ANALIZATORUL ACUSTICO – VESTIBULAR

Cuprinde 2 aparate receptoare:

1. Aparatul cohlear reprezinta segmentul periferic al analizatorului acustic.
2. Aparatul vestibular reprezintă segmentul periferic al analizatorului pentru poziţia spaţială a
corpului în mişcare şi în repaus.
Fiecare din cele doua aparate prezinta cai de conducere proprii reprezentate rervul acustic
(cohlear) şi nervul vestibular ce constituie a VIII- a pereche de nervi cranieni, nervul acustico-
vestibular. Ambele aparate se află situate în stânca osului temporal, constituind urechea internă.

URECHEA INTERNĂ
Este formată din labirintul osos în interiorul căruia separat prin spaţiile conjunctive perilimface se
află labirintul membranos.
LABIRINTUL OSOS
Este săpat în stânca osului temporal fiind alcătuit dintr-o cavitate centrală numită vestibul de la
nivelul căruia se desprind 3 canale semicirculare, şi un conduct spiralat numit cohleea.
VESTIBULUL
Este o cavitate aplatizată transversal formată din 6 pereţi.
Peretele lateral prezintă 2 ferestre: una dispusă superior numită fereastra vestibulară închisă de
baza scăriţei, iar alta dispusă inferior numită fereastra cohleară închisă de periost şi de epiteliul
cavumului timpanic.
Pe peretele posterior se deschid canalele semicirculare osoase, în număr de trei. Canalul
semicircular superior este situat în plan vertical perpendicular pe osul stâncii temporalului; cel
posterior este dispus tot în plan vertical dar paralel cu axul stâncii, iar cel lateral este dispus în plan
orizontal perpendicular pe primele două. Canalele semicirculare comunică prin ambele capete cu
vestibulul.
Pe peretele superior şi pe cel medial ai vestibulului se află o depresiune numită recesul eliptic în
care este situată utricula. Inferior de recesul eliptic se află o altă depresiune reprezentată de recesul
sferic în care se află sacula. Inferior de recesul sferic se află recesul cohleei ce adăposteşte cecul
vestibular al cohleei.
Recesul sferic este separat de recesul cohleei se află o creastă osoasă în mai multe orificii numită
macula criboasă inferioară. În profunzimea recesului sferic se află macula criboasă mijlocie, iar
superior de recesul eliptic se află macula criboasă superioară.

COHLEEA (MELCUL OSOS)

Este dispusă antero-medial faţă de canalele semicirculare; baza cohleei este îndreptată spre
orificiul acustic intern iar vârful este orientat spre cavul timpanic. Cohleea proemină în cavul
timpanic formând promontoriul.
Cohleea este alcătuită dintr-un canal spiral înfăşurat de două ori şi jumătate în
jurul unui ax central numit modiol. Modiolul prezintă o bază situată la baza cohleei în raport cu
orificiul acustic intern. De pe modiol se desprinde o lamă spirală care se răsuceşte spiral pe tot
parcursul canalului cohlear şi se termină la nivelul vârfului cu o margine liberă numită cârligul
lamei spirale. Lama spirală proemină în lumenul cohleei despărţind-o de-a lungul traiectului ei în 2
compartimente: unul superior numit scala vestibulară şi altul inferior numit scala timpanică. Scala
vestibulară se continuă cu vestibulul la nivelul ferestrei vestibulare (ovale) iar scala cohleară se

1
continua cu fereastra rotundă . Spaţiul dintre cârlig şi ultima parte a modiolului se numeşte
helicotremă, la nivelul căruia ambele scale comunică.
Lama spirală este alcătuită din 2 lamele osoase subţiri suprapuse între care pe toată întinderea
marginii dinspre modiol se află canalul spiral al modiolului, în care este adăpostit ganglionul spiral
a lui Corti .
Marginea liberă a lamei spirale este perforată pe tot traiectul ei de mici orificii.

LABIRINTUL MEMBRANOS
Este situat în interiorul labirintului osos şi prezintă mai multe compartimente: utricula şi canalele
semicirculare membranoase, sacula şi canalul cohlear.
Între labirintul osos şi cel membranos se află spaţiul perilimfatic prin care circulă un lichid clar şi
incolor numit perilimfă. În interiorul labirintului membranos se găseşte endolimfă.

