Despre Sfinți

(Cateheză)

Însușirea de sfânt Αγιος e atribuită în primul Lui Dumnezeu . Sfințenia este

proprie numai Lui Dumnezeu ,, Sfânt este numele Tău ” zice Isaia (LVII,15) .
Din acest adevăr exprimat de Isaia deducem că fiecare persoană a Sfintei
Treimi este Sfântă . Sfântul Vasile cel Mare evidențiiază în tratatul său dedicat
Sfântului Duh că ,, sfințenia este elementul esențial al naturii Sale ” iar teologul
Paul Evdokimov într-un articol în care analizează sfințenia concluzionează că
,,Duhul Sfânt este Sfințenia ipostaziată ”

În Vechiul Testament ,, Sfânt , Sfânt , Sfânt ” ( Is. VI,3) este numele

manifestărilor Lui Dumnezeu cel transcendent ca frumusețe . Noțiunea de sfânt
are darul de indica distanța incomensurabilă dintre Dumnezeu și om ,
Dumnezeu fiind superior celor pământești , vremelnice și imperfecte . Numai
omul are capacitatea de a accesa sfințenia potrivit celor două adevăruri de
credință mărturisite și experimentate . Acestea sunt :

a) Credința că omul primind Sfintele Taine ale Bisericii , primește harul ca

energie necreată a Lui Dumnezeu prin care poate să aibă o viață curățită de
patimi și împodobită cu virtuți
b) Credința că moartea fizică este trecerea de la viața temporară la viața pentru
sfinți ; la fericirea veșnică primind îndumnezeirea după har cum postulează
Sfântul Maxim Mărturisitorul .

Atributul de sfânt se leagă în mod absolut de manifestările Lui Dumnezeu .

Sfințenia ca derivat al acestui atribut poate deveni o calitate a ființelor umane ce
participă la însușirile persoanelor Sfintei Treimi . Dobândirea sfințeniei este
greu de explicat în mod rațional ea putând fi înțeleasă numai prin experiența
apofatico-catafatică a omului credincios . Noi ne putem sfinți deoarece Hristos
Omul s-a sfințit pentru noi , El fiind sursa Sfințeniei : ,, Pentru ei Eu Mă
sfințesc pe Mine însumi ca și ei să fie sfințiți întru adevăr . ” (In. XVII , 19)
 Catolicismul a păstrat de la creștinii primari cultul sfinților , dar teologia
scolastică privind caracterul creat al grației divine a privat pe omul credincios
de o prezență reală a Lui Dumnezeu în el . În protestantism categoria sfințeniei
s-a pierdut datorită concepției despre ruinarea totală și de nevindecat a naturii
umane prin căderea în păcat a lui Adam . În tradiția ortodoxă Hristos ne atrage
în sfințenia Lui și ne sfințește și îndumnezeiește prin Duhil Sfânt în Biserica pe
care ne-o împărtășește prin Sfânta Treime și ne umple de daruri Dumnezeiești
prin lucrări sacramentale și ierurgii .

Sfințenia realizată de creștini în calitatea de mădular al trupului Lui Hristos

îi conferă acestuia statutul ontologic de Sfânt . Sfințenia persoanei umane este
rezultatul sălășluirii Lui Hristos sau a Duhului Sfânt în aceasta . În omul sfânt
se vede distinct lucrarea Duhului Lui Dumnezeu , roadele acestuia fiind ,,
dragostea , bucuria , pacea , îndelunga – răbdare , bunătatea facerea de bine ,
înfrânarea ” ( Gl ,V, 22-23 ) . Sfântul este omul restaurat și înoit patentat
continuu . E omul adevărat , readus la frumusețea autentică din starea de
opacitate față de Dumnezeu la care l-a adus păcatul (strămoșesc ) întruchipează
unirea dintre curăție și lucrarea dumnezeiască în om teoretizată de Sfântul
Apostol Pavel în IICor. I, 1-13 . Astfel sfinții sunt tot mai sensibili la lucrarea
Lui Dumnezeu în ei și disponibili pentru o iubire slujitoare a semenilor lor .

Sfântul este cel care participă până la lacrimi la durerile tuturor oamenilor .
El oglindește puritatea plină de taină ce își are izvorul în infinitatea Lui
Dumnezeu. Pravila Bisericească a lui Nicodim Sachelarie ne învață că ,, Sfinții
își desfășoară viața evolutiv și în aspre condiții și de aceea în această viață nu
sunt definitivați în sfințenie ... ” Numai sfințenia din ceasul morții se apropie de
desăvârșire , iar după consfințirea judecății ea nu se mai pierde niciodată .

În Sfânt vedem clar dominația spiritului asupra patimilor și creșterea în

Hristos: ,, până la statura bărbatului desăvârșit la măsura deplinătății Lui Hristos
” (Ef . IV ,13 ) . Fiecare comunitate umană , orice popor sau națiune au avut și
sfinții lor . Prin sfinții români poprul nostru are mulți mijocitori și rugători în
fața Sfintei Treimi ca să își păstreze credința ortodoxă și să transmită
generațiilor tinere adevărata credință prin care se primește mântuirea . Sfinții
români pe care îi cinstim în tot parcursul anului Bisericesc iradiază către noi
puterea Lui Dumnezeu și ne ajută să ne păstrăm demnitatea ca neam purtator de
Cruce spre Înviere pentru a ne bucura de împărăția cerurilor .

Sfinții sunt cei care prin credința lor activă și dragostea lor au realizat în
ființa lor asemănarea maximă cu Dumnezeu . De aceea îi cinstim prin : slujbe
dedicate lor , acatiste , paraclise , rugăciuni , păstrarea Sfintelor moaște ,
construirea de biserici , zile de cinstire , perelinaje , etc .

Sfântul a intrat ăn starea de curăție sau puritate sufletească și trupească ,

opusă stării de păcat sau a involuției morale . Sfântul e OMUL prin excelență
adică toată ființa lui e în rugăciune, minte lui fiind centrată pe atributul
sfințeniei Lui Dumnezeu . Starea de har și neprihănire pe care a avut-o Adam
înainte de cădere în neascultare e specifică sfântului , stare ce sintetizează
atributele dumnezeiești ale dreptății , înfierii desăvârșirii si mântuirii . De la
natură nimeni și nimic nu poate fi sfânt . Numai Dumnezeu singur este prin fire
sfânt și El împărtășește din sfințenia Sa celor credincioși . Marele ideal al vieții
creștine e dobândirea sfințeniei . Cu toții putem atinge și trăi acest ideal în
măsura în care ne menținem și sporim harul Sfântului Botez ce l-am primit ,
precum și prin amplificarea stării de puritate dobândită în cadrul sacramental al
tainei de inițiere în Creștinism .