
b. din orice motiv, minorului care a împlinit vârsta de 16 ani;
c. minorului care a împlinit vârsta de 15 ani.

84. Minorul cu capacitate de exerciţiu restrânsă poate face singur:


a. acte de administrare de orice natură.
b. orice acte de conservare;
c. orice acte de dispoziţie.

85. Capacitatea de folosinţă încetează:


a. prin desfacerea căsătoriei înainte ca persoana să fi împlinit
18 ani;
b. odată cu moartea persoanei;
c. prin punerea sub interdicţie.

20
86. Minorul devenit major poate confirma actul făcut singur în
timpul minorităţii:
a. atunci când el trebuia să fie reprezentat sau asistat;
b. actul făcut de tutorele său fără respectarea tuturor
formalităţilor cerute pentru încheierea sa, chiar înainte
de descărcarea tutorelui;
c. nu poate confirma actul făcut singur în timpul minorităţii.

87. În cazul în care o persoană este dispărută şi există indicii că a


încetat din viaţă, aceasta poate fi declarată moartă prin
hotărâre judecătorească, la cererea oricărei persoane
interesate, dacă:
a. au trecut cel puţin 4 ani de la data primirii ultimelor
informaţii sau indicii din care să rezulte că era în viaţă.
b. au trecut cel mult 2 ani de la data primirii ultimelor
informaţii sau indicii din care să rezulte că era în viaţă.
c. au trecut cel puţin 2 ani de la data primirii ultimelor
informaţii sau indicii din care să rezulte că era în viaţă.

88. Atunci când este sigur că decesul s-a produs, deşi cadavrul nu
poate fi găsit sau identificat, moartea poate fi declarată
prin hotărâre judecătorească:
a. dacă au trecut cel puţin 6 luni de la data împrejurării în
care a avut loc dispariţia;
b. dacă au trecut cel puţin 2 ani de la data împrejurării în
care a avut loc dispariţia;
c. fără a se aştepta împlinirea vreunui termen de la dispariţie.

89. Persoanele juridice supuse înregistrării încetează:


a. la data actului prin care s-a dispus încetarea;
b. la data radierii din registrele în care au fost înscrise;
c. la data menţionată în hotărârea organului care le-a
înfiinţat.

21
90. Utilizarea tehnicilor de reproducere umană asistată medical în
vederea alegerii sexului viitorului copil:
a. nu este admisă în nici un caz;
b. este admisă în scopul evitării unei boli ereditare grave
legate de sexul copilului;
c. este admisă în toate cazurile.

91. Examenul caracteristicilor genetice ale unei persoane:


a. nu poate fi întreprins decât în scopuri medicale sau de
cercetare ştiinţifică;
b. poate fi întreprins şi în alte scopuri decât cele medicale
sau de cercetare ştiinţifică;
c. nu poate fi întreprins în nici un caz.

92. Domiciliul persoanei fizice:


a. este în locul unde îşi are locuinţa secundară;
b. este acolo unde acesta declară că îşi are reşedinţa.
c. este acolo unde acesta declară că îşi are locuinţa
principală.

93. Are capacitate de exerciţiu restrânsă:


a. bărbatul minor de 16 ani pus sub interdicţie;
b. femeia minoră de 17 ani necăsătorită;
c. femeia minoră căsătorită.

94. Constituie atribute de identificare a persoanei fizice:


a. numele; domiciliul; codul numeric personal; starea civilă;
b. sediul; codul unic de înregistrare; codul bancar;
c. starea civilă; naţionalitatea; marca; emblema.

22
95. Ocrotirea majorului are loc:
a. numai prin instituirea curatelei;
b. prin darea în plasament;
c. prin punerea sub interdicţie judecătorească şi instituirea
tutelei.

96. Constatările personale ale ofiţerului de stare civilă fac dovada


până la:
a. înscrierea în fals;
b. proba contrară;
c. admiterea acţiunii prin care s-a contestat stare civilă.

97. Rectificarea actelor de stare civilă şi a menţiunilor înscrise pe


marginea acestora se poate face:
a. numai în temeiul dispoziţiei primarului de la primăria care
are în păstrare actul de stare civilă;
b. numai în temeiul dispoziţiei preşedintelui consiliului
judeţean în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul
persoana în cauză;
c. prin ordin al prefectului în a cărei rază teritorială îşi are
domiciliul persoana în cauză.

98. Moştenitorul aparent care află că persoana care a fost declarată


decedată prin hotărâre judecătorească este în viaţă:
a. păstrează posesia bunurilor şi însă nu şi a fructele
acestora, chiar dacă cel reapărut a solicitat restituirea
lor;
b. nu păstrează posesia bunurilor şi a fructele acestora, chiar
dacă cel reapărut nu solicită restituirea lor;
c. păstrează posesia bunurilor şi dobândeşte fructele
acestora, atât timp cât cel reapărut nu solicită
restituirea lor.

23
99. Persoana juridică se înfiinţează:
a. pe durată nedeterminată, dacă prin lege, actul de
constituire sau statut nu prevede altfel;
b. pe durată determinată sau nedeterminată în baza
autorizaţiei primite conform legii;
c. în baza dispoziţiilor legale imperativ – prohibitive.

100. Nulitatea absolută a unei persoane juridice poate fi constatată


sau, după caz declarată de instanţa de judecată numai
atunci când:
a. nu s-a respectat numărul minim de fondatori sau asociaţi
prevăzut de lege.
b. toţi fondatorii sau asociaţii au fost potrivit legii, incapabili
la data înfiinţării persoanei juridice;
c. s-au încălcat dispoziţiile legale privind patrimoniul iniţial
sau capitalul social minim, subscris şi vărsat.

101. Nulitatea relativă a unei persoane juridice poate fi constatată


sau, după caz, declarată de instanţa de judecată numai
atunci când:
a. nu s-a respectat numărul minim de fondatori sau asociaţi
prevăzut de lege;
b. lipseşte actul de înfiinţare;
c. lipseşte autorizaţia administrativă necesară pentru
înfiinţarea acesteia.

102. Nulitatea relativă a persoanei juridice poate fi invocată în


termen de:
a. şase luni de la data înregistrării sau înfiinţări acesteia,
după caz;
b. un an de la data înregistrării sau înfiinţări acesteia, după
caz;
c. doi ani de la data înregistrării sau înfiinţări acesteia, după
caz.

103. Nulitatea absolută a persoanei juridice se acoperă în toate


cazurile:
a. dacă, până la încheierea dezbaterilor în faţa primei
instanţe de judecată, cauza de nulitate absolută a fost

24
înlăturată;
b. până la constatarea nulităţii în ultima şedinţă de judecată;
c. în termen de un an de la data înregistrării sau înfiinţării
acesteia, după caz.

104. Persoanele juridice fără scop lucrativ pot avea:


a. doar acele drepturi şi obligaţii civile care sunt necesare
pentru realizarea scopului ilicit stabilit prin statut;
b. doar acele drepturi care sunt necesare pentru realizarea
scopului stabilit prin lege;
c. doar acele drepturi şi obligaţii civile care sunt necesare
pentru realizarea scopului stabilit prin lege, actul de
constituire sau statut.

105. Actele şi operaţiunile săvârşite fără autorizaţiile prevăzute de


lege sunt:
a. anulabile;
b. lovite de nulitate absolută, iar persoanele care le-au făcut
răspund nelimitat şi solidar pentru toate prejudiciile
cauzate, independent de aplicarea altor sancţiuni
prevăzute de lege;
c. sunt valabile, putând fi acoperite după un an de la
săvârşirea lor.

106. În lipsa organelor de administrare a persoanei juridice,


exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor se
face de către:
a. asociaţi, cenzori sau directorii persoanei juridice;
b. fondatori ori de către persoanele fizice sau persoanele
juridice desemnate în acest scop;
c. de orice persoană interesată, chiar dacă nu a fost
desemnată cu aceste sarcini.
107. Actele încheiate de către organele de administrare şi de control
ale persoanei juridice cu nerespectarea incapacităţilor
şi incompatibilităţilor sunt:
a. lovite de nulitate absolută;
b. lovite de nulitate relativă;
c. sunt anulabile, doar dacă s-a produs o vătămare a unui
subiect de drept prin încheierea lor.

25
108. Hotărârile şi deciziile luate de organele de conducere şi
administrare în condiţiile legii, actului de constituire
sau statut:
a. sunt obligatorii doar pentru cei prezenţi la adunarea
generală şi au votat pentru;
b. sunt obligatorii chiar şi pentru cei care nu au luat parte la
deliberare sau au votat împotrivă;
c. nu sunt obligatorii pentru cei care au lipsit şi nu au votat.

109. Hotărârile şi deciziile contrare legii, actului de constituire ori


statut pot fi atacate în justiţie de oricare dintre membrii
organelor de conducere sau de administrare:
a. în termen de 30 zile de la data când li s-a comunicat copia
procesului verbal al şedinţei sau deciziei /hotărârii
luate, pentru persoanele care nu au fost la şedinţă;
b. în termen de 15 zile, chiar dacă nu au participat la
deliberare ori au votat împotrivă şi au cerut să se
însereze aceasta în procesul verbal de şedinţă;
c. în termen de 15 zile de la data când a avut loc şedinţa,
când administratorii au fost revocaţi din funcţia
deţinută şi cer anularea hotărârii.

110. Persoana juridică având în subordine o altă persoană juridică:


a. răspunde pentru neexecutarea obligaţiilor acesteia din urmă;
b. răspunde pentru neexecutarea obligaţiilor acesteia din
urmă doar în raporturile civile;
c. nu răspunde pentru neexecutarea obligaţiilor acesteia din
urmă.
111. Sediul persoanei juridice se stabileşte:
a. prin decizia judecătorului sindic;
b. prin decizia organului ei de conducere;
c. potrivit actului constitutiv sau statutului.

112. Persoana juridică poate să îşi schimbe:


a. doar denumirea;
b. atât denumirea cât şi sediul;
c. doar sediul.

113. Toate documentele, indiferent de formă, care emană de la


persoana juridică trebuie să cuprindă:

26
a. denumirea şi sediul, precum şi alte atribute de identificare,
în cazurile prevăzute de lege;
b. numai denumirea şi numărul de înregistrare în registrul
comerţului;
c. numai codul unic de înregistrare şi denumirea.

114. Sancţiunea nerespectării menţiunilor obligatorii pe actele care


emană de la persoana juridică este:
a. plata de daune-interese persoanei prejudiciate;
b. nulitatea absolută a actului;
c. nulitatea relativă a actului.

115. Reorganizarea persoanei juridice se realizează:


a. doar prin fuziune sau divizare;
b. doar prin transformare;
c. prin fuziune, divizare sau prin transformare.

116. Fuziunea persoanei juridice se face prin:


a. absorbţie sau contopire;
b. transformare;
c. divizare.

117. Drepturile şi obligaţiile persoanelor juridice se transferă în


patrimoniul persoanei juridice nou-înfiinţate, în cazul:
a. fuziunii prin absorbţie;
b. fuziunii prin contopire;
c. divizării totale.

118. Data dobândirii capacităţii de exerciţiu a persoanei juridice


este:
a. data înregistrării în Registrul comerţului;
b. data îndeplinirii formalităţilor de publicitate prevăzute de
lege, făcută în scopul dobândirii personalităţii juridice.
c. de la data constituirii organelor sale de administrare.

119. Pot cere punerea sub interdicţie judecătorească a persoanei


fizice:
a. doar persoanele apropiate, precum şi locatarii casei în care
locuieşte persoana;
b. numai instituţiile de ocrotire;

27
c. organele administraţiei publice locale, precum şi orice altă
persoană.

120. Majorul pus sub interdicţie judecătorească:


a. nu are capacitate de folosinţă;
b. nu are capacitate de exerciţiu;
c. are capacitate de exerciţiu restrânsă.

121. Actele juridice încheiate de o persoană fără capacitate de


exerciţiu sau capacitate de exerciţiu restrânsă, fără
încuviinţările legale:
a. sunt nule;
b. sunt anulabile;
c. nu pot fi ratificate.

28
122. Numele de familie şi prenumele copilului născut din părinţi
necunoscuţi se stabilesc :
a. prin dispoziţia primarului comunei, oraşului, municipiului
sau al sectorului municipiului Bucureşti în a cărei rază
teritorială a fost găsit copilul ori, după caz, s-a
constatat părăsirea lui;
b. prin decizie a preşedintelui consiliului judeţean;
c. prin ordin al prefectului.

123. La încheierea căsătoriei, soţii nu pot:


a. să-şi păstreze fiecare numele de familie avut înainte de
căsătorie. De asemenea, un soţ poate să-şi păstreze
numele de dinaintea căsătoriei, iar celălalt să poarte
numele lor reunite;
b. să ia numele oricăruia dintre ei sau numele lor reunite;
c. să-şi aleagă un nume de familie pe care nici unul dintre
aceştia nu l-a avut anterior căsătoriei.

124. Transformarea persoanei juridice intervine:


a. prin hotărârea asociaţilor majoritari sau a organelor de
conducere datorită faptului că scopul pe care îl
urmăresc sau mijloacele întrebuinţate pentru realizarea
acestuia au devenit contrare legii sau ordinii publice;
b. în cazurile prevăzute de lege, atunci când o persoană
juridică îşi încetează existenţa, concomitent cu
înfiinţarea în locul ei, a unei alte persoane juridice;
c. după caz, prin constatarea ori declararea nulităţii, prin
fuziune, divizare totală, dizolvare sau desfiinţare ori
printr-un alt mod prevăzut în actul constitutiv sau de lege.

125. Tutela se deschide în cazul:


a. decăderii din drepturile părinteşti a unuia dintre părinţi;
b. dispariţiei ambilor părinţi, sau declarării judecătoreşte a
morţii acestora;
c. punerii sub interdicţie a unuia dintre părinţi.

29
III. DREPT CIVIL. DREPTURILE REALE
Autor: Lector univ. dr. Natalia Saharov

126. Dreptul de urmărire:


a. este specific dreptului real, nu şi dreptului de creanţă;
b. constă în posibilitatea titularului unui drept real de a fi
satisfăcut cu prioritate faţă de alţi titulari;
c. constă în posibilitatea titularului oricărui drept patrimonial
de a urmări bunul în mâinile oricărei persoane s-ar
afla.

127. Dreptul real şi dreptul de creanţă se aseamănă şi prin aceea că:


a. sunt însoţite de prerogativa preferinţei;
b. sunt evaluabile pecuniar;
c. au determinate atât subiectul activ, cât şi subiectul pasiv.

128. Constituie caracter juridic al patrimoniului:


a. posibilitatea transmiterii lor prin acte juridice între vii;
b. posibilitatea persoanei de a avea un singur patrimoniu;
c. împrejurarea că este o universalitate de fapt.

129. Dreptul de proprietate este un drept absolut deoarece:


a. poate fi exercitat fără vreo limită;
b. este reglementat prin Constituţie;
c. conferă titularului prerogativa posisiei, folosinţei şi
dispoziţiei.

130. Spre deosebire de proprietate, posesia este:


a. o stare de drept;
b. o detenţie precară a bunului;
c. o stare de fapt.

30
131. Exercitarea dreptului de proprietate poate fi limitată:
a. şi prin voinţa proprietarului;
b. numai prin voinţa proprietarului;
c. numai prin lege.

132. Dreptul de proprietate:


a. este un drept real;
b. este un drept real sau de creanţă, după caz;
c. este un drept de creanţă incorporal.

133. Dreptul de proprietate se dobândeşte:


a. numai prin convenţie;
b. numai moştenire;
c. prin accesiune.

134. Caracterul exclusiv al dreptului de proprietate se explică prin:


a. opozabilitatea erga omnes;
b. imprescriptibilitatea dreptului de proprietate;
c. posibilitatea titularului de a exercita singur atributele fără
participarea altor persoane.

135. Dreptul de proprietate asupra unui teren:


a. se transmite valabil prin contract de vânzare-cumpărare
încheiat în formă autentică;
b. se transmite prin înstrăinarea acestuia printr-un act sub
semnătură privată.
c. se poate transmite prin orice act juridic.

31
136. Imobilul expropriat trece în proprietatea publică a statului:
a. la momentul în care a fost efectuată plata despăgubirilor
către expropriat;
b. la momentul rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii
judecătoreşti;
c. la momentul eliberării titlului executoriu şi punerii în
posesie a expropriatorului.

137. Efectul exproprierii pentru cauză de utilitate publică este:


a. menţinerea oricărui drept de concesiune sau locaţiune
asupra imobilului;
b. strămutarea de drept a ipotecii şi a privilegiilor imobiliare
asupra despăgubirilor stabilite;
c. stingerea dreptului de proprietate.

138. Retrocedarea către foştii proprietari a imobilelor expropriate


pentru cauză de utilitate publică poate fi cerută în cazul
în care este îndeplinită condiţia:
a. s-a făcut o nouă declarare de utilitate publică;
b. expropriatorul înstrăinează imobilul expropriat deoarece
lucrările pentru care a fost făcută exproprierea nu s-au
realizat;
c. imobilul expropriat nu a fost utilizat în termen de un an
potrivit scopului pentru care a fost preluat de la
expropriat.

139. În cazul exproprierii pentru cauză de utilitate publică,


despăgubirile cuprind:
a. preţul solicitat de către proprietar;
b. preţul de vânzare a imobilelor de acelaşi fel, în aceeaşi
localitate şi prejudiciul cauzat titularilor drepturilor reale;
c. preţul de vânzare a imobilelor de acelaşi fel, în aceeaşi
localitate, la data exproprierii.

140. Proprietatea poate fi dobândită:


a. prin acte administrative în orice situaţie;
b. prin acte administrative, dar numai de persoane juridice;
c. prin acte administrative, dar numai în cazurile prevăzute
de lege.

32
141. Formele proprietăţii comune sunt:
a. coproprietatea şi devălmăşia;
b. termenul, condiţia, sarcina;
c. proprietatea rezolubilă şi proprietatea anulabilă.

142. Riscul pieirii fortuite a bunului este suportată de:


a. detentorul precar;
b. administratorul bunului;
c. proprietar.

143. Pot fi supuse confiscării bunurile:


a. folosite pentru săvârşirea unui delict civil;
b. destinate pentru săvârşirea de delicte civile;
c. destinate săvârşirii de infracţiuni.

144. Nu sunt valabil încheiate de un coproprietar, fără acordul de


voinţă al tuturor coproprietarilor:
a. actele de dispoziţie;
b. actele de administrare;
c. actele de conservare.

145. Coproprietatea obişnuită încetează:


a. în cazul în care toate cotele – părţi din dreptul de
proprietate sunt dobândite, prin acte juridice, de unul
dintre copărtaşi sau de o terţă persoană;
b. prin distrugere parţială a bunului;
c. nu poate înceta decât în cazurile anume prevăzute de lege.

146. Fac parte din domeniul public:


a. toate bunurile din patrimoniului statului şi unităţilor
administrativ - teritoriale;
b. bunurile expres enumerate în acest sens de lege;
c. numai bunurile de interes public.

147. Posesorul poate fi obligat să restituie, la cerere, autorului


lucrării:
a. cheltuielile necesare;
b. toate cheltuielile;
c. numai cheltuielile utile.

33
148. Lucrările adăugate cu caracter durabil:
a. au caracter de sine stătător;
b. pot avea caracter independent;
c. nu au caracter independent.

149. Dreptul de trecere:


a. poate fi prescriptibil;
b. este imprescriptibil;
c. nu este imprescriptibil.

150. Transmiterea bunului pe cale de succesiune nu poate fi oprită:


a. prin stipularea inalienabilităţii;
b. prin stipularea alienabilităţii;
c. indiferent că este stipulată inalienabilitatea sau
alienabilitatea.

151. Uzuarul:
a. are dreptul să culeagă fructele necesare lui şi familiei sale;
b. poate închiria bunul ce face obiectul dreptului de uz;
c. poate ceda dreptul său.

34
152. Dacă bunul este stăpânit în comun:
a. coproprietatea nu se prezumă;
b. coproprietatea se prezumă;
c. se prezumă numai devălmăşia.

153. Se află în coproprietate forţată:


a. bunurile comune necesare sau utile pentru folosirea a
două imobile vecine situate pe linia de hotar între
acestea;
b. toate bunurile comune;
c. numai bunurile comune pe cote-părţi.

154. Acţiunea pentru încetarea coproprietăţii este:


a. prescriptibilă extinctiv;
b. este prescriptibilă achizitiv;
c. este imprescriptibilă.

155. Partajul poate fi realizat:


a. numai prin hotărâre judecătorească, în condiţiile legii;
b. prin bună învoială sau hotărâre judecătorească, în
condiţiile legii;
c. numai prin bună învoială, în condiţiile legii.

156. Dreptul de superficie:


a. nu poate fi apărat prin acţiunea confesorie;
b. nu se stinge prin expropriere pentru cauză de utilitate
publică a terenului;
c. poate forma obiectul unui act juridic de înstrăinare.

157. Dreptul de superficie poate fi constituit pe o durată:


a. nedeterminată;
b. de cel mult 99 de ani;
c. de cel mult 49 de ani.
158. Dreptul la acţiune confesorie este:
a. prescriptibil extinctiv;
b. imprescriptibil;
c. prescriptibil achizitiv.

159. Uzufructul:

35
a. nu se poate constitui prin uzucapiune;
b. se poate constitui prin uzucapiune;
c. poate fi constitui şi în favoarea copilului conceput.

160. Uzufructuarul:
a. are obligaţia, chiar dacă ar exista convenţie contrară, de a
întocmi un inventar al bunurilor mobile;
b. are obligaţia de a suporta sarcinile proprietăţii lucrului;
c. nu are obligaţia de a face reparaţii de întreţinere.

161. Uzufructuarul poate ceda dreptul său unei terţe persoane:


a. numai cu acordul nudului proprietar;
b. numai cu acordul beneficiarului;
c. fără acordul nudului proprietar.

162. Dreptul de uzufruct se stinge:


a. prin pieirea parţială a lucrului;
b. prin consolidare;
c. prin neuz timp de 1 an.

163. Servitutea încetează:


a. prin ajungerea la termen;
b. prin neuz timp de 5 de ani;
c. prin imposibilitatea parţială de exercitare.

36
164. Dreptul de uz şi abitaţie:
a. nu poate fi cedat;
b. poate fi cedat;
c. poate fi cesionat.

165. Bunul care face obiectul dreptului de uz sau abitaţie:


a. poate fi închiriat;
b. poate fi arendat;
c. nu poate fi închiriat sau, după caz, arendat.

166. Servitutea se poate constitui:


a. în vederea unei utilităţi a fondului dominat;
b. în vederea unei utilităţi viitoare a fondului dominant;
c. în vederea unei utilităţi viitoare a ambelor fonduri.

167. Servituţile pot fi:


a. numai neaparente;
b. numai aparente;
c. aparente sau neaparente.

168. Servitutea se poate stinge prin neuz:


a. de 10 ani;
b. de 20 de ani;
c. de 30 de ani.

169. Uzucapiunea poate fi invocată:


a. de detentorul precar;
b. de instanţa de judecată din oficiu;
c. de posesorul de bună-credinţă.

37
170. Fiducia este opozabilă terţilor de la:
a. constituirea ei;
b. data la data înscrierii ei la Primărie;
c. data menţionării ei în Arhiva Electronică de garanţii
Mobiliare.

171. Bunurile proprietate publică sunt:


a. numai inalienabile;
b. insesizabile;
c. numai imprescriptibile.

172. Uzucapiunea:
a. produce efecte retroactive;
b. nu poate fi invocată pe cale de excepţie;
c. poate fi invocată din oficiu de către instanţa de judecată.

173. Acţiunea în revendicare:


a. se introduce de către posesorul neproprietar împotriva
proprietarului neposesor;
b. este o acţiune reală şi petitorie;
c. are acelaşi regim juridic indiferent de obiectul dreptului
de proprietate.

174. Calitatea de concesionar o poate avea:


a. numai persoanele juridice;
b. orice persoană fizică sau juridică;
c. numai persoanele juridice de drept public.

175. Aceeaşi carte funciară poate cuprinde:


a. numai un singur imobil;
b. bunurile imobile ale aceluiaşi proprietar;
c. bunurile imobile şi bunurile mobile ale unui singur
proprietar.

38
IV. DREPT CIVIL. OBLIGAȚII
Autor: Lector univ. dr. Natalia Saharov

176. Contractul valabil încheiat şi aflat în fiinţă constituie izvor de


obligaţii:
a. numai dacă este sinalagmatic;
b. în toate cazurile;
c. numai dacă este încheiat la notar.

177. Textul art. 1270, alin. 1 C. civ., potrivit căruia „Contractul


valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante”, se
referă la:
a. principiul forţei obligatorii a contractului;
b. principiul valabilităţii contractului;
c. principiul legalităţii contractului.

178. Contractul valabil încheiat:


a. obligă numai la ceea ce este expres stipulat în conţinutul
lui;
b. obligă la ceea ce este expres stipulat în conţinutul lui,
precum şi la urmările pe care legea le dă contractului;
c. obligă nu numai la ceea ce este expres stipulat în
conţinutul lui, ci şi la toate urmările pe care practicile
statornicite între părţi, uzanţele, legea sau echitatea le dau
contractului, după natura lui.

179. Este unilateral actul juridic care:


a. presupune numai manifestarea de voinţă a autorului său;
b. presupune că numai una dintre părţile semnatare îşi asumă
obligaţii;
c. presupune un singur beneficiar.

180. Promisiunea publică de recompensă:


a. obligă promitentul să facă plata, chiar dacă prestaţia a fost
executată fără a se cunoaşte promisiunea;
b. obligă promitentul să facă plata, dar numai dacă persoana
care a executat obligaţia a acţionat în baza promisiunii
publice de recompensă;
c. nu obligă promitentul, nefiind reglementată de Codul civil.

39
181. Gestiunea de afaceri:
a. îl obligă pe gerant să continue gestiunea începută până
când o poate abandona fără riscul vreunei pierderi;
b. îl obligă pe gerant să continue gestiunea începută, pe toată
durata existenţei bunului;
c. nu îl obligă pe gerant, întrucât acesta nu era obligat să
gestioneze afacerile altei persoane.

182. Forţa majoră este:


a. un eveniment care nu poate fi prevăzut sau împiedicat de
către cel care ar fi fost chemat să răspundă dacă
evenimentul nu s-ar fi produs;
b. un eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil şi
inevitabil;
c. un eveniment care nu putea nu putea fi prevăzut şi evitat
de către debitorul obligaţiei.

183. Cazul fortuit este:


a. un eveniment care nu poate fi prevăzut sau împiedicat de
către cel care ar fi fost chemat să răspundă dacă
evenimentul nu s-ar fi produs;
b. un eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil şi
inevitabil;
c. un eveniment care nu putea fi prevăzut şi evitat de către
debitorul obligaţiei.

40
184. Minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani:
a. nu răspunde pentru prejudiciul cauzat, întrucât beneficiază
de prezumţia absolută a lipsei de discernământ;
b. răspunde de prejudiciul cauzat, dar numai dacă se
dovedeşte discernământul său la data săvârşirii faptei;
c. răspunde de prejudiciul cauzat, cu excepţia cazului în care
dovedeşte că fost lipsit de discernământ la data
săvârşirii faptei.

185. Comitent este cel care:


a. exercită direcţia, supravegherea şi controlul asupra celui
care îndeplineşte anumite funcţii sau însărcinări în
interesul său ori al altuia;
b. exercită direcţia, supravegherea şi controlul asupra celui
care îndeplineşte anumite funcţii sau însărcinări, numai
în interesul său;
c. exercită direcţia, supravegherea şi controlul asupra celui
care îndeplineşte anumite funcţii sau însărcinări, numai
în interesul altuia.

186. Proprietarul unui animal sau cel ce se serveşte de el răspunde


pentru prejudiciul cauzat de animal:
a. numai dacă se dovedeşte culpa sa;
b. numai dacă animalul s-a aflat sub paza sa;
c. independent de orice culpă, chiar dacă animalul a scăpat
de sub paza sa.

187. Proprietarul unui edificiu sau al unei construcţii de orice fel


este obligat să repare prejudiciul cauzat prin ruina lor
ori prin desprinderea unei părţi din ele :
a. dacă aceasta este urmarea lipsei de întreţinere;
b. dacă aceasta este urmarea lipsei de întreţinere sau a unui
viciu de construcţie;
c. dacă edificiul sau construcţia are o vechime considerabilă.

188. Este afectată de condiţie obligaţia a cărei eficacitate sau desfiinţare:


a. depinde de un eveniment viitor şi sigur;
b. depinde de un eveniment viitor şi nesigur;
c. depinde de un eveniment juridic.

41
189. Termenul care afectează o obligaţie poate fi stabilit:
a. numai de părţi;
b. numai de instanţă sau de lege;
c. de părţi, de instanţă sau de lege.

190. Obligaţia este alternativă:


a. atunci când poate fi executată de unul dintre mai mulţi
debitori, la alegerea creditorului;
b. atunci când poate fi plătită unuia dintre mai mulţi
creditori, la alegerea debitorului;
c. atunci când are ca obiect două prestaţii principale, iar
executarea uneia dintre acestea îl liberează pe debitor
de întreaga obligaţie.

191. Plata făcută unui creditor aparent este valabilă:


a. în toate situaţiile când este făcută cu bună-credinţă, chiar
dacă ulterior se stabileşte că acesta nu era adevăratul
creditor;
b. numai când buna-credinţă a debitorului este cunoscută
creditorului aparent;
c. nu este valabilă în nicio situaţie.

192. În cazul obligaţiei care are ca obiect bunuri de gen, dreptul de a


alege bunurile ce vor fi predate revine:
a. creditorului;
b. debitorului;
c. unui expert desemnat de părţi.

42
193. Punerea în întârziere a debitorului poate opera:
a. numai de drept;
b. numai la cererea creditorului;
c. de drept sau la cererea creditorului.

194. În cazul neexecutării obligaţiei de a nu face, creditorul:


a. poate cere instanţei încuviinţarea să înlăture ori să ridice
ceea ce debitorul a făcut cu încălcarea obligaţiei, pe
cheltuiala debitorului, în limita stabilită prin hotărâre
judecătorească;
b. poate proceda el însuşi la înlăturarea ori ridicarea a ceea
ce debitorul a făcut cu încălcarea obligaţiei, dar pe
propria sa cheltuială;
c. nu are nicio acţiune juridică, dar poate invita debitorul la
mediere.

195. Clauza penală este:


a. clauza prin care părţile stipulează că eventualul litigiu
născut între ele va fi supus spre soluţionare instanţelor
penale;
b. clauza prin care părţile stipulează că debitorul se obligă la
o anumită prestaţie în cazul neexecutării obligaţiei
principale;
c. clauza prin care părţile stipulează că creditorul se obligă
la plata de penalităţi faţă de debitor.

196. Culpa debitorului unei obligaţii contractuale:


a. se prezumă numai dacă debitorul a fost pus în întârziere
de către creditor;
b. se prezumă prin simplul fapt al neexecutării;
c. trebuie dovedită.

43
197. În caz de imposibilitate temporară de executare a obligaţiei,
creditorul:
a. are numai posibilitatea de a suspenda executarea
propriilor obligaţii;
b. are numai posibilitatea de a obţine desfiinţarea
contractului;
c. poate alege între a suspenda executarea propriilor obligaţii
şi a obţine desfiinţarea contractului.

198. Sechestrul este:


a. o măsură asiguratorie la îndemâna creditorului;
b. un tip de acţiune oblică;
c. un tip de acţiune revocatorie.

199. Cesiunea de creanţă este:


a. convenţia prin care creditorul cedent transmite
cesionarului o creanţă împotriva unui terţ;
b. convenţia prin care debitorul cedent transmite unui terţ
creanţa deţinută împotriva sa de creditor;
c. convenţia prin care creditorul cedent îl iartă de datorie pe
debitor.

200. Cesiunea unor creanţe viitoare este:


a. interzisă de Codul civil;
b. permisă de Codul civil, cu condiţia ca actul de cesiune să
cuprindă elementele care permit identificarea creanţei cedate;
c. permisă de Codul civil, cu condiţia să aibă ca obiect
bunuri viitoare.

201. Subrogaţia convenţională:


a. trebuie încheiată în formă autentică;
b. trebuie să îmbrace forma scrisă ad validitatem;
c. trebuie să îmbrace forma scrisă pentru a putea fi opusă
terţilor.
202. Datoriile reciproce se sting prin compensaţie:
a. până la concurenţa celei mai mari dintre ele;
b. până la concurenţa celei mai mici dintre ele;
c. compensaţia nu este un mod de stingere a obligaţiilor.

44
203. Remiterea de datorie poate fi:
a. numai cu titlu gratuit;
b. numai cu titlu oneros;
c. fie cu titlu gratuit, fie cu titlu oneros, potrivit naturii
actului prin care se realizează.

204. Dovada imposibilităţii fortuite de executare a unei obligaţii


revine:
a. debitorului;
b. creditorului;
c. expertului judiciar.

205. Debitorul nu poate invoca imposibilitatea fortuită de executare:


a. atunci când obligaţia are ca obiect bunuri imobile;
b. atunci când obligaţia are ca obiect bunuri mobile
frugifere;
c. atunci când obligaţia are ca obiect bunuri de gen.

206. Persoana care nu are capacitate de exerciţiu deplină nu este


ţinută la restituirea prestaţiilor:
a. decât în limita folosului realizat, apreciat la data cererii de
restituire;
b. decât în limita folosului realizat, apreciat la data realizării
folosului;
c. decât în limita patrimoniului ocrotitorului său legal.

45
207. Contractul este real:
a. atunci când existenţa sa poate fi dovedită;
b. atunci când, pentru validitatea sa, este necesară remiterea
bunului;
c. atunci când validitatea sa este supusă unor formalităţi
prevăzute de lege.

208. Contractul este de adeziune:


a. atunci când clauzele sale esenţiale sunt impuse ori sunt
redactate de una dintre părţi, pentru aceasta sau ca
urmare a instrucţiunilor sale, cealaltă parte neavând
decât să le accepte ca atare;
b. atunci când clauzele sale esenţiale sunt redactate de un
notar public, părţile semnatare neavând decât să le
accepte ca atare;
c. atunci când clauzele esenţiale ale contractului sunt
negociate cu ajutorul unui negociator, iar părţile
semnatare aderă la opinia acestuia.

209. Cauza licită şi morală este:


a. o condiţie facultativă, dar importantă pentru moralitatea
părţilor contractante;
b. o condiţie esenţială pentru validitatea tuturor contractelor;
c. o condiţie esenţială pentru validitatea contractelor
aleatorii.

210. Contractul încheiat de o persoană care, la momentul încheierii


acestuia, se afla, fie şi numai vremelnic, într-o stare
care o punea în neputinţă de a-şi da seama de urmările
faptei sale este:
a. supus rezoluţiunii;
b. anulabil;
c. nul absolut.

46
211. Partea a cărei consimţământ a fost viciat prin dol:
a. poate cere anularea contractului, chiar dacă eroarea în
care s-a aflat nu a fost esenţială;
b. poate cere anularea contractului, dar numai dacă eroarea
în care s-a aflat a fost esenţială;
c. poate invoca nulitatea absolută a contractului.

212. Contractele aleatorii:


a. nu pot fi atacate pentru leziune;
b. nu pot fi atacate pentru leziune decât de minori sau
incapabili;
c. sunt interzise de Codul civil, întrucât sunt surse de leziune.

213. Obiectul contractului trebuie să fie determinat şi licit:


a. sub sancţiunea daunelor interese;
b. sub sancţiunea nulităţii relative;
c. sub sancţiunea nulităţii absolute

214. Modificarea contractului:


a. este supusă condiţiilor de formă cerute de lege pentru
încheierea sa, dacă prin lege nu se prevede altfel;
b. este supusă condiţiilor de formă cerute de lege pentru
încheierea sa, dacă părţile nu derogă prin convenţie de
la această formă;
c. nu este supusă nici unei condiţii de formă.

215. Contractul lovit de nulitate absolută:


a. nu este susceptibil de confirmare;
b. nu este susceptibil de confirmare decât în cazurile
prevăzute de lege;
c. nu este susceptibil de confirmare decât în cazurile
prevăzute de contract.

216. Contractul lovit de nulitate absolută sau anulat:


a. este considerat a nu fi fost niciodată încheiat;
b. este considerat desfiinţat de la data constatării de către
una din părţi a cauzei de nulitate;
c. este considerat desfiinţat de la data pronunţării unei
hotărâri judecătoreşti irevocabile.

47
217. Un contract anulabil poate fi confirmat:
a. dacă în momentul confirmării condiţiile sale de validitate
sunt întrunite;
b. dacă o instanţă judecătorească încuviinţează confirmarea;
c. dacă părţile convin să renunţe la condiţiile de validitate
stabilite prin lege.

218. Dacă, după aplicarea regulilor de interpretare cuprinse în


Codul civil,
contractul rămâne neclar, acesta se interpretează:
a. în favoarea reclamantului;
b. în favoarea pârâtului;
c. în favoarea celui care se obligă.

219. Contractul încheiat pe durată nedeterminată:


a. poate fi denunţat unilateral de oricare dintre părţi, cu
respectarea unui termen rezonabil de preaviz;
b. poate fi denunţat unilateral de oricare dintre părţi, cu
respectarea unui termen de preaviz de 30 de zile;
c. nu poate fi denunţat unilateral.

220. Stipulaţia pentru altul:


a. este interzisă de Codul civil;
b. are ca efect dobândirea de către beneficiar a dreptului de a
cere direct promitentului executarea prestaţiei;
c. are ca efect dobândirea de către promitent a unui termen
de graţie.

221. Contractul secret care nu îndeplineşte condiţiile de fond cerute


de lege pentru încheierea sa valabilă:
a. produce efecte numai între părţi şi succesorii lor
universali sau cu titlu universal;
b. produce efecte numai între părţi;
c. nu produce efecte nici între părţi.

222. Contractul încheiat de un reprezentant în numele


reprezentatului:
a. produce efecte între reprezentant şi partea cu care a
contractat;

48
b. produce efecte direct între reprezentat şi cealaltă parte, dar
numai dacă contractul este încheiat în limitele
împuternicirii;
c. nu produce niciun efect.

223. În cazul stipulaţiei pentru altul:


a. părţi contractante sunt numai promitentul şi stipulantul;
b. în cazul neexecutării obligaţiei promitentului faţă de
terţul beneficiar, acesta din urmă poate solicita
întotdeauna desfiinţarea contractului;
c. stipulaţia nu poate fi acceptată după decesul stipulantului
sau al promitentului.

