Sunteți pe pagina 1din 15

REFERAT

”GESTIUNEA RISCULUI VALUTAR”


în cadrul disciplinei de învățământ ”Gestiunii Bancare”

Nume, Prenume Student: Vatavu Marius


Specialitatea: Finanțe și Bănci (IF)
Profesor îndrumător: Bențe Corneliu Cristian

Noiembrie, 2019
CUPRINS:

Capitolul I: Introducerea noțiunii de risc. Definirea conceptului de risc valutar..........................3


Capitolul II: Instrumente utilizate pentru analiza riscului valutar................................................4
II.I.: Prezentarea indicatorilor specifici riscului valutar...............................................4
II.II.: Compararea indicatorilor riscului valutar pentru ultimii 3 an.............................6
Capitolul III: Metode și tehnici de gestiune a riscului valutar......................................................9
Capitolul IV: Posibilități de perfecționare a gestiunii riscului valutar. Concluzii......................13
Bibliografie...............................................................................................................................15

2
Capitolul I: Introducerea noțiunii de risc. Definirea conceptului de risc valutar

Riscul este definit ca o posibilitate de a ajunge într-o primejdie, de a avea de înfruntat


un necaz sau de suportat o pagubă, în special dacă ne referim la ceea ce urmează să cercetez în
următorul referat.1 În prezent, riscurile au devenit aferente tuturor activităţilor, serviciilor şi
produselor bancare şi această multitudine de riscuri a generat şi diferite tratări ale noţiunii
vizate.
Totuşi, diversitatea riscurilor cu care se poate confrunta o bancă în activitatea ei zilnică
precum şi diversitatea situaţiilor care generează aceste riscuri fac imposibilă clasificarea ris-
curilor sub aspect unic criterial. Una dintre clasele de risc la care se expune activitatea bancară
o reprezintă categoria riscurilor determinate de piaţa de capital. În general, pieţele de capital şi
riscurile lor afectează valoric toate companiile, dar mai ales instituţiile financiare, în cazul
cărora este greu de făcut o distincţie clară între riscul pieţei produsului şi al pieţei de capital.
Un reprezentant al acestei clase este riscul valutar sau riscul ratei de curs care apare la
orice cumpărare sau vânzare de monedă, alta decât cea în care se evidenţiază în contabilitate.
Riscul cursului de schimb afectează atât piaţa produselor, cât şi piaţa de capital. Volatilitatea
cursurilor valutare poate influenţa capacitatea debitorilor de a-şi rambursa împrumuturile.
Din câte am menționat riscul valutar este încadrat de specialişti, de regulă, în categoria
aşa-numitelor riscuri de piaţă, fiind determinat de variaţiile cursurilor de schimb, deficitele
balanţelor de plăţi, penuria de lichidităţi.
În literatura de specialitate, riscul valutar este definit ca probabilitatea ca o variaţie a
cursului valutar pe piaţă să ducă la diminuarea profitului net bancar sau într-o ală accepţiune
probabilitatea ca o variaţie a cursului valutar pe piaţă să influenţeze negativ marja dobânzii
bancare. Acest risc apare în urma executării de către bancă a unor operaţiuni pentru clienţii săi
sau în nume propriu.
Componentele expunerii la riscul valutar sunt:2
 expunerea de translatie - apare in cazul bancilor cu activitate internationala, societatile
afiliate trebuind sa raporteze data si sa-si consolideze rezultatele financiare in moneda tarii de
referinta a societatii mama. Se acopera prin operatii de hedging.
 expunerea tranzactionala – rezulta din faptul ca o serie de operatii se desfasoara in
valuta iar cursul fluctueaza, influentand marja in tara de referinta. Poate fi semnificativa pe
termen scurt si este acoperita prin operatiuni de hedging.
 expunerea economica – reflecta influenta fluctuatiilor cursurilor valutare asupra
valorii de piata a bancii. Valoarea de piata actuala a bancii este calculata ca fiind valoarea
actuala a tuturor veniturilor realizate in toate valutele de operare.
Protejarea, limitarea sau acoperirea riscului de schimb presupune atât diversificarea
portofoliului de active şi pasive în valută, cât şi utilizarea unor tehnici de reducere a riscului.

1 Dicționarul explicativ al limbii române. Ediția II. Editura ”Litera”, București, 2014, pag 187.
2 Niţu Ion, Managementul riscului bancar, Editura Expert, Bucureşti 2000, p.129
3
Capitolul II: Instrumente utilizate pentru analiza riscului valutar

