STRATEGIE POLITICI SOCIALE: ROMÂNIA 2013-2020

-Schiţă-

COORDONATOR: Cătălin ZAMFIR

Filip ALEXANDRESCU, Daniel ARPINTE, Ciprian BĂDESCU, Cosmin BRICIU, Bogdan

FICEAC, Alexandra GHEONDEA ELADI, Simona ILIE, Ioan MĂRGINEAN, Adina
MIHĂILESCU, Ana Maria PREOTEASA, Mihnea PREOTESI, Mariana STANCIU, Simona
Maria STĂNESCU, Manuela Sofia STĂNCULESCU, Monica ŞERBAN, Anabella Maria
TÂRNOVAN, Elena ZAMFIR

București
Iunie 2013
Cuprins

Câteva consideraţii generale................................................................................................................... 3

Starea socială a României: 2013 ............................................................................................................. 6

1. Economia..................................................................................................................................... 6
2. Intervenţie socială modestă a statului, complementară şi compensatorie cu economia .......... 9
Direcţii şi opţiuni ale politicii sociale pentru perioada 2013 – 2020..................................................... 18

1. Fundamentul unei politici sociale sănătoase: o politică de creştere economică activă şi

coerentă. ........................................................................................................................................... 18
2. Direcţii şi priorităţii ale politicii sociale pe perioada 2013-2020 .............................................. 18
Direcţia 1: Menţinerea, consolidarea şi îmbunătăţirea sistemului actual de protecţie socială. .. 18
Direcţia 2. Program de urgenţă absolută: scoaterea din starea de sărăcie/ marginalizare extremă
a tinerei generaţii: copiii şi adolescenţii. ...................................................................................... 20
Direcţia 3: Dezvoltări instituţionale prin introducerea unui sistem coerent şi eficient de servicii
de asistenţă socială. ...................................................................................................................... 21
Direcţia 4: Programe sociale speciale: soluţionarea rapidă a unor probleme punctuale grave. .. 22
Direcţia 5: Program special pentru romi. Experienţa trecută a demonstrat eficienţa scăzută a
programelor de suport pentru romi şi caracterul prea general, neaplicativ al strategiilor. ......... 23
Direcţia 6: Constituirea unui sistem de monitorizare a stării sociale a României şi a problemelor
sociale şi evaluare a politicilor şi programelor sociale.................................................................. 24
O concluzie: ........................................................................................................................................... 25

2
România se confruntă cu o situaţie socială fără precedent în ultima jumătate de secol.
Cheia stă, desigur, în economie.
Întrebarea este însă ce trebuie să facă politica socială pentru a susţine o relansare social-
economică sănătoasă.
ICCV, considerând că este de datoria sa să sprijine Guvernul României în cristalizarea
politicilor sale, supune unei discuţii publice această Schiţă a strategiei de politică socială
pentru anii 2013-2020.
Invităm pe toţi cei interesaţi să trimită opiniile lor în dezbaterea găzduită de Revista on
line Inovaţia Socială.

Câteva consideraţii generale

Întreaga lume, România în special, se confruntă cu urgenţa de a revedea concepţia de

politică socială. Sunt noi probleme, noi ameninţări, noi oportunităţi.

Politica socială este responsabilă de şase funcţii:

 Gestionează sistemul public de asigurare: asigurările sociale, asigurările de

sănătate, ajutorul de şomaj.

 Compensează discrepanţele dintre nevoi şi resursele financiare individuale prin

sistemul de beneficii/ prestaţii sociale. Componenta cea mai importantă o
reprezintă politica de susţinere a copiilor/ familiilor cu copii, o problemă colectivă
prioritară.

 Organizează serviciile sociale de importanţă colectivă: educaţia, sănătatea,

serviciile de asistenţă socială.

 Asigură protecţia socială a segmentelor sociale aflate în dificultăţi cronice,

grupurile vulnerabile, promovând mecanisme de incluziune socială.

 Dezvoltă programe speciale de soluţionare/ prevenire a unor probleme sociale

generate de contexte particulare. Exemple: cazul unor segmente ale populaţiei de
romi, care se confruntă cu dificultăţi multiple de incluziune socială sau, încă
actuala problemă a persoanelor fără acte de identitate.

 Dezvoltă/ susţine programe de creştere a calităţii vieţii întregii colectivităţi.

3
Alături de intervenţia focalizată a statului prin funcţiile sale sociale, şi alte componente ale
societăţii dezvoltă acţiuni orientate spre diminuarea diferitelor probleme sociale:
comunitatea, administraţia publică, opinia publică, mass-media, iniţiativele civice, şcoala,
poliţia, biserica, actorii economici. Toţi aceşti factori contribuie la îmbunătăţirea stării
sociale a comunităţii.

În consecinţă, o strategie de politică socială nu trebuie să se reducă la ce fac instituţiile

specializate ale statului, ci să cuprindă şi funcţia de coordonare a contribuţiilor tuturor
actorilor sociali. Cu costuri reduse, se poate obţine astfel un spor semnificativ de eficacitate.

Ce trebuie să facă statul pentru a îmbunătăţii starea socială a României în perioada

următoare ? Mai precis, cum trebuie elaborată strategia de politică socială a României,
ţinând seama de situaţia de criză social-economică cu care ne confruntăm?

 Să se bazeze pe o evaluare a situaţiei sociale în momentul ZERO.

 Să identifice problemele/ segmenele de populaţie critice care trebuie avute în

vedere pentru opţiunile strategice.

 Să evalueze periodic politicile sociale practicate.