224. Simulaţia este:


a. o operaţiune juridică ilicită;
b. o excepţie de la principiul relativităţii efectelor
contractului;
c. o excepţie de la principiul opozabilităţii efectelor
contractului.

49
225. Proba simulaţiei:
a. se poate face cu orice mijloc de probă atât de către părţi
cât şi de către terţi;
b. se poate face de către părţi cu orice mijloc de probă,
atunci când pretind că aceasta are caracter ilicit;
c. nu poate fi făcută de părţile contractului secret.

226. Rezoluţiunea:
a. produce efecte numai pentru viitor;
b. are sfera de aplicabilitate restrânsă la contractele cu
executare succesivă;
c. nu poate fi cerută de creditor atunci când neexecutarea
este de mică însemnătate.

227. Rezilierea:
a. este o sancţiune ce intervine în cazul neexecutării, chiar
fortuite, a obligaţiilor contractuale;
b. rezilierea poate fi cerută de creditor, chiar dacă
neexecutarea este de mică însemnătate, însă are un
caracter repetat;
c. produce efecte atât pentru trecut cât şi pentru viitor.

228. Actul juridic unilateral generator de obligaţii este:


a. actul juridic civil care reprezintă manifestarea de voinţă a
unui singur subiect, prin care acesta îşi asumă o
obligaţie;
b. acordul de voinţă din care rezultă obligaţii pentru un
singur subiect de drept;
c. izvor de obligaţii acceptat unanim de doctrină şi
jurisprudenţă, fără consacrare legală.

50
229. Gestiunea de afaceri
a. obligă geratul la restituirea cheltuielilor necesare şi, în
limita sporului de valoare, a celor utile, împreună cu
dobânzile din ziua în care au fost efectuate de gerant;
b. nu naşte nicio obligaţie în sarcina geratului, dacă
gestiunea a fost inoportună;
c. încetează la data morţii gerantului.

230. În cazul îmbogăţirii fără justă cauză, acţiunea în restituire:


a. este admisibilă chiar dacă îmbogăţirea nu mai subzistă la
data sesizării instanţei;
b. are caracter principal;
c. este admisibilă doar dacă cel prejudiciat nu are dreptul la
o altă acţiune pentru a obţine ceea ce îi este datorat.

231. Momentul încheierii contractului între persoane absente:


a. este momentul când destinatarul ofertei a acceptat-o şi a
expediat acceptarea ofertantului;
b. este momentul în care ofertantul a luat cunoştinţă despre
conţinutul acceptării;
c. este momentul în care acceptarea ajunge la ofertant, chiar
dacă acesta nu ia cunoştinţă de ea din motive care nu îi
sunt imputabile.

232. Leziunea ca viciu de consimţământ:


a. are sfera de aplicare restrânsă doar la minorii între 14 şi
18 ani;
b. .poate fi invocată doar cu privire la actele de administrare
încheiate de minorul cu capacitate restrânsă de
exerciţiu singur, fără încuviinţarea ocrotitorului legal;
c. .este inadmisibilă în cazul contractelor aleatorii,
tranzacţiilor, precum şi altor contracte anume
prevăzute de lege.

51
233. Riscul pieririi fortuite a bunului în contractul translativ de
proprietate:
a. este suportat de partea care are calitatea de proprietar al
acestuia în momentul când a pierit;
b. cât timp bunul nu este predat, rămâne în sarcina
debitorului obligaţiei de predare, chiar dacă
proprietatea a fost transferată dobânditorului;
c. rămâne în sarcina debitorului obligaţiei de predare, chiar
dacă creditorul a fost pus în întârziere.

234. Promisiunea sinalagmatică de a contracta:


a. este un act juridic unilateral prin care o persoană se obligă
să încheie un contract;
b. este o convenţie, a cărei nerespectare îndreptăţeşte
instanţa, la cererea părţii care şi-a îndeplinit obligaţiile,
să pronunţe o hotărâre care să ţină loc de contract;
c. este o convenţie prin care părţile se obligă să negocieze în
vederea încheierii sau modificării unui contract.

235. În caz de impreviziune:


a. instanţa poate să dispună fie adaptarea contractului, fie
încetarea contractului;
b. instanţa nu poate interveni în contractul valabil încheiat
între părţi;
c. partea pentru care executarea a devenit excesiv de
oneroasă poate denunţa contractul unilateral.

236. Interpretarea contractului se face:


a. după sensul literar al termenilor;
b. după voinţa concordantă a părţilor;
c. după voinţa declarată a părţilor.

52
237. Contractelor nenumite li se aplică:
a. dispoziţiile generale privitoare la contracte;
b. dispoziţiile speciale aplicabile contractului cu care se
aseamănă cel mai mult;
c. dispoziţiile generale privitoare la contracte, iar dacă
acestea nu sunt îndestulătoare regulile speciale
privitoare la contractul numit cu care se aseamănă cel
mai mult.

238. Elementele raportului juridic de obligaţie sunt:


a. subiectele, conţinutul şi obiectul;
b. subiectul activ, subiectul pasiv şi conţinutul;
c. subiectul activ, subiectul pasiv şi obiectul.

239. Constituie un mod de transformare a obligaţiilor:


a. imposibilitatea fortuită de executare;
b. compensaţia;
c. novaţia.

240. Efectele punerii în întârziere a debitorului:


a. debitorul răspunde pentru orice pierdere cauzată
creditorului anterior punerii în întârziere;
b. debitorul răspunde, de la data punerii în întârziere, pentru
orice pierdere cauzată de un caz fortuit, cu excepţia
situaţiei în care cazul fortuit îl liberează pe debitor de
însăşi executarea obligaţiei;
c. în cazul obligaţiilor solidare punerea în întârziere a unuia
dintre codebitorii solidari nu produce efecte şi în
privinţa celorlalţi.

53
241. Clauza penală:
a. este datorată când executarea obligaţiei a devenit
imposibilă din cauze neimputabile debitorului;
b. nu poate fi niciodată cumulată cu executarea în natură a
obligaţiei principale;
c. poate fi cumulată cu executarea în natură a obligaţiei
principale, când penalitatea a fost stipulată pentru
neexecutarea obligaţiilor la timp sau în locul stabilit.

242. Rezoluţiunea este o sancţiune care:


a. poate fi dispusă doar de instanţa de judecată;
b. poate fi dispusă de instanţa de judecată, la cerere, poate fi
declarată unilateral sau poate opera, în anumite cazuri,
de plin drept;
c. intervine şi în cazul neexecutării de mică însemnătate.

243. În materia simulaţiei:


a. terţii pot să opteze pentru opozabilitatea faţă de ei a
actului secret sau a actului public;
b. părţile sunt îndreptăţite să probeze simulaţia în condiţii
mai lesnicioase decât terţii;
c. acţiunea în simulaţie este o acţiune în constatare.

244. Acţiunea oblică se caracterizează prin:


a. creditorul exercită această acţiune datorită stării de
pasivitate a debitorului său;
b. efectul ei constă în desfiinţarea actului fraudulos încheiat
de debitor în dauna creditorului;
c. de admiterea ei profită doar creditorul care a exercitat-o.

54
245. Acţiunea revocatorie se caracterizează prin:
a. în cazul ei, se exercită un drept propriu al creditorului;
b. efectele admiterii ei sunt erga omnes;
c. este prescriptibilă, dacă prin lege nu se prevede altfel, în
termen de 3 ani de la data la care creditorul a cunoscut
sau trebuia să cunoască prejudiciul ce rezultă din actul
atacat.

246. Pentru fapta prejudiciabilă a minorului:


a. răspund în toate cazurile părinţii;
b. răspunde în toate cazurile comitentul dacă minorul avea
calitatea de prepus ;
c. temeiul răspunderii este diferit în funcţie de opţiunea
victimei, în cazul în care comitentul este părintele
minorului care a săvârşit fapta ilicită.

247. Răspunderea părinţilor pentru fapta prejudiciabilă a minorului:


a. este o formă a răspunderii pentru fapta proprie;
b. poate fi înlăturată dacă se probează că fapta copilului
constituie urmarea unei alte cauze decât modul în care
părinţii şi-au îndeplinit îndatoririle decurgând din
exerciţiul autorităţii părinteşti;
c. subzistă indiferent dacă părinţii dovedesc că nu au putut
împiedica fapta prejudiciabilă.

248. Paznicul juridic al animalului poate răspunde pentru


prejudiciile cauzate de animal:
a. dacă se dovedeşte vinovăţia sa, fie şi sub forma celei mai
uşoare culpe;
b. numai dacă animalul la momentul cauzării prejudiciului
se află sub paza acestuia;
c. chiar dacă nu are calitatea de proprietar.

55
249. Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri:
a. nu se aplică în cazul coliziunii unor vehicule;
b. intervine independent de orice culpă a celui care are paza
lucrului;
c. revine doar proprietarului lucrului.

250. Răspunderea pentru prejudiciul cauzat prin căderea sau


aruncarea din imobil a unui lucru revine:
a. în toate cazurile, proprietarului imobilului;
b. celui care ocupă imobilul, chiar fără nici un titlu;
c. fie proprietarului fie celui care ocupă imobilul, în funcţie
de opţiunea victimei.

251. În materia răspunderii comitentului pentru fapta prepusului său:


a. regresul comitentului se fundamentează pe actul juridic
din care a izvorât raportul de prepuşenie;
b. comitentul este îndreptăţit să recupereze integral de la
prepus despăgubirile plătite victimei;
c. comitentul nu are drept de regres împotriva prepuşilor ori
de câte ori fapta săvârşită de aceştia are legătură cu
atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredinţate.

252. Sunt garanţii personale:


a. fideiusiunea, scrisoarea de garanţie, scrisoarea de confort;
b. garanţiile autonome şi dreptul de retenţie;
c. garanţiile autonome şi privilegiile.

253. Fideiusiunea :
a. este acel contract prin care fideiusorul se obligă faţă de
creditorul altei persoane să execute obligaţia
debitorului dacă acesta din urmă nu o execută;
b. este în toate cazurile un contract cu titlu gratuit;
c. nu poate fi impusă de lege sau dispusă de instanţa de
judecată.
254. În temeiul fideiusiunii:
a. creditorul este liber să aleagă de la cine pretinde
executarea obligaţiei, fie de la fideiusor, fie de la
debitorul său;
b. debitorul are facultatea de a cere creditorului să

56
urmărească, mai întâi bunurile fideiusorului;
c. fideiusorul este ţinut să îndeplinească obligaţia debitorului
numai dacă acesta nu o execută.

255. Privilegiile:
a. pot rezulta fie din convenţia părţilor, fie din lege;
b. acordă preferinţă unui creditor în considerarea creanţei
sale;
c. acordă preferinţă creditorului care şi-a înregistrat cel
dintâi cererea de înscriere în cartea funciară.

256. Ipoteca se caracterizează prin:


a. poate avea ca obiect doar bunuri imobile;
b. poate avea ca obiect bunuri mobile sau imobile, corporale
sau incorporale;
c. poate avea ca obiect bunuri mobile sau imobile,
inalienabile sau insesizabile, corporale sau incorporale.

257. Dacă prin lege nu se prevede altfel, ipoteca este opozabilă


terţilor:
de la data încheierii contractului de ipotecă;
din ziua înscrierii în registrele de publicitate;
de la data autentificării contractului de ipotecă.

57
258. Concursul ipotecilor mobiliare cu ipotecile imobiliare se
caracterizează prin:
a. se soluţionează în toate cazurile în favoarea creditorului a
cărui ipotecă are ca obiect un bun imobil, chiar dacă
acelaşi bun este grevat şi de ipoteci mobiliare;
b. sunt preferaţi creditorii a căror ipotecă independent de
obiectul acesteia, a fost anterior făcută publică în
registrele de publicitate aferente;
c. sunt preferaţi creditorii a căror ipotecă a fost anterior
înscrisă în registrele de publicitate iar dacă ipoteca
imobiliară a fost înscrisă în aceeaşi zi cu ipoteca
mobiliară, va avea preferinţă ipoteca imobiliară.

259. Contractul de ipotecă se încheie:


a. în toate cazurile, în formă autentică;
b. în toate cazurile, sub semnătură privată;
c. în formă autentică - în cazul ipotecii imobiliare, respectiv
în formă autentică sau sub semnătură privată - în cazul
ipotecii mobiliare.

260. Obiectul gajului:


a. poartă asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile, prezente
şi viitoare ale debitorului;
b. este limitat la bunurile mobile corporale sau titlurile
negociabile emise în formă materializată;
c. este limitat la bunurile mobile şi imobile, prezente ale
debitorului.

58
261. Publicitatea gajului se realizează:
a. prin deposedarea debitorului sau prin înscrierea gajului la
arhivă în cazul gajului bunurilor mobile;
b. prin deposedarea debitorului sau prin înscrierea gajului la
arhivă în cazul gajului bunurilor mobile şi prin
înscrierea în carte funciară în cazul gajului bunurilor
imobile;
c. prin înscrierea contractului de gaj în registrele speciale de
publicitate.

262. Dreptul de retenţie se caracterizează prin:


a. este o creaţie a doctrinei, şi, mai ales, a practicii judiciare
dar nu are o reglementare expresă;
b. conferă celui dator să remită sau să restituie un bun
posibilitatea de a-l valorifica dacă creditorul nu îşi
execută obligaţia izvorâtă din acelaşi raport de drept;
c. conferă celui dator să remită sau să restituie un bun
posibilitatea de a-l reţine cât timp creditorul nu îşi
execută obligaţia izvorâtă din acelaşi raport de drept.

263. Promisiunea faptei altuia reprezintă:


a. o convenţie prin care se prezumă că promitentul se
angajează personal dacă nu a reuşit să determine terţul
să încheie sau să ratifice un act;
b. o convenţie prin care promitentul se angajează la a
determina un terţ să încheie sau să ratifice un act;
c. o convenţie prin care o parte dispune ca cealaltă să dea, să
facă sau să nu facă ceva în folosul unei terţe persoane
care nu participă la încheierea actului.

59
264. Principiul relativităţii efectelor contractului reprezintă:
a. regula de drept conform căreia convenţiile legal făcute au
putere de lege între părţile contractante;
b. modul de a defini obligativitatea contractului în raport cu
terţii;
c. regula de drept, conform căreia contractul produce efecte
numai între părţi.

265. Care sunt efectele stipulaţiei pentru altul:


a. beneficiarul dobândeşte dreptul de a cere direct
promitentului executarea prestaţiei;
b. dreptul terţului beneficiar există, independent dacă acesta
acceptă sau nu stipulaţia;
c. stipulantul poate să ceară executarea obligaţiei, în
favoarea sa, printr-o acţiune personală.

266. Care sunt condiţiile simulaţiei:


a. contractul public să se încheie întotdeauna în forma
autentică;
b. actul secret să se încheie anterior sau concomitent cu actul
public;
c. actul secret să se încheie anterior sau posterior actului
public.

267. Care sunt efectele simulaţiei:


a. actul secret care modifică un act public are putere atât
între părţile contractante, succesorii universali sau cu
titlu universal, cât şi faţă de terţi;
b. inopozabilitatea faţă de terţi a situaţiei juridice create prin
actul secret;
c. nulitatea actului secret.

60
268. Ce este acţiunea în declararea simulaţiei:
a. acţiunea civilă prin care se urmăreşte constatarea
caracterului simulat al contractului secret;
b. acţiunea civilă prin care se urmăreşte constatarea
caracterului simulat al contractului public;
c. acţiunea civilă prin care se urmăreşte constatarea
caracterului simulat al contractului public şi existenţa
contractului secret care modifică, total sau parţial,
contractul public.

269. Prin ce se deosebeşte rezoluţiunea contractului de nulitatea


contractului:
a. cauzele nulităţii sunt posterioare momentului încheierii
contractului;
b. cauza rezoluţiunii este întotdeauna posterioară încheierii
contractului;
c. cauza rezoluţiunii este concomitentă încheierii
contractului.

270. Nulitatea contractului încheiat în formă autentică:


a. nu poate fi constatată sau declarată prin acordul părţilor;
b. dă dreptul părţii prejudiciate să ceară obligarea notarului
public la repararea prejudiciilor suferite, în condiţiile
răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie dacă
existenţa cauzei de nulitate rezultă din însuşi textul
contractului;
c. nu poate angaja răspunderea notarului public.

61
271. Confirmarea contractului:
a. este o modalitate de acoperire a nulităţii absolute sau
relative;
b. reprezintă situaţia în care contractul lovit de nulitate
absolută va produce efectele actului juridic pentru care
sunt îndeplinite condiţiile de fond şi de formă
prevăzute de lege;
c. este incidentă, de regulă, doar în cazul contractului
anulabil.

272. Contractul pe durată nedeterminată:


a. poate fi denunţat unilateral doar în schimbul unei prestaţii;
b. poate fi denunţat unilateral de oricare dintre părţi cu
respectarea unui termen rezonabil de preaviz;
c. poate fi denunţat unilateral doar dacă executarea
contractului nu a început.

273. Care sunt regulile subsidiare de interpretare a contractelor:


a. prioritatea voinţei declarate;
b. stipulaţiile înscrise în contractele de adeziune se
interpretează în favoarea celui care le-a propus;
c. contractul se interpretează în favoarea celui care se obligă.

274. În ce cazuri se consideră că tăcerea sau inacţiunea


destinatarului valorează acceptare:
a. atunci când aceasta rezultă din lege, din acordul părţilor,
din practicile statornicite între acestea, din uzanţe sau
din alte împrejurări;
b. numai atunci când aceasta rezultă din lege, din acordul
părţilor sau din uzanţe;
c. în cazul ofertei fără termen.

62
275. Cesiunea contractului este:
a. convenţia prin care creditorul cedent transmite
cesionarului o creanţă împotriva unui terţ;
b. reprezintă acea instituţie care permite unei părţi
contractante să îşi substituie un terţ în raporturile
născute dintr-un contract numai dacă prestaţiile nu au
fost integral executate;
c. reprezintă acea instituţie care permite unei părţi
contractante să îşi substituie un terţ în raporturile
născute dintr-un contract numai dacă prestaţiile nu au
fost integral executate, iar cealaltă parte consimte la
aceasta.

63
V. DREPT CIVIL. CONTRACTE SPECIALE

Autori: Conf. univ. dr. Oliviu Puie


Asistent univ. dr. Cecilia Șulea

276. Contractul de vânzare - cumpărare este:


a. un contract cu titlu gratuit;
b. un contract cu titlu oneros;
c. un contract unilateral.

277. Contractul de donaţie este:


a. un contract cu titlu oneros,
b. un contract cu titlu gratuit;
c. un contract sinalagmatic.

278. Contractul de vânzare – cumpărare este:


a. contractul prin vânzătorul transmite sau , după caz, se obligă
să transmită cumpărătorului proprietatea unui bun în schimbul
unui preţ pe care cumpărătorul se obligă să îl plătească;
b. contractul prin care vânzătorul transmite sau se obligă să
transmită cumpărătorului numai folosinţa unui bun în
schimbul unui preţ pe care cumpărătorul se obligă să îl
plătească;
c. contractul prin care vânzătorul se obligă să transmită
cumpărătorului un bun sub forma împrumutului de folosinţă.

279. Prin vânzare se poate transmite şi:


a. un dezmembrământ al dreptului de proprietate privată;
b. dreptul de administrare al unui bun proprietate publică
aparţinând statului sau unităţilor administrativ –
teritoriale;
c. dreptul de concesiune al unui bun proprietate publică sau
privată aparţinând statului sau unităţilor administrativ
– teritoriale.
280. Atunci când vânzarea are ca obiect bunuri de gen, proprietatea
se transferă cumpărătorului:
a. în momentul încheierii contractului de vânzare –
cumpărare, chiar dacă bunul nu este individualizat în

64
momentul încheierii contractului;
b. numai după individualizarea acestora prin predare,
numărare, cântărire, măsurare ori prin orice mod
convenit sau impus de natura bunului;
c. în momentul în care în care părţile au convenit asupra
bunului şi asupra preţului.

281. Dacă obiectul vânzării este un bun viitor, cumpărătorul


dobândeşte proprietatea:
a. în momentul încheierii contractului de vânzare –
cumpărare;
b. în momentul în care bunul s-a realizat;
c. în momentul în care părţile au convenit asupra bunului şi
asupra preţului.

282. În materie de vânzare de imobile :


a. dreptul de proprietate asupra imobilului vândut se
dobândeşte , atât între părţi , cât şi faţă de terţi , fără
înscrierea dreptului în cartea funciară ;
b. dreptul de proprietate asupra imobilului vândut se
dobândeşte , atât între părţi , cât şi faţă de terţi , numai
prin înscrierea în cartea funciară, pe baza actului sau
faptului care a justificat înscrierea;
c. dreptul de proprietate asupra imobilului vândut se
dobândeşte , atât între părţi , cât şi faţă de terţi , prin
înscrierea în cartea funciară, numai după finalizarea
lucrărilor de cadastru pentru fiecare unitate
administrativ –teritorială şi deschiderea la cerere sau
din oficiu, a cărţilor funciare pentru imobilele
respective, în conformitate cu dispoziţiile Legii
cadastrului şi publicităţii imobiliare nr.7/1996,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

283. Înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra


imobilului vândut şi a altor drepturi reale asupra
imobilului transmise prin vânzare, pe baza actului sau
faptului care a justificat înscrierea, încheiat după
intrarea în vigoare a noului Cod civil, se face .
a. până la finalizarea lucrărilor de cadastru pentru fiecare
unitate administrativ –teritorială şi deschiderea la

65
cerere sau din oficiu, a cărţilor funciare pentru
imobilele respective, în conformitate cu dispoziţiile
Legii cadastrului şi publicităţii imobiliare nr.7/1996,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
numai în scop de opozabilitate faţă de terţi;
b. până la finalizarea lucrărilor de cadastru pentru fiecare
unitate administrativ –teritorială şi deschiderea la
cerere sau din oficiu, a cărţilor funciare pentru
imobilele respective, în conformitate cu dispoziţiile
Legii cadastrului şi publicităţii imobiliare nr.7/1996,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
în scopul dobândirii dreptului de proprietate şi a altor
drepturi reale asupra imobilului asupra imobilului,
numai în scop de dobândire a dreptului de proprietate
asupra imobilului vândut şi a altor drepturi reale
asupra imobilului transmise prin vânzare;
c. până la finalizarea lucrărilor de cadastru pentru fiecare
unitate administrativ –teritorială şi deschiderea la
cerere sau din oficiu, a cărţilor funciare pentru
imobilele respective, în conformitate cu dispoziţiile
Legii cadastrului şi publicităţii imobiliare nr.7/1996,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
în scopul dobândirii dreptului de proprietate şi a altor
drepturi reale asupra imobilului asupra imobilului, atât
în scopul dobândirii dreptului de proprietate asupra
imobilului vândut şi a altor drepturi reale asupra
imobilului transmise prin vânzare, cât şi în
scopul.asigurării opozabilităţii faţă de terţi.

66
284. Dreptul de proprietate şi alte drepturi reale asupra imobilului
transmise prin vânzare, sub condiţie suspensivă sau
rezolutorie:
a. se intabulează în cartea funciară;
b. se pot înscrie provizoriu în cartea funciară;
c. se notează în cartea funciară.

285. Locaţiunea şi cesiunea de venituri:


a. se intabulează în cartea funciară;
b. se înscriu provizoriu în cartea funciară,
c. se notează în cartea funciară.

286. Donaţiile indirecte, cele deghizate şi darurile manuale se


încheie :
a. numai prin înscris autentic;
b. pot fi încheiate şi printr-un înscris sub semnătură privată;
c. prin simplul acord de voinţă al părţilor , fără îndeplinirea
vreunei condiţii de formă.

287. Promisiunea de donaţie, sub sancţiunea nulităţii absolute :


a. este supusă formei autentice;
b. poate fi încheiată sub forma unui înscris sub semnătură
privată;
c. poate încheiată , în funcţie de voinţa părţilor , atât sub
forma unui înscris sub semnătură privată, cât şi prin
înscris autentic.

288. Validitatea contractului de vânzare-cumpărare de terenuri, este


condiţionată de :
a. încheierea contractului de vânzare –cumpărare sub forma
unui înscris sub semnătură privată;
b. încheierea contractului de vânzare –cumpărare numai sub
forma unui înscris autentic;
c. nu este condiţionată de îndeplinirea vreunei condiţii de formă.
289. Promisiunea de donaţie se revocă de drept dacă:
a. anterior executării sale se iveşte unul dintre cazurile de
revocare pentru ingratitudine;
b. posterior executării sale se iveşte unul dintre cazurile de
revocare pentru ingratitudine;

67
c. posterior executării sale, situaţia materială a promitentului
s-a deteriorat într-o asemenea măsură încât executarea
promisiunii a devenit excesiv de oneroasă pentru
acesta ori promitentul a devenit insolvabil.

290. În cazul donaţiei cu sarcini când sarcina a fost stipulată în


favoarea unui terţ, terţul poate cere:
a. revocarea donaţiei încheiate între stipulant şi promitent;
b. numai executarea sarcinii;
c. atât revocarea donaţiei încheiate între stipulant şi
promitent, cât şi executarea sarcinii.

291. Locatorul este obligat să predea locatarului bunul împreună cu


toate accesoriile sale:
a. indiferent de starea la care se află la momentul încheierii
contractului de locaţiune;
b. în starea corespunzătoare utilizării bunului dat în
locaţiune;
c. chiar dacă bunul dat în locaţiune nu are o stare
corespunzătoare de folosinţă la momentul predării
bunului dat în locaţiune.

292. În cazul unor locaţiuni succesive ale căror perioade se


suprapun, fie şi parţial, conflictul dintre locatari , în
cazul imobilelor înscrise în cartea funciară, se rezolvă:
a. în favoarea locatarului care şi-a intabulat locaţiunea în
cartea funciară;
b. în favoarea locatarului care a intrat cel dintâi în folosinţa
bunului , chiar dacă acesta nu a îndeplinit formalităţile
de publicitate imobiliară;
c. în favoarea locatarului care şi-a notat dreptul în cartea funciară.
293. Mandatul poate fi :
a. numai cu titlu gratuit;
b. numai cu titlu oneros,
c. poate fi cu titlu gratuit sau cu titlu oneros.

294. Mandatul general îl autorizează pe mandatar să efectueze:


a. acte de înstrăinare sau grevare, tranzacţii ori
compromisuri, pentru a se putea obliga prin cambii sau
bilete la ordin ori pentru a intenta acţiuni în justiţie,

68
precum şi pentru a încheia orice alte acte de dispoziţie,
chiar în lipsa unei împuterniciri acordate în mod
expres de către mandant mandatarului;
b. numai acte de conservare;
c. numai de acte de conservare şi de administrare.

295. În lipsă de stipulaţie contrară :


a. cheltuielile pentru încheierea contractului de vânzare-
cumpărare sunt în sarcina cumpărătorului;
b. cheltuielile pentru încheierea contractului de vânzare-
cumpărare sunt în sarcina vânzătorului;
c. cheltuielile pentru încheierea contractului de vânzare-
cumpărare sunt în sarcina ambelor părţi contractante.

296. Intră în categoria interdicţiilor de a cumpăra, direct sau prin


persoane interpuse drepturi litigioase .
a. cumpărarea drepturilor succesorale ori a cotelor părţi din
dreptul de proprietate de la comoştenitori sau
coproprietari , după caz;
b. cumpărarea direct sau prin persoane interpuse de drepturi
litigioase de către judecătorii, procurorii, grefierii,
executorii, avocaţii , notarii publici, consilierii juridici
şi practicienii în insolvenţă, care sunt de competenţa
instanţei judecătoreşti în a cărei circumscripţie îşi
desfăşoară activitatea;
c. cumpărarea unui drept litigios în vederea îndestulării unei
creanţe care s-a născut înainte ca dreptul să fi devenit litigios.
297. Pentru validitatea contractului de vânzare –cumpărare, preţul
trebuie să îndeplinească următoarele condiţii :
a. să fie serios şi determinat sau cel puţin determinabil;
b. preţul poate să fie fictiv;
c. preţul poate să fie chiar şi derizoriu.

298. Vânzătorul este obligat să îl garanteze pe cumpărător împotriva


evicţiunii ce rezultă din pretenţiile unui terţ:
a. numai dacă pretenţiile terţului sunt întemeiate pe un drept
născut anterior datei vânzării şi care nu a fost adus la
cunoştinţa cumpărătorului până la acea dată;
b. dacă pretenţiile terţului sunt întemeiate pe un drept născut
ulterior datei vânzării, care au fost aduse la cunoştinţa

69
cumpărătorului;
c. pretenţiile terţului sunt întemeiate pe un drept născut
anterior datei vânzării care a fost adus la cunoştinţa
cumpărătorului la data vânzării.

299. Vânzătorul este obligat să garanteze contra evicţiunii faţă de


orice dobânditor subsecvent, făcând deosebirea :
a. după cum dobândirea este cu titlu oneros;
b. după cum dobândirea este cu titlu gratuit;
c. fără a deosebi după cum dobândirea este cu titlu oneros
ori cu titlu gratuit.

300. Dreptul convenţional de preempţiune în legătură cu un imobil


care face obiectul vânzării :
a. nu trebuie notat în cartea funciară;
b. se notează în cartea funciară;
c. se înscrie provizoriu în cartea funciară.

70
301. Terenurile din fondul forestier aflate în proprietate privată pot
fi vândute:
a. fără respectarea vreunei condiţii de formă cerute pentru
validitatea contractului de vânzare-cumpărare;
b. cu respectarea, în ordine, a dreptului de preempţiune al
coproprietarilor şi vecinilor;
c. fără respectarea dreptului de preempţiune al
coproprietarilor şi vecinilor.

302. Pentru nerespectarea obligaţiilor contractuale dintr-un contract


de vânzare-cumpărare oricare din părţile contractului
poate solicita :
a. rezoluţiunea contractului , cu daune interese , dacă este
cazul;
b. rezoluţiunea contractului de vânzare –cumpărare pentru o
parte a contractului, numai atunci când executarea sa
este indivizibilă;
c. rezilierea contractului de vânzare-cumpărare.

303. Rezoluţiunea contractului de vânzare –cumpărare :


a. poate fi dispusă numai de către instanţa de judecată, la
cerere;
b. poate fi dispusă de către instanţa de judecată, la cerere,
sau , după ca, poate fi declarată unilateral de către
partea îndreptăţită;
c. poate fi declarată doar unilateral de către partea
îndreptăţită.

304. Cei cărora le este interzis să cumpere ori să vândă:


a. pot să ceară anularea vânzării în nume propriu;
b. pot să ceară anularea vânzării în numele persoanei
ocrotite;
c. nu pot să ceară anularea vânzării nici în nume propriu,
nici în numele persoanei ocrotite.

305. În vânzările silite :


a. se datorează garanţie contra viciilor ascunse;
b. nu se datorează garanţie contra viciilor ascunse;
c. se datorează garanţie contra viciilor ascunse, indiferent

71
dacă viciile provin din faptul personal al vânzătorului
sau din faptul unui terţ.

306. Locaţiunea este contractul prin care :


a. locatorul se obligă să transmită locatarului folosinţa unui
bun pentru o anumită perioadă, în schimbul unui preţ,
numit chirie;
b. locatorul se obligă să transmită locatarului proprietatea
unui bun, în schimbul unui preţ, numit chirie;
c. locatorul poate să transmită locatarului atributul de
dispoziţie asupra bunului dat în locaţiune prin
înstrăinarea bunului dat în locaţiune.

307. Dacă locaţiunea a fost făcută fără determinarea duratei, oricare


dintre părţi poate solicita:
a. denunţarea contractului prin notificare, cu respectarea
termenului de preaviz stabilit de lege sau, în lipsă, de
uzanţe;
b. tacita relocaţiune;
c. rezoluţiunea contractului de locaţiune.

308. Locatorul garantează locatarul asupra viciilor ascunse ale


lucrului dat în locaţiune:
a. numai dacă le-a cunoscut la încheierea contractului de
locaţiune;
b. a ţinut seama că ele existau dinainte ori au survenit în
cazul locaţiunii;
c. chiar dacă nu le-a cunoscut la încheierea contractului şi
fără a ţine seama că ele existau dinainte ori au survenit
în cursul locaţiunii.

72
309. Nerespectarea obligaţiilor născute din contractul de locaţiune,
dă dreptul părţii prejudiciate:
a. de a solicita rezilierea locaţiunea, cu daune interese, dacă este
cazul;
b. de a solicita rezoluţiunea contractului de locaţiune;
c. de a solicita rezilierea contractului de locaţiune cu efect
retroactiv.

310. Locaţiunea încetează :


a. prin moartea locatorului;
b. prin moartea locatarului;
c. nu încetează nici prin moartea locatorului , nici prin
moartea locatarului.

311. Contractul de închiriere a locuinţei încetează:


a. în termen de 30 de zile de la decesul chiriaşului;
b. la data decesului chiriaşului,
c. în termen de 10 zile de la data decesului chiriaşului.

312. Contractul de arendare :


a. poate fi încheiat prin simplul acord de voinţă a părţilor;
b. se încheie în forma scrisă, sub sancţiunea nulităţii absolute;
c. poate fi încheiat numai în formă autentică.

313. Sunt lovite de nulitate relativă :


a. liberalităţile făcute soţului, rudelor în linie dreaptă sau
colateralilor privilegiaţi;
b. liberalităţile făcute altor rude până la al patrulea grad inclusiv,
dacă, la data liberalităţii, dispunătorl nu are soţ şi nici rude în
linie dreaptă sau colaterali privilegiaţi;
c. liberalităţile făcute medicilor, farmaciştilor sau altor persoane,
în perioada în care, în mod direct sau indirect, îi acordau
îngrijiri de specialitate dispunătorului pentru boala care este
cauză a decesului.
314. Donaţiile făcute viitorilor soţi sau unuia dintre ei, sub condiţia
încheierii căsătoriei :
a. produce efecte şi în cazul în care căsătoria nu se încheie;
b. nu produce efecte juridice în cazul în care căsătoria nu se
încheie;

73
c. produce efecte juridice printr-o clauză expresă prevăzută
în contractul de donaţie, chiar şi în ipoteza în care
căsătoria nu se încheie.

315. Acţiunea în revocare pentru ingratitudine poate fi exercitată:


a. împotriva donatorului;
b. numai împotriva donatarului;
c. împotriva moştenitorilor donatarului, dacă donatarul
moare înainte de introducerea acţiunii.

316. Darul manual :


a. se încheie valabil prin acordul de voinţă al părţilor;
b. se încheie valabil prin acordul de voinţă al părţilor, însoţit
de tradiţiunea lucrului;
c. bunurile mobile corporale cu o valoare de peste 25.000 lei
pot face obiectul darului manual.

317. Mandatarul din contractul de mandat cu reprezentare poate să


execute contractul de mandat şi :
a. prin substituirea unei alte persoane pentru executarea în
tot sau în parte a contractului, chiar dacă mandantul nu
l-a autorizat în mod expres pe mandatar să îşi
substituie o altă persoană în executarea în tot sau în
parte a mandatului;
b. prin substituirea unei alte persoane pentru executarea în
tot sau în parte a contractului, dacă mandantul l-a
autorizat expres pe mandatar să îşi substituie o altă
persoană în executarea în tot sau în parte a mandatului;
c. prin substituirea unui terţ, chiar în lipsa unei autorizări
exprese, fără înştiinţarea de îndată a mandantului cu
privire la substituire.
318. Dacă mandatul cu reprezentare este cu titlu oneros ,
mandatarul este ţinut:
a. să execute mandatul cu diligenţa unui bun proprietar;
b. să execute mandatul cu diligenţa pe care o manifestă în
propriile afaceri;
c. să execute mandatul cu prudenţa pe care o manifestă în
propriile afaceri.

319. Mandatarul din mandatul cu reprezentare, datorează dobânzi

74
pentru sumele întrebuinţate în folosul său :
a. începând din ziua întrebuinţării;
b. din ziua în care a fost pus în întârziere,
c. de la data cererii de formulare a cererii de chemare în
judecată, dacă a formulat o astfel de cerere.

320. În contractul de sublocaţiune:


a. locatorul este parte contractantă;
b. locatarul este parte contractantă;
c. efectele sublocaţiunii se produc şi faţă de locator.

321. Prin înstrăinarea bunului dat în locaţiune, dreptul locatarului


este opozabil
dobânditorului, în cazul imobilelor neînscrise în cartea funciară
:
a. dacă data certă a locaţiunii este posterioară datei certe a
înstrăinării;
b. dacă data certă a locaţiunii este anterioară datei certe a
înstrăinării;
c. dacă la data înstrăinării imobilului bunul se afla în
folosinţa locatarului.

75
322. Arendaşul :
a. poate obţine reducerea arendei în cazul în care pieirea
recoltei a avut loc după ce recolta a fost culeasă;
b. poate cere reducerea arendei atunci când cauza pagubei
era cunoscută la data încheierii contractului;
c. nu poate obţine, şi, respectiv, cere, reducerea arendei în
cazul în care pieirea recoltei a avut loc după ce recolta
a fost culeasă şi atunci când cauza pagubei era
cunoscută la data încheierii contractului.

323. Sublocaţiunea unui bun imobil este permisă:


a. dacă este încheiată sub forma unui înscris autentic,
b. nu contravine clauzelor contractului principal;
c. există o clauză expresă stipulată în contractul de
locaţiune.

324. Cesiunea contractului de locaţiune în accepţiunea noului Cod


civil :
a. vizează contractul de locaţiune în întregul său;
b. vizează numai drepturile locatarului;
c. vizează drepturile locatorului.

325. Sublocaţiunea şi cesiunea contractului de locaţiune având ca


obiect un bun mobil:
a. este permisă fără acordul scris al locatorului;
b. este permisă doar cu acordul scris al locatorului;
c. este permisă fără îndeplinirea vreunei formalităţi.

76
VI. DREPT CIVIL. SUCCESIUNI

Autori: Lector univ. dr. Ribana Conț


Lector univ. dr. Oana Voica Nagy

326. Conform Codului civil, descendenţii sunt:


a. copiii defunctului şi urmaşii lor în linie dreaptă la
nesfârşit;
b. copiii și nepoții defunctului;
c. moștenitorii testamentari ai defunctului.