Perioada actuală o putem denumi “era managementului de risc” în domeniul bancar, iar
managementul riscului constituie o sarcină extrem de complexă şi importantă a managemen-
tului bancar. Managementul riscului presupune prevenirea, măsurarea şi gestionarea riscurilor.
Măsurarea riscurilor se face prin eforturi de comensurare şi cuantificare a lor, una din
modalităţile de cuantificare fiind calculul indicatorilor de risc. Aceştia permit evaluarea statică
şi dinamică a riscurilor, prin raportarea la standardele internaţionale sau la propria existenţă
istorică a băncii.
Riscul valutar constă în probabilitatea ca o variaţie a cursului valutar pe piaţǎ sǎ ducǎ la
diminuarea profitului net al bǎncii sau probabilitatea ca o variaţie a cursului valutar pe piaţǎ sǎ
influenţeze negativ marja dobânzii bancare.
Situaţia netǎ pe fiecare valutǎ trebuie revizuitǎ şi modificatǎ în funcţie de condiţiile din
economia internaţionalǎ, urmǎrindu-se sǎ se evite pe de o parte, expunerea la riscul valutar
datoritǎ necorelǎrii scadenţelor activelor cu cele ale pasivelor şi pe de altǎ parte, situaţia în care
ratele dobânziior în valuta ar putea depǎşi nivelul pieţei.
Este necesar, pentru diminuarea riscului valutar, sǎ se elaboreze prognoze de evoluţie,
care sǎ permitǎ structurarea adecvatǎ pe valute a activelor şi pasivelor în devize, pentru
asigurarea stabilitǎţii de ansamblu a portofoliului de depozite şi plasamente valutare ale bǎncii.
Pentru elaborarea unor astfel de prognoze este cel mai indicat utilizarea unui sistem
informatic de culegere automată a datelor referitoare la ratele de schimb şi programarea unor
modele econometrice care să permită “exersarea|” de scenarii de evoluţie.
Analiza riscului valutar presupune, în principal:
 ajustarea periodicǎ a poziţiilor valutare pentru a echilibra poziţiile lungi şi scurte;
 acoperirea riscului valutar prin folosirea unor metode şi tehnici specifice, în special a
instrumentelor derivate (hedging).3
Pentru realizarea celor douǎ etape de analizǎ a riscului trebuie parcurşi urmǎtorii paşi:
1) definirea şi identificarea periodicǎ a tipurilor de expuneri care pot afecta banca;
2) evaluarea riscului prin determinarea valorii absolute a expunerilor nete pentru fiecare valutǎ,
în contextul volatilitǎţii anticipate a pieţelor valutare;
3) controlul riscului valutar prin: formularea politicii valutare a bǎncii, desemnarea persoanelor
autorizate sǎ angajeze operaţiunile valutare, determinarea procedurilor de expunere la risc,
stabilirea limitelor de expunere;
4) executarea tranzacţiilor propriu-zise.

Capitolul II.I.: Prezentarea indicatorilor specifici riscului valutar

Riscul valutar este încadrat de specialiști, de regula, în categoria asa numitelor riscuri
de piață, fiind determinat de variațiile cursurilor de schimb, deficitelor balanțelor de plăți,
penuria de lichidități pe plan internațional. Acest risc se amplifica pentru fiecare participant la
desfășurarea unei tranzacții economice externe.
3Rădulescu Magdalena, Managementul performanţelor şi riscurilor bancare în contextul
crizelor bancare şi configurării sistemelor bancare actuale, Editura Sitech, Craiova, 2009,
p.146
4
Măsurarea acestui tip de risc se realizeaza pe baza pozițiilor pe care le preiau bancile
comerciale, care își stabilesc un plafon de operare în funcție de standingul propriu. Banca ale
cărei creanțe depașesc angajamentele sale de plata într-o anumită valuta preia o poziție lungă,
daca există o probabilitate ridicată ca acea valută să intre într-un proces de apreciere. În caz
contrar, banca preia o poziție scurta.
Datorită contextului economic în care actionează, băncile romanești preferă pozițiile
lungi indiferent de cursul valutei.
Indicatorii riscului valutar pe care îi calculeazǎ bǎncile comerciale din România sunt:
• poziţia valutarǎ individualǎ, care se determinǎ pentru fiecare valutǎ de gestionat;
• poziţia valutarǎ globalǎ, care reprezintǎ soldul net al creanţelor în devize faţǎ de
pasivele în devize, ambele trarsformate în moneda de referinţǎ, pentru comparabilitate. Acest
indicator oferǎ o imagine generalǎ asupra expunerii valutare a bǎncii.

Poziţia valutară individuală


Indicatorul ia în calcul toate activele si pasivele în valuta ale bancii și exprimă
capacitatea acesteia de a face fata plaților într-o anumită valută, limitând expunerea bancară la
risc valutar. Indicatorul se calculează pentru fiecare valută, separat pentru active şi pasive,
pentru fiecare valută comparându-se activele cu pasivele, rezultând două poziţii distincte:
poziţia valutară scurtă şi poziţia valutară lungă.
Prin poziție valutară se înțelege diferența dintre activele si pasivele unei bănci într-o
anumita valuta, existând urmatoarele situații:
- poziție valutară lungă, atunci când activele sunt mai mari decât pasivele;
- poziție valutară scurtă, atunci când pasivele sunt mai mari decât activele.4
Corelaţia dintre poziţiile valutare înregistrate de o bancă şi variaţia cursului de schimb
influenţează performanţele băncii astfel:

Poziţia valutară Evoluţia cursului de schimb Implicaţii asupra performanţelor bancare


Poziţia valutară lungă creşte Situaţie favorabilă
scade Situaţie nefavorabilă
Poziţia valutară scurtă creşte Situaţie nefavorabilă
scade Situaţie favorabilă

