CARACTERISTICILE CLASEI DE ELEVI

Ceea ce face ca grupul-clasă să fie diferit de celelalte grupuri este tocmai scopul pentru
care a fost constituit, anume cel de formare a indivizilor care-l compun, lucru realizat în mare
parte în cadrul procesului de predare-învăţare. Numărul membrilor acestuia este reglementat prin
Legea Educaţiei Naţionale nr.1/2011, articolul 63, alineatul (1), astfel:
„În învăţământul preuniversitar, formaţiunile de studiu cuprind grupe, clase sau ani de
studiu, după cum urmează:
a) educaţia antepreşcolară: grupa cuprinde în medie 7 copii, dar nu mai puţin de 5 şi nu
mai mult de 9;
b) învăţământul preşcolar: grupa cuprinde în medie 15 preşcolari, dar nu mai puţin de 10
şi nu mai mult de 20;
c) învăţământul primar: clasa cuprinde în medie 20 de elevi, dar nu mai puţin de 12 şi nu
mai mult de 25;
d) învăţământul gimnazial: clasa cuprinde în medie 25 de elevi, dar nu mai puţin de 12 şi
nu mai mult de 30;
e) învăţământul liceal şi profesional: clasa cuprinde în medie 25 de elevi, dar nu mai
puţin de 15 şi nu mai mult de 30 etc. La alineatul (3) este prevăzută următoarea situaţie:
În situații excepționale, formațiunile de preșcolari sau de elevi pot funcționa sub efectivul
minim sau peste efectivul maxim, cu aprobarea consiliului de administrație al inspectoratului
școlar, pe baza unei justificări din partea consiliului de administrație al unității de învățământ
care solicită exceptarea de la prevederile alineatului (1).
În prezent, în sistemul de învăţământ preuniversitar de la noi există destule situaţii în
care clasele funcţionează sub efectiv pentru că natalitatea este într-o scădere alarmantă. Avem şi
opusul acesteia, şi anume, clase supradimensionate din cauza excedentului de cereri pentru
şcolile performante, cu renume.
Conform lui Jean Maisonneuve, clasa de elevi poate fi un grup:
- instituţional, deoarece e o organizare social-juridică şi economică;
- formal, pentru că este organizată după regulamente şi programe stabilite din afara
sistemului, cărora membrii clasei trebuie să se conformeze;
- de lucru, întrucât sarcina clasei de elevi este să se instruiască;
- artificial, pentru că educaţii sunt reuniţi dupa necesităţi exterioare voinţei lor, pe baza
unor cerinţe instituţionale.
În cadrul grupului-clasă, cadrele didactice şi copiii îndeplinesc roluri diferite, raporturile
dintre ei sunt bazate pe regulamentele şcolare ( Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a
Unităţilor de Învăţământ Preuniversitar şi Regulamentul Intern). Cu toate că relaţia
profesor-elev este una de tip democratic, aşa cum susţine I. Jinga, totuşi, procesul
instructiv-educativ din clasa de elevi trebuie dirijat de către cadrul didactic, acesta fiind investit
de altfel cu rolul de conducere.
Managementul educaţional nu se manifestă doar la nivelul şcolii ca organizaţie, ci şi la
nivelul grupului-clasă, al conducerii directe a procesului de formare şi dezvoltare a educaţilor.
Astfel, fiecare învăţător sau diriginte este managerul formaţiunii de elevi pe care o îndrumă sau
relaţionează cu membrii acesteia.
Principalele trăsături ale clasei de elevi ca grup educaţional sunt (Păun Emil):
1. prezenţa scopurilor, care pot fi:
 a) prescriptive –rezultă din faptul că grupul funcţionează într-o instituţie ce vizează
educarea şi instruirea elevilor, funcţionarea acestuia depinzând de gradul de asimilare şi
transpunere acţională a scopurilor;
b) individuale. Gradul de asimilare a scopurilor prescriptive este legat de cele individuale
ale componenţilor grupului, între cele două trebuind să existe o armonizare care să genereze un
sistem de scopuri comune. Doar astfel pot fi puse în evidenţă „scopurile paralele” care provoacă
disfuncţionalităţi şi afectează climatul educativ al grupului;
2. structura de roluri.
Deoarece sarcinile derivă din scopurile grupului-clasă, fiecare membru va fi perceput de
colegi prin prisma rolului său. Elevii vor fi investiţi cu roluri în funcţie de resursele cognitive,
afective şi acţionale pe care le posedă. În cadrul grupului educaţional, rolurile au un caracter în
mare parte prescriptiv, impus de normele instituţiei de învăţământ, fapt care poate determina
percepţia şi trăirea lor de către elev fie ca o proiecţie de sine, fie ca un sistem de corecţii;
3. normele şi normativitatea de grup.
Grupul-clasă nu poate exista fără un sistem normativ. Normele sunt reguli de conduită
recunoscute şi acceptate de toţi membrii grupului, astfel că apartenenţa la grup este dependentă
de acceptarea lor. Ele nu sunt doar prescripţii privitoare la conduită, ci şi expectaţii referitoare la
comportamentul acestora.
Normele pot fi:
a) explicite, cuprinzând:
- norme constitutive, care prescriu regulile de desfăşurare a activităţii didactice;
- norme instituţionale, care izvorăsc din tipicul şcolii ca organizaţie care instruieşte şi
educă. Este vorba despre regulile de comportare ale educatorilor şi educaţilor în cadrul instituţiei.
