Săritura în lungime

Nume: Țurcaș Dennis-Marco

 Săritura în lungime

Săriturile sînt mişcări locomotorii aciclice, caracterizate 'printr-un zbor prelungit

în care corpul descrie în aer o parabolă.
Reluarea săriturii înseamnă repetarea ei de la început fără o legătură organică
între două sau mai multe repetări consecutive.
Corpul atletului în momentul săriturii este proiectat în aer şi descrie o traiectorie
caracteristică fiecărui procedeu în parte. Deplasarea corpului în săritură este rezulta-
tul a două forţe: forţa de contracţie a musculaturii membrelor inferioare flectate în
prealabil şi forţa elanului rezultat din alergare sau săritură. Aceste două forţe
imprimă corpului unghiul de desprindere şi viteza orizontală (elanul).
Toate săriturile se efectuează cu sau fără elan. După acţiunea aparatului mo trie
şi a forţelor externe deosebim:
— sărituri simple, efectuate numai cu forţa musculară care împinge corpul de pe
o bază de sprijin, spre exemplu săritura în lungime şi înălţime;

Datorită calităților pe care le dezvolta,a naturaleții mișcărilor pe care le

pretinde și datorită frumuseții sale, săritura în lungime este una dintre probele care îi
atrag pe copii. O caracteristică a acestei probe o constitue faptul că atletul poate
influența rezultatul săriturii în timpul zborului. În mare măsura acest rezultat depinde
de ultimii pași de elan.
Săritura în lungime cuprinde două faze distincte, care la rândul lor se împart în
două:
-prima: elanul și bătaia
-a doua: zborul și aterizarea
Elanul și bătaia sunt considerate fazele cele mai importante ale săriturii în lungime,
deoarece în timpul zborului atletul foloseste forța dezvoltată pe parcursul elanului
și în momentul bătăii.
Faza de pregătire constă din mişcări pregătitoare, adaptate tipului respectiv de
săritură, care au rolul de a asigura, pe de o parte, condiţii mecanice optime pentru
contracţia musculară, iar pe de altă parte, o viteză maximă şi o tracţiune cît mai
eficiente.
La săriturile de pe loc fără elan, pregătirea constă în mişcarea de avîntare, adică
în ooborîrea C.G.G. şi punerea în tensiune a muşchilor triplei extensii, şi crearea
condiţiilor optime pentru imipufeie.
La săriturile ou elan, pregătirea se face prin alergare; aceasta imprimă corpului o
viteză orizontală ce contribuie la lungirea traiectoriei de zbor.
Faza de bătaie (desprinderea) 'cuprinde de fapt două acţiuni importante: bătaia
propriu-zisă şi desprinderea. în momentul bătăii se produce o contracţie balistică,,
puternică, a lanţului triplei extensii a*membrului inferior de bătaie.:
Pentru a folosi la maximum forţa de impulsie a muşchilor triplei extensii este
necesar, aşa cum arată Hochmuth, să existe o „coordonare a impulsurilor parţiale",
adică să coincidă în timp contracţia tuturor grupelor musculare. în absenţa acestei
coordonări şi a contracţiei grupelor musculare, la nivelul pîrghiilor formate de
coapsă, gambă sau laba piciorului pot să apară forţe de frînare care micşorează
eficienţa săriturii. Coordonarea impulsurilor parţiale se realizează şi se consolidează
în procesul antrenamentului. Cînd forţa de contracţie a musculaturii acţionează
singură, imprimă corpului o traiectorie care formează cu orizontala solului un unghi
de impulsie.
La săriturile ou elan, direcţia traiectoriei face cu orizontala un unghi numit unghi
de desprindere, a cărui valoare este rezultanta celor două forţe ce acţionează asupra
corpului. La săriturile de pe loc, unghiul de desprindere este egal cu unghiul de
impulsie, pe oînd la săriturile cu elan el este ou atît mai mic, cu cît viteza elanului
creşte. în practică s-a constatat că la săriturile în lungime de pe loc, unghiul de des-
priifcdere se apropie de 45°, iar la săriturile cu elan se micşorează, de obicei
nedepăşind 20—30°.
La acţiunea de impulsie a piciorului de bătaie se adaugă acţiunile de avîntare ale
piciomilui oscilant, ale braţelor şi umerilor. La terminarea fazei de bătaie este foarte
important ca C.G.G. să fie ridicat cît mai sus şi să aibă o acceleraţie cît mai mare.
Zborul este deplasarea corpului în spaţiu; traiectoria C.G.G. nu poate fi
modificată de forţele interioare. Corpul descrie o traiectorie curbă, care în prima
parte este ascendenta, avînid o viteză uniform încetinită, iar în a doua este
descendentă, cu o viteză uniform accelerată.
Mişcările din timpul zborului pregătesc aterizarea. în faza de zbor, activitatea
musculaturii corpului este redusă. Săritorii experimentaţi îşi relaxează musculatura
imediat după bătaie. La începători însă, muşchii rămîn contractaţi, ceea ce dăunează
atît tehnicii săriturii, cît şi economiei consumului de energie.
Faza de aterizare este aceea în care corpul ia contact cu solul; ea durează pînă la
anularea totală a vitezei. Aterizarea se face pe ambele membre inferioare, la săritura
în lungime şi pe toate membrele, la săritura în înălţime. Amortizarea se realizează
printr-o serie de forţe de frînare, dintre care forţa musculaturii corpului este cea mai
importantă. Ea transformă corpul şi segmentele sale .într-un resort elastic şi
rezistent; de asemenea, îşi mai aduc contribuţia rezistenţa şi elasticitatea
articulaţiilor, a ţesuturilor, precum şi calităţile solului care, prin deformare (sol
afînat, nisip, material plastic), amortizează şocul.

