Obiectivele şi sarcinile educaţiei morale

Educaţia morală are drept scop formarea profilului moral al personalităţii. Pentru a se ajunge
aici trebuie să fie îndeplinite trei obiective fundamentale: (a) formarea conştiinţei morale; (b)
formarea conduitei morale) şi (c) formarea trăsăturilor pozitive de caracter.
Formarea conştiinţei morale. Din punct de vedere psihologic, conştiinţa morală cuprinde trei
componente (dimensiuni) principale: cognitivă, afectivă şi volitivă. Componenta cognitivă se
realizează la început şi prin intermediul instruirii morale. Instruirea morală urmăreşte să-l informeze
pe copil asupra conţinutului moralei sociale, asupra cerinţelor impuse de valorile, normele,
perceptele şi regulile morale şi asupra modului în care el trebuie să se comporte în diferite situaţii de
viaţă. Instruirea morală are ca sarcină principală interiorizarea conţinutului conştiinţei moralei
sociale. În esenţă, instruirea morală trebuie să pună accentul pe sesizarea caracterului normativ al
conponentelor moralei sociale, pe cunoaşterea exigenţelor implicate în valorile, normele, perceptele
şi regulile morale, precum şi pe înţelegerea necesităţii respectării lor.

Instruirea morală acţionează diferenţiat în cele trei stadii ale dezvoltării moralităţii. În stadiul
realismului moral, indicaţiile şi recomandările adultului constituie puncte de sprijin pentru conduita
copilului. În stadiul cooperării şi în cel al conştiinţei morale, între informaţia morală transmisă şi
conduita morală a copilului se intercalează o experienţă morală acumulată de copil, adică: cunoştinţe
morale, capacităţi de apreciere ale copilului, spiritul de discernămînt, diferite atitudini mai mult sau
mai puţin refractare. În aceste stadii, puntea dintre conştiinţă şi conduită acţionează predominant din
interior: simpla cunoaştere a moralei nu este suficientă pentru a determina o conduită
corespunzătoare, de aceea este necesar, obligatoriu ca interiorizarea valorilor şi normelor morale să
continue.
Continuarea interiorizării normelor morale se realitează prin construirea dimensiunii afective a
conştiinţei morale. Aceasta presupune adeziunea individului la valorile şi normele morale asimilate.
Această adeziune se realizează prin intermediul trăirilor şi sentimentelor morale. Aceste elemente
indică faptul că individul acceptă valorile şi normele morale, le trăieşte lăuntric, le simte şi se
identifică cu ele. Adeziunea individului la valorile şi normele morale înseamnă transformarea
acestora în trăiri şi sentimente morale. În acest sens, putem vorbi despre sentimentul umanismului,
al dragostei faţă de patrie, dragostea faţă de muncă etc. Putem vorbi, de asemenea, de o serie de
trăsături morale ca: emoţiile, compasiunea, ruşinea etc. Aceste elemente variază de la o etapă la alta
în diferite momente istorice, datorită situaţiilor economice, sociale, politice.
Componenta cognitivă şi cea afectivă a conştiinţei morale nu sunt suficiente pentru a declanşa
actul moral corespunzător; mai este necesară şi componenta volitivă, care se referă la energia
necesară pentru a învinge anumite obstacole. Realizarea actului moral întîmpină obstacole interne şi
externe pentru depăşirea cărora este necesar un efort voluntar pe care să îl depună individul, efort ce
prsupune o anumită energie psihică. Există două categorii de obstacole: interne şi externe. În
categoria obstacolelor interne se încadrează o serie de interese, dorinţe şi intenţii de ordin personal,
precum şi o serie de sentimente negative (egoismul, aroganţa, comoditatea, individualismul,
orgoliul, încăpăţînarea etc). Obstacole externe: atracţia pe care o exercită unele acţiuni prin
satisfacţiile momentane pe care le generează; diverse motive extrinseci activităţii desfăşurate;
presiunea exercitată de unii indivizi sau grupuri. Învingerea şi depăşirea acestor obstacole presupune
un efort de voinţă, efort concretizat într-o serie de trăsături volitiv-caracteriale pozitive:
perseverenţa, tenacitatea, stăpînirea de sine, iniţiativa, independenţa, consecvenţa, capacitatea de
decizie etc.
Fuziunea dintre cele trei componente ale conştiinţei morale generează convingerile morale.
Acestea reprezintă de fapt puntea de trecere de la conştiinţa morală la conduita morală. Convingerile
morale sunt idei-forţă care pun stăpînire pe sentimentele şi voinţa individului, devenind pentru
acesta adevărate principii de acţiune
În concluzie, valorile, principiile, normele şi regulile morale se transformă în convingeri în
măsura în care ele se interiorizează şi se integrează în structura de personalitate a omului.
Educatorul trebuie să ştie că niciodată convingerile morale nu pot fi transmise sau comunicate, ci ele
se formează în procesul vieţii şi activităţii instructiv-educative, în procesul antrenării elevilor în
diverse relaţii interpersonale pe orizontală şi pe verticală. Un rol important în formarea
convingerilor morale o are funcţia persuasivă a limbajului. Formarea convingerilor morale este
posibilă numai în corelaţie cu conduita morală.

Formarea conduitei morale este al doilea obiectiv al educaţiei morale.

