Sunteți pe pagina 1din 3

FIŞA PSIHOPEDAGOGICĂ

Este un instrument practic de cunoaştere psihologica, deosebit de


folositor, pentru a urmări evoluţia , conduita elevului, în mod programat, în timp
– fie pe o perioadă de un an în raport cu o disciplină de învăţământ sau pe alte
segmente de timp, fie pentru un întreg ciclu şcolar, gimnaziu sau liceu,- în care
să consemnăm datele obţinute.
Dacă suntem în situaţia de diriginţi, de a avea o activitate şi o legatură mai
îndelungată cu elevii în ani şcolari succesivi şi dacă am ajuns să putem aplica cât
mai bine metodele de cunoaştere psihologică, putem obţine date relevante
despre personalitatea în formare a elevilor.
Dat fiind faptul că se prezintă ca o “fişă”, este sistematizată în capitole şi
subcapitole, pe baza unor indicatori şi componente , permiţând atât determinari
de ordin cantitativ, caracteristici ale personalităţii, aspecte, manifestări care pot
fi testate, ‘măsurate”, cercetate astfel -, cât şi aprecieri de ordin calitativ.
Dupa desfăşurarea analitică a “fisei’ în prima parte, se ajunge, în final, la
o “caracterizare sintetică” a elevului, încheindu-se cu “ recomandări de ordin
pedagogic” cu “ precizarea unor obiective educaţionale concrete” şi “ a
intervenţiilor educative oportune” care să rezulte firesc din caracterizarea
psihologică propriu-zisă.
Incercând să aplicăm metodele psihologice cu atenţie pe măsură ce ne
familiarizăm progresiv cu acestea şi corelând datele cu propria autocunoaştere,
cu efortul de a ne transpune “empatic “ de a privi realitatea din perspectiva
elevului pe care îl caracterizăm şi operând cu descrieri nuanţate calitativ putem
realiza o imagine cât mai realistă asupra elevului, astfel încât “recomandările” şi
“intervenţiile” pe care le propunem să fie în corelaţie cu realitatea, cu ceea ce
am descris în “fişă”.
Fişa psihopedagogică
(de cunoaştere şi caracterizare a elevului):
I. Date personale (preliminare):
Numele și prenumele,
Data nașterii:
Locul nașterii:
Domiciliul actual:
Școala urmată în present:
Școli urmate anterior:

II. Mediul familial:


Numele și profesia tatălui:
Numele și profesia mamei:
Relația dintre parinti:
Nivelul de educație al părinților:
Frati, surori ( vârsta, ocupație):
Alte persoane care locuiesc împreună cu familia:
Condiții de locuit:
Condiții materiale:
Influențe extrafamiliale:

III. Starea de sanatate:


Antecedentele ereditare,:
Antecedentele personale:
Starea generala a sănătății:
Mențiuni medicale cu importanță pentru procesul de învățământ:

IV.Rezultate scolare si preocupari ale elevului:


Mediile generale din ultimii ani:
Obiectele la care au obținut notele cele mai bune/slabe:
Succese deosebite ( competiții, cercuri, etc):
Preocupări în afara școlii:
Factori explicativi ai reușitei/nereușitei școlare:

V. Date asupra structurii psihologice:


1. Aptitudini și capacități intelectuale – atenție, inteligență,
capacitatea de memorare, limbajul, creativitatea;
2. Trăsături de caracter – sârguință, organizarea eficienta a studiului,
disciplina în clasa, colegialitate, modestie;
3. Trăsături de temperament – extravertit sau introvertit, energic, activ,
emotiv, sentimental, rece, sensibilitate afectivă redusă.
VI. Caracterizare sintetică:
1. Nivelul pregătirii școlare;
2. Nivelul inteligenței;
3. Aptitudini sau interese speciale;
4. Trăsături de caracter mai pregnante;
5. Particularități temperamentale dominante;
6. Orientarea școlară și profesională ( dorința părinților, aspirațiile
realiste ale elevului, părerea profesorului);
7. Recomandări de ordin pedagogic ( precizarea unor obiective
educaționale concrete și a intervențiilor educative oportune).

S-ar putea să vă placă și