Sunteți pe pagina 1din 13

1.

TERMINOLOGIE ÎN DOMENIUL COMPETITIVITĂŢII


SISTEMELOR MECANICE

Domeniul de studiu al disciplinei ANALIZA COMPETITIVITĂŢII SISTEMELOR


MECANICE constă în formularea cât mai completă a problemei competitivităţii acestora şi
identificarea unor metode cât mai eficiente de rezolvare. Sistem mecanic este orice sistem cu
flux de energie mecanică. ANALIZA COMPETITIVITĂŢII SISTEMELOR MECANICE se
ocupă de sistemele mecanice care suportă concurenţa, rivalitatea comercială pentru
acapararea pieţei.
Obiectivul disciplinei constă în asigurarea cunoştinţelor de bază şi formarea de
deprinderi la viitorii absolvenţi privind creşterea competitivităţii sistemelor mecanice noi, la
mâna doua sau aflate în exploatare, prin îmbinarea analizei sau ingineriei valorii cu strategia
PLM (managementul ciclului de viaţă al produsului), tipizare şi modularizare şi asigurarea
rentabilă a calităţii.
Prin ANALIZĂ se înţelege „a cerceta un întreg, un fenomen etc, examinând fiecare
element în parte” [1.14]. În continuare vom aborda cele mai importante noţiuni, fenomene în
domeniul competitivităţii sistemelor mecanice.

1.1. Piaţa
În domeniul abordat în această lucrare (competitivitatea sistemelor mecanice), prin piaţă
se înţelege sfera circulatiei mărfurilor şi efectuării serviciilor.
Prin marfă se înţelege un bun (de exemplu un sistem mecanic, un autoturism) sau un
serviciu (de exemplu mentenanţa unui sistem mecanic, a unui autoturism), destinat
schimbului prin intermediul vânzării-cumpărării.
Prin piaţa internă se înţelege totalitatea relaţiilor de schimb de mărfuri şi efectuării
serviciilor, din interiorul unei ţări.
Prin piaţa mondială se înţelege totalitatea relaţiilor de schimb de mărfuri şi efectuării
serviciilor, la nivel mondial.

1.2. Competitivitate
Prin definiţie, competitivitatea reprezintă însuşirea de a suporta concurenţa.
Concurenţa reprezintă, prin definiţie, rivalitatea comercială pentru acapararea pieţei şi
pentru obţinerea unor câştiguri cât mai mari.
Conform OECD (Organization for Economic Cooperation and Development),

1
„Competitivitatea este capacitatea întreprinderilor, industriilor, regiunilor, naţiunilor sau
complexelor supranaţionale de a asigura factorilor de producţie cu profit şi un nivel de
folosire relativ ridicat pe o bază durabilă, în condiţiile în care acestea sunt expuse concurenţei
libere”.
Prin sistemul concurenţei sociale, individul este liber să aleagă felul în care să se
integreze în ansamblul societaţii, pentru că are libertate economică [1.8]. Libertatea
economică include însă şi libertatea de a greşi, din care cauză individul nu reuşeşte să fie
competitiv şi pierde ce a avut. Se pot da exemple semnificative de oameni de afaceri care au
câştigat foarte mult şi apoi au pierdut mai mult decât au câştigat:
o Charles GOODYEAR, inventatorul cauciucului vulcanizat (din care se fac şi
pneurile automobilelor), care a murit la aproape 60 de ani (29 decembrie 1800 –
1iulie 1860), datorită toxicităţii experimentelor asociate invenţiei şi a lăsat foarte
multe datorii urmaşilor;
o Ferdinand de Leseps, care a fost promotorul afacerii CANALULUI DE SUEZ, de
succes şi al afacerii CANALULUI PANAMA, dezastruoase pentru investitorii
contemporani lui; ca urmare a murit în puşcărie.
1.3. Competitorii pe piaţă
În economia de piaţă, participanţii la raporturile economice şi juridice, care în totalitatea
lor concretizează procesele economice, sunt denumiţi generic agenţi economici [1.3]. Agenţii
economici pot fi:
o persoane fizice;
o persoane fizice autorizate;
o persoane juridice;
Pot fi considerate agenţi economici, persoanele fizice ce desfăşoară cu regularitate o
activitate în scopul obţinerii de venit, fără a avea o relaţie de angajare pentru activitatea
respectivă, la un plătitor de venit, faţă de care se află într-o relaţie de subordonare în raport
cu organele de conducere ale acestuia şi respectă condiţiile de muncă impuse de acesta,
conform terminologiei codului fiscal [1.6].
Persoane fizice autorizate, conform Legii 300 / 2004, sunt persoanele fizice, cetăţeni
români sau cetăţeni străini (care provin din statele membre ale Uniunii Europene şi din statele
aparţinând Spaţiului Economic European), care pot desfăşura activităţi economice pe
teritoriul României, în mod independent, sau constituiţi în asociaţii familiale, în condiţiile
prevăzute de legea respectivă [1.2] .
Asociaţia familială se înfiinţează la iniţiativa unei persoane fizice şi se constituie din

