Sunteți pe pagina 1din 166

ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR.

4 Mai 2019

ŞCOALA-NUCLEUL COMUNITĂŢII

NR. 4
– revistă de ştiinţă şi educaţie pentru învăţământul preuniversitar –

TIMIŞOARA

ISSN 2501-742X
ISSN-L 2068-2646

1
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

Referenți ştiinţifici:

Prof. Anca SIMERIA– inspector şcolar de specialitate IŞJ Timiş


Prof. Ioan FRANŢ– inspector şcolar de specialitate IŞJ Timiş

2
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

Colectivul de redacţie:
Manuela Nedelcu, prof. Şcoala Gimnazială Nr. 27 Timişoara- coordonator
Angela Sandu, prof. Şcoala Gimnazială Nr. 27 Timişoara

Adresa redacţiei: ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 27


ALEEA GORNIŞTILOR NR. 3
300455 TIMIŞOARA

Notă: Răspunderea pentru conţinutul articolelor revine în exclusivitate autorilor


acestora.

3
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

CUPRINS:

ANCUȚA MARIA COMUNITATEA- UN FACTOR IMPORTANT PENTRU


7
DENISA ÎNVĂȚĂMÂNTUL DE CALITATE
ANDRONACHE PARTENERIAT 2018-2019
10
ALESSANDRA
BALAN PAULA ȘCOALA ALTFEL- IMPORTANŢA EXCURSIEI ŞCOLARE 15
PARTENERIATUL EDUCAŢIONAL ÎNTRE TEORIE ŞI
BAN MONICA 18
PRACTICĂ
BARANGĂ RODICA; EDUCAȚIA ÎN DERIVĂ
21
BARANGĂ PETRE
BARANGĂ RODICA; PROFESORUL ȘI COMUNITATEA
23
BARANGĂ PETRE
IMPORTANŢA LECTURII SUPLIMENTARE ÎN VIAŢA
BARBU DIANA 25
COPIILOR
BÂRGĂU CRINA IMPORTANŢA ACTIVITĂŢILOR EXTRAŞCOLARE ÎN
27
MARIA PROCESUL EDUCAŢIONAL
BÎRZAN ANCA- ȘCOALA ŞI FAMILIA - PARTENERI ÎN EDUCAŢIE
30
ELENA
PARTENERIATUL DINTRE FAMILIE ȘI ȘCOALĂ ÎN
BLAGA DANIELA 34
LUME ȘI ÎN SOCIETATEA ROMÂNEASCĂ
ROLUL MARKETINGULUI EDUCAŢIONAL ÎN
BOGDAN AURELIA;
EFICIENTIZAREA RELAŢIEI DINTRE ŞCOALĂ ŞI 39
BOGDAN TEOFIL
COMUNITATE
BRANCU CODRUȚA DIALOG, COOPERARE, COMUNICARE, CREATIVITATE
43
GEORGETA ÎN ŞCOALA DE VACANŢĂ FREINET
BUCUR ELENA- COLABORAREA - DRUMUL SPRE SUCCESUL ÎN
45
ALINA EDUCAȚIA ELEVILOR CU CES
BUHNĂ-DARICIUC NITZKYDORF – 230 DE ANI, EVENIMENT CULTURAL
NICOLETA; ANIVERSAR
47
BUHNĂ-DARICIUC
TIBERIU
CHIRHOC IMPLICAREA COMUNITĂȚII ÎN VEDEREA SPRIJINIRII
ALEXANDRA- ȘCOLII PENTRU REALIZAREA UNUI ÎNVĂȚĂMÂNT DE
MARIA; CALITATE 52
CHIRHOC
MARIANA-EUGENIA
MODALITĂȚI PRACTICE DE REALIZARE A
COSTIN MARIA 55
PARTENERIATULUI ȘCOALĂ-FAMILIE-COMUNITATE
BENEDIC CRISTINA; IMPORTANŢA PARTENERIATELOR EDUCAŢIONALE
58
LUNGU ELENA ÎN EDUCAŢIA COPILULUI PREȘCOLAR
CRUNŢEANU ROLUL PARTENERIATELOR ÎN CADRUL
61
ONDINA LICUŢA ACTIVITĂŢILOR ŞCOLARE ŞI EXTRAŞCOLARE
DELIMAN ALINA IMAGINEA ȘCOLII ÎN COMUNITATE 64
DIACONU ALINA- ȘCOALA- FAMILIA- COMUNITATEA
66
MIHAELA
DIACONU DĂNUȚ- PARTENERIATUL EDUCAŢIONAL, ŞCOALĂ-
69
CRISTIN COMUNITATE

4
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

IMPLICAREA COMUNITĂŢII ÎN VEDEREA SPRIJINIRII


DINU LILIANA ŞCOLII ÎN REALIZAREA UNUI ÎNVĂŢĂMÂNT DE 72
CALITATE
DURBACĂ DIANA ROLUL PARTENERIATELOR ÎN EDUCAȚIE
MARIA;
74
NOVACOVICI
GEORGETA
EFICIENȚA ACTIVITĂȚILOR ECOLOGICE ÎN
FARCAȘ MONICA 77
PARTENERIAT
OPTIMIZAREA PROCESULUI DIDACTIC ÎN BENEFICIUL
FIAT DOCHIA;
COPILULUI PREȘCOLAR PRIN PARTENERIATUL 80
NAGY GEORGETA
EDUCAȚIONAL
FILIP ALINA; “GRĂDINIȚA- A DOUA FAMILIE”
86
DONOIU CAMELIA PARTENERIAT EDUCAŢIONAL LOCAL
GLIGOR IMPLICAREA PĂRINȚILOR ÎN CADRUL
ALEXANDRA PARTENERIATELOR ȘCOALĂ – FAMILIE
91
CRISTINA;
BEXA MARIANA
IAȚIN EUGENIA INTERRELAȚIA EDUCATOR-COMUNITATE 95
EXPERIMENTARIUM TM – LOCUL UNDE FIZICA
KORTIE CLAUDIA 97
PRINDE VIAȚĂ!
MARUŞCA OLIMPIA- SĂPTĂMÂNA ,,SĂ ŞTII MAI MULTE, SĂ FII MAI BUN!”-
CĂTĂLINA; ÎNTRE DEZIDERATE ŞI REALIZĂRI
98
RADULOV
LĂCRIMIOARA
MEGYEȘ ANDREI VIOLENȚA ÎN MEDIUL ȘCOLAR 101
NEDELCU MANAGEMENTUL CALITĂŢII ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL
106
MANUELA PRIMAR
IMPORTANȚA PARTENERIATULUI DINTRE ȘCOALĂ ȘI
NISTORAN OANA 110
FAMILIE
OLARIU AURORA ACTIVITĂȚILE EDUCATIVE EXTRAȘCOLARE 113
PANTEA DANIELA PROMOVAREA IMAGINII ŞCOLII 117
PLJOSKAR PARTENERIAT EDUCAŢIONAL EUROREGIONAL
MANUELA; ,,SUFLETE INOCENTE” 2018 - 2022 119
BOGDAN OANA
ŞCOALA – NUCLEU ŞI VECTOR PENTRU O
PISICĂ DORINA 122
COMUNITATE UNITĂ
PIȚOV ANDREEA PARTENERIATELE ȘCOALĂ – FAMILIE 125
PÎRVULESCU IMPORTANȚA ACTIVITĂȚILOR INTEGRATE ÎN
128
PANFIL ÎNVĂȚĂMÂNTUL PRIMAR
POPOVICI SNEJANA PARTENERIATUL ȘCOALĂ- COMUNITATE
130
IONELA
RAESCU ANA ÎNVAȚĂ PENTRU VIAȚĂ! 132
SABĂU ELENA- ŞCOALA ŞI FAMILIA – PARTENERI ÎN EDUCAŢIE
135
IONELA
COMUNICAREA DIDACTICĂ – MODALITATE
SANDU ANGELA SPECIFICĂ DE REALIZARE A UNUI ÎNVĂŢĂMÂNT DE 138
CALITATE
ȘTEFĂNESCU IMPORTANŢA DIVERSELOR MODELE DE
142
IOANA MIRELA; ORGANIZARE A SPAŢIULUI EDUCAŢIONAL

5
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

SIMIONESCU ALINA
LUMINIȚA
ŞCOALA CA O COMUNITATE- UNUL DINTRE
SUCIU MARIANA 144
REPERELE EDUCAȚIEI PENTRU VALORI
ÎMBUNĂTĂŢIREA CALITĂŢII SERVICIILOR DIN
TRĂISTARU MARIA GRĂDINIŢĂ PRIN INTERMEDIUL ELABORĂRII 147
PROIECTELOR EDUCAŢIONALE
OBEADĂ SANDA; „PRIETENIA,UN DAR DE PRET!” PARTENERIAT
UNGUREAN EDUCAȚIONAL JUDEȚEAN
149
LOREDANA
LUMINIȚA
EFICIENŢA ACTIVITĂŢILOR ÎN PARTENERIAT-
URSACHE ADINA 153
EXEMPLE DE BUNĂ PRACTICĂ
VARDARIE- ASIGURAREA CALITĂŢII EDUCAŢIEI-PRIORITATE A
156
FOTESCU MIHAELA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI ROMÂNESC
DEZVOLTAREA ŞCOLII RURALE DIN PERSPECTIVA
VIȘINESCU DOINA 160
RELAŢIEI CU COMUNITATEA
RELAŢIA ÎNVĂŢĂTOR - ELEVI ÎN PROCESUL
VLASE ADRIANA 162
EDUCAŢIEI

6
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

COMUNITATEA- UN FACTOR IMPORTANT PENTRU ÎNVĂȚĂMÂNTUL DE CALITATE


Profesor pentru învățământ preșcolar
Maria-Denisa Ancuța
Grădinița cu program prelungit numărul 29, Sibiu

Pe fondul schimbării politice, sociale, economice profunde şi complexe, societatea


românească, prin toate componentele sale îşi caută identitatea. Şcoala are un rol de
refacere a identitătii sociale şi de valorizare a potențialului uman. Devin astfel prioritare
direcții de acțiune în domeniul Educației:
- stabilirea setului de valori după care trebuie să se orienteze evolutția societății şi a
educației sale;
- identificarea factorilor implicați în domeniul educațional şi stabilirea rolului şi a
responsabilităților fiecărui factor;
- susținerea parteneriatului tuturor factorilor sociali care sunt interesați în dezvoltarea
educației. Societatea a fost nevoită să extindă câmpul educațional de la nivelul instituției
şcolare la nivelul altor agenți de educație, să diversifice oferta educațională.
Şcoala este:
- o instituție care oferă un serviciu social;
- este direct influențată de ceea ce se întâmplă în mediul social;
- transmite cunoştințe, dezvoltă abilități, norme, valori recunoscute şi acceptate social; - are
o logică internă de dezvoltare, reproduce propriile norme şi valori, are propriul sistem de
organizare.
- este o instituție care funcționează într-o comunitate alcătuită din mai mulți factori de
educație: familie, autorități, organizații guvernamentale şi neguvernamentale, agenți
economici, poliție, biserică, unități sanitare etc. care au la rândul lor o ofertă educațională
explicită şi/sau implicită.
Şcolile depind de mediul în care funcționează în ceea ce priveşte: obținerea
resurselor materiale, resursele umane, resursele financiare, resursele informaționale etc.
Funcționează într-un context social imediat, într-o comunitate locală şi zonală, care
furnizează elevii dar care are un set de aşteptări cărora instituția şcolară trebuie să le
răspundă. Influențele sunt manifestate din ambele părți, atât comunitatea influențează
organizația şcolară cât şi aceasta influențează comunitatea. Comunitatea: Tonnies (1887)
realizează o abordare a comunităŃii în raport cu societatea făcând distincții clare între
aceste două entități. Astfel comunitatea este caracterizată prin: - este bazată pe „voința” şi
„sentimentele” celor care trăiesc în ea; - legăturile dintre oameni se nasc din „relațiile dintre
voințe umane” şi se pot exprima în forme „vii”, adică în comunități; - „viață reală şi organică”
fiind „un organism viu”; - individul trăieşte, în comunitate încă de la naştere şi se leagă de ai
săi „la bine şi la rău, în timp ce în societate se duce ca într-o țară străină”.
Comunicarea în interiorul şcolii este perfectată permanent. Datorită acestui lucru,
succesul în motivarea angajaţilor are la bază şi buna comunicare, atât pe orizontală, cât şi
pe verticală.
Instituția de învățământ sau școala a fost, este și va fi mereu acel mediu social în
care crește, se dezvoltă, se educă și se instruiește omul-copilul-elevul. Pentru a atinge
nivelul corespunzător de educație și instruire omul-copilul are nevoie de multă învățătură,
de multă atenție din partea școlii și a cadrului didactic, de multă autonomie și de relații socio-
umane necesare comunicării pentru o dezvoltare personală. Aici trebuie să-și spună
cuvântul comportamentul cadrului didactic, care este dascălul, îndrumătorul și propagatorul
ideilor despre identitatea personalității și identitatea sistemului de învățământ. Rolul
profesorului în educația omului-copilului este esențial. Rolul acestuia este de a educa, de a
cultiva și a transmite la copii-elevi esența valorilor, exprimate de importanța factorului uman
în societate. Prin această acțiune, profesorul cu unitatea de învățământ trebuie să
promoveze mottoul cu referire la „identitatea educației școlare, parte esențială a sistemului

7
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

de valori”. Identitatea educației școlare este realitatea prin care se identifică procesul de
instruire, climatul instituției, cultura educațională și, totodată, este acțiunea și rolul școlii de
a ajuta individul să-și dezvolte propria identitate într-o societate. Școala, ca identitate a
societății, exprimă caracterul misiunii prin care se dezvoltă factorul uman cu personalitatea
corespunzătoare.
Parteneriatul şcoală – familie - comunitate este văzut ca un tip de „relaţie prin intermediul
căreia personalul şcolii realizează un parteneriat cu familia şi alţi membri ai comunităţii
pentru a-i 25 ajuta pe copii să aibă succes la şcoală
O parte din studiile analizate abordează tema parteneriatului fără să indice în mod
explicit un model teoretic. Rolul actorilor implicaţi este o problemă abordată în aproximativ
jumătate din articolele studiate. Se consideră că dezvoltarea armonioasă a unui copil nu
este numai preocuparea părinţilor, ci şi a societăţii în ansamblu, prevăzută în sistemele
legislativ, financiar şi de protecţie socială. Instituţionalizarea educaţională a copiilor în ţările
nordice este clar reglementată, responsabili pentru educaţia copiilor fiind deopotrivă familia
şi statul. Graniţele între şcoală şi familie sunt tot mai neclare, iar şcolile au fost nevoite să
îşi redefinească obligaţiile şi să delege mai multe responsabilităţi familiei. Parteneriatul
familie - şcoală este dorit 35 şi înţeles aproape de la sine în dezbaterea publică şi în
cercetare. În practică, însă nu sunt întotdeauna atât de clare responsabilităţile fiecărui actor.
Cercetările anterioare asupra părerilor despre relaţia familie-şcoală au investigat părinţi şi
cadre didactice, dar există puţine studii care au investigat opiniile copiilor. În general, copiii
sunt văzuţi ca având un rol pasiv şi doar pus în slujba intereselor adulţilor sau a instituţiilor,
relaţiile fiind asimetrice de tip: relaţii de putere instituţională (şcoala faţă de copil şi familie)
şi relaţii de putere generaţională (adulţi - părinţi şi profesori - faţă de copii)
Parteneriatele şcoală - familie - comunitate au însemnate beneficii în planul performanţei
academice a elevilor. Spre exemplu, se diminuează rezistenţa elevilor şi se reduc efectele
negative ale stresului şi inechităţilor sociale, se dezvoltă competenţele sociale ale elevilor,
scade nivelul de participare a adolescenţilor în activităţi de risc.
În cadrul unei societăţi care se schimbă continuu, şcoala românească trebuie să îşi
asume o nouă perspectivă asupra rolului său social şi asupra strategiilor prin care işi poate
asigura dezvoltarea. Din această perspectivă parteneriatul educaţional dintre şcoală şi
comunitate, trebuie sa devină o direcţie strategică principală în managementul fiecărei
unităţi de învăţământ. Acest parteneriat trebuie să reunească eforturile tuturor categoriilor
interesate în dezvoltarea unei educaţii de calitate pentru toţi elevii din sistemul de
invăţământ. Pentru a realiza un parteneriat educaţional bazat pe asumarea valorilor
democratice, este necesar ca societatea românească să realizeze o schimbare de valori,
atitudini şi comportamente la nivelul tuturor factorilor sociali implicaţi in susţinerea educaţiei:
decidenţi, cadre didactice, părinţi, elevi, reprezentanţi ai instituţiilor guvernamentale si
nonguvernamentale. Teoria si practica in domeniul parteneriatului educaţional arată că
şcoala ar trebui să dezvolte relaţii constante de colaborare cu categorii sociale şi organizaţii
care sunt in mod direct interesate in realizarea unei educaţii de bună calitate:
 resursele umane din invăţământ;
 elevi;
 părinţii elevilor;
 instituţiile guvernamentale centrale sau locale;
 organizaţii neguvernamentale;
 reprezentanţi ai cultelor;
 reprezentanţi ai sectorului economic şi financiar;
 reprezentanţii sindicatelor;
 autorităţi centrale si locale.
Pentru realizarea unui parteneriat educaţional eficient, toţi cei care sunt implicaţi,

8
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

trebuie sa fie de acord cu valori fundamentale ca: egalitatea şanselor in educaţie, spiritul
civic şi ataşamentul faţă de comunitate, comunicarea şi respectul reciproc, cooperarea şi
colaborarea, disciplina şi responsabilitate, echilibru intre exigenţele genereale şi cele
specifice.
Avand in vedere noul cadru educaţional, in care elevul, beneficiarul direct al
educaţiei, este situat in centrul proceselor din şcoală, organizaţia furnizoare de educaţie
trebuie să asigure si să măsoare progresul inregistrat de elev, valoarea adăugată,
calitatea, iar comunitatea, ca beneficiar indirect, să se implice in producerea, generarea
calităţii în şcoală in funcţie de nevoi şi interese.
Şcoala şi familia sunt cei doi piloni de rezistenţă ai educaţiei , iar între aceştia şi
comunitate, mediul extraşcolar şi extrafamilial , activează elevul , obiect şi subiect al
educaţiei. Dacă aceste medii educaţionale se completează şi se susţin , ele asigură într-o
mare măsură buna integrare a elevului în activitatea şcolară şi pe plan general în viaţa
socială .Şcoala trebuie să aibă contacte cu toate instituţiile sociale interesate direct sau
tangenţial de domeniul educaţiei copilului de vârstă şcolară şi să stabilească relaţii de
cooperare şi colaborare. Ea contribuie la transmiterea moştenirii culturale şi facilitează
învăţarea individuală şi colectivă .Totodată şcoala face posibilă participarea grupurilor şi
colectivităţilor la viaţa publică , elaborarea şi luarea deciziilor.
Schimbul de informaţii favorizează interacţiunea socială şi permite unui număr mare
de oameni să ia parte activă la soluţionarea problemelor care îi privesc .Valoarea educaţiei
creşte într-o lume în care schimbările s-au accelerat simţitor , într-o societate a opţiunilor
individuale şi sociale multiple , marcată de o multitudine de tranziţii , de naturi diferite .
Educaţia este solicitată să răspundă provocărilor unei lumi a societăţilor şi indivizilor în
derută , o lume în care s-au pierdut şi se pierd repere, sisteme de referinţă, iar sistemele
etice se află în criză. Şcoala este chemată să contribuie la redefinirea unor noi sisteme de
valori, la reconstrucţia spirituală a omului. În prezent România cunoaşte o redefinire a rolului
social al educaţiei , în contextul unui ” parteneriat pentru educaţie ” , care se doreşte a fi un
dialog deschis , lucid , responsabil, între toţi factorii educaţionali familie, biserică , şcoală ,
comunitate locală ). Comunitatea este cea care oferă mediul prielnic pentru desfăşurarea
acestor activităţi comune. Prin programe şi acţiuni specifice se crează şi se dezvoltă legături
multifuncţionale între şcoală şi societatea civilă.
Aşadar comunitatea are un rol important alături de şcoală şi familie în educaţia
elevului. Şcoala trebuie sa devină nucleul parteneriatului educaţional.

Bibliografie:
ROBU M. Empatia în educaţie:necesităţi pedagogice moderne,Editura Didactica
Publishing House, Bucuresti, 2008;
STANCIU M. Didactica postmodernă, Editura Universităţii Suceava, 2007;
Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, Parteneriatul şcoală-familie-comunitate
Laboratorul Consiliere şi management educaţional, Editura Universitară Bucureşti, 2014,
URL:http://www.ise.ro/wp-content/uploads/2015/03/Parteneriat_scoala-
familie_ISE.pdf
Ghid de bune practici în asigurarea calităţii educaţiei şi formării profesionale în
învăţământul profesional şi tehnic 2009
URL:http://www.tvet.ro/Anexe/4.Anexe/4.8.4.%20Anexa%201.pdf

9
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

Școala Gimnazială Nr. 27 Grădinița cu Program Prelungit nr. 23


str. Aleea Gorniștilor nr.3 Str. Musicescu nr.9
Timișoara Timișsoara
Tel: 0256452948 Tel:0256272945
Nr...........din................... Nr...........din...................
Director, Director,
Prof. Ioan STANA Prof.

Școala Gimnazială nr.6/ Grădinița Școala Gimnazială nr.1/ Grădinița cu


cu Program Prelungit nr. 30 Program Prelungit nr. 5
Str. Vasile Lupu nr.29/A Str. Canal Bega nr.1
Timișoara Timișoara
Tel:0256456771 Tel:0768165633
Nr...........din................... Nr...........din...................
Director, Director,
Prof. Prof.

Avizat,
Inspector Școlar de specialitate,
Prof. Lavinia SUPURAN

PARTENERIAT EDUCAȚIONAL

TITLUL ,,Micii ecologiști”


TIPUL: Local
An şcolar 2018-2019

Avizat, Avizat,
Responsabil Comisie Metodică-Educatoare, Responsabil Cerc Pedagogic,
Prof.Loredana Ungurean Prof. Manuela Pljoskar

INȚIATORI PARTENERIAT:
Ed. ANDRONACHE ALESSANDRA
Prof. VESELINOV DIANA-DRAGANA

10
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

ARGUMENT :
,, Natura va fi maine ceea ce o fac sa fie oamenii de azi!”

Plecând de la problemele mediului, partenerii din cadrul proiectului își concentrează atenția
pe tematici ce se află în relație cu calitatea vieții și a mediului.

Partenerii implicați în această colaborare dispun de resurse materiale si umane care să le


permită să ia atitudine față de acțiunile oamenilor de distrugere a mediului înconjurător, care să
inițieze acțiuni de promovare a educației ecologice.

Parteneriatul educațional urmărește transformarea reală a elevilor în actorii principali ai


demersului de prevenire și combatere a poluării, urmarindu-se atingerea unor obiective de natură
formală, informală, socio-comportamentală.

Copiii trebuie sa fie conștienți de faptul ca este insuficient ,, sa știi” ci este necesar să ,,
aplici” ceea ce știi, că trebuie sa-și schimbe mai întâi ei propriul mod de viață, apoi, dacă reușesc, să-
i convingă pe cei apropiați lor (familie, colegi, prieteni, cunostinte, etc) sa facă acest lucru.

SCOP:

 Constituirea unui grup partenerial care să promoveze valori comune despre procesul de
ecologizare a mediului, despre sănătatea planetei Pământ;
 Promovarea dialogului și a comunicării între elevii și preșcolarii din instituții diferite;
dezvoltarea cooperării și a colaborării între cadre didactice din unități diferite de învatamant,
urmărindu-se armonizarea condițiilor specifice fiecărei școli cu exigențele sociale de ordin
general;
 Pregătirea elevilor în sensul dezvoltării personale, revigorării spiritului civic și a mentalităților
comunitare;
 Atragerea efectivă a elevilor in organizarea unor activități cu caracter educativ și extracurricular,
conducând la creșterea numerică și calitativă a acestor activități.

OBIECTIVE:
1. Să se stabilească o relație de comunicare cu preșcolarii din gradinite diferite;
2. Să desfășoare împreună o serie de acțiuni civice, ecologice;
3. Să conștientizeze că ei pot ajută planeta prin acțiunile pe care le desfășoară;
4. Să dovedească un comportament atent, tolerant, civilizat în tot ceea ce întreprind;
5. Să dobândească sentimente de înțelegere, respect față de toți oamenii, indiferent de poziția
socială, limbă, orientare religioasa sau politică;
6. Să fie un aparator al vietii, al naturii.

GRUP ȚINTĂ:
 preșcolarii din grupele participante la proiect;
 cadrele didactice participante la proiect;
 alte instituții.

PARTENERI
1.Grădinița cu Program Prelungit nr.23- Grupa Mijlocie A - nr preșcolari 27

11
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

2.Școala Gimnazială nr.6/ Grădinița cu Program Prelungit nr. 30 –Grupa Mijlocie-nr.preșcolari


30
3.Școala Gimnazială nr.1/ Grădinița cu Program Prelungit nr. 5 – Grupa Mare- nr. preșcolari 24

RESURSE
 umane: preșcolarii, cadre didactice, părinți, parteneri ocazionali.
 materiale: broşuri, pliante, jucării pentru desfăşurarea jocurilor, mulaje, materiale utile
desfășurării activităților practice

OBLIGAȚIILE PĂRȚILOR:

Unitatea de învățământ:

Gradinita cu P.P. NR. 3


 Colaborează permanent cu instituţiile partenere pentru realizarea obiectivelor propuse;
 Organizează programe de instruire cu copiii, conform calendarului de activităţi,
 Organizează pentru preşcolari activităţi care să conducă la îndeplinirea obiectivelor.

Partenerii:

 Organizează programe de instruire cu copiii, conform calendarului de activităţi,


 Participă la activităţile propuse şi organizate de coordonatori;
 Colaborează cu partenerii pentru realizarea obiectivelor propuse;

Coordonatori:

Prof. Veselinov Diana-Dragana


Prof. Cota Sorina
Prof. Marin Gabriela
Prof. Florea Lucia
Prof. Bocancea Loredana Bianca
Prof. Predincea Oana

FORME DE REALIZARE:
 convorbiri;
 vizite;
 activități practice;
 jocuri distractive;
DURATA: 1 an
Anul şcolar 2018-2019

CALENDARUL ACTIVITĂŢILOR:

Perioada Tema Modalităţi de Locul desfăşurării Responsabili


realizare
17 Prezentarea Ed.
Octombriei Sa ne cunoaștem! parteneriatului Gradinita cu P.P nr.3 Andronache
Alessandra
2018 Vizită

12
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

Prof. Loredana
Ungurean
6 Avem multe locuri Parcul Rozelor, Prof. Marin
Decembrie frumoase! Vizită Timișoara,Timiș Gabriela
2018 Prof. Florea
Lucia
Ed.
26 Ianuarie ,, Parada Activități practice Gradinita cu P.P nr.3 Andronache
2019 ecologistilor”. Alessandra
Prof. Loredana
Ungurean
Ed.
Andronache
Alessandra
Prof. Loredana
Ungurean
Prof. Veselinov
15 Martie „Împreună la Activitate Curtea grădiniței Diana-Dragana
2019 curățenie” ecologică Prof. Cota
Sorina
Prof. Marin
Gabriela
Prof. Florea
Lucia
Prof. Bocancea
Loredana
Bianca
Prof. Predincea
Oana
19 Aprilie ”Pădurea o vizităm Prof. Bocancea
2019 și împreună o Excursie Padurea Verde Loredana
curățăm” Bianca
Prof. Predincea
Oana
24 Mai ”Pământul în culori„ Prof. Veselinov
2019 Activitate plastică Grădiniță P.P.23 Diana-Dragana
Prof. Cota
Sorina
7 Iunie „Ne-am jucat și-am Evaluarea Ed.
2019 învățat,în ecologiști Parteneriatului Grădinița P.P. 3 Andronache
ne-am transformat” Alessandra
Prof. Loredana
Ungurean

IMPLEMENTAREA PARTENERIATULUI:
Se va urmări:
 colaborarea între instituţii;
 promovarea reciprocă, în cadrul acţiunilor comune, a imaginii instituţiilor partenere;
 comunicarea permanentă în ceea ce priveşte buna desfăşurare a proiectului;

13
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

realizarea de expoziţii cu creaţii ale preșcolarilor în instituțiile partenere.

MONITORIZAREA ȘI EVALUAREA PARTENERIATULUI:

 Urmărirea periodică a activităților derulate.


 Întocmirea unui album foto în care să se prezinte momente din activitățile realizate în
vederea atingerii obiectivelor propuse.
 Realizarea unor expoziții cu lucrări ale copiilor.

DISEMINAREA REZULTATELOR:

Raportul de activitate care cuprinde aspecte pozitive din derularea proiectului se va prezenta în
cadrul unui lectorat cu părinții, în cadrul comisiilor metodice, în consiliilor profesoral.

14
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

ȘCOALA ALTFEL- IMPORTANŢA EXCURSIEI ŞCOLARE

Prof. înv. primar Paula Balan


Școala Gimnazială Nr.1 Onești
Județul Bacău

„Şcoala altfel” – sau săptămâna „Să știi mai multe, să fii mai bun!” – reprezintă calea
spre întărirea relaţiei profesor-elev, în absenţa clopoţelului și a lecţiei ce durează strict 50
de minute. Atmosfera din „săptămâna altfel” este una specială, fiind trăită atât de elevi, cât
şi de profesori cu sentimentul câştigării unor experienţe noi. Copiii sunt veseli, dornici de a
participa la orice acţiune, de a experimenta sau exersa, profesoriisunt dispuşi să socializeze
cu elevii lor, într-un context non-formal, atipic pentru învăţământul românesc, dar inovator,
destins, prielnic pentru cunoaştere şi fixarea unor relaţii „poate mai umane” decât se pot
stabili în cadrul unei ore de curs. Cu această experienţă, a celor cinci zile în care şcoala şi-
a schimbat mersul, ne-am obişnuit de-a lungul anilor.
Activităţiile extracurriculare contribuie la gândirea şi completarea procesului de
învăţare, la dezvoltarea înclinaţiilor şi aptitudinilor şcolarilor, la organizarea raţională şi
plăcută a timpului lor liber.
Excursia reprezintă o formă de activitate extracurriculară care face posibil contactul
nemijlocit cu lumea vie, oferind prilejul elevilor de a efectua observaţii asupra obiectelor şi
fenomenelor aşa cum se prezintă ele în stare naturală.
Cu ajutorul excursiei se pot transmite noi cunoştinţe, se pot fixa şi sistematiza
cunoştinţele dobândite la lecţii, se realizează aplicaţii practice, se pot verifica diferite
cunoştinţe căpătate în şcoală sau în alte excursii sau vizite.
Faptul că excursia poate fi folosită la aproape toate obiecte de învăţământ, pe toate
treptele de învăţămant, în toate tipurile de şcoli şi la toate specialităţile, este înţeles în sensul
că ea este cerută de anumite necesităţi pedagogice.
Excursia şi drumeţia cultivă dorinţa de a călători, de a cunoaşte, de a şti cât mai mult,
de a câştiga prin propriile forţe cunoştinţe noi, de a se supune unui program de lucru în care
activitatea intelectuală este împletită cu munca fizică.
Cadrul didactic are în excursie numeroase posibilităţi de a traduce în viaţă sarcinile
procesului instructiv-educativ. Datorită faptului că este poate mai apropiat de elev decât în
şcoală, reuşeşte să-l cunoască mai bine în toate manifestările lui şi, ca atare, să poată
realiza mai fructuos sarcinile educaţiei morale. Excursia şi drumeţia mai contribuie într-o
largă măsură şi la educaţia estetică a elevilor, constituind un prilej de stimulare a creaţiei
artistice, de cunoaştere a artei populare etc.
Excursiile organizate de școală au multiple valenţe de informare şi educare a
copiilor. Acestea, bine pregătite, sunt atractive la orice vârstă pentru că se desfăşoară într-
un cadru nou, stârnesc interes, produc bucurie, facilitează acumularea de cunoştinţe, chiar
dacă reclamă efort suplimentar.
Mediul de acţiune fiind deosebit, iar tehnicile de instruire altele, contribuie la
dezvoltarea spiritului de observaţie, îmbunătăţesc memoria vizuală şi auditivă, formează
gândirea operatorie a copilului cu calităţile ei de echilibrare, organizare şi obiectivare.
Școlarii se deprind să folosească surse informaţionale diverse, să întocmească
colecţii, să sistematizeze date, învaţă să înveţe.
Acţionând individual sau în cadrul grupului, copiilor li se dezvoltă spiritul practic, operaţional,
manualitatea, dând posibilitatea fiecăruia să se afirme conform naturii sale.
Cadrul didactic are, prin acest tip de activitate, posibilităţi deosebite să-şi cunoască copiii,
să-i dirijeze, să le influenţeze dezvoltarea, să realizeze mai uşor şi mai frumos obiectivul
principal al învăţământului primar - pregătirea copilului pentru viaţă.
Excursiile şi drumeţiile au un caracter relaxant, contribuind în mod categoric la sudarea

15
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

colectivelor de elevi. După trecerea anilor, copiii îşi amintesc cu plăcere de întâmplările, din
timpul excursiilor.
De aceea, cred că organizarea unor astfel de activităţi trebuie continuată, constituind o
latură de seamă a procesului instructiv - educativ .
Aceasta este cea mai recentă orientare privind reforma conţinuturilor, prin care se
încearcă o modalitate de organizare a acestora, care aduce o schimbare de optică în ceea
ce priveşte raportul dintre conţinutul învăţării şi elev. Transdisciplinaritatea presupune
abordarea integrată a curriculum-ului prin centrarea pe probleme ale vieţii reale, pe
problemele importante, aşa cum apar ele în contextual cotidian. Astfel stabileşte punţi între
diferite cunoştinţe, între acestea şi semnificaţia lor pentru viaţa noastră, între acestea şi
posibilităţile interioare ale copilului. Ca urmare, disciplinele nu mai constituie punctul de
focalizare al formării, ci furnizează situaţii de învăţare. Astfel, învăţarea devine un proiect
personal al elevului fără a neglija însă îndrumarea şi orientarea învăţătorului care rămâne
totuşi managerul situaţiilor de învăţare. Putem face învăţarea mai interesantă, reflectând
lumea reală, creând un mediu cu o varietate mai largă de stimuli şi condiţii, determinând
elevii să participe activ pe tot parcursul activităţilor şi făcând ca activitatea să devină o
acţiune practică, cu o finalitate măsurabilă. Activitatea ne face să renunţăm la instruirea
informal-frontală şi elevul sau grupul de elevi să devină centrul în jurul căruia să graviteze
întreaga desfăşurare a activităţii didactice.
Excursiile contribuie la dezvoltarea simţului de observaţie şi de orientare al elevilor,
la lărgirea orizontului lor geografic dar şi la dezvoltarea personalităţilor acestora şi de
creştere a sentimentului că aparţin unui grup, sentiment care de cele mai multe ori le
lipseşte.
Ele constituie o bogată sursă de îmbogăţire a gândirii geografice şi de aplicare a
cunoştinţelor dobândite la orele de curs. Elevul poate aprofunda anumite conţinuturi ale
învăţării din domeniul geografiei fizice sau economice.
Criteriul care diferenţiază activităţile turistice în tipuri distincte este forma lor de
organizare. În funcţie de aceasta se disting:

 plimbarea – deplasarea elevilor pentru câteva ore în parcuri, grădini botanice sau
zoologice, în păduri apropiate, pentru a vedea, descoperi sau cunoaşte;
 vizita – o deplasere la o unitate industrială, la o fermă, la un muzeu, etc.;
 drumeţia – o deplasare fără mijloace de transport, într-o localitate sau în afara
acesteia, în scopul recreerii;
 excursia – o călătorie cu durata de o zi sau mai multe zile, în afara propriei localităţi,
cu un mijloc de transport, având ca scop recreerea, vizitarea şi informarea.

ETAPELE ORGANIZĂRII EXCURSIEI


1) Stabilirea tematicii ;
2) Alegerea locului ce va fi observat în excursie ;
3) Fixarea itinerariului şi a duratei ;
4) Cercetarea în prealabil a terenului respectiv de către profesor (mai ales dacă
terenul nu este cunoscut) ;
5) Pregătirea elevilor pentru excursie :
 Anunţarea obiectivelor excursiei ;
 Prelucrarea normelor de securitate ;
 Precizarea echipamentului şi obiectelor de uz personal ;
 Fixarea sarcinilor de colectare a materialelor,de prelucrare a acestora,
păstrarea lui ;
 Indicarea ustensilelor necesare ;
6)Desfăşurarea propriu-zisă a excursiei ;

16
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

7)Valorificarea materialului biologic colectat :


 Determinarea speciilor de plante\animale colectate ;
 Realizarea de ierbare ;
 Conservarea animalelor, realizarea de insectare ;
 Întocmirea unor albume de fotografii;
 Realizarea unor portofolii.
O excursie temeinic organizată, cu o temă bine stabilită , deschide elevului posibilităţi
variate de observare şi cunoaştere. El capătă deprinderi practice utile, care-i pot servi apoi
şi în viaţă, fără să mai vorbim de faptul că rămane cu puternice amintiri pe care nu le uită
aşa de uşor.Tocmai din acest motiv, o excursie şcolară se deosebeşte de una turistică.
În unele cazuri însă excursiile şcolare, fie că nu sunt bine organizate, fie n-au un scop
definit, se reduc la simple plimbări pe distanţe enorme şi într-o goană nebună. Alteori, chiar
dacă se desfăşoară în orizontul local, ele nu au nici un fel de orientare, obiectivele nu sunt
selecţionate sau se caută să se pună accentul pe lucruri minore, neesenţiale. Este deci o
datorie elementară a tuturor celor care au sarcina de a organiza excursii şcolare să le
imprime un caracter instructiv-educativ.
Valorificarea instructiv-educativă poate fi făcută în timpul şi după desfăşurarea
excursiei. În timpul desfăşurării, ea se face în primul rand prin numeroase aplicaţii care pot
fi efectuate pe teren, prin observarea fenomenelor naturii, cunoştinţele fixându-se astfel mai
bine şi adâncindu-se mai temeinic. Profesorul trebuie să-i îndrume pe elevi în aplicaţiile pe
teren, să-i arate cum să observe, să-i dea la faţa locului explicaţiile de care are nevoie.
Rolul profesorului este deosebit de mare şi după terminarea excursiei. El poate folosi
materialul pentru propriile sale lecţii şi are totodată sarcina de a deprinde pe elevi să
prelucreze acest material .
Excursiile pot sprijini în mod efectiv lecţiile de curs, mai ales la unele discipline, cum
sunt de exemplu geografia sau ştiinţele naturii. Lecţii cum sunt: formele de relief, apele
uscatului, ţărmul mării şi activitatea eroziunii marine, orientarea în natură, viaţa plantelor etc.
dau o imagine mult mai vie asupra problemelor, mărind totodată interesul elevilor.
Pe de altă parte, lecţiile în natură, concretizate prin excursii, se pot desfăşura, în
general, după aceleaşi metode ca şi o lecţie de curs .În excursii, ca şi în clasă, profesorul
poate purta discuţii cu elevii, îi pot chestiona, le poate da să lucreze în mod
independent. Mai mult chiar, dacă luăm în consideraţie momentele desfăşurării unei
excursii, ele sunt, în general,aceleaşi ca şi ale unei lecţii. De exemplu, într-o excursie în
orizontul local, cu tema bine stabilită, profesorul comunică elevilor scopul excursiei,apoi le
prezintă la faţa locului conţinutul problemei, face fixarea materialului şi sistematizarea lui şi
apoi le poate dă şi o activitate pentru acasă în legătură cu cele văzute şi învăţate în excursie.
În concluzie, putem spune că, activitatea extracurriculară e o componentă
educaţională valoroasă şi eficientă căreia orice cadru didactic trebuie să-i acorde atenţie,
adoptând el, în primul rând, o atitudine creatoare, atât în modul de realizare al activităţii,
cât şi în relaţiile cu elevii, asigurând astfel o atmosferă relaxantă care să permită stimularea
creativă a elevilor.

Bibliografie:
- Allport, G. „Structura şi dezvoltarea personalitătii”, Bucureşti, Editura Didactică si
Pedagogică, 2001.
- Cerghit I., „Teoria şi metodologia instruirii” . Note de curs, 2001.
- Vrăşmaş, T.,- „Şcoala şi educaţia pentru toţi”. Bucureşti, Ed. Miniped, 2004.
- https://edict.ro/rolul-excursiei-didactice-in-formarea-atitudinilor-elevului/
- https://www.didactic.ro/.../108347_importanta-excursiei-scolare-ca-metoda-didactica

17
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

PARTENERIATUL EDUCAŢIONAL ÎNTRE TEORIE ŞI PRACTICĂ

Prof. Monica Ban


Școala Gimnazială Nr. 12 Timișoara

Educaţia şi-a multiplicat necontenit formele de organizare, odată cu evoluţia


societăţii, în care rolul său a devenit din ce în ce mai important. Factorilor educativi
tradiţionali, familia şi şcoala, li s-au adăugat alţii noi, precum biserica, instituţiile de cultură,
mass-media, diferite centre de agrement, adică toţi aceia care asigură educaţia non-formală.
Acţiunea concentrată a factorilor educativi este un deziderat important, pe care şcoala şi
grădiniţa trebuie să-l conştientizeze şi să-l concretizeze.
Personalul specializat al grădiniţei şi al şcolii ar trebui să orienteze familia pentru ca
aceasta să-şi sporească rolul în formarea personalităţii copilului. Are drept atu interesul
celor mai multe familii pentru confortul material şi spiritual în care creşte copilul, nivelul
cultural la care se prezintă astăzi cele mai multe familii din ţara noastră.
Grădiniţa tradiţională a folosit convorbirea zilnică a educatoarei cu părinţii care
însoţesc copiii dimineaţa sau îi iau acasă la sfârşitul programului, serbarea şcolară, lecţia
deschisă cu participarea părinţilor, lectoratul pentru părinţi, care şi-au dovedit eficienţa în
timp. Putem găsi şi forme noi de colaborare, reciproc avantajoase .
Relaţia părinte-şcoală/grădiniţă trebuie să se bazeze pe încredere. Încrederea
înseamnă cunoaştere şi preţuire reciprocă, respect şi dorinţa de comunicare. Ascultarea
părinţilor care povestesc mici întâmplări din familie în care e implicat copilul poate conduce
la evaluarea mediului familial, pe baza căreia se ia decizii. Educatoarea trebuie să fie
prietenoasă, să încurajeze, să aprecieze contribuţia familiei la educaţia copilului. La rândul
său, educatoarea prezintă întâmplări din grădiniţă, dovedind familiei interesul faţă de
evoluţia copilului, faptul că nu-i este indiferent cum se prezintă acesta. Educatoarei i se cere
să fie relaxată, calmă şi atentă, să comunice expresiv, înţelegând prin aceasta nu numai
limbajul adevărat, ci şi contactul vizual, expresia feţei, zâmbetul, gesturile.
Misiunea învăţământului preşcolar, ca învăţământ public nu poate fi realizată decât
în interiorul spaţiului comunitar, ca rezultat al interacţiunii grădiniţiei cu mediul social, cultural
şi economic. Se impune, deci, realizarea unei comunicări eficiente cu exteriorul, realizarea
de partneriate autentice. Proiectul de parteneriat le foloseşte părinţilor pentru a cunoaşte şi
respecta obligaţiile legale privind creşterea şi educarea copiilor, cadrelor didactice pentru
perfecţionarea muncii în echipă, cunoaşterea copiilor ce vor fi preluaţi în clasa I,
cunoaşterea cerinţelor şcolii.

I. Oportunitatea parteneriatului educaţional Grădiniţă-Familie

Educaţia vârstelor mici este considerată temelia personalităţii individului, de aceea


educaţia trebuie să răspundă, în primul rând, nevoilor individuale şi să realizeze echilibrul
între acestea şi dezvoltarea socială.
Relaţia dintre familie şi grădiniţă ar trebui să fie o prioritate pe lista parteneriatelor
educaţionale. Dacă familia va fi implicată de la început în programul educativ, ea va percepe
corect importanţa colaborării cu grădiniţa, beneficiile acestei colaborări, iar implicarea sa în
activitatea grădiniţei va fi conştientă, interesată şi reciproc avantajoasă.
Parteneriatul educativ grădiniţă-familie trebuie iniţiat de instituţia preşcolară, ce are
autoritatea socială şi legală de a se ocupa de educarea copiilor, având, în acelaşi timp, şi
calitatea -dată de pregătirea psiho-pedagogică a personalului didactic- de a aprecia care
sunt nevoile, posibilităţile copilului, raportate la cerinţele societăţii.
Termenul de „parteneriat” se bazează pe premisa că partenerii au un fundament
comun de acţiune şi un principiu al reciprocităţii, ceea ce le permite să-şi unească eforturile

18
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

spre atingerea unui ţel comun. Colaborarea părinţi-educatoare presupune construirea unei
relaţii clădite pe unificarea unui sistem de valori şi cerinţe adresate copilului.
O astfel de relaţie impune respectarea unor condiţii:
 comunicare între cei doi parteneri (educatoare-părinte);
 respect reciproc;
 implicarea partenerilor în identificarea şi promovarea intereselor copilului.
Părinţii vor fi implicaţi permanent în activitatea grădiniţei, nu doar atunci când se ivesc
probleme. Ei vor fi informaţi asupra politicilor educaţionale ale grădiniţei, vor cunoaşte
scopul şi obiectivele programului educativ la care participă copilul lor.
Pentru ca parteneriatul să fie eficient, nu doar formal, este esenţial să fie implicaţi în
adoptarea deciziilor, să devină participanţi activi în derularea acţiunilor, să identifice, în
tematica acţiunilor, valorificarea informaţiilor pe care ei le-au oferit despre copiii lor.
Părinţi şi educatori, cu toţii au, în egală măsură, răspunderea contribuţiei şi eforturilor
comune pentru a construi o relaţie de bună colaborare în beneficiul copilului.

I.1. Modalităţi de aplicare în practică a parteneriatului grădiniţă-familie

Cele mai eficiente şi mai la îndemână modalităţi de concretizare a colaborării cu


familia s-au dovedit a fi următoarele:
 şedinţele cu părinţii-oferă ocazia de interacţiona, de a discuta şi a se pune de acord
asupra programului, asupra progreselor copiilor, de a iniţia schimbări în derularea
unor programe;
 lectoratele-pe teme propuse de educatoare sau sugerate de părinţi, cu scopul unei
mai bune informări asupra problemelor ce vizează evoluţia cognitivă şi psiho-
emoţională a copiilor;
 consultaţiile individuale-oferă posibilitatea informării individuale asupra unor
probleme comportamentale ale copilului, a analizei cauzelor ce au generat aceste
manifestări, a iniţierii unor măsuri educative a căror eficienţă este dată de
consecvenţa aplicării acestora;
 participarea părinţilor la activităţile din grădiniţă-oferă părinţilor posibilitatea de a
cunoaşte nivelul de pregătire al copilului, deprinderile însuşite, capacitatea sa de
relaţionare cu copiii grupei, metodele şi procedeele specifice activităţii preşcolare;
 vizite, plimbări, excursii, drumeţii-părinţii se implică în organizarea acestor activităţi,
participă la sponsorizarea acestora, după caz, se implică în asigurarea siguranţei
copiilor şi trăiesc, alături de ei, emoţii pozitive;
 expoziţia cu lucrările copiilor-asigură accesul părinţilor la traiectoria evoluţiei
deprinderilor artistico-plastice, practice, cognitive;
 sărbătorirea zilelor de naştere ale copiilor-bun prilej de exersare a unor deprinderi de
comportare civilizată, dar şi de a genera puternice trăiri emoţionale legate de
prezenţa invitaţilor sărbătoritului (membrii familiei) la manifestările specifice
evenimentului;
 ziua tăticilor, ziua bunicilor-manifestări interactive în cadrul cărora cuplul „tată-copil”,
respectiv „bunic(bunică)-copil” vor desfăşura, la concurenţă cu celelalte cupluri,
acţiuni practice şi/sau amuzante( de exemplu, salate de fructe, tarte decorate,
aranjamente florale, concurs de cântece, minidramatizări etc.);
 serbările-dedicate unor evenimente cu semnificaţie afectivă pentru copii, reprezintă
o modalitate eficientă prin intermediul căreia părinţii pot să împărtăşească cu copiii
lor, emoţiile unei manifestări cu puternică încărcătură afectivă;
 afişierul grupei-oferă părinţilor informaţii despre orar, tema săptămânii, cântece,
poezii învăţate, anunţuri despre spectacole, concursuri etc.
 jurnalul/revista grupei-la realizarea cărora părinţii înşişi pot avea contribuţii (aranjarea

19
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

fotografiilor, elaborarea unor descrieri, impresii legate de manifestări ale grupei etc.).
II. Parteneriatul educaţional grădiniţă-şcoală

Al doilea, pe o listă a priorităţii parteneriatelor educaţionale, este parteneriatul


dintre grădiniţă şi şcoală. Noi am iniţiat astfel de parteneriate între fiecare nouă generaţie
de preşcolari şi foştii preşcolari, în noua lor postură de şcolari. Ne-am permis acest lucru
având în vedere că şcoala de cartier preia marea majoritate a preşcolarilor noştri. Practic,
aceleaşi învăţătoare au preluat şi continuă să preia generaţii de preşcolari ai aceloraşi
educatoare. Acesta este un avantaj nu numai sub aspectul unei bune cunoaşteri a viitorilor
şcolari de către învăţătoare şi al apropierii preşcolarilor de viitoarele lor dăscăliţe, ci şi o
modalitate convenabilă, pentru educatoare, de a urmări evoluţia foştilor preşcolari.
Interacţiunea şcolarilor clasei I cu preşcolarii grupei mici, într-un mediu familiar şi
pentru unii şi pentru ceilalţi, a condus spre dezvoltarea abilităţilor de comunicare şi
relaţionare cu rol motivant în procesul instructiv-educativ.
Organizaţi în grupuri mixte, alteori în perechi, copiii cooperează, colaborează,
acceptă ajutorul celuilalt pentru rezolvarea unei sarcini, pentru explorarea unei teme noi sau,
pur şi simplu, motivaţi de lejeritatea actului de comunicare şi relaţionare.
Vom enumera, în continuare, câteva exemple de activităţi:
 Implicarea şcolarilor în acţiuni cu impact emoţional asupra preşcolarilor- Ziua mamei,
Ziua copilului, Moş Nicolae;
 Activităţi demonstrative, în general cu caracter practic sau artistico-plastic( la grupa
mică şi mijlocie), a căror desfăşurare impune colaborarea şcolar-preşcolar;
 Implicarea preşcolarilor în derularea unor manifestări festive (1 Decembrie, 24
Ianuarie) ce se desfăşoară în şcoală;
 Antrenarea şcolarilor şi a preşcolarilor în acţiuni de protejare a mediului;
 Activităţi demonstrative interactive de evaluare a nivelului cognitiv şi psiho-motor al
preşcolarilor grupei mari pregătitoare, cu participarea şcolarilor în calitate de membrii
ai juriului;
 Marcarea Zilei Europei prin acţiuni în parteneriat, ceea ce implică constituirea unor
echipe mixte şi distribuirea sarcinilor corespunzător vârstei şi colaborarea eficientă
pentru rezolvarea acestora.

20
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

EDUCAŢIA ÎN DERIVĂ

Prof. Rodica Barangă, Şcoala Gimnazială Nr. 27 Timişoara


Prof. Petre Barangă, Şcoala Gimnazială Nr. 25 Timişoara

Educaţia ar trebui să fie fundamentul societăţii româneşti. Ea transmite valorile


fundamentale ale omului, formează personalitatea şi identitatea individuală, culturală, etnică
şi naţională.
Teoria educaţiei se traduce în fapte prin intermediul învăţământului. Învăţământul este
un sistem instituţional statal care cuprinde grădiniţele, şcolile din preuniversitar,
universităţile ş.a.
Societatea românească este în criză generală. Ea nu poate funcţiona decent fără
cetăţeni educaţi. Ce rol mai are şcoala în educarea cetăţenilor? Avem o lege a „educaţiei
naţionale”. Ce semnificaţie atribuie acestei expresii cei care au scris şi impus legea, fără
consultarea partenerilor sociali, rămâne un mister. În fapt, este o lege a sistemului de
învăţământ, în care educaţia nu-şi găseşte locul.
La baza educaţiei a stat, de secole, cultura generală care, din timpul Renaşterii, s-a
bazat pe umanism. Doar cultura generală poate etala valorile civice, democratice, comune
unui grup social.
Cele opt competenţe-cheie europene, la care se face referire în LEN, sunt în cea mai
mare parte a lor clădite pe elementele cunoaşterii din sfera umanistă. Calităţile umane se
dezvoltă doar prin contactul cu disciplinele socio-umane, cele care-l ajută pe elev să
înţeleagă omul şi societatea.
În prezent, disciplinele umaniste sunt desconsiderate, elevii fiind împiedicaţi să-şi
formeze capacităţile de a valoriza realitatea, de a-şi consolida conştiinţa de sine şi de a
înţelege locul şi rolul lor în viaţa colectivităţii.
Datorită pragmatismului consumist, care ne permite să consumăm ce vrem, dar ne
obligă să gândim cum vor alţii, democraţia a fost invadată de subcultura de mase, oamenii
fiind atraşi de tehnică, amuzament şi bunăstare, umanismul fiind eliminat din viaţa lor. Iar
când, sub masca nevoilor momentului şi a corectitudinii politice, guvernanţii sprijină doar
ştiinţele exacte, spiritul umanist pare a mai avea loc doar la groapa de gunoi a istoriei.
Cele opt competenţe-cheie europene la care se face referire în LEN, sunt, în cea mai
mare parte a lor, clădite pe elementele cunoaşterii din sfera umanistă. Calităţile umane se
dezvoltă doar prin contactul cu disciplinele socio-umane.
Mai are loc umanismul în şcoala românească? În prezent, disciplinele umaniste sunt
desconsiderate, elevii fiind împiedicaţi să-şi formeze capacităţile de a valoriza realitatea, de
a-şi consolida conştiinţa de sine şi de a înţelege locul şi rolul lor în viaţa colectivităţii. În fapt,
datorită dezumanizării educaţiei, asistăm la o gravă criză a cultivării valorilor. În
învăţământul general obligatoriu, matematica şi ştiinţele au un număr de ore exagerat de
mare. S-au adăugat disciplinele fanteziste şi cele evident îndoctrinante. Este de notorietate
cazul Religiei predată catehetic, studiată în toate clasele, inclusiv în cea pregătitoare, şi
având mai multe ore decât orice disciplină umanistă: conform actualului plan de învăţământ,
un absolvent de nouă clase va învăţa 360 ore de Religie, 250 ore de Istorie şi 70 ore de
Cultură civică. Vom ajunge un popor de habotnici? Să fie acesta unul dintre obiectivele
curriculumului ascuns?
Filiera teoretică a învăţământului este dezavantajată faţă de profilul real, considerat a
fi cel care asigură succesul din raţiuni practic-utilitare. Care sunt valenţele educative ale
disciplinelor realiste? Poate fi performantă o educaţie profesională realizată fără
fundamentele umaniste ale educaţiei intelectuale? Profilul umanist a fost pus în inferioritate,
deşi disciplinele umaniste sunt cele care au rolul decisiv în formarea şi consolidarea valorilor

21
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

şi comportamentelor democratice. Tocmai aceasta să fie cauza discriminării sale? Se ştie


că, în funcţie de educaţia primită, individul reacţionează faţă de o situaţie dată. Pe cine
deranjează că ştiinţele umaniste au calitatea de a judeca şi de a evalua, învăţându-i pe elevi
să gândească critic şi educându-i pentru umanitate? Cine nu vrea ca şcoala să-l ajute pe
elev să treacă dincolo de discursul redus la cultura de specialitate, să poată înţelege omul
şi societatea, să gândească liber şi să-şi poată susţine opinia personală fără pericolul de a
fi manipulat prin subcultura din ce în ce mai agresivă?
În învăţământul gimnazial, educaţia pentru valori este complicată. Teoretic şi practic,
profesorul devine ridicol dacă susţine că scopul vieţii trebuie să fie atingerea valorilor etice.
Şcoala spune/face una, realitatea extraşcolară este alta, cu mult mai puternică, atractivă şi
exemplară faţă de valorile ce par a fi desprinse dintr-o utopie.
În ultimele trei decenii, distrugerea respectului faţă de reguli, faţă de valorile naţionale
şi de trecutul istoric a avut ca efect reducerea încrederii în viitor şi în calităţile morale şi
sociale care înfrumuseţează viaţa: cinstea, modestia, generozitatea, responsabilitatea,
respectul, răbdarea ş.a. Civismul, patriotismul, conştiinţa naţională sunt pe cale de a rămâne
doar noţiuni teoretice. Rezultatul? Într-o perioadă de maximă criză morală a societăţii,
şcoala devine o sursă a eşecurilor educative. Involuţia culturală şi educaţională a noilor
generaţii, în raport cu valorile moderne ale societăţii, este rodul absenţei proiectului naţional
de modernizare socială şi al dispreţului patologic cu care guvernanţii şi politicienii privesc
şcoala românească. Ei ştiu că educaţia este cea mai eficientă armă care poate schimba
lumea, dar lor le convine această situaţie, în care o societate fără cultură, dezumanizată,
poate fi uşor de manipulat. Toată fanfaronada construirii competenţelor ascunde educaţia
care nu se bazează pe nimic.
Sperăm în revenirea educaţiei în şcoală. Până atunci, să nu ne lăsăm amăgiţi de
stupidele cursuri de „perfecţionare” importate, care ne învaţă că sunt mai preţioase
tehnologia decât sufletul, calculatorul decât profesorul, că în educaţie nu există corect sau
greşit, că nu trebuie să corectăm greşelile elevilor fiindcă aşa îşi manifestă ei creativitatea,
că nu avem nevoie de filosofi, ci de muncitori.
Ieşirea din incultură, tupeism, agresivitate şi minciună se poate face prin revenirea la
educaţia bazată pe umanism, cunoştinţe şi meritocraţie, dar şi prin adaptarea inteligentă la
informatizarea solicitată de societatea cunoaşterii. „Generaţia digitală” poate fi capabilă să
înţeleagă că lumea este alcătuită din oameni care trăiesc împreună în viaţa reală, guvernată
de reguli morale şi juridice. Revenirea încrederii în valoarea omului este pariul pe care
educaţia este obligată să-l câştige.