Pâna la 1 ianuarie 2002, nivelul pozitiei valutare era reglementat de BNR prin Normele
nr. 5/1995. Normele nr. 4/25 septembrie 2002 privind supravegherea pozitiilor valutare ale
bancii stabilesc un nivel de maximum 10% din fondurile proprii pentru oricare din pozitiile
valutare individuale ajustate si maximum 20% din fondurile proprii ale bancii pentru pozitia
valutara totala. Prezentele norme definesc pozitia valutara totala ca valoarea cea mai mare în
modul, dintre totalul pozitiilor individuale ajustate lungi si totalul pozitiilor individuale ajustate
scurte.
Pozitia valutara totala va fi lunga atunci când totalul pozitiilor valutare individuale
ajustate lungi este mai mare decât totalul pozitiilor valutare individuale ajustate scurte si va
scurta atunci când totalul pozitiilor valutare individuale ajustate scurte este mai mare decât
totalul pozitiilor valutare individuale ajustate lungi.
4 Basno Cezar, Dardac Nicolae, Management bancar, Bucureşti, Ed. Economică, 2002, pg 128
5
Algoritmul de calcul al pozitiei valutare este destul de complicat, noi nepropunându-ne
sa îl explicam în aceasta lucrare. Bineînteles ca, pe lânga necesitatea respectarii normelor BNR,
bancile urmaresc expunerea valutara pentru a nu suferi pierderi datorita evolutiei cursului
valutar.

Poziţia valutară globală


Pozitia valutara globala exprimă, expunerea valutară globală a băncii şi prezintă
dezavantajul oricărui indicator agregat, şi anume atenuarea influenţei fiecărei poziţii valutare
individuale. În acest context, în gestionarea riscului valutar, rolul principal revine gestiunii
poziţiilor individuale pentru fiecare valută, banca putând estima în orice moment pierderea sau
câştigul potenţial în cazul unei fluctuaţii favorabile sau nefavorabile a cursului valutar.
Atunci când poziţiile lungi sunt corelate cu cele scurte ale diverselor devize, expunerea
băncii la riscul valutar ar fi practic nulă.
Întrucât valutele nu sunt perfect corelate, modul în care o bancă îşi alege să gestioneze
riscul valutar este dat de calculul poziţiilor deschise nete aferente valutelor pentru determinarea
poziţiei deschisă netă totală. Astfel, o bancă conservatoare calculează poziţia deschisă netă
totală prin însumarea valoriilor absolute ale poziţiilor deschise la anumite devize, în timp ce, o
bancă mai puţin conservatoare optează pentru cumularea poziţiilor scurte şi lungi pentru diverse
valute, iar valoarea maximă va indica poziţia deschisă netă agregată (totală).

Capitolul II.II.: Compararea indicatorilor riscului valutar pentru ultimii 3 ani

Criterii cantitative (pentru modelele utilizate):


a. Băncile nu sunt limitate în alegerea metodei Value-at-Risk (VaR): Delta-Normală,
Istorică sau Monte-Carlo.
b. Pentru instrumentele legate de rata dobânzii, sistemul trebuie să modeleze curba
rentabilităţii pentru fiecare valută, iar numărul factorilor de risc trebuie să fie mai mare decât 5.
c. Pentru instrumentele valutare, sistemul trebuie să includă factorii de risc pentru
fiecare valută în care sunt prezentate poziţiile băncii.
d. Pentru acţiuni, sistemul trebuie să includă factorii de risc asociaţi, cel puţin, cu toţi
indicii bursieri naţionali sau, cel mult, cu volatilitatea fiecărei acţiuni.
e. Pentru mărfuri sistemul trebuie să includă factorii de risc asociaţi cu toate pieţele
corespunzătoare de mărfuri.
f. Calcularea indicatorului VaR trebuie să fie efectuată de către subdiviziunea respectivă
a băncii zilnic şi cu orizontul minimal de pronosticare de 10 zile, intervalul de încredere
statistică de 99% şi mărimea eşantionului de date istorice nu mai mică de 250 de zile de licitaţii
(aproximativ un an).
Mărimea capitalului băncii rezervat contra riscului de piaţă (market risk capital – MRC)
se determină după următoarea formulă:
1 t 60
MRCt=max[VaRt-1; kx VaRi ]; k=3+δ
60 i t 1

6
Coeficientul δ se stabileşte de către organele de supraveghere în urma procedurii
backtesting efectuată conform Regulamentului Comitetului Basel şi poate varia de la 0, pentru
un model exact, până la 1, pentru un model care necesită ajustări.
Dacă banca a ales metoda bazată pe modele interne, ea nu poate să treacă la metoda
standard de sine stătător. Totodată, cum a arătat experienţa, utilizarea metodei VaR nu însemnă
întotdeauna micşorarea cerinţelor faţă de capital. Cu toate că modelele interne creează condiţii
pentru ridicarea nivelului de management al băncilor, beneficiile de la implementarea lor
trebuie să fie examinate anticipat şi foarte amănunţit.

