Sunteți pe pagina 1din 4

Deprinderile motrice

Cele mai multe deprinderi motrice se formează in practica vieţii; altele


se insusesc in proces special organizat, adică in educaţia fizica sau in
antrenamentul sportiv. Tot in acest proces special organizat se pot corecta
unele deprinderi motrice greşit insusite in practica vieţii si se consolidează
sau se perfecţionează deprinderile insusite in aceasta practica a vieţii.
Deprinderile motrice sunt forme concrete de activitate motrica, care
au la baza stereotipuri dinamice, realizate prin legaturi temporale in scoarţa
cerebrala motorie. Se apreciază ca aceste legaturi tempotrale sunt cu atât mai
trainice cu cat numărul repetărilor este mai mare, iar vârsta subiecţilor este
mai mica. Exerciţiul fizic repetat in mod sistematic si continuu, este
principalul excitant care contribuie la formarea legaturilor temporale, a
stereotipurilor dinamice, a reflexelor condiţionate. Pentru formarea
deprinderilor motrice excitantul trebuie sa se transmită scoarţei cerebrale in
aceeaşi ordine si cu intensitate corespunzătoare.
Printre caracteristicile importante ale deprinderilor motrice amintim
următoarele:
- sunt elemente ale activităţii voluntare a omului;
- odată consolidate se executa cu indici ridicaţi de stabilitate,
precizie, cursivitate, expresivitate, coordonare, uşurinţa si
rapiditate, ceea ce asigura un consum redus de energie.
- Unele elemente (parti componente) ale deprinderilor motrice sau chiar
acestea in intregime pot ajunge la faza de automatizare. In aceasta faza,
controlul scoarţei cerebrale asupra executării deprinderii motrice se
păstrează, dar atenţia nu mai este indreptata asupra succesiunii lanţului de
mişcări specifice deprinderii respective. Ea este indreptata, in primul rând
asupra modificărilor intervenite in contextul ambiental si asupra
rezolvării creatoare a sarcinilor motrice. De reţinut ca nu este vorba de o
"eliberare" totala a scoarţei cerebrale si de transmitere a controlului
efectuării deprinderii motrice către etajele inferioare ale sistemului
nervos. În realitate, atunci când apar abateri de la logica inlantuirii
mişcărilor intervine imediat controlul cortical care reglează execuţia;
- În faza superioara, atunci când se vorbeşte de "măiestrie" motrica, pe
baza interacţiunii organelor de simt si a capacităţii de analiza si sinteza a
scoarţei cerebrale, se ajunge la formarea unor "senzaţii complexe",
specifice unor ramuri de sport. Aceste senzaţii complexe sunt denumite
expresiv ca "simţul mingii", "simţul porţii", "simţul ştachetei" etc.
- Se perfecţionează treptat si neuniform (intensitatea "transformărilor" este
diferita in funcţie de stadiile formarii fiecărei deprinderi; cu cat stadiul
este mai avansat, cu atât transformările sunt mai puţine);
- Sunt ireversibile, adică mişcările componente se inlantuiesc intr-un
singur sens (la săritura, de exemplu, nu se poate respecta decât
succesiunea logica: elan — bătaie - desprindere - zbor - aterizare).
Inversarea unor operaţii - daca este posibila - duce inevitabil la
elaborarea unor noi deprinderi (asa cum este cazul apariţiei - pe baza de
creativitate - a unor stiluri tehnice);
- Deprinderile motrice se destramă treptat daca nu sunt consolidate prin
repetări multiple. O deprindere nu dispare total; ea lasă urme in
legaturile temporale si - ca atare - poate fi restabilita relativ repede.