UTRICULA
Este o veziculă alungită, aplatizată transversal ce ocupă recesul eliptic al vestibulului osos.
La nivelul utriculei îşi au originea şi se termină cele 3 canale semicirculare membranoase dispuse
în trei planuri perpendiculare asemănător canalelor semicirculare osoase în care sunt conţinute. Una
dintre cele două extremităţi ale fiecărui canal semicircular este mai dilată şi se numeşzte ampula
membranoasă.
Celelalte trei extremităţi nedilatate au următoare dispoziţie: extremităţile canalelor superior şi
posterior se unesc şi se deschid în utriculă printr-un canalicul comun în timp ce extremitatea
canalului lateral se deschide în utriculă separat.

SACULA
Este situată inferior de utriculă ocupând recesul sferic al vestibulului. Sacula este legată de
utriculă prin ductul endo-limfatic. Acesta are câte o ramură de origine în utriculă respectiv în saculă.
Astfel constituit el se îndreaptă spre faţa posterioară a stâncii unde se termină în fund de sac în
dreptul aperturii externe apeductului vestibular. În utriculă, canalele semicirculare membranoase, şi
saculă se află receptorii analizatorului vestibular.
Astfel la nivelul ampulelor membranoase epiteliul proemină în interiorul lumenului formând
creasta ampulară la nivelul căreia se află celulele receptoare specializate prevăzute cu cili, care sunt
adăpostite în canalicule speciale şi care sunt acoperite de o masă gelatinoasă numită cupula.
Şi la nivelul utriculei şi saculei există celule specializate prevăzute cu cili ce sunt situate în două
zone numite macule acustice care structural sunt constituite dintr-un epiteliu înalt.
Macula acustică a saculei este situată la nivelul recesului sferic corespunzător maculei criboase
mijlocii.
Asemănător crestelor ampulare şi epiteliul macular este acoperit de o masă gelatinoasă în
interiorul căreia se află fragmente numite otolite.
În ceea ce priveşte mecanismul de acţiune el este deosebit la nivelul crestelor şi a maculelor.
Astfel la nivelul canalelor semicirculare excitaţiile sunt reprezentate de mişcările circulare ale
capului şi ale corpului. Endolimfa din canalele semicirculare se deplasează şi deviază cupula şi cilii
celulelor senzoriale excitând terminaţiile nervoase.
La nivelul utriculei şi saculei modificările de poziţie ale capului şi corpului determină otolitelor
din masa gelatinoasă determină deplasarea otolitelor care datorită greutăţii lor exercită presiuni şi
tracţiuni asupra filetelor nervoase.
2
 CANALUL COHLEAR (MELCUL MEMBRANOS)
Este situat în interiorul cohleei osoase pe care o străbate pe toată lungimea şi
terminându-se printr-un fund de sac numit cecum, la nivelul vârfului modiolului.
În cohleea osoasă canalul cohlear ocupă un spaţiu triunghiular cu vârful marginii libere a lamei
spirale.
Peretele posterior numit membrana bazilară continuă lama spirală până la
peretele lateral al cohleei osoase separând complet canalul cohlear de scala timpanică.
Peretele anterior este format din membrana lui Reissner care îl desparte de
scala vestibulară.
Peretele lateral formează baza canalului cohlear fiind în raport cu ligamentul spiral format din
periostul cohleei.
La originea canalului cohlear comunică cu sacula prin canalul lui Hensen ei ocupând porţiunea
internă a lamei bazilare unde formează organul spiral a lui Corti. Acesta este alcătuit din două
rânduri de celule diferenţiate topografic ce alcătuiesc de-a lungul traiectului canalului cohlear două
rânduri: unul medial, unul lateral.
Prin extremitatea lor superioară celulele celor două rânduri se sprijină unele pe altele formând un
tunel de formă triunghiulară cu vârful orientat spre scala vestibulară. De o parte şi de alta a tunelului
se află dispuse celule senzoriale cu cili ce sunt sprijinite pe un mare număr de celule de susţinere.
Peste organul lui Corti se află situată membrana tectoria care aderă la marginea lamei spirale osoase
şi care prin porţiunea ei laterală, liberă, pluteşte în endolimfă.
Unda sonoră transmisă de scăriţă la nivelul ferestrei ovale este propagată în perilimfa scalei
vestibulare până la helicotremă de unde trece în scala timpanică până la fereastra rotundă. Vibraţiile
perilimfei se transmit membranei bazale, alcătuită din 25000 fibrile, care este pusă în vibraţie
determinând mişcarea celulelor senzoriale. Cilii celulelor senzoriale, puse în mişcare, ating şi
determină mişcarea membranei tectorio şi a endolimfei canalului cohlear.
Celulele receptoare dezvoltă un potenţial de acţiune care este transmis ceuleor ce alcătuiesc
ganglionul spiral a lui Corti, ce sunt situate în canalul spiral de la baza lamei spirale osoase, şi care
constituie protoneuranul N1, căii acustice.
Prelungirile anionice ale proteneuronilor străbat canalele longitudinale săpate în modiol şi ajung
în neantul acustic intern, ocupând foseta antero-superioară, unde vor constitui nervul cohlear
(acustic). Acesta pătrunde în trunchiul cerebral unde face sinapsă cu nucleii cohleari anterior
respectiv posterior ce constituie deutoneuronul căii acustice.
Prelungirile axonice ale deutoneronului urmează 2 căi:
a) Calea anterioară este urmată de axonii nucleului anterior ce se
încrucişează cu cei de partea opusă formând corpul trapezoid. O parte din fibre fac sinapsă în
nucleul olivar pontin, iar o altă parte vor constitui lemniscul lateral (panglica auditivă). Nucleul
olivar pontin constituie un important centru reflex auditiv datorită conexiunilor pe care le
realizează, prin intermediul subreticulat şi a fascicolului longitudinal medial, cu o serie de nuclei
motori: ai nervului abducens, nervului trigemen, nervului facial.
b) Calea posterioară înconjoară corpii restiformi (pedunculii cerebeloşi
inferiori) se încrucişează pe linia mediană apoi se alătură lemnisului lateral. Acesta urcă către
tuberculii cvadrigemeni inferiori unde face sinapsă apoi deviază lateral angajându-se prin braţul
conjunctival inferior şi ajunge la corpul geniculat medial unde face sinapsă cu neuronul