 Să formuleze priorităţile de politică socială pentru perioada următoare.

Probleme financiare. De regulă, când se discută implementarea politicilor sociale, intervine

adesea un blocaj referitor la posibilele raţiuni financiare.

 Trebuie avut în vedere faptul că, în ultimele decenii, în România politicile sociale
sunt subfinanţate în raport cu modelul ţărilor dezvoltate. În procesul de asumare
a responsabilităţilor, în calitate de stat membru al UE, inevitabil efortul financiar
trebuie aliniat şi în domeniul politicilor sociale la standardele europene.

 Este necesară în permanenţă identificarea şi stimularea resurselor extrabugetare

de soluţionare a problemelor sociale şi de promovare a calităţii vieţii prin:

 Mobilizarea tuturor actorilor sociali care îşi pot aduce contribuţia.

 Lărgirea componentelor sociale ale activităţilor/ sistemelor sociale/

economice/ administrative ce presupun costuri relativ reduse. Exemple:
creşterea funcţiilor sociale ale administraţiei publice locale; implicarea
mai activă a şcolii în realizarea unor obiective social-culturale.

4
 Creşterea eficienţei sistemului de politică socială: există cheltuieli inutile/
chiar deturnări de fonduri în sistemul de politică socială.

 Încurajarea şi dezvoltarea pe termen lung a unor programe sociale care s-

au dovedit a fi valoroase (economia socială este un bun exemplu).

5
Starea socială a României: 2013

Starea socială a României este rezultatul confluenţei economiei şi a politicilor sociale.

1. Economia
Economia, sursa principală a bunăstării, a cunoscut în ultimii 23 de ani căderi şi reveniri
modeste. România se plasează pe ultimele locuri în ierahia țărilor UE. Domeniul industrial a
suferit o restrângere îngrijorătoare. Redresarea economiei după ultima criză este încă
modestă şi va putea atinge un nivel semnificativ doar pe termen mediu.

Efectele sociale au fost grave:

 Locurile de muncă salariale, care oferă venituri relativ stabile şi decente,

sursa cea mai importantă a bunăstării populaţiei, îşi înjumătăţesc numărul :
4,3 milioane salariați în 2011. Reducerea masivă a zonei salariale a avut
totodată drept consecinţă diminuarea severă a surselor bugetare pentru
programele sociale.

 Creşterea explozivă a ocupaţiilor nesalariale, nu a reprezentat o alternativă

solidă la scăderea locurilor de muncă salariale, ea oferind venituri fluctuante,
scăzute şi neasociate cu asigurări sociale şi medicale. Din populația ocupată în
vârstă de 15-64 ani: lucrători pe cont propriu (56%) sau lucrători familiali
neremunerați (39%), mulţi în economia gri, sau patroni (2%).

 Apariţia de noi forme de exploatare a muncii, cu riscul alunecării în zone

delincvente.

 Deprecierea valorii muncii a fost, alături de lipsa oportunităţilor de ocupare,

un factor principal al sărăcirii populaţiei. Au apărut mari zone de muncă prost
plătită cu efecte social-economice negative, greu de redresat. Salariile au
cunoscut un proces rapid de polarizare. Dacă salariul mediu a crescut modest
în 23 de ani (124%), salariul minim s-a depreciat dramatic, ajungând în 2013
la 62% faţă de valoarea din punctul istoric de pornire, 1989.

6
Figură 1. Dinaimca salariului mediu şi a salariului minim: ca procent din valorile lor iniţiale

140
131.4
132.2 124.7 129.3 123.6
116.0 118.5
120
110.3
100
99.1
100
89.9 88.8
100 98.9 82.7
77.6 78.6
80
79.0 75
63.7 65.3 65.1 63.4 66.0 71.1 68.8
59.9 61.1 60.8
60
63.5
51.1 48.0 60.0 58.9 59.8 61.7
54.5
36.8
40 47.8 45.9
38.3 43.2
32.6 36.7 32.8 31.4 31.0
20 29.8
25.4 24.1

0
1989 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013
ian.

Salariu mediu real Salariu minim net

 Sărăcia cuprinde zone importante ale populaţiei active economic, de regulă în

zona ocupaţiilor nesalariale, dar şi în zona salarială. În România s-a înregistrat
cea mai ridicată pondere a populaţiei apte de muncă aflată în sărăcia relativă
din UE: 19% față de 8,9% media UE. La salariați este 5,6% față de 6,5% medie
UE, iar la ocupați dar nesalariați este 54,9% față de 23,7% media UE
(Eurostat, ilc_iw01). Deţinerea unui loc de muncă nu mai este o garanţie a
ieşirii/ evitării sărăcirii. Familiile care se bazează pe salarii mici se confruntă
cu probleme de sărăcie.

Figura 2 indică ce s-a întâmpla în 23 de ani cu o familie cu 2 copii care se

bazează pe 2 salarii minime, raportat la două praguri minime de trai: decent
şi de subzistenţă. Dacă o asemenea familie se plasa în 1989 la limita
minimului decent de viaţă, în 2013 ea acoperă doar 48% din coşul minim
necesar unui trai decent şi 59% din coşul minim necesar subzistenţei1.

1
ICCV utilizează din 1990 o metodă de estimare a sărăciei absolute: metoda Barbu-Mihăilescu.
Această metodă se fundează pe două coşuri minime de consum (decent şi de subzisenţă) calculate pentru
diferie tipuri de familii. Datele indică ce procentedin cele două praguri de sărăcie (decent şi subzistenţă) sunt
acoperite de veniturile diferitelor tipuri de familie.

