Sunteți pe pagina 1din 101

2019

„TEHNICI DE RAPORTARE
CONVENTIONALE SI DIGITALE PENTRU
INTEGRAREA LA LOCUL DE MUNCA”

University of Agricultural
Sciences and Veterinary
Medicine Iaşi
Cuprins
1. Comunicare și raportare – noțiuni introductive..................................................................... 3
2. Comunicarea organizațională și comunicarea managerială ................................................. 7
2.1 Comunicarea organizațională............................................................................................ 7
2.2 Comunicarea managerială ........................................................................................... 8
3. Managementul comunicării................................................................................................ 11
3.1 Obiectivele comunicării ................................................................................................... 11
3.2 Managementul comunicării -principii generale ................................................................ 12
3.3 Semnificația managementului comunicării.................................................................. 14
4. Comunicarea scrisă (”Convențională”) .............................................................................. 16
4.1 Comunicarea scrisă – o cerință vitală.............................................................................. 17
4.2 Comunicarea scrisă la nivel de organizații ...................................................................... 17
5. Comunicarea Digitală (”modernă”) .................................................................................... 19
6. Colectarea și transmiterea informației ............................................................................... 23
6.1 Principii ........................................................................................................................... 23
6.2 Metode cantitative și calitative de colectare a informațiilor .............................................. 24
7. Metode clasice versus metode moderne de raportare ....................................................... 26
8. Ce este un raport? ............................................................................................................. 27
8.1 Structura unui raport ....................................................................................................... 28
8.2 Realizarea raportului ....................................................................................................... 29
8.3. Redactarea unui raport tehnic ........................................................................................ 30
8.3.1. Rezumatul ............................................................................................................... 31
8.3.2. Declararea scopurilor si intentiilor ............................................................................ 31
8.3.3. Multumirile ............................................................................................................... 31
8.3.4. Elementele teoretice ................................................................................................ 31
8.3.5. Metodele si procedeele............................................................................................ 31
8.3.6. Rezultatele .............................................................................................................. 31
8.3.7. Interpretarea si compararea rezultatelor .................................................................. 32
8.3.8. Concluziile ............................................................................................................... 32
8.3.9. Recomandarile ........................................................................................................ 32
8.3.10. Bibliografia............................................................................................................. 32
8.3.11. Apendicele............................................................................................................. 32
9. Comunicarea mediată de calculator .................................................................................. 33
9.1. Descrierea sistemului ..................................................................................................... 33
9.2. Organizarea sistemului .................................................................................................. 33
9.3 Beneficiile sistemului ....................................................................................................... 34
9.4 Funcționalitati de baza .................................................................................................... 34
10. Tehnici de raportare în Medicina Veterinară .................................................................. 35
10.1. Tehnici de raportare convenționale ......................................................................... 35

1
10.1.1. Raportarea în cadrul acţiunilor de control în domeniul bunăstării animalelor ....... 35
10.1.2. Raport sanitar veterinar de declarare a focarului de boală .................................. 54
10.1.3. Raport sanitar veterinar de stingere oficială a focarului de boală ......................... 55
10.1.4. Raport de notificare internă a bolilor suspiciune/confirmare................................. 56
10.2 Raportarea mediată de calculator in Medicina Veterinară ............................................. 58
10.2.1. Sistemul Național de Identificare și Înregistrare a Animalelor (SNIIA) .................... 58
10.2.2. Registrul de evidență a câinilor cu stăpân (RECS) ................................................ 66
10.2.3. TRADE CONTROL AND EXPERT SYSTEM (TRACES) ....................................... 68
10.2.4 SISTEMUL RAPID DE ALERTĂ PENTRU ALIMENTE ŞI FURAJE – SRAAF ........ 73
10.2.5 MySMIS2014 .......................................................................................................... 75
10.3 Aplicațiile software de raportare - soluție dedicată zonei de activitate a cabinetelor si
clinicilor veterinare ................................................................................................................ 81
10.3.1 MARAVET SOFT.................................................................................................... 83
10.3.2 PRIETENI 2 ............................................................................................................ 86
10.4. Software web-based complet pentru managementul activitaitii cabinetelor si clinicilor
veterinare.............................................................................................................................. 90
10.4.1. VET MACHINA ...................................................................................................... 90
11. Integrarea socioprofesională la locul de muncă ............................................................. 93
11.1. Introducere................................................................................................................... 93
11.2. Integrarea socioprofesionala ........................................................................................ 94
12. BIBLIOGRAFIE ............................................................................................................ 100

2
Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Axa Prioritara 6 - Educație și competențe .
Obiective Specifice:
O.S.6.7. - Creșterea participării la învăţământul terțiar universitar și non-universitare organizat în
cadrul instituțiilor de învăţământ superior acreditate în special pentru cei care provin din grupuri
vulnerabile;
O.S.6.9. Îmbunătățirea nivelului de competențe al personalului didactic din învățământul terțiar
universitar și non-universitar organizat în cadrul instituțiilor de învăţământ superior acreditate în
ceea ce priveşte conţinutul educaţional inovator şi resursele de învăţare moderne şi flexibile;
O.S.6.10. Diversificarea ofertelor educaționale în învățământul terțiar universitar și non-universitar
tehnic organizat în cadrul instituțiilor de învăţământ superior acreditate corelate cu nevoile pieței
muncii din sectoarele economice/ domeniile identificate prin SNC şi SNCDI.
Codul proiectului: POCU/320/6/21/121103
Titlul proiectului:“ EPA – Educație, Performanta, Angajabilitate”
Beneficiar: Universitatea de Științe Agronomice si Medicina Veterinara Bucuresti
Parteneri: Universitatea de Științe Agronomice si Medicina Veterinara a Banatului „Regele Mihai I al
Romaniei” Timisoara
Universitatea de Științe Agricole si Medicina Veterinara „Ion Ionescu de la Brad” Iasi
Cod SMIS 2014+:121103

„TEHNICI DE RAPORTARE CONVENTIONALE SI DIGITALE PENTRU


INTEGRAREA LA LOCUL DE MUNCA”

Experți: SAVUȚA Gheorghe


ANIȚĂ Dragoș Constantin

1. Comunicare și raportare – noțiuni introductive

Dezvoltarea explozivă a noilor tehnologii de comunicare și extinderea lor pe scară


largă a determinat noi preocupări în analiza comunicării organizaționale. Noile tehnologii
presupun instrumente utile pentru management și comunicare, însă și provocări pentru
manageri și angajați, întrucât adaptarea la noile instrumente și modalități de comunicare
determină schimbări de formă și de fond la nivel de ansamblu.
Pe lângă enormele posibilități pe care apariția noilor tehnologii de comunicare le-
au deschis la nivel managerial și comunicațional, au apărut și numeroase probleme în
urma introducerii acestora. Cu alte cuvinte, s-au rezolvat unele probleme acute care
țineau de stocarea și gestionarea informațiilor atât în interior cât și la interfața cu
exteriorul, însă introducerea noilor tehnologii a determinat schimbări de anvergură la
nivelul configurației, climatului și rețelelor de comunicare în organizații. Nu în ultimul rând,
a apărut necesitatea ca angajații să se adapteze „din mers” noilor configurații și
caracteristici.

3
Schimbări la nivelul managementului. În privința activității și stilului de lucru
al managerilor, precum și în configurarea și dinamica grupurilor de lucru, consecințele
pozitive cât și negative.
Cea mai importantă consecință se referă la delocalizarea activității serviciului:
angajații nu mai sunt legați de un sediu sau de un birou anume, s-a răspândit practica
lucrului acasă sau în orice alte locații, unele organizații delocalizându-se în întregime și
comunicând numai pe cale electronică (aceste organizații sunt supranumite „cyber-
organizaţii” sau „dot.com”-uri). Ca avantaje ale delocalizării parțiale sau integrale putem
enumera autonomia angajaților, organizării propriului timp, flexibilitatea lucrului, lipsa
conflictelor și a problemelor generate de interdependenţă. Ca și corolar putem identifica
necesitatea autocontrolului angajaților, creșterea capacității lor de a lua decizii și a
rezolva probleme, creșterea nevoilor de instruire și de dezvoltare de abilități complexe
(cum ar fi formarea abilităților de comunicare prin intermediul platformelor virtuale).
Ca dezavantaje putem enumera: creșterea timpului alocat vieții profesionale,
izolarea socială (disoluţia grupurilor de apartenență din interiorul organizațiilor, dar și al
grupurilor sociale primare prin scăderea timpului alocat vieții personale). Practic, climatul
organizațional se diluează, devine aproape imposibil de menținut identitatea de grup,
demersurile de proiectare a identităţii organizaționale devin forțate, fără un fundament în
interior Privind prin perspectiva managerială, creșterea competenței angajaților și
scăderea frecvenței conflictelor au adus avantaje precum economia de timp și
posibilitatea preocupării mai accentuate spre strategie și dezvoltare economică. Pe de
altă parte, deși necesitatea administrării unor spatii de lucru suficiente a scăzut, au apărut
noi costuri financiare legate de achiziționarea și întreținerea de calculatoare precum și de
platforme electronice și de sisteme de comunicare moderne.
Practic, prin introducerea parțială sau completă a „managementului virtual”,
managementul tradiţional se schimbă prin modificarea tipului de interacțiune cu angajații
și a regulilor de gestionare a activității colective. Dacă managerii integrează noile
modalități de comunicare și exploatează posibilitățile noilor tehnologii, se pot realiza
activități ca și în sistemul tradițional: instruirea angajaților, coordonarea și supravegherea
echipelor de lucru (grupuri virtuale adeseori), integrarea prin comunicare a membrilor
echipei, sublinierea valorilor comune (deci se poate crea o cultură organizaționale, numai
că este mai dificil), se poate coordona ritmul și starea activității în ansamblu. Dispersia
resurselor și competențelor se asociază cu o mai mare funcție de centrare și de direcție
asigurată de „managementul virtual” a cărui artă a devenit aceea de a transforma puterea
difuzată în pârghie de creștere a eficienței organizaționale.
Aşadar, „managementul virtual” răspunde noilor aspirații ale angajaților precum și
noilor tendințe la nivel social (globalizarea și descentralizarea), deci se manifestă ca o
formă de gestionare a sănătăţii organizaționale. Desigur, apariția acestei forme de
management nu va însemna abandonarea formelor vechi (organizația birocratică și
„organizația personalizată”); nevoia de comunicare verbală, de contacte umane
nemijlocite, nu pot fi suplinite de tehnologiile de comunicare în masă. Problemele care se

4
pun în această direcție vizează arta managerilor de a îmbina formele tradiționale de
relaționare cu formele noi specifice spațiului virtual.

Schimbări în comunicarea operațională. Reţelele de comunicare interne


(Intranet) duc la creşterea eficienței comunicării interdepartamentale și comunicarea
interindividuale orizontale, economisind timpul fizic al angajaților care pot presta alte
activități; în al doilea rând, simplifică procesul de consultare a angajaților și cel de
transmitere a deciziilor, deci comunicarea pe verticală. În fine, folosirea Intranetului și a
calculatorului în general mărește ponderea comunicării formale comparativ cu
comunicarea informală (privilegiată mai ales de situațiile de comunicare directă și verbală
a angajaților) micșorând riscul de dezvoltare a structurilor informale „paralele” cu
structurile formale, cu dezavantajul scăderii coeziunii interne. Accesul la băncile de date
și constituirea de bănci de date proprii crește eficiența activității organizaţiei întrucât se
elimină timpul necesar pentru stocarea și căutarea informațiilor care în sistemul „clasic”
(pe suport scris, îndosariat) ocupa foarte mult din timpul angajaților, cerând posturi
speciale destinate acestui sector; totodată băncile de date optimizează spațiul fizic din
sediile organizațiilor – spațiu sufocat în trecut de fișiere, dosare și arhive.

Există și efecte colaterale ale acestui


fenomen, cum ar fi privilegierea
comunicării scrise în detrimentul
comunicării verbale și non-verbale; se
reduce, cum s-a mai subliniat, proporția
comunicării informale. Sistemul de
comunicare prin video-conferinţe este un
instrument foarte util la nivel managerial,
întrucât se economisește timp în luarea
deciziilor și în transmiterea informațiilor la
distanță; acest sistem avantajează
organizațiile cu întindere teritorială mare, care aveau dificultăți în coordonarea
subunităților organizaționale. Sistemul videoconferință poate fi util și pentru instruirea și
formarea continuă a angajaților.
Dezvoltarea excesivă a comunicării formale în cadrul comunicării prin Intranet și
e-mail este contracarată de dezvoltarea sistemului de comunicare prin Instant messages
tip messenger, sistem care predomină la nivelul angajaților și încurajează contactul
informal dar și transmiterea informațiilor urgente între diverse locații și sedii ale
organizației. Noile media și comunicarea strategică. Apariția și dezvoltarea noilor media
(forumuri și bloguri) reprezintă o oportunitate pentru comunicarea bidirecțională cu
publicurile interne. Referirea este în primul rând față de acele tipuri de forumuri/bloguri
atașate paginii web a organizaţiei, administrate sau moderate de obicei de unul sau mai
mulți membri ai organizației. Participanţii pot fi din exterior (publicuri apropiate legate de
organizație prin anumite interese) iar alteori din interior (publicuri interne care însă sunt
extrem de dependente de informație și de actualitate). Feed-back-ul prompt,

5
interactivitatea, stilul informal de comunicare, fac ca blogul și în consecință mediul virtual
sa constituie un spațiu agreabil pentru dezbatere. În al doilea rând, aparenţa destinsă și
lipsa elementelor de mediatizare (actualitățile, liderii de opinie, publicitatea) fac ca mediul
respectiv sa fie receptat ca o agora agreabilă în care se schimbă opinii – în consecinţă
receptorii vor putea primi mesajele cheie ale organizației în această ipostază, va lipsi
reacţia defensivă și saturarea informațională care obstrucționează primirea mesajelor.
În concluzie, introducerea și folosirea noilor tehnologii de comunicare este
benefică pentru sănătatea organizațională, însă există și riscul apariției unor patologii
organizaționale și comunicaţionale, în cazul lipsei de echilibru între formele de
interacțiune noi și cele tradiționale, precum și în cazul în care schimbările nu sunt
pregătite în primul rând la nivelul angajaților, prin informare și dezvoltare de abilități noi.
Noile tehnologii de comunicare se conjugă cu alte tendințe la nivel macrosocial:
globalizarea, comunicarea interculturală, declinul modelelor de consum, evoluția
accelerată a pieţelor, modificarea stilurilor de viață. Complexul de tendințe care indică
schimbări la nivel global va influența pe viitor și viața în organizații. Este posibil ca în doar
două decenii viața angajaților în organizații să se schimbe extrem de mult. Provocările la
adresa managerilor și comunicatorilor se leagă de capacitatea lor de a prevedea
schimbările din exterior și de a introduce în mod proactiv măsuri de adaptare la
schimbare. De asemenea foarte importantă va deveni flexibilitatea structurilor și
angajaților și viteza de reacție, rapiditatea cu care pot fi generate noi configurații
funcționale care să răspundă influențelor exterioare. Practic, comunicarea a devenit
principala variabilă pentru supraviețuirea, longevitatea și sănătatea organizațională: de
dezvoltarea ei depinde performanta organizațiilor.

6
2. Comunicarea organizațională și comunicarea managerială

2.1 Comunicarea organizațională

Pentru a putea fi caracterizată drept organizată, comunicarea organizațională trebuie să prezinte


următoarele caracteristici:

să fie orientată spre finalitate


să fie multidirecțională, adică să se
(scop), adică să reflecte un plan
realizeze de sus în jos, pe
de ansamblu și obiectivele pe
orizontală, pe verticală etc.
care și le asumă organizația

să fie adaptată, adică să


să fie instrumentală, adică să se folosească sistemele de informare
sprijine pe o varietate de suporturi specific fiecărui sector de activitate
în funcție de obiectiv și să concorde cu cultura
organizațională promovată

să fie flexibilă, pentru a integra


comunicarea informală și pentru a
crea structurile care o favorizează

Drept urmare, comunicarea organizațională nu este un proces spontan și natural. Ea


trebuie proiectată în așa fel încât să permită:
• coordonarea: proces ce are în vedere atingerea unui obiectiv prestabilit, necesar
pentru realizarea scopului final al organizației;
• armonizarea : activitate ce are drept scop definirea unui obiectiv comun
După cum se poate observa, trăsăturile proprii comunicării organizate merg în paralel cu
cele ale organizației comunicante. Acest lucru este foarte firesc pentru că procesul de comunicare
trebuie să fie proiectat în așa fel încât să contribuie la îndeplinirea obiectivelor organizației.
Comunicarea trebuie să fie gestionată în conformitate cu un plan strategic de ansamblu al
activității specifice organizației. Dacă acest plan nu există, comunicarea se desfăşoară aleatoriu;
în cazul în care apar efecte pozitive în urma desfășurării unui astfel de proces, atunci sunt cu totul
și cu totul întâmplătoare.
Dacă tehnologiile comunicaționale nu sunt puse în relație cu un plan strategic de
ansamblu, folosirea lor este irelevantă pentru atingerea scopurilor asumate de organizație. Mai
mult decât atât, prezenţa lor nu garantează exploatarea în folosul organizației. Nu în ultimul rând,
trebuie să se țină seama de contextul social și de cultura proprie fiecărei organizaţii. În mod
evident, co-existenţa comunicării organizate și a organizației comunicante reprezintă un caz ideal
de eficiență.
Informarea constă deci, în relaționarea oamenilor cu faptele, iar comunicarea în
relaționarea interpersonală. Informarea funcționează într-un singur sens, de la emițător către
receptor. Dimpotrivă, comunicare se realizează în mai multe direcții, fiecare emiţător devenind la
rândul lui receptor și invers, în cadrul aceleiași secvențe de comunicare.

