Sunteți pe pagina 1din 17

SANATATE MINTALA SI COMPORTAMENT INFRACTIONAL

Suport de curs pentru anul universitar 2004 - 2005

PSIHOLOG PR. DR. MARTA EISIKOVITS

I. De ce este importanta problema aceasta ?


a. Pentru ca ofiterul de probatiune trebuie sa protejeze comunitatea si
populatia de eventualele pagube sau agresiuni;
b. Pentru a proteja familia si prietenii infractorului de stress si pagube;
c. Pentru a proteja insusi infractorul de automutilare, suicid sau
deteriorarea starii de sanatate mintala
II. Sarcinile ofiterului de probatiuine:
1. Sa fie in stare sa recunoasca o tulburare mintala;
2. Sa colaboreze cu infractorul pentru a-i imbunatati situatia sociala;
3. Sa colaboreze cu specialistii in sanatate mintala pentru a obtine
tratamentul si ingrijirea adecvata;
4. Sa poata evalua si manipula riscul pentru populatia generala,
familia infractorului si infractorul insusi (in aceasta ordine).
Munca cu infractorul cu probleme de sanatate mintala (IPSM) este
complexa, aflandu-se la intersectia mai multor ramuri ale stiintei: drept, psihiatrie,
psihologie, sociologie, filosofie si politici sociale.
Ea a dat nastere unor vii dezbateri pe marginea modului de a intelege
comportamentul infractional. Astfel , doua dintre cele mai importante intrebari care
s-au pus au fost: este comportamentul infractional innascut, deci infractorul este
“rau” din nastere, deci neputand fi influentat in bine, caz in care pedeapsa este
raspunsul potrivit , ori este “nebun” , adica bolnav si trebuie tratat ca atare. A doua
problema care se pune frecvent este daca infractorul este in intregime responsabil
de crima comisa, sau sunt responsabile si conditiile sociale, ecomonice si de mediu?
Necesitatea ca ofiterul de probatiune sa aiba cunostinte de sanatate mintala a
aparut in ultimii 10-15 ani , ca urmare a:

1
1. Cercetarilor din inchisori, care au evidentiat un mare numar de persoane cu
tulburari mintale , precum si precaritatea tratamentului acestora;
2. Adecvarii resurselor comunitare la nevoile acestor persoane;
3. Aparitia in mass-media a unor cazuri de crime grave care, desi exceptionale
ca frecventa, au ridicat problema securitatii populatiei;
4. Constientizarii crescande a discriminarii acestor persoane , dublu
stigmatizati – de boala psihica si de fapta infractionala comisa.

-Cine sunt IPSM?


Sunt acele persoane care au comis o infractiune si au o problema de sanatate
mintala sau o boala psihica. Ei se impart in patru grupe:
1. Grupul “invizibil” al celor care au comis infractiuni si nu au fost depistati
ca avand o suferinta psihica;
2. Persoanele care au intrat in sistemul judiciar si au si probleme de
sanatate mintala (de ex. in Anglia acest procent este de cca. 30%)
3. Persoanele din sistemul de sanatate mintala care comit infractiuni , dar
nu sunt considerati infractori ; adica au comis infractiuni din cauza bolii;
4. Persoanele identificate ca infractori cu probleme de sanatate mintala si
care au fost supusi in trecut la unele proceduri judiciare. Acest ultim grup
este cel mai cunoscut , fiind in contact atat cu probatiunea cat si cu
sistemul e sanatate mintala. Este bine insa ca ofiterul de probatiune sa
acorde intotdeauna atentie si problemelor de sanatate mintala, atunci
cand evalueaza nevoile , comportamentul sau periculozitatea
infractorului.
-Problema riscului in evaluarea comportamentului:
Exista sigur o legatura intre infractiune si sanatatea mintala, dar asta nu
trebuie sa ne faca sa cadem in capcana ideii preconcepute ca daca ai o problema de
sanatate mintala, vei comite in mod sigur si o infractiune. Nu exista o legatura de
cauzalitate lineara intre boala psihica si infractiune. Nu trebuie dramatizate si
generalizate aceste situatii. In acest sens, Jean Cambell (1994) spunea: “Nebunia

