Explorați Cărți electronice
Categorii
Explorați Cărți audio
Categorii
Explorați Reviste
Categorii
Explorați Documente
Categorii
- Suport curs -
Invatarea poate fi definita factori interni sau externi care o determina. Activitatea
proceselor de invatare poate fi condiţionata extern, pe de o parte de factori proximali
mediului instructiv-educativ, respectiv contextul clasei (programe scolare, manuale,
suporturi de instruire spaţiul şcolar, etc.,) si personalitatea profesorului, iar pe de alta
parte de factori exteriori scolii, respectiv , contextul familial si contextul social.
In cea ce priveşte condiţionarea interna a invatarii şcolare putem menţiona
categoria factorilor biologici si categoria factorilor biologici si categoria factorilor
psihologici: cognitivi, afectiv-motivaţionali si volitivi. Abordarea acestora constituie
subiectul subcapitolelor următoare.
Practic, reuşita invatarii şcolare depinde atât de factori interni, cum ar fi
capacitatea de invatare si nivelul de motivaţie al elevilor, cat si de factori externi, cei
mai importanţi fiind calitatea predării, climatul din clasa si tehnologia didactica.
Tipurile invatarii:
învatarea didactica
urmăreşte formarea dimensiunii intelectul-formative a personalităţii;
poate avea loc in condiţii individual-solitare;
are scop instrumental-operaţional;
Nivelurile invatarii:
Teorii ale invatarii si practica educationala. pentru a analiza invatarea scolara din
perspectiva legitatiilor acestei activităţii si pentru a surprinde rolul limbajului de
invatare,raporturile dintre invatare si gândire,condiţiile optimizării invatarii este necesar
sa facem o scurta prezentare a teoriilor psihologice ale invatarii.
Intre primele abodari ale invataturii merita a fii mentionate insemnariile lui J an Amos
Comenius in Didactica Magna(1632)privind evolutia invatarii de la simturi la memorie,la
minte ,vorbire si executie (ratio,oratio,operatio). Comenius si-a fundamentat ideile asupra
invatarii pe teoriile empirismului baconian.
Studiul sistematic al conditiilor si legitatiilor invatarii a inceput abaia in a doua
jumatate a sec.XIX-lea,odata cu dezvoltarea psihologiei experimentale in Germania.
Mecanismul responsabil de producerea invatarii din perspectiva behaviorista esta
asocierea repetata dintre stimul si raspuns. Invatarea se defineste ca o modificare in
comportamentul observabil datorat exercitiului, respectiv intaririi diferentiate alegaturii
dintre stimul si raspuns (situatie si comportament). Behariviorismul reduce practic
procesele de gandire dela invatare iar invatarea la un sir de tatonari (incercari si erori),
din care subiectul retine doar reactiile confirmate ?(reusite). Cele mai multe cercetari ale
psihologiei behavioriste sa-u limitat la experiente de laborator pe animale (soareci
porumbei, etc.,), iar psihologii Thorndike, Guthrie, Skinner, Hull, Tolman s.a.au
extrapolat rezultatele pentru invatarea umana, in forma unor legi si scheme de
conditionarev a invatarii. De exemplu, legea exercitiului sugereaza ca taria legaturii
dintre o situatie si un raspuns creste lent, odata cu repetarea asocierii acestora. De
asemenea, taria legaturii scde daca intrun interval mai mare de timp numai apare
asopcierea dintre cele doua componente (situatie si raspuns) asu legea efectului, care
afirma ca legatura dintre o situatie si un raspuns creste daca asocierea este urmata de o
stare satisfacatoatre wi scade, daca asocierea este urmata de o stare nesastifacaroare.
Practic din teoriile invatarii provin diverse curente pedagogice.De exemplu,
behaviorismul sta la baza pedagogiei centrata pe obiective, promovata de Benjamin S.
Bloom . din aceasta perspectiva predarea, reprezinta activitatea de modelare a raspunsului
elevului prin metode si procedee cum ar fi: demonstratia, modelarea, intarirea raspunsului
care aproximeaza cel mai bine raspunsul dorit. Sarcinile scolare sunt descompuse, iar
continutul este secventiat pe obiective, astfel incat sa se asigure insusirea prerechizitelor
inaintea trecerii la stadiul urmator. Predarea este directa, centrata pe [profesor, acesta
avand rol activ si directiv; mentine controlul asupra vitezei, succesiuni si continutului
predat. Reglarea invatarii se realizeaza din exterior, de catrec profesor, de context si nu
putem vorbi de aotoreglare ijn invatare.
