Sunteți pe pagina 1din 11

Capitolul 3

Terminologie, materiale si tehnologii de fabricare

3.1. Elemente de standardizare in domeniul produselor asistive

ISO 9999 "Produse asistive pentru persoanele cu handicap - Clasificare și terminologie" reprezinta o
clasificare internațională a produselor de asistare, în care toate produsele care pot fi utilizate de către
persoanele cu dizabilități sunt incluse.Scopul ISO 9999 este de a promova comunicarea pe plan
internațional cu privire la utilizarea produselor de asistare de către persoanele cu handicap, inclusiv
persoane în vârstă.

În 1992, ISO a publicat prima ediție a ISO 9999, "Ajutoare tehnice pentru persoane cu handicap -
Clasificare" (ISO 9999: 1992). A cincea ediție (a patra revizuire), a fost publicata în 2011.

Definiția produsului asistiv în ISO 9999


Potrivit versiunii 2007 a standardului ISO 9999, "un produs de asistare este orice produs (inclusiv
dispozitive, echipamente, instrumente, tehnologie și software), special fabricat sau, în general,
disponibil, pentru prevenirea, compensarea, monitorizarea, alinarea sau neutralizarea deficientelor,
limitărilor de activitate și restricțiilor de participare".
Această definiție a fost revizuita la a cincea ediție a ISO 9999:
"Produs asistiv este orice produs (inclusiv dispozitive, echipamente, instrumente și software), special
fabricat sau, în general, disponibil, utilizat de către sau pentru persoanele cu handicap:
• pentru participare;
• pentru a proteja, a sprijini, a antrena, sau ca substitut pentru functiile corpului / structurilor și
activităților; sau
• pentru a preveni deficiențele, limitările de activitate sau restricțiile de participare. "

Tabelul de mai jos prezinta un exemplu de clasificare a produselor asistive, pe linia produselor pentru
asigurarea mobilitatii persoanei.

Tabel 1: Clasele standardului ISO 9999 si exemple de subclase si diviziuni

Classes (one-level classification) of ISO 9999


04 Assistive products for personal medical treatment

05 Assistive products for training in skills

06 Orthoses and prostheses

09 Assistive products for personal care and protection

D. Boboc – Ortezare si protezare pentru asigurarea miscarii – note de curs


12 Assistive products for personal mobility

15 Assistive products for housekeeping

18 Furnishings and adaptations to homes and other premises

22 Assistive products for communication and information

24 Assistive products for handling objects and devices

27 Assistive products for environmental improvement, tools and machines

30 Assistive products for recreation

Subclasses (two level) of class 12 Assistive products for personal mobility


12 03 Assistive products for walking, manipulated by one arm

12 06 Assistive products for walking, manipulated by both arms

12 07 Accessories for assistive products for walking

12 10 Cars

12 12 Car adaptations

12 16 Mopeds and motorcycles

12 18 Cycles

12 22 Human driven wheelchairs

12 23 Powered wheelchairs

12 24 Wheelchair accessories

12 27 Vehicles

12 31 Assistive products for transfer and turning

12 36 Assistive products for lifting

12 39 Assistive products for orientation

D. Boboc – Ortezare si protezare pentru asigurarea miscarii – note de curs


Divisions (three level) of subclass 12 31 Assistive products for transfer and turning
12 31 03 Sliding boards and sliding mats and turning sheets

12 31 06 Turntables

12 31 09 Free-standing rails for self-lifting

12 31 12 Grip ladders

12 31 15 Lifting belts and harnesses

12 31 18 Carrying chairs, harnesses and baskets

12 31 21 Transfer platforms

Ca și alte clasificări, ISO 9999 prevede coduri, titluri, note explicative, incluziuni, excluderi și referințe
încrucișate pentru fiecare nivel de clasificare.

3.2. Materii prime si materiale in ortotica si protetica

Proteza tipica constă dintr-un soclu personalizat, o structură internă de tip pilon, articulatii si un sistem
de curele prin care se ataseaza la corp. Fabricarea protezelor este permanent pe un curs de schimbări pe
multiple niveluri, dintre care unele se referă la alegerea materialelor.