2
este tapul ispasitor al raului din societatea noastra, rau pentru care nu suntem in
stare sa ne asumam responsabilitatea”.
Lucrand cu aceasta categorie de infractori, pe langa aspectele luate in
considerare in munca cu infractorul obisnuit, trebuie sa tinem seama de urmatorii
factori aditionali:
a. Problemele de sanatate mintala au un impact semnificativ asupra
comportamentului si relatiilor sociale;
b. Riscul violentei poate fi o legatura a unor tipuri particulare de boala;
c. Deseori, comportamentul este marcat de impredictibilitate;
d. Pe langa riscul comportamentului heteroagresiv, inclusiv fata de ofiterul
de probatiune, trebuie luate in considerare riscul comportamentului
autoagresiv;
e. Riscul comportamentului violent creste odata cu abuzul de toxice –
droguri sau alcool. Link (1995) spunea: “Comparativ cu boala psihica,
sexul masculin, varsta tanara, clasa sociala si abuzul de toxice sunt
adevaratii factori de risc in aparitia comportamentului agresiv”.
Evaluarea riscului de recidiva este o problema dificila, care include factori ca
numarul de condamnari anterioare, istoria infractionala, stilul de viata si locul de
munca, abuzul de toxice, grupul de prieteni, pregatirea scolara, situatia financiara,
situatia familiala, circumstantele comiterii faptei. Dintre acestia, se pare ca cel mai
bun predictor este cel al patterni-lor comportamentali anteriori: ce factori
situationali au precipitat fapta (includem aici si informatiile despre victima si
imprejurarile comiterii faptei).
In mod special, pentru comportamentul agresiv si infractiunile comise cu
violenta, Berkovitz (1993) mai mentioneaza urmatorii factori de risc: stressul
economic, temperatura, aglomeratia, poluarea, evenimentele de viata, influenta
mass-mediei, accesul la armele de foc sau armele albe,etc.
Evaluarea riscului in munca cu IPSM este un proces continuu si dinamic, in
care ofiterul de probatiune trebuie sa evalueze tot timpul pe cine percepe infractorul
ca fiind o amenintare pentru sine si ce asteptari, expectante are acesta de la
persoanele ce lucreaza cu el.

3
Dat fiind ca ofiterul de probatiune nu este specialist in sanatatea mintala, se
recomanda conlucrarea stransa cu acesta. In acelasi timp, se impun luarea unor
masuri de siguranta personala – de ex. nu mergeti singur sa vizitati pe cineva
cunoscut ca agresiv, colegii sa poata sa va contacteze tot timpul. Lucrati in echipa,
invatati sa va cunoasteti limitele personale ( de ex. ca sunteti dvs. insiva agresiv), nu
va jenati sa cereti sprijin si sfaturi de la colegii de echipa sau de la supervizor.

- Problema discriminarii IPSM:


Din nefericire, acestui subgrup populational i se aplica toti factorii ce stau la
baza discriminarii: prejudecati, stereotipuri, etichete, exercitarea puterii asupra lor.
Dubla discriminare (infractor si bolnav mintal), ca si inegalitatea structurala
rezultata din saracie, somaj, lipsa locuintelor, rasism afecteaza pe de o parte chiar
pe IPSM, iar pe de alta parte afecteaza modul de lucru al ofiterului de probatiune.
Ofiterul de probatiune trebuie sa-si faca un atent examen de constiinta si
mentalitate, pentru a nu cadea el insusi in plasa unor prejudecati instalate in fiecare
din noi inca din copilarie. Obiectivitatea absoluta si caldura umana in relatii este
cheia succesului in aceasta profesie.
Ca un exemplu de discriminare este situatia populatiei afro-caraibiene in
Anglia, comparativ cu populatia alba. Astfel, studiile au dovedit ca aceasta
populatie este mai expusa sa fie judecata pentru un comportament amenintator (cu
masuri exterioare de control), fiind in acelasi timp tratata cu doze mai mari de
antipsihotice deoarece un procent semnificativ mai mare dintre ei sunt diagnosticati
cu schizofrenie. In acelasi timp, nu primesc diagnosticul si tratamentul corect in
stadiile incipiente ale bolii si nu sunt decat rareori tratati prin consiliere sau
psihoterapie.
Consideram ca exista similaritati mari intre aceasta situatie si situatia
populatiei tiganesti de la noi.
In concluzie, un bun ofiter de probatiune trebuie sa indeplineasca
urmatoarele conditii in munca lui cu IPSM:
1. Sa aiba cunostinte cuprinzatoare despre legislatie, resursele comunitatii
(serviciile pe care aceasta le ofera) si despre rolurile diferitilor

