ȘCOALA NAȚIONALĂ DE STUDII POLITICE ȘI ADMINISTRATIVE

FACULTATEA DE COMUNICARE ȘI RELAȚII PUBLICE

MASTERAT COMUNICARE MANAGERIALĂ ȘI RESURSE UMANE

Influența inteligenței emoționale în cadrul

procesului de recrutare și selecție

Coordonator științific:

Realizat de:

Axente Mariana – Raluca

2018
 CUPRINS

INTRODUCERE
Capitolul I – Cadrul teoretic
I.1. Inteligența emoțională
I.1.1. Definirea conceptului
I.1.2. Teorii semnificative
I.1.2.1. Modelul abilitate a lui Mayer și Salovey
I.1.2.2. Modelul factorial a lui Bar-On
I.1.2.3. Modelul mixt a lui Goleman
I.1.3. Predictori ai inteligenței emoționale
I.1.4. Efectele inteligenței emoționale
I.2 Recrutare și selecție
I.2.1. Recrutare
I.2.1.1. Definire concept
I.2.1.2. Tipuri de recrutare
I.2.1.2.1. Rerutare internă
I.2.1.2.2. Recrutare externă
I.2.1.3. Metode de recrutare
I.2.2. Selecția
I.2.2.1. Definire concept
I.2.2.2. Metode de selecție
I.2.2.3. Eficiența selecției
I.2.3. Etapele procesului de recrutare și selecție

Capitolul II – Metodologia cercetării

II.1. Scopul cercetării

II.2. Ipotezele cercetării

 II.3. Instrumentele utilizate

II.4. Lotul de participanți

Capitolul III – Interpretarea rezultatelor

III.1. Analiza datelor statistice

III.2. Interpretarea datelor statistice

Capitolul IV – Concluzii

Bibliografie

Anexe
 CAPITOLUL I – CADRUL TEORETIC
I.1. Inteligența emoțională

I.1.1. Definirea conceptului

Conceptul de inteligență emoțională a fost folosit prima dată în anii ’80 de către psihologul
Howard Gardner. Acesta a pornit de la supoziția că există tipuri diferite de inteligențe ce conduc
la modalități distincte de cunoaștere, învățare și înțelegere. Astfel, a elaborat teoria inteligențelor
multiple în 1985, susținând că există opt tipuri de inteligență: verbală, matematică, vizuală,
kinestezică, ritmică, naturalistă, interpersonală, intrapersonală. Ultimele două tipuri de inteligență
luate împreună alcătuiesc inteligența emoțională.

P. Salovey și J. Mayer au definit inteligența emoțională ca fiind un set de abilități care

favorizează evaluarea acurată, exprimarea și reglarea emoțională (apud Roco, 2001). Acest tip de
inteligență le permite oamenilor să își recunoască trăirile, să își atingă scopurile și obiectivele fără
a exista un consum inutil de energie psihică. Seturile de abilități necesare persoanei pentru a evalua
și exprima în mod corect emoțiile și trăirile sunt: abilitatea de a percepe corect emoțiile, abilitatea
de a genera emoții atunci când ele reprezintă un elemnt facilitator al gândirii și abilitatea de a
cunoaște, exprima și regla emoțiile pentru a facilita dezvoltarea emoțională.

În viziunea lui D. Goleman, inteligența emoțională este „capacitatea personală de

identificare și gestionare eficientă a propriilor emoții în raport cu scopurile personale, finalitatea
ei constând în atingerea scopurilor cu un minim de conflicte inter și intra-personale” (Goleman,
p.56, 2001). Autorul susține că diferența dintre un individ cu un coeficient de inteligență ridicat
care se integrează cu greu în societate și un individ cu un coeficient de inteligență modest, dar care
se descurcă cu succes în societate este dată de inteligența emoțională, care de cele mai multe ori
poate fi mai puternică decât inteligența generală.