Limitele teoretice si practice ale acestei teorii clasice ale invatarii pot fi sintetizate
in urmatoarele aspecte: lipsa unei explicatii satisfacatoare pentru mecanismele care stau
la baza invatarii; predarea este eficienta doar in cazul cunostiintelor factuale; instructia
nu este suficienta in formarea deprinderilor cognitive superioare (gandirea critica,
rezolvarea de probleme, etc.,; nu ofera flexibilitatea necesara pentru aplicarea
cunostiintelor in contexte noi.
La sfarsitul anilor 1960, granitele orientarii behavioriste sunt depasite prin
elaborarea unorteorii, cum este teoria invatarii sociale, initiata de A. Bandura, care includ
procesel;e cognitive in studiul invatarii.
Teoria invatarii sociale avanseaza ideea deterministului reciproc intre trei factori
care interactionaeza in procesul invatarii: factori personali, mediul si comportamentul.
Aceasta teorie are in centru notiunea de invatare observationala, care se realizeaza in
doua forme: modelarea (schimbarile la nivelul comportamentului unui individ ca urmare
aq observarii actiunii altora) si conditionarea mediata (ajustarea compotamentelor
personale ca urmare a observarii consecintelor comportamentelor altor persoane).
Teoria invatarii sociale reprezinta implicatii multiple in practica instructiv-
educativa. Astfel impactul invatarii observationale poate fi valorificat in predarea-
invatarea unor comportamente, deprinderi, in directionarea atentiei, in sensibilizarea
emotionala, in intarirea sau descurajarea unor practici, comportamente, etc. Teoria
invatarii sociale reprezinta o punte de legaturi intre interpretarea stricta a
behaviorismului, care se axeaza pe cmporatmente obdervabile si teoriile cognitive, care
pun un mare accent pe procesele interne cognitive in invatare.
O alta teorie a invatarii care s-a impus este constuctivismul sau teoria construirii
operatiilor inteligentei, creata de Jean Piaget, psiholog elvetian. El era interasat in mod
special de dezvoltarea inteligentei, observand individul la diferite vfarste (de la nou-
nascut, la adult). Piaget considera e volutia gandirii ca o succesive de stadii cu structuri
logice proprii (stadiul senzorio-motor, stadiul preoperational, stadiul operatiilor concrete,
stadiul operatiilor formale) Inteligenta reprezinta un proces de echilibrare (asimilare si
acomodare) a gandirii care favorizeaza adaptarea permanenta la real si se dezvolta sub
influenta a trei factori: maturizarea sistemului nervos; interactiunea cu mediul social si
experienta achizitionata prin actiune.
Din perspectiva constructiva cel care invata este centrul sistemului educativ, iar
invatarea se realizezza prin constructia realizarilor, activitatilor (operatiilor) mintale in
interactiune cu mediul. Metodele active nu sunt instrumente de predare, ci de invatare.
Aceste instrumente trebuie puse la indemana celui care invata pentru a-l determina sa
actioneze intro maniera autonoma. Ca forma de organizare a activitatii, accentul cade pe
munca in grup sau individuala.
Sintagma „dizabilităţi de învăţare” a fost folosită pentru prima dată în anii 1962-1963
(„learning disabilities”), ulterior ea fiind înlocuită cu „dificultăţi de învăţare” (D.Î),
denumire care se utilizează şi în prezent.
Dificultatile de invatare sunt prezente la cel putin 10 la suta din populatie Nu exista o
definitie clara si larg acceptata a deficientei de invatare. Din cauza naturii
multidisciplinare a domeniului, exista o continua dezbatere cu privire la problema
definirii; in prezent, in literatura de specialitate, exista multe definitii.Acest fapt
evidentiaza complexitatea fenomenului abordat cu referire expresă la copii şi la procesul
de învăţare şcolară.(apud Ungureanu , D., 1998)
► Prima definiţie este dată de S. KIRK în S.U.A. (apud Ungureanu , D., 1998)
Unele dintre aceste simptome pot indica dislexie.Unele dintre aceste simptome pot indica
o tulburare de deficit de atentie cu hiperactivitate (ADHD).
Unul dintre scopurile evaluarii este acela de a colecta si analiza informatii care
vor ajuta la stabilirea eligibilitatii persoanei pentru categoria LD. Exista câteva întrebari
la care trebuie sa raspundem înainte de a initia decizia de evaluare (Lerner, 1989):
Ariile/domeniile evaluate
Functionarea metacognitiva;
Comportamentul social-emotional.