Conduita morală se referă la rezultatele comportării, la faptele morale ale individului.
Elementul de legătură între conştiinţa morală şi conduita morală îl constituie convingerile morale.
Uneori, între conştiinţa morală şi conduita morală se manifestă o serie de discrepanţe, ale căror
cauze se pot grupa în două categorii:
- cauze ce ţin de personalitatea subiectului, de contradicţiile dintre componentele conştiinţei
sale morale, precum şi de sentimentele negative (obstacole interne);
- cauze ce ţin de particularităţile situaţiei în care se manifestă actele comportamentale, situaţie
care poate prezenta o serie de circumstanţe inedite, greu sesizabile, care pot favoriza apariţia unor
contradicţii între conştiinţă şi conduită. Pentru a preveni şi înlătura aceste contradicţii generate de
situaţii este necesar ca, în procesul educaţiei, să se urmărească în aceeaşi măsură cu formarea
conştiinţei morale, şi formarea conduitei morale.
Din punct de vedere pedagogic, formarea conduitei morale presupune: (a) formarea
deprinderilor morale, şi (b) formarea obişnuinţelor morale.
Deprinderile morale sunt elemente automatizate ale acţiuni morale; ele se formează prin
impunerea unor cerinţe permanente în faţa individului şi prin repetarea lor în condiţii identice.
Aceste automatisme trebuie formate în procesul educaţiei.
Obişnuinţele morale presupun, în plus faţă de deprinderile morale, ca acţiunea automatizată să
devină o trebuinţă internă. În cazul lor, executarea acţiunii morale respective se face în mod
automat, datorită unui impuls intern care acţionează de fiecare dată cînd apar condiţiile externe care
solicită trebuinţa respectivă.
În deprinderile morale, actul comportamental automat se declanşează cînd apare stimulul
exterior corespunzător; în obişnuinţele morale, acest stimul nu trebuie să apară, ci să fie situaţia
respectivă care să impună, şi atunci apare din interior un impuls care derulează actul
comportamental. Deprinderile şi obişnuinţele morale se formează prin exerciţiu şi pe baza
dezvoltării unor motive superioare care să stea la baza actelor de conduită. Pentru ca exersarea să
ducă la progrese nu sunt suficiente numai cerinţele externe (ele sunt doar necesare), ci şi o serie de
mobiluri interne care să stimuleze acţiunea concretă. Mobilurile interne reprezintă motivaţia actelor
comportamentale şi constau în diferite elemente ale conştiinţei morale.
Formarea deprinderilor şi obişnuinţelor morale presupune respectarea mai multor cerinţe de
ordin psihologic şi pedagogic:
- formularea unor cerinţe morale precise şi clare;
- organizarea eficientă a activităţii elevilor în funcţie de stadiul curent al dezvoltării lor morale
(de exemplu, în stadiul realismului moral se pune accentul pe imitaţie, iar în stadiul conştiinţei
morale se pune accentul pe ceea ce deja s-a asimilat);
- crearea tuturor condiţiilor în vederea prevenirii şi înlăturării unor obişnuinţe morale negative;
- educatorul trebuie să imprime un ritm ascendent tuturor acţiunilor pe care le întreprinde, să
aibă în vedere gradarea cerinţelor morale pentru formarea automatismului corespunzător;
 - întotdeauna să se ţină seama de particularităţile de vîrstă şi îndeosebi de cele individuale:
capacitatea de înţelegere şi de apreciere, voinţa şi temperamentul.

Formarea trăsăturilor pozitive de caracter constituie al treilea obiectiv al educaţiei morale.

Trăsăturile caracteriale sunt forme stabilizate de comportare morală. Pentru formarea lor este
necesar un proces de lungă durată. Sub aspect genetic, trăsăturile de caracter apar şi se stabilizează
pe fondul unor obişnuinţe care reprezintă baza trăsăturilor pozitive. Obişnuinţele, ca bază a
trăsăturilor caracteriale, au un caracter polivalent: pe baza unor obişnuinţe morale se pot construi
diferite trăsături pozitive de caracter. Spre exemplu, obişnuinţa copilului de a-şi pregăti temele în
mod sistematic duce la formarea unor trăsături de caracter cum sunt: sîrguinţa, punctualitatea,
conştiinciozitatea, consecvenţa, spiritul de răspundere etc.
O dată stabilizate, trăsăturile pozitive de caracter devin componente intrinseci ale conduitei şi
asigură energia necesară depăşirii de către individ a diferitelor obstacole interne şi externe care stau
în calea actului moral. Întotdeauna putem considera ca fiind trăsături caracteriale numai acele
însuşiri care exprimă o atitudine stabilizată faţă de realitate şi care se manifestă constant şi durabil.
Trăsăturile caracteriale pot fi grupate în funcţie de principalele atitudini care le exprimă: (a)
faţă de societate şi oameni, (b) faţă de muncă, (c) faţă de sine. Trăsături specifice atitudinii faţă de
societate şi oameni sunt: principialitatea, sociabilitatea, cinstea, umanismul, patriotismul,
delicateţea, spiritul combativ. Trăsături specifice atitudinii faţă de muncă: hărnicia, spiritul de
iniţiativă, spiritul de întrajutorare, punctualitatea. Trăsături specifice atitudinii faţă de sine: modestia,
demnitatea, spiritul critic şi autocritic, curajul. Trăsăturile pozitive de caracter au şi corespundente
negative: indiferenţa, nesinceritatea, izolarea socială, lenea, neglijenţa, rutina, îngîmfarea, aroganţa.
Trăsăturile caracteriale se formează în procesul interacţiunii omului cu mediul, interacţiune în
care omul îşi exprimă, sub o formă sau alta, atitudinea.