327. Moştenirea reprezintă:


a. transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedate,
către una sau mai multe persoane în fiinţă;
b. transmiterea patrimoniului unei persoane fizice sau
juridice către una sau mai multe persoane în fiinţă;
c. transmiterea patrimoniului unei persoane către una sau
mai multe persoane fizice sau juridice.

328. Moştenirea unei persoane se deschide:


a. în momentul decesului acesteia;
b. în termen de un an de la data decesului persoanei;
c. în termenul general de prescripţie.

329. Transmisiunea succesorală are următoarele caractere juridice:


a. este o transmisiune mortis causa, universală, unitară şi
indivizibilă;
b. este o transmisiune inter vivos, cu titlu particular, unitară
şi indivizibilă;
c. este o transmisiune mortis causa, universală, unitară şi
divizibilă.

330. Actele juridice asupra moştenirii nedeschise:


a. sunt lovite de nulitate relativă, dacă prin lege nu se
prevede altfel;
b. sunt lovite de nulitate absolută, dacă prin lege nu se

77
prevede altfel;
c. sunt valabile cu condiţia să fie în favoarea moştenitorilor
rezervatari.

331. Au capacitate succesorală:


a. comorienţii;
b. persoana juridică ce era în fiinţă la data întocmirii
testamentului, chiar a fost dizolvată până la data
decesului;
c. persoanele concepute dar nenăscute la data deschiderii
succesiunii.

332. Nedemnitatea de drept poate fi constatată:


a. doar la cererea moştenitorilor, în termen de 3 ani de la
data deschiderii succesiunii;
b. doar de notarul public, pe baza hotărârii judecătoreşti din
care rezultă nedemnitatea;
c. oricând la cererea oricărei persoane interesate, sau din
oficiu de către instanţa de judecată ori de către notarul
public, pe baza hotărârii judecătoreşti din care rezultă
nedemnitatea.

333. În privinţa persoanei care, cu rea credinţă, a ascuns, a alterat, a


distrus sau a falsificat testamentul defunctului:
a. operează nedemnitatea de drept;
b. poate opera nedemnitatea judiciară;
c. nu poate opera niciun tip de nedemnitate succesorală,
deoarece aceasta priveşte doar moştenirea legală.

78
334. Orice succesibil poate cere instanţei judecătoreşti să declare
nedemnitatea judiciară în termen de:
a. un an de la data deschiderii moştenirii;
b. 6 luni de la data deschiderii moştenirii;
c. oricând.

335. Nedemnitatea succesorală:


a. desfiinţează toate actele juridice, referitoare la bunurile
moştenirii, încheiate de nedemn cu terţe persoane;
b. nu produce efecte faţă de descendenţii nedemnului;
c. produce efecte de la data hotărârii care constată
nedemnitatea.

336. Actele de conservare precum şi cele de administrare încheiate


între nedemn şi terţ:
a. se desfiinţează ca urmare a constatării nedemnităţii
succesorale;
b. sunt valabile în măsura în care profită moştenitorilor;
c. sunt valabile dacă terţii sunt de bună credinţă.

337. Reabilitarea nedemnului sau prescripţia executării pedepsei


penale:
a. nu poate înlătura efectele nedemnităţii;
b. înlătură efectele nedemnităţii;
c. înlătură efectele nedemnităţii cu condiţia existenţei unui
legat în favoarea nedemnului.

338. Vocaţia la moştenire reprezintă:


a. chemarea la moştenire a succesibililor, conferită fie prin
lege, fie prin voinţa lui de cujus prin testament;
b. chemarea la moştenire a succesibililor ca efect al
devoluţiunii legale;
c. chemarea la moştenire a succesibililor, conferită fie prin
lege, fie prin voinţa lui de cujus, prin testament sau donaţie.
339. Sunt moştenitori legali:
a. soţul supravieţuitor şi descendenţii defunctului;
b. soţul supravieţuitor, descendenţii, ascendenţii şi colateralii
acestuia după caz;
c. soţul supravieţuitor, descendenţii, ascendenţii şi colateralii

79
până la gradul al IV-lea inclusiv.

340. În lipsa moştenitorilor legali sau testamentari, patrimoniul


defunctului se transmite:
a. statului;
b. comunei oraşului sau, după caz municipiului în a cărui
rază teritorială se aflau bunurile la data deschiderii
moştenirii;
c. comunei oraşului sau, după caz municipiului în a cărui
rază teritorială îşi avea domiciliul defunctul.

341. Pot veni la moştenire prin reprezentare succesorală:


a. toţi descendenţii defunctului;
b. descendenţii colateralilor ordinari;
c. numai descendenţii copiilor defunctului şi descendenţii
fraţilor sau surorilor defunctului.

342. Prin reprezentare succesorală, reprezentantul urcă în drepturile


ascendentului său:
a. pentru a culege partea din moştenire ce i s-ar fi cuvenit
acestuia dacă nu ar fi fost nedemn faţă de defunct sau
decedat la data deschiderii moştenirii;
b. pentru a culege partea din moştenire ce i s-ar fi cuvenit
acestuia dacă nu ar fi fost decedat la data deschiderii
moştenirii;
c. pentru a culege partea din moştenire ce i s-ar fi cuvenit
acestuia dacă nu ar fi fost nedemn faţă de defunct.

80
343. Reprezentarea:
a. operează chiar dacă reprezentantul este nedemn faţă de
reprezentat;
b. nu operează dacă reprezentantul a renunţat la moştenirea
lăsată de reprezentat;
c. nu operează dacă reprezentantul a fost dezmoştenit de
reprezentat.

344. În cazurile în care operează reprezentarea succesorală,


moştenirea se împarte:
a. pe tulpină;
b. pe capete;
c. potrivit principiului proximităţii gradului de rudenie cu
defunctul între moştenitorii din aceeaşi clasă.

345. Soţul supravieţuitor îl moşteneşte pe soţul decedat, dacă:


a. acesta din urmă a lăsat un testament în favoarea soţului;
b. la data deschiderii moştenirii, nu există o hotărâre de
divorţ definitivă;
c. la data deschiderii moştenirii, nu există o hotărâre de
divorţ irevocabilă.

346. Soţul supravieţuitor beneficiază de un drept de abitaţie asupra


casei în care a locuit până la deschiderea moştenirii:
a. dacă nu este titular al niciunui drept real de a folosi o altă
locuinţă corespunzătoare nevoilor sale;
b. dacă nu este titularul unui drept de proprietate asupra unei
locuinţe corespunzătoare nevoilor sale;
c. dacă locuinţa se afla în proprietatea exclusivă a lui de
cujus.

81
347. Dreptul de abitaţie al soţului supravieţuitor se stinge:
a. la partaj, dar nu mai devreme de 3 ani de la data
deschiderii succesiunii;
b. în caz de recăsătorire a soţului supravieţuitor;
c. în caz de neînţelegere între soţul supravieţuitor şi ceilalţi
comoştenitori asupra restrângerii dreptului la abitaţie.

348. Sunt moştenitori rezervatari:


a. părinţii defunctului;
b. fraţii defunctului;
c. bunicii defunctului.

349. Colateralii ordinari:


a. nu sunt moştenitori rezervatari;
b. pot veni la moştenire prin reprezentare;
c. sunt obligaţi la raportul donaţiilor.

350. Soţul supravieţuitor are un drept special de moştenire :


a. asupra titlurilor de creanţă;
b. asupra mobilierului şi obiectelor de uz casnic care au fost
afectate folosinţei comune a soţilor;
c. asupra a ¼ parte din bunurile mobile care formează masa
succesorală.

351. Testamentul prezintă următoarele caractere juridice:


a. este un act unilateral solemn, personal, mortis causa,
esenţialmente revocabil;
b. act juridic unilateral, autentic, mortis causa, irevocabil;
c. act juridic unilateral, autentic, mortis causa, revocabil.

82
352. Testamentul reciproc:
a. este lovit de nulitate relativă;
b. este permis dacă două sau mai multe persoane dispun,
prin acelaşi testament, în favoarea unui terţ;
c. este lovit de nulitate absolută.

353. Legatul în favoarea creditorului


a. este prezumat a fi făcut în compensaţia creanţei sale;
b. nu este prezumat a fi făcut în compensaţia creanţei sale;
c. este lovit de nulitate absolută.

354. Testamentul olograf:


a. este prohibit de Noul Cod Civil;
b. trebuie scris în întregime, datat şi semnat de mâna
testatorului;
c. trebuie, obligatoriu, să poarte semnătura testatorului.

355. Testamentul este un act:


a. autentic;
b. solemn;
c. olograf.

356. Testamentul întocmit în faţa medicului de gardă, cât timp


testatorul este internat într-o instituţie sanitară în care
notarul public nu are acces, este un testament:
a. caduc;
b. privilegiat;
c. olograf.

83
357. Retractarea revocării unui testament:
a. înlătură efectele revocării, chiar dacă testatorul şi-a
manifestat voinţa în sens contrar;
b. poate fi făcută în mod expres prin act autentic notarial sau
alt testament;
c. este interzisă de lege.

358. Legatul cu titlu universal este:


a. dispoziţia testamentară care conferă unuia sau mai multor
persoane, vocaţie la întreaga moştenire;
b. dispoziţia testamentară care conferă unuia sau mai multor
persoane, vocaţie la o fracţiune a moştenirii;
c. orice legat care nu este cu titlu particular.

359. Legatarul cu titlu particular al unor bunuri de gen:


a. dobândeşte proprietatea asupra acestora de la data
deschiderii moştenirii;
b. este titularul unei creanţe asupra moştenirii;
c. dacă testatorul nu a prevăzut altfel, va putea primii doar
bunuri de calitate superioară.

360. Distrugerea voluntară de către testator a bunului ce constituie


obiectul legatului cu titlu particular:
a. revocă implicit legatul;
b. obligă testatorul la înlocuirea bunului respectiv;
c. duce la caducitatea legatului.

361. Dacă bunul ce formează obiectul legatului cu titlu particular, a


pierit în totalitate din motive care nu ţin de voinţa
testatorului în timpul vieţii acestuia:
a. legatul se consideră revocat tacit;
b. legatul devine caduc;
c. testatorul este obligat să înlocuiască bunul respectiv.

362. Dispoziţia testamentară prin care moştenitorii legali au fost


dezmoşteniţi:
a. este caducă;
b. este supusă cauzelor de nulitate, absolută sau relativă
după caz;

84
c. este supusă cauzelor de nulitate relativă.

363. Rezerva succesorală reprezintă:


a. partea din bunurile moştenirii care revine succesorilor în
cazul devoluţiunii legale;
b. partea din bunurile moştenirii la care moştenitorii
rezervatari au dreptul în virtutea legii, chiar împotriva
voinţei defunctului manifestată prin liberalităţi ori
dezmoşteniri;
c. partea din succesiune care rămâne după executarea
dispoziţiilor testamentare.

364. Întinderea rezervei succesorale este:


a. jumătate din cota succesorală care, în absenţa
liberalităţilor ori dezmoştenirilor, s-ar fi cuvenit
moştenitorului rezervatar ca moştenitor legal;
b. o treime din cota succesorală care, în absenţa
liberalităţilor ori dezmoştenirilor, s-ar fi cuvenit
moştenitorului rezervatar ca moştenitor legal;
c. un sfert din cota succesorală care, în absenţa liberalităţilor
ori dezmoştenirilor, s-ar fi cuvenit moştenitorului
rezervatar ca moştenitor legal;

365. Dreptul la acţiunea în reducţiune a liberalităţilor excesive:


a. se prescrie în termen de 3 ani de la data deschiderii
moştenirii;
b. este imprescriptibil extinctiv;
c. se prescrie în termen de 6 luni de la data deschiderii
moştenirii.

85
366. Opţiunea succesorală este:
a. divizibilă şi susceptibilă de a fi afectată de termene;
b. indivizibilă şi nu poate fi afectată de nicio modalitate;
c. indivizibilă şi susceptibilă de a fi afectată de termene.

367. Dreptul de opţiune succesorală se exercită în termen de:


a. 6 luni de la data deschiderii moştenirii;
b. 3 ani de la data deschiderii moştenirii;
c. 1 an de la data deschiderii moştenirii.

368. Creditorii succesibilului:


a. nu pot accepta moştenirea;
b. pot accepta moştenirea sub beneficiu de inventar;
c. pot accepta moştenirea pe cale oblică în limita îndestulării
creanţei lor.

369. Sezina conferă moştenitorilor sezinari:


a. doar stăpânirea de fapt asupra patrimoniului succesoral;
b. stăpânirea de fapt şi dreptul de a administra patrimoniul;
c. doar să efectueze actele de conservare a patrimoniului
succesoral.

370. Sunt moştenitori sezinari:


a. doar soţul supravieţuitor;
b. soţul supravieţuitor şi descendenţii;
c. soţul supravieţuitor, descendenţii şi ascendenţii privilegiaţi.

371. Moştenitorii legali nesezinari:


a. nu pot dobândi sezina;
b. dobândesc sezina numai prin eliberarea certificatului de
moştenitor;
c. pot fi urmăriţi de creditorii moştenirii şi anterior intrării în
stăpânirea de fapt a masei succesorale.
372. Ieşirea din indiviziune:
a. poate fi cerută oricând de către moştenitori;
b. poate fi cerută în termen de 3 ani de la data deschiderii
succesiunii;
c. nu poate fi cerută când există clauze testamentare care
obligă comoştenitorii să rămână în indiviziune.

86
373. Ascendenţii privilegiaţi:
a. sunt moştenitori sezinari;
b. sunt obligaţi la raportul donaţiilor;
c. nu sunt moştenitori rezervatari.

374. Pentru a succede:


a. persoana trebuie să aibă capacitate deplină de exerciţiu;
b. persoana trebuie să existe în momentul deschiderii
succesiunii;
c. părinţii copilului să nu fi fost declaraţi nedemni de a
succede.

375. Nu este o acceptare voluntară tacită a moştenirii dacă


succesibilul:
a. renunţă la moştenire în schimbul unei sume de bani
primită de la ceilalţi moştenitori;
b. înstrăinează un bun succesoral având credinţa eronată că
acesta este proprietatea lui exclusivă;
c. se mută definitiv în locuinţa care face parte din masa
succesorală.

87
VII. DREPTUL FAMILIEI. CĂSĂTORIA ȘI RUDENIA

Autori: Profesor univ. dr. Teodor Bodoașcă


Asistent univ. drd. Cecilia Șulea

376. În sensul prevederilor legale privind protecţia copilului, prin


copil se înţelege:
a. numai persoana care nu a împlinit vârsta de 18 ani.
b. numai persoana care nu a dobândit capacitatea deplină de
exerciţiu.
c. persoana care întruneşte ambele cerinţe prevăzute la lit. a
şi b.

377. Atunci când copilul este ascultat în procedurile judiciare sau


administrative ce îl privesc, opiniile lui vor fi luate în
considerare:
a. de la caz la caz, conform aprecierii organului judiciar.
b. în funcţie de vârsta şi gradul său de maturitate.
c. în raport cu interesul său superior.

378. Logodna poate fi dovedită:


a. cu orice mijloc de probă.
b. numai cu înscrisuri.
c. numai cu mărturiile logodnicilor.

379. Căsătoria este încheiată în momentul în care:


a. ofiţerul de stare civilă, după ce a luat consimţământul
viitorilor soţi, îi declară căsătoriţi.
b. soţii semnează actul căsătoriei.
c. viitorii soţi au exprimat consimţământul la căsătorie.

88
380. În condiţiile legii, se poate căsători la vârsta de 16 ani:
a. numai femeia.
b. numai bărbatul.
c. atât femeia, cât şi bărbatul.

381. Încheierea căsătoriei persoanei care nu a împlinit vârsta de 16


ani:
a. este lovită de nulitate absolută.
b. este lovită de nulitate relativă.
c. poate fi confirmată prin convieţuirea soţilor.

382. Există căsătorie putativă atunci când:


a. ambii soţi sunt de rea-credinţă.
b. soţii au cunoscut cauza de nulitate în momentul încheierii
căsătoriei.
c. cel puţin unul dintre soţi este de bună-credinţă.

383. Căsătoria este fictivă atunci când:


a. este încheiată în alte scopuri decât acela de a întemeia o
familie.
b. este încheiată din eroare.
c. este încheiată ca urmare a dolului exercitat asupra soţilor
de o terţă persoană.

384. Între soţi, regimul matrimonial produce efecte:


a. din ziua încheierii convenţiei matrimoniale.
b. din ziua încheierii căsătoriei.
c. din ziua întocmirii actului căsătoriei.

385. În timpul căsătoriei, regimul matrimonial:


a. nu poate fi modificat.
b. poate fi modificat cu autorizarea instanţei de judecată.
c. poate fi modificat, în condiţiile legii.
386. Lichidarea regimului matrimonial poate interveni:
a. numai pe cale judiciară.
b. prin bună învoială dintre soţi.
c. numai pe cale notarială.

387. Locuinţa familiei este:

89
a. locuinţa comună a soţilor sau, în lipsă, locuinţa soţului la
care se află copiii.
b. locuinţa aflată în proprietatea comună în devălmăşie a
soţilor.
c. locuinţa aflată în proprietatea comună a soţilor.

388. Soţii contribuie la cheltuielile căsătoriei:


a. în mod egal
b. în raport cu mijloacele fiecăruia.
c. în raport cu mijloacele fiecăruia, dacă prin convenţia
matrimonială nu s-a prevăzut altfel.

389. Alegerea unui alt regim matrimonial decât cel al comunităţii


legale se face:
a. prin încheierea unei convenţii matrimoniale.
b. în momentul încheierii căsătoriei.
c. Prin încheierea unui contract nupţial.

390. Cu excepţiile prevăzute de lege, bunurile dobândite în timpul


comunităţii legale de oricare dintre soţi sunt:
a. bunuri comune.
b. bunuri comune în devălmăşie.
c. bunuri comune pe cote-părţi.

391. În cadrul regimului separaţiei de bunuri soţii pot avea:


a. numai bunuri proprii.
b. numai bunuri comune pe cote părţi.
c. bunuri din ambele categorii prevăzute la lit. a şi b.
392. Convenţia matrimonială poate fi modificată în timpul
căsătoriei:
a. după un an de la data încheierii convenţiei matrimoniale.
b. oricând după data încheierii căsătoriei.
c. după un an de la data încheierii căsătoriei.

393. Divorţul prin acordul soţilor poate fi pronunţat:


a. Indiferent de durata căsătoriei.
b. Dacă nu sunt copii minori rezultaţi din căsătorie.
c. După un an de la data încheierii căsătoriei şi dacă nu sunt
copii minori.

90
394. Paternitatea poate fi tăgăduită:
a. de copilul din afara căsătoriei.
b. de copilul din căsătorie.
c. numai de soţul mamei.

395. Recunoaşterea de filiaţie poate avea loc:


a. numai prin înscris autentic şi testament.
b. prin înscris sub semnătură privată.
c. prin declaraţie la serviciul de stare civilă.

396. Dreptul la stabilirea paternităţii copilului din afara căsătoriei


nu se prescrie:
a. în timpul vieţii presupusului tată.
b. în timpul vieţii copilului.
c. în timpul vieţii copilului şi a presupusului tată.

397. Adopţia a doi soţi sau foşti soţi:


a. este interzisă.
b. este permisă pentru motive temeinice.
c. este permisă de instanţa de judecată dacă există motive
temeinice.

398. Are drept la întreţinere persoana aflată în nevoie, neputându-se


întreţine:
a. din munca sa, datorită incapacităţii de a munci.
b. din munca sau din bunurile sale.
c. din lipsa unui câştig din cauza incapacităţii de a munci.

399. Stare de nevoie a persoanei îndreptăţite la întreţinere se poate


stabili:
a. prin orice mijloc de probă.
b. prin înscrisuri oficiale din care rezultă incapacitatea
acesteia de a munci.
c. prin înscrisuri autentice din care rezultă incapacitatea ei
de muncă.

400. Plata unei pensii de întreţinere poate fi dispusă de instanţa de


judecată:
a. în orice situaţie în care o persoană este obligată să
întreţină altă persoană.

91
b. atunci când obligaţia de întreţinere nu se execută de
bunăvoie, în natură.
c. la cererea creditorului obligaţiei legale de întreţinere.

92
VIII. DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ

Autor: Lector univ. dr. Dorina Maria Dan

401. Se aplică legea penală mai favorabilă:


a. atunci când legea nouă a intervenit după judecarea
definitivă a cauzei;
b. numai dacă fapta a fost dezincriminată;
c. atunci când de la săvârşirea infracţiunii şi până la
judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai
multe legi penale.

402. Se aplică legea penală română în virtutea principiului


personalităţii, dacă:
a. infractorul este cetăţean român sau o persoana juridică
română şi a comis infracţiunea în străinătate;
b. infractorul este cetăţean român, indiferent de locul unde a
comis infracţiunea;
c. infractorul este cetăţean străin sau apatrid care nu are
domiciliul în România şi a comis infracţiunea pe o
navă sub pavilion românesc.

403. Legea penală română se aplică, potrivit principiului


teritorialităţii, numai dacă:
a. infracţiunea a fost săvârşită pe teritoriul României,
indiferent de cetăţenia făptuitorului;
b. infracţiunea a fost comisă în străinătate şi făptuitorul este
cetăţean
c. infracţiunea a fost săvârşită pe teritoriul României şi
făptuitorul este obligatoriu cetăţean român sau apatrid
cu domiciliul în ţară.

404. Aplicarea legii penale mai favorabile:


a. este obligatorie dacă, de la săvârşirea infracţiunii şi până
la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau
mai multe legi penale, indiferent de cetăţenia

93
infractorului şi locul săvârşirii infracţiunii;
b. este obligatorie dacă, de la săvârşirea infracţiunii şi până
la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau
mai multe legi penale, indiferent de cetăţenia
infractorului, dacă infracţiunea a fost comisă pe
teritoriul României;
c. este obligatorie dacă, de la săvârşirea infracţiunii şi până
la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau
mai multe legi penale, dacă infractorul este cetăţean
român, indiferent de locul comiterii infracţiunii.

405. În cazul în care fapta nu este savârşită cu forma de vinovaţie


cerută de legea penală:
a. făptuitorul va fi sancţionat între limitele pedepsei
prevăzute de lege pentru acea infracţiune;
b. făptuitorul nu va fi pedepsit conform legii penale,
deoarece fapta nu constituie infracţiune;
c. făptuitorului i se aplică de către instanţă o amendă
contravenţională;

406. Pentru a fi subiect activ al infracţiunii persoana fizică trebuie


să îndeplinească printre altele şi condiţiile generale:
a. să fie titulară a valorii sociale ocrotită de lege;
b. să acţioneze singură;
c. să fie responsabilă.

407. Conform Codului penal in vigoare, subiect activ al infracţiunii


poate fi:
a. numai persoana fizică ce a împlinit vârsta de 16 ani;
b. numai persoana fizică ce a împlinit vârsta de 18 ani;
c. persoana fizica si persoana juridica.

408. Subiectul activ calificat al infracţiunii trebuie să îndeplinească


printre altele şi anumite condiţii ce privesc:
a. calitatea cerută în norma incriminatoare;
b. voinţa de a săvârşi o faptă calificată;
c. posibilitatea de a evita rezultatul.

409. Subiectul pasiv al infracţiunii trebuie să îndeplinească printre


altele şi anumite condiţii ce privesc:

94
a. titular al valorii sociale ocrotite;
b. sa aibă o calificare profesionala;
c. vârsta de minim 16 ani.

410. Dacă locul de săvârşire a faptei, în conţinutul infracţiunii,


constituie o condiţie cu rol de element circumstanţial
agravant, nerealizarea acesteia:
a. face ca fapta să nu mai fie infracţiune;
b. nu influenţează existenţa infracţiunii în varianta tip;
c. nu influenţează existenţa infracţiunii în varianta calificată.

411. Dacă timpul săvârşirii faptei, în conţinutul infracţiunii,


constituie o condiţie cu rol de element circumstanţial
agravant, nerealizarea acesteia:
a. face ca fapta să nu mai fie infracţiune;
b. nu influenţează existenţa infracţiunii în varianta tip;
c. nu influenţează existenţa infracţiunii în varianta calificată.

412. Când timpul în care se săvârşeşte fapta, în conţinutul


infracţiunii, reprezintă o condiţie esenţială,
nerealizarea acesteia:
a. face ca fapta să nu se realizeze în variantă calificată;
b. nu influenţează existenţa infracţiunii;
c. face ca fapta să nu fie infracţiune.

95
413. Elementul material al laturii obiective în conţinutul
infracţiunii:
a. este expres desemnat;
b. se deduce din împrejurările arătate în normă;
c. poate lipsi.

414. Cercetarea legăturii de cauzalitate este necesară:


a. în cazul infracţiunilor materiale sau de rezultat;
b. numai la infracţiunile formale;
c. la toate infracţiunile.

415. Existenţa vinovăţiei ca trăsătură esenţială a infracţiunii:


a. presupune întotdeauna existenţa vinovăţiei ca element al
conţinutului infracţiunii
b. nu presupune întotdeauna existenţa vinovăţiei ca element
al conţinutului infracţiunii;
c. este identica cu existenta vinovăţiei ca element al
conţinutului infracţiunii.

416. Când infractorul prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l


acceptă, socotind fără temei că acesta nu se va
produce, modalitatea vinovăţiei este:
a. intenţia indirectă;
b. culpa cu prevedere;
c. culpa simplă.

417. Infracţiunile omisive se săvârşesc:


a. numai din culpă cu prevedere, afară de cazul când legea
sancţionează
b. fie cu intenţie, fie din culpă, afară de cazul când legea
sancţionează numai săvârşirea lor cu intenţie;
c. numai din culpă fără prevedere.

418. Când infractorul nu prevede rezultatul faptei sale, deşi trebuia


şi putea să-l prevadă, modalitatea vinovăţiei este:
a. intenţia depăşită;
b. culpa cu prevedere;
c. culpa simplă.

96
419. Fapta constând într-o acţiune săvârşită din culpă constituie
infracţiune:
a. numai dacă se prevede expres în legea penală;
b. întotdeauna;
c. numai dacă se sancţionează cu închisoare.

420. Fapta constând în inacţiune constituie infracţiune:


a. fie că se săvârşeşte cu intenţie fie din culpă dacă legea nu
restrânge sancţionarea numai când se săvârşeşte cu
intenţie
b. numai când este săvârşită cu intenţie
c. numai când se săvârşeşte din culpă

421. Culpa simplă există:


a. când făptuitorul nu prevede rezultatul infracţiunii deşi
trebuia şi putea să-l prevadă;
b. când făptuitorul nu prevede rezultatul infracţiunii, pentru
că acesta nu putea sub nicio formă să fie prevăzut;
c. când făptuitorul prevede rezultatul infracţiunii dar nu-l
urmăreşte.

422. Praeterintenţia nu este:


a. o formă de vinovăţie;
b. o cauză care înlătură caracterul penal al faptei;
c. intenţia depăşită.

97
423. Constituie elemente ale laturii obiective a conţinutului
constitutiv al unei infracţiuni:
a. elementul material al infracţiunii;
b. elementul subiectiv al infracţiunii;
c. forma de vinovăţie cu care este comisă fapta.

424. Verbum regens desemnează:


a. urmarea imediată;
b. elementul material;
c. latura subiectivă.

425. Este cauză justificativă:


a. excesul neimputabil;
b. desistarea;
c. starea de necesitate.

426. În cazul faptelor în care există vreuna dintre cauzele


justificative prevăzute de legea penală:
a. efectele cauzelor justificative nu se extind şi asupra
participanţilor;
b. efectele cauzelor justificative se extind şi asupra
participanţilor;
c. acestea nu au nici o relevanţă în ceea ce priveşte condiţiile
esenţiale ale infracţiunii.

427. Depăşirea limitelor legitimei apărări este:


a. circumstanţă atenuată legală;
b. o cauză care înlătură răspunderea penală;
c. o cauză justificativă.

98
428. În cazul legitimei apărări, atacul nu trebuie să fie:
a. indirect, îndepărtat, formal;
b. material, direct, imediat;
c. injust, îndreptat împotriva celui care se apără sau a altuia.

429. Excesul neimputabil este:


a. circumstanţă atenuantă legală;
b. cauza care înlătură răspunderea penală;
c. o cauză de neimputabilitate.

430. Starea de necesitate este:


a. o cauză care înlătură consecinţele condamnării;
b. o cauză care înlătură răspunderea penală;
c. o cauză justificativă.

431. Cazul fortuit:


a. este o cauză de nepedepsire;
b. atrage reducerea cu jumătate a limitelor legale ale
pedepsei;
c. este o cauză de neimputabilitate.

432. Nu sunt cauze justificative:


a. legitima apărare;
b. cazul fortuit şi intoxicaţia;
c. exercitarea unui drept sau îndeplinirea unei obligaţii.

433. Starea de intoxicaţie voluntară cu substanţe psihoactive, când a


fost provocată în vederea comiterii infracţiunii:
a. poate constitui o cauză justficativă ;
b. înlătură caracterul penal al faptei;
c. constituie întotdeauna o circumstanţă agravantă.

434. În dreptul penal eroarea este o cauză de neimputabilitate:


a. numai dacă poartă asupra greşitei cunoaşteri a legii
penale;
b. numai dacă poartă asupra greşitei cunoaşteri a existenţei
unei stări, situaţii sau împrejurări de care depinde
caracterul penal al faptei;
c. când priveşte un element constitutiv al infracţiunii

99
săvârşite din culpă.

435. Eroarea:
a. nu produce efecte în cazul necunoaşterii unei dispoziţii
legale extrapenale;
b. se aplică şi faptelor săvârşite din culpă pe care legea
penală le pedepseşte, numai dacă necunoşterea stării,
situaţiei sau împrejurării nu este ea însăşi rezultatul
culpei;
c. nu se aplică niciodată faptelor săvârşite din culpă pe care
legea penală le pedepseşte.

436. Constrângerea morală este o cauză de neimputabilitate dacă:


a. făptuitorul este ameninţat cu pierderea locului de muncă;
b. făptuitorul sau altă persoană este ameninţat cu un pericol
grav;
c. făptuitorul putea înlătura pericolul printr-o faptă
neprevăzută de legea penală.

437. Tentativa se pedepseşte:


a. numai in cazul infracţiunile contra persoanei;
b. întotdeauna;
c. numai când legea prevede în mod expres aceasta.

100
438. Dacă s-au stabilit mai multe pedepse complementare de
aceeaşi natură şi cu acelaşi conţinut în caz de concurs
de infracţiuni:
a. se aplică toate pedepsele complementare stabilite;
b. se aplică cea mai grea dintre acestea;
c. nu se mai aplică nici o pedeapsă complementară.

439. Pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi:


a. poate fi aplicată dacă pedeapsa principală stabilită este
detenţiunea pe viată;
b. poate fi aplicată pe lângă oricare dintre pedepsele
principale;
c. poate fi aplicată dacă pedeapsa principală stabilită este
închisoarea sau amenda şi instanţa constată, că faţă de
natura şi gravitatea infracţiunii, a împrejurărilor cauzei
şi persoana infractorului, aceasta este necesară .

440. Pedeapsa complementară a degradării militare:


a. este obligatorie dacă pedeapsa aplicată oricărei persoane
este de 10 ani sau mai mare;
b. este obligatorie dacă pedeapsa aplicată militarilor în
activitate, rezerviştilor sau celor în retragere, este
închisoare mai mare de 10 ani sau detenţiunea pe viată;
c. este facultativă dacă pedeapsa aplicată militarilor în
activitate, rezerviştilor sau celor în retagere este
închisoare de cel mult 10 ani sau detenţiunea pe viată.

441. Pedeapsa accesorie se dispune:


a. în toate cazurile în care s-a aplicat o pedeapsă principală,
indiferent de natura şi gravitatea acesteia;
b. dacă s-a aplicat pedeapsa închisorii sau a detenţiunii pe
viaţă;
c. dacă s-a aplicat pedeapsa amenzii.

101
442. Pedeapsa accesorie nu se poate dispune:
a. dacă infractorului i s-a aplicat detenţiunea pe viaţă;
b. dacă infractorul a fost condamnat la pedeapsa închisorii
mai mică de un an;
c. dacă infractorului i s-a aplicat pedeapsa amenzii.

443. Măsurile de siguranţă de natură diferită, luate în cazul


concursului de infracţiuni:
a. se cumulează;
b. se aplică cea mai grea dintre ele;
c. se aplică numai dacă instanţa consideră necesar.

444. Dacă în cazul concursului de infracţiuni s-au luat mai multe


măsuri de siguranţă, de aceeaşi natură şi cu acelaşi
conţinut, dar pe durate diferite, acestea:
a. se cumulează;
b. se aplică o singură dată măsura de siguranţă cu durata cea
mai mare;
c. se aplică măsura de siguranţă cu durata cea mai lungă care
poate fi sporită.

445. Măsura de siguranţă a internării medicale:


a. se aplică numai minorilor;
b. se aplică atunci când făptuitorul este bolnav psihic,
consumator cronic de substanţe psihoactive sau suferă
de o boală infecto-contagioasă şi prezintă pericol
pentru societate;
c. se aplică numai la cererea părţii vătămate.

102
446. Măsura de siguranţă a internării medicale:
a. nu este o măsură educativă;
b. se aplică numai minorilor;
c. se aplică numai dacă făptuitorul îndeplineşte condiţiile
pentru a răspunde penal şi este sancţionat cu o
pedeapsă de cel puţin un an închisoare sau amenda.

447. Măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a


exercitării unei profesii, poate fi revocată la cerere:
a. după terminarea un unui termen de cel puţin un an, dacă
se constată ca temeiurile care au impus luarea ei au
încetat;
b. după terminarea un unui termen de cel puţin 6 luni, dacă
se constată ca temeiurile care au impus luarea ei au
încetat;
c. după terminarea un unui termen de cel puţin 16 luni, dacă
se constată ca temeiurile care au impus luarea ei au
încetat.

448. Sunt supuse confiscării speciale:


a. bunurile care au fost date pentru a determina săvârşirea
unei fapte penale;
b. bunurile care au fost folosite la săvârşirea unei fapte
prevăzute de legea penală, indiferent în proprietatea
cui se află;
c. bunurile care au fost folosite la săvârşirea unei fapte
prevăzute de legea penală dacă sunt ale părţii
responsabile civilmente.

103
449. Măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a
exercitării unei profesii (art.111 C. pen.) se reţine
când:
a. făptuitorul a săvârşit fapta datorită necunoaşterii legii
penale;
b. făptuitorul a săvârşit fapta datorită incapacităţii,
nepregătirii sau a altor cauze care îl fac inapt pentru
ocuparea unei funcţii, pentru exercitarea unei profesii
sau meserii, ori pentru desfăşurarea unei alte activităţi;
c. făptuitorul a săvârşit fapta datorită capacităţii sale
extraordinare de muncă.

450. Pedepsele complementare se pot dispune pe o perioadă :


a. de maxim un an;
b. de la unu la 5 ani;
c. de minim 5 ani.

451. Care dintre următoarele drepturi din conţinutul pedepsei


complementare a interzicerii exercitării unor drepturi
se dispun cumulativ:
a. dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul
autorităţii de stat şi dreptul de a alege;
b. dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte
funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care
implică exerciţiul autorităţii de stat;
c. dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte
funcţii publice şi dreptul de alege.

452. Când hotărârea de a săvârşi o infracţiune a fost pusă în


executare, dar executarea a fost întreruptă, se
realizează:
a. o tentativă relativ improprie;
b. o tentativă imperfectă;
c. o tentativă perfectă.

453. Tentativa la infracţiunile din culpă:


a. se sancţionează atunci când legea prevede expres;
b. nu este posibilă;
c. nu se sancţionează.

104
454. Când sunt prevăzute în lege pedepse alternative pentru
infracţiunea
săvârşită, tentativa la o astfel de infracţiune se sancţionează cu
pedeapsa:
a. aleasă dintre cele alternative ale cărei limite se reduc la
jumătate;
b. mai gravă ale cărei limite se reduc la jumătate;
c. mai uşoară, cuprinsă între limitele ei speciale reduse la
jumătate.

455. Împiedicarea consumării faptei este:


a. o cauză care înlătură caracterul penal al faptei;
b. o cauză de nepedepsire;
c. o circumstanţă atenuantă.

456. Când hotărârea de a săvârşi o infracţiune a fost pusă în


executare, executare care a fost dusă până la capăt, dar
nu s-a produs rezultatul, se realizează:
a. o tentativă întreruptă;
b. o tentativă absurdă;
c. o tentativă perfectă.

457. Când imposibilitatea de consumare a infracţiunii se datorează


modului cum a fost concepută executarea, se
realizează:
a. o tentativă perfectă;
b. o tentativă imperfectă;
c. o tentativă absolut improprie.

458. Tentativa la săvârşirea unei infracţiuni se sancţionează:


a. numai la infracţiunile omisive şi dacă instanţa apreciază
necesară aplicarea pedepsei;
b. cu o pedeapsa cuprinsă între jumătatea minimului şi
jumătatea maximului prevăzut de lege pentru
infracţiunea consumată;
c. numai dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru
infracţiunea consumată este mai mare de 6 luni.

105
459. Desistarea şi împiedicarea producerii rezultatului sunt:
a. cauze care înlătură răspunderea penală;
b. cauze de nepedepsire;
c. cauze care înlătură executarea pedepsei.

460. Actele preparartorii sunt posibile numai în cazul infracţiunilor


comise:
a. din culpă;
b. cu intenţie;
c. cu orice formă de vinovăţie.

461. Actele preparatorii:


a. pot fi numai acte de pregătire materială;
b. pot fi acte de pregătire materială şi morală;
c. nu sunt împărţite în nici o categorie.

462. Tentativa nu este posibilă:


a. la infracţiunile săvârşite cu intenţie;
b. la infracţiunile săvârşite printr-o acţiune;
c. la infracţiunile cu execuţie promptă.

106
463. În situaţia în care o cantitate de otravă este insuficientă pentru
a ucide o persoană, se realizează o tentativă:
a. o tentativă absolut improprie;
b. o tentativă relativ improprie;
c. o tentativă imperfectă.

464. Tentativa:
a. este posibilă indiferent de natura infracţiunii săvârşite;
b. se pedepseşte în toate cazurile în care pedeapsa prevăzută
de lege pentru infracţiunea consumată este mai mare
de un an închisoare;
c. nu este posibilă în cazul infracţiunilor din culpă.

465. Desistarea este:


a. cauză de impunitate;
b. cauză care înlătură caracterul penal al faptei;
c. cauză care înlătură consecinţele condamnării.