7
Figură 2. Familia din 4 persoane 2 salarii minime şi 2 alocaţii pentru copii ca procent din minimul decent de
viaţă şi din minimul de subzistenţă

180
163,2
160
134,6
140

120
98,9 105,8
100
81,6
80
68,7 60,9 64,2 70
64,2 56,8 58,2
61,1 55,5 56,258,8
60 49,9 48,8 51,8
52,3 45 46 51,3
44,2 44,6 47,3 47,4 54,4
41,6 36,7 33,8 38,9 49,9 47,7
40 45,2 46,1 45,6
40,1 36,3 43
31,7 30,2 29,6 33,3
20 27,5
26,8 27,1 27,3 22,3 20,5
0
.
89 90 91 92 93 94 95 96 97 98 99 00 01 02 03 04 05 06 07 08 09 10 11 12 an
19 19 19 19 19 19 19 19 19 19 19 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20 3 i
1
20

Raportul dintre 2 sal m in+2aloc/MD Raportul dintre 2 sal m in+2aloc/MS

Tabel 1. Cât la sută din cele două praguri de sărăcie acoperă veniturile diferitelor tipuri de familii: 2013

Nivel minim decent de viaţă Nivel minim de subzistenţă

Sub minimul Peste Sub minimul Peste
decent de
subzistenţă
2 persoane: 1 salariu minim+1 43,4% 55,7%
alocaţie copil
2 persoane: 1 salariu mediu+1 126,7% 162,6%
alocaţie copil
3 persoane: 2 salarii minime+1 54,7% 67,3%
aloc.copil
3 persoane: 2 salarii medii+1 163,7% 201,5%
aloc.copil
4 persoane: 2 salarii minime+ 2 47,7% 58,8%
alocaşii copil
4 persoane: 2 salarii medii+ 2 139,2 171,5
alocaşii copil
5 persoane: 2 salarii minime+ 3 42,1 52,5
alocaţii copii
5 persoane: 2 salarii medii+ 3 119,6 149,6
alocaţii copii

8
 2 persoană: 1 pensie medie 65,9 82,4

2 persoane: 2 pensii medii 131,7 164,8

Toate tipurile de familii cu salarii mici se afundă în 2013 în sărăcie. Doar familiile cu salarii
medii se plasează ceva peste nivelele modeste de viaţă, dar şi ele prezintă un grad ridicat de
vulnerabilitate.

 Altă sursă de sărăcire: îndatorarea colectivă şi individuală. În a doua

parte a anului 2006, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a
României, pentru prima dată, populaţia României a ajuns în postura de
debitor net faţă de bănci. Creditul a atins valoarea de 9,6 mld. euro, în
timp ce economiile populaţiei au rămas la valoarea de 9 mld. euro.

 Migraţia pentru muncă, în general pe perioade limitate, doar a unor

membrii ai familiilor, a îmbunătăţit standardul de viaţă al respectivelor
familii, dar a generat riscuri importante pentru copiii rămaşi în ţară, lipsiţi
de suportul familiilor extinse şi al serviciilor de asistenţă socială.

2. Intervenţie socială modestă a statului, complementară şi

compensatorie cu economia

Cheltuielile sociale publice sunt, nu numai în termeni absoluţi, dar şi relativi, ca procent din
PIB, cele mai scăzute din UE: 21% în România faţă de media UE de 35% şi 22% în Bulgaria
(Fig. 3).

9
Figură. 3 Cheltuieli publice sociale în România şi în UE: 2010

Sursa:Eurostat(http://epp.eurostat.ec.europa.eu/tgm/table.do?tab=table&init=1&language
=en&pcode=tps00098&plugin=1)

 Diferenţele se menţin şi în distribuţia bugetului. România atribuie în 2010 35,9% din

buget pentru protecţia socială, fiind una dintre ţările cele mai zgârcite din UE: faţă de
mediile EU27 – 39,9%, cu un maxim de 49,9% (Danemarca); 36,2% (Bulgaria) şi un
minim de 26,1% (Cipru). Şi politica de susţinere a sănătăţii are un nivel bugetar
scăzut: 8,6% faţă de EU27 (14,9) sau Bulgaria (12,9).

 Resursele financiare scăzute se datorează mai multor factori. Un factor important îl

reprezintă şi politica iraţională de îndatorare publică. După o lungă perioadă în care
datoria publică a României s-a plasat la un nivel scăzut, în 2010, România s-a
îndatorat cu 20 miliarde euro, fără o explicaţie clară a necesităţii şi a utilizării banilor.
Îndatorarea de atunci grevează în următorii ani bugetul naţional.

 Politicile ocupaţionale active nu s-au dovedit capabile să compenseze

semnificativ deficitul de oportunităţi ocupaţionale.

 Ajutorul de şomaj. Şomajul a devenit cronic şi s-a transformat în neocupare,

perioadă lipsită de ajutor de şomaj şi de asigurări de sănătate. Condițiile
restrictive de eligibilitate pentru obţinerea ajutorului de şomaj au condus și la
înregistrarea redusă a șomajului. Neocuparea reală este mult mai mare decât ce
ar sugera datele oficiale de şomaj. În condiţiile în care oferta de locuri de muncă
salariale a rămas foarte scăzută, starea de şomaj devine rapid o stare cronică de
neocupare, adâncind sărăcia şi excluziunea socială.

