Relatia dintre doua personaje Baltagul

Vitoria-Gheorghita

Mihail Sadoveanu a fost un scriitor, povestitor, nuvelist, romancier,

academician și om politic român. Este considerat unul dintre cei mai importanți
prozatori români din prima jumătate a secolului XX. Scrie romanul “Baltagul”
în numai 17 zile şi il publica în noiembrie 1930, când Mihail Sadoveanu
împlinea 50 de ani, fiind primit cu “un ropot de recenzii entuziaste” de către
criticii vremii. Romanul are ca surse de inspiraţie balade populare de la care
Sadoveanu preia idei si motive mitologice romanesti.
Încă de la apriţie, romanul “Baltagul” a fost considerat una dintre cele mai
reuşite scrieri ale lui Mihail Sadoveanu. Criticii literari au remarcat profunzimea
romanului, generozitatea acestuia în diversitatea “codurilor de lectură” pe care le
permite, fiind interpretat ca roman mitic, monografic, de dragoste, al iniţierii, al
familiei şi, nu în ultimul rând, ca roman cu intrigă poliţistă. Redus ca
dimensiuni, “Baltagul” ilustrează o caracteristică importantă: forţa de
concentrare.
Tema ilustreaza perspectiva traditionala, conturand fiinta arhaica a satului
romanesc, sufletul taranului moldovean ca pastor al lumii vechi, al traditiilor si
specificului national, cu un mod propriu de a gandi, a simti si a reactiona in
momentele cruciale vietii.
Titlul romanului “Baltagul” este simbolic, întrucât în mitologia autohtonă
baltagul este arma menită să îndeplinească dreptatea, este o unealtă justiţiară.
Astfel, atunci când este folosit pentru înfăptuirea dreptăţii, acesta nu se pătează
de sânge. De asemenea, în roman, baltagul se constitue ca un simbol al
labirintului, ilustrat de drumul şerpuit pe care îl parcurge Vitoria Lipan în
căutarea soţului, atât un labirint interior, al frământărilor sale, cât şi un labirint
exterior, al drumului săpat în stâncile munţilor pe care îl parcursese Nechifor
Lipan.
Timpul derularii evenimentelor este vag precizat, prin repere temporale:
"aproape de Sfatul Andrei", "in Postul Mare". Cadrul actiunii este satul Magura
Tarcaului, zona Domelor si a Bistritei, dar si cel de campie, Cristesti in Balta
Jijiei. Fiind un roman realist, traseul urmat de Vitoria si Gheorghita contine si
toponime existente pe harta.
Romanul este structurat pe saisprezece capitole si evidentiaza doua
componente: una traditionalist-mitica si cealalta epic-realista.
Actiunea este simpla, avand un singur fir epic care urmareste drumul parcurs
de Vitoria si fiul ei in cautarea sotului disparut.
Viziunea despre lume a lui Mihail Sadoveanu in aceasta opera este
reprezentata de omul arhaic, desprins din mijlocul naturii autohtone care se
confrunta cu lumea moderna si care oscileaza indecis intre a ramane legat de
izvorul care l-a creat sau a se rupe de el.
 Perspectiva narativa adoptata in incipitul romanului este construita pe un
principiu telescopic. Legenda rostuirii etniilor, auzita de Nechifor Lipan de la un
baci intelept, este evocata de Vitoria. Barbatul ei obisnuia sa o spuna uneori la
cumatrii si nunti, adica in momente ritualice, care amintesc de ordine si rost.
Prima voce pe care cititorul o aude in roman este deci a marelui absent, dar
mediata de constiinta femeii lui, surpinsa intr-o atitudine cu numeroase valente
simbolice : torcand nu doar lana din furca ci si caierul amintirii si al dorului.
Treptat, dupa momentul evocarii, perspectiva narativa se schimba, facand loc
unui narator neutru, cu focalizare zero, care insa se va nuanta pe tot parcursul
romanului, alternand cu focalizarea interna. Acesta este un narator omniscient
care relateaza la persoana a III-a, din perspectiva auctoriala, folosind tehnica
detaliului si a observatiei, urmand ca mai apoi acesta sa fie inlocuit de
personajul principal feminin, Vitoria Lipan.
In text apare slab schițat un conflict interior care surprinde incertitudinea