7
În acest context, organizația trebuie să își regleze atât fluxurile informațiile, cât și pe cele
comunicaționale. În primul caz, ea emite mesaje în interior sau în exterior și receptează și
analizează mesaje provenind din exterior și din interior. În al doilea caz, organizația este pe de o
parte vectorul schimburilor interactive cu mediul extern (mai ales cu clienții), iar pe de altă parte
cea care reglează schimbul de informații între salariați, atât la nivel formal cât și informal. Trebuie
menționat că acesta este un alt punct sensibil al organizațiilor aflate în plin proces de tranziție.
Dacă importanţa relaţiei cu exteriorul a fost mai mult sau mai puţin conştientizată, pentru
că în fond de ea depinde supravieţuirea organizaţiei, legătura cu interiorul este constant neglijată.
Mesajele care provin din interior (mai ales dacă ajung la factorii de decizie prin intermediul
canalelor informale) sunt aproape întotdeauna ignorate.
Abordările clasice ale comunicării se înscriu în general în două categorii: teoriile care
plasează comunicarea în relaţie cu tehnologiile folosite drept suport (Shannon, Weaver) şi cele
care o tratează din perspectivă psihosociologică (Şcoala de la Palo Alto).

Pentru o gestionare eficientă a comunicării organizaționale, trebuie să avem în vedere


ambele aspecte pentru că:
• în planul inovaţiilor tehnologice care afectează comunicarea, organizația se situează la
intersecţia noutăţilor apărute în informatică, în telecomunicaţii etc.
• în planul relaţiilor interpersonale, organizația se confruntă zi de zi cu problemele de
comunicare ce apar între diversele categorii de personal care lucrează în interiorul său: între
salariați și persoanele aflate în funcţii de conducere, între directori şi sindicate, între angajaţi etc.
• în planul politicilor și strategiilor manageriale, organizația trebuie să îşi formuleze atât
obiectivele de receptare, cât și pe cele care privesc emisia de mesaje pentru a atinge maximum
de eficienţă în domeniul respective.

2.2 Comunicarea managerială

Eficienţa conducerii se bazează pe rezultatele structurării și corelării optime a funcţiilor


conducerii. Din multitudinea perspectivelor din care pot fi privite conducerea și funcţiile sale, cea
mai utilă este tocmai perspectiva eficienței, în temeiul căreia sunt ordonate activităţile vitale ale
conducerii:
• cunoaşterea domeniului condus, a totalităţii problemelor care sunt supusesoluţionării, prin
diagnoză;
• detectarea tendințelor evolutive ale organizației și construirea proiectuluievoluţiei sale
pentru rezolvarea noilor probleme cu care se confruntă, prin prognoză și construcţie prospectivă;
• momentul esențial al formulării și adoptării deciziei referitoare la soluţionareaunei
probleme sau la viaţa întregii organizații;
• organizarea implementării deciziei, în primul rând prin planificare și asigurarea cooperării
în interiorul organizației și între organizații;
• motivarea personalului organizației pentru a se obține acțiunea eficientă a acestuia;

8
• controlul, drept funcţie a conducerii, prin care rezultatele sunt măsurate, sunt comparate
cu costurile și se stabilesc măsurile de corecţie corespunzătoare pentru noul ciclu de activitate,
efectele controlului influenţând noua diagnoză ş.a.m.d.
Complexitatea conducerii organizației și a fiecărei funcţii în parte impune analiza acestora
mai în detaliu și a corelaţiilor existente între ele. Adesea, decizia este echivalentă (confundată)
cu procesul de ansamblu al conducerii. Tendinţa nu este întâmplătoare, ea derivând din calitatea
deciziei de a fi momentul esențial, punctul-cheie al conducerii.
Dacă înţelegem prin decizie soluţia adoptată de un sistem (persoană, grup, organizaţie)
pentru rezolvarea unei probleme, atunci conducerea în ansamblu poate fi ordonată în trei faze:

faza pre–decizională: faza decizională: faza post-decizională:

•implementarea
• formularea problemei; • adoptarea uneia
deciziei (organizarea
• formularea dintre soluţiile
aplicării soluţiei
(prognozarea) alternative, a
adoptate);
evoluţiilor posibile și a soluţiei considerate
optimă (decizia • evaluarea soluţiei
soluţiilor alternative prin prisma
posibile; propriu-zisă);
rezultatelor obţinute
• analiza și evaluarea (controlul).
soluţiilor alternative și
ierarhizarea lor;

Societatea începutului de mileniu sunt marcate, pe de o parte, de universalizarea


educaţiei iar pe de altă parte de accelerarea în profunzime a proceselor schimbării. Schimbarea
este însemnată, întemeindu-se pe și antrenând schimbări de domeniu. Conducerea schimbării
ca atare a devenit o dominantă a acţiunii manageriale și a pregătirii conducătorilor de orice tip.
Tendinţa profesionalizării actelor productive și totodată “profesionalizarea conducerii”
este, de asemenea, incontestabilă. Prin creșterea în complexitate și diversitate a organizațiilor,
conducerea acestora nu mai poate zăbovi pe terenul simplei intuiţii și al empirismului; în
consecință, conducătorul modern se profesionalizează prin învăţarea ştiinţei conducerii.
Managementul modern realizează o deschidere tot mai pronunţată spre terapia
divergenţelor și a conflictelor, spre preîntâmpinarea și contracararea acestora ca surse de
inadaptabilitate, de rezistenţă la schimbare. Noul concept al sănătăţii organizaționale include și
dezvoltă tehnicile de conducere în condiţiile de incertitudine și risc, acestea fiind valori funcţionale
inevitabile proceselor de schimbare.
Multitudinea rolurilor managerului modern înregistrează reordonări și noi accente. Fireşte,
au fost și sunt importante rolurile relaţionale, informaţionale și cele decizionale. În cadrul acestora,
ca reacţie la presiunile schimbării, tot mai mult în prim plan apare dimensiunea inovatoare a
acţiunii manageriale. Angajarea în inovare, în creaţie, solicită managerului transformarea
obişnuinţelor existente (propriile obişnuinţe și obişnuinţele celor ce alcătuiesc reţeaua umană a
organizației). Lucrând asupra cunoştinţelor, deprinderilor și dorinţelor se pot atinge nivele noi de
eficienţă personală și interpersonală, aceasta însă doar în măsura în care se renunţă la
perspectivele inactuale.
S-a sugerat, cu îndreptăţire, că “nucleul etic” al acţiunii manageriale are o importanţă
vitală. Construirea unui mediu organizaţional etic impune un “filtru axiologic” în raport cu toate

9
deciziile, practicile și scopurile managerului și ale organizației. Se pot da exemple de practici
nocive pentru organizaţie, practici în cazul cărora se impune terapia etică:
✓ formele stridente sau perfide de relativism etic, prin care se încearcă surmontarea sau
minimalizarea distincţiei dintre “bine” și “rău”(cu situaţia-limită în care se procedează cu
brutalitate la substituirea reciprocă a celor două valori morale polare);
✓ manifestarea distorsionată a “sindromului loialităţii”, ataşamentul faţă de organizaţie
intrând în discordanţă cu datoria faţă de adevăr : este poate una din căile cele mai sigure
de a submina din interior o organizaţie, falsa “solidaritate de grup“ generând direct și
ireversibil “implozia” organizațională;
✓ nu mai puţin nocivă este “obsesia imaginii"; adevărul este răstălmăcit, scopurile de
perspectivă ale organizației fiind sacrificate pe altarul “percepţiei imediate”, al prestigiului
facil;
✓ aceleaşi resorturi determină și fluctuaţia condiţiei etice a conducătorului, susţinerea nevoii
de realizare prin practici contrare “intereselor de fond” ale organizației. “Busola etică” a
organizației și conducătorului trebuie dobândită și menţinută prin presiuni etice organizate,
reductibile în esenţă “regula de aur” potrivit căreia ”nimeni nu este deasupra legii”.
Dacă se defineşte stilul de conducere ca fiind mecanismul cognitiv și social de luare a
deciziilor în cadrul unei organizații, este necesară în continuare conturarea unor dimensiuni ale
acestora:
 Practicile de decizie. După cum reiese din definiţia anterioară, aceasta este dimensiunea
cea mai elocventă și totodată criteriul de încadrare a stilului de conducere în majoritatea
tipologiilor;
 Competenţa. Este o variabilă importantă, care poate fi abordată în acest caz mai multe
sensuri:
- Competenţa profesională – se referă strict la competenţa managerului (liderului) în
domeniul de specialitate pe care este profilată organizația;
- Competenţa organizatorică – se referă la calităţile (managerului) liderului în privinţa
formării de echipe adecvate, a elaborării unor strategii de selectare și de motivare a
angajaților, de formare a unei structuri în care să fie plasat “omul potrivit la locul potrivit”;
- Competenţa social-umană – sensul cel mai puţin dezvoltat dar în ultimă perioadă
considerat cel mai important; practic, acest sens se referă la modalitatea de a interacţiona
cu ceilalţi membri ai organizației, la capacitatea liderului de a întreţine o atmosferă
colegială, de a preveni și rezolva conflictele de muncă;
 Atitudinea faţă de obiectivele colective ale grupului de muncă. Pe această dimensiune
se pot înregistra mai multe poziţii posibile, de la liderul care se identifică total cu scopurile
organizației până la cel care foloseşte organizația și resursele sale ca pe un vehicul pentru
realizarea intereselor proprii;
 Tehnicile de motivare. După cum s-a văzut în capitolul anterior, strategiile de motivare pot
fi preponderent extrinseci, preponderent intriseci, sau se pot realiza diverse combinaţii între
cele două tipuri de motivatori.
 Atitudinea faţă de angajat se poate înscrie într-o gamă diversă de posibilităţi, de la liderul
intransigent (care cere angajaților să-și “lase probleme personale la poarta întreprinderii”)
până la liderul paternalist (care foloseşte interesul faţă de oameni ca pe o monedă de schimb,
instituind un pact între “şeful înţelegător” și “angajatul conştiincios”) – și în fine, până la liderul
centrat necondiţionat pe om;

10
3. Managementul comunicării

3.1 Obiectivele comunicării


Comunicarea îşi propune să conducă la îndeplinirea intenţiilor unui individ prin interacțiune
cu alţii. În general, se consideră că un manager este un communicator de succes dacă:
1. oamenii simt că au primit suficiente informații de la el. Acest lucru înseamnă de obicei
că subalternii înţeleg ce se întâmplă în organizație și în echipa/unitatea în care lucrează,
mai ales aspectele legate de locurile lor de muncă;
2. oamenii simt că mesajele și informaţiile pe care le primesc sunt clare și precise;
3. oamenii simt că managerul îi ascultă şi înţelege ce vor să spună.
În contrast, se poate spune despre un manager că nu comunică în mod adecvat, în situaţia
în care următoarele condiţii sunt îndeplinite:
1. nu sunt transmise suficiente informații. Oamenii sunt confuzi, se simt .în ceaţă., apar
schimbări sau trebuie adoptate decizii/îndeplinite activități despre care nu sunt
informaţi sau nu le înţeleg;
2. mesajele transmise sunt neclare, confuze sau contradictorii. Atunci când sunt
repartizate sarcini, oamenii simt că nu înţeleg pe deplin ceea ce li sespune sau simt
că nu au posibilitatea de a înţelege conţinutul mesajului;
3. fluxul comunicaţional nu este repartizat în mod egal. Unii oameni află despre
întâmplări, evenimente sau schimbări, iar alţii nu;
4. acţiunile/activităţile efectuate nu reflectă conţinutul mesajului comunicat.
Neîncrederea apare atunci când oamenilor li se spune un lucru, dar observă că
acţiunile lor sunt în contradicţie cu mesajul transmis;
5. comunicarea este blocată. Frustrările apar atunci când oamenii solicit informații și nu
primesc nici un răspuns, datorită faptului că cererea lor a fost blocată, pierdută sau
deviată;
6. nimeni nu ascultă. Datorită faptului că procesul de comunicare implică două părţi (un
emiţător și un receptor), fluxul comunicaţional este interrupt în situaţia în care
receptorul nu este disponibil sau nu este o persoană dispusă să petreacă timp
ascultându-i pe ceilalţi.

Comunicare
laterală
Manager Manager

Comunicare de jos în Comunicare de sus în


sus (ascendentă) jos (descendentă)

Subordonat Subordonat

Comunicare
laterală

11
Comunicarea poate urma o serie de direcţii: de sus în jos, de jos în sus și din/pe lateral.
Comunicarea de sus în jos este folosită pentru transmiterea mesajului superiorilor și poate
îmbrăca o varietate de forme, precum ar fi memo-urile, manualele de politici ale organizației,
buletine, ordinele directe și declaraţiile cu privire la misiune. Acest tip de comunicare este esențial
pentru buna funcţionare a unei organizații, putând fi dăunător pentru supravieţuirea acesteia în
situaţia în care devin singurul mod acceptabil de transmitere a informaţiilor. Acest tip de
comunicare unilaterală poate îngrădi inovaţia și poate determina creșterea insatisfacţiei
salariaţilor în cadrul organizației.
Trebuie stabilit un echilibru între comunicarea de sus în jos și comunicarea de jos în sus.
Angajaţii sunt familiarizaţi cu diferitele aspecte ale mediului organizației și au nevoie de un canal
comunicaţional prin care cunoştinţele lor să fie împărtăşite superiorilor. Practica recentă a
demonstrat faptul că managerii care primesc feed-back de la subalternii lor sunt mai eficienţi în
îndeplinirea sarcinilor lor decât ceilalţi.
Într-o organizație mai pot fi întâlnite comunicarea în plan orizontal și cea în diagonală/în plan
oblic, ca modalităţi de întărire a coordonării între diferitele sale departamente. Se poate întâmpla
ca, cei din producţie să îşi coordoneze activităţile și să facă schimb de informații cu inginerii, ceea
ce creează nevoia de comunicare în plan orizontal (comunicarea între persoane cu funcţii egale
în ierarhia organizației). Comunicarea oblică reprezintă cea mai puţin folosită modalitate de
comunicare, datorită faptului că traversează liniile ierarhice tradiționale de autoritate. Angajaţii
situaţi pe poziţii ierarhice inegale în diferite departamente pot simţi totuşi nevoia de a comunica
direct între ei mai ales atunci când acest lucru permite evitarea pierderii de timp. Comunicarea
oblică, datorită faptului că îi pune în legătură directă pe emiţător și pe receptor, se poate dovedi
mai eficientă și mai precisă, în unele situații, decât modalitățile tradiționale de comunicare.
Există o serie de condiţii care pot determina nereușita procesului de comunicare. De obicei
managerii comunică personal prin contact direct, interpersonal, dar și într-un mod mai formal, prin
memo-uri, directive, discursuri sau alte metode.

3.2 Managementul comunicării -principii generale

Sursa (emitentul), având conturată ideea, rezultat al gândirii, prin care urmărește o acţiune, o
schimbare la destinatar (primitor), o codifică într-o formă accesibilă înţelegerii acestuia.
Codificarea înseamnă uzual literele și cuvintele limbii folosite de cei doi (emitent și primitor), dar
poate fi și în simbolurile limbajului calculatoarelor, de exemplu. Mesajul poate fi exprimat oral, în
scris sau nonverbal.
Canalul sau media prin care se transmite mesajul și care leagă cei doi subiecţi, atunci când
comunicarea nu este directă, poate fi o scrisoare, un computer, telefon, fax, TV etc. Uneori se
folosesc două sau mai multe canale pentru același mesaj. Două persoane pot stabili prin telefon
o înţelegere, confirmată ulterior printr-o scrisoare. Selecţia canalului potrivit este esenţială pentru
o comunicare efectivă.
Perturbaţiile (zgomotele) sunt acele elemente sau factori ce stingheresc comunicarea și care
se manifestă în toate componentele acestui proces. Astfel, zgomotele sau un spațiu prea restrâns
pot deranja elaborarea unei idei clare; se pot face codificări greșite folosind simboluri ambigue;
transmiterea poate fi întreruptă de paraziţi sau slaba fiabilitate a canalului de comunicare (telefon,
radio etc.); recepţia poate fi eronată datorită incorectei înţelegeri a cuvintelor sau a altor simboluri
etc.

