Modulul 1

DEFINIREA CONCEPTELOR DE BAZĂ ALE UNUI SISTEM DE

CALCUL

Definiţia sistemului de calcul

Un sistem de calcul (calculator) este un ansamblu de componente de două tipuri :
 Hardware = componente fizice şi tehnice cu ajutorul cărora datele se pot
culege, verifica, transmite, stoca şi prelucra (componentele care pot fi atinse).
 Software = programe, proceduri, rutine care controlează funcţionarea corectă şi
eficientă a elementelor hard (se mai numesc componente logice, deoarece nu
au substanţă).

COMPONENTELE HARDWARE ALE UNUI SISTEM DE CALCUL

Un calculator este alcătuit din unitatea centrală şi dispozitivele periferice. Unitatea

centrală este asamblată într-o carcasă metalică şi conţine un număr de componente care
realizează funcţiile de bază ale calculatorului. Din structura unităţii centrale fac parte:
 placa de bază
 microprocesorul
 memoria internă
 plăcile de extensie
 dispozitivele de memorare

Placa de bază (motherboard)

Conţine circuite electronice pentru integrarea tuturor componentelor calculatorului
într-un ansamblu cu funcţionare corectă. Pe placa de bază se amplasează
microprocesorul, memoria internă şi plăcile de extensie. Cele mai importante componente
ale plăcii de bază sunt: soclul pentru microprocesor, controller-ul de intrare-ieşire, soclurile
pentru memorie, sloturile pentru extensie (conectori ai plăcii de bază care permit legarea
unor dispozitive pe magistrala sistemului), chipset-ul (set de circuite adiţionale care permit
funcţionarea corectă a microprocesorului),
BIOS-ul, memoria cache, ceasul şi altele.

Microprocesorul
Denumit unitatea centrală de prelucrare(CPU=Central Processing Unit) este
„creierul calculatorului”, unde sunt prelucrate datele. Microprocesorul este un circuit
integrat care execută instrucţiunile unui program, împreună cu datele corespunzătoare
instrucţiunilor. Atât datele cât şi instrucţiunile se găsesc în memoria internă.
Microprocesorul este alcătuit din trei module:
 unitatea aritmetico-logică : are rolul de a efectua operaţiile aritmetice şi logice
 unitatea de intrare-ieşire : asigură comunicaţia dintre microprocesor şi restul
calculatorului. Există două magistrale interne prin care aceasta comunică cu restul
componentelor: magistrala de date şi magistrala de adrese. Pe aceste magistrale
circulă date, comenzi şi instrucţiuni a căror viteză de deplasare depinde de doi factori:
lăţimea magistralei( 8 biţi, 16 biţi, 32 biţi, 64 biţi sau 128 biţi) şi frecvenţa de tact a
procesorului.
 unitatea de control : coordonează întreaga activitate a microprocesorului.
O caracteristică importantă a microprocesorului este frecvenţa de lucru (tact). Frecvenţa
de tact reprezintă numărul de paşi de lucru pe care ăi poate face procesorul într-o
secundă. Frecvenţa se măsoară în herţi (Hz). Frecvenţa procesoarelor actuale este de
ordinul gigaherţilor (GHz).

Memoria
Memoria este de două tipuri: memoria internă şi memoria externă. Memoria internă
este utilizată pentru stocarea temporară a datelor şi programelor, pe timpul execuţiei lor.
Memoria externă este aceea care foloseşte dispozitive de stocare (memorare) a datelor,
cum ar fi: hard disk-ul, discheta, compact discul (CD), DVD, Flash-ul pe USB.