3
talamocortical. Prelungirea axonică a acestuia străbate regiunea sublenticulară a capsulei interne şi
se termină în lobul temporal în câmpurile 41, 42 şi 22.
De la nivelul celulelor receptoare din crestele ampulare şi din maculele acustice influxul nervos
este transmise protoneuronului N1 – situat în ganglionul lui Scarpa situat în meatul acustic intern.
Prelungirile axonice ale protoneuronului vor constitui nervul vestibular care pătrunde în trunchiul
cerebral şi face sinapsă cu deutoneuronul căi reprezentat de nucleii vestibulari situaţi pe peretele
inferior al ventricolului IV: nucleul lui Schwalse, nucleul lui Deiters, nucleul lui Bechterew. Ceea ce
caracterizează căile vestibulare este multitudinea conexiunilor reflexe motorii. Astfel fibrele ce
provin din nucleul lui Bechterew se termină în scoarţa cerebelului, în nodulus, floculus şi în nucleii
fastigiali. Fibrele cu originea în Deiters fac sinapsă în substanta reticulată a trunchiului cerebral. O
altă parte din fibre cu aceiaşi origine constituie fascicolul vestibulo-spinal, iar un alt contingent intră
în constituţia fascicolului longitudinal medial prin intermediul căruia realizează sinapse cu nucleii
motori din trunchiul cerebral.
Fibrele cu direcţie ascendentă realizează conexiuni cu nucleul rosu, cu hipotalamusul, cu nucleul
lentiform, cu coliului cvadrigemeni inferiori.
Centrii superiori corticali de integrare sunt situaţi în lobul temporal superior.

VASCULARIZAŢIA URECHII INTERNE

Vascularizaţia urechii interne este realizată de artera auditivă internă care pătrunde prin meantul
auditiv intern şi ajunge la baza modiolului, unde se împarte în două ramuri: ramura vestibulară
anterioară şi ramura vestibulo-cohleară.
Ramura vestibulară anterioară vascularizează utricula iar ramura vestibulară a arterei vestibulo-
cohleare vascularizează sacula. Canalele semicirculare sunt vascularizate din ambele surse: canalul
semicircular posterior din ramura vestibulară a arterei vestibulo-cohleare, canalul semicircular
superior din artera vestibulară anterioară, iar canalul semicircular lateral este vascularizat de ambele
surse.
Ramura cohleară urmăreşte traiectul nucleului descriind mai multe sinozităţi, numite glomerului
arterial ai cohleei, de la nivelul cărora se desprind arteriolele cohleei, ce se distribuie scalei
vestibulare şi lamei bazilare.
Drenajul venos este asigurat de cele două vene auditive interne una vena canalicului cohlear
drenează sângele din cohlee, cealaltă vena apeductului vestibului drenează sângele din saculă,
utriculă şi canalele semicirculare. Ea primeşte şi vena spirală a modiolului şi venele vestibulare
anterioară şi posterioară.