Evaluarea pe arii academice
A. Citirea
Cititul reprezinta una din principalele modalitati prin care indivizii fac schimb de
informatii; în scoala este una din metodele principale de a învata. Ca rezultat, citirea este
domeniul cel mai des asociat cu esecul academic.
B. Exprimarea scrisa
Matematica
a) metoda discrepantei;
c) modelul comprehensiv.
1. Metoda discrepantei
a) pentru screening (se urmareste daca un elev este diferit fata de cerintele
clasei/scolii);
În 1995, Kavale si Forness ofera un nou model pentru luarea deciziei în procesul
de identificare a LD. Autorii au plecat de la criticile aduse conceptului de discrepanta
întâlnit în majoritatea definitiilor LD; discrepanta spuneau ei este un concept ipotetic ce
trebuie operationalizat, adica trebuie operationalizata diferenta dintre performanta reala si
cea expectata.
Modelul lui Kavale si Forness indica etapele prin care un elev poate fi identificat
cu LD, dar permite si întelegerea naturii LD. Acest model are mai multe niveluri ce vor fi
prezentate în continuare:
Desi fiecare din metodele de diagnosticare prezentate are problemele si limitele ei,
specialistii din domeniul LD colaboreaza în continuare în scopul identificarii metodei
"perfecte si complete" pentru diagnosticarea LD.
Instruirea difenţiată ca forma a activităţii didactice pentru copiii cu
dificultîţi de învăţare
1. Lingvistică
2. Logico-matematică
3. Muzicală
4. Spaţială
5. Naturalistă
6. Kinestezică
7. Interpersonală
8. Intrapersonală
Autorul Teoriei inteligenţelor multiple defineşte cele opt tipuri de inteligenţă după cum
urmează:
Inteligenţa lingvistică
Cei care posedă acest tip dominant de inteligenţă gândesc cu predilecţie în
cuvinte şi folosesc cu uşurinţă limba pentru a exprima şi înţelege realităţi
complexe. Ei au o deosebită sensibilitate pentru înţelesul şi ordinea cuvintelor,
sonoritatea şi ritmurile limbii. Copiii cu inteligenţă predominant lingvistică învaţă
repede limba maternă şi limbi străine, citesc cu plăcere, folosesc metafore şi îşi
aleg mai târziu cariera pe baza capacităţilor lingvistice.
Inteligenţa logico-matematică
Prevalenta ei determină analiza cauzelor şi efectelor, înţelegerea relaţiilor
dintre acţiuni, obiecte şi idei. Abilitatea de a calcula, cuantifica, evalua propoziţii şi
efectua operaţii logice complexe sunt caracteristici care ies în evidenţă în cazul
acestei inteligenţe împreună cu abilităţi de gândire deductivă şi inductivă şi
capacităţi critice şi creative de rezolvare a problemelor, Oamenii cu inteligenţă
logico-matematică îşi aleg meserii de contabil, matematician, chimist, fizician etc.
Inteligenţa muzical-ritmică
Persoanele cu această inteligenţă gândesc în sunet, ritmuri, melodii şi rime.
Sunt sensibili la tonalitatea, intensitatea, înălţimea şi timbrul sunetului; recunosc,
creează şi reproduc muzica folosind un instrument sau vocea. Ei se implică într-o
ascultare activă şi sensibilă şi stabilesc o legătură puternică între muzică şi emoţii.
Inteligenţa spaţială
Inseamnă a gândi în imagini şi a percepe cu acurateţe lumea vizuală.
Abilitatea de a gândi în trei dimensiuni, de a transforma percepţiile şi a recrea
aspecte ale experienţei vizuale cu ajutorul imaginaţiei sunt caracteristice acestei
inteligenţe. Posesorii ei au capacitatea de a înţelege relaţiile din spaţiu şi de a
lucra cu obiecte. Această inteligenţă o posedă cu precădere pictorii, arhitecţii,
fotografii.
Inteligenţa naturalistă
Persoanele la care această inteligenţă este dominantă înţeleg lumea
naturală, iubesc plantele şi animalele. Au abilitatea de a recunoaşte şi clasifica
indivizi şi specii şi de a stabili relaţii ecologice. Interacţionează eficient cu creaturi
vii şi pot discerne cu uşurinţă fenomene legate de viaţă şi de forţele naturii.