Pentru a fi cat mai usor, un dispozitiv protetic ar trebui să utilizeze materiale ușoare, prin urmare, o mare
parte din acesta sa fie fabricat din material plastic. Soclul este, de obicei, realizat din polipropilenă.
Metale usoare, cum ar fi titan și aluminiu sau aliaje ale acestora au înlocuit in mare parte oțelul în
confectionarea pilonului. Azi, si aceste metale au cedat locul, in fata fibrei de carbon.

Anumite părți ale membrelor (de exemplu, picioarele) au fost în mod tradițional confectionate din lemn
(artar, nuc, salcie, plop, tei) si cauciuc. Chiar și astăzi, picioarele sunt făcute din spumă poliuretanică, cu o
construcție din lemn a chilei interioare. Alte materiale plastice utilizate în mod obișnuit polietilena,
polipropilena, acrilicele si poliuretanul. Șosete protetice sunt realizate țesături moi, dar rezistente. Șosete
din lână au fost abandonate in favoarea unora realizate din bumbac combinat cu fibre sintetice diferite.

Pentru ca aspectul estetic al membrelor protetice a devenit tot mai important, majoritatea protezelor
sunt acoperite cu spumă de poliuretanica, pentru a se potrivi formei membrelor pacientului. La randul ei
spuma este acoperita cu o piele sau ciorap artificial, vopsit pentru a se potrivi culoarii pielii pacientului.

D. Boboc – Ortezare si protezare pentru asigurarea miscarii – note de curs


3.2.1. Materiale naturale

O mare varietate de materiale naturale sau create sunt utilizate în protetica si ortotica astăzi. Naturale
sau nu, ele trebuie să fie conforme cu cerințele speciale ale acestui tip de utilizare, din multiple
puncte de vedere: biocompatibilitate, rezistenta, durabilitate, greutate redusa si usurinta de
prelucrare. Cele mai frecvent utilizate materiale în protetica si ortotica sunt diversele materiale
plastice, dar si multe din materialele tradiționale, cum ar fi lemnul, pielea, metalul, pânza încă
mai au un rol de jucat.

Lemn

Lemnul este folosit adesea la protezele membrelor inferioare pentru a oferi forma și rezistența
structurală interioara. Proprietățile cunoscute ale lemnului fac din el un material foarte dificil de înlocuit:
este ușor, rezistent, ieftin, ușor de lucrat și are o textura consistenta. Teiul, salcia, plopul sunt cele mai
frecvent utilizate pentru protezele de genunchi și gambe, deoarece sunt esente usoare, puternice și fără
noduri și pot fi modelate cu ușurință prin utilizarea instrumentelor standard de prelucrare a lemnului.
Atunci când o partea din lemn a protezei este finalizata, ea poate fi gaurita pe interior pana la numai 6
mm (1/4 inch) grosime, pentru a-i reduce greutatea.

Si lemnul de esență tare este, de asemenea, utilizat în protezarea membrelor inferioare, in special pentru
laba piciorului, pentru ca lemnul de esenta tare conferă rezistență structurală zonei de sprijin. De el se
pot prinde cu suruburi elementele care dau mobilitate articulatiei. Arțarul și hickory (arbore subtropical,
asemănător cu nucul) sunt frecvent utilizate pentru laba picioarelor protetice și pentru a consolida
zonele de stres de la nivelul genunchilor protetici. Lemnul de esență tare nu va fi utilizat în zonele în care
s-ar putea ca prostetistul sa efectueze o ajustare, deoarece duritatea acestuia ar face foarte dificila
remodelarea.

Piele

Pielea este un alt material încă utilizat în mod obișnuit în protetica pentru curele de atasare, curele de
talie și căptușeli de soclu. Pielea este ușor de lucrat, este moale si naturală și este biocompatibila. Cu
mulți ani în urmă erau disponibile piei de cai, elani, caprioare, dar astăzi pielea de vacă este modificata in
tăbăcărie pentru a oferi senzatia și aceleași proprietăți ca pieile acestor animale. De aceea, "pielea de
caprioara" este de fapt piele de vacă, care a fost tratată pentru a asigura subtirimea, moliciunea si
celelalte proprietăți ale originalului. "Pielea de caprioara" este un material foarte atractiv pentru a fi
utilizat la contactul cu pielea pacientului, in soclul protezei. Dezavantajul ei este ca se intinde in timp din
cauza uzurii si deci trebuie dublata cu un alt material, sintetic.