22
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

PROFESORUL ŞI COMUNITATEA

Prof. Rodica Barangă, Şcoala Gimnazială Nr. 27 Timişoara


Prof. Petre Barangă, Şcoala Gimnazială Nr. 25 Timişoara

Încercăm să căutăm răspunsul la întrebarea: Ce este profesorul? Iată ce am găsit:


Este profesie. Pe lista profesiilor reglementate în România, conform Legii nr. 200/2004
privind recunoaşterea diplomelor şi calificărilor profesionale, o întâlnim şi pe cea de cadru
didactic (în învăţământul superior şi preuniversitar).
Este meserie. În Nomenclatorul CAEN de meserii de la Ministerul Economiei există
şase coduri atribuite, în ordinea următoare, pentru: profesor de cultură fizică-medicală,
profesor în învăţământul gimnazial, profesor în învăţământul liceal, postliceal, profesional şi
de maiştri, profesor în învăţământul primar, profesor în învăţământul preşcolar, profesor
universitar.
Este ocupaţie. În Clasificarea ocupaţiilor din România făcută de Ministerul Muncii şi
Justiţiei Sociale s-au stabilit 9 grupe majore, de la grupa majoră 1 care cuprinde membri ai
corpului legislativ, ai executivului, înalţi conducători ai administraţiei publice, conducători şi
funcţionari superiori, până la grupa majoră 9, alcătuită din muncitori necalificaţi. În grupa
majoră 2 Specialişti în diverse domenii de activitate, găsim şapte coduri pentru: profesor de
cultură fizică medicală; profesor în învăţământul gimnazial; profesor în învăţământul liceal,
postliceal; profesor în învăţământul preşcolar; profesor în învăţământul primar; profesor în
învăţământul profesional şi de maiştri; profesor universitar.
Este funcţie didactică. Conform Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, art. 88 (1):
Personalul din învăţământul preuniversitar este format din personal didactic şi personal
nedidactic. (2) Personalul didactic este format din personalul didactic de predare, personalul
didactic auxiliar şi personal didactic de conducere, îndrumare şi control. La art. 96(2)
întâlnim cadre didactice. Abia în art. 247, consacrat funcţiilor didactice şi didactice auxiliare
se vorbeşte de profesor! Ordinea este: profesor pentru învăţământ preşcolar, profesor
pentru învăţământ primar, profesor, profesor de instruire practică, profesor corepetitor,
profesor itinerant şi de sprijin, profesor educator, profesor-psihopedagog, profesor-psiholog
şcolar, profesor-logoped, profesor de psihodiagnoză, profesor-sociolog, profesor-metodist,
profesor-asociat, profesor-antrenor, profesor mentor.
DEX consideră profesorul Personal calificat care predă o materie de învăţământ (în
şcoală).
Ce harababură!
Îţi vine să zâmbeşti când citeşti sondaje de opinie potrivit cărora meseria de profesor
este a doua cea mai respectată din România, după cea de medic! Dar îţi revii repede când
citeşti că doar unu din patru părinţi şi-ar încuraja copiii să devină profesori. Ştiu ei de ce!
Totul pleacă de la respect. Politicile educaţionale din ultimele decenii au subminat cu
obstinaţie fundamentele educaţiei şcolare. Iar politicile sociale au adus familia, principalul
educator al copilului, în situaţia de a nu-şi mai putea îndeplini această funcţie majoră.
Întreaga situaţie se răsfrânge asupra şcolii, implicit asupra profesorului. Tot mai mulţi
meseriaşi părăsesc în mod natural sistemul, lăsând locul altora, unii carierişti, alţii care văd
în şcoală doar un loc de muncă tranzitoriu – azi aici, mâine-n Focşani - în care elevii şi
profesorii să se simtă fericiţi până la plictiseală, punând tot mai mult accentul pe
extracurriculare şi extraşcolare, alungând din clasă învăţarea ideilor-ancoră determinante
pentru formarea personalităţii, fără să-şi dea seama că minţile goale, pe fondul lipsei de
educaţie şi instruire, vor provoca într-un viitor apropiat mari probleme tuturor.
Nu credem că vreun profesor care a lucrat în şcoală şi în regimul trecut şi-a imaginat
în ce birocraţie turbulentă va munci la trei decenii de la dărâmarea socialismului. Suntem
sufocaţi de o legislaţie stufoasă, care face şcoala tot mai neprietenoasă faţă de profesorii

23
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

expuşi abuzurilor din partea tuturor: şefi ierahici care te “roagă” să semnezi cererea de a
renunţa la dreptul de a preda 16 ore săptămânal fiindcă “nu avem bani”; părinţi care jignesc,
terorizează profesorii dându-le sfaturi profesionale fiindcă “se pricep” şi au dreptul ca
beneficiari, transmiţând şi copiilor aversiunea faţă de şcoală; elevi agresivi protejaţi de „n”
legi aberante care au distrus autodisciplina muncii în clasă, că doar fiecare are dreptul să-
şi exprime personalitatea; ba, până şi judecătorii consideră că tot profesorii sunt vinovaţi
pentru că un elev cu nevoi speciale, trecut prin trei şcoli, care loveşte şi ameninţă colegii că
le bagă compasul în gât, nu a fost educat corespunzător! Cazuri ca acestea sunt tot mai
dese în şcolile româneşti.
Ce ar fi de făcut pentru ca şcoala să nu devină producătoare de imbecili creativi?
Pregătirea pentru piaţa muncii să rămână doar o lozincă, cel puţin în ceea ce priveşte
gimnaziul. Omul întreg, viitorul cetăţean să fie obiectivul principal. O cale sigură, dar grea,
ar fi revenirea la principiile fondatoare ale învăţământului: şcoala are rolul de a instrui; elevul
este la şcoală pentru a învăţa; scrisul, cititul şi socotitul sunt baza instruirii; nu există educaţie
fără disciplină; limitele au rolul lor; respectul pentru celălalt este obligatoriu. Părinţii să
redevină partenerii, nu stăpânii şcolii. Cu profesori bine pregătiţi, corect plătiţi şi protejaţi în
faţa abuzurilor, lăsaţi să lucreze cu elevii, şcoala nu va dispărea.
Şi să nu uităm ceva esenţial: profesorul, înainte de toate, este om!

24
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

IMPORTANŢA LECTURII SUPLIMENTARE ÎN VIAŢA COPIILOR

Prof. înv. primar Barbu Diana


Şcoala Gimnazială, Nr. 2, Timisoara

Cartea reflectă ca o oglindă lungul şir secole ale vieţii omenirii, istoria luptei sale
pentru existenţă, pentru un viitor mai luminos, suferinţele, bucuriile, înfrângerile şi biruinţele
sale toate. Cartea ne este prieten credincios de nădejde. O carte te trimite la alte cărţi şi
toate împreună formează baza trainică a culturii noastre. Toate celelalte mijloace de
răspândire a cunoştinţelor rămân subordonate cărţii şi subordonate vor rămâne oricât de
mult se vor înmulţi şi perfecţiona procedeele lor tehnice.
Importanţa lecturii este evidentă şi mereu actuală. E un instrument care dezvoltă
posibilitatea de comunicare între oameni, făcându-se ecoul capacităţilor de gândire şi limbaj.
Există factori care determină lectura elevilor : particularităţile de vârstă şi psihice,
preferinţele lor, climatul familial, care pot transforma lectura într-o necesitate, o foame de
carte, o delectare sau nu.
Când gustul pentru lectură, cultul pentru carte s-au format din primii ani de şcoală,
aceasta rămâne pentru toată viaţa o obişnuinţă utilă.Gustul pentru citit nu vine de la sine, ci
se formează printr-o muncă a factorilor educaţionali (familia şi şcoala), o muncă
caracterizată prin răbdare, perseverenţă, continuitate, voinţă.
La vârsta preşcolară, atât familia, cât şi grădiniţa, depun eforturi pentru a influenţa
universul copilăriei prin basme, poveşti şi poezii. Această muncă este situată la nivelul
superior, în primele clase ale şcolii. Perioada de formare a gustului pentru citit coincide cu
cea când se pun bazele acestuia, cu ciclul I-IV. Lectura necesită nu numai îndrumare, ci şi
control. Sondajul în lectura particulară trebuie să constituie o cerinţă obligatorie, manifestată
în cadrul verificării cunoştinţelor elevilor şi în fiecare lecţie. Lecturile parcurse de elevi date
ca teme ( de exemplu, lectura literară a operelor studiate în fragmente), prezintă importanţă
şi din punctul de vedere al tehnicii cititului : exactitate, claritate, nuanţare – necesare pentru
întregirea cunoştinţelor transmise la clasă.
Studiul lecturii în ciclul primar este grupat în trei forme de realizare: texte de citire
studiate prin manualele de citire ale fiecărei clase; texte de lectură (intercalate între textele
de citire); lecturi suplimentare extraşcolare prevăzute în lista programei şcolare, grupate
pentru fiecare clasă de studiu a ciclului primar, pentru a fi citite şi cunoscute de elevi. Lectura
în afara clasei are ca scop să dezvolte gustul elevilor pentru citit, să le stimuleze interesul
pentru carte, să le satisfacă dorinţa de a cunoaşte viaţa, oamenii şi faptele lor. Lectura
contribuie într-o măsură însemnată la îmbogăţirea cunoştinţelor elevilor, la formarea unui
vocabular activ, bogat şi colorat, la dezvoltarea dragostei faţă de patrie, la educarea
sentimentelor estetice.
În practica şcolară se folosesc diverse forme de îndrumare a lecturii în afara clasei.
Cele mai importante sunt: expunerea prin povestire, conversaţia sau dezbaterea, activitatea
cu cartea prin citirea expresivă a învăţătorului, recenzia, lecţiile de popularizare a cărţii,
metoda demonstraţiei, excursiiile literare, întâlniri cu scriitorii, şezători literare, seri de basme
şi de poezie, medalionul literar consacrat aniversării unui scriitor, simpozionul literar,
concursurile « Cine ştie, răspunde ! » pe teme literare, călătoriile imaginare pe hartă, pe
temă literară, confecţionarea unor albume literare, tabere de creaţie literară, presa, revistele
literare, radioul, televiziunea,etc.Pentru a-i determina pe copii să devină cititori pasionaţi
este necesar să se formeze, cu răbdare şi stăruinţă,gustul pentru lectură. Îndrumarea lecturii
elevilor este o acţiune dificilă şi de durată.
Lectura sistematică şi bine îndrumată îi ajută pe elevi să-şi lărgească orizontul
cunoştinţelor şi să asimileze mai uşor lecţiile, contribuie la dezvoltarea gândirii şi a
limbajului, trebuie să se ţină seama de toate aceste considerente, precum şi de emotivitatea

25
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

accentuată a şcolarului. Şcoala trebuie să sublinieze importanţa lecturilor pentru stimularea


imaginaţiei, pentru informarea copiilor şi, mai ales, pentru educarea voinţei, a curajului, a
stăpânirii de sine şi pentru cultivarea unor sentimente nobile.În zilele noastre, computerul şi
mass-media concurează serios cu lectura independentă a elevilor. Informaţia este mai
rapidă prin televiziune sau prin calculator, iar citirea cărţilor pare ceva învechit. În prezent,
omul este pragmatic şi grăbit, are puţin timp pentru citit. Fără a minimaliza importanţa
mijloacelor moderne de informare, învăţătorul are datoria de a apropia elevii de carte încă
de la vârstele mici, dar nu obligându-i să citească, ci trezindu-le interesul pentru această
activitate.
Scriitorul român I.L. Caragiale afirmă acum aproape un secol: „O carte bună de citire,
în vârstă fragedă, este, poate, una din împrejurările cele mai hotărâtoare ale vieţii unui om.
Multe cariere intelectuale nu se datoresc altei împrejurări decât unei cărţi căzute la vreme
bună în mâinile unui copil, tot aşa precum umbrele multor stejari seculari se datoresc căderii
unei ghinde pe pământ prielnic.”
„Lectura – spunea istoricul N. Iorga – joacă un rol important în viaţa copiilor, un rol
mai mare decât în viaţa celor vârstnici. Cartea citită în copilărie rămâne prezentă în amintire
aproape toată viaţa şi influenţează dezvoltarea ulterioară a copiilor. Din cărţile pe care le
citesc, copiii îşi formează o anumită concepţie asupra lumii, cărţile formează la ei anumite
norme de conduită.” Lectura literară este, de asemenea, unul dintre factorii care favorizează
în cel mai înalt grad cunoaşterea şi folosirea limbii române, îmbogăţirea şi activizarea
vocabularului sau dezvoltarea capacităţii de comunicare. Acad.
Iorgu Iordan consideră că ,,o limbă frumoasă şi corectă se învaţă în primul rând din
lecturi literare’’.

Bibliografie:
1. Bărbulescu, Gabriela, Metodia predării limbii şi literaturii române în învăţământul primar,
Ed. Corint, 2009
2. Casangiu, Larisa Ileana, Literatura română şi literatura pentru copii, Ed. Nautica, ed. a II-
a, 2007
3. G.F. Morozov, Cărţi prietene, Editura pentru artă şi literatură, 1946
4. Popescu, Ion, Lectura elevilor, Ed. Didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1983
5.Stancu, Adriana; Aspecte metodice ale predării literaturii în învăţământul primar, Editura
Sfântul Ierarh Nicolae, 2010
6. Şerdean ,Ioan; Didactica limbii şi literaturii române în învăţământul primar, Editura Teora,
Bucureşti, 2008
7. Şincan, Eugenia; Alexandru, Gheorghe; Lecturi literare pentru ciclul primar – Îndrumător
metodic pentru învăţători, părinţi şi elevi, Vol. I – clasa I, Editura „Gheorghe Alexandru”,
Craiova, 1993.

26
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

IMPORTANŢA ACTIVITĂŢILOR EXTRAŞCOLARE ÎN PROCESUL EDUCAŢIONAL

Profesor învăţământ primar: Bârgău Crina Maria


Şcoala Gimnazială Nr. 309 Bucureşti

„A instrui pe tineri cum se cuvine, nu constă în a le vârî în cap mulțime de cuvinte,


fraze, expresiuni și opiniuni din diferiți autori, ci a le deschide calea cum să priceapă
lucrurile.”
John Amos Comenius

În orice domeniu este necesar să cunoști materialul de prelucrat, astfel încât să poți
utiliza uneltele adecvate pentru finalitatea dorită. În domeniul educației, această identificare
trebuie făcută foarte atent, cu atât mai mult cu cât „materialul” este unul uman, prin urmare
individual, de cele mai multe ori chiar imprevizibil.
Actualele activități instructiv-educative sunt centrate pe această individualitate a
tinerilor, de aici și nevoia de a utiliza metode variate de predare, selectate atent, în funcție
de personalitatea și nevoile celor care urmează a fi „prelucrați”. Astfel, în activitatea
didactică, este indicat să putem identifica din timp elevii cu un potențial crescut sau scăzut
în diferite domenii de activitate.
Educaţia extracurrriculară îşi are rolul şi locul bine stabilit în formarea personalităţii
elevilor noştri. Educaţia prin activităţile extracurriculare urmăreşte identificarea şi cultivarea
corespondenţei optime dintre aptitudini, talente, cultivarea unui stil de viaţă civilizat, precum
şi stimularea comportamentului creativ în diferite domenii. Începând de la cea mai fragedă
vârstă, copiii acumulează o serie de cunoştinţe punându-i in contact direct cu obiectele şi
fenomenele din natură. Trebuinţa de se juca, de a fi mereu în mişcare, este tocmai ceea ce
ne permite să împăcăm şcoala cu viaţa. Elevii trebuie să fie îndrumaţi să dobândească: o
gândire independentă, nedeterminată de grup, toleranţă faţă de ideile noi, capacitatea de a
descoperi probleme noi şi de a găsi modul de rezolvare a lor şi posibilitatea de a critica
constructiv. Înainte de toate, este însă important ca profesorul însăşi să fie creativ.
Activităţile extraşcolare, în general, au cel mai larg caracter interdisciplinar, oferă cele
mai eficiente modalităţi de formare a caracterului copiilor încă din clasele primare, deoarece
sunt factorii educativi cei mai apreciaţi şi mai accesibili sufletelor acestora.
Scopul activităţilor extraşcolare este dezvoltarea unor aptitudini speciale, antrenarea
elevilor în activităţi cât mai variate şi bogate în conţinut, cultivarea interesului pentru activităţi
socio-culturale, facilitarea integrării în mediul şcolar, oferirea de suport pentru reuşita
şcolară în ansamblul ei, fructificarea talentelor personale şi corelarea aptitudinilor cu
atitudinile caracteriale.
Activităţile extraşcolare se desfăşoară într-un cadru informal, ce permite elevilor cu
dificultăţi de afirmare în mediul şcolar să reducă nivelul anxietăţii şi să-şi maximizeze
potenţialul intelectual.

Exemple de activităţi extraşcolare:

1.Vizitele la muzee, expoziţii, monumente şi locuri istorice, case memoriale –


organizate selectiv – constituie un mijloc de a intui şi preţui valorile culturale, folclorice şi
istorice ale poporului nostru. Ele oferă elevilor prilejul de a observa obiectele şi fenomenele
în starea lor naturală, procesul de producţie în desfăşurarea sa, operele de artă originale,
momentele legate de trecutul istoric local, naţional, de viaţa şi activitatea unor personalităţi
de seamă ale ştiinţei şi culturii universale şi naţionale, relaţiile dintre oameni şi rezultatele
concrete ale muncii lor, stimulează activitatea de învăţare, întregesc şi desăvârşesc ceea
ce elevii acumulează în cadrul lecţiilor.

27
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

2.Vizionarea emisiunilor muzicale, teatru de copii, distractive sau sportive, stimulează


şi orientează copiii spre unele domenii de activitate: muzică, sport, poezie, pictură.

3.Excursiile şi taberele şcolare contribuie la îmbogăţirea cunoştinţelor copiilor despre


frumuseţile ţării, la educarea dragostei, respectului pentru frumosul din natură, artă, cultură.
Prin excursii, copiii pot cunoaşte realizările oamenilor, locurile unde s-au născut, au trăit şi
au creat opere de artă. În urma plimbărilor, a excursiilor în natură, copiii pot reda cu mai
multă creativitate şi sensibilitate , imaginea realităţii, în cadrul activităţilor de desen şi
modelaj , iar materialele pe care le culeg ,sunt folosite în activităţile practice, în jocurile de
creaţie. La vârsta şcolară, copiii sunt foarte receptivi la tot ce li se arată sau li se spune în
legătură cu mediul , fiind dispuşi să acţioneze în acest sens. Excursia ajută la dezvoltarea
intelectuală şi fizică a copilului, la educarea lui cetăţenească şi patriotică. Ea este cea care
îl reconfortează pe copil, îi prilejuieşte însuşirea unei experienţe sociale importante, dar şi
îmbogăţirea orizontului cultural ştiinţific. Prin excursii elevii îşi suplimentează şi consolidează
instrucţia şcolară dobândind însuşirea a noi cunoştinţe.

4.Concursurile pe diferite teme sunt, de asemenea, momente deosebit de atractive


pentru cei mici. Acestea oferă copiilor posibilitatea să demonstreze practic ce au învăţat la
şcoală, acasă, să deseneze diferite aspecte, să confecţioneze modele variate. Acelaşi efect
îl pot avea concursurile organizate de către cadrele didactice în clasă. Dacă sunt organizate
într-o atmosferă placută vor stimula spiritul de iniţiativă al copiluiui, îi va oferi ocazia să se
integreze în diferite grupuri pentru a duce la bun sfârşit exerciţiile şi va asimila mult mai uşor
toate cunoştinţele.

Activităţile extraşcolare, bine pregătite, sunt atractive la orice vârstă. Ele stârnesc
interes, produc bucurie, facilitează acumularea de cunoştinţe, chiar dacă necesită un efort
suplimentar. Copiilor li se dezvoltă spiritul practic, operaţional, manualitatea, dând
posibilitatea fiecăruia să se afirme conform naturii sale. Copiii se autodisciplinează, prin
faptul că în asemenea activităţi se supun de bună voie regulilor, asumându-şi
responsabilităţi. Dascălul are, prin acest tip de activitate posibilităţi deosebite să-şi cunoască
elevii, să-i dirijeze, să le influenţeze dezvoltarea, să realizeze mai uşor şi mai frumos
obiectivul principal - pregătirea copilului pentru viaţă. Realizarea acestor obiective depinde
în primul rând de educator, de talentul său, de dragostea sa pentru copii, de modul creator
de abordare a temelor, prin punerea în valoare a posibilităţilor şi resurselor de care dispune
clasa de elevi .
Activităţiile extracurriculare contribuie la gândirea şi completarea procesului de
învăţare, la dezvoltarea înclinaţiilor şi aptitudinilor şcolarilor, la organizarea raţională şi
plăcută a timpului lor liber.Având un caracter atractiv, copiii participă într-o atmosferă de
voie bună şi optimism, cu însufleţire şi dăruire, la astfel de activităţi. Potenţialul larg al
activităţilor extracurriculare este generator de căutări şi soluţii variate. Succesul este
garantat dacă ai încredere în imaginaţia, bucuria şi în dragostea din sufletul copiilor, dar
să îi laşi pe ei să te conducă spre acţiuni frumoase şi valoroase.
În concluzie, cadrul didactic poate face multe pentru educarea spiritului creativ în cadrul
activităţilor extracurriculare. Dar, se vede necesitatea de a modifica destul de mult modul de
gândire, să evite critica în astfel de activităţi, să încurajeze elevii şi să realizeze un feed-
back pozitiv.

Bibliografie:
Cernea M., Contribuţia activităţilor extracurriculare la optimizarea procesului de
învăţământ, în revista “ Învăţământul primar” nr. 1 / 2000, Ed. Discipol, Bucureşti;
Crăciunescu, Nedelea, Forme de activităţi extracurriculare desfăşurate cu elevii ciclului

28
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

primar, în revista“Învăţământul primar“ nr. 2, 3 / 2000, Ed. Discipol, Bucureşti;


Ionescu, M., Chiş, V., Mijloace de învăţământ şi integrarea acestora în activităţile de
instruire şi autoinstruire, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2001, pag.162;
Vlăsceanu, Gheorghe, coord., Neculau, Adrian, Şcoala la răscruce. Schimbare şi
continuitate în curriculumul învăţământului obligatoriu. Studiu de impact, Editura Polirom,
Bucureşti, 2002, pag. 87;
Surse on-line: Bruner, J.S, Procesul educaţiei intelectuale, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti,
1970

29
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

ȘCOALA ŞI FAMILIA - PARTENERI ÎN EDUCAŢIE

profesor pentru învățământ primar BÎRZAN ANCA- ELENA


Școala Gimnazială Asău, județul Bacău

DECALOGUL PĂRINŢILOR:
1. să-ți iubesti copilul;
2. să-ți protejezi copilul;
3. să fii bun exemplu pentru copilul tău;
4. să te joci cu copilul tău;
5. să lucrezi cu copilul tău;
6. să lași copilul să dobândească singur experiențe de viață, chiar dacă suferă;
7. să-i arăți copilului posibilitățile și limitele libertății umane;
8. să-l înveți să fie ascultător;
9. să aștepti de la copil numai aprecierile pe care le poate da, conform gradului de
maturitate și propriei experiențe;
10. să-i oferi copilului trăiri cu valoare de amintire: călătorii, excursii, vacanțe, spectacole,
serbări de familie, manifestări sportive.
Există reguli generale de educaţie, care trebuie respectate în toate cazurile, deoarece
copilul reprezintă o individualitate ce trebuie educatã în conformitate cu particularităţile sale
psihice. Educaţia îi favorizează o adaptare mai uşoară la mediul social. Întregul proces
educativ trebuie condus cu grijă, cu afecţiune pentru copil şi în concordanţă cu etapa de
dezvoltare în care se află el, fără a-i depăşi capacitatea de înţelegere.
Copilul îşi dezvoltă aptitudinile sale în raport cu mediul în care trăieşte, aşa încât
primele noţiuni educative pe care le primeşte în familie, apoi în colectivitatea preşcolară,
sunt consolidate în şcoalã printr-un amplu sistem educativ, obţinând o educaţie desăvârşită.
Încă de la începutul secolului trecut, Kant - urmărind un proiect de emancipare a
condiţiei umane - scria: "Părinţii care au primit ei înşişi o educaţie sunt deja nişte modele
după care se îndreaptă copiii. Dar pentru a-i face pe aceştia mai buni, este necesar să facem
din pedagogie un studiu."
Pedagogia explică diferenţele politice, economice, sociale, istorice din cadrul
societăţii. Cadrul educativ este influenţat de schimbările sociale, de discuţiile cu caracter
social, care au loc în anumite perioade de timp.
Educaţia, transmisă din generaţie în generaţie a căpătat mai întîi statutul de
înţelepciune şi a creat reguli privind educarea copiilor, apoi în cadrul educaţiei să apară legi,
norme, tradiţii. Acestea din urmă ajută la formarea generaţii tinere, în dependenţă de
cerinţele sociale.
În prezent, educaţia a devenit o teorie şi o acţiune dirijată de specialişti, în
concordanţă cu necesităţile practice ale societăţii. De fiecare datã când pãrinţii îi aratã
afecţiune, sau îi vorbesc, conexiunile cerebrale ale copilului se dezvoltã. În acest fel, copilul
işi va îmbogãţi limbajul şi capacitatea de gândire.
Comunicarea părinte - copil este esenţială în demersul educaţional şi trebuie să fie
bazată pe deschidere, încredere reciprocă şi respect de sine şi faţă de ceilalţi.
Cercetătorii au elaborat un set de metode şi reguli prin care părinţii pot stimula
dezvoltarea intelectuală a celor mici.
- Prima responsabilitate a părinţilor este aceea de a-i face pe copii să se simtă iubiţi.
Această iubire trebuie să fie necondiţionată, exprimată prin vorbe, gesturi şi fapte.
- Răspundeți clar și pe un ton destins la toate întrebările pe care vi le pune şi fiţi atenţi
la tot ceea ce vă spune sau vă arată. Acest lucru îi confirmã copilului cã observaţiile şi
preocupările sale sunt importante pentru părinţi. Copilul este interesat de tot ceea ce se
intâmplã în jurul lui şi este curios sã afle cât mai multe informaţii. Dacã nu sunteti dispuşi

30
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

sã-i oferiţi explicaţii sau o faceţi pe un ton plictisit şi iritat, el va rămâne cu impresia că
întrebările lui deranjeazã şi nu va mai îndrãzni să întrebe ceva.
- Dezvoltaţi-i pasiunea pentru cărţi. La inceput, alegeţi cărţi cu imagini colorate şi
imitaţi, împreună, sunetele specifice animalelor din poze sau fenomenelor prezentate. În
acest fel, copilul va scăpa de inhibiţii. Cărţile sunt o sursă importantã de informaţii şi îl vor
ajuta să-şi dezvolte o gândire săntoasă şi un limbaj bogat.
- Jucaţi-vã cu copilul şi alintaţi-l. Atunci când plânge, reacţionaţi prompt şi calm şi nu
uitaţi să-l strângeţi în braţe şi să-l alintaţi. În acest mod, el îşi va dezvolta sentimentul de
siguranţã emoţională.
– Alegeţi jucării care să-l stimuleze, cum ar fi cuburile colorate. Dacă un copil aşază un cub
mai mare peste unul mai mic, acestea vor cădea. Dacă le aşază corect, va învăţa că acesta
este modul în care trebuie sã construiască de acum înainte. În plus, implicaţi-l în jocuri care
necesită folosirea mâinilor.
- Asiguraţi-i un mediu înconjurător sigur. Prin explorarea casei, copilul va deprinde
cum sã se orienteze in spaţiu. Astfel, va fi capabil sã-şi construiascã, mental, o "hartã" a
mediului în care trãieşte şi sã creeze o relaţie cu acesta.
- Un alt lucru important este sã-i cântaţi. Mişcãrile corpului şi ale degetelor îl vor ajuta
sã facã o legaturã între sunet, ritm si dans. Lãsaţi-l sã se joace cu apã, nisipul şi chiar cu
noroiul pentru a-l învãţa principiile de bazã ale fizicii şi proprietãţile diferitelor materiale din
naturã. - Adaptaţi-vã ritmul dupã temperamentul copilului. În acest fel, acesta îşi va
manifesta trãirile în mod natural, fãrã nici o urmã de inhibiţie. Faceţi ca timpul de odihnã şi
orele de masã sã fie percepute de copil ca lucruri pozitive. Arãtaţi-vã încântat atunci când
el învaţã sã se hrãneascã singur, oricâtã mizerie ar face în jur.
Asigurarea unui cămin plin de dragoste şi fericire este un model de viaţă. În dialogul
cu copii nu trebuie să lipsească niciodată sfaturile potrivite pentru a-i ajuta să crească în
spiritul adevãrului şi iubirii, aprecierile verbale şi recompensele.
Uneori, intuiţia şi dragostea, oricât de esenţiale ar fi ele, nu sunt întotdeauna eficiente
şi suficiente pentru a călăuzi familia printre dificultăţi, din ce în ce mai numeroase, dificultăţi
ce pot fi depăşite prin respectarea unor principii generale de educaţie.
Familia, cel dintâi cadru social de care are nevoie fiecare om ca să trăiască este
mediul prielnic pentru naşterea, dezvoltarea şi desăvârşirea fiinţei umane. În organizarea
sa proprie, ea oferă garanţii de moralitate, este prima şcoală care pregăteşte pe copil pentru
viaţa socială, deprinzându-l să-şi împlinească datoria, să-şi disciplineze voinţa, dându-i
simţul ierarhiei şi ordinii. Familia este un oficiu înalt al respectului, al demnităţii, al libertăţii
interioare.
Mediul familial oferă siguranţă, linişte, afecţiune, seninătate, care constituie o
atmosferă prielnică pentru o dezvoltare normală şi echilibrată. Individul, în cadrul familiei se
dezvoltă multilateral, cuprizând mai multe ramuri de activitate. O societate prosperă va
favoriza îmbogăţirea individului cu valori şi concepţii noi.
Pentru a da o educaţie copiilor, părinţii trebuie să ştie înainte de toate că ei, în
calitatea pe care o au, sunt foarte bine cunoscuţi de copii, chiar dacă aceştia nu ajung să
exprime acest lucru. Copilul nu învaţă numai atunci când îi vorbeşti, când îi dai o explicaţie,
când îl sfătuieşti sau îi porunceşti. Copilul învaţă de la părinte orice şi în orice împrejurare,
şi mai ales, din întregul mod de comportare al acestuia. El receptează tot ceea ce atinge
simţurile şi conştiinţa sa.
Ocupându-se de dezvoltarea judecăţilor morale a copiilor ca parte integrantă a
procesului de dezvoltare cognitive în procesul educaţiei parentale, J. Piaget distinge trei
faze:
1) realistă, în cursul cãreia regulile morale sunt vãzute de copil ca externe lui şi
existând în sine, fiind absolute şi neschimbãtoare;
2) egocentristă, în cadrul cãreia copilul accepta obligaţia de a se conforma regulilor,

31
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

dar nu simte cã a luat parte la crearea lor, motiv pentru care va încerca sã le schimbe
conform intereselor sale;
3) faza cooperării şi a respectului mutual, în care are loc internalizarea moralitãţii şi
acceptarea ei ca mod de reglementare a propriului comportament şi a comportamentului
altuia.
Concluziile sale care rezultã din concepţia lui J.Piaget sunt:cunoaşterea moralã este
baza acţiunii morale, aşa încat nici un copil nu-şi poate dezvolta o moralitate maturã pânã
nu a trecut printr-o “moralã a constrângerii”. Educaţia morală are în vedere formarea
copilului în concordanţă cu valorile, principiile, normele şi regulile sociale care reglează
relaţiile dintre oameni. Ea este influenţată de cei din jur, de semnificaţiile acordate de
societate valorilor morale, precum şi de adaptarea fiecărui om la normele morale ale
societăţii.
Familia reprezintă frâna cea mai eficientă şi mai suportabilă împotriva izbucnirii
patimilor. În cadrul familial se deprind disciplina şi spiritul de iniţiativă şi se cultivă
sentimentul demnităţii, dreptăţii, iubirii, respectului şi ajutorului, sentimentul sacrificiului, care
sunt elemente de bază ale vieţii sociale. Ea este prima instituţie de educaţie morală şi pentru
prima copilărie este mediul educativ prin excelenţă. Educaţia morală contribuie la realizarea
unei educaţii integrale a copilului, fiind în strânsă conexiune cu laturile clasice ale educaţiei
(educaţia intelectuală, educaţia estetică, educaţia fizică etc) şi cu „noile educaţii” (educaţia
ecologică, educaţia economică, educaţia pentru timp liber, educaţia pentru sănătate).
Dezvoltarea morală a personalităţii umane este rezultatul interdependenţei dinamice
dintre determinarea socială, concretizată în exigenţele moralei sociale şi autodeterminarea
personală, reprezentată de factorii interni, subiectivi, antrenaţi în acest proces.
Educaţia, ca fenomen social şi general uman de transmitere a experienţei de viaţă a
generaţiilor adulte şi a culturii către generaţiile de copii, în scopul pregătirii lor pentru
integrarea în societate, are diverse forme, direcţii şi idealuri. Alături de familie, grădiniţa,
apoi școala continuă pregătirea copilului pentru viaţă, aceşti factori trebuind să conlucreze
armonic.
Istoria societăţii omeneşti cunoaşte o lungă perioadă în care familia deţinea, aproape
exclusiv, rolul de educator social al copilului. Complexitatea sporită a societăţii actuale a dus
la diferenţierea factorilor educativi.
Dezvoltarea personalităţii copilului şi a formării lui în conformitate cu idealul educativ,
social şi personal este influenţată de diferenţele de ordin economic, social, cultural, care
există în familii. Condiţiile de viaţă ale copilului sunt influenţate de comportamentul
părinţilor. Părinţii, preşcolarii şi ceilalţi membri ai comunităţii se consideră unii pe alţii
parteneri în educaţie, se creează în jurul elevilor o comunitate de suport care începe să
funcţioneze. Parteneriatele trebuie văzute ca o componenta esenţială în organizarea actului
educativ, nu doar o simplă activitate cu caracter opţional sau o problemă de relaţii publice.
Fiecare copil se deosebeşte de ceilalţi în primul rând prin caracterul său. Noi va trebui
să ţinem seama de fiecare preşcolar în parte, de elasticitatea şi rezistenţa „capitalului său
biopsihic”, pentru a şti ce putem face din el fără prea multe riscuri.
Practicile dovedesc eficienţa educării părinţilor în grup, prin cursuri sau individual,
prin cărţi, reviste şi lectură individuală. Aceste cursuri sunt de folos deopotrivă copiilor dar
mai ales părinţilor, formându-le abilitatea de a stăpâni situaţii în care ar dori să îi domine.
Școala reprezintã o verigã a comunităţii, dar devine foarte importantă prin structura
ei calitativă de a determina, prin funcţionarea ei, viitorul celorlalte elemente ale
parteneriatului.
Implicarea părinţilor duce la conştientizarea rolului lor în educaţia intra şi
extracurriculară la nivel şcolar şi le suscită dorinţa de a se implica mai mult material şi logistic
în realizarea tuturor activităţilor propuse de cadrul didactic.
Între acţiunile educative ale celor doi factori există mai degrabă un raport de

32
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

complementaritate decât de rivalitate, acţiunea fiecăruia venind să o completeze pe a


celuilalt.
Educaţia atât pentru copii cât şi pentru pãrinţi, durează pe tot parcursul vieţii şi are
ca scopul să dezvolte responsabilităţi şi independenţe. Numai prin educaţie indivizii pot să
se valorifice, să se ridice la nivelul aşteptărilor societăţii.

Bibliografie:
 Cucoş, C.,- Pedagogie şi axiologie, E.D.P., Bucureşti, 1995;
 Cucoş, C.,- Pedagogie, Ed. Polirom, Iaşi, 1996;
 Găvănescul I,- Curs de pedagogie, Cartea Românească, Bucureşti, 1991;
 Oancea I., V. Popescu- Şapte reguli pentru a avea un copil deştept Bucureşti, 2004
 Neacşu, I.,- Instruire şi învăţare, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1990;
 Nicola, I.,- Tratat de pedagogie şcolară, E.D.P., Bucureşti, 1996;
 Penciu, P.,- Tineretul şi familia, Editurã Politică, Bucureşti, 1970;
 Stoian, M., - Abecedarul părinţilor, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972;
 Nica, I. , Ţopa, L.- Colaborarea şcolii cu familia elevilor de clasa I, E D P, Bucureşti,
1974
 Şchiopu, U., Verza, E.,- Psihologia vârstelor, E.D.P., Bucureşti, 1981.

33
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

PARTENERIATUL DINTRE FAMILIE ȘI ȘCOALĂ ÎN LUME ȘI ÎN SOCIETATEA


ROMÂNEASCĂ

Profesor învățământ primar Blaga Daniela,


Școala Gimnazială nr 27, Timișoara

Parteneriatele școală – familie au la bază ideea că profesorii, elevii, părinții sunt


parteneri în educație. Cum parteneriatul presupune ideea de echipă, de pereche, de grup
sau asociație, este lesne de înțeles că un astfel de parteneriat presupune implicare, efort,
bune intenții, scop comun și rezultate valoroase.
În jurul elevilor se creează o comunitate de suport care începe să funcționeze în
contextul în care părinții, elevii și ceilalți membrii ai comunității se consideră unii pe alții
parteneri. Parteneriatele trebuie văzute ca o componentă esențială în organizarea școlii și
a clasei de elevi. Acestea nu mai sunt de mult considerate doar o simplă activitate cu
caracter opțional sau o problemă de natura relațiilor publice. În fiecare țară din Uniunea
Europeană există structuri formale organizate de participare a părinților în sistemul
educațional. Legislațiile și proiectele de reformă educațională ale anilor ’90 au definit în
majoritatea țărilor noi legi referitoare la participarea parentală în sistemele educaționale.
Autonomia școlilor și participarea părinților la gestiunea lor se afla în centrul dezbaterilor și
legislațiilor actuale.
S-au identificat trei etape în evoluția relației familie-școală:
1. Etapa școlii autosuficiente, în care școala este considerată o instituție închisă, care
nu influențează mediul familial și nu se lasă influențată de el.
Caracteristicile etapei sunt:
• contactele cu părinții sunt rare, formale;
• părinții acceptă ideea că nu au nimic de văzut despre ceea ce se întâmplă în școală;
• administrația alege școala pentru copii;
• părinții nu participă la consiliile de administrație școlară, asociațiile de părinți nu sunt
încurajate;
• formarea profesorilor neglijează relația dintre familie și școală.
2. Etapa de incertitudine profesională în care profesorii încep să recunoască influența
factorilor familiali asupra rezultatelor școlare, dar părinții continuă să creadă că școala este
autosuficientă.
Caracteristicile etapei sunt:
• tendința de a crește acuzarea familiei pentru proastele rezultate școlare;
administrația școlară are tendința de a conserva atitudinea din etapa anterioară;
• contactele formale, de rutină cu părinții continuă;
• apar experiențe localizate privind comunicarea cu părinții;
• apar organizațiile voluntare de părinți;
• se constituie consilii de gestiune școlară, în care participarea părinților are un rol
minor, nedecizional;
• formarea profesorilor abordează relația familie-școală ca pe o problemă de
importanță secundară.
3. Etapa de dezvoltare a încrederii mutuale: părinții și profesorii descoperă împreună că
neîncrederea este puțin câte puțin înlocuită cu încrederea unora față de alții.
Caracteristicile etapei sunt:
• relația cu familiile este din ce în ce mai încurajată de școală;
• consiliul școlar include reprezentanți ai asociațiilor părinților, cu rol decizional în toate
problemele educaționale;
• organizațiile de părinți sunt acceptate și încurajate în activitatea școlară;
• profesori specializați, consilieri, tratează problemele excepționale ale colaborării cu

34
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

familiile;
• formarea profesorilor abordează problema relației cu familia, ca una din problemele
importante;
• se organizează cursuri pentru profesori și părinți. (Bunescu, G, Alecu, G, Badea, D,
1997, p. 21)
Există două teorii importante privind relația școală-familie:
1. Teoria profesionalismului care consideră ca un element esențial serviciul făcut altora,
fără a gândi la avantaje personale; criteriile acestei teorii sunt: competența, servirea
clienților, un cod de etică profesională;
2. Teoria schimbului care consideră acțiunea umană în funcție de un câștig personal;
se consideră privilegii tradiționale ale profesorilor: un grad de autonomie, un salariu asigurat,
o competiție restrânsă. (Bunescu, G, Alecu, G, Badea, D, 1997, p. 20, apud Macbeth, Al.,
1984).
Astăzi sunt foarte clare avantajele aplicării teoriei profesionalismului în școli. O școală
modernă și eficientă nu poate decât să se bazeze pe competența managerului, a
profesorilor și a întregului personal și este foarte atentă la satisfacerea clienților săi.
Complexitatea sporită a societății actuale a dus la diferențierea factorilor educativi, la
specializarea lor. S-ar putea crede că această specializare are drept rezultat, automat,
dezvoltarea armonioasă a copilului, indiferent de calitatea intersectării acțiunilor și măsurilor
luate. Lucrurile sunt, totuși, diferite. Considerarea individuală a acestora nu are relevanță.
Efectele generale asupra copilului sunt rezultatul cumulat al educației din familie, de la
școală, al influenței mediului și comunității.
Fiecare copil este unic. Indiferent care sunt premisele sale ereditare, mediul, educația
își vor pune amprenta asupra structurii sale. Ceea ce contează este efectul cumulat al
acțiunii acestor factori.
Astăzi, educația este un fenomen social de transmitere a experienței de viață
a generațiilor adulte și a culturii către generațiile de copii și de tineri, în scopul pregătirii lor
pentru integrarea în societate.
Tot astăzi, școala este instituția socială în care se realizează educația organizată a
tinerei generații. Ea este factorul decisiv pentru formarea unui om apt să contribuie la
dezvoltarea societății, să ia parte activă la viață, să fie pregătit pentru muncă. Procesul de
învățământ este cel care conferă școlii rolul decisiv în formarea omului. Misiunea școlii este
aceea de a contribui la realizarea idealului educativ impus de cerințele vieții sociale.
Procesul de educație din cadrul școlii este îndrumat și condus de persoane pregătite în
mod special pentru acest lucru. Menirea școlii nu este numai de a înzestra elevii cu un
bagaj de cunoștințe cât mai mare, ci și de a stimula calitatea de om. Școala a rămas punctul
de pornire al orientării școlare și profesionale prin acțiuni de informare asupra posibilităților
de continuare a studiilor, de detectare a intereselor profesionale și a aptitudinilor, de
discutare a criteriilor după care elevii își decid viitorul și ponderii de implicare a părinților în
alegerea școlii și a profesiei pe care copiii lor o vor urma, dacă profesia aleasă este cea
dorită de copil etc.
Cooperarea cu familia poate fi un test profesional și poate fi considerată ca făcând
parte din datoria profesională a profesorului deoarece:
• părinții sunt clienți ai școlii;
• eficacitatea învățământului poate fi ameliorată prin cooperarea între școală și familie;
• părinții sunt responsabilii legali de educația copiilor lor și pot avea exigențe de a
evalua rezultatele activității școlare.
În acest context se pune și problema următoare: de relația cu familiile trebuie să se
ocupe profesori specializați sau toți profesorii?
În mai multe țări (între care Anglia, Danemarca, Franța) există profesori specializați
(consilieri) care răspund de această problemă. Soluția ideală pare a fi ca toți profesorii să

35
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

aibă relații obișnuite de colaborare cu familiile, profesorii specializați să rezolve cazuri


particulare, dificile, să efectueze vizite în familii, când este necesar și să organizeze
reuniunile cu părinții. La rândul ei, familia exercită o influență deosebit de adâncă asupra
copiilor. Rolul familiei este foarte important în dezvoltarea copilului din punct de vedere
fizic, intelectual, moral, estetic ș.a.. Ca prim factor educativ, familia oferă copilului
aproximativ 90% din cunoștințele uzuale (despre plante, animale, ocupațiile oamenilor,
obiectelor casnice), familia este cea care ar trebui să dezvolte, în primii ani de viață, spiritul
de observație, memoria și gândirea copiilor. În contextul unei societăți care tinde să fie
europeană părinții sunt priviți ca primii învățători ai copilului, parte din procesul de
învățământ. În comunicarea cu educatorul în clasă, se nuanțează specificul în dezvoltare al
fiecărui copil, se găsesc modalități de cultivare a unor abilități în familie pentru a completa
sau suplimenta procesul educativ. Această comunicare duce la reducerea presiunilor
conflictuale asupra copilului, dându-i o mai mare libertate în dezvoltare. Comunicarea
elevului cu adulții devine mai ușoară, el se exprimă mai liber devenind astfel mai transparent
pentru părinți.
Un Raport asupra relațiilor dintre școală și familie în țările Comunității Europene,
bazat pe cercetări comparative, documentare și empirice, prin ancheta de opinie cu
chestionare aplicate pe un lot de 1744 conducători de instituții școlare enumeră patru motive
pentru care școala și familia se străduiesc să stabilească legături între ele:
• părinții sunt juridic responsabili de educația copiilor lor, legislația reflectă astfel
libertatea părinților de a-și crește copiii așa cum doresc; există diferențe între țări privind
măsura în care părinții pot alege între diferitele școli și cursuri pe care să le urmeze copiii
lor; măsura în care părinții trebuie consultați de responsabilii școlari etc.;
• învățământul nu este decât o parte din educația copilului; o bună parte a educației se
petrece în afara școlii;
• cercetările pun în evidență influența atitudinii parentale asupra rezultatelor școlare
ale elevilor, în special asupra motivațiilor învățării, precum și faptul că unele comportamente
ale părinților pot fi favorizate datorită dialogului cu școala;
• grupurile sociale implicate în instituția școlară, în special părinții și profesorii, au
dreptul să influențeze gestiunea școlară.
Cooperarea profesor-părinte în beneficiul elevului individual nu se poate substitui
participării părinților la gestiunea școlii, din mai multe motive: părinții sunt responsabili legali
ai educației copiilor lor, deci trebuie să aibă posibilitatea de a influența natura acestei
educații, modelele participative pot ajuta la coordonarea eforturilor educative și la orientarea
adaptării școlii la schimbările din societate, este necesară o influențare pe plan local asupra
rezolvării problemelor locale și luarea deciziilor la nivelul cel mai de jos cu putință.
În numeroase țări, reprezentanții părinților în consiliile de administrație școlară sunt
delegați de asociațiile de părinți, ceea ce le dă un statut legal suplimentar de autoritate. Un
minimum esențial al participării democratice la gestiunea școlii constă în instituirea prin lege
a consiliului de administrație școlară, în care părinții sunt reprezentați corespunzător și au
nu numai rol informațional și consultativ, dar și rol decizional și de control.
Pentru o cooperare eficace se consideră necesară adoptarea unor comportamente
corespunzatoare de către membrii consiliului: comunicarea liberă de informații, toleranța
când limbajul profesional nu este înțeles de nespecialiști dintre părinți; încurajarea
dezbaterilor pe probleme educaționale majore și nu doar discuții pe probleme administrativ-
gospodărești, considerarea reciprocă a părinților și profesorilor ca parteneri.â
Un rol deosebit, atât pentru colaborarea familie-școală și participarea la gestiunea
școlii, cât și pentru educația părinților îl au asociațiile de părinți, a căror finalitate este, în
principiu, protecția copilului prin educație. Se pot deosebi asociațiile de părinți și după
scopurile lor, astfel: ca grup de susținere a școlii, în probleme needucaționale; ca grup de
cooperare care consideră educația ca un proces comun în care părinții și profesorii sunt

36
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

parteneri, care decid împreună viitoarele programe; ca grup de apărare a intereselor care
consideră că părinții au interese ce trebuie promovate în raport cu interesele altor grupuri.
Cele mai frecvente obiective ale asociațiilor naționale de părinți sunt:
1. sensibilizarea părinților privind drepturile și îndatoririle lor, influența
comportamentului lor asupra copilului;
2. informarea părinților prin publicații, radio și televiziune privind problemele specifice;
3. formarea părinților prin cursuri destinate acestora, consultații la sediu, telefonic, prin
publicații, pe probleme de interes, medicale, juridice, psihologice etc.;
4. reprezentarea părinților, aceștia fiind obligați să apere interesele celor pe care îi
reprezintă, să raporteze periodic acestora problemele dezbătute în consiliul de participare
școlară (http://www.asociatia-profesorilor.ro/relatia-scoala-comunitate.html)
Conturarea importanței acestui parteneriat s-a realizat abia la jumătatea secolului
XX: “dacă între familie și școală, ca instituții, au existat întotdeauna raporturi sociale,
interacțiunile individuale între părinți și cadrele didactice au dobândit importanță abia
începând din anii ’60.” (Henroit-van Zanten, 1988, p. 185, apud Bonchiș, 2011, p. 124)
Astăzi, “acest parteneriat este focalizat pe asigurarea calității învățării și formării
copilului, sub influența metodelor de instruire și educare, promovate de cele două instituții,
în vederea unui progres real”. (Bonchiș, Elena, 2011, p.125). Principiul conform căruia
oamenii pot fi puternic influențați și transformați de și prin educație, adaptarea curriculei la
societatea cunoașterii, la schimbare, la postmodernitate, impune modele noi de abordare,
care să formeze viitorul om flexibil, deschis, pragmatic, capabil să aplice, dezvoltat din punct
de vedere social și emoțional. În acord cu aceste direcții se orientează și parteneriatul cu
familia.
Cercetările evidențiază existența următoarelor categorii de relații școală-familie:
relații de tipul “navigația fără efort”, “construirea podului” sau “terenuri accidentate”. (Darter-
Lagos, 2003, apud Bonchiș, Elena, 2011, p.125)
Sintetizând, putem spune că rolul familiei actuale, privită separat, dar și în contextul
parteneriatului cu școala constă în:
• asigurarea unui climat sigur, propice dezvoltării fizice și emoționale a copilului;
• oferirea unei baze disciplinare (“cei 7 ani de-acasă”);
• asigurarea unei baze de valori solide, pe baza cărora să poată opera și școala;
• extrapolarea în mediul familial a cunoștințelor dobândite la școală;
• crearea unei continuități între cunoștințele acumulate la școală și prin acțiunile întreprinse
cu copiii la nivelul comunității;
• modelarea copiilor în spiritul toleranței, a acceptării diferențelor.
Totodată, rolul școlii în societatea secolului XXI se concretizează în:
• oferirea unui cadru stabil, nediscriminatoriu, nonabuziv de învățare;
• asigurarea unei bune pregătiri prin personal format, specializat;
• stabilirea continuității dintre cunoștințe și aplicarea lor (rolul școlii fiind acela de a pregăti
elevii pentru a se adapta mai bine realității, nu numai unei realități abstracte);
• surprinderea problemelor/dificultăților de învățare/adaptare ale elevilor și acordare de
sprijin în soluționarea lor. (http://www.psyvolution.ro/342-legatura-scoala-%E2%80%93-
familie-%E2%80%93-comunitate-factor-hotarator-in-asigurarea-reusitei-scolare).
În aceste condiții, nu trebuie să uităm nicio clipă că “Dezvoltarea sistemului școlar
multiplică modelele oferite copilului, constituindu- se în repere pentru familie, și nu în motive
de demisie parentală din rolurile educative.” (Bonchiș, 2011, p. 130).
Înfăptuirea unui parteneriat valoros, consistent și de durată poate să se concretizeze
doar luând în considerare aportul real al celor doi factori fundamentali implicați în educația
copilului - școala și familia. Abordarea lor separată sau singulară va duce la interpretări
incomplete sau eronate. Influenței acestor doi factori i se adaugă aportul altor factori
declanșatori și de mediere - comunitatea, mediul natural, geografic etc.