10
  Alocaţia pentru copii, principala formă de suport pentru familiile cu
copii,acunoscut o tendinţă istorică de erodare ca valoare: în 2013 ea reprezintă
44% din valoarea sa iniţială.
Figură 4. Erodarea valorii reale a alocaţiei pentru copil în ultimii 23 ani

Dinamica reala a alocatiei unui copil in perioada 1989 - ian. 2013

120
100
100
98,9
80
70,1
60
54,5 53,6
47,7 48,1 47,3 47,9 46,6
43,6 40,1 38,2 34,1
40 49,6
35,3 31,9 39,8 44,8
33,9 38,3 36,2 36,5 31,7
20
22,3
0
89
90
91
92
93
94
95
96
97
98
99
00
01
02
03
04
05
06
07
08
09
10
11
12
13
19
19
19
19
19
19
19
19
19
19
19
20
20
20
20
20
20
20
20
20
20
20
20
20
20
Alocaţia pentru copii s-a depreciat în raport cu veniturile salariale. Dacă în 1990
alocația reprezenta 11,5% din salariul minim, în 2013 ea este de 8,3%; faţă de salariul
mediu scăderea este şi mai importantă: de la 6,7% la 2,7% (Fig. 5).

Figură 5. Dinamica alocaţiei pentru copiiraportată la salariul minim şi mediu.

Dinamica raportului dintre alocatia unui copil si salariul mediu net

si minim din economie, in perioada 1990-ian.2013

25
20
20
18,6
14,8 14,8
15 13,1
11,5 11,9 14,4
10,2 12 12,4 9,7 9,7 9 10,4 9,4 9
10 10,7 10,7 7,4 6,6
7,4 8,3
5,8
5 6,7 6,3 5,6 5,6 4,5
5,9 4,8 5,5 4,2 3,5 3,2
4 3,7 3,2 3,9 2,8
2,7 2,2 1,8 3,1 3,1 2,9 2,7 2,7
0
90
91
92
93
94
95
96
97
98
99
00
01
02
03
04
05
06
07
08
09
10
11
12
13
19
19
19
19
19
19
19
19
19
19
20
20
20
20
20
20
20
20
20
20
20
20
20
20

Alocatie copil ca % din salariul minim Alocatie copil ca % din salariul mediu

11
 Analizezele făcute în ICCV conclud că datorită valorii în scădere a alocaţiilor pentru
copii, acestea reduc/ previn modest sărăcirea între 3-10 puncte procentuale.

Complementar, erodarea serviciilor sociale (educaţie, cultură şi sănătate) a afectat nu numai

calitatea educaţiei şi a serviciilor medicale, dar a grevat suplimentar, prin marketizarea unor
componente importante, bugetele familiilor.

 Venitul minim garantat (VMG), la un cuantum foarte scăzut, asigură în cel mai bun
caz o supravieţuire precară şi degradantă. Pentru o familie din 2 persoane adulte şi
doi copii, lipsite de orice resurse financiare, VMG oferă un suport care nu depăşeşte
o treime din minimul necesar unei simple supravieţuiri (Fig. 6). Completarea
familiilor cu ajutorul social cu activități economice informale/ ocazionale le reduce
puţin dificulăţile, dar le fixează într-o stare socială maginală cronică, cu şanse reduse
în viitor de incluziune economică şi socială.

Figură 6. Familia de 4 persoane, cu doi copii, beneficiară de VMG

 Tolerarea corupţiei din ultimii 23 de ani a reprezentat un factor important de

sărăcire şi de distorsionare a economiei.

 Mecanismele publice de protecţie a consumatorului nu par a fi oferit protecţia

socială pentru care au fost create.

12
 Imaginea publică a OPC este mai degrabă negativă: i se impută frecvent pasivitatea în
apărarea consumatorului. Deşi promovarea concurenţei în economie a fost un obiectiv
politic central, ca mecanism reglator al preţurilor, intervenţia distorsionantă a
monopolurilor este substanţială: în domenii ale carburanţilor, telefoniei fixe şi mobile,
al distribuţiei de electricitate, gaze naturale, energie termică sau al distribuţiei
anumitor medicamente. Un caz care a explodat în opinia publică: în România, statul
impune cele mai mici preţuri maximale din Europa la vânzarea medicamentelor. Dar
plafonarea preţului în loc de a proteja pe pacienţi a creat penurie. Medicamentele
ieftine sunt cumpărate înainte de a intra în farmacii de “băieţii deştepţi” şi revândute la
export pentru profit. Efectul cumulat este acela că pacienţii rămân fără medicamentele
necesare, iar profiturile ajung în buzunarele speculanţilor: criza citostaticelor, criza
morfinei rapide ş.a.

 Probleme sociale de o mare gravitate sunt adesea ignorate de sistemul public sau
intervenţia sistemului public este marginală: persoane, mai ales copii, fără identitate,
abandonul şcolar în creştere.

Efectul cumulat al acestor factori asupra stării sociale a României:

1. Instalarea unui nivel ridicat de sărăcie

În momentul actual nu există o metodă de estimare a dimeniunilor şi a gradului

(profunzimii) sărăciei.

Metoda sărăciei relative, folosită curent de statistica UE.

Conform datelor furnizate de UE, în 2011, statele cele mai afectate de riscul sărăciei relative
sunt România (22,2% săraci) şi Bulgaria (22,3% săraci), urmate de Spania (21,8%), Grecia
(21,4%), şi Letonia (21,3% în 2010). Pentru România, datorită nivelului scăzut al veniturilor
familiilor, indicatorul de sărăcie relativă (câte familii se plasează sub 60% din venitul median)
poate crea o imagine falsă. Şi cei care nu sunt încadraţi ca săraci relativ la ceilalţi, pot fi
săraci absolut. Profunzimea sărăciei relative în România este de asemenea între cele mai
mari din UE (31% față de media UE 23,3%, Eurostat, tsdsc250).