Pentru Reuven BarOn, inteligența emoțională reprezintă un grup de competențe ce

influențează capacitatea persoanei de a se adapta la cerințele mediului extern și intern. Acesta
consideră inteligența emoțională ca fiind abilitatea unei persoane de a își exterioriza emoțiile și
trăirile într-un mod constructiv, de a se autoghida în propriile concepții și sisteme de acționare, de
a construi și menține relații interpersonale pozitive (BarOn, 2011).
 Rob Yeung definește inteligența emoțională utilizând trei domenii ale acesteia: conltiința
de sine, autodirecționarea și inteligența interpersonală. Altfel fiind spus, autorul definește
intleigența emoțională ca fiind „capacitatea de a identifica propriile stări și sentimente și de a
înțelege modul în care acestea îi afectează pe ceilalțti.” (apud Damian, 2012). După ce persoana
și-a identificat emoțiile, aceasta trebuie să își stabilească scopuri și să își modifice aceste emoții,
în așa fel încât acestea să constituie un avantaj. La final, pentru a ajuta persoana să se integreze
social, aceasta trebuie să poată recunoaște sentimentele celorlalți.

Persoanele cu un nivel ridicat al inteligenței emoționale nu sunt copleșiți în situații

stresante, deoarece aceșita pot comunica cu ușurință propriile sentimente, emoții, trăiri, diminuând
astfel șansa apariției simptomelor psihosomatice apărute în urma situațiile tensionate,conflictuale.

Mihaela Roco susține că emoțiile sunt componenta cea mai importantă a inteligenței
emoționale, deoarece acestea sigură supraviețuirea, luarea deciziilor, stabilirea limitelor,
comunicarea și unitatea. Emoțiile ne avertizează atunci când impulsul natural lipsește, ajutând la
satisfacerea trebuințelor primare (fiziologice, de securitate, sociale, de recunoaștere și
autorealizare). De asemenea, emoțiile reprezintă o valoroasă sursă de informații, fiind necesare în
luarea deiciilor corecte și stabilirea unor bariere, în momentul în care suntem deranjanți de
comportamentul unei persoane cu care suntem în interacțiune. În plus, au un rol importament în
comunicarea interpersonală, deoarece comunicarea nonverbală reprezintă cel puțin 60% din
întregul fir conversațional (Roco, 2001).

I.1.2. Teorii semnificative

În jurul inteligenței emoționale s-au conturat trei mari teorii: modelul abilitate (Mayer și
Salovey), modelul factorial (Bar-On) și modelul mixt (Goleman).

Prima teorie se bazează pe ipoteza că emoțiile sunt încărcate cu semnificații ce sunt

atribuite relațiilor interpersonale. Astfel, Mayer și Salovey susțin că „inteligența emoțională
presupune existența unei percepții acurate a emoțiilor și a exprimării acestora, precum și abilitatea
de a favoriza trăiri emoționale care stimulează cogniția.” (Goleman, p.61, 2001). Ulterior, aceștia
au adăugat și sentimentele la definița prezentată anterior ca forme complexe și superioare ale
afectivității, ce au rol în armonizarea rațional-afectiv.
 Cei doi psihologi au identificat patru ramuri ale inteligenței emoționale, cunoscute sub
denumirea de ramurile inteligenței mentale: percepția, cunoașterea și exprimarea emoțiilor,
facilitarea emoțională a gândirii, înțelegerea și analiza emoțiilor, controlul reflexiv al emoțiilor.
Prima ramură face referire la abilitățile persoanei de a identifica emoțiile în propriile gânduri, trăiri,
dar și ale altor persoane. Persoana va distinge și între emoțiile clare și cele difuze. A doua ramură,
facilitarea emoțională a gândirii, include emoțiile ce ajută la prioritizarea emoțiilor, ajutând
persoana să se concentreze asupra informațiilor concludente. Oscilațiile emoționale pot schimba
perspectivele persoanei de a privi situația, trecând de la optimism la pesimism și invers. A treia
ramură, înțelegerea și analiza emoțiilor, reprezintă capacitatea persoanei de a înțelege și analiza
relația dintre cuvinte și emoțiile pe care acestea le exprimă. Ultima ramură, controlul reflexiv al
emoțiilor, reprezintă capacitatea persoanei de a monitoriza continuu emoțiile propriei persoane sau
a celorlalți, având scopul de a le modera pe cele negative și influența pe cele pozitive (Goleman,
2001).

