Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
4 Mai 2019
ŞCOALA-NUCLEUL COMUNITĂŢII
NR. 4
– revistă de ştiinţă şi educaţie pentru învăţământul preuniversitar –
TIMIŞOARA
ISSN 2501-742X
ISSN-L 2068-2646
1
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
Referenți ştiinţifici:
2
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
Colectivul de redacţie:
Manuela Nedelcu, prof. Şcoala Gimnazială Nr. 27 Timişoara- coordonator
Angela Sandu, prof. Şcoala Gimnazială Nr. 27 Timişoara
3
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
CUPRINS:
4
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
5
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
SIMIONESCU ALINA
LUMINIȚA
ŞCOALA CA O COMUNITATE- UNUL DINTRE
SUCIU MARIANA 144
REPERELE EDUCAȚIEI PENTRU VALORI
ÎMBUNĂTĂŢIREA CALITĂŢII SERVICIILOR DIN
TRĂISTARU MARIA GRĂDINIŢĂ PRIN INTERMEDIUL ELABORĂRII 147
PROIECTELOR EDUCAŢIONALE
OBEADĂ SANDA; „PRIETENIA,UN DAR DE PRET!” PARTENERIAT
UNGUREAN EDUCAȚIONAL JUDEȚEAN
149
LOREDANA
LUMINIȚA
EFICIENŢA ACTIVITĂŢILOR ÎN PARTENERIAT-
URSACHE ADINA 153
EXEMPLE DE BUNĂ PRACTICĂ
VARDARIE- ASIGURAREA CALITĂŢII EDUCAŢIEI-PRIORITATE A
156
FOTESCU MIHAELA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI ROMÂNESC
DEZVOLTAREA ŞCOLII RURALE DIN PERSPECTIVA
VIȘINESCU DOINA 160
RELAŢIEI CU COMUNITATEA
RELAŢIA ÎNVĂŢĂTOR - ELEVI ÎN PROCESUL
VLASE ADRIANA 162
EDUCAŢIEI
6
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
7
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
de valori”. Identitatea educației școlare este realitatea prin care se identifică procesul de
instruire, climatul instituției, cultura educațională și, totodată, este acțiunea și rolul școlii de
a ajuta individul să-și dezvolte propria identitate într-o societate. Școala, ca identitate a
societății, exprimă caracterul misiunii prin care se dezvoltă factorul uman cu personalitatea
corespunzătoare.
Parteneriatul şcoală – familie - comunitate este văzut ca un tip de „relaţie prin intermediul
căreia personalul şcolii realizează un parteneriat cu familia şi alţi membri ai comunităţii
pentru a-i 25 ajuta pe copii să aibă succes la şcoală
O parte din studiile analizate abordează tema parteneriatului fără să indice în mod
explicit un model teoretic. Rolul actorilor implicaţi este o problemă abordată în aproximativ
jumătate din articolele studiate. Se consideră că dezvoltarea armonioasă a unui copil nu
este numai preocuparea părinţilor, ci şi a societăţii în ansamblu, prevăzută în sistemele
legislativ, financiar şi de protecţie socială. Instituţionalizarea educaţională a copiilor în ţările
nordice este clar reglementată, responsabili pentru educaţia copiilor fiind deopotrivă familia
şi statul. Graniţele între şcoală şi familie sunt tot mai neclare, iar şcolile au fost nevoite să
îşi redefinească obligaţiile şi să delege mai multe responsabilităţi familiei. Parteneriatul
familie - şcoală este dorit 35 şi înţeles aproape de la sine în dezbaterea publică şi în
cercetare. În practică, însă nu sunt întotdeauna atât de clare responsabilităţile fiecărui actor.
Cercetările anterioare asupra părerilor despre relaţia familie-şcoală au investigat părinţi şi
cadre didactice, dar există puţine studii care au investigat opiniile copiilor. În general, copiii
sunt văzuţi ca având un rol pasiv şi doar pus în slujba intereselor adulţilor sau a instituţiilor,
relaţiile fiind asimetrice de tip: relaţii de putere instituţională (şcoala faţă de copil şi familie)
şi relaţii de putere generaţională (adulţi - părinţi şi profesori - faţă de copii)
Parteneriatele şcoală - familie - comunitate au însemnate beneficii în planul performanţei
academice a elevilor. Spre exemplu, se diminuează rezistenţa elevilor şi se reduc efectele
negative ale stresului şi inechităţilor sociale, se dezvoltă competenţele sociale ale elevilor,
scade nivelul de participare a adolescenţilor în activităţi de risc.
În cadrul unei societăţi care se schimbă continuu, şcoala românească trebuie să îşi
asume o nouă perspectivă asupra rolului său social şi asupra strategiilor prin care işi poate
asigura dezvoltarea. Din această perspectivă parteneriatul educaţional dintre şcoală şi
comunitate, trebuie sa devină o direcţie strategică principală în managementul fiecărei
unităţi de învăţământ. Acest parteneriat trebuie să reunească eforturile tuturor categoriilor
interesate în dezvoltarea unei educaţii de calitate pentru toţi elevii din sistemul de
invăţământ. Pentru a realiza un parteneriat educaţional bazat pe asumarea valorilor
democratice, este necesar ca societatea românească să realizeze o schimbare de valori,
atitudini şi comportamente la nivelul tuturor factorilor sociali implicaţi in susţinerea educaţiei:
decidenţi, cadre didactice, părinţi, elevi, reprezentanţi ai instituţiilor guvernamentale si
nonguvernamentale. Teoria si practica in domeniul parteneriatului educaţional arată că
şcoala ar trebui să dezvolte relaţii constante de colaborare cu categorii sociale şi organizaţii
care sunt in mod direct interesate in realizarea unei educaţii de bună calitate:
resursele umane din invăţământ;
elevi;
părinţii elevilor;
instituţiile guvernamentale centrale sau locale;
organizaţii neguvernamentale;
reprezentanţi ai cultelor;
reprezentanţi ai sectorului economic şi financiar;
reprezentanţii sindicatelor;
autorităţi centrale si locale.
Pentru realizarea unui parteneriat educaţional eficient, toţi cei care sunt implicaţi,
8
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
trebuie sa fie de acord cu valori fundamentale ca: egalitatea şanselor in educaţie, spiritul
civic şi ataşamentul faţă de comunitate, comunicarea şi respectul reciproc, cooperarea şi
colaborarea, disciplina şi responsabilitate, echilibru intre exigenţele genereale şi cele
specifice.
Avand in vedere noul cadru educaţional, in care elevul, beneficiarul direct al
educaţiei, este situat in centrul proceselor din şcoală, organizaţia furnizoare de educaţie
trebuie să asigure si să măsoare progresul inregistrat de elev, valoarea adăugată,
calitatea, iar comunitatea, ca beneficiar indirect, să se implice in producerea, generarea
calităţii în şcoală in funcţie de nevoi şi interese.
Şcoala şi familia sunt cei doi piloni de rezistenţă ai educaţiei , iar între aceştia şi
comunitate, mediul extraşcolar şi extrafamilial , activează elevul , obiect şi subiect al
educaţiei. Dacă aceste medii educaţionale se completează şi se susţin , ele asigură într-o
mare măsură buna integrare a elevului în activitatea şcolară şi pe plan general în viaţa
socială .Şcoala trebuie să aibă contacte cu toate instituţiile sociale interesate direct sau
tangenţial de domeniul educaţiei copilului de vârstă şcolară şi să stabilească relaţii de
cooperare şi colaborare. Ea contribuie la transmiterea moştenirii culturale şi facilitează
învăţarea individuală şi colectivă .Totodată şcoala face posibilă participarea grupurilor şi
colectivităţilor la viaţa publică , elaborarea şi luarea deciziilor.
Schimbul de informaţii favorizează interacţiunea socială şi permite unui număr mare
de oameni să ia parte activă la soluţionarea problemelor care îi privesc .Valoarea educaţiei
creşte într-o lume în care schimbările s-au accelerat simţitor , într-o societate a opţiunilor
individuale şi sociale multiple , marcată de o multitudine de tranziţii , de naturi diferite .
Educaţia este solicitată să răspundă provocărilor unei lumi a societăţilor şi indivizilor în
derută , o lume în care s-au pierdut şi se pierd repere, sisteme de referinţă, iar sistemele
etice se află în criză. Şcoala este chemată să contribuie la redefinirea unor noi sisteme de
valori, la reconstrucţia spirituală a omului. În prezent România cunoaşte o redefinire a rolului
social al educaţiei , în contextul unui ” parteneriat pentru educaţie ” , care se doreşte a fi un
dialog deschis , lucid , responsabil, între toţi factorii educaţionali familie, biserică , şcoală ,
comunitate locală ). Comunitatea este cea care oferă mediul prielnic pentru desfăşurarea
acestor activităţi comune. Prin programe şi acţiuni specifice se crează şi se dezvoltă legături
multifuncţionale între şcoală şi societatea civilă.
Aşadar comunitatea are un rol important alături de şcoală şi familie în educaţia
elevului. Şcoala trebuie sa devină nucleul parteneriatului educaţional.
Bibliografie:
ROBU M. Empatia în educaţie:necesităţi pedagogice moderne,Editura Didactica
Publishing House, Bucuresti, 2008;
STANCIU M. Didactica postmodernă, Editura Universităţii Suceava, 2007;
Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, Parteneriatul şcoală-familie-comunitate
Laboratorul Consiliere şi management educaţional, Editura Universitară Bucureşti, 2014,
URL:http://www.ise.ro/wp-content/uploads/2015/03/Parteneriat_scoala-
familie_ISE.pdf
Ghid de bune practici în asigurarea calităţii educaţiei şi formării profesionale în
învăţământul profesional şi tehnic 2009
URL:http://www.tvet.ro/Anexe/4.Anexe/4.8.4.%20Anexa%201.pdf
9
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
Avizat,
Inspector Școlar de specialitate,
Prof. Lavinia SUPURAN
PARTENERIAT EDUCAȚIONAL
Avizat, Avizat,
Responsabil Comisie Metodică-Educatoare, Responsabil Cerc Pedagogic,
Prof.Loredana Ungurean Prof. Manuela Pljoskar
INȚIATORI PARTENERIAT:
Ed. ANDRONACHE ALESSANDRA
Prof. VESELINOV DIANA-DRAGANA
10
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
ARGUMENT :
,, Natura va fi maine ceea ce o fac sa fie oamenii de azi!”
Plecând de la problemele mediului, partenerii din cadrul proiectului își concentrează atenția
pe tematici ce se află în relație cu calitatea vieții și a mediului.
Copiii trebuie sa fie conștienți de faptul ca este insuficient ,, sa știi” ci este necesar să ,,
aplici” ceea ce știi, că trebuie sa-și schimbe mai întâi ei propriul mod de viață, apoi, dacă reușesc, să-
i convingă pe cei apropiați lor (familie, colegi, prieteni, cunostinte, etc) sa facă acest lucru.
SCOP:
Constituirea unui grup partenerial care să promoveze valori comune despre procesul de
ecologizare a mediului, despre sănătatea planetei Pământ;
Promovarea dialogului și a comunicării între elevii și preșcolarii din instituții diferite;
dezvoltarea cooperării și a colaborării între cadre didactice din unități diferite de învatamant,
urmărindu-se armonizarea condițiilor specifice fiecărei școli cu exigențele sociale de ordin
general;
Pregătirea elevilor în sensul dezvoltării personale, revigorării spiritului civic și a mentalităților
comunitare;
Atragerea efectivă a elevilor in organizarea unor activități cu caracter educativ și extracurricular,
conducând la creșterea numerică și calitativă a acestor activități.
OBIECTIVE:
1. Să se stabilească o relație de comunicare cu preșcolarii din gradinite diferite;
2. Să desfășoare împreună o serie de acțiuni civice, ecologice;
3. Să conștientizeze că ei pot ajută planeta prin acțiunile pe care le desfășoară;
4. Să dovedească un comportament atent, tolerant, civilizat în tot ceea ce întreprind;
5. Să dobândească sentimente de înțelegere, respect față de toți oamenii, indiferent de poziția
socială, limbă, orientare religioasa sau politică;
6. Să fie un aparator al vietii, al naturii.
GRUP ȚINTĂ:
preșcolarii din grupele participante la proiect;
cadrele didactice participante la proiect;
alte instituții.
PARTENERI
1.Grădinița cu Program Prelungit nr.23- Grupa Mijlocie A - nr preșcolari 27
11
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
RESURSE
umane: preșcolarii, cadre didactice, părinți, parteneri ocazionali.
materiale: broşuri, pliante, jucării pentru desfăşurarea jocurilor, mulaje, materiale utile
desfășurării activităților practice
OBLIGAȚIILE PĂRȚILOR:
Unitatea de învățământ:
Partenerii:
Coordonatori:
FORME DE REALIZARE:
convorbiri;
vizite;
activități practice;
jocuri distractive;
DURATA: 1 an
Anul şcolar 2018-2019
CALENDARUL ACTIVITĂŢILOR:
12
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
Prof. Loredana
Ungurean
6 Avem multe locuri Parcul Rozelor, Prof. Marin
Decembrie frumoase! Vizită Timișoara,Timiș Gabriela
2018 Prof. Florea
Lucia
Ed.
26 Ianuarie ,, Parada Activități practice Gradinita cu P.P nr.3 Andronache
2019 ecologistilor”. Alessandra
Prof. Loredana
Ungurean
Ed.
Andronache
Alessandra
Prof. Loredana
Ungurean
Prof. Veselinov
15 Martie „Împreună la Activitate Curtea grădiniței Diana-Dragana
2019 curățenie” ecologică Prof. Cota
Sorina
Prof. Marin
Gabriela
Prof. Florea
Lucia
Prof. Bocancea
Loredana
Bianca
Prof. Predincea
Oana
19 Aprilie ”Pădurea o vizităm Prof. Bocancea
2019 și împreună o Excursie Padurea Verde Loredana
curățăm” Bianca
Prof. Predincea
Oana
24 Mai ”Pământul în culori„ Prof. Veselinov
2019 Activitate plastică Grădiniță P.P.23 Diana-Dragana
Prof. Cota
Sorina
7 Iunie „Ne-am jucat și-am Evaluarea Ed.
2019 învățat,în ecologiști Parteneriatului Grădinița P.P. 3 Andronache
ne-am transformat” Alessandra
Prof. Loredana
Ungurean
IMPLEMENTAREA PARTENERIATULUI:
Se va urmări:
colaborarea între instituţii;
promovarea reciprocă, în cadrul acţiunilor comune, a imaginii instituţiilor partenere;
comunicarea permanentă în ceea ce priveşte buna desfăşurare a proiectului;
13
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
DISEMINAREA REZULTATELOR:
Raportul de activitate care cuprinde aspecte pozitive din derularea proiectului se va prezenta în
cadrul unui lectorat cu părinții, în cadrul comisiilor metodice, în consiliilor profesoral.
14
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
„Şcoala altfel” – sau săptămâna „Să știi mai multe, să fii mai bun!” – reprezintă calea
spre întărirea relaţiei profesor-elev, în absenţa clopoţelului și a lecţiei ce durează strict 50
de minute. Atmosfera din „săptămâna altfel” este una specială, fiind trăită atât de elevi, cât
şi de profesori cu sentimentul câştigării unor experienţe noi. Copiii sunt veseli, dornici de a
participa la orice acţiune, de a experimenta sau exersa, profesoriisunt dispuşi să socializeze
cu elevii lor, într-un context non-formal, atipic pentru învăţământul românesc, dar inovator,
destins, prielnic pentru cunoaştere şi fixarea unor relaţii „poate mai umane” decât se pot
stabili în cadrul unei ore de curs. Cu această experienţă, a celor cinci zile în care şcoala şi-
a schimbat mersul, ne-am obişnuit de-a lungul anilor.
Activităţiile extracurriculare contribuie la gândirea şi completarea procesului de
învăţare, la dezvoltarea înclinaţiilor şi aptitudinilor şcolarilor, la organizarea raţională şi
plăcută a timpului lor liber.
Excursia reprezintă o formă de activitate extracurriculară care face posibil contactul
nemijlocit cu lumea vie, oferind prilejul elevilor de a efectua observaţii asupra obiectelor şi
fenomenelor aşa cum se prezintă ele în stare naturală.
Cu ajutorul excursiei se pot transmite noi cunoştinţe, se pot fixa şi sistematiza
cunoştinţele dobândite la lecţii, se realizează aplicaţii practice, se pot verifica diferite
cunoştinţe căpătate în şcoală sau în alte excursii sau vizite.
Faptul că excursia poate fi folosită la aproape toate obiecte de învăţământ, pe toate
treptele de învăţămant, în toate tipurile de şcoli şi la toate specialităţile, este înţeles în sensul
că ea este cerută de anumite necesităţi pedagogice.
Excursia şi drumeţia cultivă dorinţa de a călători, de a cunoaşte, de a şti cât mai mult,
de a câştiga prin propriile forţe cunoştinţe noi, de a se supune unui program de lucru în care
activitatea intelectuală este împletită cu munca fizică.
Cadrul didactic are în excursie numeroase posibilităţi de a traduce în viaţă sarcinile
procesului instructiv-educativ. Datorită faptului că este poate mai apropiat de elev decât în
şcoală, reuşeşte să-l cunoască mai bine în toate manifestările lui şi, ca atare, să poată
realiza mai fructuos sarcinile educaţiei morale. Excursia şi drumeţia mai contribuie într-o
largă măsură şi la educaţia estetică a elevilor, constituind un prilej de stimulare a creaţiei
artistice, de cunoaştere a artei populare etc.
Excursiile organizate de școală au multiple valenţe de informare şi educare a
copiilor. Acestea, bine pregătite, sunt atractive la orice vârstă pentru că se desfăşoară într-
un cadru nou, stârnesc interes, produc bucurie, facilitează acumularea de cunoştinţe, chiar
dacă reclamă efort suplimentar.
Mediul de acţiune fiind deosebit, iar tehnicile de instruire altele, contribuie la
dezvoltarea spiritului de observaţie, îmbunătăţesc memoria vizuală şi auditivă, formează
gândirea operatorie a copilului cu calităţile ei de echilibrare, organizare şi obiectivare.
Școlarii se deprind să folosească surse informaţionale diverse, să întocmească
colecţii, să sistematizeze date, învaţă să înveţe.
Acţionând individual sau în cadrul grupului, copiilor li se dezvoltă spiritul practic, operaţional,
manualitatea, dând posibilitatea fiecăruia să se afirme conform naturii sale.
Cadrul didactic are, prin acest tip de activitate, posibilităţi deosebite să-şi cunoască copiii,
să-i dirijeze, să le influenţeze dezvoltarea, să realizeze mai uşor şi mai frumos obiectivul
principal al învăţământului primar - pregătirea copilului pentru viaţă.
Excursiile şi drumeţiile au un caracter relaxant, contribuind în mod categoric la sudarea
15
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
colectivelor de elevi. După trecerea anilor, copiii îşi amintesc cu plăcere de întâmplările, din
timpul excursiilor.
De aceea, cred că organizarea unor astfel de activităţi trebuie continuată, constituind o
latură de seamă a procesului instructiv - educativ .
Aceasta este cea mai recentă orientare privind reforma conţinuturilor, prin care se
încearcă o modalitate de organizare a acestora, care aduce o schimbare de optică în ceea
ce priveşte raportul dintre conţinutul învăţării şi elev. Transdisciplinaritatea presupune
abordarea integrată a curriculum-ului prin centrarea pe probleme ale vieţii reale, pe
problemele importante, aşa cum apar ele în contextual cotidian. Astfel stabileşte punţi între
diferite cunoştinţe, între acestea şi semnificaţia lor pentru viaţa noastră, între acestea şi
posibilităţile interioare ale copilului. Ca urmare, disciplinele nu mai constituie punctul de
focalizare al formării, ci furnizează situaţii de învăţare. Astfel, învăţarea devine un proiect
personal al elevului fără a neglija însă îndrumarea şi orientarea învăţătorului care rămâne
totuşi managerul situaţiilor de învăţare. Putem face învăţarea mai interesantă, reflectând
lumea reală, creând un mediu cu o varietate mai largă de stimuli şi condiţii, determinând
elevii să participe activ pe tot parcursul activităţilor şi făcând ca activitatea să devină o
acţiune practică, cu o finalitate măsurabilă. Activitatea ne face să renunţăm la instruirea
informal-frontală şi elevul sau grupul de elevi să devină centrul în jurul căruia să graviteze
întreaga desfăşurare a activităţii didactice.
Excursiile contribuie la dezvoltarea simţului de observaţie şi de orientare al elevilor,
la lărgirea orizontului lor geografic dar şi la dezvoltarea personalităţilor acestora şi de
creştere a sentimentului că aparţin unui grup, sentiment care de cele mai multe ori le
lipseşte.
Ele constituie o bogată sursă de îmbogăţire a gândirii geografice şi de aplicare a
cunoştinţelor dobândite la orele de curs. Elevul poate aprofunda anumite conţinuturi ale
învăţării din domeniul geografiei fizice sau economice.
Criteriul care diferenţiază activităţile turistice în tipuri distincte este forma lor de
organizare. În funcţie de aceasta se disting:
plimbarea – deplasarea elevilor pentru câteva ore în parcuri, grădini botanice sau
zoologice, în păduri apropiate, pentru a vedea, descoperi sau cunoaşte;
vizita – o deplasere la o unitate industrială, la o fermă, la un muzeu, etc.;
drumeţia – o deplasare fără mijloace de transport, într-o localitate sau în afara
acesteia, în scopul recreerii;
excursia – o călătorie cu durata de o zi sau mai multe zile, în afara propriei localităţi,
cu un mijloc de transport, având ca scop recreerea, vizitarea şi informarea.
16
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
Bibliografie:
- Allport, G. „Structura şi dezvoltarea personalitătii”, Bucureşti, Editura Didactică si
Pedagogică, 2001.
- Cerghit I., „Teoria şi metodologia instruirii” . Note de curs, 2001.
- Vrăşmaş, T.,- „Şcoala şi educaţia pentru toţi”. Bucureşti, Ed. Miniped, 2004.
- https://edict.ro/rolul-excursiei-didactice-in-formarea-atitudinilor-elevului/
- https://www.didactic.ro/.../108347_importanta-excursiei-scolare-ca-metoda-didactica
17
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
18
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
spre atingerea unui ţel comun. Colaborarea părinţi-educatoare presupune construirea unei
relaţii clădite pe unificarea unui sistem de valori şi cerinţe adresate copilului.
O astfel de relaţie impune respectarea unor condiţii:
comunicare între cei doi parteneri (educatoare-părinte);
respect reciproc;
implicarea partenerilor în identificarea şi promovarea intereselor copilului.
Părinţii vor fi implicaţi permanent în activitatea grădiniţei, nu doar atunci când se ivesc
probleme. Ei vor fi informaţi asupra politicilor educaţionale ale grădiniţei, vor cunoaşte
scopul şi obiectivele programului educativ la care participă copilul lor.
Pentru ca parteneriatul să fie eficient, nu doar formal, este esenţial să fie implicaţi în
adoptarea deciziilor, să devină participanţi activi în derularea acţiunilor, să identifice, în
tematica acţiunilor, valorificarea informaţiilor pe care ei le-au oferit despre copiii lor.
Părinţi şi educatori, cu toţii au, în egală măsură, răspunderea contribuţiei şi eforturilor
comune pentru a construi o relaţie de bună colaborare în beneficiul copilului.
19
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
fotografiilor, elaborarea unor descrieri, impresii legate de manifestări ale grupei etc.).
II. Parteneriatul educaţional grădiniţă-şcoală
20
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
EDUCAŢIA ÎN DERIVĂ
21
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
22
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
PROFESORUL ŞI COMUNITATEA
23
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
expuşi abuzurilor din partea tuturor: şefi ierahici care te “roagă” să semnezi cererea de a
renunţa la dreptul de a preda 16 ore săptămânal fiindcă “nu avem bani”; părinţi care jignesc,
terorizează profesorii dându-le sfaturi profesionale fiindcă “se pricep” şi au dreptul ca
beneficiari, transmiţând şi copiilor aversiunea faţă de şcoală; elevi agresivi protejaţi de „n”
legi aberante care au distrus autodisciplina muncii în clasă, că doar fiecare are dreptul să-
şi exprime personalitatea; ba, până şi judecătorii consideră că tot profesorii sunt vinovaţi
pentru că un elev cu nevoi speciale, trecut prin trei şcoli, care loveşte şi ameninţă colegii că
le bagă compasul în gât, nu a fost educat corespunzător! Cazuri ca acestea sunt tot mai
dese în şcolile româneşti.
Ce ar fi de făcut pentru ca şcoala să nu devină producătoare de imbecili creativi?
Pregătirea pentru piaţa muncii să rămână doar o lozincă, cel puţin în ceea ce priveşte
gimnaziul. Omul întreg, viitorul cetăţean să fie obiectivul principal. O cale sigură, dar grea,
ar fi revenirea la principiile fondatoare ale învăţământului: şcoala are rolul de a instrui; elevul
este la şcoală pentru a învăţa; scrisul, cititul şi socotitul sunt baza instruirii; nu există educaţie
fără disciplină; limitele au rolul lor; respectul pentru celălalt este obligatoriu. Părinţii să
redevină partenerii, nu stăpânii şcolii. Cu profesori bine pregătiţi, corect plătiţi şi protejaţi în
faţa abuzurilor, lăsaţi să lucreze cu elevii, şcoala nu va dispărea.
Şi să nu uităm ceva esenţial: profesorul, înainte de toate, este om!
24
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
Cartea reflectă ca o oglindă lungul şir secole ale vieţii omenirii, istoria luptei sale
pentru existenţă, pentru un viitor mai luminos, suferinţele, bucuriile, înfrângerile şi biruinţele
sale toate. Cartea ne este prieten credincios de nădejde. O carte te trimite la alte cărţi şi
toate împreună formează baza trainică a culturii noastre. Toate celelalte mijloace de
răspândire a cunoştinţelor rămân subordonate cărţii şi subordonate vor rămâne oricât de
mult se vor înmulţi şi perfecţiona procedeele lor tehnice.
Importanţa lecturii este evidentă şi mereu actuală. E un instrument care dezvoltă
posibilitatea de comunicare între oameni, făcându-se ecoul capacităţilor de gândire şi limbaj.
Există factori care determină lectura elevilor : particularităţile de vârstă şi psihice,
preferinţele lor, climatul familial, care pot transforma lectura într-o necesitate, o foame de
carte, o delectare sau nu.
Când gustul pentru lectură, cultul pentru carte s-au format din primii ani de şcoală,
aceasta rămâne pentru toată viaţa o obişnuinţă utilă.Gustul pentru citit nu vine de la sine, ci
se formează printr-o muncă a factorilor educaţionali (familia şi şcoala), o muncă
caracterizată prin răbdare, perseverenţă, continuitate, voinţă.