37
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

Bibliografie:
1. Bonchiș, Elena, Familia și rolul ei în educarea copilului, Editura Polirom, București, 2011
2. Bunescu, G, Alecu, G, Badea, D, Educația părinților, Strategii și programe, Editura
Didactică și Pedagogică, București, 1997
WEBGRAFIE:
1. http://www.1educat.ro/resurse/ise/educatia_parintilor.html
2.http://www.psyvolution.ro/342-legatura-scoala-%E2%80%93-familie-%E2%80%93-
comunitate-factor-hotarator-in-asigurarea-reusitei-scolare

38
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

ROLUL MARKETINGULUI EDUCAŢIONAL ÎN EFICIENTIZAREA RELAŢIEI DINTRE


ŞCOALĂ ŞI COMUNITATE
Autori: profesor pentru învăţământ primar, Aurelia Bogdan
profesor pentru învăţământ primar, Teofil Bogdan
Şcoala Gimnazială „Ioan Bob” Cluj-Napoca

Marketingul educaţional reprezintă aplicarea marketingului în domeniul serviciilor de


învăţământ. Are un rol esenţial în eficientizarea ancorării şcolii în comunitatea din care
aceasta face parte. Necesitatea abordării activităţii de învăţământ într-o optică de marketing
este determinată de similitudinile pe care le are cu activităţile economice din domeniul
prestărilor de servicii. Particularităţile activităţilor de învăţământ determină, mai mult decât
în toate celelalte domenii ale serviciilor, un specific al aplicării concepţiei de marketing. El e
reflectat de conţinut, piaţă şi mai ales de politica de marketing, în cadrul politicilor
corespunzătoare mix-ului. De asemenea, specificul comunităţii în care este amplasată
şcoala are îşi pune amprenta considerabil asupra demersului de marketing ales.
Aplicarea marketingului în cadrul instituţiilor de învăţământ s-a lovit şi continuă să se
lovească de multe impedimente. Acestea se datorează fie legislaţiei, fie mentalităţii celor
din cadrul instituţiilor de învăţământ. Mulţi privesc marketingul cu suspiciune, (uneori e
considerat chiar nedorit - neavând o tradiţie îndelungată), fiind privit ca o activitate
manipulatoare, nepotrivită şi risipitoare de resurse. Manageri ai instituţiilor de învăţământ
sau cadre didactice consideră că valoarea educaţiei oferite este evidentă sau suficientă
pentru a atrage elevii potenţiali.
Asemenea firmelor, instituţiile de învăţământ se confruntă cu aproximativ aceleaşi
probleme, în comunitatea din care fac parte: construirea şi întreţinerea unei reputaţii şi
imagini, atragerea resurselor, angajarea personalului, dezvoltarea unor programe,
atragerea, fidelizarea şi satisfacerea clienţilor etc.
Aplicarea marketingului în instituţiile de învăţământ se impune şi ca urmare a
schimbărilor din mediul acestora: creşterea lentă, nesemnificativă a alocaţiilor
guvernamentale pentru învăţământ şi necesitatea găsirii altor surse de finanţare;
intensificarea concurenţei; nevoia creării, refacerii sau a păstrării reputaţiei şi imaginii
procesului de învăţământ şi a profesiei în cadrul comunităţii; impactul globalizării asupra
şcolii şi educaţiei; posibilitatea obţinerii succesului numai prin crearea şi menţinerea unui
avantaj concurenţial etc.
Tot mai mult, şcolile se confruntă cu nevoia de a aborda un mediu de marketing care
se modifică tot mai rapid, mediul concurenţial devenind tot mai dinamic şi mai nestatornic.
Au loc schimbări în structura şi preferinţele cererii, fluctuaţii care obligă şcolile şi catedrele
să fie flexibile şi capabile să se adapteze noilor preferinţe ale elevilor şi societăţii în
ansamblul ei. De asemenea, apare riscul determinat de inovare, de incapacitatea de a
răspunde inovaţiilor în structura programelor şcolare şi a modalităţilor de predare ale
concurenţei sau de furnizare a serviciilor la nivelul preţului concurenţilor din domeniu.
Instituţiile de învăţământ sunt nevoite să introducă şi să aplice principiile marketingului
în activitatea lor curentă, fiindcă marketingul poate juca un rol important în asigurarea
succesului şi a supravieţuirii pe piaţă. Instituţiile de învăţământ care vor aplica principiile de
marketing nu numai că vor rămâne în contact cu nevoile existente şi cu schimbările care
apar, ci vor continua să îşi desfăşoare activitatea şi în viitor.
Ideea centrală a marketingului educaţional este reprezentată de „adecvarea” dintre
ceea ce instituţia (cadrul didactic, catedra, şcoala, universitatea) are de oferit şi nevoile,
dorinţele consumatorului (elevi, părinţi) conform scopului instituţiei. Satisfacerea
consumatorilor este cea mai mare realizare, din perspectiva oferirii unui produs sau a unui
serviciu educaţional.
Se impune ca orice instituţie de învăţământ să poată să ofere răspunsuri la întrebări

39
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

cum ar fi:
 Care este raţiunea pentru care existăm?
 Cine sunt clienţii noştri?
 Ce vor consumatorii de la instituţia noastră de învăţământ?
 Care sunt resursele de care dispunem pentru a înfăptui aceste lucruri?
 Ce vrem să facă în viitor instituţia noastră de învăţământ?
 Care dorinţe ale consumatorilor noştri vor fi satisfăcute în viitor?
 Planificăm sau oferim să oferim servicii şi programe educaţionale care nu întâlnesc
şi satisfac dorinţele şi nevoile clienţilor?
Definirea şi formularea cât mai adecvată a misiunii instituţiei presupune identificarea
răspunsurilor la întrebări importante, printre care:
- În ce activitate suntem implicaţi? Misiunea unei şcoli nu este predarea anumite materii
şi discipline ci construirea şi dezvoltarea viitorului elevilor şi al societăţii.
- Care sunt clienţii noştri? Clienţii unei instituţii de învăţământ nu sunt doar elevii care
urmează cursurile acesteia. Astfel, pe lângă elevi, de serviciile educaţionale beneficiază
firmele şi organizaţiile care au nevoie de forţa de muncă calificată, şi societatea în general.
- Ce e valoros pentru clienţii noştri? În stabilirea unor programe educaţionale adecvate
e necesar să se determine nevoile şi dorinţele elevilor actuali, ale elevilor potenţiali, ale
părinţilor, dar şi ale companiilor şi societăţii.
- Care e motivul pentru care suntem implicaţi în această activitate? Şcolile există pentru
a-i educa pe elevi sau pentru a-i pregăti pentru o profesie. Procesul de învăţământ derulat într-
o instituţie de învăţământ este principalul motiv al a existenţei acesteia.
- Care ar trebui să fie finalitatea practică a şcolii noastre? Şcoala nu este un simplu
furnizor de cunoştinţe. Elevii trebuie învăţaţi să „rezolve probleme”. Serviciile de cercetare
şi consultanţă, o implicare şi o ancorare puternică a mediului educaţional şi ştiinţific în mediul
social-economic sunt caracteristicile unei şcoli legate de nevoile practice ale consumatorilor.
Promovarea se referă la acele declaraţii oficiale sau neoficiale transmise de instituţia
de învăţământ. Prin activitatea promoţională desfăşurată, instituţia de învăţământ obţine o
identitate vizuală de piaţă. Ea trebuie să-şi informeze clienţii cu privire la ansamblul
activităţilor pe care le desfăşoară şi oferta de servicii pe care le asigură. În structura
activităţilor promoţionale, un loc semnificativ îl ocupă publicitatea prin tipărituri, dar şi
publicitatea gratuită (mai ales cea exprimată pe cale orală) sau relaţiile publice. Deosebit de
frecvent sunt utilizate o serie de acţiuni destinate cultivării unei atitudini de mândrie tuturor
celor care au absolvit o anumită instituţie de învăţământ, prin constituirea de asociaţii ale
absolvenţilor, prin statornicirea obiceiului organizării revederii promoţiilor de absolvenţi,
emiterea de plachete jubiliare etc. Printre acţiunile specifice se remarcă şi organizarea unor
simpozioane, sesiuni de comunicări ştiinţifice, editarea de publicaţii ştiinţifice ş.a.
Cele mai utilizate forme de comunicare sunt relaţiile publice şi publicitatea. Indiferent
de forma folosită, realizarea unui sistem de comunicare presupune:
 Identificarea publicului ţintă;
 Clarificarea răspunsului căutat / dorit;
 Decodificarea mesajului;
 Alegerea mijlocului de comunicare;
 Alegerea surselor / atributelor menite să asigure credibilitatea şi atractivitatea;
 Obţinerea feedback-ului.
De obicei, strategia de comunicare utilizată de instituţiile de învăţământ se bazează pe
promovarea imaginii globale în mod permanent, ofensiv, nediferenţiat şi, pe cât posibil, cu
forţe proprii. Scopul relaţiilor publice este acela de a forma, menţine sau schimba atitudinea
publicului faţă de instituţia de învăţământ. Pentru a realiza această misiune, persoana sau
instituţia care se ocupă de relaţiile publice trebuie să fie capabilă nu numai să identifice
publicul ţintă, ci să şi să măsoare imaginile şi atitudinile care pot influenţa respectivul public.

40
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

Specialiştii în relaţii publice trebuie să dovedească excelente abilităţi de comunicare,


capacitate de redactare a materialelor şi de comunicare prin intermediul sistemelor moderne,
cât şi de relaţionare directă cu persoanele sau instituţiile ţintă. Responsabilii cu relaţiile publice
trebuie să fie persoane cu capacităţi de comunicare deosebite care să fie capabile să
organizeze conferinţe de presă, să proiecteze materiale scrise, să dea comunicate de presă,
să organizeze inaugurări şi evenimente, să acorde interviuri, să susţină discursuri şi să
uşureze contactul cu administratorii instituţiei sau cu diferite persoane din cadrul acesteia.
În raport cu comunitatea din care fac parte, cele mai multe instituţii de învăţământ
folosesc relaţiile cu publicul, publicitatea şi la un nivel mai redus sau chiar deloc publicaţiile
de marketing.
Foarte utile, ca instrumente de promovare pot fi revista şi publicaţiile periodice ale
instituţiei.
Şcoala poate dezvolta relaţii cu o firmă pentru realizarea şi comercializarea unor
materiale cu însemnele şi sigla unităţii (tricouri, căni, pixuri, brelocuri, umbrele etc.). Un loc
important îl are site-ul instituţiei de învăţământ. Acesta trebuie să fie cât mai atrăgător şi să
permită obţinerea uşoară a unor informaţii despre şcoala respectivă. El trebuie să fie în
permanenţă actualizat. Publicaţiile de marketing includ mape şi cd-uri de prezentare,
publicaţii, pliante, cataloage, broşuri şi alte materiale. Practic orice publicaţie a instituţiei
respective intră în această categorie. O importanţă deosebită o au materialele folosite
strângerea fondurilor şi relaţiile cu publicul, pentru atragerea elevilor potenţiali.
Printre metodele de marketing educaţional pentru informarea publicului se mai pot
enumera şi: publicarea în mass-media; broşuri şi pliante de prezentare; publicarea pe
website a informaţiilor pertinente despre şcoală; organizarea unor evenimente publice
pentru informare; prezentarea în public a identităţii şi politicilor specifice, a programelor şi-a
rezultatelor evaluărilor interne şi externe. Relaţiile publice ale instituţiei de învăţământ
înregistrează o tendinţă ascendentă.
Timid au început să folosească aceste mijloace şcolile şi chiar grădiniţele din
România. Aceste acţiuni sunt încă sporadice şi au caracter de sensibilizare a opiniei publice,
mai mult decât de promovare a serviciilor oferite de instituţia de învăţământ respectivă.
Comunicarea eficientă cu pieţele ţintă şi cu publicul este esenţială pentru instituţiile de
învăţământ. Dezvoltarea unor programe şi servicii educaţionale adecvate, elaborarea unei
politici de preţ adecvate şi furnizarea acestora nu sunt suficiente. Instituţiile de învăţământ
trebuie să-şi informeze consumatorii şi publicul despre obiectivele, activităţile şi ofertele lor.
Fiecare şcoală comunică în mod constant despre ea prin intermediul programelor
propuse, al elevilor, campusului, al comunicării formale şi al absolvenţilor.
Scopul comunicării instituţiilor educaţionale vizează:
 Menţinerea sau îmbunătăţirea imaginii instituţiei;
 Furnizarea de informaţii despre oferta instituţiei;
 Corectarea informaţiilor incomplete şi lipsite de acurateţe despre instituţie;
 Atragerea elevilor potenţiali şi încurajarea acestora să se înscrie pentru a urma
cursurile instituţiei respective;
 Atragerea sponsorilor.
Mai mult, şcoala trebuie să determine şi să întâlnească nevoile informaţionale ale
personalului, elevilor actuali şi a altor persoane din mediul intern al acesteia.
Comunicarea înseamnă un schimb între instituţie şi audienţa acesteia. Cel care
comunică trebuie să ia în considerare atunci când pregăteşte comunicaţiile atât scopul
instituţiei cât şi motivele pentru care audienţa îi va acorda atenţia. Doar după ce sunt stabilite
aceste elemente se poate trece la stabilirea formei, a conţinutului şi a modalităţii de
comunicare a mesajului pentru a atinge audienţa şi implicit scopul şcolii.
Eficientizarea programului de comunicare de marketing are particularităţi:
 Instituţia trebuie să analizeze care sunt caracteristicile de comunicare a

41
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

segmentelor ţintă şi ale segmentelor ei de public. În funcţie de răspunsul pe care


vrea să îl obţină de la fiecare segment de consumatori şi public va dezvolta un
program de comunicare pentru fiecare segment. Comunicaţiile unei instituţii de
învăţământ trebuie să fie aşadar coordonate.
 O şcoală trebuie să folosească un singur logo în cadrul publicaţiilor şi a altor
comunicaţii pentru a creşte şansele de recunoaştere a instituţiei. Conţinutul şi stilul
comunicării trebuie să fie compatibile cu obiectivele comunicării (o broşură
destinată posibililor sponsori va fi de o calitate mai bună decât o broşura cu orarul).
Programul de comunicare, deşi important, reprezintă numai o parte din efortul de
marketing al instituţiei şi acesta trebuie să fie corelat cu oferta, cu politica de preţ şi cu
modalităţile de distribuţie a programelor şi serviciilor de învăţământ.
În scopul creşterii eficienţei programului de comunicare al instituţiei, procesul de
comunicare trebuie să fie subordonat unui autorităţi din conducerea şcolii.
Pe cât este posibil, instituţia trebuie să încerce să-şi personalizeze comunicarea. Tot
ceea ce se difuzează în mediu trebuie să fie autentic, instituţia trebuie să difuzeze informaţii
reale despre dotările de care dispune precum şi despre oferta ei.

Bibliografie:
Almos Vorszak, Marketingul serviciilor, Editura Alma Mater, Cluj Napoca, 2006
Marcel Pop, Cercetări de marketing, Editura Alma Mater, Cluj-Napoca, 2004
Philip Kotler, Fox, Karen, Strategic Marketing for Educational Institutions, Second Edition,
Prentice-Hall, Inc., New Jersey, 1995

42
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

DIALOG, COOPERARE, COMUNICARE, CREATIVITATE ÎN ŞCOALA DE VACANŢĂ


FREINET

Prof. Codruța Georgeta Brancu, Școala Gimnazială Nr. 27 Timișoara

Educaţia non-formală oferă un set de experienţe sociale necesare, utile pentru fiecare
copil, tânăr sau adult, complementarizând celelalte forme de educaţie prin valorificarea
timpului liber al elevilor, din punct de vedere educaţional. Oferă oportunităţi pentru
valorificarea experienţelor de viaţă ale elevilor, prin cadrul mai flexibil şi mai deschis şi prin
diversificarea mediilor de învăţare cotidiene. De asemenea educația non –formală răspunde
intereselor elevilor prin modalități deosebit de flexibile.
În acest context se înscrie proiectul național „Universul Freinet” finalizat printr-un
concurs interdisciplinar în Școala de vacanță Freinet și inclus de la prima ediție în calendarul
activităților extrașcolare a MEN. Parteneriatul dintre Palatul Copiilor Timișoara, Palatul
Copiilor Buzău și ARSM C. Freinet s-a dovedit a fi de bun augur în organizarea și
implementarea acestui proiect. Dialogul, cooperarea, comunicarea și nu în ultimul rând
creativitatea au caracterizat implementarea acestui proiect național antrenând peste 650 de
elevi și cadre didactice din diferite județe ale tării.
Într-o societate în care transformările se succed cu rapiditate, se impune crearea unui
mediu propice exprimării libere, responsabilizării viitorilor cetăţeni. Pedagogia Freinet –
pedagogie a muncii motivate, a cooperării şi comunicării, oferă copiilor și elevilor
posibilitatea de a se dezvolta în conformitate cu propriile lor trăiri şi emoţii interioare. Copilul
și tânărul își construiește astfel personalitatea cu ajutorul adulților, învățând să învețe să
știe, să facă, să acționeze, să simtă și să trăiască într-o societate democratică.
Scopul general al proiectului, ajuns anul acesta la cea de-a IX-a ediție, este
stimularea potenţialului creator al copiilor și elevilor prin tehnici Freinet. Obiectivele sunt
stabilite în funcție de tematica aleasă. Înscriindu-se în seria anilor europeni: 2010 - Anul
european al luptei împotriva sărăciei şi excluziunii sociale, 2011 – Anul european al
voluntariatului, 2012 – Anul european al îmbătrânirii active şi al solidarităţii între generaţii şi
2013-Anul european al cetăţenilor, 2014 - Anul european al luptei împotriva risipei
alimentelor, anul 2015 – Anul Luminii, anul 2016-Anul european al dezvoltării durabile şi
turismului, anul 2017- Anul patrimonului cultural. Tematica a asigurat succesul celor 8
ediții încheiate ale proiectului și a demonstrat că abordarea unor teme de interes european
și mondial contribuie la dezvoltarea spiritului civic și ancorarea activităților în realitate.
Astfel echipa de proiect propune o temă generală care se discută în întâlnirea
pregătitoare în care se stabilește calendarul proiectului și modalitățile de realizare a
acestuia. Tehnicile Freinet sunt la baza organizării activităților: ancheta documentară, textul
liber, creație manuală, exprimare plastică, corporală, dramatică și muzicală. Nu lipsesc nici
ieșirile școlare, acțiunile de voluntariat, acțiunile sportive, expozițiile și spectacolele. Jurnalul
electronic realizat de grupele, clasele participante la proiect este mărturia vie a activităților
realizate în proiect. Toate aceste activități extrașcolare se desfășoară pe durata unui an
școlar, de regulă din luna noiembrie până în luna iunie când are loc evaluarea finală în
vederea participării la concursul interdiscipinar Universul Freinet.
Concursul interdisciplinar „Universul Freinet” a demonstrat valenţele educative ale
pedagogiei Freinet favorizând exprimarea liberă, stimulând creativitatea şi implicarea
responsabilă în cadrul vieţii colective a tuturor participanţilor elevi şi cadre didactice.
Evaluarea realizată de elevi şi adulţi a scos în evidenţă satisfacţia generală şi oportunitatea
unui asemenea gen de activitate. Cadrul generos al Școlii de vacanță permite participanților
dezvoltarea competenţelor pentru viaţă şi pregătirea tinerilor pentru a deveni cetăţeni activi;
pe lângă informaţiile şi competenţele specifice anumitor domenii de activitate în care se
încadrează tematica proiectului, elevii îşi dezvoltă şi capacităţi organizatorice, capacităţi de

43
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

autogospodărire, de management al timpului, de gândire critică, de adoptare a unor decizii


sau rezolvare de probleme. Altfel spus, proiectul, prin toate activitățile sale, prin întâlnirea
echipajelor la faza finală, oferă un cadru de exersare şi de cultivare a diferitelor înclinaţii,
aptitudini şi capacităţi, de manifestare a talentelor în artă, cultură, muzică, sport, pictură.
Principiile și tehnicile Freinet care stau la baza organizării vieții colective, a atelierelor
de lucru au ca obiective prioritare ajutarea copilului/elevului să-și dezvolte atitudini
autonome responsabile și sociale și din această perspectivă, vizând educația pentru
cetățenie, care este de profundă actualitate.
Reușita proiectului se datorează nu în ultimul rând cadrelor didactice implicate care
au dialogat, comunicat și cooperat așa cum îi stă bine unui dascăl creativ și dedicat acestei
meserii. Și activitățile non-formale oferă dascălului posibilitatea de a se simți dascăl.

44
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

COLABORAREA - DRUMUL SPRE SUCCESUL ÎN EDUCAȚIA ELEVILOR CU CES

Prof. Elena – Alina Bucur


Școala Gimnazială Nr. 12, Timișoara

Societatea prezentului, dar mai ales a viitorului este deschisă către noi orizonturi.
Această societate, şi mai ales generaţia tânără, nu mai are răbdarea necesară obţinerii unor
informaţii de la predecesorii săi ci, mai degrabă, caută să afle singuri noi culturi, să
cerceteze şi să dezvăluie adevăruri de mult apuse.
Tinerii de astăzi privesc cu ochii larg deschişi lumea, învaţă să aprecieze adevăratele
valori, să accepte diferenţele, să respecte tradiţiile, cultura şi istoria celor de lângă ei.
Generaţiile actuale se circumscriu unui timp al informaţiei şi al complexităţii. De
aceea, investiţia în inteligenţă, creativitatea şi capacitatea de inovare a indivizilor, a
grupurilor va fi extrem de importantă în viitor.
Şcoala are un rol deosebit de important în construirea acestei societăţi, fiind
conştientă de schimbările ce au loc şi participând activ la creearea unei astfel de societăţi.
Aştepările societăţii actuale de la şcoală sunt complexe, dorindu-se ca aceasta să
transmită tinerelor generaţii valorile fundamentale ale societăţii: toleranţa, solidaritatea,
egalitatea, posibilitatea de a te exprima liber, respectarea drepturilor omului.
Rolul profesorului s-a schimbat în totalitate, de la acesta aşteptându-se să devină
specialist al disciplinei predate, să stăpânească tehnicile şi instrumentele de predare,
modalitatea de transmitere a cunoştinţelor, dirijarea spre noi orizonturi a unei clase de elevi.
Dezvoltarea unor proiecte şi a unor parteneriate cu diferite structuri sociale conduce
la un progres al cunoaşterii şi la stabilirea unor raporturi de prietenie.
Promovarea unor proiecte care au în vedere prevenire abandonului şcolar şi
stabilirea unor relaţii de prietenie între diferite popoare, etnii sau culturi conduc la eliminarea
frontierelor construite de vreme între generaţii, schimbarea ideilor şi a mentalităţilor.
Proiectele cu diferite organizaţii guvernamentale, cu agenţii economici, cu instituţii ale
statului, dar şi cu asociaţiile de părinţi cu scopul atragerii acestora în viaţa şcolii, permit
tinerelor generaţii explorarea acestor domenii, stabilirea de legături ce le permit ascensiunea
în ierarhia socială.
În aceste circumstanţe şcoala nu mai poate rămâne un simplu centru ce oferă
informaţii şi educaţia necesară, ci, dimpotrivă, trebuie să devină centru ce oferă o educaţie
continuă, un centru care să atragă noi actori sociali.
Diferenţele etnice împământenite în mintea vechilor generaţii sunt înlocuite treptat,
treptat de acceptare, de toleranţă şi de explorare a istoriei şi a culturii acestor etnii.
Învățământul incluziv în România este încă la început, dar experiențele europene
demostrează că o implicare activă și un interes deosebit pentru integrarea elevilor sau
persoanelor cu deficențe în învățământul de masă este doar o chestiune de timp, dar care
poate conduce la un real progres.
Educația incluzivă constă în acceptarea în învățământul de masă a tuturor
persoanelor care necesită o educație specială, indiferent de aparteneța etnică, social sau
cultural, de religie sau de handicap. Învăţământul incluziv presupune ca tinerii şi copiii cu
dizabilităţi şi ceilalţi fără probleme să înveţe împreună în instituţiile de învăţământ având
sprijinul corespunzător, mai ales din partea cadrelor didactice implicate în acest proces.
„Incluziunea” se referă la faptul cã oricine, indiferent de deficienţa sa sau de
dificultăţile pe care le întâmpină în învãţare, trebuie tratat ca un membru al societăţii, iar
diversele servicii speciale de care are nevoie, trebuie furnizate în cadrul serviciilor sociale,
educaţionale, medicale si celelalte servicii puse la dispoziţia tuturor membrilor societăţii.
Astfel, incluziunea si educaţia incluzivă pun accentul pe necesitatea ca sistemul educaţional
si şcolile/grădiniţele să se schimbe si să se adapteze continuu pentru a răspunde diversităţii

45
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

copiilor si nevoilor ce decurg din acestea.


Disfuncţiile existente, oricare ar fi natura lor, împiedică elevul să răspundă într –un
mod satisfăcător cerinţelor şcolare. Eşecul şcolar atrage după sine şi perturbări în sfera
emoţională, sentimente de inferioritate, stimă de sine scăzută; datorită frustrării apar deseori
comportamente deviante în relaţiile cu colegii şi profesorii şi situaţia acestor elevi se
deteriorează tot mai mult, eşecul la învăţătură fiind însoţit de eşecul de integrare socială.
Pentru a preveni astfel de situaţii este indicat ca elevilor cu deficienţe să le fie oferit
sprijin personalizat şi individualizat conform particularităţilor individuale şi caracteristicilor
deficienţei.
Un rol primordial în asigurarea intervenţiei specializate îi revine cadrului didactic de
sprijin. Conform actului normativ menţionat, profesorul de sprijin este : „ cadrul didactic cu
studii superioare în domeniul psihopedagogic care desfăşoară activităţi de învăţare,
stimulare, compensare şi recuperare cu persoanele cu CES integrate în unităţile de
învăţământ de masă, în colaborare cu toţi factorii implicaţi;”.
De cele mai multe ori educația elevului cu cerințe educative speciale are la bază o
strânsă legatură dintre profesorul de sprijin și profesorul din școala de masă, aceștia
aflându-se într-o permanentă căutare de soluții și metode pentru ca activitatea lor să fie
încununată de succes.
Participarea la orele de predare – învățare a profesorului de sprijin, permite derularea
unei activități în echipă, astfel încât rezultatul să fie cel așteptat, elevul să reusească să
înțeleagă informația predată, să o adapteze alături de celălalt profesor pentru nivelul fiecărui
elev cu CES.
Discuțiile, metodele și mijloacele didactice identificate de cele două cadre didactice
permit o incursiune mult mai facilă și rapidă în informațiile noi, oferind elevilor șansa unei
educații de calitate.
De asemenea apar multe situații în care profesorul de sprijin trebuie să aducă o serie
de explicații cu privire la rezolvarea testelor, elevii cu CES solicitând de foarte multe ori
explicații suplimentare, pe care profesorul de la clasă nu le poate oferi în timpul testului, rolul
acestuia fiind de supraveghetor.
O stransă colaborare se regăsește și în ceea ce priveste organizarea și derularea
activităților extrașcolare, elevii cu dizabilități necesitând însoțirea acestora și suținerea lor
pentru îndeplinirea sarcilinor de lucru. Profesorul de sprijin și profesorul de la clasă caută
jocuri și activități la care să poată participa și acesti elevi, sau regulile jocurilor trebuie să fie
adaptate astfel încât toți elevii să poată participa și duce la bun sfârșit activitatea.
Elevii cu cerințe educative speciale reușesc o colaborare mult mai bună cu profesorul
de sprijin, simtind că poate avea o mai mare încredere în ceea ce explică și acest fapt se
datorează nivelului la care acesta reușește să se exprime sau să prezinte informația, un rol
important al acestuia fiind acela de a facilita comunicarea și de a spori încrederea elevilor
în profesorul de la clasă.
Așadar, elevii au nevoie de o colaborare permanentă între cadrele didactuce
implicate, pentru ca rezultatele lor să fie cele dorite, să se poată integra social cât mai rapid
și să aibă ascensiunea așteptată, atât de membrii familiei, cât și de societate.

46
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

NITZKYDORF – 230 DE ANI


Eveniment cultural dedicat împlinirii a 230 de ani de la prima atestare a
localității și a Școlii Nițchidorf

Profesor înv. primar: Nicoleta Buhnă-Dariciuc, Școala Gimnazială nr. 27 Timișoara


Profesor: Tiberiu Buhnă-Dariciuc, Liceul Teoretic Buziaș

În 2015 s-au aniversat 230 de ani de la prima atestare documentară a localității și a


școlii Nițchidorf. Cu acest prilej, Școala Gimnazială Nițchidorf, alături de reprezentanții
Organizației șvabilor din Germania și ai Primăriei Nițchidorf, au organizeazat un eveniment
cultural în luna august 2015, prin care s-a reîncercat reînvierea valorilor culturale transmsise
de șvabii bănățeni.
Locul pe care se află comuna Niţchidorf corespunde aşezării Kutas din Evul Mediu,
fiind atestată documentar pentru prima dată în anul 1370 sub denumirea de Kwtus. În anul
1410 este menţionată ca aparţinând de localitatea Duboz. În timpul ocupaţiei otomane a fost
probabil depopulată, iar până în secolul XVIII nu mai apare nici o informaţie care să ateste
existenţa ei. Localitatea a fost colonizată cu țărani romano-catolici, în timpul împăratului Iosif
al II-lea (act din 14 iulie 1785 – Viena). La a treia colonizare din perioada 1784-1786,
numărul de familiilor de colonişti ajunge la 194. Originea coloniștilor a fost: Lorena, Alsacia,
Suabia, Luxemburg, Pădurea-Neagră, Silezia etc. Mai târziu au mai venit și alți coloniști din
Ungaria de azi și din Boemia. Prima localitate a fost denumită ulterior Nitzkydorf după
Kristophor Nitzky, primul comite de Timiş.

47
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

DATE GENERALE DESPRE ȘCOALA NIȚCHIDORF

Denumirile Şcolii din Niţchidorf

1785-1866
Şcoala romano-catolică confesională elementară poporală cu limba de predare germană
Römisch katholische konfessionelle Elementar-Volksschule mit deutscher
Unterrichtsspracher
1866-1911
Şcoala rom.cat.confesională elementară poporală cu limba de predare maghiar-germană
Röm. hath. konfessionelle Elementar-Volksschule mit ungarisch-deutscher
Unterrichtsspracher
1911-1918/1919
Şcoala Regală Maghiară de Stat Elementară poporală cu limba de predare maghiară
Maghyar Királyi állami clomi népiskola magyar tamitási nyelevel
Königh. Ungarische staats-elementar Volksschule mit ungarischer Unterrichtssprache
1919-1940: Şcoala primară de stat cu limba de predare română-germană
1940-1944: Deutsche Volksschule, Şcoala Populară Germană
1945: Școala Primară de Stat Nițchidorf
1945-1959: Școala Elementară de 7 ani Nițchidorf, Școala de 7 ani mixtă
1959: Școala Generală de 7 ani Nițchidorf
1962: Școala Generală de 8 ani Nițchidorf
1962-1989: Școala Generală Nițchidorf
1990-2012: Școala cu clasele I-VIII Nițchidorf
2012 -2015: Școala Gimnazială Nițchidorf

Scopul principal al promovării Școlii Gimnaziale Nițchidorf este acela de a contribui


la îmbunătățirea imaginii instituției școlare, punând în evidență valorile trecutului, dar și
rezultatele bune din prezent. Finalitățile unui asemenea demers pot fi anticipate, dar se
mizează și pe apariția mai multor oportunități pentru școala și comunitatea din Nițchidorf.
Este vizată, de asemenea, conectarea sistemului educațional românesc cu cel
european, prin schimburi de experiență, prin implicarea elevilor și a cadrelor didactice în
proiecte comune.
Baza materială a școlii necesită întotdeauna modernizări, colaborarea cu părinții și
comunitatea locală este un deziderat permanent al conducerii instituției, așa încât
aniversarea a 230 de ani de la prima atestare documentară a școlii și a localității Nițchidorf,
este o oportunitate care va fi valorificată eficient.
Proiectul de promovare a Școlii Gimnaziale Nițchidorf prin intermediul evenimentului
Nitzkydorf – 230 de ani este construit pe două direcții: comunitatea germanilor din Nițchidorf,

48
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

care locuiesc acum în Germania și locuitorii actuali ai satului.


Istoria de 230 de ani a școlii se bazează în cea mai mare parte pe valorile socio-
culturale ale comunității șvabilor din Nițchidorf. În acest sens ni se pare firesc să amintim
personalitățile care au urmat cursurile școlii, dar este foarte important ca și urmașii
germanilor de ieri, cei care nu cunosc locurile natale ale părinților sau ale bunicilor, să ia
cunoștință de zona din care își au rădăcinile.
Locuitorii actuali ai Nițchidorfului nu mai sunt vorbitori de limbă germană, nu sunt nici
bănățeni, ci se constituie într-o comunitate eterogenă ai cărei membri provin din cel puțin 20
de județe ale României. Evenimentul pe care îl propunem pentru luna august 2015 vizează
omogenizarea acestei comunități, prin găsirea unui liant care să garanteze conștiința de
sine sau apartenența la un filon socio-cultural foarte important pentru istoria Banatului.

Programul manifestării

3 august 2015

Locul de desfășurare : Școala Gimnazială Nițchidorf


1. Deschiderea oficială a evenimentului (ora 10)
2. Prezentarea istoriei de 230 de ani a localității Nițchidorf (dr. Hella Gerber) și a Școlii
Nițchidorf (prof. Tiberiu Buhnă-Dariciuc și Nicoleta Buhnă-Dariciuc)
3. Întâlnirea absolvenților născuți în 1955, cei care împlinesc 60 de ani (ora 11)
(organizatori: dipl. ing. Franz Gerber şi părintele Sorin Ghilezan)
4. Inaugurarea muzeului Școlii Nițchidorf (în vechea clădire a școlii) (ora 12)
5. Vernisajul expoziției de fotografie:
a. Pe urmele Hertei Müller (Herbert Zirk Biberach, Germania - fotografii din Nitchidorf)
b. Nițchidorful văzut văzut prin lentilă (fotografi: Alexandru Zarin și prof. Tiberiu Buhnă)
c. Fântânile din Nițchidorf (pictorul Puiu Marinescu)
6. Deschiderea simpozionului național: Șvabii bănățeni – liant între spațiul cultural
românesc și cel european (Sala festivă a școlii) (ora 16)
a. Lansarea cărții Monografia Școlii Nițchidorf (1785-2015), profesor Tiberiu
Buhnă-Dariciuc
b. Prezentarea operei și a traseului cultural al scriitoarei Herta Müller
 lecturi din cărțile Hertei Müller, in limba romana și germană, si din cronica
scolii (invitați: scriitorul Balthasar Waitz si un grup de elevi ai Liceul Lenau din
Timișoara)
c. Expunerea documentelor școlare ale scriitoarei și a colecțiilor sale de cărți
d. Moștenirea culturală a Nițchidorfului (expoziție cu studiile monografice ale
Nițchidorfului)
e. Dezvelirea unei plăci aniversare la casa scriitoarei Herta Müller (ora 18)
7. Vizitarea fundației sociale”Stern der Hoffnung” (în pauză)
8. Vizită la cimitir (se vor depune coroane la crucea mare împreună cu preotul ortodox si cel
catolic). (ora 19)

 Invitați speciali: Fanfara din Augsburg, „Musikkapelle Banater Schwaben Augsburg”


( pentru toată perioada vizitei)

4 august 2015
Locul de desfășurare: Biserica romano-catolică din Nițchidorf

1. Te Deum la Biserica Catolică din Nițchidorf (ora 10)

49
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

 Slujbă festivă, oficiată de episcopul romano-catolic din Timisoara


2. Prezentarea vieții și activității familiei Kräuter
3. Dezvelirea unei plăci comemorative pentru cei trei reprezentanți ai familiei Kräuter: episcopul
Sebastian Kräuter, dr. Franz Kräuter (fratele episcopului Kräuter) si dr. phil Franz Kräuter
(ora 12)
Locul de desfășurare: Biserica ortodoxă din Nițchidorf
Locul de desfășurare: Căminul cultural din Nichidorf (ora 14)
1. Kirchweih – participanți: tinerii și copii din Nițchidorf
a. „Kegeln” (Herbert Zirk) - joc cu popice, specific acestei sărbători
b. Se vor servi langoși și mici
2. Masa festivă si pentru oaspeții de onoare
3. Program cultural al elevilor din Nițchidorf

Oaspeți de onoare: președintele asociației șvabilor din Germania, Peter Leber,


împreună cu soția sa, Hiltrud - Bundesbeauftragter Hartmut Koschyk
Resurse necesare:
1. Resurse materiale: pliante informative, diplome, hârtie, developare fotografii,
toner pentru imprimantă, transportul invitaților, cheltuieli pentru protocol, sistem audio și
video, 3 plăci comemorative și aniversare, costume populare șvăbești pentru închiriat,
materiale pentru amenajarea muzeului.
2. Resurse umane: 5 cadre didactice pentru organizarea simpozionului, 7
persoane pentru pregătirea mesei festive, 10 elevi pentru îndrumarea invitaților, 5 translatori
(germană-română), 20 de tineri pentru organizarea Kirchweiului, fanfara din Augsburg.
Evenimentul este promovat în Germania de către Organizația Șvabilor plecați din
Nițchidorf, prin intermediul site-ului www.nitzkydorf.de, prin întâlnirile periodice pe care
șvabii de acolo le au și prin anuarul organizației care apare din 2013. Responsabil: Hella
Gerber
În Nițchidorf și în Timișoara proiectul de promovare este responsabilitatea școlii,
iar canalul cel mai practic este revista Din lumea lui Nitzky. Echipa de proiect alcătuită din
reprezentanți ai primăriei, ai școlii, ai bisericii ortodoxe și catolice, precum și ai
organizațiilor umanitare din sat, se întâlnește periodic și analizează etapele organizării.
În urma desfășurării evenimentului ne așteptăm ca interesul părinților pentru
școală să fie mai mare, iar din numărul de 10 de elevi care doresc să se transfere la
școlile din Timișoara, să rămână cel puțin 7 în localitate.
Vizitele culturale ale elevilor din statele europene se vor înmulți odată cu
promovarea școlii și a comunității din Nițchidorf.
Ne așteptăm ca școala să fie mai bine finanțată de către primărie și să obțină
surse de finanțare extrabugetare.

Bibliografie:

 Schmadl, Georg, Familienbuch Nitzkydorf/Banat, Familienbuch der katholischen


Pfarrgemeinde Nitzkydorf / Banat 1785-2000, Herausgegeben von der HOG Nitzkydorf,
Augsburg, 2002.
 Iosifescu Ş., coord., Managementul educaţional pentru instituţiile de învăţământ,
coordonator - Institutul de Stiințe ale Educației, Bucureşti, 2001.
 Popescu M., Implicarea comunităţii în procesul de educaţie, Editura Corint, Bucureşti,
2000.

50
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

Manuscrise
 Baltazar, Seidl, Monografia Școlii din Niţchidorf (manuscris),1978.
 Schmadl, Gheorghe, Monografia comunei Nițchidorf – Timiș (manuscris),
1971.

Site-uri

 Arhivele Naționale ale României, Primăria comunei Niţchidorf, Fond nr. 709
Inventar nr. 1704, 1788-1950.
http://www.arhivelenationale.ro/images/custom/image/serban/inventare%20sj
an/timis/Primaria%20comunei%20Nitchidorf_1788-1950.pdf. Accesat în 23
mai 2015.
http://www.dvhh.org/banat_villages/Timis/nitzkydorf/nitzkydorf_history.htm.
Accesat la 24 aprilie 2015.
 http://primarianitchidorf.ro. Accesat în 15 mai 2015.
 www.nitzkydorf.de. Accesat în 26 mai 2015.

51
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

IMPLICAREA COMUNITĂȚII ÎN VEDEREA


SPRIJINIRII ȘCOLII PENTRU REALIZAREA
UNUI ÎNVĂȚĂMÂNT DE CALITATE

Educatoare: Alexandra- Maria Chirhoc


Grădinița cu Program Prelungit numărul 29, Sibiu
Învățător: Mariana-Eugenia Chirhoc
Școala Gimnazială Nicolae Iorga, Sibiu

”Şcoala nu poate avea decât două scopuri. Primul e să dăm copilului cunoştinţele
generale de care, bineînţeles, va avea nevoie să se servească: aceasta este instrucţia.
Cealaltă e să pregătim copilul de azi pentru omul de mâine, şi aceasta este educaţia.”
– Gaston Berger
Şcoala este una dintre instituţiile esenţiale ale societăţii ale cărei rezultate
influenţează atât evoluţia beneficiarilor ei direcţi, cât şi pe cea a comunităţilorbeneficiarii
indirecţi
Pe fondul schimbărilor pe care le traversează societatea românească, în încercarea
de căutare şi cristalizare a identităţii, şcoala are un rol primordial în refacerea identităţii
sociale şi valorizarea potenţialului uman, în concordanţă cu direcţiile europene prioritare de
acţiune în domeniul educaţiei: identificarea factorilor implicaţi în domeniul educaţional şi
stabilirea rolului şi a responsabilităţilor fiecărui factor; susţinerea parteneriatelor cu toţi
factorii sociali interesaţi de dezvoltarea educaţiei; stabilirea setului de valori care să
orienteze evoluţia societăţii şi a educaţiei sale.
Parteneriatele dintre școli, familii și comunitate pot ajuta profesorii în munca lor.
Perfecţionarea abilităţilor şcolare ale elevilor, îmbunătăţirea programelor de studiu și
climatului şcolar, îmbunătăţirea abilităţilor educaţionale ale părinţilor, dezvoltarea abilităţilor
de lideri ale părinţilor, conectarea familiilor cu membrii şcolii și ai comunităţii, stimularea
serviciului comunității în folosul şcolilor, oferirea unor servicii şi suport familiilor şi crearea
un mediu mai sigur în şcoli – sunt exemple grăitoare pentru susținerea ideii de într-ajutorare
reciprocă. (Rădulescu E.)
Şcoala este o instituţie care oferă servicii educaţionale, transmite cunoştinţe,
dezvoltă abilităţi, formează competenţe, norme, valori recunoscute şi acceptate social. Ea
funcţionează într-o comunitate alcătuită din mai mulţi factori de educaţie, care au la rândul
lor o ofertă educaţională: familia, autorităţile, organizaţiile guvernamentale şi
neguvernamentale, poliţie, biserică etc.
Comunitatea este definită în Dicţionarul Explicativ al limbii române ca un grup de
oameni cu interese, credinţe sau norme de viaţă comune, totalitatea locuitorilor unei
localităţi, ai unei ţări, totalitatea celor care trăiesc în acelaşi loc şi au aceleaşi obiceiuri,
aceleaşi norme de viaţă etc.
Principalii parteneri ai şcolii sunt:
 părinţii şi susţinătorii legali ai elevilor;
 autorităţile locale;
 organizaţii guvernamentale cu caracter central sau local;
 agenţii economici locali;
 sindicatele;
 organizaţii nonguvernamentale.

Parteneriatul şcoală – familie – comunitate este dat de relaţiile de colaborare între


personalul şcolii şi familii, membrii comunităţii, organizaţii (companii, biserica, biblioteci,
servicii sociale) pentru a implementa programe şi activităţi care să îi ajute pe elevi să
reuşească. (Țibu S., Goia D.)

52
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

În România putem vorbi despre câteva tipuri de comunităţi: comunităţi locale în mediul
rural - indivizii stabilesc relaţii interpersonale frecvente, se cunosc, îşi sancţionează abaterile
de la normele comunităţii; comunităţi locale în mediul urban din oraşele mici- spiritul
comunitar este prezent, majoritatea oamenilor se cunosc, controlul comportamentelor
funcţionează, dar nu este aşa de sever ca în mediul rural; comunităţile din marile oraşe - nu
putem vorbi de comunităţi locale, există comunităţi diverse( comunităţi academice,
comunităţi ale persoanelor cu o anumită orientare socială etc.),normele sociale sunt
complexe, iar valorile tradiţionale încep să se piardă.
Parteneriatul Şcoală-Comunitate
Din punct de vedere juridic, parteneriatul se defineşte ca o înţelegere legală în care
partenerii definesc împreună scopul general al parteneriatului şi presupune colaborarea
strânsă şi combinarea avantajelor specifice pentru ambii parteneneri.
Din punctul de vedere al beneficiilor pe care le aduce, parteneriatul poate fi definit ca
o modalitate eficientă în realizarea reformei managementului, prin schimbarea modului în
care sunt abordate problemele publice, astfel încât soluţionarea lor să devină fezabilă prin
parteneriat.
Parteneriatul poate fi o soluţie pentru alocarea şi folosirea resurselor locale, la nivel
comunitar, pentru atragerea altor resurse, în vederea rezolvării problemelor comunităţii.
Ideea de parteneriat între şcoală şi comunitate trebuie să se bazeze pe principiul
complementarităţii serviciilor oferite de către organizaţiile care activează în comunitate.
Construirea parteneriatului este un proces deliberat ce implică adoptarea unui
management bazat pe colaborare, comunicare şi acceptarea diversităţii, responsabilizarea
partenerilor şi implicarea reciprocă.
Principiile care stau la baza parteneriatului Şcoală - Comunitate sunt stipulate în
Legea Educaţiei Naţionale (art. 3).
Necesitatea parteneriatului Şcoală-Comunitate
Ideea de a folosi şcoala în beneficiul comunităţii a apărut în anii 90 în SUA, când s-a
cristalizat convingerea că şcolile pot servi comunităţilor, prin furnizarea de servicii după orele
de curs: culturale, sportive, recreative, de socializare, de pregătire a forţei de muncă etc.
După anii 90, în Europa şcolile şi-au diversificat activităţile oferite comunităţii, derulând:
cursuri IT, concerte, conferinţe, cluburi pentru pensionari etc.
În contextul în care resursele acordate educaţiei nu sunt suficiente, parteneriatul
şcoală-comunitate poate fi o modalitate prin care se realizează o mai bună gestionare a
resurselor locale, de atragere a resurselor către şcoală şi de valorificare a resurselor şcolii
în beneficiul comunităţii. Şcolile sunt organizaţii puternic ancorate în comunitate, care prin
statutul lor, prin competenţele resurselor umane implicate în sistemul educaţional pot deveni
promotorul parteneriatului comunitar.
În relaţia de parteneriat pot interveni şi blocaje, datorate: raportării la valori diferite;
lipsei unei politici a şcolii în ceea ce priveşte relaţia cu comunitatea; lipsei educaţiei civice;
neidentificării avantajelor şi a finalităţilor; rezistenţei cadrelor didactice la colaborarea cu
agenţii comunitari, în condţiile efectuării unor activităţi neremunerate.
În consecinţă, se impune adaptarea şcolii la nevoile comunităţii, prin: adoptarea unui
management participativ, care să implice şcoala în proiectele comunităţii şi să
conştientizeze agenţii comunitari asupra rolului pe care îl au în educaţia viitorilor cetăţeni;
schimbarea mentalităţii angajaţilor şcolii; adaptarea curriculară la nevoile comunităţii locale;
îmbunătăţirea ofertei de activităţi extracurriculare; implicarea reprezentanţilor comunităţii în
procesul de dezvoltare instituţională a şcolii; includerea în obiectivele şcolii a dezvoltării
spiritului comunitar.
Parteneriatul şcoală-familie poate lua forma unor servicii dezvoltate de către şcoală
şi de care familiile elevilor să beneficieze. Acestea pot fi organizate exclusiv de către şcoală
sau în parteneriat cu alte organizaţii/instituţii. Aceste servicii pot fi: centre de consiliere,

53
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

centre de sănătate, de practicare a diverselor sporturi, centre pentru supravegherea copiilor


la teme dacă după orele de curs(after-school) care pot avea şi alte servicii incluse: predarea
limbilor străine, sport, mini-excursii, teatru, spectacole, vizite în diverse locuri, centre de
voluntariat, cluburi, cantine, semiinternate etc.

Bibliografie:

1. Cerghit, Ioan, Neacşu, Ioan,Negreţ Dobridor Ioan, „Prelegeri pedagogice”, Editura


Polirom, Iaşi, 2001
2. Nicola, Ioan, „Tratat de pedagogie şcolară”, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 2000
3. Pescaru, Băran, Adina, „Parteneriat în educaţie”,Editura Aramis Print, Bucureşti, 2004
4. Robu, Maria, „Empatia în educaţie”, Didactica Publishing House, Bucureşti, 2008
5.
http://www.ccdcluj.ro/vechi/Preuniversitaria/V52012/Plen/Relatia%20scoala%20familie
%20-%20Marinela%20Marc.pdf
6. https://edict.ro/parteneriatul-scoala-familie-comunitate/

54
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

MODALITĂȚI PRACTICE DE REALIZARE A PARTENERIATULUI


ȘCOALĂ-FAMILIE-COMUNITATE

Înv. Costin Maria


Şcoala Gimnazială „Dacia” Oradea

Părinţii sunt cei care dau viaţă, iar învăţătorul este cel care dăruieşte lumina fiecărui
copil, călăuzindu-i paşii spre a deveni OM. Învăţătorul formează copilul, încercând şi, în cele
mai multe cazuri reuşind, modelarea unor fiinţe care au calităţile morale cele mai înalte.
Resursele umane care acţionează în cadrul procesului instructiv – educativ sunt
cadrele didactice şi elevii, la care se adaugă participarea părinţilor şi a membrilor
comunităţii, reuniţi în acelaşi efort comun. Se instituie astfel o situaţie complexă de
interacţiune pedagogică. Şcoala trebuie să îşi modifice concepţia despre propria ei activitate
educativă şi să-l pregătească pe elev spre a avea o concepţie adevărată faţă de
autoeducaţie şi autoînvăţare. Elevul trebuie să înveţe cum să înveţe şi să devină, într-o lume
aflată în continuă schimbare.
Familia joacă primul rol, unul crucial în iniţierea procesului de educaţie permanentă,
care se continuă pe tot parcursul vieţii. Învăţământul românesc capătă noi valenţe, iar rolul
părinţilor şi al comunităţii creşte în condiţiile impuse de reformele cu deschidere europeană.
Se impune colaborarea între cadrele didactice de diferite specialităţi, totodată, dezvoltarea
unui parteneriat eficace între şcoală şi comunitatea locală, cu scopul dezvoltării unei educaţii
care are la bază cunoaşterea şi adevărul, creşterea încrederii membrilor societăţii în forţa
educativă a şcolii.
Familia a fost considerată dintotdeauna o importantă instituţie socială pentru
multiplele funcţii pe care le îndeplineşte. Rolul ei în formarea copilului pentru viaţă este
hotărâtor. Şcoala îi asigură copilului pregătirea pentru activitatea profesională, dar fiecare
individ evoluează pe baza moştenirii ereditare, iar caracterul şi condiţia generală poartă
amprenta climatului familial. Colaborarea părinţilor cu şcoala, în procesul formării copilului
în toate planurile sale, presupune cunoaşterea reciprocă şi punerea de acord în orice
demers pedagogic, iar rezultatul urmărit trebuie să fie ca fiecare copil să se simtă iubit şi
ocrotit.
Este importantă dezvoltarea parteneriatelor cu părinţii, prin care aceştia au
posibilitatea să-şi cunoască mai bine copiii, modul lor de manifestare în viaţa de grup, pot
înţelege mai bine rolul lor educativ şi îşi însuşesc procedee educative pe care să le aplice
în educaţia copiilor lor. Prin intermediul acestor parteneriate se stabilesc relaţii mai apropiate
şi mai deschise între cadre didactice şi părinţi, iar părinţii la rândul lor, cunoscându-se mai
bine între ei, pot colabora mai uşor în luarea unor decizii importante pentru şcoală.
Relaţia părinte – şcoală trebuie să se bazeze pe încredere, pe cunoaştere şi preţuire
reciprocă, pe respect şi dorinţa de comunicare.
Relaţia dintre familie şi şcoală trebuie să fie o prioritate pe lista parteneriatelor
educaţionale. Dacă familia va fi implicată de la început în programul educativ, ea va percepe
corect importanţa şi beneficiile colaborării cu şcoala, iar implicarea sa în activitatea şcolii va
fi conştientă, interesată şi reciproc avantajoasă. Parteneriatul educativ trebuie iniţiat de
instituţia şcolară care are autoritatea socială şi legală de a se ocupa de educarea copiilor,
având şi calitatea de a aprecia care sunt nevoile, dar şi posibilităţile copilului, raportate la
cerinţele societăţii. Scopul acestui tip de parteneriat constă în dobândirea de către părinţi a
unor abilităţi de cunoaştere a copiilor, în vederea eficientizării relaţiei familie – şcoală –
comunitate. Cadrele didactice implicate urmăresc să informeze părinţii despre drepturile
copilului şi consecinţele nerespectării lor, să identifice cauzele care au generat la copii
eventuale efecte nedorite în plan comportamental, să valorifice experienţa pozitivă
dobândită de părinţi în relaţiile cu copiii lor, să creeze oportunităţi ca părinţii să se

55
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

împrietenească. Învăţătorul clasei şi celelalte clase implicate au în vedere, împreună cu


părinţii şi comunitatea locală, să organizeze activităţi de recreere. Un obiectiv de o
importanţă deosebită presupune cultivarea sensibilităţii elevilor şi capacitatea acestora de
a aprecia frumosul din jurul lor, în vederea manifestării de dragoste, respect şi grijă faţă de
mediul care îi înconjoară, cultivarea dorinţei elevilor de a avea o viaţă sănătoasă prin sport,
într-un mediu curat. Elevii învaţă să lucreze în echipă, iar cadrele didactice şi părinţii
stabilesc relaţii profesionale prin activităţi comune.
Colaborarea părinţi – învăţătoare impune respectarea unor condiţii precum
comunicarea între cei doi parteneri, respectul reciproc, implicarea partenerilor în
identificarea şi promovarea intereselor copilului. Părinţii vor fi implicaţi permanent în
activitatea şcolii, nu doar atunci când se ivesc probleme. Vor fi implicaţi în adoptarea
deciziilor, să devină participanţi activi în derularea acţiunilor. Părinţii au, alături de cadrele
didactice, răspunderea contribuţiei şi eforturile comune pentru a construi o relaţie de bună
colaborare în beneficiul copilului.
Modalităţile de aplicare în practică a parteneriatului şcoală - familie, care s-au dovedit
a fi eficiente, în timp, sunt şedinţele cu părinţii, lectoratele (teme: „Triada reuşitei în
activitatea educaţională”, „Implicarea familiei în procesul instructiv – educativ”, „Părinţii-
modele pentru copii”, „Optimizarea comunicării dintre părinţi şi copii”), consultaţiile
individuale, participarea părinţilor la activităţile din şcoală, vizite, plimbări, excursii, drumeţii
(părinţii se implică în organizarea acestor activităţi, participă la sponsorizarea acestora, se
implică în asigurarea siguranţei copiilor), expoziţia cu lucrările copiilor, sărbătorirea zilelor
de naştere ale copiilor, ziua mamei, a tăticilor, ziua bunicilor, serbările şcolare, revista clasei.
Alte activităţi comune presupun implicarea şcolarilor şi a părinţilor în derularea unor
manifestari istorice festive (24 Ianuarie. 1 Decembrie), în acţiuni cuimpact emoţional asupra
copiilor – Daruri de Moş Nicolae, oferite de către şcolari preşcolarilor de la grupele speciale
de la grădiniţele din apropierea școlii noastre, antrenarea şcolarilor şi a părinţilor în acţiuni
de protejare a mediului (vizionări de filme cu teme de ecologie, având invitaţi de la Agenţia
Naţională de Protecţie a Mediului sau de la Agenţia Naţională „Apele Române”, acţiuni de
ecologizare a parcului din faţa şcolii și de lângă școală), marcarea Zilei Europei prin acţiuni
în parteneriat, care implică constituirea unor echipe mixte, sărbătorirea unor mari scriitori
români (prezentarea unor scene din filmele artistice, recitarea unor poezii, prezentarea unor
scenete, interpretarea unor cântece).
Comunitatea joacă, de asemenea un rol important în sistemul educaţiei permanente,
din momentul în care copilul începe să intre în contact cu ea şi continuă, pe parcursul vieţii,
prin funcţia sa educativă în domeniile profesionale şi generale. De aceea, comunicarea
dintre şcoală, familie şi comunitatea locală trebuie să fie fluentă, sinceră şi deschisă.
Factorilor educativi tradiţionali, familia şi şcoala, li s-au adăugat alţii noi, precum
biserica, poliţia, pompierii, direcția sanitară,agenția de mediu, instituţiile de cultură, mass-
media, diferite centre de agrement, cu alte cuvinte, cei care asigură educaţia non-formală.
Existenţa izolată, în afara comunităţii, nu este posibilă. Misiunea învăţământului public nu
poate fi realizată decât în interiorul spaţiului comunitar, ca rezultat al interacţiunii şcolii cu
mediul social, cultural şi economic.
În Parteneriatul şcoala – autorităţi publice locale, am beneficiat de un real sprijin din
partea reprezentanţilor colectivitaţii locale . Astfel, au fost rezolvate cu promptitudine
anumite probleme legate de amenajarea spaţiilor, de salubrizare şi întreţinere curentă. Am
obţinut sprijin în acţiunile de ecologizare, dar şi în realizarea demersurilor necesare pentru
prevenirea abandonului şcolar din motive economice.
Activităţile pe care le-am desfăşurat în cadrul Parteneriatelor cu Poliţia au vizat:
promovarea respectului faţă de lege, a drepturilor omului, a unui comportament civilizat în
societate, asigurarea integrităţii personale a elevilor, cadrelor didactice, a locuitorilor

56
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

comunităţii în general, prevenirea delicvenţei juvenile, a violenţei în familie, stradale, în


cadrul şcolii, a exploatării prin muncă a copiilor, educaţia rutieră etc.
Un important agent al socializării îl constituie Biserica. În cadrul Parteneriatelor cu
Biserica am desfăşurat o serie de activităţi cum ar fi: participarea copiilor la unele slujbe
religioase, cuminecarea elevilor, serbări cu ocazia marilor sărbători creştine: Crăciun, Paşti,
organizarea de excursii, pelerinaje la diverse aşezăminte bisericeşti (Mănăstirea din Izbuc,
Mănăstirea Prislop, Caraiman, Sinaia), participarea preotului la manifestări organizate de
către şcoală (deschiderea / închiderea anului şcolar, sfinţirea lăcaşului şcolii, lectorate cu
părinţii) etc.
Unităţile sanitare care asigură populaţiei asistenţă medicală, curativă şi profilactică
au o contribuţie deosebită şi în ceea ce priveşte educaţia pentru sănătate a elevilor. În acest
sens, în cadrul Parteneriatelor cu DGASP am abordat teme de o mare importanţă pentru
elevi: igiena personală, igiena locuinţei, a spaţiului şcolii, a mediului înconjurător, acordarea
de prim ajutor în cazuri de urgenţă, prevenirea îmbolnăvirilor şi accidentelor, organizarea
timpului liber (timp de joacă adecvat, timp pentru sport, timp alocat televizorului şi
calculatorului etc), educaţie pentru consum alimentar sănătos etc.
Prin intermediul acestor parteneriate se stabilesc relaţii mai apropiate şi mai deschise
între cadre didactice, părinţi, reprezentanţi ai comunităţii, relaţii care pot favoriza procesul
de luare a deciziilor importante pentru şcoală. Importanţa lor este foarte mare pentru copii
deoarece vizează stimularea mentală a acestora, antrenarea fizică şi dezvoltarea amplă a
abilităţilor acestora prin diferite activităţi, cum ar fi: muzica, sportul, abilitatea manuală. De
asemenea contribuie la formarea unor deprinderi de colaborare, de empatie, respect față
de mediu și față de semeni, întrajutorare, iar desfăşurarea unor activităţi didactice cu teme
istorice favorizează dezvoltarea sentimentului patriotic, de mândrie națională, sentiment
uitat în ultimii ani etc. Cu alte cuvinte, aceste forme de activitate extraşcolară contribuie la
dezvoltarea personalităţii elevilor și devenirea lor ca buni cetățeni ai acestei țări.