Astronomii, biologii, ecologii care o posedă nu operează cu simboluri sau scheme
ca matematicienii, fizicienii sau chimiştii, ci mai degrabă organizează tiparele
observate clasificându-le şi categorisindu-le.
Inteligenţa kinestezică
Dominanţa acestei inteligenţe aduce după sine gândirea în mişcări şi
folosirea corpului în moduri sugestive şi complexe. Ea implică simţul timpului şi al
coordonării mişcărilor întregului corp şi ale mâinilor în manipularea obiectelor. O
au cu precădere dansatorii, sculptorii, sportivii, actorii.
Inteligenţa interpersonală
Inseamnă a gândi despre alte persoane şi a le înţelege, a avea empatie, a
recunoaşte diferenţele dintre oameni şi a aprecia modul lor de gândire, fiind
sensibili la motivele, intenţiile şi stările lor. Ea implică o interacţiune eficientă cu
una sau mai multe persoane din familie sau din societate. Persoanele cu
inteligenţa interpersonală dominantă sunt conducători, vânzători, psihologi care
înţeleg cum "funcţionează" oamenii.
> Inteligenţa intrapersonală
Determină o gândire şi înţelegere de sine, a fi conştient de punctele tale tari
şi slabe, a planifica eficient atingerea obiectivelor personale, monitorizarea şi
controlul eficient al gândurilor şi emoţiilor, abilitatea de a se monitoriza în relaţiile
cu alţii. Este vorba de cunoaşterea de sine şi de luarea deciziilor pe baza acesteia.
Stiluri de învăţare
Unii elevi, pentru a învăţa folosesc una, doua, trei sau poate chiar toate
cele patru stiluri de învăţare. Stilurile de învăţare reprezintă o combinaţie intre
predispoziţiile naturale şi deprinderile dobândite.
După ce folosim un anumit stil de învăţare pentru a prelua informaţiile,
creierul le procesează şi le stochează într-una din emisferele cerebrale, fie în cea stângă,
fie în cea dreaptă. Deşi toţi oamenii folosesc ambele emisfere, mulţi procesează şi
stochează informaţiile folosind preponderent una din emisfere, dezvoltând o preferinţă
emisferică cerebrală.
Atunci când elevilor li se predă înr-un mod care nu corespunde preferinţei
emisferice cerebrale proprii, e posibil ca ei să aibă nevoie de mai mult timp pentru a
învăţa şi chiar să aibă dificultăţi de învăţare. Preferinţa emisferică cerebrală nu constituie
o opţiune conştientă, creştem şi evoluăm utilizănd preponderent una dintre emisfere. Nici
una dintre emisfere nu este superioară celeilalte. Acestea, pur şi simplu execută acţiuni
diferite, importante pentru viaţă, astfel :
Emisfera stângă
- este responsabilă de ceea ce spunem, de limbaj, de cuvânt, de aspectul lingvistic
al scrisului;
- traduce percepţiile în cuvinte, codând logic şi analitic lumea reală;
- preferă detaliile pe care le abordează metodic, raţional, cauzal;
- se caracterizează prin gust pentru cuvinte, dicţionare (cuvintele
denumesc, numesc, descriu);
- amplifică frecvenţele joase ale mesajului verbal;
- caută sensurile strâns înrudite ale cuvintelor;
- foloseşte propoziţii, sintaxe pentru interpreta mesajele;
- are înalte performanţe în folosirea procedeelor gramaticale, regulilor sintactice.
Emisfera dreaptă
- este sediul înţelegerii nonverbale, având o conexiune minimală cu cuvintele;
- dă tonul şi intonaţia vocii, dă stilul de manifestare personală;
- oferă ritmul, muzicalitatea, analogiile, aspectul imagistic (exprima experienţa
în imagini);
- abordează informaţia intuitiv, contextual, relaţional;
- caută sensurile îndepărtate, multiple, ambigue, metaforice ale cuvintelor.
- extrage informaţia paralingvistică,
- permite identificarea vocii, a melodicităţii şi intonaţiei
- apreciază mesajul acustic şi mai puţin funcţia lingvistică.