Memoria internă
Memoria internă este utilizată pentru stocarea temporară a datelor şi programelor,
pe timpul execuţiei lor. Datele care circulă în calculator sunt în format binar (simbolurile 0
şi 1), deci şi stocarea lor în memoria internă se face în acelaşi format.
Memoria internă este de două tipuri:
 memoria RAM (Random Access Memory) – conţine
programele care sunt în execuţie şi datele asociate
acestora. Este o memorie volatilă – conţinutul ei se
pierde atunci când calculatorul este deconectat de la
reţeaua electrică.
 memoria ROM (Read Only Memory) – conţine date nevolatile pe care nu putem
decît să le citim. Datele din memoria ROM sunt înscrise o singură dată,
nemaiputând fi modificate, cât timp se utilizează calculatorul în cauză. Această
caracteristică o face adecvată pentru păstrarea unor informaţii nevolatile, conţinute
în BIOS (Basic Input Output System), de exemplu secvenţe de program executate
în procedura de pornire a calculatorului.
Memoria cache este un mediu de stocare de mare viteză, putând fi încorporată în
microprocesor (cache intern) sau o porţiune din memoria principală sau o componentă
independentă montată pe placa de bază (cache extern). Prezenţa memoriei cache asigură
un plus de performanţă calculatorului.
Memoria virtuală reprezintă totalul memoriei care poate fi folosită de calculator–
internă sau de pe hard disk – dar care se accesează ca şi cum ar fi memorie internă.

Unităţi de măsură a memoriei

Unitatea elementară de măsură a memoriei este bit-ul (binary digit). Un bit poate
memora o singură cifră binară (0 sau 1).
Byte-ul (octet-ul) = cea mai mică unitate adresabilă de către microprocesor.
1 Byte = 8 biţi
1 KB (KiloByte) = 210 Byţi (octeţi) = 1024 Byţi(octeţi)
1 MB (MegaByte) = 210 KB = 220 octeţi
1 GB (GigaByte) = 210 MB = 220 KB = 230 octeţi
1 TB (TerraByte) = 210 GB = 220 MB = 230 KB = 240 octeţi

Plăcile de extensie
1. Placa grafică – are rolul de a face posibilă afişarea imaginilor pe monitor. Este
înzestrată cu microprocesor propriu pentru efectuarea anumitor operaţii, numit
accelerator grafic şi cu memorie proprie, numită memorie video. Imaginea afişată pe
ecran este formată dintr-un ansamblu de mici suprafeţe pătrate, numite pixeli. Numărul
pixelilor care sunt afişaţi pe ecran se numeşte rezoluţie.
2. Placa de sunet – are rolul de a converti informaţia binară în informaţie analogică
necesară boxelor pentru redarea sunetelor, sau invers, preia informaţia analogică şi o
transformă în informaţie binară.
3. Placa de reţea – cu ajutorul plăcilor de reţea se realizează cuplarea calculatoarelor la
o reţea.

Sursa de alimentare
Calculatoarele funcţionează prin utilizarea tensiunii continue. Sursa, componentă
care se găseşte în interiorul unităţii centrale, are rolul de a transforma tensiunea
alternativă, furnizată de reţeaua electrică, în tensiune continuă necesară calculatorului.

Dispozitive de memorare

Hard disk-ul – este principalul dispozitiv de stocare a datelor şi

programelor. Este un suport magnetic. Fizic, este alcătuit din mai multe
suprafeţe circulare, plasate în jurul unui ax. Un cap de citire/scriere
multiplu se deplasează deasupra lor, permitând astfel accesul direct la
informaţie. Pe fiecare suprafaţă se scrie pe ambele părţi. Fiecare
suprafaţă este organizată în piste, iar pistele sunt împărţite în sectoare. Caracteristicile
tehnice ale unui hard disk sunt: capacitatea de stocare, timpul de acces la date şi viteza
de transmitere a datelor.

Discheta (floppy disk) – dispozitiv magnetic de stocare portabil. Este

formată dintr-o suprafaţă acoperită cu oxid de fier care memorează
informaţia prin magnetizare. Ea este protejată de un înveliş de plastic.
Dischetele sunt scrise / citite cu ajutorul unităţii de dischetă.
Capacitatea de memorare = 1.44 MB.

CD-ul (Compact Disc)– este un suport optic de stocare a datelor, ce permite memorarea
unei cantităţi mari de date, la viteze apreciabile. Pentru memorare se
foloseşte tehnologia laser. Pentru citirea CD-urilor se foloseşte unitatea
de CD-ROM (Compact Disc Read Only Memory), iar pentru
inscripţionarea CD-urilor se foloseşte unitatea de CD-RW (Compact Disc
ReWritable).