2
membrii de familie ai acesteia. Sunt consideraţi membrii unei familii, soţul, soţia şi copiii
acestora care au împlinit vârsta de 16 ani, precum şi rudele acestora până la gradul al patrulea
inclusiv. Asociaţia familială este reprezentată în relaţiile cu alte persoane fizice sau juridice,
de persoana din iniţiativa căreia s-a înfiinţat sau de persoana împuternicită de aceasta.
Persoana juridică este o colectivitate umană ce poate fi formată:
o direct din persoane fizice;
o din asocierea altor persoane juridice.
Persoana juridică are o organizare de sine stătătoare şi un patrimoniu distinct, care
este afectat realizării unui scop determinat în acord cu interesul public. Persoana juridică
participă la raporturile juridice de sine stătător, are răspundere civilă proprie [1.1].
Societăţile comerciale cu sediul în România sunt persoane juridice române [1.4].
Societăţile comerciale sunt constituite în una dintre următoarele forme [ 1.5]:
a) societate în nume colectiv
b) societate în comandită simplă
c) societate pe acţiuni
d) societate în comandită pe acţiuni
e) societate cu răspundere limitată
O persoană juridică este microîntreprindere dacă îndeplineşte cumulativ următoarele
condiţii, la 31 decembrie a anului fiscal precedent:
o realizează venituri care nu au depăşesc echivalentul în lei a 1 milion de euro;
o capitalul social este deţinut de persoane, altele decât statul şi autorităţile locale
o nu se află în dizolvare cu lichidare.

1.4. Formele pieţei


În funcţie de mărimea ofertei şi a cererii, piaţa poate avea una din următoarele forme:
o Monopol - pe piaţă există un singur ofertant al unui produs sau serviciu;
o Oligopol - pe piaţă există un număr restrâns de ofertanţi în comparaţie cu cerere;
o Concurenţă perfectă - pe piaţă există un număr mare de firme care produc acelaşi
produs şi cererea este pe măsura ofertei, mare;
o Oligopson - pe piaţă există un număr mare de firme care produc şi un număr redus de
clienţi;
o Monopson - pe piaţă există mai multe ofertanţi şi un singur cumpărător.
Se poate face distincţie, între diferitele forme ale pieţei, după următoarele criterii:
o Producători, care pot fi persoane fizice autorizate sau persoane juridice;

3
o Numărul şi mărimea clienţilor, care pot fi persoane juridice sau persoane fizice
(autorizate sau nu).
o Tipurile de bunuri şi servicii care sunt comercializate;
o Gradul în care informaţia se poate răspândi.
Formele pieţei sunt prezentate în tabelul 1.1 [1.7]
Tabelul 1.1 Formele pieţei
Număr clienţi
Mare Mic Unu
Polipol bilateral
Mare Concurenţă perfectă Oligopson Monopson
Număr Polipol heterogen
ofertanţi Mic Oligopol Oligopol bilateral Monopson restrâns
Unu Monopol Monopol restrâns Monopol bilateral

În tabelul 1.2 se prezintă structura de bază a pieţei.

Tabelul 1.2 Structura de bază a pieţei

Structura Bariere pentru Numărul Bariere pentru Numărul


pieţei ofertanţi ofertanţilor clienţi clienţilor

Monopol Da Unul Nu Mare

Oligopol Da Puţini Nu Mare

Concurenţă
Nu Mulţi Nu Mare
perfectă

Oligopson Nu Mulţi Da Mic

Monopson Nu Mulţi Da Unu

Barierele pentru ofertanţi sau pentru clienţi pot fi licite sau ilicite.
Competitivitatea cea mai favorabilă ofertantului pe piaţă corespunde poziţiei de
monopol. Firma de monopol stabileşte preţul produsului, un preţ mare care să-i asigure profit
mare; este necesar însă să existe cerere pe piaţă pentru sistemul mecanic respectiv.
Monopolul presupune referirea la o zonă geografică.