4
profesionisti implicati in rezolvarea problemelor IPSM. Ei nu trebuie sa
devina experti in psihopatologie, dar trebuie sa stie atat cat sa poata
dezvolta o buna relatie de lucru cu acestia.
2. Sa abordeze problema multidisciplinar, adica sa fie capabil sa conlucreze
eficient cu mai multe agentii si organizatii, ceea ce presupune intelegerea
rolului acestora, responsabilitate si o buna comunicare, in care respectul
si confidentialitatea sunt pe primul plan.
3. Sa fie bine “antrenati” in evaluarea riscului.
4. Sa tina seama mereu de protectia propriei persoane si sa recurga la
ajutorul colegilor ori de cate ori este nevoie.
5. Sa lupte impotriva discriminarilor de orice fel.
IPSM – persoana cu nevoi multiple:
IPSM poate fi o persoana cu o boala psihica majora (psihoza de tipul
schizofreniei, etc.) aceasta nevoie impunand in primul rand o medicatie
corespunzatoare aplicata corect, la timp si de catre medicul psihiatru.
El poate fi un intarziat mintal, cu retard in diferite grade, cu sau fara
tulburari de comportament. Sfatul psihologului este necesar, uneori cel al
psihiatrului daca este vorba de tulburari de comportament (agresivitate,
vagabondaj, consum de toxice). Totodata, este nevoie de implicarea familiei: aceasta
trebuie informata asupra problemei IPSM si asupra eventualelor mijloace de a
colabora cu acesta.
IPSM poate fi o persoana cu tulburari de personalitate, cu mari dificultati de
integrare in mediu. Aceste persoane au o inteligenta normala, dar afectivitatea,
vointa si motivatia lor este la nivel infantil, neconforme cu varsta cronologica. In
cazul unui diagnostic ferm, se impune sfatul psihiatrului si al psihologului, ca si o
urmarire atenta si “la zi” a comportamentului lor.
O alta nevoie des intalnita la IPSM sunt diferitele probleme somatice, de ex.
tuberculoza. Aceste probleme somatice trebuie rezolvate (diagnostic si tratament) de
catre medicul specialist. De asemenea, este bine ca ofiterul de probatiune sa
indemne IPSM sa aiba un medic de familie (daca este pus in libertate conditionata).

5
Consumul de toxice este o alta problema majora a acestor persoane. Pentru
aceasta, deoarece in Romania inca nu exista centre specializate de tratament, IPSM
trebuie indreptat spre medicul psihiatru.
Cel mai frecvent insa apar diferitele probleme sociale – lipsa unei locuinte,
rejetul familial, dificultatile financiare, lipsa unui loc de munca. Cel mai indicat
pentru rezolvarea acestor probleme este asistentul social, care va face demersurile
necesare si legale la diferite institutii si organizatii pentru a le rezolva (Primarie,
Oficiul fortei de munca, etc.).
Aceste persoane cu nevoi multiple pot fi intalnite la toate nivelele muncii
ofiterului de probatiune:
- in instanta de judecata – unde acesta va face evaluarea
criminologica a faptei, a recidivelor, a situatiei familiale,
aducand (de obicei) la cunostinta aceste informatii
avocatului apararii sau procuroului, pentru o justa
judecare a faptei;
- in comunitate – unde se va face asistarea supravegheata
a modalitatii de integrare sociala admisa legal;
- in penitenciar – unde problemele de sanatate mintala
trebuie tratate si apoi evidentiate in programul de
recuperare dinaintea eliberarii conditionate.
- Circuitul IPSM:
Intrucat la noi in tara inca nu exista un sistem bine inchegat care sa-i preia
pe acesti oameni, ofiterul de probatiune trebuie sa stie sa recunoasca semnele unei
probleme de sanatate mintala si apoi sa-i indrume spre medicul specialist (aceasta
daca insusi IPSM nu reclama inrautatirea starii de sanatate mintala sau daca
avocatul sau instantele judecatoresti nu considera necesar un consult medical de
specialitate). Astfel, IPSM este introdus in sistemul sanitar, ofiterul de probatiune
trebuind doar sa se asigure ca IPSM este bine si la timp tratat, tinand legatura cu
medicul curant si familia.
In cazul in care un infractor este cunoscut ca avand antecedente psihiatrice
sau aparatorul solicita un asemenea examen, considerand ca fapta a fost comisa din