DVD-ul (Digital Video Disc sau Digital Versatile Disc) – suport optic de stocare a datelor,
asemănător CD-ului, dar cu capacitate de memorare mult mai mare.

Memorii flash – sunt memorii speciale, portabile, de capacităţi de

memorare cuprinse între 32 MB şi câţiva GB folosite pentru
stocarea şi transportul datelor. Dispozitivul de stocare care poate fi
conectat la calculator prin interfaţa USB se numeşte Flash Pen Drive USB.

Dispozitive periferice
Dispozitivele periferice sunt de trei tipuri:
 dispozitive de intrare – cu ajutorul lor utilizatorul introduce date şi dă comenzi
calculatorului
 dispozitive de ieşire – sunt folosite pentru a pune la dispoziţia utilizatorului rezultatele
prelucrărilor efectuate cu ajutorul calculatorului
 dispozitive de intrare/ieşire

Dispozitive periferice de intrare

Tastatura – este cel mai important dispozitiv de intrare prin care se
transmit calculatorului datele ce vor fi prelucrate şi anumite
comenzi. O tastatură standard cuprinde mai multe grupe de taste:
taste alfanumerice (pentru introducerea textului), taste
numerice (pentru introducerea datelor numerice), taste de
deplasare, taste funcţionale (au anumite funcţii în cadrul
diferitelor programe), taste speciale (Enter, Tab, CapsLock, Shift, Ctrl, Alt, Del, Backspace,
PrintScreen, Pause, Esc).

Mouse-ul – controlează deplasarea cursorului pe ecranul monitorului şi

selectează comenzile din cadrul programelor conduse prin meniuri. Este un
echipament care poate fi deplasat pe o suprafaţă plată. Este prevazut cu
două sau trei butoane.
Există mouse-uri mecanice (prevazute cu bilă prin care se înregistrează
mişcarea mouse-ului) şi optice (roulul bilei este
preluat de fotocelule).

Scanner-ul – dispozitiv care poate prelua textele sau imaginile

tipărite pe hârtie, transformându-le într-un format prelucrabil cu
ajutorul unor aplicaţii speciale. Imaginile obţinute prin scanare se
salvează pe discul calculatorului sub formă de fişiere-imagine de tip:
bmp, jpg, gif etc.

Joystick-ul – este o manetă care se mişcă în toate direcţiile, controlând

astfel, deplasarea cursorului. Este asemănător mouse-ului, cu deosebirea
că în cazul mouse-ului mişcarea cursorului încetează odată cu încetarea
deplasării, în timp ce, în cazul joystick-ului, cursorul continuă să se
deplaseze în direcţia în care acesta este îndreptat, încetând doar în
momentul în care se revine în poziţia iniţială (de repaos). Este utilizat în
special la
jocurile pe calculator.

Touchpad-ul – este o suprafaţă mică sensibilă la atingere, folosită ca

dispozitiv de indicare a poziţiei la unele calculatoare portabile.
Deplasarea cursorului pe ecran se face prin mutarea degetului pe
touchpad.

Light pen-ul – dispozitiv care, prevalându-se de un detector sensibil la

lumină, este folosit pentru selectarea obiectelor de pe ecarnul
calculatorului, prin indicarea directă a obiectelor.
Trackball-ul – este un echipament de intrare care poate fi
asemănat cu un mouse aşezat pe spate, întrucât deplasarea
cursorului se face prin rotirea bilei şi nu prin deplasarea
echipamentului, reducând suprafaţa de lucru. Cu acest dispozitiv erau
prevazute primele calculatoare portabile.

Microfonul – este utilizat pentru înregistrarea şi digitizarea sunetelor cu

ajutorul calculatorului. Este conectat la placa de sunet. Poate fi utilizat în
telefonia prin internet sau la introducerea comenzilor verbale, dacă interfaţa
calculatorului permite aşa ceva.

Camera digitală – are aspectul unui aparat de fotografiat clasic.

Obiectivul aparatului proiectează imaginea pe un plan care
sesizează intensităţile luminoase reflectate şi convertesc semnalul
recepţionat în coduri digitizate pe care le stochează în memoria
aparatului. Imaginile astfel obţinute pot fi descărcate ulterior pe hard
discul calculatorului.