Pentru profesori....
se constată mai puţin stres – zi de zi, în situaţiile din clasă şi din afara clasei
se obţin rezultate mai bune şi există satisfacţie profesională
se îmbunătăţeşte managementul timpului
se formează o imagine acurată asupra diversităţii din clasă
creşte spiritul de echipă
se dezvoltă relaţia interpersonală dintre profesor-elev şi comunicarea profesorilor
cu elevii şi părinţii
se clarifică nevoile de învăţare individuale ale elevilor
are succes învăţarea prin cooperare, lucrul pe grupe
se evidenţiază în mod real nevoile elevilor etichetaţi „slabi” şi ale elevilor
„talentaţi”
se conştientizează cauzele eşecului în învăţare
se stabilesc strategii de optimizare a învăţării
Teoria inteligenţelor multiple oferă un număr mare de instrumente didactice a căror utilizare
asigură centrarea demersului didactic pe elev. Următoarea listă cuprinde tehnici şi materiale care
pot fi folosite în predare prin valorificarea teoriei inteligenţelor multiple.
Inteligenţa lingvistică:
- lecturi
- discuţii în grupuri mici sau mari
- folosirea cărţilor
- fişe de lucru
- manuale
- brainstorming
- activităţi de scriere
- jocuri de cuvinte
- prezentări făcute de elevi
- povestiri
- dezbateri
- jurnale
- citire în cor
- citire individualizată
- memorarea faptelor de limbă
- folosirea reportofoanelor, casetofoanelor
- publicaţii
Inteligenţa logico-matematică:
- probleme de matematică rezolvate pe tablă
- întrebări socratice
- demonstraţii ştiinţifice
- clasificări şi categorisiri
- creare de coduri
- jocuri matematice
- cuantificări şi calcule
- prezentări logico-secvenţiale ale unei teme
Inteligenţa spaţială:
- hărţi
- grafice
- diagrame
- vizualizare
- fotografii
- video, film
- evaluări artistice
- povestiri în imagini
- pictură, colaje, arte vizuale
- simboluri grafice
- exerciţii de gândire vizuală
- folosirea organizatorilor grafici
- iluzii optice
- culori
- folosirea microscoapelor
Inteligenţa kinestezică:
- mişcare creativă
- mimă
- dramatizare
- exerciţii fizice
- lucru manual
- sculptură corporală
- folosirea limbajului corporal
- materiale palpabile
- exerciţii de relaxare fizică
- răspunsuri corporale
Inteligenţa muzicală:
- cântat, murmurat, fluierat.
'- ascultarea muzicii
- folosirea instrumentelor muzicale
- analiza muzicii
- batere de ritm
- folosirea muzicii de fond
- legarea melodiilor de concepte
- crearea de noi melodii
- ascultarea imaginilor muzicale interne
- discografii
Inteligenţa interpersonală:
- cooperare în grup
- mediere de conflict
- predare reciprocă
- sesiuni de brainstorming în grup
- implicare în viaţa comunităţii
- simulări
- cluburi academice
- întâlniri şi consultări în contextul învăţării
Inteligenţa intrapersonală:
- studiu independent
- învăţare în ritm propriu
- spaţii personale de învăţare
- perioade de reflecţie de un moment
- centre de interes
- opţiuni la tema de casă
- alegerea timpului
- instruire autoprogramată
- activităţi autoevaluate
- sesiuni de stabilire a ţelurilor proprii
I. INFORMAŢII DE BAZĂ
Numele şi prenumele elevului :
Data naşterii:
Unitatea de învăţământ :
Domiciliul :
Date despre familie:……………………………………………………
Echipa de intervenţie:…………………………………………………………….
Alte persoane implicate in program: ……………………………………………….
Data de elaborare a programului:……………………………………………………
Durata de desfăşurarea a programului:………………………………………………
Diagnostic:
- medical: ……………………………………………………………………………
- psihologic:………………………………………………………………………..
-psihopedagogic
-
Capacităţi-competenţe- abilităţi- lacune- nevoi:…………………………………
1. …………………………………………………………………………………
2. ………………………………………………………………………………….
3. ………………………………………………………………………………….
Domeniul de intervenţie:………………………………………………………….
Motiv de referinţă:………………………………………………………………..
Nivelul de plecare:………………………………………………………………
V. EVALUARE FINALĂ-CRITERIALĂ
Cauze
Cauza dislexiei nu este clara, desi pare sa fie o afectiune genetica mostenita, avand in
vedere ca se gaseste la mai multi membri ai aceleiasi familii. Unele studii au aratat ca
dislexicii au anomalii functionale (in functionarea) zonelor cerebrale ce se ocupa de citit
si de limbaj.
Simptome
Semnele dislexiei variaza in functie de varsta. Daca copilul are 1 sau 2 semne, nu
inseamna ca are dislexie. Totusi, daca copilul are mai multe semne din cele listate mai
jos, acesta poate insemna ca copilul ar trebui testat.