Bibliografie:
∙ Băran – Pescaru, A., Parteneriat în educaţie Familie – şcoală – comunitate, Editura
Aramis Print, Bucureşti, 2004
∙ Bunescu, Ghe., Şcoala şi valorile morale, Editura Didactică şi Pedagpgică R.A.,
Bucureşti, 1998
∙ Iosifescu, Ş., Management educaţional pentru instituţiile de învăţământ, Bucureşti:
ISE-MEC, 2001
∙ Sincan E., Alexandru, Ghe., Şcoala şi familia, Editura Gh-Cartu Alexandru, Craiova,
1993.

57
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

IMPORTANŢA PARTENERIATELOR EDUCAŢIONALE


ÎN EDUCAŢIA COPILULUI PREȘCOLAR

Profesor Învațământ Preșcolar , Cristina Benedic și educatoare Elena Lungu


Școala ,,George Călinescu”Nivel Preșcolar, Onești

“Într-un parteneriat adevărat, nevoile partenerului sunt tot atât de importante ca ale tale
însuţi. Cu nimic mai importante, cu nimic mai puţin importante. Exact la fel de importante.”
Paul Ferrini

Problemele contemporaneităţii par greu de înţeles de mintea copiilor preşcolari, însă


preocuparea educaţiei din grădiniţă constă în elaborarea şi aplicarea unor acţiuni şi strategii
de învăţare, astfel încât, încă de la vârstă timpurie, copiii să conştientizeze societatea şi
lumea în care trăiesc. Pentru aceasta, grădiniţa iniţiază şi desfăşoară activităţi şi acţiuni
educative de parteneriat colaborând atât cu familia şi părinţii copiilor, cât şi cu instituţii şi
parteneri din comunitatea locală: biserica, poliţia, biblioteca, muzee, instituţii cultural-
artistice, alte instituţii educatie,
Educaţia timpurie reprezintă totalitatea experienţelor individuale şi sociale existente
sau organizate, de care beneficiază copilul în primii ani de viaţă. Obiectivul programelor de
dezvoltare timpurie este acela de a ajuta dezvoltarea psihică, emoţională şi socială a
copiilor şi, pe termen lung, de a promova supravieţuirea copilului. Ele au rolul de a proteja,
creşte şi dezvolta fiinţa umană prin înzestrarea cu capacităţi şi achiziţii fizice, psihice,
culturale specifice care să-i ofere identitate şi demnitate proprie.
În România, de regulă, se vorbeşte despre educaţie timpurie odată cu intrarea
copilului în grădiniţă. În acelaşi context, se consideră că grădiniţa asigură mediul care
garantează siguranţa şi sănătatea copiilor şi care, ţinând cont de caracteristicile psihologice
ale dezvoltării copilului, implică atât familia cât şi comunitatea în procesul de învăţare.
Pentru că vârsta timpurie este cea mai importantă perioadă pentru dezvoltarea personalităţii
copilului, şi perioada de la naştere până la intrarea în şcoală cere stimulare, în dezvoltarea
optimă a copilului este necesar parteneriatul educaţional încheiat între grădiniţă şi familie,
comunitate ori instituţii care au rol în creşterea, îngrijirea şi educarea
copilului. Parteneriatele implementează un sistem de educaţie timpurie, un proces complex
şi îndelungat care cere o colaborare strânsă şi continuă.
Parteneriatele educaționale încheiate cu familia vizează dezvoltarea şi
implementarea unor programe de formare pentru părinţi ce trebuie să garanteze faptul că
părinţii vor deveni mai sensibili la problemele sociale şi psihologice, precum şi la probleme
de orice gen atunci când îşi cresc copiii. Astfel, părinţii au posibilitatea să-şi cunoască mai
bine copiii, modul lor de manifestare în viaţa de grup, pot înţelege mai bine rolul lor educativ.
Printre obiectivele pe care tind să le atingă acest gen de parteneriate în dezvoltarea copilului
de vârstă timpurie amintesc: înlăturarea factorilor perturbatori în cadrul comunicării grădiniţă
- familie; creşterea gradului de implicare a părinţilor în toate activităţile şcolare şi
extraşcolare; schimbarea mentalităţii neadecvate a unor părinţi faţă de grădiniţă;
cunoaşterea de către părinţi a posibilităţilor şi nevoilor psiho-fizice ale copiilor; învăţarea
unor deprinderi şi tehnici de muncă intelectulală sub formă de activităţi comune preșcolari –
părinţi – cadre didactice.
Ca rezultate așteptate, putem menționa: consolidarea abilităţilor de
comunicare părinte – cadru didactic, îmbunătăţirea situaţiei şcolare a copiilor. Prin acest tip
de parteneriate se stabilesc relaţii mai apropiate şi mai deschise între educatoare şi părinţi,
iar părinţii, cunoscându-se mai bine între ei, pot colabora mai uşor în luarea unor decizii
importante pentru grădiniţă.
Parteneriatele şcoală-familie duc la formarea unor deprinderi şi bune practici de

58
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

relaţionare şi comunicare, dezvoltarea unor atitudini pozitive faţă de problemele educative


ale copiilor. Părinţii, educatorii şi comunitatea locală creează parteneriate viabile,
angajându-se în activităţi comune, sprijinindu-se unii pe alţii în îndeplinirea rolurilor cerute,
desfăşurând proiecte, participând împreună la diverse activităţi de luare a deciziilor.
Caracteristicile societăţii moderne au imprimat vieţii de familie un ritm alert în desfăşurarea
evenimentelor, de aceea şi responsabilitatea părinţilor faţă de educaţia copiilor este în
continuă scădere, iar actele de violenţă verbală şi fizică iau amploare mai mult decât ne-am
fi aşteptat
Experienţa la catedră mi-a dovedit importanţa parteneriatelor educative: părinţii sunt
persoanele cheie în planificarea, organizarea, implementarea şi evaluarea oricăror practici
eficiente. Relaţia armonioasă şi pozitivă „Copil-părinte-educatoare”, reprezintă calea către
dezvoltarea, construirea şi desfăşurarea unui program educaţional eficient şi de calitate în
vederea formării şi dezvoltării omului contemporan.
Dezvoltarea fizică, psihică, spirituală, socială, afectivă, cognitivă şi culturală a copiilor
constituie o prioritate naţională şi globală. Parteneriatele cu instituţii care pot contribui în
mod deosebit la dezvoltarea copilului de vârstă timpurie pot include implicarea directă (pe
lângă familie) a autorităţilor locale, a parlamentarilor, a organizaţiilor neguvernamentale, a
sectorului privat şi a agenţilor economici, a conducătorilor religioşi, spirituali, culturali, ai
liderilor şi ai membrilor comunităţilor. Acest gen de parteneriate educaționale vizează
stimularea mentală, antrenarea fizică şi dezvoltarea amplă a abilităţilor copiilor prin diferite
activităţi, cum ar fi: muzica, abilitatea manuală; formarea unor deprinderi de colaborare;
desfăşurarea unor activităţi didactice cu teme istorice şi creştine etc. Grădiniţa, respectiv
şcoala ocupă un loc central în comunitate.
Rolul este de a crea viitori cetăţeni iar acest lucru nu este suficient a se învăţa doar
în cadrul activităţilor din domeniul om și societate. De aceea, este nevoie de participarea la
activităţi extracurriculare, la viaţa comunităţii. Astfel, procesul educaţional început în
grădiniţă se extinde şi asupra comunităţii. Copilul are posibilitatea să recunoască
problemele acesteia, să fie mult mai atent la ce se petrece în jurul lui, să caute să rezolve
probleme, să-şi dezvolte spiritul de iniţiativă.
Proiectele de parteneriat educaţional cu Comunitatea Locală - Primărie, Poliţie – au
ca argument educaţia preşcolarilor pentru cetăţenie democratică în vederea formării unor
cetăţeni activi și responsabili. Prin acţiunile desfăşurate în acest sens copiii îşi însuşesc
concepte cheie – libertate, justiţie, egalitate, solidaritate, cunosc modul de funcţionare a
instituţiilor democratice, sunt puşi în diferite situaţii de a respecta pe cei de lângă ei, îşi
formează deprinderi de a-şi proteja propria persoană şi pe ceilalţi. Încheierea unui
parteneriat educațional între grădiniţă şi comunitate înseamnă participarea activă a copilului
în mediul şcolii şi al comunităţii. Beneficiile participării preșcolarilor la viaţa comunităţii se
reflectă în dezvoltarea capacităţii de cooperare cu autorităţile locale (ex. Poliţia) în
rezolvarea unor probleme.
Un rol important în dezvoltarea copilului de vârstă timpurie îl au ONG-urile, prin
încheierea de parteneriate cu acestea, având ca scopuri promovarea şi valorizarea
diversităţii şi egalităţii în drepturi; promovarea şi respectarea personalităţii şi a drepturilor
copilului; conştientizarea importanţei educaţiei pentru sănătate; promovarea
comportamentelor sănătoase şi prevenirea comportamentelor cu risc (campanii antidrog,
împotriva fumatului etc).
O altă dimensiune a educaţiei pentru societate o reprezintă educaţia religioasă a
cărei calitate poate fi îmbunătăţită prin parteneriate cu reprezentanţi ai Bisericii. Astfel, se
pot realiza vizite, convorbiri tematice, cântece, colinde, excursii care au ca obiectiv turistic
mănăstiri.
Într-o accepţiune generală, educaţia este procesul prin care se realizează formarea
şi dezvoltarea personalităţii umane. Educaţia este contiună. Ea începe din primele

59
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

momente ale vieţii şi se încheie odată cu ea. Fiecare copil este unic, iar educaţia trebuie să
ţină cont de particularităţile individuale ale fiecărui copil. Rolul educatoarei este extrem de
mare în acest sens. Educatoarea este persoana care trebuie să ofere ocazii de dezvoltare
fiecărui copil în parte, pentru că grădiniţa este locul unde are loc procesul de dezvoltare a
personalităţii ca parte componentă a educaţiei timpurii. Dinamica schimbărilor prin care
trece societatea, rapiditatea informațiilor care trebuie implementate din mers in sistemul
educațional ne-au determinat să găsim căi care să asigure o mai mare adaptare la realitățile
sociale.

Bibliografie:
1. Adina Glava, Maria Pocol, Lolica-Lenuţa Tătaru, „Educaţia timpurie- ghid metodic
pentru aplicarea curriculumului preşcolar” Ed.Paralela 45, Bucureşti, 2009
2. Livingstone, Tessa, „Copilul vremurilor noastre- învăţarea timpurie”, Editura DPH,
Bucureşti, 2009

60
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

ROLUL PARTENERIATELOR ÎN CADRUL ACTIVITĂŢILOR


ŞCOLARE ŞI EXTRAŞCOLARE

Profesor învăţământ primar Crunţeanu Ondina Licuţa


Şcoala Gimnazială Nr. 19 „Avram Iancu” Timişoara

Una dintre cele mai importante condiţii ale creşterii eficienţei activităţii educative
desfăşurate cu elevii o constituie asigurarea unei depline unităţi de acţiune a tuturor
factorilor educativi: şcoală, familie, comunitate. Dacă este adevărat că şcoala este factorul
de care depinde în mod covârşitor devenirea personalităţii umane, tot atât de adevărat este
că educaţia coerentă nu poate face abstracţie de rosturile familiei în această comuniune.
Şcoala şi familia sunt două instituţii care au nevoie una de alta. Şcoala şi familia trebuie să
găsească făgaşul colaborării autentice bazată pe încredere şi respect reciproc, pe iubirea
faţă de copil, să facă loc unei relaţii deschise, permeabile, favorizante schimbului şi
comunicării de idei. Părinţilor le revine rolul esenţial în creşterea copiilor, asigurându-le
acestora nu numai existenţa materială, cât şi un climat familial, afectiv şi moral. Sunt situaţii
în care familia consideră că este suficient să se ocupe doar de satisfacerea nevoilor primare
(hrană, îmbrăcăminte, locuinţă, cheltuieli zilnice etc), ignorând importanţa unei comunicări
afective, nestimulând dezvoltarea sentimentului de apartenenţă. Acasă trebuie să creeze
un mediu de încredere, echilibrat, în care copilul să se manifeste neîngrădit iar în relaţia cu
şcoala pot colabora cu alţi membrii ai comunităţii şcolare pentru a crea un climat care sprijină
învăţarea, atât în şcoală cât şi în afara ei. Este necesar ca părinţii să îşi schimbe optica pe
care o au asupra întâlnirilor din mediul şcolar, aceastea putând deveni un sprijin real în
îmbunătăţirea relaţiei dintre părinte şi copil, părinte şi cadru didactic. Cercetările arată că „în
programele în care părinţii sunt implicaţi elevii au performanţe mai mari la şcoală decât
aceleaşi programe, dar în care părinţii nu sunt implicaţi”
Gradul de implicare al părinţilor în viaţa şcolară a copiilor lor influenţează şi
rezultatele acestora, în sens pozitiv: cu cât părinţii colaborează mai bine cu şcoala, cu atât
notele copiilor sunt mai mari. Educaţia nu este un proces de care este responsabilă în mod
exclusiv şcoala, dar nici părinţii; este un proces al cărui succes depinde de colaborarea
dintre cele două părţi implicate. Reacţia scolii, ca instituţie de educaţie, formare si orientare,
la mobilitatea socialăși economică, trebuie să fie de adaptare a conţinutului, structurii și
funcţiilor sale, de creare de premise favorabile pentru elevi care să le permită integrarea
socială rapidă, flexibilitatea, iniţiativa și rezolvarea de probleme, diminuarea imprevizibilului.
Şcoala trebuie să facă tot ce-i stă în putinţă pentru valorizarea maximă a fiecărui individ prin
mai raţionala stimulare intelectuală a elevilor, a aptitudinilor, a atitudinilor și a trăsăturilor lor
de personalitate. Avem în vedere că şcolile de toate gradele sunt organizaţii responsabile
pentru educaţia formală a copiilor și adolescenţilor. Şcolile care duc la bun sfârşit mult mai
eficient această responsabilitate se consideră pe ele însele și elevii lor ca parte a sistemului
social ce include familiile și comunităţile. Când şcolile, familiile și comunităţile lucrează
împreună ca parteneri, beneficiari sunt elevii. Colaborarea dintre şcoală şi familie presupune
nu numai o informare reciprocă cu privire la tot ceea ce ţine de orientarea copilului ci şi
pregătirea părinţilor pentru toate problemele ce le comportă această acţiune. În ceea ce
priveşte relaţia şcoală-familie se impun deschideri oferite părinţilor privind aspectele şcolare,
psihopedagogice, pe lângă aspectele medicale, juridice etc.
O bună colaborare între familie și scoală se poate realiza prin parteneriate. Motivul
principal pentru crearea unor astfel de parteneriate este dorinţa de a ajuta elevii să aibă
succes la şcoală și, mai târziu, în viață. Atunci când părinţii, elevii și ceilalţi membri ai
comunității se consideră unii pe alţii parteneri în educaţie, se creează în jurul elevilor o
comunitate de suport care începe să funcţioneze. Parteneriatele trebuie văzute ca o
componentă esenţială în organizarea școlii şi a clasei de elevi. Ele nu mai sunt de mult

61
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

considerate doar o simplă activitate cu caracter opţional sau o problemă de natura relaţiilor
publice. Parteneriatele dintre școli, familii și comunitate pot ajuta profesorii în munca lor;
perfecţionează abilităţile şcolare ale elevilor; îmbunătăţeşte programele de studiu și climatul
şcolar şi abilităţile educaţionale ale părinţilor; dezvoltă abilităţile de lideri ale părinţilor;
conectează familiile cu membrii şcolii și ai comunităţii; stimulează serviciul comunității în
folosul şcolilor; oferă servicii şi suport familiilor şi asigura un mediu mai sigur în şcoli.
Familia, în orice societate, joacă rolul cel mai important în formarea și socializarea
copilului deoarece ea reprezintă cadrul fundamental în interiorul căruia sunt satisfăcute
nevoile sale psihologice și sociale și împlinite etapele întregului său ciclu de creștere și
dezvoltare fiind astfel primul său intermediar în relațiile cu societatea și, de asemenea,
constituie matricea care îi imprimă primele și cele mai importante trăsături caracteriale și
morale. Privită ca nucleu social, familia este prima care influențează dezvoltarea copilului
deoarece își pune amprenta pe întreaga sa personalitate iar trăinicia edificiului depinde de
calitatea temeliei. În altă ordine de idei, rolul familiei este acela de a pregăti copilul pentru
viață oferindu-i cel mai potrivit cadru în care să își formeze principalele deprinderi, pentru
transmiterea principalelor cunoștințe asupra realității și pentru formarea primelor principii de
viață.
Când şcolile şi familiile lucrează împreuna ca parteneri, beneficiari sunt elevii.
Colaborarea dintre şcoală şi familie presupune nu numai o informare reciprocă cu privire la
tot ceea ce ţine de orientarea copilului ci şi înarmarea părinţilor cu toate problemele pe care
le comportă această acţiune. În ceea ce priveşte relaţia şcoală-familie se impun deschideri
oferite părinţilor privind aspectele şcolare, psihopedagogice, pe lângă aspectele medicale,
juridice etc. O bună colaborare între familie și scoală se poare realiza prin parteneriate.
Motivul principal pentru crearea unor astfel de parteneriate este dorinţa de a ajuta elevii să
aibă succes la şcoală și, mai târziu, în viață. Parteneriatele trebuie văzute ca o componentă
esenţială în organizarea școlii şi a clasei de elevi. Ele nu mai sunt de mult considerate doar
o simplă activitate cu caracter opţional sau o problemă de natura relaţiilor publice.
Şcoala are relaţii de parteneriat cu diverşi actori comunitari locali: familiile elevilor,
autorităţi, poliţie, unităţi sanitare, unităţi de asistenţă socială, biserică, agenţi economici,
organizaţii neguvernamentale. Parteneriatul şi colaborarea sunt diferenţiate. Cele mai
strânse relaţii se desfăşoară cu cei care sunt cei mai interesaţi de binele copiilor, cu familiile
acestora. Colaborarea cu ceilalţi agenţi comunitari: poliţie, biserică, autorităţi locale, unităţi
sanitare ţin pe de o parte de exercitarea obligaţiilor instituţionale ale acestor organizaţii şi
pe de altă parte de calitatea resurselor umane, de motivaţia celor implicaţi, de
conştientizarea rolului comunitar pe care îl au. Colaborările cu autorităţile, instituţiile,
organizaţiile locale de orice tip ţin de cele mai multe ori de manifestarea atribuţiilor legale
ale acestora, de rolurile tradiţionale percepute de către cei din comunitate. Manifestarea
parteneriatului este dependent de resursele umane implicate, de voinţa şi disponibilitatea
acestora de a se implica, de a găsi resurse care să răspundă nevoilor comunităţii. Motivaţiile
care stau la baza iniţierii parteneriatului sunt: rezolvarea unor probleme instituţionale,
administrative; rezolvarea unor probleme specifice beneficiarilor (elevi, părinţi, cadre
didactice), promovarea rolului educaţional al şcolii, satisfacţia celor implicaţi, „binele comun”
etc. Parteneriatul şcoală – comunitate locală se desfăşoară mai ales pe acele componente
care vizează copiii: educaţie, sănătate, siguranţă, instruire, petrecere a timpului liber,
administrarea spaţiului şcolar etc. Însă, parteneriatul şcoală-familie este cel mai important
deoarece părinţii sunt primii educatori (familia fiind prima şcoală a copiilor) şi parteneri ai
şcolii. Aceasta înseamnă că rolul părinţilor este acela de a împărţi acest rol cu învăţătorul,
iar mai târziu cu profesorii, apare nevoia de colaborare cu şcoala, chiar de implicare activă
în cadrul ei. Atunci când cele două medii educaţionale (şcoala şi familia) se completează şi
se susţin, ele pot asigura într-o mare măsură o bună integrare a copilului în activitatea
şcolară, dar şi în viaţa socială. Cercetările realizate arată că, indiferent de mediul economic

62
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

sau cultural al familiei, când părinţii sunt parteneri cu şcoala în educaţia copiilor lor, se
observă o îmbunatăţire a performanţelor elevilor.
Implicarea părinţilor în educaţia şcolară a copiilor este un element cheie în educaţia
propriilor copii. Ei îşi doresc tot ce e mai bun pentru copiii lor.
În concluzie, pentru a putea asigura educarea copiilor în cele mai bune condiţii şi,
implicit, succesul în viaţă, e nevoie ca toţi factorii implicaţi în procesul educaţional să
formeze o echipă în care fiecare ştie ce are de făcut şi îi acordă partenerului respectul şi
încrederea cuvenită.

Bibliografie:

1. Ezechil Liliana, Comunicarea educaţională în contextul şcolar, Editura Didactică şi


Pedagogică, Bucureşti, 2002.
2. Stăiculescu Camelia, Managementul parteneriatului şcoală - familie, Editura ASE,
Bucureşti, 2007.

63
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

IMAGINEA ȘCOLII ÎN COMUNITATE

Profesor învățământ primarː Alina Luiza Deliman


Școala Gimnazială nr. 27 Timişoara

Comunitatea locală a fost învestită cu dreptul și responsabilitatea de a se


autoadministra sub aspectul resurselor locale și al priorităților, al gestionării problemelor
educative în diverse moduri. Există școli deschise și școli închise față de comunitate, iar
efectele acestei atitudini sunt resimțite în primul rând de profesorii care deleagă parțial sau
preiau întru totul responsabilitatea formării pentru viață a copiilor, apoi de elevii care sunt
expuși sau nu stimulărilor complexe de tip educativ-societal, dar și de părinții care își văd
contribuția valorizată sau respinsă de către școală.
Părinții trebuie încurajați și abilitați să preia o parte tot mai însemnată a
responsabilităților care privesc decizia prin consultarea, administrarea, construirea unui
lobby omogen pe lângă terțe părți pentru interesele școlii și ale beneficiarilor ei.
Centrul vital al unei comunități se poate muta în școală, ca punct de întâlnire a
mediului academic cu piața forței de muncă, a influențelor educative formală cu cele
nonformale și informale. Rolul central rămâne al profesorilor și al directorilor de școală , care
integrează într-o schemă strategică realistă contribuțiile părinților, ale autorităților din
administrația locală, ale agenților economici, ale reprezentanților media, sănătate, cultură.
Relațiile de colaborare dintre profesori și părinți întăresc identitatea școlii și sporesc
prestigiul instituțional și personal al celor implicați, dau un sens de utilitate timpului petrecut
împreună și deschid perspectiva unor preocupări informale cu valoare formativă.
Ambele au de câștigat dacă sunt vizibile în comunitate în special dacă își atrag colaborarea
unor parteneri de tip asociații profesionale, organizații nonguvernamentale, celebrități
locale.
Profesorii îi pot învăța pe părinți cum să se implice mai eficient în educația copilului
(comunicare, program, aspecte metodologice), pornind de la premisa că părinții vor să ajute,
dar nu întotdeauna știu cum.
Echipa de conducere a școlii trebuie să aibă o preocupare constantă pentru
elaborarea și actualizarea unui plan de marketing care să evidențieze rolul școlii în
dezvoltarea academică, socială, emoțională, estetică, fizică a elevilor. Imaginea
instituțională este importantă și se completează cu rezultate cuantificabile (număr de
absolvenți, performanțe, integrare în muncă sau în alte structuri de învățământ și de
elemente ale culturii organizaționale ce țin de mituri, eroi, simboluri, modele
comportamentale, ritualuri, ceremonii).
Mesajul transmis comunității locale trebuie să fie consistent, să provină din mai multe
surse și să exprime specificul unității respective în peisajul educativ local.
În zilele noastre, unitatea de învățământ este pregatită să facă față unor cerinţe tot
mai complexe din partea societății contemporane și își revendică locul său în viața copiilor
pe care îi educă, dar și, în centrul comunității pe care o influențează constant. Cerințele
beneficiarilor fac din unitatea de învătămănt un cadru viu, un mediu în continua schimbare.
Internetul, privit cu reticență inițial, a devenit acum un mediu de promovare infinit, prin care
o școala își poate construi o imagine.
Educația este obligatorie, dar din fericire nici o instituție nu poate forța alegerea.
“Clientul” este liber să aleagă. Această dependență a unității școlare de libertatea de alegere
a elevilor face ca şcoala să depindă de implicarea ei în modificarea nevoilor şi aşteptărilor
acestora. Informarea nu este de ajuns, şcoala trebuie să aibă capacitatea şi să fie pregatită
de a adapta programul educaţional la nevoile în schimbare ale “clientilor”.
Şcoala este un element esenţial al oricărei comunităţi prin resursele umane pe care
le are, dar şi prin spaţiile de învăţare disponibile. O şcoală responsabilă este garantul

64
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

dezvoltării permanente a comunităţii. Şcoala-grădiniţa, nu poate funcţiona bine fără sprijinul


comunităţii, aceasta reprezintă o resursă, oferindu-şi serviciile şi altor membri ai comunităţii
pe lângă tinerii şcolarizaţi şi contribuind astfel la dezvoltarea comunităţii şi altfel decât prin
realizarea educaţiei formale.
Transmiterea regulată a veștilor pozitive despre școală către toți agenții instituționali
(sponsori, autorități, părinți, elevi) menține școala în atenția generală a comunității. Pentru
realizarea acestui deziderat este indicat să se creeze în școală o atmosferă primitoare și
expresivă, plasând la vedere materiale promoționale, produse ale activității elevilor școlii
(intervenții în media, întruniri, festivități), să se realizeze proiecte comunitare în care să fie
implicați elevii. abordarea centrata pe vânzari.
Pentru a reuşi, o instituţie educaţională are nevoie să se adapteze corespunzător
mediului complex şi în continuă schimbare. Toate activităţile instituţiei au loc şi sunt
dependente de mediul exterior. Managerii instituţiilor au nevoie să înteleagă importanţa
mediului şi a schimbarilor care se produc şi modul cum pot afecta succesul sau chiar
supravieţuirea instituţiei. Prevederea transformărilor potenţiale ale macromediului, va da
instituţiei timpul necesar pentru a planifica răspunsurile adecvate. Mediul poate fi într-o
transformare rapidă sau lentă. Într-un mediu stabil, forţele demografice, economice,
ecologice, tehnologice, legislative şi culturale rămân stabile de la an la an.
Formarea imaginii unei organizaţii se poate realiza aplicând o anumită ,, politică’’ ,
ce ţine pe de o parte de stilul managerial al conducătorului organizaţiei şi pe de altă parte
de activitatea desfăşurată de angajaţi-cadre didactice. Promovarea imaginii, reprezintă
acţiunea de convergenţă şi interferenţă a reclamei , publicităţii, utilizarea liderilor de opinie
şi a tehnologiilor de creare a evenimentelor pentru formarea unei imagini unitare şi
multidimensionale prin transmiterea unor mesaje. Managerul unei organizaţii şcolare poate
promova o imagine pozitivă, printr-o planificare riguroasă.
Pagina web și revista școlii au de asemenea un rol important în promovarea
imaginii școlii în comunitate.Prin combaterea violenței din unitatea școlară, reducerea
incidentelor din cadrul acesteia, oferind un mediu sigur, promovarea toleranței și a unui spirit
moral-civic pozitiv în care elevii se integrează cu ușurință crează o imagine pozitivă a școlii.
De-a lungul timpului, activităţile de promovare a imaginii școlii noastre au fost:
 difuzarea informaţiilor cu privire la oferta educaţională, programele și proiectele
educaţionale , baza materială, resursele umane, rezultatele şcolare;
 consilierea părinţilor privind orientarea şcolară;
 dezvoltarea de parteneriate eficiente la nivel local, judeţean, național în scopul
promovării imaginii instituției noastre şi a corelării ofertei educaţionale cu cerinţele de pe
piaţa muncii locale / regionale;
 promovarea imaginii grădiniței prin diverse surse informaţionale (presă scrisă, internet).
În concluzie, imaginea școlii poate fi promovată oferind beneficiarilor ceea ce au
aceștia nevoie: educație de calitate, accesul la ofertele educaționale, individualizarea
învățării, combaterea discriminarii, reducerea violentei, promovarea unui comportament
moral pozitiv, și participarea la activitați extrașcolare. Școala noastră, în ochii comunității,
este rezultatul unei munci constante.
Educația de calitate este rezultatul unui efort colectiv al cadrelor didactice, fiecare
contribuind individual asupra imaginii, de ansamblu, a instituției școlare. Responsabilitatea
aceasta este în mâinile noastre, deoarece aceasta imagine pozitivă se crează greu și se
poate pierde rapid.

Bibliografie:
1. Petrescu, Ion, Management, Ed. Holding Reporter, Bucuresti; 1991.
2. Cerchez, N ; Mateescu, E., Elemente de management școlar, Ed. Spiru Haret, Iași; 1994.
3. Jinga, Ioan, Managementul învățământului , Ed. Aldin, Bucuresti; 2001.

65
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

ȘCOALA- FAMILIA- COMUNITATEA


profesor pentru învățământ primar DIACONU ALINA- MIHAELA
Școala GIMNAZIALĂ ASĂU, județul Bacău

Școala este cea care asigură maxima comunicare între generaţii, familia şi
comunitatea au o deosebită valoare în formarea personalităţii copilului. Fiecare om vine pe
lume cu o anumită zestre nativă, apoi graţie climatului afectiv din familie, copilul cunoaşte
lumea din jur printr-un permanent dialog cu cei mari, învaţă şi poate să iubească, comunică,
se ghidează după anumite modele, imită diferite acţiuni până îşi formează propriile valori,
propriile principii despre lume, despre viaţă.
În relaţia şcoală - familie- comunitate trebuie să existe relaţii de respect, de acceptare
reciprocă, de simpatie şi admiraţie, nu de suspiciune, nedumerire sau iritare şi provocare.
Relaţiile dintre şcoală, elevi, familiile acestora şi comunitate trebuie să fie bazate pe contact
şi colaborare, pe transmitere de informaţii şi prezentare a unor stări de lucruri, de influenţe
pozitive asupra comportamentelor elevilor, pe trăiri afective şi emoţionale reciproce în
diferite forme de manifestare.
Pentru atingerea unui nivel de calitate ridicat în eficientizarea relaţiei şcoală - elev -
familie -comunitate, este necesar de abordat un stil empatic de comunicare între părţi ce
trebuie transpus în psihologia mentală a elevului astfel încât să se producă o apropiere între
părţi, păstrând însă o neutralitate necesară şi un echilibru constant şi permisiv.
Cooperarea activă a şcolii şi a învăţătorilor cu ceilalţi factori educaţionali – familia,
comunitatea locală, mass-media, biserica, organizaţii nonguvernamentale – trebuie să
conducă la realizarea unor parteneriate viabile, de natură să permită o abordare pozitivă a
problemelor diverse ale tinerilor elevi. Şcoala trebuie să găsească formele optime prin care
cei implicaţi în acest proces de educare să poată gestiona resursele umane, să aibă
cunoştinţe de psihologie şi pedagogie, să se poată adapta rapid la managementul
schimbărilor din societatea actuală. Totuşi, rolul important, cel puţin acum, îl are şcoala,
cadrele didactice, învăţătorul care, prin activităţile elaborate, pot dezvolta la elevi norme şi
conduite sociomorale, pot dezvolta abilităţi şi conduite morale şi civice, în contextul
european actual.
În acest sens, şcoala poate participa şi interacţiona dezinteresată cu familiile elevilor,
poate iniţia activităţi utile în şcoală sau în afara acesteia, sprijină actorii implicaţi pentru a se
cunoaşte pe sine şi pentru a înţelege normele moral - civice, poate îmbunătăţi calitatea vieţii
şi performanţele elevilor, poate forma abilităţi de gândire independentă şi critică etc. Familia
reprezintă elementul cheie în socializarea copilului cu ceilalţi copii din clasă fiind consultată
cu privire la activităţile educative (extracurriculare) şi cu privire la activităţile opţionale pe
care doresc să le desfăşoare copiii.
Există o zicală pe care şi noi am învăţat-o în şcoală: „Copiii sunt mândria părinţilor,
aşa cum şi părinţii sunt mândria copiilor”. De care trebuie să ţinem cu toţii cont.
Atmosfera caldă, de înţelegere în familie reconfortează şi creează climatul necesar
pentru munca intelectuală. Lipsa de înţelegere, exigenţa prea mare , dădăceala şi
severitatea au efecte dăunătoare asupra copilului, mai ales în perioada când materia de
studiat se aglomerează, în perioada tezelor, examenelor, când şi starea de oboseală se
instalează.
Datoria părinţilor este de a-i ajuta pe copii, făcându - i să înţeleagă cum pot şi cum
trebuie să înveţe, cum să-şi pregătească lecţiile, cum să-şi organizeze munca, timpul.
Sunt unii părinţi care din prea multă dragoste fac greşeli în educarea copiilor. Sunt
prea grijulii căutând să-i răsfeţe, să-i protejeze. Aceşti copii vor deveni fricoşi, lipsiţi de
iniţiativă, pretenţioşi, neascultători, greu adaptabili la regulile vieţii sociale.
Copiii ai căror părinţi sunt prea duri, prea severi, vor avea permanent o atitudine de
severitate, de duritate, vor fi lipsiţi de duioşie, de afecţiune, trăind permanent cu teama în

66
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

suflet. Aceste lucruri duc la apariţia unor tulburări ale dezvoltării psihice.
Alţi părinţi greşesc prin faptul că schimbă frecvent atitudinea faţă de copii, când sunt
prea severi, când prea îngăduitori.
Des apare o situaţie conflictuală între părinţi şi bunici. Aceştia vor avea întotdeauna
o atitudine mai îngăduitoare faţă de nepoţi. În astfel de cazuri, copiii vor fi nehotărâţi cu
privire la ce e bine şi ce e rău, având o comportare neechilibrată şi oscilantă, neştiind ce
atitudine să ia în diferite ocazii.
Sunt cazuri când părinţii doresc să-şi realizeze visele neîmplinite prin copiii lor,
obligându - i să ia lecţii de muzică, limbi străine, să studieze fel de fel de discipline, să facă
un anumit sport. Dar lipsa de înclinaţii în aceste domenii îl duce pe copil la un efort mare,
steril şi inutil. Aceste eforturi sfârşesc cu oboseală, nemulţumire, neîncredere în forţele
proprii, ducând chiar la scăderea capacităţii de muncă şi la obţinerea unor rezultate slabe.
O altă mare greşeală este lipsa de supraveghere, dezinteresul, indiferenţa de ceea
ce face şi gândeşte copilul, ducând la pierderea lui de sub control, acesta devenind un copil
problemă din punct de vedere social.
Situaţiile amintite mai sus pot contribui şi la dereglări ale organismului, la tulburări
nervoase, nelinişti, tulburări de somn. În familiile dezorganizate, unde lipseşte unul din
părinţi, copilul rămâne adesea cu mama, este răsfăţat prea mult sau poate prea neglijat
pentru că părintele caută să- şi refacă viaţa. Apar probleme şi în familiile reconstituite printr-
o nouă căsătorie , prin apariţia unor noi membri ai familiei.
Înţelegerea şi afecţiunea din familie, căldura căminului părintesc sunt esenţiale
pentru buna dezvoltare a copilului. În creşterea şi educarea copilului este nevoie de mult
tact, de o îmbinare perfectă a înţelegerii, afecţiunii şi autorităţii părinteşti.
O importanţă deosebită are şi nivelul de pregătire al părinţilor. Cu cât părinţii sunt mai
instruiţi, cu atât va creşte respectul copilului faţă de părinte.
Se întâmplă uneori să întâlnim părinţi care rezolvă temele pentru acasă în locul
copiilor. În sarcina familiei trebuie să stea numai îndrumarea cât mai corectă în rezolvarea
acestor teme, lăsându-i copilului satisfacţia rezolvării cerinţelor. Copiii care profită de
rezolvarea temelor de către părinţi vor deveni leneşi, comozi, răsfăţaţi.
Meseria de dascăl presupune întâlnirea tuturor situaţiilor prezentate mai sus, iar
relaţia existentă între părinţi şi copii, sau între ceilalţi membri ai familiei influenţează
dezvoltarea sănătoasă şi armonioasă a celor mici.
Calitatea vieţii de familie în societatea de azi mai este influenţată de factori precum:
 Situaţia economică, mai ales în condiţii de instabilitate economică sau inflaţie,
reprezentând o importantă sursă de stres.
 Locul de muncă al părinţilor : familia şi nevoile ei sunt adesea în discordanţă cu
sarcinile la care părinţii trebuie să facă faţă la locul de muncă.
 Mass- media (televiziunea) ; televizorul a devenit de neînlocuit în majoritatea familiilor
moderne, dar trebuie observat că pe lângă numeroase avantaje, urmărirea îndelungată a
emisiunilor preferate a înlocuit nedorit interacţiunile familiale. Televizorul este utilizat ca
pedeapsă, ca tovarăş, ca baby- sitter.
Valorile familiei contemporane întemeiază un stil de viaţă distinct de cel al familiei
tradiţionale. Autorităţii din familia tradiţională i se substituie ca valoare cooperarea.
Cooperarea dintre membrii familiei este rezultatul schimbării mentalităţilor şi a făcut posibilă
egalitatea, a înlesnit comunicarea, a favorizat chiar schimbarea, căci relaţiile familiale nu
mai sunt dominate de ierarhie.
Ca o alternativă la aceste stiluri de viaţă putem aprecia că, în viitor, valoarea focală
ar fi individualitatea, susţinută de valori precum competiţie, nonconformism.
Familii funcţionale şi familii disfuncţionale.
A stabili gradul de funcţionare al unei familii este o sarcină destul de dificilă. Cât de
mult îţi poţi menţine obiectivitatea ? Cât de uşor este să păstrezi opiniile şi valorile personale

67
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

pentru tine şi să nu le impui sau să le transferi voluntar sau involuntar, familiei pe care o
evaluezi ?
Cele mai clare repere de analiză a funcţionalităţii familiei le furnizează orientarea
structuralistă.Salvador Minuchin este recunoscut pentru punctul său de vedere vehement
referitor la sănătatea familiei.
Una dintre funcţiile familiei este de a- şi susţine membrii. Atunci când unul dintre ei
este tensionat, ceilalţi membri simt nevoia să se adapteze acestei schimbări, deoarece ei
urmăresc păstrarea integrităţii structurii sale, adică menţinerea homeostaziei.
Familia disfuncţională va fi familia care în urma stresului se va rigidiza şi astfel se va
produce o regresie.
Familia funcţională ar fi familuia caracterizată prin deschidere, cea care are granizele
bine conturate, dar flexibile.
Familia disfuncţională ar fi familia care neagă prezenţa vreunei probleme sau creează
probleme acolo unde nu există. Acest tip de familie dispune de o structură ierarhică
necorespunzătoare.
Orice organizare umană va întâmpina dificultăţi şi va fi disfuncţională dacă vor exista
coaliţii între nivelurile ierarhiei. Dacă se cristalizează , ele generalizează disfuncţionalităţi.
Pe de altă parte, orice familie are nevoie de reguli şi în orice familie există un sistem
de reguli care guvernează.
Este important ca aceste reguli, precum şi viaţa familiei în general să influenţeze
pozitiv dezvoltarea copiilor, să - i ajute să se adapteze în societate, pentru că aşa cum
spunea Maria Montessori: Să nu-i educăm pe copii pentru ziua de azi. Această lume nu va
mai exista când ei vor fi mari. Şi nimic nu ne va permite să ştim cum va fi lumea lor. Atunci
să - i învăţăm să se adapteze.

Bibliografie:
 Agabrian Mircea, ,Parteneriate familie – şcoală– comunitate, Editura Institutul
European, Iaşi, 2005;
 Tiberiu Kulcsar, Factorii psihologici ai reuşitei şcolare, E.D.P., Bucureşti, 1978
 Tribuna Învăţământului,Nr. 897/2007, 827/2005, 689/2003.

68
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

PARTENERIATUL EDUCAŢIONAL, ŞCOALĂ-COMUNITATE

profesor pentru învățământ primar DIACONU DĂNUȚ- CRISTIN


Școala Gimnazială Scorțeni, județul Bacău

Parteneriatul educaţional este forma de comunicare, cooperare şi colaborare în


sprijinul copilului la nivelul procesului educativ. El presupune o unitate de cerinţe, opţiuni,
decizii şi acţiuni educative între factorii educaţionali. Parteneriatul educaţional se desfăşoară
împreună cu actul educaţional propriu-zis. El se referă la proiectarea, decizia, acţiunea şi
colaborarea dintre instituţii, influenţe şi agenţi educaţionali.
Parteneriatul educaţional se realizează între:
- instituţiile educaţiei: familie, şcoală şi comunitate;
- agenţii educaţionali: copii, părinţi, profesori, specialişti în rezolvarea unor probleme
educaţionale (psihologi, consilieri psiho-pedagogi, terapeuţi etc.);
- membri ai comunităţii cu influenţă asupra creşterii, educării şi dezvoltării copilului (medici,
factori de decizie, reprezentanţii bisericii, ai poliţiei etc.);
Parteneriatul educaţional se adresează în principal părinţilor şi profesorilor, şi se
referă la a acţiona în acelaşi sens. Ceea ce hotărăşte familia, trebuie să fie în acord cu
măsurile şcolare, şi ceea ce face un părinte, să nu fie negat de celălalt.
Se ştie că educaţia, ca acţiune socială organizată, presupune mai mulţi factori:
familia, şcoala şi comunitatea. Democratizarea educaţiei face necesară deplasarea
centrului de interes de pe cunoştinţe impuse - pe obiective, de pe programe abstracte - pe
nevoile curente ale elevului, astfel încât acesta să fie centrul de interes al tuturor.
În privinţa comunităţii, încercând să-i dăm o definiţie, am putea spune că este:
 spaţiu în care oamenii conlucrează pentru a identifica nevoile comune şi valorile pe
care le preţuiesc;
 spaţiu al interacţiunilor sociale bazate pe nevoi, interese şi aspiraţii comune;
 spaţiu în care membrii au încredere unii în alţii şi conlucrează la rezolvarea
problemelor comune;
 spaţiu în care există consens axiologic al membrilor (respect civic, respect etnic, etc.)
Orice program educativ poate deveni eficient în măsura angajării părţilor
componente. În acest sens, vin în ajutor proiectele de parteneriat educaţionale care vizează
întărirea relaţiilor dintre părinţi, elevi, dascăl şi comunitate, creşterea gradului de implicare
a tuturor factorilor educaţionali.
Activitatea în parteneriat are nenumărate avantaje, deoarece creează relaţii de
colaborare, clarifică diverse probleme educative, oferă un nou cadru de dezvoltare a
personalităţii elevului. Iniţierea diferitelor proiecte de parteneriat educaţionale sunt benefice
atât pentru elevi, cât şi pentru toţi factorii implicaţi (şcoală, familie, comunitate).
Comunitatea reprezintă cadrul cultural, spiritual şi geografic de dezvoltare al elevului.
Prin caracteristicile ei, poate susţine interesele şcolii. Fiecare şcoală devine o comunitate
a celor ce învaţă”, în condiţiile propriului său plan de îmbunătăţire continuă a predării,
învăţării şi disciplinei. Toţi elevii săi se străduiesc şi fac progrese în direcţia atingerii
standardelor dorite, fiind ajutaţi de părinţi, cadre didactice şi alţi parteneri implicaţi. Şcolile
şi comunitatea îmbunătăţesc instrucţia, evaluarea, dezvoltarea profesională a cadrelor
didactice, implicarea părinţilor şi a oamenilor de afaceri, astfel încât fiecare aspect al
educaţiei funcţionează ca parte a unui sistem, care sprijină toţi elevii pentru a-şi atinge
obiectivele.
Reforma efectivă a învăţământului preuniversitar, ca învăţământ public, se poate
realiza numai în interiorul spaţiului comunitar, ca rezultat al conlucrării şcolii cu mediul social,
cultural şi economic. Procesul educaţional este un act de socializare, de culturalizare, de
formare şi dezvoltare a personalităţii, dus la îndeplinire de echipa didactică.

69
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

Învăţătorul trebuie să fie conştient de rolul şi contribuţia sa în formarea


comportamentului democratic şi atitudinii disciplinare a elevilor săi. Şcoala nu poate să
rămână izolată, ea trebuie să se integreze şi să pătrundă în spiritul comunitar, căci
comunitatea nu înseamnă altceva decât să fii şi să te simţi în contact cu ceilalţi.
Învăţarea şcolară pune bazele învăţării pe durata întregii vieţi, astfel cadrele didactice
trebuie să urmărească modelarea copilului în conformitate cu obiectivele societăţii
democratice, în vederea atingerii pe termen lung a idealului educaţional, care constă în
dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a individualităţii umane, în formarea personalităţii
autonome şi creative.
Cadrele didactice şi parinţii trebuie să lucreze împreună pentru a dezvolta o relaţie
de cooperare în clasă. Centrul acestui parteneriat este copilul. Acest parteneriat între dascăl
şi părinţi, oferă copiilor un model asupra felului în care adulţii cooperează pentru a crea un
mediu de învaţare stimulator. Este esenţială implicarea activă a parinţilor încă din primul an
de şcoală.
În mod firesc, părinţii sunt primii educatori ai copilului. Vine apoi rândul profesioniştilor
din grădiniţe şi şcoli să se ocupe de educarea şi formarea copiilor printr-o metodologie şi un
curriculum specific vârstei acestora. Dar educaţia copiilor, priviţi ca cei mai tineri membri ai
unei comunităţi, este responsabilitatea întregii comunităţi. Ea este leagănul creşterii şi
devenirii copiilor ca viitori adulţi responsabili de menirea lor în folosul întregii comunităţi.
O comunitate care plasează educaţia printre priorităţile sale, este o comunitate care
acţionează conştient în folosul tuturor membrilor săi. Este bine ştiut faptul că, pe termen
lung, investiţia în educaţie este cea mai valoroasă pentru societate. În cadrul unei
comunităţi, grădiniţa şi şcoala sunt instituţii care asigură educaţia copiilor, dar sprijină, în
acelaşi timp preocuparea şi nevoia adulţilor pentru perfecţionare continuă şi învăţarea pe
tot parcursul vieţii. Pentru realizarea unui parteneriat trebuie stabilite câteva forme de
relaţionare necesare. Astfel, trebuie respectate cele patru condiţii de realizare ale acestui
proces: comunicare, coordonare, cooperare şi în final, parteneriat. Aceste distincţii sunt
importante pentru decizia privind tipul
Învatatorii trebuie sa creeze o atmosferă deschisă prin implicarea şi încurajarea
părinţilor: să vină la ore, să-şi împărtăşească interesele şi talentele, să pună întrebări.
Pentru ca învăţătorii să fie cu adevărat deschişi părinţilor, ei trebuie să creadă cu adevarat
în beneficiile prezenţei şi implicării celor din urmă.
De exemplu: o mamă asistent medical poate fi invitată la o oră de educaţie pentru
sănătate; alt părinte cu abilităţi lingvistice poate fi invitat la o oră de lectură etc. Dacă părinţii
sunt implicaţi în activitatea la clasă, învăţătorii pot observa direct felul în care ei îşi motivează
copiii, în care îi ajută să rezolve problemele. Copiii au ocazia să vadă că adulţii importanţi
din viaţa lor activează împreună spre un scop comun, dobândesc un simţ crescut al
siguranţei şi încrederii şi le face plăcere să simtă legatura dintre familie şi şcoală.
Părinţii care vin regulat la şcoală pot aprecia mai realist felul în care copilul se
adaptează şcolii. Copiii îşi văd parinţii într-o altă lumină. Un mare avantaj pentru dascăli este
faptul că învaţă mai multe despre viaţa de familie şi comunitatea copiilor.
Prin aceste colaborări, elevii conştientizează că în fiecare grup sau comunitate,
oamenii se deosebesc între ei prin trăsături fizice şi sufleteşti, că fiecare are propria lui fire
şi se manifestă comportamental diferit unii de ceilalţi. În activitatea educativă trebuie doar
să ne asumăm iniţiativa şi să conştientizăm faptul că parteneriatul educativ este benefic şi
că toţi avem de câştigat.
Asistenţa acordată părinţilor de către şcoală (ajutorul oferit familiilor pentru a crea un
mediu propice învăţării prin programe de iniţiere a părinţilor); Voluntariatul (recrutarea dintre
părinţi a unor grupuri de susţinere a activităţii şcolii, a profesorilor, a elevilor, a altor părinţi);
Luarea deciziilor (includerea, cooptarea părinţilor în procesul de decizie la nivel de şcoală);
Învăţarea acasă (transmiterea de informaţii către părinţi despre cum pot fi de folos elevilor

70
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

în efectuarea sarcinilor şcolare, prin carnetul de mesaje zilnic între învăţător şi părinte cu
informaţii referitoare la evenimente speciale organizate de şcoală/ teme/ lucrări pe care le-
a făcut copilul/ mici temeri sau întrebări etc.);
Pentru găsirea unor soluţii la problemele educative ale familiei, părintele trebuie văzut
ca un colaborator, ca un partener care se implică activ în aceste forme de intervenţie socio-
educaţională. De aceea, pentru eficienţa întâlnirilor dintre părinte şi dascăl ar trebui să se
acorde un timp suficient pentru un dialog real, întâlnirile să aibă loc într-un cadru bine definit,
să se obţină tonul şi stilul adecvat astfel încât toate părţile implicate să ştie ce se aşteaptă
de la ele.
Autorităţile locale, în virtutea prevederilor legale, oferă grădiniţelor şi şcolilor sprijin
concretizat prin fonduri, resurse materiale, facilitarea obţinerii unor resurse financiare
extrabugetare.
Acţiunile în care autoritatea locală poate interveni sunt: asigurarea unor resurse
materiale şi financiare pentru grădiniţe şi şcoli; asigurarea condiţiilor optime pentru
desfăşurarea activităţilor într-un spaţiu sigur şi confortabil (utilităţi, amenajarea spaţiilor de
joacă); facilitarea unor donaţii şi sponsorizări în bunuri materiale; alocarea unor spaţii la
dispoziţia unităţilor de învăţământ din localitate; colaborare în organizarea de activităţi
culturale şi sportive; acţiuni menite să conducă la îmbunătăţirea condiţiilor de învăţare din
grădiniţă care vizează infrastructura şi dotarea.
Mijloacele de comunicare în masă au o uriaşă forţă de influenţare a consumatorului
de informaţie, a publicului. Acest lucru este valabil atât în domeniul comercial, cât şi în cel
al vieţii comunitare. Ziarele, revistele, radioul, televiziunea şi Internetul sunt canale care,
prin informaţiile difuzate satisfac o nevoie fundamentală a omului modern: informarea.
Aceste canale de comunicare realizează mai mult decât o informare. Ele influenţează,
orientează şi dirijează opinia publică, interesele şi motivaţiile oamenilor, conştiinţele chiar
dincolo de propria voinţă. Indiferent de proiectul educaţional al unei instituţii de învăţământ,
mass-media trebuie să fie un partener constant prin care activităţile să fie cunoscute şi
recunoscute în comunitate.
Proiectele de parteneriat educaţional cu Poliţia au ca argument educaţia copiilor
pentru cetăţenie democratică în vederea formării unor cetăţeni activi şi responsabili. Prin
acţiunile desfăşurate în acest sens, copiii îşi însuşesc concepte cheie: libertate, justiţie,
egalitate, solidaritate, cunosc modul de funcţionare a instituţiilor democratice, înţeleg rolul
drepturilor omului în viaţa cotidiană, sunt puşi în diferite situaţii de a-i respecta pe cei de
lângă ei, îşi formează deprinderi de a-şi proteja propria persoană şi pe ceilalţi.
Lipsa de comunicare între membrii unei comunităţi, reprezintă una din problemele de
actualitate. De aceea este nevoie de o colaborare strânsă între partenerii educativi ai unei
comunităţi (primărie, bibliotecile orăşeneşti şi comunale, muzee, Biserică etc.), pentru a
aborda educaţia valorică din perspectiva afectivităţii, a cunoaşterii, a reglării trebuinţelor,
valorilor şi motivaţiei care stau la baza unei convieţuiri democratice şi integrării în
comunitate.
A educa înseamnă a adapta copilul la mediul social adult, ţinând seama de natura sa
proprie, de posibilităţile individuale de asimilare, înseamnă a face apel la mijloacele,
metodele şi procedeele care corespund trebuinţelor copilului.
Succesul, în mare parte, stă în voinţa de a învinge; să ne străduim deci şi să stăruim.”
(Seneca)

Bibliografie:
 Agabrian Mircea, ,Parteneriate familie – şcoală– comunitate, Editura Institutul
European, Iaşi, 2005;
 Tiberiu Kulcsar, Factorii psihologici ai reuşitei şcolare, E.D.P., Bucureşti, 1978

71
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

IMPLICAREA COMUNITĂŢII ÎN VEDEREA SPRIJINIRII ŞCOLII


ÎN REALIZAREA UNUI ÎNVĂŢĂMÂNT DE CALITATE

Prof. inv. primar. Dinu Liliana,


Școala Gimnazială nr. 27

Pe fondul schimbării politice, sociale si economice scoala are un rol de refacere a


identitătii sociale şi de valorizare a potentialului uman.
Devin astfel prioritare directii de actiune în domeniul Educatie:
- stabilirea setului de valori după care trebuie să se orienteze evolutia societătii şi a
educatiei sale;
- identificarea factorilor implicati în domeniul educational şi stabilirea rolului şi a
responsabilitătilor fiecărui factor;
- sustinerea parteneriatului tuturor factorilor sociali care sunt interesati în dezvoltarea
educatiei.
Şcoala este:
- o institutie care oferă un serviciu social;
- este direct influentată de ceea ce se întâmplă în mediul social;
- transmite cunoştinte, dezvoltă abilităti, norme, valori recunoscute şi acceptate
social;
- are o logică internă de dezvoltare, reproduce propriile norme şi valori, are propriul
sistem de organizare.
- este o institutie care functionează într-o comunitate alcătuită din mai multi factori de
educatie: familie, autorităti, organizatii guvernamentale şi neguvernamentale, agenti
economici, politie, biserică, unităti sanitare etc. care au la rândul lor o ofertă educatională
explicită şi/sau implicită.
Şcolile depind de mediul în care functionează în ceea ce priveşte: obtinerea
resurselor materiale, resursele umane, resursele financiare, resursele informationale etc.
Functionează într-un context social imediat, într-o comunitate locală şi zonală, care
furnizează elevii dar care are un set de aşteptări cărora institutia şcolară trebuie să le
răspundă. Influentele sunt manifestate din ambele părti, atât comunitatea influentează
organizatia şcolară cât şi aceasta influentează comunitatea.
Comunitatea: Tonnies (1887) realizează o abordare a comunitătii în raport cu
societatea făcând distinctii clare între aceste două entităti.
În România, în opinia noastră putem vorbi de:
comunităti locale în mediul rural – indivizii stabilesc relatii interpersonale frecvente,
intervine controlul social asupra comportamentelor individuale (abaterile sunt discutate,
catalogate, sanctionate „te ştie lumea”);
comunitătile locale din mediul urban din oraşele mici – spiritul comunitar este
prezent, majoritatea oamenilor se cunosc între ei, controlul social al comportamentelor
functionează dar nu este atât de sever ca în comunitătile săteşti. Numărul mai mare de
locuitori face ca acest control să fie mai difuz.
comunitătile din marile oraşe – considerăm că nu putem vorbi de comunităti locale
în cazul oraşelor mari în cadrul cărora există comunităti diverse (comunităti academice,
comunităti ale persoanelor cu o anumită orientare socială, comunităti gen „găşti de cartier”
etc.) normele sociale sunt complexe şi multe dintre caracteristicile traditionale de bază se
pierd.
Ideea de parteneriat între şcoală şi comunitate trebuie să se bazeze pe principiul
complementaritătii serviciilor sociale oferite de către diversele organizatii care activează în
comunitate. Construirea parteneriatului este un proces deliberat ce implică aptitudini
specifice, strategii şi cunoştinte pe care părtile implicate trebuie să le cunoscă şi să le

72
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

folosească. Parteneriatul implică adoptarea unui management bazat pe colaborare şi


schimbare, comunicare şi conştientizarea diversitătii. Într-o relatie de parteneriat fiecare
partener trebuie să-şi definească aşteptările, scopul şi limitele.
În relatia de parteneriat dintre şcoală şi agentii comunitari cei implicati trebuie să
definească şi să conştientizeze:
- care sunt agentii comunitari implicati în relatia de parteneriat;
- care sunt motivele parteneriatului;
- care sunt modificările vizate în situaŃia actuală;
- ce probleme majore pot fi rezolvate prin parteneriat;
- care sunt rolurile specifice pe care fiecare partener.