Analiza VaR (Value at Risk) pentru anul 2017


Impactul riscului valutar la nivelul sectorului bancar, cuantificat sub forma pierderii
maxime posibile în urma unor evoluții nefavorabile ale cursurilor de schimb, s-a menținut la un
nivel scăzut. Astfel, nivelul mediu al pierderii așteptate peste nivelul VaR se situează în jurul
valorii de 0,13 la sută din fondurile proprii, valoare apropiată de nivelul VaR de 0,10 la sută
din fondurile proprii calculat la cea de‑ a 99‑ a percentilă. Instituțiile de credit sunt motivate în
menținerea unei expuneri nete scăzute de către reglementările în vigoare, care impun o cerință
de capital costisitoare în ipoteza în care poziția valutară netă a unei instituții de credit ar depăși
2 la sută din fondurile proprii. De asemenea, impactul este justificat și de ponderea redusă a
portofoliului de tranzacționare în bilanțurile instituțiilor de credit.
Au fost luate în considerare titlurile de stat emise de administrația centrală pe piața
internă, deținute ca active în portofoliile instituțiilor de credit persoane juridice române la 30
septembrie 2017.
Modificarea valorii de piață a titlurilor clasificate drept deținute până la scadență, spre
deosebire de titlurile clasificate în celelalte categorii contabile, nu are impact imediat asupra
indicatorilor de prudență bancară (ca urmare a afectării contului de profit și pierdere prin
intermediul câștigurilor/pierderilor nerealizate), această categorie nefiind luată în considerare
în scopul simulării prezente.
Valoarea VaR (Value at Risk) este determinată la nivelul celei de‑ a 99‑ a percentile în funcție
de variațiile zilnice ale cursului de schimb al monedei naționale, consemnate pe o perioadă de
trei ani, în raport cu valutele aflate în portofoliul instituțiilor de credit, presupunând o lichidare
a poziției în termen de 10 zile lucrătoare. O măsură de exprimare a riscului coerentă este
pierderea medie așteptată în eventualitatea materializării scenariilor având o probabilitate de
sub 1 la sută (Expected Shortfall).5

Analiza VaR (Value at Risk) pentru anul 2018


Impactul riscului valutar la nivelul sectorului bancar, cuantificat sub forma pierderii
maxime posibile în urma unor evoluții nefavorabile ale cursurilor de schimb, s-a menținut la un
nivel redus. Astfel, nivelul total al VaR condiționat (expected shortfall) la nivelul sectorului
bancar se situează în jurul valorii de 0,19 la sută din fondurile proprii, apropiată de nivelul VaR
de 0,15 la sută din fondurile proprii, calculat la cea de-a 99-a percentilă, conform datelor
disponibile la finele lunii iunie 2018.

5 Raportul Stabilității Financiare Decembrie 2017, BNR, pag. 97


7
Valorile reduse ale riscului valutar sunt justificate de constrângerile aplicate instituțiilor
de credit în vederea menținerii unei poziții valutare echilibrate. Astfel, reglementările în vigoare
impun o cerință de capital adițională costisitoare în ipoteza în care poziția valutară netă a unei
instituții de credit ar depăși 2 la sută din fondurile proprii.
În cadrul analizei au fost luate în considerare titlurile de stat emise de administrația
centrală din România pe piața internă, deținute ca active în portofoliile instituțiilor de credit
persoane juridice române la data de 30 septembrie 2018.6

Analiza VaR (Value at Risk) pentru anul 2019


Impactul riscului valutar la nivelul sectorului bancar s‑ a menținut la un nivel redus.
Astfel, nivelul mediu al pierderii așteptate nediversificate se situează în jurul valorii de 0,18 la
sută din fondurile proprii, valoare apropiată de nivelul VaR de 0,14 la sută din fondurile proprii,
calculat la cea de‑ a 99‑ a percentilă. Instituțiile de credit mențin o poziție valutară netă redusă
ca urmare a cadrului de reglementare în vigoare, care impune o cerință de capital suplimentară
în cazul în care poziția valutară netă a unei instituții de credit ar depăși 2 la sută din fondurile
proprii. De asemenea, impactul este explicat și de ponderea redusă a portofoliului de
tranzacționare în bilanțurile instituțiilor de credit.7
În cadrul analizei au fost luate în considerare titlurile de stat emise de administrația
centrală din România pe piața internă, deținute ca active în portofoliile instituțiilor de credit
persoane juridice române la 29 martie 2019.

Comparația VaR 2017, 2018, 2019

0.20

0.18

0.16

0.14

0.12

0.10

0.08

0.06

0.04

0.02

0.00
2017 2018 2018

VaR Nivelul mediu al pierderilor asteptate

6 Raportul Stabilității Financiare Decembrie 2018, BNR, pag. 76


7 Raportul Stabilității Financiare Iunie 2019, BNR, pag. 70
8
Capitolul III: Metode și tehnici de gestiune a riscului valutar

Conţinutul economic al riscului constă în posibilitatea gestiunii acestuia. Importanţa