Metoda excluziunii sociale. UE, pentru a corecta limitele metodologiei sărăciei

relative, propune un indicator care combină riscul de sărăcie relativă cu cel de excluziune

13
socială2. Şi acest indicator plasează România printre locurile cele mai defavorabile ale UE: în
2011, 40,3% din populația României se afla în risc de sărăcie și excluziune socială (față de
24,2% media UE, cu un maxim atins în Bulgaria, 49,1%) (Eurostat, tsdsc100).

Luând în considerare aceste date, coroborate cu calculele făcute în ICCV, se poate estima că
în prezent se constituie o zonă care tinde să cuprindă până la jumătate din populaţia ţării,
caracterizată prin sărăcie sau la marginea sărăcirii, cu deficite severe de oportunităţi de
viaţă decentă.

Metoda normativă a fost elaborată şi aplicată la începutul anilor 90 în ICCV (metoda

Barbu). Metoda are ca instrument principal definirea a două praguri de sărăcie (coşuri de
consum): un consum minim necesar pentru un trai decent, respectiv unul de subzistență.
Între 1991-93 ICCV a reuşit să realizeze 3 estimări pe eşantioane naţioanle ale sărăciei
utilizând metoda normativă. Mai laborioasă şi dificil acceptată oficial, ea continuă să fie
utilizată în ICCV în analiza riscului de sărăcie pentru diferite tipuri de familii (metoda Barbu-
Mihăilescu). Această metodă oferă posibilitatea de a determina dinamica riscului de sărăcie
pe perioade lungi de timp.

După 1995 INS a utilizat o altă metodologie, bazată pe o combinaţie între metoda sărăciei
realtive şi cea normativă. Unii experţi o critică pe motiv că rezultatele ei tind să se depărteze
de realitate.

2. Apariţia, consolidarea şi extinderea unor pungi de sărăcie extremă, fără şanse de

îmbunătăţire a situaţiei.

Asemenea pungi se găsesc în marile oraşe (comunităţi care trăiesc din exploatarea gropilor
de gunoi), dar şi în oraşe mici/ sate lipsite de oportunităţi economice, afundate în sărăcie
cronică.

3. Extinderea grupurilor sociale afectate masiv de sărăcie şi de degradare a condiţiilor

sociale:

2
Riscul de excluziune,conform indicelui agregat propus de UE, este definit ca situația în care, urmare a
resurselor materiale insuficiente, persoanele de 18+ se găsesc în cel putin patru dintre urmatoarele situații: nu
pot achita la timp, fara restanţe, utilităţi şi alte obligatii curente; nu-și permit plata unei vacante de o
saptamana pe an departe de casă; nu pot consuma carne, pui, peste (sau alt echivalent de proteina) cel putin o
data la doua zile; nu au posibilitatea de a face faţă, cu resursele proprii, unor cheltuieli neprevazute
(echivalente cu 1/12 din valoarea pragului national de saracie); nu deţin un telefon fix sau mobil; nu dețin un
televizor color; nu dețin o mașină de spalat; nu dețin un autoturism personal; nu pot asigura plata incălzirii
adecvate a locuinţei.

14
a. Copiii, resursa esenţială a societăţii viitoare. Datele existente probează că
segmentul social al copiilor este cel mai afectat de sărăcie. În România copiii
sunt categoria cea mai afectată de sărăcia relativă (48,7%), faţă de media UE
(26,9%) şi Bulgaria (44,6%). (*** Eurostat- Newsrelease, 21/2012 - 8 February
2012, At risk of poverty or social exclusion in the EU27). Între ţările UE, ţara
noastră prezintă cea mai ridicată rată a sărăciei relative la gospodăriile cu
copii dependenţi, în creştere rapidă mai ales la cele cu 3 sau mai mulţi copii:
media UE 18%, România 27%, Bulgaria 25% (***Combating poverty and
social exclusion A statistical portrait of the EU, Eurostat, 2010).

Apariţia fiecărui copil creşte riscul alunecării în sărăcie. Rata sărăciei relative
în anul 2011: familiile formate din doi adulţi şi un copil - 11,2%, familiile din
doi adulţi cu doi copii 19,5% şi familiile din doi adulţi cu trei sau mai mulţi
copii - 48,2%.

Sărăcia copiilor nu trebuie considerată doar ca lipsă de mijloace de

subzistenţă, ci şi a oportunităţilor de creştere/ dezvoltare normală. Proporţia
copiilor săraci/ lipsiţi de condiţii de dezvoltare este grupul cel mai îngrijorător
pentru posibilităţile României de dezvoltare.