Bibliografie:
- www.tribunainvatamantului.ro
- www.wikipedia.ro
- Constantin Cucos - Pedagogie, Editura Polirom, Iași, 1996, 240 pag
- Constantin Cucos - Educația. Dimensiuni culturale și interculturale, Editura
Polirom, Iași, 2000, 283 pag.
- Alois Ghergut – Managemnet general si strategic in educatie- ghid practic

73
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

ROLUL PARTENERIATELOR ÎN EDUCAȚIE


Profesor pentru învățământ primar Diana Maria Durbacă, Școala gimnazială nr. 24, Timișoara
Profesor pentru învățământ primar Georgeta Novacovici, Școala gimnazială nr. 24, Timișoara

Școală, familia și comunitatea își exercită acțiunea educativă asupra copilului în mod
diferit.Pentru familie,educația este doar una dintre numeroasele funcții exercitate asupra
copilului, comunitatea influențează în mod indirect și involuntar activitatea educativă, pe
când școală este organizată pentru educație. Deoarece atât școală cât și familia urmăresc
atingerea unor obiective comune și a unor valori acceptate de ambele instituții, determina
anumite încrucișări ale educației exercitate de către școală cu educație exercitată de familie.
Relațiile copilului cu familia,școală și apoi cu comunitatea din care face parte,
constituie axa universului relațional al copilului.Cele trei categorii de relații se completează
și se compensează între ele, în cazul unui deficit relațional existent în una dintre ele.
Părinţii, școala şi ceilalţi membri ai comunităţii reprezintă o comunitate de suport
pentru copil,care începe să funcționeze atunci când aceștia își acceptă rolul în formarea
educației copilului și devin parteneri în educație.O componentă esențială în organizarea
clasei de elevi și a școlii o reprezintă aceste parteneriate.Ele nu mai sunt de mult considerate
doar o simplă activitate cu caracter opţional sau o problemă de natură relaţiilor publice.
Parteneriatele dintre şcoli, familii şi comunităţi pot: ajută profesorii în muncă lor, perfecţiona
abilităţile şcolare ale elevilor, îmbunătăţi programele de studiu şi climatul şcolar, îmbunătăţi
abilităţile educaţionale ale părinţilor, oferi servicii şi suport familiilor, crea un mediu mai sigur
în şcoli. De asemenea, atunci când există o colaborare deschisă, acestea îşi pot transmite
informaţîi despre copii utile atât familiei cât și scoalei, ajutând la dezvoltarea lor. Pentru că
este conştientă de importanţa familiei pentru şcoală această, prin reprezentanţîi ei – cadrele
didactice, trebuie să facă primul pas şi să genereze situaţii de implicare a părinţilor în
activitatea educativă.
Cele trei forme de baza ale educației: formală, nonformală și informală, acționează
asupra copilului printr-o varietate de agenţi educativi. Pe lângă organizațiile consacrate
(familia, şcoala, clubul copiilor, radioul, televiziunea, ziarele şi revistele) au apărut şi se
dezvoltă diverse organizaţîi de copii, de tineret, religioase, fundaţii, specialişti în intervenţia
socio-educativă. Educația unui copil nu mai este așadar rezultatul acțiunii mediului,școlii sau
familiei, datorită complexității şi intensității acestor factori de influenţare şi de presiune
asupra copilului. Adevărată provocare este reprezentată de asigurarea coerenţei acestor
influenţe educative, de a le integra într-un parteneriat viabil în perspectiva idealului
educaţional al unei epoci care tinde către globalizare.
Interesul pentru o bună relație dintre școală și familie este de ambele părți deoarece
aduce beneficii multiple în principal elevilor, îmbunătățește climatul educativ din școală,
rezolva o parte din problemele comunității. Pentru realizarea acestui lucru sunt necesare
eforturi la nivelul fiecărei instituțîi școlare, al pregătirii cadrelor didactice dar și la nivel
individual într-un efort comun al părinților, cadrelor didactice, elevilor.
Pentru că relația dintre școală și comunitate să fie una de succes este nevoie de o
legătură permanentă, constanța între cadrele didactice și agențîi comunitari.Pornind de la
contextual actual, pentru că școală românească să acționeze că agent al inovației,
schimbării și dezvoltării, parteneriatul în domeniul educației trebuie promovat la nivelul
întregii societăți și la nivelul tuturor comunităților sale.
Multe dintre problemele dificile cu care se confruntă școala pot fi rezolvate cu ajutorul
comunității locale care se bucură de serviciile educative oferite de unitățile de învățământ și
de calitatea educației a indivizilor care fac parte din ea. Școală trebuie să aibă inițiativa
parteneriatelor comunitare, ea având rolul de a formă viitori locuitori ai comunităii.Însă,
această initiativă trebuie să fie bine planificată și proiectată, prin acțiuni în sprijinul acesteia
și în colaborare cu factorii comunitari.

74
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

Dacă în trecut aceste parteneriate erau activităţi cu caracter opţional şi ţineau mai
mult de domeniul relaţiilor publice, în prezent ele au un rol esenţial în procesul de educaţie
a elevilor, deoarece îi ajută să-şi dezvolte competenţe şi abilităţi sociale încă din primii ani
ai copilăriei,pregătindu-i să aibă succes la şcoală şi, mai târziu, în viaţă şi în carieră.
Membrii comunității pot participa în procesul de formare a şcolarului, prin
posibilitatea de a interacționa cu elevii, învățându-i și împărtășindu-le experiență lor.
Consider că elevii își vor însuși mai rapid și eficient anumite cunoștințe dacă nu există
presiunea exercitată de profesor prin intermediul notelor sau teamă elevului de a nu da un
răspuns greșit.
Primăria se poate implică în dezvoltarea şi întreţinerea bazei materiale a școlii, dar
şi în derularea şi sprijinirea unor acţiuni sau proiecte educative. Școala poate solicită ajutorul
primăriei în susţinerea unor proiecte, atât din punct de vedere material, cât şi pentru
promovarea acestora în comunitate.
Poliţia poate colabora cu școală în educaţia preventivă şi susținerea
comportamentelor prosociale.
Biserica este un partener important pentru promovarea valorilor moral-religioase,
care sunt importante în educaţia morală şi comunitară a copilului. Consider această
colaborare necesară, mai ales în comunităţile multietnice, în care oamenii aparţîn diferitelor
culte religioase. Copiii trebuie să înveţe că, indiferent de religie, toţi suntem egali şi avem
aceleaşi drepturi.
Colaborarea dintre familie şi şcoală este una esențială pentru oferirea unei educații
cât mai eficiente și pentru o implicare cât mai activă în procesul de formare a şcolarului.
Instituţiile sanitare au un rol important în educația oferită copiilor, prin furnizarea
informațiilor cu privire la igienă, educația sexuală, consumul alimentar, acordarea primului
ajutor.
Exemple de activități
1) Elevii pot participa împreună cu membrii bisericii la vizitarea unui centru de
îngrijire a persoanelor în vârstă prin care se urmăreste educarea elevilor în sensul protejării,
respectării şi îngrijirii persoanelor de vârsta a treia, însuşirea unor norme de comportare
civilizată faţă de aceştia şi mai ales educarea copiilor în sensul ajutorării semenilor aflaţi în
situaţii speciale. Prin acesta activitate biserica şi școală pot oferi împreună exemple de bune
practici, folositoare întregii comunităţi.
2) Agenții de poliție pot desfășura activităţi de informarea a copiilor asupra unor
reguli care trebui respectate astfel încât viaţa şi siguranţa lor să nu fie pusă în pericol.
Aceste întâlniri vor avea că scop însușirea corectă de către elevi a normelor de circulație,
dezvoltarea aptitudinii de prevenire a accidentelor prin respectarea normelor și regulilor de
circulație, formarea deprinderilor de comportare civilizată pe drumurile publice.
3) Părinții pot furniza informații pe o anumită problema, atunci când profesorul nu
are suficiente noțiuni. Cu atât mai mult când printre părinți sunt specialiști în anumite
domenii, școală îi va solicită pe acești părinți la lecție să detalieze tema. Noutățile spuse
școlarilor de părintele specialist vor aduce informații mai bogate și interesante și va ușura
muncă cadrului didactic, în același timp în mintea copiilor se va produce legătură dintre
acasă și școală.
De asemenea pot organiza săptămânal întâlniri cu părinții pentru infomarea acestora
despre noțiunile ce urmează a fi predate copilul în săptămâna viitoare. Consider că părinții
pot să îl pregătescă pe copil pentru a învață mai ușor prin activitățile de acasă, aprofundand
cele aflate în casă. La aceste întâlniri săptămânale se pot discuta și modul de rezolvare a
unor probleme care apar atunci când un elev se confruntă cu un blocaj în evoluția învătării
școlare. Cadrul didactic se va descurca mult mai bine în rezolvarea situației dacă va utiliza
informațiile aflate de la părinți. Colaborând părinții și școală vor reuși să rezolve situațiile
speciale ,care intervin de multe ori în viață elevului.

75
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

4) Realizarea unei piese de teatru cu mesaj educativ. În cadrul acestei activități se


poate încuraja spiritul de echipă, colaborarea în grup, stimularea capacităţii critice, formarea
spiritului civic, acceptarea şi valorizarea reciprocă pentru a desfăşura în condiţii optime
întregul proiect. La această activitate vor putea contribui: părinţii, prin confecţionarea
costumelor necesare realizării piesei de treatru, primăria prin acordarea bazei materiale
necesare, asigurarea spațiului de realizare a activității și prin promovarea acesteia în
comunitate, poliția pentru asigurarea desfășurării în bune condiții a piesei de teatru.
5) Organizarea unor întâlniri cu personalul cabinetelor medicale în care pot fi
abordate diferite teme educative: igienă personală, a locuinţei, a spaţiului şcolii, a mediului
înconjurător, acordarea de prim ajutor în cazuri de urgenţă, educaţia pentru prevenirea
îmbolnăvirilor şi a accidentelor, educaţia pentru practicarea sporturilor, educaţia pentru
organizarea timpului liber (timp de joacă adecvat, timp pentru sport, timp alocat televizorului
şi calculatorului, etc.), educaţie pentru consum alimentar sănătos etc. Astfel se va avea în
vedere o explicare corespunzătoare și cât mai eficientă a importanței igienei personale, a
alimentației echilibrate și corecte, a obiceiurilor vicioase care apar în această perioadă la
copii și cum pot fi ele îndreptate.
6) Copiii pot vizită după orele de clasă, diverse instituții ce alcătuiesc comunitatea
locală: primăria, poliția, cabinetele medicale. Apoi, că activitate practică, se poate realiza
alegerile pentru șeful clasei. Primăria poate ajută școală cu buletine de vot tipărite, iar poliția
poate dona un semn special pentru cel care va câștigă „alegerile”. În acest mod copii vor
fi antrenați în activități practice, interesante și variate, vor putea înțelege mai ușor
mecanismele civilizației. Ei trebuie să ştie, la nivelul lor de înţelegere, cum funcţionează
societatea în care trăiesc pentru că pe aceste imagini primare se va clădi treptat cunoștințe.

Bibliografie:
1. Eleonora Rădulescu, Anca Tîrcă, “Școală și comunitate.Ghid pentru professori”,
Editura
2. Camelia Stăiculescu, “Școala și comunitatea locală”, Editura ASE, București, 2011
3. http://articole.famouswhy.ro/scoala__familie__comunitate__eficienta_si_calitate/

76
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

EFICIENȚA ACTIVITĂȚILOR ECOLOGICE ÎN PARTENERIAT

Prof. înv. primar Monica Farcaș, Școala Gimnazială nr. 27 Timișoara

La baza relaţiilor şi interrelaţiilor din comunitate, se află sistemul educaţional


dezvoltat local şi regional.
Activitățile în parteneriat facilitează elevilor dobândirea unor noi perspective în cadrul
sistemului de învățământ, iar dimensiunea practică a acestora este că înlesnesc înțelegerea
conținutului învățării.
În cadrul școlii noastre, Școala Gimnazială nr. 27 Timișoara, funcționează de câțiva
ani Cercul de ecologie, coordonat de d-na profesor Iovițoniu Luminița, de la Palatul copiilor,
iar activitățile care se derulează în parteneriat cu Palatul copiiilor din Timișoara se dovedesc
a fi foarte eficiente în procesul instructiv-educativ.
Cercul de ecologie corect integrat în activitatea instructiv-educativă a elevilor
reprezintă una dintre cele mai importante forme de activitate extraşcolară, deoarece
conţinutul ştiinţific, caracterul atractiv şi varietatea activităţilor desfăşurate oferă largi
posibilităţi de dezvoltare a iniţiativei creatoare, a spiritului de observaţie, trezeşte în rândul
elevilor dragostea pentru natură, dorinţa de a studia, de a cerceta, de a descifra „misterele”
viului. Cercurile didactice îmbină în mod armonios activitatea individuală cu cea colectivă,
iar prin conţinutul organizatoric şi modul de desfăşurare a activităţilor asigură un cadru ce
stimulează manifestarea liberă, nestânjenită a înclinaţiilor şi capacităţilor de investigare şi
de creaţie ale elevilor
Constituit pe baza liberei alegeri, cercul îşi afirmă influenţa asupra capacităţii de
gândire, precum şi asupra formării, consolidării şi perfecţionării deprinderilor, lărgind
totodată şi aria de cunoştinţe a elevilor.
Un cerc prezintă o serie de avantaje faţă de activităţile de la clasă întrucât:
· permite gruparea unui număr relativ redus de elevi (20) după interese, înclinaţii,
aptitudini;
· asigură respectarea preferinţelor individuale;
· înlesneşte împletirea pregătirii teoretice cu aplicaţiile practice;
· favorizează acordarea unei mai mari atenţii particularităţilor legate de vârstă şi de
personalitatea elevului;
· introduce o mare varietate de procedee didactice;
· reprezintă o formă importantă de legătură a şcolii cu viaţa reală, cu multiplele faţete
ale acesteia.
Influenţa pe care cercurile didactice o exercită nu este doar una cu caracter
intelectual, nu se reduce doar la lărgirea sferei cognitive, la îmbogăţirea volumului de noţiuni,
cunoştinţe şi reprezentări, deşi acest aspect nu este nici pe departe de neglijat, ba
dimpotrivă. Însă, la fel de importante sunt şi latura afectivă şi cea voliţională, care, în
general, sunt mai puţin exploatate şi motivate în cadrul activităţilor didactice. Munca în
colectiv îi conferă elevului posibilităţi numeroase a se cunoaşte mai bine pe el însuşi, de a-
şi verifica anumite opinii, aptitudini, înclinaţii, de a le confrunta cu cele ale celorlalţi elevi, de
a se afirma şi de a-şi promova iniţiativa. Relaţiile în cadrul cercului au o însemnătate specială
ajutând la restructurarea unor interese, la potenţarea şi afirmarea altora şi la proliferarea
anumitor trăsături de caracter. O situaţie similară se înregistrează şi în ceea ce priveşte
latura voliţională. Spiritul de competiţie, tendinţa de afirmare caracteristice vârstei şcolare
determină o atitudine pozitivă faţă de sarcinile primite.
Organizarea activităţilor în cadrul cercului de ecologie
Organizarea activităţii cercului de ecologie se face cu scopul de a dezvolta la elevi
încrederea în forţele proprii, perseverenţa în soluţionarea şi afirmarea răspunsului la unele
probleme care îi frământă, spiritul creator, deprinderea de a munci independent, şi nu în

77
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

ultimul rând dragostea pentru natură.


Principalele activități din cadrul acestui proiect constau în: execuția unor obiecte prin
tehnica origami în cadrul atelierelor de lucru, colaborarea pentru realizarea unei programe
extrașcolare ca extensie a programei școlare.
Trăim într-o eră a ecologiei, într-o lume a unei științe de hotar, interdisciplinară,
multidisciplinară și transdisciplinară. Este o lume a noastră, în care creăm, structurăm,
modificăm, protejăm sau distrugem.
Ecologia este o știință a interrelațiilor dintre organismele vii și mediul de viață.
In timp, aceasta legătură s-a amplificat, devenind o problemă fundamentală a lumii
contemporane sintetizată de dezideratele legate de crearea unei armonii dintre om și natură,
a unui echilibru dintre dezvoltarea socio-economică si protecția mediului. Ocupându-se de
viață, ecologia a fost considerată o știină biologică, dar îmbrățișând și aspectele derivate
(biologia celulara, fiziologie, sistematica, taxonomie, etologie, statistică matematică,
probabilitate,modelare asistată, etc.), diminuându-și astfel treptat contactul său direct cu
natura. A apărut astfel o apropiere față de biologia descriptivă căreia îi lipsește accentul
asupra fenomenelor asociate relațiilor dintre dintre organism și mediu, a funcțiilor
organismului în mediu. Progresiv ecologia autentică a câștigat teren, ca știință a relațiilor
dintre elementele biotice, cât și dintre cele fizice și biotice. Omul a dobândit o sensibilitate
crescută față de ambient, fie că este vorba de ogor, de soarta unor specii a unor biomuri
(păduri, stepe, deșerturi etc), sau a unor ecosisteme (urban, tehno-industrial, agrar etc).
Distrugerea mediului a început sa-l îngrijoreze.
In mod firesc a apărut aceasta voluție a științei biologice înspre ecologie ca știință
devenită accesibilă și de maxim interes pentru un public din ce în ce mai larg și mai
conștient.
Ceea ce se urmărește să se transmită copiilor prin aceste activități este constientizarea
faptului că suntem cu toții locuitori ai planetei, și trebuie să admitem unitatea dintre om și
natură, precum sâși drepturile fiecărei ființe la existență.
Într-o epocă de interdependențe globale, adoptarea unor decizii responsabile
necesită o informare completă asupra consecințelor acțiunilor umane. Reorientarea
concepțiilor actuale și implicit crearea unor concepții moderne despre biodiversitate, mediu,
viață, a devenit practic un imperativ de maximă urgență.
Totuși, să dăm Omului ce este al Omului! Bun sau rău, "el este creația și creatorul
mediului său înconjurător, care îi asigură existența fizică și îi oferă posibilitatea unei dezvoltări
intelectuale, morale, sociale și spirituale. În lunga și laborioasa evoluție a speciei umane pe
Terra, a sosit momentul când, datorită progreselor tot mai rapide ale științei și tehnicii, omul a
dobândit capacitatea de a transforma mediul înconjurător în nenumarate feluri și într-o
proporție fără precedent. Cele două elemente ale mediului înconjurător, elementul natural și
cel creat de om însuși, sunt indispensabile prosperității sale și deplinei folosințe a drepturilor
sale fundamentale, inclusiv dreptul la viață" (Conferința ONU; STOCKHOLM, 1972).
Actualele probleme de mediu sunt grave şi trebuie abordate de întreaga comunitate,
iar educaţia şcolară reprezintă o soluţie viabilă. Astăzi, copiii - ca viitori gestionari şi
consumatori ai resurselor naturale, pot interveni prin acţiuni constructive (sensibilizarea
propriilor părinţii, a cetăţenilor indiferent de vârstă) la salvarea mediului înconjurător. În
general, majoritatea elevilor din România nu au formată o educaţie ecologică - pungi,
ambalaje, cutii de plastic etc. aruncate în curtea şcolii sau pe stradă, stau mărturie lipsei de
educaţie ce ar trebui să provină din familie şi să fie consolidată în instituţiile de învăţământ.
Modelul european Green Package al “cutiei verzi” prevede lecţii cu tematică despre
mediul înconjurator înglobate tuturor materiilor şcolare (matematică, fizică, chimie, limbă
maternă etc.) este considerat a fi cel mai potrivit pentru introducerea în învăţământul din
Romania. “Problemele de mediu trebuie studiate nu doar dintr-o singură carte, ci şi la fizică,
chimie ori biologie şi vom încerca să integrăm cutia verde în cât mai multe materii” a afirmat

78
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

fostul ministru al Mediului, care a adăugat că: “acest model se implementează în paralel în
mai multe ţări europene”.
Educaţia ecologică se poate realiza prin orice tip de activitate şcolară, activităţi
ştiinţifice, artistice, practice, sportive sau religie. Din multitudinea formelor de manifestare
menţionăm: observaţii în natură, experimente, povestiri ştiintifice, desene, plimbări, drumeţii,
excursii, vizionare de diapozitive sau expuneri power point, jocuri de mişcare instructiv -
distractive, labirinturi ecologice, vizitarea muzeelor, expoziții, spectacole, vizionări de
emisiuni TV cu specific educaţional, concursuri.
Specialiştii în teoria şi practica educaţională definesc metoda de predare ca fiind
„modalităţi de acţiune cu ajutorul cărora elevii, sub îndrumarea profesorului îşi însuşesc
cunoştinţe, îşi formează priceperi, deprinderi, îşi dezvoltă aptitudini şi iau atitutdini„.
Realizarea acestor acţiuni este asigurată de baza teoretică structurată a metodelor şi
mijloacelor de învăţare, de strategii privind organizarea procesului predării-învăţării
materializate în comunicarea dintre profesor şi elev. Procesul de învăţare este susţinut de
materiale didactice variate, mijloacele audio-vizuale, aplicaţii de teren, utilizate în practica
educaţiei ecologice.
Educaţia pentru mediu nu este doar o forma de educaţie, un instrument în
rezolvarea problemelor de mediu sau în gestionarea resurselor naturale. Este un proces de
o dimensiune esenţială în recunoaşterea valorilor mediului înconjurător şi definirea
conceptelor privind mediul având ca scop îmbunătăţirea calităţii vieţii. Acest tip de educaţie
urmăreşte inducerea, în special în instituţiile de învăţământ, a dinamicii sociale cu privire la
educaţie (cunoştinţe, deprinderi, motivaţii, valori), care să stimuleze dezvoltarea personală,
abordarea colaborativă şi critică, dar şi asumarea responsabilităţilor cu privire la deciziile
luate pentru menţinerea calităţii mediului. În procesul de învăţare, educaţia ecologică este
similară cu educaţia pentru protecţia mediului.

Bibliografie :

- Bucovală C., Cândea M., Metode moderne de educaţie pentru mediu, Bucureşti, 2003
- http://www.scritub.com/geografie/ecologie/
- www.ages.ro

79
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

OPTIMIZAREA PROCESULUI DIDACTIC ÎN BENEFICIUL COPILULUI PREȘCOLAR


PRIN PARTENERIATUL EDUCAȚIONAL

Profesor: FIAT DOCHIA


Profesor: NAGY GEORGETA
ȘCOALA GIMNAZIALĂ NUMĂRUL 27 TIMIȘOARA
Structură: GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NUMĂRUL 3

Parteneriatul educațional determină relația dintre instituțiile de învățământ, școli și


grădinițe sau numai o calsă și persoane fizice sau juridice ca parteneri care se asociază
pentru a iniția activități direcționate în scopul rezolvării situațiilor de natură educațională și
perspectivei noilor generații de copii
Reușita privind devenirea umană a copilului depinde de o colaborare prodigioasă
dintre factorii educaționali de bază grădinița, școală, familie, comunitate .
Parteneriatul educațional face parte din categoria proiectelor care întăresc relațiile la
nivelul școală, familie, comunitate locală și oferă condiții permanente de organizare a
activităților extracurriculare menite să realizeze intr-un cadru deosebit obiectivele programei
instructiv educative din grădiniță.
În contextul integrării României în Uniunea Europeană , conceptul de educație capătă
o valoare deosebită find pătruns de ideea de libertate, de cerințele individului în concordanță
cu necesitățile și cerințele societății, asigurîndu-se un sistem educațional performant în
măsură să formeze competențe , valori și abilități.
Astfel se impune nevoia deschiderii grădiniței către comunitate, în scopul
sensibilizarii părinților la problemele grădiniței, probleme cărora grădinița nu le poate face
față, în totaliate de una singură, din condiții obiective.
Parteneriatul grădiniță-familie-comunitate urmărește obiectivul comun pe care îl au
cei trei factori educaționali: asigurarea unui sistem unitar de cerințe de instruire și educare
a copilului.
Grădinița și școala se alfă în raport privilegiat de continuitate care implică colaborarea
dintre educatoare și învățători, dintre preșcolari și școlarii mici.
Parteneriatul grădiniță-școală are scop dublu: atât dezvoltarea și susținerea muncii
educaționale, cât și asigurarea evoluției formative a copiilor.
În nebunia grijilor de zi cu zi, oamenii uită de ceea ce îi înconjoară, unii tineri, chiar
şi adulţi nu păstrează curăţenia, aruncând gunoaiele în spaţiile verzi, pe stradă.
Noi cei mici suntem viitorul de mâine, de aceea învăţăm să trăim într-un mediu
sănătos şi curat încă din fragedă copilărie. Învăţăm şi pe cei mai mari să-şi aducă aminte
de ce au învăţat pe băncile şcolilor şi le dăm exemple.
Pentru a veni în întâmpinarea acestui deziderat venim cu exemplificarea unui proiect
educațional ce se derulează in cadrul unității noastre și implică o strânsă colaborare între
factorii educaționali grădiniță – școală –familie –comunitate.
A. INFORMAȚII DESPRE APLICANT
Numele instituțiilor/instituţiei de învățământ aplicante:
Școala Gimnazială nr. 27 Timișoara /Structură :Grădinița PP.3 Timișoara
Coordonatori:
Prof. Fiat Dochia
Prof. Nagy Georgeta Victorița
B. INFORMAȚII DESPRE PROIECT
Titlul proiectului: ,, MICII PRIETENII ECOLOGIȘTI ”
Tipul de educație în care se încadrează: ecologie și protecția mediului
Tipul de proiect: Subproiect al proiectului educaţional naţional ,,ECOGRĂDINIŢA”
C. REZUMATUL PROIECTULUI
Număr de elevi implicați:

80
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

o beneficiari direcți: 270 copii prescolari , 100 copii școlari


o beneficiari indirecți: 20 cadre didactice, parintii copiilor, comunitatea locala
Echipa de implementare:
Grădinița PP.3 Timișoara
 Prof. Fiat Dochia
 Prof. Nagy Georgeta Victorița
 Prof. Manuela Renata Pljoskar
 Prof. Loredana Ungurean
D. PREZENTAREA PROIECTULUI
,,Spaţiul verde, natura sunt cele care ne dau viaţa, de
aceea trebuie să le ocrotim.’’

ARGUMENT
Interesul şi dragostea pentru natură sunt, la majoritatea copiilor, instinctive. În plus
comportamentele şi convingerile formate copiilor la o vârstă cât mai fragedă sunt cele care
se păstrează cel mai bine toată viaţa. De aceea, în educaţia realizată în grădiniţă trebuie să
pornim de la interesul firesc al copiilor pentru plante şi animale, pentru ceea ce reprezintă,
în general, natura pentru ei.
Natura trebuie respectată şi nu dominată. Ea formează un întreg, imens, dar nu
nesfârşit! -în care, fiecare componentă are un rol precis, iar omul este obligat să se integreze
armonios în acest întreg. Pare foarte dificil ca un copil să înţeleagă unitatea dintre vieţuitoare
şi factorii abiotici şi faptul că păstrarea acestei unităţi condiţionează menţinerea vieţii pe
pământ.
Acest deziderat se realizează la nivelul învăţământului preprimar prin activităţi de
educaţie ecologică capacităţi şi cultivă interesul copiilor pentru conduite ecologice, iar pe de
altă parte, contribuie direct la constituirea unui mediu echilibrat, benefic unei dezvoltări
mentale sănătoase a copiilor.
Dacă reuşim să sensibilizăm copilul la atingerea unei flori cu miros deosebit sau putem
picura puţină dragoste în sufletul lor pentru un animal, dacă i se umezeşte privirea la
lecturarea unei poezii ca „Gândăcelul” suntem pe drumul cel bun, care poate face din copil
un mic „ecologist”.
Natura, creată de Dumnezeu şi distrusă pe zi ce trece tot mai mult de om, nu poate să-
şi păstreze puritatea fără intervenţia generaţiilor tinere.
Să ajutăm, deci, copiii, să salveze ce a mai rămas ,,viu” pe această planetă, prin
Programul ,,Ecogrădiniţa’’ împreună cu ,, MICII PRIETENII ECOLOGIȘTI ”
Scopul proiectulu:
 Dezvoltarea unor deprinderi şi obişnuinţe ecologice
 Educarea trăsăturilor pozitive de caracter privind protejarea mediului
 Formarea unei atitudini pozitive faţă de natură
 Însuşirea unor metode şi tehnici de lucru specifice activităţii de protecţie şi conservare
a mediului şi de diseminare a informaţiilor
 Consolidarea parteneriatului grădiniţă-şcoală-părinţi-comunitate;
Obiective :
Privind copiii :
 Formarea unei atitudini pozitive pentru menţinerea sănătăţii proprii şi a celor din jur;
 Familiarizarea copiilor cu norme necesare ocrotirii mediului;
 Îngrijirea curţii grădiniţei, prin curăţire şi plantare de flori şi pomi;
 Implicarea preşcolarilor alături de parteneri la menţinerea curăţeniei unităţilor şcolare,
a parcurilor, a grădinii zologice;
 Realizarea de portofolii pe teme eco;
 Conceperea de pliante eco;

81
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

 Formarea unui comportament ecologic activ şi responsabil;


 Formarea unui comportament social responsabil;
 Organizarea unei expoziţii, a unui spaţiu eco cu materiale din natură şi reciclabile.
Privind cadrele didactice:
 Realizarea unei legături mai strânse şi eficiente între educatoare, familie şi
comunitate, în vederea realizării unei educaţii pentru formarea unui suflet sănătos;
 Îmbunătăţirea cunoştinţelor despre modul de armonizare al personalităţii copiilor ;
 Cunoaşterea metodelor noi de învăţare prin parteneriat.
Privind părinţii:
 Conştientizarea părinţilor şi a comunităţii cu privire la rolul esenţial al acestora în
formarea şi dezvoltarea copiilor;
 Sensibilizarea şi conştientizarea părinţilor că un mediu de viaţă sănătos.
Colaboratori:
Prof. Daniela Lazăr Prof. Marinela Sturza Prof. Radulov Lăcrimioara
Prof. Alina Filip Prof . Monica Olariu Prof. Cătălina Marușca
Prof. Camelia Donoiu Prof. Jadranca Nistor
Prof. Ramona Maxim Prof. Rodica Petras
Prof. Mariana Ghergely Prof. Sanda Obeadă
Şcoala Şcoala Gimnazială Nr.27 Timișoara , Prof. Blaga Daniela, Prof. Deliman
Alina, Prof. Deaconu Mihaela
Grup ținta:
 Preşcolarii de la Grădiniţa PP 3 Timișoara
 Elevii de la Şcoala Gimnazială Nr.27 Timișoara clasele 0 -IV
 Cadrele didactice (Educatoarele şi învăţătoarele)
 Părinţii copiilor
Beneficiari:
O direcți: copii prescolari ,, copii școlari
O indirecți: cadre didactice, parintii copiilor, ,instituția de învățământ , comunitatea locala
Durata proiectului:
Anii școlari 2018-2019- 2020
Resurse umane:
 Preşcolarii  Părinţii  Colaboratorii
 Elevii  Cadrele didactice
Resurse materiale :
 Machete
 Ecusoane, medalioane
 Materiale demonstrative şi informative specifice (afişe, pliante, broşuri etc)
 Materiale didactice (planşe, diapozitive)
 Aparatura logistică necesară
 Hârtie, carioca, creioane colorate
 Mănuşi, saci menajeri
 Materiale din natură
 Materiale reciclabile
Resurse financiare:
 Contribuția părinților  Contribuția  Sponsori
educatoarelor
Parteneri :
 C.C.D. TIMIȘ
 I.S.J TIMIȘ
 Agenţia pentru Protecţia Mediului TIMIȘ
 Ocolul Silvic - TIMIȘ

82
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

 Jurnalul de TIMIȘ- Redactor şef: LAURA CĂLĂCEANU


 ONG de protecție a animalelor
 Grădina Zoologică TIMIȘ
Modalităţi de monitorizare a proiectului:
 Pliante adresate comunităţii  Concursuri , Jocuri ,Vizite
 Prezentări POWER POINT  Portofoliile proiectului
 Panou al activităţii cu partenerii  Inventar de bune practici
 Rapoarte de evaluare
CALENDARUL ACTIVITĂȚILOR :
Perioada Tema Modalităţi de realizare Locul de Responsabili
activităţii desfăşurare
Permanent ,, PRIETENII  Colecţionare de Curtea Toate cadrele
ECOLOGIȘTI materiale reciclabile: Grădiniţei didactice
Ani școlari în acţiune’’  Activitatii de ecologizare P.P. Nr. 3
2018-2019 a curții grădiniței , a Timișoara
2020 parcului din apropierea Parcul
grădiniţei alături de şcolari; Clăbucet

Octombrie ,, PRIETENII  Realizarea de tablouri, Holul


2018 ECOLOGIȘTI confecţionare de jucării, Grădiniţei Educatoarele
şi micile lor machete din materiale P.P. Nr. 3 fiecărei grupe
creaţii ’’ reciclabile sau din natură Timișoara
 Realizarea unei expoziţii
cu
Decembrie ,,ORNAMENTE PENTRU
2019 BRADUL DE CRACIUN”
activitate practica(
confectie din conuri de
brad si alte materiale din
natura sau reciclabile)
Ianuarie ,, Grădiniţa -  Inițierea la nivelul ficărei Curtea Directorul
2019 ECO grupe a unui colt de Grădiniţei grădiniței
colectare a materialelor P.P. Nr. 3
refolosibile Timișoara
 Amenajarea unui spaţiu Holul
Ianuarie de joacă- eco cu obiecte Grădiniţei
2020 realizate din materiale
reciclabile
Februarie ,,Împreună,  Editare de carte ECO Şcoala
2019 pentru un conţinând sfaturi privind Gimnazială Educatoarele
mediu curat comportamentul ecologic Nr .27 de la grupele
Februarie !’’  Realizare de TIMIȘOARA mijlocii și
2020 pliante,postere ECO, mari
Martie ,,Mesaj de  Realizarea de Unitatile de
primăvară de mărţişoare alături de invatamant
2019 la PRIETENII şcolari şi în paralel cu partenere
ECOLOGIȘTI” preşcolarii altor unităţile
școlare partenere
 Realizarea ornamente
Martie ecologice alături de şcolari
şi în paralel cu preşcolarii

83
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

2020 altor unităţile școlare


partenere
Aprilie ,,Şi animalele  Vizită la Grădina Grădina Toate cadrele
2019 au nevoie de Zoologică din TIMIȘOARA Zoologică didactice
un mediu de  Vizitarea unor centre de Timișoara
Aprilie viaţă curat’’ îgrijire a animalelor
2020 abandonate
Mai ,, PRIETENII Simpozion /Concurs Grădiniţa
2019 ECOLOGIȘTI județean P.P. Nr. 3
ajută şi  Exemple de bună Timișoara
protejează practică/ lucrări ale copiilor
natura " realizate în cadrul
activităților de educație
ecologică
Mai  AFISUL MEU ECO” -
2020 produse /mijloace de
învăţămînt // lucrări ale
copiilor realizate cu
materiale din natură şi /sau
reciclabile.
Iunie ,, PRIETENII  Activităţi de Grădiniţa
2019 ECOLOGIȘTI confecţionare- măşti şi P.P. Nr. 3 Toate cadrele
la carnaval’’ costumaţii din materiale Timișoara didactice
reciclabile/ din natură
 Organizarea Eco-
Carnavalului (Concurs) în
Iunie parteneriat cu instituţiile
2020 partenere
Diseminarea proiectului:
 Derularea parteneriatului în bune condiții, optime, intervalul de timp propus va prezenta
o premisă pentru continuitatea proiectului
 Spontaneitatea şi actul liber, valorificarea fiecărui moment, ţinând cont de faptul că
“ fiecare învaţă de la fiecare” şi că schimbul de idei sau sentimente antrenează întreaga
personalitate a protagoniştilor.
 Diseminarea - inventarului de bune practici educationale in proiect
Rezultate aşteptate
 Copii care să-şi însuşească deprinderi pentru menţinerea unui mediu sănătos
- cresterea interesului pentru protecția mediului / diseminarea importnței RRR in randul
copiilor;
- cresterea prestigiului gradinitei in comunitate;
- imbogatirea achizitiilor in cea ce priveste termenul de ecologie și ecologizare;
- dobandirea unor comportamente adecvate fata de mediul în care trăiesc / fata de natură;
 Consolidarea parteneriatului cu şcoala, cu părinţii, comunitatea, O.N.G.
- valorificarea rezultatelor proiectului comportamente adecvate fata de natură în rândul
copiilor , instituțiile școlare din localitate , comunității ;
- diseminarea bunelor practici identificate in proiect;
Evaluarea:
- Aprecierea rezultatelor prin premii, ecusoane, medalii, încurajări;
- Expoziţie de carte;
- Serbare- carnaval;
- Album, CD cuprinzând filmări, înregistrări, fotografii cu aspecte din timpul derulării

84
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

acţiunilor din proiect;


Sustenabilitatea proiectului: Posibilităţi de promovare:
Portofolii La nivelul comisiilor metodice;
În presa locală; www.edu.ro , www.didactic.ro
Participare la concursuri judeţene, naţionale cu tematică adecvată proiectului.

Bibliografie:
1. MEN, CURRICULUM PENTRU EDUCAŢIE TIMPURIE (copii de la naștere la 6 ani) –
proiect {2017},
2. Breban, Silvia, Activităţi bazate pe inteligenţe multiple, Editura Reprograph, Craiova
{2004},
3. Teodorescu, I., Ecologie, Editura Constelaţii, Bucureşti {1999}.

85
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

“GRĂDINIȚA- A DOUA FAMILIE”


PARTENERIAT EDUCAŢIONAL LOCAL

Iniţiatori Parteneriat:
Prof. Filip Alina
Prof. Donoiu Camelia
Școala Gimnazială Nr 27-Grădinița PP.3 ,Timișoara

ARGUMENT
“Familia este factorul primordial în educarea unui copil și educația începe în
familie”

Pentru a avea o relație pozitivă cu preșcolarii, trebuie să știm să le descoperim


trebuințele și nevoile pentru că legăturile ce se stabilesc între preșcolari și adulți se bazează
atât pe încredere , dar mai ales pe respectul reciproc.
Grădiniţa este o a doua casă a copilului şi reprezintă pentru el un spaţiu în care se
simte ocrotit şi în siguranţă, însă, în mod obligatoriu, părinţii sunt partenerii educatoarei
deoarece ei îşi cunosc cel mai bine copiii şi pot oferi cele mai multe informaţii despre aceştia.
Prin excelenţă, mediul afectiv – familia – constituie şcoala sentimentelor. Vom căuta în aşa
fel ca la grădiniţă copilul să se simtă iubit, să aibă sentimentul de siguranţă, de protecţie şi
astfel să se integreze în normele şi regulile grupului.
Învăţarea primelor comportamente sociale, prin imitaţie şi interacţiune, se produce
în mica lor copilărie şi e dependentă de tipul relaţiilor din familie. Dar, ca primă etapă a
învăţământului preuniversitar, grădiniţei îi revine rolul de a contribui responsabil la formarea
personalităţii copiilor, de a le deschide calea spre cunoaştere, de a descoperi lumea
înconjurătoare.
Pentru a favoriza dezvoltarea normală a copilului, se va menţine o strânsă şi
permanentă legătură cu familia, concretizată în discuţii individuale, informarea permanentă
asupra activităţii desfăşurate şi a participării copilului la acestea.
Obiectivele educaţionale pe care grădiniţa şi le propune nu pot fi realizate în
totalitate fără sprijinul susţinut al familiei, de aceea educatoarea trebuie să menţină o
legătură strânsă cu aceasta pentru a asigura acea continuitate de cerinţe atât de necesară
în activitatea noastră.
Parteneriatul educational grădiniță – familie , acțiunile pe care aceștia le desfățoară
,continuarea de catre familie a activităților din grădiniță, duc la formarea preșcolarului pentru
viața de adult. . În acest fel, părinţii îşi vor forma deprinderea de a se implica în toate
activităţile, cunoscând programul educativ la care participă copiii, progresele făcute de
aceştia, dar şi percepţia pe care o are grădiniţa despre calităţile şi problemele copiilor.

SCOPUL

Implicarea şi participarea efectivă a părinţilor în activităţile de la grupă cât şi în


cele extracurriculare.

OBIECTIVE
.
 Cunoașterea individual a copiilor, urmărind comortamentul lor în familie
 Sporirea capacităţii de implicare a părinţilor într-un demers formativ educativ
concret care să sprijine dezvoltarea copiilor la aceste vârste Folosirea unor
metode eficiente pentru dezvoltarea socio-afectivă
 Formarea părinţilor în spiritul ideii de parteneri egali ai educatoarei în educaţia

86
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

copiilor;
 Formarea unei concepţii sănătoase despre grădiniţă şi rolul acesteia în viaţa
copilului;
 Inițierea unor acțiuni commune, prin contactul direct al grupului de părinți cu
persoane abilitate
 Crearea unui mediu educaţional optim, favorabil unei bune dezvoltări a copilului,
conform cu nevoile şi necesităţile sale;
 Găsirea unor soluții commune în educație
 Implicarea părinţilor în acţiuni de atragere de resurse financiare şi materiale
extrabugetare, în vederea îmbunătăţirii mediului educaţional;
 Achiziţionarea de către părinţi a celor mai recente informaţii despre creşterea şi
educarea copiilor, aplicarea corectă în educarea şi creşterea copiilor lor.

GRUP ȚINTĂ:
 Educatoarele grupei;
 Părinţii copiilor din grupă;

RESURSELE PROIECTULUI :
Resurse Umane
 Părinţi
 Bunici
 Cadre didactice
 Copii

Resurse Materiale:
 Materiale informative din domeniul educaţiei
 Lucrări realizate de copii împreună cu părinţii
 Reviste de specialitate, pliante,cărți,fișe
 Psihologia copilului

Resurse Financiare:
 Donaţii din partea părinţilor
 Sponsorizări.

ECHIPA DE IMPLEMENTARE:
Prof.Filip Alina
Prof. Donoiu Camelia

OBLIGAŢIILE PĂRŢILOR:
Educatoarea are obligaţia să:
 Informeze părinţii despre standardele de creştere şi dezvoltare ale copiilor în
funcţie de vârstă;
 Contribuie la diseminarea bunelor experienţe educative în rândul părinţilor;
 Ascultă cu atenţie şi atribuie importanţa cuvenită informaţiilor primite de la părinţii
copiilor;
 Acordă consiliere individuală şi/sau în grup pe teme de educaţie în familie şi în
instituţia preşcolară.

87
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

 Aducă la cunoştinţa părinţilor scopul şi conţinutul programului educativ desfăşurat


în grădiniţă;

Părinţii au îndatorirea:
 Să participle activ în cadrul parteneriatului familie-grădiniţă;
 Să continue în familie programul educaţional propus în grădiniţă;
 Să dea dovadă de perseverenţă în acţiunile educative, solicitând sprijinul
educatoarei ori de câte ori este cazul.

OBLIGAŢII COMUNE
Părţile implicate trebuie să colaboreze cât mai eficient pentru a dezvolta direcţiile de acţiune
formativ-educative antrenate instituţional dar şi pentru a găsi rezolvări concrete la necesităţi de
diverse categorii: financiare, practice-aplicative, organizatorice.

DURATA: anul şcolar 2018-2019

GRUP ŢINTĂ:
 Grupa Mare „A”
 Părinţii copiilor
 Educatoarele grupei

CALENDARUL ACTIVITĂŢILOR PE PERIOADA DERULĂRII PARTENERIATULUI


An şcolar 2018-2019

Perioada Conţinuturi Modalităţi de Locaţia Responsabilităţi


realizare
Septembrie Necesitatea -acţiuni organizatorice grădiniţă Educatoare
2018 parteneriatului -ședință cu părinții Părinţi
-pavoazarea clasei
-necesitatea
achiziționării de
resurse material
-cunoașterea
regulamentului de
ordine
Octombrie Frecventarea -Informarea părinților grădiniţă Educatoare
2018 grădiniței – despre inițierea și Părinţi
sarcină desfășurarea unor
prioritară în proiecte tematice și
evitarea parteneriate
eșecului educaționale
școlar -stabilirea calendarului
acțiunilor

Noiembrie “Cum vedem Dezbatere-masă grădiniţă Educatoare


2018 educaţia rotundă cu membrii Părinţi
copiilor familiei
noştri?”
Decembrie “A venit Program artistic grădiniţă Educatoare
2018 Crăciunul!” Părinţi

88
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

- implicarea Educatoarele și copiii Copii


părinţilor în pregătesc conținutul
act. instructiv- programului
educativ Părinţii pregătesc
recuzita și costumaţiile
pentru copii.
Ianuarie “Cum să devii Dezbatere grădiniţă Educatoare
2019 un părinte Prezentarea Părinţi
bun?” psihologului grădiniţei Psiholog
”Împreună Stabilirea unor reguli
Februarie este mai adecvate de grădiniţă Părinţi
2019 ușor!” comportare, atât din Educatoare
partea părinților cât și
din partea copiilor.
Întâlnire părinți –
educatoare-copii
Martie „Cum Intâlnire cu părinții grădiniţă Psiholog
2019 pregătim Părinţi
copiii pentru Educatoare
școală”!”
Aprilie “Ziua Activitate sportivă grădiniţă/parc/ Educatoare
2019 Internațională împreună cu părinţii sala de sport Părinţi
a sportului – Copii
6 aprilie” Profesor sport
Mai Ziua Excursie organizată în aer liber Educatoare
2019 internațională împreună cu părinții Părinţi
a familiei Copii
Iunie “La revedere Scenetă-sfârșit de Grădiniţă/loc Educatoare
2019 grădiniță” grupa mare de joacă Părinţi
pentru copii Copii

IMPLEMENTAREA PARTENERIATULUI
Se va urmări:
 Modul în care s-a desfăşurat parteneriatul;
 Atingerea obiectivelor propuse;
 Desfăşurarea programului de activităţi;
 Impactul parteneriatului asupra partenerilor.

MONITORIZAREA ŞI EVALUAREA PARTENERIATULUI

 Parteneriatul va fi monitorizat de către partenerii şi conducătorii acestei acţiuni;


 Întocmirea unui raport de evaluare a activităţilor desfăşurate în parteneriat.

DISEMINAREA REZULTATELOR

 Raportul de evaluare a parteneriatului va fi popularizat în cadrul activităţilor


metodice desfăşurate la nivelul unităţii.

ECHIPA DE REALIZARE
PROF. FILIP ALINA realizator – cordonator- proiect

89
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

PROF. DONOIU CAMEIA cordonator- proiect


SUPERVIZARE – directorul unităţii-Prof .Stana Ioan
TEHNICI DE MONITORIZARE - înregistrare video, foto.
EVALUARE – chestionare, expoziţie foto, expoziţie cu produsele activităţii copiilor,
imagini cu reguli de comportare.
MEDIATIZARE – afişierul grădiniţei.

90
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

IMPLICAREA PĂRINȚILOR ÎN CADRUL PARTENERIATELOR ȘCOALĂ – FAMILIE

Profesor învățământ primar: Alexandra Cristina Gligor


Profesor: Mariana Alina Bexa
Liceul Tehnologic de Turism și Alimentație
Arieșeni, Alba

”Prezența părinților poate transforma cultura școlii”


(S. L. Lightfoot)
Parteneriatul educațional reprezintă o formă de comunicare, cooperare și colaborare
în sprijinul copilului la nivelul procesului educațional. În cazul nostru parteneriatul școală –
familie reprezintă implicarea celor doi factori importanți - școala și familia. Acesta este foarte
important în procesul de educare a copilului, deoarece implicarea părinților în actul educativ
este una dintre condițiile de creștere a eficientizării activității educative.
Familia reprezintă, pentru copill, cadrul fundamental în interiorul căruia sunt
satisfăcute nevoile sale psihologice și sociale. Fiind nucleul social, familia, este prima care
influențează dezvoltarea copilului.
Școala este o instituție în care educația și instrucția ajunge într-un stadiu de maximă
dezvoltare prin caracterul programat, planificat și metodic al activităților instructiv –
educative. Ea se ocupă de însușirea cunoștințelor, a deprinderilor și priceperilor de către
copil.
Atunci când școala și familia lucrează împreună principalul beneficiar este copilul.
În societatea modernă, familia se confurtă cu solicitări ridicate, cu o competiție
crescută pentru obținerea atenției copiilor și, uneori, din dorința de a le oferi siguranța
economică, petrec mai puțin timp cu copiii și pun în sarcina școlii tot ce ține de educația
copilului, neasumându-și eventuala evoluție negativă a acestuia. Dar educația nu este un
proces de care sa fie responsabilă în mod exclusiv doar școala, dar nici părinții; este un
proces al cărui succes depinde colaborarea dintre cele două părți pentru a-i ajuta pe copii
să aibă succes atât la școală cât și în viață, mai târziu.
Pentru a veni în întâmpinarea părinților, școala organizează avtivități comune care îi
pot face să înțeleagă rolul pe care îl are parteneriatul școală-familie în procesul de instruire
a copiilor. Parteneriatul trebuie văzut ca o componentă esențială în organizarea școlii și a
clasei de elevi. Acesta acționează în următoarele direcții.
- ajută profesorii în munca lor;
- generează și perfecționează competențele școlare ale elevilor;
- îmbunătățește programele de studiu și climatul școlar;
- dezvoltă ablitățile educaționale ale părinților;
- creează un mediu de siguranță crescut în școli.
Atât școala cât și familia au anumite obligații una față de cealaltă. Prin urmare
profesorii doresc din partea părinților:
- să ofere coppiilor lor condiții optime ca aceștia să se dezvolte, precum și un mediu
sigur, liniștit și prielnic pentru învățare;
- să sugereze copiilor importanța educației pentru viața de adult;
- să îndrume copiii să realizeze un echilibru între activitățile școlare și casnice;
- să învețe copii autodisciplina și respectul față de alții;
- să-și accepte responsabilitatea de părinte fiind un bun exemplu;
- să susțină acțiunile școlii.
De asemenea, părinții au și ei așteptări privind activitaea cadrelor didactice cum ar fi:
- să fie receptivi la nevoile, interesel și abilitățile copiilor;
- să comunice des și deschis cu părnții;
- să stabilească cerințe școlare nepărtinitoare pentru toți elevii;
- să manifeste dăruire în educarea copiilor;

91
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

- să trateze pe toți elevii corect;


- să intensifice disciplina pozitivă a copiilor;
- să ofere indicații cu privire la modul în care părinții îi pt ajuta pe copii să învețe.
Din experiența avută la catedră am concluzionat că pentru o relație optimă cu părinții
este nevoie de a îmbina variate forme și metode de colaborare a școlii cu familia. În decursul
anilor am folosit următoaele forme de colaborare cu părinții:
- ședințe cu părinții;
- lectorate cu părinții;
- consultații individuale (convorbiri, chestionare);
- participarea părinților la activitățile organizate de școală;
- excursii/drumeții;
- sărbătorirea zilelor de naștere a copiilor la școală;
- serbările școlare;
- ateliere de lucru cu părinții;
- ”Școala părinților”;
- activități pentru copii organizate în comun de către cadrele didactice și părinți.
O să încerc să dau câteva exemple de bune practici de implicare a părinților în viața
școlară a copilului lor.
În cadrul parteneriatului școlă-familie, pe parcursul primul semestru, am derulat
Proiectul ”Școala părinților”. În cadrul acestui proiect am avut ca scop dezvoltarea de
activități de informare și formare pentru părinți și împlicarea acestora în activitățile formal și
nonformale de educație și pregătire pentru viață a copiilor. Activitățile susținute în cadrul
acestui proiect au fost:
-Ce fel de părinte sunt? – o activitate de identificare și constientizare a tipului de
părinte care este. A fost aplicat un chestionar în urma căruia s-a constata că majoritatea
părinților adoptă un stil consecvent, după care a fost prezenta un referat cu tema – 10 pentru
părinți.
- Îmi cunosc copilul? – o activitate ineractivă, părinții participând alături de copil
pentru a vedea cât de bine își cunoaște copilul. S-a finalizat cu un chestionar (același
chestionar adaptat copiilor). În urma analizei chestionarului s-a constata că 78% dintre
părinți își cunosc foarte bine copilul.
- Cum pot deveni un părinte mai bun? – activitatea debutează cu un brinstorming
pornind de la întrebarea din titlu, fiecae părinte iși dă cu părerea, se scriu ideile fiecăruia, se
discută, iar la final se prezintă un material Ppt cu tema activității.
- Putem crește copii buni într-o lume negativă? – este prezentată o prezentare Ppt și
se discută pe margina temei.
- Ce pot face mai multe mâini dibace? – ultima activitate din proiect și cea mai
îndrăgită de copii deoarece alături de părinți au realizat niște lucrări artistice, fiind foarte
mândri că părinții lor sunt alături de ei.
O altă activitate în care am implicat părinții este în cadrul Proiectului ”Carnavalul
Toamnei” în care au venit la școală și alături de copii au realizat din diferite materiale
costumul pentru carnaval și s-au implicat și în organizarea și desfășurarea acestuia.
Serbările ţinute în faţa părinţilor, le-au permis să vadă manifestările elevilor, rezultatul
muncii lor, trăirile şi comportamentul acestora, să le descopere diferite înclinaţii sau chiar
talente artistice pe care nici nu le bănuiau. A putut urmări cum s-au manifestat în colectiv
în raport cu ceilalţi.
Excursiile sau drumeţiile împreună cu părinţii ne dau ocazia să-i punem pe părinţi în
faţa unor situaţii tipice de o educaţie model în ceea ce priveşte comportamentul copiilor în
situaţii normale, dar pe care nu le întâlnesc zilnic.
După cum am menționat și mai sus ședințele și lectoratele cu părinții sunt o altă
formă de colaborare cu aceștia.