4
Există o formă de concurenţă care face ca firmele de monopol să nu exploateze la maxim
situaţia de monopol. Aceasta se numeşte concurenţă potenţială pentru că există anumite
firme care pătrund pe acea piaţă cu un produs asemănător, substituibil, cu un preţ mult mai
mic; ca urmare atrage cererea pentru acel produs şi astfel puterea de piaţă a monopolului este
compromisă. Aceste firme fac eforturi să servească piaţa cât mai bine; câştigător ca urmare a
competiţiei este atât consumatorul, cât şi firma care va deţine puterea de cumpărare a acestui
consumator, ca urmare a preţurilor mai mici faţă de firma monopolistă.
Dacă produsul de monopol nu este cerut pe piaţă, atunci vânzarea este neglijabilă si
puterea de monopol este nulă. Un exemplu foarte frecvent îl constituie monopolul oferit de
brevetele de invenţie; există multe invenţii de bunuri care rămân la stadiu de prototip sau sunt
produse în serii mici, astfel încât monopolul nu se poate afirma pe piaţă, pentru a aduce
profituri considerabile.
Se numeşte monopol natural, monopolul asigurat prin faptul că rentabilitatea creşte
puternic odată cu creşterea volumului de producţie al firmei (economii de scară). In aceste
cazuri concurenţa este mai puţin utilă, pentru că reprezintă o cauză a fărâmiţării producţiei şi
a creşterii costurilor şi implicit a preţurilor (de exemplu calea ferată, reţelele de distribuţie a
energiei electrice sau a gazelor). De regulă acest monopol este preluat de stat. Cazul
economiei de scară este un exemplu de barieră licită pentru ofertanţi; în acest caz
întreprinderea îşi reduce costurile unitare producând mai multe bunuri sau servicii şi ca
urmare costurile medii scad prin repartizarea costurilor fixe asupra unei producţii mai mari.
Se pot întâlni următoarele variante:
o costurile cresc proporţional cu volumul producţiei - în acest caz nu apar economii de
scară;
o costurile cresc într-o măsură mai mare decât în cazul anterior (proporţional cu
volumul producţiei) - în acest caz apar dezeconomii de scară;
o costurile cresc într-o măsură mai mică decât în primul caz (proporţional cu volumul
producţiei) - în acest caz apar randamente pozitive şi ca urmare apar economii de
scară;
o Atunci când sunt combinate, economiile de scară şi dezeconomiile de scară costul
mediu (unitar) al unui produs scade până la un anumit minimum apoi costul mediu
creşte volumul producţiei.
In prezent, preponderente sunt economiile de gamă (sau de diversificare), în care o
întreprindere îşi reduce costurile de producţie mărind varietatea (gama) produselor şi