La vârsta preşcolară, atât familia, cât şi grădiniţa, depun eforturi pentru a influenţa
universul copilăriei prin basme, poveşti şi poezii. Această muncă este situată la nivelul
superior, în primele clase ale şcolii. Perioada de formare a gustului pentru citit coincide cu
cea când se pun bazele acestuia, cu ciclul I-IV. Lectura necesită nu numai îndrumare, ci şi
control. Sondajul în lectura particulară trebuie să constituie o cerinţă obligatorie, manifestată
în cadrul verificării cunoştinţelor elevilor şi în fiecare lecţie. Lecturile parcurse de elevi date
ca teme ( de exemplu, lectura literară a operelor studiate în fragmente), prezintă importanţă
şi din punctul de vedere al tehnicii cititului : exactitate, claritate, nuanţare – necesare pentru
întregirea cunoştinţelor transmise la clasă.
Studiul lecturii în ciclul primar este grupat în trei forme de realizare: texte de citire
studiate prin manualele de citire ale fiecărei clase; texte de lectură (intercalate între textele
de citire); lecturi suplimentare extraşcolare prevăzute în lista programei şcolare, grupate
pentru fiecare clasă de studiu a ciclului primar, pentru a fi citite şi cunoscute de elevi. Lectura
în afara clasei are ca scop să dezvolte gustul elevilor pentru citit, să le stimuleze interesul
pentru carte, să le satisfacă dorinţa de a cunoaşte viaţa, oamenii şi faptele lor. Lectura
contribuie într-o măsură însemnată la îmbogăţirea cunoştinţelor elevilor, la formarea unui
vocabular activ, bogat şi colorat, la dezvoltarea dragostei faţă de patrie, la educarea
sentimentelor estetice.
În practica şcolară se folosesc diverse forme de îndrumare a lecturii în afara clasei.
Cele mai importante sunt: expunerea prin povestire, conversaţia sau dezbaterea, activitatea
cu cartea prin citirea expresivă a învăţătorului, recenzia, lecţiile de popularizare a cărţii,
metoda demonstraţiei, excursiiile literare, întâlniri cu scriitorii, şezători literare, seri de basme
şi de poezie, medalionul literar consacrat aniversării unui scriitor, simpozionul literar,
concursurile « Cine ştie, răspunde ! » pe teme literare, călătoriile imaginare pe hartă, pe
temă literară, confecţionarea unor albume literare, tabere de creaţie literară, presa, revistele
literare, radioul, televiziunea,etc.Pentru a-i determina pe copii să devină cititori pasionaţi
este necesar să se formeze, cu răbdare şi stăruinţă,gustul pentru lectură. Îndrumarea lecturii
elevilor este o acţiune dificilă şi de durată.
Lectura sistematică şi bine îndrumată îi ajută pe elevi să-şi lărgească orizontul
cunoştinţelor şi să asimileze mai uşor lecţiile, contribuie la dezvoltarea gândirii şi a
limbajului, trebuie să se ţină seama de toate aceste considerente, precum şi de emotivitatea
25
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
Bibliografie:
1. Bărbulescu, Gabriela, Metodia predării limbii şi literaturii române în învăţământul primar,
Ed. Corint, 2009
2. Casangiu, Larisa Ileana, Literatura română şi literatura pentru copii, Ed. Nautica, ed. a II-
a, 2007
3. G.F. Morozov, Cărţi prietene, Editura pentru artă şi literatură, 1946
4. Popescu, Ion, Lectura elevilor, Ed. Didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1983
5.Stancu, Adriana; Aspecte metodice ale predării literaturii în învăţământul primar, Editura
Sfântul Ierarh Nicolae, 2010
6. Şerdean ,Ioan; Didactica limbii şi literaturii române în învăţământul primar, Editura Teora,
Bucureşti, 2008
7. Şincan, Eugenia; Alexandru, Gheorghe; Lecturi literare pentru ciclul primar – Îndrumător
metodic pentru învăţători, părinţi şi elevi, Vol. I – clasa I, Editura „Gheorghe Alexandru”,
Craiova, 1993.
26
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
În orice domeniu este necesar să cunoști materialul de prelucrat, astfel încât să poți
utiliza uneltele adecvate pentru finalitatea dorită. În domeniul educației, această identificare
trebuie făcută foarte atent, cu atât mai mult cu cât „materialul” este unul uman, prin urmare
individual, de cele mai multe ori chiar imprevizibil.
Actualele activități instructiv-educative sunt centrate pe această individualitate a
tinerilor, de aici și nevoia de a utiliza metode variate de predare, selectate atent, în funcție
de personalitatea și nevoile celor care urmează a fi „prelucrați”. Astfel, în activitatea
didactică, este indicat să putem identifica din timp elevii cu un potențial crescut sau scăzut
în diferite domenii de activitate.
Educaţia extracurrriculară îşi are rolul şi locul bine stabilit în formarea personalităţii
elevilor noştri. Educaţia prin activităţile extracurriculare urmăreşte identificarea şi cultivarea
corespondenţei optime dintre aptitudini, talente, cultivarea unui stil de viaţă civilizat, precum
şi stimularea comportamentului creativ în diferite domenii. Începând de la cea mai fragedă
vârstă, copiii acumulează o serie de cunoştinţe punându-i in contact direct cu obiectele şi
fenomenele din natură. Trebuinţa de se juca, de a fi mereu în mişcare, este tocmai ceea ce
ne permite să împăcăm şcoala cu viaţa. Elevii trebuie să fie îndrumaţi să dobândească: o
gândire independentă, nedeterminată de grup, toleranţă faţă de ideile noi, capacitatea de a
descoperi probleme noi şi de a găsi modul de rezolvare a lor şi posibilitatea de a critica
constructiv. Înainte de toate, este însă important ca profesorul însăşi să fie creativ.
Activităţile extraşcolare, în general, au cel mai larg caracter interdisciplinar, oferă cele
mai eficiente modalităţi de formare a caracterului copiilor încă din clasele primare, deoarece
sunt factorii educativi cei mai apreciaţi şi mai accesibili sufletelor acestora.
Scopul activităţilor extraşcolare este dezvoltarea unor aptitudini speciale, antrenarea
elevilor în activităţi cât mai variate şi bogate în conţinut, cultivarea interesului pentru activităţi
socio-culturale, facilitarea integrării în mediul şcolar, oferirea de suport pentru reuşita
şcolară în ansamblul ei, fructificarea talentelor personale şi corelarea aptitudinilor cu
atitudinile caracteriale.
Activităţile extraşcolare se desfăşoară într-un cadru informal, ce permite elevilor cu
dificultăţi de afirmare în mediul şcolar să reducă nivelul anxietăţii şi să-şi maximizeze
potenţialul intelectual.
27
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
Activităţile extraşcolare, bine pregătite, sunt atractive la orice vârstă. Ele stârnesc
interes, produc bucurie, facilitează acumularea de cunoştinţe, chiar dacă necesită un efort
suplimentar. Copiilor li se dezvoltă spiritul practic, operaţional, manualitatea, dând
posibilitatea fiecăruia să se afirme conform naturii sale. Copiii se autodisciplinează, prin
faptul că în asemenea activităţi se supun de bună voie regulilor, asumându-şi
responsabilităţi. Dascălul are, prin acest tip de activitate posibilităţi deosebite să-şi cunoască
elevii, să-i dirijeze, să le influenţeze dezvoltarea, să realizeze mai uşor şi mai frumos
obiectivul principal - pregătirea copilului pentru viaţă. Realizarea acestor obiective depinde
în primul rând de educator, de talentul său, de dragostea sa pentru copii, de modul creator
de abordare a temelor, prin punerea în valoare a posibilităţilor şi resurselor de care dispune
clasa de elevi .
Activităţiile extracurriculare contribuie la gândirea şi completarea procesului de
învăţare, la dezvoltarea înclinaţiilor şi aptitudinilor şcolarilor, la organizarea raţională şi
plăcută a timpului lor liber.Având un caracter atractiv, copiii participă într-o atmosferă de
voie bună şi optimism, cu însufleţire şi dăruire, la astfel de activităţi. Potenţialul larg al
activităţilor extracurriculare este generator de căutări şi soluţii variate. Succesul este
garantat dacă ai încredere în imaginaţia, bucuria şi în dragostea din sufletul copiilor, dar
să îi laşi pe ei să te conducă spre acţiuni frumoase şi valoroase.
În concluzie, cadrul didactic poate face multe pentru educarea spiritului creativ în cadrul
activităţilor extracurriculare. Dar, se vede necesitatea de a modifica destul de mult modul de
gândire, să evite critica în astfel de activităţi, să încurajeze elevii şi să realizeze un feed-
back pozitiv.
Bibliografie:
Cernea M., Contribuţia activităţilor extracurriculare la optimizarea procesului de
învăţământ, în revista “ Învăţământul primar” nr. 1 / 2000, Ed. Discipol, Bucureşti;
Crăciunescu, Nedelea, Forme de activităţi extracurriculare desfăşurate cu elevii ciclului
28
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
29
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
DECALOGUL PĂRINŢILOR:
1. să-ți iubesti copilul;
2. să-ți protejezi copilul;
3. să fii bun exemplu pentru copilul tău;
4. să te joci cu copilul tău;
5. să lucrezi cu copilul tău;
6. să lași copilul să dobândească singur experiențe de viață, chiar dacă suferă;
7. să-i arăți copilului posibilitățile și limitele libertății umane;
8. să-l înveți să fie ascultător;
9. să aștepti de la copil numai aprecierile pe care le poate da, conform gradului de
maturitate și propriei experiențe;
10. să-i oferi copilului trăiri cu valoare de amintire: călătorii, excursii, vacanțe, spectacole,
serbări de familie, manifestări sportive.
Există reguli generale de educaţie, care trebuie respectate în toate cazurile, deoarece
copilul reprezintă o individualitate ce trebuie educatã în conformitate cu particularităţile sale
psihice. Educaţia îi favorizează o adaptare mai uşoară la mediul social. Întregul proces
educativ trebuie condus cu grijă, cu afecţiune pentru copil şi în concordanţă cu etapa de
dezvoltare în care se află el, fără a-i depăşi capacitatea de înţelegere.
Copilul îşi dezvoltă aptitudinile sale în raport cu mediul în care trăieşte, aşa încât
primele noţiuni educative pe care le primeşte în familie, apoi în colectivitatea preşcolară,
sunt consolidate în şcoalã printr-un amplu sistem educativ, obţinând o educaţie desăvârşită.
Încă de la începutul secolului trecut, Kant - urmărind un proiect de emancipare a
condiţiei umane - scria: "Părinţii care au primit ei înşişi o educaţie sunt deja nişte modele
după care se îndreaptă copiii. Dar pentru a-i face pe aceştia mai buni, este necesar să facem
din pedagogie un studiu."
Pedagogia explică diferenţele politice, economice, sociale, istorice din cadrul
societăţii. Cadrul educativ este influenţat de schimbările sociale, de discuţiile cu caracter
social, care au loc în anumite perioade de timp.
Educaţia, transmisă din generaţie în generaţie a căpătat mai întîi statutul de
înţelepciune şi a creat reguli privind educarea copiilor, apoi în cadrul educaţiei să apară legi,
norme, tradiţii. Acestea din urmă ajută la formarea generaţii tinere, în dependenţă de
cerinţele sociale.
În prezent, educaţia a devenit o teorie şi o acţiune dirijată de specialişti, în
concordanţă cu necesităţile practice ale societăţii. De fiecare datã când pãrinţii îi aratã
afecţiune, sau îi vorbesc, conexiunile cerebrale ale copilului se dezvoltã. În acest fel, copilul
işi va îmbogãţi limbajul şi capacitatea de gândire.
Comunicarea părinte - copil este esenţială în demersul educaţional şi trebuie să fie
bazată pe deschidere, încredere reciprocă şi respect de sine şi faţă de ceilalţi.
Cercetătorii au elaborat un set de metode şi reguli prin care părinţii pot stimula
dezvoltarea intelectuală a celor mici.
- Prima responsabilitate a părinţilor este aceea de a-i face pe copii să se simtă iubiţi.
Această iubire trebuie să fie necondiţionată, exprimată prin vorbe, gesturi şi fapte.
- Răspundeți clar și pe un ton destins la toate întrebările pe care vi le pune şi fiţi atenţi
la tot ceea ce vă spune sau vă arată. Acest lucru îi confirmã copilului cã observaţiile şi
preocupările sale sunt importante pentru părinţi. Copilul este interesat de tot ceea ce se
intâmplã în jurul lui şi este curios sã afle cât mai multe informaţii. Dacã nu sunteti dispuşi
30
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
sã-i oferiţi explicaţii sau o faceţi pe un ton plictisit şi iritat, el va rămâne cu impresia că
întrebările lui deranjeazã şi nu va mai îndrãzni să întrebe ceva.
- Dezvoltaţi-i pasiunea pentru cărţi. La inceput, alegeţi cărţi cu imagini colorate şi
imitaţi, împreună, sunetele specifice animalelor din poze sau fenomenelor prezentate. În
acest fel, copilul va scăpa de inhibiţii. Cărţile sunt o sursă importantã de informaţii şi îl vor
ajuta să-şi dezvolte o gândire săntoasă şi un limbaj bogat.
- Jucaţi-vã cu copilul şi alintaţi-l. Atunci când plânge, reacţionaţi prompt şi calm şi nu
uitaţi să-l strângeţi în braţe şi să-l alintaţi. În acest mod, el îşi va dezvolta sentimentul de
siguranţã emoţională.
– Alegeţi jucării care să-l stimuleze, cum ar fi cuburile colorate. Dacă un copil aşază un cub
mai mare peste unul mai mic, acestea vor cădea. Dacă le aşază corect, va învăţa că acesta
este modul în care trebuie sã construiască de acum înainte. În plus, implicaţi-l în jocuri care
necesită folosirea mâinilor.
- Asiguraţi-i un mediu înconjurător sigur. Prin explorarea casei, copilul va deprinde
cum sã se orienteze in spaţiu. Astfel, va fi capabil sã-şi construiascã, mental, o "hartã" a
mediului în care trãieşte şi sã creeze o relaţie cu acesta.
- Un alt lucru important este sã-i cântaţi. Mişcãrile corpului şi ale degetelor îl vor ajuta
sã facã o legaturã între sunet, ritm si dans. Lãsaţi-l sã se joace cu apã, nisipul şi chiar cu
noroiul pentru a-l învãţa principiile de bazã ale fizicii şi proprietãţile diferitelor materiale din
naturã. - Adaptaţi-vã ritmul dupã temperamentul copilului. În acest fel, acesta îşi va
manifesta trãirile în mod natural, fãrã nici o urmã de inhibiţie. Faceţi ca timpul de odihnã şi
orele de masã sã fie percepute de copil ca lucruri pozitive. Arãtaţi-vã încântat atunci când
el învaţã sã se hrãneascã singur, oricâtã mizerie ar face în jur.
Asigurarea unui cămin plin de dragoste şi fericire este un model de viaţă. În dialogul
cu copii nu trebuie să lipsească niciodată sfaturile potrivite pentru a-i ajuta să crească în
spiritul adevãrului şi iubirii, aprecierile verbale şi recompensele.
Uneori, intuiţia şi dragostea, oricât de esenţiale ar fi ele, nu sunt întotdeauna eficiente
şi suficiente pentru a călăuzi familia printre dificultăţi, din ce în ce mai numeroase, dificultăţi
ce pot fi depăşite prin respectarea unor principii generale de educaţie.
Familia, cel dintâi cadru social de care are nevoie fiecare om ca să trăiască este
mediul prielnic pentru naşterea, dezvoltarea şi desăvârşirea fiinţei umane. În organizarea
sa proprie, ea oferă garanţii de moralitate, este prima şcoală care pregăteşte pe copil pentru
viaţa socială, deprinzându-l să-şi împlinească datoria, să-şi disciplineze voinţa, dându-i
simţul ierarhiei şi ordinii. Familia este un oficiu înalt al respectului, al demnităţii, al libertăţii
interioare.
Mediul familial oferă siguranţă, linişte, afecţiune, seninătate, care constituie o
atmosferă prielnică pentru o dezvoltare normală şi echilibrată. Individul, în cadrul familiei se
dezvoltă multilateral, cuprizând mai multe ramuri de activitate. O societate prosperă va
favoriza îmbogăţirea individului cu valori şi concepţii noi.
Pentru a da o educaţie copiilor, părinţii trebuie să ştie înainte de toate că ei, în
calitatea pe care o au, sunt foarte bine cunoscuţi de copii, chiar dacă aceştia nu ajung să
exprime acest lucru. Copilul nu învaţă numai atunci când îi vorbeşti, când îi dai o explicaţie,
când îl sfătuieşti sau îi porunceşti. Copilul învaţă de la părinte orice şi în orice împrejurare,
şi mai ales, din întregul mod de comportare al acestuia. El receptează tot ceea ce atinge
simţurile şi conştiinţa sa.
Ocupându-se de dezvoltarea judecăţilor morale a copiilor ca parte integrantă a
procesului de dezvoltare cognitive în procesul educaţiei parentale, J. Piaget distinge trei
faze:
1) realistă, în cursul cãreia regulile morale sunt vãzute de copil ca externe lui şi
existând în sine, fiind absolute şi neschimbãtoare;
2) egocentristă, în cadrul cãreia copilul accepta obligaţia de a se conforma regulilor,
31
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
dar nu simte cã a luat parte la crearea lor, motiv pentru care va încerca sã le schimbe
conform intereselor sale;
3) faza cooperării şi a respectului mutual, în care are loc internalizarea moralitãţii şi
acceptarea ei ca mod de reglementare a propriului comportament şi a comportamentului
altuia.
Concluziile sale care rezultã din concepţia lui J.Piaget sunt:cunoaşterea moralã este
baza acţiunii morale, aşa încat nici un copil nu-şi poate dezvolta o moralitate maturã pânã
nu a trecut printr-o “moralã a constrângerii”. Educaţia morală are în vedere formarea
copilului în concordanţă cu valorile, principiile, normele şi regulile sociale care reglează
relaţiile dintre oameni. Ea este influenţată de cei din jur, de semnificaţiile acordate de
societate valorilor morale, precum şi de adaptarea fiecărui om la normele morale ale
societăţii.
Familia reprezintă frâna cea mai eficientă şi mai suportabilă împotriva izbucnirii
patimilor. În cadrul familial se deprind disciplina şi spiritul de iniţiativă şi se cultivă
sentimentul demnităţii, dreptăţii, iubirii, respectului şi ajutorului, sentimentul sacrificiului, care
sunt elemente de bază ale vieţii sociale. Ea este prima instituţie de educaţie morală şi pentru
prima copilărie este mediul educativ prin excelenţă. Educaţia morală contribuie la realizarea
unei educaţii integrale a copilului, fiind în strânsă conexiune cu laturile clasice ale educaţiei
(educaţia intelectuală, educaţia estetică, educaţia fizică etc) şi cu „noile educaţii” (educaţia
ecologică, educaţia economică, educaţia pentru timp liber, educaţia pentru sănătate).
Dezvoltarea morală a personalităţii umane este rezultatul interdependenţei dinamice
dintre determinarea socială, concretizată în exigenţele moralei sociale şi autodeterminarea
personală, reprezentată de factorii interni, subiectivi, antrenaţi în acest proces.
Educaţia, ca fenomen social şi general uman de transmitere a experienţei de viaţă a
generaţiilor adulte şi a culturii către generaţiile de copii, în scopul pregătirii lor pentru
integrarea în societate, are diverse forme, direcţii şi idealuri. Alături de familie, grădiniţa,
apoi școala continuă pregătirea copilului pentru viaţă, aceşti factori trebuind să conlucreze
armonic.
Istoria societăţii omeneşti cunoaşte o lungă perioadă în care familia deţinea, aproape
exclusiv, rolul de educator social al copilului. Complexitatea sporită a societăţii actuale a dus
la diferenţierea factorilor educativi.
Dezvoltarea personalităţii copilului şi a formării lui în conformitate cu idealul educativ,
social şi personal este influenţată de diferenţele de ordin economic, social, cultural, care
există în familii. Condiţiile de viaţă ale copilului sunt influenţate de comportamentul
părinţilor. Părinţii, preşcolarii şi ceilalţi membri ai comunităţii se consideră unii pe alţii
parteneri în educaţie, se creează în jurul elevilor o comunitate de suport care începe să
funcţioneze. Parteneriatele trebuie văzute ca o componenta esenţială în organizarea actului
educativ, nu doar o simplă activitate cu caracter opţional sau o problemă de relaţii publice.
Fiecare copil se deosebeşte de ceilalţi în primul rând prin caracterul său. Noi va trebui
să ţinem seama de fiecare preşcolar în parte, de elasticitatea şi rezistenţa „capitalului său
biopsihic”, pentru a şti ce putem face din el fără prea multe riscuri.
Practicile dovedesc eficienţa educării părinţilor în grup, prin cursuri sau individual,
prin cărţi, reviste şi lectură individuală. Aceste cursuri sunt de folos deopotrivă copiilor dar
mai ales părinţilor, formându-le abilitatea de a stăpâni situaţii în care ar dori să îi domine.
Școala reprezintã o verigã a comunităţii, dar devine foarte importantă prin structura
ei calitativă de a determina, prin funcţionarea ei, viitorul celorlalte elemente ale
parteneriatului.
Implicarea părinţilor duce la conştientizarea rolului lor în educaţia intra şi
extracurriculară la nivel şcolar şi le suscită dorinţa de a se implica mai mult material şi logistic
în realizarea tuturor activităţilor propuse de cadrul didactic.
Între acţiunile educative ale celor doi factori există mai degrabă un raport de
32
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
Bibliografie:
Cucoş, C.,- Pedagogie şi axiologie, E.D.P., Bucureşti, 1995;
Cucoş, C.,- Pedagogie, Ed. Polirom, Iaşi, 1996;
Găvănescul I,- Curs de pedagogie, Cartea Românească, Bucureşti, 1991;
Oancea I., V. Popescu- Şapte reguli pentru a avea un copil deştept Bucureşti, 2004
Neacşu, I.,- Instruire şi învăţare, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1990;
Nicola, I.,- Tratat de pedagogie şcolară, E.D.P., Bucureşti, 1996;
Penciu, P.,- Tineretul şi familia, Editurã Politică, Bucureşti, 1970;
Stoian, M., - Abecedarul părinţilor, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972;
Nica, I. , Ţopa, L.- Colaborarea şcolii cu familia elevilor de clasa I, E D P, Bucureşti,
1974
Şchiopu, U., Verza, E.,- Psihologia vârstelor, E.D.P., Bucureşti, 1981.
33
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
34
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
familiile;
• formarea profesorilor abordează problema relației cu familia, ca una din problemele
importante;
• se organizează cursuri pentru profesori și părinți. (Bunescu, G, Alecu, G, Badea, D,
1997, p. 21)
Există două teorii importante privind relația școală-familie:
1. Teoria profesionalismului care consideră ca un element esențial serviciul făcut altora,
fără a gândi la avantaje personale; criteriile acestei teorii sunt: competența, servirea
clienților, un cod de etică profesională;
2. Teoria schimbului care consideră acțiunea umană în funcție de un câștig personal;
se consideră privilegii tradiționale ale profesorilor: un grad de autonomie, un salariu asigurat,
o competiție restrânsă. (Bunescu, G, Alecu, G, Badea, D, 1997, p. 20, apud Macbeth, Al.,
1984).
Astăzi sunt foarte clare avantajele aplicării teoriei profesionalismului în școli. O școală
modernă și eficientă nu poate decât să se bazeze pe competența managerului, a
profesorilor și a întregului personal și este foarte atentă la satisfacerea clienților săi.
Complexitatea sporită a societății actuale a dus la diferențierea factorilor educativi, la
specializarea lor. S-ar putea crede că această specializare are drept rezultat, automat,
dezvoltarea armonioasă a copilului, indiferent de calitatea intersectării acțiunilor și măsurilor
luate. Lucrurile sunt, totuși, diferite. Considerarea individuală a acestora nu are relevanță.
Efectele generale asupra copilului sunt rezultatul cumulat al educației din familie, de la
școală, al influenței mediului și comunității.
Fiecare copil este unic. Indiferent care sunt premisele sale ereditare, mediul, educația
își vor pune amprenta asupra structurii sale. Ceea ce contează este efectul cumulat al
acțiunii acestor factori.
Astăzi, educația este un fenomen social de transmitere a experienței de viață
a generațiilor adulte și a culturii către generațiile de copii și de tineri, în scopul pregătirii lor
pentru integrarea în societate.
Tot astăzi, școala este instituția socială în care se realizează educația organizată a
tinerei generații. Ea este factorul decisiv pentru formarea unui om apt să contribuie la
dezvoltarea societății, să ia parte activă la viață, să fie pregătit pentru muncă. Procesul de
învățământ este cel care conferă școlii rolul decisiv în formarea omului. Misiunea școlii este
aceea de a contribui la realizarea idealului educativ impus de cerințele vieții sociale.
Procesul de educație din cadrul școlii este îndrumat și condus de persoane pregătite în
mod special pentru acest lucru. Menirea școlii nu este numai de a înzestra elevii cu un
bagaj de cunoștințe cât mai mare, ci și de a stimula calitatea de om. Școala a rămas punctul
de pornire al orientării școlare și profesionale prin acțiuni de informare asupra posibilităților
de continuare a studiilor, de detectare a intereselor profesionale și a aptitudinilor, de
discutare a criteriilor după care elevii își decid viitorul și ponderii de implicare a părinților în
alegerea școlii și a profesiei pe care copiii lor o vor urma, dacă profesia aleasă este cea
dorită de copil etc.
Cooperarea cu familia poate fi un test profesional și poate fi considerată ca făcând
parte din datoria profesională a profesorului deoarece:
• părinții sunt clienți ai școlii;
• eficacitatea învățământului poate fi ameliorată prin cooperarea între școală și familie;
• părinții sunt responsabilii legali de educația copiilor lor și pot avea exigențe de a
evalua rezultatele activității școlare.
În acest context se pune și problema următoare: de relația cu familiile trebuie să se
ocupe profesori specializați sau toți profesorii?
În mai multe țări (între care Anglia, Danemarca, Franța) există profesori specializați
(consilieri) care răspund de această problemă. Soluția ideală pare a fi ca toți profesorii să
35
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
36
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
parteneri, care decid împreună viitoarele programe; ca grup de apărare a intereselor care
consideră că părinții au interese ce trebuie promovate în raport cu interesele altor grupuri.