Alte variante, cum ar fi pielea de elan, vițel, ied sau pielea netabacita, sunt folosite pentru o varietate de
scopuri în protetica, de la tampoane de limitare a dorsiflexiei pana la șireturi pentru corsete. Materiale
sintetice de tip piele artificială și spuma termoplastică au înlocuit pielea în multe aplicații, dar, probabil,
nu va fi niciodată înlocuit complet acest material biologic usor disponibil.

Tesaturi

Matrialul tesut este utilizat pentru șosete protetice, curele de talie, curele și harnașamente pentru
sustinerea protezelor. Probabil cea mai frecventa utilizare este pentru șosete protetice, care pot fi

D. Boboc – Ortezare si protezare pentru asigurarea miscarii – note de curs


considerate analoage șosetelor de sport, deoarece acestea păstrează pielea uscată, amortizeaza
loviturile, șocurile membrelor, absorb forțele de forfecare si dau volumul necesar pentru potrivirea
bontului in soclu. Șosete protetice sunt de obicei realizate din lână, bumbac, sau amestecuri ale acestor
fibre naturale, de multe ori combinate cu nailon, fire acrilice, sau alte fibre sintetice.

Lana este materialul cel mai frecvent utilizat pentru șosete protetice din cauza elasticitatii caracteristice,
gradului sporit de amortizare, precum și capacitatii de a absorbi umezeala fara a se simti umed. Lâna are,
de asemenea, o buna rezistenta la acizii specifici transpirației. Amestecul de lână cu fibre sintetice utilizat
în șosetele protetice oferă rezistență mai mare la contracție si uzura. Lâna pură, cu toate acestea, trebuie
să fie spălata cu atenție cu sapun delicat, care se va dizolva in apa calduta. Șoseta trebuie clătita tot în
apă călduță, deoarece o schimbare a temperaturii va afecta negativ prorietatile mai sus enumerate.
Uscarea se face eliminand intai excesul de apa prin stoarcere usoara intr-un prosop si apoi uscare
departe de lumina soarelui sau de orice altă sursa de căldură directă.

Bumbacul este, de asemenea, utilizat pentru șosete protetice, dar mai frecventa in forma unui sosete
careprotejeaza membrele în timpul procedurilor de amprentare. Bumbacul este, de asemenea,
amestecat cu lână în șosete protetice, dar sunt disponibile si șosete protetice din bumbac 100%.
Bumbacul este o fibra vegetala naturala, este moale, maleabil și absorbant, dar în toate proprietățile sale
este inferior lânei. Bumbacul este insa mai ieftin decât lâna si mai usor de intretinut, ceea ce il face
practic pentru numeroase utilizări.

3.2.2. Materiale de sinteza

Nylonul este utilizat pentru mansoane protetice (vezi amputatia transtibiala), orice laminari din plastic
(procesul de saturare cu plastic lichid a intariturilor din material tesut este numit laminare), bucșe,
supape de aspirație și ciorapi de nylon pentru a acoperi protezele. Un ciorap subțire de nylon purtat
direct pe piele reduce semnificativ tensiunea de forfecare și ajută să treaca umezeala din piele în
șosetele protetice. In laminatele protetice, trei până la opt straturi de nailon sunt impregnate cu rășini
poliesterice sau fibre acrilice în timpul procesului de laminare, pentru a oferi atât rezistența structurală
cat și un aspect plăcut al dispozitivului la final. Avantajele majore ale acestei fibre artificiale sunt
puterea, elasticitatea, precum și coeficientul de frecare redus. Nylon este un material termoplastic, ceea
ce înseamnă că laminatul poate fi încălzit și remodelat, fără a afecta în mod negativ proprietățile sale
fizice.