În UE sunt şi ţări unde prin politici de protecţie socială adresate familiilor cu

copii, acestea reuşesc mai frecvent decât familiile fără copii să depăşească
pragul sărăciei: Norvegia, Suedia, Finlanda, Lituania, Cipru, Estonia,
Germania, Danemarca (*** Eurostat, 2010).
Copiii cu situaţia cea mai gravă provin din:

 pungile de sărăcie extremă – copiii de aici sunt victime, fără şanse de

incluziune socială.

 familiile cu sărăcie severă şi cronică

 familii la marginea sărăciei, care nu pot oferi condiţiile necesare unei

dezvoltări normale copiilor lor

 familii afectate sever de condiţii sociale adverse: monoparentale,

dezorganizate, părinţi plecaţi în străinătate sau aflaţi în închisoare

 starea de abandon, plasaţi în familii de substitut sau instituţii de protecţie

socială

15
  copii care trăiescîn stradă, numărul acestora pare să fie în creştere. Nu
există statistici oficiale ale numărului de copii şi tineri care trăiesc pe
străzi. În anul 2009, s-a realizat o estimare în trei oraşe mari ale ţării,
Bucureşti, Braşov şi Constanţa. Numărul de copii astfel identificaţi s-a
ridicat la circa 1.400 (cu un minim de 800 şi un maxim de 1.700). Marea
majoritate sunt în capitală (în jur de 1.150)

 copii cu dizabilităţi, în special cei fără părinţi şi/ sau din instituţii de
ocrotire

 copii care au abandonat şcoala.

b. Tineri (18-25 ani) care au avut, când erau copii, un start social deficitar,
proveniţi din familii dezorganizate sau din familii cu mulţi copii, care nu au
putut să le ofere condiţii normale de dezvoltare; mai ales tinerii ieşiţi din
sistemul de protecţie socială care nu mai primesc niciun sprijin.

Neocuparea tinerilor este cea mai ridicată. Rata de ocupare a tinerilor între
15-24 de ani este de doar 23,9% (INS, Tempo, 2011).

c. Femei: mame singure, victime ale traficului de fiinţe umane, ale violenţei în
familie sau în societate, femei singure neocupate sau cu ocupare precară.

d. Vârstnicii: în special singuri cu pensii mici sau fără pensii; vârstnici, bolnavi
grav având nevoie de îngrijire sau aflaţi în instituţii de îngrijire.

e. Persoane cu boli cronice grave, necesitând costuri ridicate de îngrijire

medicală şi consiliere paleativă; persoane cu dizabilități.

f. Comunităţi izolate şi sărace, fără oportunităţi ocupaţionale.

g. Victime ale înşelătoriei; sau aflaţi în situaţii grave de îndatorare la bănci.

4. Alte probleme sociale grave:

a. Lipsa actelor de identitate

b. Probleme cronice de locuire, agravate de sărăcie şi de lipsa locuinţelor

sociale.

16
c. Creşterea îndatorării populaţiei, în condiţiile scăderii predictibilităţii
surselor de venituri din muncă.

În 2009 începe să crească solicitarea de credite. Faptul că patronii recurg la

credite (36,4%) este un lucru normal. Dar îngrijorătoare este recurgerea la
credite a altor categorii, în condiţiile în care resursele lor financiare sunt
scăzute şi nesigure: salariaţi (23,9%), şomeri (13,5%), pensionari (9%). (
Condiţiile de viaţă ale populaţiei din România în anul 2009, INS, 2010)

În 2009 începe să crească proporţia celor care nu-şi achită la timp, repetat,
cheltuielile obligatorii: 1 părinte cu copii (57,8%), 2 adulţi cu 3 sau mai mulţi
copii (49%), gospodării cu copii (37,6%), gospodării fără copii (28,4%).

Cele mai multe restanţe se înregistrează la achitarea cheltuielilor curente

pentru întreţinerea locuinţei/ utilităţi (49,4%), a energiei electrice şi
abonamentul radio (51,8%) şi a îngrijirii sănătăţii (44,4%).
d. Situaţia creată, în ultimii doi ani, de adoptarea unor criterii distructive la
bacalaureat.
e. A apărut o problemă socială nouă: cum vor fi sprijiniţi cei aproape 40% din
ultimele două generaţii, să finalizeze, prin bacalaureat, liceul.
În anii 2011 şi 2012, rata de promovare la examenul de bacalaureat a scăzut
dramatic la 45%, respectiv 44%. Pentru doi ani consecutivi, dintr-o cohortă de
circa 255.000 de persoane, mai puţin de 200.000 ajung să susţină examenul
din pricina abandonului şcolar, iar dintre aceştia doar circa 100.000 îl şi
promovează.

17
Direcţii şi opţiuni ale politicii sociale pentru perioada 2013 –
2020
1. Fundamentul unei politici sociale sănătoase: o politică de creştere
economică activă şi coerentă.
Două obiective sociale prioritare:

1. Creşterea ocupării locurilor de muncă, mai ales în sistemul salarial.

2. Creşterea valorii acordate muncii: o politică fiscală şi salarială orientată

spre susţinerea creşterii veniturilor din muncă.

Direcţiile politicii economice pentru asigurarea unei economii stabile şi active:

 Încurajarea acumulării de capital şi a investiţiilor naţionale pentru a

asigura stabilitatea economică şi activizarea factorilor și a resurselor
economice naționale.

 Susţinerea lansării unor întreprinderi de nişă cu largi perspective de

creştere şi export (domeniul IT, agricultura bio, industria alimentară
de nişă, industria mobilei ş.a.)

 Încurajarea întreprinderilor mici şi mijlocii, a antreprenoriatului local.

 Încurajarea creşterii economice în zonele/ oraşele cu deficit cronic de

oportunităţi economice.

 Curăţarea economiei de mecanismele de corupţie.

2. Direcţii şi priorităţii ale politicii sociale pe perioada 2013-2020

Direcţia 1: Menţinerea, consolidarea şi îmbunătăţirea sistemului actual de

protecţie socială.
a. Sistemul de pensii trebuie îmbunătăţit şi consolidat.

 Pilonul II s-a dovedit a fi o opţiune slabă, cu efecte negative asupra

Pilonului I, grevând artificial salariile. Se va evalua posibilitatea
contopirii lui cu Pilonul I şi cu Pilonul III.