12
Pentru controlul eficacităţii comunicării, reacţia inversă (feedback-ul) este esenţială. Emitentul
trebuie să aibă confirmarea că mesajul său a fost recepţionat și înţeles corect. Astfel, prin
feedback comunicarea este un proces în ambele sensuri.
În sinteză, se poate reţine caracterul dinamic, interactiv al comunicării. Ca proces,
comunicarea este o secvenţă de evenimente, mereu în schimbare, ce se desfășoară continuu.
Nu există practic un început și un sfârșit, comunicarea nefiind ceva static, ci în mișcare. Iar
componentele acestui proces sunt interactive, fiecare afectându-le pe toate celelalte.
Folosind drept prim criteriu scopurile servite de comunicare în mediul organizațional,
comunicarea poate fi grupată în următoarele categorii:

Comunicarea

operațională operațională
interpersonală
internă externă

1. Comunicarea operaţională internă include întreg ansamblul de mesaje ce-i leagă pe


angajaţii organizației în acţiunile de înfăptuire a planului ei operaţional, respectiv
totalitatea procedurilor concepute pentru realizarea obiectului specific de activitate.
Comunicarea operaţională internă cuprinde: ordine și instrucţiuni date de supraveghetorii
lucrătorilor; dialogul oral între lucrători pe probleme de muncă; situaţii întocmite de
personalul operativ în diferite domenii - producţie, vânzări, finanţe, stocuri, întreţinere etc,
prin care se raportează îndeplinirea sarcinilor de muncă.
2. Comunicarea operaţională externă face legătura organizației cu oameni și grupuri din
afara ei, dar legat de misiunea și obiectul activităţii sale, respectiv cu furnizori, clienţi,
prestatori de diverse servicii, cu publicul. Procedurile de comunicare în tranzacţiile directe
de vânzare sau cumpărare, diferitele materiale scrise de prezentare a produselor și
serviciilor, răspunsurile la solicitările telefonice, publicitatea și reclama prin toate mediile,
utilizate potrivit specificului activităţii, sunt exemple ale comunicării operaţionale externe.
În această categorie se includ și acţiunile pe care organizaţiale întreprinde pentru a
îmbunătăţi relaţiile sale publice, imaginea unui comportament plin de solicitudine faţă de
clienţi, responsabilitatea civică a managementului.
Cu certitudine, succesul oricărei organizații, firma de afaceri, este dependent de oamenii și
grupurile din afara ei. Satisfacerea nevoilor clienţilor trece obligatoriu prin abilitatea de a comunica
efectiv cu ei ca și comunicarea operaţională internă, cea externă este vitală pentru organizaţie.
3. Comunicarea interpersonală este schimbul de informații și trăiri pe care oamenii le
angajează oriunde și oricând sunt împreună, fără ca acestea să aibă neapărat scopuri
sau obiective precum cele ale organizației. Tendinţa de comunicare, determinată de
natura socială a fiinţei umane, se manifestă chiar și atunci când oamenii sunt complet
străini unul altuia, dar se afla temporar împreună ( în tren, avion, la o coadă). De
asemenea, nevoia de comunicare îi face pe oameni să comunice și în situaţii în care au
puţin sau nimic de spus. Petrecem adesea mult timp comunicând cu prieteni sau
cunoscuţi.
Cu toate că această categorie de comunicare nu face parte din planurile operaţionale ale
organizației, ea are influenţă asupra atitudinilor lucrătorilor și prin urmare, un semnificativ efect

13
asupra succesului acestor planuri. În raport cu sensul circulaţiei mesajelor și poziţia emitentului
faţă de primitor, tipurile de comunicare formală în organizații sunt: descendente, ascendente și
orizontale/oblice.

În comunicarea descendentă, informaţiile circulă pe canale ierarhice, de la nivelele


superioare ale managementului spre cele inferioare, de la șefi la subordonaţi, sub forma ordinelor,
dispoziţiilor, directivelor, instrucţiunilor. Aceste informații sunt esenţiale pentru planificarea și
organizarea activităţii și pentru antrenarea la acţiune a personalului organizației.

In comunicarea ascendentă, sensul circulaţiei mesajelor este de la subordonaţi la șefi.


Informaţia reprezintă fie reacţia (feedback-ul) la mesajele primite, fie rapoarte ale acţiunilor
realizate. Acest tip de comunicare este esențial pentru controlul activităţii.

Comunicarea orizontală/oblică are loc între persoane situate la același nivel ierarhic
sau la nivele diferite, dar pe linii ierarhice distincte. Are rolul de a înlesni schimbul operativ de
informații indispensabile unui management eficient.

3.3 Semnificația managementului comunicării

Comunicarea este prezentă în tot ce facem în viață și este esențială pentru a putea munci
și trăi. Comunicarea se definește ca fiind un transfer de informații de la un emitent (expeditor) la
un primitor (destinatar, în condițiile realizării aceleiași semnificații a conținutului mesajului la cei
doi subiecți. Dacă este prezentă înțelegerea comună a mesajului, comunicarea este efectivă.
Comunicarea este mijlocul, modalitatea concretă de lucru a unui manager, prin care
acesta înfăptuiește coordonarea unui grup uman într-o organizație. Succesul în management
depinde decisiv de abilitatea de comunicare a managerului. Programele, școlile, facultățile, în
general sistemele de formare, pregătire și perfecționare a managerilor profesionali, pun un accent
deosebit pe dezvoltarea și șlefuirea abilităților, dexterităţilor de comunicare ale studenţilor ce vor
să practice managementul. “Cel mai important lucru pe care l-am învăţat în şcoală a fost cum să
comunic”, a afirmat Lee Iacocca, unul dintre cei mai faimoși manageri americani ai ultimelor
decenii.
Importanţa dexterităţilor în comunicare, în general și pentru un manager, în special, este
evidenţiată de ponderea acesteia, precum și de caracteristicile și consecinţele comunicării pentru
performanţele organizației. Studii empirice ne oferă următoarele date în acest sens:
• 75% dintr-o zi de muncă vorbim și ascultăm;
• 75% din ceea ce auzim, auzim imprecis;
• 75% din ce auzim cu acurateţe, uitam în următoarele trei săptămâni.
În medie, 70% din timpul de lucru al unui manager se consumă pentru comunicare, având
aproximativ următoarea structură:
• 9% citește;
• 16% scrie;
• 30% vorbește;
• 45% ascultă.
Importanţa comunicării în cadrul unui efort organizat a fost recunoscută de numeroși autori
aparţinând diferitelor curente și școli de management, îndeosebi de relaţioniști și sistemiști.
Relaţioniștii, de exemplu, accentuează problemele umane ce apar în procesul comunicării,

14
concentrându-se asupra identificării barierelor în calea unei bune comunicări, cu deosebire a
celor în relaţiile interpersonale.
Comunicarea este modalitatea prin care oamenii sunt uniţi într-o organizație pentru a
atinge un ţel comun. Se recunoaște, în general, că managerii determină climatul organizaţional
și influenţează atitudinile membrilor organizației. Ei realizează aceasta mai ales prin comunicarea
inţiată de managementul de vârf. În acest sens, managerii, că de altfel fiecare persoană din
organizație, au o responsabilitate majoră pentru o comunicare efectivă. Superiorii trebuie să
comunice cu subordonaţii și invers. Comunicarea este un proces în dublu sens, În care fiecare
este, pe rând, emitent și primitor de mesaje.

15
4. Comunicarea scrisă (”Convențională”)

Comunicarea scrisă, alături de cea verbală, reprezintă o componentă a comunicării umane.

Caracteristicile mesajului scris sunt:


• are anumite restricţii de utilizare;
• să fie conceput explicit;
• implică un control exigent privind informaţiile, faptele și argumentele folosite ;
• poate fi exprimat sub diferite forme ;
• este judecat după fondul și forma textului.

Un indicator care caracterizează comunicarea scrisă


este lizibilitatea. Pentru măsurarea lui se recomandă
metoda Flesch, care constă în calculul lungimii medii a
propoziţiei sau al numărului mediu de silabe pentru fiecare
100 de cuvinte. Pentru textele normale care trebuie citite și
înţelese de 83% dintre oameni, media lungimii propoziţiei
trebuie să fie de 15-17 cuvinte, cu 147 silabe la 100 de
cuvinte.
Prin comunicare scrisă se înţelege: scrisoare, conţinutul unei scrisori, schimb de scrisori
între două sau mai multe persoane, raport sau legătură între fapte, lucrări, fenomene și situaţii.
Este procedeul de comunicare între oameni prin scrisori, înştiinţări sau comunicări scrise. Prin
comunicare scrisă se mai înţelege totalitatea comunicărilor scrise care intervin în activitatea unei
persoane juridice cu privire la relaţiile și interesele ei.
Comunicarea făcută în scris de către o persoană fizică sau juridică reprezintă un act de
corespondenţă. Actele de corespondenţă au caracterul și poarta denumirea de scrisori. În
cazurile concrete, însă, actele de corespondenţă au denumiri diferite: ofertă, adresa, întâmpinare,
cerere, telegrama, reclamaţie, proces-verbal, afiş comercial.
Comunicarea scrisă este folosită atunci când nu este posibilă comunicarea orală, când nu
există alt mijloc de comunicare, când comunicarea scrisă este mai avantajoasă în comparaţie cu
celelalte mijloace de comunicare și, îndeosebi, întotdeauna este necesară existenţa unei forme
scrise.
Obiectul comunicării îl formează: păstrarea relaţiilor existente și convenabile dintre
oameni, dintre organizaţiile lor, dintre ei și acestea, iniţierea, stabilirea și desfăşurarea unor relaţii
noi, modificarea și stingerea relaţiilor vechi, schimbul de ştiri, gânduri, informații, păreri și idei care
prezintă interes pentru relaţiile lor, precizarea anumitor situaţii și poziţii privind interesele
reciproce, clarificarea și aplanarea eventualelor neînţelegeri care se pot ivi în cadrul relaţiilor și
intereselor comune, rezolvarea diferitelor probleme pe care le ridică desfăşurarea practică a
raporturilor sociale care ai leagă.
Pentru persoanele fizice, comunicarea scrisă constituie o activitate ocazională. Pentru
organele de stat, instituţii, întreprinderi și celelalte organizații, comunicarea constituie o activitate
continuă, o metodă de lucru, o modalitate de rezolvare a multor probleme.
Corespondenţa a făcut pozibile noi relaţii în viaţa politică activitatea comercială, în lumea
culturală și în existenţa cotidiană. Ea respecta un anumit protocol și presupune, atât pentru
emiţător cât și pentru receptor, cunoașterea și respectarea unor reguli. Ea mai presupune

16
confidențialitate, fiind protejată de altfel de prevederile legale. Violarea corespondentei este un
act abuziv și ilegal.
Rolul comunicării scrise în activitatea societăţilor comerciale reuneşte atât definirea
corespondentei cât și importanţa ei. Corespondența este comunicarea scrisă între două
persoane, instituţii, scrisori primite, trimise de o instituţie, organism, persoană. Importanţa ei
decurge din rolul pe care îl joacă în activitatea societăților comerciale.

4.1 Comunicarea scrisă – o cerință vitală

Modul în care te exprimi în scris poate influenţa în mod dramatic mesajul receptat de
audienţa.
Acest lucru se aplică în mod deosebit în cazul noilor vizitatori pe site-ul
sau blog-ul tău, care nu sunt familiarizaţi cu personalitatea ta. Pasiunile,
antipatiile, sau chiar simţul umorului pot fi înţelese greşit, cu uşurinţă, dacă actul
comunicării nu este bine gândit. Comunicarea este unfactor important în orice
relaţie, fie că este vorba de un cuplu sau o companie. Studiile realizateîn
companiile americane evidenţiază comunicarea scrisă ca fiind cea mai mare
problemă legatăde competentele angajaților.
Însă, comunicarea verbală nu este mereu cea mai eficientă metodă de comunicare. De
multe ori mesajul nu este înţeles cu claritate din cauza influenţei altor factori precum limbajul
paraverbal (ton, volum, viteza de rostire etc.) și cel nonverbal (expresia facială, poziţia, mişcarea,
îmbrăcămintea etc.). Mesajul iniţial se pierde, alţi factori pot distrage atenţia. Chiar în întâlnirile
cu angajaţii sau sesiunile de training metodă de transmitere a mesajului poate cauza neînţelegeri
sau poate duce la pierderea interesului pentru mesaj. Pentru e evita acest risc, comunicarea
verbală a început să fie susţinută de cea scrisă.
Adevărul este că: dacă mesajul scris este la fel de confuz ca și cel verbal, se ajunge la
acelaşi rezultat, neînţelegeri și lipsa de interes. Problema este că îndemânarea în scris a devenit
o artă pierdută. Curios este că noi toţi am avut parte de mai mult antrenament în comunicarea
scrisădecât în cea verbală. Cei mai mulți dintre noi au primit 12 ani de educaţie în comunicarea
scrisă și totuşi o folosim numai 9% din timp. Despre iscusinţa în vorbire am învăţat numai 1-2 ani,
şicu toate acestea o folosim 35% din timp.
Îndemânarea în exprimarea verbală a fost influenţată și ea de mediile în care ne-am format
în funcţie de cantitatea și calitatea educaţiei formale primite și de cea oferită de comunitatea
locală.
Avem tendinţa de a comunica folosind limbajul local cu persoanele din mediul local. Când
lucrăm într-un mediu diferit, cum este în majoritatea cazurilor, în societatea de azi, riscăm să
pierdem interesul și să creem neînţelegeri. Dacă nu ne putem exprima punctul de vedere verbal,
şansele de a reuşi în mod scris sunt minime.

4.2 Comunicarea scrisă la nivel de organizații

La nivelul organizațiilor, comunicarea este mai amplă, de obicei mai formală și mai
structurată. Pe lângă canalele formale de obţinere a informaţiilor (în sus, în jos și pe/din lateral),
în organizații există și o reţea informală.
Prin intermediul cercetărilor au fost determinate o serie de elemente referitoare la
comunicare. Astfel, în urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că deschiderea în comunicare este

17
direct legată de eficacitatea organizațională, iar comunicarea deschisă dintre şefi și subaltern
este esenţială pentru climatul organizational. Specific subalternilor este faptul că ei distorsionează
informaţiile atunci când le transmit şefilor lor și se tem de represalii în situaţia în care le transmit
acestora informații nefavorabile. Deşi subalternii preferă stilul consultativ atunci când au de a face
cu superiorii lor, tot ei sunt de părere că este puţin probabil ca acest stil să poată conduce la
obţinerea rezultatemai bune decât ameninţarea directă atunci când ei sunt şefi.
Ca și în comunicarea interpersonală, managerul trebuie să se gândească la impactul dorit
și la strategie atunci când comunică prin canalele organizaționale. Intenţiile unui manager pot să
nu fie comunicate în memo-ul sau în mesajele pe care le transmite, iar mesajul, la rândul său,
poate fi distorsionat sau greşit înţeles chiar dacă este clar prezentat.

18
5. Comunicarea Digitală (”modernă”)

E-comunicarea a creat o nouă formă de comunicare, metode noi ce creează


posibilitatea de a transmite mesaje instant, fără a ține cont de barierele distanței. În mare parte,
e-comunicarea se realizează cu ajutorul Internetului, dar și cu ajutorul altor mijloace tehnologice
electronice - telefonul, faxul, telexul etc.
E-comunicarea cunoaşte și a cunoscut un ritm accelerat de dezvoltare, în 1997, numărul
utilizatorilor de Internet din toată lumea se ridica la 100 de milioane de persoane. Serviciul de e-
mail este alături de serviciul de web unul dintre cele mai utilizate servicii Internet. Această opțiune
este o modalitate simplă și ieftină de a păstra legătura cu persoanele din reţeaua proprie, dar și
cu oameni din afara ei. Dacă în mod tradițional, instituțiile publice foloseau oficiul poştal pentru a
trimite o scrisoare, un document sau un răspuns la petiţiile cetăţenilor, astăzi, e-mailul trimite
informația instant, în mod electronic, fără costuri mari și cu eficienţă maximă. Dacă ar fi să ne
referim la e-comunicarea în administrația publică, putem menționa, că în urmă cu câțiva ani,
implementarea e-comunicării în acest domeniu, era doar o idee, însă în ziua de azi, funcționarii
publici au învățat să comunice într-un nou mod.
Primii paşi în implementarea conceptului de e-comunicare au fost deja făcuți și în
țara noastră. Folosirea Internetului în comunicarea dintre stat și cetățeni reprezintă o condiție
pentru dezvoltarea societății informaționale. Astfel, funcționarii din administrația publică au și vor
avea în continuare nevoie să integreze în munca administrativă și de birou tehnicile moderne de
comunicare, în scopul creşterii calității serviciilor pe care le oferă cetățenilor. Să vedem care sunt
avantajele principale ale e-mail-ului: viteza mare, preţul redus, ajunge la destinatar în câteva
minute, nu trebuie să plătiți legătura completă dintre computerul emițătorului și al destinatarului,
confidențialitatea și autentificarea originii mesajelor, integritatea legăturii în rețea,
nerepudierea mesajelor prin dovedirea originii, autorul mesajului neputând nega faptul că a trimis
acel mesaj.