Webcam-ul – dispozitiv folosit pentru transmiterea imaginilor.

Dispozitive periferice de ieşire

Monitorul - este dispozitivul standard de ieşire. Există două tipuri
de monitoare:

- monitoare cu tub catodic (CRT) – iamginea se

formează pe suprafaţa unui tub cu raze catodice
pe acelaşi principiu cu imaginea televizoarelor.

- monitoare cu cristale lichide (LCD) – această tehnologie se bazează pe

o soluţie cu cristale lichide aşezată între două straturi de material polarizat. La trecerea
curentului prin acest lichid, cristalele se aşază astfel încât opresc sau permit trecerea
luminii.

Imprimanta – este dispozitivul folosit pentru afişarea pe suport de hârtie a textelor şi

imaginilor. În funcţie de tipul lor, imprimantele pot lista alb- negru
sau color. În funcţie de tehnologia utilizată, imprimantele pot fi:
- matriciale (cu ace)
- cu jet de cerneală
- laser

Plotter-ul – este o imprimantă care listează pe formate de hârtie mari (A2,

A1, A0). Este de mare utilitate în domenii cum ar fi: arhitectura, construcţii
etc.

Boxele – sunt folosite pentru redarea sunetelor, fiind legate la placa

de sunet. Sunt utile în cazul aplicaţiilor multimedia.
 Dispozitive periferice de intrare/ieşire
Modemul – dispozitiv ce permite calculatorului să transmită informaţii pe liniile de
comunicaţie. Rolul lui este de modulator-demodulator, adică modulează
semnalul digital transformându-l în semnal analogic,
respectiv demodulează semnalul analogic sosit pe linia
telefonică, transformându-l în semnal digital utilizabil
de calculator. Modemul poate fi intern sau extern. De obicei, pentru
comunicare sunt folosite dispozitive de fax-modem, care au rolul de fax şi
de modem.

Touch screen-ul – este un ecarn acoperit cu o folie transparentă

rezistentă şi sensibilă la atingere. Selectarea elementelor de pe ecran se
face cu ajutorul degetelor.

Multifuncţionalele – echipamente care înglobează imprimantă,

scanner, copiator şi fax-modem.

TIPURI DE CALCULATOARE
Există patru tipuri de calculatoare:
 calculatoare personale
 minicalculatoare
 calculatoare „mainframe”
 supercalculatoare

Calculatoare personale (PC)

Se mai numesc şi microcalculatoare. Au dimensiuni reduse, unele fiind chiar
portabile. Ele pot fi conectate in reţea, devenind utile în realizarea unor aplicaţii distribuite.
După modul în care sunt ansamblate, se disting următoarele tipuri de calculatoare
personale:

Desktop – carcasa unităţii centrale este amplasată orizontal pe birou.

Tower – carcasa unităţii centrale este amplasată vertical.

Laptop, notebook – calculator personal portabil,

construit dintr-o singură unitate, unde unitatea centrală este îmbinată
cu tastatura, mouse-ul, iar afişajul este cu cristale lichide. Are o sursă
de alimentare independentă pe termen limitat (2-5 ore), dar poate fi
alimentat şi de la priză.

Personal Digital Assistant (PDA) – microcalculatoare speciale, de

dimensiuni foarte reduse (pot fi ţinute într-o mână), având o greutate de câteva
sute de grame. Sunt denumite diferit, în funcţie de fabricant (PocketPC,
 palmOne, Handhelds). Sunt utilizate pentru stocarea numelor, adreselor şi a altor
informaţii pentru corespondenţa prin fax şi e-mail.

Minicalculatoare
Minicalculatoarele sunt calculatoare create pentru realizarea unor aplicaţii
specializate: aplicaţii multiutilizator, programarea maşinilor cu comandă numerică,
realizarea unor aplicaţii în domeniul automatizărilor industriale, schimburi masive de date
între sisteme de calcul dispersate geografic etc. Unitatea centrală a minicalculatoarelor
este mai complexă, structural şi funcţional, decât a calculatoarelor personale.