Analiza musculara a săriturilor arată că impulsia este asigurată la membrele

inferioare de muşchii triplei extensii (extensorii coapsei şi genunchiului şi flexorii
plantari), înainte de declanşarea extensiei se produce o flexie în articulaţiile
principale ale membrului inferior de bătaie şi astfel se pune în tensiune lanţul
muscular al triplei extensii, creîndu-se condiţii mecanice optime de activitate. Se
caută realizarea unui unghi optim de flexie, care condiţionează declanşarea extensiei
si maximum de eficacitate. în timpul zboruipi, activitatea musculaturii este mai
slabă, dar complexă, avînd drept scop pregătirea aterizării nerea echilibrului etc.
La săritura în lungime aterizarea se face pe călcîie, cu membrele inferioare în
flexie; pe coapsă, genunchi şi flexie dorsală în articulaţia talocrurală. Deşi aterizarea
se face în flexie generalizată, amortizarea vitezei se realizează de către grupele
musculare antagoniste (ale triplei extensii) care împiedică corpul să se prăbuşească,
transformînd membrele inferioare în resorturi elastice.
în concluzie, putem afirma să atît impulsia, cît şi aterizarea sînt asigurate, în
principal, de lanţul muscular al triplei extensii. Activitatea (acestui lanţ muscular
este de învingere — la bătaie şi de cedare — la aterizare. Deci, în antrenamentul
sportivilor este necesară pregătirea lanţului triplei extensii, atît pentru efortul de
învingere, cît şi pentru cel de cedare.
Tehnica si metodica învatarii
sariturilor

Sariturile reprezinta probe atletice cu un

înalt grad de spectaculozitate, ce au
cunoscut de-a lungul timpului multiple
modificari ale tehnicii sau procedeului
folosit în obtinerea performantei. În
esenta, în probele de sarituri se
urmareste realizarea unei traiectorii în aer cât mai lunga la saritura în lungime sau
cât mai înalta la saritura în înaltime. Pentru realizarea acestui scop se coreleaza
toate fortele interne si externe ce intra în angrenaj. Sarcina saritorului este de a
transforma energia cinetica orizontala (elanul) într-o traiectorie parabolica. Prin
natura miscarilor, sariturile sunt actiuni aciclice.
Se remarca raportul de interdependenta între toate fazele întâlnite în sarituri.
Faza de bataie - desprindere este cea mai importanta în toate probele de sarituri;
pe când celelalte faze au pondere diferita în functie de tipul de saritura.