gestiunii riscului ca activitate constă în posibilitatea de a prognoza într-o anumită măsură
producerea evenimentului de risc şi de a lua la timp deciziile necesare în vederea reducerii
riscului unor eventuale consecinţe nefavorabile. Esenţa riscului, ce se
exprimă prin posibilitatea evaluării cuantificate a probabilităţii apariţiei unei situaţii
nefavorabile, condiţionează necesitatea elaborării metodelor şi mecanismelor de diminuare a
efectului negativ al evenimentelor prevăzute. Cunoaşterea pericolului potenţial şi a
nivelului de impact al riscului permite de a le gestiona în mod mai eficient.
Având in vedere tema lucrării “Riscul valutar bancar” si luând în considerare definirea
riscului valutar “ca si expunere într-o anumita valuta, multiplicata cu variatia in timp a cursului
sau de schimb”, constatam de fapt una dintre problemele de fond ale domeniului :imprecizia
oricarei masuratori a acestui risc. Aceasta imprecizie este datorata dificultatilor de previzionare
a evolutiei cursurilor valutare. Modifcarea acestora este influentata de un ansamblu de factori,
din randul carora se disting:
 fluxurile comerciale - abordarile tradiționale pun accent pe impactul exporturilor si
importurilor de bunuri/servicii asupra stabilirii cursurilor de schimb, întrucat acestea sunt
principalele componente ale cererii si ofertei pentru orice valuta. În ultimii 20 de ani insa, in
balanța de plăți externe, fluxurile comerciale au fost devastate de cele de capital, o tendința care
pare sa se mențină și în viitor, acestea preluând atsfel rolul determinat în influențarea cursurilor
de schimb;
 inflația relativa - potrivit paritatii puterii de cumparare , moneda unei tari cu o rata a
inflatiei mai mare tinde sa se deprecieze fata de moneda unei tari cu inflatia mai mica mica, în
absenta unei asemenea ajustari fiind afectata competitivitatea economica si implicit, balanta de
plati;
 dobânzile relative - în situația în care toate celelalte condiții sunt identice, țara cu rate
ale dobânzilor mai înalte va atrage investitori dintr-o țara cu rate ale dobânzilor mai scăzute,
acest lucru este posibil numai în cazul absentei variațiilor de curs între monedele celor doua
țări. De altfel, între dobânzile relative și cursul de schimb prognozat exista o legatură stransa,
care determina deciziile de investire într-o moneda sau alta;
 investițiile de capital –infuzia de investiții de capital este determinata de o serie de
factori de baza , cum ar fi o piață a valorilor mobiliare atractiva, care presupune ca va primi
afluxuri de capital, cu efect asupra întaririi monedei naționale. Este posibil însa ca investitiile
sa se faca numai în actiuni, evitandu-se investitiile în moneda tarii respective;8
Atsfel pentru banci, managementul riscului valutar trebuie considerat într-o dubla
perspectiva: pe de o parte, din punct de vedere al gestionarii adecvate a pozitiilor sale short si
long într-o anumita valuta, a expunerilor individuale si globale, pe de alta parte, din punct de
vedere al ofertei de produse pentru acoperirea riscului valutar al clientilor. Reducerea
vulnerabilitatii economice a clienților asigura avantaje bancii în termeni de profit si siguranța a
propriilor afaceri.

8
Golosoiu Ligia, Managementul riscului bancar – Editura Expert, Bucuresti, 2000, pg. 78
9
În Romania, prin intrarea în vigoare a noului regulament valutar, la 1 februarie 1998, s-
a asigurat liberalizarea tuturor operatiunilor de cont curent si a accesului populatiei la valuta,
fapt care a determinat consolidarea volumului de tranzactii valutare efectuate pe piața
interbancara romaneasca, precum si implementarea în practica bancara a unor tehnici si
instrumente specifice de protejare împotriva riscului valutar.

Expunerile valutare
Managementul riscului valutar presupune identificarea, cat mai completa posibila si pe
o baza continua, a segmentului de afaceri care poate fi afectat de fluctuatiile cursului de schimb.
In functie de consecințele generate de acestea, expunerile valutare pot fi încadrate în mai multe
categorii.
 Expunerile de tranzacții - vizează fluxurile de numerar identificate, care sunt afectate
într-o afacere (facturi într-o valuta straina, contracte, etc.). Aceste expuneri sunt
cunoscute fiind posibila o protectie adecvata, însa pentru o perioada scurta de timp.
 Expunerile de conversie - sunt legate de impactul modificarii cursului de schimb asupra
activelor si pasivelor valutare, deoarece, la data încheierii bilantului, acestea trebuie
convertite în moneda de baza.
 Expunerile economice - constau în impactul modificarilor viitoare ale cursului de
schimb asupra fluxurilor de numerar dintr-o companie.
Indiferent de orizontul temporal al manifestării efectelor generate de expunerile
valutare, este absolut necesară cunoașterea acestora și elaborarea unor politici specifice pentru
reducerea riscului pe ca îl determină.

Utilizarea tehnicilor derivate în hedging-ul riscului valutar bancar


Managementul riscului de schimb valutar presupune protejarea, măsurarea riscului şi
gestiunea propriu-zisă.
Protejarea, limitarea sau acoperirea riscului de schimb valutar, presupune atât
diversificarea portofoliului de active şi pasive în valută, cât şi utilizarea unor tehnici de reducere
a riscului.
Modalităţile de evitare a riscului valutar au fost dezvoltate pe piaţa derivatelor, prin
utilizarea unor instrumente de hedging (de neutralizare, de compensare a riscului).
Instrumentele derivate sub forma operaţiunilor FORWARD, FUTURES, OPTIONS,
COLLAR, SWAP, FRA sunt utilizate atât ca instrumente de hedging a riscului ratelor
dobânzilor şi a riscului de schimb, cât şi pentru operaţiunile de transfer al riscului gestionării
globale a acestora.9
Factorii care potenţează expansiunea utilizării derivatelor sunt:
 dezvoltarea pieţelor locale pentru activele suport – piaţa acţiunilor, a obligaţiunilor
corporative, a obligaţiunilor ipotecare;
 dezvoltarea infrastructurii legale a contractelor care stau la baza derulării tranzacţiilor
cu instrumentele financiare derivate;
 eliminarea resticţiilor la utilizarea instrumentelor financiare derivate de către entităţi
locale şi străine.