5
serviciilor realizate, prin utilizarea unor componente identice, a aceloraşi mijloace fixe şi a
aceluiaşi personal.
Oligopolul constă dintr-o structură de piaţă caracterizată printr-un număr mic de
ofertanţi mari, care asigură cea mai mare parte a ofertei sistemului mecanic respectiv.
Produsul respectiv este solicitat de numeroşi clienţi; ofertanţii sunt conştienţi de
interdependenţa lor în adoptarea deciziilor strategice, referitoare la preţul produsului, la
volumul producţiei şi la calitatea produselor. Această înţelegere le conferă o poziţie
dominantă colectivă. Fiecare firmă este constrânsă să-şi stabilească preţul şi producţia în
funcţie de reacţia celorlalte firme din oligopol, astfel că preţurile stabilite de oligopol nu sunt
flexibile. În domeniul sistemelor mecanice, oligopolul se impune pe pieţele automobilelor,
ale producţiei siderurgice şi celor destinate energeticii şi industriei chimice. Cauza constă în
complexitatea tehnologiilor de fabricare a sistemelor mecanice respective, care nu permite
competitivitatea mai multor firme mici.
Se numeşte acord orice contract care restrânge lupta concurenţială între companii.
Forma maximă de înţelegere (ilicită), cea care maximizează beneficiile oligopoliştilor, este
cartelul, un acord între toţi ofertanţii. Poate avea următoarele forme:
o fiecare dintre ofertanţii din cartel se concentrează să
îmbunătăţească calitatea, dar respectă preţul stabilit de comun acord
(concurenţă fără preţuri) ;
o împărţirea cotelor-părţi sau a pieţelor: fiecărei întreprinderi i se
distribuie o zonă unde poate să vândă şi i se fixează o producţie maximă care
nu poate fi depăşită.
Oligopson este o formă a pieţei cu concurenţă imperfectă, în care un număr mic de
clienţi, cu puterea economică suficient de mare, cumpără cea mai mare parte a producţiei de
sisteme mecanice realizată de mulţi producători sau ofertanţi. Ca urmare aceşti clienţi
dictează producţia şi preţul de piaţă al sistemului mecanic respectiv sau al serviciului.
Exemplu de monopson este proiectarea de transmisii mecanice (numărul de clienţi potenţiali
este mult mai mic decât numărul ofertanţilor potenţiali).
Monopson este o formă a pieţei cu concurenţă imperfectă, în cadrul căreia există un
singur client cu putere economică foarte mare care cumpără cea mai mare parte a a unui
anumit bun (sistem mecanic de exemplu), furnizat de mai mulţi producători sau ofertanţi.
Clientul cu putere economică foarte mare stabileşte preţul pe piaţă, pentru că este singur. Ca
urmare poate să-i defavorizeze pe producători. Clientul poate fi considerat monopson dacă:
o nu este concurat de alţi cumpărători autohtoni sau străini;

6
o produsul trebuie să nu poată fi substituit, cel puţin pentru o perioadă de timp.
Exemplu de monopson este uzual pentru producătorii de sisteme mecanice pentru
avioane militare, de sisteme mecanice pentru calea ferată sau pentru nave maritime militare.

În situaţia în care monpsonunul abuzează de poziţia sa pe piaţă şi nu asigură un preţ


acceptabil furnizorilor, aceştia pot dispare treptat de pe piaţă şi calitatea sistemului mecanic
respectiv să scadă inacceptabil.
Un alt exemplu uzual sunt ofertanţii de proiecte de sisteme mecanice; clientul poate
chiar să renunţe la proiectul prezentat şi să folosească soluţia tehnică, dacă ofertantul nu are
puterea economică pentru a asigura protecţia prin brevet o perioadă suficientă.
Concurenţa perfectă este o formă a pieţei ideale, în care nici un producător sau
consumator nu are putere economică suficientă de a influenţa preţurile de pe piaţă. Pentru
concurenţă perfectă în piaţa, ar trebui îndeplinite următoarele condiţii:
o Atomicitate; pe piaţă să existe un număr mare de producători şi
consumatori şi nici unul dintre ei să nu aibă suficientă putere economică ca
acţiunile sale să aibă impact asupra cantităţilor produse sau preţurilor de
vânzare ale celorlalţi.
o Omogenitate; bunurile si serviciile (sistemele mecanice şi
serviciile asociate lor) sunt substitute perfecte, se pot înlocui uşor.
o Informare perfectă şi completă; ofertanţii şi consumatorii
cunosc preţurile fixate de toate firmele.
o Acces egal la tehnologie; toate firmele au acces la tehnologiile
de producţie.
o Mobilitate (ieşire liberă); ofertanţii pot părăsi pieţele în care
înregistrează pierderi, orientându-se spre cele profitabile; la fel şi clienţii pot
părăsi pieţele în care înregistrează pierderi şi îşi pot cumpăra sistemele
mecanice de pe alte pieţe, profitabile.
o Intrare liberă; orice ofertant şi orice client poate intra pe piaţă,
dacă obţine astfel profit.
Teoretic, într-o piaţă perfect concurenţială va exista o eficienţă alocativă şi o eficienţă
productivă.
o Eficienţa productivă - atunci când firma producătoare realizează cele mai
mici costuri medii şi ca urmare sistemele mecanice nu se pot produce mai
ieftin.