 Eliberarea bugetului de asigurări sociale de componentele

necontributorii. Acesta ar fi principalul mijloc disponibil pe termen
scurt de însănătoşire a bugetului de asigurări sociale.

18
 - Revenirea pensiilor ocupaţionale în bugetele ministerelor. Sau,
în bugetul de asigurări sociale, punerea lor pe principii
contributorii, cu compensările necesare.

- Eliminarea pensiilor speciale sub orice considerent (ex:

Parlamentari, magistrați) și calcul pensiei după o formulă unică

- Plata sumelor pentru pensiile sociale din bugetul asistenței

sociale și nu din bugetul de asigurări sociale.

- Desfiinţarea excepţiilor de venituri netaxate, de ex.contractele

de mandat ale unor manageri, plaţile compensatorii, cele 3-20
de salarii de bază primite de militari la ieşirea la pensie sau
cele 7 salarii primite de magistraţi la ieşirea la pensie.

b. Sistemul de alocaţii pentru copii s-a dovedit a fi un mijloc important de compensare a

sărăcirii accentuate a familiilor cu copii, mai ales în actualele condiţii de criză socială.
El trebuie menţinut ca beneficiu social universal şi îmbunătăţit, pe cât este posibil,
prin:

 Cuplarea fermă a alocaţiilor pentru copii cu responsabilizarea

părinţilor. Acest lucru va putea fi realizat mai ales prin
creşterea contribuţiei serviciilor de asistenţă socială
comunitară şi prin dezvoltarea funcţiilor sociale ale autorităţilor
publice comunitare şi ale şcolii.

 Completarea beneficiilor financiare pentru copii cu servicii

sociale, care pot fi mai eficiente şi mai focalizate.

 Identificarea unor modalităţi de sprijin financiar pentru

transportul public

c. Venitul Minim Garantat (VMG), indiferent de formele pe care le va lua, trebuie

menţinut şi regândit din perspectiva creşterii eficacităţii sale sociale.

 cuplarea lui fermă cu serviciile de asistenţă socială comunitară

 creşterea componentei de activare socială şi a capacităţii de

muncă prin includerea beneficiarilor în activităţi de interes
comunitar

19
  probabil, VMG-ul nu va putea fi crescut semnificativ. Dar va trebui
completat cu servicii sociale la nivel comunitar (cantine sociale,
masă pe roţi, îngrijire la domiciliu, consiliere, formare
profesională, servicii de sănătate etc.).

d. Toate celelalte beneficii şi servicii sociale trebuie menţinute, îmbunătăţite şi sporită

eficienţa lor. Sistemul trebuie curăţat de corupţie şi de programe slab eficiente.

e. Accesibilitatea sistemului de servicii sociale trebuie sporită, în special în mediul

rural.

f. Sistemul de asistență socială trebuie populat cu specialiști cu o calificare

corespunzătoare.

Direcţia 2. Program de urgenţă absolută: scoaterea din starea de sărăcie/

marginalizare extremă a tinerei generaţii: copiii şi adolescenţii.

Justificare: Resorbirea rapidă a zonelor de sărăcie care afectează advers şansele de

incluziune socială/ dezvoltare personală a copiilor ar necesita un efort financiar important şi
depinde fundamental de şansele creşterii economice. Lichidarea sărăciei în formele sale
grave (pungiile de sărăcie şi excluziune socială consolidată) trebuie să fie un obiectiv de
termen mediu şi lung. Dar un asemenea program nu pare a fi realizabil semnificativ printr-o
acţiune decisivă în momentul actual.

Situaţia socială prezentă, demonstrează studiile realizate de ICCV, reprezintă un mecanism

transgeneraţional de perpetuare lărgită a sărăciei/ exluziunii sociale. Noua generaţie din
aceste zone tinde să reproducă lărgit în viitor zonele de marginalizare socială. Acest cerc
vicios poate fi spart doar prin dezvoltarea unui program special de suport pentru copiii şi
tinerii din aceste zone.

Programul va conţine un pachet complex de servicii sociale adresate copiilor din aceste
zone, cu funcţii multiple: participare şcolară, acordare de alimentaţie sănătoasă (programul
laptele şi cornul), dezvoltarea capacităţii de proiectare a dezvoltării personale. Efectul va fi
extrem de pozitiv şi asupra familiilor şi a comunităţilor marginale: responsabilizarea lor,
antrenarea în programe antisărăcie şi incluziune socială, suport pentru dezvoltarea şi
integrarea socială a copiilor.

Calendar:

20
  Elaborarea unui program naţional : decembrie 2013. ICCV se
oferă să coordoneze elaborarea unui asemenea program,
împreună cu autorităţile publice.

 Implemenarea programului: 2014-2020

Direcţia 3: Dezvoltări instituţionale prin introducerea unui sistem coerent

şi eficient de servicii de asistenţă socială.

Întregul sistem de servicii de asistenţă socială trebuie fundat pe serviciile de asistenţă la nivel
comunitar. Serviciile de asistenţă socială comunitară reprezintă calea cea mai sigură pentru
creşterea eficienţei întregului sistem de protecţie socială.

În principal sistemul de servicii de asistenţă socială trebuie să meargă pe următoarele

direcţii:

 Activizarea responsabilităţii sociale a familiilor, a comunităţii, a administraţiei

publice locale.

 Dezvoltarea funcţiilor sociale ale administraţiei publice locale.

 Revederea funcţiilor de asistenţă socială la nivel judeţean, regional şi naţional.

