Sunteți pe pagina 1din 7

„Sistemul de asistență socială trebuie să prevină situații de criză și nu să intervină doar post factum”

(Stela Grigoraş, Ministru Sănătății,Munii și Protecției Sociale)

Protecţia socială se concretizează prin programe sociale, care cuprind măsuri şi instrumente menite
să asigure creşterea standardului de viaţă şi îmbunătăţirea calităţii vieţii, precum şi protecţia
populaţiei de efectele negative, cum sunt şomajul, sărăcia, exodul forţei de muncă,
inflaţia,pauperizarea, efecte ce pot apărea în anumite perioade determinate de diferitele condiţii
economice şi sociale.
Ministerul Sănătății, Muncii, Protecţiei Sociale este promotorul politicii sociale de stat în
domeniul protecţiei sociale a populaţiei, care are drept scop creşterea nivelului vieţii cetăţenilor şi
asigurarea garanţiilor sociale de stat. În vederea realizării acestui deziderat, Ministerul continuă
mersul reformelor în domeniu, reforme ce sînt orientate spre asigurarea unei protecţii sociale
eficiente, juste şi incluzive.
Pornind de la obiectivul principal al protecţiei sociale privind diminuarea şi chiar înlăturarea
consecinţelor unor riscuri asupra nivelului de trai al segmentelor de populaţie social vulnerabile, la
fundamentarea şi promovarea politicilor sale sociale Ministerul Sănătății, Muncii, Protecţiei Social
stăruie asupra creării unui sistem de protecţie socială a populaţiei echitabil, social eficient şi stabil
din punct de vedere financiar.
Pentru a putea mai bine înțelege obectivele protecției sociale a diferitor categorii de beneficiari ași
dori să dau explicații cîtorva noțiuni de bază:
1)servicii sociale – ansamblu de măsuri şi activităţi realizate pentru a satisface necesităţile sociale
ale persoanei/familiei în vederea depăşirii unor situaţii de dificultate, de prevenire a marginalizării
şi excluziunii sociale.
2)evaluare iniţială – prima investigaţie realizată de asistentul social din comunitate la locul de trai
sau la locul de aflare a beneficiarului, cu scopul de identificare a necesităţilor individuale ale
persoanei/familiei şi de stabilire a dreptului lor de a beneficia de servicii sociale;
3)evaluare complexă – investigaţie şi analiză în detaliu a cazului, realizate la locul de trai sau la
locul de aflare a beneficiarului, prin interacţiunea cu reţeaua socială a beneficiarului şi cu antrenarea
nemijlocită a specialiştilor din cadrul instituţiilor corespunzătoare, avînd ca scop identificarea
necesităţilor persoanei/ familiei, a resurselor disponibile în familie şi comunitate, recomandarea
serviciilor sociale şi elaborarea planului individualizat de asistenţă socială;
4) plan individualizat de asistenţă socială – plan elaborat în scris în baza planului-model aprobat
de Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, care cuprinde, în principal, activităţile
identificate în vederea satisfacerii necesităţilor beneficiarului, tipul de servicii sociale, durata de
acordare a lor, personalul responsabil. Planul individualizat de asistenţă socială se elaborează şi se
implementează cu participarea activă a beneficiarului şi a familiei sale ori a reprezentantului legal al
acestuia;
5) unitate de asistenţă socială – subdiviziune organizaţională care activează la nivel de
comunitate, cu finanţare asigurată de către autorităţile administraţiei publice locale de nivelul al
doilea, în scop de prestare a serviciilor sociale cît mai aproape de beneficiari;
6) structură teritorială de asistenţă socială – structură administrativă internă înfiinţată în temeiul
principiului de autonomie organizaţională de către autorităţile administraţiei publice locale de
nivelul al doilea, în scop de implementare a politicilor de asistenţă socială.
Asistentul social este un actor important din comunitate, specialist în domeniul asistenței sociale,
care ia legătura cu persoanele,familiile cu copii în dificultate, evaluiază nevoile lor și asigură
accesul lor la serviciile sociale existente la nivel de comunitate și /sau raion. El sprijină familia țn
scopul integrității ei, precum și menținerii copiilor,vârstnicilor cu dizabilități în cadrul familiei și în
comunitate.
Este specialistul care poate să ofere ajutorul necesarla moment, referă spre alți specialiști și instituții
care pot săofere suport specializat pentru a depăși perioada dificilă și a rezolva problema.
Asistentul social contribuie la crearea condițiilor pentru o viață decent, activă și participativă,
pentru o viață mai bună împreună. El este acela care demonstrază că problema persoanei în
dificultate nu este una doar personală, ci a comunității întregi.
Asistentul social identifică și evaluează beneficiarii potențiali și situația acestora ( condițiile sociale
și locative), pentru formularea problemelor cu care ei se confruntă și stabilirea necesităților pentru
depășirea situației de dificultate,elaborează și realizează planuri individualizate de asistență, în
comun acord cu beneficiarii și familiile acestora, oferă servicii sociale primare benificiarilor.
Totodată, mobiliziază comunitatea, colaborează cu administarția publică locală, instituțiile de resort,
Organizațiile ne-guvernamentale în scopul soluționării problemelor beneficiarilor, propune și
pregătește cazurile pentru referire spre serviciile sociale specializate.
Asistentul social este specialistul care inițiază și creează serviciul social, integrând într-o echipă
lucrătorii sociali, reprezentanții primăriei,specialiști care activiază în comunitate(polițist de
sector,pedagogii,lucrăturul medical, biserica, etc. ), precum și mobilizează și implică populația în
activități de voluntariat.