7
o Eficienţa alocativă - atunci când bunul / sistemul mecanic, este pus la
dispoziţia consumatorului la cel mai mic preţ posibil.
Concurenţa perfectă aproximează în cele mai multe cazuri pieţele reale [1.7]. Concurenţa
perfectă nu a existat şi nu există în practică, de fapt, chiar dacă este impusă de drept. Pentru
pieţele foarte largi aproximarea este cea mai mică; pe aceste pieţe foarte mari, concurenţa se
apropie de perfecţiune şi eficienţa este foarte mare. De exemplu, agricultura este o
aproximare a modelului concurenţei perfecte, pentru că:
o numărul de ofertanţi este mare;
o numărul de clienţi este foarte mare;
o produsele sunt aproape perfect substituibile.
Această aproximare foarte mică a fost adevărată în anumite locuri şi în anumite perioade
istorice, dar nu este adevărată în cazul economiilor contemporane. Pe piaţa globală a
agriculturii, agricultorilor din unele ţări ale UE sau din SUA li se oferă subvenţii, iar aceştia
îşi pot exporta produsele la preţuri sub costurile de producţie. Subvenţiile guvernamentale,
influenţează stabilirea preţului pe piaţă şi conduc la dispariţia concurenţei perfecte.

1.5. Ierarhia structural-funcţională a sistemelor mecanice


Prin produs se înţelege rezultatul unui proces (ansamblu de activităţi în interacţiune care
transformă elemente de intrare în elemente de ieşire) [1.10]. Se disting patru categorii de
produse:
o hardware (ex. motor termic);
o software (ex. program de calculator);
o servicii (ex. consultanţă);
o materiale procesate (ex. lubrifiant pentru ungerea cuplelor sistemelor mecanice).
In mod frecvent, sistemele mecanice cuprind elemente care aparţin unor categorii
diferite de produse. De exemplu, produsul automobil constă din:
o hardware (caroserie, motor, transmisie, anvelope etc.);
o software (programul de calculator pentru controlul motorului, cartea maşinii
etc.);
o servicii (explicaţii de operare, mentenanţă);
o materiale procesate (combustibil, lubrifianţi, lichid de frână, lichid de răcire
etc.).

8
Sistemele mecanice inclusiv serviciile asociate (cercetare ştiinţifică, proiectare,
consultanţă, depozitare, ambalare, mentenanţă, procesarea informaţiei de afaceri etc) pot fi
încadrate în următoarea ierarhie structural-funcţională [1.9]:
1) clase structurale s = 1, v corespunzătoare unor funcţii generale abstracte Fga
în cadrul pieţei (ex. clasa structurală vehicule, respectiv clasa de servicii mentenanţa
vehiculelor);
2) tipuri funcţionale f = 1, t în cadrul unei clase structurale s,
corespunzătoare unor funcţii globale distincte Fgf (ex. tipul funcţional autoturism şi
respectiv tipul de servicii mentenanţa autoturismelor);
3) mărci m = 1, s în cadrul unei clase structurale sau a unui tip funcţional; au asociat
un nume al producătorului (ex. autoturism marca Dacia, respectiv mentenanţa
autoturismelor marca Dacia);
4) grupe dimensionale (după putere instalată, format, volum util, gabarit, etc.) d =
1, n , în cadrul unui tip funcţional f; grupele dimensionale corespund unei funcţii globale
tipodimensionale Fgci şi unor anumite valori ale parametrilor m definitorii (ex. autoturism
de litraj mediu cu motor cu ardere internă, având capacitatea cilindrică sub 1600 cm3,
respectiv mentenanţă autoturismelor de litraj mediu);
5) sortimente (articole) i = 1, p în cadrul unor mărci m sau grupe dimensionale
d; sortimentele corespund unei funcţii globale F gi a sortimentului i şi unor
caracteristici de calitate y ic (c = 1, z ) cu valori nominale diferite (ex. autoturismul
Dacia Logan, cu capacitatea cilindrică a motorului de 1461 cm 3, respectiv mentenanţa
autoturismelor model Logan).
Pentru fiecare grupă dimensională d, se poate defini într-un segment de piaţă şi într-o
perioadă de timp At, o valoare de întrebuinţare ideală, căreia îi corespund cele mai
favorabile valori ale caracteristicilor de calitate yic [1.12]. Firmele producătoare ale
sortimentelor dintr-o grupă dimensională d, aflate în competiţie pe piaţă, investesc pentru
realizarea acestei valori de întrebuinţare ideale a portofoliului { i }.
Pentru fiecare sortiment i, se pot defini într-un segment de piaţă şi într-o perioadă de
timp At:
o valoare de întrebuinţare reală, sinonimă cu nivelul Ns al calităţii . Constă în
ansamblul proprietăţilor şi caracteristicilor unui sortiment, care îi conferă acestuia