Rasina poliesterica este materialul plastic termorigid cel mai frecvent utilizate pentru laminare în
protetica. Rășinile poliesterice vin într-o formă lichidă, care poate fi pigmentata pentru a se potrivi cu
tonul pielii pacientului. La turnare, un catalizator tip peroxid de benzoil este adăugat la această rășină
pentru a iniția procesul de stabilizare, iar un accelerator de reactie se adaugă pentru a micsora timpul de
stabilizare. Materialele plastice termorigide nu pot fi încălzite și reformate după turnare, fără a distruge
proprietățile lor fizice.

Acrilicele sunt materiale termoplaste care au o mai mare durabilitate și rezistență decat cea a rășinilor
poliesterice. Fibre acrilice sunt frecvent utilizate în amestecuri sintetice pentru șosete protetice,
deoarece acest material este moale, durabil și se spala la masina automata. Rasina acrilica este din ce în
ce mai folosita pentru laminare în protezare, deoarece rezistenta sa importanta permite o laminare mai

D. Boboc – Ortezare si protezare pentru asigurarea miscarii – note de curs


subțire, implicit mai ușoara, iar proprietățile sale termoplastice permit ajustări simple prin reincalzire și
remodelare la nivel local. Rășinile acrilice sunt mai moi la pipait decât rășinile poliesterice, dar sunt mult
mai dificil de manevrat în timpul fabricării. Acrilicele exista si in solutii clare (transparente) si au avantajul
ca nu ingalbenesc in timp.

Polipropilena este utilizată pentru articulațiile șoldului, benzi pelviene, articulatii de genunchi, proteze
ușoare. Polipropilena este utilizată în cantități mari în industrie pentru orice, de la ventilatorul din
autoturisme la covoare și containere de transport maritim. Polipropilena este un material opac alb, care
este relativ ieftin, puternic, durabil, și ușor de turnat. Acest material poate fi sudat prin utilizarea aerului
cald sau azotului. Foi din polipropilena de la 1 la 9 mm grosime sunt încălzite și turnate vacuumatic pe
matrita membrului amputat.

Polietilena este un material termoplastic alb opac, care arata ca polipropilena, dar se simte mai cerat la
pipait. Proprietățile polietilenei variază în funcție de densitatea materialului. Polietilena de joasă
densitate (LDPE) este foarte flexibilă și ușor de incălzit și tunat si este folosita pentru mansoane in
amputari transradiale (mai jos de cot), pentru corsete din plastic și pentru prinderi de proteza in
dezarticularea de șold. Polietilena de înaltă densitate (HDPE) este mult mai dificil lucrat și este folosita
pentru mecanismele articulatiilor. Polietilena de ultra-inalta greutate moleculara (UHMW) este uneori
utilizata în proteze parțiale de mana sau picior datorită rezistenței sale la rupere.

Spumele poliuretanice sunt utilizate pe scară largă în protetica pentru acoperiri cosmetice. Ele sunt
disponibile în trei grupuri mari: spuma flexibila, spumă rigidă și elastomeri.

 Spumele flexibile sunt, în general, furnizate în bucăți prefabricate, ca huse pentru proteze.
Spuma este modelata de profesioniști dupa măsurători și trasaje ale membrelor pacienților.
Spumele poliuretanice flexibile sunt, de aceea, utilizate pe scară largă în fabricarea de picioare
protetice.
 Spume poliuretanice rigide pot concura cu lemnul în furnizarea de stabilitate structurală la
protezele trantibiale, transfemurale. Specialistii folosesc in mod curent această spumă pentru a
oferi atât puterea cat și forma acestor proteze. O laminare plastica acoperă spuma pentru
rigidizare si aspect cosmetic.