6
cauza starii psihice, se recurge la expertiza medico-legala psihiatrica; aceasta
trebuie sa se faca in cel mult trei zile, faptasul fiind internat pentru a fi tinut sub
observatie. Daca exista nemultumiri, se recurge la organul de supraexpertiza (de
obicei o clinica universitara de renume), ultima instanta fiind Institutul “Mina
Minovici” din Bucuresti.
Rezultatele acestei expertize se condenseaza in considerarea starii de
discernamant pe care a avut-o faptuitorul in momentul comiterii infractiunii; exista
trei grade si anume: “cu discernamantul pastrat”, ceea ce implica executarea
pedepsei prevazute de lege, “cu discernamantul diminuat”, caz in care se hotaraste
mai departe de catre organele judiciare si “cu discernamantul abolit”, caz in care
faptasul este internat intr-o clinica de psihiatrie de maxima securitate (de ex. la Stei
in jud.Bihor, la Poiana Mare, etc.) sub tratament obligatoriu psihiatric si fiind
controlat la sase luni odata de catre o comisie de psihiatri pentru evaluarea starii de
sanatate actuale.
In momentul de fata a aparut in Monitorul oficial legea sanatatii mintale,
fara a exista insa o metodologie de aplicare. Aceste probleme de sanatate mintala
sunt tratate de doua articole din Codul Penal si anume: art.313 care prevede
tratamentul obligatoriu (ce poate fi efectuat nu doar in spitalul de maxima
securitate, ci si in Laboaratoarele de Sanatate Mintala din resedintele de judet
pentru bolnavii mintal ce nu au comis neaparat infractiuni) si art. 314 care prevede
internarea obligatorie intr-un spital de psihiatrie.
- “Normalitate”,”sanatate mintala”, “boala psihica”, “defect”
Normalitatea si anormalitatea sunt notiuni mai largi decat cele de sanatate si
boala. La baza normalitatii stau trei categorii de criterii:
1. Norma mediei statistice: adica, cu cat mai frecvent este un fenomen cu
atat este mai normal.
2. Norma ideala (valorica): idealul de normalitate individual si comunitar.El
este influentat de factorii socio-culturali, istorici, geografici, etnici,
religiosi/ de ex. modelul “self-made man” caracteristic culturii americane.

7
3. Norma responsiva (functionala) ce reflecta masura in care o persoana
indeplineste rolul functional pentru care exista economia sistemului
subiacent din care face parte (de ex. rolul de parinte, profesional, etc.).
Omul normal va fi cel care corespunde cat mai mult normei statistice si
ideale dintr-o cultura data, reusind sa indeplineasca functiile ce-i revin in
buna functionare a ansamblului din care face parte.
Sanatatea mintala este inglobata in normalitate, ea putand fi definita drept
capacitatea individului de a mentine echilibrul intre functiile intelectuale si afective,
de a se integra cu suplete in viata sociala.
Anormalitatea poate fi compatibila cu sanatatea mintala datorita
mecanismelor compensatorii intervenite pe parcursul maturizarii daca nu
antreneaza suferinta sau dezaprobare; din pacate, pentru marea populatie,
termenul de “anormal” se suprapune peste cel de “suferinta psihica”, ori geniile de
exemplu sunt persoane anormale, dar care nu prezinta suferinte psihice.
Boala psihica este un proces care realizeaza un deficit psihic important si
prelungit al persoanei constiente. Ea inseamna denivelare, destructurare,
dezechilibrul vietii psihice constiente, ceea ce conduce la manifestari
comportamentale aberante sau neobisnuite. Pacientul nu se mai poate
autoadministra rational, libertatea interioara ii este diminuata, comunicarea
interpersonala ca baza a integrarii sociale este alterata, pana la desprinderea de
insasi existenta umana (ceea ce se intampla in dementa, numita si “moarte psihica”).
Boala psihica se refera la o stare anormala cu mai multe cauze, ce apare la un
moment dat (debut), prezinta anumite semne specifice (tabloul clinic), un anumit
substrat neurologic, psihologic, ereditar, etc., are o anumita tendinta evolutiva si un
raspuns terapeutic specific (adica raspunde la o anumita medicatie).
Defectul inseamna o anormalitate cu semnul minus (nu cu semnul plus, ca la
genii); ea este constanta, lipsita de dinamism. Inseamna o deficienta de
functionalitate psiho-corporala, una sau mai multe disabilitati ale persoanei ce au
drept consecinta pierderea capacitatii de a indeplini anumite actiuni specifice si
instalarea unui “handicap social”. Defectul este intotdeauna rezultatul unei stari
maladive. El apare prin doua feluri:

8
a. prin influentarea ngativa a maturizarii persoanei in ontogneza, de ex.
neachizitionarea unor capacitati functionale, abilitati de actiune si de
manifestare umana /de ex. in tulburarile de personalitate, unde educatia
de un anumit tip isi spune cuvantul mai tarziu;
b. dupa o boala la o persoana matura, care achizitionase deja abilitatile
functionle dar le pierde datorita bolii / de ex. in schizofrenie, unde mai
ales abilitatile de comunicare se pot pierde.
Pentru stabilirea starii de sanatate mintala se tine cont de urmatoarele
criterii generale:
- criteriul adaptarii, adica capacitatea de a se adapta la
cerintele grupului, de a le accepta si integra;
- criteriul mediei statistice;
- criteriul dezvoltarii dinamice: sanatatea se construieste
mereu, este mereu alta, specifica fiecarei perioade de
dezvoltare umana / desi adolescentul poate prezenta
anumite tulburari de comportament, ele sunt normale
pentru aceasta perioada de varsta;
- criteriul integrarii sociale: se refera la modalitatea de
adaptare la grupul social de apartenenta; de aceea,
trebuie sa tinem seama de grupul acesta atunci cand
incercam sa definim sanatatea mintala a cuiva / de ex.
tiganii pot fi considerati bolnavi mintal atunci cand fac
anumite lucruri; de fapt, aceste lucruri sunt specifice
grupului lor social de apartenenta;
- criteriul axiologic: conform acestuia, omul este
beneficiarul si creatorul propriei sanatati mintale.
In concluzie, sanatatea mintala ese o rezultanta a interactiunii dinamice
dintre factorii individuali si de grup; ea e conditionata de calitatile intelectuale si
afective, innascute si/ori dobandite, ce permit individului realizarea personala,
integrarea sociala si autodepasirea.
- Definirea, identificarea si cauzalitatea in bolile psihice

9
Boala psihica nu are o definitie unanim acceptata, inafara de cea anterior
expusa. Ea necesita tratament psihiatric (medicamentos) si/sau tratament
psihologic, adica psihoterapie. Se mai adauga la acestea socioterapia (ergoterapia,
artterapia, etc.).
Pentru a simplifica, vom imparti bolile psihice in doua mari categorii: 1.
nevrozele, adica boli preponderent de natura psihologica; 2. bolile psihice in sensul
strict al cuvantului, respectiv bolile afective; acestea duc frecvent la defect sau
handicap psihic. Ultimele se mai numesc “psihoze”, marea boala psihica.
Deoarece in practica ofiterului de probatiune diagnosticul de
“nevroza”(tulburare nevrotica) nu este des intalnit sau luat in seama, ne vom ocupa
de cea de a doua categorie, precum si de tulburarile de structurare ale personalitatii,
care sunt cel mai frecvent corelate cu comportamentul infractional.
Bolile numite in mod traitional “psihice” sau psihoze, se caracterizeza prin
faptul ca bolnavul pierde contactul cu realitatea, iar comportamentul nu ii mai
poate fi inteles de catre ceilalti. Vorbim aici de schizofrenie si boala maniaco-
depresiva. Tot in acest grup se mai pot integra asa-numitele demente, adica o
degenerare senila care are loc mai timpuriu si produce tulburari grave ale functiilor
intelectuale si ale personalitatii. In acest context vorbim de psihoze organice.
Etiopatogenia (cauzalitatea) bolilor psihice este inca o problema neclara.
Cert este faptul ca in aparitia lor modelul bio-psiho-social este cel mai bine folosit.
Astfel, exista factori de natura ereditara, biologica, cum sunt tipul de sistem nervos,
o anumita specificitate a neurotransmitatorilor, etc., care se imbina cu factori
psihologici – o anumita structura de personalitate, dobandita prin educatie, adica
factori dobanditi in cursul existentei, cu factori sociali – somaj, saracie, pierderi
(decese, etc.), schimbarea stilului de viata (casatorie, loc de munca, emigrare) si, in
ultimul timp cu factori “ecologici” (caldura, aglomeratia, accesul la medic si
medicamente, etc.). Din cauza ca etiopatogenia este de cele mai multe ori neclara,
diagnosticul bolii mintale nu cuprinde decat simptomatologia bolii nu si cauza ei.
Diagnosticul este o suma de simptome tipice ce apar frecvent impreuna, adica
o suma de semne specifice unei anumite boli psihice. Le vom descrie pe scurt pe cele
mai importante, pentru a putea fi identificate si de catre ofiterul de probatiune

