Sunteți pe pagina 1din 4

UNIVERSITATEA ECOLOGICĂ DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE ȘTIINTE ALE COMUNICĂRII

FRAȚII KARAMAZOV
Fiodor Mihailovici Dostoievski

Student : URSA ( BIDIAN ) Loredana Maria


Adresă de e-mail : loreursa@yahoo.com

BISTRIȚA
2020
CARTEA A CINCEA – PRO ȘI CONTRA
MARELE INCHIZITOR

Frații Karamazov - ultimul și cel mai voluminos roman al lui Dostoievski, are statut de
magnum opus, fiind considerat cea mai importantă lucrare dostoievskiană în care pledează pentru
necesitatea credinţei în Dumnezeu şi pune problema existenţei moralităţii oamenilor în absenţa lui
Dumnezeu.
Cuvintele "Dacă Dumnezeu nu există, atunci totul este permis,"atribuite lui Dostoievski,
nu au fost puse, de fapt, pe hârtie niciodată în această formă de celebrul prozator rus, dar ecourile
lor străbat întreaga sa operă, şi sunt întrezărite îndeosebi în Fraţii Karamazov. Deşi Dostoievski a
vrut să avertizeze asupra pericolelor morale ale îndepărtării de Dumnezeu, nu a ocolit dilemele cu
care confruntă credincioşii.
În povestea Marelui Inchizitor se consumă de fapt un nou episod din lupta dintre Diavol și
Dumnezeu, Rău și Bine.
„[...] eu nu accept lumea asta a lui Dumnezeu în finalitatea ei [...] Nu spun că nu-l accept
pe Dumnezeu, înțelege-mă, ci nu accept lumea plăsmuită de el, această creație divină, și nici prin
gînd nu mi-ar trece c-am s-o pot accepta vreodată.”1
Fără Dumnezeu, pare el să sugereze, nu există posibilitatea alegerii morale şi, din această
cauză, nici cea a libertăţii. Ni se insuflă astfel ideea că dacă Dumnezeu nu există, atunci orice,
totul este permis. Dumnezeu, cu alte cuvinte, reprezintă o formă de siguranţă, o asigurare că în
vreme ce oamenii au posibilitatea alegerii morale sunt, totodată, constrânşi de alegerile pe care le
fac, fiind capabili în acest fel să definească ce este bine şi ce este rău.
Legenda are în centru două personaje, Iisus Hristos și Marele Inchizitor și pune mai multe
probleme de ordin moral și spiritual. O primă astfel de problemă este libertatea conștiinței. Ea
îmbracă forma unui reproș pe care Marele Inchizitor îl adresează Mântuitorului, sugerând că
oamenii sunt lipsiți de putere interioară și drept urmare, nu pot alege între bine și rău. De aici se
dezvoltă ideea că omul are nevoie de o autoritate care sa-l ghideze el fiind privat de forța
interioară.
Ca urmare, Marele Inchizitor ii aduce Lui Iisus următorul reproș și anume faptul că a creat
oamenii în grabă, lăsându-i incompleți. Este evident faptul că Inchizitorul are rolul de ispită,
încercând să-l atragă pe Hristos în capcanele sale.

1
—F. M. Dostoievski, Frații Karamazov, traducere de Ovidiu Constantinescu și Isabella Dumbravă
Marele Inchizitor afirmă că liberul arbitru este o sursă a angoaselor sociale și că libertatea
de conștiință, câștigată de Hristos prin refuzul de a se lăsa ispitit de diavol, a devenit pentru omul
de rând o responsabilitate mult prea mare, de nesuportat: o povară.
Libertatea este astfel, în concepția Inchizitorului, incompatibilă cu fericirea. Pentru a trăi
fericiți, oamenii trebuie doar să se simtă liberi, dar în realitate să fie subjugați de o autoritate
precum Biserica:
„Vrei să te duci în lume așa, cu mâinile goale, făgăduind oamenilor o libertate pe care ei, în
ignoranța și becisnicia lor înnăscută, nu pot s-o înțeleagă, de care chiar se feresc, îngroziți, fiindcă
nu există și nici n-a existat vreodată nimic mai insuportabil pentru om și pentru societate decît
libertatea!”2
Mântuitorul însă, net superior acestuia, este departe de a reacționa conform așteptărilor.
Deși are puterea sa aneantizeze diavolul, El își exprimă dragostea față de îngerul lui căzut
sărutându-l. Gestul lui Iisus este izvorât dintr-o dragoste infinită pentru tot ce este creația lui
Dumnezeu.
Se înțelege astfel că ispita este și ea creația lui Dumnezeu și că omenirea are nevoie de ea
căci în alte circumstanțe aceasta ar fi putut să nu fie creată.
Binele fiind văzut doar in raport cu răul, rezultă că răul este o necesitate pe lume.
Conștientizarea a ce este bun nu ar putea fi posibilă dacă nu ar exista o alternativă.
Situația se explică prin faptul ca Dumnezeu a plăsmuit lumea ca pe un sistem complex, în
care fiecare lucru își are un element omolog și un element de sens contrar. Totul se completează
reciproc în funcționarea universului și de aceea răul completează binele și invers.
Daca reacția lui Iisus la capcanele întinse de ispită este ușor de înteles, gestul
Inchizitorului lasă o cale deschisă interpretărilor. Reacția lui, și anume eliberarea Mântuitorului se
explică ca un efect imediat la perceperea iubirii lui Iisus.
Chiar si "înfricoșatul duh" este ferm convins de mărturia de iubire a lui Hristos.
În concluzie, legenda Marelui Inchizitor are ca temă puterea colosală a iubirii, surprinzând
printre altele și perfecțiunea lumii în care trăim cu toate elementele sale, cu rău și cu bine.

2
—Feodor Dostoievski, Frații Karamazov, traducere de Ovidiu Constantinescu și Isabella Dumbravă
Bibliografie
- Feodor Dostoievski, Frații Karamazov, traducere de Ovidiu Constantinescu și Isabella
Dumbravă,
- Legenda Marelui Inchizitor * paginile 314 și 338, ediția 2011, editura Polirom,
- Nikolai Berdiaev, Filosofia lui Dostoievski, Editura Institutul European, 1992,
capitolul Marele Inchizitor. Dumnezeu-Omul și Omul-Dumnezeu.

S-ar putea să vă placă și