Acestă categorie de norme se referă la conduitele standardizate şi sunt formulate în Legea
Educaţiei Naţionale sau în diferite regulamente şcolare( ROFUIP sau RI);
b) normele implicite, care sunt „produsul” grupului sau a unei părţi a acestuia şi sunt
caracterizate prin flexibilitate ridicată şi rigurozitate mai scăzută. Ele pot apărea fie din
interacţiunea membrilor, fie din însuşirea normelor prescriptive, având în felul acesta o puternică
încărcătură emoţională graţie participării directe a acestora.
Conflictele apar atât între normele implicite ( cauzate de existenţa subgrupurilor), cât şi
între normele explicite şi cele implicite. Ele se manifestă prin afectarea negativă a climatului
grupal, disfuncţii relaţionale (educator-elev, elev-elev), agresivitate şi marginalizare, dar totodată
pot fi cauzate şi de atitudinea de refuz a culturii normative (implicite) de către cadrul didactic.
Plecând de la normele care au rol în transformarea în bine a comportamentelor copiilor,
ajungem la reguli şi la proceduri. Acestea au ca scop înştiinţarea elevilor despre felul în care pot
aibă parte de reuşită în şcoală prin adoptarea unui comportament potrivit.
Regulile sunt clar stabilite şi trebuie respectate pentru că de ele depinde siguranţa
grupului. Procedurile urmăresc felul în care se vor îndeplini anumite sarcini în clasă, fiind
elaborate pe înţelesul tuturor. Respectarea regulilor şi aplicarea procedurilor sunt obligatorii, dar
ele sunt numeroase, fapt care afectează starea de spirit a fiecărui component al grupului. În
consecinţă, acestea trebuie să aibă claritate, să fie rezonabile şi să poată fi realizate de către toţi
actorii educaţionali.
4. coeziunea.
Aceasta reprezintă o trăsătură majoră a grupului-clasă, exprimând gradul de unitate şi de
integrare a grupului, rezistenţa sa la destructurare.
Gradul de coeziune a grupului este dependent de următorii factori:
 - percepţia scopurilor (individuale şi grupale);
- percepţia reciprocă în grup;
- gradul de satisfacere a aspiraţiilor membrilor;
- satisfacţia în viaţa de grup;
- existenţa perspectivelor;
- cunoaşterea de către profesori, a structurilor informale apărute în grup;
- modul în care profesorii îi motivează pe elevi în procesul instructiv-educativ;
5. un mai mare grad de omogenizare a caracteristicilor membrilor.
În interiorul grupului educaţional, anumite trăsături (nivelul general de pregătire
profesională, dezvoltarea intelectuală, câteodată chiar genul şi naţionalitatea) sunt similare la toţi
membrii săi;
6. durata în timp sau persistenţa grupului.
Profesorul Mielu Zlate afirmă că grupul-clasă, spre deosebire de alte formaţiuni, nu se
desface în momentul în care unele scopuri sau sarcini au fost îndeplinite. Caracteristicile
grupului educaţional, în opinia aceluiaşi autor, sunt:
- mărimea ideală pentru clasă. S-a ajuns la concluzia că, cu cât clasa este mai mare, cu
atât creşte tendinţa de divizare, în timp ce, cu cât clasa este mai mică, cu atât sporeşte tendinţa de
subiectivitate a membrilor ei;
- interacţiunea membrilor este o condiţie obligatorie pentru existenţa
grupului-clasă. Sunt avute în vedere raporturile directe, cu prezenţa faţă în faţă a partenerilor şi
cunoaşterea reciprocă a tuturor componenţilor grupului;
- scopurile, mai cu seamă cele comune, acceptate de toţi membrii săi. În interiorul
grupului-clasă asistăm de nenumărate ori la apariţia de subgrupuri, fiecare stabilindu-şi propriile
scopuri;
- structura grupului-clasă face referire la două aspecte puternic aflate în interrelaţie: felul
concret în care interacţionează membrii grupului, ţinînd cont de dinamica actului de comunicare
şi ierarhia internă a grupului pe baza jocului de statute şi roluri deţinute de aceştia;
- compoziţia şi organizarea, rezultate din interacţiunea dintre personalitatea fiecărui
membru al grupului şi atributele grupului prezentate mai sus (mărime, scopuri, interacţiunea
membrilor, structură). În consecinţă, putem avea compoziţii omogene sau compoziţii eterogene
ale grupului-clasă, centrări în jurul liderului formal (ales de profesor) sau în jurul liderului
informal (desemnat de către grup) ş.a.
În urma unor cercetări ample, profesorii Ioan Nicola şi Mielu Zlate au pus în evidenţă
unele trăsături particulare ale grupului-clasă:
a) coeziunea;
b) autonomia sau dependenţa, adică, grupul-clasă fie acţionează independent, fie este
strâns legat de scopurile şi acţiunile altei formaţiuni;
c) conformismul sau nonconformismul membrilor văzut drept grad de supunere şi de
acceptare faţă de normele instituite;
d) permeabilitatea sau impermeabilitatea, adică disponibilitatea clasei de a accepta cu
uşurinţă sau nu membrii noi;
e) stabilitatea sau instabilitatea grupului, similare cu dăinuirea în timp a grupului
educaţional ;
f) sintalitatea, care se referă la personalitatea colectivului, la trăsăturile sale morale ca
grup social.
 Aşadar, clasa de elevi este unul din grupurile cele mai importante din viaţa copilului, cu o
durată de câţiva ani ( cinci la ciclul primar, patru la cel gimnazial, patru la nivel liceal). Trăsătura
fundamentală a acestui grup este interacţiunea directă, nedirijată a membrilor săi. Aceasta se
prezintă sub forma comunicării, a raporturilor ierarhice şi a celor de tip preferenţial. Doar
cunoscând fenomenele care au loc în interiorul clasei, cadrul didactic are posibilitatea să corijeze
comportamentele neconforme şi să optimizeze procesul de instruire şi educare a elevilor.