9Melnic Corina Marilena Fac. CSIE-ASE Bucuresti, Analiza și modelarea riscului bancar în
condițiile economiei de piața, 2004, pg 92
10
Practica bancară a identificat o serie de instrumente de acoperire a riscului de schimb
valutar, sub forma contractelor la termen privind schimbul valutar şi tehnicile de hedging.
Utilizarea tehnicilor de hedging este determinată de expunerile reziduale care se
înregistrează după corelarea şi crearea unor protecţii strategice.
Hedgingul valutar se referă la strategia care încearcă să minimizeze expunerea la
fluctuaţiile ratelor de schimb, în acest fel minimizând nesiguranţa unor tranzacţii cu moneda
străină şi imprimând stabilitate veniturilor, profiturilor şi cash flow-ului. Acest lucru se
realizează practic prin utilizarea contractelor futures şi options. Când o firmă realizează hedging
pentru expunerea pe care o are, obiectivul este de a minimiza incertitudinea şi nu de a maximiza
profitul din speculaţii valutare. De aceea, o poziţie de hedging nu va produce beneficii din
mişcările favorabile ale ratei de schimb, dar în schimb nu va expune firma la pierderea
potenţială generată de o mişcare nefavorabilă a ratei de schimb.10
În România se pot realiza/ tranzacţiona contracte futures sau forward la Bursa Monetar
Financiară şi de Mărfuri de la Sibiu (BMFMS) unde se pot tranzacţiona contracte futures şi la
diverse instituţii financiar-bancare (bănci şi societăţi de intermediere financiare) care
tranzacţionează contracte forward.
,,Managementul profesionist al riscului este de neconceput fără implicarea
instrumentelor derivate existente pe pieţele la termen, cum este cea de la Sibiu’’. Folosite în
operaţiuni de acoperire a riscurilor sau de speculaţie, derivatele, contractele futures şi opţiunile,
pot proteja sau spori valoarea unui portofoliu valutar, în funcţie de scopul şi apetenţa pentru
risc. Rolul instrumentelor derivate este acela de a asigura transferul riscurilor de pe piaţa la
vedere (valutară) pe cea futures; de a oferi posibilitatea unui management performant al
portofoliilor de titluri; de a genera oportunităţi de câştig prin operaţiuni speculative.
La baza operaţiunilor de reducere a riscului valutar, stau diferite instrumente
contractuale, denumite derivate. Dintre aceste derivate sunt de amintit:

Contractele forward
Sunt metode de acoperire valutară la termen, prin încheierea unui contract de vânzare-
cumpărare a unei sume dintr-o valută, contra unei alte sume dintr-o altă valută, la o dată în
viitor. În scopul acoperirii riscului valutar, mai toate băncile mari oferă posibilitatea de
tranzacţionare valutară la termen. Contractul forward pe cursul de schimb reprezintă un
instrument flexibil de tranzacţionare, oferind clientului posibilitatea de a-şi stabili propriile
scadenţe, nivelul sumelor tranzacţionate şi momentul intrării pe piaţa valutară.
Tranzacţionarea la termen pe piaţa valutară este posibilă atât prin punerea la dispoziţie
a unei linii de credit dedicată acestui produs, cât şi prin constituirea de către compania interesată
a unei garanţii lichide, precum un depozit colateral menit să suporte eventuale pierderi generate
de riscul de curs şi care este pus la dispoziţia clientului, la momentul decontării operaţiunii la
termen.
Cursul de schimb (preţul contractului de schimb forward) se determină potrivit
principiului parităţii dobânzilor, ajustând cursul spot cu diferenţa dintre ratele dobânzii
valutelor care fac obiectul contractului. Această diferenţă, care reprezintă puncte forward sau
SWAP, poate fi pozitivă (primă) sau negativă (discount).

Ciurlău Loredana, Managementul riscului valutar prin intermediul tehnicilor de hedging,


10

Univ. Târgu Jiu 2006, pg. 113


11
Băncile oferă clienţilor care derulează operaţiuni în valută posibilitatea ,,blocării’’
cursului pentru un anumit interval de timp (o lună, 3, 6 luni sau chiar un an).

Swap-ul valutar
SWAP-ul valutar a apărut din necesitatea de acoperire a unor angajamente într-o valută,
fără a modifica la termen structura angajamenetelor şi a disponibilităţilor în cele două valute.
SWAP-ul implică efectuarea operaţiunilor în acelaşi timp, fără modificări în cele două
cursuri (spot şi la termen), pentru că orice schimbare ar însemna o pierdere sau un câştig pentru
bancă, în funcţie de sensul schimbării. La începerea unei asemenea operaţiuni, există un risc al
diferenţei de acoperire între operaţiunile spot şi cele la termen. Cotaţia care i se face clientului
este una acoperitoare pentru bancă, marjele de siguranţă fiind cotate mai larg.
Pentru bancă, un SWAP este o formă de împrumut garantat, implicând un risc al
creditului relativ mai redus decât împrumutarea de fonduri interne. Operaţiunile SWAP sunt
operaţiuni la termen, care permit plasarea unor sume în devize aflate în exces, dar pot fi
efectuate doar în legătură cu valutele cele mai importante care cotează atât spot, cât şi la termen.
Aceste operaţiuni solicită băncii adoptarea unei conduite atente în selectarea clienţilor,
fiind preferaţi cei cu lichiditate ridicată, care prezintă bonitate şi performanţe financiare
acceptabile, urmărind ca banca să-şi stabilească limite de expunere pentru fiecare client.
Opţiunile SWAP sunt opţiuni pe contracte swap de valute. Acestea dau dreptul
deţinătorului de opţiuni de a începe, la un anumit termen o operaţiune swap. Dacă o companie
plănuieşte ca peste 6 luni să obţină un credit pe 5 ani cu dobândă variabilă, dobânda pe care
doreşte să o preschimbe într-o dobândă fixă prin intermediul unui swap, compania poate
achiziţiona, prin plata unei prime, o opţiune swap prin care poate intra, peste 6 luni, într-o
operaţiune swap în care să plătească o dobândă fixă şi să primească o dobândă variabilă.
Dacă spre exemplu, dobânda fixă stipulată în opţiunea swap este de 12% şi peste 6 luni
dobânda fixă pentru un contract swap pe cinci ani ar fi mai mică de 12%, atunci compania va
abandona opţiunea şi va încheia un contract swap de dobândă. Dacă dobânda ar fi mai mare de
12%, atunci compania va exercita opţiunea şi va obţine un contract swap mai avantajos decât
cel existent pe piaţă la acea dată.
Opţiunile swap sunt o alternativă la contractele swap la termen. Swap-ul la termen nu
impică plata unei prime însă are dezavantajul că utilizatorul este obligat să încheie contractul
swap. Prin folosirea unei opţiuni swap o companie poate beneficia de eventualele evoluţii
favorabile ale ratei dobânzii şi se poate pune la adăpost de o eventuală evoluţie nefavorabilă.
Diferenţa dintre un swap la termen şi o opţiune swap este ca cea dintre un contract la termen pe
valută şi o opţiune pe valută.