466. Nu există tentativă:


a. în cazul în care consumarea infracţiunii nu a fost posibilă
datorită insuficienţei sau defectuozităţii mijloacelor
folosite;
b. atunci când consumarea infracţiunii nu a fost posibilă
datorită împrejurării că, în timpul când s-au săvârşit
actele de executare, obiectul lipsea de la locul unde
făptuitorul credea că se află;
c. atunci când imposibilitatea de consumare a infracţiunii
este datorită modului cum a fost concepută executarea.

107
467. În cazul infracţiunii continue succesive, prin întreruperea
activităţii şi reluarea acesteia:
a. se epuizează infracţiunea continuă şi se săvârşeşte o nouă
infracţiune continuă;
b. nu este afectată existenţa infracţiunii unice continue;
c. se realizează conţinutul unei infracţiuni complexe.

468. Infracţiunea continuată se comite:


a. numai cu praeterintentie;
b. numai cu intenţie;
c. numai din culpă cu prevedere.

469. Infracţiunea continuată există atunci când:


a. după o condamnare definitivă, cel condamnat săvârşeşte
din nou o infracţiune;
b. o persoană săvârşeşte la diferite intervale de timp, dar în
realizarea aceleiaşi rezoluţii mai multe acţiuni sau
inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul unei
infracţiuni;
c. în conţinutul unei infracţiuni intră, ca circumstanţă
agravantă sau atenuantă, o acţiune sau inacţiune
săvârşită în mod repetat, care constituie prin ea însăşi o
faptă prevăzută de legea penală.

470. Nu sunt forme ale unităţii legale de infracţiune:


a. infracţiunea de obicei;
b. infracţiunea complexă;
c. infracţiunea deviată.

108
471. Unitatea de rezoluţie infracţională cu care se săvârşesc
acţiunile sau
inacţiunile caracterizează:
a. concursul de infracţiuni;
b. infracţiunea continuată;
c. infracţiunea complexă.

472. Pluralitatea de infracţiuni constituie, după caz:


a. instigare, ori complicitate, sau coautorat;
b. concurs de infracţiuni, recidivă sau pluralitate
intermediară;
c. infracţiune continuă, sau continuată, ori complexă.

473. Sporul aplicabil celei mai grele pedepse cu închisoarea, dintre


cele stabilite de instanţa de judecată, în cazul
concursului de infracţiuni, poate fi:
a. doar până la maximul special al acesteia;
b. până la o treime din maximul special al acesteia;
c. adaugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse
stabilite.

474. Când pentru comiterea a trei infracţiuni concurente, instanţa de


judecată a stabilit o pedeapsă cu amenda, o pedeapsă
cu închisoarea şi pedeapsa detenţiunii pe viaţă, se
aplică:
a. pedeapsa detenţiunii pe viaţă şi amenda;
b. pedeapsa detenţiunii pe viaţă şi amenda dacă se apreciază
că este necesară;
c. pedeapsa detenţiunii pe viaţă.

109
475. Instigatorul este persoana care determină o altă persoană să
săvârşească o faptă prevazută de legea penală. Această
faptă de determinare se săvârşeşte:
a. cu intenţie;
b. din culpă;
c. fără vinovăţie.

476. Potrivit Codului penal român, suma corespunzătoare unei zile


amendă este cuprinsă între :
a. 50 lei si 500 lei;
b. 10 lei si 50 lei;
c. 10 lei şi 500 lei.

477. Există concurs ideal de infracţiuni când:


a. o acţiune sau inacţiune, comisă de aceeaşi persoană,
datorită împrejurărilor în care a avut loc şi urmărilor pe
care le-a produs, întruneşte elementele mai multor
infracţiuni;
b. acţiunile sau inacţiunile au fost comise de două sau mai
multe persoane în calitate de coautori, la diferite
intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii
infracţionale;
c. când, în conţinutul concret al unei acţiuni/inacţiuni, intră o
altă acţiune/inacţiune, care, prin ea însăşi, constituie o
faptă prevăzută de legea penală.

478. În cazul concursului de infracţiuni, dacă pentru o infracţiune s-


a stabilit pedeapsa închisorii, iar pentru cealaltă
infracţiune pedeapsa amenzii:
a. se aplică pedeapsa închisorii cumulată cu aceea a amenzii,
ale căror limite se reduc la jumătate;
b. se aplică pedeapsa închisorii la care se adaugă pedeapsa
amenzii, în totul sau în parte;
c. se aplică pedeapsa închisorii la care se adăuga in
intregime pedeapsa amenzii.
479. În cazul concursului cu conexitate etiologică:
a. infracţiunile se săvârşesc din culpă;
b. infracţiunile se săvârşesc cu intenţie;
c. infracţiunile se săvârşesc una cu intenţie şi alta din culpă.

110
480. Pe durata termenului de supraveghere, condamnatul trebuie să
respecte, ca măsură de sigurantă următoarea:
a. să nu părăsească locuinţa;
b. să anunţe în prealabil orice schimbare a locuinţei şi orice
deplasare care depăşeşte 2 zile;
c. să comunice schimbarea locului de muncă.

481. Pentru stabilirea stării de recidivă se ţine seama şi de o hotărâre


de condamnare pronunţată în stăinătate, pentru o faptă
prevăzută şi de legea penală română, dacă:
a. hotărârea de condamnare a fost recunoscută conform
legii;
b. pedeapsa închisorii este mai mare de 6 luni sau amenda;
c. pedeapsa închisorii este mai mare de 6 luni sau detenţiune
pe viaţă indiferent de forma de vinovatei cu care a fost
săvârşita infracţiunea.

482. Infracţiunile săvârşite din culpă:


a. pot constitui al doilea termen al recidivei;
b. nu pot constitui nici primul nici al doilea termen al recidivei;
c. constituie primul termen însă nu pot constitui al doilea
termen al recidivei.

483. Liberarea condiţionată în cazul detenţiunii pe viată, poate fi


dispusă dacă:
a. dacă cel condamnat a excutat efectiv 20 ani de detenţiune;
b. dacă cel condamnat a excutat efectiv 25 ani de detenţiune;
c. dacă cel condamnat a avut o bună conduită pe durata a
jumătate din perioada de 20 ani de închisoare pe care a
executat-o.
484. Recidiva nu este:
a. o cauză personală de agravare a pedepsei;
b. o pluralitate de infracţiuni;
c. o unitate de infracţiuni.

485. Liberarea condiţionată în cazul închisorii poate fi dispusă dacă:


a. cel condamnat se află în executarea pedepsei în regim
închis;
b. cel condamnat se află în executarea pedepsei în regim

111
semideschis sau deschis;
c. cel condamnat e executat cel puţin o treime din durata
pedespei, în cazul închisorii care nu depăşeşte 10 ani.

486. Întotdeauna când o infracţiune este comisă din culpă:


a. nu există recidivă;
b. există recidivă, dar numai dacă primul termen îl constituie
o infracţiune intenţionată;
c. există recidivă, după caz, postcondamnatorie sau
postexecutorie, dacă sunt îndeplinite cumulativ
condiţiile.

487. În caz de concurs de infracţiuni:


a. când s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea, se aplică
pedeapsa cea mai grea, la care se adauga un spor de o
treime din totalul celorlalte pedepse stabilite;
b. când s-a stabilit o pedeapsă cu închisoarea şi una cu
amenda, se aplică pedeapsa închisorii la care se adaugă
amenda în totul sau în parte;
c. când s-a stabilit o pedeapsă cu detenţiune pe viaţă şi o
pedeapsă cu amenda, se aplică pedeapsa detenţiunii pe
viaţă la care se poate adăuga amenda în totul sau în
parte.

112
488. Pentru două infracţiuni concurente instanţa de judecată a
stabilit o pedeapsă cu închisoarea şi o pedeapsă cu
amenda şi a dispus aplicarea doar a pedepsei închisorii:
a. soluţia instanţei este greşită, fiindcă trebuia să aplice pe
lângă pedeapsa închisorii si pedeapsa amenzii in
intregime;
b. instanţa trebuia să sporească pedeapsa închisorii ca
echivalent al pedepsei cu amenda;
c. soluţia instanţei este legală.

489. În cazul concursului de infracţiuni, cu conexitate


consecvenţională, infracţiunile se săvârşesc:
a. ambele din culpă;
b. prima infracţiune cu intenţie ori din culpă şi a doua numai
cu intenţie;
c. prima infracţiune cu intenţie şi a doua din culpă.

490. Dacă se dispune liberarea condiţionată în cazul detenţiunii pe


viată, condamantul este supus unui termen de
supraveghere, începând de la data liberării
condiţionate, de:
a. 10 ani;
b. 1 an;
c. 5 ani.

491. În cazul infracţiunilor săvârşite pe teritoriul ţării, legea penală


română:
a. se poate aplica apatrizilor cu domiciliul în ţară sau în
străinătate;
b. se aplică numai făptuitorilor, cetăţeni români şi cetăţeni
străini;
c. se aplică numai făptuitorilor, cetăţeni români şi apatrizilor
cu domiciliul în ţară;

113
492. Când după aplicarea unei pedepse cu închisoare de 3 ani,
pentru o infracţiune pedepsibilă de legea veche cu
închisoare de la 2 la 8 ani, iar noua lege prevede pentru
aceeaşi infracţiune pedeapsa închisorii de la 1 la 4 ani, dar
executarea ei s-a prescris, termenul de reabilitare este de:
a. 4 ani;
b. 5 ani;
c. 6 ani.

493. Legea penală mai favorabilă se stabileşte:


a. în funcţie de pedepsele complementare;
b. în funcţie de pedepsele principale, dacă acestea nu sunt
prevăzute în aceleaşi limite;
c. în funcţie de combinarea dispoziţiilor mai favorabile din
legile succesive.

494. Când după executarea completă a pedepsei închisorii de 3 ani,


pentru infracţiune săvârşită în minoritate, pedepsită de
legea veche cu închisoare de la 2 Ia 10 ani, iar noua
lege prevede pentru aceeaşi infracţiune pedeapsa
închisorii de la 1 la 5 ani, calcularea primului termen al
recidivei postexecutorii:
a. este lăsată la aprecierea instanţei de judecată;
b. are în vedere pedeapsa de 3 ani pronunţată şi deja
executată;
c. nu are loc, neoperând starea de recidivă.

495. Legea penala română nu se aplică:


a. infracţiunilor săvârşite de reprezentanţi diplomatici ai
statelor străine, acreditaţi în România;
b. infracţiunilor săvârşite pe o aeronavă română, aflată în
afara graniţelor naţionale, oriunde s-ar afla aeronava;
c. infracţiunilor săvârşite la bordul navelor ori aeronavelor
comerciale străine, chiar dacă se află în porturi ori
aeroporturi româneşti.
496. Pentru aplicarea legii noi mai favorabile, în cazul pedepselor
definitive, este necesar:
a. să existe o hotărâre de condamnare definitivă la pedeapsa
închisorii sau amenzii;

114
b. pedeapsa aplicată şi rămasă definitivă să fie mai mică
decât maximul special prevăzut în legea nouă;
c. pedeapsa aplicată şi rămasă definitivă să fie mai mare
decât maximul special prevăzut în legea nouă.

497. Legea penală română nu se aplică, în niciun caz:


a. infracţiunilor săvârşite pe teritoriul altor state;
b. infractorilor, cetăţeni străini, pentru infracţiuni săvârşite
pe teritoriul altor state;
c. atunci când printr-o convenţie internaţională se dispune
altfel.

498. Când, după executarea completă a pedepsei închisorii de 8 ani,


intervine o lege care, pentru aceeaşi infracţiune,
prevede pedeapsa închisorii între 1 şi 5 ani:
a. termenul de reabilitare judecătorească este de 5 ani;
b. termenul de reabilitare judecătorească este de 6 ani şi 6
luni.
c. termenul de reabilitare judecătorească este de 4 ani.

499. Sunt condiţii ale principiului realităţii:


a. infracţiunea trebuie să fie una prin care s-a pricinuit o
vătămare gravă sănătăţii unui cetăţean român;
b. infractorul să fie cetăţean străin ori persoană iară
cetăţenie;
c. infracţiunea să se săvârşească în ţară sau în străinătate.

115
500. Când după executarea completă a pedepsei închisorii de 3 ani,
pentru infracţiune săvârşită în minoritate, pedepsită de
legea veche cu închisoare de la 2 Ia 10 ani, iar noua
lege prevede pentru aceeaşi infracţiune pedeapsa
închisorii de la 1 la 5 ani, calcularea primului termen al
recidivei postexecutorii:
a. nu are loc, neoperând starea de recidivă;
b. este lăsată la aprecierea instanţei de judecată;
c. are în vedere pedeapsa de 3 ani pronunţată şi deja
executată.

501. Principiul retroactivităţii legii penale:


a. are în vedere situaţiile când fapta continuă să rămână
infracţiune sub legea nouă sub altă denumire;
b. are în vedere şi situaţiile când fapta este abrogată în legea
specială, dar rămâne ca infracţiune în legea penală
generală sau ca modalitate de săvârşire a altei
infracţiuni;
c. are în vedere ipoteza dezincrirninării faptei prin legea
nouă.

502. În cazul aplicării legii române conform principiului


universalităţii:
a. punerea în mişcare a acţiunii penale se face cu autorizarea
prealabilă a procurorului general al PICCJ.
b. nu este indiferent dacă, potrivit legii statului unde s-a
săvârşit infracţiunea, există o cauză care împiedică
punerea în mişcare a acţiunii penale;
c. este indiferent dacă, potrivit legii statului unde s-a săvârşit
infracţiunea, există o cauză care împiedică punerea în
mişcare a acţiunii penale.

116
503. Sistemul român de acordare a extrădării este:
a. guvernamental;
b. jurisdicţional;
c. mixt.

504. Potrivit principiului neretroactivităţii legii penale:


a. legea penală se poate aplica şi faptelor care, la data când
au fost săvârşite, nu erau prevăzute ca infracţiuni;
b. legea penală dispune numai pentru viitor, nu şi pentru
trecut, când este vorba de incriminarea faptelor;
c. legea penală care incriminează fapte ce anterior nu erau
prevăzute ca infracţiuni se poate aplica faptelor
săvârşite mai înainte de intrarea ei în vigoare.

505. Potrivit principiului retroactivităţii legii penale (art. 4 C. pen.),


odată cu intrarea în vigoare a legii noi:
a. încetează executarea pedepselor şi a măsurilor educative,
dar continuă executarea măsurilor de siguranţă
pronunţate în baza legii vechi;
b. încetează executarea pedepselor şi a măsurilor educative,
dar operează toate consecinţele penale ale hotărârilor
judecătoreşti privitoare la faptele ce au fost
dezincriminate;
c. condamnatul pentru o infracţiune ce ulterior a fost
dezincrirninată, este considerat fără antecedente
penale.

117
506. Dacă o persoană condamnată la pedeapsa detenţiunii pe viaţă a
început executarea la vârsta de 58 de ani:
a. la împlinirea vârstei de 65 de ani, pedeapsa detenţiunii pe
viaţă se înlocuieşte cu închisoarea pe timp de 30 de
ani;
b. poate fi liberat condiţionat numai la împlinirea vârstei de
78 de ani, dacă sunt îndeplinite şi celelalte condiţii ale
liberării condiţionate;
c. poate fi liberat condiţionat la împlinirea vârstei de 73 de
ani, dacă sunt îndeplinite şi celelalte condiţii ale
liberării condiţionate.

507. Regimul închis se aplică iniţial persoanelor condamnate:


a. la pedeapsa închisorii, indiferent de durata acesteia;
b. la pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu
depăşeşte 5 ani;
c. la pedeapsa închisorii mai mare de 3 ani, dar care nu
depăşeşte 13 ani.

508. În cazul infracţiunilor săvârşite în concurs ideal:


a. concursul poate fi omogen;
b. concursul nu poate fi eterogen;
c. sub raport subiectiv, nu pot fi săvârşite toate din culpă.

509. Prin infracţiune, în sensul legii penale, se înţelege:


a. orice faptă prevăzută de legea penală;
b. îndeplinirea cumulativă a trăsăturilor faptei (vinovăţie,
caracter nejustificat, caracter imputabil şi prevederea
în legea penală);
c. orice faptă penală săvârşită cu vinovăţie.

118
510. Constituie sancţiuni în dreptul penal:
a. pedepsele;
b. pedepsele, măsurile de siguranţă şi măsurile educative;
c. sancţiunile civile ce constau în restituiri şi despăgubiri.

511. Liberarea condiţionată poate fi menţinută chiar dacă pedeapsa


pronunţată pentru noua infracţiune, săvârşită în
termenul de supraveghere, este închisoarea ce urmează
să se execute într-un loc de detenţie:
a. dacă judecarea noii infracţiuni a avut loc după împlinirea
duratei pedepsei;
b. dacă hotărârea de condamnare a rămas definitivă cu
câteva zile mai înainte de împlinirea duratei pedepsei;
c. în nicio situaţie.

512. Constituie alternative la sancţiunile de drept penal:


a. renunţarea la aplicarea pedepsei;
b. amânarea aplicării pedepsei;
c. înlocuirea pedepsei amenzii prin prestarea unei munci
neremunerate în folosul comunităţii;

513. În cazul săvârşirii de către un minor a unei infracţiuni pentru


care se prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă alternativ
cu pedeapsa închisorii între 15 şi 25 ani, instanţa:
a. poate alege măsura educativă privativă de libertate a
internării într-un centru de detenţie, pe o perioadă între
5 şi 15 ani;
b. poate alege pedeapsa detenţiunii pe viaţă, pe care nu o
poate aplica, caz în care va aplica pedeapsa închisorii
de la 2 la 5 ani;
c. nu va putea dispune în nicio situaţie executarea în
penitenciar.

119
514. În cazul infracţiunilor contra patrimoniului (art. 228-256 C.
pen.), tentativa este posibilă:
a. la toate infracţiunile;
b. la toate infracţiunile, cu excepţia distrugerii din culpă şi a
însuşirii bunului găsit, în modalitatea sa omisivă;
c. la toate infracţiunile, cu excepţia tulburării de posesie şi a
însuşirii bunului găsit, ambele în modalitatea lor
omisivă.

515. În cazul praeterintenţiei:


a. fapta se săvârşeşte numai cu intenţie directă, iar rezultatul
mai grav se produce din culpă;
b. fapta se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă, iar
rezultatul mai grav se produce din culpă;
c. fapta se săvârşeşte cu intenţie sau din culpă, iar rezultatul
mai grav se produce din culpă.

516. În cazul concursului cu conexitate consecvenţională:


a. infracţiunea efect poate fi comisă cu intenţie sau din
culpă;
b. infracţiunea cauză poate fi săvârşită cu intenţie sau din
culpă;
c. hotărârea de a săvârşi infracţiunea efect este luată
concomitent cu săvârşirea infracţiunii cauză.

517. Constituie trăsături esenţiale ale infracţiunii:


a. prevederea faptei în legea penală, vinovăţia, caracterul
nejustificat al faptei şi imputabilitatea faptei;
b. conţinutul infracţiunii, factorii infracţiunii şi pedeapsa;
c. pericolul social, vinovăţia şi prevederea în legea penală.

120
518. Tentativa nu este posibilă:
a. numai la infracţiunile săvârşite din culpă;
b. numai la infracţiunile săvârşite cu praeterintenţie;
c. la infractiunile săvârşite prin inacţiune.

519. In cazul culpei cu prevedere:


a. făptuitorul prevede rezultatul, rezultat care nu este
urmărit, dar acceptă eventualitatea producerii lui;
b. făptuitorul prevede rezultatul faptei sale, nu-l urmăreşte,
nu-l acceptă, dar consideră fară temei că acesta nu se
va produce;
c. făptuitorul nu prevede rezultatul faptei sale, deşi trebuia şi
putea să-l prevadă.

520. Sunt condiţii ale răspunderii penale în cazul persoanelor


juridice:
a. forma de vinovăţie pentru comiterea unei infracţiuni este
totdeauna intenţia;
b. sunt exceptate de la răspunderea penală persoanele
juridice, în cazul în care persoanele fizice care au
contribuit, în orice mod, la săvârşirea aceleiaşi
infracţiuni nu răspund penal;
c. răspund penal şi instituţiile publice care desfăşoară o
activitate ce poate face obiectul domeniului privat.

521. Intenţia supravenită:


a. nu este posibilă la infracţiunile continue;
b. este posibilă la infracţiunile continue;
c. este posibilă la infracţiunile aflate în concurs ideal.

121
522. În cazul intenţiei indirecte:
a. făptuitorul prevede rezultatul, nu-l urmăreşte, dar acceptă
eventualitatea producerii lui;
b. făptuitorul nu prevede rezultatul, nu îl urmăreşte, deşi
trebuia şi putea să-l prevadă;
c. făptuitorul prevede rezultatul faptei sale, nu-l urmăreşte,
nu-l acceptă şi consideră fără temei că acesta nu se va
produce.

523. Persoanele juridice, în cazul instituţiilor publice:


a. răspund penal numai pentru infracţiunile săvârşite în
realizarea obiectului de activitate său în interesul ori în
numele persoanei juridice, dacă fapta a fost săvârşită
cu forma de vinovăţie prevăzută de legea penală;
b. răspund penal numai dacă desfăşoară o activitate ce poate
face obiectul domeniului privat;
c. răspund penal numai dacă este atrasă răspunderea penală a
persoanei fizice care a contribuit, în orice mod, la
săvârşirea aceleiaşi infracţiuni.

524. În cazul culpei fără prevedere:


a. făptuitorul nu prevede rezultatul faptei sale, deşi trebuia şi
putea să-l prevadă;
b. făptuitorul prevede rezultatul faptei sale, nu-l urmăreşte,
dar acceptă eventualitatea producerii lui;
c. făptuitorul nu prevede rezultatul faptei sale, nu-l
urmăreşte, dar acesta se produce într-o formă agravată.

525. Sunt condiţii privind subiectul pasiv al infracţiunii:


a. subiectul pasiv al infracţiunii poate fi şi persoana păgubită
prin infracţiune;
b. persoana fizică sau persoana juridică pot sau nu să fie
titulari ai valorii sociale ocrotite penal;
c. totdeauna subiectul pasiv al infracţiunii are şi calitatea de
persoană păgubită.
526. Constituie cauze justificative, conform dispoziţiilor noului Cod
penal:
a. legitima apărare şi starea de necesitate;
b. legitima apărare şi minoritatea făptuitorului;

122
c. legitima apărare şi iresponsabilitatea.

527. Cauzele supravenite:


a. pot zădărnici consumarea, făcând să dispară obiectul
material al infracţiunii;
b. nu pot opri executarea sau nu pot împiedica producerea
rezultatului;
c. îşi produc efectele înainte sau după ce executarea a fost
începută de autor.

528. Pedeapsa accesorie:


a. este o pedeapsă alăturată pedepselor principale;
b. a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66
alin. (1) lit. a), b) şi lit. d)-o) C. pen. se aplică chiar
dacă unele dintre aceste drepturi nu ar fi putut fi
interzise ca pedeapsă complementară;
c. prevederea art. 67 C. pen. este aplicabilă şi inculpaţilor
minori şi se va executa odată cu rămânerea definitivă a
hotărârii de condamnare.

529. Nu constituie cauză justificativă:


a. consimţământul persoanei vătămate în cazul uciderii la
cererea acesteia;
b. săvârşirea în legitimă apărare a unei fapte prevăzute de
legea penală;
c. săvârşirea în stare de necesitate a unei fapte prevăzute de
legea penală.

123
530. Nu constituie cauze de neimputabilitate:
a. constrângerea fizică, constrângerea morală şi excesul
neimputabil;
b. minoritatea, iresponsabilitatea şi intoxicaţia;
c. eroarea, cazul fortuit şi starea de necesitate.

531. După caracterul lor, următoarele cauze care înlătură caracterul


pena) al faptei pot fi clasificate astfel:
a. sunt cauze reale constrângerea fizică şi constrângerea
morală;
b. sunt cauze personale intoxicaţia şi minoritatea;
c. sunt cauze reale eroarea şi cazul fortuit.

532. Se află în stare de legitimă apărare acela care săvârşeşte fapta


pentru a înlătura:
a. un atac material, direct, imediat şi injust, îndreptat
împotriva sa şi care afectează drepturile celui atacat;
b. un atac material, direct, imediat şi injust, îndreptat
împotriva altuia şi care pune în pericol grav drepturile
celui atacat;
c. un atac material, direct, imediat şi injust, care pune în
pericol persoana sau drepturile celui atacat, dacă
apărarea este proporţională cu gravitatea atacului.

533. În cazul legitimei apărări, nu sunt îndeplinite condiţiile


atacului, dacă:
a. între victimă şi agresorul care ameninţă cu o armă de foc
se află o poartă închisă;
b. cel ce ripostează în faţa atacului dezlănţuit al unui
iresponsabil nu cunoaşte starea de iresponsabilitate a
agresorului;
c. între victimă şi agresorul care a dezlănţuit atacul, având în
mână un topor, se afla o distanţă de 200 m.

124
534. În cazul legitimei apărări, atacul este imediat, atunci când:
a. presupune doar declanşarea, nu şi iminenţa lui;
b. pericolul pe care-l reprezintă pentru valoarea socială este
pe cale să se ivească;
c. există un interval de timp între începutul atacului şi
momentul ivirii pericolului.

535. Condiţiile atacului, în cazul legitimei apărări, nu sunt realizate,


atunci când:
a. împotriva atacului periculos nu ripostează victima
agresiunii, ci o altă persoană care întâmplător era
prezentă;
b. deşi victima nu dorea să se apere împotriva atacului, o altă
persoană a intervenit şi a respins atacul agresorului;
c. cel ce ripostează în faţa atacului dezlănţuit de un
iresponsabil cunoaşte starea de iresponsabilitate a
agresorului.

536. Fapta aceluia care săvârşeşte fapta prevăzută de legea penală,


pentru a respinge pătrunderea în locuinţa sa, fără drept
şi prin efracţie, a unei persoane:
a. se bucură întotdeauna de prezumţia absolută de apărare
legitimă;
b. este apreciată de organul judiciar ca fiind apărare legitimă
sau nu;
c. are întotdeauna caracter licit.

537. Fapta săvârşită în stare de necesitate:


a. este infracţiune, dar nu se pedepseşte;
b. este infracţiune, dar nu se pedepseşte, deoarece nu este
săvârşită cu vinovăţie;
c. nu este infracţiune, deoarece nu este săvârşită cu
vinovăţie.

125
538. Pentru a fi considerată săvârşire în stare de necesitate, acţiunea
de salvare a valorilor sociale arătate în art. 20 alin. (2)
C. pen. trebuie să îndeplinească, printre altele,
următoarele condiţii:
a. să se realizeze prin săvârşirea unei infracţiuni;
b. să fi constituit mijloc de înlăturare a pericolului;
c. să nu se cauzeze urmari vădit mai grave decât acelea care
s-ar fi produs dacă pericolul nu era înlăturat.

539. În cazul stării de necesitate:


a. este înlăturată răspunderea civilă în toate cazurile;
b. este înlăturată răspunderea civilă doar când prejudiciul
este rezultatul acţiunii făptuitorului;
c. este înlăturată răspunderea civilă când pericolul s-a
produs prin fapta persoanei vătămate.

540. Sunt condiţii ale constrângerii fizice:


a. să existe o constrângere asupra fizicului unei persoane
provenind doar din partea unei alte persoane sau din
partea unui eveniment;
b. cel constrâns să nu fi putut rezista constrângerii;
c. sub imperiul constrângerii, persoana să săvârşească o
infracţiune.

541. Sunt condiţii ale constrângerii morale:


a. să existe o acţiune de constrângere exercitată prin
ameninţare;
b. sub imperiul constrângerii să se săvârşească o infracţiune;
c. fapta să fie săvârşită numai dacă nu exista o altă
posibilitate de a se înlătura pericolul provenit prin
ameninţare.

126
542. Iresponsabilitatea priveşte:
a. doar incapacitatea psihică a persoanei sub raport intelectiv;
b. doar incapacitatea psihică a persoanei sub raport volitiv;
c. existenţa acestei stări în momentul săvârşirii faptei.

543. Sunt condiţii ale iresponsabilităţii:


a. starea de incapacitate psihică să existe în momentul
săvârşirii faptei;
b. făptuitorul să aibă incapacitatea psihică volitivă;
c. fapta săvârşită în stare de incapacitate să constituie
infracţiune.

544. Intoxicaţia poate fi:


a. doar cauza de imputabilitate;
b. doar circumstanţă agravantă;
c. circumstanţă atenuantă sau agravantă, după caz.

545. Când eroarea priveşte o stare, o situaţie, o împrejurare ce


constituie element de circumstanţiere:
a. înlătură agravarea, în toate cazurile, când poartă asupra
unor circumstanţe de agravare ale unei infracţiuni;
b. înlătură agravarea, în toate cazurile, când poartă asupra
unor circumstanţe de agravare ale unei infracţiuni
săvârşite din culpă;
c. înlătură agravarea numai dacă circumstanţa de agravare
nu este ea însăşi rezultatul culpei.

546. Actele de pregătire:


a. pot fi efectuate cu intenţie, din culpă sau cu
praeterintenţie;
b. pot cuprinde uneori acte ce intră în conţinutul elementului
material al laturii obiective;
c. nu se pot suprapune cu momentul deliberării, ca element
al perioadei interne a activităţii infracţionale.
547. Eroarea constituie cauză de neimputabilitate dacă:
a. s-a săvârşit din culpă o faptă prevăzută de legea penală,
numai dacă necunoaşterea stării, situaţiei ori
împrejurării respective este ea însăşi rezultatul culpei;
b. s-a săvârşit din culpă o faptă prevăzută de legea penală,

127
numai dacă necunoaşterea stării, situaţiei ori
împrejurării respective nu este ea însăşi rezultatul
culpei;
c. s-a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, prin
necunoaşterea unei dispoziţii legale penale sau
extrapenale.

548. Măsurile de siguranţă:


a. se iau numai pe o perioadă nedeterminată;
b. se pot lua pe o perioadă determinată;
c. nu se pot lua, în toate cazurile, dacă făptuitorului nu i se
aplică o pedeapsă.

549. Luarea măsurii de siguranţă a interzicerii unei funcţii sau


profesii:
a. nu poate fi aplicată concomitent cu pedeapsa
complementară a interzicerii dreptului de a ocupa o
funcţie sau de a exercita o profesie de natura aceleia de
care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea
iruracţiunii;
b. se poate lua numai dacă făptuitorului i s-a aplicat o
pedeapsă;
c. nu exclude şi luarea altor măsuri de siguranţă.

550. Măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a


exercitării unei profesii:
a. se ia numai faţă de o persoană care a săvârşit o
infracţiune;
b. se ia numai faţă de o persoană care a săvârşit o faptă
prevăzută de legea penală;
c. se poate revoca la cerere oricând.
551. În cazul măsurii de siguranţă a interzicerii ocupării unei
funcţiisau a exercitării unei profesii:
a. dacă cererea de revocare a fost respinsă, se poate face o
nouă cerere oricând;
b. dacă temeiurile care au impus luarea măsurii au încetat, se
poate cere revocarea în interiorul termenului de un an;
c. dacă temeiurile care au impus luarea măsurii au încetat, se
poate cere revocarea, după trecerea unui termen de un
an şi două luni.

128
552. În cazul tentativei:
a. neterminate, cauza care determină producerea rezultatului
se situează în timp după începutul executării;
b. întrerupte, sunt posibile formele tentativei proprii;
c. terminate, este posibilă forma tentativei întrerupte.

553. Sunt corecte următoarele forme ale tentativei:


a. tentativa terminată sau proprie;
b. tentativa întreruptă sau imperfectă;
c. tentativa perfectă sau neterminată.

554. La infracţiunile aşa-zise materiale:


a. este posibilă tentativa proprie terminată;
b. este posibilă tentativa relativ improprie;
c. nu este posibilă tentativa fără efect.

555. Sunt corecte următoarele afirmaţii:


a. tentativa terminată este şi proprie, întrucât mijloacele
folosite sunt idonee;
b. la tentativa neterminată acţiunea de executare este dusă
până la capăt, dar rezultatul nu se produce;
c. la tentativa perfectă rezultatul urmărit se produce.

129
556. În raport cu elementul material, tentativa nu este posibilă la:
a. infracţiunile care se săvârşesc din culpă;
b. infracţiunile praeterintenţionate;
c. infracţiunile ce se săvârşesc prin inacţiune.

557. În raport cu elementul subiectiv, tentativa este posibilă la:


a. infracţiunile săvârşite din culpă, în modalitatea simplă;
b. infracţiunile săvârşite din culpă, în modalitatea cu
prevedere;
c. infracţiunile care se săvârşesc cu intenţie indirectă.

558. În cazul desistării şi tentativei întrerupte:


a. există un început de executare a faptei;
b. făptuitorul are o atitudine activă;
c. cauza neproducerii rezultatului poate fi de natură umană
sau neumană (obstacole).

559. Condiţiile împiedicării producerii rezultatului nu sunt


îndeplinite:
a. în cazul infracţiunilor materiale;
b. în cazul infracţiunilor la care producerea rezultatului se
situează în timp ulterior executării activităţii
infracţionale;
c. în cazul infracţiunilor formale.

560. Împiedicarea producerii rezultatului:


a. trebuie să fie consecinţa acţiunii din proprie iniţiativă a
făptuitorului sau a apariţiei unui obstacol;
b. este echivalentă cu restituirea bunurilor ustrase;
c. trebuie să aibă loc mai înainte de descoperirea faptei.

130
561. Actele executate până în momentul desistării sau al
împiedicării producerii rezultatului sunt cunoscute în
doctrină ca:
a. acte de executare calificate;
b. cauze de impunitate;
c. cauze de nepedepsire.

562. Infracţiunea fapt epuizat:


a. reprezintă forma tipică sau perfectă a infracţiunii;
b. reprezintă forma atipică de infracţiune, mai gravă decât
cea tipică;
c. nu este posibilă la infracţiunile progresive.

563. Sunt forme ale unităţii naturale de infracţiune:


a. infracţiunea continuă şi infracţiunea continuată;
b. infracţiunea simplă şi infracţiunea deviată;
c. infracţiunea complexă şi infracţiunea progresivă.

564. Prin unitatea legală de infracţiune, în Partea specială a


dreptului penal, se înţelege:
a. infracţiunea continuă şi infracţiunea continuată;
b. infracţiunea progresivă şi infracţiunea de obicei;
c. infracţiunea deviată şi infracţiunea complexă.

565. Ca formă a unităţii naturale, infracţiunea continuă se poate


caracteriza prin:
a. prelungirea în chip natural a acţiunii sau inacţiunii, până
la momentul consumării, la intervenţia unei forţe
contrare;
b. întreruperi, uneori, ale activităţii infracţionale care nu
afectează unitatea infracţiunii continue;
c. epuizarea infracţiunii care poate avea ca sursă numai
voinţa raptuitorului însuşi.

566. Noţiunea de infracţiune deviată:


a. se regăseşte în unele dispoziţii ale Codului penal;
b. a fost creată de doctrină;
c. se regăseşte ca formă a unităţii legale.

131
567. Sunt îndeplinite condiţiile de existenţă ale infracţiunii
continuate:
a. numai când aceeaşi persoană săvârşeşte mai multe
infracţiuni;
b. numai când aceeaşi persoană săvârşeşte unele acte în
calitate de autor;
c. rezoluţia infracţională trebuie să fie anterioară activităţii
infracţionale.

568. Sunt condiţii ale infracţiunii continuate:


a. unitatea de subiect activ, atunci când actele sunt săvârşite
numai în calitate de autor;
b. unitatea de conţinut, atunci când se săvârşesc mai multe
acte de executare ce au numai forma faptului
consumat;
c. unitatea de rezoluţie infracţională, atunci când actele de
executare se săvârşesc numai cu intenţie.

569. Este realizată unitatea de calificare juridică în cazul infracţiunii


continuate atunci când:
a. actele de executare sunt identice;
b. actele de executare sunt realizate în variantele alternative
ale obiectului material al infracţiunii;
c. actele de executare, constând într-o acţiune sau inacţiune,
realizează conţinutul juridic al aceleiaşi infracţiuni.

132
570. Data săvârşirii infracţiunii continuate are importanţă, întrucât:
a. de la momentul consumării, întotdeauna, începe să curgă
termenul de prescripţie a răspunderii penale;
b. de la momentul consumării infracţiunii, întotdeauna, se
stabileşte incidenţa unui act de clemenţă;
c. aplicarea legii penale în timp va fi cea în vigoare la
momentul epuizării.

571. Pedeapsa pentru infracţiunea continuată săvârşită de persoana


juridică:
a. va avea, ca urnită minimă, minimul general al pedepsei
amenzii;
b. va avea, ca limită maximă, maximul special al pedepsei
amenzii, care poate fi sporit cu până la o doime din
acest maxim;
c. va avea, ca limită maximă, maximul special al pedepsei
amenzii, care poate fi sporit cu până la o treime din
acest maxim.

572. Infracţiunea complexă, ca variantă agravantă:


a. nu poate fi rezultatul unei infracţiuni complexe forma tip;
b. poate fi rezultatul unei infracţiuni complexe forma tip;
c. cuprinde în conţinutul său, ca pe un element
circumstanţial agravant, numai o acţiune ce reprezintă
conţinutul unei alte infracţiuni.

573. Infracţiunea progresivă:


a. după atingerea momentului consumativ corespunzător
unei anumite infracţiuni, îşi amplifică progresiv
rezultatul prin intervenţia făptuitorului;
b. după atingerea momentului consumativ corespunzător
unei anumite infracţiuni, îşi amplifică progresiv
rezultatul, fără intervenţia făptuitorului;
c. nu este o formă atipică de infracţiune.

574. Pot constitui condiţii de existenţă ale concursului de


infracţiuni:
a. infracţiunile comise ori cel puţin două dintre ele să poată
fi supuse judecăţii;

133
b. infracţiunile să fie comise de aceeaşi persoană, numai în
calitate de autor;
c. să fi fost săvârşite două său mai multe infracţiuni, numai
în forma consumată.

575. Dintre formele posibile de conexitate ce pot exista între


infracţiunile aflate în concurs, în Codul penal român au
fost reţinute:
a. conexitatea simultană şi succesivă;
b. conexitatea consecvenţională şi etiologică;
c. conexitatea topografică şi cronologică.