10
- Tulburarile afective:
Depresia: inseamna o boala si NU simpla tristete, frustrare, nefericire.
Datorita bolii, in depresie subiectul este profund tulburat in modul sau de viata si de
reactie la propriile trairi. Conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca un diagnostic
ferm sunt:
1. Trebuie sa existe o indispozitie care sa poata fi caracterizata ca depresiva,
fara speranta, iritabila, anxioasa.
2. Din urmatoarele 10 criterii trebuie indeplinite cel putin 7 pentru a se
pune acest diagnostic: inapetenta sau pierdere in greutate, insomnii, lipsa
de energie, agitatie interna, retragere si izolare, lipsa de interes fata de
activitatile zilnice, libido scazut, sentimente de vinovatie si ipohondrie,
tulburari ale functiilor intelectuale, variatii afective diurne cu indispozitie
matinala si ameliorare vesperala, senzatia de gol interior (lipsa
sentimentelor).
Atragem atentia asupra riscului de suicid, cel mai mare in toata gama bolilor
psihice.
Doua aspecte sunt importante in relatia cu depresivul .Este gresit sa credem
ca acesta isi poate reveni doar prin efort personal de vointa, deci nu trebuie sa
cadem in greseala de a ii indemna sa faca fata singuri situatiei. Dimpotriva, la
inceput trebuie “sa insotim” bolnavul in depresia lui (adica sa il lasam sa vorbeasca
cat mai mult despre ea); familia trebuie de asemenea instruita sa nu-l supuna pe
pacient la presiuni in plus.
Al doilea aspect este ca, datorita faptului ca gandirea pacientului este
marcata de deznadejde, toate persoanele implicate in terapie trebuie sa-i arate
mereu si continuu credinta lor in vindecare. Pe scurt, comunicarea cu acest subiect
trebuie facuta cu rabdare si intelegere, incurajandu-l mereu in timp ce ii punem
intrebari cu privire la criteriile de diagnostic ale bolii/ de ex. “Cum dormiti”?, “Ati
slabit in ultimul timp”?, etc.).
- Mania: simptome tipice : dispozitie foarte buna,
expansiva, iritabila uneori, fara respect fata de ceilalti;
fuga ideilor, logoree, firul gandurilor deviaza foarte usor;

11
activitate furibunda, neobosita, fara odihna; nu doarme
mai mult de 2-3 ore pe noapte, energie imensa; senzatia
de a fi el insusi extraordinar, grandios, astfel incat nu
mai este critic fata de consecintele propriilor fapte;
uneori se crede un ales, avand halucinatii si idei delirante
de grandoare, filiatie, etc.
Oamenii cu stari maniacale nu recunosc dimensiunea patologica a
comportarii lor (“Ma simt mai bine ca niciodata; ce tot vreti”?), deci nu accepta
tatamentul si de aceea in unele cazuri se impune internarea cu ajutorul Politiei
deoarece senzatia de fericire nemasurata se transforma foarte usor in furia
maniacalului, extrem de periculoasa pentru ceilalti.
Atitudinea fata de acestia: trebuie sa se evite confruntarile mari, uneori sa se
adopte o tactica de amanare sau de distragere a atentei in alta parte decat subiectul
asupra caruia pacientul s-a “infierbantat”. Relatia cu ofiterul de probatiune trebuie
sa fie scurta, medicatia avand aici cuvantul de baza.
Schizofrenia: este o boala pe care nu o intelegem inca. Ea prezinta episoade
acute, cu halucinatii si idei delirante si perioade de remisiune ( cu sau fara defect).
Uneori se croncizeaza si nu poate fi vindecata complet niciodata. Perioada acuta a
bolii se caracterizeaza prin: halucinatii auditive, vizuale, etc. (aude voci care ii spun
ce sa faca, etc.); idei delirante de interpretare, persecutie, influenta, relatie ( i se vrea
raul, exista un complot, etc.); fenomene ca furtul gandirii, derealizare si
depersonalizare (se afla intr-o lume straina, nu se mai recunoaste pe el insusi;
altcineva ii spune ce sa faca si a pus stapanire pe gandurile lui, etc. ). Inafara acestor
trei categorii de simptome, mai apare tendinta la retragere si izolare (pana la
extrema numita autism, cand pacientul nu mai raspunde la intrebari, nu mananca,
nu se spala, etc.) si ambivalenta sau inversiunea afectiva fata de persoanele
apropiate (isi uraste parintii sau este ambivalent in ce simte fata de ei). In
schizofrenia cronica, simptomele sunt: saracia si aplatizarea afectelor, saracirea
gandirii, lipsa de initiativa si interes, retragerea sociala, adica asa-numitele
simptome negative.