Se întâlnesc si anumite particularitati în proba de sarituri - triplusat - unde se

întâlnesc mai multe batai (3), mai multe zboruri (3), mai multe aterizari (3) în
timpul aceleiasi sarituri, iar la proba de saritura cu prajina se observa ca în timpul
zborului se mentine contactul cu solul prin intermediul prajinei.

Tehnica si metodica învatarii sariturii în lungime

În ansamblu aceasta proba acumuleaza relatia de viteza - forta prin faptul ca este
nevoie de o anumita forta care sa transforme viteza orizontala într-o actiune
ascensionala astfel ca C.G.G. sa efectueze pe o traiectorie data o miscare cât mai
lunga. Fazele sariturii în lungime sunt:

a) Elanul - ce reprezinta o alergare de viteza uniform accelerata. Pe

parcursul elanului ritmul pasilor este constant, la fel si lungimea lor.
Face exceptie ultima portiune de 1 - 3 pasi unde se remarca o lungire si
apoi o scurtare a pasilor, precum si o accelerare a ritmului pasilor.

În timpul elanului impulsia este ceva mai energica fata de alergarea de

viteza, coapsa piciorului pendulant se ridica mai mult (aproape de nivelul
orizontalei), trunchiul saritorului este aproape de verticala, lucrul bratelor este
mult mai energic. Lungimea elanului difera de la sportiv la sportiv, dar de regula
se mentine în jurul a 45 metri pentru atletii de mare performanta sau în jurul a
20 - 22 pasi de alergare. Elanul se caracterizeaza printr-o constanta atât în
lungimea pasilor cât si prin viteza de deplasare specific fiecarui sportiv. Referitor
la ritmul ultimilor pasi la nivelul începatorilor se recomanda ca penultimul pas sa
fie mai lung si ultimul mai scurt. La nivelul atletilor de performanta se obisnuieste
ca ultimii 6 pasi sa fie controlati si din acestia primii trei sunt în ordine crescatoare,
urmeaza pasul 4 care este mai scurt (cu ≈ 10 cm), pasul 5 mai lung cu ≈ 10 cm
fata de primii 3 pasi si ultimul pas al 6 foarte scurt ≈ cu 30 cm fata de penultimul
pas
 b) Bataia si desprinderea - reprezinta cel mai important moment al
sariturii. Aici are loc actiunea de trcere de la miscarea ciclica orizontala
la cea aciclica a sariturii. Din punct de vedere fizic unghiul ideal de
desprindere este de 45º dar în practica acesta este imposibil. În functie
de viteza desfasurata pe elan, în functie de forta de transformare a
acestei viteze în forta ascensionala se întâlnesc unghiuri de desprindere
cuprinse între 22 - 28 grade.

Actiunea de bataie - desprindere dureaza dupa masuratorile efectuate de

specialisti între 0,10 - 0,13 secunde, deci este foarte scurta si totusi se pot afla
unele momente descompuse:

asezarea piciorului de bataie - este o miscare de sus în jos si dinspre înainte

spre înapoi cu contact pe toata talpa. Unghiul de contact între sol si
gamba este de 63 - 68º (figura 15);

faza de presiune (amortizare) se caracterizeaza prin trecerea C.G.G. din

înapoia punctului de sprijin la nivelul verticalei si apoi în fata. În acest
moment piciorul de bataie se îndoaie cu aproximativ 35º pentru a "primi"
greutatea corpului si a trece la pozitia de explozie spre înainte si în sus.
Aceasta actiune este corelata cu cea a piciorului pendulant si se face
dupa ce acesta a depasit momentul verticalei piciorului de sprijin;