Cele mai frecvente obiective ale asociațiilor naționale de părinți sunt:
1. sensibilizarea părinților privind drepturile și îndatoririle lor, influența
comportamentului lor asupra copilului;
2. informarea părinților prin publicații, radio și televiziune privind problemele specifice;
3. formarea părinților prin cursuri destinate acestora, consultații la sediu, telefonic, prin
publicații, pe probleme de interes, medicale, juridice, psihologice etc.;
4. reprezentarea părinților, aceștia fiind obligați să apere interesele celor pe care îi
reprezintă, să raporteze periodic acestora problemele dezbătute în consiliul de participare
școlară (http://www.asociatia-profesorilor.ro/relatia-scoala-comunitate.html)
Conturarea importanței acestui parteneriat s-a realizat abia la jumătatea secolului
XX: “dacă între familie și școală, ca instituții, au existat întotdeauna raporturi sociale,
interacțiunile individuale între părinți și cadrele didactice au dobândit importanță abia
începând din anii ’60.” (Henroit-van Zanten, 1988, p. 185, apud Bonchiș, 2011, p. 124)
Astăzi, “acest parteneriat este focalizat pe asigurarea calității învățării și formării
copilului, sub influența metodelor de instruire și educare, promovate de cele două instituții,
în vederea unui progres real”. (Bonchiș, Elena, 2011, p.125). Principiul conform căruia
oamenii pot fi puternic influențați și transformați de și prin educație, adaptarea curriculei la
societatea cunoașterii, la schimbare, la postmodernitate, impune modele noi de abordare,
care să formeze viitorul om flexibil, deschis, pragmatic, capabil să aplice, dezvoltat din punct
de vedere social și emoțional. În acord cu aceste direcții se orientează și parteneriatul cu
familia.
Cercetările evidențiază existența următoarelor categorii de relații școală-familie:
relații de tipul “navigația fără efort”, “construirea podului” sau “terenuri accidentate”. (Darter-
Lagos, 2003, apud Bonchiș, Elena, 2011, p.125)
Sintetizând, putem spune că rolul familiei actuale, privită separat, dar și în contextul
parteneriatului cu școala constă în:
• asigurarea unui climat sigur, propice dezvoltării fizice și emoționale a copilului;
• oferirea unei baze disciplinare (“cei 7 ani de-acasă”);
• asigurarea unei baze de valori solide, pe baza cărora să poată opera și școala;
• extrapolarea în mediul familial a cunoștințelor dobândite la școală;
• crearea unei continuități între cunoștințele acumulate la școală și prin acțiunile întreprinse
cu copiii la nivelul comunității;
• modelarea copiilor în spiritul toleranței, a acceptării diferențelor.
Totodată, rolul școlii în societatea secolului XXI se concretizează în:
• oferirea unui cadru stabil, nediscriminatoriu, nonabuziv de învățare;
• asigurarea unei bune pregătiri prin personal format, specializat;
• stabilirea continuității dintre cunoștințe și aplicarea lor (rolul școlii fiind acela de a pregăti
elevii pentru a se adapta mai bine realității, nu numai unei realități abstracte);
• surprinderea problemelor/dificultăților de învățare/adaptare ale elevilor și acordare de
sprijin în soluționarea lor. (http://www.psyvolution.ro/342-legatura-scoala-%E2%80%93-
familie-%E2%80%93-comunitate-factor-hotarator-in-asigurarea-reusitei-scolare).
În aceste condiții, nu trebuie să uităm nicio clipă că “Dezvoltarea sistemului școlar
multiplică modelele oferite copilului, constituindu- se în repere pentru familie, și nu în motive
de demisie parentală din rolurile educative.” (Bonchiș, 2011, p. 130).
Înfăptuirea unui parteneriat valoros, consistent și de durată poate să se concretizeze
doar luând în considerare aportul real al celor doi factori fundamentali implicați în educația
copilului - școala și familia. Abordarea lor separată sau singulară va duce la interpretări
incomplete sau eronate. Influenței acestor doi factori i se adaugă aportul altor factori
declanșatori și de mediere - comunitatea, mediul natural, geografic etc.
37
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
Bibliografie:
1. Bonchiș, Elena, Familia și rolul ei în educarea copilului, Editura Polirom, București, 2011
2. Bunescu, G, Alecu, G, Badea, D, Educația părinților, Strategii și programe, Editura
Didactică și Pedagogică, București, 1997
WEBGRAFIE:
1. http://www.1educat.ro/resurse/ise/educatia_parintilor.html
2.http://www.psyvolution.ro/342-legatura-scoala-%E2%80%93-familie-%E2%80%93-
comunitate-factor-hotarator-in-asigurarea-reusitei-scolare
38
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
39
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
cum ar fi:
Care este raţiunea pentru care existăm?
Cine sunt clienţii noştri?
Ce vor consumatorii de la instituţia noastră de învăţământ?
Care sunt resursele de care dispunem pentru a înfăptui aceste lucruri?
Ce vrem să facă în viitor instituţia noastră de învăţământ?
Care dorinţe ale consumatorilor noştri vor fi satisfăcute în viitor?
Planificăm sau oferim să oferim servicii şi programe educaţionale care nu întâlnesc
şi satisfac dorinţele şi nevoile clienţilor?
Definirea şi formularea cât mai adecvată a misiunii instituţiei presupune identificarea
răspunsurilor la întrebări importante, printre care:
- În ce activitate suntem implicaţi? Misiunea unei şcoli nu este predarea anumite materii
şi discipline ci construirea şi dezvoltarea viitorului elevilor şi al societăţii.
- Care sunt clienţii noştri? Clienţii unei instituţii de învăţământ nu sunt doar elevii care
urmează cursurile acesteia. Astfel, pe lângă elevi, de serviciile educaţionale beneficiază
firmele şi organizaţiile care au nevoie de forţa de muncă calificată, şi societatea în general.
- Ce e valoros pentru clienţii noştri? În stabilirea unor programe educaţionale adecvate
e necesar să se determine nevoile şi dorinţele elevilor actuali, ale elevilor potenţiali, ale
părinţilor, dar şi ale companiilor şi societăţii.
- Care e motivul pentru care suntem implicaţi în această activitate? Şcolile există pentru
a-i educa pe elevi sau pentru a-i pregăti pentru o profesie. Procesul de învăţământ derulat într-
o instituţie de învăţământ este principalul motiv al a existenţei acesteia.
- Care ar trebui să fie finalitatea practică a şcolii noastre? Şcoala nu este un simplu
furnizor de cunoştinţe. Elevii trebuie învăţaţi să „rezolve probleme”. Serviciile de cercetare
şi consultanţă, o implicare şi o ancorare puternică a mediului educaţional şi ştiinţific în mediul
social-economic sunt caracteristicile unei şcoli legate de nevoile practice ale consumatorilor.
Promovarea se referă la acele declaraţii oficiale sau neoficiale transmise de instituţia
de învăţământ. Prin activitatea promoţională desfăşurată, instituţia de învăţământ obţine o
identitate vizuală de piaţă. Ea trebuie să-şi informeze clienţii cu privire la ansamblul
activităţilor pe care le desfăşoară şi oferta de servicii pe care le asigură. În structura
activităţilor promoţionale, un loc semnificativ îl ocupă publicitatea prin tipărituri, dar şi
publicitatea gratuită (mai ales cea exprimată pe cale orală) sau relaţiile publice. Deosebit de
frecvent sunt utilizate o serie de acţiuni destinate cultivării unei atitudini de mândrie tuturor
celor care au absolvit o anumită instituţie de învăţământ, prin constituirea de asociaţii ale
absolvenţilor, prin statornicirea obiceiului organizării revederii promoţiilor de absolvenţi,
emiterea de plachete jubiliare etc. Printre acţiunile specifice se remarcă şi organizarea unor
simpozioane, sesiuni de comunicări ştiinţifice, editarea de publicaţii ştiinţifice ş.a.
Cele mai utilizate forme de comunicare sunt relaţiile publice şi publicitatea. Indiferent
de forma folosită, realizarea unui sistem de comunicare presupune:
Identificarea publicului ţintă;
Clarificarea răspunsului căutat / dorit;
Decodificarea mesajului;
Alegerea mijlocului de comunicare;
Alegerea surselor / atributelor menite să asigure credibilitatea şi atractivitatea;
Obţinerea feedback-ului.
De obicei, strategia de comunicare utilizată de instituţiile de învăţământ se bazează pe
promovarea imaginii globale în mod permanent, ofensiv, nediferenţiat şi, pe cât posibil, cu
forţe proprii. Scopul relaţiilor publice este acela de a forma, menţine sau schimba atitudinea
publicului faţă de instituţia de învăţământ. Pentru a realiza această misiune, persoana sau
instituţia care se ocupă de relaţiile publice trebuie să fie capabilă nu numai să identifice
publicul ţintă, ci să şi să măsoare imaginile şi atitudinile care pot influenţa respectivul public.
40
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
41
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
Bibliografie:
Almos Vorszak, Marketingul serviciilor, Editura Alma Mater, Cluj Napoca, 2006
Marcel Pop, Cercetări de marketing, Editura Alma Mater, Cluj-Napoca, 2004
Philip Kotler, Fox, Karen, Strategic Marketing for Educational Institutions, Second Edition,
Prentice-Hall, Inc., New Jersey, 1995
42
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
Educaţia non-formală oferă un set de experienţe sociale necesare, utile pentru fiecare
copil, tânăr sau adult, complementarizând celelalte forme de educaţie prin valorificarea
timpului liber al elevilor, din punct de vedere educaţional. Oferă oportunităţi pentru
valorificarea experienţelor de viaţă ale elevilor, prin cadrul mai flexibil şi mai deschis şi prin
diversificarea mediilor de învăţare cotidiene. De asemenea educația non –formală răspunde
intereselor elevilor prin modalități deosebit de flexibile.
În acest context se înscrie proiectul național „Universul Freinet” finalizat printr-un
concurs interdisciplinar în Școala de vacanță Freinet și inclus de la prima ediție în calendarul
activităților extrașcolare a MEN. Parteneriatul dintre Palatul Copiilor Timișoara, Palatul
Copiilor Buzău și ARSM C. Freinet s-a dovedit a fi de bun augur în organizarea și
implementarea acestui proiect. Dialogul, cooperarea, comunicarea și nu în ultimul rând
creativitatea au caracterizat implementarea acestui proiect național antrenând peste 650 de
elevi și cadre didactice din diferite județe ale tării.
Într-o societate în care transformările se succed cu rapiditate, se impune crearea unui
mediu propice exprimării libere, responsabilizării viitorilor cetăţeni. Pedagogia Freinet –
pedagogie a muncii motivate, a cooperării şi comunicării, oferă copiilor și elevilor
posibilitatea de a se dezvolta în conformitate cu propriile lor trăiri şi emoţii interioare. Copilul
și tânărul își construiește astfel personalitatea cu ajutorul adulților, învățând să învețe să
știe, să facă, să acționeze, să simtă și să trăiască într-o societate democratică.
Scopul general al proiectului, ajuns anul acesta la cea de-a IX-a ediție, este
stimularea potenţialului creator al copiilor și elevilor prin tehnici Freinet. Obiectivele sunt
stabilite în funcție de tematica aleasă. Înscriindu-se în seria anilor europeni: 2010 - Anul
european al luptei împotriva sărăciei şi excluziunii sociale, 2011 – Anul european al
voluntariatului, 2012 – Anul european al îmbătrânirii active şi al solidarităţii între generaţii şi
2013-Anul european al cetăţenilor, 2014 - Anul european al luptei împotriva risipei
alimentelor, anul 2015 – Anul Luminii, anul 2016-Anul european al dezvoltării durabile şi
turismului, anul 2017- Anul patrimonului cultural. Tematica a asigurat succesul celor 8
ediții încheiate ale proiectului și a demonstrat că abordarea unor teme de interes european
și mondial contribuie la dezvoltarea spiritului civic și ancorarea activităților în realitate.
Astfel echipa de proiect propune o temă generală care se discută în întâlnirea
pregătitoare în care se stabilește calendarul proiectului și modalitățile de realizare a
acestuia. Tehnicile Freinet sunt la baza organizării activităților: ancheta documentară, textul
liber, creație manuală, exprimare plastică, corporală, dramatică și muzicală. Nu lipsesc nici
ieșirile școlare, acțiunile de voluntariat, acțiunile sportive, expozițiile și spectacolele. Jurnalul
electronic realizat de grupele, clasele participante la proiect este mărturia vie a activităților
realizate în proiect. Toate aceste activități extrașcolare se desfășoară pe durata unui an
școlar, de regulă din luna noiembrie până în luna iunie când are loc evaluarea finală în
vederea participării la concursul interdiscipinar Universul Freinet.
Concursul interdisciplinar „Universul Freinet” a demonstrat valenţele educative ale
pedagogiei Freinet favorizând exprimarea liberă, stimulând creativitatea şi implicarea
responsabilă în cadrul vieţii colective a tuturor participanţilor elevi şi cadre didactice.
Evaluarea realizată de elevi şi adulţi a scos în evidenţă satisfacţia generală şi oportunitatea
unui asemenea gen de activitate. Cadrul generos al Școlii de vacanță permite participanților
dezvoltarea competenţelor pentru viaţă şi pregătirea tinerilor pentru a deveni cetăţeni activi;
pe lângă informaţiile şi competenţele specifice anumitor domenii de activitate în care se
încadrează tematica proiectului, elevii îşi dezvoltă şi capacităţi organizatorice, capacităţi de
43
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
44
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
Societatea prezentului, dar mai ales a viitorului este deschisă către noi orizonturi.
Această societate, şi mai ales generaţia tânără, nu mai are răbdarea necesară obţinerii unor
informaţii de la predecesorii săi ci, mai degrabă, caută să afle singuri noi culturi, să
cerceteze şi să dezvăluie adevăruri de mult apuse.
Tinerii de astăzi privesc cu ochii larg deschişi lumea, învaţă să aprecieze adevăratele
valori, să accepte diferenţele, să respecte tradiţiile, cultura şi istoria celor de lângă ei.
Generaţiile actuale se circumscriu unui timp al informaţiei şi al complexităţii. De
aceea, investiţia în inteligenţă, creativitatea şi capacitatea de inovare a indivizilor, a
grupurilor va fi extrem de importantă în viitor.
Şcoala are un rol deosebit de important în construirea acestei societăţi, fiind
conştientă de schimbările ce au loc şi participând activ la creearea unei astfel de societăţi.
Aştepările societăţii actuale de la şcoală sunt complexe, dorindu-se ca aceasta să
transmită tinerelor generaţii valorile fundamentale ale societăţii: toleranţa, solidaritatea,
egalitatea, posibilitatea de a te exprima liber, respectarea drepturilor omului.
Rolul profesorului s-a schimbat în totalitate, de la acesta aşteptându-se să devină
specialist al disciplinei predate, să stăpânească tehnicile şi instrumentele de predare,
modalitatea de transmitere a cunoştinţelor, dirijarea spre noi orizonturi a unei clase de elevi.
Dezvoltarea unor proiecte şi a unor parteneriate cu diferite structuri sociale conduce
la un progres al cunoaşterii şi la stabilirea unor raporturi de prietenie.
Promovarea unor proiecte care au în vedere prevenire abandonului şcolar şi
stabilirea unor relaţii de prietenie între diferite popoare, etnii sau culturi conduc la eliminarea
frontierelor construite de vreme între generaţii, schimbarea ideilor şi a mentalităţilor.
Proiectele cu diferite organizaţii guvernamentale, cu agenţii economici, cu instituţii ale
statului, dar şi cu asociaţiile de părinţi cu scopul atragerii acestora în viaţa şcolii, permit
tinerelor generaţii explorarea acestor domenii, stabilirea de legături ce le permit ascensiunea
în ierarhia socială.
În aceste circumstanţe şcoala nu mai poate rămâne un simplu centru ce oferă
informaţii şi educaţia necesară, ci, dimpotrivă, trebuie să devină centru ce oferă o educaţie
continuă, un centru care să atragă noi actori sociali.
Diferenţele etnice împământenite în mintea vechilor generaţii sunt înlocuite treptat,
treptat de acceptare, de toleranţă şi de explorare a istoriei şi a culturii acestor etnii.
Învățământul incluziv în România este încă la început, dar experiențele europene
demostrează că o implicare activă și un interes deosebit pentru integrarea elevilor sau
persoanelor cu deficențe în învățământul de masă este doar o chestiune de timp, dar care
poate conduce la un real progres.
Educația incluzivă constă în acceptarea în învățământul de masă a tuturor
persoanelor care necesită o educație specială, indiferent de aparteneța etnică, social sau
cultural, de religie sau de handicap. Învăţământul incluziv presupune ca tinerii şi copiii cu
dizabilităţi şi ceilalţi fără probleme să înveţe împreună în instituţiile de învăţământ având
sprijinul corespunzător, mai ales din partea cadrelor didactice implicate în acest proces.
„Incluziunea” se referă la faptul cã oricine, indiferent de deficienţa sa sau de
dificultăţile pe care le întâmpină în învãţare, trebuie tratat ca un membru al societăţii, iar
diversele servicii speciale de care are nevoie, trebuie furnizate în cadrul serviciilor sociale,
educaţionale, medicale si celelalte servicii puse la dispoziţia tuturor membrilor societăţii.
Astfel, incluziunea si educaţia incluzivă pun accentul pe necesitatea ca sistemul educaţional
si şcolile/grădiniţele să se schimbe si să se adapteze continuu pentru a răspunde diversităţii
45
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
46
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
47
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
1785-1866
Şcoala romano-catolică confesională elementară poporală cu limba de predare germană
Römisch katholische konfessionelle Elementar-Volksschule mit deutscher
Unterrichtsspracher
1866-1911
Şcoala rom.cat.confesională elementară poporală cu limba de predare maghiar-germană
Röm. hath. konfessionelle Elementar-Volksschule mit ungarisch-deutscher
Unterrichtsspracher
1911-1918/1919
Şcoala Regală Maghiară de Stat Elementară poporală cu limba de predare maghiară
Maghyar Királyi állami clomi népiskola magyar tamitási nyelevel
Königh. Ungarische staats-elementar Volksschule mit ungarischer Unterrichtssprache
1919-1940: Şcoala primară de stat cu limba de predare română-germană
1940-1944: Deutsche Volksschule, Şcoala Populară Germană
1945: Școala Primară de Stat Nițchidorf
1945-1959: Școala Elementară de 7 ani Nițchidorf, Școala de 7 ani mixtă
1959: Școala Generală de 7 ani Nițchidorf
1962: Școala Generală de 8 ani Nițchidorf
1962-1989: Școala Generală Nițchidorf
1990-2012: Școala cu clasele I-VIII Nițchidorf
2012 -2015: Școala Gimnazială Nițchidorf
48
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
Programul manifestării
3 august 2015
4 august 2015
Locul de desfășurare: Biserica romano-catolică din Nițchidorf
49
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
Bibliografie:
50
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
Manuscrise
Baltazar, Seidl, Monografia Școlii din Niţchidorf (manuscris),1978.
Schmadl, Gheorghe, Monografia comunei Nițchidorf – Timiș (manuscris),
1971.
Site-uri
Arhivele Naționale ale României, Primăria comunei Niţchidorf, Fond nr. 709
Inventar nr. 1704, 1788-1950.
http://www.arhivelenationale.ro/images/custom/image/serban/inventare%20sj
an/timis/Primaria%20comunei%20Nitchidorf_1788-1950.pdf. Accesat în 23
mai 2015.
http://www.dvhh.org/banat_villages/Timis/nitzkydorf/nitzkydorf_history.htm.
Accesat la 24 aprilie 2015.
http://primarianitchidorf.ro. Accesat în 15 mai 2015.
www.nitzkydorf.de. Accesat în 26 mai 2015.
51
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
”Şcoala nu poate avea decât două scopuri. Primul e să dăm copilului cunoştinţele
generale de care, bineînţeles, va avea nevoie să se servească: aceasta este instrucţia.
Cealaltă e să pregătim copilul de azi pentru omul de mâine, şi aceasta este educaţia.”
– Gaston Berger
Şcoala este una dintre instituţiile esenţiale ale societăţii ale cărei rezultate
influenţează atât evoluţia beneficiarilor ei direcţi, cât şi pe cea a comunităţilorbeneficiarii
indirecţi
Pe fondul schimbărilor pe care le traversează societatea românească, în încercarea
de căutare şi cristalizare a identităţii, şcoala are un rol primordial în refacerea identităţii
sociale şi valorizarea potenţialului uman, în concordanţă cu direcţiile europene prioritare de
acţiune în domeniul educaţiei: identificarea factorilor implicaţi în domeniul educaţional şi
stabilirea rolului şi a responsabilităţilor fiecărui factor; susţinerea parteneriatelor cu toţi
factorii sociali interesaţi de dezvoltarea educaţiei; stabilirea setului de valori care să
orienteze evoluţia societăţii şi a educaţiei sale.
Parteneriatele dintre școli, familii și comunitate pot ajuta profesorii în munca lor.
Perfecţionarea abilităţilor şcolare ale elevilor, îmbunătăţirea programelor de studiu și
climatului şcolar, îmbunătăţirea abilităţilor educaţionale ale părinţilor, dezvoltarea abilităţilor
de lideri ale părinţilor, conectarea familiilor cu membrii şcolii și ai comunităţii, stimularea
serviciului comunității în folosul şcolilor, oferirea unor servicii şi suport familiilor şi crearea
un mediu mai sigur în şcoli – sunt exemple grăitoare pentru susținerea ideii de într-ajutorare
reciprocă. (Rădulescu E.)
Şcoala este o instituţie care oferă servicii educaţionale, transmite cunoştinţe,
dezvoltă abilităţi, formează competenţe, norme, valori recunoscute şi acceptate social. Ea
funcţionează într-o comunitate alcătuită din mai mulţi factori de educaţie, care au la rândul
lor o ofertă educaţională: familia, autorităţile, organizaţiile guvernamentale şi
neguvernamentale, poliţie, biserică etc.
Comunitatea este definită în Dicţionarul Explicativ al limbii române ca un grup de
oameni cu interese, credinţe sau norme de viaţă comune, totalitatea locuitorilor unei
localităţi, ai unei ţări, totalitatea celor care trăiesc în acelaşi loc şi au aceleaşi obiceiuri,
aceleaşi norme de viaţă etc.
Principalii parteneri ai şcolii sunt:
părinţii şi susţinătorii legali ai elevilor;
autorităţile locale;
organizaţii guvernamentale cu caracter central sau local;
agenţii economici locali;
sindicatele;
organizaţii nonguvernamentale.
52
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
În România putem vorbi despre câteva tipuri de comunităţi: comunităţi locale în mediul
rural - indivizii stabilesc relaţii interpersonale frecvente, se cunosc, îşi sancţionează abaterile
de la normele comunităţii; comunităţi locale în mediul urban din oraşele mici- spiritul
comunitar este prezent, majoritatea oamenilor se cunosc, controlul comportamentelor
funcţionează, dar nu este aşa de sever ca în mediul rural; comunităţile din marile oraşe - nu
putem vorbi de comunităţi locale, există comunităţi diverse( comunităţi academice,
comunităţi ale persoanelor cu o anumită orientare socială etc.),normele sociale sunt
complexe, iar valorile tradiţionale încep să se piardă.
Parteneriatul Şcoală-Comunitate
Din punct de vedere juridic, parteneriatul se defineşte ca o înţelegere legală în care
partenerii definesc împreună scopul general al parteneriatului şi presupune colaborarea
strânsă şi combinarea avantajelor specifice pentru ambii parteneneri.
Din punctul de vedere al beneficiilor pe care le aduce, parteneriatul poate fi definit ca
o modalitate eficientă în realizarea reformei managementului, prin schimbarea modului în
care sunt abordate problemele publice, astfel încât soluţionarea lor să devină fezabilă prin
parteneriat.
Parteneriatul poate fi o soluţie pentru alocarea şi folosirea resurselor locale, la nivel
comunitar, pentru atragerea altor resurse, în vederea rezolvării problemelor comunităţii.
Ideea de parteneriat între şcoală şi comunitate trebuie să se bazeze pe principiul
complementarităţii serviciilor oferite de către organizaţiile care activează în comunitate.
Construirea parteneriatului este un proces deliberat ce implică adoptarea unui
management bazat pe colaborare, comunicare şi acceptarea diversităţii, responsabilizarea
partenerilor şi implicarea reciprocă.
Principiile care stau la baza parteneriatului Şcoală - Comunitate sunt stipulate în
Legea Educaţiei Naţionale (art. 3).
Necesitatea parteneriatului Şcoală-Comunitate
Ideea de a folosi şcoala în beneficiul comunităţii a apărut în anii 90 în SUA, când s-a
cristalizat convingerea că şcolile pot servi comunităţilor, prin furnizarea de servicii după orele
de curs: culturale, sportive, recreative, de socializare, de pregătire a forţei de muncă etc.
După anii 90, în Europa şcolile şi-au diversificat activităţile oferite comunităţii, derulând:
cursuri IT, concerte, conferinţe, cluburi pentru pensionari etc.
În contextul în care resursele acordate educaţiei nu sunt suficiente, parteneriatul
şcoală-comunitate poate fi o modalitate prin care se realizează o mai bună gestionare a
resurselor locale, de atragere a resurselor către şcoală şi de valorificare a resurselor şcolii
în beneficiul comunităţii. Şcolile sunt organizaţii puternic ancorate în comunitate, care prin
statutul lor, prin competenţele resurselor umane implicate în sistemul educaţional pot deveni
promotorul parteneriatului comunitar.
În relaţia de parteneriat pot interveni şi blocaje, datorate: raportării la valori diferite;
lipsei unei politici a şcolii în ceea ce priveşte relaţia cu comunitatea; lipsei educaţiei civice;
neidentificării avantajelor şi a finalităţilor; rezistenţei cadrelor didactice la colaborarea cu
agenţii comunitari, în condţiile efectuării unor activităţi neremunerate.
În consecinţă, se impune adaptarea şcolii la nevoile comunităţii, prin: adoptarea unui
management participativ, care să implice şcoala în proiectele comunităţii şi să
conştientizeze agenţii comunitari asupra rolului pe care îl au în educaţia viitorilor cetăţeni;
schimbarea mentalităţii angajaţilor şcolii; adaptarea curriculară la nevoile comunităţii locale;
îmbunătăţirea ofertei de activităţi extracurriculare; implicarea reprezentanţilor comunităţii în
procesul de dezvoltare instituţională a şcolii; includerea în obiectivele şcolii a dezvoltării
spiritului comunitar.
Parteneriatul şcoală-familie poate lua forma unor servicii dezvoltate de către şcoală
şi de care familiile elevilor să beneficieze. Acestea pot fi organizate exclusiv de către şcoală
sau în parteneriat cu alte organizaţii/instituţii. Aceste servicii pot fi: centre de consiliere,
53
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
Bibliografie:
54
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
Părinţii sunt cei care dau viaţă, iar învăţătorul este cel care dăruieşte lumina fiecărui
copil, călăuzindu-i paşii spre a deveni OM. Învăţătorul formează copilul, încercând şi, în cele
mai multe cazuri reuşind, modelarea unor fiinţe care au calităţile morale cele mai înalte.
Resursele umane care acţionează în cadrul procesului instructiv – educativ sunt
cadrele didactice şi elevii, la care se adaugă participarea părinţilor şi a membrilor
comunităţii, reuniţi în acelaşi efort comun. Se instituie astfel o situaţie complexă de
interacţiune pedagogică. Şcoala trebuie să îşi modifice concepţia despre propria ei activitate
educativă şi să-l pregătească pe elev spre a avea o concepţie adevărată faţă de
autoeducaţie şi autoînvăţare. Elevul trebuie să înveţe cum să înveţe şi să devină, într-o lume
aflată în continuă schimbare.