12
Tratamentul este obligatoriu si in general pentru toata viata, un medic
psihiatru sau generalist curant fiind absolut obligatoriu. In faza acuta a bolii,
pacientul, fiind sub influenta halucinatiilor si a delirului, poate fi periculos pentru el
insusi sau pentru ceilalti, internarea fiind obligatorie.
Intrucat acesti pacienti se afla intr-o tensiune greu de inteles si de suportat,
fiind foarte sensibili si reactionand foarte rapid, de o maniera bizara si
imprevizibila, comunicarea cu ei trebuie sa fie clara, concreta, de acceptare si sa
emane siguranta. Nu contraziceti pacientul care va relateaza halucinatiile lui,
pentru ca numai medicamentele pot face ca ele sa dispara. Ascultati-l cu atentie, nu
notati nimic in timpul conversatiei deoarece sunt foarte suspiciosi (ci numai dupa
terminarea ei). Conversatia trebuie sa fie scurta si clara, cu propozitii nealambicate,
intr-un cadru linistit, fara stimulari aditionale. Deoarece evolutia poate fi diferita, in
legatura cu relatia cu pacientul aflat in stare de remisiune, sfatuiti-va cu specialistul.
- Tulburarile de personalitate: se mai numesc “psihopatii”
Neconformandu-se modelului medical al bolii, tulburarea de personalitate se
situeaza in zona gri dintre normal si patologic, circa 15 % din populatia generala
avand acest diagnostic. Atentie: diagnosticul acesta se pune doar dupa 18 ani, pana
atunci diagnosticul pentru manifestari similare fiind de “tulburari de
comportament”.
Definitia – G. Ionescu – ansamblu caracteristic si persistent de trasaturi
predomintant cognitive, dispozitionale (afective) si relationale (sociale) ilustrate
printr-un comportament ce deviaza clar si invalidant de la asteptarile fata de
persoana respectiva si de la normele grupului sau social.
Trasaturile lor generale sunt:
1. raspuns neadaptativ si inflexibil la stress;
2. inacapacitatea de a iubi si munci constant;
3. conflicte interpersonale multiple;
4. capacitatea particulara de a se apropia de altii si de a-i perturba din
activitatea lor;
5. consumul frecvent de toxice;
6. conflicte maritale si cu legea;

13
7. frecventa starilor depresive si a suicidului (acestea din urma pentru ca
sunt foarte instabili emotional si impulsivi).
Clasificarea lor dupa manualele statistice de diagnostic este; tulburarea
paranoida de personalitate, tulburarea schizoida, dissociala, borderline, histrionica,
narcisica, anxioasa, dependenta, anankasta (obsesional-compulsiva). Tulburarea
dissociala de personalitate se intalneste la peste 75 % dintre detinuti. Sinonimul cel
mai cunoscut este “personalitatea antisociala”. Debutul poate fi consemnat inca de
la 15 ani, prin tulburari mari de comportament. Este de trei ori mai frecventa la
barbati decat la femei.
Trasaturi principale:
1. sfidarea si violarea normelor si legilor sociale;
2. conduita insensibila, aroganta;
3. lipsa sentimentelor de vinovatie, remuscare, regret;
4. iritabilitate, impulsivitate, agresivitate;
5. ignorarea consecintelor propriilor fapte si repetarea lor (deoarece nu sunt
capabili sa invete din propria experienta);
6. incapacitatea relationarii sociale durabile si profunde (superficialitate);
7. autosupraevaluarea propriilor calitati.
Infractorii cu acest tip de personalitate sunt predispusi la recidiva si
comit mai des infractiuni cu violenta.
Comportamentul ofiterului de probatiune trebuie sa fie calm, corect,
transparent si clar de la bun inceput. Atentie la posibilitatea de a fi manipulati si
mintiti, verificati orice declaratie a acestui tip de pacienti. Stabiliti si explicati
limitele de la bun inceput; explicati-le fara sa va jenati. Relatia cu acest tip de
oameni este foarte obositoare, ofiterul trebuie sa suporte ostilitatea sau chiar
agresivitatea pacientilor fara sa riposteze la fel; de asemenea, deoarece au reactii
emotionale extrem de intense, trebuie avuta in vedere oricand o tentativa de
sinucidere intempestiva, pe model scurt-circuit.
- Dependenta fata de alcool:
Este atat o problema medicala cat si una sociala; cauzele sunt atat ereditare

