Descărcați ca pdf sau txt
Descărcați ca pdf sau txt
Sunteți pe pagina 1din 8

Procedura insolvenţei. Decizia nr. 51/2015.

Curtea de Apel ORADEA

Decizia nr. 51/2015 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 17-03-2015 în dosarul nr.
12060/111/2011/a3

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

- Secția a II-a Civilă, de C.

Administrativ și Fiscal –

Număr operator date cu caracter personal - 3159-

DOSAR NR._/111/C/2011/a3- R

DECIZIA NR.51/C/2015- R

Ședința publică din 17 martie 2015

Președinte: T. A. - judecător

Judecător: O. C. C.

Judecător: S. D.

Grefier: M. L.

Pe rol fiind soluționarea recursului litigii cu profesioniștii formulat de recurenta creditoare . cu sediul în
Baldovinești,județul O. în contradictoriu cu intimata debitoare .>cu sediul în Oradea, str. .,nr.126/A,.
Bihor și lichidatorul judiciar E. I. cu sediul în Beiuș,.,județul Bihor împotriva Sentinței nr.9098/F
din 18 noiembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Bihor, având ca obiect – procedura insolvenței – .

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru recurentă –avocat Z. N., în baza împuternicirii
avocațiale depuse la dosar, lipsă fiind intimații.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este legal timbrat cu suma de 60 lei
taxă judiciară de timbru, cauza se află la primul termen de judecată în recurs,reprezentantul
recurentei a depus la dosar dovada achitării taxei de timbru și solicită strigarea cauzei spre
sfârșitul dezbaterilor, după care:

Reprezentantul recurentei arată că a ajuns și nu mai solicită strigarea cauzei spre sfârșitul
dezbaterilor. Arată că nu are alte cereri de formulat.

Nefiind alte cereri, instanța consideră lămurită cauza și acordă cuvântul asupra recursului.

1/8
Procedura insolvenţei. Decizia nr. 51/2015. Curtea de Apel ORADEA

Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat pentru motivele
arătate în recurs, fără cheltuieli de judecată.

Instanța rămâne în pronunțare asupra recursului.

CURTEA DE APEL

D e l i b e r â n d:

Constată că prin Sentința nr. 9098/F din 18 noiembrie 2014 Tribunalul Bihor a respins excepția
tardivității formulării contestației, excepție invocată de E. I., în calitate de lichidator judiciar al
debitoarei S.C. OȚELUL V. SRL.

A respsins ca neîntemeiată contestația formulată și precizată de creditoarea . la tabelul definitiv de


creanțe, tabel întocmit de E. I. Beiuș în calitate de lichidator judiciar al debitoarei S.C. OȚELUL
V. SRL cu sediul în Oradea, ., nr.126/A, ..Bihor, cu număr de ordine în Registrul Comerțului J_,
CUI_ .

Pentru a pronunța această hotărâre, judecătorul sindic a reținut următoarele:

Prin Încheierea nr.1998/F/2011 din data de 25.10.2011 a Tribunalului Bihor – dosar nr._ 11- s-a
admis cererea formulată de debitoarea S.C. OȚELUL V. SRL pentru deschiderea procedurii
generale de insolvență.

În temeiul art.32 alin 1 din Legea nr.85/2006 s-a dispus deschiderea procedurii generale de
insolvență împotriva debitoarei S.C. OȚELUL V. SRL Oradea.

În temeiul art.34 din Legea privind procedura de insolvență, a fost numit administrator judiciar
provizoriu E. I. – membră UNPIR – Filiala Bihor, înscrisă în Registrul Societăților Profesionale de
Insolvență a UNPIR cu nr. de înregistrare RSP 0162/31.12.2006, cod fiscal_, cu sediul în Beiuș,
.,jud.Bihor, care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art.20 din lege, cu o retribuție ce va fi
stabilită conform decontului.

În temeiul art.61 din Legea nr.85/2006 s-a dispus notificarea deschiderii procedurii debitorului,
asociaților, creditorilor și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor, prin
Buletinul Procedurilor de Insolvență, în vederea efectuării mențiunii în temeiul art.61 din Legea
privind procedura de insolvență, precum și tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi.

S-a fixat termenul limită pentru depunerea de către creditori a opozițiilor la sentința de deschidere
a procedurii în termen de 15 zile de la comunicare, iar termenul de soluționare a eventualelor
opoziții în 10 zile de la data expirării termenului de depunere a acestora.

