PERIARTRITA SCAPULOHUMERALA

Periartrita scapulohumerala este un sindrom clinic dureros care este insotit de

redoare si de limitarea miscarilor, din cauza afectarii structurilor periarticulare
ligamente, capsula, tendoane, bursa, muschi, prin leziuni degenerative si/sau
inflamatorii. La nivelul structurilor umarului si in primul rand la nivelul tendoanelor
are loc un proces de uzura a carei agravare si accelerare pot fi determinate de
microtraumatisme, traumatisme, expunere la frig etc. Patologic, periartrita
scapulohumerala are drept substrat leziunile degenerative ale tendoanelor, in
special ale bicepsului si supraspinosului, caracterizate prin calcificari si prin
necroze care duc la rupturi partiale.
Etiopatogenie
Cauzalitate şi factori de risc
Etiopatogenia PSH (principalele cauze de producere a PSH)
Traumatismele si microtraumatismele repetate, expunerea la frig, factori
favorizanti ce tin de sistemul nervos (afectiuni ale sistemul nervos central:
accident vascular cerebral, boala Parkinson, traumatism cerebral, sindrom
talamic; si afectiuni ale sistemului nervos periferic: nevralgie cervico-brahiala,
zona zoster), afectiuni ale organelor intratoracice care pot favoriza pe cale
reflexa dezvoltarea unei PSH (tuberculoza pulmonara apicala, infarct miocardic,
interventii chirurgicale intratoracice etc) reprezinta principalele cauze de
producere a acestei afectiuni.
Factori favorizanti
Factori favorizanti care contribuie la aparitia acestei afectiuni pot fi: fizici,
traumatici, degenerativi, de facture nervosa precum si efortul.
Simptome
Asimptomatic multa vreme, devine clinic manifest in urma unui traumatism local
sau dupa o solicitare excesiva.
Durerea este imprecis localizata, de obicei in profunzimea umarului, accentuata
nocturn.

1
Mobilitatea umarului este afectata pe toate axele de miscare, mai accentuat pe
abductie (maxim la abductia intre 70 – 100°).
Evolutia cronica (peste trei luni) poate determina hipotrofie musculara cu
scaderea fortei musculare.
La palpare apare durere extrema sub acromion, la 1-2 cm de marea tuberozitate.
Mijloace de tratament în PSH
TRATAMENTUL
Tratamentul periartritei scapulo-humerale are ca obiectiv sa calmeze
durerea, sa combata inflamatia si tendinta in fibroza, sa amelioreze mobilitatea
articulara. Intensitatea si complexitatea tratamentullui depind de forma clinica a
bolii. Astfel in umarul dureros simplu acut se recomenda repaus absolut al
articulatiei (bratul este sustinut intr-o esarfa). La umarul pseudoparalitic
tratamentul este cel chirurgical. In general in toate fazele de PSH tratamentul se
imparte in:
a) igieno-dietetic
b) evolutia starii psihice
c) medicamentos
d) balneofizical:
- hidroterapie
- electroterapie
- masaj
- kinetoterapie
- terapie ocupationala
e) cura balneoclimatica.
TRATAMENTUL IGIENO-DIETETIC
TRATAMENTUL IGIENIC consta in punerea in repaus a umarului afectat.
In caz de dureri acute, intense, repausul trebuie realizat prin imobilizarea
membrului superior cu ajutorul unei esarfe, mentinandu-l in adductie. Repausul
nu trebuie exagerat (ca intensitate) si nici prelungit (ca durata), avand in vedere
faptul ca el poate contribui la aparitia capsulitei retractile si a sindromului
distrofiei simpatice reflexe.

2
TRATAMENTUL DIETETIC consta intr-un regim alimentar hiposodat ca urmare a
tratamentului cu antiinflamatoare nesteroidiene.
EVOLUTIA STARII PSIHICE evolueaza in puseuri declansate de un stres
psihic sau de alti agenti etiologici, pe un fond de acalmie ce se reduce progresiv
pe masura recidivarii puseurilor.
Tratamentul medicamentos - este util din faza acuta si va consta in
antalgice, vitamine, infiltratii si la nevoie antibiotice. La umarul dureros simplu ca
medicatie se aplica aspirina, se fac infiltratii cu acetat de hidrocortizon. Dupa
cedarea durerilor , la umarul dureros acut se administreaza fenilbutazona sau
indometacinul. De asemenea se fac miscari pentru a se evita anchilooza. Deci
atat in umarul dureros simplu cat mai ales in umarul dureros acut, mobilizarea
(activa si pasiva) va fi prudenta, treptata.
In umarul blocat in faza initiala (de infiltratie activa, insotita de dureri),
este utila corticoterapia generala. In fazele tardive orice tratament medicamentos
este inutil. Tratamentul esential este kineziterapia sau balneo-kineziterapia,
razele infrarosii (IR), ultrascurtele (US). Unele interventii chirurgicale (extirparea
focarului calcifiat, sectionarea tendonului bicipital, denervatia articulara) au
indicatii restranse si rezultate greu de apreciat.
Tratamentul umarului pseudoparalitic este chirurgical – sutura tendonului rupt.
TRATAMENTUL BALNEO-FIZICAL
In terapia periartritei scapulo-humerale se poate vorbi despre un tratament
profilactic si unul curativ.
TRATAMENTUL PROFILACTIC
Profilaxia PSH prevede indepartarea focarelor de infectie mai ales din
sfere oterino-laringologice si in acest fel se fac iradierile faringelui cu ultraviolete
care alaturi de alte masuri sunt foarte pretioase (CFM, hidro-terapia si masajul
tonifica musculatura si aparatul ligamentar prevenind in feul acesta aparitia bolii.
TRATAMENTUL CURATIV este complex in functie de faza evolutiva in care se
afla bolnavul. Se aplica tratamentul igieno-dietetic in faza initiala in care
predomina leziunile inflamatoare se recomanda repausul membrului afectat pana
ce fenomenele dureroase se atenueaza. Dieta fara sa ridice un regim special,