Familia joacă primul rol, unul crucial în iniţierea procesului de educaţie permanentă,
care se continuă pe tot parcursul vieţii. Învăţământul românesc capătă noi valenţe, iar rolul
părinţilor şi al comunităţii creşte în condiţiile impuse de reformele cu deschidere europeană.
Se impune colaborarea între cadrele didactice de diferite specialităţi, totodată, dezvoltarea
unui parteneriat eficace între şcoală şi comunitatea locală, cu scopul dezvoltării unei educaţii
care are la bază cunoaşterea şi adevărul, creşterea încrederii membrilor societăţii în forţa
educativă a şcolii.
Familia a fost considerată dintotdeauna o importantă instituţie socială pentru
multiplele funcţii pe care le îndeplineşte. Rolul ei în formarea copilului pentru viaţă este
hotărâtor. Şcoala îi asigură copilului pregătirea pentru activitatea profesională, dar fiecare
individ evoluează pe baza moştenirii ereditare, iar caracterul şi condiţia generală poartă
amprenta climatului familial. Colaborarea părinţilor cu şcoala, în procesul formării copilului
în toate planurile sale, presupune cunoaşterea reciprocă şi punerea de acord în orice
demers pedagogic, iar rezultatul urmărit trebuie să fie ca fiecare copil să se simtă iubit şi
ocrotit.
Este importantă dezvoltarea parteneriatelor cu părinţii, prin care aceştia au
posibilitatea să-şi cunoască mai bine copiii, modul lor de manifestare în viaţa de grup, pot
înţelege mai bine rolul lor educativ şi îşi însuşesc procedee educative pe care să le aplice
în educaţia copiilor lor. Prin intermediul acestor parteneriate se stabilesc relaţii mai apropiate
şi mai deschise între cadre didactice şi părinţi, iar părinţii la rândul lor, cunoscându-se mai
bine între ei, pot colabora mai uşor în luarea unor decizii importante pentru şcoală.
Relaţia părinte – şcoală trebuie să se bazeze pe încredere, pe cunoaştere şi preţuire
reciprocă, pe respect şi dorinţa de comunicare.
Relaţia dintre familie şi şcoală trebuie să fie o prioritate pe lista parteneriatelor
educaţionale. Dacă familia va fi implicată de la început în programul educativ, ea va percepe
corect importanţa şi beneficiile colaborării cu şcoala, iar implicarea sa în activitatea şcolii va
fi conştientă, interesată şi reciproc avantajoasă. Parteneriatul educativ trebuie iniţiat de
instituţia şcolară care are autoritatea socială şi legală de a se ocupa de educarea copiilor,
având şi calitatea de a aprecia care sunt nevoile, dar şi posibilităţile copilului, raportate la
cerinţele societăţii. Scopul acestui tip de parteneriat constă în dobândirea de către părinţi a
unor abilităţi de cunoaştere a copiilor, în vederea eficientizării relaţiei familie – şcoală –
comunitate. Cadrele didactice implicate urmăresc să informeze părinţii despre drepturile
copilului şi consecinţele nerespectării lor, să identifice cauzele care au generat la copii
eventuale efecte nedorite în plan comportamental, să valorifice experienţa pozitivă
dobândită de părinţi în relaţiile cu copiii lor, să creeze oportunităţi ca părinţii să se
55
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
56
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
Bibliografie:
∙ Băran – Pescaru, A., Parteneriat în educaţie Familie – şcoală – comunitate, Editura
Aramis Print, Bucureşti, 2004
∙ Bunescu, Ghe., Şcoala şi valorile morale, Editura Didactică şi Pedagpgică R.A.,
Bucureşti, 1998
∙ Iosifescu, Ş., Management educaţional pentru instituţiile de învăţământ, Bucureşti:
ISE-MEC, 2001
∙ Sincan E., Alexandru, Ghe., Şcoala şi familia, Editura Gh-Cartu Alexandru, Craiova,
1993.
57
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
“Într-un parteneriat adevărat, nevoile partenerului sunt tot atât de importante ca ale tale
însuţi. Cu nimic mai importante, cu nimic mai puţin importante. Exact la fel de importante.”
Paul Ferrini
58
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
59
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
momente ale vieţii şi se încheie odată cu ea. Fiecare copil este unic, iar educaţia trebuie să
ţină cont de particularităţile individuale ale fiecărui copil. Rolul educatoarei este extrem de
mare în acest sens. Educatoarea este persoana care trebuie să ofere ocazii de dezvoltare
fiecărui copil în parte, pentru că grădiniţa este locul unde are loc procesul de dezvoltare a
personalităţii ca parte componentă a educaţiei timpurii. Dinamica schimbărilor prin care
trece societatea, rapiditatea informațiilor care trebuie implementate din mers in sistemul
educațional ne-au determinat să găsim căi care să asigure o mai mare adaptare la realitățile
sociale.
Bibliografie:
1. Adina Glava, Maria Pocol, Lolica-Lenuţa Tătaru, „Educaţia timpurie- ghid metodic
pentru aplicarea curriculumului preşcolar” Ed.Paralela 45, Bucureşti, 2009
2. Livingstone, Tessa, „Copilul vremurilor noastre- învăţarea timpurie”, Editura DPH,
Bucureşti, 2009
60
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
Una dintre cele mai importante condiţii ale creşterii eficienţei activităţii educative
desfăşurate cu elevii o constituie asigurarea unei depline unităţi de acţiune a tuturor
factorilor educativi: şcoală, familie, comunitate. Dacă este adevărat că şcoala este factorul
de care depinde în mod covârşitor devenirea personalităţii umane, tot atât de adevărat este
că educaţia coerentă nu poate face abstracţie de rosturile familiei în această comuniune.
Şcoala şi familia sunt două instituţii care au nevoie una de alta. Şcoala şi familia trebuie să
găsească făgaşul colaborării autentice bazată pe încredere şi respect reciproc, pe iubirea
faţă de copil, să facă loc unei relaţii deschise, permeabile, favorizante schimbului şi
comunicării de idei. Părinţilor le revine rolul esenţial în creşterea copiilor, asigurându-le
acestora nu numai existenţa materială, cât şi un climat familial, afectiv şi moral. Sunt situaţii
în care familia consideră că este suficient să se ocupe doar de satisfacerea nevoilor primare
(hrană, îmbrăcăminte, locuinţă, cheltuieli zilnice etc), ignorând importanţa unei comunicări
afective, nestimulând dezvoltarea sentimentului de apartenenţă. Acasă trebuie să creeze
un mediu de încredere, echilibrat, în care copilul să se manifeste neîngrădit iar în relaţia cu
şcoala pot colabora cu alţi membrii ai comunităţii şcolare pentru a crea un climat care sprijină
învăţarea, atât în şcoală cât şi în afara ei. Este necesar ca părinţii să îşi schimbe optica pe
care o au asupra întâlnirilor din mediul şcolar, aceastea putând deveni un sprijin real în
îmbunătăţirea relaţiei dintre părinte şi copil, părinte şi cadru didactic. Cercetările arată că „în
programele în care părinţii sunt implicaţi elevii au performanţe mai mari la şcoală decât
aceleaşi programe, dar în care părinţii nu sunt implicaţi”
Gradul de implicare al părinţilor în viaţa şcolară a copiilor lor influenţează şi
rezultatele acestora, în sens pozitiv: cu cât părinţii colaborează mai bine cu şcoala, cu atât
notele copiilor sunt mai mari. Educaţia nu este un proces de care este responsabilă în mod
exclusiv şcoala, dar nici părinţii; este un proces al cărui succes depinde de colaborarea
dintre cele două părţi implicate. Reacţia scolii, ca instituţie de educaţie, formare si orientare,
la mobilitatea socialăși economică, trebuie să fie de adaptare a conţinutului, structurii și
funcţiilor sale, de creare de premise favorabile pentru elevi care să le permită integrarea
socială rapidă, flexibilitatea, iniţiativa și rezolvarea de probleme, diminuarea imprevizibilului.
Şcoala trebuie să facă tot ce-i stă în putinţă pentru valorizarea maximă a fiecărui individ prin
mai raţionala stimulare intelectuală a elevilor, a aptitudinilor, a atitudinilor și a trăsăturilor lor
de personalitate. Avem în vedere că şcolile de toate gradele sunt organizaţii responsabile
pentru educaţia formală a copiilor și adolescenţilor. Şcolile care duc la bun sfârşit mult mai
eficient această responsabilitate se consideră pe ele însele și elevii lor ca parte a sistemului
social ce include familiile și comunităţile. Când şcolile, familiile și comunităţile lucrează
împreună ca parteneri, beneficiari sunt elevii. Colaborarea dintre şcoală şi familie presupune
nu numai o informare reciprocă cu privire la tot ceea ce ţine de orientarea copilului ci şi
pregătirea părinţilor pentru toate problemele ce le comportă această acţiune. În ceea ce
priveşte relaţia şcoală-familie se impun deschideri oferite părinţilor privind aspectele şcolare,
psihopedagogice, pe lângă aspectele medicale, juridice etc.
O bună colaborare între familie și scoală se poate realiza prin parteneriate. Motivul
principal pentru crearea unor astfel de parteneriate este dorinţa de a ajuta elevii să aibă
succes la şcoală și, mai târziu, în viață. Atunci când părinţii, elevii și ceilalţi membri ai
comunității se consideră unii pe alţii parteneri în educaţie, se creează în jurul elevilor o
comunitate de suport care începe să funcţioneze. Parteneriatele trebuie văzute ca o
componentă esenţială în organizarea școlii şi a clasei de elevi. Ele nu mai sunt de mult
61
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
considerate doar o simplă activitate cu caracter opţional sau o problemă de natura relaţiilor
publice. Parteneriatele dintre școli, familii și comunitate pot ajuta profesorii în munca lor;
perfecţionează abilităţile şcolare ale elevilor; îmbunătăţeşte programele de studiu și climatul
şcolar şi abilităţile educaţionale ale părinţilor; dezvoltă abilităţile de lideri ale părinţilor;
conectează familiile cu membrii şcolii și ai comunităţii; stimulează serviciul comunității în
folosul şcolilor; oferă servicii şi suport familiilor şi asigura un mediu mai sigur în şcoli.
Familia, în orice societate, joacă rolul cel mai important în formarea și socializarea
copilului deoarece ea reprezintă cadrul fundamental în interiorul căruia sunt satisfăcute
nevoile sale psihologice și sociale și împlinite etapele întregului său ciclu de creștere și
dezvoltare fiind astfel primul său intermediar în relațiile cu societatea și, de asemenea,
constituie matricea care îi imprimă primele și cele mai importante trăsături caracteriale și
morale. Privită ca nucleu social, familia este prima care influențează dezvoltarea copilului
deoarece își pune amprenta pe întreaga sa personalitate iar trăinicia edificiului depinde de
calitatea temeliei. În altă ordine de idei, rolul familiei este acela de a pregăti copilul pentru
viață oferindu-i cel mai potrivit cadru în care să își formeze principalele deprinderi, pentru
transmiterea principalelor cunoștințe asupra realității și pentru formarea primelor principii de
viață.
Când şcolile şi familiile lucrează împreuna ca parteneri, beneficiari sunt elevii.
Colaborarea dintre şcoală şi familie presupune nu numai o informare reciprocă cu privire la
tot ceea ce ţine de orientarea copilului ci şi înarmarea părinţilor cu toate problemele pe care
le comportă această acţiune. În ceea ce priveşte relaţia şcoală-familie se impun deschideri
oferite părinţilor privind aspectele şcolare, psihopedagogice, pe lângă aspectele medicale,
juridice etc. O bună colaborare între familie și scoală se poare realiza prin parteneriate.
Motivul principal pentru crearea unor astfel de parteneriate este dorinţa de a ajuta elevii să
aibă succes la şcoală și, mai târziu, în viață. Parteneriatele trebuie văzute ca o componentă
esenţială în organizarea școlii şi a clasei de elevi. Ele nu mai sunt de mult considerate doar
o simplă activitate cu caracter opţional sau o problemă de natura relaţiilor publice.
Şcoala are relaţii de parteneriat cu diverşi actori comunitari locali: familiile elevilor,
autorităţi, poliţie, unităţi sanitare, unităţi de asistenţă socială, biserică, agenţi economici,
organizaţii neguvernamentale. Parteneriatul şi colaborarea sunt diferenţiate. Cele mai
strânse relaţii se desfăşoară cu cei care sunt cei mai interesaţi de binele copiilor, cu familiile
acestora. Colaborarea cu ceilalţi agenţi comunitari: poliţie, biserică, autorităţi locale, unităţi
sanitare ţin pe de o parte de exercitarea obligaţiilor instituţionale ale acestor organizaţii şi
pe de altă parte de calitatea resurselor umane, de motivaţia celor implicaţi, de
conştientizarea rolului comunitar pe care îl au. Colaborările cu autorităţile, instituţiile,
organizaţiile locale de orice tip ţin de cele mai multe ori de manifestarea atribuţiilor legale
ale acestora, de rolurile tradiţionale percepute de către cei din comunitate. Manifestarea
parteneriatului este dependent de resursele umane implicate, de voinţa şi disponibilitatea
acestora de a se implica, de a găsi resurse care să răspundă nevoilor comunităţii. Motivaţiile
care stau la baza iniţierii parteneriatului sunt: rezolvarea unor probleme instituţionale,
administrative; rezolvarea unor probleme specifice beneficiarilor (elevi, părinţi, cadre
didactice), promovarea rolului educaţional al şcolii, satisfacţia celor implicaţi, „binele comun”
etc. Parteneriatul şcoală – comunitate locală se desfăşoară mai ales pe acele componente
care vizează copiii: educaţie, sănătate, siguranţă, instruire, petrecere a timpului liber,
administrarea spaţiului şcolar etc. Însă, parteneriatul şcoală-familie este cel mai important
deoarece părinţii sunt primii educatori (familia fiind prima şcoală a copiilor) şi parteneri ai
şcolii. Aceasta înseamnă că rolul părinţilor este acela de a împărţi acest rol cu învăţătorul,
iar mai târziu cu profesorii, apare nevoia de colaborare cu şcoala, chiar de implicare activă
în cadrul ei. Atunci când cele două medii educaţionale (şcoala şi familia) se completează şi
se susţin, ele pot asigura într-o mare măsură o bună integrare a copilului în activitatea
şcolară, dar şi în viaţa socială. Cercetările realizate arată că, indiferent de mediul economic
62
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
sau cultural al familiei, când părinţii sunt parteneri cu şcoala în educaţia copiilor lor, se
observă o îmbunatăţire a performanţelor elevilor.
Implicarea părinţilor în educaţia şcolară a copiilor este un element cheie în educaţia
propriilor copii. Ei îşi doresc tot ce e mai bun pentru copiii lor.
În concluzie, pentru a putea asigura educarea copiilor în cele mai bune condiţii şi,
implicit, succesul în viaţă, e nevoie ca toţi factorii implicaţi în procesul educaţional să
formeze o echipă în care fiecare ştie ce are de făcut şi îi acordă partenerului respectul şi
încrederea cuvenită.
Bibliografie:
63
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
64
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
Bibliografie:
1. Petrescu, Ion, Management, Ed. Holding Reporter, Bucuresti; 1991.
2. Cerchez, N ; Mateescu, E., Elemente de management școlar, Ed. Spiru Haret, Iași; 1994.
3. Jinga, Ioan, Managementul învățământului , Ed. Aldin, Bucuresti; 2001.
65
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
Școala este cea care asigură maxima comunicare între generaţii, familia şi
comunitatea au o deosebită valoare în formarea personalităţii copilului. Fiecare om vine pe
lume cu o anumită zestre nativă, apoi graţie climatului afectiv din familie, copilul cunoaşte
lumea din jur printr-un permanent dialog cu cei mari, învaţă şi poate să iubească, comunică,
se ghidează după anumite modele, imită diferite acţiuni până îşi formează propriile valori,
propriile principii despre lume, despre viaţă.
În relaţia şcoală - familie- comunitate trebuie să existe relaţii de respect, de acceptare
reciprocă, de simpatie şi admiraţie, nu de suspiciune, nedumerire sau iritare şi provocare.
Relaţiile dintre şcoală, elevi, familiile acestora şi comunitate trebuie să fie bazate pe contact
şi colaborare, pe transmitere de informaţii şi prezentare a unor stări de lucruri, de influenţe
pozitive asupra comportamentelor elevilor, pe trăiri afective şi emoţionale reciproce în
diferite forme de manifestare.
Pentru atingerea unui nivel de calitate ridicat în eficientizarea relaţiei şcoală - elev -
familie -comunitate, este necesar de abordat un stil empatic de comunicare între părţi ce
trebuie transpus în psihologia mentală a elevului astfel încât să se producă o apropiere între
părţi, păstrând însă o neutralitate necesară şi un echilibru constant şi permisiv.
Cooperarea activă a şcolii şi a învăţătorilor cu ceilalţi factori educaţionali – familia,
comunitatea locală, mass-media, biserica, organizaţii nonguvernamentale – trebuie să
conducă la realizarea unor parteneriate viabile, de natură să permită o abordare pozitivă a
problemelor diverse ale tinerilor elevi. Şcoala trebuie să găsească formele optime prin care
cei implicaţi în acest proces de educare să poată gestiona resursele umane, să aibă
cunoştinţe de psihologie şi pedagogie, să se poată adapta rapid la managementul
schimbărilor din societatea actuală. Totuşi, rolul important, cel puţin acum, îl are şcoala,
cadrele didactice, învăţătorul care, prin activităţile elaborate, pot dezvolta la elevi norme şi
conduite sociomorale, pot dezvolta abilităţi şi conduite morale şi civice, în contextul
european actual.
În acest sens, şcoala poate participa şi interacţiona dezinteresată cu familiile elevilor,
poate iniţia activităţi utile în şcoală sau în afara acesteia, sprijină actorii implicaţi pentru a se
cunoaşte pe sine şi pentru a înţelege normele moral - civice, poate îmbunătăţi calitatea vieţii
şi performanţele elevilor, poate forma abilităţi de gândire independentă şi critică etc. Familia
reprezintă elementul cheie în socializarea copilului cu ceilalţi copii din clasă fiind consultată
cu privire la activităţile educative (extracurriculare) şi cu privire la activităţile opţionale pe
care doresc să le desfăşoare copiii.
Există o zicală pe care şi noi am învăţat-o în şcoală: „Copiii sunt mândria părinţilor,
aşa cum şi părinţii sunt mândria copiilor”. De care trebuie să ţinem cu toţii cont.
Atmosfera caldă, de înţelegere în familie reconfortează şi creează climatul necesar
pentru munca intelectuală. Lipsa de înţelegere, exigenţa prea mare , dădăceala şi
severitatea au efecte dăunătoare asupra copilului, mai ales în perioada când materia de
studiat se aglomerează, în perioada tezelor, examenelor, când şi starea de oboseală se
instalează.
Datoria părinţilor este de a-i ajuta pe copii, făcându - i să înţeleagă cum pot şi cum
trebuie să înveţe, cum să-şi pregătească lecţiile, cum să-şi organizeze munca, timpul.
Sunt unii părinţi care din prea multă dragoste fac greşeli în educarea copiilor. Sunt
prea grijulii căutând să-i răsfeţe, să-i protejeze. Aceşti copii vor deveni fricoşi, lipsiţi de
iniţiativă, pretenţioşi, neascultători, greu adaptabili la regulile vieţii sociale.
Copiii ai căror părinţi sunt prea duri, prea severi, vor avea permanent o atitudine de
severitate, de duritate, vor fi lipsiţi de duioşie, de afecţiune, trăind permanent cu teama în
66
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
suflet. Aceste lucruri duc la apariţia unor tulburări ale dezvoltării psihice.
Alţi părinţi greşesc prin faptul că schimbă frecvent atitudinea faţă de copii, când sunt
prea severi, când prea îngăduitori.
Des apare o situaţie conflictuală între părinţi şi bunici. Aceştia vor avea întotdeauna
o atitudine mai îngăduitoare faţă de nepoţi. În astfel de cazuri, copiii vor fi nehotărâţi cu
privire la ce e bine şi ce e rău, având o comportare neechilibrată şi oscilantă, neştiind ce
atitudine să ia în diferite ocazii.
Sunt cazuri când părinţii doresc să-şi realizeze visele neîmplinite prin copiii lor,
obligându - i să ia lecţii de muzică, limbi străine, să studieze fel de fel de discipline, să facă
un anumit sport. Dar lipsa de înclinaţii în aceste domenii îl duce pe copil la un efort mare,
steril şi inutil. Aceste eforturi sfârşesc cu oboseală, nemulţumire, neîncredere în forţele
proprii, ducând chiar la scăderea capacităţii de muncă şi la obţinerea unor rezultate slabe.
O altă mare greşeală este lipsa de supraveghere, dezinteresul, indiferenţa de ceea
ce face şi gândeşte copilul, ducând la pierderea lui de sub control, acesta devenind un copil
problemă din punct de vedere social.
Situaţiile amintite mai sus pot contribui şi la dereglări ale organismului, la tulburări
nervoase, nelinişti, tulburări de somn. În familiile dezorganizate, unde lipseşte unul din
părinţi, copilul rămâne adesea cu mama, este răsfăţat prea mult sau poate prea neglijat
pentru că părintele caută să- şi refacă viaţa. Apar probleme şi în familiile reconstituite printr-
o nouă căsătorie , prin apariţia unor noi membri ai familiei.
Înţelegerea şi afecţiunea din familie, căldura căminului părintesc sunt esenţiale
pentru buna dezvoltare a copilului. În creşterea şi educarea copilului este nevoie de mult
tact, de o îmbinare perfectă a înţelegerii, afecţiunii şi autorităţii părinteşti.
O importanţă deosebită are şi nivelul de pregătire al părinţilor. Cu cât părinţii sunt mai
instruiţi, cu atât va creşte respectul copilului faţă de părinte.
Se întâmplă uneori să întâlnim părinţi care rezolvă temele pentru acasă în locul
copiilor. În sarcina familiei trebuie să stea numai îndrumarea cât mai corectă în rezolvarea
acestor teme, lăsându-i copilului satisfacţia rezolvării cerinţelor. Copiii care profită de
rezolvarea temelor de către părinţi vor deveni leneşi, comozi, răsfăţaţi.
Meseria de dascăl presupune întâlnirea tuturor situaţiilor prezentate mai sus, iar
relaţia existentă între părinţi şi copii, sau între ceilalţi membri ai familiei influenţează
dezvoltarea sănătoasă şi armonioasă a celor mici.
Calitatea vieţii de familie în societatea de azi mai este influenţată de factori precum:
Situaţia economică, mai ales în condiţii de instabilitate economică sau inflaţie,
reprezentând o importantă sursă de stres.
Locul de muncă al părinţilor : familia şi nevoile ei sunt adesea în discordanţă cu
sarcinile la care părinţii trebuie să facă faţă la locul de muncă.
Mass- media (televiziunea) ; televizorul a devenit de neînlocuit în majoritatea familiilor
moderne, dar trebuie observat că pe lângă numeroase avantaje, urmărirea îndelungată a
emisiunilor preferate a înlocuit nedorit interacţiunile familiale. Televizorul este utilizat ca
pedeapsă, ca tovarăş, ca baby- sitter.
Valorile familiei contemporane întemeiază un stil de viaţă distinct de cel al familiei
tradiţionale. Autorităţii din familia tradiţională i se substituie ca valoare cooperarea.
Cooperarea dintre membrii familiei este rezultatul schimbării mentalităţilor şi a făcut posibilă
egalitatea, a înlesnit comunicarea, a favorizat chiar schimbarea, căci relaţiile familiale nu
mai sunt dominate de ierarhie.
Ca o alternativă la aceste stiluri de viaţă putem aprecia că, în viitor, valoarea focală
ar fi individualitatea, susţinută de valori precum competiţie, nonconformism.
Familii funcţionale şi familii disfuncţionale.
A stabili gradul de funcţionare al unei familii este o sarcină destul de dificilă. Cât de
mult îţi poţi menţine obiectivitatea ? Cât de uşor este să păstrezi opiniile şi valorile personale
67
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
pentru tine şi să nu le impui sau să le transferi voluntar sau involuntar, familiei pe care o
evaluezi ?
Cele mai clare repere de analiză a funcţionalităţii familiei le furnizează orientarea
structuralistă.Salvador Minuchin este recunoscut pentru punctul său de vedere vehement
referitor la sănătatea familiei.
Una dintre funcţiile familiei este de a- şi susţine membrii. Atunci când unul dintre ei
este tensionat, ceilalţi membri simt nevoia să se adapteze acestei schimbări, deoarece ei
urmăresc păstrarea integrităţii structurii sale, adică menţinerea homeostaziei.
Familia disfuncţională va fi familia care în urma stresului se va rigidiza şi astfel se va
produce o regresie.
Familia funcţională ar fi familuia caracterizată prin deschidere, cea care are granizele
bine conturate, dar flexibile.
Familia disfuncţională ar fi familia care neagă prezenţa vreunei probleme sau creează
probleme acolo unde nu există. Acest tip de familie dispune de o structură ierarhică
necorespunzătoare.
Orice organizare umană va întâmpina dificultăţi şi va fi disfuncţională dacă vor exista
coaliţii între nivelurile ierarhiei. Dacă se cristalizează , ele generalizează disfuncţionalităţi.
Pe de altă parte, orice familie are nevoie de reguli şi în orice familie există un sistem
de reguli care guvernează.
Este important ca aceste reguli, precum şi viaţa familiei în general să influenţeze
pozitiv dezvoltarea copiilor, să - i ajute să se adapteze în societate, pentru că aşa cum
spunea Maria Montessori: Să nu-i educăm pe copii pentru ziua de azi. Această lume nu va
mai exista când ei vor fi mari. Şi nimic nu ne va permite să ştim cum va fi lumea lor. Atunci
să - i învăţăm să se adapteze.
Bibliografie:
Agabrian Mircea, ,Parteneriate familie – şcoală– comunitate, Editura Institutul
European, Iaşi, 2005;
Tiberiu Kulcsar, Factorii psihologici ai reuşitei şcolare, E.D.P., Bucureşti, 1978
Tribuna Învăţământului,Nr. 897/2007, 827/2005, 689/2003.
68
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
69
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
70
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
în efectuarea sarcinilor şcolare, prin carnetul de mesaje zilnic între învăţător şi părinte cu
informaţii referitoare la evenimente speciale organizate de şcoală/ teme/ lucrări pe care le-
a făcut copilul/ mici temeri sau întrebări etc.);
Pentru găsirea unor soluţii la problemele educative ale familiei, părintele trebuie văzut
ca un colaborator, ca un partener care se implică activ în aceste forme de intervenţie socio-
educaţională. De aceea, pentru eficienţa întâlnirilor dintre părinte şi dascăl ar trebui să se
acorde un timp suficient pentru un dialog real, întâlnirile să aibă loc într-un cadru bine definit,
să se obţină tonul şi stilul adecvat astfel încât toate părţile implicate să ştie ce se aşteaptă
de la ele.