576. În cazul concursului cu conexitate etiologică:


a. o infracţiune este comisă pentru a înlesni săvârşirea altei
infracţiuni;
b. o infracţiune este comisă pentru a acoperi săvârşirea altei
infracţiuni;
c. infracţiunea mijloc este comisă cu intenţie, iar
infracţiunea scop poate fi săvârşită atât cu intenţie, cât
şi din culpă.

577. În cazul concursului cu conexitate etiologică:


a. hotărârea de a săvârşi infracţiunea scop este luată după
săvârşirea infracţiunii mijloc;
b. hotărârea de a săvârşi infracţiunea mijloc şi infracţiunea
scop este anterioară comiterii ambelor infracţiuni;
c. infracţiunea mijloc este comisă cu intenţie, iar
infracţiunea scop poate fi săvârşită atât cu intenţie, cât
şi din culpă.

134
578. Dacă persoana fizică săvârşeşte mai multe infracţiuni
concurente:
a. în contopire pot fi cuprinse şi pedepsele pentru care a
intervenit o cauză legală de neexecutare;
b. o pedeapsă graţiată condiţionat nu va putea fi contopită cu
pedepsele executabile;
c. contopirea pedepselor pentru concursul de infracţiuni se
va face numai în situaţia în care condamnatul a
executat în parte una din pedepse.

579. Primul termen al recidivei postcondamnatorii îi formează, în


cazul persoanei fizice:
a. o condamnare definitivă la pedeapsa închisorii, indiferent
de cuantum;
b. o condamnare definitivă la pedeapsa închisorii mai mare
de un an ori pedeapsa detenţiunii pe viaţă;
c. o condamnare definitivă la pedeapsa închisorii sau la
pedeapsa amenzii, pronunţată pentru o infracţiune
săvârşită cu intenţie.

580. Sunt îndeplinite condiţiile cu privire la primul termen al


recidivei postexecutorii, în cazul persoanei fizice:
a. dacă primul termen constă din pedeapsa detenţiunii pe
viaţă;
b. când condamnarea ce formează primul termen este dintre
acelea de care nu se ţine seama la stabilirea stării de
recidivă;
c. când pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni s-a pronunţat
numai pentru o infracţiune săvârşită cu intenţie directă
sau indirectă.

135
581. Dacă un condamnat a fost liberat condiţionat după ce a
beneficiat de graţierea condiţonată parţială a pedepsei
ori dacă în timpul liberării condiţionate intervine
graţierea condiţionată şi comite ulterior o nouă
infracţiune ori o pluralitate de infracţiuni in impui
liberării condiţionate şi, totodată, în termenul de
încercare al graţierii, instanţi va aplica:
a. ori regulile privind efectele liberării condiţionate ori cele
privind revocarea graţierii condiţionate;
b. doar regulile privind revocarea graţierii condiţionate;
c. atât regulile privind efectele liberării condiţionate, cât şi
cele privind revocarea graţierii condiţionate.

582. În cazul măsurilor de siguranţă stabilite pentru infracţiuni


săvârşite în stare de recidivă postexecutorie:
a. acestea se vor aplica şi executa toate, prin adiţionare, în
toate cazurile;
b. se va aplica cea mai grea, în toate cazurile;
c. se aplică cea cu durata cea mai mare dintre cele de aceeaşi
natură şi cu acelaşi conţinut, dar de durate diferite.

583. În legătură cu pluralitatea de infractori, sunt valabile


următoarele afirmaţii:
a. în doctrina penală sunt cunoscute formele pluralităţii
ocazionale, pluralităţii naturale şi pluralităţii
constituite
b. pluralitatea constituită este reglementata în Partea
generală a Codului penal şi pusă în aplicare în Partea
specială;
c. pluralitatea constituită se mai numeşte şi participaţie
penală.

136
584. Coinstigarea presupune:
a. cooperarea mai multor persoane la săvârşirea unei fapte
prevăzute de legea penală;
b. cooperarea mai multor persoane la determinarea unei alte
persoane să săvârşească o infracţiune;
c. că poate fi făcută concomitent sau succesiv.

585. Nu pot constitui modalităţi ale participaţiei improprii:


a. atunci când contribuţia participantului este tară vinovăţie
la fapta săvârşită de autor cu intenţie;
b. atunci când contribuţia participantului este din culpă la
fapta săvârşită de autor din culpă;
c. atunci când contribuţia participantului este cu intenţie la
fapta săvârşită de autor din culpă.

586. Circumstanţele reale sunt legate de împrejurări:


a. anterioare săvârşirii faptei;
b. anterioare sau concomitente săvârşirii faptei;
c. anterioare, concomitente sau posterioare săvârşirii faptei.

587. Amnistia:
a. poate avea caracter mixt, operând atât in rem, cât şi in
personam;
b. se referă la făptuitor, şi nu la infracţiiinile săvârşite;
c. poate fi postcondamnatorie sau improprie şi
postexecutorie sau proprie.

588. Termenul de prescripţie a răspunderii penale se calculează:


a. din momentul producerii ultimului rezultat, în cazul
infracţiunii continue;
b. din momentul producerii ultimului rezultat, în cazul
infracţiunii continuate;
c. din momentul producerii ultimului rezultat, în cazul
infracţiunii progresive.
589. Sunt considerate cauze speciale de agravare:
a. circumstanţele agravante legale şi circumstanţele
agravante judiciare;
b. numărul victimelor sau calitatea victimei;
c. recidiva şi concursul de infracţiuni.

137
590. În cazul în care, în urma săvârşirii unei infracţiuni, se reţin
circumstanţe atenuante:
a. minimul special poate deveni minimul general al
pedepsei;
b. reducerea limitelor speciale ale pedepsei se poate face de
fiecare dată, de câte ori şi câte circumstanţe atenuante
se reţin;
c. reducerea limitelor speciale ale pedepsei se face o singură
dată, indiferent câte circumstanţe atenuante se reţin.

591. În cazul circumstanţelor agravante:


a. dacă sunt agravante judiciare, le regăsim exemplificativ în
Codul penal, iar agravarea este obligatorie;
b. dacă sunt agravante legale, le regăsim exemplificativ în
Codul penal, iar agravarea este facultativă;
c. dacă sunt agravante judiciare, anterioare, concomitente ori
subsecvente săvârşirii infracţiunii, sunt constatate de
instanţă.

592. Reprezintă un termen legal de supraveghere în cazul


suspendării executării pedepsei sub supraveghere, fără
a putea fi mai mic decât durata pedepsei aplicate:
a. termenul de un an pentru un major;
b. termenul de 2 ani pentru un major;
c. termenul de 6 luni pentru un minor.

138
593. Înţelesul sintagmei „condamnare anterioară", utilizat ca şi
condiţie la nedispunerea renunţării la aplicarea
pedepsei, se referă la:
a. hotărârea prin care, faţă de inculpat, s-a aplicat în timpul
minorităţii doar o pedeapsă cu închisoarea;
b. hotărârea prin care, faţă de inculpat, s-a luat în timpul
minorităţii o măsură educativă, dacă nu au trecut 2 ani
de la executarea măsurii;
c. hotărârea prin care, faţă de inculpat, s-a luat în timpul
minoriţătii o măsură educativă, dacă au trecut 2 ani de
la executarea măsurii.

594. Sunt condiţii de existenţă comune renunţării la aplicarea


pedepsei şi amânării aplicării pedepsei:
a. instituirea unui termen de supraveghere;
b. neproducerea efectelor asupra executării măsurilor de
siguranţă;
c. neaplicarea, dacă pedeapsa prevăzută de lege este mai
mare de 5 ani.

595. Pentru a dispune revocarea obligatorie a suspendării


condiţionate a pedepsei, noua infracţiune trebuie să fie
săvârşită:
a. din culpă;
b. cu praeterintenţie;
c. din culpă sau cu intenţie.

596. Pe durata termenului de supraveghere, în cazul suspendării


executării pedepsei sub supraveghere, condamnatul
trebuie să respecte următoarele măsuri de
supraveghere:
a. să desfăşoare o activitate productivă la un loc de muncă;
b. să presteze o muncă remunerată în folosul comunităţii;
c. să nu părăsească teritoriul României, fără acordul
instanţei.
597. În cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere:
a. motivarea instanţei se poate întemeia doar pe lipsa
antecedentelor penale;
b. instanţa o poate acorda şi în cazul în care pedeapsa este

139
graţiată, dar nu s-a împlinit termenul de reabilitare;
c. instanţa o acordă doar dacă, alături de alte condiţii,
infractorul şi-a manifestat acordul de a presta o muncă
neremunerată în folosul comunităţii.

598. Când în legătură cu infracţiunea comisă sunt aplicabile


succesiv cauze de agravare şi cauze de atenuare:
a. instanţa stabileşte o pedeapsă care să reflecte luarea în
considerare atât a cauzelor de agravare, cât şi a celor
de atenuare.
b. instanţa stabileşte o singură pedeapsă corespunzătoare
cauzei de atenuare sau de agravare considerată
prioritară;
c. instanţa trebuie să fixeze câte o pedeapsă concretă, ca
efect al fiecărei stări, luată în considerare succesiv;

599. Dacă în aceeaşi cauză sunt concurente circumstanţe de


atenuare, de agravare şi starea de recidivă, ordinea în
care li se dă eficienţă este următoarea:
a. starea de recidivă, circumstanţe de agravare şi
circumstanţe de atenuare;
b. circumstanţe de atenuare, circumstanţe de agravare şi
starea de recidivă;
c. circumstanţe de agravare, circumstanţe de atenuare şi
starea de recidivă.

600. Săvârşirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună este:
a. o circumstanță atenuantă;
b. o circumstanță agravantă;
c. indiferentă pentru stabilirea pedepsei.

140
IX. DREPT PENAL. PARTEA SPECIALĂ

Autor: Lector univ. dr. Ioan Eugen Dan

601. Infracţiunea de trădare prin ajutarea inamicului se săvârşeşte:


a. numai pe timp de război;
b. numai pe timp de pace;
c. atât pe timp de război cât şi pe timp de pace.

602. Infracţiunea de trădare, poate fi săvârşită:


a. numai de un cetăţean român;
b. numai de un cetăţean străin sau de un apatrid ce nu are
domiciliul în România;
c. de un cetăţean român sau de un apatrid domiciliat în
România.

603. În cazul infracţiunii incriminata de art. 399 C. pen, acţiuni


ostile contra statului, subiectul activ:
a. poate fi cetăţean străin sau apatrid;
b. nu poate fi cetăţean străin;
c. poate fi un cetăţean român.

604. Comunicarea sau răspândirea, prin orice mijloace, de ştiri, date


sau informaţii false ori de documente falsificate,
cunoscând caracterul fals al acestora, dacă prin acestea
se pune în pericol siguranţa naţională:
a. constituie infracţiunea de comunicare de informaţii false;
b. constituie infracţiunea de divulgare a secretului care
periclitează securitatea naţională;
c. nu constituie infracţiune.

605. Iniţierea, organizarea sau constituirea pe teritoriul României a


unor structuri informative în scopul culegerii de
informaţii secrete de stat ori defăşurarea de către
acestea a unei activităţi de culegere sau prelucrare de

141
asemenea informaţii, în afara cadrului legal:
a. constituie contravenţie;
b. constituie infracţiune;
c. constituie delict civil.

606. La infracţiunea de atentat care pune în pericol securitatea


naţională, prevăzută de art. 401 C. pen., urmarea
imediată constă în:
a. crearea unei stări de pericol pentru securitatea naţională;
b. decesul, vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii
unei persoane care îndeplineşte o activitate importantă
de stat;
c. crearea unei stări de pericol pentru viaţa, integritatea
corporală ori sănătatea unei persoane care îndeplineşte
o activitate importantă de stat.

607. In cazul infracţiunilor contra siguranţei statului:


a. tentativa se pedepseşte;
b. tentativa nu se pedepseşte;
c. tentativa nu este posibilă.

608. Constituie omor calificat, prevăzut de art. 189 alin. 1 pct. C.


pen:
a. omorul săvârşit asupra concubinului;
b. omorul săvârşit asupra unui afin în linie dreaptă;
c. omorul săvârşit asupra unei femei gravide.

142
609. Omorul săvârşit cu premeditare:
a. implică o simplă chibzuire anterioară săvârşirii faptei;
b. nu implică existenţa unui anumit interval de timp între
luarea hotărârii şi ducerea la îndeplinire a acesteia;
c. implică exteriorizarea rezoluţiei infracţionale prin acte de
pregătire a faptei.

610. Omorul săvârşit din interes material, prevăzut de art. 189 lit. b,
C. pen:
a. există şi în cazul erorii asupra identităţii persoanei (error
in personam);
b. există şi în cazul devierii acţiunii (aberratio ictus);
c. nu există atunci când făptuitorul urmăreşte obţinerea unei
sume de bani.

611. În cazul infracţiunii de omor calificat săvârşit din interes


material (art.189 lit. b. C. pen.):
a. calificarea ca omor calificat a faptei în temeiul art.189 lit.
b. se menţine chiar dacă datorită erorii asupra
identităţii persoanei este ucisă o altă persoană;
b. calificarea ca omor calificat a faptei în temeiul art.189 lit.
b. se menţine chiar dacă datorită devierii acţiunii este
ucisă o altă persoană;
c. este necesar ca făptuitorul să obţină satisfacerea
interesului material urmărit pentru ca fapta să fie
calificată în temeiul art.189 lit. b. C. pen.

612. Omorul comis pentru a înlesni sau a ascunde săvârşirea unei


tâlhării reprezintă infracţiunea de:
a. omor;
b. omor calificat;
c. uciderea la cererea victimei.

143
613. In cazul infracţiunii de ucidere din culpă, incriminate de art.
192 C. pen.:
a. tentativa se pedepseşte;
b. tentativa nu se pedepseşte;
c. tentativa nu este posibilă.

614. Omorul săvârşit din interes material, prevăzut de art. 189 lit. b
C. pen:
a. se poate reţine indiferent dacă făptuitorul a obţinut sau nu
satisfacerea interesului urmărit;
b. se poate reţine şi atunci când singurul mobil al omorului a
fost gelozia, dacă în urma săvârşirii infracţiunii
făptuitorul realizează un avantaj material;
c. nu se poate reţine dacă interesul material urmărit este
legitim.

615. Subiect pasiv al infracţiunii de omor, prevăzută de art. 188 C.


pen., poate fi:
a. o persoană în viaţă;
b. un copil doar conceput, aflat în pântecele mamei;
c. un cadavru.

616. Dacă făptuitorul a ucis în aceeaşi împrejurare, cu intenţie, două


persoane, se poate reţine:
a. săvârşirea a două infracţiuni de omor simplu aflate în
concurs;
b. săvârşirea unei infracţiuni de omor;
c. săvârşirea unei infracţiuni de omor calificat.

144
617. Fapta unui poliţist care, în timpul anchetei penale, îl ucide pe
anchetat, constituie infracţiunea de:
a. omor simplu, prevăzută şi pedepsită de art. 188 C. pen.;
b. omor calificat, prevăzută şi pedepsită de art. 189 C. pen.;
c. ucidere la cererea victimei, prevăzută şi pedepsită de art.
190 C. pen.

618. Nu există infracţiunea de omor, prevăzută de art. 188 C. pen.,


atunci când:
a. victima suferea de SIDA sau de o altă boală incurabilă;
b. victima l-a rugat pe autor să-i suprime viaţa în glumă;
c. victima nu decedează.

619. În cazul infracţiunii de lovire sau alte violenţe, auto-sesizarea


organelor de cercetare penală:
a. este permisă dacă fapta e săvârşită asupra unui membru al
familiei;
b. este permisă dacă fapta cauzează şi suferinţe psihice;
c. nu este permisă, acţiunea penală punându-se în mişcare
numai la plângerea prealabilă a victimei.

620. Fapta prin care infractorul a pricinuit vărului său cu care


locuieşte în acelaşi bloc, o vătămare a integrităţii
corporale care necesită îngrijiri medicale mai mult de
90 de zile, constituie:
a. infracţiunea de vătămare corporală corporală din culpă
prevăzută de art. 196 alin. 1 Cod penal;
b. infracţiunea de loviri sau alte violenţe prevăzută de art.
193 alin. 2 din Codul penal;
c. infracţiunea de vătămare corporală, prevăzută de art. 194
alin.1 din Codul penal.

145
621. În cazul infracţiunii de lovire sau alte violenţe (art. 193 C.
pen.), împăcarea părţilor:
a. înlătură răspunderea penală când acţiunea penală a fost
pusă în mişcare la plângerea prealabilă;
b. înlătură răspunderea penală şi dacă acţiunea penală a fost
pusă în mişcare din oficiu;
c. nu produce efecte juridice.

622. Infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte este:


a. o infracţiune intenţionată;
b. o infracţiune comisă din culpă;
c. o infracţiune praeterintenţionată.

623. Lipsirea de libertate în mod ilegal este calificată atunci când:


a. făptuitorul a lipsit de libertate în mod ilegal o persoană;
b. atunci când făptuitorul este înarmat;
c. atunci când făptuitorul a luat victima cu forţa de la locul
unde se afla şi a dus-o în alt loc.

624. Violul, prevăzut de art. 218 C. pen., este în varianta agravată:


a. când făptuitorul profită de imposibilitatea victimei de a se
apăra;
b. când victimei este peste 18 ani;
c. când victima rudă în linie dreaptă, frate sau soră.

625. Persoana care, după săvârşirea unui viol, reţine victima


imobilizată încă o oră:
a. săvârşeşte concurs între infracţiunea de viol şi cea de
lipsire de libertate în mod ilegal;
b. săvârşeşte numai infracţiunea de viol, lipsirea de libertate
fiind absorbită natural în conţinutul infracţiunii de viol;
c. săvârşeşte un viol urmat de o tentativă de lipsire de
libertate în mod ilegal.

626. Actul sexual comis asupra unei persoane ce nu a împlinit 14


ani constituie;
a. infracţiunea de viol în formă simplă;
b. infracţiunea de viol în formă agravată;
c. infracţiunea de act sexual cu un minor.

146
627. Lipsirea de libertate a unei persoane:
a. nu se sancţionează dacă în timpul privării de libertate
victima este supusă unui tratament civilizat;
b. nu se sancţionează dacă durează mai puţin de cinci
minute;
c. nu se sancţionează dacă persoana este reţinută în
carantină.

628. Răpirea unei persoane aflate în imposibilitatea de a-şi exprima


voinţa ori de a se apăra este:
a. o infracţiune incriminată distinct;
b. o formă a infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal
c. o formă agravată a infracţiunii de sclavie.

629. Fapta de a ameninţa o persoană cu săvârşirea unei infracţiuni


sau a unei fapte păgubitoare îndreptate împotriva ei, a
soţului ori a unei rude apropiate:
a. se pedepseşte numai dacă este de natură să îi producă o
stare de temere victimei;
b. se pedepseşte numai dacă ameninţarea poate fi pusă în
practică;
c. se pedepseşte numai dacă victima suferă de deficienţe
psihice.

147
630. Fapta inculpatului de a promite autorului unui furt, înainte de
săvârşirea infracţiunii, că îl va ajuta să valorifice
bunurile sustrase constituie:
a. infracţiunea de tăinuire;
b. complicitate la infracţiunea de furt;
c. infracţiunea de favorizare a infractorului.

631. Fapta de a cere unei persoane să îi încredinţeze un bun mobil


pentru a-l vedea şi care, obţinând astfel bunul, fuge cu
el, constituie:
a. infracţiune de furt;
b. infracţiune de înşelăciune;
c. infracţiune de abuz de încredere.

632. Luarea fără consimţământ a unui vehicul, cu scopul de a-l


folosi pe nedrept:
a. constituie infracţiune de furt în scop de folosinţă;
b. constituie infracţiune de furt numai dacă vehiculul este
deteriorat în timpul folosirii;
c. constituie infracţiune de furt numai dacă vehiculul nu este
restituit după folosire.

633. Acţiunea penală se pune în mişcare numai la plângere


prealabilă:
a. în cazul furtului săvârşit de către un minor în paguba
tutorelui său;
b. în cazul furtului săvârşit de către tutore în paguba
minorului ocrotit;
c. în ambele cazuri.

148
634. În cazul infracţiunii de tâlhărie:
a. participaţia este posibilă în toate formele;
b. participaţia este posibilă numai sub forma instigării şi a
complicităţii anterioare;
c. participaţia nu este posibilă.

635. Infracţiunea de ultraj poate fi comisă:


a. asupra oricărei persoane;
b. asupra unui funcţionar public;
c. asupra unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie
ce implică exerciţiul autorităţii de stat, aflat în
exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu
exercitarea acestor atribuţii.

636. Ameninţarea ori lovirea sau alte violenţe fată de o persoană


săvârşită de către cel aflat în exercitarea atribuţiilor de
serviciu, constituie:
a. infracţiunea de ameninţare sau lovire, după caz;
b. infracţiunea de purtare abuzivă;
c. infracţiunea de abuz în serviciu.

637. Infracţiunea de favorizare a făptuitorului constă în:


a. primirea, dobândirea sau transformarea unui bun ori
înlesnirea valorificării acestuia, cunoscând că bunul
provine din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea
penală, dacă prin aceasta s-a urmărit obţinerea, pentru
sine ori pentru altul, a unui folos material;
b. ajutorul dat făpuitorului în scopul împiedicării sau
îngreunării cercetărilor într-o cauză penală, tragerii la
răspundere penală, executării unei pedepse sau măsuri de
privative de libertate;
c. fapta funcţionarului public care, luând cunoştinţă de
săvârşirea unei infracţiuni în legătură cu serviciul în
cadrul căruia îşi îndeplineşte sarcinile, omite sesizarea de
îndată a procurorului sau a organului de urmărire penală,
potrivit legii de procedură penală.
638. Infracţiunea de cercetare abuzivă are:
a. subiect activ general şi subiect pasiv calificat;
b. subiect activ calificat;
c. subiect activ şi subiect pasiv calificat.

149
639. Pedeapsa aplicată pentru infracţiunea de evadare:
a. se poate adăuga la pedeapsa ce se execută;
b. se adaugă la pedeapsa ce se execută, fără a se putea depăşi
maximul general al închisorii;
c. se contopeşte cu pedeapsa ce se execută.

640. Împiedicarea unei persoane de a folosi, în tot sau în parte, un


imobil deţinut în baza unei hotărâri judecătoreşti, de
către cel căruia îi este opozabilă hotărârea:
a. constituie infracţiunea de nerespectare a hotărârilor
judecătoreşti;
b. constituie infracţiunea de violare de domiciliu;
c. constituie infracţiunea de tulburare în posesie.

641. Fapta unei persoane căsătorite de a avea relaţii sexuale în afara


căsătoriei:
a. nu este incriminată ca abandon de familie;
b. nu este incriminată ca adulter;
c. nu este incriminată de legea penală română.

642. În cazul infracţiunii de abandon de familie, instanţa poate


dispune suspendarea executării pedepsei sub
supraveghere:
a. dacă în cursul judecăţii inculpatul îşi îndeplineşte
obligaţiile, până la ramănerea definitivă a hotărârii de
condamnare;
b. dacă în cursul judecăţii inculpatul îşi asumă angajamentul
că îşi va îndeplini obligaţiile în cel mai scurt termen;
c. nu se poate dispune suspendarea condiţionată a executării
pedepsei.
643. Tâlhăria este o infracţiune:
a. complexă;
b. de obicei;
c. simplă.

644. Subiect activ al infracţiunii de fals material în înscrisuri


oficiale poate fi:
a. orice funcţionar;
b. doar funcţionarul public;

150
c. orice persoană.

645. Urmarea imediată la infracţiunea de mărturie mincinoasă,


prevăzută de art. 273 C. pen., constă în:
a. producerea unui prejudiciu;
b. crearea unei stări de pericol pentru înfăptuirea justiţiei;
c. împiedicarea aflării adevărului într-o cauză.

646. Elementul material la infracţiunea de delapidare constă:


a. într-o faptă de însuşire, folosire sau traficare, de către un
funcţionar public, în interesul său sau pentru altul, de
bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau
administreză;
b. în bunuri corporale aflate în gestiunea sau administrarea
făptuitorului;
c. în relaţiile sociale de natură patrimonială a căror existenţă
şi dezvoltare impune gestionarilor şi administratorilor
unui patrimoniu al unei persoane juridice să nu
sustragă bunurile ce fac obiectul gestiunii sau
administrării respective.

647. Falsul intelectual se poate săvârşi:


a. numai asupra unui înscris oficial;
b. numai asupra unui înscris sub semnătură privată;
c. asupra unui înscris oficial sau sub semnătură privată.

648. Ce încadrare juridică va primi fapta prin care s-a produs


victimei o vătămare ce a necesitat pentru vindecare 15
zile de îngrijiri medicale şi pentru care s-a acordat un
concediu de 21 de zile pentru incapacitate de muncă:
a. lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 193 C. pen.;
b. vătămare corporală, prevăzută de art. 194 C. pen.;
c. loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art.
195 C. pen.

649. Pătrunderea făptuitorului într-un apartament şi sustragerea unei


pluralităţi de bunuri pentru al căror transport se
realizează mai multe deplasări între apartament şi
autoturismul său reprezintă:
a. o infracţiune de furt;

151
b. o infracţiune de furt în formă continuă;
c. o infracţiune de furt în formă continuată.

650. Fapta mamei de a aplica în mod repetat şi prin cruzime lovituri


în zona capului copilului în vârstă de 2 luni, ce produc
o fractură de boltă craniană şi au ca rezultat moartea
acestuia, constituie infracţiunea de:
a. pruncucidere;
b. omor calificat;
c. omor.

651. Făptuitorii, încercând să pătrundă în locuinţa victimei, au


escaladat gardul în curtea acesteia, iar, în momentul în
care se pregăteau să intre în casă, au fost surprinşi de
paznic şi au fugit. Fapta reprezintă:
a. tentativă la infracţiunea de violare a domiciliului;
b. infracţiunea de violare a domiciliului în formă consumată
în varianta tip;
c. infracţiunea de violare a domiciliului în formă consumată
în variantă agravată.

152
652. Dacă făptuitorul pătrunde într-o locuinţă în care locuiau două
persoane şi sustrage bunuri aparţinând amândurora,
încadrarea juridică corectă este:
a. două infracţiuni de furt;
b. o singură infracţiune de furt;
c. o infracţiune de furt în formă continuată.

653. Fapta inculpatului care imobilizează victima, apoi cu ajutorul


unui somnifer, reuşeşte să o adoarmă, după care îi
aplică o lovitură de topor în zona capului, fapt ce duce
la decesul acesteia, reprezintă:
a. infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 189 lit. b
C. pen.;
b. infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 189 lit. d
C. pen.;
c. infracţiunea de omor simplu, prevăzută de art. 188 C. pen.

654. Infracţiunea de furt poate avea ca obiect material:


a. imobilele prin destinaţie;
b. lucrurile ce nu aparţin cuiva (res nullius);
c. lucrurile abandonate de posesorul lor (res derelictae).

655. Fapta inculpatului de a îmbrânci victima care se afla la volanul


unui autoturism, a sustrage acel autoturism şi a pleca
cu acesta de la locul faptei, urmată de restituirea
autoturismului după numai o zi:
a. reprezintă infracţiunea de furt de folosinţă;
b. nu reprezintă infracţiune;
c. reprezintă infracţiunea de tâlhărie.

153
656. Există infracţiunea de violare de domiciliu, prevăzută de art.
224 C. pen.:
a. şi atunci când pătrunderea inculpatului fără drept are loc
într-o locuinţă care nu este efectiv ocupată de partea
vătămată;
b. şi atunci când pătrunderea în domiciliu se realizează cu
intenţia inculpatului de a solicita restituirea unor
bunuri pe care le împrumutase părţii vătămate;
c. şi atunci când inculpatul refuză să părăsească locuinţa la
cererea expresă a unui vecin al locatarului.

657. Prin constrângere, făptuitorul convinge victima să-i dea o sumă


de bani. A doua zi, organele de poliţie, care fuseseră
sesizate de un martor, interceptează victima în timp ce
se îndrepta cu banii spre locuinţa făptuitorului. În
sarcina făptuitorului se va reţine:
a. infracţiunea de şantaj;
b. infracţiunea de tâlhărie;
c. tentativă la infracţiunea de şantaj.

658. Pentru a obliga victima să întreţină cu el raporturi sexuale,


inculpatul o loveşte de mai multe ori, cu putere, în
zona capului, cu o lopată, după care întreţinere cu ea
un raport sexual. Loviturile primite i-au produs
victimei multiple fracturi craniene, în urma cărora
aceasta a decedat, la câteva săptămâni după agresiune.
Fapta inculpatului reprezintă:
a. infracţiunea de omor, prevăzută de art. 188 C. pen., în
concurs cu infracţiunea de viol, prevăzută de art. 218
C: pen.;
b. infracţiunea de omor calificat, comis pentru a înlesni sau a
ascunde săvârşirea unei infracţiuni, prevăzută de art.
189 lit. d C. pen., în concurs cu infracţiunea de viol,
prevăzută de art. 218 C. pen.;
c. infracţiunea de viol urmat de moartea victimei, prevăzută
de art. 218 alin. 4 C. pen.
659. Subiect activ al infracţiunii de gestiune frauduloasă poate fi:
a. numai un gestionar sau un administrator la o persoană
juridică;

154
b. orice persoană al cărei patrimoniu este prejudiciat;
c. persoana care are sarcina de a administra sau conserva
bunurile altei persoane.

660. Imobilizarea victimei prin legarea mâinilor şi constrângerea


acesteia de a întreţinere un raport sexual cu agresorul,
reprezintă infracţiunea de:
a. viol;
b. viol în concurs cu infracţiunea de lipsire de libertate;
c. viol în varianta agravată.

661. Omorul săvârşit cu premeditare, prevăzut de art. 189 lit. a C.


pen.:
a. implică o simplă chibzuire anterioară asupra faptei;
b. implică exteriorizarea rezoluţiei infracţionale prin acte de
pregătire a săvârşirii infracţiunii;
c. implică existenţa unui interval de timp între luarea
hotărârii de a comite infracţiunea şi săvârşirea acesteia,
chiar dacă făptuitorul nu a chibzuit asupra faptei şi nu
a pregătit-o.

662. În cazul în care doi făptuitori, după o înţelegere prealabilă,


atacă victima, unul săvârşind acte de violenţă, iar
celălalt sustrăgând bunul de la victimă, se va putea
reţine:
a. infracţiunea de lovire sau alte violenţe pentru unul dintre
făptuitori şi infracţiunea de tâlhărie pentru celălalt;
b. infracţiunea de tentativă de tâlhărie pentru cel ce a aplicat
loviturile şi infracţiunea de tâlhărie pentru celălalt
făptuitor;
c. coautorat la infracţiunea de tâlhărie.

155
663. Fapta de a avea o înţelegere prealabilă cu autorul unui furt de a
depozita bunurile sustrase constituie infracţiunea de:
a. tăinuire;
b. complicitate la furt;
c. favorizarea infractorului.

664. Lipsirea de libertate a unei persoane prin imobilizarea acesteia


pentru a o împiedica să ajungă la un eveniment şi
aplicarea de către făptuitor a mai multor lovituri cu un
corp contondent în zona capului ce au determinat
moartea victimei reprezintă:
a. infracţiunea de lipsire de libertate urmată de moartea
victimei;
b. infracţiunea de omor;
c. infracţiunea de lipsire de libertate în concurs cu
infracţiunea de omor.

665. La infracţiunea de delapidare, prevăzută de art. 295 indice 1 C.


pen:
a. subiect activ poate fi doar un funcţionar public care
gestionează sau administrează bani, valori sau alte
bunuri în interesul său ori pentru altul;
b. instigarea nu este posibilă;
c. complicele trebuie să aibă şi el, în mod obligatoriu,
atribuţii de gestionar sau administrator.

666. Nu există infracţiunea de violare de domiciliu dacă:


a. proprietarul imobilului a pătruns în locuinţa chiriaşului
fără acordul acestuia;
b. făptuitorul a pătruns doar în curtea imobilului;
c. chiriaşul a continuat să locuiască în imobilul închiriat şi
după pronunţarea unei hotărâri definitive de evacuare.

156
667. În cazul infracţiunii de dare de mită art. 290, nu există:
a. o cauză de nepedepsire;
b. o cauză justificativă;
c. o cauză de neimputabilitate.

668. Fapta paznicului unei unităţi de a ajuta două persoane să


sustragă piese din cadrul unităţii reprezintă infracţiune de:
a. delapidare;
b. gestiune frauduloasă;
c. complicitate la furt.

669. În cazul în care făptuitorul pătrunde într-o magazie, care este


sediu profesional, ziua, caută bunuri care îl interesează
şi părăseşte magazia în timpul nopţii cu o multitudine
de bunuri pe care le-a sustras se poate reţine:
a. o infracţiune de furt calificat;
b. o infracţiune de furt simplu, întrucât activitatea
infracţională a început în timpul zilei;
c. o infracţiune de furt simplu în concurs cu o infracţiune de
furt calificat.

670. Infracţiunea de mărturie mincinosă săvârşită de un investigator


sub acoperire:
a. nu se pedepseşte;
b. se pedseşte cu închisoarea de 10 ani sau mai mare;
c. se pedepseşte cu închisoarea de la 1 al la 5 ani.

671. Ameniţarea săvârşită prin mijloace de comunicare directă, în


aceleaşi împrejurări, a doi funcţionari publici aflaţi în
exerciţiul autiorităţii de stat, reprezintă;
a. o singură infracţiune de ultraj în variantă agravată;
b. două infracţiuni de ultraj, aflate în concurs cu două
infracţiuni de insultă
c. două infracţiuni de ultraj aflate în concurs.
672. Când făptuitorul aplică deliberat victimei lovituri ce i-au pus în
primejdie viaţa şi au cauzat vătămări care au necesitat
pentru vindecare 20 de zile de îngrijiri medicale,
încadrarea juridică poate fi:
a. infracţiunea de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art.

157
193 alin 2 C. pen.;
b. infracţiunea de vătămare corporală din culpă, prevăzută de
art. 196 C. pen;
c. înfracţiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 194
C. pen.

673. Poate fi considerată săvârşită infracţiunea de evadare, dacă s-a


efectuat părăsirea fără autorizare, de către persoana
condamnată, a locului de muncă, aflat în exteriorul
locului de deţinere:
a. nu;
b. da;
c. nu, pentru că legea nu prevede acest lucru.

674. Prin constrângere, A întreţine un raport sexual cu B. În urma


violenţelor aplicate cu această ocazie de către A, B a
suferit leziuni pentru vindecarea cărora au fost
necesare 18 zile de îngrijiri medicale. Calificarea
corectă a faptei este:
a. infracţiunea de viol;
b. infracţiunea de viol în concurs cu infracţiunea de lovire
sau alte violenţe;
c. infracţiunea de viol în concurs cu infracţiunea de
vătămare corporală.

158
675. În cazul în care făptuitorul aplică mai multe lovituri victimei,
întrucât aceasta nu dorea să-l însoţească într-un loc
anume şi, după ce victima îşi pierde conştiinţa, o
deposedează de un ceas, deşi iniţial nu manifestase
această intenţie, se va reţine:
a. o infracţiune de lovire sau alte violenţe cu o infracţiune de
furt;
b. o infracţiune de tâlhărie;
c. o infracţiune de lovire sau alte violenţe în concurs cu o
infracţiune de tâlhărie.

676. Reprezintă furt calificat, prevăzut de art. 229 C. pen., furtul


comis:
a. asupra soţului sau unei rude apropiate;
b. asupra unei persoanei aflate în imposibilitate de a-şi
exprima opinia;
c. asupra unui bun care face parte din patrimoniul cultural.

677. Subiect activ al infracţiunii de fals intelectual poate fi:


a. un funcţionar aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu;
b. orice funcţionar;
c. orice persoană.

678. Infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte,


prevăzută de art. 195 C. pen. se săvârşeşte:
a. cu intenţie directă;
b. cu praeterintenţie;
c. cu intenţie directă sau indirectă.

679. Subiect pasiv al infracţiunii de viol poate fi:


a. orice persoană de sex feminin;
b. orice persoană, indiferent de sex;
c. orice persoană de sex opus aceleia cu care se întreţine
actul sexual împotriva voinţei sale.
680. Infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, forma
agravată, când fapta a avut ca urmare moartea victimei,
are ca obiect juridic:
a. relaţiile sociale privind libertatea persoanei;
b. relaţiile sociale privind viaţa şi libertatea persoanei;

159
c. relaţiile sociale privind viaţa persoanei.

681. Constituie infracţiunea de omor calificat uciderea unei


persoane în următoarea împrejurare:
a. de către două sau mai multe persoane împreună;
b. de un major împreună cu un minor;
c. asupra unei femei şi fiului ei nou născut.

682. Infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de


art. 205 C. pen., este în formă agravată:
a. dacă fapta este săvârşită prin atribuirea oricărei calităţi
oficiale;
b. dacă fapta este săvârşită asupra a două sau mai multe
persoane;
c. dacă fapta este săvârşeşte de o persoană înarmată.

683. Infracţiunea de ameninţare se poate săvârşi prin:


a. ameninţarea unei persoane cu săvârşirea unei fapte
păgubitoare împotriva ei sau a altei persoane, dacă este
de natură să îi producă o stare de temere;
b. ameninţarea unei persoane cu săvârşirea unei infracţiuni
împotriva unei rude apropiate, dacă nu este de natură
să îi producă o stare de temere;
c. ameninţarea unei persoane cu săvârşirea unei fapte
păgubitoare împotriva unei rude apropiate, dacă nu
este de natură să îi producă o stare de temere.

160
684. Care dintre următoarele infracţiuni se pun în mişcare la
plângerea prealabilă:
a. şantajul;
b. ameninţarea şi hărţuirea;
c. lipsirea de libertate în mod ilegal.

685. Infracţiunea de gestiune frauduloasă se realizează prin


pricinuirea de pagube unei persoane :
a. de către un membru de familie ;
b. de către un administrator judiciar;
c. de către soţul sau soţia.

686. Producerea sau ticluirea de probe nereale, constituie


infracţiunea de inducere în eroare a organelor
judiciare, dacă:
a. s-a produs din cauza unei erori umane;
b. s-a produs în scopul de a dovedi existenţa unei fapte
prevăzute de legea penală;
c. s-a produs datorită necunoşterii legii.