- sa evite testele care sa implice scrisul sau cititul. Sa evite sau sa intarzie temele de
citit sau de scris
- sa aiba probleme in pregatirea rezumatelor sau a ideilor principale pentru ore
- sa aiba un vocabular neadecvat sau sa fie incapabil sa stocheze informatii din citit.
Adultii cu dislexie pot sa:
- ascunda problemele cu citirea
-sa scrie incorect ortografic si sa se bazeze pe altii sa scrie pentru ei
-sa evite sa scrie sau sa nu poata scrie deloc
- sa fie foarte competenti in limbajul oral
- sa se bazaze pe memorie mai degraba decat pe citirea informatiilor
- sa fie foarte intuitivi si sa aiba capacitati de comunicare foarte bune
- sa aiba o gandire in spatiu foarte buna. Exemple de meserii care sa necesite o gandire
in spatiu foarte buna includ: ingineri, arhitecti, artisti, manufacturieri, matematicieni,
fiziceni, medici (mai ales ortopezi, chirurgi) si dentisti
- sa lucreze deseori sub capacitatile lor intelectuale
- sa aiba dificultati la organizare si planificare
- sa aiba dificultati in organizarea timpului. De exemplu, ajung la intalniri prea
devreme, prea tarziu sau uita de intalniri. Se bazeaza deseori pe ceasuri digitale pentru ca
nu pot citi ora de pe ceasurile normale
- sa fie antreprenori, in ciuda capacitatii scazute de a citi, care le poate submina
succesul in afaceri.
Factori de risc
In momentul de fata, singurul factor de risc pentru aceasta conditie este sa mai fie
prezenta la un alt membru al familiei sau o ruda de sange cu aceasta maladie.
Desi inainte se credea ca baietii erau afectati mai frecvent, dislexia apare cu aceeasi
frecventa si la fete.
Daca copilul are dificultati mari de scris si citit si de pronuntie, se poate cere o
evaluare pentru dislexie. Se poate discuta si cu un pediatru, profesor sau consilier de la
scoala daca parintele crede ca capacitatile de scriere sau de citire nu avanseaza sau daca
parintele crede ca copilul pare motivat dar are rezultate sub capacitatile sale. Daca
parintele are dislexie si este ingrijorat ca si copilul ar putea sa aibe semne de dislexie, se
poate discuta cu un specialist sau cu personalul scolii deoarece copilul are mari sanse sa
faca aceasta boala.
Investigatii
Tratament
BIBLIOGRAFIE
Anca, M., Metode şi tehnici de evaluare a copiilor cu CES, Cluj, Presa Universitară clujeană, 2007
Dănescu, E., Educaţia integrată a elevilor cu cerinte educative speciale, Pitesti, Ed. Universitatii din
Pitesti,2010
Gherguţ, A., Sinteze de psihopedagogie specială. Ghid pentru concursuri şi examene de obţinere a
gradelor didactice, Iaşi, Polirom, 2005
Gherguţ, A. Psihopedagogia Persoanelor cu Cerințe Speciale – strategii diferențiate și incluzive. Editura
Polirom; București, 2006
Horga, I., Jigău, M. Situaţia copiilor cu cerinţe educative speciale incluşi în învăţământul de masă.
UNICEF, Bucureşti, 2009.
Ionescu, C-E., ,,Valenţele comunicării totale şi rolul acesteia în eficientizarea procesului instructiv-
educativ”, Editura Universităţii din Piteşti, 2013
Ionescu C.-E. ”Psihopedagogie specială” (suport de curs), Ed. Tiparg (acreditată CNCSIS), Geamăna, 2010
Mara, D., Strategii didactice în educația incluzivă. Bucureşti, Editura Didactică și Pedagogică, 2009.
Radu, I. T., (1978) Învăţământul diferenţiat. Concepţii şi strategii. EDP. Bucureşti
Ungureanu, D., Educația integrată și școala incluzivă. Editura de Vest, Timișoara, 2000.
Verza, E., Verza, E.F., (coord.), Tratat de psihopedagogie specială, Bucureşti, Editura Universităţii din
Bucureşti, 2011
Verza E.F., Afectivitate si comunicare la copiii în dificultate, Bucureşti, Editura Fundaţiei Humanitas, 2004
Vrăşmaş, E. Introducerea în educaţia cerinţelor speciale., Bucureşti, Editura Credis, 2004.
*** Instruirea diferenţiată. Aplicaţii ale teoriei inteligenţelor multiple. MEC. Bucureşti. 2001