Asistenta socială desemneaza un ansamblu de institutii, programe, măsuri, activități


profesionalizate, servicii specializate de protejare a persoanelor , grupurilor, comunităților cu
probleme speciale, aflate temporar in dificultate, care datorita unor motive de natura economica,
socio-culturală, biologică sau psihologică nu au posibilitatea de a realiza prin mijloace și eforturi
proprii un mod normal, decent de viata”(Zamfir C, 1997).

Referindu-ne la categoriile de beneficiari ai asistenței sociale din Republica Moldova(din


perspectiva problemelor cu care se confronta), menționăm că o parte din aceștia au existat
dintotdeauna(săraci, persoane cu dizabilități, delicvenți,etc.), iar alții au apărut relativ recent,
concomitent cu multitudinea de probleme sociale,generate sau amplificate țn perioda de tranziție
(SIDA,consumul de droguri ,abandonul școlar ,șomajul, copii străzii,etc.)

Problemele cu care se confruntă societatea în ziua de azi duc la apariția și creșterea numărului de
beneficiari.
Asistența socială are un rol important în ajutorul famillilor social vulnerabile. De exemplu: un umăr
de 17 452 de familii vulnerabile ce cresc și educă copii au primimt ajutor social, încă peste 2000 de
familii ce au în componența sa minori beneficiază de ajutor pentru perioada rece a anului.
Aceasta reprezintă 57,3% din numărul total de familii beneficiare de prestații de ajutor social. Cele
mai multe familii ce primesc suport din partea statului sunt familii monoparentale unde doar unul
din părinți are grijă de copii - 6818 de familii. Un număr de 1851 de familii beneficiare de ajutor
social și ajutor pentru perioda rece a anului sunt familii cu mulți copii ( trei și mai mulți copii).
În medie, familiile cu venituri mici ce educă un copil beneficiază de 809 lei suport lunar din partea
statului, familiile vulnerabile cu doi copii primesc în mediu 1088 de lei lunar ajutor social, iar cele
ce educă trei și mai mulți copii 1 586 de lei.(sursă:NOI.MD din 20.01.2015)

