Sunteți pe pagina 1din 4

INFECTIA CU VIRUSUL EPSTEIN-BARR (EBV)

Virusul Epstein-Barr (EBV) este unul dintre cele mai raspandite virusuri umane din lume. Face
parte din familia virusurilor herpetice (virusul herpetic de tip 4) si se transmite prin fluidele din
corp, in principal prin intermediul salivei. Majoritatea persoanelor sunt contaminate cu EBV la un
moment dat pe parcursul vietii, dar nu au simptome. EBV poate provoca mononucleoza infectioasa
(denumita si “boala sarutului”) care este frecventa la adolescenti si la adultii tineri.
TRANSMITERE

Virusul Epstein-Barr (EBV) se transmite cel mai frecvent prin fluidele corporale infectate, in
special prin saliva. Mai rar, se poate transmite si prin sange si sperma in timpul contactului sexual,
prin transfuzii de sange si transplant de organe.
EBV se transmite usor prin:
 Sarut
 Folosirea in comun a periutei de dinti, paharelor sau tacamurilor pe care persoana infectata le-a
utilizat recent
 Atingerea jucariilor udate de saliva copilului infectat
 Virusul probabil supravietuieste pe obiecte cel putin pe perioada cat acestea sunt umede
Prima data cand o persoana este infectata cu EBV, poate transmite virusul in perioada lunga de
incubatie (4-7 saptamani), chiar inainte de a avea simptome si apoi pana cand simptomele dispar.
Este posibil ca anumite persoane sa transmita virusul si dupa aceea, uneori pana la 18 luni de zile.
Odata ce virusul a patruns in orrganism, va ramane intr-o stare latenta (inactiv). In cazul in care
virusul se reactiveaza, virusul poate fi transmis altor persoane, indiferent cat timp a trecut de la
infectarea initiala.

SIMPTOME
 Oboseala accentuata si stare de rau
 Febra
 Gat inflamat
 Ganglioni limfatici inflamati (adenopatie) in zona gatului si axila
 Dureri musculare
 Durere de cap (cefalee)
 Splenomegalie
 Hepatomegalie
 Rash (eruptie cutanata)
Dupa expunerea pentru prima data la virus, exista o perioada de incubatie lunga de cateva
saptamani (4-7 saptamani) pana la aparitia simptomelor, perioada in care virusul poate fi
transmis cu usurinta. Simptomele apar gradual si pot sa nu fie toate prezente. Marirea de volum a
splinei si/sau ficatului este rara si poate persista si dupa ce dispare oboseala.
Majoritatea persoanelor se infecteaza cu EBV in copilarie. Copiii nu au simptome sau simptomele
pot fi confundate cu ale altor boli specifice copilariei. In cazul adolescentilor sau adultilor,
simptomele dureaza aproximativ 2-4 saptamani. Uneori, oboseala se mentine de la cateva
saptamani la cateva luni.
Dupa infectia cu EBV virusul devine latent (inactiv) in organism toata viata. In unele cazuri, virusul
se poate reactiva, insa nu intotdeauna determina simptome. La reactivarea virusului, este mai
probabil ca simptomele sa apara daca persoana are un sistem imunitar slabit.

COMPLICATII
Posibilele complicatii ale infectiei cu EBV sunt:
 Splenomegalie (splina marita)
 Hepatomegalie (ficat inflamat si marit)
 Icter
 Anemie
 Ruptura splenica
 Amigdale mult marite de volum
 Dificultate la respiratie
 Aritmie
 Posibil risc crescut de cancer

CAND DA MERGI LA MEDIC


Rar, pot sa apara anumite complicatii care necesita sa fii consultat de urgenta de medic:
 Durere brusca, ascutita in partea stanga a abdomenului (poate sa insemne o ruptura de splina)
 Urina in cantitate redusa (semn de deshidratare)
 Dificultate la respiratie sau la inghitire
Mergi la un consult daca simptomele nu dispar in 4-6 saptamani.

DIAGNOSTIC

Diagnosticarea infectiei cu EBV poate fi o provocare, deoarece simptomele sunt similare cu ale
altor afectiuni, cum ar fi gripa sau raceala.
Infectia cu EBV poate fi confirmata cu ajutorul unor teste de sange care detecteaza anticorpii
impotriva virusului. 1 din 10 persoane are anticorpi care arata fie ca are in prezent sau a avut in
trecut o infectie cu EBV.