Operaţiunile futures
Un contract futures reprezintă un acord de a cumpăra sau de a vinde, o sumă determinată
dintr-o valută, la un preţ stabilit în momentul încheierii contractului, dar cu executarea
tranzacţiei la o dată ulterioară. Acest tip de contract se deosebeşte de contractul forward prin
faptul că el este tranzacţionat la bursă şi nu negociat între cele două părţi.
Fluctuaţiile cursului de schimb, prezente sau viitoare, pun în pericol activitatea
companiilor care desfăşoară activităţi de comerţ exterior, care ar putea fi depăşit cu uşurinţă
prin transferarea riscurilor în piaţa future, prin asigurarea unui curs de schimb prestabilit cu co-

12
sturi mult reduse comparativ cu contractele forward bancare.
De exemplu, costurile în piaţa futures se reduc la maximum 5% din suma acoperită,
inclusiv comisioanele şi marja de garanţie, faţă de garanţia solicitată de bănci, de 15-20% din
valoarea importului sau exportului. Cu cât preţul futures este mai bine corelat cu preţul cash,
cu atât operaţiunea de hedging este mai eficientă.11
Contractele futures pot fi cumpărate şi vândute în orice moment, dar dacă există un
contract care conţine o rată de schimb în deteriorare progresivă, atunci deţinătorul contractului
poate fi nevoit să constituie un colateral suplimentar la bursa – futures, drept garanţie a livrării
fondurilor la scadenţă.

Opţiuni valutare
Opţiunea reprezintă un acord prin care vânzătorul (emitentul opţiunii) acordă
cumpărătorului (deţinătorul opţiunii) dreptul, dar nu şi obligaţia, de a realiza o anumită
tranzacţie valutară în anumite condiţii (termen de valabilitate, preţ).
În prezent, opţiunile valutare sunt disponibile în majoritatea monedelor din toate ţările
unde există şi o piaţă valutară forward lichidă, care nu este restricţionată de reglementările
valutare.
Există două tipuri de bază de opţiuni: CALL (de cumpărare) şi PUT (de vânzare).
Opţiunea CALL dă dreptul deţinătorului, dar nu şi obligaţia, de a cumpăra o valută contra alteia,
la o anumită dată şi la un anumit preţ, în timp ce opţiunea PUT dă dreptul, dar nu şi obligaţia,
de a vinde o valută contra alteia, în aceleaşi condiţii.
Atât în cazul opţiunilor de cumpărare, cât şi în cazul opţiunilor de vânzare, există două
poziţii distincte: de cumpărător (long) şi de vânzător (short), cumpărătorul fiind cel care
cumpără dreptul suplimentar de la vânzător, plătind o primă.

Capitolul IV: Posibilități de perfecționare a gestiunii riscului valutar. Concluzii

Perioada actuală sau “era managementului bancar”, așa cum este denumită această
perioadă în mai toate cărțile sau/și lucrările de specialitate în acest domeniu, sunt rezultatul
evoluției surprinzătoare, am putea spune, a teoriei managementului riscurilor bancare. Insă în
ciuda modernismului tematic, managementul riscurilor bancare s-a caracterizat printr-o
anumită incoerență si lipsă de consens, multe banci comerciale rămânând tributare tradiției
populiste conform căreia conceptul de risc este asociat numai riscului de creditare. Literatura
de specialitate s-a dezvoltat, însa viziunile sistematice sufera de discontinuitate metodologica.
Dupa cum afirma unii specialiști aceste fragmentări sau discontinuități nu sunt surprinzatoare,
deoarece managementul riscurilor bancare este o șțiinta aflată înca în faza “copilariei”.
Realitatea ne obliga însa la, lărgirea perspectivelor inițiale și punerea accentului pe experienta
practică.
Ca o concluzie la toate cele spuse mai sus, noua filosofie de bază a managementului
bancar constă nu numai în reducerea riscurilor, cât mai ales în asumarea acestora într-o maniera
inteligentă.