S-a pus în vedere administratorului judiciar prevederile art.252 din Legea nr.31/1990 republicată
și dispune menționarea la registrul comerțului a reprezentanților permanenți ai administratorului
judiciar.

2/8
Procedura insolvenţei. Decizia nr. 51/2015. Curtea de Apel ORADEA

S-a fixat termenul limită pentru depunerea creanțelor la 09.12.2011, termenul limită pentru
verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la
29.12.2011, termenul pentru soluționarea eventualelor contestații la 17.01.2012, cam. 3 ora 9.

S-a dispus trimiterea notificărilor către toți creditorii debitorului, de către administratorul
judiciar.

In temeiul art.4 din Legea nr.85/2006 s-a dispus deschiderea de către debitor a unui cont la o
unitate bancară, din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la
notificarea deschiderii procedurii, în caz de neîndeplinire a atribuției, contul va fi deschis de către
administratorul judiciar. Eventualele disponibilitățile bănești vor fi păstrate într-un cont special de
depozit bancar.

În ceea ce privește excepția de tardivitate a formulării contestației la tabelul definitiv, judecătorul


sindic a respins contestația pentru următoarele considerente:

Tabelul definitiv al creanțelor împotriva averii debitoarei a fost comunicată contestatoarei înainte
de ședința adunării creditorilor ce a avut loc în data de 09.01.2014, având ca singur punct pe
ordinea de zi, supunerea la vot a propunerii administratorului judiciar de intrare a ..R.L. în
faliment pentru nerespectarea programului de plăți asumat prin planul de reorganizare.

Creditoarea . nu a fost notificată asupra motivului pentru care a fost înlăturat din tabelul de
creanțe dreptul de preferință, nefiind respectate dispozițiile art.72 alin.4 din Legea nr.85/2006
potrivit căruia, odată cu afișarea tabelului, administratorul judiciar / lichidatorul va trimite de
îndată notificări creditorilor, ale căror creanțe sau drepturi de preferință, au fost trecute parțial în
tabelul preliminar de creanțe sau înlăturate, precizând totodată și motivele.

Conform dispozițiilor art.75 alin.l din Legea nr.85/2006, după expirarea termenului de depunere a
contestațiilor, prevăzut la art.73 alin.2 din aceeași lege, și până la închiderea procedurii, orice parte
interesată poate face contestație împotriva trecerii unei creanțe sau a unui drept de preferință în
tabelul definitiv de creanțe, în cazul descoperirii existenței unui fals, doi sau erori esențiale care au
determinat admiterea creanței sau a dreptului de preferință, precum și în cazul descoperirii unor
titluri hotărâtoare și până atunci necunoscute iar potrivit alin.2 din același text de lege judecarea
contestației se va face de către judecătorul-sindic, după citarea contestatorului, a creditorului care
deține creanța contestată, dacă acesta nu este chiar contestatorul, a administratorului
judiciar/lichidatorului, a membrilor comitetului creditorilor și a oricărei alte părți interesate, după
caz.

În ceea ce privește fondul contestației, instanța a respins-o pentru următoarele considerente:

Prin cererea de admitere a creanței creditoarea ..R.L. a solicitat înscrierea în tabelul creanțelor
debitoarei, cu suma de 30.720 lei, reprezentând facturi neachitate și penalități de întârziere
conform contractului de vânzare cumpărare încheiat între părți.

În vederea plății facturilor emise de vânzător, debitoarea a emis un număr de 14 bilete la ordin, în
valoare totală de 32.894,25 lei, care au fost introduse spre decontare însă au fost refuzate la plată

3/8
Procedura insolvenţei. Decizia nr. 51/2015. Curtea de Apel ORADEA

pentru lipsă totală de disponibil în cont, instrumentele de plată fiind emise de un trăgător aflat în
interdicție bancară.

Aceste instrumente de plată au fost puse în executare silită prin intermediul B. B. I., iar ca urmare
a acestor demersuri s-a recuperat o parte din debit astfel că la data deschiderii procedurii generale
de insolvență împotriva debitoarei ..R.L., suma datorată era de 28.000 lei plus penalități de
întârziere în sumă de 2.720 lei, deci un total de 30.720 lei, sumă înscrisă în tabelul creanțelor
asupra averii debitoarei în insolvență societatea Oțelul V. S.R.L.