3
este bine sa se prefere un regim hiposodat. Tratamentul cu agenti fizici are un rol
important in toate stadiile bolii; acest tratament cuprinde:
o electroterapia
o hidroterapia
o masajul.
Obiectivele acestui tratament sunt urmatoarele:
- combaterea fenomenelor inflamatorii
- calmarea durerii
- refacerea troficitatii tesuturilor
- recuperarea functionalitatii umarului.

Stadiul acut are doua faze:

- o prima faza in care clinic predomina durerea moderata, iar
anatomo-patologic leziunile degenerative necrotice si inflamatorii
in tendonul supraspinosului;
- a doua faza care se manifesta clinic prin durere vie si impotenta
functionala iar anatomo-patologic prin extinderea procesului de la
tendon la bursa si tesutul celular subdeltoid. In acest stadiu este
indicata numai o terapie cu agenti fizici (in conditiile de clinica),
asociata terapiei medicamentoase.
In stadiul cronic al bolii daca bolnavul nu a facut la timpul necesar
tratamentulindicat, boala evolueaza si ajunge la faza a III-a caracterizata clinic
prin dureri minime, iar anatomo-patologic printr-o anchiloza fibroasa
periarticulara.
ELECTROTERAPIA
Din procedurile de electroterapie sunt foarte utile in aceasta boala
curentii diadinamici, curentul galvanic asociat, ionoterapia medicamentoasa
(novocaina, calciu), bai galvanice bicelulare, ultraviolete in doza eritem. Tot din
electroterapie mai folosim:
- bai de lumina partiala 10-15 minute
- diatermia cu unde scurte in doze medii 8-10 ms
- ultrasunete.

4
CURENTUL GALVANIC
In raport cu localizarea proceselor patologice si de faza lor de evolutie,
procedam la felul de aplicare a curentului continuu.
In sindroamele de umar dureros utilizam o aplicare transversala cu doi
electrozi egali, unul anterior, altul posterior, intensitatea curentului va fi mica, 15-
20 minute. Aceasta procedura este preferata fata de oricare alta mai ales in PSH,
unde se poate aplica si in faza acuta. Aplicarea unui electrod pe umar se poate
face in cazurile in care dorim sa face o galvanizare longitudinala de-a lungul
traiectariei unui vas sau nerv. In cazul acesta, electrodul al doilea va fi pus pe
antebrat, palma sau vom utiliza o vana de maini.
Ionoterapia medicamentoasa (novocaina, calciu)
Pentru a face o ionizare avem nevoie de toata aparatura si utilajele
necesare pentru o galvanizare. Avem deci un pantostat cu toate anexele lui
(cabluri, electrozi, cordon, legatura cu pamantul, tesatura hidrofila). Ceea ce
diferentiaza ionizarea de galvanizare este numai inhibarea tesutului hidrofil cu o
solutie medicamentoasa in loc de apa. Pentru o eficacitate maxima vom folosi
electrozi activi ceva mai mici decat in cazul galvanizarilor. Polul activ va fi
dependent de incarcarea electrica a solutiei medicamentoase. Substantele
incarcate pozitiv (novocaina, calciu) decatonii, se vor pune totdeauna la polul
pozitiv (anod), iar substantele incarcate negativ, adica anionii se vor pune
totdeauna la polul negativ (catod). Luam o bucata de tesatura hidrofila, o
imbibam in solutia de ionizat si apoi o aplicam pe tegument pe locul dorit. Lucram
cu apa distilata pentru a inlatura prezenta ionilor paraziti din apa de la robinet.
Pozitia electrrozilor este de preferinta cea transversala. Dupa aplicare fixam
electrozii cu benzi de cauciuc, fasa elastica sau saculeti de nisip si controlam
inca o data toate contactele. Mai departe se procedeaza la manevrarea obisnuita
a pantostatului.
Curentul diadinamic:
a) In mod obisnuit, daca medicul nu prescrie alta indicatie vom incepe cu
DF de 100, tinp de 15-20”, durata necesara pentru adaptare, dupa care
conductibilitateea electrica a tegumentului ajunge la un maxim;