19
Prin urmare, putem observa că e-comunicarea oferă nenumărate avantaje, începând de
la diseminarea rapidă și sigură a informațiilor către o masă mare de receptori, în cazul de față
cetățeni și specialiști in domeniul medical veterinar și până la scutirea unor costuri substanțiale.
E-comunicarea scurtează procesul administrativ și degrevarea angajaților de o serie de
activități de rutină. Administrația prin e-comunicare oferă angajaților eficiență în gestionarea
contractelor și problematicilor instituționale, dar și în comunicarea directă cu cetățenii și
cu ceilalți angajaților .
Informatizarea instituțiilor are un rol important în procesul de comunicare. Dezvoltarea
sistemului informatic va redefini relația dintre cetățean și angajați sau între mediul de
afaceri și administraţia publică, dar și în interiorul societății. Astfel, accesul la serviciile și
informațiile publice vor fi facilitate prin intermediul tehnologiei informaţiei. Internetul a fost la
început o simplă rețea de calculatoare, însă în sec. al XXI-lea a devenit cel mai eficient
mijloc de comunicare. Internetul uşurează serviciile de comunicare a datelor la nivel mondial.
Utilizând Internetul se pot transfera fişiere, indiferent de distanța care desparte destinatarii. Cu
ajutorul Internetului se poate folosi poşta electronică și pot fi schimbate informații cu ajutorul
grupurilor de discuţii. Internetul este cea mai utilizată formă de comunicare în două sensuri, fără
costuri mari și cu eficiență rapidă.
Un alt mijloc rapid și eficient de comunicare sunt website-urile. Website-ul adună la un
loc mai multe pagini de Internet care conțin texte, imagini fixe şi animații. Un website
poate fi accesat doar prin browser-ul web, ce este un element esențial de interfață a
Internetului. Website-urile pot fi create de către o organizație, o persoană publică sau de instituții
publice - primării. Utilizatorii accesează un website în căutarea unor informații, cu ajutorul
motoarelor de căutare sau pentru a accesa o gamă largă de servicii, disponibile în mediul online.
Website-urile se pot clasifica în funcție de subiectul de activitate sau conținutul pe care îl au.
Din punct de vedere tehnologic, un website poate fi alcătuit din orice tipuri de date și
informații statice, camere de discuții, produse și servicii de vânzare, anunțuri, formulare de
completat online, sunete digitalizate, clipuri video, imagini statice și animate, efecte speciale,
meniuri dinamice etc. În funcție de temă, un website poate fi: un blog, portal web, catalog web,
magazin virtual, bancă, universitate virtuală, bibliotecă, enciclopedie virtuală, revistă web, ziar
web şi aproape orice altceva. Website-urile pot fi folosite de către orice organism comercial, fiind
un instrument util pentru promovarea activității și pentru rezolvarea problemelor clienților. De la
dezvoltarea Internetului, toate marile instituții, indiferent de domeniul în care activează, s-
au folosit de website-uri pentru a-și promova activitatea și serviciile online. Pagina de Internet
asigură prezența online 24 de ore, 7 zile pe săptămână, clienții și angajații având acces non-stop
la informațiile postate pe website-ul respectiv.
Un alt mijloc rapid și eficient de comunicare este chat-ul. Chat-ul este un grup de discuţie
deschis pe Internet, unde putem vorbi cu alţi utilizatori în timp real, folosind un pseudonim,
nickname, este un serviciu de mesagerie instant. Cu ajutorul chat-ului, mai multe persoane pot
discuta în acelaşi timp, fiecare având posibilitatea de a vedea în timp real ceea ce au scris ceilalți.
Grupurile chat sau camerele de chat se bazează, de obicei, pe o temă sau pe un grup de vârstă.
La nivel mondial există mai multe servicii de chat, cel mai cunoscut fiind Yahoo! Messenger,
unul dintre cele mai populare softuri de chat și interacționare socială pe Internet. În ziua de azi,
s-au dezvoltat tot mai multe programe de chat, ce pot fi accesate atât de pe calculator, cât și
de pe smartphone sau tabletă, aceste programe fiind Google Talk, Skype, Viber, Windows
Live Messenger etc. Pentru a accesa un serviciu de chat trebuie de instalat un program de chat
pe calculator, sau direct prin browser, accesând pagina de Internet corespunzătoare serviciului
de chat.

20
Blog-ul este un alt instrument eficient de comunicare, pe care se postează frecvent
însemnări (postări sau articole) despre un subiect sau o multitudine de subiecte. În cazul blog-
ului, putem primi mult mai uşor feedback referitor la subiectele postate, prin secțiunea de
comentarii. Blog-ul provine de la expresia engleză „web log”, care se traduce „jurnal pe
Internet”. Un blog conține articole periodice sau/și cu actualizare neîntreruptă, ce au, de
obicei, un caracter personal, dar care poate fi utilizat și ca interfață a unor website-uri
instituționale. Blog-ul poate fi folosit și pentru a genera dezbateri în jurul unor idei sau proiecte
din orice domeniu. O metodă de simplificare a activității în administrația publică a constituit-o
adoptarea documentelor electronice. Folosind semnătura electronică pentru securizarea
documentelor, cetățeanul poate completa un singur formular electronic, informațiile fiind
transmise automat fiecărui departament guvernamental implicat.
Semnătura electronică reprezintă un cod criptat, care se obține de la companiile
prestatoare în urma unei solicitări și este folosit pentru a trimite documente confidențiale. Folosind
acest mod de transmitere a mesajelor, funcționarii din administrația publică pot transmite în
siguranță documente confidențiale. Certificatul digital este utilizat pentru o gamă variată de
tranzacţii electronice ce include e-mail, comerţul electronic sau transferul electronic de fonduri.
Semnătura digitală nu poate fi negată, iar semnatarul documentului nu poate pretinde că i-a fost
falsificată semnătura electronică. Cu alte cuvinte, semnăturile digitale permit autentificarea
mesajelor digitale, asigurând destinatarul de identitatea expeditorului și de integritatea mesajului.
Comisia Europeană a realizat un proiect directivă privind semnătura electronică. Recunoaşterea
oficială a semnăturii electronice s-a făcut în 1998 când preşedintele SUA, Bill Clinton, și Primul-
Ministru al Irlandei, Bertie Ahern, au semnat un comunicat comun pe Internet folosind semnătura
electronică.
În ultima perioadă un mijloc de comunicare tot mai des utilizat sunt rețelele de
socializare. Ele sunt folosite de un grup de persoane cu scopuri comune, cum ar fi un grup de
studenți, masteranzi, politicieni, funcționari publici etc. pentru a interacționa, a socializa cu oameni
prezenți acolo, a se împărţi cu conţinutul care consideră a fi interesant, a participa la dezbateri și
a-și exprima opinia. Sunt legați între ei în mod informal, fără obligații, dar contribuie activ la
colectarea și răspândirea informațiilor pe întregul glob, prin intermediul web-ului. Ele nu au
frontiere, singura condiţie fiind conexiunea bună și permanentă la Internet. În continuare vom
descrie succint câteva rețele de socializare utilizate și la noi în țară, inclusiv, și de către funcționarii
publici.

Rețeaua Facebook este fondată la 4 februarie 2004, fondator este Mark


Zuckerberg. În acest moment, Facebook este una dintre cele mai răspândite rețele de socializare
din lume. Utilizatorii pot intra în această rețea din orice loc unde: există acces la Internet, pe baza
unei parole, stabilite inițial odată cu completarea formularului de înscriere, care conţine o serie
întreagă de întrebări personale. Rețeaua a fost creată inițial la Universitatea Harvard (SUA),
care era la origine o rețea de socializare cu circuit închis pentru studenții acestei universități,
ulterior s-a deschis și pentru alte universități americane. Conform unor date, Facebook-ul este
accesat mai mult de femei 147 mii sau 55,4%, iar numărul bărbaților este de 117 mii sau 44,6%.
Rețeaua, imediat ce a fost lansată, a devenit foarte populară dar și controversată, fiind interzisă
în câteva țări din Orientul Mijlociu.

Rețeaua Instagram este fondată la 6 octombrie 2010, fondatori sunt Kevin


Systrom și Mike Krieger. Instagram este un serviciu online de photo-sharing, video-sharing și

21
rețea de socializare, care oferă utilizatorilor posibilitatea să încarce poze și video-uri, să le aplice
filtre digitale și să le distribuie pe o vari etate de rețele sociale. Instagram a fost achiziționat
de Facebook în aprilie 2012 pentru ~1 miliard de dolari.

Rețeaua Twitter este fondată în 2006, fondator Jack Dorsey. Twitter provine
din termenul britanic „tweet” (ciripit) și este o platformă de microblogging, care le permite
utilizatorilor să posteze mesaje de, cel mult, 140 de caractere. Iniţial, serviciul a fost creat cu
scopul de a răspunde unor întrebări simple, de genul „Ce faceţi în acest moment?”, dar, puţin
câte puţin, Twitter a devenit mai mult decât atât, transformându-se într-o comunitate virtuală, în
care utilizatorii fac schimb de informații, de fotografii sau leagă relaţii de prietenie. Twitter este
uneori descris ca fiind „SMS-ul Internetului.”

Rețeaua Google+ este fondată la 28 iunie 2011, fondator Google Inc. Google+
este o rețea de socializare dezvoltată de compania Google. Google Inc. este o corporație
americană multinațională, care deține cel mai popular motor de căutare pe Internet. Compania a
fost fondata în 1998, de doi doctoranzi de la Universitatea Stanford, Larry Page și Sergey
Brin. Între timp, Google și-a diversificat portofoliul, printre serviciile oferite numărându-se
Google Maps, Gmail, Google Earth, Google Chrome și rețeaua de socializare Google+. De
asemenea, Google deține site-ul YouTube. Iniţial, acesta a fost disponibil doar pe bază de
invitaţie, în special, pentru jurnalişti și angajaţii din domeniul tehnologiei, după care serviciul a
fost lansat pentru publicul larg. Google+ este considerat a fi un răspuns din partea Google Inc la
rețeaua de socializare Facebook. În prezent, cel mai urmărit profil de pe Google+ este cel al lui
Mark Zuckerberg, fondatorul reţelei de socializare Facebook. Google+ are în acest moment 343
de milioane de utilizatori activi lunar, potrivit unor date prezentate de Statista. În schimb,
Facebook, cea mai mare rețea de socializare, are peste 1,28 de miliarde de utilizatori, în timp ce
platforma online Twitter are în jur de 255 de milioane de utilizatori în fiecare lună.

Rețeaua Odnoklassniki este fondată la 4 martie 2006, fondator Albert Popkov.


Odnoklassniki este al 7-lea cel mai vizitat site din Rusia, al 60-lea din lume şi cel mai accesat site
din Republica Moldova. Odnoklassniki este centrată pe fotografii, a câştigat Premiul Runet în
2006 şi în 2007.
Dacă e să ne referim la avantajele reţelelor de socializare, putem menționa următoarele:
facilitează formarea de noi cunoştințe şi prieteni, răspândirea rapidă a ştirilor, răspândirea
informațiilor de orice natură, împărtăşirea emoțiilor şi a sentimentelor într-un mod mai facil decât
față în față, împărtăşirea diferitelor informații cu ceilalți mult mai rapid şi uşor, chiar şi găsirea de
parteneri de viață.
Cu toate acestea, rețelele de socializare au şi un şir de dezavantaje: dezinformarea
- nu se declară explicit care e sursa informațiilor sau scopul informațiilor, informaţiile
personale furnizate sunt publice, cu excepția cazului în care se optează pentru un profil
privat, există riscul furtului de identitate sau înşelătoriei online, practicate de utilizatori ai
acestor reţele, protejarea datelor personale, spam, limitările platformei, dependenţă, probleme de
adaptare la mediul exterior.

22
6. Colectarea și transmiterea informației

Monitorizarea unui proces economic sau administrativ reprezintă supravegherea sau


urmărirea de către structura de conducere a unei entități publice sau private, prin intermediul unor
indicatori relevanți, a performanțelor activității aflate în coordonare și se realizează prin culegerea
de informații cu privire la modalitatea în care au fost obținute rezultatele implementării
obiectivelor propuse. Evaluarea performanțelor sistemului reprezintă procesul de analizare a
măsurii în care obiectivele propuse au fost atinse și cât de eficient sau economic s-a întâmplat
acest lucru.

Monitorizarea este procesul continuu de colectare a informațiilor relevante despre modul


de desfășurare a unei anumite activități, în timp ce evaluarea este un proces care folosește
informațiile obținute și raportate pe parcursul monitorizării cu scopul de analiza modul în care
activitatea și-a atins ținta și a avut eficiența scontată.

6.1 Principii
Principalul scop al procesului de monitorizare este reprezentat de analiza fazei de
implementare a activităților și de identificare a posibilelor deviații de la obiectivele stabilite inițial.
Monitorizarea asigură colectarea și raportarea informațiilor și a datelor statistice și utilizează
indicatori relevanți și măsurabili prin intermediul cărora să poată fi urmărit procesul implementării.
Din cele observate în practică, activitățile de monitorizare și cele de evaluare sunt mai
degrabă percepute sub forma unor simple activități calendaristice, periodice, de supraveghere și
raportare a datelor implementării.
O problemă majoră a coordonării activităților de evaluare și monitorizare, atunci când
există un număr mare de actori, este reprezentată de asimetria informațională apărută în relațiile
dintre actori, pe fondul lipsei unei tradiții în ceea ce privește consultarea și comunicarea. De
asemenea, în procesul de colectare și transmitere a informației pot apărea distorsiuni care să
prezinte o imagine falsă asupra realităților dintr-un anumit domeniu. Distorsionarea informației
poate fi cauzată și de presiunea resimțită în legătură cu rezultatul monitorizării și evaluării, de
presiunea temporală care presupune adunarea unei cantități mari de informații corecte într-un
orizont temporal relativ scurt și de considerarea activităților de monitorizare și evaluare ca fiind
doar o sarcină impusă care trebuie efectuată.
O altă problemă ce poate fi identificată în cadrul activităților de monitorizare și evaluare
este cea referitoare la lipsa sprijinului din partea unei administrații rezistente la schimbare, lipsa
resurselor și probleme structurale ale activităților de monitorizare și evaluare. În majoritatea
cazurilor nu există resurse financiare și umane alocate pentru activitățile de evaluare și
monitorizare. Există puține oportunități în ceea ce privește programele de asistență tehnică și de
pregătire profesională pentru desfașurarea activităților de evaluare și monitorizare.
Lipsa resurselor umane care se ocupă de acest tip de activități se datorează și faptului că
atât cererea, cât și oferta pentru programe de asistență tehnică și de pregătire în acest domeniu
este extrem de redusă. Pentru rezolvarea acestui tip de probleme trebuie avută în vedere
orientarea strategică spre creșterea nivelul de pregătire și spre creșterea nivelului fondurilor
alocate pentru programele de evaluare și monitorizare.
Problemele structurale ale proceselor de monitorizare și evaluare se referă la faptul că nu
se face diferența între activitățile de monitorizare și cele de evaluare, existând probleme în ceea

23
ce privește folosirea rezultatelor acțiunilor de evaluare și monitorizare și transparența rapoartelor
rezultate. Există de asemenea probleme legate de conceperea bazelor de date, resimțindu-se
lipsa unui flux integrat al documentelor. În multe cazuri sunt predominante activitățile de audit și
control în raport cu cele de monitorizare și evaluare iar indicatorii cantitativi sunt preferați în
detrimentul celor calitativi.
În condițiile în care monitorizarea și evaluarea sunt percepute ca fiind activități
calendaristice care trebuie întreprinse la intervale de timp dinainte stabilite, avem de a face cu
apariția unei activități de rutină prin care monitorizarea devine doar o modalitate de raportare și
nu una de culegere permanentă de informație.
Acțiunile de monitorizare și evaluare trebuie internalizate ca fiind procese necesare,
benefice și utile bunei funcționări și nu ca procese de control sau constrângere. Internalizarea
proceselor de monitorizare și evaluare conduce la reducerea riscurilor de asimetrie
informațională și permite creșterea transparenței activității și o mai bună calitate a datelor și
informațiilor culese și raportate.
De asemenea, acțiunile de monitorizare și evaluare sunt într-o strânsă conexiune cu
procesul de planificare. Astfel, dacă nu sunt stabilite obiective măsurabile, monitorizarea și
evaluarea nu-și pot îndeplini scopul esențial, respectiv acela de a corecta implementarea
procesului respectiv. De asemenea, activitățile de monitorizare și evaluare depind de frecvența
cu care sunt modificate obiectivele și rezultatele estimate. În unele cazuri, schimbarea acestora
va determina modificarea indicatorilor utilizați în procesele de monitorizare și evaluare.
Modificarea repetată a indicatorilor de monitorizare și evaluare poate duce la apariția unor
dificultăți în elaborarea rapoartelor, la interpretarea greșită a datelor și la analizarea eronată a
rezultatelor.
Principalul impediment în întocmirea rapoartelor de monitorizare și evaluare se datorează
problemelor legate de dificultatea colectării informațiilor și a acurateței acestora. Se impune
constituirea unui circuit integrat al documentelor și crearea unor baze de date bine organizate
care să ofere o imagine unitară asupra realității.