92
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

Ședințele cu părinții pe teme administrative sau educaţionale – cadru organizat al


unor analize riguroase asupra activităţii desfăşurate cu întreg colectivul de elevi pe care
învăţătorul îl conduce, dar şi rezultatele obţinute de fiecare elev în parte, însoţite de expuneri
şi discuţii pe diferite teme psihopedagogice. Aceste teme le stabilesc și în colaborare cu
părinții, cărora le cer la prima întâlnire să propune teme pentru ca acestea să fie de interes
pentru părinți. Câteva din aceste teme ar fi:
- Cunoaşterea particularităţilor de vârstă şi individuale.
- Condiţiile necesare învăţării eficiente.
- Activităţile copiilor în timpul liber.
- Manifestări violente la şcolarul mic.
- Cum îmi ajut copilul la pregătirea temelor.
- De ce îi place/ nu-i place copilului la şcoală?
- Cele mai rele şapte lucruri pe care le poţi spune copilului tău.
- Cum descoperă copilul prietenia.
Pentru fiecare şedinţă folosesc următoarele documente:
1. Înştiinţare pentru fiecare elev;
2. Planul şedinţei (rămâne la dosar);
3. Proces verbal semnat de fiecare părinte participant (este documentul care
atestă prezenţa părintelui la şedinţă);
4. Copie după referatul prezentat la lectoratul cu părinţii;
5. Alte materiale prezentate la şedinţă;
6. Eventuale fotografii, făcute cu această ocazie.
Lectoratele cu părinții le organizez în scopul consilierii părinţilor în unele probleme în
ceea ce priveşte „meseria de părinte”. Cuprind cicluri de expuneri cu caracter pedagogic
sau psihologic ce asigură comunicarea unui sistem de informaţii, metodologii de lucru,
forme de activitate, posibil de folosit în familie. Pentru a elucida unele probleme legate de
sănătatea şi educaţia copiilor, comportarea civilizată, unele lectorate sunt susţinute de
specialişti de valoare (medici, poliţişti, psihologi...). Tema referatelor prezentate trebuie să
fie astfel aleasă, încât să răspundă cerinţei de „educare a părinţilor, nu numai a elevilor”.
De exemplu la lectoratul cu subiectul Minte sănătoasă în corp sănătos a fost invitată
doamna doctor de la Dispensarul Medical din comună care a prezentat regulile elementare
de igienă, câteva dintre bolile contagioase la care sunt predispuşi copiii în această perioadă,
care sunt primele manifestări ale acestor boli, cum se tratează şi,mai ales, cum pot fi
preîntâmpinate. Părinţii au primit pliante cu reguli utile de urmat pentru menţinerea sănătăţii
copiilor lor.
Acestea sunt doar unele exemple din activităţile cuprinse în programul de parteneriat
cu părinţii. În toate acţiunile întreprinse am beneficiat de sprijinul părinţilor. De asemenea ei
au venit cu idei interesante de realizare a unor activităţi extraşcolare. Am conceput împreună
trasee pentru excursii la care au participat alături de copii, am ţinut în faţa părinţilor ore de
dirigenţie deschise, serbări care le-au permis să vadă manifestările copiilor, rezultatul muncii
lor, trăirile şi comportamentul acestora.
Părinţii au înţeles că trebuie să-şi facă timp pentru a se juca cu copilul, să facă drumeţii,
excursii pentru a-l apropia de beneficiile naturii, să pregătească împreună o prăjitură, o
tartină, să-l antreneze în aranjarea unei mese festive, în alegerea cadourilor pentru diferite
evenimente.
Astfel părinţii s-au simţit utili şi au prezentat mai mult interes pentru şcoală. Colaborarea
a devenit mai apropiată şi bogată în conţinut, nicidecum una protocolară.

Bibliografie:

 Claff, Godfrey – Parteneriat şcoală – familie – comunitate, ghid pentru cadrele

93
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

didactice, ediţia a II-a, E.D.P., R.A., Bucureşti, 2007;


 Molan, Vasile – Managementul şcolar, Bucureşti, Editura Credis, 2003.
 Agabrian, M., Milea V., Parteneriate şcoală-familie-comunitate, Ed. Institutul European,
Iaşi, 2005
 Stăiculescu Camelia - Managementul parteneriatului şcoală-familie, Ed. ASE, Bucureşti,
2007
 http://fatitimp.blogspot.com/2013/01/dezvoltarea-copilului-rolul-familiei.html
 https://edict.ro/parteneriatul-scoala-familie-comunitate/

94
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

INTERRELAȚIA EDUCATOR-COMUNITATE

Profesor învățământ primar IAȚIN EUGENIA


ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 24 TIMIȘOARA

Comunitatea se caracterizează, prin faptul că acțiunile se sprijină „pe o apartenență


comună, resimțită subiectiv (afectiv sau tranzacțional), a indivizilor care participă la
aceasta . Parteneriatul autentic presupune colaborarea strânsă şi combinarea avantajelor
specifice pentru ambii parteneri
Şcoala şi familia reprezintă pilonii de rezistenţă ai educaţiei, iar între aceştia şi
comunitate, mediul extraşcolar şi extrafamilial, se află copilul, ţinta principală a educaţiei.
Dacă aceste medii educaţionale se completează şi se susţin, ele asigură într-o mare măsură
integrarea copilului în activitatea şcolară şi, pe plan general, în viata socială.
Şcoala poate şi trebuie să aibă contacte cu toate instituţiile sociale interesate, direct sau tangenţial, în
domeniul educaţiei copilului de vârstă şcolară şi să stabilească relaţii de cooperare şi colaborare. Ea contribuie
la transmiterea moştenirii culturale şi facilitează învăţarea individuală şi colectivă. Totodată,
şcoala face posibilă participarea grupurilor şi colectivităţilor la viaţa publică, elaborarea şi
luarea deciziilor.
Participarea elevilor la viaţa comunităţii la toate nivelurile depinde de disponibilitatea
şi de capacităţile persoanelor de a se implica alături de ceilalţi. Participare înseamnă
implicare în luarea deciziilor care privesc individul şi comunitatea din care face parte. Prin
participare, tinerii îşi dezvoltă respectul faţă de sine şi faţă de ceilalţi, capacitatea de
ascultare a opiniilor celorlalţi, competenţele decizionale şi spiritul de responsabilitate.
Schimbul de informaţii favorizează interacţiunea socială şi permite unui număr mare de
oameni să ia parte activă la soluţionarea problemelor care îi privesc.
Atunci când şcolile, familiile şi comunităţile colaborează ca parteneri, beneficiarii
acestei colaborări sunt elevii.
Parteneriatul are un rol deosebit în funcţionarea şcolii, în îndeplinirea obiectivelor
acesteia şi se poate realiza astfel:
■ ajută profesorii în munca lor;
■ perfecţionează abilităţile şcolare ale elevilor;
■ îmbunătăţesc programele de studiu şi climatul şcolar;
■ îmbunătăţesc abilităţile educaţionale ale părinţilor elevilor;
■ dezvoltă abilităţi de lideri ale părinţilor;
■ facilitează legătura dintre familii, personalul şcolii şi al comunităţii;
■ oferă servicii şi suport familiilor;
■ creează o atmosferă de lucru mai sigură în şcoală;
■ ajută la managementul şcolii.
Scopul creării unor astfel de parteneriate este dorinţa comună de a ajuta elevii să
obţină rezultate bune în acumularea cunoştinţelor la şcoală, ca să poată reuşi să păşească
pe treptele superioare ale învăţării şi pentru pregătirea lor de viitori adulţi.
Atunci când părinţii, elevii şi ceilalţi membri ai comunităţii devin şi se consideră
parteneri în educaţie, în jurul elevilor se formează o comuniune de suport, care poate
funcţiona ca un angrenaj bine pus la punct. Parteneriatele reprezintă o componentă
esenţială în organizarea şi desfăşurarea activităţii în şcoală şi în clasele de elevi. Ele nu mai
sunt considerate doar o simplă activitate opţională sau o problemă de natura relaţiilor
publice. Importanţa parteneriatelor nu poate fi combătută.
In fiecare ţară din Uniunea Europeană, există structuri formale organizate prin
participarea părinţilor în sistemul educaţional. Legislaţiile şi proiectele de reformă
educaţională ale anilor '90 au definit în majoritatea ţârilor noi legi referitoare la participarea
parentală în sistemele educaţionale. Autonomia şcolilor şi participarea părinţilor la gestiunea

95
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

lor se află în centrul dezbaterilor. O problemă stringentă pentru România o reprezintă


responsabilitatea locală pentru calitatea edwaţiei şi succesul şcolar, care reclamă căi diferite
de stabilire a relaţiilor de colaborare iulie şcoli, familii şi comunităţi. Trebuie avut în vedere
că şcolile de toate gradele simt organizaţii responsabile pentru educaţia formală a copiilor
şi a adolestcenţilor şi au obligaţia să se achite de această responsabilitate, ca parte a
sistemului social ce include şi familiile şi comunităţile.
În relaţia şcoală-familie se pot ivi și dificultăţi de ordin comportamental, întâlnite atât
la părinţi, cât şi la profesori şi la conducerea şcolii, sau de ordin material; relaţia respectivă
cere un surplus de efort din punct de vedere material şi de timp. Aceste dificultăţi pot apărea
din părerile divergente privind responsabilitatea statului şi a familiei cu referire la educaţia
copiilor, libertatea de alegere a şcolii de către părinţi, impactul familial asupra rezultatelor
şcolare ale copilului, randamentul pedagogic şi datoria parentală, participarea părinţilor la
gestionarea şi procesul decizional din şcoală.
Colaborarea nu este întotdeauna uşoară, unii răspund pozitiv, alţii nu. Este parte a
rolului educatorului să ajungă la comunitate, să încurajeze şi să convingă .
În devenirea personalităţii elevului, comunicarea permanentă, colaborarea şi
cooperarea factorilor educaţionali reprezintă o prioritate, materializându-se în avantaje
oferite de instituţii în formarea sa, în spiritul valorii societăţii în care trăieşte.

96
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

EXPERIMENTARIUM TM – LOCUL UNDE FIZICA PRINDE VIAȚĂ!

Prof. Kortye Claudia, Scoala Gimnaziala Nr. 27, Timișoara

Experimentarium TM este un centru unde se pot vizualiza foarte multe experimente


din toate domeniile fizicii. Acest laborator a fost creat, în primul rând, pentru a atrage mai
mulți absolvenți din domeniul pre-universitar dar și pentru a fi un loc în care elevii să poată
vedea frumusețile și adevărata valoare a fizicii. Experimentarium TM este un centru de
prezentare interactivă a diverselor fenomene fizice, creat prin parteneriatul a două
remarcabile instituții din Timișoara și anume Universitatea de Vest din Timișoara și
Universitatea Politehnica Timișoara.
Inițiativa creării unui astfel de loc, în care tinerii (elevi sau studenți) să efectueze
experimente de fizică, a venit din partea domnului prof. univ. dr. Zeno Schlett. Astfel, dânsul
(din partea Universității de Vest) împreună cu domnul lector dr. Ioan Damian (din partea
Politehnicii Timișoara) s-au ocupat de conceperea și dezvoltarea laboratorului respectiv.
Centrul Experimentarium TM este localizat în Parcul Rozelor, în incinta Facultății de
Hidrotehnică.
De obicei, majoritatea elevilor nu preferă să învețe teoria și, în aceste condiții, ei
trebuie captivați prin experimente. Astfel, în acest centru au ocazia să vadă și chiar să
interacționeze cu foarte multe experimente de fizică. Practic, în laborator pot fi efectuate
peste 300 de experimente diverse, din multe domenii ale fizicii.
La unele dintre ele, elevii pot participa direct și pot efectua diferite măsurători, punând
în evidență efecte fizice interesante și captivante. De asemenea, multe din experimente pot
fi împrumutate unor școli sau licee care, în mod normal nu și-ar putea permite să le
achiziționeze.
Experimentele de fizică sunt special gândite pentru consolidarea cunoștințelor de la
clasă. Astfel, elevii pot să înțeleagă mult mai bine teoria asociată diferitelor legi și fenomene
fizice.

Impresii ale elevilor


Elevii de la Scoala Gimnaziala nr. 27 din Timișoara au vizitat, într-un număr mare,
laboratorul Experimentarium TM. Ei au fost foarte impresionați de ceea ce au văzut la fața
locului. Unii elevi au declarat că le-au plăcut foarte mult experimentele de electricitate și
magnetism, în special cele legate de electrostatică, deoarece la clasă n-au avut posibilitatea
să efectueze acest tip de experimente.
Unul din ele a fost cel cu generatorul Van der Graaff - un generator electrostatic a
cărui funcționare este bazată pe încărcarea unei sfere izolate (goale în interior) cu sarcini
electrice, folosindu-se o bandă izolatoare electrizată.
Alți elevi au fost impresionați de experimentele de optică (de exemplu, fenomenele
legate de iluziile optice) sau de cele de mecanică. În general, tuturor le-a plăcut faptul că
experimentele s-au desfășurat într-un mod interactiv, putându-se înțelege mult mai bine
teoria care stă la baza fenomenelor fizice studiate.
Centrul Experimentarium TM își propune să facă fizica mai palpabilă, mai vizibilă și
mai accesibilă, cu ajutorul unor metode de învățare axate pe deviza “experimentează tu
însuți”. Experimentele propuse în acest laborator permit tinerilor participanți să devină
exploratori activi, sporind încrederea în forțele proprii.
Activitatea din Experimentarium se bazează, în principiu, pe o cultură a colaborării și
experimentării; de asemenea, este stârnită curiozitatea elevilor, sporește gradul de
înțelegere și e stimulată apariția de idei originale. Prin asemenea experimente se pot
descoperi și conștientiza fenomene și legi specifice naturii înconjurătoare.

97
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

SĂPTĂMÂNA ,,SĂ ŞTII MAI MULTE, SĂ FII MAI BUN!”- ÎNTRE DEZIDERATE ŞI
REALIZĂRI

Prof. învăţământ primar şi preşcolar: Maruşca Olimpia-Cătălina


Prof. învăţământ primar şi preşcolar: Radulov Lăcrimioara
Şcoala Gimnazială Nr. 27- Grădiniţa P.P. Nr. 3 Timişoara

Lumea în care se nasc copiii de astăzi este una complexă, într-o permanentă
schimbare, iar aceştia trebuie pregătiţi să înţeleagă şi să accepte provocările, să devină ei
însişi factori ai schimbărilor viitoare, acest lucru se realizează în cadrul activităţilor/ orelor
din grădinţă/ şcoli, dar programul „Şcoala altfel” propune un alt mod de a pregăti copiii
pentru această lume, într-un mod practic, creativ, inovator, care să-i implice pe copii în
activităţi deosebite şi interesante pentru ei.
Educaţia unui copil nu se realizează doar într-un cadru formal, în cadrul grădiniţelor
şi a şcolilor, ci şi prin activităţi extracurriculare şi extraşcolare. Acest lucru îşi propune şi
programul de o săptămână „Şcoala altfel ”- ,,SĂ ŞTII MAI MULTE, SĂ FII MAI BUN!”.
Scopul acestui program este implicarea tuturor copiilor preșcolari/elevilor și a cadrelor
didactice în activități care să răspundă intereselor și preocupărilor diverse ale copiilor
preșcolari/elevilor, să pună în valoare talentele și capacitățile acestora în diferite domenii,
nu neapărat în cele prezente în curriculumul național și să stimuleze participarea lor la
acțiuni variate, în contexte nonformale.
În cadrul grădiniţei activităţile din această perioadă pot fi variate de la ateliere de
pictură, concursuri la nivel de grădiniţă sau între grădiniţe, activităţi în comunitatea locală,
vizite la muzee, teatru, bibliotecă, parteneriate educaţionale cu diferite instituţii.
Pentru această săptămână voi propune câteva activităţi care pot fi desfăşurate cu
copiii în această săptămână. Proiectul ”Săptămâna veselă!” din cadrul programului ” Să știi
mai multe,să fii mai bun!” evidențiază faptul că atât copiii, educatoarele, cât și părinții sunt
în căutarea unei relații umane, prietenoase, relaxate în care, chiar și cele mai grele activități
pot deveni simple.
Acţiunile prevăzute în Programul „ŞCOALA ALTFEL- Să știi mai multe, să fii mai
bun!”” au un larg caracter interdisciplinar, oferă cele mai eficiente modalităţi de manifestare
a capacităţilor şi competenţelor preşcolarilor. Sunt cele mai apreciate şi mai accesibile
activităţi pentru majoritatea copiilor, le imprimă un anumit comportament, o anumită ţinută
adecvată situaţiei, declanşează sentimente deosebite. Implicarea în activităţile cultural-
artistice, şi sportive, contactul cu alţi copii, cu publicul le dezvoltă copiilor sentimentul de
încredere în forţele proprii, curajul, spiritul comunitar, competiţional, precum şi aptitudinile
artistice, trăsăturile specifice de caracter.

Activități propuse:

Luni 23.04.2018 : Activiate artistico-plastică : Căsuţe vesele


Marți 24.04.2018: Timp liber: Vizită la popasul „La livadă” şi seră de flori din Sînmihaiu
Român
Miercuri 25.04.2018: Vizită la Muzeul de Artă din Timişoara
Joi 26.04.2018: Concurs sportiv „Olimpiada sportivilor”
Vineri 27.04.2018: Vizită la Teatrul de copii Merlin din Timişoara

Rezultate așteptate:

Dezvoltarea interesului faţă de sport


Dezvoltarea interesului pentru cultivarea şi ingrijirea florilor

98
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

Dezvoltarea gustului pentru artă


Participarea activă şi responsabilă la activităţile comune desfăşurate
Menținerea unei atmosfere de relaxare și bună-dispoziție
Respectarea normelor de comportament în societate
Familiarizarea copiilor cu muzeul de artă şi teatrul

Scopul proiectului:
Implicarea educatoarelor, părinților,copiilor deopotrivă in vederea demonstrării,
sistematizării, aplicării, consolidării ”pe teren” a cunoștințelor acumulate până în prezent.

Obiective:
- să-și valorifice aptitudinile și talentul artistic
- să –şi îmbogățească cunoștințele legate de cultivarea şi ingrijirea florilor
- să-şi dezvolte spiritul competitiv şi de fair-play;
- să-și exprime emoțiile prin pictură;
- să se comporte adecvat respectând normele de comportament cunoscute;
- să manifeste atitudini de cooperare și bună dispoziție.

Grup țintă:
 Copiii din grădiniță
 Părinții
 Cadrele didactice
 Comunitatea

Menţionarea spaţiilor de desfăşurare a activităţilor (inclusiv a celor din afara unităţii de


învăţământ):
- Popas „ LA LIVADĂ’’şi seră cu flori
- Muzeul de Artă Timişoara
- Teatrul de Copii Merlin Timişoara
- Curtea grădiniţei

Rezultate înregistrate:

- Dezvoltarea gustului pentru artă;


- Participarea activă și responsabilă la activitățile comune desfășurate;
- Menținerea unei atmosfere de relaxare și bună dispoziție.

ANALIZA SWOT:

a. Puncte tari:
- Copiii au fost foarte interesaţi de cultivarea şi plantarea florilor și au dat dovadă de
imaginație și originalitate privind activitatăţiile desfăşurate.
- Prezența 44,4 % a copiilor la activitățilec derulate

b. Puncte slabe:

- timp îndelungat în ceea ce privește deplasarea copiiilor pentru a vizita


muzeul.
-slaba prezență a părinților ( majoritatea fiind la serviciu)
- prezenţa scăzută a copiilor din motive medicale

99
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

c. Oportunităţi:
Copiii au ieşit în locuri noi, nevizitate de aceştia.
d. Ameninţări:

Unele activităţi nu au putut fi desfăşurate datorită absenţei copiilor, aceştia fiind


bolnavi.

Recomandări, sugestii:

- Părinții să fie la fel de implicați


- Instituția școlară să ofere sprijin financiar desfășurării unor activități ce necesită acest
lucru

Anexe:
e. CD: fotografii, filme, prezentari ppt
f. Exemple de buna practică: materiale realizate, desene

Bibliografie:

• ẞerbănescu Horaţiu, Miţu Silvia, Seuche Radu, „Manualul 100 de idei de educaţie
nonformală”, Editura Asociaţia Creativ, Bucureşti 2010
• Curs de formare continuă „Pedagogia cercetăţească- premisă în educaţia
nonformală”
• http://www.scout.ro/
• http://www.isj.ph.edu.ro

100
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

VIOLENŢA ÎN MEDIUL ŞCOLAR

Prof. înv. primar Andrei Megyeș


Școala Gimnazială Nr. 6 Timișoara

Violenţa umană este un fenomen complex, având determinări psihologice, sociale,


culturale şi economice. Şcoala ca mediu instituţional nu este scutită de violenţă. Ba mai
mult, ea nu mai este considerată nici o fortăreaţă şi nici un sanctuar, ci doar spaţiu deschis
lumii exterioare, asimilându-i tensiunile, trebuie văzută şi ca spaţiu de manifestare a
violenţei. Violenţa şcolară este doar una dintre manifestările violenţei cotidiene.
Cu ce forme de violenţă ne întâlnim în şcoli, care sunt cauzele care determină
violenţa şcolară, de ce unii copii adoptă modalităţi de comportament violent în relaţiile lor
cu colegii, cu prietenii, cu profesorii, cu părinţii, de ce unii profesori instituie relaţii de
putere, exprimate prin violenţă la adresa elevilor, sunt doar unele dintre întrebările la care
trebuie să găsim răspunsuri pentru a asigura în şcoli un climat pozitiv şi pentru a ţine sub
control violenţa interpersonală.
În România, o dată ce conştientizarea violenţei şcolare – adesea inclusă în violenţa
tinerilor şi violenţa asupra copiilor/tinerilor – a crescut, o serie de organisme guvernamentale
şi neguvernamentale au încercat să abordeze aceste fenomene. Abordările au fost locale,
în general, tangente la problema generală a violenţei. Puţine cercetări au avut ca preocupări
abordarea violenţei şcolare în termeni specifici, urmărind să stabilească în mod riguros,
chiar în contexte limitate, dimensiunile, cauzele şi factorii determinanţi ai acestui fenomen.
Violenţa şcolară nu este un fenomen nou, dar, în trecut, ea s-a manifestat mai
degrabă în spaţiul relativ autonom al şcolii; actualmente, lumea şcolii a căpătat
permeabilitate crescută, ca şi transparenţă instituţională. În contextul cultural şi politic
european se acceptă şi se promovează ideea că şcoala trebuie să fie un spaţiu privilegiat,
al securităţii, liber de conflicte şi de manifestări ale violenţei din societate.
În şcoli a existat din totdeauna violenţă. Totuşi, acest fenomen este astăzi mai
vizibil, în cea mai mare parte datorită mass- mediei. Celor care consideră că violenţa şcolară
este un fenomen recent trebuie să li se amintească faptul că, în perspectivă istorică, şcoala
a fost întotdeauna asociată cu violenţa. Istoria educaţiei,– indiferent că vorbim despre
spaţiul privat al familiei sau de cel instituţionalizat, al şcolilor şi internatelor – evidenţiază
acest lucru.
Brutalitatea era o temă prezentă în climatului şcolar, devenind temă de reflexie şi
dezbatere odată cu dezvoltarea standardelor civilizaţiei, aşa cum afirmă Norbert Elias. Este
un fapt recunoscut că, în vechea Europă, în şcoli domnea brutalitatea, o brutalitate tolerată,
considerată necesară pentru disciplinarea elevilor, din antichitate şi până în perioadele
relativ recente. Teoria sa susţine că, în cursul istoriei, un tip de personalitate a început să
prevaleze, el fiind caracterizat prin creşterea controlului afectelor, descreşterea impulsivităţii
şi moduri mai raţionale de viaţă, adică nivele superioare de control de sine. Acestea au dus
treptat la scăderea graduală a interacţiunilor cotidiene, care devine evidentă prin nivele mai
scăzute de comportament violent.
Socializarea belicoasă, mai ales în şcolile de băieţi, era susţinută de modelul
virilităţii la care aspirau elevii către statutul de adult. Încurajarea violenţei în cadrul relaţiilor
sociale era astfel ceva firesc şi deloc supus îngrijorării colective. În mediile juvenile,
înfruntările între grupuri făceau parte din socializarea practicată în societăţile premoderne.
La sfârşitul secolului al XIX-lea, în mediile favorizate, grija pentru copilul răsfăţat a antrenat
forme noi de control social, iar educaţia non-violentă, s-a afirmat printr-o reţea de interdicţii.
Violenţa devine astfel elementul „refuzat” al socializării juvenile, ajungând-se ca, în timpul
recreaţiilor, să fie interzise jocurile care conţineau elemente ce puteau fi asimilate violenţei.
O nouă viziune asupra copilăriei a determinat cu o nouă viziune asupra

101
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

metodelor de educaţie a copiilor, indiferent de spaţiul în care avea loc proiectul


educaţional. Interesul pentru violenţa şcolară are loc în contextul în care o schimbare
profundă şi continuă a avut loc în teoria şi practica educaţională. Violenţa împotriva copiilor
nu mai este tolerată, iar faptul că ea a existat în trecut nu justifică utilizarea ei în prezent.
Astăzi trebuie apărat interesul copilului pentru a-i asigura dezvoltarea în cele mai bune
condiţii. Copilul, indiferent dacă se află în spaţiul privat al familiei sau în cel instituţionalizat
al şcolii, a căpătat un nou statut. El este un individ lipsit de apărare, vulnerabil, dar căruia i
se recunosc anumite drepturi.
În România, încă de la regulamentul şcolar din 1758 (dar şi anterior), apar
reglementări pentru elevi care stipulau, printre altele, obligaţiile acestora de a asculta de
director şi de profesori şi observaţia că lor nu le este permis să se considere absolviţi de nici
o pedeapsă la care profesorul este îndreptăţit să recurgă, nici chiar de cea corporală. În
acelaşi timp, nici un elev nu avea voie să „dăuneze” colegilor săi prin aplicarea violenţei sau
prin „răspândirea prin cuvinte a sămânţei discordiei”. În mare, „elevii trebuie să ducă o viaţă
smerită şi decentă, să nu ofenseze pe nimeni, să dea fiecăruia ce-i aparţine”. Aceste reguli
s-au păstrat timp îndelungat, fiind preluate în esenţă şi după reglementările din 1850, când
apar tot mai multe amendamente propuse de elevi.
Se pune întrebarea ce este violenţa? Pentru a răspunde la această întrebare este
indicat să definim iniţial, agresivitatea, termen cu care violenţa este confundată. În literatura
de specialitate se face o diferenţiere între agresivitate şi violenţă.
Etimologic termenul de agresivitate provine din latinescul adgradior- a merge spre
cu tendinţa de a ataca. Practic etimologia face o trimitere spre capacitatea persoanei de a
se confrunta cu altă persoane. Acest lucru uneori util în anumite condiţii de viaţă ajutând
individul să facă faţă greutăţilor şi să nu ocolească lupta. Treptat termenul de agresivitate a
căpătat noi sensuri acela de comportament distructiv şi violent orientat spre persoane,
obiecte sau sine.
Este dificil de definit şi agresivitatea mulţi autori fiind de părere că ar fi necesar
înlocuirea termenului de agresivitate cu acele de comportamente sau conduite agresive.
O altă problemă mult discutată este cea a naturii agresivităţii- dacă este înnăscută
sau dobândită. Psihanaliştii sunt adepţii concepţiei conform căreia agresivitatea este
înnăscută, fiind un instinct. Ei fac diferenţa între instinctul vieţii (Eros) şi instinctul morţii
(Thanatos), Freud include în instinctul morţii agresivitatea. Pentru ca acesta să nu aibă
efecte distructive asupra individului este de dorit canalizarea tendinţelor agresive spre
altceva. O modalitate găsită de Freud este mecanismul sublimării prin care impulsurile
agresive sunt satisfăcute prin activităţi sportive.
Teorii cu privire la natura instinctuală a agresivităţii au fost criticate şi respinse nu
se poate nega în totalitate aportul factorilor biologici în agresivitate.
Cei care susţin caracterul dobândit al agresivităţii consideră că acesta apare în
funcţie de context şi este un răspuns al individului la condiţiile de mediu. Dollard explică
agresivitatea prin ipoteza frustrare - agresiune. Astfel agresivitatea pare întotdeauna ca un
răspuns al frustrării. Frustrare antrenează agresivitate. Intensitatea agresivităţii este
proporţională cu cea a frustrării.
Albert Bandura consideră că agresivitatea este dobândită fie prin învăţare direct,
fie prin observarea unor modele de conduită ale altora, demonstrând rolul pe care îl are
adultul în însuşirea comportamentului agresiv la copii.
Noţiunea de violenţă este discutată în general în raport cu agresivitatea. Desinenţa
cuvântului provine din latină unde vis însemna forţa şi evidenţiază puterea cuiva asupra altei
persoane.
Cu toate acestea Michael Floro realizează o diferenţiere între agresivitate şi
violenţa pe baza a trei criterii:
 un criteriu de ordin topologic- agresivitatea fiind mai ales internă iar violenţa

102
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

externă;
 un criteriu funcţional agresivitatea permite dirijarea acţiunii şi ţine de gândire
în timp ce violenţa ţine de comportament;
 un criteriu etic agresivitatea este înţeleasă ca potenţialitate ce îi permite
individului să înfrunte obstacolele deci poate fi considerată acceptabilă, violenţa înţeleasă
ca acţiune ce provoacă durere este inacceptabilă;
Majoritatea studiilor indică faptul că agresivitatea ţine mai mult de instinct, în timp
ce violenţa ţine mai mult de cultură, context şi educaţie. D.p.d.v. istoric şi cultural violenţa
este o noţiune relativă, dependentă de societate şi codurile juridice şi politice ale societăţii.
Considerarea unui fapt ca fiind violent ţine de convenţiile sociale. Mult timp corecţia fizică
pe care părinţii o aplicau copiilor sau cea pe care soţul o aplica soţiei era considerată un
lucru firesc.
Tipologia violenţei
Violenţa poate fi de mai multe tipuri astfel Chenais în lucrarea Istoria violenţei
consideră că apar următoarele tipuri de violenţă:
 violenţa fizică- nucleu al violenţei, ce include faptele cele mai grave:
omorurile voluntare, tentativele de omor, violurile, loviturile, rănile voluntare grave, furturile.
Este un prejudiciu direct, corporal contra persoanelor. Are un triplu caracter brutal, exterior
şi dureros.
 violenţa economică, afectează bunurile materiale;
 violenţa morală sau simbolică este o concepţie ce duce la conceptul de
autoritate.
O altă clasificare a actelor de violenţă poate fii de tipul:
 violenţă fizică ( lovituri încăierări)
 violenţă verbală ( insulte, ameninţări)
 degradări de bunuri (scris pe pereţi, spart geamuri, deteriorare de mobilier)
 refuzul de a lucra, absenteism, perturbarea cursurilor,
 violenţe sexuale
În sfârşit, o ultimă tipologie După Michael Floro pe care o prezentăm, asociază trei
categorii de factori: actorii (individul, grupul), modalităţile de acţiune (producătorul violenţei
şi ţinta violenţei) şi natura violenţei (violenţă efectivă sau violenţă simbolică). Realizând o
distincţie netă între formele de violenţă în funcţie de gravitatea faptelor, autorul acestei
clasificări identifică următoarele tipuri de violenţă:
 violenţa individului care se poate manifesta în formă efectivă asupra lui
însuşi/asupra altui individ (certuri, sinucideri) sau asupra societăţii (degradare,
delincvenţă, atac contra bunurilor);
 violenţa individului în formă simbolică asupra altui individ (dispreţ, insulte,
violenţă verbală) sau asupra societăţii (manifestaţii sociale, greve);
 societatea producătoare de violenţă în forma efectivă asupra individului
(excludere socială) sau asupra altei societăţi (război);
 societatea producătoare de violenţă în forma simbolică asupra individului
(ţapul ispăşitor) sau asupra altei societăţi (stigmatizarea „celeilalte” societăţi, domeniul
politic).
Violenţa şcolară se poate manifesta după Jaques Pain prin:
 violenţă obiectivă- care ţine de domeniul penal (crime şi delicte) şi asupra
căreia se poate intervenii frontal;
 violenţa subiectivă- care este mult mai subtilă şi ţine de atitudine afectând
climatul şcolar. În cadrul acestei categorii intră: atitudinile ostile la ore, dispreţul umilirea,
jignirea, sfidarea, lipsa de politeţe, absenţele de la ore, refuzul de a răspunde la ore şi de a
participa la activităţi.
Propunem următoarea definiţie operaţională: violenţa în şcoală este „orice formă

103
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

de manifestare a unor comportamente precum:


 exprimare inadecvată sau jignitoare, cum ar fi: poreclire, tachinare, ironizare,
imitare, ameninţare, hărţuire;
 bruscare, împingere, lovire, rănire;
 comportament care intră sub incidenţa legii (viol, consum/comercializare de
droguri, vandalism – provocarea de stricăciuni cu bună ştiinţă –, furt);
 ofensă adusă statutului/autorităţii cadrului didactic (limbaj sau conduită
ireverenţioasă faţă de cadrul didactic);
 comportament şcolar neadecvat: întârzierea la ore, părăsirea clasei în timpul
orei, fumatul în şcoală şi orice alt comportament care contravine flagrant regulamentului
şcolar în vigoare”.
Cauzele violenţei în mediul şcolar
Una dintre clasificările propuse specialiştii în domeniu grupează cauzele violenţei
în cauze:
 biologice (factori genetici probleme neurobiologice, leziuni cerebrale, factori
de nutriţie, efecte ale consumului de alcool şi droguri ş.a.),
 sociologice (condiţiile socio-economice, factori privind comunitatea şi
structura acesteia etc.)
 psihologice (afecţiuni psihice asociate şi cu un nivel mai redus de dezvoltare
psihointelectuală, dar, în special efectele, în plan psihologic, ale condiţiilor de mediu familial
în care se dezvoltă copilul).
Alte abordări consideră că principale cauze ale violenţei sunt cele generate de:
 violenţa în familie (copiii care aparţin unor familii în care se manifestă relaţii
de violenţă preiau aceste ”modele de relaţionare”);
 condiţiile economice (sărăcia extremă în care trăiesc unele familii, inclusiv
copiii, îi împinge pe unii dintre ei la comiterea unor acte de violenţă);
 mediul instabil (anumite evenimente intervenite în familie, de genul divorţului
sau decesului unui părinte, precum şi climatul instabil şi insecurizant în care se dezvoltă
copiii – în familie sau în afara acesteia – pot conduce la manifestări de violenţă ale acestora);
 lipsa stimei de sine (indivizii cu o imagine de sine defavorabilă se implică în
acte de violenţă pentru a compensa sentimentele negative cu privire la propria persoană şi
pentru că astfel obţin acceptarea grupului cu care comit actele de violenţă);
 imaginea violenţei în mass-media (expunerea îndelungată la violenţa
propagată de către media îi desensibilizează pe copii, ajungând astfel să o accepte şi să o
practice; aceasta cu atât mai mult cu cât imaginea violenţei în media nu insistă pe
consecinţele asupra agresorului – penale, sociale etc. – şi nici pe efectele asupra victimei);
 sistemul legal (cadrul legal permisiv, în unele ţări, privind violenţa tinerilor,
situaţie care nu descurajează recidivarea);
 alienarea (lipsa comunicării şi a unor puncte de conexiune cu comunitatea, a
sentimentului de apartenenţă la aceasta a tinerilor, precum şi lipsa speranţei de reuşită în
viaţă; violenţa şi aderarea la un grup violent creează acestora sentimentul de apartenenţă
la o anume comunitate şi de încredere în viitor);
 rasismul, sexismul, homofobia, stratificarea socială, etnocentrismul
(discriminarea centrată pe diferenţele între indivizi sau grupuri este o sursă de tensiune care
poate genera violenţa; instituţiile pot legitima violenţa prin politici şi practici instituţionale,
dând dreptul indivizilor să practice discriminarea la nivel individual, cu consecinţe minime).
O altă tipologie a factorilor de risc ai violenţei are în vedere individul, cu
caracteristicile sale personale, sistemul de relaţii al acestuia, precum şi influenţele culturale,
de mediu etc.; această clasificare cuprinde:
 factori individuali: caracteristici ale indivizilor care includ factori biologici şi
factori referitori la istoria personală;

104
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

 factori de relaţionare: factori familiali, influenţe ale grupului de prieteni ş.a.;


 factori comunitari: caracteristici ale comunităţii (de exemplu şcoala şi
vecinătatea) în care se dezvoltă relaţiile individului;
 factori societali: factori sociali, culturali şi de mediu; includ norme culturale
care sprijină drepturile părinţilor asupra copiilor, dominanţa bărbaţilor asupra femeilor,
precum şi politicile privind educaţia şi sănătatea care menţin sau creează inechitatea între
grupuri.
Prevenirea şi combaterea fenomenelor de violenţă în scoală
Analiza experienţelor şcolilor în iniţierea, derularea şi evaluarea activităţilor de
prevenire şi combatere a fenomenelor de violenţă a condus la următoarele concluzii:
 Şcolile fac în puţine cazuri distincţia între activităţile de prevenţie şi activităţile
de asistenţă acordată elevilor cu manifestări de violenţă şi nu dezvoltă programe coerente
anti-violenţă, pornind de la cunoaşterea problemelor cu care se confruntă. Chiar acolo
unde există acţiuni destinate problemei violenţei, acestea nu contează pe implicarea
efectivă a celor vizaţi, sunt puţin popularizate în rândul celor care ar trebui cu prioritate să
le cunoască (autori, victime, elevi cu potenţial agresiv, părinţi), nu sunt organizate în forme
atractive pentru elevi şi se limitează la expuneri de documente sau de situaţii-problemă. În
puţine cazuri, violenţa în şcoală este definită ca fiind o problemă instituţională.
 În majoritatea cazurilor, nu există parteneriate sau cooperare reală nici la
nivelul unităţii şcolare (între elevi, cadre didactice, părinţi, conducerea şcolii) şi nici la nivel
inter-instituţional, care să definească situaţiile de violenţă, să elaboreze strategii de
prevenţie şi control, să monitorizeze şi să evalueze impactul acestora.
 Măsurile şcolii vizând prevenţia şi controlul fenomenelor de violenţă sunt, în
cea mai mare parte, formale şi stereotipe. Spre exemplu, se confundă existenţa unui
regulament şcolar sau a altor documente pe care şcoala le-a iniţiat cu funcţionalitatea
efectivă a acestora. Regulamentele devin dintr-un instrument util de prevenire şi combatere
a violenţei un mijloc formal de „acoperire” a lipsei de iniţiativă. Şcolile investigate nu reuşesc
să abordeze situaţiile de violenţă „ascunsă” şi nu dispun de mijloace adecvate de a evalua
violenţa subiectivă (sentimentul de insecuritate al elevilor).
 Sancţionarea elevilor violenţi este, nu de puţine ori, disproporţionată în raport
cu gravitatea faptelor şi, prin efectul de bumerang, multiplică deseori cazurile de
comportament agresiv al elevilor consideraţi elevi-problemă. Sancţionarea nu este gândită
ca o formă de prevenire. În alte cazuri, actele de violenţă nesancţionate ajung să influenţeze
şi pe ceilalţi elevi, devenind de multe ori modele de urmat.
 Măsurile de control şi pază care predomină sunt cele bazate pe intervenţia
poliţiei sau a altor reprezentanţi ai autorităţilor de pază şi protecţie, în defavoarea celor care
se bazează pe formarea cadrelor didactice, a elevilor sau a consilierilor.
 În ceea ce priveşte actele de violenţă care au loc în vecinătatea şcolii,
conducerea unităţilor şcolare şi cadrele didactice par să acorde atenţie acestora numai dacă
se manifestă şi în şcoală, ajungând să cunoască actorii din vecinătatea şcolii care au
potenţial violent numai după ce un fenomen de violenţă a avut loc. O asemenea abordare
reprezintă un important handicap în elaborarea unor strategii eficiente de prevenire a
situaţiilor de violenţă şcolară.
 Şcolile reclamă insuficienţa resurselor de care dispun pentru contracararea
fenomenelor de violenţă şcolară. Lipsesc atât resursele umane calificate şi disponibile, cât
şi resursele metodologice şi cele materiale.
 Unii consilieri au încă o atitudine pasivă, ignorând atribuţiile şi rolul proactiv
pe care trebuie să-l aibă în comunitatea şcolară, prin semnalarea ofertei de sprijin psihologic
şi prin implicarea în identificarea şi rezolvarea problemelor elevilor, ale profesorilor şi ale
părinţilor, în afara cabinetului şcolar.

105
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

MANAGEMENTUL CALITĂŢII ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PRIMAR

Prof. înv. primar Manuela Nedelcu


Școala Gimnazială Nr. 27 Timișoara

Activitatea de management (conducere) este definită în literatura de specialitate ca


,,un ansamblu de acţiuni de planificare, organizare, îndrumare, control, decizie cu privire la
un sistem (organizaţie, instituţie, grup de oameni, proces, tehnologie) acţiuni susceptibile de
a asigura atingerea scopului fixat, în condiţiile respectării legităţilor obiective generale şi
speciale, ale satisfacerii nevoilor sociale concrete şi ale promovării dezvoltării sociale.
Din punct de vedere al educaţiei, managementul este un sistem de concepte,
metode, instrumente de orientare şi conducere, coordonare, utilizat în realizarea obiectivelor
educaţiei, la nivelul performanţelor aşteptate.
Managementul, în maniera lui actuală de abordare îşi găseşte o aplicare specifică şi
în domeniul conducerii educaţiei, ca acţiune complexă de dirijare, proiectare şi evaluare a
formării, dezvoltării personalităţii fiecărui individ, conform unor scopuri formulate.
Managerul este unul din factorii cheie ai introducerii oricăror schimbări educaţionale.
Fără manageri competenţi, pregătiţi, capabili să decidă rapid şi eficient în cele mai variate
condiţii, reforma educaţională nu va da rezultatele scontate.
Managerul este reprezentat de persoana care exercită funcţiile managementului în
virtutea obiectivelor, sarcinilor, competenţelor şi responsabilităţilor specifice funcţiei pe care
o ocupă.
În contextul activităţii manageriale, definită ca arta de a face ca lucrurile să se
realizeze în organizaţii prin intermediul celorlalţi, managerul este cel care procură, alocă şi
utilizează resurse financiare, fizice şi umane pentru a atinge scopurile.
În managementul educaţional contemporan, termenul de ,,management al clasei”
este folosit cu două accepţiuni principale:
- în sens larg, înseamnă realizarea de către educator a tuturor funcţiilor manageriale
recunoscute – atât dimensiunea ,,sarcină’’ cât şi dimensiunea ,,umană’’;
- în sens restrâns, se referă la realizarea funcţiei manageriale de conducere
operaţională, adică utilizarea şi coordonarea (la nivel formal şi informal) a resurselor
umane, în vederea aplicării planului stabilit şi obţinerii rezultatelor scontate.
Unul din dezideratele permanente ale societăţii a fost acela al educaţiei de calitate,
astfel încât prin pregătirea generaţiei tinere, să se garanteze un viitor mai bun întregii
comunităţi. Conceptul de calitate în educaţie este uneori înţeles ca excelare în efortul de a
obţine performanţe sau ca pregătire la cel mai înalt nivel într-un anumit domeniu de
activitate. Alteori calitatea desemnează gradul de adecvare în raport cu orizontul de
aşteptare al beneficiarului (Mariana Dragomir, op., cit., pag.24), sau, pur şi simplu, valoarea
unei activităţi didactice, rezultate prin raportarea la anumite standarde sau prin comparaţia
cu alte activităţi asemănătoare. Din această perspectivă, managementul calităţii implică
decizii prin care să se asigure un nivel de pregătire superior al elevilor, reuşita acestora la
examene, iar în perspectivă integrarea lor profesională şi socială.
Mariana Dragomir susţine că asigurarea calităţii activităţilor didactice ,,reflectă efortul
conceptual, de realizare a obiectivelor generice (competenţe academice, profesionale,
modele de gândire, de comportament), în conformitate cu un sistem valoric(set de standarde
care să permită măsurarea gradului de realizare a obiectivelor generice în raport cu
aşteptările beneficiarului), pentru a satisface cerinţele beneficiarului’’. (Mariana Dragomir,
2004, pag. 7-8)
Controlul calităţii activităţii didactice se poate realiza atât la nivelul elevului cât şi la
nivelul cadrelor didactice. În mod tradiţional, învăţătorul/profesorul care predă un anumit
program educativ este şi cel care verifică în ce măsură elevii au asimilat cunoştinţele

106
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

predate. Se admite că numai învăţătorul/profesorul este pregătit într-o asemenea măsură


încât poate să aprecieze exact progresele pe care le înregistrează elevii în asimilarea
disciplinei respective. Cercetări experimentale recente au scos în evidenţă faptul că
învăţătorul care evaluează elevii cărora tot el le-a predat are tendinţa de a pune note mai
mari decât merită şi, de aceea, în locul evaluării tradiţionale(internă), unde învăţătorul care
evaluează este acelaşi cu cel care a predat, se recomandă tot mai mult extinderea
modalităţilor de evaluare externă, adică evaluarea să se facă nu de către învăţătorul care a
predat, ci de un alt învăţător sau de către un expert în evaluare.
Obiectivele cele mai precise sunt cele fixate la nivelul clasei de către
profesori/învăţători cunoscute şi sub numele de obiective operaţionale, sau, mai nou,
competențe operaționale. Într-adevăr, învăţătorul are posibilitatea de a concepe relativ
precis posibilităţile elevilor, de a înţelege cunoştinţele pe care urmează să le predea sau
deprinderile pe care pot să şi le formeze elevii. Observaţiile de eficienţă sau de eficacitate
sunt greu de întreprins, necesitând un timp îndelungat, iar din această cauză, cel puţin în
momentul de fată, cea mai mare parte a evaluării revine în România, cadrului didactic care
predă la clasă.
Profesorul/învăţătorul care predă într-o clasă de elevi îndeplineşte automat şi statutul
de manager de curriculum, deoarece este pus în situaţia de a lua permanent decizii privind
adecvarea programului de învăţământ la posibilităţile de receptare concrete ale elevului.
Practic, învăţătorul evaluează potenţialul de receptare al elevilor, interesul acestora faţă de
cunoştinţele predate, deosebirile dintre elevi în ceea ce priveşte capacitatea de asimilare şi,
în funcţie de informaţiile culese, selectează din manuale cunoştinţele pe care le crede cele
mai potrivite, străduindu-se în acelaşi timp să le adapteze situaţiilor de învăţare din clasă şi
chiar potenţialul de înţelegere al unor elevi. Proiectarea curriculară este deci realizată ,,atât
la nivelul individului( motivare, implicare, participare, formare, dezvoltare), cât şi a
grupurilor/clasei (dinamica de grup, negocierea şi rezolvarea conflictelor, dezvoltarea
echipelor). Se are, deci , în vedere întreaga activitate de proiectare, aplicare şi evaluare a
influenţelor educaţionale care concură la realizarea finalităţilor propuse pentru
curriculum’’(M., Dragomir, op., cit., pag. 62).
Managementul curricular, realizat de profesor/învăţător în calitatea lui de coordonator
de program educativ poate fi prezentat într-o manieră descriptiv-analitică, prin două serii de
informaţii care stau la baza unor decizii operaţionale. Pe de o parte, profesorul/învăţătorul
culege informaţii despre modul în care elevii înţeleg, reţin şi procesează cunoştinţele primite,
obţinând astfel un top al cunoştinţelor în funcţie de accesibilitatea lor, pe de altă parte,
acesta culege şi ierarhizează informaţiile în funcţie de valoarea lor ştiinţifică sau de noutate.
Permanent, în faţa profesorului/învăţătorului există o mulţime infinită de combinaţii posibile,
iar el este pus în situaţia stresantă de a alege combinaţia pe care o consideră cea mai utilă.
Elementele de management al clasei se constituie cu suficientă claritate şi din
perspectiva strategiilor şi metodelor didactice.
Mariana Dragomir (op. cit., pag.73) distinge trei modele de predare şi strategii
didactice. Primul dintre acestea, modelul spontan, se referă la strategii tradiţionale utilizate
de profesori/învăţători, care constau în selecţia unor cunoştinţe, transmiterea acestora într-
o formă orală şi solicitarea ca elevul să reproducă aceste cunoştinţe. Se apreciază că
această strategie ,, se bazează pe o pedagogie imanentă, care consideră că elevul îşi
însuşeşte conţinutul prin simpla explicare a acestuia, iar dacă nu o face, el este singurul
vinovat’’. Modelul de transmitere prin reproducere este axat nu atât pe transmiterea unor
cunoştinţe, cât pe îndrumarea elevului pentru a ajunge la cunoştinţele respective. Cel de-al
treilea model, al transformării, porneşte de la principiul că elevul doreşte să înveţe şi se află
în căutarea cunoştinţelor, iar profesorul/învăţătorul se limitează numai să-l ajute să ajungă
la cunoştinţele respective sau să-şi formeze anumite deprinderi.
Deciziile pe care le ia profesorul în ceea ce priveşte strategiile de învăţare au,

107
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

desigur, o anumită constanţă bine justificată şi se încadrează în stilul de predare al


profesorului. Cu toate acestea, elementele de strategie la care recurge profesorul, nu sunt
imuabile, ci pot fi schimbate în funcţie de situaţiile concrete care apar.
Decizia este un proces sau o etapă a procesului managerial care constă în alegerea
unei variante de acţiune din mai multe posibile.
Atât în limbajul comun, cât şi în literatura de specialitate, decizia se mai numeşte
hotărâre sau opţiune, desemnând modalităţile ,,de depăşire a unui conflict cognitiv sau
afectiv ce survine ori de câte ori în desfăşurarea unei activităţi apar evenimente care
împiedică anticiparea cu certitudine a evoluţiei situaţiei; respectiv atunci când asupra
situaţiei în care este angrenat individul, acesta nu poate face decât supoziţii’’.(M. Dragomir,
2001, pag. 60). Din această perspectivă, decizia îndeplineşte cel puţin două funcţii
gnoseologice : înlăturarea incertitudinii şi verificarea prin acţiune a unor ipoteze.
În ceea ce mă priveşte, am urmărit câteva efecte care să se facă simţite în clasă:
organizarea cât mai bună a spaţiului astfel încât să uşureze comunicarea, acţiunea pe
grupe, cooperarea, prin care elevii să-şi manifeste libertatea de expresie, dar şi crearea unui
climat de preocupare, de rezolvare a problemelor prin exprimarea propriilor opinii.
În cadrul clasei am stabilit împreună cu elevii câteva reguli :
- nu întrerupem atunci când cineva vorbeşte sau pune întrebări;
- ascultăm cu atenţie când ni se comunică ceva;
- comentariile trebuie să fie la subiect;
- respectăm opiniile celorlalţi.
Preocupaţi prea mult de conţinutul ce urmează a fi ,, probat” uneori uităm de elevi,
de nevoile şi de drepturile lor, de personalitatea lor. Îmbunătăţirea calităţii propriului
management al clasei presupune ,,ascultarea” elevilor cu răbdare, cunoaşterea opiniilor,
nevoilor şi intereselor pe care le au. În cele din urmă este vorba de o repoziţionare a rolului
şi statutului elevului în procesul educaţional.
Relaţia învăţător-elev trebuie să fie o relaţie democratică. Învăţătorul are rol de
organizator, îndrumător, consilier, participant, manager al procesului educaţional. El poate
înlesni apariţia unor noi relaţii şi activităţi care se desfăşoară în grup. Didactica modernă
plasează copilul în centrul procesului educaţional, prin realizarea echilibrului dinamic între
joc, învăţare muncă şi creaţie, în funcţie de specificul situaţiilor de învăţare.
Învăţătorul modern trebuie să fie în permanenţă orientat spre elev şi spre mediul
socio-cultural în care acesta se formează şi se dezvoltă. El lucrează împreună cu ceilalţi
colegi, proiectează programe şi proiecte de activitate, alege mijloace de învăţământ şi
instrumente de evaluare adecvate, promovează performanţa şi competiţia.
Ca manager competent, fiecare dascăl ar trebui să fie trup şi suflet devotat elevilor
săi şi învăţării realizate de aceştia, preocupat pentru a face accesibile cunoştinţele,
acţionând cu convingerea că toţi elevii pot învăţa, tratându-i echitabil pe toţi, cunoscând
diferenţele individuale care îi disting şi luându-le în considerare în activitatea cotidiană şi nu
în ultimul rând, ajutându-i pe elevi să-şi dezvolte capacităţile cognitive şi respectul pentru
învăţătură.
Cel care educă, deci învăţătorul, este responsabil pentru management şi calitatea
acestuia. El este model pentru elevii săi, inspirând onestitate, cinste faţă de semeni. Angajat
în învăţarea continuă, îi încurajează pe elevi să aibă o perspectivă asemănătoare.
Provocările tot mai numeroase şi dinamica instituţiilor de învăţământ , problemele
cu care se confruntă întreaga societate românească au determinat ca activitatea de
conducere, statutul şi rolul managerul şcolar să fie tot mai complexe. În general, toate
instituţiile de învăţământ au nevoie de manageri calificaţi. Deciziile, activitatea
organizatorică, optimizarea procesului instructiv-educativ, armonizarea triadei elev – părinte
- educator îl obligă pe manager la o instruire temeinică, la asumarea rolului de conducător.
Pe de altă parte, managerul şcolar trebuie să aibă astăzi capacitatea de a înţelege politicile

108
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

educaţionale la nivel macrosocial, tendinţele de integrare ale învăţământului românesc cu


cel european.
Managerul este un cetăţean participativ, angrenat în relaţii de coordonare,
subordonare sau supraordonare cu numeroase instituţii ţi organizaţii. Capacitatea de a
conduce eficient este influenţată de personalitatea managerului, de structura sa intelectuală,
volitivă şi comportamentală. Managerul în general, iar managerul educaţional cu atât mai
mult, este un model. Întreaga sa conduită, toate atitudinile sale sunt ,,monitorizate’’ de cei
din jur şi, în mare măsură, imitate. Practic, în momentul în care intri într-o instituţie de
învăţământ, respectiv într-o clasă de elevi, îţi poţi da seama despre calităţile şi structura de
personalitate ale managerului. Performanţele şcolare ale elevilor, precum şi performanţele
metodologice şi profesionale ale dascălilor sunt influenţate de activitatea globală a
managerului şcolar. Aceasta este motivaţia pentru care selectarea, pregătirea şi
promovarea conducătorilor din domeniul învăţământului reprezintă activităţi prioritare de
maximă importanţă.
Eficienţa activităţii manageriale se realizează şi datorită folosirii unor strategii
adecvate( metode, mijloace, procedee, tehnici) de investigaţii, acţiune, analiză, evaluare.În
acest context, pot fi luate în considerare unele strategii metodologice generale cum sunt :
brainstormingul, metoda Delphi, studiul de caz, modelarea, simularea, cooperarea,
metodele de creativitate, dialogul, discuţia, schimbul de experienţă, masa rotundă şi altele.
Succesul managementului în general şi a celui educaţional în special, pot fi sporite
de acţiunile inteligente ale managerilor şi de realizarea a mai mult şi mai performant, cu mai
puţin, acestea referindu-se la timp, resurse materiale şi financiare, resurse umane, eforturi,
etc.
Pentru a fi eficient, managementul are nevoie de adaptare continuă la nou şi la
schimbări, având ca bază inovaţia şi spiritul creator.

Bibliografie:
- Dragomir, Mariana: Managementul activităţilor didactice. Eficienţă şi calitate, Cluj-Napoca,
Editura Eurodidact, 2004;
- Iucu, Romiţă B. : Managementul clasei de elevi. Aplicaţii pt. gestionarea situaţiilor de criză
educaţională, Iaşi, Editura Polirom, 2006;
- Ulrich, Cătălina: Managementul clasei- Învăţare prin cooperare. Ghid pt. profesori,
Bucureşti, Editura Corint, 2000.