5
 b) Reducerea cu 1-2 mA intensitatea si trecem la un curent MF de 50,
timp de 15-20”. In acest interval de timp crestem intensitatea cat se poate de
mult, pana aproape de pragul senzatiei neplacute. Este faza de adaptare a
sensibilitatii.
c) La sfarsitul celor 30-40” se poate trece la CDD modulatcu lunga
perioada fara sa mai fie nevoie sa acordam o atentie deosebita intensitatii
curentului.
Durata tratamentului este un factor important in terapia cu diadina- mici.
In general nu este nevoie sa se prelungeasca o sedinta peste 4-5 minute. De
obicei facem o singura sedinta pe zi, la nevoie putem sa facem chiar doua
sedinte pe zi.
In aplicatiile curente obisnuite se fac 6-8 sedinte, urmate de pauza de 6-
10 zile, dupa care eventual se poate incepe cu a doua serie de 6-8 sedinte.

Ultrascurte
Pentru ca rezultatele sa fie cat mai bune in terapia cu ultrascurte trebuie
sa efectuam procedura cu multa atentie. La aplicarea ultrascurte trebuie sa se
urmareasca: bolnavul, electrozii si aparatul.
Bolnavul este culcat pe o canapea de lemn cu o saltea de burete de
cauciuc. Canapeaua sau patul sa nu aiba piese metalice, deci evitam canapelele
cu arcuri, cele cu somiere sau paturile de fier.
Trebuie inlaturate toate obiectele metalice de pe bolnav, deoarece ele
concentreaza campul electric si ar putea provoca arsuri la locul de contact al
metalului cu tegumentul (ceas, chei, inele, bratari, etc.).
Aparatele gipsate pot sa ramana pe bolnav tinand seama de faptul ca
razele trec prin ele. Bolnavul este rugat sa pastreze aceeasi pozitie in tot timpul
procedurii, deoarece la fiecare miscare se modifica rezonanta, aparatul se
dezacordeaza si scade intensitatea curentului, eliminandu-se astfel efectul.
Pentru procedurile locale preferam electrozii din sticla Scliophake.
In periartrita se folosesc monodele si minodele.
BAILE DE LUMINA

6
 Bolnavul dezbracat se aseaza pe pat in decubit ventral sau dorsal, dupa
scopul urmarit si se aseazaa baia de lumina pe regiunea indicata. Pentru a crea
un spatiu inchis, se acopera baia impreuna cu bolnavul cu un cearceaf si o
patura. I se aplica o compresa rece pe frunte. In functie de scopul urmarit
bolnavul va sta in baie intre 5-20 minute in functie de boala. Dupa expirarea
timpului prescris se aplica bolnavului o procedura de racire partiala (spalare cu
apa la 22°).
HIDROTERAPIA
Definitia si domeniul hidroterapiei au variat atat in epoca empirismului cat
si in perioada studiilor stiintifice. S-a luat de la inceput in considerare numai
factorul apa si s-a definit hidroterapia ca fiind acea parte a fizioterapiei care
intrebuinteaza apa la diferite temperaturi si stari de agregare, in aplicatii interne
si externe.
Studiul aplicatiei interne a apei privind toate procesele vitale a trecut mai
tarziu in domeniul terapiei balneare, iar hidroterapia s-a marginit mai mult in
aplicata externa. Hidroterapia in aplicatia externa actioneaza nu numai prin
temperatura apei si manipulatiile mecanice cu care se asociaza aproape
intotdeauna.
KINETOTERAPIA
Dupa masajul selectiv urmeaza kinetoterapia, care se face la ince-put
prin miscari pasive, care sunt la umar:
- antepulsie – unde tinem priza pe umar si contrapriza pe cot ducand
mana bolnavului prin usoara vibra-tie in antepulsie, pana la un unghi pe care-l
poate face bolnavul;
- retropulsie – priza este tot pe umar si contrapriza pe plica cotului care
se face tot prin usoara vibratie miscand mana catre spatele bolnavului.
Miscarile de antepulsie si retroplsie sunt executate in jurul unui ax
transversal pe plan sagital:
- rotatie interna (in jurul unui ax vertical)
- rotatie externa (in jurul unui ax vertical)
- abductie si adductie executate in plan frontal in jurul unui ax sagital.

7
 Pe langa aceste miscari elementare umarul poate executa si miscari
combinate ca:
- mana, umar opus
- palma, regiunea cervicala
- circumductie.
Dupa aceste miscari pasive urmeaza miscarile active pe care bolnavul le
executa singur, iar dupa acestea se mai fac miscari active cu rezistenta in care
maseurul tine rezistenta iar pacientul incearca sa execute miscarile.
Miscarile principale in articulatia scapulo-humerala:
- flexie – extensie
- abductie – adductie
- rotatie interna – rotatie externa
- circumductie.
Flexie (antepulsie) – proecteaza bratul inainte si se produce printr-un ax
frontal care trece prin mijlocul capului humeral si care variaza intre 80-180°
(flexia cu omoplatul fixat = 90°; iar flexia cu omoplatul mobilizat =180°)