URECHEA EXTERNĂ
Este alcătuită din :
- urechea propriu-zisă – pavilionul urechii.
- meatul acustic extern.

PAVILIONUL URECHII
Este format dintr-un schelet cartilaginos ce prezintă o serie de ridicături şi proeminenţe ce îi
conferă o formă caracteristică şi care îşi măresc considerabil suprafaţa. În centrul pavilionului se
află o fosă numită conca.
Pavilionul este conturat de un relief cartilaginos numit helix, care inferior se continuă cu lobul
urechii. Paralel cu helixul şi înaintea lui se află un alt relief numit antehelix care limitează posterior

4
conca. La nivelul extremităţii superioare antehelixul se împarte în două ramuri care delimitează fosa
triunghiulară. Anterior antehelixul se termină printr-o proeminenţă numită antitragus. Între
antitragus şi helix se află un spaţiu numit scafa iar anterior de antitragus se află tragusul, separate
prin incizura intertragus.

MEATUL ACUSTIC EXTERN

Este un canal tapetat cu un tegument ce continuă pavilionul urechii de la nivelul incizurii
intertragus până la membrana timpanică. Are un traiect accidentat prezentând o primă porţiune
orientată oblic antero-medial şi o a doua porţiune dispusă în plan frontal.
Structural este alcătuit dintr-o porţiune osoasă şi alta cartilaginoasă.
Porţiunea osoasă este formată antero-inferior din osul timpanic iar superior de salzul temporalului.
Porţiunea cartilaginoasă continuă pavilionul urechii, fiind completată superior şi posterior de un
perete membranos. Ea prezintă două creste dispuse vertical numite crestele lui Santorini.

URECHEA MEDIE
Este formată dintr-un sistem de cavităţi săpate în stânca temporalului ce sunt tapetate cu o
mucoasă şi comunică cu nazofaringele prin tuba auditivă.
Funcţional urechea medie transmite undele sonore, colectate de urechea externă, perilimfei din
vestibul şi cohlee prin intermediul unui sistem vibrator alcătuit din membrana timpanului şi
osişoarele auzului.

CASA TIMPANULUI – CAVUL TIMPANIC

Reprezintă partea principală a sistemului de cavităţi ce alcătuiesc urechea medie. În ea se află cele
trei osisoare ale auzului. Anterior comunică cu faringele prin tuba auditivă, iar supero-posterior prin
antrul mastoidian comunică cu celulele mastoidiene.
Cavul timpanic este situat în stânca temporalului fiind alcătuit din 6 pereţi:
- peretele superior este format din tegmen tympany o lamă osoasă subţire ce
corespunde feţei superioare a stâncii temporalului;
- peretele medial, labirintic, prezintă o proeminenţă numită promontoriul ce este
produsă de vârful cohleei. Superior de promontoriu se află fereastra ovală (vestibulară), iar inferior
fereastra rotundă (cohleară). Posterior de cele două ferestre se găseşte o fosetă circulară numită
sinul timpanic iar înapoia acestuia se află o proeminenţă osoasă de formă conică numită eminenţa
piramidală al cărui vârf este perforat conţinând un canal pentru muşchiul scăriţei superior şi
posterior de fereastra vestibulară se află proeminenţa canalului semicircular lateral şi a canalului
nervului facial;
- peretele anterior: foarte subţire desparte cavul timpanic de canalul carotidian. Tot pe peretele
anterior se deschide canalul musculo- tubar.
- peretele inferior: vine în raport cu golful venei jugulare interne.
- peretele lateral este format din membrana timpanului.
- peretele posterior comunică prin adidus ad antrum cu celulele mastoidiene.