 Silicoanele sunt utilizate în protetica pentru tampoane in socluri, pentru a oferi o amortizare
asemenea cauciucului natural, dar si pentru insertii cu gel. Silicoanele pot fi intalnite ca lichide,
elastomeri, sau rășini și toate trei formele sunt folosite în protetica. Silicoanele au proprietati
relativ uniforme pe o gama larga de temperaturi, resping apa, sunt inerte chimic, rezista la
intemperii și au un grad ridicat de alunecare sau de lubrifiere. Siliconul lichid este utilizat pentru
lubrifierea pieselor în mișcare, precum si ca lichid în interiorul mecanismelor de genunchi
hidraulice. Silicoanele de vulcanizare la temperatura camerei (RTV- room-temperature-
vulcanizing) sunt cele mai utilizate în protetica: un tip de silicon bi-component este turnat in
soclu, iar pacientul lasa greutatea pe el si obtine, prin RTV, amprenta perfecta a bontului.
Impregnarea soclului cu silicon gel este o modalitate buna de protejare a membrului (bont de
picior, de regula) si de distribuire a fortelor in soclu, util în special la cei cu arsuri severe sau
cicatrici.

Fibre armate

D. Boboc – Ortezare si protezare pentru asigurarea miscarii – note de curs


Două tipuri de bază de armari din fibra de inalta rezistenta sunt folosite in protetica de azi: fibra de sticla
si fibra de carbon.

Fibra de sticlă este frecvent utilizată pentru a consolida laminarile din rasina de poliester în cazul în care
pe ele se ataseaza echipamentele mecanice, prin suruburi, nituri, bolturi. Ea este, de asemenea, utilizată
pentru a întări zonele subțiri și pentru a preveni spargerea în zonele vulnerabile. Fibră de sticlă este dificil
de finisat, decise va evita folosirea ei in zonele expuse ale protezei. Fibra de sticla se adauga in straturi de
rezistență suprapuse, iar rezistenta este proporțională cu numarul de straturi și, de asemenea, depinde
de aranjamentul fibrelor. Un aranjament unidirectional confera rezistenta pe directia liniilor de stress, iar
un aranjament multidirecțional, similar unui material țesut, poate oferi rezistență egală în toate
direcțiile, dar este mai puțin eficace atunci când un singur stres este dominant.

Fibrele de carbon sunt mult mai scumpe decat fibra de sticla, dar au putere superioară și rigiditate. Ele
sunt utilizate pentru a înlocui componentele de metal. Fibrele de carbon pot oferi o rigiditate dublă față
de cea a oțelului, la o cincime din greutatea acestuia. În plus materialele compozite din fibra de carbon
au o rezistenta la oboseala de două ori mai mare ca a oțelului, aluminiului sau fibrei de sticla.
Prefabricate din fibra de carbon pot reduce în mod semnificativ greutatea protezei în timp ce rezistenta
sa crește.

3.2.3. Biomateriale

Biomaterialele se definesc ca fiind „orice substanță sau combinație de substanță, de origine


naturală sau sintetică, care poate fi folosită pe o perioadă de timp bine determinată, ca un întreg sau ca o
parte componentă a unui sistem care tratează, grăbește, sau înlocuiește un țesut, organ sau o funcție a
organismului uman” (Williams 1992).

In ortopedie, chirurgie estetica, oftamologie, chirurgie maxio-facială, cardiologie, urologie si neurologie,


exista peste 400 de grupe de produse ce necesită utilizarea de biomateriale în scopuri de diagnosticare,
prevenție și terapie. Este vorba in special de produse de utilizare in interiorul corpului uman (proteze
interne, implanturi, tije, placute, valve, stenturi, lentile de contact etc.).

După interacţiunea lor cu mediul biologic există trei tipuri de biomateriale:


 materiale bioinerte,
 materialele bioabsorbante,
 materiale bioactive.

Materialele bioinerte cum ar fi titanul, tantalul, polietilena și alumina, expun o foarte mică
interacțiune chimică cu țesuturile adiacente. Ţesuturile pot adera la suprafața acestor materiale inerte fie
prin creșterea acestora în microneregularitățile suprafeței (osteointegrare) fie prin folosirea de adeziv
special (acrilat). Pe termen lung, acesta din urmă nu este modul ideal de fixare a implanturilor, de regulă
cele ortopedice și stomatologice. Cu toate acestea, multe din implanturile polimerice sunt considerate a
fi sigure și eficace pe o perioadă cuprinsă între câteva luni și câțiva ani. Reacția biologică este inevitabilă,
dar este compensată de modul de proiectare a implanturilor.