Autorităţile locale, în virtutea prevederilor legale, oferă grădiniţelor şi şcolilor sprijin
concretizat prin fonduri, resurse materiale, facilitarea obţinerii unor resurse financiare
extrabugetare.
Acţiunile în care autoritatea locală poate interveni sunt: asigurarea unor resurse
materiale şi financiare pentru grădiniţe şi şcoli; asigurarea condiţiilor optime pentru
desfăşurarea activităţilor într-un spaţiu sigur şi confortabil (utilităţi, amenajarea spaţiilor de
joacă); facilitarea unor donaţii şi sponsorizări în bunuri materiale; alocarea unor spaţii la
dispoziţia unităţilor de învăţământ din localitate; colaborare în organizarea de activităţi
culturale şi sportive; acţiuni menite să conducă la îmbunătăţirea condiţiilor de învăţare din
grădiniţă care vizează infrastructura şi dotarea.
Mijloacele de comunicare în masă au o uriaşă forţă de influenţare a consumatorului
de informaţie, a publicului. Acest lucru este valabil atât în domeniul comercial, cât şi în cel
al vieţii comunitare. Ziarele, revistele, radioul, televiziunea şi Internetul sunt canale care,
prin informaţiile difuzate satisfac o nevoie fundamentală a omului modern: informarea.
Aceste canale de comunicare realizează mai mult decât o informare. Ele influenţează,
orientează şi dirijează opinia publică, interesele şi motivaţiile oamenilor, conştiinţele chiar
dincolo de propria voinţă. Indiferent de proiectul educaţional al unei instituţii de învăţământ,
mass-media trebuie să fie un partener constant prin care activităţile să fie cunoscute şi
recunoscute în comunitate.
Proiectele de parteneriat educaţional cu Poliţia au ca argument educaţia copiilor
pentru cetăţenie democratică în vederea formării unor cetăţeni activi şi responsabili. Prin
acţiunile desfăşurate în acest sens, copiii îşi însuşesc concepte cheie: libertate, justiţie,
egalitate, solidaritate, cunosc modul de funcţionare a instituţiilor democratice, înţeleg rolul
drepturilor omului în viaţa cotidiană, sunt puşi în diferite situaţii de a-i respecta pe cei de
lângă ei, îşi formează deprinderi de a-şi proteja propria persoană şi pe ceilalţi.
Lipsa de comunicare între membrii unei comunităţi, reprezintă una din problemele de
actualitate. De aceea este nevoie de o colaborare strânsă între partenerii educativi ai unei
comunităţi (primărie, bibliotecile orăşeneşti şi comunale, muzee, Biserică etc.), pentru a
aborda educaţia valorică din perspectiva afectivităţii, a cunoaşterii, a reglării trebuinţelor,
valorilor şi motivaţiei care stau la baza unei convieţuiri democratice şi integrării în
comunitate.
A educa înseamnă a adapta copilul la mediul social adult, ţinând seama de natura sa
proprie, de posibilităţile individuale de asimilare, înseamnă a face apel la mijloacele,
metodele şi procedeele care corespund trebuinţelor copilului.
Succesul, în mare parte, stă în voinţa de a învinge; să ne străduim deci şi să stăruim.”
(Seneca)
Bibliografie:
Agabrian Mircea, ,Parteneriate familie – şcoală– comunitate, Editura Institutul
European, Iaşi, 2005;
Tiberiu Kulcsar, Factorii psihologici ai reuşitei şcolare, E.D.P., Bucureşti, 1978
71
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
72
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
Bibliografie:
- www.tribunainvatamantului.ro
- www.wikipedia.ro
- Constantin Cucos - Pedagogie, Editura Polirom, Iași, 1996, 240 pag
- Constantin Cucos - Educația. Dimensiuni culturale și interculturale, Editura
Polirom, Iași, 2000, 283 pag.
- Alois Ghergut – Managemnet general si strategic in educatie- ghid practic
73
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
Școală, familia și comunitatea își exercită acțiunea educativă asupra copilului în mod
diferit.Pentru familie,educația este doar una dintre numeroasele funcții exercitate asupra
copilului, comunitatea influențează în mod indirect și involuntar activitatea educativă, pe
când școală este organizată pentru educație. Deoarece atât școală cât și familia urmăresc
atingerea unor obiective comune și a unor valori acceptate de ambele instituții, determina
anumite încrucișări ale educației exercitate de către școală cu educație exercitată de familie.
Relațiile copilului cu familia,școală și apoi cu comunitatea din care face parte,
constituie axa universului relațional al copilului.Cele trei categorii de relații se completează
și se compensează între ele, în cazul unui deficit relațional existent în una dintre ele.
Părinţii, școala şi ceilalţi membri ai comunităţii reprezintă o comunitate de suport
pentru copil,care începe să funcționeze atunci când aceștia își acceptă rolul în formarea
educației copilului și devin parteneri în educație.O componentă esențială în organizarea
clasei de elevi și a școlii o reprezintă aceste parteneriate.Ele nu mai sunt de mult considerate
doar o simplă activitate cu caracter opţional sau o problemă de natură relaţiilor publice.
Parteneriatele dintre şcoli, familii şi comunităţi pot: ajută profesorii în muncă lor, perfecţiona
abilităţile şcolare ale elevilor, îmbunătăţi programele de studiu şi climatul şcolar, îmbunătăţi
abilităţile educaţionale ale părinţilor, oferi servicii şi suport familiilor, crea un mediu mai sigur
în şcoli. De asemenea, atunci când există o colaborare deschisă, acestea îşi pot transmite
informaţîi despre copii utile atât familiei cât și scoalei, ajutând la dezvoltarea lor. Pentru că
este conştientă de importanţa familiei pentru şcoală această, prin reprezentanţîi ei – cadrele
didactice, trebuie să facă primul pas şi să genereze situaţii de implicare a părinţilor în
activitatea educativă.
Cele trei forme de baza ale educației: formală, nonformală și informală, acționează
asupra copilului printr-o varietate de agenţi educativi. Pe lângă organizațiile consacrate
(familia, şcoala, clubul copiilor, radioul, televiziunea, ziarele şi revistele) au apărut şi se
dezvoltă diverse organizaţîi de copii, de tineret, religioase, fundaţii, specialişti în intervenţia
socio-educativă. Educația unui copil nu mai este așadar rezultatul acțiunii mediului,școlii sau
familiei, datorită complexității şi intensității acestor factori de influenţare şi de presiune
asupra copilului. Adevărată provocare este reprezentată de asigurarea coerenţei acestor
influenţe educative, de a le integra într-un parteneriat viabil în perspectiva idealului
educaţional al unei epoci care tinde către globalizare.
Interesul pentru o bună relație dintre școală și familie este de ambele părți deoarece
aduce beneficii multiple în principal elevilor, îmbunătățește climatul educativ din școală,
rezolva o parte din problemele comunității. Pentru realizarea acestui lucru sunt necesare
eforturi la nivelul fiecărei instituțîi școlare, al pregătirii cadrelor didactice dar și la nivel
individual într-un efort comun al părinților, cadrelor didactice, elevilor.
Pentru că relația dintre școală și comunitate să fie una de succes este nevoie de o
legătură permanentă, constanța între cadrele didactice și agențîi comunitari.Pornind de la
contextual actual, pentru că școală românească să acționeze că agent al inovației,
schimbării și dezvoltării, parteneriatul în domeniul educației trebuie promovat la nivelul
întregii societăți și la nivelul tuturor comunităților sale.
Multe dintre problemele dificile cu care se confruntă școala pot fi rezolvate cu ajutorul
comunității locale care se bucură de serviciile educative oferite de unitățile de învățământ și
de calitatea educației a indivizilor care fac parte din ea. Școală trebuie să aibă inițiativa
parteneriatelor comunitare, ea având rolul de a formă viitori locuitori ai comunităii.Însă,
această initiativă trebuie să fie bine planificată și proiectată, prin acțiuni în sprijinul acesteia
și în colaborare cu factorii comunitari.
74
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
Dacă în trecut aceste parteneriate erau activităţi cu caracter opţional şi ţineau mai
mult de domeniul relaţiilor publice, în prezent ele au un rol esenţial în procesul de educaţie
a elevilor, deoarece îi ajută să-şi dezvolte competenţe şi abilităţi sociale încă din primii ani
ai copilăriei,pregătindu-i să aibă succes la şcoală şi, mai târziu, în viaţă şi în carieră.
Membrii comunității pot participa în procesul de formare a şcolarului, prin
posibilitatea de a interacționa cu elevii, învățându-i și împărtășindu-le experiență lor.
Consider că elevii își vor însuși mai rapid și eficient anumite cunoștințe dacă nu există
presiunea exercitată de profesor prin intermediul notelor sau teamă elevului de a nu da un
răspuns greșit.
Primăria se poate implică în dezvoltarea şi întreţinerea bazei materiale a școlii, dar
şi în derularea şi sprijinirea unor acţiuni sau proiecte educative. Școala poate solicită ajutorul
primăriei în susţinerea unor proiecte, atât din punct de vedere material, cât şi pentru
promovarea acestora în comunitate.
Poliţia poate colabora cu școală în educaţia preventivă şi susținerea
comportamentelor prosociale.
Biserica este un partener important pentru promovarea valorilor moral-religioase,
care sunt importante în educaţia morală şi comunitară a copilului. Consider această
colaborare necesară, mai ales în comunităţile multietnice, în care oamenii aparţîn diferitelor
culte religioase. Copiii trebuie să înveţe că, indiferent de religie, toţi suntem egali şi avem
aceleaşi drepturi.
Colaborarea dintre familie şi şcoală este una esențială pentru oferirea unei educații
cât mai eficiente și pentru o implicare cât mai activă în procesul de formare a şcolarului.
Instituţiile sanitare au un rol important în educația oferită copiilor, prin furnizarea
informațiilor cu privire la igienă, educația sexuală, consumul alimentar, acordarea primului
ajutor.
Exemple de activități
1) Elevii pot participa împreună cu membrii bisericii la vizitarea unui centru de
îngrijire a persoanelor în vârstă prin care se urmăreste educarea elevilor în sensul protejării,
respectării şi îngrijirii persoanelor de vârsta a treia, însuşirea unor norme de comportare
civilizată faţă de aceştia şi mai ales educarea copiilor în sensul ajutorării semenilor aflaţi în
situaţii speciale. Prin acesta activitate biserica şi școală pot oferi împreună exemple de bune
practici, folositoare întregii comunităţi.
2) Agenții de poliție pot desfășura activităţi de informarea a copiilor asupra unor
reguli care trebui respectate astfel încât viaţa şi siguranţa lor să nu fie pusă în pericol.
Aceste întâlniri vor avea că scop însușirea corectă de către elevi a normelor de circulație,
dezvoltarea aptitudinii de prevenire a accidentelor prin respectarea normelor și regulilor de
circulație, formarea deprinderilor de comportare civilizată pe drumurile publice.
3) Părinții pot furniza informații pe o anumită problema, atunci când profesorul nu
are suficiente noțiuni. Cu atât mai mult când printre părinți sunt specialiști în anumite
domenii, școală îi va solicită pe acești părinți la lecție să detalieze tema. Noutățile spuse
școlarilor de părintele specialist vor aduce informații mai bogate și interesante și va ușura
muncă cadrului didactic, în același timp în mintea copiilor se va produce legătură dintre
acasă și școală.
De asemenea pot organiza săptămânal întâlniri cu părinții pentru infomarea acestora
despre noțiunile ce urmează a fi predate copilul în săptămâna viitoare. Consider că părinții
pot să îl pregătescă pe copil pentru a învață mai ușor prin activitățile de acasă, aprofundand
cele aflate în casă. La aceste întâlniri săptămânale se pot discuta și modul de rezolvare a
unor probleme care apar atunci când un elev se confruntă cu un blocaj în evoluția învătării
școlare. Cadrul didactic se va descurca mult mai bine în rezolvarea situației dacă va utiliza
informațiile aflate de la părinți. Colaborând părinții și școală vor reuși să rezolve situațiile
speciale ,care intervin de multe ori în viață elevului.
75
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
Bibliografie:
1. Eleonora Rădulescu, Anca Tîrcă, “Școală și comunitate.Ghid pentru professori”,
Editura
2. Camelia Stăiculescu, “Școala și comunitatea locală”, Editura ASE, București, 2011
3. http://articole.famouswhy.ro/scoala__familie__comunitate__eficienta_si_calitate/
76
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
77
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
78
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
fostul ministru al Mediului, care a adăugat că: “acest model se implementează în paralel în
mai multe ţări europene”.
Educaţia ecologică se poate realiza prin orice tip de activitate şcolară, activităţi
ştiinţifice, artistice, practice, sportive sau religie. Din multitudinea formelor de manifestare
menţionăm: observaţii în natură, experimente, povestiri ştiintifice, desene, plimbări, drumeţii,
excursii, vizionare de diapozitive sau expuneri power point, jocuri de mişcare instructiv -
distractive, labirinturi ecologice, vizitarea muzeelor, expoziții, spectacole, vizionări de
emisiuni TV cu specific educaţional, concursuri.
Specialiştii în teoria şi practica educaţională definesc metoda de predare ca fiind
„modalităţi de acţiune cu ajutorul cărora elevii, sub îndrumarea profesorului îşi însuşesc
cunoştinţe, îşi formează priceperi, deprinderi, îşi dezvoltă aptitudini şi iau atitutdini„.
Realizarea acestor acţiuni este asigurată de baza teoretică structurată a metodelor şi
mijloacelor de învăţare, de strategii privind organizarea procesului predării-învăţării
materializate în comunicarea dintre profesor şi elev. Procesul de învăţare este susţinut de
materiale didactice variate, mijloacele audio-vizuale, aplicaţii de teren, utilizate în practica
educaţiei ecologice.
Educaţia pentru mediu nu este doar o forma de educaţie, un instrument în
rezolvarea problemelor de mediu sau în gestionarea resurselor naturale. Este un proces de
o dimensiune esenţială în recunoaşterea valorilor mediului înconjurător şi definirea
conceptelor privind mediul având ca scop îmbunătăţirea calităţii vieţii. Acest tip de educaţie
urmăreşte inducerea, în special în instituţiile de învăţământ, a dinamicii sociale cu privire la
educaţie (cunoştinţe, deprinderi, motivaţii, valori), care să stimuleze dezvoltarea personală,
abordarea colaborativă şi critică, dar şi asumarea responsabilităţilor cu privire la deciziile
luate pentru menţinerea calităţii mediului. În procesul de învăţare, educaţia ecologică este
similară cu educaţia pentru protecţia mediului.
Bibliografie :
- Bucovală C., Cândea M., Metode moderne de educaţie pentru mediu, Bucureşti, 2003
- http://www.scritub.com/geografie/ecologie/
- www.ages.ro
79
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
80
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
ARGUMENT
Interesul şi dragostea pentru natură sunt, la majoritatea copiilor, instinctive. În plus
comportamentele şi convingerile formate copiilor la o vârstă cât mai fragedă sunt cele care
se păstrează cel mai bine toată viaţa. De aceea, în educaţia realizată în grădiniţă trebuie să
pornim de la interesul firesc al copiilor pentru plante şi animale, pentru ceea ce reprezintă,
în general, natura pentru ei.
Natura trebuie respectată şi nu dominată. Ea formează un întreg, imens, dar nu
nesfârşit! -în care, fiecare componentă are un rol precis, iar omul este obligat să se integreze
armonios în acest întreg. Pare foarte dificil ca un copil să înţeleagă unitatea dintre vieţuitoare
şi factorii abiotici şi faptul că păstrarea acestei unităţi condiţionează menţinerea vieţii pe
pământ.
Acest deziderat se realizează la nivelul învăţământului preprimar prin activităţi de
educaţie ecologică capacităţi şi cultivă interesul copiilor pentru conduite ecologice, iar pe de
altă parte, contribuie direct la constituirea unui mediu echilibrat, benefic unei dezvoltări
mentale sănătoase a copiilor.
Dacă reuşim să sensibilizăm copilul la atingerea unei flori cu miros deosebit sau putem
picura puţină dragoste în sufletul lor pentru un animal, dacă i se umezeşte privirea la
lecturarea unei poezii ca „Gândăcelul” suntem pe drumul cel bun, care poate face din copil
un mic „ecologist”.
Natura, creată de Dumnezeu şi distrusă pe zi ce trece tot mai mult de om, nu poate să-
şi păstreze puritatea fără intervenţia generaţiilor tinere.
Să ajutăm, deci, copiii, să salveze ce a mai rămas ,,viu” pe această planetă, prin
Programul ,,Ecogrădiniţa’’ împreună cu ,, MICII PRIETENII ECOLOGIȘTI ”
Scopul proiectulu:
Dezvoltarea unor deprinderi şi obişnuinţe ecologice
Educarea trăsăturilor pozitive de caracter privind protejarea mediului
Formarea unei atitudini pozitive faţă de natură
Însuşirea unor metode şi tehnici de lucru specifice activităţii de protecţie şi conservare
a mediului şi de diseminare a informaţiilor
Consolidarea parteneriatului grădiniţă-şcoală-părinţi-comunitate;
Obiective :
Privind copiii :
Formarea unei atitudini pozitive pentru menţinerea sănătăţii proprii şi a celor din jur;
Familiarizarea copiilor cu norme necesare ocrotirii mediului;
Îngrijirea curţii grădiniţei, prin curăţire şi plantare de flori şi pomi;
Implicarea preşcolarilor alături de parteneri la menţinerea curăţeniei unităţilor şcolare,
a parcurilor, a grădinii zologice;
Realizarea de portofolii pe teme eco;
Conceperea de pliante eco;
81
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
82
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
83
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
84
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
Bibliografie:
1. MEN, CURRICULUM PENTRU EDUCAŢIE TIMPURIE (copii de la naștere la 6 ani) –
proiect {2017},
2. Breban, Silvia, Activităţi bazate pe inteligenţe multiple, Editura Reprograph, Craiova
{2004},
3. Teodorescu, I., Ecologie, Editura Constelaţii, Bucureşti {1999}.
85
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
Iniţiatori Parteneriat:
Prof. Filip Alina
Prof. Donoiu Camelia
Școala Gimnazială Nr 27-Grădinița PP.3 ,Timișoara
ARGUMENT
“Familia este factorul primordial în educarea unui copil și educația începe în
familie”
SCOPUL
OBIECTIVE
.
Cunoașterea individual a copiilor, urmărind comortamentul lor în familie
Sporirea capacităţii de implicare a părinţilor într-un demers formativ educativ
concret care să sprijine dezvoltarea copiilor la aceste vârste Folosirea unor
metode eficiente pentru dezvoltarea socio-afectivă
Formarea părinţilor în spiritul ideii de parteneri egali ai educatoarei în educaţia
86
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
copiilor;
Formarea unei concepţii sănătoase despre grădiniţă şi rolul acesteia în viaţa
copilului;
Inițierea unor acțiuni commune, prin contactul direct al grupului de părinți cu
persoane abilitate
Crearea unui mediu educaţional optim, favorabil unei bune dezvoltări a copilului,
conform cu nevoile şi necesităţile sale;
Găsirea unor soluții commune în educație
Implicarea părinţilor în acţiuni de atragere de resurse financiare şi materiale
extrabugetare, în vederea îmbunătăţirii mediului educaţional;
Achiziţionarea de către părinţi a celor mai recente informaţii despre creşterea şi
educarea copiilor, aplicarea corectă în educarea şi creşterea copiilor lor.
GRUP ȚINTĂ:
Educatoarele grupei;
Părinţii copiilor din grupă;
RESURSELE PROIECTULUI :
Resurse Umane
Părinţi
Bunici
Cadre didactice
Copii
Resurse Materiale:
Materiale informative din domeniul educaţiei
Lucrări realizate de copii împreună cu părinţii
Reviste de specialitate, pliante,cărți,fișe
Psihologia copilului
Resurse Financiare:
Donaţii din partea părinţilor
Sponsorizări.
ECHIPA DE IMPLEMENTARE:
Prof.Filip Alina
Prof. Donoiu Camelia
OBLIGAŢIILE PĂRŢILOR:
Educatoarea are obligaţia să:
Informeze părinţii despre standardele de creştere şi dezvoltare ale copiilor în
funcţie de vârstă;
Contribuie la diseminarea bunelor experienţe educative în rândul părinţilor;
Ascultă cu atenţie şi atribuie importanţa cuvenită informaţiilor primite de la părinţii
copiilor;
Acordă consiliere individuală şi/sau în grup pe teme de educaţie în familie şi în
instituţia preşcolară.
87
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
Părinţii au îndatorirea:
Să participle activ în cadrul parteneriatului familie-grădiniţă;
Să continue în familie programul educaţional propus în grădiniţă;
Să dea dovadă de perseverenţă în acţiunile educative, solicitând sprijinul
educatoarei ori de câte ori este cazul.
OBLIGAŢII COMUNE
Părţile implicate trebuie să colaboreze cât mai eficient pentru a dezvolta direcţiile de acţiune
formativ-educative antrenate instituţional dar şi pentru a găsi rezolvări concrete la necesităţi de
diverse categorii: financiare, practice-aplicative, organizatorice.
GRUP ŢINTĂ:
Grupa Mare „A”
Părinţii copiilor
Educatoarele grupei
88
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
IMPLEMENTAREA PARTENERIATULUI
Se va urmări:
Modul în care s-a desfăşurat parteneriatul;
Atingerea obiectivelor propuse;
Desfăşurarea programului de activităţi;
Impactul parteneriatului asupra partenerilor.
DISEMINAREA REZULTATELOR
ECHIPA DE REALIZARE
PROF. FILIP ALINA realizator – cordonator- proiect
89
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
90
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
91
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
92
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
Bibliografie:
93
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
94
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
INTERRELAȚIA EDUCATOR-COMUNITATE
95
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
96
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
97
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
SĂPTĂMÂNA ,,SĂ ŞTII MAI MULTE, SĂ FII MAI BUN!”- ÎNTRE DEZIDERATE ŞI
REALIZĂRI
Lumea în care se nasc copiii de astăzi este una complexă, într-o permanentă
schimbare, iar aceştia trebuie pregătiţi să înţeleagă şi să accepte provocările, să devină ei
însişi factori ai schimbărilor viitoare, acest lucru se realizează în cadrul activităţilor/ orelor
din grădinţă/ şcoli, dar programul „Şcoala altfel” propune un alt mod de a pregăti copiii
pentru această lume, într-un mod practic, creativ, inovator, care să-i implice pe copii în
activităţi deosebite şi interesante pentru ei.
Educaţia unui copil nu se realizează doar într-un cadru formal, în cadrul grădiniţelor
şi a şcolilor, ci şi prin activităţi extracurriculare şi extraşcolare. Acest lucru îşi propune şi
programul de o săptămână „Şcoala altfel ”- ,,SĂ ŞTII MAI MULTE, SĂ FII MAI BUN!”.
Scopul acestui program este implicarea tuturor copiilor preșcolari/elevilor și a cadrelor
didactice în activități care să răspundă intereselor și preocupărilor diverse ale copiilor
preșcolari/elevilor, să pună în valoare talentele și capacitățile acestora în diferite domenii,
nu neapărat în cele prezente în curriculumul național și să stimuleze participarea lor la
acțiuni variate, în contexte nonformale.
În cadrul grădiniţei activităţile din această perioadă pot fi variate de la ateliere de
pictură, concursuri la nivel de grădiniţă sau între grădiniţe, activităţi în comunitatea locală,
vizite la muzee, teatru, bibliotecă, parteneriate educaţionale cu diferite instituţii.
Pentru această săptămână voi propune câteva activităţi care pot fi desfăşurate cu
copiii în această săptămână. Proiectul ”Săptămâna veselă!” din cadrul programului ” Să știi
mai multe,să fii mai bun!” evidențiază faptul că atât copiii, educatoarele, cât și părinții sunt
în căutarea unei relații umane, prietenoase, relaxate în care, chiar și cele mai grele activități
pot deveni simple.
Acţiunile prevăzute în Programul „ŞCOALA ALTFEL- Să știi mai multe, să fii mai
bun!”” au un larg caracter interdisciplinar, oferă cele mai eficiente modalităţi de manifestare
a capacităţilor şi competenţelor preşcolarilor. Sunt cele mai apreciate şi mai accesibile
activităţi pentru majoritatea copiilor, le imprimă un anumit comportament, o anumită ţinută
adecvată situaţiei, declanşează sentimente deosebite. Implicarea în activităţile cultural-
artistice, şi sportive, contactul cu alţi copii, cu publicul le dezvoltă copiilor sentimentul de
încredere în forţele proprii, curajul, spiritul comunitar, competiţional, precum şi aptitudinile
artistice, trăsăturile specifice de caracter.
Activități propuse:
Rezultate așteptate:
98
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
Scopul proiectului:
Implicarea educatoarelor, părinților,copiilor deopotrivă in vederea demonstrării,
sistematizării, aplicării, consolidării ”pe teren” a cunoștințelor acumulate până în prezent.
Obiective:
- să-și valorifice aptitudinile și talentul artistic
- să –şi îmbogățească cunoștințele legate de cultivarea şi ingrijirea florilor
- să-şi dezvolte spiritul competitiv şi de fair-play;
- să-și exprime emoțiile prin pictură;
- să se comporte adecvat respectând normele de comportament cunoscute;
- să manifeste atitudini de cooperare și bună dispoziție.
Grup țintă:
Copiii din grădiniță
Părinții
Cadrele didactice
Comunitatea
Rezultate înregistrate:
ANALIZA SWOT:
a. Puncte tari:
- Copiii au fost foarte interesaţi de cultivarea şi plantarea florilor și au dat dovadă de
imaginație și originalitate privind activitatăţiile desfăşurate.
- Prezența 44,4 % a copiilor la activitățilec derulate
b. Puncte slabe:
99
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
c. Oportunităţi:
Copiii au ieşit în locuri noi, nevizitate de aceştia.
d. Ameninţări:
Recomandări, sugestii:
Anexe:
e. CD: fotografii, filme, prezentari ppt
f. Exemple de buna practică: materiale realizate, desene
Bibliografie:
• ẞerbănescu Horaţiu, Miţu Silvia, Seuche Radu, „Manualul 100 de idei de educaţie
nonformală”, Editura Asociaţia Creativ, Bucureşti 2010
• Curs de formare continuă „Pedagogia cercetăţească- premisă în educaţia
nonformală”
• http://www.scout.ro/
• http://www.isj.ph.edu.ro
100
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
101
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
102
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
externă;
un criteriu funcţional agresivitatea permite dirijarea acţiunii şi ţine de gândire
în timp ce violenţa ţine de comportament;
un criteriu etic agresivitatea este înţeleasă ca potenţialitate ce îi permite
individului să înfrunte obstacolele deci poate fi considerată acceptabilă, violenţa înţeleasă
ca acţiune ce provoacă durere este inacceptabilă;
Majoritatea studiilor indică faptul că agresivitatea ţine mai mult de instinct, în timp
ce violenţa ţine mai mult de cultură, context şi educaţie. D.p.d.v. istoric şi cultural violenţa
este o noţiune relativă, dependentă de societate şi codurile juridice şi politice ale societăţii.