Conform lui Mayer și Salovey, inteligența emoțională include abilități diferențiate în cinci
domenii: conștiința propriilor emoții, stăpânirea și dirijarea emoțiilor, exploatarea emoțiilor
productive, empatia și controlarea relațiilor interpersonale.

În urma studiilor sale, Mayer descoperă ca persoanele abordează stiluri diferite pentru a își
putea stăpâni emoțiile: autoconștientizarea, închiderea în sine și acceptarea. Persoanele ce
abordează primul stil au tendința de a avea o viziune „sofisticată” spune autorul de a își vizualiza
propriile lor emoții. Claritatea vizualizării acestor emoții determină anumite trăsături de
personalitate, precum autonomia, siguranța, optimismul. Însă, există persoane care de cele mai
multe ori sunt copleșite de propriile lor emoții, aceștia abordând al doilea stil, alegând să se închidă
în sine. Aceste persoane nu fac eforturi suplimentare pentru a depăși proasta dispoziție și nu dețin
controlul asupra vieții lor emoționale. La polul opus, există persoane ce acceptă cu ușurința
emoțiile prin care trec, abordând al treilea stil, acceptarea. Acesta este mai frecvent la persoanele
deprimate, ce s-au resemnat în fața obstacolelor apărute (Goleman, 2001).

A doua teorie, modelul factorial al lui BarOn, ia în considerare cinci factori importanți în
definirea inteligenței emoționale: factori interpersonali, intrapersonali, adaptabilitate, controlul
stresului și abiltatea de a menține o dispoziție afectivă pozitivă. În cadrul acestor factori, putem
include conștientizarea propriilor emoții, asertivitatea, autorealizarea, indepedența (factori
interpersonali), empatia, responsabilitatea socială (factori intrapersonali), flexibilitatea, testarea
realității și rezolvarea problemelor (adaptabilitate).

Bar-On consideră inteligența emoțională ca fiind abilitatea unei persoane de a își exprima
sentimentele și trăirile într-un mod constructiv, de a se autodirecționa în propriile gânduri și
acțiuni, de a stabili și menține relații interpersonale pozitive reciproc. În plus, cu cât nivelul de
inteligență emoțională este mai ridicat, cu atât persoana își poate manevra mai bine emoțiile,
adaptându-se situațiilor, poate menține o atitudine pozitivă, indiferent de obstacolele întâlnite și
poate rezista impulsivității de a acționa fără a gândi (Bar-On, 2011).

A treia teorie reprezintă un model mixt al inteligenței emoționale și a fost elaborată de

Daniel Goleman. Acesta propune cinci dimensiuni ale inteligenței emoționale: conștiința
propriilor emoții, controlul emoțiilor, motivarea personală, empatia și dirijarea relațiilor
interpersonale. Cunoașterea propriilor emoțiilor presupune recunoașterea emoțiilor, distingerea
cauzelor declanșatoare și exprimarea emoțiilor într-un mod coerent. Această dimensiune are un rol
foarte important în evitarea situațiilor generatoare de conflict, prin decodificarea corectă a
mesajelor transmise atât la nivel verbal, cât și la nivel non-verbal. Controlul emoțiilor implică
capacitatea persoanei de a rezista în fața situațiilor stresante, frustrante, de a își stăpâni izbucnirile
necontrolate și de a își exprima trăirile negative într-un mod neagresiv. Pentru o bună gestiune a
emoțiilor, este important ca persoana să fie conștientă de ceea ce exprimă, persoana cui exprimă
aceste emoții, în ce mod face acest lucru și momentul ales pentru a le exprima. Motivarea
influențează exploatarea emoțiilor într-un sens pozitiv, productiv pentru propria persoană, având
rol în responsabilizare și concentrare asupra sarcinilor de rezolvat. Empatia este importantă în
relațiile interpersonale, implicând sensibilizarea față de ceilalți. Aceasta are rol important în ultima
dimensiune, dirijarea relațiilor interpersonale implicând înțelegerea și analiza interacțiunilor cu
alte persoane (Goleman, 2001).