MEMBRANA TIMPANULUI
Se inseră pe un şanţ circular situat la limita dintre meatul extern şi cavul timpanic, separând astfel
urechea externă de urechea medie. Insercţia se face prin intermediul unui inel fibrocartilaginos care

5
în porţiunea superioară prezintă incizura timpanică a lui Rivinius. Porţiunea prinsă de inelul
fibrocartilaginos se află în tensiune şi se numeşte pars tensa, iar porţiunea din dreptul incizurii
timpanice este mai puţin intensă,pars flaccida.
Membrana timpanică este formată dintr-un schelet conjunctiv cu fibre dispuse radiar ce pornesc
din centrul membranei ce se numeşte umbo. La periferie membrana prezintă fibre circulare. Faţa
corespunzătoare meantului extern este acoperită de tegument, iar faţa ce priveşte spre cavul
timpanic este tapetată de mucoasa cavumului. La nivelul lui pars flacida tegumentul vine în raport
cu mucoasa. În ansamblu timpanul are forma unui con cu vârful la nivelul lui umbo.

OSCIOARELE AUZULUI
Sunt în număr de trei, articulate între ele, formând un lanţ întins de la nivelul mebranei timpanice
la nivelul ferestrei vestibulare.
Scarita este formată dintr-o placă bazală aplicată pe fereastra vestibulară şi doi stâlpi ce pornesc
din placa bazală şi se unesc în trei formând capitulul scăriţei. Spaţiul dintre cei doi stâlpi şi baza
scăriţei este ocupat membrana obturatorie.
Nicovala este alcătuită dintr-o piesă centrală reprezentată de corpul nicovalei de la nivelul căruia
se desprind 2 apofize. Prima apofiză se îndreaptă inferior medial şi posterior şi se articulează cu
capitulul scăriţei. A doua apofiză de formă triunghiulară se liberă. Corpul nicovalei prezintă
feţişoară articulară ce articulează cu capitulul ciocanului.
Ciocanul este format dintr-un cap, un col şi o apofiză. Capul prezintă o suprafaţă articulară ce
articulează cu suprafaţă articulară de pe corpul nicovalei.
De la nivelul colului se desprinde având o direcţie postero-inferioară apofiza care se numeşte
mânerul ciocanului şi care se termină prin apofiza laterală care se sprijină pe membrana timpanului.
Cele 3 osişoare sunt fixate la pereţii cavităţii timpanice prin ligamente. Pe mânerul ciocanului se
inseră muşchiul tensor al timpanului. Acesta străbate în drumul său canalul membro-tubar apoi tuba
auditivă.
La nivelul canalului piramidei îşi are originea muşchiul scăriţei care se inseră pe baza scăriţei.
Mucoasa care căptuşeşte cavul timpanic îmbracă şi osişoarele auzului. La nivelul locului de
răsfrângere a mucoasei parietale pe cele 3 osişoare se formează pliciile cavului, ce reprezintă
adevărate mezouri.
Nervul coarda timpanului în traiectul său prin cavul timpanic, ridică o cută a mucoasei ce este
subîmpărţită de colul ciocanului în 2 plici numite pliciile maleolare anterioară respectiv posterioară.

TUBA AUDITIVĂ
Este un conduc ce asigură legătura între cavul timpanic şi nazo-faringe. Prezintă două orificii
unul timpanic şi altul faringian. Este alcătuită din două porţiuni:
a) porţiunea osoasă,săpată în stânca temporalului.
b) Porţiunea cartilagionasă,continuă porţiunea osoasă.
Este aplatizată prezentând două feţe: faţa medială cartilaginoasă şi faţa laterală în cea mai mare
parte membranoasă. Muchia superioară a tubei este alcătuită prin îndoirea cartilajului, iar muchia
inferioară este membranoasă. Pe faţa laterală a tubei se inseră muşchiul tensor al vălului palatin.
Funcţional tuba auditivă realizează ventilarea casei timpanului permiţând realizarea unei presiuni
egale pe cele două feţe ale membranei timpanice.

6
 ANALIZATORUL GUSTATIV

Receptorii sunt enteroreceptori de contact reprezentaţi de corpusculii gustativi. Ei recepţionează