Considerarea unui fapt ca fiind violent ţine de convenţiile sociale. Mult timp corecţia fizică
pe care părinţii o aplicau copiilor sau cea pe care soţul o aplica soţiei era considerată un
lucru firesc.
Tipologia violenţei
Violenţa poate fi de mai multe tipuri astfel Chenais în lucrarea Istoria violenţei
consideră că apar următoarele tipuri de violenţă:
violenţa fizică- nucleu al violenţei, ce include faptele cele mai grave:
omorurile voluntare, tentativele de omor, violurile, loviturile, rănile voluntare grave, furturile.
Este un prejudiciu direct, corporal contra persoanelor. Are un triplu caracter brutal, exterior
şi dureros.
violenţa economică, afectează bunurile materiale;
violenţa morală sau simbolică este o concepţie ce duce la conceptul de
autoritate.
O altă clasificare a actelor de violenţă poate fii de tipul:
violenţă fizică ( lovituri încăierări)
violenţă verbală ( insulte, ameninţări)
degradări de bunuri (scris pe pereţi, spart geamuri, deteriorare de mobilier)
refuzul de a lucra, absenteism, perturbarea cursurilor,
violenţe sexuale
În sfârşit, o ultimă tipologie După Michael Floro pe care o prezentăm, asociază trei
categorii de factori: actorii (individul, grupul), modalităţile de acţiune (producătorul violenţei
şi ţinta violenţei) şi natura violenţei (violenţă efectivă sau violenţă simbolică). Realizând o
distincţie netă între formele de violenţă în funcţie de gravitatea faptelor, autorul acestei
clasificări identifică următoarele tipuri de violenţă:
violenţa individului care se poate manifesta în formă efectivă asupra lui
însuşi/asupra altui individ (certuri, sinucideri) sau asupra societăţii (degradare,
delincvenţă, atac contra bunurilor);
violenţa individului în formă simbolică asupra altui individ (dispreţ, insulte,
violenţă verbală) sau asupra societăţii (manifestaţii sociale, greve);
societatea producătoare de violenţă în forma efectivă asupra individului
(excludere socială) sau asupra altei societăţi (război);
societatea producătoare de violenţă în forma simbolică asupra individului
(ţapul ispăşitor) sau asupra altei societăţi (stigmatizarea „celeilalte” societăţi, domeniul
politic).
Violenţa şcolară se poate manifesta după Jaques Pain prin:
violenţă obiectivă- care ţine de domeniul penal (crime şi delicte) şi asupra
căreia se poate intervenii frontal;
violenţa subiectivă- care este mult mai subtilă şi ţine de atitudine afectând
climatul şcolar. În cadrul acestei categorii intră: atitudinile ostile la ore, dispreţul umilirea,
jignirea, sfidarea, lipsa de politeţe, absenţele de la ore, refuzul de a răspunde la ore şi de a
participa la activităţi.
Propunem următoarea definiţie operaţională: violenţa în şcoală este „orice formă
103
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
104
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
105
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
106
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
107
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
108
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
Bibliografie:
- Dragomir, Mariana: Managementul activităţilor didactice. Eficienţă şi calitate, Cluj-Napoca,
Editura Eurodidact, 2004;
- Iucu, Romiţă B. : Managementul clasei de elevi. Aplicaţii pt. gestionarea situaţiilor de criză
educaţională, Iaşi, Editura Polirom, 2006;
- Ulrich, Cătălina: Managementul clasei- Învăţare prin cooperare. Ghid pt. profesori,
Bucureşti, Editura Corint, 2000.
109
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
110
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
111
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
Bibliografie:
Cristea S., „Pedagogie generală. Managementul educaţiei”, Editura Didactică şi
pedagogică, Bucureşti, 1996
Cucoş C., „ Pedagogie” Editura Polirom, Bucureşti , 2002
Salade D., „Perfecţionarea personalului didactic în pas cu cerinţele unui învăţământ
modern”, 2005.
112
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
“Să nu-i educăm pe copiii noştri pentru lumea de azi. Această lume nu va mai exista
când ei vor fi mari şi nimic nu ne permite să ştim cum va fi lumea lor. Atunci, să-i învăţăm
să se adapteze.” (Maria Montessori –”Descoperirea copilului”)
Şcoala este ca o lume fermecată, plină de basm ,este lăcaşul unde se pun bazele
dezvoltării fizice şi spirituale a copilului.
Doar profesorul ,modelatorul de suflete şi minţi, ştie,cu mult tact şi răbdare, să-i
treacă pragul ”palatului fermecat” pentru a îmbrăca haina plină de mister a jocului,a
cântecului şi a poeziei.
Pedagogul american Bruner (1970) consideră că „oricărui copil, la orice stadiu de
dezvoltare i se poate preda cu succes, într-o formă intelectuală adecvată, orice temă”, dacă
se folosesc metode şi procedee adecvate stadiului respectiv de dezvoltare, dacă materia
este prezentată într-o formă adecvată , astfel încât copilul să poată progresa cu mai multă
uşurinţă şi mai temeinic spre o deplină stăpânire a cunoştinţelor.
Rămâne cadrul larg al timpului liber al copilului, în care viaţa capătă alte aspecte
decât cele din procesul de învăţare şcolară. În acest cadru, numeroşi alţi factori acţionează,
pozitiv sau nu, asupra dezvoltării elevilor.
Educaţia extracurrriculară și extrașcolară îşi are rolul şi locul bine stabilit în formarea
personalităţii copiilor noştri însă trebuie să existe și o bună colaborare între părinți și școală
,trebuie să existe o bună implicare și a părinților .
Educaţia prin activităţile extrașcolară urmăreşte, identifică şi cultivă corespondenţa
optimă dintre aptitudini, talente, cultivarea unui stil de viaţă civilizat, precum şi stimularea
comportamentului creativ în diferite domenii. Dezvoltă mult creativitatea elevilor dar poate
să și completeze cultura generală a lor,poate sugera activități pentru timpul liber al copiilor
și chiar poate dezvolta anumite aptitudini care să pună în valoare capacitățile copilului.
Începând de la cea mai fragedă vârstă, copiii acumuleazăo serie de cunoştinţe
punându-i în contact direct cu obiectele şi fenomenele din natură,cunoștințe ce pot fi
dezvoltate ,aprofundate prin descoperire ,studiu ,observații dirijate în cadrul anumitor
activități extrașcolare realizate pe baza unor proiecte care prezintă un demers clar al
acțiunilor propuse spre a fi desfășurate .
Desigur sunt foarte importante și metodele ce pot fi aplicate în contextul prezentării
informațiilor și este foarte important modul în care sunt organizate aceste activități,pentru a
fi cât mai atractive, pentru a le distrage mai mult atenția și voința spre a participa la aceste
activități , deoarece așa cum observăm tot mai mult ,copiii sunt acaparați în mare masură
de jocurile ,care de cele mai multe ori sunt de tip agresiv și nu au de învățat nimic
,vizualizând acțiunile acestor jocuri.
Trebuinţa de se juca, de a fi mereu în mişcare, este tocmai ceea ce ne permite să
împăcăm şcoala cu viaţa.Dacă avem grijă ca obiectivele instructiv –educative să primeze,
dar să fie prezentate în mod echilibrat şi momentele recreative, de relaxare, atunci
rezultatele vor fi întotdeauna deosebite,însă trebuie totuși să fim atenți la echilibrul dintre
capacitățile copilului și activitățile propuse.
În cadrul acestor activităţi elevii se pot deprinde să folosească surse informaţionale
diverse, să întocmească colecţii, să sistematizeze date,învaţă să înveţe,să devină mai
creativ,să se implice în proiecte ,concursuri ,să colaboreze, să respecte reguli,etc.
Prin faptul că în asemenea activităţi ,se supun de bună voie regulilor, asumându-şi
responsabilităţi, copiii se autodisciplinează. Cadrul didactic are, prin acest tip de activităţi,
posibilităţi deosebite să-şi cunoască elevii, să-i dirijeze, să le influenţeze dezvoltarea, să
113
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
realizeze mai uşor şi mai frumos obiectivul principal al școlii–pregătirea copilului pentru
viaţă.
Scopul activităţilor extraşcolare este dezvoltarea unor aptitudini speciale, antrenarea
elevilor în activităţi cât mai variate şi bogate în conţinut, cultivarea interesului pentru activităţi
socio-culturale, facilitarea integrării în mediul şcolar, oferirea de suport pentru reuşita
şcolară în ansamblul ei, fructificarea talentelor personale şi corelarea aptitudinilor cu
atitudinile caracteriale.
Activităţile extraşcolare se desfăşoară într-un cadru informal, ce permite elevilor cu
dificultăţi de afirmare în mediul şcolar să reducă nivelul anxietăţii şi să-şi maximizeze
potenţialul intelectual.Printre activităţile extraşcolare ce pot fi realizate se numără și vizitele
la muzee, expoziţii, monumente şi locuri istorice, case memoriale–organizate selectiv –
constituie un mijloc de a intui şi preţui valorile culturale, folclorice şi istorice ale poporului
nostru.
Ele oferă elevilor prilejul de a observa obiectele şi fenomenele în starea lor naturală,
procesul de producţie în desfăşurarea sa, operele de artă originale, momentele legate de
trecutul istoric local, naţional, de viaţa şi activitatea unor personalităţi de seamă ale ştiinţei
şi culturii universale şi naţionale, relaţiile dintre oameni şi rezultatele concrete ale muncii lor,
stimulează activitatea de învăţare, întregesc şi desăvârşesc ceea ce elevii acumulează în
cadrul lecţiilor.
Vizionarea emisiunilor muzicale, de teatru de copii, distractive sau sportive,
stimuleaza şi orientează copiii spre unele domenii de activitate: muzică, sport, poezie,
pictură.
Concursurile pe diferite teme sunt, de asemenea, momente deosebit de atractive
pentru cei mici. Acestea oferă copiilor posibilitatea să demonstreze practic ce au învăţat la
şcoală, acasă, să deseneze diferite aspecte, să confecţioneze modele variate,să creeze și
să -și exprime sentimentele și ideile personale prin diferite mijloace .Acelasi efect îl pot avea
concursurile organizate de către cadrele didactice în clasa.
Dacă sunt organizate într-o atmosferă placută vor stimula spiritul de iniţiativitate
,creativitate al copiluiui, îi va oferi ocazia să se integreze în diferite grupuri,să adopte și să
dezvolte atitudini pozitive .
Eleviitrebuie să fie îndrumaţi să dobândească: o gândire independentă,
nedeterminată de grup, toleranţă faţă de ideile noi, capacitatea de a descoperi probleme noi
şi de a găsi modul de rezolvare a lor şi posibilitatea de a critica constructiv.
Înainte de toate, este însă important ca profesorul însăşi să fie creativ.Elevii sunt
atraşi de activităţile artistice, reacreative, distractive, care ajută la dezvoltarea creativităţii,
gândirii critice şi stimulează implicarea în actul decizional privind respectarea drepturilor
omului, conştientizarea urmărilor poluării, educaţia rutieră, educaţia pentru păstrarea
valorilor, etc.
O mai mare contribuţie în dezvoltarea personalităţii copilului o au activităţile
extraşcolare care implică în mod direct copilul prin personalitatea sa şi prin produsul realizat
de acesta.
Activităţile extraşcolare, bine pregătite, sunt atractive la orice vârstă și sunt mult mai
bine organizate dacă există un parteneriat între mai multe cadre didactice fie din aceeași
unitate școlară fie în colaborare cu alte instituții școlare . Ele stârnesc interes,produc
bucurie, facilitează acumularea de cunoştinţe, chiar dacă necesită un efort suplimentar.
Copiilor li se dezvoltă spiritul practic, operaţional, dând posibilitatea fiecăruia să se
afirme conform personalității sale.
Propun un model de proiect pentru elevii de gimnaziu ce reflectă o activitate
extrașcolară care poate stârni interes deoarece implică utilizrea creativității.
114
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
Expoziție –concurs
”Să combatem violența!”
Secțiuni :
- Afișe
- Grafică
- Pictură
- Tehnică mixtă.
Criterii de jurizare:
-Nivelul de creativitate,
-Respectarea temei,
115
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
Bibliografie:
- http://ccdmures.ro/cmsmadesimple/uploads/file/rev8sp/invp/invp10.pdf
116
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
117
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
Bibliografie:
Şcoala la răscruce, Studiu de impact ,coord. L. Vlăsceanu, Editura Polirom, Iaşi,
2001.
Graham-Brown, S.- Education in the Developing World. Harlow:Longman,1991
I. Heilbroner, R. L., Filozofii lucrurilor pământeşti. Vieţile, epocile şi ideile marilor
economişti, ediţia a II-a, Humanitas, Bucureşti, 2005.
118
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
PARTENERI
Prof. ADELINA OLTEANU STURZA- Şcoala Generală şi Grădiniţa Română
„Lucian Magdu”, Battonya, Ungaria
Prof. MARIA-JASMINA BIRTA- Kindergarten “Kinderliebe”, Austria
Prof. CRISTINA BOBA- Şcoala Gimnazială Sînmihaiu Român- Grădiniţa PN
Sînmihaiu Român
Prof. SNEJANA POPOVICI- Grădinița P.P. „Grădinița lui Goghiță” Timișoara
Prof. GEANINA VESZELE- Liceul Teoretic „P.Mitroi” Biled- Grădinița P.P.
Biled
Prof. ADRIANA POPA- Școala Gimnazială nr. 1 Sînnicolau Mare
Prof. NADIA IONESCU- Grădinița P.P. nr.2 Timișoara
Prof. FLORICA LUPUȚ – Grădiniţa P.P. nr.14 Timişoara
Prof. LIDIA IVĂNESCU-Grădinița P.P. nr. 22 Timișoara
Prof. MIHAELA MATEI- Grădinița P.P. NR.25 Timișoara
Prof. SORINA DEACONESCU- Grădinița P.P. nr.32 Timișoara
Prof. ANGELA BORLOVAN- Grădinița P.P. nr.33 Timișoara
Prof. BIANCA ANTON- Grădinița P.P. nr.38 Timișoara
Prof. ADRIANA CĂPRARIU- Grădinița P.P. nr.53 Timișoara
BENEFICIARI:
- direcți: preșcolarii şi şcolarii;
- indirecți: părinții, cadrele didactice, partenerii ocazionali, membrii ai
comunității locale.
D. PREZENTARE
ARGUMENT
Toţi copiii Pământului,
119
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
OBIECTIVELE :
Pentru copiii și cadrele didactice din învățământul special:
Dezvoltarea gustului estetic și a sensibilității pentru valorile artistice;
Dezvoltarea motivației, voinței, imaginației și a creativității;
Dezvoltarea stimei de sine, a încrederii în forțele proprii și totodată a personalității lor;
Dezvoltarea capacității de relaționare și afirmare socială precum și a spiritului de
echipă;
Dezvoltarea relației elev-elev/ profesor-elev;
Creea unor noi șanse de integrare emoțională, socială și educațională;
Implicarea cadrelor în activități care au ca scop promovarea și reabilitarea socială a
copiilor cu CES.
CALENDARUL ACTIVITĂȚILOR :
Promovarea în rândul elevilor, a preșcolarilor, a părinților, a comunităţii-
NOIEMBRIE
„Fii bun și darnic de Crăciun!”- realizarea de lucrări artistico-plastice sau practice
120
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
Modalităţi de monitorizare:
Centralizarea înscrierilor în proiect;
Centralizarea documentelor justificative cu privire la realizarea activităților cuprinse
în proiect.
Diseminarea s-a realizat atât pe parcursul derulării activităților, cât şi la sfârşitul acestuia,
astfel:
prezentarea proiectului în şedinţa Consiliului Profesoral
lansarea proiectului către parteneri;
prezentarea exemplelor de bună practică în cadrul Comisiilor metodice;
apariții în presa locală.
Evaluarea:
schimburi de impresii, prin comunicare internet sau direct;
analizarea materialelor realizate / portofolii;
acordarea de adeverințe de participare partenerilor;
aprecierea progresului elevilor în capacitatea de comunicare cu alţi copii.
Sustenabilitatea proiectului:
Dorim continuarea proiectului și în anii următori, pe alte domenii de activitate.
121
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
122
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
123
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
Bibliografie:
- Agabrian Mircea, „Parteneriate familie – şcoală - comunitate”, Editura Institutul European,
Iaşi, 2005;
- Baran Pescaru Adina, „Parteneriat în educaţie: şcoală - familie - comunitate ”, Editura
Aramis, Bucureşti, 2004;
- Chiru Mihaela, „Cu părinţii la şcoală – ghid pentru profesori”, Editura Humanitas
Educaţional, Bucureşti, 2003.
124
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
125
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
alegerea școlii și a profesiei pe care copiii lor o vor urma, dacă profesia aleasă este cea
dorită de copil etc.
Cooperarea cu familia poate fi un test profesional și poate fi considerată ca facând parte
din datoria profesională a profesorului deoarece:
părinții sunt clienți ai școlii;
eficacitatea învățământului poate fi ameliorată prin cooperarea între școală și familie;
părinții sunt responsabilii legali de educația copiilor lor și pot avea exigențe de a
evalua rezultatele activității școlare.
„În acest context se pune și problema următoare: de relația cu familiile trebuie să se ocupe
profesori specializați sau toți profesorii?
În mai multe țări (între care Anglia, Danemarca, Franța) există profesori specializați
(consilieri) care răspund de această problemă. Soluția ideală pare a fi ca toți profesorii să
aibă relații obișnuite de colaborare cu familiile, profesorii specializați să rezolve cazuri
particulare, dificile, să efectueze vizite în familii, când este necesar și să organizeze
reuniunile cu părinții. La rândul ei, familia exercită o influență deosebit de adâncă asupra
copiilor. Rolul familiei este foarte important în dezvoltarea copilului din punct de vedere
fizic, intelectual, moral, estetic ș.a.. Ca prim factor educativ, familia oferă copilului
aproximativ 90% din cunoștințele uzuale (despre plante, animale, ocupațiile
oamenilor, obiectelor casnice), familia este cea care ar trebui să dezvolte, în primii ani de
viață, spiritul de observație, memoria și gândirea copiilor. În contextul unei societăți care
tinde să fie europeană părinții sunt priviți ca primii învățători ai copilului, parte din procesul
de învățământ. În comunicarea cu educatorul în clasă, se nuanțează specificul în dezvoltare
al fiecărui copil, se găsesc modalități de cultivare a unor abilități în familie pentru a completa
sau suplimenta procesul educativ. Această comunicare duce la reducerea presiunilor
conflictuale asupra copilului, dându-i o mai mare libertate în dezvoltare. Comunicarea
elevului cu adulții devine mai ușoară, el se exprimă mai liber devenind astfel mai transparent
pentru părinți.
Cooperarea profesor-părinte în beneficiul elevului individual nu se poate substitui
participării părinților la gestiunea școlii, din mai multe motive: părinții sunt responsabili legali
ai educației copiilor lor, deci trebuie să aibă posibilitatea de a influența natura acestei
educații, modelele participative pot ajuta la coordonarea eforturilor educative și la orientarea
adaptării școlii la schimbările din societate, este necesară o influențare pe plan local asupra
rezolvării problemelor locale și luarea deciziilor la nivelul cel mai de jos cu putință.
În numeroase țări, reprezentanții părinților în consiliile de administrație școlară sunt
delegați de asociațiile de părinți, ceea ce le dă un statut legal suplimentar de autoritate. Un
minimum esențial al participării democratice la gestiunea școlii constă în instituirea prin lege
a consiliului de administrație școlară, în care părinții sunt reprezentați corespunzător și au
nu numai rol informațional și consultativ, dar și rol decizional și de control.
Pentru o cooperare eficace se consideră necesară adoptarea unor comportamente
corespunzatoare de către membrii consiliului: comunicarea liberă de informații, toleranța
când limbajul profesional nu este înțeles de nespecialiști dintre părinți; încurajarea
dezbaterilor pe probleme educaționale majore și nu doar discuții pe probleme administrativ-
gospodărești, considerarea reciprocă a părinților și profesorilor ca parteneri.
Un rol deosebit, atât pentru colaborarea familie-școală și participarea la gestiunea
școlii, cât și pentru educația părinților îl au asociațiile de părinți, a căror finalitate este, în
principiu, protecția copilului prin educație. Se pot deosebi asociațiile de părinți și după
scopurile lor, astfel: ca grup de susținere a școlii, în probleme needucaționale; ca grup de
cooperare care consideră educația ca un proces comun în care părinții și profesorii sunt
parteneri, care decid împreună viitoarele programe; ca grup de apărare a intereselor care
consideră că părinții au interese ce trebuie promovate în raport cu interesele altor grupuri.
Nu trebuie să uităm nicio clipă că “Dezvoltarea sistemului școlar multiplică modelele
126
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
Bibliografie:
1. Bonchiș, Elena, Familia și rolul ei în educarea copilului, Editura Polirom, București,
2011
2. Bunescu, G, Alecu, G, Badea, D, Educația părinților, Strategii și programe, Editura
Didactică și Pedagogică, București, 1997
Webgrafie:
1. http://www.1educat.ro/resurse/ise/educatia_parintilor.html
2. http://www.psyvolution.ro/342-legatura-scoala-%E2%80%93-familie-%E2%80%93-
comunitate-factor-hotarator-in-asigurarea-reusitei-scolare
127
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
128
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
Bibliografie:
129
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
130
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
131
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
132
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
exprimă încântarea cu toată sinceritatea. Programul este prilej de mare bucurie pentru toții
elevii mici. Obișnuiți zilnic cu ,,doamna lor”, au ocazia să comunice, să cunoască alți oameni.
Învață să se exprime și să colaboreze cu oameni noi. Nu doar învață despre natură, oameni,
lucruri și locuri, ci contribuie eficient la menținerea și îmbunătățirea relației cu lumea din jur.
Se bucură de rezultate și chiar de aprecierile pozitive ale celorlalți: colegi, dascăli, membrii
ai comunității.
Activitățile din ,,Săptămâna altfel" au reprezentat informaţie, cultură, amuzament
pentru toți copiii, toate fiind o bună modalitate de relaxare. Orele petrecute la muzee,
spectacole, excurșii au fost momente prielnice de a se detaşa de stresul zilnic, de presiunea
din ce în ce mai mare a examenelor şi de rutina chinuitoare, într-un mod constructiv.
Indiferent de ce meserie o să urmeze în viitor, fie că o să devină medici, jucători de fotbal
sau avocaţi, ar trebui să nu se mărginească la a fi doar atât. Idealul oricăruia dintre copii
trebuie să fie un om universal cu multiple cunoştinţe şi abilităţi. Nimeni nu poate ști totul,
însă a ști câte puțin din fiecare ajută mult mai mult la adaptarea în societate și viața de zi cu
zi, la cerințele care apar pe parcurs și pe neașteptate.
Proiectul «Şcoala Altfel» îi învăţă exact ce anume au de făcut în această privinţă.
Prin activităţile la care participă pot să învețe despre acordarea primului ajutor, să vizioneze
filme în limba franceză, să joace volei sau şah şi multe altele. Indiferent de activitatea pe
care o aleg, ştiu cu certitudine că vor avea ceva de învăţat în orele petrecute acolo. Au
învăţat cât de important este ajutorul imediat pe care îl pot da unei persoane aflate în pericol
şi că se pot întâlni cu astfel de situaţie oricând, iar acum sunt pregătiţi atât teoretic cât şi
practic. Au învăţat că trebuie să aleagă cu foarte mare responsabilitate drumul pe care îl
vom urma în viaţă şi că, indiferent de ce carieră o vor avea, banii nu trebuie să fie un scop,
ci doar un mijloc.
Chiar copiii sunt uimiți de faptul că le place altceva, decât noua tehnologie, atât de
,,la modă”. Vizitele la operă, la teatru sau la muzee au atras atenţia asupra nevoii de cultură,
asupra faptului că există o lume şi dincolo de lumea virtuală, calculator, televizor. Învață să
caute informația, să selecteze ce este important, corect sau adevărat din ceea ce i se oferă.
Primește, dar alege doar ce este bun. Își formează și chiar descoperă abilități noi prin
ateliere de lucru la care participă.
Activităţile desfăşurate în cadrul acestei săptămâni le-au dat ocazia să învețe lecţii
importante, lecţii care, pe măsură ce vor fi aprofundate, îi vor ajuta în formarea lor ca adulți.
Au ocazia să întâlnească oameni, să stea de vorbă, să cunoască alte domenii decât cele
întâlnite în mod obișnuit, acasă sau la școală, în cercul lor de prieteni și cunoscuți. Devin
mai deschiși și receptivi la nou.
Dincolo de stângăcia inerentă oricărui început, ,,Şcoala Altfel” a scos elevii şi
profesorii din rutina păguboasă care o macină de zeci de ani. ,,Şcoala altfel” poate fi dovada
că atât profesorii, cât şi elevii sunt în căutarea unei relaţii umane, prietenoase, relaxate, în
care chiar şi cele mai grele lecţii pot deveni simple, plăcute, chiar atractive.
Şcoala este locul unde copilul începe să trăiască zilnic o parte din timpul său, în
cadrul unei comunităţi ce depăşeşte cadrul familial. În şcoală copilul trebuie să înceapă să
respecte reguli de comportament pentru a-şi continua formarea sa ca adult responsabil.
Pentru asta are nevoie de modele, iar modelele se regăsesc în cei din jur, educatori, părinți,
societate.
Rolul educatorilor - învăţători şi profesori, în formarea ca cetăţean a elevului este
foarte mare şi trebuie ca aceştia să-şi cunoască menirea.
Calitatea programului, după cum spune și titlul ,,Să știi mai multe, să fii mai bun!” în
programa școlară aduce un suflu nou, o gură de aer proaspăt și revigorant,cu rolul de a trezi
curiozitatea, interesul și plăcerea de a veni la școală a elevilor. Copiii sunt veseli, dornici de
a participa la orice acţiune, de a experimenta sau exersa, profesorii sunt dispuşi să
socializeze cu elevii lor, într-un context non-formal, atipic pentru învăţământul românesc,
133
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
dar inovator, destins, prielnic pentru cunoaştere şi fixarea unor relaţii ,,poate mai umane”
decât se pot stabili în cadrul unei ore obișnuite de curs. Se antrenează în discuții pro și
contra, explică, își exprimă opinia. Totul într-o atmosferă degajată, liberă, lipsită de teamă.
Experienţa celor cinci zile în care şcoala şi-a schimbat mersul cu care ne-am obişnuit
de-a lungul anilor a câștigat prin dezvoltarea relațiilor sociale.