TRATAMENT
Nu exista tratament specific pentru infectia cu EBV.
Pentru ameliorarea simptomele pot fi folosite urmatoarele remedii:
 Lichide pentru hidrare
 Multa odihna
 Medicamente pentru durere si febra
Nu exista vaccin pentru a preveni infectia cu EBV. Te poti proteja evitand sarutul si folosirea in
comun a alimentelor sau obiectelor personale (periuta de dinti, etc.) cu persoanele infectate.

PROGNOSTIC
Prognosticul in cazul infectiei cu EBV este bun. Majoritatea celor infectati se vindeca complet in 1-3
luni.
Rar, poate apare ruptura splenica, care necesita interventie chirurgicala si care poate determina
decesul.
Desi majoritatea infectiilor raman latente, majoritatea sunt asimptomatice.

PUNCTE CHEIE

 Virusul Epstein-Barr (EBV) este un virus herpetic, raspandit in intreaga lume, si reprezinta
principala cauza a mononucleozei infectioase (faringita virala sau “boala sarutului”)
 EBV este contagios si poate fi transmis de la o persoana la alta in timpul perioadei de incubatie si
cat timp sut prezente simptomele; unele persoane pot fi contagioase pana la 18 luni
 Virusul se transmite in principal prin saliva – sarut si contactul cu obiecte contaminate cu saliva
(jucarii, cani, farfurii, periuta de dinti)
 Perioada de incubatie este de 4-7 saptamani. Virusul este inalt contagios in perioada de incubatie.
 Principalele semne si simptome sunt: oboseala, febra, dureri musculare, gat inflamat, adenopatie
cervicala si eruptia cutanata
 Complicatiile posibile sunt: splenomegalie, hepatomegalie, icter, ruptura de splina, amigdale
hipertrofice, dificultate in respiratie, aritmie si posibil risc de cancer
 Nu exista vaccin impotriva infectiei cu EBV si preventia este dificila. Riscul poate fi redus prin
evitarea contactului cu fluidele infectate si practicarea tehnicilor corecte de spalat pe maini
 Tratamentul este suportiv (odihna, hidratare, antialgice) si evitarea traumatismelor abdomnilae
(risc de ruptura de splina)
INFECTIA CU STAFILOCOC (STAPHYLOCOCCUS AUREUS) – PE SCURT
Stafilococul (Staphylococcus) este un grup comun de bacterii. Unele tipuri de stafilococi se afla in
mod normal pe pielea oamenilor si in mediu si nu cauzeaza imbolnavire. Alte tipuri, cum este
Staphylococcus aureus, pot cauza infectii grave. Sunt adesea numite simplu infectii stafilococice.

PURTATORI
Unii oameni au stafilococi pe piele sau in nas, dar nu au simptome; sunt numiti purtatori. Ei pot
insa raspandi stafilococii la alte persoane, iar acestia pot face infectia. Cei care lucreaza in spital
sau pacientii internati sunt foarte posibil sa fie purtatori.

REZISTENTA LA ANTIBIOTICE
Infectiile stafilococice sunt tratate cu numeroase antibiotice. In prezent, multe tipuri de stafilococi
au devenit rezistenti la chiar si la cele puternice antibiotice. Stafilococii care nu pot fi tratati cu
antibiotice obisnuite se numesc meticilino-rezistenti (MRSA). Acestia, alaturi de alti stafilococi
mult mai rezistenti la antibiotice, au devenit destul de raspanditi, mai ales in spitale. Aceste infectii
sunt greu de tratat.

CAUZE
Infectiile stafilococice se raspandesc usor prin:
 Atingerea unei persoane care are infectia
 Atingerea obiectelor purtatoare de stafilococi (echipamente din sala de sport, telefoane, clantele
usilor, telecomenzi, butoanele din lift).
Stafilococii infecteaza, de obicei:
 Pielea
Dar stafilococii pot intra in circuitul sangvin, infectand orice parte a corpului, precum inima
(valve) sau oasele. De asemenea, stafilococii pot sa adere la dispozitivele medicale din corp cum
sunt stimulatorul cardiac, implantele articulare sau valvele inimii.