ROLUL ASISTENTULUI SOCIAL ÎN PROTECȚIA COPILULUI ȘI A FAMILIEI


Sistemul de protecţie a copilului generalizează, în primul rând, concepţia de as igurare a
bunăs tării ş i s e referă la întregul s is tem de s ervicii, menite s ă as igure dezvoltarea,
sănătatea, educaţia, ocrotirea tuturor copiilor. În al doilea rând, protecţia copiilor este o structură
separată, menită să ofere sprijin categoriilor de copii aflaţi în situaţii speciale de dificultate, fiind
expuşi unor condiţii ce le pun în pericol sănătatea psihică sau fizică. Există două roluri ale
sistemului de protecţie a copilului, care ţin de asigurarea unor servicii directe pentru copii cu nevoi
speciale şi influenţarea politicilor sociale pentru a îmbunătăţi situaţia unor categorii expuse de copii.
Prin sistemul de servicii sociale destinate copilului societatea exprimă valoarea şi drepturile pe care
le acordă acestuia. Sistemul ocrotirii copilului este definit drept un ansamblu de servicii prin care li se asigură
copiilor sport material,asistenţă medicală,educaţie şi locuință. Protecţia socială a copilului are
menirea să pună în aplicarea realizar ea drepturilor copiilor şi să satisfacă toate nevoile lor, fiind
bazată pe multiple teorii psiho-sociale. Asistenţii sociali au responsabilitatea de a asista persoanele ca să
obţină maximum de independentă. În relaţia dintre asistent social și beneficiar care este o relație de
consiliere şi de sprijin profesionistul va întări încrederea în sine a beneficiarului şi demnitatea lui,
încurajând manifestările sale de independenţă. Asistenţa socială are responsibilitatea de a interveni
pentru modificarea acelor factori sociali care au o acţiune nefavorabila asupra indivizilor, familiilor
şi grupurilor (ca de exemplu pentru reducerea violenţei, eliminarea discriminărilor) in domeniul
protectiei copilului:
a) monitorizează și analizează situația copiilor din unitatea administrativ-teritorială respectivă,
respectarea și realizarea drepturilor lor, asigură centralizarea și sintetizarea acestor date și
informații;
b) identifică copiii aflați în dificultate, elaborează documentația pentru stabilirea masurilor
speciale de protecție a acestora și susține în fața organelor competente măsurile de protecție
propuse;
c) realizează și sprijină activitatea de prevenire a abandonului copilului;
d) acționează pentru clarificarea situației juridice a copilului, inclusiv pentru înregistrarea nașterii
acestuia, în vederea identificării unei soluții cu caracter permanent pentru protecția copilului;
e) exercită dreptul de a reprezenta copilul și de a administra bunurile acestuia, în situațiile și in
condițiile prevazute de lege;
f) organizează și susține dezvoltarea de servicii alternative de tip familial;
g) identifică, evaluează și acordă sprijin material și financiar familiilor cu copii în întreținere;
asigură consiliere și informare familiilor cu copii în întreținere asupra drepturilor și obligațiilor
acestora, asupra drepturilor copilului, asupra serviciilor disponibile pe plan local, asupra institutiilor
speciale etc.;
h) asigură și urmarește aplicarea măsurilor educative stabilite de organele competente pentru
copilul care a săvîrșit o faptă prevăzută de legea penală, dar care nu raspunde penal;
i) asigură și urmarește aplicarea măsurilor de prevenire și combatere a consumului de alcool și
droguri, precum și a comportamentului delincvent;
j) colaborează cu serviciile publice descentralizate ale ministerelor și ale celorlalte organe de
specialitate ale administrației publice centrale în vederea identificării situațiilor deosebite care apar
în activitatea de protecție a copilului, a cauzelor apariției acestor situații și a stabilirii măsurilor
pentru îmbunătățirea acestei activități;
k) realizează parteneriate și colaborează cu organizațiile neguvernamentale și cu reprezentanții
societății civile în vederea dezvoltării și susținerii măsurilor de protecție a copilului;
l) asigură relaționarea cu diverse servicii specializate;
m) sprijină accesul în instituțiile de asistență socială destinate copilului sau mamei și copilului și
evaluează modul în care sunt respectate drepturile acestora;
n) asigură realizarea activităților în domeniul asistenței sociale, în conformitate cu
responsabilitățile ce îi revin, stabilite de legislația în vigoare.