109
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

IMPORTANȚA PARTENERIATULUI DINTRE ȘCOALĂ ȘI FAMILIE

Profesor învățământ primar Oana Nistoran


Școala Gimnazială nr.27 Timișoara

Trezirea interesului pentru activitatea școlară este punctul de plecare pe tărâmul


cunoaşterii şi în acelaşi timp chezăşia succesului în activitatea didactică pentru fiecare
învăţător cât şi pentru elevii săi. Copilul, în general, este lipsit de încredere în forţele lui.
Efortul pe care îl face în primele clase este uriaş. Adulţii uită de obicei acest lucru, de
aceea nu le acordă la timp atenţia cuvenită, li se pare că este ori prea ușor, ori prea greu,
și de cele mai multe ori lasă totul în seama școlii. Una din ideile directoare ale
învățământului modern o reprezintă ideea elevului activ, organizator, cercetător,
independent, participant conștient la propria dezvoltare. Ca activitate intenţionată şi
orientată, educaţia extraşcolară-nonformală permite adâncirea cunoştinţelor şi dezvoltarea
competenţelor din zonele de interes ale elevilor, cultivarea interesului şi dezvoltarea
înclinaţiilor şi talentelor acestora pentru anumite domenii. Ea permite folosirea eficientă şi
plăcută a timpului liber al elevilor, dezvoltarea vieţii asociative, dezvoltarea capacităţilor de
a lucra în grup şi de a coopera în rezolvarea unor sarcini complexe, dezvoltarea voinţei şi
formarea trăsăturilor pozitive de caracter. Învăţătorul şi părinţii trebuie să sesizeze acest
moment dificil din viaţa psihică a micuţului, pe jumătate înspăimântat de tainele scrisului,
pe jumătate crispat de efortul făcut pentru descifrarea unor semne atât de curioase şi pline
de mister. De aceea proiectarea unor activități în parteneriat cu părinții este deosebit de
benefică.
Proiectul educaţional “Părinții din nou la școală!” este un proiect desfășurat împreună
cu părinții elevilor încă din clasa pregătitoare. Prin acest proiect se urmărește promovarea
unor schimbări în mentalitatea tradiţională a părinților în raport cu poziţia copilului în
familie, implicarea acestora în activităţile şcolare, reducerea absenteismului școlar.
Activităţile proiectului sunt focalizate în jurul a trei direcţii principale de acţiune:
 Dezvoltarea la părinţi a abilităţilor de a interacţiona şi empatiza cu propriii copii;
 Stimularea activităţii în grup;
 Stimularea şi promovarea capacităţilor creatoare ale copiilor prin organizarea de expoziţii,
concursuri, serbări;
Educaţia extraşcolară permite de asemenea implicarea elevilor în activităţi opţionale în
mai mare măsură decât este posibil pe baza activităţilor curriculare, angrenându-i pe
aceştia în forme specifice de verificare şi apreciere a rezultatelor. Teme precum: “Bun
găsit, școală dragă! ”,“ Crăciunul în inimile noastre”, “ Martie - Mărţişor” sunt foarte
cunoscute și foarte îndrăgite de elevi și părinți, deoarece îi provoacă să se implice afectiv
şi efectiv în realizarea sarcinilor, în căutarea şi sortarea materialelor necesare, în
culegerea de informaţii şi curiozităţi referitoare la tema aleasă.
Considerat că implicând părinții în activități școlare și extrașcolare, acestea vor fi
mai atractive pentru elevi, iar părinții vor fi mai implicați și mai conștienți de actul didactic,
de importanța școlii în viața copilului, realizând, astfel progres în activitatea didactică.
În urma derulării acestui proiect am constatat un progres în ceea ce priveşte
antrenarea elevilor într-un număr cât mai mare de activităţi extraşcolare şi în domenii
diverse, iar în alegerea strategiilor de abordare am avut în vedere compararea obiectivelor
din taxonomiile cognitive, afective şi psihomotrice, cu tipurile de inteligenţă sau cu diverse
metode şi tehnici, în funcție de nivelul clasei pe care o conduc. În asemenea situaţii,
măiestria profesorului trebuie susţinută de diagnoza psihologică, fiind necesară în acelaşi
timp şi o colaborare directă, permanentă între profesor, părinte şi elev.
Proiectul propus atinge obiective nu doar din sfera educaţiei estetice, ci şi a celei
morale şi chiar “economice”, dat fiind faptul că elevii și părinții au desfăşurat şi acţiuni

110
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

de”autofinanţare”, atunci când am organizat târguri de prăjituri, de mărțișoare.Împreună cu


copiii am elaborat o hartă a proiectului, pe care am expus-o în sala de clasă şi am compus
o scrisoare către părinţi, informându-i despre proiectul nostru şi rugându-i să colaboreze
cu noi şi să participe la acţiunile noastre.Pentru o și mai bună desfășurare a proiectului
educațional am încheiat un parteneriat școală-familie intitulat ”Învățători și părinți- parteneri
în educarea elevilor”.
Durata: - se va derula pe tot parcursul desfășurării proiectului ”Părinții din nou la școală”.
Pateneriatul urmărește:
 Dobândirea de către părinți a unor abilități care să sprijine formarea de comportamente
adecvate la copii, pentru relaționarea mai bună a acestora în cadrul grupurilor;
 Înformarea părinților cu privire la strategiile de cunoaștere a copilului;
 Crearea de oportunități pentru valorificarea experiențelor pozitive dobândite de aceștia în
educația copilului;
 Acceptarea de către copii a regulilor după care funcționează microgrupurile sociale (familie,
școală, grup de prieteni, anturaj de joacă, vecini, etc.).
Redactare şi monitorizare:
Locul desfăşurării – sala de clasă, bibliotecă, alte locaţii
Obiectivul general al proiectului:îmbunătăţirea rezultatalor şcolare (capacităţi, atitudini)
prin participarea părinţilor în proporţie de cel puțin 85%;
Grupul ţintă: părinţi, bunici, tutori legali
Beneficiari direcţi şi indirecţi: părinţi, copii, şcoală, comunitate;
Obiective specific:
 implicare în cunoaşterea politicilor promovate de şcoală (alegerea opţionalelor,
managementul clasei, programe şcolare, standarde de performanţă)
 cunoaşterea tehnicilor de abordare a unor discipline şi modul de intervenţie în pregătirea
temelor, în dobândirea deprinderilor intelectuale
 conştientizarea progresului sau eşecului copilului, a schimbărilor survenite în evoluţia lui,
nevoile , încrederea în forţele proprii
 utilizarea părinţilor ca sursă de învăţare, în realizarea de materiale didactice
 identificarea unor probleme de natură şcolară, fizică, morală, socială, religioasă, psihică
(legate de adaptarea sau inadaptarea şcolară)
 organizarea activităţii extraşcolare, a timpului liber
Rezultate aşteptate:
 abilităţi, deprinderi de natură intelectuală
 îmbunătăţirea situaţiei şcolare
 asigurarea unui mediu propice învăţării şi educării
 interesul părinţilor pentru şcoală
 bune practici pentru părinţi
Modalităţi de monitorizare şi evaluare a rezultatelor proiectului: rapoarte
semestriale, grilă de monitorizare, fişă de evaluare a activităţii, portofoliul proiectului.
Impactul împlementării proiectului asupra grupului ţintă, asupra şcolii, asupra
altor parteneri:
 părinţi mai receptivi la cerinţele şcolii, care vor acorda sprijin susţinut copiilor;
 părinţii se vor instrui şi se vor educa alături de copiii lor;
 copiii se vor mobiliza pentru a obţine rezultate mai bune la învăţătură;
 copiii se vor bucura de interesul părinţilor pentru a le diversifica activităţile de timp liber;
 copiii vor descoperi în părinţi adevăraţi prieteni;
 interesele şcolii promovate de părinţi ca pe propriile lor interese;
 şcoala va avea în părinţi sprijin în instruire şi educare;
 cadrele didactice vor fi cel puţin mulţumite de interesul părinţilor;
 partenerii implicaţi vor avea o viziune reală asupra eforturilor şcolii în instruirea şi educarea
elevilor, a părinţilor;

111
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

Modalităţi de continuitate după încheierea proiectului: promovarea unor activităţi în


școală,comunitate, prin mijloace media,solicitări din partea părinţilor pentru anumite teme
de interes.
Activităţi de promovare, mediatizare în timpul şi după derularea
proiectului:întâlniri periodice, ședințe, lectorate, ore de consiliere, dezbateri, mese
rotunde, evenimente socialeactivităţi practice, expoziții cu lucrări ale elevilor, vizionarea
unor casete, realizarea unor portofolii, albume școlare,mexcursii,drumeții, vizite la
domiciliul elevilorserbări, seri distractive, sărbătorirea unor evenimente, acţiuni de
colectare de fonduri, obiecte pentru ajutorarea unor copii
Parteneri implicaţi în proiect:psihopedagogul școlii, psihologi, asistenţi sociali, bunici,
profesori, consilier educativ,directorul școlii, preoţi, medici
Activităţi propuse în primul an al desfăşurării proiectului:
 Să lucrăm împreună - Lansarea proiectului
 Participarea la concursuri școlare și extrașcolare- pregătirea pentru viitor, pentru viață (Când,
cum și la concursuri participă copiii noștri)
 Ne interesează ce fac copiii noştri în timpul liber. Petrecerea a cât mai mult timp liber cu
copiii. Pregătirea suplimentară- un mare ajutor în formarea instructiv-educativă a copilului
(acasă, la școală, prin cercurile școlare).
 Educăm pentru şi prin comunitate- educație pentru cetățenie europeană, educaţia pentru
salvarea mediului, educația moral religioasă(Vizite tematice, Sărbătorim Ora pământului,
Ziua păsărilor, a pădurii, Sfintele sărbători de Paște, Crăciunul;
 Identificăm şi ameliorăm, rezolvăm problemele şcolare (remediere școlară)
 Să creştem copii sănătoşi!
 Nepasă de ceilalţi - acţiuni de ajutorare, voluntariat
 Cum formăm şi dezvoltăm personalitatea copilului
 Şcoala noastră- şcoală pentru toţi (sprijinim copiii cu Ces, pe cei cu dizabilităţi)
 Ne relaxăm împreună, ne cunoaştem mai bine(serbări, vizite, excursii)
 Mulţumiţi de rezultate, de noi înşine? (evaluare, încheiere)
Acest parteneriat presupune o interacțiune, colaborare, cooperare între factorii
educaționali familie-școală-societate. Copiii noștri sunt viitorul nostru. După cum îi vom
crește și îi vom învăța să se adapteze schimbărilor permanente din lumea noastră de azi
și în cea de mâine, așa vom asigura și continuitatea culturii și civilizației umane. Prin
derularea acestui proiect, ca învățătoare cu experiență didactică de peste 30 de ani,
recunosc și încerc să accentuez rolul părinților de prim-educatori ai copiilor și voi încerca
să-i determin să-și ridice semne de întrebare și îndoieli, privind propriile metode folosite în
educarea copiilor lor.

Bibliografie:
Cristea S., „Pedagogie generală. Managementul educaţiei”, Editura Didactică şi
pedagogică, Bucureşti, 1996
Cucoş C., „ Pedagogie” Editura Polirom, Bucureşti , 2002
Salade D., „Perfecţionarea personalului didactic în pas cu cerinţele unui învăţământ
modern”, 2005.

112
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

ACTIVITĂȚILE EDUCATIVE EXTRAȘCOLARE

Profesor Olariu Aurora


Școala Gimnazială nr. 27 Timișoara

“Să nu-i educăm pe copiii noştri pentru lumea de azi. Această lume nu va mai exista
când ei vor fi mari şi nimic nu ne permite să ştim cum va fi lumea lor. Atunci, să-i învăţăm
să se adapteze.” (Maria Montessori –”Descoperirea copilului”)
Şcoala este ca o lume fermecată, plină de basm ,este lăcaşul unde se pun bazele
dezvoltării fizice şi spirituale a copilului.
Doar profesorul ,modelatorul de suflete şi minţi, ştie,cu mult tact şi răbdare, să-i
treacă pragul ”palatului fermecat” pentru a îmbrăca haina plină de mister a jocului,a
cântecului şi a poeziei.
Pedagogul american Bruner (1970) consideră că „oricărui copil, la orice stadiu de
dezvoltare i se poate preda cu succes, într-o formă intelectuală adecvată, orice temă”, dacă
se folosesc metode şi procedee adecvate stadiului respectiv de dezvoltare, dacă materia
este prezentată într-o formă adecvată , astfel încât copilul să poată progresa cu mai multă
uşurinţă şi mai temeinic spre o deplină stăpânire a cunoştinţelor.
Rămâne cadrul larg al timpului liber al copilului, în care viaţa capătă alte aspecte
decât cele din procesul de învăţare şcolară. În acest cadru, numeroşi alţi factori acţionează,
pozitiv sau nu, asupra dezvoltării elevilor.
Educaţia extracurrriculară și extrașcolară îşi are rolul şi locul bine stabilit în formarea
personalităţii copiilor noştri însă trebuie să existe și o bună colaborare între părinți și școală
,trebuie să existe o bună implicare și a părinților .
Educaţia prin activităţile extrașcolară urmăreşte, identifică şi cultivă corespondenţa
optimă dintre aptitudini, talente, cultivarea unui stil de viaţă civilizat, precum şi stimularea
comportamentului creativ în diferite domenii. Dezvoltă mult creativitatea elevilor dar poate
să și completeze cultura generală a lor,poate sugera activități pentru timpul liber al copiilor
și chiar poate dezvolta anumite aptitudini care să pună în valoare capacitățile copilului.
Începând de la cea mai fragedă vârstă, copiii acumuleazăo serie de cunoştinţe
punându-i în contact direct cu obiectele şi fenomenele din natură,cunoștințe ce pot fi
dezvoltate ,aprofundate prin descoperire ,studiu ,observații dirijate în cadrul anumitor
activități extrașcolare realizate pe baza unor proiecte care prezintă un demers clar al
acțiunilor propuse spre a fi desfășurate .
Desigur sunt foarte importante și metodele ce pot fi aplicate în contextul prezentării
informațiilor și este foarte important modul în care sunt organizate aceste activități,pentru a
fi cât mai atractive, pentru a le distrage mai mult atenția și voința spre a participa la aceste
activități , deoarece așa cum observăm tot mai mult ,copiii sunt acaparați în mare masură
de jocurile ,care de cele mai multe ori sunt de tip agresiv și nu au de învățat nimic
,vizualizând acțiunile acestor jocuri.
Trebuinţa de se juca, de a fi mereu în mişcare, este tocmai ceea ce ne permite să
împăcăm şcoala cu viaţa.Dacă avem grijă ca obiectivele instructiv –educative să primeze,
dar să fie prezentate în mod echilibrat şi momentele recreative, de relaxare, atunci
rezultatele vor fi întotdeauna deosebite,însă trebuie totuși să fim atenți la echilibrul dintre
capacitățile copilului și activitățile propuse.
În cadrul acestor activităţi elevii se pot deprinde să folosească surse informaţionale
diverse, să întocmească colecţii, să sistematizeze date,învaţă să înveţe,să devină mai
creativ,să se implice în proiecte ,concursuri ,să colaboreze, să respecte reguli,etc.
Prin faptul că în asemenea activităţi ,se supun de bună voie regulilor, asumându-şi
responsabilităţi, copiii se autodisciplinează. Cadrul didactic are, prin acest tip de activităţi,
posibilităţi deosebite să-şi cunoască elevii, să-i dirijeze, să le influenţeze dezvoltarea, să

113
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

realizeze mai uşor şi mai frumos obiectivul principal al școlii–pregătirea copilului pentru
viaţă.
Scopul activităţilor extraşcolare este dezvoltarea unor aptitudini speciale, antrenarea
elevilor în activităţi cât mai variate şi bogate în conţinut, cultivarea interesului pentru activităţi
socio-culturale, facilitarea integrării în mediul şcolar, oferirea de suport pentru reuşita
şcolară în ansamblul ei, fructificarea talentelor personale şi corelarea aptitudinilor cu
atitudinile caracteriale.
Activităţile extraşcolare se desfăşoară într-un cadru informal, ce permite elevilor cu
dificultăţi de afirmare în mediul şcolar să reducă nivelul anxietăţii şi să-şi maximizeze
potenţialul intelectual.Printre activităţile extraşcolare ce pot fi realizate se numără și vizitele
la muzee, expoziţii, monumente şi locuri istorice, case memoriale–organizate selectiv –
constituie un mijloc de a intui şi preţui valorile culturale, folclorice şi istorice ale poporului
nostru.
Ele oferă elevilor prilejul de a observa obiectele şi fenomenele în starea lor naturală,
procesul de producţie în desfăşurarea sa, operele de artă originale, momentele legate de
trecutul istoric local, naţional, de viaţa şi activitatea unor personalităţi de seamă ale ştiinţei
şi culturii universale şi naţionale, relaţiile dintre oameni şi rezultatele concrete ale muncii lor,
stimulează activitatea de învăţare, întregesc şi desăvârşesc ceea ce elevii acumulează în
cadrul lecţiilor.
Vizionarea emisiunilor muzicale, de teatru de copii, distractive sau sportive,
stimuleaza şi orientează copiii spre unele domenii de activitate: muzică, sport, poezie,
pictură.
Concursurile pe diferite teme sunt, de asemenea, momente deosebit de atractive
pentru cei mici. Acestea oferă copiilor posibilitatea să demonstreze practic ce au învăţat la
şcoală, acasă, să deseneze diferite aspecte, să confecţioneze modele variate,să creeze și
să -și exprime sentimentele și ideile personale prin diferite mijloace .Acelasi efect îl pot avea
concursurile organizate de către cadrele didactice în clasa.
Dacă sunt organizate într-o atmosferă placută vor stimula spiritul de iniţiativitate
,creativitate al copiluiui, îi va oferi ocazia să se integreze în diferite grupuri,să adopte și să
dezvolte atitudini pozitive .
Eleviitrebuie să fie îndrumaţi să dobândească: o gândire independentă,
nedeterminată de grup, toleranţă faţă de ideile noi, capacitatea de a descoperi probleme noi
şi de a găsi modul de rezolvare a lor şi posibilitatea de a critica constructiv.
Înainte de toate, este însă important ca profesorul însăşi să fie creativ.Elevii sunt
atraşi de activităţile artistice, reacreative, distractive, care ajută la dezvoltarea creativităţii,
gândirii critice şi stimulează implicarea în actul decizional privind respectarea drepturilor
omului, conştientizarea urmărilor poluării, educaţia rutieră, educaţia pentru păstrarea
valorilor, etc.
O mai mare contribuţie în dezvoltarea personalităţii copilului o au activităţile
extraşcolare care implică în mod direct copilul prin personalitatea sa şi prin produsul realizat
de acesta.
Activităţile extraşcolare, bine pregătite, sunt atractive la orice vârstă și sunt mult mai
bine organizate dacă există un parteneriat între mai multe cadre didactice fie din aceeași
unitate școlară fie în colaborare cu alte instituții școlare . Ele stârnesc interes,produc
bucurie, facilitează acumularea de cunoştinţe, chiar dacă necesită un efort suplimentar.
Copiilor li se dezvoltă spiritul practic, operaţional, dând posibilitatea fiecăruia să se
afirme conform personalității sale.
Propun un model de proiect pentru elevii de gimnaziu ce reflectă o activitate
extrașcolară care poate stârni interes deoarece implică utilizrea creativității.

114
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

Expoziție –concurs
”Să combatem violența!”

Martie – aprilie 2019

Propunător proiect:Olariu Aurora


Colaboratori : diriginții claselor V-VIII.
Grup țintă: elevii claselor V-VIII
ARGUMENT
Arta în sine este un complex educativ într-o permanentă evoluţie la nivelul
elevilor , percepţia artistică este în formare , iar aceste activități au efect din punct de
vedere al creativității și dezvoltării simțului estetic.
Expoziţiile artistice plastice, dezvoltă şi lărgesc viziuni evolutive în
comportamentele personale ale elevilor,încurajează modul de exprimare prin artă.
Elevii işi pot evidenția aptitudinile și talentul prin această expoziţie și vor avea posibilitatea
de a-și analiza propria personalitate și de a-și dezvolta propriul stil artistic.
Scop: Demonstrarea talentului vizual-artistic, dezvoltarea atât a spiritului de
echipă, dezvoltarea simțului estetic si a creativitatii.
Încurajarea elevilor de a se exprima artistic pe o tema dată legată de combatere
a violenței.
Obiective generale:
- Determinarea elevilor de a renunța la orice tip de agresivitate .
- Conștientizarea faptului că violența trebuie combătută ,indiferent de tipul violenței .
- Sugerarea faptului că prin astfel de activități elevii pot să-și modeleze atitudinile,
comportamentul prin realizarea unor afișe ,planșe care vor reprezenta un mesaj pozitiv.
- Educarea elevilor în spiritul esteticului artistic- plastic.
- Dezvoltarea imaginației și creativității elevilor ;
- Dezvoltarea voinței de a participa la astfel de expoziții,concursuri.
Popularizarea activității: a doua săptămână din luna februarie 2019.
Activităţi propuse:
 Realizarea de lucrări plastice cu subiectul: ”Mesajul meu împotriva violenței de
orice fel” și prezentarea lor în cadrul unei expoziții în cadrul școlii până la sfârșitul lunii
martie 2019 .
 Primirea lucrărilor de către organizatori : sfârșitul lunii martie 2019.
 Tehnici de lucru la alegere.
Dimensiunile lucrărilor: A4 ,A3.
Resurse umane:
- Elevii.
- Profesorii organizatori.
Resurse materiale:
- Panouri.

Secțiuni :
- Afișe
- Grafică
- Pictură
- Tehnică mixtă.

Criterii de jurizare:
-Nivelul de creativitate,
-Respectarea temei,

115
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

-Modul de utilizare a tehnicii alese,


- Respectarea formatului ,
- Modul de utilizare a elementelor de limbaj plastic.
Elevii vor primi diplome și vor fi premiați pe categorii de tehnici.
Nu se admit contestații!

Bibliografie:
- http://ccdmures.ro/cmsmadesimple/uploads/file/rev8sp/invp/invp10.pdf

116
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

PROMOVAREA IMAGINII ŞCOLII


Prof. înv. primar Daniela Pantea
Şcoala Gimnazială nr. 27 Timişoara

''Menirea firească a şcolii nu e să dea învăţătută, ci să deştepte cultivând destoinicirile


intelectuale în inima copilului, trebuinţa de a învăţa toată viaţa.'' Ioan Slavici
Calitatea în educație înseamnă asigurarea pentru fiecare educabil a condițiilor pentru
cea mai bună, completă și utilă dezvoltare. Calitatea este dependentă de valorile societății
în care funcționează sistemul respectiv de educație. Școala de astăzi este un spațiu al
confruntărilor și al conflictelor. O asemenea realitate obiectivă impune un mod de abordare
total diferită de metodele și practicile utilizate până deunezi de cadrele didactice.
Transformările profunde care au loc în sfera învățământului românesc determină oamenii
de la catedră să-și analizeze continuu experiența acumulată, să o adapteze la cerințele
actualei societăți și mai ales la condițiile concrete întâlnite în clasă.
Noile demersuri educaţionale redimensionează atât statutul cât şi sarcinile cadrelor
didactice, care trebuie să devină manageri de educaţie, prin intermediul unor
proiecte/programe educative operaţionale, adecvate ethos-ului unităţii şcolare şi orizontului
de aşteptare al comunităţii locale, proiecte/programe desfăşurate pe baza unor convenţii/
contracte de parteneriat.
Proiectarea şi implementarea unor activităţi extracurriculare şi extraşcolare, în şcoală
şi în comunitate, pe baza proiectelor şi parteneriatelor dintre elevi, profesori şi membri ai
comunităţii locale este o necesitate a activităţii didactice. Actul educaţional are o eficienţă
sporită dacă este implicată şi familia, cu condiţia de a se stabili un cod unitar de cerinţe.
În urma colaborărilor constante cu părinţii, aceştia au posibilitatea de a-şi cunoaşte
mai bine copiii şi modul acestora de manifestare în cadrul grupului, îşi însuşesc procedee
educative adecvate pe care le pot aplica în educaţia copilului. Aceste activităţi întregesc
activitatea educativă a şcolii, aducând un surplus informaţional elevilor şi completând
condiţiile concrete ale educaţiei acestora. Încheierea și derularea parteneriatelor
educaționale au ca factor fundamental comunicarea. În acest sens managerii școlii trebuie
să desfășoare activități intense pentru informarea partenerilor cu toate datele necesare
derulării programelor, pentru ca aceștia să primească informații clare, complete și într-un
timp oportun. Implicarea elevilor în diferite proiecte unde își pot exprima liber creativitatea,
imaginația și inteligența atrage după sine promovarea imaginii școlii. Rezultatul actului lor
creator devine astfel cartea lor de vizită, dar şi a şcolii în care învaţă..
Deschiderea spre nou se realizează datorită cadrelor didactice pregătite care
intervin in favoarea acestei dezvoltări continue a școlii. Analizand ceea ce se cere de la
unitatea de învățământ, putem stabili și cum anume o putem promova. Beneficiarii atât
direcţi, cât şi indirecţi(elevii, părinţii) sunt cei ce intră în contact cu mediul școlar, comunitatea
fiind astfel influențată de școala.
Promovarea imaginii instituției se realizează prin elaborarea unor proiecte la nivel
local care să vizeze multiplicarea experienţei pozitive şi a exemplarelor de bună practică în
managementul institutional.
Activitățile extrașcolare sprijină promovarea imaginii instituției școlare. Copilul trăiește
într-o lume dominată de mass media, influențele nefaste ale televizorului și calculatorului
acționând asupra sănătății psihice și morale. Acestea contribuie la transformarea elevilor în
persoane incapabile de a se controla comportamental și emoţional.
Activitățile extracurriculare dau o alternativă sănătoasă, practică și creativă de a
ocupa timpul liber al elevilor, instituția de învăţământ ce promovează astfel de activități
beneficiind de imaginea pozitivă binemeritată, atât la nivel local, cât și județean sau național.
Activitatea extracurriculară e o componentă educaţională valoroasă şi eficientă căreia orice
cadru didactic trebuie să-i acorde atenţie, adoptând el, în primul rând, o atitudine creatoare,

117
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

atât în modul de realizare al activităţii, cât şi în relaţiile cu elevii, asigurând astfel o


atmosferă relaxantă care să permită stimularea creativă a elevilor.
Promovarea imaginii pozitive a instituției școlare se realizează prin publicarea tuturor
reușitelor, internetul devenind cel mai uzual mod de a face școala accesibilă. Cu ajutorul
unui site, a unui email, sau a unei platforme, nu doar că putem ține la curent părinții cu tot
ce se întâmplă în școala, dar putem promova activitățile și implicit școala în cadrul căreia
acestea se desfășoară.

Bibliografie:
 Şcoala la răscruce, Studiu de impact ,coord. L. Vlăsceanu, Editura Polirom, Iaşi,
2001.
 Graham-Brown, S.- Education in the Developing World. Harlow:Longman,1991
 I. Heilbroner, R. L., Filozofii lucrurilor pământeşti. Vieţile, epocile şi ideile marilor
economişti, ediţia a II-a, Humanitas, Bucureşti, 2005.

118
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

PARTENERIAT EDUCAŢIONAL EUROREGIONAL


,,SUFLETE INOCENTE”
2018 - 2022
-educație incluzivă, educație pentru drepturile copilului-

Prof. MANUELA PLJOSKAR


- Şcoala Gimnazială nr.27 Timişoara-Grădinița P.P. nr.3
Prof. OANA BOGDAN
- Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Dumitru Ciumăgeanu”, Timișoara

PARTENERI
 Prof. ADELINA OLTEANU STURZA- Şcoala Generală şi Grădiniţa Română
„Lucian Magdu”, Battonya, Ungaria
 Prof. MARIA-JASMINA BIRTA- Kindergarten “Kinderliebe”, Austria
 Prof. CRISTINA BOBA- Şcoala Gimnazială Sînmihaiu Român- Grădiniţa PN
Sînmihaiu Român
 Prof. SNEJANA POPOVICI- Grădinița P.P. „Grădinița lui Goghiță” Timișoara
 Prof. GEANINA VESZELE- Liceul Teoretic „P.Mitroi” Biled- Grădinița P.P.
Biled
 Prof. ADRIANA POPA- Școala Gimnazială nr. 1 Sînnicolau Mare
 Prof. NADIA IONESCU- Grădinița P.P. nr.2 Timișoara
 Prof. FLORICA LUPUȚ – Grădiniţa P.P. nr.14 Timişoara
 Prof. LIDIA IVĂNESCU-Grădinița P.P. nr. 22 Timișoara
 Prof. MIHAELA MATEI- Grădinița P.P. NR.25 Timișoara
 Prof. SORINA DEACONESCU- Grădinița P.P. nr.32 Timișoara
 Prof. ANGELA BORLOVAN- Grădinița P.P. nr.33 Timișoara
 Prof. BIANCA ANTON- Grădinița P.P. nr.38 Timișoara
 Prof. ADRIANA CĂPRARIU- Grădinița P.P. nr.53 Timișoara

B. INFORMAȚII DESPRE PARTENERIAT:


Titlul parteneriatului: „Suflete inocente”
Tipul de educație în care se încadrează: Educație transdisciplinară: educație
incluzivă, educație pentru grupurile dezavantajate, educație interculturală, educație pentru
drepturile copilului, educație artistico-plastică, educație practică.
Tipul de parteneriat: euroregional
C. REZUMATUL
GRUP ŢINTǍ:
Preșcolarii şi şcolarii instituțiilor implicate în proiect.

BENEFICIARI:
- direcți: preșcolarii şi şcolarii;
- indirecți: părinții, cadrele didactice, partenerii ocazionali, membrii ai
comunității locale.

ACTIVITĂȚI PROPUSE: proiecte individuale, expoziții de lucrări artistico-plastice și


practice, expoziții fotografice, jocuri interactive, activități terapeutice, masă rotundă.

PERIOADA DE DERULARE : 2018 – 2022

D. PREZENTARE
ARGUMENT
Toţi copiii Pământului,

119
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

Toţi copiii au dreptul la Soare,


La un cântec, un zâmbet, o floare
Toţi copiii Pământului!
Dreptul de incluziune şcolară se poate defini prin acceptarea de către instituţiile de
învăţământ a tuturor copiilor, indiferent de sex, apartenenţă etnică şi socială, religie,
naţionalitate, rasă sau limbă. Incluziunea este strâns legată de recunoaşterea şi
acceptarea diversităţii, care este la rândul ei bazată pe ideologia democraţiei.
Câteva dintre emoțiile și gândurile unui copil cu CES:
Deși am nevoi speciale, am aceleași drepturi ca voi toți ceilalți.
Includerea mea între voi este un câștig pentru toată lumea.
Pot fi util în multe situații - o pot demonstra.
Mă joc, trăiesc și mă bucur la fel ca orice copil.
Am și eu emoții, sentimente și de asemenea, știu si pot să fac multe lucruri frumoase.
Nu cerem milă, doar toleranță și înțelegere.
Un gest mărunt valorează mai mult decât o faptă măreață.
Acceptându-mă pe mine, te accepți pe tine însuți.
Tratează-mă așa cum ai vrea să fi și tu tratat!
Nu uita: toți suntem la fel, nu pune etichete fără să mă cunoști cu adevărat !

SCOPUL : Conștientizarea copiilor din învățământul de masă că, în ciuda


diferențelor dintre ei și copiii cu Cerințe Educative Speciale, aceștia din urmă pot
dovedi că sunt capabili de fapte și gânduri frumoase, că ȘTIU, că POT, că simt și că,
de asemenea, merită cunoscuți, merită apreciați, merită tratați cu înțelegere și
respect, acordându-li-se astfel drepturi și șanse egale tuturor în procesul de
integrare socială și educațională.

OBIECTIVELE :
Pentru copiii și cadrele didactice din învățământul special:
Dezvoltarea gustului estetic și a sensibilității pentru valorile artistice;
Dezvoltarea motivației, voinței, imaginației și a creativității;
Dezvoltarea stimei de sine, a încrederii în forțele proprii și totodată a personalității lor;
Dezvoltarea capacității de relaționare și afirmare socială precum și a spiritului de
echipă;
Dezvoltarea relației elev-elev/ profesor-elev;
Creea unor noi șanse de integrare emoțională, socială și educațională;
Implicarea cadrelor în activități care au ca scop promovarea și reabilitarea socială a
copiilor cu CES.

Pentru copiii și cadrele didactice din învățământul de masă:


Dezvoltarea capacității de empatizare față de nevoile și caracteristicile copiilor cu
CES;
Implementarea de noi posibilități de abordare și relaționare cu aceștia;
Înlăturarea unor prejudecăți că persoanele cu CES sunt inferioare lor;
Conștientizarea preșcolarilor și elevilor din învățământul de masă de faptul că
acești copii merită să fie cunoscuți, înțeleși, asculați și respectați ca orice altă ființă
umană.

CALENDARUL ACTIVITĂȚILOR :
Promovarea în rândul elevilor, a preșcolarilor, a părinților, a comunităţii-
NOIEMBRIE
„Fii bun și darnic de Crăciun!”- realizarea de lucrări artistico-plastice sau practice

120
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

în scopul realizării unui schimb de experiență între instituțiile implicate în proiect.- se


vor realiza expoziții în instituțiile partenere- se fotografiază și se trimit fotografiile pe
email la adresa coordonatorilor de proiect, DECEMBRIE
„Terapia Sufletului”- realizarea de activități de meloterapie, sonoterapie și
vocaloterapie realizate în instituțiile partenere, înregistrarea video a câtorva
fragmente și trimiterea acestora pe email la instituția coordonatoare- FEBRUARIE
“Ziua Internaţională a Femeii”-organizarea de spectacole literar-artistice în
instituţiile implicate, împărtăşirea de bune practici în cadrul unei mese rotunde-
MARTIE
„Ziua Internațională a Conștientizării Autismului”-organizarea de jocuri
interactive sub deviza: „SUFLET DE COPIL”- APRILIE
- ORGANIZAREA Simpozionului Euroregional: „Educație fără prejudecăți” la
sediul Școlii Gimnaziale nr.27 Timișoara- Grădinița P.P. nr.3- APRILIE
„ZIUA INTERNAȚIONALĂ A FAMILIEI”- fiecare preșcolar/elev va realiza un proiect
individual, acasă, cu părinții și care va avea în centrul atenției familia, îl va prezenta
colegilor, va fi fotografiat, iar instantaneele vor fi trimise pe email către coordonatori-
MAI
„1 Iunie-Ziua Internațională a Copiilor”-organizarea de expoziţii de creații artistico-
plastice și practice: „Copilărie fericită”, se fotografiază și se trimit fotografiile pe email
la adresa coordonatorilor de proiect - IUNIE
Evaluarea de etapă/Evaluarea proiectului- IUNIE

Modalităţi de monitorizare:
Centralizarea înscrierilor în proiect;
Centralizarea documentelor justificative cu privire la realizarea activităților cuprinse
în proiect.

Diseminarea s-a realizat atât pe parcursul derulării activităților, cât şi la sfârşitul acestuia,
astfel:
prezentarea proiectului în şedinţa Consiliului Profesoral
lansarea proiectului către parteneri;
prezentarea exemplelor de bună practică în cadrul Comisiilor metodice;
apariții în presa locală.

Rezultate aşteptate ca urmare a implementării proiectului:


dezvoltarea deprinderilor de lucru în grup, colaborare şi întrajutorare;
creşterea coeziunii grupului prin: participarea copiilor la activităţi, implicarea lor în
rezolvarea sarcinilor comune, interacţiunea lor în situaţii diverse (în pregătirea şi
derularea activităţilor, în realizarea portofoliului, a albumului de fotografii);
optimizarea adaptării la cerinţele şcolare prin: exersarea abilităţilor sociale, creşterea
stimei de sine prin asumarea responsabilităţilor avute în cadrul proiectului, dar şi prin
receptivitatea lor la implicarea în alte activităţi din şcoală și din grădiniță.

Evaluarea:
schimburi de impresii, prin comunicare internet sau direct;
analizarea materialelor realizate / portofolii;
acordarea de adeverințe de participare partenerilor;
aprecierea progresului elevilor în capacitatea de comunicare cu alţi copii.

Sustenabilitatea proiectului:
Dorim continuarea proiectului și în anii următori, pe alte domenii de activitate.

121
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

ŞCOALA – NUCLEU ŞI VECTOR PENTRU O COMUNITATE UNITĂ

Profesor învăţământul primar, Dorina Pisică,


Şcoala Gimnazială Furculeşti, Furculeşti

O problemă stringentă pentru România o reprezintă responsabilitatea locală pentru


calitatea educaţiei şi succesul şcolar, care reclamă căi diferite de stabilire a relaţiilor de
colaborare între şcoli, familii şi comunităţi. Avem în vedere că şcolile de toate gradele sunt
organizaţii responsabile pentru educaţia formală a copiilor şi adolescenţilor. Şcolile care duc
la bun sfârşit mult mai eficient această responsabilitate se consideră pe ele însele şi elevii
lor ca parte a sistemului social ce include familiile şi comunităţile. Cercetările desfăşurate în
Statele Unite şi în unele ţări din Europa arată că atunci când şcolile, familiile şi comunităţile
lucrează împreună ca parteneri, beneficiari sunt elevii.
Motivul principal pentru crearea unor astfel de parteneriate este dorinţa de a ajuta
elevii să aibă succes la şcoală şi mai târziu, în viaţă. Atunci când părinţii, elevii şi ceilalţi
membrii ai comunităţii se consideră unii pe alţii parteneri în educaţie, se creează în jurul
elevilor o comunitate de suport care începe să funcţioneze. Parteneriatele trebuie văzute ca
o componentă esenţială în organizarea şcolii şi a clasei de elevi. Ele nu mai sunt de mult
considerate doar o simplă activitate cu caracter opţional sau o problemă de natura relaţiilor
publice. În ţările dezvoltate, cu deosebire pe continentul nord - american, parteneriatele
şcoală - familie - comunitate sunt esenţiale în procesul de educaţie a elevilor şi în succesul
lor la şcoală.
Educația este unul din elementele comune care definesc un popor, o
comunitate, fiind zona de coagulare a ideilor, a dezvoltării și a inovării pentru bunăstarea
și siguranța comunităților, iar semnificațiile și influențele ei au asigurat sentimentul de
apartenență, de includere valorică, dar și libertatea individului de afirmare și evoluție
personală sau socială. O comunitate în ansamblul ei are nevoie de siguranță, de libertate și
dezvoltare, elemente date de educație, prin arhitectura, evident simbolică în acest context,
numită școală.
Școala românească, un motor pentru o comunitate unită, cunoaște, însă, și unele probleme,
dificultăți inerente, mai mult sau mai puțin măsurabile, dar nu mai puțin importante:
1. Relația dintre politică și educație
Fiecare schimbare politică aduce cu sine inevitabile modificari și în educație, fie că vorbim
de legislație, programe și strategii guvernamentale, metodologii, dar și numiri de directori și
inspectori, uneori propuneri „mesianice” pentru a găsi soluția finală într-un domeniu atât de
complex. Educația adevărată a modelat mereu un spirit liber, al descoperirii și interogației
critice, al zbuciumului interior pentru cunoaștere, cultură, înțelegere.
De multe ori, politica și politicile educaționale înguste au limitat această mișcare
educațională, iar școala a rămas un simplu instrument pedagogic, informativ și mai
puțin formativ, mecanic, nu creativ, detașat de menirea și esența sa fundamentală, fără
privirea în perspectivă spre dezvoltarea comunității, a umanității, în general. Astfel, orice
abordare politică trebuie să aibă măsură și temei, păstrând elementele de continuitate și
valorile specifice educației românești, adăugând firesc accente, soluții, modernizări
necesare și logice.
2. Școala - mediator educațional între agenții economici și formarea individului
Școala este una dintre instituțiile centrale pentru o comunitate, cu roluri bine definite și
specifice, precum cel de mediator între agenții economici și mecanismele de formare
complexă a tinerilor, în vederea integrării în muncă, în profesie, dar și în spațiul civic, social,
multicultural deseori.
Plecăm de la premisa că este necesar ca școala să reprezinte principalul traseu de formare
al ființei umane, spre un rol social util în comunitate. Tema generală care se discută în

122
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

mediul public vizează orientarea școlii către antreprenoriat, către o formare


profesională de calitate, în acord cu evoluțiile mediului economic, social, cultural.
Locurile de muncă presupun o anumită dinamică, fiind elemente ce au valențe diferite de la
an la an și, implicit, necesită competențe diferite. Mediul de afaceri evoluează în contexte
naționale și internaționale diverse, imprevizibile uneori. De aceea, școala și educația trebuie
să ofere multiple oportunități de formare și adaptare, dincolo de presiunea și logica
economică a momentului, dincolo de formarea și calificarea pentru o zonă îngustă. Trăim
într-un univers dinamic, iar adaptabilitatea și flexibilitatea profesională, competențele
multiple sunt absolut obligatorii.
3. Respectul, înțelegerea, toleranța și școala - opțiune pentru valori
Respectul, politețea, înțelegerea sunt virtuți aproape uitate, trecând pe un loc secund
în ultima perioadă, chiar și în relația cu școala. Respectul înseamnă o atitudine caracterizată
de stimă și înțelegere față de cel de lângă tine, politețea și decența asigură un mod elegant
de comunicare. În contextul educației, indiscutabil, trebuie să existe o relație strânsă de
colaborare între actorii implicați, dar mai ales respectul față de dascăli, față de instituție,
accentul pus pe valori, pe formarea caracterului sunt condiții pentru ca școala să își poată
îndeplini scopul pedagogic și menirea de a forma oameni de calitate, de caracter. Ne dorim
o școală și a valorilor, nu doar a științei și a cunoașterii.
4. Autoritatea locală - sprijin necondiționat pentru școală
Pentru ca ceea ce numim astăzi o școală de calitate să fie pilonul central într-o
comunitate este nevoie, ca pe lângă respect și eliminarea influențelor excesive ale politicii,
să existe o susținere constantă din partea autorităților locale, prin proiecte de dezvoltare
a infrastructurii, prin programe de sprijinire a elevilor dezavantajați social, financiar, logistic,
prin preocuparea pentru atractivitatea domeniului pentru dascălii buni și dedicați profesiei.
Autoritatea locală în raport cu școala trebuie să fie un partener autentic, atent și implicat,
axiomă a unui demers educațional de succes.
5. Dimensiunea europeană a școlii
Într-o lume a globalizării nu se mai vorbește doar despre o comunitate locală, națională,
deoarece ea prinde contur și în afara granițelor, ca o comunitate europeană amplă. Așa cum
am subliniat anterior, școala reprezintă unul dintre elementele centrale într-o comunitate, în
matricea spirituală, identitară a unui popor. Dacă vorbim despre o comunitate largă și
complexă, multiculturală, la nivelul Uniunii Europene, se poate discuta și despre importanța
unei dimensiuni europene a școlii, ca element central educațional în formarea tinerilor
pentru această comunitate simbolică a secolului, ce transcende granițele țării.
Școala românească poate să fie parte a unei școli europene prin colaborări cu alte instituții
și universități, prin parteneriate, schimburi de experiență, proiecte, valori și principii comune,
prin interacțiuni care să ducă la dizolvarea prejudecaților, a diferențelor majore, a
stereotipurilor, printr-un transfer de modele, strategii și soluții educaționale din tot spațiul
european.
6. Familia – punctul de plecare al individului
Alături de şcoală care asigură maxima comunicare între generaţii, familia şi comunitatea
au o deosebită valoare în formarea personalităţii copilului. Fiecare om vine pe lume cu o
anumită zestre nativă, apoi graţie climatului afectiv din familie, copilul cunoaşte lumea din
jur printr-un permanent dialog cu cei mari, învaţă şi poate să iubească, comunică, se
ghidează după anumite modele, imită diferite acţiuni până îşi formează propriile valori,
propriile principii despre lume, despre viaţă.
În relaţia şcoală - familie - comunitate trebuie să existe relaţii de respect, de acceptare
reciprocă, de simpatie şi admiraţie, nu de suspiciune, nedumerire sau iritare şi provocare.
Relaţiile dintre şcoală, elevi, familiile acestora şi comunitate trebuie să fie bazate pe contact
şi colaborare, pe transmitere de informaţii şi prezentare a unor stări de lucruri, de influenţe
pozitive asupra comportamentelor elevilor, pe trăiri afective şi emoţionale reciproce în

123
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

diferite forme de manifestare.


În cadrul abordărilor contemporane ale fenomenului educaţional se impune tot mai
mult implicarea cadrelor didactice în relaţii de cooperare cu părinţii copiilor şi cu alţi factori
sociali interesaţi de educaţie. Rolul cadrelor didactice nu se reduce doar la educaţia la
catedră sau în clasă, ci presupune o astfel activitate în fiecare relaţie cu elevii şi familiile
acestora, desfăşurând o muncă de dezvoltare, de conducere şi de îndrumare. O relaţie
eficientă cadru didactic – părinte presupune, printre altele, o ascultare activă, implicarea
familiei în acţiunile extraşcolare ale copilului, cultivarea şi practicarea toleranţei faţă de un
punct de vedere diferit.
În prezent România cunoaşte o încercare de redefinire a rolului social al educaţiei, în
contextul unui ”parteneriat pentru educaţie”, un dialog deschis, lucid, responsabil, între toţi
factorii educaţionali (familie, Biserică, şcoală, comunitate locală). Şcoala se deschide spre
mediul comunitar şi se fac propuneri de realizare a osmozei şcoală - comunitate (şcoala în
comunitate şi comunitatea în şcoală), în perspectiva înţelegerii şcolii ca un centru cultural şi
civic, centru complex de învăţare la îndemâna tuturor, tineri şi mai puţin tineri.

Bibliografie:
- Agabrian Mircea, „Parteneriate familie – şcoală - comunitate”, Editura Institutul European,
Iaşi, 2005;
- Baran Pescaru Adina, „Parteneriat în educaţie: şcoală - familie - comunitate ”, Editura
Aramis, Bucureşti, 2004;
- Chiru Mihaela, „Cu părinţii la şcoală – ghid pentru profesori”, Editura Humanitas
Educaţional, Bucureşti, 2003.

124
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

PARTENERIATELE ȘCOALĂ – FAMILIE

Prof. Andreea Piţov, Şcoala Gimnazială nr. 27 Timişoara

Parteneriatele școală – familie au la bază ideea că profesorii, elevii, părinții sunt


parteneri în educație. Cum parteneriatul presupune ideea de echipă, de pereche, de grup
sau asociație, este lesne de înțeles că un astfel de parteneriat presupune implicare, efort,
bune intenții, scop comun și rezultate valoroase.
În jurul elevilor se creează o comunitate de suport care începe să funcționeze în
contextul în care părinții, elevii și ceilalți membri ai comunității se consideră unii pe alții
parteneri. Parteneriatele trebuie văzute ca o componentă esențială în organizarea școlii și
a clasei de elevi. Acestea nu mai sunt demult considerate doar o simplă activitate cu caracter
opțional sau o problemă de natura relațiilor publice. În fiecare țară din Uniunea Europeană
există structuri formale organizate de participare a părinților în sistemul educațional.
Legislațiile și proiectele de reformă educațională ale anilor ’90 au definit în majoritatea țărilor
noi legi referitoare la participarea parentală în sistemele educaționale. Autonomia școlilor și
participarea părinților la gestiunea lor se afla în centrul dezbaterilor și legislațiilor actuale.
Există două teorii importante privind relația școală-familie:
1. Teoria profesionalismului care consideră ca un element esențial serviciul făcut
altora, fără a gândi la avantaje personale; criteriile acestei teorii sunt: competența, servirea
clienților, un cod de etică profesională;
2. Teoria schimbului care consideră acțiunea umană în funcție de un câștig
personal; se consideră privilegii tradiționale ale profesorilor: un grad de autonomie, un
salariu asigurat, o competiție restrânsă. (Bunescu, G, Alecu, G, Badea, D, 1997, p. 20, apud
Macbeth, Al., 1984)
Astăzi sunt foarte clare avantajele aplicării teoriei profesionalismului în școli. O școală
modernă și eficientă nu poate decât să se bazeze pe competența managerului, a
profesorilor și a întregului personal și este foarte atentă la satisfacerea clienților săi.
Complexitatea sporită a societății actuale a dus la diferențierea factorilor educativi,
la specializarea lor. S-ar putea crede că această specializare are drept rezultat, automat,
dezvoltarea armonioasă a copilului, indiferent de calitatea intersectării acțiunilor și măsurilor
luate. Lucrurile sunt, totuși, diferite. Considerarea individuală a acestora nu are relevanță.
Efectele generale asupra copilului sunt rezultatul cumulat al educației din familie, de la
școală, al influenței mediului și comunității.
Fiecare copil este unic. Indiferent care sunt premisele sale ereditare, mediul, educația
își vor pune amprenta asupra structurii sale. Ceea ce contează este efectul cumulat al
acțiunii acestor factori.
Astăzi, educația este un fenomen social de transmitere a experienței de viață a
generațiilor adulte și a culturii către generațiile de copii și de tineri, în scopul pregătirii lor
pentru integrarea în societate.
Tot astăzi, școala este instituția socială în care se realizează educația organizată a
tinerei generații. Ea este factorul decisiv pentru formarea unui om apt să contribuie la
dezvoltarea societății, să ia parte activă la viață, să fie pregătit pentru muncă. Procesul de
învățământ este cel care conferă școlii rolul decisiv în formarea omului. Misiunea școlii este
aceea de a contribui la realizarea idealului educativ impus de cerințele vieții sociale.
Procesul de educație din cadrul școlii este îndrumat și condus de persoane pregătite în
mod special pentru acest lucru. Menirea școlii nu este numai de a înzestra elevii cu un
bagaj de cunoștințe cât mai mare, ci și de a stimula calitatea de om. Școala a rămas punctul
de pornire al orientării școlare și profesionale prin acțiuni de informare asupra posibilităților
de continuare a studiilor, de detectare a intereselor profesionale și a aptitudinilor, de
discutare a criteriilor după care elevii își decid viitorul și ponderii de implicare a părinților în

125
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

alegerea școlii și a profesiei pe care copiii lor o vor urma, dacă profesia aleasă este cea
dorită de copil etc.
Cooperarea cu familia poate fi un test profesional și poate fi considerată ca facând parte
din datoria profesională a profesorului deoarece:
 părinții sunt clienți ai școlii;
 eficacitatea învățământului poate fi ameliorată prin cooperarea între școală și familie;
 părinții sunt responsabilii legali de educația copiilor lor și pot avea exigențe de a
evalua rezultatele activității școlare.
„În acest context se pune și problema următoare: de relația cu familiile trebuie să se ocupe
profesori specializați sau toți profesorii?
În mai multe țări (între care Anglia, Danemarca, Franța) există profesori specializați
(consilieri) care răspund de această problemă. Soluția ideală pare a fi ca toți profesorii să
aibă relații obișnuite de colaborare cu familiile, profesorii specializați să rezolve cazuri
particulare, dificile, să efectueze vizite în familii, când este necesar și să organizeze
reuniunile cu părinții. La rândul ei, familia exercită o influență deosebit de adâncă asupra
copiilor. Rolul familiei este foarte important în dezvoltarea copilului din punct de vedere
fizic, intelectual, moral, estetic ș.a.. Ca prim factor educativ, familia oferă copilului
aproximativ 90% din cunoștințele uzuale (despre plante, animale, ocupațiile
oamenilor, obiectelor casnice), familia este cea care ar trebui să dezvolte, în primii ani de
viață, spiritul de observație, memoria și gândirea copiilor. În contextul unei societăți care
tinde să fie europeană părinții sunt priviți ca primii învățători ai copilului, parte din procesul
de învățământ. În comunicarea cu educatorul în clasă, se nuanțează specificul în dezvoltare
al fiecărui copil, se găsesc modalități de cultivare a unor abilități în familie pentru a completa
sau suplimenta procesul educativ. Această comunicare duce la reducerea presiunilor
conflictuale asupra copilului, dându-i o mai mare libertate în dezvoltare. Comunicarea
elevului cu adulții devine mai ușoară, el se exprimă mai liber devenind astfel mai transparent
pentru părinți.
Cooperarea profesor-părinte în beneficiul elevului individual nu se poate substitui
participării părinților la gestiunea școlii, din mai multe motive: părinții sunt responsabili legali
ai educației copiilor lor, deci trebuie să aibă posibilitatea de a influența natura acestei
educații, modelele participative pot ajuta la coordonarea eforturilor educative și la orientarea
adaptării școlii la schimbările din societate, este necesară o influențare pe plan local asupra
rezolvării problemelor locale și luarea deciziilor la nivelul cel mai de jos cu putință.
În numeroase țări, reprezentanții părinților în consiliile de administrație școlară sunt
delegați de asociațiile de părinți, ceea ce le dă un statut legal suplimentar de autoritate. Un
minimum esențial al participării democratice la gestiunea școlii constă în instituirea prin lege
a consiliului de administrație școlară, în care părinții sunt reprezentați corespunzător și au
nu numai rol informațional și consultativ, dar și rol decizional și de control.
Pentru o cooperare eficace se consideră necesară adoptarea unor comportamente
corespunzatoare de către membrii consiliului: comunicarea liberă de informații, toleranța
când limbajul profesional nu este înțeles de nespecialiști dintre părinți; încurajarea
dezbaterilor pe probleme educaționale majore și nu doar discuții pe probleme administrativ-
gospodărești, considerarea reciprocă a părinților și profesorilor ca parteneri.
Un rol deosebit, atât pentru colaborarea familie-școală și participarea la gestiunea
școlii, cât și pentru educația părinților îl au asociațiile de părinți, a căror finalitate este, în
principiu, protecția copilului prin educație. Se pot deosebi asociațiile de părinți și după
scopurile lor, astfel: ca grup de susținere a școlii, în probleme needucaționale; ca grup de
cooperare care consideră educația ca un proces comun în care părinții și profesorii sunt
parteneri, care decid împreună viitoarele programe; ca grup de apărare a intereselor care
consideră că părinții au interese ce trebuie promovate în raport cu interesele altor grupuri.
Nu trebuie să uităm nicio clipă că “Dezvoltarea sistemului școlar multiplică modelele

126
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

oferite copilului, constituindu- se în repere pentru familie, și nu în motive de demisie


parentală din rolurile educative.” (Bonchiș, 2011, p. 130)
Înfăptuirea unui parteneriat valoros, consistent și de durată poate să se concretizeze
doar luând în considerare aportul real al celor doi factori fundamentali implicați în educația
copilului - școala și familia. Abordarea lor separată sau singulară va duce la interpretări
incomplete sau eronate. Influenței acestor doi factori i se adaugă aportul altor factori
declanșatori și de mediere - comunitatea, mediul natural, geografic etc.