6.2 Metode cantitative și calitative de colectare a


informațiilor
Monitorizarea unui proces se face prin colectarea și analizarea
datelor economice sau materiale, după caz. Datele se obțin fie prin
metode cantitative (statistice), fie prin metode calitative, cum ar fi
interviuri cu cei responsabili cu implementarea.
Se pot identifica adesea mai multe tipuri de indicatori care
definesc aceeași variabilă, ceea ce face dificil de analizat care dintre
indicatorii definiți sunt mai relevanți pentru monitorizarea rezultatelor. Datorită relației dintre
indicatori și obiective este recomandabil să se folosească mai mulți indicatori pentru același
obiectiv sau un indice care să reprezinte combinația a doi sau mai mulți indicatori care împreună
furnizează o mai bună măsurare a acțiunilor și rezultatelor decât indicatorii separați.
Metodele de monitorizare, evaluare și colectare a datelor au în vedere întărirea capacității
de obținere și utilizare a informației în scopul realizării unor analize cât mai exacte. Procesele de
monitorizare și evaluare presupun atât colectarea și folosirea informației existente cât și
producerea și utilizarea unor informații noi. Metodele de colectare a informației se utilizează atât
pentru căutarea cât și pentru producerea informației. Producerea informației presupune
cercetarea datelor deja existente și identificarea nevoii de informații noi.

24
Metode cantitative de culegere a informațiilor

Metodele cantitative furnizează informații referitoare la caracteristici numerice, măsurabile


și cuantificabile ale rezultatelor diferitelor programe. De multe ori datele cantitative sunt cuprinse
în statistici, tabele și grafice. Metodele cantitative folosesc date exhaustive sau obținute de la
eșantioane reprezentative statistic, în scopul stabilirii relațiilor de cauzalitate sau a unor concluzii
generalizabile.

Metode calitative de culegere a informațiilor

Metodele calitative oferă informații despre procesele și comportamentele care apar în


contextul implementării unui proces. Înțelegerea comportamentelor și proceselor se face prin
comunicarea directă cu actorii implicați în derularea respectivului proces. Prin metodele calitative
se poate determina de asemenea percepția pe care o au beneficiarii în legătură cu un program
și pot fi aflate diferite sugestii necesare pentru îmbunătățirea acestuia. Metodele calitative au
avantajul de a fi flexibile, usor adaptabile pentru nevoile diferitelor tipuri de evaluări, mai ușor de
aplicat, precum și avantajul de a fi îndeajuns de cuprinzătoare încât să permită o înțelegere mai
bună a priorităților și percepției decidenților. Pe de altă parte însă, metodele calitative pot
distorsiona informația din cauza caracterului subiectiv al colectării datelor, cauzat de preferințele
interlocutorilor. O altă problemă a metodelor calitative ține de faptul că acestea pot să nu fie
semnificative statistic iar rezultatele lor să nu fie general valabile. Principalele metode calitative
sunt studiul de caz, focus-grupul, interviul, observația, chestionarul și analiza documentelor
scrise.
Obținerea datelor capabile să furnizeze informații utile este posibilă prin apelarea la o
multitudine de metode cantitative și calitative de culegere a acestora. Dar, pe lângă activitatea de
culegere și raportare de informație trebuie avută în vedere și activitatea de interpretare a datelor
și de difuzare a rezultatelor. Altfel, munca este în zadar !

25
7. Metode clasice versus metode moderne de raportare

România este a șaptea țară ca mărime din UE, în


privința populației (19,9 milioane locuitori, conform INS
2014) și a doua ca mărime din grupul noilor state membre,
după Polonia. În perioada 2001-2008, economia
românească a crescut, în medie, cu 6,3% pe an, aceasta
fiind una dintre cele mai rapide rate de creștere din
Uniunea Europeană. Între 2009 și 2012, PIB-ul României
a avut o tendință oscilantă. După o creștere medie anuală de +7,2% în 2006-2008, anul 2009 a
adus o contracție severă de 6,6%, din cauza încetinirii creșterii economice. Creșterea a revenit
în 2011 (+2,3%), dar a încetinit în 2012 (+0,6%) sub impactul unei secete severe care a afectat
producția agricolă, precum și al crizei din zona euro. În 2013, PIB-ul României a crescut cu 3,5%
comparativ cu anul precedent. Anul 2013 este al treilea an consecutiv de creștere, în care a fost
înregistrată cea mai înaltă rată de creștere a economiei românești din ultimii cinci ani. Este de
menționat că această creștere de 3,5% a PIB-ului din 2013 plasează România pe primul loc între
statele membre UE, media UE fiind de 1,0%.
PIB-ul pe cap de locuitor reflectat în puterea de cumpărare standard (PPS) a fost cu puțin
sub jumătate din media de 27 a UE din 2012 și doar de aproximativ 70% din PIB-ul mediu pe cap
de locuitor din noile State Membre ale UE. Având în vedere obiectivele asumate de către Români
a pentru anul 2020 în ceea ce privește țintele detaliate, este necesară o intervenție extinsă și
demararea tuturor domeniilor de acțiune concomitent pentru a asigura sinergiile dintre reforma
administrativă și introducerea conceptelor moderne de eGuvernare, e-incluziune socială,
promovarea inovării și dezvoltarea infrastructurii de serviciile digitale.
Conform ultimelor date disponibile ale Comisiei Europene pe Digital Agenda Scoreboard
(DAS) care urmărește progresul statelor membre față de țintele asumate, în anul 2014 doar 10%
dintre cetățenii români foloseau serviciile de Guvernare, față de o medie europeană de 58,6%.
În ceea ce privește situația socială din punct de vedere competențe digitale, 85% dintre
români au abilități "Tehnologia Informatiei si Comunicarii" scăzute sau inexistente, comparând cu
47% media europeană. De aceea, o perspectivă importantă este includerea digitală (e-
Inclusion), care va permite o penetrare cât mai mare a instrumentelor "Tehnologia Informatiei si
Comunicarii" în viața de zi cu zi a cetățenilor, contribuind astfel la crearea unui mediu competitiv.
Datorită eterogeneităţii, volatilităţii şi autonomiei surselor de date, principalele aspecte
abordate sunt legate de integrarea multiplelor surse de date distribuite (cum ar fi baze de date
publice, terminologii, ontologii şi publicaţii ştiinţifice) şi de prelucrarea eficientă a informaţiilor. În
plus, bazele de date moderne includ milioane de variabile.
Conceptul de societate informationala, este astazi unanim acceptat. Astfel se pot sublinia
patru aspecte:
a) informatia este o resursa a organizatiilor si persoanelor fizice, devenind principala
sursa de bunastare a firmei si individului;
b) informația sta la baza unor noi ramuri economice, in dezvoltare rapida.
c) informatia poate fi utilizata in comun fara a se consuma;
d) dezvoltarea TIC revolutioneaza activitati fundamentale ale societatii umane: afacerile,
invatamantul, guvernarea, managementul intreprinderii.

26
8. Ce este un raport?

Raportul este o formă de comunicare a informaţiilor adunate şi prelucrate de către o


persoană către o altă persoană care are nevoie de aceste informaţii în vederea atingerii unui
anumit scop. Raportul reprezintă astfel rezultatul colectării, combinării, asamblării şi interpretării
datelor, fiind deci o unealtă importantă în procesul de luare a deciziilor.
Rapoartele se pot clasifica în funcţie de diverse criterii, ca de exemplu:
1. Lungimea, rezultând rapoarte scurte (maximum 4 pagini) şi rapoarte lungi. Rapoartele
scurte sunt adesea utilizate pentru a răspândi informaţia, analizele şi deciziile rapid şi concis
în organizaţie. Rapoartele lungi sunt utilizate pentru a fundamenta analize şi decizii
prezentând mai multe părţi şi o prelucrare extinsă a subiectului investigat.
2. Solicitarea, rezultând rapoarte nesolicitate, cum sunt de exemplu memorandum-urile,
sau solicitate, adică cerute de cineva anume.
3. Ton (informale/semi-formale/formale)
4. Subiect/domeniu (financiar, tehnic, comercial, etc.)
5. Importanţă (de rutină/speciale/urgente)
6. Timp (zilnice/săptămânale/lunare/trimestriale/anuale/interimare/finale).

Pentru ca un raport să-şi atingă obiectivul el trebuie să respecte următoarele principii:

Principii Cunoaşterea scopului. Înainte de a începe un raport trebuie ştiut de ce trebuie


conceput. Astfel rapoartele răspund în general unor scopuri cum sunt stabilirea
sau determinarea, evaluarea sau recomandarea a ceva.

Cunoaşterea cititorului. Acest lucru influenţează puternic conţinutul raportului,


deoarece depinde de nivelul de cunoştinţe al cititorului.

Cunoaşterea termenilor. Terminologia utilizată trebuie cunoscută de către cititor


pentru a se evita confuziile sau ambiguităţile. Acolo unde este necesar e
recomandat să se prevadă definiţii ale termenilor dificil de înţeles.

Cunoaşterea procedurilor. Trebuie cunoscut foarte bine cum se va obţine


informaţia. Se vor utiliza chestionare trimise prin poştă, interviurile directe,
cercetarea de bibliotecă, observarea, simularea, etc.. Modul de colectare a
informaţiilor influenţează nu numai ceea ce se scrie dar mai ales concluziile.
Cunoaşterea limitărilor. Bariere importante cum sunt timpul, banii, resursele
umane disponibile vor limita scopul şi procedurile utilizate.

Cunoaşterea planului. Odată stabilite scopul, procedurile şi limitările, trebuie


creată o structură a raportului.

Cunoaşterea surselor. Există două surse de informaţie. Sursele primare sunt


cele care oferă informaţie de prima mână prin intermediul interviului,
chestionarelor sau observaţiei, în timp ce sursele secundare cum sunt cărţile,
revistele, rapoartele, statisticile, etc. oferă de regulă informaţii istorice.

27
8.1 Structura unui raport

Un raport constă în general din trei părţi:

Introducere

Corp

Încheiere

1. Secţiunea de introducere. Această parte precede corpul raportului şi cuprinde, în ordine:


 Pagina de titlu sau coperta
 Pagina de autorizare a cercetării
 Scrisoarea de informare, prin care se atrage interesul cititorului
 Tabla de materii sau cuprinsul
 Lista tabelelor şi figurilor
 Rezumatul executiv care, în maximum o pagină, oferă o privire generală clară şi completă
asupra raportului.

2. Corpul raportului, care cuprinde:


 Introducerea prin care cititorul pune bazele raportului. Ea conţine:
▪ Problema: Definirea problemei;
▪ Scopul: Declaraţia scopului cercetării;
▪ Definiţii: Definirea termenilor de referinţă;
 Metoda de cercetare: O privire generală asupra principalelor surse de informare, mărimii
eşantioanelor, numărul interviurilor sau chestionarelor, etc.
 Limitări: Comentariu asupra oricărui tip de limitări
 Conţinutul raportului, care cuprinde toate faptele, problemele, caracterul investigaţiei,
explicarea şi prezentarea detaliilor, metodologia folosită, procedurile urmărite, rezultatele
obţinute, analiza acestora.
 Finalul, care cuprinde concluziile şi recomandările.

3. Secţiunea de încheiere, care cuprinde materiale care susţin datele prezentate în raport
şi care sunt puse la dispoziţia cititorului în caz că acesta are nevoie de ele. Principalele
componente ale acestei secţiuni sunt:
 Bibliografia, conţinând atât sursele primare cât şi cele secundare;
 Anexele.

28
8.2 Realizarea raportului

Principalele etape în realizarea unui raport sunt:

1. Colectarea şi
analiza datelor şi
informaţiilor, 2. Planificarea 3. Schiţarea 4. Redactarea
precum şi raportului; raportului; raportului.
asamblarea
materialului;

1. Colectarea și analiza datelor 2. Planificarea raportului


presupune: presupune:
a) Construirea fişelor de idei, probleme,
a) Colectarea materialului relevant; etc. pe baza materialului acumulat;
b) Verificarea detaliilor şi eliminarea b) Utilizând cuvintele sau frazele cheie,
datelor irelevante; se selectează materialul acumulat
c) Verificarea scopului raportului; îndepărtând materialele irelevante;
c) Clasificarea fişelor în funcţie de
d) Stabiliţi obiectivele raportului pe
subiecte similare în grupuri. Fiecărui
baza unor cuvinte sau fraze cheie.
grup i se va ataşa o altă fişă de capăt
care va defini secţiunea.
d) Aranjarea secţiunilor într-o ordine cât
mai logică;
e) Elaborarea unei ciorne a structurii
secţiunilor. Aceasta va deveni ulterior
tabla de materii.

3. Schițarea raportului:
a) se elaborează prima versiune a raportului;
b) scrierea tuturor ideilor fără a fi preocupat de caligrafie, gramatică sau chiar logica frazelor;
c) ordinea ideală implică scrierea inițială a corpului raportului (introducere, conţinut şi concluzii şi recomadări),
secţiunea finală şi introducerea fiind realizate la sfârşit;
d) în final rezumatul executiv, cuprinsul şi anexele;
e) în cazul în care este posibil, corecturile schiței se pot realiza peste câteva zile

4. Editarea raportului:
a) titlu, cuprinsul, introducerea şi concluziile – trebuie să se armonizeze (prin raportarea lor unele la altele),
să fie suficiente titluri şi subtitluri, să se respecte planul de lucru, să existe argumente solide;
b) expunerea subiectului să fie realizată logic şi conform planului;
c) se verifică prin examinarea textului dacă există pasaje de trecere de la un subiect la altul, lungimea
propoziţiilor, frazelor şi paragrafelor.;
d) Dacă este posibil se realizează citirea cu voce tare a raportului şi se observă dacă este uşor de urmărit
şi înţeles, dacă există repetări sau ceva lipseşte pentru a facilita înţelegerea.
e) Se verifică materialele grafice pentru a observa dacă se respectă corelaţiile, lizibilitatea şi dacă există
suficiente explicaţii. Dacă este posibil, găsiţi un coleg care să vă evalueze critic întregul raport!

29
8.3. Redactarea unui raport tehnic

Raportul tehnic este o forma de comunicare scrisa cu caracter preponderent informativ


si întindere variabila. Prin specificul continutului, raportul se adreseaza unui public sau grup
restrîns. Pentru multi dintre studentii care urmeaza cursurile unor facultati tehnice, raportul tehnic
reprezinta una din cele mai ample lucrari solicitate la termene fixe si care pregateste drumul spre
alegerea lucrarii de diploma. Întocmirea lui implica o activitate laborioasa, deoarece informatia
acumulata prin lectura cartilor indicate la curs trebuie combinata cu rezultatele practice din orele
de laborator si practica productiva, cu informatia acumulata din discutii, interviuri profesionale,
programe stiintifice de cercetare sau informatia preluata de pe Internet.
De cele mai multe ori aceste rapoarte tehnice sînt întocmite pentru a fi citite de personalul
didactic care le-a solicitat; exista însa si posibilitatea ca îndrumatorul sa solicite întocmirea lui nu
numai în cadrul sistemului general de evaluare a cunostintelor, dar si din dorinta ca aceste
materiale sa se constituie într-o baza informativa si didactica în cadrul laboratorului sau
departamentului, la care sa aiba acces atît studentii din aceeași grupă, an de studiu sau ani
diferiti, cât si alti specialisti sau cadre didactice. Stabilirea clara a adresabilitatii raportului tehnic
este o cerinta care nu trebuie sa scape din vedere nici celui care solicita întocmirea lui si nici a
celui care îl redacteaza. În functie de aceasta se va stabili cât de “tehnica” va fi prezentarea, în
sensul adaptarii terminologiei si limbajului specific domeniului la nivelul de pregatire si întelegere
a cititorului. Mai mult, în functie de complexitatea temei sau subiectului, îndrumatorii pot impune
un numar minim sau maxim de pagini.
Dintre principalele caracteristici ale unui raport tehnic în format standard amintim
urmatoarele:
 sectiunea introductiva si cea concluziva trebuie sa concorde, astfel încât toate întrebarile
formulate sa-si gaseasca un raspuns, explicit sau implicit;
 materialul faptic, masuratorile si calculele trebuie diferentiate de continutul opinent sau
interpretativ prin includerea lor în capitole sau sectiuni separate;
 nu folositi exprimari familiare si optati de cele mai multe ori pentru constructiile
impersonale;
 necesitatea includerii unei pagini de titlu, a unui cuprins si numerotarea atenta a
sectiunilor;
 numerotarea sectiunilor începe de obicei cu introducerea;
 posibilitatea includerii unei liste de figuri sau a unei liste de tabele (de regula dupa cuprins)
pentru a facilita localizarea rapida a unor aspecte sau comentarii;
 posibilitatea includerii unei liste de sigle si abreviri si a unui index de termeni, mai ales în
cazul în care raportul este foarte amplu.