I.1.3. Predictori ai inteligenței emoționale

Factorii ce influențează dezvoltarea și evoluția inteligenței emoționale pot fi încadrați în
cinci categorii: factori intrapersonali, factori interpersonali, factori de management al stresului,
factorul adaptabilitate și factorul stare generală (Goleman, 2001).
 Factorii intrapersonali cu cea mai mare influență asupra inteligenței emoționale sunt
cunoașterea propriilor emoții, controlul impulsurilor și stima de sine. Cunoașterea propriilor emoții
poate fi posibilă doar prin estimarea gradului de conștientizare a inteligenței emoționale, senzații,
emoții și imagine de sine. Estimarea gradului de conștientizare a inteligenței emoționale se
realizează prin totalitatea evaluărilor, interpretărilor și impresiilor legate de propria persoană și de
cei din jur. Imaginea de sine a unei persoane reprezintă imaginea mentală pe care o are persoana
despre ea și conține elemente observabile de caătre ceilalțti, dar și elemente interiorizate de
persoană în urma experiențelor de viață avute. Studiile au arătat faptul că persoanele cu o
inteligență emoțională crescută dețin abilitatea de a înțelege la nivel emoțional diferite perspective
ale unei singure situații, aici intervenind senzațiile și emoțiile.

Factorii interpersonali se diferențiază în asertivitate și responsabilitate socială.

Asertivitatea reprezintă exprimarea punctului de vedere, a nevoilor și sentimentelor, într-un mod
potrivit din punct de vedere social. Persoanele asertive sunt orientate spre îmbunătățirea relațiilor
cu ceilalți, obținerea respectului reciproc și apărarea intereselor comune. Acest tip de
comportament influențează inteligența emoțională prin starea de bine a persoanei, deoarece acest
comportament generează multuțumire, control și stimă de sine. Responsabilitatea socială
reprezintă o ideologie conform căreia o persoană este obligată să acționeze în interesul societății.
Aceasta poate fi pasivă, de tipul evitării angajării în diferite sarcini, sau activă, de tipul muncii în
folosul comunității.

Managementul stresului se realizează prin toleranță la stres și rezolvarea corectă a

problemelor. Toleranța la stres face referire la răspunsurile adecvate ale persoanei în situații
stresante. Persoanele cu o toleranță ridicată la stres au tendința de a da randament în astfel de
situații, deoarece pot face față crizelor apărute, fără a ceda sentimentelor de deznădejde.
Rezolvarea eficientă a problemelor face parte din categoria proceselor mentale complexe, deoarece
include în procesul său mai multe abilități și informații.

Adaptabilitatea unei persoane este manifestată în mod pregnant prin gradul de flexibilitate
al persoanei respective. Flexibilitatea denotă gradul în care o persoană este capabilă să gestioneze
o problemă nou apărută, o situație schimbătoare, aducând o rezolvare inovativă. Flexibilitatea se
află în strânsă legătură cu managementul stresului și cu o mentalitate pozitivă. De cele mai multe
ori, un nivel scăzut al flexibilității se transformă în rigiditate, fiind o modalitate de apărare
psihologică atunci când schimbarea are o conotație amenințătoare pentru propria persoană.

Starea generală poate fi evaluată prin intermediul optimismului. Optimismul reprezintă „o

concepție despre om, viață, societate caracteristică claselor sociale revoluționare, care afirmă
posibilitatea desăvârșirii omului, îmbunătățire continuă a condițiilor de viață, progresul social”
(Popescu-Neveanu, p.500, 1978). Acesta deține un rol important în orientarea pozitivă a
inteligenței emoționale, experinețele pozitive ale persoanei fiind astfel atribuite factorilor interni.

I.1.4. Efectele inteligenței emoționale

Inteligența emoțională constituie o importantă sursă pentru o atitudine pozitivă și reușite
pe plan personal și profesional. Prin controlul emoțiilor, empatiei, motivației, abilităților sociale
și a conștiinței de sine persoana cu un nivel ridicat de inteligență emoțională va performa mai bine
în societate, în situațiile conflictuale și cele stresante.