extensia de desprindere, se produce prin extensia completa a corpului pâna

în vârful picioarelor. Aceasta miscare este ajutata de avântarea piciorului
pendulant si de actiunea bratelor.
 c) Zborul - dupa desprindere C.G.G. se înscrie pe o traiectorie parabolica
în aer. Pozitia trunchiului este dreapta in fata axei verticalei .Unghiul
dintre trunchi si coapsa este de ~ 80 iar unghiul dintre coapsa piciorului
de avintare si cea a piciorului de impulsie este de 135-145.Bratul opus
piciorului de avintare este indoit si ridicat la nivelul umerilor cu un unghi
de 100 120 * fata de trunchi. În timpul zborului nu se pot face modificari
ale traiectoriei de zbor în schimb se urmareste pregatirea urmatoarei
faze. Astfel, miscarile efectuate de sportivi contribuie la mentinerea
echilibrului corpului în raport cu centrul de greutate, iar pe de alta parte
se cauta gasirea celei mai bune pozitii în vederea pregatirii aterizarii.
Aceste actiuni sunt executate de picioare si brate. În functie de lungimea
sariturii sunt necesare mai multe miscari ale bratelor si picioarelor de
unde apar termenele:

saritura în lungime cu 1 1/2 pasi în aer (sarituri de 4 - 5 m);

2 1/2 pasi în aer (sarituri de 6 - 7 m);

3 1/2 pasi în aer (sarituri de 7 - 8 m);

3 1/2 pasi în aer + extensie (sarituri de peste 8 m).

Având în vedere lungimea sariturilor observam ca cea mai des folosita este
saritura cu 1,1/2 pasi în aer în scoala si cea cu 2 1/2 pasi în aer la nivel de
performanta a juniorilor.

d) Aterizarea - este faza ce urmeaza dupa terminarea zborului. Cea mai

buna aterizare este obtinuta dupa un zbor care permite o miscare
înainte a coapselor, urmata de ridicarea genunchilor si gambei si o
 înaintare a trunchiului.Dupa ce sportivul atinge traiectoria maxima a
zborului,executa o miscare de aducere a piciorului de bataie alaturi de
piciorul de avintare.Corpul incepe sa se aplece in fata in asa fel ca
unghiul dintre trunchi si coapse se micsoreaza tot mai mult cu cit se
apropie mai mult de sol.Gambele executa o pendulare inainte. Toate
acestea vor realiza un contact cu solul (nisipul) cât mai aproape de
punctul de impact al traiectoriei C.G.G. si realizarea unei sarituri cât mai
lungi

Din figura 17 se poate observa ca în situatia în care din lipsa fortei necesara
mentinerii picioarelor sus sau din cauza unei grupari prea rapide aterizarea are
loc mult înaintea punctului traiectoriei C.G.G. se produce o reactie a solului
(nisipului) de propulsie înainte dupa aterizare (A). În schimb, daca sportivul în
dorinta de a lungi saritura peste limitele traiectoriei trece de acest punct, se
produce o reactie a solului inversa combinata cu forta gravitationala ce determina
caderea înapoi a sportivului.

Metodica învatarii sariturii în lungime cu 1-1/2 pasi în aer si 2-1/2 pasi

în aer

În procesul de învatare - perfectionare la saritura în lungime se disting doua

aspecte. Primul este cel legat de învatarea tehnicii mecanismului de baza, iar al
doilea se refera la dezvoltarea calitatilor motrice necesare realizarii sarcinilor
cerute de tehnica. Dobândirea unei tehnici bune cere o perfecta pregatire fizica.

În procesul de învatare - perfectionare a tehnicii sariturii în lungime se vor avea

în vedere urmatoarele:
 -învatarea se începe cu faza cea mai importanta care este bataia -
desprinderea;

-învatarea efectuarii bataii în viteza tot mai mare;

-gasirea unei relatii optime între elan si bataie - desprindere;

-asigurarea unei pozitii corecte a corpului în vederea realizarii unei aterizari

bune.