687. Martorul ce a depus mărturie mincinoasă în cauzele penale nu


se pedepseşte când îşi retrage mărturia:
a. mai înainte de a fi judecat de instanţa de apel;
b. mai înainte de a fi executat 1 an din pedeapsă;
c. mai înainte de a se fi pronunţat o hotărâre sau de a da o
altă soluţie ca urmare a mărturiei mincinoase.

688. Pedeapsa aplicată favorizatorului, în cazul infracţiunii de


favorizare a infractorului, nu poate fi mai mare:
a. decât pedeapsa aplicată autorului;
b. decât pedeapsa aplicată autorului, în urma reducerii ca
efect al circumstanţelor atenuante;
c. decât pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta săvârşită de
autor.
689. Întrebuinţarea de promisiuni, ameninţări sau violenţe împotriva
unei persoane urmărite sau judecate într-o cauză
penală, de către un organ de cercetare penală
constituie:
a. ultraj judiciar;

161
b. cercetare abuzivă;
c. supunere la rele tratamente.

690. Subiectul activ al infracţiunii de fals material în înscrisuri


oficiale, în varianta agravată, poate fi:
a. un funcţionar în exerciţiul atribuţiilor de serviciu;
b. un funcţionar cu atribuţii de control;
c. un funcţionar cu atribuţii de conducere.

691. Falsul intelectual se săvârşeşte prin:


a. atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare
adevărului, cu prilejul întocmirii înscrisului oficial;
b. prin omisiunea, chiar din culpă, de a insera unele date sau
împrejurări cu prilejul întocmirii înscrisului oficial;
c. prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii de natură a
produce consecinţe juridice.

692. Folosirea unui înscris oficial ori sub semnătură privată,


cunoscând că este fals, în vederea producerii unei
consecinţe juridice, constituie:
a. uz de fals;
b. fals material în înscrisuri oficiale;
c. nu se pedepseşte de legea penală.

693. La infracţiunile contra persoanei:


a. subiectul activ este necalificat;
b. participaţia penală este posibilă sub toate formele;
c. participaţia improprie este posibilă la infracţiunile
săvârşite din culpă.

694. Forma de vinovăţie, în cazul infracţiunilor contra persoanei:


a. poate fi praeterintenţia;
b. este numai intenţia directă şi intenţia indirectă;
c. este numai intenţia directă, intenţia indirectă şi culpa.

695. Pentru realizarea laturii subiective a infracţiunii de omor:


a. fapta trebuie săvârşită doar cu intenţie directă şi intenţie
indirectă;
b. fapta poate fi săvârşită şi cu praeterintenţie;
c. eroarea asupra persoanei victimei atrage calificarea faptei

162
în ucidere din culpă, şi nu omor.

696. Pot constitui deosebiri între infracţiunea de omor şi cea de


loviri sau vătămări cauzatoare de moarte:
a. la infracţiunea de omor, moartea victimei este imputată
făptuitorului numai cu intenţie directă, iar la cea de
loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, pe baza de
intenţie sau culpă;
b. Ia infracţiunea de omor, moartea victimei este imputată
făptuitorului numai cu intenţie directă sau indirectă, iar
la cea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, pe
bază de praeterintenţie;
c. la infracţiunea de omor, moartea victimei este imputată
făptuitorului numai cu intenţie directă sau indirectă, iar
Ia cea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, pe
bază de culpă* sau praeterintenţie.

697. Cel care îl ajută pe autor să-şi procure otrava, cunoscând că


acesta o va folosi la comiterea omorului, va răspunde
pentru:
a. complicitate la omor;
b. complicitate la omor calificat;
c. coautorat la omor.

163
698. Nu este omor săvârşit asupra unui membru de familie:
a. omorul săvârşit de nepot asupra copilului unchiului său;
b. omorul săvârşit de autor asupra vărului primar al tatălui
său;
c. omorul săvârşit de copilul înfiat asupra înfietorului.

699. In cazul omorului săvârşit asupra unui funcţionar care exercită


autoritatea de stat:
a. există concurs între infracţiunea de ultraj şi cea de omor;
b. răspunderea penală a făptuitorului se stabileşte numai
pentru ultraj.
c. răspunderea penală a făptuitorului se stabileşte numai
pentru omor.

700. Omorul săvârşit pentru a înlesni sau a ascunde săvârşirea altei


infracţiuni:
a. este conceput şi realizat ca o infracţiune scop;
b. este conceput şi realizat ca o infracţiune mijloc;
c. este o circumstanţă personală şi, prin excepţie, uneori
reală.

701. In cazul omorului săvârşit asupra a două sau mai multor


persoane, constituie tentativă la omor calificat:
a. atunci când activitatea de ucidere îndreptată împotriva a
două sau mai multor persoane rămâne fără rezultatul
cerut de lege, în sensul că nu se produce moartea
niciuneia dintre acele persoane;
b. atunci când fapta îndreptată împotriva primei victime a
fost săvârşită cu premeditare, iar cea îndreptată
împotriva celei de-a doua victime a fost spontană,
ambele victime supravieţuind;
c. atunci când, în urma agresiunii îndreptate împotriva a
două persoane, una este ucisă, iar pentru cealaltă fapta
rămâne în faza de tentativă.

702. În cazul infracţiunii de ucidere a nou-născutului


(pruncuciderii), calitatea de mamă este:
a. întotdeauna o circumstanţă personală atenuantă;
b. o circumstanţă personală atenuantă sau de agravare;

164
c. o circumstanţă care se poate răsfrânge asupra
participanţilor, numai dacă aceştia au cunoscut-o.

703. Dacă se va reţine, în sarcina făptuitorului, intenţia, ca formă de


vinovăţie, în ceea ce priveşte moartea victimei ce a
survenit ca urmare a lipsirii ei de libertate, încadrarea
juridică este:
a. infracţiunea de omor;
b. infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal;
c. infracţiunea de omor în concurs cu infracţiunea de lipsire
de libertate în mod ilegal.

704. Fapta unui croitor, persoană fizică autorizată, care a


întrebuinţat violenţa şi a lovit un client, constituie
infracţiunea de:
a. purtare abuzivă în formă agravată;
b. abuz în serviciu contra intereselor persoanelor;
c. lovire sau alte violenţe.

705. La infracţiunea de determinare sau înlesnirea sinuciderii:


a. latura obiectivă nu are obiect material;
b. realizarea acţiunii de determinare poate fi realizată şi prin
mijloace de constrângere;
c. făptuitorul nu trebuie să săvârşească acte de cooperare
directă la realizarea acţiunii sinucigaşului.

165
706. Va exista concurs de infracţiuni:
a. în forma ideală, dacă făptuitorul realizează lovirea prin
mai multe acte săvârşite împotriva aceleiaşi persoane
şi în aceeaşi împrejurare;
b. în forma reală, dacă făptuitorul realizează lovirea prin mai
multe acte săvârşite împotriva aceleiaşi persoane şi în
aceeaşi împrejurare;
c. format din tot atâtea infracţiuni câte persoane a lovit
făptuitorul, cu aceeaşi ocazie.

707. Infracţiunea de violenţe asupra membrilor de familie:


a. se va reţine, dacă fapta de violenţă este săvârşită de un
frate asupra surorii sale;
b. se va reţine doar dacă fapta de violenţă este îndreptată
asupra a cel puţin doi membri de familie;
c. se va reţine, dacă fapta de violenţă este îndreptată asupra
rudei care locuieşte şi gospodăreşte împreună cu
făptuitorul.

708. Pentru realizarea conţinutului constitutiv al infracţiunii de


vătămare corporală:
a. se reţine durata îngrijirilor medicale necesare pentru
vindecare, şi nu durata incapacităţii de muncă;
b. se reţine durata incapacităţii de muncă, şi nu durata
îngrijirilor medicale;
c. intenţia poate lipsi doar în cazul în care vătămarea este
pricinuită victimei cu consimţământul acesteia.

166
709. Pentru existenţa infracţiunii de vătămare corporală:
a. trebuie ca victima să fi suferit o vătămare care necesită
pentru vindecare îngrijiri medicale de cel mult de 90
de zile;
b. este suficient ca victimei să i se cauzeze o boală
incurabilă, chiar dacă nu are numărul suficient de zile
de îngrijiri medicale;
c. se poate ca fapta să fie săvârşită cu intenţie, cu
praeterintenţie sau din culpă.

710. Dacă nu se poate stabili culpa făptuitorului în raport cu


moartea victimei, ci doar intenţia acestuia în raport cu
lovirea sau fapta de vătămare corporală, răspunderea
penală se stabileşte:
a. numai pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe;
b. numai pentru infracţiunea de vătămare corporală;
c. după caz, pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe
sau pentru infracţiunea de vătămare corporală;

711. A îi înlesneşte cu intenţie lui B să-i vatăme din culpă


integritatea corporală lui C, A va fi sancţionat cu
pedeapsa prevăzută pentru fapta de:
a. vătămare corporală sub forma participaţiei improprii;
b. vătămare corporală din culpă sub forma participaţiei
improprii;
c. complicitate la vătămare corporală din culpă.

712. Autorul unei infracţiuni de întrerupere a cursului sarcinii:


a. răspunde pentru această infractiune, indiferent dacă a
săvârşit-o cu intenţie sau din culpă;
b. răspunde pentru aceasta infracţiune, dacă manoperele au
fost efectuate în afara instituţiilor medicale, indiferent
dacă are sau nu calitatea de medic specialist;
c. medic specialist, răspunde, în toate cazurile, numai dacă
sarcina este mai mare de patrusprezece săptămâni.
713. In cazul infracţiunilor contra libertăţii persoanei:
a. acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu, în toate
cazurile;
b. actele de pregătire nu pot fi asimilate tentativei

167
pedepsibile;
c. elementul material al laturii obiective se poate realiza şi
printr-o inacţiune.

714. Sub aspectul intervalului de timp, lipsirea de libertate poate să


dureze:
a. şi o durată redusă, indiferent dacă s-a produs o încălcare a
libertăţii de mişcare a persoanei vătămate;
b. numai un interval relevant pentru încălcarea libertăţii de
mişcare;
c. atât cât persoana vătămată să fie împiedicată în mod
efectiv de a se deplasa şi acţiona în conformitate cu
voinţa sa.

715. Constituie infracţiunea de lăsare iară ajutor a unei persoane


aflate în dificultate:
a. fapta celui care, deşi observă în valurile mării o persoană
aflată în pericol de înec iminent, nu intră să o salveze;
b. fapta celui care, deşi observă pe trotuar o persoană grav
rănită, nu îi acordă ajutor şi nici nu anunţă autorităţile,
chiar dacă motivează că cel rănit nu i-a solicitat
ajutorul;
c. fapta celui care, în trafic, deşi observă producerea unui
accident de circulaţie, nu opreşte şi nici nu anunţă
autorităţile.

168
716. Dacă se stabileşte că făptuitorul a acţionat cu intenţie în ceea
ce priveşte sinuciderea victimei, care era lipsită de
libertate:
a. se va reţine doar infracţiunea de determinare a sinuciderii;
b. se va reţine doar infracţiunea de lipsire de libertate în mod
ilegal, în forma agravată;
c. se va reţine concursul între infracţiunea de lipsire de
libertate în mod ilegal şi cea de determinare a
sinuciderii.

717. La infracţiunea de violare de domiciliu:


a. subiect activ al infracţiunii poate fi orice persoană, cu
excepţia proprietarului imobilului;
b. elementul material al laturii obiective poate fi realizat atât
prin acţiune, cât şi prin inacţiune;
c. obiectul material îl constituie locuinţa, încăperea,
dependinţa sau locul împrejmuit ce ţine de acestea;

718. Nu sunt realizate elementele constitutive ale infracţiunii de


violare de domiciliu:
a. atunci când unul dintre soţi, mutat în alt domiciliu,
pătrunde, fară acceptul celuilalt soţ, de care este
despărţit, în fostul domiciliu comun (doar dacă mai
este coproprietar asupra bunurilor comune);
b. atunci când partea vătămată nu deţine locuinţa în baza
unui titlu legal;
c. când pătrunderea s-a produs în baza unui consimţământ
condiţionat.

169
719. Se poate reţine concursul de infracţiuni între violarea de
domiciliu şi tâlhărie:
a. dacă fapta de pătrundere fară drept într-o curte sau într-un
loc împrejmuit este urmată de săvârşirea unei tâlhării;
b. în nicio situaţie, dacă tâlhăria a fost săvârşită prin violarea
de domiciliu;
c. dacă fapta de pătrundere fară drept într-o locuinţă sau
dependinţă a acesteia este urmată de săvârşirea unei
tâlhării.

720. Sunt de esenţa infracţiunii de ameninţare următoarele afirmaţii:


a. în nicio situaţie, nu are obiect material;
b. în nicio situaţie, coautoratul nu este posibil;
c. elementul material al laturii obiective se realizează fie
printr-o acţiune, fie printr-o inacţiune;

721. Nu constituie infracţiune ameninţarea cu realizarea unui drept:


a. prin folosirea unei căi ilegale;
b. prin folosirea unei căi legale, dacă aceasta ar expune pe
cel ameninţat la anumite consecinţe păgubitoare;
c. prin folosirea unei căi ilegale, numai dacă aceasta ar
expune pe cel ameninţat la anumite consecinţe care nu
sunt păgubitoare.

722. Pentru a exista infracţiunea de ameninţare:


a. trebuie ca răul la care se referă ameninţarea să se producă
în viitor;
b. răul cu care se ameninţă nu trebuie să se realizeze imediat;
c. răul cu care se ameninţă trebuie să se realizeze imediat.

170
723. In cazul infracţiunii de şantaj:
a. obiectul material poate consta în corpul victimei;
b. de regulă, infracţiunea nu are obiect material, cu excepţia
cazului când făptuitorul urmăreşte un eventual folos
material;
c. obiectul material al şantajului poate fi confundat cu
eventualul folos realizat prin săvârşirea infracţiunii.

724. Infracţiunea de şantaj nu se deosebeşte de infracţiunea de


tâlhărie prin următoarele caracteristici:
a. existenţa aceluiaşi obiect juridic general şi special;
b. încălcarea libertăţii persoanei ca urmare imediată;
c. ambele se săvârşesc cu intenţie directă.

725. Nu săvârşeşte infracţiunea de violare a secretului


corespondenţei:
a. cel care intră licit în posesia unei corespondenţe, dar nu o
remite destinatarului;
b. cel ce intră în posesia unei corespondenţe şi nu o remite
destinatarului, doar dacă nu deschide corespondenţa pe
care a reţinut-o fară drept;
c. expeditorul care deschide corespondenţa înainte de a
ajunge la destinatar.

726. In cazul infracţiunii de violare a secretului corespondenţei:


a. fapta nu poate fi săvârşită în forma continuă;
b. fapta poate fi săvârşită doar cu intenţie directă sau
indirectă;
c. actele de pregătire nu se sancţionează.

727. La infracţiunea de divulgare a secretului profesional:


a. participaţia penală este posibilă sub toate formele;
b. participaţia este posibilă doar sub forma instigării;
c. coautoratul nu este posibil.
728. Infracţiunea de divulgare a secretului profesional:
a. poate avea tentativă, dar nu este pedepsită;
b. se poate săvârşi cu intenţie directă şi indirectă sau din culpă;
c. are un moment al consumării, iar în modalitatea continuă
şi un moment al epuizării.

171
729. Elementul material al laturii obiective la infracţiunea de viol:
a. nu se realizează printr-un act sexual de orice natură între
persoane de sex diferit sau de sex opus;
b. se realizează doar prin modalităţile de obţinere a unei
satisfacţii sexuale prin folosirea sexului;
c. se realizează doar atunci când violenţa folosită împotriva
victimei a fost absolut irezistibilă.

730. Elementul material al laturii obiective la infracţiunea de viol:


a. se poate realiza doar sub forma constrângerii fizice;
b. se poate realiza şi prin constrângere morală;
c. se realizează totdeauna, dacă victima suferă de debilitate
mintală.

731. Infracţiunea de viol poate intra în concurs:


a. cu infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, dacă,
după consumarea violului, victima este reţinută în
continuare;
b. cu infracţiunea de incest, întotdeauna;
c. cu infracţiunea de lovire sau alte violenţe, întotdeauna
când făptuitorul a luat hotărârea de a avea un act
sexual cu victima, mai târziu şi independent de
constrângerea pe care a exercitat-o asupra acesteia
anterior prin violenţe.

172
732. La infracţiunea de viol, forma agravată de săvârşire a faptei de
două sau mai multe persoane împreună:
a. este realizată chiar dacă autorul a fost ajutat de un
complice numai la săvârşirea unor acţiuni anterioare;
b. este realizată chiar dacă autorul a fost ajutat doar de un
complice concomitent;
c. este necesar ca toţi făptuitorii să aibă acte sexuale cu
victima.

733. Pentru existenţa agravantei Ia infracţiunea de viol, de


producere a unei vătămări corporale, vătămarea trebuie
să îndeplinească următoarele cerinţe:
a. să fie urmărită de făptuitor cu intenţie directă;
b. să fie consecinţa violenţelor exercitate asupra victimei
prin activităţi posterioare tentativei de viol;
c. să fie imputabilă făptuitorului pe bază de praeterintenţie.

734. În cazul infracţiunii de act sexual cu un minor, întotdeauna:


a. obiectul material constă în corpul persoanei mai mici de
15 ani;
b. subiectul activ este o persoană de sex diferit cu victima;
c. participaţia penală este posibilă sub toate formele.

735. Pentru realizarea conţinutului constitutiv al infracţiunii de act


sexual cu un minor, în forma agravantei de săvârşire în
scopul producerii de materiale pornografice, este
necesar:
a. ca victima, minor, să consimtă la realizarea actului sexual;
b. ca victima, minor, să se opună şi la realizarea actului
sexual şi la realizarea de materiale pornografice;
c. ca materialele pornografice să fi fost destinate
comercializării sau publicării, indiferent de formă.

173
736. Pentru a fi realizată una din agravantele la infracţiunea de
corupere sexuală a minorilor, este necesar ca:
a. minorul de 15 ani să se afle în îngrijirea, ocrotirea,
educarea, paza sau tratamentul făptuitorului;
b. minorul de 14 ani să asiste la un act sexual de orice natură
săvârşit de un major;
c. minorului, care nu a împlinit 13 ani, să i se pună la
dispoziţie, de un major, materiale cu caracter
pornografic.

737. La infracţiunea de agresiune sexuală:


a. făptuitorul trebuie să aibă aptitudinea de a realiza un act
sexual;
b. participaţia penală nu este posibilă în forma coautoratului;
c. nu interesează sexul subiectului activ sau subiectului
pasiv şi nici care persoană are rol activ şi care are rol
pasiv.

738. La infracţiunea de corupere sexuală a minorilor:


a. subiectul pasiv poate fi numai un minor care face parte
din aceeaşi familie cu autorul actelor cu caracter
obscen;
b. participaţia penală nu este posibilă decât sub forma
instigării şi coautoratului;
c. subiectul activ poate fi orice persoană majoră sau minoră.

739. La infracţiunea de incest:


a. obiectul material este reprezentat de corpul persoanelor
care întreţin raportul sexual, pentru că este o
infracţiune bilaterală;
b. obiectul material este reprezentat de corpul persoanei cu
rol pasiv, deoarece asupra acestuia se exercită în mod
nemijlocit acţiunea incriminată;
c. raportul sexual trebuie să aibă loc între mde apropiate,
fără constrângere.
740. La infracţiunea de hărţuire sexuală:
a. obiectul material este reprezentat de corpul victimei,
asupra căreia se îndreaptă acţiunea de ameninţare sau
constrângere;

174
b. coautoratul nu este posibil;
c. subiect pasiv poate fi orice persoană, indiferent de vârstă,
stare civilă, dar de sex opus.

741. La infracţiunile contra patrimoniului:


a. tentativa este posibilă la toate infracţiunile;
b. tentativa este posibilă, cu excepţia distrugerii din culpă,
însuşirii bunului găsit, în modalitatea sa comisivă,
bancrutei frauduloase şi gestiunii frauduloase;
c. participaţia penală este posibilă, de regulă, sub toate
formele.

742. Posesia, în cazul infracţiunii de furt:


a. dacă este nelegitimă, nu este apărată, în toate cazurile;
b. dacă este nelegitimă, nu este apărată în faţa proprietarului
bunului;
c. dacă este legitimă, este apărată împotriva oricui, cu
excepţia proprietarului.

743. Nu pot constitui obiect material al infracţiunii de furt:


a. vehiculele care nu sunt susceptibile de folosire;
b. folosirea clandestină a unui post telefonic la cablul de
alimentare al altui abonat, pe seama căruia se
înregistrează şi sunt plătite convorbirile efectuate;
c. înscrisurile de orice fel.

175
744. În situaţia existenţei unui prim act de tăinuire, urmat de o altă
acţiune a aceluiaşi tăinuitor, care promite că va asigura
valorificarea în continuare şi a altor bunuri sustrase,
sunt întrunite elementele constitutive ale:
a. complicităţii la infracţiunea de furt în concurs real cu
infracţiunea de tăinuire, chiar dacă promisiunea
anticipată de tăinuire nu a fost îndeplinită;
b. complicităţii la infracţiunea de furt în concurs real cu
infracţiunea de tăinuire, numai dacă promisiunea
anticipată de tăinuire a fost îndeplinită;
c. complicitate la infracţiunea de furt, în forma continuată.

745. Deplasarea prin împingere a unui autoturism, cu scopul de a-l


scoate din parcare şi a-l folosi ulterior, moment în care
făptuitorul este surprins de un poliţist:
a. nu constituie infracţiune, întrucât, deşi s-a produs
deposedarea, nu s-a produs împosedarea;
b. constituie infracţiunea consumată de furt de folosinţă;
c. constituie tentativă la infracţiunea de furt de folosinţă.

746. Nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunii de


furt, săvârşit în circumstanţa agravantă prevăzută de
art. 77 lit a) C. pen., de trei sau mai multe persoane
împreună:
a. când fapta se săvârşeşte de un autor, un complice
concomitent şi un instigator;
b. când fapta se săvârşeşte de un autor, un complice anterior
şi un tăinuitor;
c. când fapta se săvârşeşte de trei persoane, iar pentru una
este înlăturată răspunderea penală, datorită unei cauze
de neimputabilitate.

176
747. Nu constituie furt calificat săvârşit pe timpul nopţii:
a. când numai o parte dintre actele de executare ale furtului
au fost săvârşite pe timpul nopţii, epuizarea lui având
loc pe timp de zi;
b. când furtul s-a produs la ora 00:00, într-un loc iluminat
artificial;
c. când furtul s-a produs pe timpul amurgului, moment în
care, datorită şi condiţiilor atmosferice, lumina era
obstrucţionată.

748. Nu constituie furt calificat, săvârşit prin folosirea fără drept a


unei chei adevărate sau a unei chei mincinoase, în toate
cazurile:
a. fapta celui care pătrunde, fără drept, într-un apartament pe
uşa deschisă şi fură bunuri dintr-un dulap pe care 1-a
deschis folosind o cheie improvizată;
b. fapta celui care pătrunde, fără drept, într-un apartament,
folosind lama unui cuţit, dar fară să distrugă sau să
degradeze dispozitivul de închidere al uşii;
c. fapta celui care pătrunde într-un apartament, folosindu-se
de o cheie adevărată şi ia mai multe obiecte de
îmbrăcăminte, dintr-un dulap.

749. În cazul furtului calificat care are ca obiect material ţiţei,


gazolină, condensat, etan lichid, benzină, motorină,
alte produse petroliere sau gaze naturale:
a. nu este necesar ca bunurile sustrase să se afle în conducte,
depozite, cisterne sau vagoane cisternă;
b. legiuitorul a asimilat tentativei pedepsibile efectuarea de
săpături pe terenul aflat în zona de protecţie a
conductelor ce transportă produse petroliere;
c. este necesar ca bunurile sustrase să se afle în conducte,
depozite, cisterne sau vagoane cisternă.

177
750. Nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de furt
urmărit la plângerea prealabilă, dacă:
a. făptuitorul fiiră bunuri din hotelul unde era cazat de circa
6 luni;
b. făptuitorul şi partea vătămată sunt concubini, locuiesc
împreună, iar bunul furat era în detenţia ambilor;
c. făptuitorul, student, fură bunuri din camera căminului
unde era cazat, ce aparţineau colegilor de cameră.

751. Participaţia penală este posibilă la infracţiunea de tâlhărie:


a. doar sub forma instigării şi a complicităţii anterioare;
b. doar sub forma complicităţii materiale;
c. sub forma coautoratului, în toate cazurile.

752. In cazul în care unul dintre inculpaţi a dat relaţii altor doi
inculpaţi despre locul în care îşi ţine banii partea
vătămată şi sfaturi privind modul de acţionare în
vederea săvârşirii infracţiunii de tâlhărie, fapta sa
constituie:
a. coautorat la infracţiunea de tâlhărie;
b. complicitate la mfracţiunea de tâlhărie;
c. instigare la infracţiunea de tâlhărie.

753. Însuşirea unui bun, de către făptuitorul care-l sustrage prin


smulgere din mâna victimei, fugind cu el, constituie:
a. infracţiunea de furt;
b. infracţiunea de tâlhărie;
c. infracţiunea de tâlhărie calificată, numai dacă violenţele
îmbracă una dintre formele prevăzute în art. 193 sau
art. 194 C. pen.

178
754. Nu există tentativă la infracţiunea de tâlhărie:
a. dacă bunul a cărui sustragere a urmărit-o făptuitorul nu se
găsea la locul unde acesta credea că se găseşte, chiar dacă
anterior a executat acte de violenţă sau ameninţare;
b. dacă actele de violenţă sau ameninţare au fost
întrebuinţate în scopul păstrării bunului furat;
c. când executarea furtului fiind întreruptă datorită unor
împrejurări independente de voinţa făptuitorului,
acesta foloseşte violenţa sau ameninţarea pentru
ştergerea urmelor activităţii sale prealabile.

755. În cazul tâlhăriei care a avut ca urmare moartea victimei:


a. moartea victimei este imputată făptuitorului cu intenţie
directă sau cu intenţie indirectă;
b. moartea victimei este imputată făptuitorului doar cu
intenţie directă;
c. moartea victimei este imputată făptuitorului pe bază de
praeterintenţie.

756. Constituie infracţiunea de abuz de încredere:


a. fapta meseriaşului care, primind în baza unei convenţii
autoturismul unei persoane cu obligaţia de a-l vopsi, a
folosit pentru sine acel autoturism;
b. fapta aceluia care refuză să restituie o sumă de bani
împrumutată cu termen;
c. fapta unuia dintre soţi de a-şi însuşi pe nedrept un bun
comun aflat în detenţia sa exclusivă.

757. Nu pot constitui obiect material al infracţiunii de gestiune


frauduloasă:
a. bunurile care aparţin altuia şi nu se află în posesia
făptuitorului, în toate cazurile;
b. bunurile asupra cărora făptuitorul are un drept de
coproprietate, în toate cazurile;
c. bunurile imobile, în toate cazurile.
758. La infracţiunea de înşelăciune:
a. consumarea infracţiunii are loc la momentul inducerii în
eroare a persoanei vătămate, indiferent de titlul cu care
era deţinut bunul;

179
b. încrederea este obţinută prin amăgire, în timp ce la
infracţiunea de abuz de încredere se încalcă încrederea
acordată;
c. participaţia nu este posibilă sub forma coautoratului,
inducerea în eroare fiind personală.

759. În urma comparării infracţiunii de înşelăciune cu cea de trafic


de influenţă, practica judiciară a stabilit:
a. asemănări în ceea ce priveşte obiectul juridic, la ambele
fiind încălcate relaţiile sociale referitoare la
patrimoniu;
b. asemănări în ceea ce priveşte cerinţa esenţială a laturii
obiective, de a induce în eroare;
c. deosebiri în ceea ce priveşte folosul material, la
înşelăciune fiind obţinut ca urmare a inducerii în
eroare, iar la traficul de influenţă fiind obţinut ca
urmare a prornisiunii făcute de făptuitor, că va
interveni pe lângă un funcţionar.

760. La infracţiunea de înşelăciune prin emiterea de cecuri fără


acoperire:
a. subiect activ poate fi orice persoană;
b. participaţia penală este posibilă sub toate formele;
c. subiect activ este banca, în calitate de tras, care a Scut
serviciul de casă pentru trăgător.

180
761. Săvârşeşte infracţiunea de delapidare în forma traficării:
a. cel care împrumută, pentru sine sau pentru altul, bani din
gestiunea sa;
b. cel care supune sumele de bani pe care le gestionează
unor operaţiuni speculative, de pe urma cărora îşi
însuşeşte profitul realizat;
c. cel care scoate definitiv bunurile din gestiunea sa, ca o
compensaţie pentru unele datorii pe care societatea le
avea faţă de el.

762. Nu există infracţiunea de delapidare:


a. decât în cazul în care se constată lipsuri în gestiune,
infracţiunea se prezumă, fiind una contra
patrimoniului;
b. atunci când gestionarul îşi însuşeşte valori, nu din
gestiune, ci din plusul creat fraudulos;
c. atunci când însuşirea bunurilor se face de cel care le are în
pază.

763. Administratorul unei asociaţii de locatari, care încasează bani


pentru cheltuielile de întreţinere, dar nu îi înregistrează
în actele de casă, şi îi însuşeşte, săvârşeşte infracţiunea
de:
a. creare de plusuri în gestiune;
b. delapidare;
c. înşelăciune.

764. În cazul infracţiunii de însuşire a bunului găsit sau ajuns din


eroare la făptuitor:
a. participaţia este posibilă sub toate formele, cu excepţia
coautoratului;
b. elementul material al laturii obiective se poate realiza
printr-o acţiune sau inacţiune;
c. elementul material al laturii obiective se poate realiza doar
printr-o inacţiune, constând în fapta de a nu preda bunul găsit.
765. În cazul infracţiunii de însuşire a bunului găsit sau ajuns din
eroare la făptuitor:
a. consumarea infracţiunii are loc, în toate cazurile, la
expirarea termenului de 10 zile;

181
b. consumarea infracţiunii poate avea loc în momentul
dispunerii de bun ca de al său;
c. tentativa este posibilă, în toate cazurile, însă nu se
pedepseşte.

766. La infracţiunea de distrugere, în forma agravată de săvârşire


prin incendiere, explozie ori prin orice alt asemenea
mijloc şi dacă este de natură să pună în pericol alte
persoane sau bunuri:
a. elementul material se poate realiza doar într-una din
acţiunile alternative ale distrugerii, degradării sau
aducerii în stare de neîntrebuinţare;
b. este suficientă numai posibilitatea producerii punerii în
pericol şi nu este necesar să se producă în mod efectiv;
c. fapta constituie infracţiune doar dacă bunul aparţine unei
alte persoane decât făptuitorul.

767. La infracţiunea de tulburare de posesie:


a. subiect activ poate fi orice persoană, cu excepţia
proprietarului imobilului;
b. elementul material al laturii obiective se realizează
întotdeauna printr-o acţiune;
c. elementul material al laturii obiective se poate realiza
printr-o inacţiune.

182
768. Dacă infracţiunea de tulburare de posesie se săvârşeşte prin
violenţă sau ameninţare ori prin desfiinţarea sau
strămutarea semnelor de hotar:
a. violenţa are accepţiunea de loviri sau alte violenţe
prevăzută de art. 193 C. pen.;
b. participaţia penală este posibilă doar sub forma instigării
şi a complicităţii anterioare;
c. subiectul activ al infracţiunii nu poate fi, în niciun caz,
proprietarul imobilului.

769. Caracteristice tăinuirii, spre deosebire de favorizarea


infractorului, sunt următoarele elemente:
a. ia tăinuire este ca situaţie premisă săvârşirea unei
infracţiuni (din care provine bunul), în timp ce
favorizarea are ca situaţie premisă săvârşirea unei fapte
prevăzute de legea penală;
b. sub aspectul obiectului juridic, la tăinuire sunt încălcate îh
principal relaţiile sociale referitoare la înfăptuirea
justiţiei, în timp ce la favorizarea infractorului sunt
încălcate relaţiile sociale referitoare la patrimoniu;
c. sub aspectul laturii obiective, tăinuirea poate fi săvârşită
prin oricare dintre cele patru acţiuni alternative, în
timp ce favorizarea presupune ajutorul dat unui
infractor.

770. Pentru existenţa infracţiunii de ultraj:


a. nu are importanţă dacă făptuitorul nu a cunoscut faptul că
funcţionarul public se afla în exerciţiul funcţiei,
întrucât urmarea imediată constă într-o atingere adusă
autorităţii;
b. nu are relevanţă dacă ameninţarea este săvârşită după ce
funcţionarul şi-a îndeplinit în mod legal acea atribuţie
de serviciu;
c. nu are importanţă dacă făptuitorul nu a cunoscut faptul că
victima este funcţionar public ce îndeplineşte o funcţie
care implică exerciţiul autorităţii de stat.
771. În cazul infracţiunii de sustragere de sub sechestru:
a. subiectul activ poate fi orice persoană, cu excepţia
proprietarului bunului;

183
b. sustragerea constă în scoaterea bunului de sub puterea
sechestrului, ceea ce presupune neapărat însuşirea
bunului;
c. sustragerea constă în scoaterea bunului de sub puterea
sechestrului, ceea ce nu presupune neapărat însuşirea
bunului, dar nici nu o exclude.

772. Pentru existenţa infracţiunii de abuz în serviciu:


a. latura subiectivă presupune atât intenţia, cât şi culpa,
legiuitorul renunţând la sintagma „faptă săvârşită cu
ştiinţă";
b. în cazul coautoratului, este suficient ca doar unul dintre
făptuitori să aibă calitatea specială cerută de lege
autorului infracţiunii;
c. este necesar ca urmarea imediată să fie o pagubă ori o
vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei
persoane, care nu trebuie să aibă o anumită calitate.

773. Infracţiunea de abuz în serviciu, prin îngrădirea exercitării unui


drept, nu poate fi săvârşită:
a. de orice salariat aflat în serviciul unei persoane juridice;
b. decât printr-o acţiune şi cu intenţie;
c. dacă nu s-a creat pentru un cetăţean o situaţie de
inferioritate sau nu i s-a îngrădit exerciţiul unui drept.

774. Fapta persoanei care, exercitând temporar, fără remuneraţie, o


însărcinare în serviciul unei persoane fizice,
îndeplineşte un act ce nu intră în atribuţiile sale
constituie infracţiunea de:
a. abuz în serviciu;
b. neglijenţă în serviciu;
c. uzurparea funcţiei.

775. Elementul material al infracţiunii de luare de mită se poate


realiza:
a. când un funcţionar public, care are influenţă, primeşte
bani sau alte foloase pentru a-l determina pe un alt
funcţionar public să întârzie îndeplinirea unui act ce
intra în îndatoririle sale de serviciu;
b. când funcţionarul pretinde şi primeşte un folos necuvenit,

184
după îndeplinirea în parte a unei îndatoriri de serviciu,
dar înainte de finalizarea ei;
c. dacă funcţionarul, deşi nu are competenţa îndeplinirii
actului, l-a făcut să creadă pe cel care i-a dat banii sau
foloasele că îndeplinirea acestui act intră în atribuţiile
sale de serviciu.

776. Conţinutul constitutiv al infracţiunii de luare de mită este


realizat:
a. chiar dacă, ulterior săvârşirii acţiunii sau inacţiunii
incriminate, făptuitorul nu are conduita la care s-a
angajat;
b. numai dacă scopul urmărit prin săvârşirea faptei a fost
efectiv realizat;
c. numai dacă mituitorul participă în calitate de participant la
infracţiunea de luare de mită.

777. În cazul săvârşirii unor infracţiuni de corupţie, cum ar fi luarea


de mită sau darea de mită, instanţa va putea aplica
confiscarea extinsă:
a. numai dacă nu a fost aplicată măsura de siguranţă a
confiscării speciale;
b. doar dacă este prevăzută de Partea specială a Codului
penal la infracţiunea săvârşită, potrivit principiului
legalităţii sancţiunilor de drept penal;
c. dacă fapta este susceptibilă să îi procure condamnatului
un folos material şi pedeapsa prevăzută de lege este
închisoarea de 4 ani sau mai mare.

185
778. Simpla pretindere a unui folos sau simpla acceptare a
promisiunii unui folos sau a unui dar:
a. nu este suficientă pentru consumarea inacţiunii de trafic
de influenţă, fapta rămânând în faza de tentativă;
b. este suficientă pentru consumarea infracţiunii de trafic de
influenţă;
c. este suficientă pentru consumarea infracţiunii de trafic de
influenţă, chiar dacă actul pentru care se promite
intervenţia nu face parte din atribuţiile de serviciu ale
funcţionarului.

779. Obiectul material, în cazul infracţiunii de inducere în eroare a


organelor judiciare:
a. poate consta în probele nereale produse sau ticluite cu
privire la existenţa unei fapte prevăzute de legea
penală ori în legătură cu săvârşirea unei asemenea
fapte;
b. nu există;
c. poate consta în plângerea sau denunţul privind o faptă
nereală.

780. În cazul infracţiunii de mărturie mincinoasă:


a. consumarea infracţiunii are loc în momentul când
martorul, expertul sau interpretul face afirmaţiile
mincinoase sau nu spune tot ce ştie atunci când este
întrebat de instanţă;
b. participaţia penală este posibilă sub toate formele;
c. latura subiectivă presupune vinovăţia sub forma intenţiei
chiar şi atunci când elementul material al infracţiunii
se realizează prin omisiunea martorului de a nu spune
tot ce ştie.

186
781. Retragerea în timp util a mărturiei mincinoase:
a. are consecinţe juridice asupra instigatorului, fiind
aplicabile dispoziţiile art. 51 C. pen., referitoare la
împiedicarea săvârşirii infracţiunii;
b. are efecte juridice şi asupra complicelui, dacă retragerea a
fost făcută de autor;
c. trebuie să aibă loc în cadrul aceleiaşi cauze în care a fost
făcută, înainte de a se fi pronunţat o hotărâre sau de a
se fi dat o altă soluţie.

782. La infracţiunea de nedenunţare:


a. de regulă nu există obiect material, cu excepţia cazului
când omisiunea sesizării se datorează constrângerii
fizice, situaţie în care obiectul material este reprezentat
de corpul persoanei constrânse;
b. elementul material al laturii obiective se poate realiza
printr-o acţiune sau printr-o inacţiune;
c. infracţiunea la care se referă omisiunea făptuitorului poate
fi o infracţiune consumată sau, dacă este rămasă în
faza tentativei, doar dacă este pedepsibilă de lege.