Calculatoare „mainframe”
Prin caracteristicile constructive şi performanţe, aceste tipuri de calculatoare sunt
situate între minicalculatoare şi supercalculatoare. Aceste calculatoare au apărut primele.
Au procesorul deosebit de complex, memorie internă de capacitate mare, sistem de
intrare/ieşire foarte dezvoltat, orientat pe gestionarea staţiilor de lucru şi a altor servere de
capacităţi mai reduse, permiţând accesul multiutilizator. Acest tip de calculatoare necesită
condiţii speciale de instalare, alimentare şi întreţinere, ceea ce conduce la costuri ridicate
de utilizare.

Supercalculatoare
Numite si transputere, sunt cele mai puternice tipuri de calculatoare electronice.
Sunt caracterizate de complexitatea remarcabilă a unităţilor centrale (procesorul poate fi
compus dintr-un număr mare de microprocesoare), viteza de lucru foarte mare (peste 1
bilion de instrucţinuni /secundă), suportă calcul paralel, programare paralelă. Costurile
sunt ridicate, direct proporţionale cu performanţele lor. Sunt folosite intens in domenii care
necesită prelucrări ale datelor de mare complexitate, cum ar fi: programele spaţiale,
reactoarele nucleare, proiectarea navelor şi aeronavelor, meteorologie, seismologie etc.

SISTEME DE OPERARE
Un sistem de operare, prescurtat SO (engleză Operating system, prescurtat OS),
reprezintă un produs de tip software care este parte componentă a unui sistem,
echipament sau aparat computerizat, și care se ocupă de gestionarea și coordonarea
activităților acestuia. Sistemul computerizat poate fi un computer, o stație de lucru
(workstation), un server, un PC, un notebook, un smartphone, un aparat de navigație
rutieră sau și un alt sistem cu "inteligență" proprie. Sistemul de operare joacă și rolul de
gazdă pentru aplicațiile care rulează pe echipamentul (hardware-ul) respectiv.

Exemple de sisteme de operare:

 BSD
 BS2000, BS3000
 BeOS
 DOS, PC-DOS, MS-DOS
 Linux, AIX, HP-UX
 Mac OS
 OSEK-VDX
 Solaris
 Ubuntu
 UNIX
 webOS
 Windows
 z/OS
Funcţiile unui sistem de operare
Principalele funcţii ale unui sistem de operare sunt:
 controlul execuţiei proceselor
 alocarea eficientă a resurselor fizice şi logice
 facilitarea dezvoltării de noi aplicaţii
 facilitarea gestiunii eficiente a datelor de către utilizatori
 asigurarea unei interfeţe între utilizator şi sistemul de calcul

Clasificarea sistemelor de operare

 monotasking – execută un singur program (task) la un moment dat, realizând
două funcţii de bază:
 încărcarea şi execuţia programelor
 asigurarea unei interfeţe cu dispozitivele periferice
 multitasking – pe lângă cele două funcţii de bază, asigură suplimentar
partajarea timpului între programele care se execută şi gestiunea alocării
resurselor sistemului.

Exemple de sisteme de operare:

 monotasking: MS-DOS (MicroSoft – Disk Operating System), AppleDOS
 multitasking: UNIX, LINUX (versiune a UNIX-ului), Windows cu toate versiunile lui

INTERFAŢA GRAFICĂ CU UTILIZATORUL

Comunicarea dintre utilizator si aplicatie se face prin interfata utilizator. Forma cea
mai simpla de comunicare, dar nu si cea mai comoda pentru utilizator, este cea in mod
text. In acest caz, utilizatorul comunica cu calculatorul printr-un terminal de la care
introduce mesajele pentru calculator sub forma de siruri de caractere (de la tastatura sau
dintr-un fisier de intrare), iar rezultatele le primeste pe ecran sau la imprimanta de
asemenea sub forma de text. La inceputul dezvoltarii informaticii acesta era unicul mod de
comunicare intre utilizator si calculator.

