2.

functii (rolul)

Legile prevăzute de codul penal susţin apărarea ordinii sociale şi de drept nu numai
prin indicarea conduitei inţeleasă în mod general ca fiind normalitate, dar şi prin aplicarea
unor sancţiuni împotriva actelor specifice de natură individuală, antisocială a anumitor
membrii ai societăţii. Sancţiunile inscrise in codul penal reprezintă modalităţi de constrangere
ce depind de săvârşirea faptelor interzise de codul actual in vigoare, avand ca scop direct
restabilirea ordinii si sigurantei publice prin protejarea drepturilor sociale. Aceste pedepse
sunt aplicabile in cazul condamnarii inculpatului si constau în privaţiuni şi îngrădiri

Sancţiunile de drept penal trebuie astfel alese şi aplicate astfel încât să fie apte să
realizeze funcţiile lor sociale: funcţia preventivă şi funcţia educativă.

Sistemul normelor cu caracter penal are stabilit ca scop bine definit actiunea de
preventie respectiv preintampina executarea infractiunilor. Profesorul I. Oancea[1] deineşte
dreptul execuţional penal ca fiind ramura de drept alcătuită din totalitatea normelor juridice
prin care se reglementează relaţiile sociale privind executarea sancţiunilor de drept penal, în
scopul asigurării unei inluenţări educative eiciente a acelor persoane supuse executării, în
scopul prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni şi al apărării ordinii de drept.

[1] I. Oancea, Drept execuţional penal, Ed. All Beck, Bucureşti, 1998, p. 8-9

Pentru realizarea funcţiilor individualizării pedepselor prevederea acestor sancţiuni

este absolut necesară atât în cazul raporturilor juridice penale de conformare, cât şi în cazul
celor de conflict. În cazul raporturilor juridice de conformare, prevederea în norma de
incriminare a acestor sancţiuni penale are rolul de a exprima gravitatea abstractă a faptei
interzise şi aratând puterea cu care avertismentul, prin textul de lege în intensitatea lui, o
adresează celor ce nu vor respecta conduita sociala reglementata de prevederile codului penal,
norma ce atrage odata cu nerespectarea o pedepasa.
Prin această înscriere, prevedere a sancţiunilor penale în normele penale se asigură
fără constrângere a ordinii de drept în cadrul raporturilor juridice penale de conformare.
În acest mod se realizează funcţia preventivă a legii penale care constituie cel mai
important aport al sancţiunilor penale la asigurarea ordinii de drept. În cadrul raporturilor
juridice penale de conflict persoana care a nesocotit sau încălcat norma juridică penală este
trasă la răspundere penală prin determinarea concretă şi aplicarea sancţiunilor penale
prevăzute de norma încălcată. În acest din urmă caz, ordinea de drept se realizează prin
constrângere, adică prin aplicarea şi executarea sancţiunilor prevăzute de lege.
Sancţiunile de drept penal constituie, alături de infracţiune şi răspunderea penală cea
de a treia instituţie fundamentală a dreptului penal. În relaţia existentă între aceste instituţii
sancţiunea este o consecinţă inevitabilă a răspunderii penale, iar răspunderea penală este
urmarea necesară a infracţiunii săvârşite, acestea având între ele o relaţie de tip cauză-efect.
I. Oancea, Drept penal. Partea generală, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti 1971,
p.191.

În realizarea scopului său, dreptul execuţional penal este chemat să îndeplinească

anumite sarcini sau funcţii, în calitate de instrument al politicii penale. Aceste funcţii sunt:

 realizarea scopului procesului penal;

 conformarea la principiile fundamentale ale dreptului execuţional penal,
adică „executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze suferinţe fizice şi nici
să înjosească persoana condamnatului”;
 reeducarea celor condamnaţi prin forma şi modurile de executare a
pedepselor;
 pregătirea pentru reintegrare în muncă şi societate a celor condamnaţi şi
liberaţi definitiv.

Ioan Marcel Rusu, Drept execuţional penal, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2007, p.6-7.

Pe lângă funcţia de prevenţie, dreptul execuţional penal are drept scop deosebit,
apărarea valorilor sociale, anume a ordinii de drept, prin reeducarea persoanelor condamnate
cu ocazia executării pedepselor de drept penal privative sau neprivative de libertate. Scopul
dreptului execuţional penal este stipulat în art. 3 din Legea nr. 254/2013:

„(1) Scopul executării pedepselor şi a măsurilor educative privative de libertate este

prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.”

În primul articol al legii in vigoare ce reglementează modalitatea de executare a

pedepselor legiuitorul ne prezintă primul rol pe care dreptul executional penal îl indeplineşte
şi anume functia de prevenţie în vederea intimidării individului prin aplicarea sancţiunilor din
codul penal pentru fapta delictuala comisă.

„(2) Prin executarea pedepselor şi a măsurilor educative privative de libertate se

urmăreşte formarea unei atitudini corecte faţă de ordinea de drept, faţă de regulile de
convieţuire socială şi faţă de muncă, în vederea reintegrării în societate a deţinuţilor sau
persoanelor internate.”

În cel de-al doilea articol al legii 254/2013 legiuitorul vrea sa realizeze reeducarea
infractorului prin aplicarea corecta a masurilor aplicate in urma condamnării de către instanţă
astfel încât vizează „formarea unei atitudini corecte faţă de ordinea de drept” în scopul
„reintegrării în societate a deţinuţilor sau persoanelor internate.”

În ceea ce priveşte pedepsele neprivative de libertate avem la indemna Legea nr.

253/2013 unde legiuitorul de asemenea a reglemntat şi a specificat în art. 3scopul pe care
pedepsele penale, fie ele privative sau neprivative de libertate il au.

„(1) Prin reglementarea executării pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri

prevăzute la art. 1 se urmăreşte asigurarea echilibrului dintre protecţia societăţii prin
menţinerea ordinii de drept, prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, şi menţinerea în
comunitate a persoanei care a comis una sau mai multe fapte prevăzute de legea penală.

(2) Scopul măsurilor procesuale prevăzute la art. 1 lit. g) este asigurarea bunei
desfăşurări a procesului penal, împiedicarea sustragerii inculpatului de la urmărirea penală sau
de la judecată ori prevenirea săvârşirii de infracţiuni, în condiţiile promovării unor măsuri
alternative la arestarea preventivă”.

Diferit fata de legea 254/2013, in alineatul 2 al prezentei legi funcţia reeducarii nu

există considerandu-se ca este indeplinita doar prin aplicarea unei condamnari ci nu ca o
masura de prevenţie impotriva sustragerii faptuitorului.