783. În cazul infracţiunii de represiune nedreaptă:


a. nu se cere o calitate specială subiectului activ;
b. există şi o formă calificată, atunci când s-au luat măsuri
privative de libertate faţă de o persoană, şthndu-se că
este nevinovată;
c. participaţia este posibilă doar sub forma instigării şi a
complicităţii morale.

187
784. Pot fi considerate ca întrunind elementele constitutive ale
infracţiunii de supunere la rele tratamente următoarele
fapte:
a. acordarea, de către funcţionarii cu astfel de atribuţii, pe
timp de o lună, a unor cantităţi mai mici de hrană decât
cele stabilite de normele minime obligatorii, pentru
minorii aflaţi în executarea unor măsuri educative;
b. lovirea, de către poliţişti, în mod repetat, a unei persoane
reţinute în arestul poliţiei, în scopul de a da informaţii
cu privire la o faptă prevăzută de legea penală săvârşită
de alte persoane;
c. privarea unui deţinut de odihnă pe durata unei nopţi, de
către un agent de pază al penitenciarului.

785. În cazul infracţiunii de evadare:


a. participaţia penală este posibilă sub toate formele;
b. infracţiunea nu are obiect material;
c. fapta constituie infracţiune şi atunci când se stabileşte,
ulterior, că persoana reţinută sau arestată preventiv era
nevinovată şi nu săvârşise ea infracţiunea pentru care
se eliberase mandatul.

786. Pentru a fi întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de


nerespectare a hotărârilor judecătoreşti, este necesar
ca:
a. făptuitorul să fi fost parte în procesul în care s-a pronunţat
hotărârea la a cărei executare se împotriveşte;
b. făptuitorul să fi fost prezent la pronunţarea hotărârii, chiar
dacă nu ştia ca este pusă în executare;
c. făptuitorul să se fi opus la punerea în executare, chiar
dacă era o ordonanţă preşedinţială.

188
787. În cazul infracţiunii de sustragere sau distrugere de probe ori
de înscrisuri:
a. obiectul material este constituit din orice înscris oficial
emis de o autoritate a statului sau destinat unei astfel
de autorităţi;
b. obiectul material este constituit doar din orice înscris
folosit de organele judiciare în activitatea pe care o
desfăşoară;
c. când elementul material al laturii obiective se realizează
în modalitatea sustragerii, infracţiunea are o formă
continuată.

788. În cazul infracţiunii de falsificare de monede:


a. când fapta se săvârşeşte în condiţiile art. 310 alin. (2) C.
pen., conţinutul constitutiv este realizat doar dacă
falsificarea s-a produs după punerea în circulaţie a
monedei;
b. subiect activ al infracţiunii nu poate fi o persoană juridică;
c. elementul material al laturii obiective, în modalitatea
contrafacerii, nu este realizat dacă bancnotele ce se
pretind că au fost falsificate nu au nicio asemănare cu
bancnotele veritabile.

789. Dacă o persoană care intra pe orice cale în posesia unui timbru
emis în străinătate şi constatând ulterior acestui
moment că respectiva valoare este falsificată o revinde,
săvârşeşte infracţiunea de:
a. falsificare de timbre sau efecte poştale;
b. punere în circulaţie de valori falsificate;
c. falsificare de valori străine.

189
790. Sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de
falsificare de timbre sau efecte poştale:
a. dacă cupoanele răspuns internaţional sunt completate cu
date neadevărate referitoare la destinatar;
b. dacă făptuitorul, după ce a intrat în posesia unor plicuri
poştale falsificate, le repune în circulaţie;
c. dacă făptuitorul este o persoană juridică.

791. In cazul în care soţul falsifică, prin contrafacerea semnăturii


soţiei sale, o declaraţie şi o foloseşte în vederea
producerii de consecinţe juridice Ia administraţia
financiară:
a. săvârşeşte doar infracţiunea de fals în înscrisuri sub
semnătură privată;
b. săvârşeşte doar infracţiunea de uz de fals;
c. săvârşeşte infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură
privată în concurs cu infracţiunea de fals.

792. Nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de fals


privind identitatea:
a. dacă soţul divorţat se prezintă în continuare sub numele
dobândit prin căsătorie, chiar dacă în hotărârea de
divorţ s-a dispus cu privire la reluarea numelui purtat
înainte de desfacerea căsătoriei;
b. dacă fapta de prezentare sub o identitate falsă este
săvârşită de un cetăţean român, aflat în străinătate, în
faţa autorităţilor unui stat străin;
c. dacă acţiunea de încredinţare nu priveşte un înscris care
serveşte pentru dovedirea stării civile, pentru
legitimare sau identificare.

190
793. Elementul material al laturii obiective la infracţiunea de fals în
declaraţii:
a. se realizează printr-o declaraţie necorespunzătoare
adevărului, făcută doar personal, în forma scrisă, unei
persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau unei
unităţi în care aceasta îşi desfăşoară activitatea, în
scopul producerii unei consecinţe juridice;
b. nu se poate realiza printr-o declaraţie necorespunzătoare
adevărului, făcută doar personal, prin declaraţie
verbală, unei persoane dintre cele prevăzute în art. 175
sau unei unităţi în care aceasta îşi desfăşoară
activitatea, în scopul producerii unei consecinţe
juridice, pe care o va consemna în scris;
c. se poate realiza printr-o declaraţie scrisă
necorespunzătoare adevărului, transmisă printr-o altă
persoană, care atestă semnătura declarantului, unei
persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau unei
unităţi în care aceasta îşi desfăşoară activitatea, în
scopul producerii unei consecinţe juridice.

794. Nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunii de


fals în înscrisuri sub semnătură privată:
a. dacă înscrisul falsificat a fost folosit pentru dovedirea
unui fapt adevărat;
b. dacă înscrisul falsificat a ajuns în posesia altei persoane
altfel decât prin încredinţarea de către autorul falsului;
c. dacă falsificarea priveşte un înscris sub semnătură privată
care era autentificat.

191
795. Elementul material al laturii obiective, Ia infracţiunea de
nerespectare a hotărârilor judecătoreşti, este realizat:
a. chiar dacă, ulterior împotrivirii la punerea în executare,
hotărârea a fost desfiinţată pe calea recursului;
b. chiar dacă, ulterior executării hotărârii judecătoreşti, dar
în legătură cu această executare, făptuitorul săvârşeşte
acte de violenţă faţă de organul de executare;
c. chiar dacă, după împlmirea termenului de prescripţie a
executării, executorul procedează la punerea în
executare a acelei hotărâri, iar făptuitorul împiedică o
persoană să folosească imobilul dobândit prin acea
hotărâre judecătorească.

796. La infracţiunea de neglijenţă în serviciu:


a. tentativa este posibilă doar când elementul material al
laturii obiective se realizează printr-o acţiune;
b. consumarea iruracţiunii are loc în momentul mdeplinirii
defectuoase sau nemdeplinirii îndatoririi de serviciu;
c. urmarea imediată este realizată suficient doar în una dintre
modalităţile alternative (o pagubă ori o vătămare
importantă), nefiind necesară existenţa lor cumulativă.

797. În cazul infracţiunii de abuz în serviciu, prin îngrădirea


exercitării unui drept:
a. trebuie afectat un drept al unei persoane sau al unui
membru din familia acestuia;
b. participaţia penală este posibilă, cu excepţia coautoratului,
la această infracţiune subiectul activ fiind calificat;
c. elementul material al laturii obiective se poate realiza
printr-o acţiune.

192
798. Nu întruneşte elementele conţinutului constitutiv al infracţiunii
de abuz în serviciu:
a. fapta chelnerului de a majora nejustificat nota de plată a
unui consumator, întrucât nu are calitatea de funcţionar
public;
b. fapta conducătorului auto de a folosi fără drept, în interes
personal, autoturismul ce-i fusese încredinţat de
societatea comercială al cărei salariat era, cu
consecinţa producerii unei pagube prin consumul
combustibilului, întrucât nu are calitatea de funcţionar
public;
c. fapta unui şef de serviciu la poliţia rutieră, de a refuza
restituirea permisului de conducere părţii vătămate,
conducător de taxi, lipsind-o pe aceasta de obţinerea
unor venituri.

799. În cazul infracţiunii de abuz în serviciu:


a. latura subiectivă presupune intenţia, doar atunci când
elementul material se realizează printr-o acţiune;
b. pentru realizarea participaţiei penale sub forma instigării
sau complicităţii nu se cere ca subiectul activ să aibă o
calitate specială;
c. nu există un moment al epuizării, deoarece nu poate să
existe forma continuată.

800. La infracţiunea de neglijenţă în serviciu:


a. tentativa este posibilă doar când elementul material al
laturii obiective se realizează printr-o acţiune;
b. consumarea iruracţiunii are loc în momentul mdeplinirii
defectuoase sau nemdeplinirii îndatoririi de serviciu;
c. urmarea imediată este realizată suficient doar în una dintre
modalităţile alternative (o pagubă ori o vătămare
importantă), nefiind necesară existenţa lor cumulativă.

193
X. DREPT PROCESUAL CIVIL

Autori: Lector univ. dr. Emilia Cotoi


Lector univ. dr. Natalia Saharov

801. Principiul legalităţii:


a. asigură exercitarea drepturilor şi obligaţiilor procesuale
ale părţilor;
b. garantează exercitarea drepturilor şi obligaţiilor
procesuale ale părţilor.
c. dă posibilitatea judecătorului să asigure respectarea
dispoziţiilor privind natura drepturilor şi obligaţiilor
din proces.

802. În situaţia formulării improprii a cererii de judecată în virtutea


principiului disponibilităţii:
a. judecătorul poate schimba obiectul cererii;
b. judecătorul are îndatorirea de a solicita lămuriri;
c. judecătorul are obligaţia de a se pronunţa numai asupra a
ceea ce este probat.

803. Este încălcat principiul disponibilităţii:


a. când instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut;
b. când a anulat anumite cereri;
c. când a respins cererea.

804. Părţile dintr-un proces:


a. au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în
condiţiile legii;
b. au dreptul să îndeplinească acte de procedură în condiţiile
legii;
c. au dreptul să îşi probeze pretenţiile şi apărările din proces.

194
805. În baza principiului dreptului la apărare:
a. părţile au dreptul de a fi reprezentate;
b. părţile au obligaţia de a participa la toate fazele de
desfăşurare a procesului;
c. părţile au obligaţia de a lua cunoştinţă de conţinutul
tuturor actelor de dosar .

806. Instanţa poate hotărî asupra unei cereri:


a. numai după înfăţişarea părţilor;
b. după citarea părţilor;
c. după citarea legală sau înfăţişarea părţilor.

807. Instanţa este obligată, în orice proces să supună discuţiei


părţilor:
a. toate cererile;
b. numai excepţiile;
c. împrejurările de fapt sau de drept invocate din oficiu.

808. Principiului oralităţii se aplică:


a. numai în etapa dezbaterilor;
b. numai în etapa cercetării şi dezbaterilor;
c. în toate etapele procesului.

809. Desfăşurarea procesului în limba română înseamnă că:


a. cetăţenii români aparţinând minorităţilor naţionale nu au
dreptul să se exprime în limba maternă în faţa
instanţelor de judecată;
b. cetăţenii străini şi apatrizii au dreptul de a vorbi în
instanţă şi de a pune concluzii în limba maternă
c. toţi cetăţenii, indiferent de naţionalitate au obligaţia de a
formula cererile şi actele procedurale care se
întocmesc, numai în limba română.

195
810. Judecătorul trebuie să se pronunţe:
a. numai asupra a ceea ce s-a cerut;
b. asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele
învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune
altfel;
c. asupra a tot ceea ce s-a cerut şi asupra a ceea ce considera
necesar.

811. Judecatoria judecă în prima instanţă:


a. toate cererile date în competenţa acesteia prin art. 94 din
CPC;
b. toate cererile care nu sunt date prin lege în competenţa
altor instanţe;
c. orice alte cereri.

812. Tribunalul judecă:


a. ca prima instanță, numai cererile enumerate în art. 95
C.P.C;
b. ca instanţe de apel şi ca instanţe de recurs, în cazurile
anume prevăzute de lege;
c. ca instanţe de apel, apelurile declarate împotriva
hotărârilor pronunţate de judecătorii în primă instanţă.

813. Determinarea competenţei după valoare se face:


a. după valoarea obiectului cererii arătată în capătul
principal de cerere;
b. dupa valoarea cererii principale şi accesoriile pretenţiilor
principale precum și prestaţiile periodice ajunse la
scadenţă în cursul judecăţii;
c. numai după valoarea obiectului cererii arătată în capătul
principal de cerere și după valoarea prestaţiilor
periodice ajunse la scadenţă în cursul judecăţii.

196
814. In situatia în care instanţa este investită cu mai multe capete
principale de cerere:
a. va judeca toate cererile indiferent de valoare;
b. va disjunge și va declina competenţa în favoarea altei
instante, dacă unul dintre capetele de cerere este de
competenţa altei instanţe;
c. va declina soluţionarea cauzei instanţei de grad mai înalt,
atunci când unul dintre capetele de cerere intră în
competenţa acesteia

815. Intervine suspendarea judecării cauzei:


a. cand s-a formulat cerere de recuzare;
b. cand s-a ivit conflicul de competenţă;
c. când s-a formulat cerere de strămutare.

816. Sunt de competenţa judecătoriei:


a. cererile neevaluabile în bani, indiferent de calitatea
părţilor profesionişti sau neprofesionişti, cu excepţia
celor date prin lege în competenţa altor instanţe;
b. cererile posesorii;
c. cererile privind expropriea.

817. Nulitatea actului de procedură nu este condiționată de existenţa


unei vătămări:
a. în cazul încălcării unor dispoziţii legale privind
reprezentarea legală;
b. în cazul încălcării unor dispoziţii legale privind
capacitatea procesuala
c. în toate cazurile de nulitate prevăzute de lege.

197
818. Judecătorul este incompatibil de a judeca în următoarele
situaţii:
a. când şi-a exprimat anterior părerea cu privire la
chestiunile de fapt si de drept;
b. când judecătorul a pus în discuţia părţilor, din oficiu
unele chestiuni de fapt sau de drept;
c. când există împrejurări care fac justificată temerea că el,
soţul său, ascendenţii ori descendenţii lor sau afinii lor,
după caz, au un interes în legătură cu pricina care se
judecă.

819. Sunt participanţi la proces:


a. numai reclamantul şi pârâtul;
b. numai reclamantul, pârâtul şi terţii intervenienţi;
c. reclamantul, pârâtul, intervenientul, martorii, experţii.

820. In baza mandatului dat avocatului în faţa unei instanţe :


a. este presupus ca fiind dat pentru toate actele procedurale
îndeplinite în faţa aceleaşi instanţe;
b. nu poate face orice acte pentru păstrarea drepturilor
supuse unui termen;
c. poate îndeplini toate actele procedurale inclusiv pe cele de
dispoziţie în faţa aceleaşi instanţe.

821. In recurs, persoanele fizice pot fi reprezentate:


a. prin avocat, consilier juridic sau mandatar ;
b. numai prin avocat;
c. prin consilier juridic.

822. Mandatul dat unui avocat:


a. încetează prin moartea celui care l-a dat;
b. încetează prin moartea avocatului;
c. încetează prin revocarea mandatului, de către succesori
indiferent de momentul revocării.
823. La cererile privind prestaţiile susccesive, competenţa materială
se determină:
a. după valoarea prestaţiei care este exigibilă;
b. dacă durata existenţei dreptului este nedeterminată,
valoarea lor se socoteste după valoarea prestaţiei

198
anuale;
c. după valoarea solicitată prin cerere, la data formulării
cererii.

824. Competenţa materială în cererile imobiliare se determină:


a. după valoarea cuprinsă în actul de proprietate;
b. după valoarea stabilită în baza unei evaluări;
c. după valoarea impozabilă, stabilita potrivit legii fiscale.

825. In cazul în care pârâtul, în termen legal arată care este


adevăratul titular al dreptului:
a. va fi introdus în cauza adevăratul titular, iar pârâtul va fi
scos din cauză;
b. dacă cel arătat ca titular recunoaste, iar reclamantul
consimte, titularul dreptului indicat va lua locul
pârâtului care va fi scos din cauză;
c. va fi introdus în cauză adevăratul titular, iar pârâtul va
dobândi calitatea de intervnient principal.

826. Cererea de chemare în garanţie:


a. se formulează până la terminarea cercetării procesului
înaintea primei instanţe indiferent de calitatea
procesuală;
b. se formulează până la primul termen de judecată de către
pârât şi intervenientul principal;
c. se formuleaza până la terminarea cercetării procesului în
primă instanţă de către reclamant.

199
827. Introducerea forțată în cauză a terțelor personae, în procedura
contencioasă, când raportul juridic dedus judecăţii o
impune, se face:
a. din oficiu, chiar dacă părţile se opun;
b. se pune în discuția părţilor, iar dacă nici una din părţi nu
formulează cerere de intervenţie, va respinge cererea;
c. se pune în discuția părţilor, iar dacă nici una din părţi nu
formulează cerere de intervenţie, instanța va dispunde
din oficiu introducerea în cauză.

828. Succesorul cu titlu particular:


a. este obligat să intervină în cauză, dacă are cunoştinţă de
existenţa procesului;
b. nu poate fi intrrodus la cererea părţii interesate;
c. nu poate fi introdus în cauză din oficiu.

829. Acţiunea în constatare :


a. conferă legitimitate procesuală oricăruia care are interes
pentru a se constata existenţa sau inexistenţa unui
drept;
b. este numai de competenţa judecătoriei;
c. partea poate opta în a formula cerere în realizare sau în
constatare .

830. Este admisibilă cererea în recuzare:


a. formulată împotriva avocatului părţii adverse;
b. îndreptată împotriva aceluiaşi judecător, dacă o altă cerere
de recuzare prin care s-a invocat acelaşi motiv de
incompatibilitate a fost respinsă.
c. când soțul sau fostul soţ al judecătorului este rudă ori afin
până la gradul al patrulea inclusiv cu vreuna dintre
părți;

200
831. Intr-o cauză civilă probele:
a. pot fi propuse numai de părţi până la primul termen de
judecată, sub sancţiunea decăderii;
b. instanţa poate proceda la completarea ori refacerea unor
probe, în cazul în care din dezbateri rezultă necesitatea
acestei măsuri;
c. solicitarea şi administrarea probelor poate avea loc în
orice etapă a procesului civil.

832. Asistenţa judiciară poate fi acordată:


a. oricând în cursul procesului, în tot sau numai în parte;
b. numai persoanelor fizice;
c. numai în primă instanţă, în tot sau în parte.

833. Orice cerere adresată instanţelor judecătoreşti:


a. trebuie să fie formulată în scris;
b. se pot formula oral;
c. se poate formula atât scris cât şi oral.

834. Cererea de chemare în judecată:


a. este valabil făcută chiar dacă poartă o denumire greşită;
b. este anulabilă dacă poartă o denumire greşită:
c. este nulă dacă nu este depusă la instanţa competentă.

835. Instanţa va dispune:


a. să se refacă citarea ori de câte ori constată că partea care
lipseşte nu a fost citată cu respectarea cerinţelor
prevăzute de lege;
b. va amâna pronunţarea asupra cauzei chiar dacă nu a fost
legal citată partea, pentru a-i da posibilitatea să depună
concluzii scrise;
c. va solutiona excepţiile în lipsa şi va dispune citarea
părţilor .

836. Procesul începe:


a. la înregistrarea cererii de chemare în judecată;
b. la primul termen de judecată;
c. când are loc dezbaterea cauzei.

201
837. În cazul alegerii unui domiciliu/sediu pentru comunicarea
actelor:
a. toate actele de procedură se vor comunica la
domiciliul/sediul ales;
b. dacă partea a arătat şi persoana însărcinată cu primirea
actelor de procedură, comunicarea acestora se va face
la acea persoană, la domiciliul/sediul a ales;
c. comunicarea actelor este legal făcută, indiferent că are loc
la domiciliul/sediu ales sau la domiciliul/sediul real.

838. Cererea reconvenţională poate fi formulată:


a. până la primul termen de judecată;
b. odată cu întâmpinarea, iar dacă întâmpinarea nu este
obligatorie, cel târziu la primul termen de judecată;
c. numai odată cu întâmpinarea.

839. Etapa scrisă are loc:


a. cu citarea părţilor;
b. fără citarea părţilor;
c. fără citarea părţilor, în camera de consiliu.

840. In etapa cercetarii:


a. se dispune numai administrarea probelor solicitate;
b. se pune în discuţia părţilor admisibilitatea probelor
propuse şi se dispune administrarea lor;
c. se soluţionează numai excepţiile şi incidentele
procedurale.

202
841. Sunt căi extraordinare de atac:
a. recursul, apelul şi contestaţia în anulare;
b. recursul, revizuirea şi contestaţia în anulare;
c. revizuirea, apelul şi contestaţia în anulare.

842. Căile de atac de retractare:


a. sunt de competenţa instanţei care a pronunţat hotărârea
atacată;
b. sunt de competenţa instanţei ierarhic superioare celei care
a pronunţat hotărârea atacată;
c. pot fi soluţionate atât de instanţa ierarhic superioară, cât şi
de instanţa care a pronunţat hotărârea.

843. Termenul de apel este de:


a. 30 de zile;
b. 15 zile;
c. 10 zile.

844. Termenul de apel curge:


a. de la pronunţarea hotărârii dacă părţile au fost prezente şi
de la comunicare, dacă părţile au fost lipsă;
b. de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel;
c. de la pronunţarea hotărârii.

845. În apel:
a. nu poate fi invocată compensaţia legală;
b. nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul
cererii de chemare în judecată;
c. nu se pot cere dobânzi, rate, venituri ajunse la termen şi
orice alte despăgubiri ivite după darea hotărârii primei
instanţe.

203
846. Cererea de apel produce următoarele efecte:
a. suspendă executarea hotărârii primei instanţe, cu excepţia
cazurilor anume prevăzute de lege;
b. hotărârea primei instanţe devine definitivă;
c. dezinvesteşte instanţa care a pronunţat hotărârea apelată.

847. Apelul incident sau apelul provocat:


a. se poate formula numai de către intimat;
b. se poate formula chiar după împlinirea termenului de apel,
însă cel mai târziu până la închiderea dezbaterilor la
instanţa de apel;
c. este considerat apel principal dacă apelul principal s-a
respins ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive
care nu implică cercetarea fondului.

848. Recursul suspendă de drept executarea:


a. hotărârilor pronunţate în cauzele privitoare la strămutarea
de hotare;
b. hotărârilor pronunţate în cauzele privitoare la stabilirea
filiaţiei;
c. hotărârilor pronunţate în cauzele având ca obiect litigii de
muncă.

849. Formele recursului sunt:


a. recurs principal şi recurs provocat;
b. recurs principal, recurs incident şi recurs provocat;
c. recurs principal şi recurs incident.

850. Efectul devolutiv este specific:


a. apelului;
b. recursului,
c. atât apelului, cât şi recursului.

851. Nu sunt supuse recursului:


a. hotărârile pronunţate în materia conflictelor de muncă;
b. hotărârile pronunţate de prima instanţă fără drept de apel;
c. hotărârile pronunţate în cereri evaluabile în bani în
valoare de peste 500.000 lei.

204
852. Instanţa competentă să soluţioneze recursul este:
a. tribunalul;
b. instanţa care a pronunţat hotărârea atacată;
c. instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat
hotărârea atacată.

853. În cazul în care recursul nu este motivat:


a. instanţa acordă termen pentru motivare;
b. instanţa anulează recursul, cu excepţia cazului în care
instanţa din oficiu invocă motive de casare care sunt de
ordine publică;
c. instanţa se pronunţă pe baza celor invocate în faţa primei
instanţei şi a instanţei de apel, după caz.

854. Instanţa de recurs poate pronunţa una din următoarele soluţii:


a. admiterea recursului şi anularea hotărârii atacate;
b. admiterea recursului şi schimbarea hotărârii atacate;
c. admiterea recursului şi casarea hotărârii atacate.

855. În cazul în care instanţa de apel stabileşte că prima instanţă a


fost necompetentă, iar necompetenţa a fost invocată în
condiţiile legii:
a. casează cu trimitere;
b. anulează hotărârea atacată;
c. schimbă în parte hotărârea atacată.

205
856. Sancţiunea nulităţii intervine dacă în cererea de apel:
a. nu este indicată hotărârea atacată;
b. nu sunt indicate probele invocate în susţinerea apelului;
c. nu sunt indicate motivele de fapt şi de drept pe care se
întemeiază apelul.

857. Termenul de apel:


a. este un termen legal imperativ, nerespectarea lui atrăgând
sancţiunea nulităţii;
b. poate fi suspendat;
c. se întrerupe prin moartea părţii care are interes să facă
apel.

858. Termenul pentru declararea apelului incident:


a. coincide cu termenul reglementat pentru declararea
apelului principal;
b. nu este stabilit pe zile, fiind reglementate doar limitele de
exercitare;
c. nu poate depăşi 60 de zile de la comunicarea hotărârii
atacate.

859. Motivarea recursului:


a. este limitată la motivele de casare expres prevăzute de
lege;
b. poate cuprinde critici atât cu privire la aspectele de
nelegalitate, cât şi cu privire la aspectele de
netemeinicie a hotărârii atacate;
c. este lăsată la latitudinea recurentului, lipsa motivării
nefiind sancţionată.

860. În recurs poate fi administrată:


a. orice probă care poate duce la soluţionarea procesului;
b. doar proba cu înscrisuri;
c. proba cu înscrisuri şi proba cu martori, după caz.
861. Procedura de filtrare a recursurilor:
a. se aplică doar când recursul este de competenţa curţii de
apel;
b. este o procedură scrisă care se aplică ori de câte ori se
exercită calea de atac a recursului;

206
c. se aplică doar când recursul este de competenţa Înaltei
Curţi de Casaţie şi Justiţie.

862. Contestaţia în anulare este:


a. cale de atac de retractare;
b. cale de atac suspensivă de drept de executare;
c. cale de atac ordinară.

863. Contestaţia în anulare specială poate fi exercitată împotriva:


a. oricărei hotărâri definitive;
b. numai împotriva unei hotărâri date în recurs, respectiv în
apel;
c. numai împotriva unei hotărâri pronunţate de prima
instanţă.

864. Contestaţia în anulare de drept comun poate fi exercitată:


a. dacă partea nu a fost legal citată şi nici nu a fost prezentă
la termenul când a avut loc judecata;
b. dacă partea nu a fost legal citată, chiar dacă a fost
prezentă la termenul când a avut loc judecata;
c. dacă dezlegarea dată recursului este rezultatul stabilirii
eronate a situaţiei de fapt.

207
865. Termenul pentru exercitarea contestaţiei în anulare este de:
a. 30 de zile de la data comunicării hotărârii, dar nu mai
târziu de un an de la data când hotărârea a rămas
definitivă;
b. 45 de zile de la data comunicării hotărârii, dar nu mai
târziu de un an de la data când hotărârea a rămas
definitivă;
c. 15 de zile de la data comunicării hotărârii, dar nu mai
târziu de un an de la data când hotărârea a rămas
definitivă.

866. Revizuirea poate fi cerută:


a. dacă procedura de citare a părţii nu a fost legal
îndeplinită;
b. dacă instanţa s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-
au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut
ori s-a dat mai mult decât s-a cerut;
c. numai după exercitarea prealabilă a recursului.

867. Revizuirea pentru lipsă de apărare sau apărare cu viclenie se


poate exercita în cazul:
a. statului ori altor persoane juridice de drept public,
minorilor şi a celor puşi sub interdicţie judecătorească
ori a celor puşi sub curatelă;
b. persoanelor juridice;
c. persoanelor fizice lipsite de discernământ sau cu
discernământul atenuat.

868. Instanţa competentă să soluţioneze cererea de revizuire pe


motiv de contrarietate de hotărâri este:
a. instanţa mai mare în grad faţă de instanţa care a dat prima
hotărâre;
b. orice instanţă egală în grad cu instanţa care a dat prima
hotărâre;
c. instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere.
869. Revizuirea pe motivul descoperirii de noi înscrisuri
doveditoare se poate cere:
a. dacă înscrisul nu a putut fi înfăţişat în procesul în care a
fost pronunţată hotărârea a cărei revizuire se cere, fie

208
pentru că a fost reţinut de partea potrivnică, fie dintr-o
împrejurare mai presus de voinţa părţilor;
b. dacă înscrisul nu a putut fi înfăţişat în procesul în care a
fost pronunţată hotărârea a cărei revizuire se cere
deoarece nu exista la acel moment, fiind constituit
ulterior pronunţării hotărârii;
c. dacă înscrisul a fost procurat la solicitarea instanţei,
nefiind prezentat de revizuent.

870. În calea de atac a revizuirii părţile se numesc:


a. contestator şi intimat;
b. reclamant şi pârât;
c. revizuent şi intimat.

871. Recursul în interesul legii reprezintă:


a. un mijloc juridic de asigurare a interpretării şi aplicării
unitare a legii de către toate instanţele judecătoreşti;
b. un mijloc juridic ce asigură dezlegarea unei chestiuni de
drept noi, ce face obiectul unei dispute în cadrul unui
proces în curs de desfăşurare;
c. o cale de atac ce asigură verificarea legalităţii şi
temeiniciei hotărârilor judecătoreşti pronunţate de
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

872. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie poate fi sesizată cu recurs în


interesul legii de către:
a. orice persoană interesată;
b. procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte
de Casaţie şi Justiţie;
c. colegiile de conducere ale tribunalelor.

209
873. Dreptul de a sesiza Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea
pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea
unor chestiuni de drept revine:
a. completului de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie, al curţii de apel, al tribunalului sau al
judecătoriei, învestită cu soluţionarea cauzei în cursul
căreia s-a ivit, în ultimă instanţă, chestiunea de drept;
b. completului de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie sau al curţii de apel învestită cu soluţionarea
cauzei în cursul căreia s-a ivit, în ultimă instanţă,
chestiunea de drept;
c. completului de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu
soluţionarea cauzei în cursul căreia s-a ivit, în ultimă
instanţă, chestiunea de drept.

874. Dezlegarea dată problemelor de drept prin deciziile pronunţate


în recursul în interesul legii:
a. este obligatorie pentru instanţe de la data publicării
deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I;
b. este obligatorie pentru instanţe de la data pronunţării
deciziei de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;
c. este obligatorie pentru instanţe de la data motivării
deciziei de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

875. Decizia prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a


pronunţat cu privire la chestiunea de drept supusă
dezlegării:
a. este obligatorie pentru toate instanţele de la data publicării
deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I;
b. este obligatorie pentru instanţa care a solicitat dezlegarea
de la data pronunţării, iar pentru celelalte instanţe, de
la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al
României, Partea I;
c. este obligatorie pentru toate instanţele de la data
pronunţării deciziei.
876. Recursul în interesul legii se caracterizează prin:
a. deciziile se comunică instanţelor judecătoreşti;
b. deciziile se pronunţă numai în interesul legii şi nu au

210
efecte asupra hotărârilor judecătoreşti examinate;
c. soluţiile se adoptă cu cel puţin o treime din numărul
judecătorilor completului.

877. Hotărârile instanţei de recurs, în caz de casare, sunt obligatorii


pentru instanţa care judecă fondul:
a. cu privire la problemele de drept dezlegate;
b. cu privire la interpretarea probelor administrate;
c. cu privire la necesitatea administrării unor probe.

878. În cazul în care se admite contestaţia în anulare, sunt posibile


următoarele soluţii:
a. dacă s-a constatat necompetenţa absolută a instanţei care a
pronunţat hotărârea atacată, se va anula această
hotărâre şi se va proceda la rejudecarea cauzei,
evocându-se fondul;
b. dacă hotărârea atacată este rezultatul unei greşeli
materiale, se anulează hotărârea pronunţată în recurs şi
se trimite cauza primei instanţe pentru a se proceda la
rejudecarea cauzei;
c. dacă s-a constat că partea nu a fost legal citată şi nici nu a
fost prezentă la termenul când a avut loc judecata, se
anula hotărârea atacată şi se va proceda la rejudecarea
cauzei.

211
879. Termenul pentru exercitarea căii de atac a revizuirii este de:
a. 15 zile de la data comunicării hotărârii, în cazul în care
instanţa s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au
cerut;
b. o lună de la cel din urmă act de executare, în cazul în care
obiectul pricinii nu se află în fiinţă;
c. 30 de zile de la data rămânerii definitive a ultimei
hotărâri, în cazul în care există hotărâri definitive
potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de
grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat
a primei hotărâri.

880. Partea care a renunţat expres la apel cu privire la o hotărâre nu


mai are dreptul de a face:
a. apel principal;
b. apel incident;
c. apel provocat.

881. Desfacerea căsătoriei prin divorț poate fi cerută:


a. numai de soți;
b. de soți sau de avocații acestora;
c. de soți sau de copiii majori ai acestora.

882. Dacă în timpul procesului de divorț unul dintre soți decedează:


a. instanța va lua act de încetarea căsătoriei și va dispune,
prin hotărâre definitivă, închiderea dosarului;
b. instanța va anula procesul de divorț și va dispune, prin
hotărâre definitivă, închiderea dosarului;
c. instanța va respinge divorțul ca fiind rămas fără obiect și
va dispune, prin hotărâre definitivă, închiderea
dosarului.

212
883. Cererea de punere sub interdicție judecătorească a unei
persoane se soluționează:
a. de autoritatea tutelară din cardul primăriei de la domiciliul
persoanei a cărei punere sub interdicție se solicită;
b. de instanța de tutelă în a cărei circumscripție își are
domiciliul persoana a cărei punere sub interdicție se
solicită;
c. de tribunalul în raza căruia domiciliază persoana a cărei
punere sub interdicție se solicită.

884. Cererea de constatare a nulității hotărârii judecătorești


declarative de moarte este admisibilă în situația în
care:
a. persoana este în viață sau se înfățișează certificatul de
stare civilă prin care se constată decesul celui declarat
mort;
b. doar în situația în care persoana declarată moartă este în
viață;
c. când cadavrul persoanei declarată moartă nu poate fi găsit
sau identificat.

885. Instanța competentă să judece cererea de ordonanță


președințială este:
a. întotdeauna judecătoria;
b. instanța competentă să judece cauza pe fond;
c. judecătoria, dacă valoarea cererii nu depășește 10.000 lei
sau dacă cererea este neevaluabilă în bani. iar dacă valoarea
cererii depășește acest plafon, competent este tribunalul.

886. Condițiile de admisibilitate a ordonanței președințiale sunt:


a. aparența dreptului, urgența, vremelnicia măsurii și
neprejudecarea fondului;
b. urgența, vremelnicia măsurii și neprejudecarea fondului;
c. existența unui caz bine justificat, urgența, vremelnicia
măsurii și neprejudecarea fondului.
887. Termenul de apel împotriva ordonanței președințiale curge:
a. de la pronunțare;
b. de la pronunțare, dacă ordonanța s-a dat cu citarea părților
și de la comunicare, dacă ordonanța s-a dat fără citare ;

213
c. de la comunicarea ordonanței.

888. Împărțeala bunurilor prin învoiala părților:


a. nu se poate realiza decât în fața notarului public;
b. nu se pote realiza în cazul persoanelor puse sub
interdicție;
c. poate fi cuprinsă într-o hotărâre parțială când părțile se
învoiesc doar asupra unei părți din masa partajabilă.

889. În cazul partajului judiciar, instanța va avea în vedere, cu


prioritate:
a. partajarea bunurilor prin acordul părților;
b. partajarea bunurilor în natură;
c. partajarea bunurilor prin vânzare silită și atribuirea
prețului;

890. Procedura împărțelii judiciare este aplicabilă:


a. oricărei cereri de împărțeală privind bunuri asupra cărora
părțile au un drept de proprietate comună;
b. doar cererilor de împărțeală privind bunuri care rezultă
din indiviziunea succesorală sau din comunitatea
matrimonială de bunuri;
c. doar când părțile nu se învoiesc asupra împărțirii
bunurilor comune.

891. Sechestrul asigurător poate fi cerut de:


a. creditorul care are un titlu executoriu
b. creditorul care nu are un titlu executoriu, dar are o creanță
exigibilă constatată printr-un înscris;
c. creditor, atunci când împotriva debitorului său a început
urmărirea penală.
892. Încheierea pronunțată în materia sechestrului judiciar este
supusă:
a. căii de atac a apelului, în termen de 5 zile de la data
pronunțării;
b. căii de atac a apelului, în termen de 15 zile de la data
pronunțării;
c. căii de atac a apelului, în termen de 15 zile de la data
comunicării.

214
893. Hotărârea judecătorească prin care s-a soluționat o cerere
posesorie:
a. are autoritate de lucru judecat într-o cerere posesorie
ulterioară purtată între aceleași părți și întemeiată pe
aceleași fapte;
b. are autoritate de lucru judecat într-o cerere ulterioară
privitoare la fondul dreptului;
c. nu are autoritate de lucru judecat într-o cerere posesorie
ulterioară purtată între aceleași părți și întemeiată pe
aceleași fapte.

894. Procedura ofertei reale de plată și consemnațiunii prevăzută de


art. 1005-1012 din Codul de procedură civlă, se aplică
în situația în care:
a. creditorul refuză să primească plata de la debitor;
b. debitorul este în stare de insolvabilitate;
c. există pericolul ca debitorul să își micșoreze în mod
fraudulos patrimonial, astfel încât plata datoriei să
devină imposibilă.

215
895. Procedura ordonanței de plată se aplică:
a. creanțelor înscrise la masa credală în cadrul unei
proceduri de insolvență;
b. creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații
de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un
contract civil, constatat printr-un înscris ori
determinate potrivit unui statut, regulament sau altui
înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod
admis de lege;
c. oricăror creanțe certe, lichide și exigibile.

896. Calea de atac specifică în procedura ordonanței de plată este:


a. cererea în anulare;
b. apelul;
c. nu există cale de atac.

897. Cererea în anulare se soluționează de:


a. instanța care a pronunțat ordonanța de plată, în complet
format din 2 judecători;
b. instanța care a pronunțat ordonanța de plată, în complet
format dintr-un singur judecător;
c. instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat
ordonanța de plată.