Programul are un orar echilibrat construit, cu cinci zile de activităţi variate pentru toate
clasele - activităţi în şcoală sau în afara ei:
• acordarea primului ajutor și voluntariat
• educaţie pentru sănătate și ecologie
• workshop-uri de alegere a carierei
• anti-violenţă
• vizionare de filme româneşti şi străine
• ateliere de lucru
• jocuri şi competiţii sportive
• vizite, excursii, drumeții
• promenade culturale etc.
Săptămâna aceasta îşi arată beneficiile prin implicarea deopotrivă a profesorilor şi a
elevilor, în vederea demonstrării, sistematizării, aplicării, consolidării «pe teren» a
cunoştinţelor deja predate sau discutate la clasă.
Aceleaşi impresii au fost împărtăşite şi de elevi, care s-au aflat împreună cu
profesorii în aceeaşi barcă, aceea a bunăvoinţei.
Relevanța programului constă în:
• Diversificarea activităților de învățare
• Climat relaxat și prietenos de învățare
• Fără presiunea notelor
• Răspunde nevoilor de socializare ale elevilor.
Valoarea programului este de:
- Ameliorarea relațiilor și a comunicării dintre elevi și profesori, precum și dintre elevi și
comunitate;
- Stimularea intereselor copiilor pentru anumite domenii și posibilitatea acestora de a-și
exprima interesele şi preocupările;
- Diversificarea activităților de învățare și stimularea intereselor elevilor pentru anumite
domenii;
- Are impact pozitiv în aria relaţionării şi colaborării între cadrele didactice;
- Parteneriate.
În concluzie:
• Copiilor le-au plăcut activitățile, de a găsi soluţii inovatoare și de a se implica în
rezolvarea unei sarcini practice.
• Fiecare a avut rolul lui în echipă, s-au ascultat cu atenţie unii pe altii, au apreciat
ideile, au demonstrat că doresc şi apreciază ideea de schimbare.
• Colaborează, comunică, caută și oferă sprijin.
Cu toate oportunitățile pe care le aduce în programa școlară, programul ,,Să știi mai
multe, să fii mai bun!”, este un lucru bun, pozitiv și apreciat de marea majoritate a elevilor,
cadrelor didactice și părinților. Evaluarea acestuia este dată, nu doar de portofoliile,
albumele cu fotografii și documentele întocmite, ci și de amintirile, descrierile copiilor, ce
rămân cu amintiri frumoase legate de activitățile la care au participat.
134
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
Şcoala este o instituţie care oferă un serviciu social; este direct influenţată de ceea
ce se întâmplă în mediul social. Ea transmite cunoştinţe, dezvoltă abilităţi, norme, valori
recunoscute şi acceptate social şi funcţionează într-o comunitate alcătuită din mai mulţi
factori de educaţie: familie, autorităţi, organizaţii guvernamentale şi neguvernamentale,
agenţi economici, poliţie, biserică, unităţi sanitare etc. care au la rândul lor o ofertă
educaţională. Şcolile depind de mediul în care funcţionează în ceea ce priveşte: obţinerea
resurselor materiale, resursele umane, resursele financiare, resursele informaţionale etc.
Funcţionează într-o comunitate locală şi zonală care furnizează elevii, dar care are un set
de aşteptări cărora instituţia şcolară trebuie să le răspundă.
Comunitatea este bazată pe „voinţa” şi „sentimentele” celor care trăiesc în ea, este
întemeiată nu pe contact, ci pe înţelegere. Legăturile dintre membrii comunităţii se bazează
pe valori precum: respectul, afecţiunea, bunăvoinţa. Comunitatea depăşeşte contextul strict
economic.
Parteneriatul şcoală – comunitate
Parteneriatul este o înțelegere legală în care partenerii definesc împreună scopul
general al parteneriatului. El presupune colaborarea strânsă şi combinarea avantajelor
specifice pentru ambii parteneri.
Parteneriatul poate fi o soluție pentru alocarea şi folosirea resurselor locale la nivel
comunitar, pentru atragerea altor resurse externe pentru rezolvarea problemelor
comunitare. Ideea de parteneriat între şcoală şi comunitate trebuie să se bazeze pe
principiul complementarității serviciilor sociale oferite de către diversele organizații care
activează în comunitate. Construirea parteneriatului este un proces deliberat ce implică
aptitudini specifice, strategii şi cunoştințe pe care părțile implicate trebuie să le cunoască şi
să le folosească. Într-o relație de parteneriat fiecare partener trebuie să-şi definească
aşteptările, scopul şi limitele. În relația de parteneriat dintre şcoală şi agenții comunitari cei
implicați trebuie să definească şi să conştientizeze:
- care sunt agenții comunitari implicați în relația de parteneriat;
- care sunt motivele parteneriatului;
- care sunt modificările vizate în situația actuală;
- ce probleme majore pot fi rezolvate prin parteneriat;
- care sunt rolurile specifice pe care le are fiecare partener.
Deoarece resursele acordate educaţiei sunt în descreştere, parteneriatul este o
formă prin care se realizează o mai bună gestionare a resurselor locale, o modalitate de
atragere a resurselor către şcoală şi de valorificare a resurselor şcolii în beneficiul
comunităţii. Parteneriatul şcolii cu agenţii comunitari poate funcţiona în mai multe feluri:
- punerea în comun a resurselor (materiale, umane, financiare, logistice, de timp,
informaţionale etc.) pentru binele comun;
- activităţi / proiecte / programe comune;
- alocarea de resurse din partea agenţilor comunitari către şcoală;
- voluntariat şi implicare în acţiuni la nivel comunitar;
- testarea nevoilor locale;
- formarea resurselor umane;
- atragerea de resurse către comunitate etc.
Familia reprezintă principalul factor al parteneriatului şcoală – comunitate locală. Pe
de o parte familia este un factor de educaţie informală, pe de altă parte aceasta are obligaţii
135
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
şi drepturi care decurg din statutul de elevi al copiilor ei în sistemul formal de educaţie.
Implicarea familiei în parteneriatul şcolii este condiţionată de gradul de interes al
familiei faţă de şcoală. Acesta este crescut dacă familiile au copii care frecventează şcoala.
Cu cât şcoala reprezintă o valoare a familiei, cu atât gradul de implicare al familiei este mai
mare. Acei copii care sunt sprijiniţi de părinţi, care au în familie atitudini proşcoală adecvate
obţin performanţe şcolare ridicate şi au un grad de aspiraţie ridicat faţă de nivelul de
şcolarizare pe care doresc să-l atingă.
Referitor la relaţia dintre familie şi părinţi cele mai frecvente forme de organizare a
acestei relaţii sunt:
- Sedinţele cu părinţii
- Lectoratele
- Consultaţiile individuale
- Asistenţe la ore din partea părinţilor
- Vizite la domiciliul elevilor
- Cutia poștală a clasei
- Jurnalul de corespondenţă al elevului
- Stabilirea opţionalelor
Asistenţele la ore: ori de câte ori au simţit nevoia să-şi vadă copiii la orele de curs,
părinţii au asistat, urmărind demersul didactic parcurs de învăţător, participarea propriului
copil în oră, modalităţile de explicare a unor teme din manual. Aceste asistenţe au fost
urmate de discuţii între învăţător şi părinte cu privire la modul de îndrumare a copilului în
efectuarea temelor (orale şi scrise).
Părinţii au primit chestionare având ca scop îndrumarea lecturii copiilor, cunoaşterea
ei, legătura cu şcoala, dar şi explicarea unor modalităţi de îndrumare a elevilor în efectuarea
temelor, tipuri de exerciţii de citire, scriere, matematice, pentru uşurarea înţelegerii
cunoştinţelor însuşite la şcoală, pentru evitarea memorării mecanice. Consilierile individuale
dau posibilitatea de a discuta cu părinţii despre fiecare copil în parte, de a analiza cauzele
diferitelor manifestări şi a lua măsuri educative comune.
Desigur, munca de convingere ”de la om la om” presupune tact, dar mai ales
dragoste pentru profesiune, nu declarată, ci simţită de fiecare dintre noi.
Cutia poştală a clasei şi Jurnalul de corespondenţă al elevului sunt alte modalităţi de
a menţine legătura cu familia, de a cunoaşte părerile, sugestiile şi eventualele observaţii
referitoare la activitatea şcolară şi extraşcolară desfăşurată la nivel de clasă. Aceste forme
de colaborare ne oferă posibilitatea să luăm cunoştinţă zilnic cu aceste informaţii şi să
informăm zilnic părinţii asupra evoluţiei copilului.
Colaborarea cu familia nu se limitează numai în ceea ce priveşte activitatea şcolară,
ci şi în cadrul activităţilor extraşcolare pentru că acestea contribuie la adâncirea şi
completarea procesului de învăţământ, la adâncirea înclinaţiilor şi aptitudinilor copiilor, la
organizarea raţională şi plăcută a timpului liber.
Dintre acestea amintim:
- Parteneriate educaţionale cu şcoli din alte judeţe, cu biserica, poliţia etc.
- Organizarea şi participarea la diferite spectacole
- Confecţionarea unor costume populare
- Păstrarea unor obiceiuri şi tradiţii populare: ”Caloianul,” “Semănătorii”, “Steaua”,
încondeiatul şi vopsitul ouălor etc.
Vizitele periodice la domiciliu permit comunicarea dintre profesor și părinți într-un
cadru mai puțin formal, care-l poate face pe părinte să se simtă mai în largul său. Scopul
acestor vizite este întărirea legăturii cu familia, cunoașterea particularităților acesteia
(cultura, modul de interacționare dintre membrii familiei, aptitudinile acestora etc.). Prin
intermediul acestor vizite trebuie să le arătăm părinților că ei și copiii lor sunt importanți
pentru noi și că le acordăm atenția cuvenită. Vizitele trebuie făcute numai cu acordul
136
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
137
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
COMUNICAREA DIDACTICĂ –
MODALITATE SPECIFICĂ DE REALIZARE
A UNUI ÎNVĂŢĂMÂNT DE CALITATE
Profesor învăţământ primar Angela Sandu
Școala Gimnazială Nr. 27 Timișoara
„Comunicarea este, în fapt, expresia vieţii pentru că se află în inima vieţii umane,
sociale”. (Şoitu, L. – Pedagogia comunicării).
Comunicarea interumană este un ansamblu de sisteme de transfer de informaţii prin
intermediul limbajului verbal, dar şi al altor canale de comunicare nonverbale sau
extralingvistice. Totodată, ea poate fi definită ca un ansamblu al proceselor fizice şi psihice
prin care se efectuează operaţia punerii în relaţie cu una sau mai multe persoane în vederea
atingerii anumitor obiective. În cadrul unui grup mic, comunicarea este influenţată de
modelul de comunicare general al acestuia. În microgrupul familial există anumite diferenţe
între modul de comunicare dintre părinţi şi copii, între adulţi, între copii de vârstă apropiată,
între copii cu diferenţe mai mari de vârstă, etc. La fel, există modele diferite de comunicare
în mediul şcolar, unde structura microgrupurilor este bine constituită. La acest nivel, limbajul
poate îmbina forme caracteristice cu conotaţii specifice grupului respectiv. La nivelul
grupului, limbajul natural are funcţie de control social asupra manifestărilor indivizilor, ca
expresie a normelor morale, a relaţiilor dominante.
Potrivit Dicţionarului de pedagogie (Sorin Cristea, 2000), comunicarea didactică
poate fi considerată ”…un principiu axiomatic al activităţii de educaţie care presupune un
mesaj educaţional elaborat de subiectul educaţiei (profesor), capabil să provoace reacţia
formativă a obiectului educaţiei (şcolar), evaluabilă în termen de conexiune inversă externă
şi internă”.
În comunicarea didactică, etalonarea cunoştinţelor ia forme diferenţiate în funcţie de
destinatar (şcolar de o vârstă anume şi un nivel de pregătire diferit). Se poate aprecia, din
acest punct de vedere, că “limbajul” în comunicarea didactică are un destinatar bine definit.
Procesul de învăţământ este, prin excelenţă, un proces de comunicare, între
cadrul didactic şi elevi având loc un permanent schimb de mesaje al căror scop
principal este realizarea (atingerea) unor obiective pedagogice, în conditii optime.
Comunicarea didactică are mai multe caracteristici, care o deosebesc de alte forme
ale comunicării interumane:
- se desfăşoară între doi sau mai mulţi agenţi: profesor şi elevi, având ca scop comun
instruirea acestora, folosind comunicarea verbală, scrisă, non-verbalk, paraverbală şi
vizuală, dar mai ales forma combinată;
- mesajul didactic este conceput, selecţionat, organizat şi structurat logic de către
profesor, pe baza unor obiective didactice precise, prevăzute în programele şcolare;
- stilul didactic al comunicării este determinat de concepţia didactică a profesorului şi
de structura lui psihică;
- mesajul didactic (repertoriul) are o dimensiune explicativ-demonstrativă şi este
transmis elevilor folosind strategii didactice adecvate dezvoltării intelectuale a acestora şi
nivelului de cunoştinţe pentni a fi înţeles de elevi;
- comunicarea se reglează şi autoreglează cu ajutorul unor retroacţiuni (feed-back şi
feed-farward), înlocuind blocajele care pot apărea pe parcurs.
Profesorul nu informează, ci comunică. Informaţiile sale variază ca amplitudine şi
profunzime în funcţie de informaţiile primite de la elevi, care dau seamă de ceea ce aşteptă
ei sau sunt în stare să întâmpine. Profesorul trebuie să stăpânească tehnicile de
138
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
condiţionare prin discurs, pentru a provoca adeziune la ceea ce spune sau pentru a trezi
unele disponibilităţi de asimilare ori acţiune la momente oportune. Prestigiul oratorului
profesor, limbajul folosit de acesta, capacitatea lui de a întrezări valorile accesibile sau
admise de elevii săi sunt atribute care cântăresc destul de greu în exerciţiul argumentativ.
În comunicarea didactică profesorul trebuie să-i facă pe elevi să simtă că are o
vocaţie în această direcţie, că este un partener de încredere, care doreşte un dialog
autentic. Competenţa de comunicare se va manifesta şi prin capacitatea de ascultare a
elevilor. Cei mai apreciaţi profesori sunt cei care permit libertatea de exprimare a elevilor,
care nu-i fac nici să se simtă judecaţi, nici manipulaţi, nici sfătuiţi, ci cei care le oferă
sentimentul de siguranţă şi libertatea comunicării.
Semnificaţia rezultată este o finalizare a jocului realizat între mai multe subsisteme
de semne: verbale, paraverbale, nonverbale. Este de dorit ca în comunicarea didactică să
se realizeze o convergenţă funcţională şi o angajare a tuturor canalelor de transmisie. Se
realizează oral (cca. 70% din timpul destinat instruirii), în scris, pe cale vizuală, elevii
fiind obligaţi să-şi perfecţioneze mai multe „antene” receptive.
Trebuie reţinut faptul că ţinuta fizică, fizionomia sau gesticulaţia educatorului pot
stârni implicaţii intelectuale sau afective asupra elevilor. Mimica şi gesturile mâinii
acompaniază limbajul vorbit, întregind sau prelungind semnificaţiile cuvintelor. Uneori,
gesturile pot comunica mai multe informaţii ascultătorilor decât vorbirea. Mişcările, gesturile
şi mimica profesorului trebuie să se convertească în instanţe instrumentale productive, care
să vină în întâmpinarea nevoilor unei situaţii didactice concrete.
Totodată, trebuie să se asigure o instrumentalizare şi o iniţiere a elevilor în strategiile
de discurs, astfel încât aceştia să fie în stare să sesizeze, să înţeleagă, să ierarhizeze, să
sancţioneze şi să amendeze informaţiile parvenite pe diferite căi.
Dintre factorii care generează un climat psihosocial pozitiv în clasă, favorizând
învăţarea, pot fi menţionaţi pe cei socio-afectivi (relaţii de simpatie sau antipatie),
motivaţionali-aptitudinali,cognitivi-axiologici (cunoaşterea interpersonală, concepţii,
convingeri), instrumentali (relaţii de cooperare, competiţie, stilul de conducere al
profesorului), factori de structură (vârsta şi numărul elevilor din clasă) şi factori proiectivi
anticipativi (scopuri, idealuri, nivelul de aspiraţie). Respiraţia şi viteza vorbirii sunt factori
importanţi ce pot optimiza sau distorsiona expunerea. O expunere lentă este enervantă, în
timp ce alta prea rapidă nu poate fi urmarită.
Comunicarea didactică implică fenomenul de retroacţiune. În comunicarea didactică
există două feluri de retroacţiuni: feed-back-ul şi feed-forward-ul. Feed-back-ul este
modalitatea prin care finalitatea devine cauzalitate. Modalitatea prin care anticiparea
finalităţii redevine cauzalitate este o retroacţiune de tip feed-forward. Feed-back-ul intră în
funcţie după atingerea finalităţii. În postura de profesor, atent la evoluţia fiecărui elev, un
cadru didactic se poate ocupa special de un copil după ce a luat o nota nesatisfăcătoare
(feed-back) sau preventiv, anticipând o evoluţie spre o notă nesatisfăcătoare (feed-forward).
Eficienţa comunicării depinde atât de pregătirea şi aptitudinile de a comunica ale
profesorului, cât şi de capacităţile intelectuale ale elevului. Comunicarea se autoreaglează
cu ajutorul acestor retroacţiuni, înlăturând blocajele care pot apărea pe parcurs.
Comunicarea poate fi obstrucţionată sau doar perturbată de o serie de factori care
se interpun între semnificaţia intenţionată şi cea percepută, putând fi legaţi de oricare dintre
componentele comunicării (emiţător, mesaj, canal, receptor) sau de interacţiunea lor. Dintre
aceştia, cei mai importanţi sunt :
1. Efectele de statut – uneori statutul prea înalt al emiţătorului în raport cu receptorul
pot cauza răstălmăciri ale mesajului de către acesta din urmă.
2. Probleme semantice – specialiştii au tendinţa să folosească un jargon profesional,
crezând că şi ceilalţi îl pot înţelege; persoanele cu statut mai ridicat au tendinţa de a se
exprima într-un mod mai sofisticat, greu de înţeles pentru persoane cu un nivel de
139
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
şcolarizare scăzut.
3. Distorsiuni perceptive – când receptorul are o imagine despre sine nerealistă şi
este lipsit de deschidere în comunicare, neputându-i înţelege pe ceilalti în mod adecvat.
4. Diferenţe culturale – persoane provenite din medii culturale, cu valori, obiceiuri şi
simboluri diferite.
5. Alegerea greşită a canalelor sau a momentelor – trebuie alese canalele corecte
pentru fiecare informaţie şi de asemenea şi momentul trebuie bine ales – o situaţie urgentă
nu poate fi îndeplinită dacă este cerută la sfârşitul orelor de program sau la sfârşitul
săptămânii.
6. Lungimea excesivă a canalelor – o reţea organizaţională complicată duce la o
comunicare lentă.
Totodată, se pot menţiona şi unii factori fizici perturbatori, cum ar fi: iluminatul
necorespunzător, zgomote parazite, temperaturi excesiv de coborâte/ridicate, ticuri,
elemente ce distrag atenţia.
Blocajele de comunicare se pot produce în situaţiile în care emiţătorul (profesorul) nu
stăpâneşte conţinutul mesajului didactic transmis, acesta nu este expus clar, inteligibil şi
sistematizat, emiţătorul vorbeşte prea încet, prea tare sau prea repede, nu prezintă la
început scopul mesajului şi nu creează motivaţii pentru a trezi interesul pentru comunicare.
Acelaşi efect poate fi produs dacă emiţătorul nu sincronizează diferitele tipuri de comunicare
(verbală, paraverbală, nonverbală, vizuală etc.), mesajul transmis nu corespunde cu
interesele elevilor sau cu problemele ce le au de rezolvat sau mesajul didactic este prea
cunoscut sau prea abstract şi nu trezeşte interes, producând plictiseală. Distorsiunea
informaţiei este rezultatul unei comunicări unidirecţionale, ce produce pasivitate, în cadrul
căreia elevii nu sunt angajaţi în dialog sau prin întrebări retorice. Eficienţa comunicării este
blocată şi de fondul stresant creat de emiţător (plictiseală, oboseală, nerăbdare, teama de
a nu greşi în expunere etc.) sau dacă elevii nu au cunoştinţele necesare pentru a înţelege
mesajul didactic sau acestea nu au fost fixate temeinic şi ca urmare se produc interferenţe.
Între obstacolele ce apar mai frecvent în comunicarea didactică, se pot menţiona:
– supraîncărcarea (determinată de criza de timp, dar şi de dorinţa unor profesori de
a nu omite lucruri importante);
– utilizarea unui limbaj încifrat, inaccesibil (sau greu accesibil) elevilor;
– dozarea neuniformă, în timp, a materialului de predat.
Învăţământul modern a început să se foloseasca tot mai mult de metodele interactive
şi de noile tehnologii. Video-proiecţiile, înregistrările audio sau video au devenit mijloacele
favorite folosite la clasă şi prilejuri de a interacţiona şi a comunica mai eficient. Analiza
comparativă a strategiilor tradiţionale şi a strategiilor interactive de instruire permite a
concluziona că ultimele orientează procesul de învăţământ spre elev, spre nevoile lui
interne, reflectând noile relaţii social-culturale şi tendintele educaţionale în ansamblu.
În activitatea didactică, şcolarii cu o implicare personală înaltă acordă o atenţie şi o
importanţă mai mare mesajului decât sursei emiţătoare, iar cei cu o implicare mai redusă
suprasolicită valoarea sursei decât cea a mesajului transmis.
În situaţia didactică, schimbul de mesaje dintre emiţător şi receptor se bazează nu
numai pe argumente raţionale, ci şi pe elemente emoţionale pozitive sau negative. Cele
negative implică grija subiecţilor pentru consecinţele comunicării persuasive mărind acordul
interlocutorilor, iar cele pozitive induc persuasiunea, sporesc buna dispoziţie, motivaţia,
potenţând atitudinea receptorului spre schimbare, spre acordul cu unele argumente
controversate.
Aspect important al mijloacelor sociale şi educaţionale, comunicarea didactică se
realizează în moduri diferite, comunicarea interpersonală – diferită, reciprocă, în grup şi
intrapersonală, cu noi înşine, fiind cele mai utilizate. La nivelul grupului şcolar, contextul
raţional influenţează calitatea procesului comunicării didactice, schimbul de mesaje dintre
140
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
emiţător şi receptor.
Facilitatea sau perturbarea interacţiunilor comunicative depinde în mare măsura nu
numai de cadrul contextual al comunicării, ci şi de natura relaţiilor dintre profesori şi elevi,
dintre membrii grupului, de atmosfera psihosocială din grup, de dinamica rol – status – urilor.
Educatorul trebuie să ştie care sunt coordonatele unei activităţi colective reuşite, condiţiile
antrenării membrilor unui colectiv în realizarea unui scop comun, ce fel de perspective l-ar
putea atrage pe elev şi ce stimulente i-ar putea întreţine elanul în muncă un timp îndelungat.
Aici se îmbină mai mult ca oriunde ştiinţa cu arta, tehnica de lucru cu talentul, experienţa cu
iniţiativa, tactul cu măiestria, calmul cu entuziasmul, căutările cu siguranţa. Astfel, intr-un fel
va preda un învăţător fapte, idei despre trecutul glorios al poporului român şi-şi va arăta
talentul de bun narator, în vederea captării atenţiei colectivului de elevi – va sta în faţa clasei
sau cel mult se va plimba numai prin faţa rândului de bănci. Altă modalitate va alege atunci
când va avea de predat la ştiinţe circuitul apei în natură: se va plimba printre rândurile de
bănci, va explica şi va ajuta elevii la realizarea experienţelor prin care se evidenţiază
caracteristicile apei. Poziţia educatorului în clasă se schimbă în funcţie de obiectul predat,
de subiectul lecţiei, dar şi de auditoriu.
Comunicarea are o menire importantă atât în reglarea emisiei informaţiilor, cât şi a
atitudinilor de predare. Dacă educatorul face mereu apel la conexiunea inversă, atunci el
constată, analizează şi îşi va adapta stilul de predare, va armoniza aspectul informativ şi
educativ.
În concluzie, se poate afirma că folosind un limbaj inteligibil şi adecvat, bazat pe o
comunicare expresivă şi convingătoare, cadrul didactic trebuie să încerce să transfere
conţinutul predat în mod atractiv, nuanţat, argumentat şi inteligibil. Apelând la întregul
arsenal metodic şi logistic de care dispune şi depăşind simplul şi plictisitorul monolog într-o
expunere elevată şi argumentată va schimba conformismul în participare şi activism.
Profesorul trebuie să coopereze cu elevii săi şi să aibă un comportment care să
faciliteze comunicarea, să evite critica, etichetarea, lauda evaluativă, ameninţările sau
moralizarea. Vom vorbi de o comunicare eficientă a profesorului cu elevii săi atunci când
cele două personalităţi se implică total, îşi exprimă deschis ideile, emoţiile, experienţele şi
sunt mereu dispuşi să-şi modifice atitudinea pentru a coopera cu celălalt în atingerea unui
scop comun.
Folosindu-ne de empatie şi persuasiune, factori importanţi în a relaţiona eficient, cred
că putem afirma că misiunea noastră de educatori şi-a atins scopul.
BIBLIOGRAFIE
1. Pânişoară, Ovidiu-Ion, 2004, Comunicarea eficientă, Editura Polirom, Iaşi
2. Cucoş, Constantin, 1998, Pedagogie, Editura Polirom, Iaşi
3. Şoitu, Laurenţiu, 1997, Pedagogia comunicării, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti.
4. Iacob, Luminiţa, 1998, Psihopedagogie pentru examenul de definitivat şi grade
didactice, Editura Polirom, Iaşi
5. Cosmovici, A., Iacob Luminiţa, 1999, Psihologie şcolară, Editura Polirom
141
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
142
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
Bibliografie:
1. Didactica preşcolară, editura V&I, Bucureşti 2000
2. Grădiniţa altfel, editura V&I, Bucureşti 2003
3. Curriculum pentru învățământul preșcolar. Prezentare și explicitări, Editura
Didactica Publishing House, București, 2009;
4. Iucu, Romiță, Cursul Managementul clasei de elevi, 2005
143
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
144
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
145
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
Există cel puţin trei căi prin care interacţiunea dintre şcoală şi comunitate poate fi
eficientizată. Prima, prin mijloace de comunicare de la şcoală către comunitate şi dincolo de
ea; a doua, prin crearea unui mediu în care copiii să demonstreze ce pot face ei pentru
comunitate şi să obţină respectul adulţilor; şi ultima, dar nu cea mai puţin importantă:
oferirea posibilităţii membrilor comunităţii de a se implica în activităţile elevilor.
Şcolile şi comunitatea îmbunătăţesc instrucţia, evaluarea, dezvoltarea profesională a
cadrelor didactice, abilitatea de a conduce a directorilor, implicarea părinţilor şi a oamenilor
de afaceri, astfel încât fiecare aspect al educaţiei funcţionează ca parte a unui sistem, care
sprijină toţi elevii pentru a-şi atinge obiectivele.