14
(copiii parintilor alcoolici sunt predispusi si ei la alcoolism), cat si dobandite – prin
imitatie.
Se vorbeste de doua categorii de persoane: unele care au problema cu
aloolu(abuzeaza din cand in cand de el) si alcoolicii propriu-zisi, care consuma
zilnic. Dependenta de alcool este data de o cantitate de circa 80 ml. alcool etilic pur
pe zi sau 240 ml alcool etilic pur pe luna (un litru bere contine cam 40 ml alcool). Se
estimeaza ca 2-3 % din populatia generala sufera de alcoolism.
Simptomatologia alcoolismului (dependenta alcoolica) este:
1. impresia sau experienta imposibilitatii de a renunta la alcool;
2. consumul regulat de alcool pentru a evita simptomele de abstinenta;
3. bautura ocupa locul central in viata (nu profesia sau familia);
4. dezvoltarea tolerantei la alcool (bautorii cronici au nevoie de cantitati tot
mai mari de alcool);
5. aparitia simptomelor de abstinenta chiar si sub 24 de ore, de aceea se
resimte nevoia de a consuma matinal;
6. un dependent de alcool tinde sa revina la consum chiar dupa
dezintoxicare daca are contact cu alcoolul (“memoria chimica”).
Pentru a determina gradul de dependenta, se pun intrebari ce vizeaza
gradul de toleranta coporala la drog, precum si urmarile somatice si corporale, ca si
cele psihosociale declansate de consum.
In cazul alcoolismului, se pot intalni urmatoarele modificari: somatice
(ciroza, pancreatita, epilepsie); psihice (labilitate afectiva si iritabilitate, lipsa
interesului, tulburari de atentie, memorie si gandire); sindromul de abstinenta:
delirium tremens sau psihoza alcoolica (dezorientare temporo-spatiala, confuzie,
agitatie psihomotorie, halucinatii vizuale terifiante); sociale (probleme familiale,
pana la divort, somajul, accidentele, decaderea pe scara sociala).
Tratamentul consta in cura de dezalcoolizare, care are doua faze: o prima
faza de dezintoxicare somatica, ce se efectueaza in clinica psihiatrica; o a doua faza
de dezintoxicare psihologica in care se trateaza depedendenta psihologica de drog.
Prima faza se realizeaza in cel mult o luna, a doua poate dura intre 6 luni si 3 ani, in
institutii de post-cura, unde se face un control riguros al comportamentului adictiv

15
si un tratament psihologic intensiv. Din pacate, in Romania nu exista decat
posibilitati pentru prima faza a curei, ceea ce explica rezultatele descurajante ale
tratamentului. Ca o observatie, scopul tratamentului in alcoolism nu este controlul
dependentei, ci abstinenta totala si pe viata. Diagnosticul de alcoolism poate fi retras
in momentul in care bolnavul nu a mai consumat trei ani nimic.
Comunicarea cu acest tip de pacient este dificila deoarece el nu isi recunoaste
problema si nu are motivatia necesara pentru tratament. De asemenea, el este
extrem de sensibil la critica deoarece are o imagine de sine foarte proasta. Daca se
simte acceptat asa cum este, eventual inteles, exista sanse mari pentru o buna
comunicare.
- Dependenta la droguri: inseamna o dorinta neinfranata de a consuma un
drog regulat si de a creste doza pentru obtinerea unei intensitati crescute a starii
psihedelice, precum si dorinta de a respinge aparitia simptomelor de abstinenta.
Factorii de risc:
1. familia dezorganizata;
2. lipsa unei persoane adulte de incredere;
3. lipsa de discernamant a parintilor cu privire la consumul de
medicamente;
4. influenta prietenilor.
Scopul utilizarii drogurilor este acela de a depasi sau de a evita
situatiile si sentimentele neplacute, precum anxietatea, depresia, etc. Consumul
ocazional conduce la autoexcluderea din societate si pierderea identitatii, ceea ce
creste nevoia de “evadare” prin drog. Dependenta de drog are aspecte financiare
serioase, care pot produce delincventa, datorii, chiar crima. In plus, apar boli
somatice ca SIDA, hepatita A, B, C.
Scopul tratamentului este realizarea unei abstinente absolute, ca si la alcool.
In unele cazuri se indruma pacientul spre o terapie de lunga durata, cu substante
inlocuitoare de tipul metadonei. In ambele cazuri este necesar un tratament intensiv
medical si psihosocial.
Dezintoxicarea are aceleasi faze ca si in alcoolism, dificultatile de relationare
fiind aceleasi.

16
BIBLIOGRAFIE

1. Bocancea, C., Neamtu G. (1999), “Elemente de asistenta sociala”, Polinom,


Iasi
2. Ionescu G. (1997):”Tulburarile personalitatii”, Asklepios, Bucuresti
3. Poledna, Sorina (2002):”Modalitati de interventie psihosociala in activitatea
de probatiune”, Presa Universitara Clujeana
4. Predescu, V. (1992):”Psihiatrie”, Editura Medicala Bucuresti
5. Williams, P., Badger D., Nursten Jean, Woodward, M:”A Review of recent
academic literature on the caracteristics of patients in British special
hospitals”, in “Criminal Behavior and Mental Health”, 9, 96-314, 1999
(Whutt Publ. Ltd)

17