Vitoriei cu privire la pornirea in căutarea lui Nechifor, acesta fiind plecat la
Dorna cu oile si întârziind nejustificat de mult. Puternic conturat este conflictul
exterior, central fiind cel dintre Vitoria si cei doi criminali, Calistrat Bogza si
Ilie Cuțui. Conflictul debutează in secvența in care Vitoria, punând cap la cap
informațiile adunate, constata ca intre Suha si Sabasa, cei doi tovarăși ai lui
Nechifor au fost văzuți singuri după ce fuseseră părtași la o tranzacție cu șotul
Vitoriei. Conflictul evoluează prin încercările Vitoriei de a afla adevărul despre
moartea lui Nechifor, testându-i pe cei doi prin întrebări incomode. Perspicace,
Vitoria înțelege ce s-a întâmplat, conflictul finalizându-se in secvența
praznicului prin pedeapsa celor doi făptași.
Mai mult decat atat, relația dintre cele doua personaje este evidențiata si cu
ajutorul statutului social, moral si psihologic ale acestora.
Din punct de vedere social, Vitoria este o taranca din Mugura Tarcăului, soție
de oier înstărit si mama a doi copii, Minodora si Gheorghița. După ce moartea
soțului apare ca o certitudine, aceasta devine văduva. Moral, însumează o
multitudine de calitati fiind atat o femeie inteligenta, ambițioasa, credincioasa,
dar totodata si una superstițioasa, si răzbunătoare, neaflându-si liniștea pana nu
reuseste sa ii pedepseasca pe cei care l-au omorat pe Nechifor. Psihologic,
Vitoria afișează o persoana puternica si o fire introvertita ghidându-se in viața
după proverbul "cine vorbește mult, știe puțin."
Din punct de vedere social, Gheorghița este fiu de oier înstărit, iar acesta nu isi
schimba statutul pe tot parcursul nuvelei. Moral, la început este infatisat ca un
copil respectuos, ascultător, devenind pe parcurs mai pregătit pentru viața. O
secvența sugestiva ce ilustrează transformarea copilului in bărbat este cea a
praznicului, Gheorghița având curajul si tăria de a-l lovi cu baltagul pe Calistrat
Bogza, răzbunându-si tatăl. Psihologic, întruchipează tipul tanarului in formare a
cărei personalitate se șlefuiește prin intermediul calatoriei inițiatice parcurse.
Relatia dintre cele doua personajel este evidentiata si prin intermediul scenelor
seminifcative.
 O scena semnificativa a acestei opere este cea in careVitoria gaseste trupul
sotului sau intr-o rapa. Aceasta scena are rolul de a evidentia devotamentul
femeii fata de barbatul sau si intelepciunea de care da dovada in astfel de
situatie, reusind sa isi pastreze calmul pentru a nu face rau nici lui Gheorghita.
Mai mult decât atât, coborârea in râpa permite o analogie cu coborârea in infern,
făcând trimitere la mitul Isis si Osiris. De asemenea, in ceea ce-l privește pe
Gheorghița, secvența este deosebit de sugestiva, deoarece, lăsat sa vegheze
osemintele tatălui peste noapte, este obligat practic sa se maturizeze rapid.
O alta scena semnificativa o reprezinta praznicul organizat de catre Vitoria, la
care participa si cei doi criminali. Personajul principal feminin ii organizează lui
Nechifor praznicul invitându-i si pe cei doi criminali. In încercarea de a-i da de
gol, aceasta le adresează o multitudine de întrebări, punându-i in dificultate. Mai
mult decât atât, aceasta povestește cum crede ca ar fi fost omorât Nechifor,
moment in care Calistrat Bogza cedează nervos, devenind violent. Vitoria ii face
semn lui Gheorghița sa îl omoare pe criminal, iar acesta simțind ca ii este sfârșitul,
mărturisește fapta celor doi, celalalt fiind dat pe mana politiei.
In opinia mea, tema textului, căutarea adevărului si înfăptuirea dreptatii, se
reflecta in relația dintre Vitoria si Gheorghița, ce conturează nu doar cuplul mama-
fiu, ci si cuplul inițiat-inițiator.
In concluzie, datorita faptului ca Vitoria îl ia pe Gheorghița cu ea si acesta isi
răzbuna tatăl, putem spune ca tema textului, căutarea adevărului si înfăptuirea
dreptatii se reflecta in relația celor doua personaje.