excitaţiile amare, dulci, acide sau sărate. Corpusulii sunt situaţi în papilele linguale; de mucoasa
feţei dorsale a limbii, precum şi mucoasa labială, geniană a palatului dur şi a vălului palatin.
Papilele linguale ce conţin muguri gustativi sunt de 3 tipuri: volate, fungforme şi foliate. Papilele
volate sunt dispuse sub forma „V” lingual. Papilele fungiforme ocupă faţa dorsală şi marginile
limbii, iar papilele foliate sunt situate pe marginile limbii în 1/3 posterioară a corpului. Corpusculii
au o formă ovoidală, extremitatea superficială este orientată spre suprafaţa mucoasei iar
extremitatea profundă se află pe membrana bazală.
Corpusculii sunt formaţi din celule de susţinere şi celule senzoriale. Celulele de susţinere sunt
celule alungite, epiteliale dispuse la periferia corpuscului. Celulele gustative, de origine epitelială au
formă fusiformă, mononucleare ce prezintă la extremitatea superioară cilul gustativ ce pătrunde în
porul gustativ al mucoasei. La nivelul extremităţii profunde se constituie un plex nervos subgemal
din care se desprind fibre care învelesc corpusculul formând plexul perigemal, sau care pătrund în
corpuscul formând plexul intragemal.
Sensibilitatea gustativă este condusă prin nervul intermediarul lui Wrisberg şi prin nervul
glosofaringian.
Protoneuronul,N1,al căii gustative este situat în gsnglionii sensitivi anexaţi acestor nervi:
ganglionul geniculat (VIII) şi ganglionii superior şi inferior ai (IX).
Nervul intermediar realizează inervaţia gustativă a celor 2/3 anterioare ale limbii iar nervul
glosofaringian inervează 1/3 posterioară a limbii.
Prelungirile axonice ale protoneuronilor urmează căi diferite: pentru 2/3 anterioare ale limbii prin
nervul lingual, nervul coarda timpanului şi nervul intermediar.
Pentru 1/3 posterioară a limbii prelungirea axonică a N1 urmează calea nervului glosofaringian.
Deutoneuronul căii este situat în nucleul tractului solitar. Prelungirea axonică a deutoneuronilor
intră în constituţia panglicii lui Reill şi face sinapsă în nucleul talamo-cortical. Zona corticală de
integrare se află situată în porţiunea inferioară a circumvoluţiei postcentrale.

ANALIZATORUL OLFACTIV

Din punct de vedere filogenetic reprezintă unul dintre cele mai vechi analizatori caracterizat prin
faptul că calea sa de conducere, nu face sinapsă în talamus. Acest analizator nu prezintă celulele
epiteliale specializate pentru recepţia olfactivă, astfel încât recepţia olfactivă este realizată de
prelungirile periferice ale protoneuronului care este, reprezentat de o celulă bipolară. Celulele
bipolare sunt dispuse între celule epiteliale ale mucoasei pituitare a cavităţii nazale (2,5cm2).
Prelungirile dentritice proemină la suprafaţa mucoasei şi reprezintă elementul de recepţie al
excitaţiilor olfactive. Prelungirile axonice vor constitui nervul olfactive. Ele străbat orifiicile lamei
orizontale a etnoidului pătrund în endocraniu şi fac sinapsă cu dentoneuronul reprezentat de
celulele mitrale situate în bulbul olfactor. Prelungirile axonice ale deutoneuronilor vor constitui
tractul olfactor care ajunge în centrii corticali primari din riencefal reprezentaţi de trigonul olfactor,
spaţiul perforat anterior şi ganglionul septului pelucidum. La acestea se adaugă extremitatea
anterioară s circumvoluţiei hipolampului. De la nivelul centriilor primari se desprind fibre ce se
îndreaptă către centrii olfactori secundari, după cum urmează:
7
 1.Prin nervii lui Lancisii, fascicola cinereea, fascia dentata, bandeleta lui Giacomini.
2.Prin trigonul cerebral şi fascia dentata.
3.Prin teniile semicirculare merg prelungirile axonice ale neuronilor din spaţiul perforat anterior
până la nivelul neuronilor din spaţiul perforat anterior până la nivelul nucleului amigdalian ce
reprezintă un centru olfactor secundar.
Centrii corticali primari realizează conexiuni şi cu alţi centrii constituind căi reflexe, după cum
urmează:
1. Din centrii primari prelungirile axonice străbat planşeul ventricolului IV şi fac sinapsă cu
nucleii trunchiul cerebral şi cei ai maduvei spinării cervicale.
2. Din nucleul septului pelucidum se desprind fibre ce merg prin stria medulară talamică şi prin
fascicolul reflex şi ajung la nucleii trunchiului cerebral.
3. Din circumvoluţia hipolampului şi din tuberculii manilosi se desprind fibre ce merg prin
fascia dentata şi prin stâlpii trigonului cerebral.