898. Procedura cu privire la cererile de valoare redusă se aplică


atunci când:
a. valoarea cererii, fără se lua în considerare dobânzile,
cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu
depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței;
b. valoarea cererii, incluzând dobânzile, cheltuielile de
judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma
de 10.000 lei la data sesizării instanței;
c. valoarea cererii, fără se lua în considerare dobânzile,
cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu
depășește suma de 20.000 lei la data sesizării instanței.
899. Declanșarea procedurii cu privire la cererile de valoare redusă
se face prin:
a. depunerea cererii de chemare în judecată, întocmită în
condițiile dreptului comun, la judecătorie;

216
b. completarea formularului de cerere și depunerea acestuia
la judecătorie;
c. completarea formularului de cerere și comunicarea
acesteia direct cu debitorul, în cadrul procedurii scrise
prealabile.

900. Executarea hotărârii de evacuare din imobilele folosite sau


ocupate fără drept:
a. nu poate fi suspendată în nicio situație;
b. poate fi atacată pe calea contestației la executare;
c. se suspendă pe durata judecării apelului.

217
XI. DREPT PROCESUAL PENAL

Autor: Lector univ. dr. Dorina Maria Dan

901. Acțiunea penală este:


a. indisponibilă și obligatorie;
b. personală și divizibilă;
c. facultativă și indivizibilă.

902. Acțiunea penală se stinge:


a. numai prin renunțarea la urmărire penală
b. numai prin clasare
c. în faza de urmărire penală, atât prin renunțarea la urmărire
penală cât și prin clasare.

903. Acțiunea penală se stinge în faza de judecată prin:


a. clasare
b. renunțarea la urmărire penală
c. amânarea aplicării pedepsei.

904. Constituirea de parte civilă:


a. Se poate face numai în scris
b. Trebuie să se facă până la începerea cercetării
judecătorești;
c. Se poate face împotriva făptuitorului sau a suspectului.

905. Partea responsabilă civilmente poate fi introdusă în procesul


penal
a. La cererea inculpatului în cursul urmăririi penale;
b. La cererea părții civile în cursul cercetării judecătorești;
c. În cursul judecății în primă instanță, numai cu
consimțământul acesteia.
906. Constituie impediment la punerea în mișcare a acțiunii penale:
a. Depășirea termenului rezonabil al procesului penal;
b. Lipsa unui acord de mediere;
c. Fapta nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege.

218
907. În cazurile în care se reține existența unei cauze justificative:
a. Renunțarea la urmărire penală;
b. Încetarea urmăririi penale;
c. Clasarea.

908. Dacă instanța constată că a intervenit amnistia:


a. Poate aplica o sancțiune contravențională;
b. Va lăsa nesoluționată acțiunea civilă;
c. Va dispune clasarea.

909. Sunt cazuri care împiedică exercitara acțiunii penale


determinate de lipsa de obiect a acțiunii:
a. Radierea persoanei juridice;
b. Existența legitimei apărări;
c. Existența constrângerii morale.

910. Continuarea procesului penal poate fi cerută de:


a. Numai de suspect sau inculpat;
b. Partea responsabilă civilmente;
c. Subiecții procesuali principali.

911. Sunt subiecți procesuali principali:


a. Inculpatul;
b. Suspectul și persoana vătămată;
c. Partea civilă și partea responsabilă civilmente.

219
912. Sunt părți în procesul penal:
a. Suspectul și persoana vătămată;
b. Suspectul și inculpatul;
c. Partea civilă și partea responsabilă civilmente.

913. Curțile de apel sunt de competente să judece în primă instanță:


a. Infracțiunile săvârșite de avocați;
b. Infracțiunile de evaziune fiscală;
c. Infracțiunile de distrugere calificată și infracțiunile de
omor.

914. Înalta Curte de Casație și Justiție judecă în primă instanță


infracțiunile săvârșite de:
a. Judecătorii de la curțile de apel;
b. Notarii publici;
c. Judecătorii cu rang de judecătorie care sunt membrii
CSM.

915. Excepția de necompetență teritorială poate fi invocată:


a. Numai până la începerea cercetării judecătorești;
b. Pe tot parcursul cercetării judecătorești;
c. Numai înainte de verificarea legalității actului de sesizare
a instanței în camera preliminară.

916. Excepția de necompetență după calitatea persoanei a instanței


superioare celei competente potrivit legii, poate fi
invocată:
a. Până la începerea cercetării judecătorești;
b. Pe tot parcursul cercetării judecătorești;
c. Numai de procuror și de părți în tot cursul judecății.

220
917. Asupra excepției de necompetență procurorul se pronunță:
a. Prin rezoluție când respinge excepția;
b. Prin ordonanță când admite excepția;
c. Numai prin ordonanță.

918. Soluționarea conflictului pozitiv de competență între două


instanțe se face prin:
a. Încheiere definitivă;
b. Decizie definitivă;
c. Încheiere supusă contestației.

919. În caz de schimbare a încadrării juridice ai faptei, instanța


sesizată cu judecarea unei infracțiuni:
a. rămâne competentă a o judeca dacă infracțiunea este de
competența unei instanțe superioare;
b. rămâne competentă a o judeca dacă infracțiunea este de
competența unei instanțe inferioare;
c. își declină competența numai în caz de necompetență
teritorială.

920. Chestiunile prealabile:


a. Se soluționează de instanța penală chiar dacă competența
de soluționare nu aparține organelor judiciare;
b. Dezlegate definitiv prin hotărârea instanței civile au
întotdeauna autoritate de lucru judecat în fața instanței
penale;
c. Se judecă potrivit mijloacelor de probă privitoare la
materia căreia îi aparține acea chestiune.

921. Judecătorul de drepturi și libertăți:


a. Are competența de a încuviința toate măsurile preventive;
b. Este competent să soluționeze plângerile formulate
împotriva soluțiilor de clasare;
c. Dispune cu privire la luarea măsurilor de siguranță cu
caracter provizoriu.

922. Judecătorul de drepturi și libertăți este competent să se


pronunțe cu privire la măsurile preventive:
a. Pe parcursul urmăririi penale și a camerei preliminare;
b. În cursul fazei de judecată numai dacă a fost sesizat de
procuror;

221
c. Numai când cauza se află în cursul urmăririi penale.

923. Judecătorul de cameră preliminară:


a. Soluționează plângerile împotriva soluțiilor de renunțare
la urmărirea penală;
b. Soluționează plângerile împotriva tuturor măsurilor luate
de procuror;
c. Este incompatibil să judece cauza dacă a respins cererea
de revocare a arestării preventive.

924. Urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de către


procuror:
a. În cazul infracțiunii de ultraj;
b. În cazul infracțiunii de ucidere din culpă și infracțiunii de
evadare;
c. Infracțiunilor pentru care competența de judecată în primă
instanță aparține tribunalului.

925. Cererea de recuzare a unui judecător:


a. Nu poate fi formulată de procuror.
b. Poate fi formulată numai în scris cu arătarea cazului de
incompatibilitate invocat și a temeiurilor de fapt de
partea responsabilă civilmente;
c. Poate fi formulată în scris sau oral de subiecții procesuali
principali.

926. Suspectul:
a. Are aceleași drepturi ca persoana vătămată;
b. Are aceleași drepturi ca și inculpatul;
c. Nu are drepturi expres prevăzute de lege.
927. Sunt părți în procesul penal:
a. Inculpatul, judecătorul și procurorul;
b. Inculpatul, partea civilă;
c. Partea civilă, partea responsabilă civilmente, persoana
vătămată.

928. Inculpatul:
a. Are această calitate doar dacă este trimis în judecată;
b. Are aceleași drepturi ca persoana vătămată;
c. Poate fi și o persoană juridică.

222
929. Asistența juridică este obligatorie:
a. Când suspectul sau inculpatul este reținut în cauză;
b. Când suspectul demonstrează că nu are posibilități să-și
angajeze avocat și solicită acest lucru i se desemnează
avocat din oficiu;
c. Când urmează să se ia măsura de siguranță a confiscării
extinse.

930. Avocatul:
a. Are dreptul să asiste la percheziția vehiculelor în cazul
infracțiunilor flagrante;
b. Are dreptul să consulte dosarul pe tot parcursul procesului
penal dacă este angajat de una dintre părți;
c. Nu are dreptul să obțină fotocopii ale dosarului în cursul
urmăririi penale.

931. Organele judiciare pot respinge o cerere privitoare la


administrarea unei probe atunci când:
a. Proba este imposibil de obținut;
b. Cererea a fost formulată de rudele inculpatului până la
gradul al IV- lea inclusiv;
c. Proba este în defavoarea inculpatului.

223
932. Pricipiul loialității administrării probelor:
a. Nu permite folosirea hipnozei în scopul obținerii probelor;
b. Presupune respingerea probelor propuse de inculpat în
defavoarea sa;
c. Presupune că în procesul penal pot fi folosite doar probele
derivate din cele obținute nelegal.

933. Inculpatul are obligația:


a. Să încerce să ajungă la o înțelegere cu persoana vătămată
și să încheie acord de mediere cu aceasta;
b. Să spună doar adevărul și să nu ascundă nimic din ceeea
ce știe;
c. Să comunice în scris schimbarea adresei în termen de 3
zile.

934. Înainte de audiere nu depune jurământ:


a. Persoana vătămată;
b. Martorul care nu a împlinit 14 ani;
c. Martorul cu vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani.

935. În cursul urmăririi penale, percheziția domiciliară poate fi


dispusă:
a. De procuror;
b. De instanța de judecată competentă să judece cauza în
primă instanță;
c. De judecătorul de drepturi și libertăți.

936. În cursul judecății, percheziția domiciliară poate fi dispusă:


a. Numai de instanța investită cu judecarea cauzei;
b. Numai la cererea procurorului;
c. Numai de judecătorul de drepturi și libertăți.

224
937. Percheziția vehiculului:
a. Se dispune de judecătorul de drepturi și libertăți în faza de
urmărire penală;
b. Se poate efectua de procuror;
c. Se autorizează de organul de cercetare penală.

938. Suplimentul de expertiză:


a. Poate fi dispus de procuror când constată că expertiza este
nelegală.
b. Poate fi dispus de instanța de judecată când constată că
expertiza este nelegală.
c. De regulă se realizează de același expert;

939. Scopul măsurilor preventive este:


a. Tragerea la răspundere penală a celor care au săvârșit
infracțiuni;
b. Asigurarea bunei desfășurări a procesului penal;
c. Împiedicarea sustragerii inculpatului de la executarea
pedepsei.

940. Constituie măsură preventivă:


a. Obligarea inculpatului de a nu părăsi țara.
b. Obligarea suspectului de a nu părăsi localitatea.
c. Controlul judiciar pe cauțiune;

941. Reținerea:
a. Poate fi dispusă de instanța de judecată;
b. Poate fi luată prin ordonanță numai după audierea
suspectului sau inculpatului;
c. Nu poate fi luată față de suspect.

225
942. Competența de a dispune controlul judiciar în cursul urmăririi
penale revine:
a. Procurorului și judecătorului de drepturi și libertăți;
b. Numai procuroruluI;
c. Numai judecătorului de drepturi și libertăți.

943. Contestația împotriva încheieriilor prin care s-a dispus


admiterea pronunerii de prelungire a măsurii
preventive:
a. Este suspensivă de executare.
b. Se soluționează în termen de 5 zile de la înregistrare;
c. Se soluționează înainte de expirarea duratei măsurii
preventive dispuse anterior.

944. Împotriva încheieriilor prin care s-a dispus asupra măsurilor


preventive se poate formula:
a. Recurs de către inculpat;
b. Plângere de către inculpat;
c. Contestație de către inculpat și procuror.

945. Arestul la domiciliu poate fi dispus:


a. Dacă există probe sau indicii temeinice că inculpatul a
săvârșit o faptă prevăzută de legea penală;
b. În cursul urmăririi penale pe o durată de cel mult 30 de
zile;
c. De către procuror numai prin ordonanță.

946. Arestarea preventivă poate fi dispusă:


a. În cursul urmăririi penale pentru cel mult 180 de zile;
b. Dacă inculpatul este recidivist;
c. Dacăî inculpatul exercită presiuni asupra persoanei
vătămate.

947. Durata maximă a arestării preventive nu poate depăși:


a. În cursul urmăririi penale, termenul rezonabil de 30 de
zile;
b. În cursul judecății, jumătatea pedepsei dispusă de instanța
de fond;
c. În cursul judecății, jumătatea maximului special prevăzut

226
de lege pentru ionfracțiunea care face obiectul
sesizării.

948. Arestarea preventivă încetează de drept atunci când:


a. Se pronunță condamnarea inculpatului;
b. Când au apărut temeiuri noi din care rezultă nelegalitatea;
c. Instanța pronunță o hotărâre de achitare, chiar
nedefinitivă.

949. Măsurile asigurătorii sunt aduse la îndeplinire de către:


a. Procuror;
b. Organul de cercetare penală;
c. Judecătorul de drepturi și libertăți.

950. Restabilirea situației anterioare:


a. Se dispune de instanța de judecată, în timpul judecății;
b. Se dispune de judecătorul de drepturi și libertăți, în cursul
urmăririi penale;
c. Este o măsură de siguranță.

951. La calcularea termenului procedural pe zile:


a. Nu se ia în calcul ziua în care începe să curgă termenul,
nici ziua în care se împlinește;
b. Nu se ia în calcul ziua în care a început să curgă dar se ia
în calcul ziua în care s-a împlinit;
c. Se ia în calcul și xiua în care a început să curgă și ziua în
care se împlinește.

227
952. În caz de amânare a aplicării pedepsei, cheltuielile judiciare
avansate de stat:
a. Se suportă de inculpat, cu excepția cheltuielilor privind
avocații din oficiu care rămân în sarcina statului;
b. Rămân întotdeauna în sarcina statului;
c. Toate se suportă de inculpat, chiar și cheltuielile privind
avocații din oficiu.

953. Nulitățile absolute:


a. Pot fi invocate în orice stare a procesului;
b. Sunt expres prevăzute de lege;
c. Nu pot fi invocate din oficiu de către instanță.

954. Nerespectarea dispozițiilor privitoare la asistarea de către


avocat a inculpatului, atunci când aceasta este
obligatorie, poate fi invocată:
a. Până la încheierea judecății în primă instanță dacă
încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale;
b. În orice stare a procesului dacă încălcarea a intervenit în
procedura camerei preliminare;
c. În orice stare a procesului când instanța a fost sesizată cu
un acord de recunoaștere a vinovăției.

955. Nulitatea relativă:


a. Se acoperă dacă persoana interesată nu a invocat-o în
termenul prevăzut de lege;
b. Poate fi invocată de părți, procuror și instanță din oficiu;
c. Poate fi invocată întotdeauna de inculpat.

956. Procedura în cursul urmăririi penale este:


a. Secretă;
b. Nepublică, cu unele elemente de publicitate prevăzute
expres de lege;
c. Nepublică.
957. Denunțul:
a. Se poate face doar de către persoana fizică sau juridică
victimă a unei infracțiuni;
b. Se poate face personal sau prin mandatar cu procură
specială;

228
c. Este valabil atât în formă scrisă cât și orală.

958. Termenul de introducere a plângerii prealabile este de:


a. 60 de zile de când persoana vătămată a aflat despre
săvârșirea faptei;
b. 2 luni de când persoana vătămată a cunoscut cine este
făptuitorul;
c. 3 luni de când persoana vătămată a aflat despre săvârțirea
faptei.

959. Trecerea cauzei de la un organ de cercetare penală la altul:


a. Este o obligație a procurorului când circumstanțele cauzei
o impun;
b. Este lăsată la aprecierea procurorului care poate să
dispună, după necesitate;
c. Se propune de către procuror.

960. Procurorul poate infirma actele procesuale ale organului de


cercetare penală:
a. Doar la cererea inculpatului;
b. Din oficiu;
c. Dacă apreciază că actele sunt nelegale sau netemeinice,
fără să fie necesară motivarea infirmării.

961. Începerea urmăririi penale se dispune prin:


a. Proces-verbal;
b. Rezoluție;
c. Ordonanță.

229
962. Asupra cererilor de administrare a probelor, organele de
urmărire penală se pronunță motivat, prin:
a. Rezoluție;
b. Proces-verbal;
c. Ordonanță.

963. Punerea în mișcare a acțiunii penale:


a. Se dispune de către procuror prin rezoluție.
b. Se poate dispune de către procuror și prin rechizitoriu.
c. Se dispune prin ordonanță;

964. Clasarea se dispune:


a. Când nu există suspect în cauză;
b. De către procuror prin rezoluție sau ordonanță;
c. Când nu se exercită acțiunea penală întrucât există o
cauză de nepedepsire.

965. Ordonanța de clasare:


a. Se comunică în original inculpatului;
b. Se comunică obligatoriu inculpatului întotdeauna
împreună cu referatul organului de urmărire penală;
c. Se comunică în copie persoanei care a făcut sesizarea.

966. Continuarea urmăririi penale în caz de clasare:


a. Poate fi cerută de către suspectul care beneficiază de
amnistie, în termen de 20 de zile de la data la care a
intervenit amnistia;
b. Poate fi cerută de către inculpat dacă a fost retrasă
plângerea prealabilă;
c. Poate fi cerută de persoana vătămată dacă a intervenit
prescripția.

230
967. Procurorul poate realiza acte de urmărire penală:
a. Numai când legea prevede obligatoriu efectuarea urmăririi
penale de către procuror;
b. În cauzele în care exercită supravegherea, indiferent de
stadiul acestora;
c. În orice cauză, indiferent dacă exercită sau nu
supravegherea și indiferent de stadiul acestora.

968. Trimiterea cauzei la un alt parchet se poate dispune:


a. În caz de suspiciune rezonabilă, de către procurorul șef de
la parchetul ierarhic superior;
b. La cererea părților numai de către instanța de judecată;
c. Numai de către procurorul general al Parchetului de pe
lângă Înalta Curte de Casație ți Justiție.

969. Reluarea urmăririi penale are loc în cazul:


a. Restituirii cauzei de către instanța de judecată;
b. Dacă a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul
infracțiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură
răspunderea penală;
c. Restituirii cauzei de către judecătorul de cameră
preliminară.

970. Reluarea urmăririi penale în cazul redeschiderii acesteia:


a. Se poate dispune numai de către procurorul ierarhic
superior celui care a dispus soluția clasării;
b. Se poate dispune numai de către procurorul care a
soluționat inițial dosarul;
c. În cazul în care judecătorul de cameră preliminară a admis
plângerea împotriva soluției de clasare și a trimis cauza
la procuror în vederea completării urmăririi penale.

231
971. Procedura de cameră preliminară:
a. Presupune și verificarea competenței instanței;
b. Nu poate dura mai mult de 90 de zile de la data
înregistrării cauzei la instanță;
c. Presupune soluționarea cererilor și excepțiilor formulate
de inculpat, în camera de consiliu, fără participareaq
procurorului și a inculpatului.

972. Compunerea instanței:


a. Presupune alcătuirea instanței din judecător și procuror;
b. Privește instanța judecătorească, nu instanța de judecată;
c. Se poate schimba până la începerea dezbaterilor.

973. Obiectul judecății îl constituie:


a. Faptele și persoanele arătate în actul de sesizare a
instanței;
b. Încadrarea juridică a faptelor arătate în actul de sesizare a
instanței;
c. Probele propuse de inculpat.

974. Cercetarea judecătorească în cazul recunoașterii învinuirii:


a. Constă în audierea părților prezente;
b. Se finalizează cu un acord de recunoaștere a învinuirii;
c. Constă în administrarea probei cu înscrisurile încuviințate,
pentru prezentarea cărora instanța poate acorda un
singur termen.

975. În faza dezbaterilor cuvântul se acordă în următoarea ordine:


a. Inculpatului, părții vătămate și procurorului;
b. Procurorului, persoanei vătămate și inculpatului;
c. Procurorului, inculpatului și persoanei vătămate.

232
976. Pronunțarea hotărârii:
a. Poate fi făcută și în camera de consiliu;
b. Se face de către președintele completului de judecată
asistat de către grefier;
c. La Înalta Curte de Casație și Justiție se poate face de un
magistrat asistent.

977. Contestația, ca și cale de atac:


a. Poate fi exercitată în termen de 5 zile de la pronunțare sau
comunicare, după caz;
b. Se soluționează cu citarea persoanei care a făcut-o dar nu
este necesară asistența juridică a acesteia;
c. Se soluționează prin decizie.

978. Împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație


în anulare în următoarele cazuri:
a. Când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive
nu se pot concilia;
b. Când în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal;
c. Când inculpatul a fost condamnat deși existatu probe cu
privire la o cauză de încetare a procesului penal.

979. Revizuirea hotărârilor judecătorești definitive, cu privire la


latura penală, poate fi cerută:
a. Când un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei
revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecății,
împrejurare care a dus la pronunțarea unei hotărâri
nelegale sau netemeinice;
b. Când s-au descoperit fapte sau împrejurări care nu au fost
cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc
netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză, chiar dacă
sunt în defavoarea persoanei condamnate;
c. Când două sau mai multe hotărâri definitive nu se pot
concilia fiind supusă revizuirii numai ultima hotărâre.

980. Pot cere revizuirea:


a. Părțile din proces numai dacă cererea este formulată în
favoarea condamnatului;
b. Dacă cererea este formulată în favoarea condamnatului,

233
un membru al familiei condamnatului, chiar și după
moartea acestuia;
c. Dacă cererea este formulată în favoarea condamnatului,
un membru al familiei părții vătămate, chiar și după
moartea acesteia.

981. Cererea de revizuire în favoarea condamnatului:


a. Se poate face în principiu oricând, chiar după ce pedeapsa
a fost executată;
b. Se poate face numai după ce pedeapsa a fost executată;
c. Când hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere declarată
neconstituțională, se poate face în termen de 2 ani de la
publicarea deciziei Curții Constituționale.

982. În procedura revizuirii, instanța rejudecă cauza prin extindere:


a. și cu privire la părțile care nu au formulat cerere de
revizuire, putând hotărî în privința lor fără să le poată
crea o situație mai grea;
b. și cu privire la faptele și persoanele care au savârșit
faptele descoperite ulterior rămânerii definitive a
hotărârii;
c. și cu privire la solicitările procurorului.

983. Redeschiderea procesului penal în cazul judecării în lipsa


persoanei condamnate se poate solicita de către:
a. Persoana condamnată definitiv care a fost judecată
definitiv, care deși a avut cunoștință de proces a lipsit
în mod justificat și nu a putut încunoștința instanța;
b. Persoana condamnată definitiv care nu a declarat apel;
c. Persoana condamnată definitiv care și-a desemnat
apărător ales iar acesta nu a fost prezent la dezbateri.

984. Cererea de redeschidere a procesului penal se adresează:


a. Întotdeauna instanței care a judecat cauza în lipsă în primă
instanță;
b. Întotdeauna instanței care a judecat cauza în lipsă în apel;
c. Instanței care a judecat cauza în lipsă, fie în primă
instanță, fie în apel.

985. În cazul judecării în lipsă a persoanei condamnate, cererea de

234
redeschidere a procesului penal:
a. Dacă se admite, atrage desființarea de drept a hotărârii
pronunțate în lipsa persoanei condamnate;
b. Se verifică în camera de consiliu, fără citarea părților,
pentru examinarea admisibilității în principiu;
c. Suspendă de drept a executării hotărârii pronunțate în
lipsa persoanei condamnate, dacă persoana
condamnată se află în executarea pedepsei cu
închisoarea aplicată în cauza a cărei rejudecare se cere.

986. Acordul de recunoaștere a vinovăției se poate încheia:


a. În scris, chiar și în cursul judecății;
b. Între inculpat și procuror în cursul urmăririi penale;
c. Între învinuit și procuror în cursul urmăririi penale.

987. Acordul de recunoaștere a vinovăției:


a. Are ca obiect recunoașterea comiterii faptei, a vinovăției
și a prejudiciului;
b. Are ca obiect recunoașterea comiterii faptei și acceptarea
încadrării juridice pentru care a fost pusă în mișcare
acțiunea penală;
c. Privește cuantumul pedepsei dar nu se poate conveni
asupra renunțării la aplicarea pedepsei.

235
988. Soluția instanței cu privire la acordul de recunoaștere a
vinovăției:
a. Poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la
comunicare de către procuror;
b. Dacă acordul de recunoaștere a vinovăției a fost admis, nu
poate fi atacată cu apel cu privire la cuantumul
pedepsei;
c. Poate fi atacată cu apel numai de către inculpat.

989. În cazul în care instanța admite acordul de recunoaștere a


vinovăției, instanța:
a. Dacă între părți nu s-a încheiat o tranzacție sau un acord
de mediere, lasă nesoluționată acțiunea civilă;
b. Dacă între părți nu s-a încheiat o tranzacție sau un acord
de mediere, ia act de aceasta prin sentință;
c. În ambele situații, hotărârea penală are autoritate de lucru
judecat în fața instanței civile cu privire la întinderea
prejudiciului.

990. Când inculpatul este minor, care nu a împlinit vârsta de 16 ani:


a. La ascultarea în fața organului de urmărire penală se
citează și serviciul de probațiune de pe lângă tribunalul
în a cărei circumscripție își are domiciliul minorul;
b. La ascultarea în fața organului de urmărire penală se
citează și direcția generală de asistență socială și
protecția copilului din localitatea unde se desfășoară
audierea;
c. La ascultarea în fața organului de urmărire penală se
citează și direcția generală de asistență socială și
protecția copilului din localitatea de domiciliu a
minorului.

236
991. La judecarea inculpatului minor:
a. Se citează serviciul de probațiune;
b. Se citează direcția generală de asistență socială și
protecția copilului din localitatea de domiciliu a
minorului;
c. Se citează direcția generală de asistență socială și
protecția copilului din circumscripția instanței.

992. Cauzele cu inculpați minori se judecă:


a. Potrivit regulilor de competență obișnuite de către
judecători anume desemnați;
b. În ședință de judecată publică;
c. Împreună cu majori, în ședință nepublică.

993. Înlocuirea internării minorului cu măsura educativă a asistării


zilnice, liberarea minorului din centrul de detenție la
împlinirea vârstei de 18 ani, se dispun:
a. De instanța în a cărei circumscripție teritorială se află
centrul de detenție, corespunzătoare în grad instanței
de executare;
b. De instanța de executare de la domiciliul minorului;
c. De instanța de apel la care a rămas definitivă măsura
internării minorului.

994. Cauzele cu infractori minori se judecă:


a. De instanțe speciale pentru minori și după o procedură
specială;
b. De judecători anume desemnați potrivit legii, chiar dacă
numai la data la care au săvârșit infracțiunea erau
minori iar la data judecății au împlinit vârsta de 18 ani;
c. De judecători anume desemnați potrivit legii, chiar dacă
numai la data la care au săvârșit infracțiunea erau
minori iar la data sesizării instanței au împlinit vârsta
de 18 ani.

995. La judecarea inculpatului minor:


a. Lipsa persoanelor citate și arătate în mod expres de lege
împiedică judecarea cauzei;
b. Reascultarea minorului poate avea loc ori de câte ori este

237
necesar;
c. Dacă în aceeași cauză este și un inculpat major, regula
este disjungerea.

996. În procedura de reabilitare judecătorească:


a. Cererea poate fi formulată, după decesul
condamnatului, de soț sau rudele apropiate ale
acestuia;
b. Cererea se soluționează de instanța în a cărei
circumscripție condamnatul a avut domiciliul la data
rămânerii definitive a hotărârii de condamnare;
c. Poate fi ascultată doar persoana care a formulat cererea.

997. Cererea de reabilitare:


a. Se soluționează prin decizie definitivă;
b. Se soluționează prin sentință supusă contestației în termen
de 10 zile de la comunicare;
c. Se soluționează obligatoriu de instanța în a cărei
circumscripție condamnatul a avut domiciliul la data
rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

998. Hotărârile judecătoriei pot rămâne definitive:


a. La data pronunțării, chiar dacă sunt supuse apelului;
b. La data expirării termenului de introducere a contestației,
chiar dacă contestația a fost retrasă după expirarea
termenului;
c. La data pronunțării hotărârii prin care s-a respins apelul.

238
999. Hotărârea instanței penale, rămasă definitivă, se pune în
executare:
a. De către prima instanță de judecată, indiferent dacă a
rămas definitivă la aceasta sau la instanța de apel;
b. De către instanța de apel dacă au rămas definitive la
instanța de apel;
c. De către tribunal, indiferent unde au rămas definitive.

1000. Hotărârile penale nedefinitive:


a. Nu pot fi puse în niciun caz în executare;
b. Sunt executorii atunci când legea dispune aceasta;
c. Rămân definitive la data comunicării hotărârii prin care
apelul a fost admis.

239
RĂSPUNSURI

1. C 31. B 61. C
2. B 32. C 62. A
3. C 33. A 63. C
4. A 34. C 64. B
5. A 35. A 65. C
6. C 36. B 66. C
7. A 37. A 67. A
8. A 38. B 68. C
9. C 39. C 69. A
10. B 40. A 70. B
11. C 41. C 71. C
12. B 42. B 72. A
13. A 43. A 73. C
14. B 44. A 74. B
15. A 45. B 75. A
16. B 46. A 76. A
17. A 47. B 77. C
18. A 48. C 78. A
19. A 49. C 79. C
20. B 50. A 80. C
21. C 51. B 81. C
22. B 52. C 82. B
23. A 53. A 83. A
24. A 54. A 84. B
25. B 55. C 85. B
26. A 56. A 86. A
27. B 57. B 87. C
28. B 58. C 88. C
29. A 59. A 89. B
30. C 60. B 90. B
91. A 128. B 165. C
92. C 129. C 166. B
93. B 130. C 167. C
94. A 131. A 168. A
95. C 132. A 169. C
96. A 133. C 170. C
97. A 134. C 171. B
98. C 135. A 172. A
99. A 136. A 173. B
100. C 137. B 174. B
101. A 138. C 175. A
102. B 139. B 176. B
103. A 140. C 177. A
104. C 141. A 178. C
105. B 142. C 179. A
106. B 143. C 180. A
107. C 144. A 181. A
108. B 145. A 182. B
109. B 146. B 183. A
110. C 147. A 184. B
111. C 148. C 185. A
112. B 149. B 186. C
113. A 150. A 187. B
114. A 151. A 188. B
115. C 152. B 189. C
116. A 153. A 190. C
117. B 154. C 191. A
118. C 155. B 192. B
119. C 156. C 193. C
120. B 157. B 194. A
121. B 158. B 195. B
122. A 159. B 196. B
123. C 160. A 197. C
124. B 161. C 198. A
125. B 162. B 199. A
126. A 163. A 200. B
127. B 164. A 201. C

241
202. B 239. C 276. B
203. C 240. B 277. B
204. A 241. C 278. A
205. C 242. B 279. A
206. A 243. C 280. B
207. B 244. A 281. B
208. A 245. A 282. C
209. B 246. C 283. A
210. B 247. B 284. B
211. A 248. C 285. C
212. A 249. B 286. B
213. C 250. B 287. A
214. A 251. B 288. B
215. B 252. A 289. A
216. A 253. A 290. B
217. A 254. C 291. B
218. C 255. B 292. C
219. A 256. B 293. C
220. B 257. B 294. C
221. C 258. C 295. A
222. B 259. C 296. B
223. A 260. B 297. A
224. C 261. A 298. A
225. B 262. C 299. C
226. C 263. B 300. B
227. B 264. C 301. B
228. A 265. A 302. A
229. A 266. B 303. B
230. C 267. B 304. C
231. C 268. C 305. B
232. C 269. B 306. A
233. B 270. B 307. A
234. B 271. C 308. C
235. A 272. B 309. A
236. B 273. C 310. C
237. C 274. A 311. A
238. A 275. C 312. B

242
313. C 350. B 387. A
314. B 351. A 388. C
315. B 352. C 389. A
316. B 353. B 390. B
317. B 354. B 391. C
318. A 355. B 392. C
319. A 356. B 393. A
320. B 357. B 394. B
321. B 358. B 395. C
322. C 359. B 396. B
323. B 360. A 397. A
324. B 361. B 398. B
325. B 362. B 399. A
326. A 363. B 400. B
327. A 364. A 401. C
328. A 365. A 402. A
329. A 366. B 403. A
330. B 367. C 404. A
331. C 368. C 405. B
332. C 369. B 406. C
333. B 370. C 407. C
334. A 371. B 408. A
335. B 372. A 409. A
336. B 373. A 410. B
337. A 374. B 411. B
338. A 375. B 412. C
339. C 376. C 413. A
340. B 377. B 414. A
341. C 378. A 415. B
342. A 379. A 416. B
343. A 380. C 417. B
344. A 381. A 418. C
345. B 382. C 419. A
346. A 383. A 420. B
347. B 384. B 421. A
348. A 385. C 422. B
349. A 386. B 423. A

243
424. B 461. B 498. C
425. C 462. C 499. B
426. B 463. B 500. A
427. A 464. C 501. C
428. A 465. A 502. B
429. C 466. C 503. B
430. C 467. B 504. B
431. C 468. B 505. C
432. B 469. B 506. B
433. C 470. C 507. C
434. B 471. B 508. A
435. B 472. B 509. B
436. B 473. C 510. C
437. C 474. C 511. C
438. B 475. A 512. A
439. C 476. C 513. A
440. B 477. A 514. B
441. B 478. C 515. A
442. C 479. B 516. B
443. A 480. C 517. A
444. B 481. A 518. C
445. B 482. B 519. B
446. A 483. A 520. C
447. A 484. C 521. A
448. A 485. B 522. A
449. B 486. A 523. B
450. B 487. A 524. A
451. B 488. A 525. A
452. B 489. B 526. A
453. B 490. A 527. C
454. A 491. A 528. A
455. B 492. A 529. A
456. C 493. B 530. C
457. C 494. C 531. B
458. B 495. A 532. C
459. B 496. C 533. C
460. B 497. C 534. B

244
535. C 572. B 609. C
536. B 573. B 610. B
537. C 574. A 611. B
538. C 575. B 612. B
539. C 576. A 613. C
540. B 577. B 614. A
541. C 578. B 615. A
542. C 579. B 616. C
543. A 580. A 617. A
544. C 581. B 618. C
545. C 582. C 619. C
546. C 583. A 620. C
547. B 584. C 621. A
548. A 585. B 622. C
549. C 586. C 623. B
550. B 587. A 624. C
551. C 588. C 625. A
552. B 589. B 626. C
553. B 590. C 627. C
554. A 591. B 628. B
555. A 592. B 629. A
556. C 593. B 630. B
557. C 594. B 631. A
558. A 595. B 632. A
559. C 596. C 633. A
560. C 597. C 634. B
561. A 598. A 635. C
562. B 599. B 636. B
563. B 600. B 637. B
564. B 601. A 638. B
565. B 602. A 639. B
566. B 603. A 640. A
567. C 604. A 641. A
568. C 605. B 642. A
569. C 606. A 643. A
570. C 607. A 644. C
571. C 608. C 645. B

245
646. A 683. A 720. A
647. A 684. B 721. B
648. A 685. B 722. B
649. A 686. B 723. A
650. B 687. C 724. C
651. B 688. C 725. C
652. B 689. B 726. B
653. C 690. A 727. C
654. A 691. A 728. A
655. C 692. A 729. A
656. A 693. C 730. B
657. A 694. A 731. A
658. B 695. A 732. B
659. C 696. B 733. C
660. A 697. B 734. C
661. B 698. B 735. A
662. C 699. B 736. C
663. B 700. B 737. C
664. C 701. A 738. C
665. A 702. A 739. B
666. C 703. C 740. B
667. B 704. A 741. C
668. C 705. C 742. B
669. A 706. C 743. B
670. C 707. A 744. A
671. C 708. A 745. C
672. C 709. B 746. B
673. B 710. C 747. C
674. B 711. B 748. C
675. B 712. A 749. C
676. C 713. C 750. A
677. A 714. C 751. C
678. B 715. B 752. B
679. B 716. C 753. B
680. B 717. B 754. B
681. C 718. C 755. C
682. C 719. B 756. C

246
757. A 794. C 831. B
758. B 795. A 832. A
759. C 796. C 833. A
760. B 797. C 834. A
761. B 798. C 835. A
762. C 799. B 836. A
763. B 800. C 837. B
764. B 801. B 838. B
765. B 802. B 839. B
766. A 803. A 840. B
767. C 804. A 841. B
768. B 805. A 842. A
769. C 806. C 843. A
770. B 807. A 844. B
771. C 808. B 845. B
772. C 809. C 846. A
773. C 810. B 847. A
774. B 811. A 848. A
775. B 812. C 849. B
776. A 813. A 850. A
777. C 814. B 851. A
778. B 815. B 852. C
779. B 816. B 853. B
780. C 817. B 854. C
781. C 818. C 855. B
782. C 819. C 856. A
783. B 820. A 857. C
784. A 821. A 858. B
785. C 822. B 859. A
786. C 823. B 860. B
787. C 824. C 861. C
788. C 825. B 862. A
789. B 826. C 863. B
790. C 827. B 864. A
791. A 828. A 865. C
792. C 829. A 866. B
793. C 830. C 867. A

247
868. A 905. C 942. A
869. A 906. C 943. B
870. C 907. C 944. C
871. A 908. B 945. B
872. B 909. A 946. C
873. C 910. A 947. C
874. A 911. B 948. C
875. B 912. C 949. B
876. B 913. A 950. A
877. A 914. C 951. A
878. C 915. A 952. A
879. B 916. A 953. B
880. A 917. C 954. C
881. A 918. A 955. A
882. A 919. B 956. C
883. B 920. C 957. C
884. A 921. C 958. C
885. B 922. C 959. B
886. A 923. A 960. B
887. B 924. A 961. C
888. C 925. C 962. C
889. A 926. B 963. C
890. A 927. B 964. C
891. B 928. C 965. C
892. A 929. A 966. B
893. A 930. B 967. B
894. A 931. A 968. C
895. B 932. A 969. C
896. A 933. C 970. C
897. A 934. A 971. A
898. A 935. C 972. C
899. B 936. A 973. A
900. B 937. B 974. C
901. A 938. C 975. B
902. C 939. B 976. B
903. C 940. C 977. C
904. B 941. B 978. C

248
979. A 987. B 995. C
980. B 988. A 996. A
981. A 989. A 997. B
982. A 990. B 998. C
983. A 991. A 999. A
984. C 992. A 1000. B
985. A 993. A
986. B 994. B

249

S-ar putea să vă placă și