Din 1990, Republica Moldova a intrat într-un proces de tranziţie la economia de piaţă, cu consecinţe
pentru întreaga societate: stagnarea economică, inegalitatea veniturilor, reducerea alocaţiilor de stat
pentru sectorul social, deteriorarea condiţiilor de viaţă a familiilor şi copiilor. Conform datelor din
2006, 30,2% din populaţie trăieşte sub nivelul sărăciei absolute (estimat la 747,4 lei per adult pe
lună), coşul minim de existenţă fiind de 935,1 lei. Nivelul sărăciei este în continuare foarte înalt,
chiar dacă a scăzut pe parcursul ultimilor ani. Sărăcia a provocat o criză în instituţia familiei, care s-
a soldat cu apariţia unui număr sporit de copii şi tineri vulnerabili. Conform datelor oficiale,
numărul copiilor care necesită protecţie socială este în creştere. Pe lîngă problemele tradiţionale ale
celor în situaţii de risc sau în dificultate, se vorbeşte tot mai mult despre categorii noi, cum ar fi
“orfani sociali”, copii rămaşi fără îngrijire părintească şi supraveghere, copii ai străzii; copii în
conflict cu legea; copii care nu frecventează şcoala; copii victime ale violenţei, abuzului, neglijării,
exploatării, traficului de fiinţe umane. Aceste fenomene necesită modalităţi noi de abordare,
revizuirea şi completarea cadrului legal şi instituţional.
Pe parcursul ultimului deceniu, eforturile depuse de stat întru protecţia socială a copilului şi familiei
au fost dispersate. Criza economică continuă a avut drept rezultat finanţarea insuficientă a sectorului
social, ceea ce a determinat o reducere a calităţii serviciilor sociale (educaţionale, medicale etc.)
oferite copiilor şi familiilor. Lipsa susţinerii copilului de către familie este însoţită de ineficienţa
politicilor sociale şi, în majoritatea domeniilor, de lipsa sprijinului oferit de către societatea civilă.
Fragmentarea responsabilităţilor, instituţiilor şi resurselor în sfera protecţiei copilului la nivel
naţional şi local este o altă problemă. Reforma administrativă din 2003 a agravat criza, delegînd
responsabilităţi fără a aloca mijloace, în special noilor unităţi administrative. Ca rezultat, în satele
izolate nu există instituţii şi resurse umane responsabile pentru protecţia copilului.
Totuşi, în ultimii ani finanţatorii internaţionali şi organizaţiile neguvernamentale au oferit sprijin
semnificativ Guvernului în elaborarea programelor de asistenţă socială şi de servicii specializate
bazate pe comunitate şi pe familii în vederea protejării celor mai săraci şi mai vulnerabili membri ai
societăţii. În cele mai multe cazuri, plasarea în instituţiile de tip internat rămîne a fi principala formă
de protecţie a copiilor în situaţie de risc sau în dificultate. Peste 12.000 de copii cresc în instituţiile
de îngrijire rezidenţială, 87% din ei fiind aşa-numiţii “orfani sociali”, care au părinţi, dar au fost
plasaţi în aceste instituţii din cauza condiţiilor sociale şi economice precare ale familiei sau din
cauza plecării părinţilor peste hotare.
Nașterea unui copil reprezintă un eveniment care provoacă schimbări în viața viitoarei mămici, în
relațiile maritale, în mediul familiei. Decizia favorabilă apariției unui copil implică semnificații
sociale importante. Astfel, dificultățile de natură emoțională, familială, financiară întîmpinate de
viitorii părinți pot fi identificate de practicienii în domeniul asistenței sociale, în scopul sprijinirii
acestora și depășirii situațiilor dificile.Contextul social actual nu reușește să încurajeze natalitatea,
luînd în considerare numarul foarte mare de copii abandonați, precum și starea material-financiară
precară a multora dintre viitoarele mămici. În aceste condiții asistența socială se impune ca
necesitate. Asistentul social reprezintă astfel, persoană care oferă sprijin moral, informații privind
alternativele valabile și potrivite fiecărui caz în parte. De asemenea, rolul asistentului social este de
a conecta persoana aflata în dificultate la resursele comunitare în vederea obținerii sprijinului
necesar.Clienta -viitoare mama, trebuie sa fie corect informată cu privire la drepturile legale pe care
le are și trebuie să fie sprijinită pentru a le obține. De multe ori asistentul social este liantul între
client și mediul său familial sau chiar comunitatea din care face parte. Dincolo de suportul moral
acordat femeii gravide, asistentul social trebuie să creeze o adaptare a resurselor comunitare la
nevoile clientei. Asistentul social poate sprijini ca tînara mamă să beneficieze de anumite servicii
ale unor organizații, instituții în domeniu. Realizarea unei recomandări, sprijinirea în obținerea
actelor necesare sunt un real suport pentru o femeie aflată în situație de dificultate. Sintetizînd
aspectele privind intervenția specializată în problematica gravidității și a tinerelor mame, asistentul
social :
1)Oferă sprijin moral în depășirea situațiilor dificile determinate de o sarcină
nedorită/neplanificată.
2)Identifică originea problemelor clientei.
3)Oferă consiliere.
4)Acordă susținere în realizarea planului de viitor pentru mamă și copil.
5)Ajută clienta să identifice resurse pentru depășirea situației de criză.
6)Informează clienta cu privire la alternativele existente privind protecția socială a mamei și
copilului (ex. plasament în centrul maternal, includerea clientei într-un program local de sprijinire a
mamei singure).
7)Oferă înțelegere și sprijin în vederea medierii eventualelor conflicte între clientă și
partener/familia extinsă.
8)Informează și susține clienta în vederea obținerii drepturilor legale (drepturi bănesti-alocația de
stat a copilului, indemnizația de naștere, plată concediului de maternitate, dreptul la asistență
medicală).
9)Colaborează cu specialiști din alte domenii (unități medicale, unități de învățămînt, biserică) și
îndrumă clienta spre alte servicii specializate.
10)Oferă informații cu privire la planificarea familială.
În acest sens se impune existența unor cabinete de asistența socială în maternităti, spitale, astfel
încît asistentul social să poată identifica situațiile problematice determinate de sarcini nedorite,
mămici singure fără sprijinul familiei. Preluarea timpurie a unui caz și intervenția asistentului
social ar putea asigura o evitare a abandonului copiilor nedoriți și realizarea unor planuri de viitor
pentru copii și mame, astfel încît fiecare copil să se bucure de caldura unui cămin.

Bibliografie:
1)„Asistența Socială:fundamente teoretice și practice”,Bulgaru M,Chișinău,2009, Centrul
Editorial al USM, pag.495
2) www.lex.justice.md
3) www.prodidactica.md