Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
A fost odată un tată care avea trei feciori. Cât au fost ei mici, s-a ocupat singur de ei, căci mama lor
pierise la naşterea ultimului băiat. Dar când au crescut copiii, i-a lăsat pe fiecare să se ducă unde o
vedea cu ochii ca să-şi aleagă ce meserie ar fi vrut ei. Le-a dat un termen de trei ani. Şi după trei ani,
la ziua hotărâtă de cei trei fii, împreună cu tatăl lor, aveau să se întâlnească în casa părintească şi
acolo fiecare să spună ce reuşise să înveţe între timp.
Plecară băieţii şi după trei ani se întoarseră acasă, la tatăl lor, care începu să-i întrebe pe rând:
– Bine-ai venit, feciorul tatii! Ia spune tu, pe unde ai cutreierat, ce-ai învăţat să faci?
Dar în timp ce el le vorbea, cel mic ieşi tiptil-tiptil pe uşă afară. Tocmai se pregătea unul din fraţi să
iasă după el, să vadă ce face, când dădu nas în nas cu Astor, care voia să intre din nou în casă
pentru a le destăinui tuturor ce auzise el de la o pasăre în zbor.
– Nu ştiţi voi ce-am auzit de la pasărea care m-a chemat afară! Mi-a destăinuit că regele a dat sfoară
în ţară că fata lui cea mică a fost răpită de un balaur şi dusă nu ştiu pe ce stâncă şi cine i-o va aduce
înapoi va primi de la el zece saci cu galbeni şi, dacă va voi, îl va face şi sfetnicul lui. Ce spuneţi,
băieţi? N-am putea fi noi trei viteji care să ne încumetăm să-i aducem regelui fata înapoi? îi întrebă
Astor pe fraţii lui.
– Ba da, sări Albert. Eu vă fac barca cu care să trecem marea, ca să ajungem la Stânca Iadului, căci
acolo am auzit eu că se află un balaur înfiorător. Pesemne că el a furat-o.
– Da, ne încumetăm la vitejia asta! spuse şi Anatol. De la orice distanţă l-oi vedea, îl voi putea ochi cu
o mie de săgeţi. Vom scăpa de el şi vom scăpa şi fata de sub vraja lui!
Tatăl lor îi ascultă pe fiecare în parte, şi judecând el că nu le-ar strica deloc zece saci cu galbeni, le
ură drum bun şi-i lăsă să se pregătească de ducă. Până a doua zi barca era gata făcută. Anatol îşi
umplu tolba cu săgeţi şi-şi zvârli arcul pe umăr. Astor sări primul în barcă, după el şi fraţii lui şi, luându-
şi rămas-bun de la bătrân, o porniră în larg, la stânca balaurului cel fioros, din ghearele căruia aveau
s-o salveze pe biata copilă.
Anatol, care avea cel mai ager ochi dintre ei trei, văzu de la mare distanţă stânca, ba chiar zări şi fata
şi pe balaurul care o păzea. Nici una, nici două, se apropiară de stâncă ocolind-o prin spate. Astor, cel
mai mic şi mai vioi, se furişă pe stâncă şi o luă pe fată de lângă balaurul care dormea. Dar nu se
îndepărtă prea mult cu barca pe apă, că balaurul se trezi şi, prefăcut într-o pasăre uriaşă, ca să poată
zbura mai iute spre ei, îi urmărea. Când voi să se repeadă asupra bărcii, Anatol, ochitorul vestit, îi
înfipse săgeţile, una după alta, în trup, de-l doborî imediat în adâncul apei. Fata, mai-mai să-şi dea
duhul de atâta spaimă, şi zăcea mai mult moartă decât vie
Scăpaţi de furia balaurului, cei trei feciori erau îngrijoraţi de răul fetei. Dar o iarbă miraculoasă de-a lui
Astor o readuse la viaţă. Voioşi, se îndreptară spre casa tatălui lor şi împreună cu el merseră la palatul
regelui, să-i ducă fata vie şi nevătămată. Regele îi primi cu toate onorurile, nevenindu-i să-şi creadă
ochilor când o revăzu pe fată. Se porni să dea poruncă de masă mare şi totodată fură aduşi şi cei
zece saci cu galbeni făgăduiţi ca răsplată. Aveau să-i împartă frăţeşte între ei toţi. Dar întrebarea era,
care din ei să primească slujba de sfetnic al regelui?
Regele îi ascultă pe toţi, neştiind căruia să-i ofere slujba de seamă, de la palat. Când îl frământa cel
mai tare încurcătura în care se afla, tatăl băieţilor glăsui:
– Cred că meritul este al meu, că am făcut oameni adevăraţi din copiii mei; datorită mie ştiu ei tot ceea
ce ştiu azi!
Regele împărtăşi vorbele bătrânului înţalept şi-i dărui cu dreptate slujba de sfetnic al palatului.
Băieţii n-au mai avut nimic de adăugat şi, luând cei zece saci cu galbeni, după ce se ospătară regeşte
la masa regelui, plecară mulţumiţi şi nerăbdători să-ţi împartă răsplata vitejiei lor.