Sectiunile caracteristice formatului standard sînt urmatorele:

1. Rezumat 8. Prezentarea rezultatelor


2. Multumiri 9. Discutii si interpretari
3. Cuprins 10. Concluzii
4. Introducere 11. Recomandari
5. Obiectivele raportului 12. Bibliografie
6. Elemente teoretice 13. Apendice
7. Metode, procedee si
experimente

30
8.3.1. Rezumatul este o prezentare sintetica a scopului si continutului raportului din care
trebuie sa transpara cu preponderenta modalitatea de abordare a temei, aprecierile concluzive si
recomandarile. Lungimea rezumatului se stabileste în functie de lungimea raportului; de regula,
trebuie sa se încadreze între 150 si 300 de cuvinte. În alcatuirea lui trebuie sa se tina seama de
faptul ca e necesar sa i se confere o identitate proprie de forma si continut, care sa îi permita sa
functioneze independent de corpul raportului si sa poata fi eventual publicat într-o colectie de
rezumate.
Aceasta sectiune nu se numeroteaza. Introducerea are rolul de a informa asupra temei,
subiectului sau fenomenului investigat si de a preciza importanta abordarii respective în contextul
domeniului dat. Daca raportul se concentraza în jurul prezentarii unor experimente, introducerea
trebuie sa contina o trecere în revista a abordarilor experimentale anterioare si modul în care
abordarea actuala îsi propune sa continue, sa dezvolte sau sa modifice rezultatele obtinute
anterior. Daca raportul se concentraza asupra unor dezvoltari, software, de exemplu, în partea
introductiva a raportului autorul trebuie sa ofere o identificare a acesteia în contextul domeniului
dat, sa indice modul în care va fi folosita dezvoltarea, sa identifice beneficiarii.
Daca raportul este o trecere în revista sau o privire retrospectiva asupra unei problematici
de interes, cum ar fi retelele neuronale, spre exemplu, atunci autorul va trebui sa informeze exact
cititorul asupra naturii compilative, critice sau revizioniste a demersului sau. De multe ori unii
îndrumatori prefera ca în partea finala a introducerii sa se formuleze efectiv întrebarile la care se
vor cauta raspunsuri.

8.3.2. Declararea scopurilor si intentiilor se poate face într-o sectiune separata, mai ales
atunci cînd continutul raportului are un caracter informativdemonstrativ. De multe ori însa, atît
indrumatorii cât si autorii prefera includerea obiectivelor spre sfîrsitul introducerii.

8.3.3. Multumirile nu constituie o sectiune obligatorie, mai ales atunci cînd nici nu exista
persoane care sa ne fi ajutat direct la pregatirea si redactarea lui. Multumirile adresate unei
bibliotecare binevoitoare sau companiei unui animal care ne-a tinut de urît trei nopti cât am
definitivat raportul ar fi profund ironice. E
Posibil însa ca redactarea raportului solicitat sa nu fi fost posibila fara bursa acordata în cadrul
unui proiect european, fara colaborarea sau sprijinul absolut dezinteresat din partea unor oameni
pe care nu îi cunoasteti decât prin corespondenta electronica si care au fost de acord sa va trimita
o serie de articole si materiale.

8.3.4. Elementele teoretice se pot grupa separat atunci cînd întelegerea informatiei dense
din raport depinde exclusiv de câteva explicitari sau nuantari ale cadrului teoretic general.

8.3.5. Metodele si procedeele folosite vor fi grupate într-o sectiune în care va trebui sa
descrieti pe larg modul de lucru, echipamentele folosite, sa va referiti la rolul respectarii
succesiunii unor etape, sa indicati greutatile întîmpinate si modul în care ati reusit sa le rezolvati.

8.3.6. Rezultatele trebuie raportate cât mai simplu si direct. Problema apare în momentul
în care trebuie sa decideti asupra volumului de informatie pe care îl puteti include în aceasta
sectiune. De regula trebuie sa optati pentru acel volum de date care sa convinga cititorul ca ati
întreprins ceea ce v-ati propus si ca se poate baza pe concluziile pe care le-ati tras. Se recomanda
includerea rezultatelor în tabele si prezentarea lor cu ajutorul graficelor.

31
8.3.7. Interpretarea si compararea rezultatelor se face în sectiunea destinata discutiilor.
Aici obiectivitatea poate face putin loc subiectivitatii dumneavoastra, parerilor personale, analizei
neajunsurilor din abordarea dumneavoastra si speculatiilor inteligente.

8.3.8. Concluziile trebuie sa derive din întreg corpul raportului si nu din ultimul capitol sau
subcapitol al unei sectiuni mai bine reprezentate. Ele trebuie sa respecte regula celor trei C:
claritate, coerenta si conciziune.

8.3.9. Recomandarile au rolul de a semnala sau reveni asupra câtorva aspecte esentiale
prin care autorul doreste sa tina treaza mintea cititorul în vederea unei evaluari obiective a
continutului raportului; aici se pot include si propunerile de continuitate a analizelor, de sugestii
metodologice care ar putea conduce la alte rezultate.

8.3.10. Bibliografia este o lista a tuturor surselor informative folosite pe parcursul redactarii
raportului. Aceste surse pot fi împartite în surse primare si surse secundare (dictionare, ghiduri).
Criteriul alfabetizarii listei, de regula dupa numele autorilor, nu trebuie pierdut din vedere.

8.3.11. Apendicele este rezervat includerii calculelor matematice, schemelor electronice


complicate, prezentarii unor fisiere cu informatii despre programe, foi de calcul tabelar etc.
Un raport tehnic nu trebuie sa fie vaduvit de prezenta unui sistem de adnotari care sa cuprinda
informatii suplimentare de amanunt, referitoare în principal la sursele de informare sau informatii
cu valoare explicativa si de atentionare a evitarii unor confuzii. Obligativitatea folosirii unui sistem
de note nu trebuie pusa în relatie cu dorinta de a convinge sau impresiona cititorul prin volumul
lecturilor; sistemul de note are rolul de a reface pentru cititor o traiectorie informativa ce poate fi
urmata pentru adînciri, clarificari sau evaluari proprii.
Exista numeroase situatii în care formatul standard nu satisface pe deplin necesitatile de
organizare coerenta si coeziva a discursului. În acest sens se pot avea în vedere urmatoarele
variante:

Formatul segmental. În situatia în care raportul descrie un set de investigatii


întreprinse cu acelasi scop, dar care necesita abordari metodologice diferite, fiecare
experiment se poate constitui într-un segment aparte, cu propria lui sectiune
metodologica si de descriere a rezultatelor. Partea introductiva, discutiile si
interpretarile vor fi comune.

Formatul asertiv. Acesta propune schimbarea radicala a titulaturii si sucesiunii


sectiunilor în functie de ineditul informatiei si obiectivele demonstratiei. În loc de
banala “Introducere”, autorul poate folosi o sintagma mult mai directa si mai
transparenta informativ: Noul protocol eficientizeaza comunicatiile cu 30%. Pe baza
unor titluri si subtitluri cu carcter enuntiativ se poate construi mai usor rezumatul
raportului. Astfel, cititorul îsi va putea forma usor si rapid o idee despre continutul
raportului.

Formatul introductiv-concluziv. Acest format propune plasarea concluziilor mult


spre începutul raportului, imediat dupa introducere. Avantajul ar fi acela ca ele nu
vor putea fi total ignorate, iar lectura raportului se va derula cu aceste concluzii în
minte. Oricum, se recomanda o reluare sau prezentare rezumativa a concluziilor în
finalul raportului pentru a evita încheierea brusca a materialului.

32
9. Comunicarea mediată de calculator

Comunicarea mediata de calculator desemneaza transmiterea si primirea de mesaje folosind


computerele în scopul introducerii, prelucrarii, stocarii si expedierii de date.
Sistemul de - Comunicarea mediata de calculator- isi propune sa automatizeze complet
activitatea de colectare a rapoartelor pe care beneficiarii trebuie sa le transmită.

9.1. Descrierea sistemului


Sistemele digitale de comunicare mediata de calculator sunt de regula sisteme bazate pe
tehnologii web. Astfel se foloseste de un server web si o baza de date pentru a genera pagini
web dinamice publicate pe un site securizat.
Conectandu-se in mod securizat si folosind formulare online un utilizator poate
raporta direct dintr-un browser web informatiile cerute. Un utilizator poate de asemenea
incarca un fisier cu raportarile aferente unei zile (generat de o aplicatie proprie) direct pe
site folosind functionalitatea de incarcare fisiere. In plus amjotitatea sistemelor au
implementate o sectiune de mesagerie tip email din care utilizatorii pot trimite mesaje
utilizatorilor, la aceste mesaje pot atasa fisiere reprezentand copii dupa extrase de cont,
carti de identitate, etc. si orice alte documente legate de tranzactiile raportate. Pentru
complexitate, sistemul ofera statistici si grafice legate de raportari.

9.2. Organizarea sistemului


Sistemul este modular pentru a asigura flexibilitatea. Urmatoarele module exista in sistem:

1. Sistem Raportare Entitati –parte a


Sistem Raportare Entitati sistemului la care se conecteaza entitatile raportoare
pentru a trimite rapoartele (Raport efective, Raport
inregistrări, Raport ieșiri din sistem, etc.).
2. Sistem Rapoarte Statistice– parte a
Sistem Rapoarte Statistice sistemului folosita de operatorii pentru a urmari
informațiile raportate
3. Sistem Extragere Date–parte a sistemului
folosita de operatori pentru manipularea fisierelor in
Sistem Extragere Date format proprietar bazei de date generate de aplicatie
sau incarcate direct de catre entitati. Aceste module
comunica intre ele cu ajutorul unei baze de date
MySQL. Scopul sistemului este de a prelua datele de la entitatile raportoare si a le exporta
catre baza de date centrala. Pentru aceasta se foloseste exportul in fisiere proprietar bazei de
date.

33
9.3 Beneficiile sistemului
Prin utilizarea aplicatiei se obtin urmatoarele beneficii:
1. se degreveaza beneficiarii de sarcinile privind receptia, inregistrarea, verificarea si
introducerea manuala in sistem a rapoartelor primite de la entitatile rapoartoare;
2. se elimina costurile de curierat suportate de entitatile raportoare pentru predarea
rapoartelor la sediul beneficiarului;
3. se permite sa se obtina rapid si usor situatii statistice referitoare la datele raportate in
vederea intocmirii de analize complexe;
4. se permite monitorizarea in timp real a istoricului raportarilor pentru fiecare entitate in
parte.
5. se manipuleaza mai usor datele raportate.

9.4 Funcționalitati de baza


Comunicarea mediata de calculator are urmatoarele funcționalitati de baza:

• Inregistrarea entităților
• Conectarea la sistem
• Raportarea online
• Mesagerie
• Statistici si grafice
• Utilizatori si subunitati

34
10. Tehnici de raportare în Medicina Veterinară

10.1. Tehnici de raportare convenționale

10.1.1 Raportarea în cadrul acţiunilor de control în domeniul bunăstării


animalelor
10.1.1.1. Fişe de inspecţie pentru unităţi de abatorizare
 Fișă de inspecție privind respectarea normelor sanitar veterinare referitoare la protecția
păsărilor în momentul sacrificării

35
36
37
38
10.1.1.2. Fişe de inspecţie pentru animalele de fermă
 Fișă de inspecție privind respectarea normelor sanitar veterinare referitoare la protecția
și bunăstarea puilor destinați producției de carne

39
40
41
42
43
44
10.1.1.3. Fişe de inspecţie pentru transportul animalelor
 Fișă de inspecție privind respectarea normelor sanitare veterinare referitoare la protecția
animalelor în timpul transportului

45
46
47
10.1.1.4. Fişe de inspecţie privind protecţia animalelor utilizate în scopuri ştiinţifice
 Fișă de inspecție privind respectarea normelor sanitare veterinare referitoare la protecția
animalelor în timpul transportului

48
49
50
51
52
53
10.1.2. Raport sanitar veterinar de declarare a focarului de boală

54
10.1.3. Raport sanitar veterinar de stingere oficială a focarului de boală

55
10.1.4. Raport de notificare internă a bolilor suspiciune/confirmare

56
57
10.2 Raportarea mediată de calculator in Medicina Veterinară

10.2.1. Sistemul Național de Identificare și Înregistrare a Animalelor (SNIIA)

Procedura de lucru pentru utilizatori SNIIA


1. Lansarea aplicatiei
Lansarea aplicatiei :
--se apasa [Start] si se asteapta incarcarea aplicatiei Identificare.

Cele doua linkuri duc catre:


- aplicatia de inregistrare, identica cu cea a medicilor veterinari, dar cu
acces restrictionat la formulare, in functie de tipul utilizatorului.
-transmiterea/receptionarea datelor

58
Se recomanda ca transmiterea/receptia datelor sa fie zilnică.
Logarea in aplicatia de inregistrare se face pe baza codul CSV primit de la DSVSA,
parola initiala este identica codului, in acest caz 88888.

59
2.Descriere aplicatie inregistrare
Dupa logare, pagina de intrare în aplicatie prezintă în stanga mai multe optiuni:

Prin selectarea unui modul din meniu se intra în paginile specifice fiecarei optiuni
urmând ca de acolo să se selecteze alte submodule/operatiuni.Revenirea in pagina de
intrare se face prin apasarea unuia dintre butoanele, in functie de caz:

60
Aceste module contin tipurile de formulare ce le poate completa
utilizatorul pe baza informatiilor scrise din registrele de hartie,
registre ce contin aceleasi campuri ca si formatul electronic.
Accesul la un tip de formular este conditionat de tipul activitatii
exploatatiilor utilizatorului SNIIA (ferma, abator, centru de
colectare etc). Detaliile privind procedura electronica de
completare a formularelor se regasesc in anexele 1,2a,2b,3 si 4.

Acest modul contine:

 salvarile tuturor formularelor exceptie facand cel de identificare;


 lista inregistrarilor eronate (nevalidate in baza centrala);
 seriile de formulare F2/F3 utilizate electronic.

Inregistrarile ERONATE sunt structurate pe tip de formular si tip eroare. După


identificarea tipului de eroare și a solutiei acesteia-in general prin verificarea formularului
pe suport de hartie-se va selecta si se va alege modul de corectie corespunzator.In
dreptul fiecarui formular corectat vor aparea data si ora corectarii

Registrul exploatatiilor este documentul oficial care probeaza


existenta animalelor in exploatatiile pe care utilizatorii SNIIA le au in evidenta. Registrul
exploatatiilor este format dintr-o colectie de inregistrari extrase din baza centrala
de date a SNIIA si va este transmis pe calculatorul local la fiecare sesiune de
comunicatie.

61
Operatiunile in acest registru sunt realizate prin analiza formularelor pe care
dumneavoastra le culegeti si le transmiteti, in functie de specificul activitatii, catre
serverul central:
• formulare de identificare
• formulare de miscare
• formulare de inregistrare de evenimente
• formulare de abatorizare/export
• orice alte formulare care vor fi elaborate de ANSVSA
Deoarece operatiunea de inscriere in registrul oficial al exploatatiilor se face numai
dupa transmiterea formularelor catre serverul central si validarea acestora, va precizam
ca aparitia modificarilor solicitate prin formulare nu se realizeaza imediat ci dupa
un ciclu de minim 2 sesiuni de comunicatie plus inca o zi pentru validarea acestora
pe baza centrala de date, deci minim 3 zile.

Cautarile in registrul exploatatiilor se pot efectua dupa cod crotalie, cod exploatatie sau
nume proprietar

62
In acest modul utilizatorul are posibilitatea sa vizualizeze proprietarii
de animale si de exploatatii. Prin accesarea CNP-ului din utilizatorul va putea vizualiza
datele persoanei respective.

In acest meniu utilizatorul are posibilitatea să vizualizeze codul si


starea de functionare a tuturor exploatatiilor autorizate din judetul sau.

Accesul la aceste module este permis doar utilizatorilor ce


utilizeaza formularul de identificare, detaliile privind acestea se
regasesc in anexa 5.

Acest modul ofera acces la un utilitar necesar obtinerii de


statistici/rapoarte referitoare la animalele stationare din exploatatiile arondate.
Utilitarul este actualizat intocmai dupa informatiile din Registrul Exploatatiilor.Vor fi
aratate DOAR animalele stationare,indiferent de modul prin care au fost inregistrate in
baza de date (identificare sau F2).

63
Poate fi selectata o varietate mare de coloane pentru a intocmi un tabel printabil.
Deasemenea sunt destule optiuni disponibile pentru a usura intocmirea tabelului.
Spre exemplu, optiunea “Inregistrari distincte”,va afisa o singura data un cod de
exploatatie,daca aceasta contine mai mult de un animal;”Nr maxim inregistrari” va permite
sa schimbati numarul maxim de randuri admis in tabel-este destul de folositor in cazul
exploatatiilor cu un efectiv mare de animale.Pentru a putea vizualiza tabelul rezultat,faceti
click pe butonul “Start selectie”.
Orice alte nedumeriri legate de utilizarea “Comisarului Moldovan” le puteti lamuri
accesand meniul “Ajutor” incadrat in utilitar.

In acest modul utilizatorul va regăsi lista exploatatiilor ce îi sunt


arondate.

Mesajele trimise prin acest modul ajung catre destinatatar dupa efectuarea
unei transmisii de date.

Acest modul permite utilizatorului sa genereze o noua parola pentru


contul sau.

Prin intermediul acestui modul se efectueaza delogarea din


aplicatia de inregistrare.

64
3.Inchiderea aplicatiei
Dupa delogarea din aplicatia de inregistrare, aplicatia IDENTIFICARE se inchide ca in
imaginea de mai jos:

65
10.2.2. Registrul de evidență a câinilor cu stăpân (RECS)

METODOLOGIA DE OPERARE ÎN APLICAȚIA „RECS”:


1. Intrați pe www.cmvro.ro
2. În meniul cu titlul Utile, aveți RomPetID/RECS

3.Dați click și vă va duce către pagina aplicației:

4. Selectați limba română și veți intra în aplicația propriu zisă:

66
5. Introduceți codul CMV
6. Introduceți codul de parafă (6 cifre)
7. Introduceți parola (aleasă de dumneavoastră)
8. Apăsați butonul de înregistrare și va mai apare o căsuță “ parola din nou”
unde trebuie sa scrieți aceeași parolă
9. Apăsați iar butonul de înregistrare și vă vor apare cele 2 ferestre de utilizator
respectiv operator pe care trebuie să le completați cu datele dumneavoastră.