SIMPTOME
Daca ai o o infectie stafilococica pe piele, poti avea urmatoarele simptome:
 Durere si roseata a pielii (celulita)
 Vezicule (Basici) dureroase sau care dau mancarimi, umplute cu lichid alb sau galben care se rup si
formeaza o crusta (impetigo)
 Tumefactie dureroasa umpluta cu puroi localizata sub piele (abces cutanat)
Daca ai infectie stafilococica in alta parte a corpului, poti avea urmatoarele simptome:
 Infectie a sanului: durere, roseata si abces – este frecventa la mamele care au inceput sa alapteze
de 1-4 saptamani (mastita)
 Infectie a plamanilor: febra inalta, dispnee, tuse cu sange in sputa (pneumonie)
 Infectie in sange: febra si uneori scaderea brusca a tensiunii arteriale (soc) – mai ales la cei cu
arsuri severe
 Infectia valvelor inimii: febra si dispneea (endocardita) – poate fi fatala
 Infectii ale oaselor: frisoane, febra, dureri de oase, roseata si umflaturi la nivelul pielii de deasupra
oaselor (osteomielita)

DIAGNOSTIC
Medicii recunosc usor o infectie stafilococica a pielii prin examinarea clinica. Pentru a diagnostica
o infectie stafilococica cu alta localizare, medicii vor recomanda:
 Analize de sange
 Un test al fluidelor infectate

TRATAMENT
Doctorii trateaza infectiile stafilococice cu antibiotice. In cazul in care contactezi infectia in spital,
iti vor prescrie antibiotice care actioneaza impotriva stafilococilor meticilino-rezistenti.
 Uneori, infectiile pielii pot fi tratate local, cu un unguent
 Daca infectia pielii este severa, este nevoie de tratament antibiotic administrat oral sau intravenos
 Infectiile localizate la nivelul oaselor necesita de obicei interventie chirurgicala pentru a exciza
tesutul afectat
 In cazul in care ai un abces, medicul chirurg il va sectiona si il va drena

PREVENTIE
 Spala-te frecvent pe maini cu apa si sapun sau foloseste un dezinfectant de maini
 Nu pregati sau prepara mancare pentru alte persoane daca ai o infectie stafilococica a pielii

PROTEINA C REACTIVĂ (HSCRP) ÎNALT SENSIBILĂ


Informatii generale
CRP reprezinta unul din cei mai sensibili reactanti de faza acuta. Nivelurile sale plasmatice cresc
dramatic (de 100 ori sau mai mult) dupa traumatisme severe, infectii bacteriene, inflamatii,
interventii chirurgicale sau in cursul unor proliferari tumorale.
In mod traditional, determinarea CRP a fost utilizata pentru a evalua si a monitoriza activitatea
afectiunilor inflamatorii, pentru a depista infectiile post-operatorii si respingerea grefelor2.
In ultimii ani numeroase studii epidemiologice au confirmat faptul ca pacientii cu niveluri
plasmatice bazale crescute de CRP prezinta un risc crescut de boala coronariana si infarct
miocardic. Studiile prospective desfasurate in tarile europene si SUA au furnizat rezultate
concordante in ceea ce priveste valoarea predictiva a determinarilor CRP asupra riscului
cardiovascular atat la barbati cat si la femei. Astfel, CRP este un factor de risc indirect pentru boala
coronariana, iar nivelurile crescute pot reflecta unele din urmatoarele situatii:
-o inflamatie a arterelor coronare ca raspuns la agenti infectiosi;
-severitatea raspunsului inflamator in vasele aterosclerotice;
-extinderea inflamatiei asociate cu ischemia miocardica;
-extinderea inflamatiei asociate cu necroza miocardica;
-cantitatea si activitatea citokinelor proinflamatorii circulante1.
Desi exista dovezi certe privind rolul inflamatiei in boala coronariana nu a fost stabilit pana acum
mecanismul precis al relatiei dintre nivelurile plasmatice CRP si riscul cardiovascular. O problema
ramasa inca nerezolvata este aceea daca cresterea nivelului CRP reprezinta cauza sau consecinta
bolii (probabil amandoua).
-nivelurile serice CRP se coreleaza atat cu factorii de risc cardiovascular “clasici”: fumat, varsta,
indice de masa corporala, diabet cat si cu unele variabile clinice cum ar fi: infarct miocardic in
antecedente si severitatea stenozei arterelor coronare;
-nivelurile serice CRP sunt crescute la pacientele care urmeaza terapie hormonala de substitutie;

Ca o concluzie, persoanele cu niveluri serice CRP care depasesc in mod sustinut 1 mg/L prezinta un
risc crescut de infarct miocardic.
-riscul crescut al persoanelor cu nivel CRP ridicat este evident pe termen lung si este independent
de alti factori de risc cardiovascular cum ar fi hiperlipemia si fumatul;

Cercetarile indica faptul ca persoanele care prezinta niveluri CRP crescute trebuie sa intrerupa
fumatul, sa scada in greutate, sa reduca valorile tensiunii arteriale, sa practice exercitii fizice si sa
urmeze o dieta echilibrata, indiferent de nivelul colesterolului seric. In plus, se crede ca terapia cu
statine poate fi utila in scaderea nivelurilor CRP1.