În data de 12.01.2012 a fost întocmit tabelul preliminar al creanțelor societății debitoare, in care a
fost admis si creditorul ., la categoria creditorilor chirografari.

In temeiul art. 72 alin. 2 din Lege, tabelul preliminar a fost publicat in BPI nr. 904 din data de
23.01.2012, dovada privind îndeplinirea procedurii de publicare având nr._ din data de 23.01.2012.

Conform art.73 alin. 3 din Legea 85/2006, contestațiile împotriva tabelului preliminar de creanțe
trebuie depuse la tribunal, în termen de 5 zile de la publicarea tabelului in BPI. În cazul de față,
creditoarea . nu a formulat contestație împotriva tabelului preliminar al creanțelor.

Ulterior, creanța . înscrisă în tabel, a fost cesionata către contestatoarea ., conform contractului de
cesiune din data de 20.12.2012, creditoarea fiind înscrisă in tabelul definitiv al creanțelor depus la
dosarul cauzei la data de 10.03.2013 si publicat in BPI nr. 5339/27.03.2013, dovada privind
îndeplinire procedurii de publicare având nr._/27.03.2013.

Anterior deschiderii procedurii generale de insolvență împotriva debitoarei ..R.L., creditorul


cedent societatea Bermic Construzioni S.R.L. a demarat, prin intermediul B. B. I., procedura
executării silite, fiind format dosarul execuțional nr.116/2011.

Prin încheierea nr._/29.06.2011 emisă de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Bihor s-a
dispus notarea somatei de plată emisă de executorul judecătoresc asupra: imobilului cu nr.
cadastral_, nr. topografic 5090/22, înscris în cartea funciară nr._ (provenită din cartea funciară de
pe hârtie cu numărul_) / UAT Oradea, teren în cotă de 11 mp, imobilului cu nr. cadastral_-C1-U10,
nr. topografic 5090/22/uscătoria, înscris în cartea funciară nr.l51508-Cl-U10 (provenită din cartea
funciară de pe hârtie cu numărul_) / UAT Oradea, situat administrativ în mun. Oradea, ., nr.l26/A,
județul Bihor, proprietatea debitoarei, pentru suma de 27.643,81 lei cu titlu de debit restant în
favoarea creditorului cedent societatea Bermic Construzioni S.R.L.

Somația de plata notată in CF, nu reprezintă o garanție reala potrivit dispozițiilor Codului Civil,
conform căruia garanțiile reale reprezintă depunerea la dispoziția creditorului a unei sume de bani
sau a unui bun, din care in cazul neonorării in termen a obligațiilor fata de creditor, acesta din
urma poate sa-si recupereze sumele datorate de către debitor.

Prin somația de plată emisa de executorul judecătoresc, se aduce la cunoștința debitorului ca s-a
solicitat executarea silită pentru recuperarea unui debit si se notifică plata sumelor sau restituirea
bunurilor, ., de regulă convenit cu creditorul.

4/8
Procedura insolvenţei. Decizia nr. 51/2015. Curtea de Apel ORADEA

În schimb, în categoria garanțiilor reale se includ: fidejusiunea, ipoteca, gajul cu deposedare,


depozitul colateral, gajul fără deposedare.

Garanțiile reale precizate mai sus, sunt definite după cum urmează:

- fidejusiunea - contractul prin care o parte, fidejusorul, se obliga fata de cealaltă parte care are .
obligațional calitatea de creditor, să execute cu titlu gratuit sau in schimbul unei remunerații,
obligația debitorului daca acesta din urma nu o executa - Titlul XIV cap. I, art. 1652 si urm. din
Vechiul Cod Civil si art. 2280 si următoarele NCC - Titlul X, cap. II),

- privilegiul - preferința acordata de lege unui creditor in considerarea creanței sale art. 2333 Titlul
XI Noul Cod Civil)

- ipoteca - dreptul real asupra bunurilor mobile sau imobile afectate executării unei obligații -
Titlul XVII cap. III, art. 1746 si urm. din Vechiul Cobd Civil si art. 2343 Titlul XI cap. III secțiunea
1 si 2- din Noul Cod Civil). Prin „ipoteci imobiliare" in sensul titlului XI al cărtii a V -a a Codului
Civil se desemnează toate garanțiile reala imobiliare, indiferent de momentul si de temeiul juridic
al constituirii lor.