Etapele formarii deprinderilor motrice

1. Etapa iniţierii in bazele tehnice de execuţie a deprinderilor motrice, cu


următoarele obiective principale: formarea unor reprezentări clare asupra
deprinderii respective (prin demonstraţie si explicaţie in special);
formarea ritmului general de execuţie cursiva a deprinderii;
descompunerea — daca este cazul -deprinderii in elementele componente
si exersarea analitica a acestora; preîntâmpinarea sau inlaturarea
greşelilor tipice de execuţie.
2. Etapa fixării, a consolidării deprinderilor motrice, cu următoarele
obiective principale: formarea tehnicii de execuţie a deprinderilor in
concordanta cu caracteristicile spaţiale, temporale si dinamice optime;
intarirea legaturilor temporale prin exersare in condiţii relativ constante,
standardizate a deprinderilor motrice, fiind create premisele si pentru
executarea acesteia in condiţii variate.
3. Etapa perfecţionării deprinderilor motrice, cu următoarele obiective:
lărgirea variantelor de execuţie a fiecărei deprinderi, prin desăvârşirea
execuţiei mai multor procedee tehnice; exersarea - cu precădere - a
deprinderii in condiţii cat mai variate si apropiate de cele intalnite in
practica (mai ales in competiţii); includerea deprinderii intr-o Mântuire
de alte deprinderi si executarea unor "combinaţii" cu uşurinţa, cursivitate
si eficienta.
Tipuri de deprinderi motrice

• În funcţie de "aria" de automatizare, deprinderile se clasifica in:


1. elementare, care sunt complet automatizate; ele au un lanţ de mişcări cu
caracter fazic, care se repeta in aceeaşi inlantuire (este vorba de
deprinderile cu caracter ciclic: mers, alergare, inot, ciclism etc.);
2. complexe, care sunt parţial automatizate; este cazul unor deprinderi din
sporturile aciclice (gimnastica, sărituri, aruncări, box, lupte etc.) si, mai
ales, jocurile sportive.
• În funcţie de finalitatea folosirii lor, deprinderile motrice se
clasifica in:
1. de baza si utilitar-aplicative, folosite cu precădere in viata cotidiana, dar
si in practicarea ramurilor sportive; este vorba de mers, alergare, săritura
aruncare-prindere, transport de greutăţi, escaladare etc.
2. specifice ramurilor si probelor sportive', este vorba de elementele si
procedeele tehnice din aceste ramuri si probe sportive.
• În funcţie de nivelul participării sistemului nervos la formarea si
valorificarea lor, deprinderile motrice se clasifica (după M. Epuran) in:
1. propriu-zise, care se obţin prin repetări stereotipe, efectuate de un număr
foarte mare de ori; este cazul deprinderilor din gimnastica, patinaj,
sărituri de la platforma etc;
2. perceptiv-motrice, la care invatarea este influenţată de ambianta; este
cazul deprinderilor din oină, tir cu talere, jocuri la copii;
3. inteligent-motrice, unde apare "adversarul" care este opozitiv si intensiv;
este vorba de deprinderile din jocurile sportive, lupte, box, scrima, judo
etc.

Transferul si intenferenta deprinderilor motrice

În educaţia fizica si in antrenamentul sportiv, potrivit principiului


sistematizării si continuităţii, ceea ce se executa in lecţia curenta trebuie sa
se sprijine pe elementele lecţiei anterioare si sa pregătească pe cele ale
lecţiei viitoare. Deprinderile insusite , consolidate pot avea fie o influenta
pozitiva, fie una negativa asupra deprinderilor care se invata (in funcţie de
mecanismul de execuţie). Atunci când influenta este pozitiva se vorbeşte de
transfer, iar daca influenta este negativa se vorbeşte de interferenţa.
În consecinţa, trebuie mare atenţie in planificarea realizării deprinderilor
motrice, pentru a evita situaţiile posibile de interferenţa.
Timpul necesar pentru formarea deprinderilor motrice este dependent de
multe varibile printre care:
• experienţa motrica anterioara;
• nivelul indicilor morfo-functionali;
• nivelul calităţilor motrice;
• gradul lor de complexitate;
• motivaţia subiectului, executantului.