In prezent, comunicarea intre utilizator si calculator se face, de regula prin

intermediul unei interfete utilizator grafice (engleza: Graphical User Interface - GUI):
pe ecranul statiei de lucru apar una sau mai multe ferestre, care contin diferite obiecte
grafice: meniuri, butoane, casete de dialog, pictograme etc. Pentru a transmite aplicatiei o
comanda, utilizatorul foloseste un mouse cu care selecteaza unul din obiectele de pe
ecran si actioneaza unul din butoanele mouse-ului. Cele mai raspandite interfete grafice
utilizator sunt in prezent Windows ( a firmei Microsoft), XWindow (pentru sistemele de
operare Unix sau Linux) si cea a sistemului de operare al calculatoarelor Macintosh (a
firmei Apple).
 SECURITATE ŞI COPYRIGHT
SECURITATEA INFORMAŢIEI

Securitatea datelor este un lement cheie atunci când se lucrează cu informaţii foarte
importante. De aceea, persoanele care, prin natura funcţiilor pe care le ocupă, ajung în contact
cu aceste date, trebuie să fie instruite asupra modului în care trebuie manipulate aceste date
pentru a nu aduce atingere intereselor firmei sau organizaţiei prin publicarea lor
neintenţionată. Astfel, managementul unei firme sau organizaţii este dator, printre altele, să
definească şi cadrul în care se utilizează datele datele secrete ale firmei, precum şi o serie de
politici de asigurare a securităţii datelor.

Metode de asigurare a securităţii datelor :

 restricţionarea accesului fizic la calculator (incinte închise, utilizarea cheilor)
 restricţionarea accesului logic la date printr-un sistem de drepturi şi de parole specific
fiecărui utilizator
 protejarea serverelor şi staţiilor prin firewall, atunci când este vorba despre lucrul în reţea
 realizarea copiilor de siguranţă (back-up)
 criptarea fişierelor importante
 utilizarea sistematică a programelor antivirus
 folosirea sistemelor de alimentare UPS(Uninterruptible Supply) ce asigură, în cazul
căderilor de tensiune, o continuitate de aproximativ 5-30 minute, timp în care se pot salva
datele şi se poate opri corect calculatorul.

Back-up
Back-up = copie de siguranţă a datelor importante pe un suport de memorare (discheta,
CD, DVD, memorii flash).
Se obişnuieşte şi efectuarea de back-up-uri ale sistemului, ceea ce constă în copierea
fişierelor de pe dispozitivul de stocare al sistemului (hard disc), în ideea de a avea copii în caz
de defectare a acestuia.
Copierea poate fi făcută săptămânal, zilnic sau chiar de mai multe ori pe zi, în funcţie
de importanţa şi dinamica datelor respective.

Viruşii calculatoarelor
Viruşii calculatoarelor sunt programe create de oameni cu scopul de a provoca
disfuncţii în procesul de utilizare a calculatoarelor. Pe lângă capacitatea de a provoca aceste
disfuncţii (care merg de la îngreunarea funcţionării unui calculator până la aducerea acestuia
în starea în care nu mai poate fi utilizat), viruşii mai au şi capacitateade a se replica (clona) cu
mare rapiditate.
Viruşii pot provoca „infectarea” unui calculator, folosindu-se în acest scop de
capacitatea lor de a folosi alte programe executabile sau sectorul de boot al sistemului, ca
rampă de încărcare în memorie, cu scopul de a infecta toate programele încărcate în memorie
ulterior.
Viruşii pot provoca : anomalii în funcţionarea programelor utilizator, anomalii în
funcţionarea sistemului de operare, distrugeri de fişiere, corupere de documente sau baze de
date etc.
Viruşii pot ajunge într-un calculator în diverse moduri : de pe dischete, CD-uri sau alte
dispozitive de stocare ce pot conţine programe deja virusate sau prin descărcarea diverselor
programme sau fişiere din Internet.
 Se recomandă ca sistemul să fie prevăzut cu un program antivirus ; programele
antivirus detectează programele sau documentele virusate, atenţionând utilizatorul de
prezenţa lor şi lăsându-l pe acesta să decidă într-o astfel de situaţie (distrugerea programului
sau documentului descărcat şi virusat, dezinfectarea programului sau documentului, atunci
când programul antivirus este capabil să facă acest lucru).
Pentru a evita contaminarea cu viruşi, se recomandă :
 instalarea unui program antivirus eficient şi cât mai recent, cu ajutorul căruia se pot depista
şi elimina tentativele de virusare
 procurarea sistematică a ultimei versiuni a programului antivirus pentru o mai bună
protecţie împotriva viruşilor
 scanarea sistematică a fişierelor sistemului
 scanarea tuturor dischetelor, CD-urilor, fişierelor primite prin e-mail înainte de utilizare
 evitarea executării programelor necunoscute