- gajul - art. 2481- Titlul XI, cap. V NCC si următoarele, „gajul se constituie prin remiterea
bunului sau titlului către creditor sau după caz, prin păstrarea acestuia de către creditor, cu
consimțământul debitorului, in scopul garantării creanței).

- amanetul - art. 1686 Titlul XV din Vechiul Cod Civil si următoarele, potrivit căruia amanetul este
un contract prin care datornicul remite creditorului sau un lucru mobil spre siguranța datoriei.)

Înscrierea în CF a somației de plata nu reprezintă o garanție reală, motiv pentru care în tabelul
definitiv, creanța în sumă totală de 30.720 lei a fost înscrisă la poziția nr.12, în mod temeinic și
legal ca și creanță chirografară conform art.123 pct.7 din Legea nr.85/2006.

Potrivit prevederilor art.3 alin.1 pct.9 din Legea nr.85/2006 creanțele garantate sunt creanțele
persoanelor care beneficiază de o garanție reală asupra bunurilor din patrimonial debitorului,
indiferent dacă acesta este debitor, dacă acesta este debitor principal sau terț garantat față de
persoanele beneficiare de garanții reale iar în sensul art.39 din aceeași lege, sunt creanțe garantate
acelea pentru care debitorul a constituit o garanție reală de tipul celor enumerate limitativ
respectiv ipotecă, gaj sau altă garanție reală mobiliară ori drept de retenție de orice fel.

Pentru aceste motive, a respins excepția tardivității formulării prezentei contestații, excepție
invocată de E. I., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei S.C. OȚELUL V. SRL și a respins
ca neîntemeiată contestația formulată și precizată de creditoarea . la tabelul definitiv de creanțe,
tabel întocmit de E. I. în calitate de lichidator judiciar al debitoarei S.C. OȚELUL V. SRL Oradea
.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta creditoare ., solicitând admiterea recursului și
modificarea sentinței atacate în sensul admiterii contestației recurentei împotriva tabelului
definitiv al creanțelor asupra averii debitoarei și înscrierea creanței în sumă de 30.720 lei în tabelul

5/8
Procedura insolvenţei. Decizia nr. 51/2015. Curtea de Apel ORADEA

definitiv ca și creanță garantată, conform art. 121 alin. 1 pct. 2 din legea nr. 85/2006.

În motivarea recursului, s-a arătat că soluția primei instanțe de respingere a contestației formulate
este lipsită de temei legal și este dată cu aplicarea greșită a legii, fiind incident motivul de recurs
prevăzut la art. 304 pct. 9 C.p.c.

Recurenta a susținut că prin cererea de admitere a creanței, creditorul inițial . a solicitat înscrierea
creanței în valoare de 30.720 lei, reprezentând contravaloare facturi și penalități de întârziere,
plata facturilor fiind garantată prin emiterea unui număr de 14 bilelte la ordin, în valoare totală de
32.894,25 lei, care introduse spre decontare au fost refuzate la plată pentru lipsă totală de
disponibil în cont. Aceste intrumente de plată au fost puse în executare silită prin intermediul B. B.
I., iar ca urmare a demersurilor efectuate s-a recuperat o parte din debit, astfel că la data
deschiderii procedurii suma datorată era de 28.000 lei, la care se adaugă penalități de întârziere în
valoare de 2.720 lei. Prin încheierea nr._/29.06.2011 emisă de OCPI Bihor s-a dispus notarea
somației de plată emisă de executorul judecătoresc asupra imobilului proprietatea debitoarei situat
în Oradea, . nr. 126/A, pentru suma de 27.643,81 lei cu titlu de debit restant în favoarea
creditorului cedent Bermic Construzioni SRL.

Ulterior, societatea Bermic Construzioni SRL a cesionat către recurentă creanța deținută împotriva
averii debitoarei în insolvență, cesiunea operând atât în ceea ce privește valoarea creanței, cât și a
accesoriilor acesteia, astfel că notarea dispusă în CF operează în prezent în favoarea recurentei
creditoare. Însă, în tabelul definitiv, creanța a fost înscrisă drept creanță chirografară, născută
înainte de deschiderea procedurii, deși trebuia calificată drept creanță garantată conform
prevederilor art. 121 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 85/2006. Administratorul judiciar nu a notificat
recurenta, conform art. 72 alin. 4 din Legea nr. 85/2006, asupra motivului pentru care a înlăturat
din tabel dreptul de preferință al recurentei, ori conform art. 3 pct. 9 din Legea nr. 85/2006,
creanța deținută de recurentă este una garantată.