10. După ce acești pași au fost parcurși urmează autorizarea, după care veți fi notificat
printr-un email că puteți folosi aplicația.

67
10.2.3. TRADE CONTROL AND EXPERT SYSTEM (TRACES)

METODOLOGIA DE OPERARE ÎN APLICAȚIA „TRACES”


TRACES servește drept „fereastră unică” către legislația europeană în domeniul sănătății
publice veterinare - vizând produsele de origine animală, animalele vii și subprodusele
de origine animală -, precum și în domeniul sănătății plantelor.

Conectare si deconectare TRACES


 Pe pagina de întâmpinare TRACES, introduceți numele de utilizator (adresa de e-
mail) în câmpul „e-mail”, apoi parola și faceți clic pe butonul „Conectare”.
 După conectare, contul de utilizator apare în partea din dreapta sus a ecranului.

 Faceți clic pe butonul „Deconectare” din partea din dreapta sus a ecranului și
confirmați prin clic pe butonul „OK”.

68
Flux de știri TRACES
Odată conectat la mediul de producție (mediul de lucru real)25, pagina de
întâmpinare TRACES va afișa atât informații cu privire la sistemul TRACES, cât și
informații importante referitoare la sănătate, de exemplu la măsurile de protecție.
Se recomandă verificarea periodică a ultimelor știri publicate pe pagina de
întâmpinare TRACES referitoare la următoarele subiecte:

Informații generale și sugestii

Pericole și focare
Informații sanitare, de exemplu, modele de documente oficiale de intrare
Actualizări tehnice și noi versiuni TRACES
Grupuri de lucru și întâlniri
Buletinul informativ
Buletinul informativ bilunar TRACES cuprinde știri generale despre sistemul
TRACES, fapte și cifre, informații cu privire la seminarii, sesiuni de formare
și ateliere de lucru, legislație și probleme „viitoare”.

69
CĂUTAREA UNUI DOCUMENT OFICIAL DE INTRARE
Alegeți unul dintre tipurile aplicabile de documente oficiale de intrare din meniul
„Documente veterinare”:
 „Document comun de intrare (DCI)”
 „DSVCI pentru animale”
 „DSVCI pentru produse de origine animală”
 „Document declarativ”
 „DSCI-PP”
Utilizatorii de tip „autoritate competentă” pot căuta cu ușurință documente oficiale
de intrare care urmează să fie certificate, prin bifarea criteriului de căutare „Pentru
prelucrare”.
Puteți utiliza criterii de căutare în mod individual sau în combinație cu alte criterii
de căutare. Având în vedere diferențele existente între criteriile de căutare în cazul
documentelor DCI/DSVCIA/DSVCIP și DECLAR, mai jos se ilustrează câteva criterii de
căutare specifice pentru diferite tipuri de documente.

70
Analize de laborator
Analizele de laborator din secțiunea „Analize de laborator” din tabul „Controale”
vor genera în mod automat posibilitatea de a adăuga detalii cu privire la prelevarea de
probe în tabul „Analize de laborator”. Această operațiune se poate efectua pentru fiecare
analiză de laborator de referință.
Aceasta înseamnă că există o legătură clară între tabul „Controale” și tabul „Analize de
laborator”.

Raportare
Acest meniu permite consultarea transporturilor DSVCIA și DSVCIP respinse la
frontiera UE.
În acest sens, selectați:
• „Transporturi respinse - DSVCI pentru animale”
• „Transporturi respinse - DSVCI pentru produse de origine animală”
Căutarea DSVCI-urilor poate fi rafinată prin utilizarea mai multor criterii de căutare.
Utilizatorii din UE/AELS asociați PCF-urilor au acces la toate DSVCI-urilor din UE/AELS
care au fost respinse. Țările terțe au acces numai la DSVCI-urile transmise prin validarea
IMPORT-urilor la nivel național.

71
72
10.2.4 SISTEMUL RAPID DE ALERTĂ PENTRU ALIMENTE ŞI FURAJE –
SRAAF

Sistemul Rapid de Alertă pentru Alimente şi Furaje – SRAAF, este un instrument


prin care se realizează un schimb de informaţii între Autorităţile Competente Centrale
pentru alimente şi furaje din cadrul Statelor Membre în cazurile în care s-a identificat un
risc la nivelul Uniunii Europene pentru sănătatea publică şi au fost luate măsuri adecvate
cum ar fi reţinerea, retragerea, confiscarea sau respingerea produselor în cauză.

Acest schimb rapid de informaţii permite Statelor Membre să:

 identifice imediat dacă sunt afectate de o problemă,


 ia măsurile adecvate, în acest fel asigurând acţiuni coerente şi simultane
 asigure siguranţa consumatorilor.

73
74
10.2.5 MySMIS2014

În vederea asigurării colectării informațiilor în totalitate, referitoare la proiectele


finanțate din FESI, necesare pentru monitorizarea, evaluarea, gestionarea financiară,
verificarea, auditul și controlul acestora, pentru perioada de programare 2014 –2020,
România a dezvoltat MySMIS2014 un sistem de schimb electronic de date între
beneficiari și o autoritate de management, organisme intermediare, o autoritate de
certificare, o autoritate de audit, care va permite beneficiarilor să prezinte într-o singură
transmitere toate informațiile necesare sistemelor de gestiune și control ale programelor
operaționale, conform prevederilor din Regulamentul 1303/2013 -art. 122, alin. 3.

Conectare și gestionare cont

1. Se apasă butonul ”Creează cont”;


2. Se completează câmpurile obligatorii dar si cele opționale.
3. După ce utilizatorul a validat contul prin accesarea linkului primit prin mail, acesta
se va putea conecta la aplicația MySMIS prin completarea câmpurilor ”Utilizator”
și ”Parola”.
4. Câmpul „Utilizator” va putea fi completat cu adresa de mail înregistrată sau numele
de utilizator generat automat de sistem, nume de utilizator primit in email-ul ce
contine linkul de activare a contului.
5. Ulterior completării celor 2 câmpuri se apasă butonul ”Login”.

75
Înrolare la o persoană juridică și Crearea unei cereri de finanțare (CF)

După intrarea în cont exista mai multe opțiuni:


 Solicitarea de înrolare la un proiect;
 Crearea contului entității juridice;
 Alegerea unei entități juridice deja create la care utilizatorul a fost deja
înrolat;
 Modificarea parolei de cont;
 Modificarea datelor de profil;
 Identificarea electronică a utilizatorului;

1. Crearea de proiecte in sistem presupune selectarea unui apel, selectarea


obiectivului specific si a operațiunii/acțiunii (se apasă butonul ”Confirmă”), se
completează titlul proiectului și se apasă butonul Salvează.
2. Utilizatorul înrolat la o entitate juridică va putea vedea si va putea alege pe care
proiect anume lucreaza dintre toate proiectele create pe acea entitate juridica.

76
3. Dupa crearea/alegerea unui proiect se pot introduce date pe structura de Cerere
de finantare definita de AM/OI la apelul ales pentru acel proiect.
4. Introducerea de date se poate face pe pași, unul după celalalt, sau utilizând
aleator funcțiile din stânga ecranului.
Modul Cerere de Finanțare
Funcția Solicitant este completată automat din datele introduse anterior în
rubricile aferente, respectiv prin accesarea Profil Persoană Juridică – Modificare
Persoană Juridică – Date Generale / Date Financiare / Finanțări / Structura Grupului

77
Modul Comunicare

Editarea și încărcarea de documente în acest modul se poate realiza atât de


utilizatorii cu drepturi acordate pe proiectul respectiv cât și de către utilizatorul care este
reprezentant legal/imputernicit al entității juridice care a depus proiectul.

78
Transmiterea comunicării
Transmiterea comunicării împreună cu documentele atașate o poate face de pe
contul propriu, DOAR utilizatorul care este reprezentant legal/împuternicit al entității
juridice care a depus proiectul

După selectarea proiectului apare o fereastră nouă unde, prin apăsarea butonului
Adaugă sepoate desfășura activitatea de editare și transmitere a unei comunicări către
autoritatea unde a fost depus proiectul.

După apăsarea butonului Adaugă, apare o fereastră nouă unde se poate


introduce subiectul și textul comunicării. De asemenea se pot atașa documente în zona
“Atașare documente”. Datele introduse se salvează prin apăsarea butonului
“Salvează”.

79
Adăugarea de documente se realizează apăsând butonul „Adaugă” din zona
“Atașare documente”. În fereastra pop-up apărută se completează câmpurile text și se
alege fișierul apăsând butonul “Choose file”. Încărcarea fișierului se face apăsând butonul
“Upload”.

Comunicările primite de la autoritatea unde a fost depus proiectul se afisează în


zona „Comunicări primite” iar modalitatea de vizualizare este identică cu cea descrisă
mai sus la vizualizarea comunicărilor proprii transmise.

80
10.3 Aplicațiile software de raportare - soluție dedicată zonei de activitate a
cabinetelor si clinicilor veterinare

Toate cabinetele veterinare trebuie să completeze registrele obligatorii solicitate


de ANSVSA si CMVRO. Utilitatea unui sistem electronic de evidenta al pacienților se
vede atunci când realizam ca multe dintre treburile birocratice se pot automatiza. Cum
este si cazul registrelor obligatorii care trebuie completate zilnic într-un cabinet veterinar.
Aceste registre sunt:
1. Registrul de consultații si tratamente
2. Registrul de substanțe toxice si stupefiante
3. Registrul imunologic

Registru de consultații și tratamente - forma convențională

Raportările digitale structurate sub o platformă care automatizează o serie de


activități din cabinetele veterinare și îi ajută pe proprietarii de animale de companie să
aibă acces mai ușor și rapid la informații reprezintă evoluția firească necesară unei mai
bune integrări la locul de muncă.
Uneltele digitale necesare pentru a automatiza procesele redundante (raportări
periodice cu frecvență variabilă) din clinicile și farmaciile veterinare ar trebui structurate
in așa manieră pentru a fi utilizate facil de către medicul veterinar specialist dar și de către
proprietar.

81
Printre caracteristicile esențiale unei astfel de platforme digitale de raportare
enumeram:

Interfata prietenoasa

• Interfata ta este usor de folosit si intuitiva, iti ofera informatiile necesare dar si o
vedere de ansamblu usor de urmarit.
Accesarea usoara a informatiilor despre pacient sau proprietar. Cautare rapida.

Raportare in timp real

• Rapoartele iti ofera date si grafice in timp real despre vizite, pacienti, parteneri,
stocuri, gestiune, facturare.

Fisa pacient - vedere unitara

• Informatiile despre pacient sunt in acelasi loc.


Posibilitatea introducerii unui istoric initial.
Fisa pacient in format pdf pentru print sau email.

Internari

• Managementul internarilor permite definirea planului de tratament pe perioada


internarii, urmarirea administrarii tratamentelor, lista de activitati "to do" pentru
pacientii internati.

Istoric si arhiva pacient

• Dosarul pacientului cuprinde interventii, simplu de vizualizat, fisiere uploadate in


sitem stranse in arhiva pacientului.

Facturare, note de plata si urmarire


incasari
• Nota de plata pentru una sau mai multe vizite, poate fi printata simplu sau trimisa
pe email catre client. Se pot emite facturile catre client direct din aplicatie,
precum si bonul fiscal cu casa de marcat integrata.

Gestiune si stocuri

• Modulele specializate care usureaza fluxul de comenzi catre furnizori, receptie


marfa (pe baza NIR), stocuri, descarcare gesiune, inventar.
• Urmarirea trasabilitatii loturilor de produse si istoricul stocurilor.

Securitate date

• Baza de date și serverul securizate si back-up regulat.

82
10.3.1 MARAVET SOFT

1. Accesarea programului

2. Ecranul de întâmpinare, căutare în program, unelte

83
3. Înregistrarea unui proprietar nou, adăugarea unui/unor animal(e)
aparținător/aparținătoare acestui proprietar

4. Deschiderea unei foi de observație clinică

84
5. Generare foaie de observație

85
10.3.2 PRIETENI 2

1. Accesul in aplicatie

2. Datele de identificare ale societății , zilele in care unitatea isi desfășoară activitatea,
numărul maxim de programări pe care le va face sistemul pe zi, intervalul permis
intre deparazitare si vaccinare.

86
3. Încărcarea stocului de produse din gestiuni.

4. Actualizare date animal, client, programari, consultatii, tratamente

87
5. Consultare istoric

88
6. Generarea de Rapoarte

89
10.4. Software web-based complet pentru managementul activitaitii cabinetelor si
clinicilor veterinare.

O aplicație web este un program care rulează într-o arhitectură client-server


folosind tehnologiile deschise World Wide Web. Ele înlocuiesc modelele în care atât
serverul cât și clientul rulează tehnologii proprietar, mentenanța aplicațiilor de pe partea
de client fiind prea complexă, costisitoare și susceptibilă la erori. În schimb, omniprezența
browserelor web și comoditatea de a le folosi drept client conduce la eliminarea acestei
mari probleme.

10.4.1. VET MACHINA

1. Interfața

90
2. Fișa pacient generata din interfața softului

3. Calendar, programări

91
4. Generare de Rapoarte

92
11. Integrarea socioprofesională la locul de muncă

11.1. Introducere
Una dintre prioritățile sistemului de învățământ o constituie realizarea
interdependenței între diferitele componente ale sistemului de învățământ, deoarece
fiecare individ pornește în traseul sau educațional de la educația elementara, urmând fie
să treacă la nivelurile următoare, fie să opteze pentru alte tipuri de învățământ
(vocaționale). Atunci când se pune problema reglementarii orientării elevilor, studenților
și absolvenților sau a definirii sistemului de educație trebuie să se conștientizeze
importanta realizării unei planificări pe termen lung, care ar trebui să se bazeze pe o
analiza profunda a realității (situația socio-economică, studii exacte, analize prospective,
armonizarea sistemului de învățământ la tendințele sistemelor la nivel mondial, evaluarea
rezultatelor).
Sarcina cea mai importanta a învățământului superior este de a asigura o
compatibilitate a absolvenților săi, cu a absolvenților formați în cadrul învățământului
superior european. Dar trebuie subliniat faptul ca, mediul universitar nu poate fi singurul
răspunzător în realizarea unui echilibru intre fluxul absolvenților și integrarea acestora pe
piața muncii. Din aceasta perspectiva, trebuie stabilite competentele și responsabilitățile
autorităților publice, ale partenerilor sociali și agenților economici în proiectarea
învățământului superior, astfel încât să se reducă discrepantele care pot apărea prin
necorelarea fluxului de specialiști, formați cu cei necesari pe piața muncii. Studenții ar
trebui sa-si formeze un bagaj solid de cunoștințe profesionale și sa-si cultive abilități
personale, precum responsabilitatea, spontaneitatea, adaptabilitatea, inițiativă și spirit
managerial.
Mediul academic trebuie să asigure o pregătire a studenților în concordanta cu
standardele naționale și internaționale, prin înzestrarea lor cu un set de cunoștințe și
capacitați necesare integrării active și eficiente în viața sociala. Trebuie să realizeze o
orientare profesionala a acestora și sa-i formeze spre o atitudine creatoare, critica și
independenta, spre un comportament permanent adaptat la situații noi. Acest lucru
implica o flexibilitate academica care să permită adaptarea, în primul rând a mediului
universitar, la schimbările vieții socioeconomice.
Diversitatea gamei de specializări, care a apărut în ultimii douăzeci de ani, și
creșterea exploziva a numărului de studenți, trebuie corelata cu evoluția și cererea de pe
piața muncii. Cu cat specializările au o deschidere mai mare și oferă o pregătire
pluridisciplinara, cu atât șansele unei mobilități în cariera cresc foarte mult. Școala trebuie
să sprijine integrarea pe piața forței de munca a produselor sale, prin formarea acestora
ca specialiști bine instruiți, care pot fi direct angajabili și imediat productivi.
Practica demonstrează ca, la terminarea studiilor, tinerii sunt puși în fata unor
angajatori care au nevoie de rezultate imediate din partea acestora. Consilierea în cariera
ajuta individul sa-si găsească o ocupație compatibila și de-a lungul carierei sale să învețe
sa-si dezvolte continuu competentele și să le valorifice pe parcursul schimbărilor care pot
avea loc în traiectoria să profesionala. Rolul consilierii și orientării profesionale este de a
dezvolta cunoștințele și abilitățile necesare pentru gestionarea eficienta a carierei.
Actualul context economic a dus la o piața a muncii extrem de flexibila și imprevizibila.
Acest lucru a făcut ca discrepanta dintre cerere și oferta să fie din ce în ce mai mare. Din
păcate, în foarte multe universități, centrele de orientare și consiliere profesionala nu
întreprind acțiuni concrete de informare și sprijin al studenților săi.