Pentru învatarea si perfectionarea sariturii în lungime cu 1 1/2 pasi în aer

actiunea metodica este urmatoarea:

a) bataia - desprinderea

scoala sariturii - pas saltat, pas sarit, combinatii;

sarituri pe obstacole;

sarituri de pe obstacole;

sarituri peste diferite obstacole mici.

Se lucreaza global în diferite formatiuni pe un teren plat:

-pas saltat pe piciorul de bataie;

-pas saltat pe piciorul de bataie dupa o alergare de 3 pasi, de 5 pasi;

-pas saltat precedat de o alergare de 3 - 5 pasi cu atingerea cu coapsa a

unui obiect usor. Acesta se va înalta si departa progresiv;

-pas sarit pe piciorul de bataie dupa o alergare de 3 - 5 pasi;

-diferite jocuri si stafete în care este solicitata desprinderea de pe un picior.

Se trece la groapa de sarituri în lungime unde se vor repeta toate exercitiile

anterioare cu accent pe o mai lunga desprindere
 Din punct de vedere metodic se urmareste ca bataia sa fie corect facuta,
contactul cu solul sa se faca pe toata talpa iar rularea sa fie rapida. În momentul
cresterii vitezei de deplasare sa nu se treaca peste momentul desprinderii.

b) elanul - a doua faza ca importanta, se învata înca de la început având

în vedere ca nu se pot face desprinderi lungi fara o forma de alergare.
Pentru aceasta se vor efectua alergari pe 20 - 30 de metri cu accent pe
cresterea progresiva în viteza, de ridicarea coapselor pâna la nivelul
orizontalei si, totodata, trunchiul sa se afle înaintea proiectiei verticalei
ce trece prin punctul de sprijin cu solul.

c) aterizarea - se folosesc urmatorii pasi metodici:

-desprinderi de pe doua picioare cu aterizare. Dupa ce se fac câteva

executii se vor trasa semne pe nisip ce trebuie depasite;

-desprinderi de pe un picior (cel de bataie) si efectuarea aterizarii.

Se vor da sarcini de a depasi limite tot mai mari;

-desprinderi de pe loc de pe un picior (cel de bataie) de pe un obiect

mai înalt (capac lada, capac special pentru sarituri) si aterizare pe
ambele picioare;

-desprinderi dupa 1 - 3 pasi de alergare cu accent pe lucrul

picioarelor pentru aterizare. Se va lucra cu desprinderea de pe un
plan mai înalt pentru a avea timp sa pregateasca aterizarea.

d) zborul - actiunea ce se executa în timpul zborului nu se poate face fara

un elan si o bataie desprindere buna. Elementele ce trebuie facute în
timpul zborului sunt simple:

-mentinerea coapsei piciorului de avântare cât mai mult în sus;

-ducerea piciorului de impulsie (bataie) lânga celalalt si pregatirea

aterizarii;

-actiunea bratelor de avântare si apoi de echilibru al corpului.

Toate acestea se vor efectua în timpul sariturii !

Pentru a perfectiona saritura în lungime cu 1-1/2 pasi în aer am selectionat

urmatoarele exercitii:

-bataie desprindere dupa un elan de 5 - 7 pasi peste un obstacol

asezat în asa fel ca unghiul de desprindere sa se apropie de cel
real;
-elan de 5, 7, 9 pasi bataie - desprindere cu atingerea unui obiect
atârnat. Se va urmari avântarea piciorului, a bazinului si a
bratului;

-cu elan de 7, 9, 11 pasi bataie desprindere de pe un plan mai înalt

(banca, capac lada) cu accent pe trecerea peste obstacole ce
determina un unghi corect de desprindere si o zona de aterizare;

-se va stabili un elan etalonat (ca numar de pasi) cu un loc stabilit

de plecare în elan si un loc stabilit pentru bataie;

-se vor stabili vitezele optime pe elan;

-se va exersa ritmul pasilor (ultimii 2-3).