D. Boboc – Ortezare si protezare pentru asigurarea miscarii – note de curs


Materialele bioabsorbante cum ar fi fosfatul tricalcic, acidul copolimeric polilactic-poliglicolic,
chiar și unele metale, sunt astfel concepute încât acestea să poată fi ușor absorbite de organism și
înlocuite de țesuturile adiacente (țesutul osos sau pielea). Acest tip de materiale sunt folosite în cazul
transportului de medicamente sau în cazul structurilor implantabile biodegradabile cum ar fi ața
chirurgicală.
Materialele bioactive sunt materialele sticloase, ceramicele, combinațiile ale materialelor
sticloase cu ceramicele și hidroxiapatita care conține oxizi de silicon (SiO 2), sodiu (NaO2), calciu (CaO),
fosfor (P2O5) și alți constituenți de materiale care ajută la formarea de legături chimice cu țesutul osos.
Aceste materiale sunt bioactive datorită legăturilor pe care acestea le realizează în timp cu țesutul osos și
în unele cazuri cu țesutul moale. În particular, are loc o reacție de schimb de ioni între materialul bioactiv
și lichidele corpului, prin care particule de material difuză în lichid și viceversa, rezultând în timp, un strat
biologic activ de fosfat de calciu, care este chimic și cristalografic echivalent cu structura osoasă.

3.3. Fabricarea dispozitivelor protetice

Clasificarea modului de fabricare dupa marimea productiei


1. Proteze si componente fabricate ca unicate (prototipuri sau personalizate)
• Fabricatie manuala
• Fabricatie cu tehnologii CAD/CAM
• Fabricatie cu tehnologii de fabricare rapida (prototipare rapida)
2. Proteze si componente fabricate in serie mare
• Fabricatie cu tehnologii clasice (masini unelte clasice)
• Fabricatie cu tehnologii CAD/CAM
• Fabricatie cu tehnologii de fabricare rapida (prototipare rapida)

3.3.1. Fabricarea de proteze unicate (personalizate)

• Fabricarea manuala:

• Cu mijloace CAD/CAM:

D. Boboc – Ortezare si protezare pentru asigurarea miscarii – note de curs


• Cu mijloace de fabricare rapida (prototipare rapida):

3.3.2. Fabricarea de proteze si componente in serie mare

• Cu mijloace CAD/CAM:

• Cu mijloace de fabricare rapida (prototipare rapida):

3.3.3. Procedee tehnologice folosite la realizarea elementelor de protezare

Încercând o clasificare a tehnologiilor cunoscute și utilizate până la începutul anilor ’90, putem
spune ca există două mari grupe [B10][B12][G5][J1]:
1. tehnologii de prelucrare prin înlăturare de material, care pornesc de la o cantitate mare de
material brut și înlătura materialul în exces prin folosirea unor metode convenționale (strunjire,
frezare, rectificare, etc.), sau prin folosirea de metode neconvenționale (electroeroziune,
prelucrarea cu laser, ultrasunete, etc.)
2. tehnologii de prelucrare prin redistribuire de material, care pornesc de la o cantitate corectă de
material brut pe care-l redistribuie la forma solicitată prin deformare în stare solidă (forjare,
ștanțare, trefilare, extrudare, etc.), sau redistribuire în fază lichidă sau semilichidă (turnare,
modelare prin injecție, etc.).
3. tehnologii de prototipare rapidă (tehnologii de fabricare rapidă a prototipurilor sau Rapid
Prototyping – RP) care realizează piesa prin adăugare de material atât cât este necesar și unde este
necesar
Utilizarea sistemelor de fabricație RP a început cu folosirea lor în producția de modele pentru
dezvoltarea sau modernizarea de produse. Se poate înlocui astfel procesul de fabricare a modelelor
folosind mașini și tehnologii convenționale, în general costisitoare și cu productivitate scăzută, cu aceste
noi tehnologii capabile să producă modele sau prototipuri cu o precizie ridicată într-un timp foarte scurt.