93
Facultatea trebuie să pună accentul pe capacitatea de analiza și sinteza,
capacitatea de a empatiza cu mediul social, pe abilitatea de negociator, pe competente
de bun mediator pentru managementul de crizelor și conflictelor și pe abilitatea de a
percepe corect și de a exploata eficient tendințele sociale, politice și economice. Aceasta
analiza pune în evidenta interdependenta intre ceea ce formează mediul academic și
solicitarea mediului socio-economic în care urmează să se integreze absolventul.
Facultatea, în urma unor astfel de monitorizări ale absolvenților săi, poate sa-si
evalueze activitatea și să constate în ce măsura reușește să formeze competentele pe
care și le-a propus. O analiza atenta asupra propunerilor studenților poate duce la
îmbunătățirea activității din facultate și implicit a rezultatelor acesteia. Practica a dovedit
ca prestigiul universității este dat, în primul rând, de absolvenții săi.
Contextul economic instabil și generalizarea unei crize economice la nivel mondial
ridica o serie de probleme și întrebări atât în mediul academic, preocupat în a pregăti
absolvenți capabili să se integreze rapid pe piața muncii, cat și în mediul economic care
are nevoie de specialiști capabili de mobilitate și adaptare continua la schimbare.

11.2. Integrarea socioprofesionala

Integrarea socioprofesională reprezintă procesul de asimilare a unei


persoane în mediul profesional, de adaptare a acesteia la cerințele de muncă
și comportament ale colectivului în cadrul căruia lucrează.

1. Necesitatea și scopul perioadei de integrare


Integrarea noilor angajaţi începe din momentul recrutării şi selectării de personal,
cînd potenţialii angajaţi îşi fac primele impresii despre piața muncii în care urmează să
activeze.
Integrarea unui nou angajat cuprinde implicaţii de ordin psihologic, social,
organizatoric şi pedagogic. Aceasta vizează o serie de obiective dintre care cel mai
important este acordarea ajutorului noilor angajaţi în familiarizarea cu noile condiţii de
muncă, facilitarea acomodării noului angajat cu grupul de muncă şi crearea unei
atmosfere de siguranţă, confidenţialitate şi de apartenenţă. Toate aceste aspecte se pot
materializa în cadrul unui program efectiv de integrare.

A. Necesitatea perioadei de integrare are la bază faptul că orice individ care


schimbă un loc de muncă este supus unei presiuni psihologice prin faptul că
acesta trebuie să-şi demonstreze calităţile într-un mediu nou. Punerea în aplicare
a unei politici de integrare a noilor angajaţi este benefică atît pentru angajații
debutanţi, cît și pentru cei care au fost promovaţi sau transferaţi.

B. Scopul integrării socioprofesionale:


 asimilarea noului angajat în mediul profesional;
 acomodarea noului angajat la tradiţiile echipei de lucru;
 adaptarea la noile sarcini de muncă şi comportament ale colectivului în
cadrul căreia lucrează;
 cunoaşterea specificului şi a exigenţelor organizației;
 acumularea succesivă a deprinderilor practice pînă cînd randamentul
activităţii noului angajat este conform cerinţelor.

94
2. Forme de integrare a noilor angajaţi
Activitatea de integrare a noului angajat este cu mult mai complexă decît pare la prima
vedere și poate fi aplicată sub diferite forme, cum ar fi:

integrarea administrativă
•planul de dezvoltare instituţională/planul de dezvoltare pentru următorii ani, obiectivele
organizației, structura organizatorică, locul subdiviziunii, structura ierarhică a personalului etc.

sanitaro-igienică
•norme sanitare și igienice, securitatea muncii, spaţiile auxiliare etc.

economică
•salariul de funcţie, sporurile la salariu, sistemul de premii, alte recompense

psihofiziologică
•acomodarea la condiţiile de muncă: solicitarea fizică şi psihică, nivelul intensităţii muncii, confortul
locului de muncă, factorii mediului ambiant

socială
•relaţii interpersonale în cadrul echipei, tradiţiile, regulile de comportament

3. Factorii implicaţi în activitatea de integrare şi atribuţiile acestora

Desfăşurarea cu succes a perioadei de integrare depinde în mare măsură de


implicarea mai multor factori, cum ar fi: serviciul resurse umane, conducătorul
subdiviziunii, mentorul sau îndrumătorul.

a) Atribuţiile conducătorului subdiviziunii:


 asigură amenajarea locului de muncă al noului angajat;
 pregăteşte colegii pentru primirea noului angajat;
 prezintă noul angajat;
 explică drepturile și obligaţiile angajatului;
 împreună cu noul angajat examinează fişa postului pentru poziţia acestuia;
 comunică programul de muncă şi odihnă în cadrul autorităţii;
 explică cerinţele de muncă: disciplina tehnologică și organizatorică, cerinţele faţă
de normele sanitare și igienice, securitatea muncii etc.;
 realizează dialogul direct și periodic cu noul angajat;
 realizează controlul integrării noului angajat etc.

10. Atribuţiile serviciului resurse umane:


 elaborează Ghidul noului angajat;
 perfectează permisul pentru accesul liber al noului angajat în sediul organizației;
 perfectează ordinul privind numirea sau confirmarea angajatului;
 explică mărimea salariului de funcţie, sporurile la salariu, sistemul de premii, alte
recompense de care beneficiază angajatul;
 în comun cu conducătorul subdiviziunii în care activează, noul
angajat/funcţionarul public debutant și mentorul acestuia, întocmeşte programul
de integrare a noului angajat;

95
 familiarizează noul angajat cu organigrama organizației, punctele de reper
referitoare la politica și strategia organizației, locul de amplasare a subdiviziunii
în care se află locul de muncă;
 familiarizează noul angajat cu locul de amplasare a spaţiilor auxiliare: cantina,
punctul medical, vestiarul etc.
 monitorizează activitatea de integrare etc.

c) Atribuţiile mentorului sau îndrumătorului:


 sensibilizează echipa de lucru pentru acceptarea noului angajat;
 familiarizează noul angajat cu sistemul de relaţii interpersonale din colectiv,
tradiţiile lui, regulile de comportament în cadrul echipei de lucru;
 încurajează generarea iniţiativelor noului angajat.

4. Programul de desfăşurare a perioadei de integrare


Specialiştii serviciilor resurse umane cu experienţă invocă două argumente care
demonstrează importanţa perioadei de integrare a noilor angajaţi:
 nu se poate lucra în mod eficient fără o cunoaştere a organizației
 complexitatea sarcinilor face imposibilă îndeplinirea acestora fără o iniţiere
prealabilă.

Unii conducători nu iau în calcul aceste argumente şi cer noului angajat executarea
atribuţiilor chiar din prima zi de activitate. Pentru angajat apare o situaţie stresantă, care
poate fi evitată doar prin aplicarea unui sistem de îndrumare a noului angajat.
Perioada de integrare a noului angajat/funcţionarului public debutant se desfăşoară în
baza unui program individual, elaborat de serviciul resurse umane, împreună cu
conducătorul subdiviziunii noului angajat/funcţionarului public debutant și a mentorului
său. În cazul în care sunt mai mulţi noi angajaţi, se elaborează un program comun.
Programul cuprinde activităţi ce ţin de atribuţiile factorilor implicaţi în procesul
desfăşurării perioadei de integrare. Programul de desfăşurare a perioadei de integrare a
noului angajat/funcţionarului public debutant prevede:

 familiarizarea cu conţinutul Ghidului noului angajat;


 examinarea fişei postului şi clarificarea tuturor aspectelor aferente
acesteia;
 stabilirea obiectivelor de dezvoltare profesională;
 elaborarea și realizarea unui plan de instruire internă, inclusiv la locul de
muncă, și de instruire externă;
 planificarea activităţilor specifice postului care urmează să fie desfăşurate
pe parcursul perioadei de integrare.

La întocmirea unui program de integrare se va ţine seama de faptul că motivaţiile,


cerinţele şi comportamentul noilor angajaţi sunt în continuă schimbare.
Programul de integrare trebuie să înceapă, pe cît e posibil, cu conducătorul
organizației sau cu unul din adjuncţii acestuia, care se va reduce la un salut de bun venit
în echipă și o descriere generală şi succintă a activităţii organizației, dar este important
de a se implica la această etapă, pentru ca noul angajat să nu-l perceapă ca pe un
personaj distanţat.

96
Inițierea detaliată o face conducătorul subdiviziunii, având în vedere următoarele:
 crearea unei atmosfere psihologice pozitive, care să-l facă pe noul angajat să se
simtă sigur în acțiunile sale;
 dezvoltarea interesului față de post;
 oferirea informațiilor minimum necesare despre angajamentele de muncă;
 explicarea standardelor de performanță și comportament pe care trebuie să le
îndeplinească;
 descrierea angajamentelor de instruire profesională și posibilitățile de promovare
în cadrul organizației etc.
Conducătorul subdiviziunii prezintă noul angajat colegilor. Pentru ca noul angajat să
se simtă cât mai confortabil, prezentarea va avea loc în momentul când ceilalți colegi nu
vor fi antrenați în diverse ședințe sau discuții telefonice. Astfel, se creează un microclimat
familial pentru noul venit, nefiind tratat ca un străin. Pregătirea locului de muncă al noului
angajat se face din timp.
În timpul prezentării noului angajat, conducătorul subdiviziunii manifestă o atitudine
prietenoasă, optimă relaxantă și se abține de la remarci defavorabile despre colegii
noului angajat.

5. Ghidul noului angajat

Pentru documentarea noului angajat/funcţionarului public debutant cu datele


generale despre piața muncii, serviciul resurse umane elaborează Ghidul noului angajat,
care urmează să fie înmînat fiecărui nou angajat în prima zi de activitate.
Ghidul noului angajat, de regulă, conţine următoarele informaţii
 descrierea succintă a organizației, modul de organizare și funcţionare a
acesteia, structura şi persoanele de conducere;
 orarul de muncă, procedurile disciplinare şi de soluţionare a conflictelor;
 prevederile prevăzute de contractul colectiv de muncă, în cazul în care un
asemenea contract a fost încheiat;
 procedurile de evaluare a performanţelor, de promovare, de dezvoltare
profesională, de motivare (financiară şi nonfinanciară) etc.;
 posibilităţile de îngrijire medicală şi acordare a primului ajutor;
 posibilităţile de luare a mesei (cantina, bufetul);
 angajamentele de asistenţă și protecţie socială;
 condiţiile de învoire de la serviciu;
 regimul apelurilor telefonice şi al corespondenţei; regulile de utilizare a e-
mail-ului etc.

6. Strategii de integrare

Pe parcursul perioadei de integrare, factorii implicaţi în procesul de integrare pot


aplica mai multe strategii, adică activităţi prin care piața muncii îşi alege, îşi organizează
și îşi administrează acţiunile în vederea atingerii scopului în cauză.

Pot apărea diverse situaţii, care necesită strategii diferite:

a) angajatul cunoaşte responsabilităţile postului, dar nu și cultura


organizaţională – acesta are mai puţină nevoie să fie instruit referitor la performanţele
ce urmează să fie atinse, însă are nevoie să fie informat despre regulile pe care trebuie

97
să le respecte, valorile care trebuie să le urmeze, principiile care trebuie să-i ghideze
activitatea;

b) angajatul cunoaşte cultura organizaţională, dar nu și responsabilităţile


postului – acestei persoane i se acordă suficient timp pentru a fi instruită în legătură cu
responsabilităţile postului, dar nici abordarea culturii nu trebuie omisă. Există autorităţi
publice cu reguli extrem de stricte, care trebuie respectate, iar informaţiile pe care le
posedă noul angajat pot fi subiective sau de ordin general;

c) există mai mulţi angajaţi pentru acelaşi tip de post – este cazul în care ar
trebui să existe un program colectiv de integrare;

d) există mai mulţi angajaţi simultan, dar pentru posturi diferite la niveluri
de specializare asemănătoare sau diferite din punct de vedere al ierarhiei – într-o
astfel de situaţie este, de preferinţă, să se abordeze o parte dintre probleme (cele
generale) în cadrul unui program comun (prezentarea organizației, elemente de cultură),
apoi să existe o parte mai detaliată, aprofundată şi individualizată;

e) noii angajaţi au ocupat poziţii ierarhice mai înalte sau mai joase faţă de
poziţia prezentă – în ambele cazuri este nevoie de prezentarea responsabilităţilor
primite odată cu noua funcţie. Pentru cei aflaţi în situaţia în care poziţia este mai joasă
faţă de cea anterioară este nevoie, în special, de un curs motivaţional.

7. Durata și etapele perioadei de integrare

Procesul de integrare este unul de durată și nu poate derula pe parcursul unei zile.
Astfel, sunt cazuri în care noului angajat i se arată biroul, i se comunică fişa postului şi
regulamentul de activitate a subdiviziunii, i se indică şeful ierarhic şi apoi este lăsat să se
descurce cum poate!
Pentru proaspătul absolvent debutant perioada de probă, care prevede un termen
de 3-6 luni, este şi o perioadă de integrare, la finalul căreia, în corespundere cu
calificativul obţinut la evaluare, acesta este confirmat în funcţie sau eliberat. După caz,
pot fi situaţii cînd procesul de integrare profesională continuă după susţinerea perioadei
de probă, pînă cînd angajatul atinge un randament optim al activităţii sale.
Integrarea noilor angajaţi cere timp şi depinde de o serie de factori care vizează
motivaţia, comportamentul, relaţiile interpersonale, performanţa în muncă.
Se poate spune că integrarea noului angajat a luat sfîrşit atunci, cînd acesta este
capabil să-şi îndeplinească sarcinile postului pe care îl ocupă. Dar integrarea
profesională nu înseamnă numai ajutorul acordat angajatului, ci și observarea acestuia
pe o perioadă mai îndelungată după angajare, identificîndu-se atitudinea, interesele,
aspiraţiile lui, ritmul de progresare, reacţiile la diferiţi stimuli şi participarea la realizarea
obiectivelor organizației.
Durata perioadei de probă pentru un nou angajat cu o experienţă vastă poate dura
o lună de zile, pentru altul – 3-4 luni sau și mai mult. În toate cazurile, însă, se va ţine
cont de faptul că reducerea la minimum a perioadei de integrare poate conduce la apariţia
stresului şi la crearea unei situaţii traumatizante, precum și la creşterea fluctuaţiei
personalului, care poate avea efecte negative pentru rezultatele activităţii organizației.

98
Din punct de vedere al eficienţei, perioada de integrare a noului angajat poate fi divizată
în trei etape:

etapa de informare
Este etapa cînd noul angajat:
• se familiarizează cu activităţile specifice postului pe care îl ocupă;
• studiază materialele existente referitor la activitatea subdiviziunii;
• face cunoştinţă cu persoanele cu care urmează să colaboreze în plan profesional
etc.;

etapa de însuşire a sarcinilor


de bază ale funcţiei Este etapa cînd noul angajat:
• începe să efectueze activităţi specifice postului pentru care este angajat;
• demonstrează treptat o creştere a eficienţei activităţii sale;

etapa de contribuţie personală


în activitatea organizației Este etapa în care noul angajat:
• este ,,stăpîn” pe postul sau;
• îşi corectează eventualele erori profesionale;
• contribuie din plin la activitatea autorităţii, conform cerinţelor funcţiei deţinute.

99
12. BIBLIOGRAFIE

1. Comunicare internă în organizaţii - Diana-Maria Cismaru


2. Comunicare profesională - Comunicarea cu ajutorul rapoartelor- Liviu-Ion Roşca
3. Comunicarea tradiţională versus comunicarea digitală în dezvoltarea profesională
a personalului - Eugenia CEBOTARU, magistru, lector superior, Academia de
Administrare Publică Olga CEBOTARU, masterandă, Universitatea „Alexandru
Ioan Cuza”, Iaşi, România
4. Defining organisational communication – Karen Cacciattolo, European Scientific
Journal July 2015 edition vol.11, No.20
5. Digital Communication system –Aditya Baraskar, 2009
6. Good practices of integration for new employees in romanian organizations –
Florea Nicoleta, BULETIN ŞTIINŢIFIC Nr. 1 (37) 2014
7. http://www.ansvsa.ro/
8. http://www.ansvsa.ro/
9. http://www.fonduri-ue.ro/mysmis
10. http://www.tgd.ro/Portofoliu/Vet
11. https://europa.eu/european-union/index_ro
12. https://www.maravet.com/soft/
13. https://www.wiz-soft.ro/prieteni.htm
14. Integrarea socioprofesională a noilor angajaţi în autorităţile publice - Material
instructiv-metodologic
15. Lege nr. 226/2009 a organizarii si functionarii statisticii oficiale in Romania
16. Managerial Communication: Strategies and Applications – Geraldine E. Hynes,
2016, Editura SAGE Publication
17. Manualul de utilizare RECS
18. Manualul de utilizare SNIIA
19. Manualul de utilizare TRACES
20. Metaphor in Communication, Science and Education - Francesca Ervas,
Elisabetta Gola, Maria Grazia Rossi, 2017, Editura DE GRUYTER MOUTON,
Berlin/Boston
21. Tehnici de comunicare - Evelina Graur- editura MEDIAMIRA Cluj Napoca 2001
22. Written Communication: Illustrated Course Guides – Jeff Butterfield, 2013, Course
Technology, Cengage learning

100