MODALITĂŢI DE DISTIBUIRE A SOFT-ULUI

Logica valorificării proprietăţii intelectuale în informatică îmbracă forme particulare.

Astfel, se întâlnesc exemple de producători de soft care, din motive temeinice, susţin
promovarea gratuită a unui produs pe piaţă.
Produse shareware – produse informatice care pot fi distribuite de producător gratuit sau
contra unei sume modice. Aceste programme pot fi copiate şi transmise altor utilizatori, fără
acordul producătorului, dar folosirea regulată a produsului atrage după sine o înregistrare şi o
plată modică (pentru care de obicei se asigură upgrade şi asistenţa tehnică a produsului
respectiv).
Produse freeware – produse informatice care sunt protejate de dreptul de autor, dar sunt
distribuite gratis de autor. Intrarea în posesia unui produs freeware nu înseamnă dreptul de a
vinde sau distribui acest produs, fără acordul autorului.
Produse licenţiate – produse ce sunt sub incidenţa licenţei ; sunt achiziţionate de la firma sau
persoana care le-a creat, contra unei sume de bani. În general, acest drept este valabil doar
pentru un singur calculator. Dacă se doreşte instalarea produslui pe mai multe calculatoare se
va cumpăra o licenţă specială. Evident, licenţa acordă dreptul de utilizare a produsului, nu
dreptul de comercializare sau distribuire a acestuia.

LEGISLAŢIE ÎN DOMENIUL IT

Copyright-ul (dreptul de autor)

Copyright-ul reprezintă modalitatea legală prin care se protejează lucrările literare,
ştiinţifice, artistice sau de orice altă natură, publicate sau nu, cu condiţia ca aceste lucrări să
aibă o formă tangibilă.

Protejarea datelor în legislaţia românescă – extrase din Legea nr. 8/1996 privind
Drepturile de Autor şi Drepturile Conexe
Este o lege care reglementează, în România, într-un spirit apropiat de abordările altor
legi similare din ţările europene, modul de manifestare a proprietăţii intelectuale şi a drepturilor
ce decurg din aceasta.
În industria soft-ului principala problemă care trebuie să fie reglementată şi cunoscută
de către utilizatorii de produse informatice este problema dreptului de autor.
Art. 30, cap. 5
Drepturile patrimoniale asupra programelor pentru calculator durează tot timpul vieţii autorului,
iar după moartea acestuia se transmit prin moştenire, potrivit legislaţiei civile, pe o perioadă de
50 de ani.

Art. 72, cap. 9

(1) Prin prezenta lege, protecţia programelor pentru calculator include orice expresie a unui
program, programele de aplicaţie şi sistemele de operare, exprimate în orice fel de limbaj,
fie în cod sursă sau cod obiect, materialul de concepţie pregătitor, precum şi manualele.
(2) Ideile, procedeele, metodele de funcţionare, conceptele matematice şi principiile care stau
la baza oricărui element dintr-un program pentru calculator, inclusiv acelea care stau la
baza interfeţelor sale, nu sunt protejate.

Art. 73, cap. 9

Autorul unui program pentru calculator beneficiază în mod corespunzător de drepturile
prevăzute de prezenta lege, în partea I a prezentului titlu, îndeosebi de dreptul exclusiv de a
realiza şi de a autoriza :
a) Reproducerea permanentă sau temporară a unui program, integral sau parţial, prin
orice mijloc şi sub orice formă, inclusiv în cazul în care reproducerea este determinată
de încărcarea, afişarea, transmiterea sau stocarea programului pe calculator
b) Traducerea, adaptarea, aranjarea şi orice alte transformări aduse unui program pentru
calculator, precum şi reproducerea rezultatului acestor operaţiuni, fără a prejudicia
drepturile persoanei care transformă programul pentru calculator
c) Difuzarea originalului sau a copiilor unui program pentru calculator sub orice formă,
inclusiv prin închiriere.