D. Boboc – Ortezare si protezare pentru asigurarea miscarii – note de curs


Astăzi, ultimele generații de sisteme de fabricare rapidă a prototipurilor pot realiza direct piese
funcționale fie ele metalice, fie din alte materiale.
Tehnologiile care pot fi aplicate într-un demers de prototipare rapidă ca alternativă la metodele
tradiționale de fabricare sunt numeroase. Principiile folosite și condițiile de aplicare sunt extrem de
variate dar aplicarea industrială este dată de eficacitatea dovedită în ceea ce pri-vește impactul
comercial în sensul reducerii timpului de lansare pe piață a unui produs oarecare.
Există două posibilități de clasificare a tehnologiilor de fabricare rapidă a prototipurilor. Prima
clasificare se referă la procedeele de „prelucrare” sau solidificare a materiei prime, iar a doua prezintă o
clasificare a metodelor de realizare a formei. Materia primă utilizată de aceste tehnologii poate fi lichidă,
pulbere sau solidă. Procedeele ce folosesc ca materie primă materialele în stare lichidă se pot clasifica la
rândul lor în două grupe:
1. Cele ce folosesc polimeri lichizi ca material de bază, iar solidificarea se realizează la
impactul cu lumina de la o sursă specială de lumină (în general lumina ultravioletă), de la o radiație laser
de mică putere (Stereolitografia) sau prin încălzire (polimerizarea termală);
2. Cele bazate pe topire, depunere sau resolidificare a materialului. Ele permit folosirea de
metale (tehnologii de topire în formă), precum și plastic sau lichide (procedeul FDM - Fused Deposit
Modeling și respectiv prelucrarea cu particule balistice).
Depunerea de material topit este un procedeu ce diferă de majoritatea celorlalte sisteme prin
faptul că nu folosește un laser pentru a crea stratul de material. Materialul sub formă de filament trece
printr-un cap de extrudare, este încălzit până aproape de punctul său de topire și apoi depus acolo unde
este nevoie, pentru construirea modelului dorit. Materialul utilizat poate fi un fir (filament) realizat din
ceară specială, nailon, poliamidă sau plastic ABS. Încălzirea plasticului ABS se realizează la o temperatură
de 270°C, la care materialul se găsește în stare semilichidă, el putând fi în continuare extrudat, printr-o
duză de diametru foarte mic (0,254 mm sau 0,127 mm) și este depus imediat acolo unde configurația
piesei din stratul respectiv o cere.
Dezavantajul major al modelelor realizate prin prototipare rapidă, indiferent de tipul procedeului
folosit, se referă la rugozitatea suprafeței. Acest parametru deosebit de important al reperelor mecanice,
realizat cu ajutorul procedeului FDM, este influențat direct de o serie de factori ca: precizia modelului,
orientarea modelului în spațiul de lucru, diametrul duzei de extrudare a materialului, pasul de secționare
a modelului virtual, dimensiunile de gabarit ale prototipului, complexitatea formei geometrice a
modelului și tipul de material utilizat.

D. Boboc – Ortezare si protezare pentru asigurarea miscarii – note de curs


Bibliografie

1. Alexander, H., Brunski, J.B., Cooper, S.L., Hench, L.L., Hergenrother, R.W., Hoffman, A.S., Kohn, J.,
Langer, R., Peppas, N.A., Ratner, B.D., Shalaby, S.W., Visser, S.A., Yannas, I.V.: An Introduction to
Materials in Medicine, Academic Press, New York, 1996.
2. Berce, P., Ancău, M., Caizar, C., Bâlc, N., Comșa, S., Jidav, H, Chezan, H.: Fabricarea rapidă a
prototipurilor, Editura Tehnică, București 2000.
3. Boboc, D. - Implicatii ale utilizarii noilor materiale si tehnologii in cresterea performantelor in
sport. Revista Știința Sportului nr. 66/2008, ISSN -1453-018x
4. Cristea, Luciana.: Materiale Speciale, Suport de curs, Universitatea Transilvania din Brașov, 2006.
5. Williams, D.F.: Definitions in Biomaterials, Proceeding of a Consensus Conference of the European
Society for Biomaterials, Chester, England, 1986

D. Boboc – Ortezare si protezare pentru asigurarea miscarii – note de curs