11
Bernstein J., Piaţa contractelor futures, Bucureşti, Ed. Herma, 2000, pg 88
13
Concluzii si propuneri asupra riscului valutar bancar
Riscul valutar aparține categoriei riscurilor de piață și se manifestă prin posibilitatea de
pierdere /caștig de reevaluare a pozitiilor lungi sau scurte ca urmare a modificării cursurilor de
schimb. Pentru banca, o poziție lunga într-o anumită valută, presupune ca aceasta dispune de
un activ a cărui valoare se poate deteriora sau îmbunatăți comparativ cu un preț contractual deja
fixat. O poziție scurtă (active mai mici decât pasivele într-o valută) pentru banca implica riscul
sa fie nevoită sa plătasca pentru obligațiile sale un cost mai mare decât cel anticipat.
Dupa identificarea și evaluarea tipurilor de expuneri, banca va trece la ajustarea
pozițiilor valutare sau la neutralizarea riscului, prin utilizarea unor instrumente financiare
specifice, reprezentate de tranzacții la termen (forward, futures), operațiuni de SWAP si
operațiuni pe rată de schimb.
Pentru a estima limita de suportabilitate a riscului valutar, separat de dimensiunea
expunerii, se impune studierea volatilității cursului de schimb în trecut și în perspectiva, fiind
necesară, de asemenea, evaluarea trendului economic si politic.
Indiferent de gradul de dezvoltare a activității de dealing la nivelul unei banci, controlul
final al politicii în domeniul valutar trebuie centralizat in cadrul Direcției de trezorerie, sub
auspiciul Comitetului de gestionare a activelor si pasivelor.
Ar fi recomandabil ca, pentru fiecare dealer, să se stabileasca un plafon de lucru zilnic
maxim. Acest plafon să fie separat pentru piața valutară internă si separat pentru cea externă,
deoarece dealerul acționand în numele băncii, o expune la risc, cea ce implica o supraveghere
sricta a tranzacțiilor.
O noua propunere ar fi ca, pentru operațiile speculative sa se impuna limite de expunere
diferențiate, în funcție de dealer si piața, precum și o limita maxima de variație nefavorabila a
cursului în cazul operatiunilor deschise.
În literatura occidentală se promovează, ca principiu fundamental pentru diminuarea
riscului, teoria separării funcţionale stricte între camera de dealing şi compartimentul de back-
office. Orice încălcare a acestei reguli prudenţiale sacrifică verificările şi corelările esenţiale,
favorizând înşelăciunea, falsul sau frauda.
O cameră de dealing, prin specificul activităţii sale, alcătuieşte o concentrare unică de
riscuri bancare, tranzacţiile derulate asociindu-se cu riscul de lichiditate şi decontare, riscul de
creditare, riscul ratei dobânzii şi riscul valutar. Din acest motiv, devine absolut obligatoriu un
control permanent asupra operaţiunilor sale şi ale back-office-ului, prin intermediul auditorilor
interni şi externi.
Una dintre problemele actuale ale băncilor româneşti în gestionarea riscului valutar
vizează restricţiile de utilizare a derivatelor. Acestea sunt destinate reducerii riscurilor, dar
trebuie admis că şi ele creează expuneri suplimentare, contribuind la creşterea riscului sistemic.
Instrumentele derivate asigură băncilor posibilităţi deosebite pentru neutralizarea
riscurilor financiare, sub rezerva că nu există hedging perfect.12 Uneori demarcaţia între
protecţie şi speculaţie este foarte fragilă, ducând la receptarea negativă a eficienţei
instrumentului în sine. Îngrijorarea generală este că derivatele sunt produse noi, complexe,
insuficient înţelese şi pline de capcane. În consecinţă, o regulă de bază ar trebui să fie evitarea
tranzacţiilor şi afacerilor incorect înţelese.

12
Teodor Ancuţa, preşedintele BMFMS, în cadrul seminarului ,,Instrumente financiare
derivate’’, organizat de Finmedia
14
Bibliografie

 Basno Cezar, Dardac Nicolae, Management bancar, Bucureşti, Ed. Economică,


2002;
 Bernstein J., Piaţa contractelor futures, Bucureşti, Ed. Herma, 2000;
 Golosoiu Ligia, Managementul riscului bancar – Editura Expert, Bucuresti, 2000;
 Nițu Ion, Managementul riscului bancar, Editura Expert, Bucureşti 2000;
 Melnic Corina Marilena Fac. CSIE-ASE Bucuresti, Analiza și modelarea riscului
bancar în condițiile economiei de piața, 2004;
 Dicţionar explicativ al limbii romane, Editura Vlad&Vlad, Craiova 1995;
 Dicţionarul enciclopedic ilustrat, Editura Cartier, Bucureşti 1999;
 Banca Nationala a Romaniei-Gestionarea riscurilor Bancare;
 *** www.facultatea.regielive.ro, Indicatori bancari de eficiență valutara;
 Ciurlău Loredana, Managementul riscului valutar prin intermediul tehnicilor de
hedging, Univ. Târgu Jiu 2006.
 Rădulescu Magdalena, Managementul performanţelor şi riscurilor bancare în
contextul crizelor bancare şi configurării sistemelor bancare actuale, Editura
Sitech, Craiova, 2009
 Teodor Ancuţa, preşedintele BMFMS, în cadrul seminarului ,,Instrumente
financiare derivate’’, organizat de Finmedia

15

S-ar putea să vă placă și