Art. 74, cap. 9

În lipsa unor convenţii contrare, drepturile patrimoniale de autor asupra programelor pentru
calculator, create de unul sau de mai mulţi angajaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau
după instrucţiunile celui care angajează, aparţin acestuia din urmă.

Art. 75, cap. 9

În lipsa unei convenţii contrare, printr-un contract de utilizare a unui program pentru calculator
se prezumă că :
a) utilizatorului i se acordă dreptul neexclusiv de utilizare a programului pentru calculator
b) utilizatorul nu poate transmite unei alte persoane dreptul de utilizare a programului
pentru calculator
c) cesiunea dreptului de utilizare a unui program pentru calculator nu implică şi transferul
dreptului de autor asupra acestuia.

Art. 76, cap. 9

În lipsa unei convenţii contrare, nu sunt supuse autorizării titularului dreptului de autor actele
prevăzute la art. 73 lit. a) şi b), dacă acestea sunt necesare pentru a permite dobânditorului să
utilizeze programul pentru calculator într-un mod corespunzător destinaţiei sale, inclusiv
corectarea erorilor.

Art. 77, cap. 9

a) Utilizatorul autorizat al unui program pentru calculator poate face, fără autorizarea
autorului, o copie de arhivă sau de siguranţă, în măsura în care aceasta este necesară
pentru asigurarea utilizării programului.
 b) Utilizatorul autorizat al copiei unui program pentru calculator poate, fără autorizarea
titularului dreptului de autor, să observe, să studieze sau să testeze funcţionarea
acestui program, în scopul de a determina ideile şi principiile care stau la baza oricărui
element al acestuia, cu ocazia efectuării oricăror operaţiuni de încărcare în memorie,
afişare, conversie, transmitere sau stocare a programului, operaşiuni pe care este în
drept să le efectueze.
c) Dispoziţiile art. 10 lit. e) din prezenta lege nu se aplică programelor pentru calculator.

Art. 78, cap. 9

Autorizarea titularului dreptului de autor este obligatorie atunci când reproducerea codului sau
traducerea formei acestui cod este indispensabilă pentru obţinerea informaţiilor necesare
interoperabilităţii unui program pentru calculator cu alte programme pentru calculator, dacă
sunt îndeplinite următoarele condiţii :
a) actele de reproducere şi de traducere sunt îndeplinite de o persoană care deţine dreptul
de utilizare a unei copii a programului sau de o persoană care îndeplineşte aceste
acţiuni în numele celei dintâi, fiind abilitată în acest scop
b) informaţiile necesare interoperabilităţii nu sunt uşor şi rapid accesibile persoanelor
prevăzute al lit. a) a prezentului articol
c) actele prevăzute la lit. a) a prezentului articol sunt limitate la părţile de program
necesare interoperabilităţii.

Art. 79, cap. 9

Informaţiile obţinute prin aplicarea art. 78:
a) nu pot fi utilizate în alte scopuri decât realizarea interoperabilităţii programului pentru
calculator, creat independent
b) nu pot fi comunicate altor personae, în afara cazului în care comunicarea se dovedeşte
necesară interoperabilităţii programului pentru calculator, creat independent
c) nu pot fi utilizate pentru definitivarea, producerea ori comercializarea unui program
pentru calculator, a cărui expresie este fundamental similară sau pentru orice alt act ce
adduce atingere drepturilor autorului.

Art. 80, cap. 9

Dispoziţiile art. 78 şi 79 nu se aplică, dacă se cauzează un prejudiciu titularului dreptului de
autor sau exploatării normale a programului pentru calculator.

Conform Art. 142 din prezenta lege, reproducerea şi utilizarea neutorizată de programe
constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă, de
la 700.000 lei la 7 milioane lei, dacă nu constituie o infracţiune mai gravă, fapta persoanei care
nu a avut consimţământul titularului drepturilor recunoscute prin prezenta lege.