9
aptitudinea de a satisface anumite necesităţi exprimate sau implicite. Valoarea de întrebuinţare
reală trebuie adaptată optim cererii din segmentul de piaţă considerat;
o competitivitate concentrată Kt a ofertei. Este determinată pentru:
 bunuri materiale din sortimentul i, de valoarea raportului dintre nivelul calităţii
globale şi preţ;
 servicii asociate sortimentului i de tariful corespunzător.
Competitivitatea concentrată Kt a ofertei trebuie adaptată cererii din segmentul de piaţă
considerat.
La măsurarea şi optimizarea nivelului calităţii şi competitivităţii este necesar să se facă
distincţie între categoriile de produse (hardware, software, servicii sau materiale procesate ).

1.6 Corelaţia funcţii - calitate - competitivitate


In primul rând se remarcă corelaţia de bază, generală, între nivelurile calităţii [1.9] :

Ni = N ti + N sei = N gi + Nei [puncte] (1.1)

în care:

- Ni este nivelul calităţii totale a sortimentului i;

- Nti este nivelul calităţii tehnice a produsului; caracteristicile de calitate y ic


corespunzătoare acestui nivel al calităţii sunt măsurabile în mod obiectiv;
- Nsei este nivelul calităţii social-economice, de interpretare, care nu este
încorporată fizic în produs; caracteristicilor estetice, respectiv caracteristicilor
sociale de calitate yic asociate acestui nivel sunt măsurabile subiectiv;
- Ngi este nivelul calităţii globale; corespunde funcţiei globale Fgi a sortimentului i
considerat;
- Nei este nivelul calităţii economice, corespunzătoare costurilor, preţurilor şi
eficienţei economice la producător, utilizator şi la nivel macroeconomic (economie
naţională, continentală, mondială), nivelul Nei fiind dificil de determinat în practică,
din cauza indisponibilităţii informaţiilor. Ca urmare, prin simplificare, pentru primă
analiză, Nei se înlocuieşte cu preţul de vânzare P vi / tariful Tvi negociat în piaţă la
vânzarea sortimentuli i considerat.
Categoriile de funcţii şi categoriile de caracteristici de calitate sunt cerute de:

10
o mediul intern, pentru a asigura performanţe cerute pe durata de serviciu a
produsului ce urmează a fi vândut;
o mediul extern:
 SU - sistemul utilizator al sistemului mecanic i, cumpărat (familie,
pentru uz casnic sau societate comerciala, pentru a aduce profit) ;
 MN - mediul natural;
 MU – mediul uman social;
 MS – mediul uman educaţional -cultural;
 ME mediul uman economic.
Primordiale pentru client sunt funcţiile finale {Ff } ale oricărui sortiment şi caracteristicile
de calitate corespunzătoare (calitatea de identificare); legislaţia din piaţă cu competiţie
avansată. Important devine nivelul calităţii globale N gi pentru definirea competitivităţii
produsului considerat.
Competitivitatea Kt exprimată ca raportul între nivelul calităţii globale, Ngi şi preţul Pvi
(tarifele Tvi sau costurile complete Cci ) exprimă obiective diferite, în funcţie de volumul
producţiei:
- la producţia şi vânzarea în masă sau de serie, a unui sistem mecanic mobil (ex.
autoturism), obiectivul este:

Kims 
   max
N gi Fgi
Pvi N ei  ' (1.2)

- la producţia şi vânzarea de sortimente unicate (invenţii, proiecte, creaţii în design,


prototipuri, etc), obiectivul este:

Pvi N ei 
Kiu   max
 
N gi Fgi
(1.3)

Acest obiectiv impune maximizarea valorii raportului de performanţă prin negocierea


unui preţ de vânzare Pvi sau tarif Tvi cât mai mare, recunoscut de client şi nivelul calităţii
globale Ngi a sortimentului i considerat.
Pentru sistemele mecanice mobile produse în masă sau în serie corelarea calitate
globală, Ngi, în raport cu preţul de vânzare P vi permite o evaluare a nivelului
competitivităţii, aşa cum se prezintă în matricea din tabelul 1.3 [ 1.12 ].