Plasarea unor instituţii de asistenţă socială la nivel judeţean a îndepărtat
serviciile de problemele reale ale comunităţilor, a accentuat tendinţele de
birocratizare, a scăzut eficienţa activităţii lor.

 Înfiinţarea unei Comisii naţionale de suport şi monitorizare a calităţii serviciilor de

asistenţă socială, cu funcţii de susţinere tehnică, de soluţionare a cazurilor
deontologicede mal praxis, de monitorizare a calităţii serviciilor.

 Dezvoltarea relaţiilor de cooperare între serviciile de asistenţă socială şi şcoală.

Un obiectiv esenţial va fi dezvoltarea funcţiilor sociale de incluziune socială ale
şcolii, în cooperare cu serviciile de asistenţă socială. Introducerea asistentului
social în școli, ca parte a corpului profesoral.

Calendar:

 Elaborarea unei strategii de dezvoltare a sistemului de servicii

de asistenţă socială – Documentul-Programcare să conţină o
concepţie globală privitoare la sistemul de servicii de asistenţă
socială: decembrie 2013.

21
  Revederea de urgenţă a Legii Asistentei sociale: septembrie
2013.

 Crearea Comisiei naţionale de suport tehnic şi monitorizare a

calităţii serviciilor de asistenţă socială:decembrie 2013

 Implementarea sistemului: 2014 - 2016

 ICCV se oferă să contribuie la conceperea şi implementarea

programului.

Direcţia 4: Programe sociale speciale: soluţionarea rapidă a unor probleme

punctuale grave.

 Programul IDENTITATEA PERSONALĂ: acte de identitate pentru toate

persoanele. Programul: CINE SUNT EU ? ŞI EU EXIST, NU SUNT INVIZIBIL.
 Termen: martie 2014

 Responsabili: primăriile, poliţia, asistenţii sociali

 Programe de suport pentru adolescenţi/tineri. Programul: VREAU UN VIITOR.

RĂSPUND PENTRU MINE. În momentul actual există un deficit de concepţie în
această privinţă. Problemă urgentă: neînscrierea şcolară/ abandonul şcolar.
Fenomenul pare să ia amploare. E nevoie de o analiză a cauzelor/ factorilor şi
elaborarea unui program de intervenţie.
 Termen: decembrie 2013.

 Elaborarea unui program de construcţii de locuinţe sociale. La indicatorul

locuinţe supraaglomerate, România se plasează în 2009 pe al doilea loc: Lituania
(57,7%), România (55,3), Ungaria (55,0%). ( Eurostat, preluare din riscograma.ro,
Business Inteligence, 15.01.2011)
Costul cumpărării apartamentelor a explodat, scăzând substanţial capacitatea de
cumpărare a unei locuinţe : apartament 2 camere : 1989 – 1 an şi 8 luni, 2011 –
14 ani şi 3 luni ; apartament 3 camere : 1989 – 2 ani şi 6 luni, 2011 – 18 ani şi 8
luni.
Calendar:

 Realizarea unei diagnoze a stării locuirii: decembrie 2013

22
  Elaborarea unei strategii de dezvoltare de locuinţe sociale:
martie 2014
 Realizarea unui stoc de locuinţe sociale, la nivel de 75% din
nevoi: 2020

 Dezvoltarea unei politici salariale şi a veniturilor. O asemenea politică va trebui

să aibă în vedere orizonturi de timp pe termen mediu şi lung.
Decalajul dintre salariile din România şi cele din UE are efecte negative asupra
dezvoltării social-economice a ţării.
Promovarea în diferite forme şi grade a impozitării progresive este necesară şi
inevitabilă.

Direcţia 5: Program special pentru romi. Experienţa trecută a demonstrat

eficienţa scăzută a programelor de suport pentru romi şi caracterul prea
general, neaplicativ al strategiilor.

Se consolidează estimarea că o mare parte a problemelor social-economice ale romilor se

întrepătrund cu cele ale restului populaţiei, ele trebuind să fie tratate integrat cu
programele dedicate întregii populaţii. Este nevoie de dezvoltarea unei concepţii de
includere a problemelor romilor în problematica social-economică a întregii populaţii,
complementar cu dezvoltarea unor programe complementare pentru romi pe aspecte
specifice.

Calendar:

 Revederea strategiilor/ programelor de suport pentru romi:

decembrie 2013

 Realizarea unei evaluări globale a situaţiei social-economice

actuale a romilor.

 Implementarea unei politici sociale de suport pentru romi,

integrate şi complementare cu politica socială globală.

23
Direcţia 6: Constituirea unui sistem de monitorizare a stării sociale a
României şi a problemelor sociale şi evaluare a politicilor şi programelor
sociale.

Devine clar deficitul unei imagini globale, integrate şi dinamice a stării sociale a României şi
a problemelor cu care societatea noastră se confruntă. Deciziile politice se fundează uneori
mai mult pe experienţă şi intuiţie şi mai puţin pe date consolidate.

Există deja multe date, cu goluri de acoperit. Este necesar un sistem care să integreze datele
existente într-o imagine coerentă.

Academia Română îşi poate asuma această sarcină de coordonare şi sinteză a culegerii
datelor relevante.

24
O concluzie:

În situaţia actuală de criză economică şi socială, politica socială poate aduce o contribuţie
importantă la relansarea social-economică şi politică a României.

Pentru a realiza această misiune, programul de politică socială trebuie să fie orientat de un
obiectiv central: promovarea unei societăţi bune în sensul definit de UE: o comunitate
activă, coezivă şi echililibrată social.

25