În drept, recurenta și-a întemeiat cererea pe prevederile art. 304 pct. 9, art. 3041, art. 312 C.p.c., art.
3 pct. 9, art. 75, art. 121 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 85/2006.

Intimații nu au depus întâmpinare și nu și-au exprimat poziția față de recursul formulat.

Examinând actele dosarului, sentința recurată, prin prisma prevederilor art. 3041 C.p.c. și ale motivelor
de recurs invocate, curtea apreciază recursul ca fiind neîntemeiat.

Potrivit art. 3 pct. 9 din Legea nr. 85/2006, invocat de recurentă în susținerea contestației sale,
creanțele garantate sunt creanțele persoanelor care beneficiază de o garanție reală asupra bunurilor
din patrimoniul debitorului, indiferent dacă acesta este debitor principal sau terț garantat față de
persoanele beneficiare ale garanțiilor reale. În concepția legiuitorului constituie creanțe garantate
următoarele: ipotecă, gaj sau altă garanție reală mobiliară ori drept de retenție de orice fel.

Notarea somației de plată de către executorul judecătoresc în cartea funciară face parte din
formalitățile premergătoare vânzării la licitație a imobilului în a cărui foaie CF a fost notată
somația. Efectul unei astfel de notări este reglementat de art. 497 alin. 4 C.p.c., potrivit căruia
drepturile reale înscrise după notarea somației de plată nu vor putea fi opuse creditorului

6/8
Procedura insolvenţei. Decizia nr. 51/2015. Curtea de Apel ORADEA

urmăritor și adjudecatarului, în afară de cazurile expres prevăzute de lege. Legea nu


reglementează nașterea unei garanții reale în favoarea creditorului ce și-a notat somația în CF, ci
inopozabilitatea față de creditor a înscrierilor ulterioare efectuate în cartea funciară.

Ori, garanțiile reale sunt definite ca acele mijloace juridice care conferă creditorului garantat o
prioritate față de alți creditori, constând în afectarea specială a unui bun pentru garantarea
obligației. În speță, bunul imobil supus executării silite nu a fost afectat garantării creanței, prin
înscrierea somației de plată, ci el reprezintă un bun ce va fi vândut silit în ipoteza în care creanța
nu este satisfăcută de bună voie. Rolul înscrierii somației fiind acela de opozabilitate, publicitate a
procedurii de executare silită, astfel încât terții care își înscriu drepturi reale asupra acelui imobil
să cunoască situația juridică a imobilului, asumându-și riscul pierderii drepturilor lor ca urmare a
executării silite a bunului.

Față de efectul notării somației de plată din procedura executării silite în cartea funciară și având
în vedere garanțiile reale enumerate de legiuitor, în mod corect a constat prima instanță că
înscrierea somației de plată în CF nu conduce la constituirea unei garanții reale. În consecință,
recurenta deține o creanță chirografară, și nu una garantată.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 C.p.c., Curtea va respinge recursul ca neîntemeiat,
constatând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată, în baza art. 274 C.p.c.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta . cu sediul în Baldovinești,județul O. în


contradictoriu cu intimata debitoare .>cu sediul în Oradea, str. .,nr.126/A,. Bihor și lichidatorul
judiciar E. I. cu sediul în Beiuș,.,județul Bihor împotriva Sentinței nr.9098/F din 18 noiembrie
2014 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o menține în totul.

Fără cheltuieli de judecată în recurs.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică azi 17 martie 2015.

Președinte Judecător Judecător Grefier

T. A. O. C. C. S. D. M. L.

Red.dec.O. C.C

17.04.2015

7/8
Procedura insolvenţei. Decizia nr. 51/2015. Curtea de Apel ORADEA

jud. fond V. I

Tehnred.M. L.

2 ex./ 20.04.2015

LegeAZ.net

8/8

Powered by TCPDF (www.tcpdf.org)

S-ar putea să vă placă și