11
Tabelul 1.3 Evaluarea nivelului competitivităţii
Pvi Mic Mediu Mare
Ngi
Mare Optimă Valoroasă Prestigioasă
Mediu Atractivă Echilibrată Speculativă
Mic Contraindicată Greşită Nerealistă

Corelaţia calitate - funcţii - competitivitate (CFK) pentru un produs are următoarele utilizări:

- în marketing permite perfecţionarea studiului pieţei, a elaborării politicii de produs.


- în proiectare permite definirea mai riguroasă a funcţiilor produselor, perfecţionarea
metodelor de lucru în ingineria valorii şi ca urmare optimizarea constructiv -
funcţională a produselor.
- în calimetria produselor permite perfecţionarea metodelor de măsurare a nivelului
calităţii produselor, ca bază a măsurării competitivităţii acestora,
- în management permite perfecţionarea metodelor de lucru în managementul
valorii, în managementul strategic pentru optimizarea poziţiei pe piaţă şi a organizării
firmelor sau reţelelor de firme.

1.7 Rata rentabilităţii interne


Practica a demonstrat că sunt înşelătoare metodele subiective privind competitivitatea
SMM, ca de exemplu analiza în care nivelul calităţii globale, Ngi , este evaluat în puncte.
Metoda recomandată de BIROUL INTERNAŢIONAL AL MUNCII din GENEVA,
este analiza ratei interne de rentabilitate; aceasta are avantajul că nu necesită calculul
costului de capital şi ca urmare este mult mai utilizată.
Rata rentabilităţii interne, r, trebuie să fie suficient de mare pentru a permite ca
remuneraţia capitalului investit să fie mai mare decât dacă capitalul ar fi fost plasat la o bancă
.
n Fi Vr
Vo    ( 1.4 )
i 1 (1  r ) (1  r ) n
i

unde:
n- durata de exploatare a sistemului mecanic mobil a cărei competitivitate este
analizată;

12
(1+r)- rata rentabilităţii interne;
Vo- costul iniţial al investiţiei ;
Vr – valoarea reziduală a SMM;
Fi - profitul şi amortizarea corespunzătoare anului de exploatare i al SMM.
Dacă nu este îndeplinită condiţia ca rata rentabilităţii interne, r, să fie mai mare decât
dobânda oferită de bănci de încredere pentru depozite etc., clienţii / utilizatorii potenţiali ai
sistemului mecanic mobil, vor prefera depuneri la aceste bănci decât să investească în SMM.

Bibliografie
1.1 http://legeaz.net/dictionar-juridic/persoana-juridica (accesat în august 2013);
1.2 http://legeaz.net/legea-300-2004-autorizarea-pfa/art-2-dispozitii-generale (accesat
în august 2013);
1.3 http://legeaz.net/dictionar-juridic/agent-economic (accesat în august 2013);
1.4 http://legeaz.net/legea-31-1990/art-1 (accesat în august 2013);
1.5 http://legeaz.net/legea-31-1990/art-2 (accesat în august 2013);
1.6 http://static.anaf.ro/static/10/Anaf/Legislatie_R/Cod_fiscal_norme_2013.htm
(accesat în august 2013);
1.7 http://ro.wikipedia.org/wiki/Formel6e_pie%C8%9Bei
1.8 Ludwig Von Mises, Capitalismul si dusmanii sai, Editura Nemira
1.9 Popa, H., L., Teoria şi ingineria sistemelor, Editura POLITEHNICA Timişoara,
2003
1.10 SR EN ISO 9000:2006 Sisteme de management al calităţii. Principii
fundamentale şi vocabular
1.11 Popa H.L. ş.a, . Managementul şi ingineria sistemelor de producţie, Editura
POLITEHNICA Timişoara, 2001
1.12 Popa H.L. ş.a, Manual de inginerie economică, Editura Dacia, Cluj-Napoca,
2002
1.13 http://www.oecd.org/daf/competition/45019987.pdf
1.14 http://dexonline.ro

13