Persoanele inteligente emoțional au capacitatea de a recunoaște mai ușor ceea ce simt și

pot genera intenționat diferite stări de spirit pentru a-și atinge scopurile. Aceste persoane se
adaptează mai ușor situațiilor noi, deoarece sunt mai motivați în atingerea scopurilor, așadar
obstacolele apărute nu îi demotivează în acest parcurs. Dețin controlul abilităților interpersonale,
deci nu întâmpină probleme în integrarea socială, fiind persoane plăcute, carismatice, ce emană
încredere și care comunică mult mai ușor cu cei din jurul lor.

Printre beneficiile unui nivel ridicat al inteligenței emoționale putem enumera un grad înalt
de motivație, inovație, încredere în forțele proprii, un management și leadership eficient și
competența de a lucra în echipă. Inteligența emoțională se reflectă în leadership printr-o
performanță ridicată în managementul participativ, diferențierea vieții personale de cea
profesionale, stabilitatea relațiilor interpersonale, luarea deciziilor și managementul schimbării.
Prin intermediul managementului participativ, se poate observa capacitatea persoanei de a fi
cooperant la începutul unei inițiative. În diferențierea vieții personale de cea profesionale este
important ca niciuna dintre acestea să fie neglijată în detrimentul celeilalte, acestea aflându-se
constant în balanță. Luarea deciziilor presupune independență și autocontrol în gândire. Aceasta
se află în strânsă legătură cu preferința pentru acțiunile rapide și autodirecționarea procesului
cognitiv. Managementul schimbării reprezintă eficiența strategiilor utilizate pentru a facilita
inițiativele de schimbare. Rezultatele acestui management sunt reflectate în gradul de
responsabilitate socială al indivizilor și calitatea de membru cooperant al unui grup social.

Toate aceste beneficii conduc în final la un nivel înalt al performanței persoanei inteligente
emoțional. Cu alte cuvinte, cu cât nivelul inteligenței emoționale va fi mai ridicat, cu atât persoana
va fi mai capabilă să distingâ complexitățile sociale și va putea să îi motiveze pe cei din jur.
Performanța poate fi apreciată din punctul de vedere al sănătății fizice, psihice și al relațiilor
stabilite de persoana respectivă. Datorită managementului mai bun al stresului, persoana va fi
capabilă să își diminueze efectele cauzate de factorii stresori asupra organismului, așadar impactul
asupra propriei sănătăți va fi unul mai puțin agresiv. Prin intermediul autocontrolului și a
posibilității de a recunoaște mai ușor propriile emoții și sentimente, persoana este mai puțin
predispusă anxietății și depresiei, așadar va prezenta un grad mai înașt de sănătate psihologică.
Persoana inteligentă emoțional comunică mai ușor cu ceilalțti, construiește relații mai puternice,
poate îmbunătăți relațiile atât cu ceilalți, dar și cu propria persoană și poate empatiza mai repede
cu ceilalți, deci, prin urmare, relațiile stabilite vor mai fi stabile, mai puternice. Așadar, persoana
va performa la capitolul relațiile sociale (Preeti, 2013).
 BIBLIOGRAFIE

Bhadouria Preeti, „Role of Emotional Intelligence for Academic Achievement for Students”,
Research Journal of Educational Science, Vol. I, 8-12, 2013

D. Goleman, ”Inteligența emoțională”, Editura Curtea Veche, București, 2001

Eugen Damian, ”Dezvoltarea inteligenței emoționale”, Editura Meteor Press, București, 2012

I. Fodor, “Inteligenţa emoţională şi stilurile de conducere”, Editura Lumen, Iaşi, 2009

M. Roco, ”Creatiivtate și inteligență emoțională”, Editura Polirom, Iași, 2001
Paul Popescu-Neveanu, ”Dicționar de psihologie”, Editura Albatros, București, 1978
Reuven Bar-On, „Manual de inteligență emoțională”, Editura Curtea Veche, București, 2011