BIBLIOGRAFIE:
146
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
Motto:
,,Prima regulă a calităţii este dispariţia ambiguităţilor.”
147
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
Bibliografie
- Curriculum pentru înv. preşcolar Bucureşti 2009
- Managementul calităţii Mihail ŢÎŢU
- Piaget.J Reprezentarea lumii la copil,Bucureşti
- Preda V(2000) Educaţia pentru ştiinţă Bucureşti
148
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
Profesor învățământ preșcolar și primar Obeadă Sanda Școala Gimnazială Nr. 27 Timișoara/
Structură G.P.P.Nr.3
Profesor învățământ preșcolar Ungurean Loredana Luminita Școala Gimnazială Nr. 27 Timișoara/
Structură G.P.P.Nr.3
Argument :
Preşcolaritatea reprezintă etapa de viaţă în care se ţes multe din structurile de
profunzime ale personalităţii. Grădiniţa, ca prim mediu organizaţional cu care se confruntă
copilul, prin condiţionările sociale multiple exercită o influenţă profundă, cu rol facilitator
pentru experienţele sociale ulterioare. Mediul educativ instituit în grădiniţe diversifică
modalităţile de abordare a copilului în scopul integrării lui în comunităţi de joacă şi mai apoi
în comunităţi de instruire. Grădiniţa contribuie la procesul construirii personalităţii copilului
într-una din etapele de vârstă cele mai maleabile şi mai vulnerabile.
Aplicând eficient şi creator, cu ajutorul cunoştinţelor şi prin rezultatele activităţilor proprii,
ideile, gândurile şi părerile preşcolarului în funcţie de situaţia dată, credem că ajutăm
preşcolarul să găsească zâmbetul cu care ar fi frumos să putem saluta viitorul.
În cadrul acestui parteneriat, scopul urmărit a fost stabilirea unei mai bune comunicări,
a realizării ceea ce putem înţelege prin trainice prietenii, a creşterii prestigiului unității
noastre prin popularizarea activităţilor.
Scop:
Obiective:
AN ȘCOLAR :2018-2019
INȚIATORI PARTENERIAT:
-Prof. Ungurean Loredana
-Prof. Pljoskar Manuela
-Prof. Obeada Sanda
-Prof. Măran Daniela
-Prof. Lazăr Daniela
-Ed. Andronache Alessandra
-Ed. Gradinariu Iasmina
149
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
GRUP ŢINTĂ :
Preşcolarii din Grupa Mare B,Mică A, Mică C, Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 3
Timișoara
Elevii din Clasa a I-a ,Școala Gimnazială cu clasele I-VIII Valcani ,
Elevii din clasa a IV-a,Școala Gimnazială cu clasele I-VIII Beba –Veche,
Elevii din Școala Gimnazială cu clasele I-VIII Saravale.
Elevii din Școala Gimnazială Nr.21, Timișoara.
OBLIGAȚIILE PĂRȚILOR:
Unitatea de învățământ:
Partenerii:
Forme de realizare:
convorbiri;
vizite;
activități muzicale;
activități artistico-plastice;
activități practice;
jocuri distractive;
expoziție.
Tehnici de monitorizare:
înregistrări foto;
realizare de album;
program artistic.
CALENDARUL ACTIVITĂŢILOR:
150
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
IMPLEMENTAREA PARTENERIATULUI:
Se va urmări:
colaborarea între instituţii;
stabilirea unor strategii și metodologii comune în ceea ce priveşte derularea
proiectului;
promovarea reciprocă, în cadrul acţiunilor comune, a imaginii instituţiilor partenere;
comunicarea permanentă în ceea ce priveşte buna desfăşurare a proiectului;
derularea de activităţi civice/artistice;
expoziţii cu creaţii ale elevilor/preșcolarilor.
DISEMINAREA REZULTATELOR:
Raportul de activitate care cuprinde aspecte pozitive din derularea proiectului se va
151
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
BIBLIOGRAFIE:
Adriana Băran-Pescaru, “Parteneriat în educație ”, Ed.Aramis Print, București, 2004,
cap.2.
Management de proiect ,CJRAE,Brașov
Venera Cojocariu ,Liliana Sacară “Managementul proiectelor pedagogice” E.D.P..2005
152
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
153
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
154
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
oricaror activitati. In acest sens, relationarea si comunicarea devin factori cheie ai realizarii
activitatilor propuse.
In societatea pe care o traim, ca tara a unei Europe multiculturale si multietnice,
secretul succesului oricarei activitati este toleranta, flexibilitatea si cunoasterea. Activitatea
de parteneriat in comunitate, fara acesti factori fundamentali nu poate avea succes. “ Fiind
condamnati “ sa traim si sa muncim impreuna, trebuie sa pornim totdeauna de la principiul
“fă binele care astepți să ți se facă.”
Bibliografie:
155
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
“Datoria oricărei instituţii din sistemul naţional de învăţământ, indiferent de tip, nivel
şi formă de organizare a activităţii, este de asigura predarea, învăţarea, şi acolo unde este
cazul, cercetarea de calitate pentru a contribui la dezvoltarea profesională şi personală a
elevilor şi studenţilor şi la bunăstarea societăţii şi dezvoltarea sa durabilă.” Calitatea
educaţiei este ansamblul de caracteristici ale unui program de studiu şi ale furnizorului
acestuia, prin care sunt îndeplinite aşteptările beneficiarilor, precum şi standardele de
calitate.
Evaluarea calităţii educaţiei constă în examinarea multicriterială a măsurii în care o
organizaţie furnizoare de educaţie şi programele acesteia îndeplinesc standardele şi
standardele de referinţă. Atunci când evaluarea calităţii este efectuată de însăşi organizaţia
furnizoare de educaţie, aceasta ia forma evaluării interne. Atunci când evaluarea calităţii
este efectuată de o agenţie naţională sau internaţională specializată, aceasta ia forma
evaluării externe.
Asigurarea calităţii educaţiei este realizată printr-un ansamblu de acţiuni de
dezvoltare a capacităţii instituţionale de elaborare, planificare şi implementare de programe
de studiu, prin care se formează încrederea beneficiarilor că organizaţia furnizoare de
educaţie îndeplineşte standardele de calitate. Asigurarea calităţii exprimă capacitatea unei
organizaţii furnizoare de a oferi programe de educaţie în conformitate cu standardele
anunţate. Aceasta este astfel promovată încât să conducă la îmbunătăţirea continuă a
calităţii educaţiei.
Controlul calităţii educaţiei în unităţile de învăţământ preşcolar, primar, gimnazial,
profesional, liceal şi postliceal presupune activităţi şi tehnici cu caracter operaţional, aplicate
sistematic de o autoritate de inspecţie desemnată pentru a verifica respectarea standardelor
prestabilite.
Îmbunătăţirea calităţii educaţiei presupune evaluare, analiză şi acţiune corectivă
continuă din partea organizaţiei furnizoare de educaţie, bazată pe selectarea şi adoptarea
celor mai potrivite proceduri, precum şi pe alegerea şi aplicarea standardelor de referinţă.
Calitatea educaţiei reprezintă o prioritate permanentă pentru orice organizaţie furnizoare de
educaţie, precum şi pentru angajaţii acesteia.
Calitatea este un criteriu fundamental de finanţare din surse publice a educaţiei. În
cadrul învăţământului superior, evaluarea comparativă interinstituţională a programelor de
studii universitare are drept consecinţă finanţarea diferenţiată, în funcţie de calitatea diferită
a programului oferit.
Misiunea unui sistem public de educaţie este de a oferi cea mai bună educaţie
posibilă tuturor copiilor şi tinerilor. Întrucât unele valori umane fundamentale sunt perene,
există unele aspecte ale vieţii şcolii şi ale învăţării care se transmit de la o generaţie la alta.
Pe de altă parte, lumea în care cresc tinerii şi pe care ei trebuie să o modeleze se află în
permanentă transformare, cunoscând - cu fiecare generaţie -provocări noi şi semnificative.
Prin urmare, există unele aspecte ale culturii şcolii şi ale practicilor din clasă care vor fi
mereu obiectul schimbării, ca răspuns la noile provocări. Este responsabilitatea fiecărei
generaţii de profesori şi de educatori să ducă această sarcină mai departe, păstrând ceea
ce este bun din trecut, în timp ce încearcă să răspundă provocărilor „noului”. Aceasta este
o sarcină foarte dificilă pentru un singur profesor sau pentru o singură şcoală, însă este o
provocare pentru un sistem de învăţământ.
La nivelul şcolii au fost identificate patru imperative ale calităţii:
156
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
157
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
158
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
Bibliografie:
Cezar Bîrzea, Michela Cecchini, ş.a.-Manual pentru asigurarea calităţii educaţiei
pentru cetăţenie democratică în şcoală, Editura Tehne-Centrul pentru dezvoltare şi
inovaţie în educaţie, 2005;
Cartea Neagră a procesului Bologna-Exemple de implementare greşită în
universităţile din România – Realizată de Alianţa Naţională a Organizaţiilor
Studenţeşti din România în cadrul proiectului Săptămâna Bologna în Universităţi,
www.bologna.ro.
159
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
Şcoala despre care voi scrie câteva lucruri se află într- o zonă mai puţin favorizată
a României şi anume in judeţul Dolj. Şcoala s-a dezvoltat şi a evoluat o dată cu evoluţia
comunităţii locale. Viaţa sa a fost şi este influenţată de ceea ce se întâmplă la nivelul
comunei. Formele de parteneriat identificate sunt dezvoltate cu preponderenţă pe acele
componente care au ca principal beneficiar elevul. Şcoala analizată este bine dezvoltată,
recunoscută pe plan local ca o instituţie însemnată. Aceasta confirmă ipoteza conform
căreia accesul la resursele diverse ale comunităţii a condus la existenţa unei şcoli bine
dezvoltate şi recunoscute la nivel comunitar.
Buna colaborare cu autorităţile locale a făcut posibil ca şcoala, cel puţin din punct de
vedere material, să aibă o dezvoltare bună.
Reprezentanţii primăriei şi ai consiliului local au conştientizat faptul că investiţia în
infrastructura locală şi servicii este unul din motoarele dezvoltării, că locuitorii unei comune
sunt cu atât mai motivaţi să rămână să locuiască, să muncească, să investească în plan
local cu cât au acces mai mare la servicii şi utilităţi publice. Infuzia de fonduri în
infrastructură conduce la creşterea motivaţiei atât pentru personalul didactic, cât şi al
elevilor, familiilor acestora, locuitorilor comunităţii.
Comunitatea se prezintă ca una în plină dezvoltare, agenţii comunitari percep rolul
pe care îl au în parteneriat cu şcoala, conştientizează efectele benefice ale parteneriatului
asupra comunităţii şi a reprezentaţilor acesteia.
În privinţa şcolii, deşi sunt făcute eforturi permanente pentru întreţinerea / dotarea
şcolii, acesta mai are o serie de nevoi materiale:
- Existenţa mai multor localuri ale şcolilor şi unităţilor preşcolare pe raza comunei face
ca şi efortul autorităţilor locale să fie mai mare.in dotarea şcolilor şi a unităţilor preşcolare
cu materiale şi mijloace didactice moderne. Este o nevoie resimţită de cadrele didactice şi
care condiţionează în bună măsură oferirea unei educaţii de calitate;
- dotarea şcolilor cu centrale pentru încălzire. Această dotare ar oferi un plus de
siguranţă şi confort copiilor şi cadrelor didactice, dar ar crea şi necesitatea alocării unor
resurse umane suplimentare care să se ocupe cu întreţinerea acestora;
- primăria şi şcoala, în analizele făcute în plan local, semnalează necesitatea susţinerii
activităţii de educaţie preşcolară prin construirea unui local adecvat pentru grădiniţă, pentru
funcţionarea acesteia cu program prelungit. Acest lucru presupune un efort consistent din
partea autorităţilor locale: construirea spaţiilor, dotarea, angajarea de personal pentru
susţinerea programului prelungit pentru pregătirea şi servirea mesei, supravegherea
programului de somn. Tinând cont că multe dintre femeile care au copii de vârste preşcolare
sunt casnice, că în comunitate copiii mai sunt încă supravegheaţi de bunici, se impune o
analiză atentă a nevoilor pe termen mediu şi lung;
- sporirea numărului de calculatoare şi conectarea acestora la reţeaua de internet.
Acest lucru oferă copiilor posibilitatea să înveţe, le oferă lor şi cadrelor didactice posibilitatea
de a avea acces mai facil la informaţii. O posibilă soluţie la acestă problemă ar fi solicitarea
unei sponsorizări din partea agenţilor economici care oferă servicii de cablu la nivelul
comunei. Acestă solicitare poate veni fie din partea reprezentanţilor şcolii, fie ai autorităţilor
locale sau poate fi o cofinanţare a acestora a costului de acces.
- În strategia de dezvoltare a şcolii ,ca punct slab, este menţionat faptul că unii
copii abandonează şcoala după cele 8 clase oferite în plan local. Din documentele şcolare
rezultă că nu toţi cei care absolvă cele opt clase merg mai departe cu pregătirea şcolară
(liceu, şcoala de arte şi meserii). În cazul copiilor cu risc de abadon, şcoala, autorităţile,
160
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
familiile trebuie să-şi unească eforturile, ,să identifice surse pentru acordarea de sprijin
material;
Manifestările culturale sunt la nivel local destul de restrânse( serbări, obiceiuri de iarnă).
Şcoala are şi o revistă proprie, dar care apare destul de rar, în formă xerocopiată şi prin
efortul unuia dintre învăţătorii şcolii. Şcoala nu sărbătoreşte o zi a şcolii. Copiii apreciază
mult activităţile extraşcolare organizate de şcoală: concursurile, orele de educaţie sanitară,
activităţile sportive. Ei au posibilităţi extrem de reduse de petrecere a timpului liber în afara
activităţilor organizate de către şcoală. Putem spune că, în cazul copiilor ai căror părinţi sunt
plecaţi în străinătate, şcoala este singura constantă din viaţa acestora. Motivarea cadrelor
didactice pentru a se implica mai mult, găsirea unor posibilităţi de finanţare a activităţilor
(sponsorizări, proiecte cu finanţare externă), implicarea concretă şi punctuală a diverşilor
reprezentanţi ai comunităţii în activităţi (reprezentanţi ai poliţiei, agenţilor economici,
unităţilor sanitare etc.) pot fi posibile soluţii pentru îmbunătăţirea posibilităţilor oferite copiilor.
Consider că şcoala trebuie să-şi realizeze un plan strategic de dezvoltare, cel puţin
pe termen mediu. Ca puncte de dezvoltare strategică planul poate viza: atragerea şi
menţinerea cadrelor didactice (asigurarea cazării acestora, decontarea transportului,
acordarea de stimulente financiare din resurse locale), consilierea şi informarea părinţilor şi
copiilor (de etnie rromă, care migrează, care se întorc împreună cu părinţii lor din
străinătate), îmbunătăţirea relaţiei de comunicare cu autorităţile locale, îmbunătăţirea bazei
materiale, sprijinirea copiilor cu dificultăţi materiale, diversificarea ofertei extracurriculare
etc.
Bibliografie:
1. Alexiu,Teodor, Anăstăsoaei,Teodora- Dezvoltarea comunitară, Editura Waldpress, 2001
2. Băran, Pescaru, Adina- Parteneriat în educaţie : Familie- Şcoală- Comunitate, Editura
Aramis Print, Bucureşti, 2004
3. Iosifescu, Şerban- Management educaţional pentru instituţiile de învăţământ, ISE- MEC,
Bucureşti, 2001
161
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
162
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
anterior sau de apreciere a răspunsurilor date de elev reiaţ, de exprimare a unor stări
afective de satisfacţie, plăcere,
mulţumire, uimire, iritare etc.
Din punctul de vedere al direcţiilor în care se realizează comunicarea relaţiile
învăţător - elevi prezintă, de asemenea câteva variante distincte. Aceasta rezultă din
modurile de comunicare întâlnite în practica şcolară .
Relaţii unidirecţionale desfăşurate numai pe direcţia învăţător-eiei şi în care
dominarea formală a educatori. iui este totală, în asemenea cazuri. învăţători, este singura
persoană care vorbeşte e neavând preocuparea de a obţine informaţii din partea elevilor şi
neglijând problema receptării conţinuturilor transmise. Dom,narea formală a învăţătorului
este accentuată. într-o anumită măsură, de condiţiile în care se desfăşoară activitatea
didactică în dasa cu un număr prea mare de elevi, de repartizarea în spaţiu a elevilor şi
învăţătorului etc.. factori care îngreunează comunicarea şi măresc distanţa dintre
transmiţător şi receptor.
De regulă, învăţătorul care promovează acest gen de relaţii se adresează
întotdeauna grupului, ţinând seama îndeosebi de particularităţile de vârstă ale acestuia şi
mai puţin de particularităţile individuale ale elevilor.
Relaţii bidirecţionale, în cadrul cărora comunică ambii participanţi la instruire, iar
informaţiile venite din partea elevilor servesc în continuare la aprecierea acestuia şi
influenţează ce anume şi cum transmite învăţătorul.
În contextul unor relaţii bidimensionale, în afara informaţiilor transmise întregii clase,
învăţătorul adresează mesaje unor grupuri date şi chiar unor indivizi din cadrul acestor
grupuri.Relaţii multidirecţionale, în cadrul cărora învăţătorul încetează de a mai fi singura
persoană transmiţătoare de informaţii referitoare la noile conţinuturi. într-o astfel de situaţie,
comunicarea învăţător-elev şi învăţător-grup este reciprocă.
De asemenea, se poate merge mai departe cu interacţiunea, în sensul că grupuri
desemnate de învăţător sunt stimulate să comunice între ele. In sfârşit, începând cu
gimnaziul se pot promova şi relaţii multidirecţionale, în care educatorul renunţă la dominaţie,
el devenind unul din membrii grupului, iar schimbul de informaţii realizându-se pe mai multe
planuri şi în toate direcţiile posibile. Fără
îndoială, cele mai adecvate pentru învăţământul primar ni se par a fi relaţiile bidirecţionale,
iar începând cu clasa a IIl-a pot fi promovate în anumite situaţii şi relaţii multidirecţionale, în
sensul comunicării reciproce învăţător-elevi, învăţător-grup şi chiar între grupuri desemnate
de învăţător.
În contextul relaţiilor pedagogice democratice, comportamentul învăţătorului se
caracterizează prin tendinţa acestuia de a se integra în climatul clasei, de a se identifica cu
viaţa şi activitatea elevilor. Cu alte cuvinte, este vorba de adoptarea unei conduite empatice,
care constă în capacitatea învăţătorului de a se proiecta pe sine în rolul elevilor, de a se
identifica cu el şi de a răspunde la solicitările acestuia.
Prin urmare, învăţătorul care promovează relaţii pedagogice democratice conduce
activitatea didactică apelând la metode de instruire activ-participative, prin care stimulează
participarea elevilor, le sporeşte independenţa, iniţiativa şi spiritul de răspundere. Prin tot
ceea ce face, el mai mult sugerează decât impune, stimulează interesul şi curiozitatea de
cunoaştere, încurajează spontaneitatea şl creativitatea elevillor etc. într-o asemenea
perspectivă, eficienţa acţiunii educaţionale depinde de gradul de angajare şi participare al
elevului la propria sa formare, fără a exclude însă autoritatea educatorului. Autoritatea este
înţeleasă aici nu ca forţă de dominaţie şi constrângere, ci ca "un factor care mediază accesul
la cultură, suscită căutarea, stimulează spiritul de Iniţiativă şi participarea activă şi creatoare
a elevilor în procesul educaţional" .
Caracteristica esenţială a relaţiilor educaţionale de tip democratic este colaborarea
dintre participanţii la instruire. Datorită asimetriei acestor relaţii, adică faptului că este vorba
163
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
de relaţii între persoane cu statuturi şi roluri diferite, elevul trebuie să accepte în mod
conştient rolul îndrumător al învăţătorului. în acelaşi timp,relaţiile democratice sunt şi relaţii
multidirecţionale, adică de conlucrare şi sprijinire a autoactivităţii, de influenţare indirectă şi
de cooperare. Pe
ansamblu, acest nivel al relaţiilor pedagogice este structurat din relaţiile interpersonale care
se stabilesc între învăţător şi elevi, precum şi între elevi ca membri ai aceluiaşi microgrup
şcolar. Este vorba de relaţii intersubiective, care sunt foarte numeroase şi bogate în conţinut
şi, în acelaşi timp, "variate din punct de vedera al formelor de manifestare, cu pregnante
finalităţi educative sau needucative". În funcţie de trebuinţele psihologice ale
participanţilor la instruire, ele se grupează în: relaţii de intercunoaştere, relaţii de intercomu-
nicare şi relaţii afectiv-simpatice. De regulă, aceste relaţii sunt generate de nevoia de
cunoaştere reciprocă, de nevoia indivizilor de a schimba informaţii unii cu alţii, precum şi de
nevoia acestora de a fi agreaţi, simpatizaţi şi acceptaţi. Relaţiile interpersonale
învăţător- elevi.Adeseori, între învăţător şi elevi se pot manifesta în mod spontan sentimente
de atracţie sau de respingere, de simpatie sau antipatie, de acceptare sau neacceptare etc.
164
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
coeziunii grupului, dar în alt mod şi prin alte mijloace decât liderii formali sau oficiali. De aici,
numeroasele deosebiri şi contradicţii care pot să apară între cele două categorii de lideri,
fenomene care duc deseori la victoria liderilor informali în cadrul colectivelor şcolare.
Într-o asemenea perspectivă, sarcina învăţătorului este, în primul rând, de a contribui
la formarea unor structuri p/edominant pozitive sau cel puţin echilibrate. în al doilea rând, el
trebuie să transforme aceste structuri în forţe dinamizatoare cu valenţe educativ-formative
puternice asupra personalităţii elevilor.
La nivel interpersonal, influenţa relaţiilor interpersonale dintre elevi asupra formării
personalităţii acestora este mai directă şl mai evidentă. Astfel, elevii care au personalitate
oscilantă, mai slab conturată sau orientată negativ se pot transforma, în sens pozitiv, sub
influenţa celor cu personalitate puternică de orientare pozitivă. In acelaşi timp însă, elevii cu
personalităţi orientate pozitiv pot cădea "pradă" influenţei celor cu personalităţi de orientare
negativǎ.
Din asemenea motive, învăţătorul trebuie să cunoască atât caracterul pozitiv sau
negativ al relaţiilor Interpersonale, cât şi alţi parametri ai acestora, cum ar fi: sensul lor de
manifestare (unilateral sau reciproc); intensitatea relaţiilor; gradul lor de stabilitate etc. Pe
de altă parte, el trebuie să ştie că în cazul grupurilor educaţionale nu întotdeauna
preferinţele reciproce pot avea numai efecte pozitive, după cum nici respingerile reciproce
nu poţ să aibă numai efecte negative.
Întrucât în microgrupurile şcolare prezintă o importanţă majoră caracterul şi
orientarea pozitivă a scopurilor şi motivelor şi nu intensitatea acestora, învăţătorul trebuie
să pună accentul pe acceptarea şi formarea acelor relaţii interpersonale care să dispună de
valenţe formative, adică să fie orientate pozitiv, indiferent de sensul lor de manifestare. Prin
urmare, chiar şi relaţiile competitive sau conflictuale pot avea uneori efecte pozitive. La
nivel individual, relaţiile interpersonale antrenează de cele mai multe ori anumite modalităţi
comportamentale. Ele se structurează atât în funcţie de celălalt partener de grup sau de
situaţia psihosocială existentă, cât şi de particularităţile pslhoindividuale şi mai ales de
atributele psihosociale ale partenerilor.
În asemena condiţii, învăţătorul, pentru a facilita anumite relaţii interpersonale şl a
frâna acţiunile altora, trebuie să aibă în vedere, în primul rând, aceste atribute sau "concen-
trate relaţionale" ale elevilor şj abia apoi situaţiile, împrejurările şi grupul. In acest fel, el va
putea determina elevii să stabilească între ei relaţii interpersonale care să nu ducă la
modificarea trăsăturilor pozitive de personalitate existente, în contact cu influenţele negative
care vin de la cei slabi la învăţătură sau de la cei ce au abateri comportamentale. Pe
ansamblu, relaţiile şi structurile interpersonale reprezintă veritabile modalităţi de
interinfluenţare educativ-formativă în cadrul clasei de elevi. întrucât această influenţă poate
fi pozitivă sau negativă, învăţătorul trebuie să le cunoască în mod adecvat şi sistematic. De
regulă, cunoaşterea relaţiilor interpersonale din grupurile şcolare poate fl realizată printr-o
serie de metode şi tehnici psihosociale, cum ar fi: observaţia psihosocială, chestionarul,
proba "ghici cine?", tehnicile sociometrice, metoda aprecierii obiective a personalităţii şi
altele.
Concluzii
Cele două niveluri ale relaţiilor educaţionale - formal şi Informai - se află într-o strânsă
Interdependenţă şi interacţiune. Relaţiile specifice nivelului formal au un profund caracter
raţional, ele fiind relaţii de muncă efectivă, formate în procesul de predare-învăţare. Relaţiile
interpersonale, situate la nivelul informai al interacţiunilor din clasa de elevi, sunt relaţii de
intercunoaştere, intercomunicare şi afectiv-simpatetice (de atracţie, respingere sau
indiferenţă). Structurate pe verticală (învăţător, elevi) şi pe orizontală (elevi-elevi), aceste
relaţii pot avea un caracter stenic sau astenic, influenţând astfel relaţiile pedagogice de la
nivel formal (de comunicare şi de conducere) şi, ca atare, gradul de angajare a elevului în
165
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019
activitatea şcolară.
Interacţiunea şi interdependenţa dintre cele două niveluri ale relaţiilor educaţionale
sunt condiţionate, într-o mare măsură, de conduitele empatice ale învăţătorului şi elevilor,
precum şi de climatul socio-afectiv al clasei respective.
Bibliografie:
1. Cerghit, I. şi alţii. Didactica. Manual pentru clasa a X-a Şcoli normale. Bucureşti,
EDP, 1994.
2. Dancsuly, A. Relaţia profesor-elev în perspectiva unei educaţii moderne. în
Dancsuly, A., Salade, D. (coord.). Educaţie şi contemporaneitate. Cluj-Napoca, Editura
Dacia, 1972.
3. Dancsuly, A. şi alţii. Pedagogie. Bucureşti, EDP, 1979.
4. Marcus, S., David, T. Predescu, A., Empatia şi relaţia profesor-elevi. Bucureşti,
Editura Academiei, 1987.
5. Nicola I. Pedagogie. Bucureşti, EDP, RA, 1994.
6. Psihologie şcolară (sub red. P. Popescu- Neveanu şi alţii. Universitatea din
Bucureşti, 1987.
166