Bibliografie:
1. Bonchiș, Elena, Familia și rolul ei în educarea copilului, Editura Polirom, București,
2011
2. Bunescu, G, Alecu, G, Badea, D, Educația părinților, Strategii și programe, Editura
Didactică și Pedagogică, București, 1997
Webgrafie:
1. http://www.1educat.ro/resurse/ise/educatia_parintilor.html
2. http://www.psyvolution.ro/342-legatura-scoala-%E2%80%93-familie-%E2%80%93-
comunitate-factor-hotarator-in-asigurarea-reusitei-scolare

127
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

IMPORTANȚA ACTIVITĂȚILOR INTEGRATE ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PRIMAR

Prof. Dr. Panfil Pîrvulescu, Școala Gimnazială numărul 27, Timișoara


În învățământul modern, se simte nevoia tot mai acută a unei instruiri integrate.
Activitățile integrate de predare/învățare presupun gruparea cunoștințelor pe subiecte sau
pe unități tematice și reprezintă o soluție la corelarea cu cerințele societății actuale.
Abordarea integrată a activităților în învățământul primar presupune o serie de
restructurări ale actului educativ, care să stimuleze învățarea spontană continuă a elevului.
Se urmărește, de asemenea, dezvoltarea capacității copilului de a realiza conexiuni rapide
între diverse discipline, precum și de a asimila, de a sintetiza și de a utiliza cunoștințele în
mod sistematic și integrat. Cu alte cuvinte, cunoașterea de tip disciplinar se transferă în
cunoașterea de tip transdisciplinar.
Demersul integrator presupune o anumită abilitate metodologică, având și unele
dezavantaje, precum dificultatea pregătirii cadrelor didactice pentru predarea disciplinelor
integrate, lipsa de tradiție pedagogică a integrării sau opoziția directă sau indirectă a unor
educatori față de tendințele integratoare.
În țara noastră, curriculum integrat a fost propus pentru prima dată, la grădiniță, în
2008, iar, la clasele pregătitoare, întâi și a doua, în 2012. Avantajele acestui tip de curriculum
vizează utilizarea de către elevi a cunoștințelor dobândite, de la o arie de studiu la alta, și,
astfel, eficientizarea utilizării timpului de învățare. Prin activitățile integrate, elevii se
angajează în mod responsabil în procesul de învățare, sunt incurajate comunicarea și
relațiile interpresonale prin sarcini de învățare în grup, prin colaborare, iar cadrul didactic
devine mai mult un factor de sprijin și un mediator și mai puțin un furnizor de informații.
Predarea integrată a cunoștințelor este asemănată cu interdisciplinaritatea, întrucât
obiectul de învățământ nu vizează numai o singură disciplină, ci o tematică întreagă,
comună mai multor domenii de cunoaștere. Învățarea integrată își dovedește, de asemenea,
utilitatea, prin interacțiunea obiectelor de studiu, prin activități integrate cum ar fi proiectele,
prin corelarea cu diverse aspecte din viața cotidiană sau pe rezolvarea de probleme. De
asemenea, învățarea depășește cadrul formal al școlii, nemaifiind asociată doar cu noțiunea
de elev, fiind dezvoltată ideea de învățare pe tot parcursul vieții.
Cu precădere în învățământul primar, activitățile integrate devin necesare prin nevoia
firească a elevului de vârstă mică să exploreze mediul apropiat, fizic și social, și să-l
stăpânească. Curriculumul integrat îmbină învățarea într-un mod firesc, natural, cu o
structură riguroasă. Astfel, printr-un studiu integrat al realității, elevul de vârstă mică poate
atât să cerceteze, global, mai multe domenii de cunoaștere, prevăzute în programă, dar și
să le subordoneze unor aspecte particulare ale realității înconjurătoare.
Prin predarea de tip integrat, elevii de vârstă mică pot să se implice mai mult și mai
eficient, fiind antrenate surse numeroase și diversificate. Activitățile integrate pot fi
desfășurate după scenariul gândit și elaborat de cadrul didactic, ce începe cu întâlnirea de
grup, iniţiată în fiecare zi şi care se poate realiza sub forma unei povestiri, a întâlnirii cu un
personaj, a vizitei unei persoane adulte, prezenţa unui animal, o întâmplare trăită sau
imaginată, un eveniment social sau eveniment special petrecut în familie.
Copiii îşi asumă responsabilităţi şi roluri în micro-grupul din care fac parte, participând
la jocuri de rol interesante. Un rol important în astfel de activități îl constituie întâlnirile cu
specialiști. Din punctul de vedere al tematicii, aceasta este selectată, astfel încât, așa cum
am spus, să se realizeze integrarea elevilor în lumea înconjurătoare. Cadrelor didactice li
se vor pune permanent la dispoziție întreaga listă de activități activităţi (proiecte, jocuri şi
activităţi extracurriculare) şi modalităţi de organizare a acestora. Activităţile integrate au la
bază un scenariu didactic integrativ, cu o structură flexibilă, care să evidenţieze caracterul
integrat al abordărilor.
Dacă succesul şcolar este dat de performanţa elevului în cadrul contextelor

128
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

disciplinare, succesul în viaţa personală, profesională şi socială este dat tocmai de


capacitatea de a ieşi din tiparul unei discipline şi de a realiza conexiuni şi transferuri rapide
între aceste domenii.
Un proiect pentru o activitate integrată ar putea avea la bază următorul scenariu:
Programul se deschide prin întâlnirea de dimineaţă, la care copii sunt așezați în
semicerc, pentru menținerea contactului vizual cu ceilalți membri, se continuă cu salutul apoi
cu gimnastica de înviorare.
Li se prezintă copiilor un copăcel, pe care sunt prinse fotografiile fiecăruia dintre ei,
după care se începe completarea calendarului naturii, pentru care este realizat un panou de
către copil.
Întrebările care pot servi ca ghid la completarea acestui calendar sunt:
- În ce anotimp suntem? În ce lună suntem ?
- Când aţi venit la gădiniţă aţi privit cerul? Era acoperit cu nori?
Se trece apoi la următoarea etapă și anume alegerea legumelor preferate, după care
se recită Poezia legumelor, iar, apoi, Zâna Primăvară le va aduce copiilor ridichi, Prin aceste
legume se va face legătura cu următorul moment al activității și anume: lectura poveștii
Ridichea uriașă. Educatoarea are grijă ca toţi copiii să fie în jurul ei, va prezenta imaginile
şi le va adresa întrebări copiilor pentru fixarea conţinutului poveştii. Activitatea se va finalize
prin jocuri în aer liber cu titlul: “Plantăm şi culegem ridichi”. În cadrul jocului, care se va
desfăşura în curtea grădiniţei, copiii vor forma două echipe, echipa ridichilor şi echipa cepei
verzi. În curte, prin iarbă, vor fi aşezate ridichi. La semnalul educatoarei, copiii vor alerga şi
vor culege ridichile din iarbă. După ce toate legumele au fost culese, se vor număra ridichile
culese de fiecare echipă. Câştigătoare va fi echipa care a cules cele mai multe ridichi. Se
va repeta jocul de câteva ori.
Fiind specifică reformei specifică reformei curriculare propusă de noul Curriculum
pentru învățământul preșcolar, activitatea integrate are ca scop, așa cum am subliniat, o
abordare globalizată a realității exterioare, în cadrul căreia se îmbină mai multe domenii de
activitate și mai multe mijloace, subordonându-se toate aceleiași teme.
Cea mai cunoscută activitate integrate este cea care cuprinde toate activitățile din
cadrul unei zile, rolul învățătorului fiind acela de a le oferi copiilor mai multă libertate, în
cadrul unei zile. Copilului i se oferă o gamă largă de oportunități pentru a-și exersa o învățare
activă. Prin aceste activități se aduce un plus de lejeritate și mai multă coerență procesului
didactic, punându-se accent pe joc ca metodă de bază a acestui proces. Educaţia ajută
omenirea în ansamblul ei dar în acelaşi timp trebuie să răspundă unor nevoi imediate legate
de viaţa în societate, fără însă a cădea în cealaltă extremă de a vedea educaţia drept unic
legată de aceste ultime componente.
Premisele de la care pornesc obiectivele educaţiei clarifică problema abordării
intergrate. Contactul personal, diversificarea situaţiilor de învăţare vor conduce la o mai
bună înţelegere a propriilor valori, la interiorizarea lor. Nu în ultimul rând, se oferă puncte de
referinţă intelectuale alături de o dezvoltare armonioasă a personalităţii.

Bibliografie:

Curriculum pentru învăţământul preşcolar, prezentare şi explicităţi, Didactica Publishing


House, Bucureşti, 2008
Activitatea integrata din gradinita-Ghid pentru cadrele didactice din invatamantul
preuniversitar, Didactica Publishing House, Bucureşti, 2008
Revista învăţământului preşcolar 1-2-/2011, Editura Arlequin, Bucureşti
Metoda proiectelor la vârstele timpurii, Editura Mirton, Timişoara, 2005

129
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

PARTENERIATUL ȘCOALĂ- COMUNITATE

Prof. înv. preșcolar Popovici Snejana Ionela


Grădinița P.P. ”Lui Goghiță” Timișoara

Din punct de vedere juridic, parteneriatul se defineşte ca o înţelegere legală în care


partenerii definesc împreună scopul general al parteneriatului şi presupune colaborarea
strânsă şi combinarea avantajelor specifice pentru ambii parteneneri.
Din punctul de vedere al beneficiilor pe care le aduce, parteneriatul poate fi definit ca
o modalitate eficientă în realizarea reformei managementului, prin schimbarea modului în
care sunt abordate problemele publice, astfel încât soluţionarea lor să devină fezabilă prin
parteneriat.
Parteneriatul poate fi o soluţie pentru alocarea şi folosirea resurselor locale, la nivel
comunitar, pentru atragerea altor resurse, în vederea rezolvării problemelor comunităţii.
Ideea de parteneriat între şcoală şi comunitate trebuie să se bazeze pe principiul
complementarităţii serviciilor oferite de către organizaţiile care activează în comunitate.
Construirea parteneriatului este un proces deliberat ce implică adoptarea unui
management bazat pe colaborare, comunicare şi acceptarea diversităţii, responsabilizarea
partenerilor şi implicarea reciprocă. Principiile care stau la baza parteneriatului Şcoală -
Comunitate sunt stipulate în Legea Educaţiei Naţionale( art. 3):
- Principiul echităţii- în baza căruia accesul la învăţare se realizează fără discriminare;
- Principiul calităţii- în baza căruia activităţile de învăţare se raportează la standarde de
referinţă şi la bune practici;
- Principiul relevanţei- în baza căruia educaţia răspunde nevoilor de dezvoltare
personale şi social-economice,
- Principiul eficienţei- în baza căruia se urmăreşte obţinerea de rezultate educaţionale
maxime prin gestionarea resurselor existente;
- Principiul descentralizării- în baza căruia deciziile principale se iau de către actorii
implicaţi direct în proces;
- Principiul răspunderii publice- în baza căruia unităţile de învăţământ răspund public
de rezultatele lor;
- Principiul transparenţei- concretizat în asigurarea vizibilităţii totale a deciziei şi a
rezultatelor, - Principiul asigurării egalităţii de şanse;
- Principiul incluziunii sociale;
- Principiul centrării educaţiei pe beneficiarii acesteia;
- Principiul participării şi responsabilităţii părinţilor;
- Principiul fundamentării deciziilor pe dialog şi consultare;
- Principiul respectării dreptului la opinie al beneficiarilor direcţi ai sistemului de
educaţie
Ideea de a folosi şcoala în beneficiul comunităţii a apărut în anii 90 în SUA, când s-a
cristalizat convingerea că şcolile pot servi comunităţilor, prin furnizarea de servicii după orele
de curs: culturale, sportive, recreative.
După anii 90, în Europa şcolile şiau diversificat activităţile oferite comunităţii,
derulând: cursuri IT, concerte, conferinţe, cluburi pentru pensionari etc.
În contextul în care resursele acordate educaţiei nu sunt suficiente, parteneriatul
şcoală-comunitate poate fi o modalitate prin care se realizează o mai bună gestionare a
resurselor locale, de atragere a resurselor către şcoală şi de valorificare a resurselor şcolii
în beneficiul comunităţii.
Şcolile sunt organizaţii puternic ancorate în comunitate, care prin statutul lor, prin
competenţele resurselor umane implicate în sistemul educaţional pot deveni promotorul
parteneriatului comunitar.

130
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

În relaţia de parteneriat pot interveni şi blocaje, datorate:


- raportării la valori diferite;
- lipsei unei politici a şcolii în ceea ce priveşte relaţia cu comunitatea; - lipsei educaţiei
civice;
- neidentificării avantajelor şi a finalităţilor;
- rezistenţei cadrelor didactice la colaborarea cu agenţii comunitari, în condţiile
efectuării unor activităţi neremunerate.
În consecinţă, se impune adaptarea şcolii la nevoile comunităţii, prin:
- adoptarea unui management participativ, care să implice şcoala în proiectele
comunităţii şi să conştientizeze agenţii comunitari asupra rolului pe care îl au în educaţia
viitorilor cetăţeni;
- schimbarea mentalităţii angajaţilor şcolii;
- adaptarea curriculară la nevoile comunităţii locale;
- îmbunătăţirea ofertei de activităţi extracurriculare;
- implicarea reprezentanţilor comunităţii în procesul de dezvoltare instituţională a
şcolii;
- includerea în obiectivele şcolii a dezvoltării spiritului comunitar;
Parteneriatul şcoală-familie poate lua forma unor servicii dezvoltate de către şcoală
şi de care familiile elevilor să beneficieze. Acestea pot fi organizate exclusiv de către şcoală
sau în parteneriat cu alte organizaţii/instituţii. Aceste servicii pot fi: centre de consiliere,
centre de sănătate, de practicare a diverselor sporturi, centre pentru supravegherea copiilor
la teme dacă după orele de curs(after-school) care pot avea şi alte servicii incluse: predarea
limbilor străine, sport, mini-excursii, teatru, spectacole, vizite în diverse locuri, centre de
voluntariat, cluburi, cantine, semiinternate etc. Intervenţia şcolii pentru sprijinirea educației.

131
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

ÎNVAȚĂ PENTRU VIAȚĂ!


Profesor învățământ primar Raescu Ana
Școala Gimnazială Luncavița
Luncavița, jud. Caraș- Severin

În contextul noilor programe și a învățământului modern, a noilor cerințe educaționale


și sociale, prioritară este conectarea educației școlare la aplicațiile practice ale societății în
care trăim. Se dorește ca accentul să fie mai mult pe formare, astfel încât elevii să
regăsească, concret, informația și necesitatea cunoașterii ei în viața de zi cu zi.
Una dintre aceste inițiative este programul ,,Școala altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun!”.
Ministerul Educaţiei a hotărât, în premieră pentru România, ca în perioada 2-6 aprilie 2012,
în toate şcolile să se desfăşoare programul ,,Şcoala altfel”.
Este un program dedicat activităţilor educative extracurriculare şi extraşcolare,
principalul obiectiv al acestuia fiind implicarea elevilor şi a profesorilor în activităţi de
educaţie non-formală, care să pună în valoare talentele, preocupările extraşcolare şi
competenţele elevilor, în domenii cât mai diverse şi interesante. Rezultatele pozitive ale
desfășurării programului o demonstrează, fără doar și poate, continuarea acestuia.
Ca orice bun al tuturor, sunt și guri rele, care critică, denigrează, însă procentul
acestora fiind foarte mic, majoritatea a decis. Desigur, acesta a fost îmbunătățit, de la un an
la altul, ținându-se cont de părerile, propunerile și sugestiile celor implicați: dascăli, părinți,
elevi. Activitățile desfășurate se diversifică de la un an la altul iar elevii așteaptă cu
nerăbdare perioada desfășurării acestuia. Sunt interesați de activități și chiar vin cu
propuneri interesante, implicând și părinții în viața școlii,mai activ decât în mod obișnuit.
Desigur, elevii și-ar dori continuarea programului pe o perioadă mai lungă de timp.
Partenerii principali în cadrul acestui program sunt părinții, instituții de stat, instituțiile
culturale și educative.
Activităţile propuse exced curriculumul naţional şi aduc un plus de valoare întregii
comunităţi şcolare, prin competenţe, coeziune, spirit de echipă şi, nu în ultimul rând, prin
zâmbetele elevilor şi dascălilor implicaţi. Nu doar elevii și cadrele didactice apreciază pozitiv
programul, ci și părinții, membrii ai comunității, deoarece este o oportunitate în a-și arăta
eficiența la ceea ce fac. Copiii sunt curioși, iar răspunsurile la întrebările lor sunt o bună
ocazie în a arăta importanța muncii fiecăruia.
În ciuda scepticismului iniţial cu privire la această săptămână, părerea generală este
una pozitivă. Săptămâna ,,altfel” a schimbat rutina şcolii, a permis exprimarea spiritului
creativ şi a antrenat spiritul de echipă. Deşi veneau la aceeaşi şcoală, în aceleaşi săli de
clasă, vedeau aceiaşi colegi şi profesori, făceau ceva cu totul diferit, învăţau altfel.
Atmosfera din ,,săptămâna altfel”, o premieră pentru învăţământul românesc, a fost
una specială, fiind trăită atât de elevi, cât şi de profesori cu sentimentul câştigării unor
experienţe noi. ,,Şcoala Altfel” a fost o combinaţie de şcoală şi de timp petrecut într-un mod
plăcut cu elevii în faţa cărora învăţătorii şi profesorii stau săptămână de săptămână cu
catalogul în faţă. Atitudinea lejeră, posibilitatea de a alege să facă ceva ce știe sau îi place,
aduce elevul acolo unde dorim: la școală cu drag. Aceste cinci zile au fost pentru profesori
o ocazie de a-i cunoaşte mai bine pe elevi, de a întări relaţia cu aceştia. Lipsa presiunii unui
clopoţel, a schemei, a tablei, a lecţiei care trebuie parcursă în 50 de minute, a ceasului care
merge parcă mult prea alert în ora obișnuită, au adus destindere, relaxare, atât pentru elevi,
cât și pentru profesori. Timpul zboară, însă, de data aceasta, mult mai plăcut , dar și folositor
în același timp.
Nici elevii din clasele mai mici nu au pierdut o săptămână, ci au învăţat lucruri noi, au
mers în locuri pe care nu le-au mai văzut până atunci, s-au jucat, au vizitat muzee, au
vizionat filme, au aflat cum sunt fabricate unele obiecte, au confecționat diverse obiecte sau
au plantat flori şi copaci. Bucuria lor este firească, naturală, exprimată fără rețineri. Își

132
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

exprimă încântarea cu toată sinceritatea. Programul este prilej de mare bucurie pentru toții
elevii mici. Obișnuiți zilnic cu ,,doamna lor”, au ocazia să comunice, să cunoască alți oameni.
Învață să se exprime și să colaboreze cu oameni noi. Nu doar învață despre natură, oameni,
lucruri și locuri, ci contribuie eficient la menținerea și îmbunătățirea relației cu lumea din jur.
Se bucură de rezultate și chiar de aprecierile pozitive ale celorlalți: colegi, dascăli, membrii
ai comunității.
Activitățile din ,,Săptămâna altfel" au reprezentat informaţie, cultură, amuzament
pentru toți copiii, toate fiind o bună modalitate de relaxare. Orele petrecute la muzee,
spectacole, excurșii au fost momente prielnice de a se detaşa de stresul zilnic, de presiunea
din ce în ce mai mare a examenelor şi de rutina chinuitoare, într-un mod constructiv.
Indiferent de ce meserie o să urmeze în viitor, fie că o să devină medici, jucători de fotbal
sau avocaţi, ar trebui să nu se mărginească la a fi doar atât. Idealul oricăruia dintre copii
trebuie să fie un om universal cu multiple cunoştinţe şi abilităţi. Nimeni nu poate ști totul,
însă a ști câte puțin din fiecare ajută mult mai mult la adaptarea în societate și viața de zi cu
zi, la cerințele care apar pe parcurs și pe neașteptate.
Proiectul «Şcoala Altfel» îi învăţă exact ce anume au de făcut în această privinţă.
Prin activităţile la care participă pot să învețe despre acordarea primului ajutor, să vizioneze
filme în limba franceză, să joace volei sau şah şi multe altele. Indiferent de activitatea pe
care o aleg, ştiu cu certitudine că vor avea ceva de învăţat în orele petrecute acolo. Au
învăţat cât de important este ajutorul imediat pe care îl pot da unei persoane aflate în pericol
şi că se pot întâlni cu astfel de situaţie oricând, iar acum sunt pregătiţi atât teoretic cât şi
practic. Au învăţat că trebuie să aleagă cu foarte mare responsabilitate drumul pe care îl
vom urma în viaţă şi că, indiferent de ce carieră o vor avea, banii nu trebuie să fie un scop,
ci doar un mijloc.
Chiar copiii sunt uimiți de faptul că le place altceva, decât noua tehnologie, atât de
,,la modă”. Vizitele la operă, la teatru sau la muzee au atras atenţia asupra nevoii de cultură,
asupra faptului că există o lume şi dincolo de lumea virtuală, calculator, televizor. Învață să
caute informația, să selecteze ce este important, corect sau adevărat din ceea ce i se oferă.
Primește, dar alege doar ce este bun. Își formează și chiar descoperă abilități noi prin
ateliere de lucru la care participă.
Activităţile desfăşurate în cadrul acestei săptămâni le-au dat ocazia să învețe lecţii
importante, lecţii care, pe măsură ce vor fi aprofundate, îi vor ajuta în formarea lor ca adulți.
Au ocazia să întâlnească oameni, să stea de vorbă, să cunoască alte domenii decât cele
întâlnite în mod obișnuit, acasă sau la școală, în cercul lor de prieteni și cunoscuți. Devin
mai deschiși și receptivi la nou.
Dincolo de stângăcia inerentă oricărui început, ,,Şcoala Altfel” a scos elevii şi
profesorii din rutina păguboasă care o macină de zeci de ani. ,,Şcoala altfel” poate fi dovada
că atât profesorii, cât şi elevii sunt în căutarea unei relaţii umane, prietenoase, relaxate, în
care chiar şi cele mai grele lecţii pot deveni simple, plăcute, chiar atractive.
Şcoala este locul unde copilul începe să trăiască zilnic o parte din timpul său, în
cadrul unei comunităţi ce depăşeşte cadrul familial. În şcoală copilul trebuie să înceapă să
respecte reguli de comportament pentru a-şi continua formarea sa ca adult responsabil.
Pentru asta are nevoie de modele, iar modelele se regăsesc în cei din jur, educatori, părinți,
societate.
Rolul educatorilor - învăţători şi profesori, în formarea ca cetăţean a elevului este
foarte mare şi trebuie ca aceştia să-şi cunoască menirea.
Calitatea programului, după cum spune și titlul ,,Să știi mai multe, să fii mai bun!” în
programa școlară aduce un suflu nou, o gură de aer proaspăt și revigorant,cu rolul de a trezi
curiozitatea, interesul și plăcerea de a veni la școală a elevilor. Copiii sunt veseli, dornici de
a participa la orice acţiune, de a experimenta sau exersa, profesorii sunt dispuşi să
socializeze cu elevii lor, într-un context non-formal, atipic pentru învăţământul românesc,

133
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

dar inovator, destins, prielnic pentru cunoaştere şi fixarea unor relaţii ,,poate mai umane”
decât se pot stabili în cadrul unei ore obișnuite de curs. Se antrenează în discuții pro și
contra, explică, își exprimă opinia. Totul într-o atmosferă degajată, liberă, lipsită de teamă.
Experienţa celor cinci zile în care şcoala şi-a schimbat mersul cu care ne-am obişnuit
de-a lungul anilor a câștigat prin dezvoltarea relațiilor sociale.
Programul are un orar echilibrat construit, cu cinci zile de activităţi variate pentru toate
clasele - activităţi în şcoală sau în afara ei:
• acordarea primului ajutor și voluntariat
• educaţie pentru sănătate și ecologie
• workshop-uri de alegere a carierei
• anti-violenţă
• vizionare de filme româneşti şi străine
• ateliere de lucru
• jocuri şi competiţii sportive
• vizite, excursii, drumeții
• promenade culturale etc.
Săptămâna aceasta îşi arată beneficiile prin implicarea deopotrivă a profesorilor şi a
elevilor, în vederea demonstrării, sistematizării, aplicării, consolidării «pe teren» a
cunoştinţelor deja predate sau discutate la clasă.
Aceleaşi impresii au fost împărtăşite şi de elevi, care s-au aflat împreună cu
profesorii în aceeaşi barcă, aceea a bunăvoinţei.
Relevanța programului constă în:
• Diversificarea activităților de învățare
• Climat relaxat și prietenos de învățare
• Fără presiunea notelor
• Răspunde nevoilor de socializare ale elevilor.
Valoarea programului este de:
- Ameliorarea relațiilor și a comunicării dintre elevi și profesori, precum și dintre elevi și
comunitate;
- Stimularea intereselor copiilor pentru anumite domenii și posibilitatea acestora de a-și
exprima interesele şi preocupările;
- Diversificarea activităților de învățare și stimularea intereselor elevilor pentru anumite
domenii;
- Are impact pozitiv în aria relaţionării şi colaborării între cadrele didactice;
- Parteneriate.
În concluzie:
• Copiilor le-au plăcut activitățile, de a găsi soluţii inovatoare și de a se implica în
rezolvarea unei sarcini practice.
• Fiecare a avut rolul lui în echipă, s-au ascultat cu atenţie unii pe altii, au apreciat
ideile, au demonstrat că doresc şi apreciază ideea de schimbare.
• Colaborează, comunică, caută și oferă sprijin.
Cu toate oportunitățile pe care le aduce în programa școlară, programul ,,Să știi mai
multe, să fii mai bun!”, este un lucru bun, pozitiv și apreciat de marea majoritate a elevilor,
cadrelor didactice și părinților. Evaluarea acestuia este dată, nu doar de portofoliile,
albumele cu fotografii și documentele întocmite, ci și de amintirile, descrierile copiilor, ce
rămân cu amintiri frumoase legate de activitățile la care au participat.

134
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

ŞCOALA ŞI FAMILIA – PARTENERI ÎN EDUCAŢIE

Profesor pentru învăţământul primar


Elena-Ionela Sabău
Şcoala Gimnazială Nr. 27 Timişoara

Şcoala este o instituţie care oferă un serviciu social; este direct influenţată de ceea
ce se întâmplă în mediul social. Ea transmite cunoştinţe, dezvoltă abilităţi, norme, valori
recunoscute şi acceptate social şi funcţionează într-o comunitate alcătuită din mai mulţi
factori de educaţie: familie, autorităţi, organizaţii guvernamentale şi neguvernamentale,
agenţi economici, poliţie, biserică, unităţi sanitare etc. care au la rândul lor o ofertă
educaţională. Şcolile depind de mediul în care funcţionează în ceea ce priveşte: obţinerea
resurselor materiale, resursele umane, resursele financiare, resursele informaţionale etc.
Funcţionează într-o comunitate locală şi zonală care furnizează elevii, dar care are un set
de aşteptări cărora instituţia şcolară trebuie să le răspundă.
Comunitatea este bazată pe „voinţa” şi „sentimentele” celor care trăiesc în ea, este
întemeiată nu pe contact, ci pe înţelegere. Legăturile dintre membrii comunităţii se bazează
pe valori precum: respectul, afecţiunea, bunăvoinţa. Comunitatea depăşeşte contextul strict
economic.
Parteneriatul şcoală – comunitate
Parteneriatul este o înțelegere legală în care partenerii definesc împreună scopul
general al parteneriatului. El presupune colaborarea strânsă şi combinarea avantajelor
specifice pentru ambii parteneri.
Parteneriatul poate fi o soluție pentru alocarea şi folosirea resurselor locale la nivel
comunitar, pentru atragerea altor resurse externe pentru rezolvarea problemelor
comunitare. Ideea de parteneriat între şcoală şi comunitate trebuie să se bazeze pe
principiul complementarității serviciilor sociale oferite de către diversele organizații care
activează în comunitate. Construirea parteneriatului este un proces deliberat ce implică
aptitudini specifice, strategii şi cunoştințe pe care părțile implicate trebuie să le cunoască şi
să le folosească. Într-o relație de parteneriat fiecare partener trebuie să-şi definească
aşteptările, scopul şi limitele. În relația de parteneriat dintre şcoală şi agenții comunitari cei
implicați trebuie să definească şi să conştientizeze:
- care sunt agenții comunitari implicați în relația de parteneriat;
- care sunt motivele parteneriatului;
- care sunt modificările vizate în situația actuală;
- ce probleme majore pot fi rezolvate prin parteneriat;
- care sunt rolurile specifice pe care le are fiecare partener.
Deoarece resursele acordate educaţiei sunt în descreştere, parteneriatul este o
formă prin care se realizează o mai bună gestionare a resurselor locale, o modalitate de
atragere a resurselor către şcoală şi de valorificare a resurselor şcolii în beneficiul
comunităţii. Parteneriatul şcolii cu agenţii comunitari poate funcţiona în mai multe feluri:
- punerea în comun a resurselor (materiale, umane, financiare, logistice, de timp,
informaţionale etc.) pentru binele comun;
- activităţi / proiecte / programe comune;
- alocarea de resurse din partea agenţilor comunitari către şcoală;
- voluntariat şi implicare în acţiuni la nivel comunitar;
- testarea nevoilor locale;
- formarea resurselor umane;
- atragerea de resurse către comunitate etc.
Familia reprezintă principalul factor al parteneriatului şcoală – comunitate locală. Pe
de o parte familia este un factor de educaţie informală, pe de altă parte aceasta are obligaţii

135
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

şi drepturi care decurg din statutul de elevi al copiilor ei în sistemul formal de educaţie.
Implicarea familiei în parteneriatul şcolii este condiţionată de gradul de interes al
familiei faţă de şcoală. Acesta este crescut dacă familiile au copii care frecventează şcoala.
Cu cât şcoala reprezintă o valoare a familiei, cu atât gradul de implicare al familiei este mai
mare. Acei copii care sunt sprijiniţi de părinţi, care au în familie atitudini proşcoală adecvate
obţin performanţe şcolare ridicate şi au un grad de aspiraţie ridicat faţă de nivelul de
şcolarizare pe care doresc să-l atingă.
Referitor la relaţia dintre familie şi părinţi cele mai frecvente forme de organizare a
acestei relaţii sunt:
- Sedinţele cu părinţii
- Lectoratele
- Consultaţiile individuale
- Asistenţe la ore din partea părinţilor
- Vizite la domiciliul elevilor
- Cutia poștală a clasei
- Jurnalul de corespondenţă al elevului
- Stabilirea opţionalelor
Asistenţele la ore: ori de câte ori au simţit nevoia să-şi vadă copiii la orele de curs,
părinţii au asistat, urmărind demersul didactic parcurs de învăţător, participarea propriului
copil în oră, modalităţile de explicare a unor teme din manual. Aceste asistenţe au fost
urmate de discuţii între învăţător şi părinte cu privire la modul de îndrumare a copilului în
efectuarea temelor (orale şi scrise).
Părinţii au primit chestionare având ca scop îndrumarea lecturii copiilor, cunoaşterea
ei, legătura cu şcoala, dar şi explicarea unor modalităţi de îndrumare a elevilor în efectuarea
temelor, tipuri de exerciţii de citire, scriere, matematice, pentru uşurarea înţelegerii
cunoştinţelor însuşite la şcoală, pentru evitarea memorării mecanice. Consilierile individuale
dau posibilitatea de a discuta cu părinţii despre fiecare copil în parte, de a analiza cauzele
diferitelor manifestări şi a lua măsuri educative comune.
Desigur, munca de convingere ”de la om la om” presupune tact, dar mai ales
dragoste pentru profesiune, nu declarată, ci simţită de fiecare dintre noi.
Cutia poştală a clasei şi Jurnalul de corespondenţă al elevului sunt alte modalităţi de
a menţine legătura cu familia, de a cunoaşte părerile, sugestiile şi eventualele observaţii
referitoare la activitatea şcolară şi extraşcolară desfăşurată la nivel de clasă. Aceste forme
de colaborare ne oferă posibilitatea să luăm cunoştinţă zilnic cu aceste informaţii şi să
informăm zilnic părinţii asupra evoluţiei copilului.
Colaborarea cu familia nu se limitează numai în ceea ce priveşte activitatea şcolară,
ci şi în cadrul activităţilor extraşcolare pentru că acestea contribuie la adâncirea şi
completarea procesului de învăţământ, la adâncirea înclinaţiilor şi aptitudinilor copiilor, la
organizarea raţională şi plăcută a timpului liber.
Dintre acestea amintim:
- Parteneriate educaţionale cu şcoli din alte judeţe, cu biserica, poliţia etc.
- Organizarea şi participarea la diferite spectacole
- Confecţionarea unor costume populare
- Păstrarea unor obiceiuri şi tradiţii populare: ”Caloianul,” “Semănătorii”, “Steaua”,
încondeiatul şi vopsitul ouălor etc.
Vizitele periodice la domiciliu permit comunicarea dintre profesor și părinți într-un
cadru mai puțin formal, care-l poate face pe părinte să se simtă mai în largul său. Scopul
acestor vizite este întărirea legăturii cu familia, cunoașterea particularităților acesteia
(cultura, modul de interacționare dintre membrii familiei, aptitudinile acestora etc.). Prin
intermediul acestor vizite trebuie să le arătăm părinților că ei și copiii lor sunt importanți
pentru noi și că le acordăm atenția cuvenită. Vizitele trebuie făcute numai cu acordul

136
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

părinților și nu trebuie percepute de aceștia ca fiind intruzive.


Ateliere de lucru cu părinții sunt activități pe teme de interes pentru părinți, care se
desfășoară la inițiativa profesorului, a personalului medical al școlii sau a consilierului școlar.
Atelierele presupun implicarea activă și directă a adulților și au ca scop formarea și
dezvoltarea competențelor parentale ale acestora. Ele pot fi organizate sub formă de jocuri,
joc de rol, activități pe centre etc. Alături de părinți, pot participa și copii. Este important ca
grupurile constituite să nu depășească 20 de persoane și ca participarea să fie la libera
alegere a adulților, deoarece astfel de activități necesită multă disponibilitate.
Participarea părinților la activitățile școlare: Părintele poate participa ca simplu
observator sau se poate implica în activitate alături de profesor. Dacă dorește ca părintele
să participe activ, este bine ca profesorul să precizeze activitățile pe care să le desfășoare,
în funcție de aptitudinile și interesele acestuia. De exemplu, un părinte poate citi copiilor o
poveste, îi poate învăța un cântec, un dans sau un joc. Implicându-se activ, părintele va
putea observa felul în care decurge o zi în școală: ce activități se desfășoară, ce metode
sunt folosite de către profesor, care sunt materialele utilizate și, mai ales, își poate observa
copilul în grupul de colegi, cunoaște progresele lui și cum ar trebui sprijinit acasă.
Voluntariatul - ca voluntari, părinții își pot folosi cunoștințele și abilitățile pentru
sprijinirea școlii în asigurarea condițiilor optime de desfășurare a activităților educative.
Câteva dintre sarcinile pe care le pot avea părinții voluntari sunt:
• Coordonarea și colaborarea în cadrul unor evenimente speciale. Aceștia caută
resurse pentru desfășurarea unor activități sau proiecte, ajută la desfășurarea acestora, pot
participa și ajuta la organizarea excursiilor, a vizitării unor obiective turistice etc.
• Desfășurarea unor acțiuni de reparare și îmbunătățire a bazei materiale a școlii.
• Supravegherea pe terenul de joacă. Alături de profesori, părinții pot supraveghea
copiii în curtea școlii, pot ajuta la organizarea jocurilor.
• Colectarea de fonduri. Folosindu-și talentele, părinții pot organiza, în cadrul unor
proiecte speciale, acțiuni de colectare a fondurilor.
Orice activitate am desfăşura împreună cu părinţii şi oricum am denumi aceasta:
parteneriat, relaţii şcoală-familie, implicare parentală, toate conduc la concluzia că, dacă
adulţii - în cadrul celor două instituţii - comunică şi colaborează, atunci cel care va avea de
câştigat este copilul.

137
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

COMUNICAREA DIDACTICĂ –
MODALITATE SPECIFICĂ DE REALIZARE
A UNUI ÎNVĂŢĂMÂNT DE CALITATE
Profesor învăţământ primar Angela Sandu
Școala Gimnazială Nr. 27 Timișoara

"Cuvântul este sunet si culoare, e mesagerul gândului uman."


T. Vianu

„Comunicarea este, în fapt, expresia vieţii pentru că se află în inima vieţii umane,
sociale”. (Şoitu, L. – Pedagogia comunicării).
Comunicarea interumană este un ansamblu de sisteme de transfer de informaţii prin
intermediul limbajului verbal, dar şi al altor canale de comunicare nonverbale sau
extralingvistice. Totodată, ea poate fi definită ca un ansamblu al proceselor fizice şi psihice
prin care se efectuează operaţia punerii în relaţie cu una sau mai multe persoane în vederea
atingerii anumitor obiective. În cadrul unui grup mic, comunicarea este influenţată de
modelul de comunicare general al acestuia. În microgrupul familial există anumite diferenţe
între modul de comunicare dintre părinţi şi copii, între adulţi, între copii de vârstă apropiată,
între copii cu diferenţe mai mari de vârstă, etc. La fel, există modele diferite de comunicare
în mediul şcolar, unde structura microgrupurilor este bine constituită. La acest nivel, limbajul
poate îmbina forme caracteristice cu conotaţii specifice grupului respectiv. La nivelul
grupului, limbajul natural are funcţie de control social asupra manifestărilor indivizilor, ca
expresie a normelor morale, a relaţiilor dominante.
Potrivit Dicţionarului de pedagogie (Sorin Cristea, 2000), comunicarea didactică
poate fi considerată ”…un principiu axiomatic al activităţii de educaţie care presupune un
mesaj educaţional elaborat de subiectul educaţiei (profesor), capabil să provoace reacţia
formativă a obiectului educaţiei (şcolar), evaluabilă în termen de conexiune inversă externă
şi internă”.
În comunicarea didactică, etalonarea cunoştinţelor ia forme diferenţiate în funcţie de
destinatar (şcolar de o vârstă anume şi un nivel de pregătire diferit). Se poate aprecia, din
acest punct de vedere, că “limbajul” în comunicarea didactică are un destinatar bine definit.
Procesul de învăţământ este, prin excelenţă, un proces de comunicare, între
cadrul didactic şi elevi având loc un permanent schimb de mesaje al căror scop
principal este realizarea (atingerea) unor obiective pedagogice, în conditii optime.
Comunicarea didactică are mai multe caracteristici, care o deosebesc de alte forme
ale comunicării interumane:
- se desfăşoară între doi sau mai mulţi agenţi: profesor şi elevi, având ca scop comun
instruirea acestora, folosind comunicarea verbală, scrisă, non-verbalk, paraverbală şi
vizuală, dar mai ales forma combinată;
- mesajul didactic este conceput, selecţionat, organizat şi structurat logic de către
profesor, pe baza unor obiective didactice precise, prevăzute în programele şcolare;
- stilul didactic al comunicării este determinat de concepţia didactică a profesorului şi
de structura lui psihică;
- mesajul didactic (repertoriul) are o dimensiune explicativ-demonstrativă şi este
transmis elevilor folosind strategii didactice adecvate dezvoltării intelectuale a acestora şi
nivelului de cunoştinţe pentni a fi înţeles de elevi;
- comunicarea se reglează şi autoreglează cu ajutorul unor retroacţiuni (feed-back şi
feed-farward), înlocuind blocajele care pot apărea pe parcurs.
Profesorul nu informează, ci comunică. Informaţiile sale variază ca amplitudine şi
profunzime în funcţie de informaţiile primite de la elevi, care dau seamă de ceea ce aşteptă
ei sau sunt în stare să întâmpine. Profesorul trebuie să stăpânească tehnicile de

138
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

condiţionare prin discurs, pentru a provoca adeziune la ceea ce spune sau pentru a trezi
unele disponibilităţi de asimilare ori acţiune la momente oportune. Prestigiul oratorului
profesor, limbajul folosit de acesta, capacitatea lui de a întrezări valorile accesibile sau
admise de elevii săi sunt atribute care cântăresc destul de greu în exerciţiul argumentativ.
În comunicarea didactică profesorul trebuie să-i facă pe elevi să simtă că are o
vocaţie în această direcţie, că este un partener de încredere, care doreşte un dialog
autentic. Competenţa de comunicare se va manifesta şi prin capacitatea de ascultare a
elevilor. Cei mai apreciaţi profesori sunt cei care permit libertatea de exprimare a elevilor,
care nu-i fac nici să se simtă judecaţi, nici manipulaţi, nici sfătuiţi, ci cei care le oferă
sentimentul de siguranţă şi libertatea comunicării.
Semnificaţia rezultată este o finalizare a jocului realizat între mai multe subsisteme
de semne: verbale, paraverbale, nonverbale. Este de dorit ca în comunicarea didactică să
se realizeze o convergenţă funcţională şi o angajare a tuturor canalelor de transmisie. Se
realizează oral (cca. 70% din timpul destinat instruirii), în scris, pe cale vizuală, elevii
fiind obligaţi să-şi perfecţioneze mai multe „antene” receptive.
Trebuie reţinut faptul că ţinuta fizică, fizionomia sau gesticulaţia educatorului pot
stârni implicaţii intelectuale sau afective asupra elevilor. Mimica şi gesturile mâinii
acompaniază limbajul vorbit, întregind sau prelungind semnificaţiile cuvintelor. Uneori,
gesturile pot comunica mai multe informaţii ascultătorilor decât vorbirea. Mişcările, gesturile
şi mimica profesorului trebuie să se convertească în instanţe instrumentale productive, care
să vină în întâmpinarea nevoilor unei situaţii didactice concrete.
Totodată, trebuie să se asigure o instrumentalizare şi o iniţiere a elevilor în strategiile
de discurs, astfel încât aceştia să fie în stare să sesizeze, să înţeleagă, să ierarhizeze, să
sancţioneze şi să amendeze informaţiile parvenite pe diferite căi.
Dintre factorii care generează un climat psihosocial pozitiv în clasă, favorizând
învăţarea, pot fi menţionaţi pe cei socio-afectivi (relaţii de simpatie sau antipatie),
motivaţionali-aptitudinali,cognitivi-axiologici (cunoaşterea interpersonală, concepţii,
convingeri), instrumentali (relaţii de cooperare, competiţie, stilul de conducere al
profesorului), factori de structură (vârsta şi numărul elevilor din clasă) şi factori proiectivi
anticipativi (scopuri, idealuri, nivelul de aspiraţie). Respiraţia şi viteza vorbirii sunt factori
importanţi ce pot optimiza sau distorsiona expunerea. O expunere lentă este enervantă, în
timp ce alta prea rapidă nu poate fi urmarită.
Comunicarea didactică implică fenomenul de retroacţiune. În comunicarea didactică
există două feluri de retroacţiuni: feed-back-ul şi feed-forward-ul. Feed-back-ul este
modalitatea prin care finalitatea devine cauzalitate. Modalitatea prin care anticiparea
finalităţii redevine cauzalitate este o retroacţiune de tip feed-forward. Feed-back-ul intră în
funcţie după atingerea finalităţii. În postura de profesor, atent la evoluţia fiecărui elev, un
cadru didactic se poate ocupa special de un copil după ce a luat o nota nesatisfăcătoare
(feed-back) sau preventiv, anticipând o evoluţie spre o notă nesatisfăcătoare (feed-forward).
Eficienţa comunicării depinde atât de pregătirea şi aptitudinile de a comunica ale
profesorului, cât şi de capacităţile intelectuale ale elevului. Comunicarea se autoreaglează
cu ajutorul acestor retroacţiuni, înlăturând blocajele care pot apărea pe parcurs.
Comunicarea poate fi obstrucţionată sau doar perturbată de o serie de factori care
se interpun între semnificaţia intenţionată şi cea percepută, putând fi legaţi de oricare dintre
componentele comunicării (emiţător, mesaj, canal, receptor) sau de interacţiunea lor. Dintre
aceştia, cei mai importanţi sunt :
1. Efectele de statut – uneori statutul prea înalt al emiţătorului în raport cu receptorul
pot cauza răstălmăciri ale mesajului de către acesta din urmă.
2. Probleme semantice – specialiştii au tendinţa să folosească un jargon profesional,
crezând că şi ceilalţi îl pot înţelege; persoanele cu statut mai ridicat au tendinţa de a se
exprima într-un mod mai sofisticat, greu de înţeles pentru persoane cu un nivel de

139
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

şcolarizare scăzut.
3. Distorsiuni perceptive – când receptorul are o imagine despre sine nerealistă şi
este lipsit de deschidere în comunicare, neputându-i înţelege pe ceilalti în mod adecvat.
4. Diferenţe culturale – persoane provenite din medii culturale, cu valori, obiceiuri şi
simboluri diferite.
5. Alegerea greşită a canalelor sau a momentelor – trebuie alese canalele corecte
pentru fiecare informaţie şi de asemenea şi momentul trebuie bine ales – o situaţie urgentă
nu poate fi îndeplinită dacă este cerută la sfârşitul orelor de program sau la sfârşitul
săptămânii.
6. Lungimea excesivă a canalelor – o reţea organizaţională complicată duce la o
comunicare lentă.
Totodată, se pot menţiona şi unii factori fizici perturbatori, cum ar fi: iluminatul
necorespunzător, zgomote parazite, temperaturi excesiv de coborâte/ridicate, ticuri,
elemente ce distrag atenţia.
Blocajele de comunicare se pot produce în situaţiile în care emiţătorul (profesorul) nu
stăpâneşte conţinutul mesajului didactic transmis, acesta nu este expus clar, inteligibil şi
sistematizat, emiţătorul vorbeşte prea încet, prea tare sau prea repede, nu prezintă la
început scopul mesajului şi nu creează motivaţii pentru a trezi interesul pentru comunicare.
Acelaşi efect poate fi produs dacă emiţătorul nu sincronizează diferitele tipuri de comunicare
(verbală, paraverbală, nonverbală, vizuală etc.), mesajul transmis nu corespunde cu
interesele elevilor sau cu problemele ce le au de rezolvat sau mesajul didactic este prea
cunoscut sau prea abstract şi nu trezeşte interes, producând plictiseală. Distorsiunea
informaţiei este rezultatul unei comunicări unidirecţionale, ce produce pasivitate, în cadrul
căreia elevii nu sunt angajaţi în dialog sau prin întrebări retorice. Eficienţa comunicării este
blocată şi de fondul stresant creat de emiţător (plictiseală, oboseală, nerăbdare, teama de
a nu greşi în expunere etc.) sau dacă elevii nu au cunoştinţele necesare pentru a înţelege
mesajul didactic sau acestea nu au fost fixate temeinic şi ca urmare se produc interferenţe.
Între obstacolele ce apar mai frecvent în comunicarea didactică, se pot menţiona:
– supraîncărcarea (determinată de criza de timp, dar şi de dorinţa unor profesori de
a nu omite lucruri importante);
– utilizarea unui limbaj încifrat, inaccesibil (sau greu accesibil) elevilor;
– dozarea neuniformă, în timp, a materialului de predat.
Învăţământul modern a început să se foloseasca tot mai mult de metodele interactive
şi de noile tehnologii. Video-proiecţiile, înregistrările audio sau video au devenit mijloacele
favorite folosite la clasă şi prilejuri de a interacţiona şi a comunica mai eficient. Analiza
comparativă a strategiilor tradiţionale şi a strategiilor interactive de instruire permite a
concluziona că ultimele orientează procesul de învăţământ spre elev, spre nevoile lui
interne, reflectând noile relaţii social-culturale şi tendintele educaţionale în ansamblu.
În activitatea didactică, şcolarii cu o implicare personală înaltă acordă o atenţie şi o
importanţă mai mare mesajului decât sursei emiţătoare, iar cei cu o implicare mai redusă
suprasolicită valoarea sursei decât cea a mesajului transmis.
În situaţia didactică, schimbul de mesaje dintre emiţător şi receptor se bazează nu
numai pe argumente raţionale, ci şi pe elemente emoţionale pozitive sau negative. Cele
negative implică grija subiecţilor pentru consecinţele comunicării persuasive mărind acordul
interlocutorilor, iar cele pozitive induc persuasiunea, sporesc buna dispoziţie, motivaţia,
potenţând atitudinea receptorului spre schimbare, spre acordul cu unele argumente
controversate.
Aspect important al mijloacelor sociale şi educaţionale, comunicarea didactică se
realizează în moduri diferite, comunicarea interpersonală – diferită, reciprocă, în grup şi
intrapersonală, cu noi înşine, fiind cele mai utilizate. La nivelul grupului şcolar, contextul
raţional influenţează calitatea procesului comunicării didactice, schimbul de mesaje dintre

140
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

emiţător şi receptor.
Facilitatea sau perturbarea interacţiunilor comunicative depinde în mare măsura nu
numai de cadrul contextual al comunicării, ci şi de natura relaţiilor dintre profesori şi elevi,
dintre membrii grupului, de atmosfera psihosocială din grup, de dinamica rol – status – urilor.
Educatorul trebuie să ştie care sunt coordonatele unei activităţi colective reuşite, condiţiile
antrenării membrilor unui colectiv în realizarea unui scop comun, ce fel de perspective l-ar
putea atrage pe elev şi ce stimulente i-ar putea întreţine elanul în muncă un timp îndelungat.
Aici se îmbină mai mult ca oriunde ştiinţa cu arta, tehnica de lucru cu talentul, experienţa cu
iniţiativa, tactul cu măiestria, calmul cu entuziasmul, căutările cu siguranţa. Astfel, intr-un fel
va preda un învăţător fapte, idei despre trecutul glorios al poporului român şi-şi va arăta
talentul de bun narator, în vederea captării atenţiei colectivului de elevi – va sta în faţa clasei
sau cel mult se va plimba numai prin faţa rândului de bănci. Altă modalitate va alege atunci
când va avea de predat la ştiinţe circuitul apei în natură: se va plimba printre rândurile de
bănci, va explica şi va ajuta elevii la realizarea experienţelor prin care se evidenţiază
caracteristicile apei. Poziţia educatorului în clasă se schimbă în funcţie de obiectul predat,
de subiectul lecţiei, dar şi de auditoriu.
Comunicarea are o menire importantă atât în reglarea emisiei informaţiilor, cât şi a
atitudinilor de predare. Dacă educatorul face mereu apel la conexiunea inversă, atunci el
constată, analizează şi îşi va adapta stilul de predare, va armoniza aspectul informativ şi
educativ.
În concluzie, se poate afirma că folosind un limbaj inteligibil şi adecvat, bazat pe o
comunicare expresivă şi convingătoare, cadrul didactic trebuie să încerce să transfere
conţinutul predat în mod atractiv, nuanţat, argumentat şi inteligibil. Apelând la întregul
arsenal metodic şi logistic de care dispune şi depăşind simplul şi plictisitorul monolog într-o
expunere elevată şi argumentată va schimba conformismul în participare şi activism.
Profesorul trebuie să coopereze cu elevii săi şi să aibă un comportment care să
faciliteze comunicarea, să evite critica, etichetarea, lauda evaluativă, ameninţările sau
moralizarea. Vom vorbi de o comunicare eficientă a profesorului cu elevii săi atunci când
cele două personalităţi se implică total, îşi exprimă deschis ideile, emoţiile, experienţele şi
sunt mereu dispuşi să-şi modifice atitudinea pentru a coopera cu celălalt în atingerea unui
scop comun.
Folosindu-ne de empatie şi persuasiune, factori importanţi în a relaţiona eficient, cred
că putem afirma că misiunea noastră de educatori şi-a atins scopul.

BIBLIOGRAFIE
1. Pânişoară, Ovidiu-Ion, 2004, Comunicarea eficientă, Editura Polirom, Iaşi
2. Cucoş, Constantin, 1998, Pedagogie, Editura Polirom, Iaşi
3. Şoitu, Laurenţiu, 1997, Pedagogia comunicării, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti.
4. Iacob, Luminiţa, 1998, Psihopedagogie pentru examenul de definitivat şi grade
didactice, Editura Polirom, Iaşi
5. Cosmovici, A., Iacob Luminiţa, 1999, Psihologie şcolară, Editura Polirom

141
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

IMPORTANŢA DIVERSELOR MODELE DE ORGANIZARE


A SPAŢIULUI EDUCAŢIONAL

PROFESOR INVATAMANT PRIMAR SI PRESCOLAR, Ștefănescu Ioana Mirela


Școala Gimnazial Nr 19 Avram Iancu, Timișoara
PROFESOR INVATAMANT PRIMAR SI PRESCOLAR, Simionescu Alina Luminita
Școala Gimnazial Nr 19 Avram Iancu, Timișoara

Spaţiul de învăţare trebuie să stimuleze dezvoltarea şi învăţarea copiilor, să creeze


ocazii de explorare şi descoperire, să vină în întâmpinarea nevoilor individuale ale acestora,
să le asigure sănătatea şi protecţia fără a impune restricţii. Curriculumul pentru învăţământul
preşcolar lasă cadrelor didactice libertatea de a amenaja spaţiul de care dispun, ţinând cont
de condiţiile particulare ale grădiniţei, de spaţiul sălii de grupă, de materialele de care
dispune, de interesele copiilor, de propria creativitate.
Succesul activităţii didactice este legat şi de amenajarea spaţiului educaţional, de obţinerea
unei atmosfere plăcute şi calde, de aducerea între zidurile grădiniţei a lumii în care copilul
trăieşte, toate având ca rezultat dezvoltarea lui fizică şi intelectuală armonioasă.
Copiii vor fi atraşi de un spaţiu larg, luminos, aerisit, curat, de culori vesele, calde,
îmbinate armonios. Spaţiul delimitat dă impresia mai multor universuri ce aşteaptă să fie
descoperite. Mobilierul trbuie să fie corespunzător vârstei şi dezvoltării fizice a copiilor,
correct dimensionat, rezistent, uşor de mânuit, din materiale netoxice, în culori vii. Dacă
mobilierul este uşor şi poate fi mutat, spaţiul clasei poate fi modificat mereu, deplasându-l
şi rearanjându-l în funcţie de cerinţele activităţii. Organizată pe zone, centre de interes,
centre de activitate sau arii de stimulare (aşa cum au fost denumite în timp şi în funcţie de
specificul grupei) sala de grupă devine un cadru adecvat situaţiilor de învăţare şi obţinerii
experienţei. Prin felul în care este amenajată, ea oferă copilului ocazia să se simtă bine în
intimitatea lui, stimulându-i interesul şi invitându-l la învăţare prin descoperire şi explorare.
În sala de grupă există următoarele zone:
Zona de linişte, unde se desfăşoară activităţile de învăţare care necesită
concentrare, linişte, aici amenajându-se de regulă următoarele sectoare/zone/ arii de
interes:
 Biblioteca: cu un aranjament atractiv şi confortabil ; accesorii utile : rafturi joase
pentru cărţi, imagini,pliante, jocuri cu jetoane ,atlase, spaţiu pentru expunerea lucrărilor,
aparatură audio, discuri, CD-uri, calculator etc.; materiale pentru activităţile de scriere
(masă şi scaune precum şi o gamă largă de ustensile şi suporturi pentru scris); existenţa
literelor în variate forme, reviste, ziare;
 Ştiinţa: sector dotat cu măsuţă, etajeră cu materiale necesare experienţelor,
investigaţiilor, observărilor de lungă durată ( eprubete, lupe, cântar, materiale din natură,
insectar, mulaje, magneţi, obiecte pentru măsurare carioci, creioane, coli de hârtie, atlase,
pliante, puzzle-uri, mozaicuri, materiale din natură:pietre, sâmburi, seminţe, etc); etc)
 Arta (zonă a creativităţii): accesorizată cu o masă, de preferinţă acoperită cu
un material plastic , rafturi pentru depozitarea ustensilelor şi materialelor specifice (
acuarele, pensule, creioane colorate, ceracolor, plastilină, planşete, foarfeci,bureţi,
sortimente de hârtie, lipici, deşeuri de materiale, ziare, revistei, etc;)
 Centrul tematic: spaţiul din zona liniştită unde expunem materiale legate de
tema proiectului în aşa fel încât copiii să le poată privi şi mânui, să se poată juca cu ele, să
vorbească, să li se citească despre ele, să poată adăuga altele noi, produse sau procurate
de ei. Acesta poate fi un dulăpior, un raft, o cutie de carton, un panou, unde vom expune
titlul temei şi materialele legate de acesta.
 O zonă cu mese şi scaune, pentru servirea gustării, şi pentru activităţile
desfăşurate cu grupuri mici de copii;

142
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

 O zonă pentru expunerea lucrărilor copiilor, formată din panouri, etajere,


sfori întinse pe care copiii îşi expun lucrările pentru a le vizualiza, autoanaliza, compara cu
ale colegilor. La evaluarea unui proiect( şi chiar la finele unei teme săptămânale), spaţiul
educaţional, prin lucrările expuse, poate fi o dovadă elocventă a interesului de care s-a
bucurat tema abordată în rândul copiilor, a modului în care le-a fost stimulată creativitatea.
Zona de mişcare, unde se desfăşoară activităţile mai zgomotoase, ce implică
mişcare, manipulare de obiecte are următoarele sectoare/zone/arii de interes:
Joc de rol: Copiilor, la această vârstă le place mult să se joace „de-a ceva”. În acest
sector ei născocesc mereu un pretext de joacă, inventează diferite scenarii în funcţie de ce-
i interesează, de vârstă, etc. Aici, poate exista mobilier în miniatură – căsuţe, etajere,
măsuţă de bucătărie, scăunele, aragaz, truse de joc, măşti, costumaţii, şi ustensile adaptate
diferitelor contexte şi roluri asumate de copii în jocul lor;
 Construcţii: zonă dotată cu materiale de construcţie din lemn şi plastic, plasată
într-un loc îndepărtat de zona liniştită. Materialele vor fi dispuse în cutii, lădiţe, pe podea sau
rafturi, pe categorii, aflate la un nivel unde copiii pot avea acces. De asemenea , în mediul
apropiat (pe pereţii apropiaţi, pe etajere) pot exista imagini cu construcţii ce se pot realiza
cu materialele respective.
Cum activităţile desfăşurate în această zonă pot fi zgomotoase, e de preferat să
existe covor pe jos, pentru a atenua zgomotul.
Copiii trebuie să aibă acces liber la materialele expuse la diferite sectoare. Alegerea
materialelor se face în funcţie de vârsta şi interesele copiilor din grupă. Acestea se sortează
periodic. Materialele noi se introduc treptat. Acestea vor avea o dimensiune adecvată
momentului şi obiectivului propus.
Se stabilesc reguli de folosire a materialelor puse la dispoziţia copiilor în zonele
clasei, îndeosebi a cărţilor, jocurilor, imaginilor pe care aceştia le mânuiesc mai des, de
strângere şi ordonare a materialelor de lucru.
Spaţiul amenajat pe arii de stimulare ajută copiii să-şi dezvolte personalitatea prin
faptul că le lasă posibilitatea de a alege singuri unde, cu ce, cu cine şi cât se joacă, îşi
asumă responsabilităţi pentru alegerile făcute, percep activităţile ca fiind reuşite deoarece
sunt potrivite nivelului lor de dezvoltare şi nu vor resimţi o frustrare ca urmare a faptului că
sunt constrânşi să participe la activităţi care sunt fie prea dificile, fie prea uşoare. Alegând
singuri şi asumându-şi responsabilitatea deciziei, copiii devin independenţi, capabili să se
descurce singuri, încrezători în propriile forţe ceea ce duce la formarea unei imagini de sine
positive.

Bibliografie:
1. Didactica preşcolară, editura V&I, Bucureşti 2000
2. Grădiniţa altfel, editura V&I, Bucureşti 2003
3. Curriculum pentru învățământul preșcolar. Prezentare și explicitări, Editura
Didactica Publishing House, București, 2009;
4. Iucu, Romiță, Cursul Managementul clasei de elevi, 2005

143
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

ŞCOALA CA O COMUNITATE-UNUL DINTRE REPERELE EDUCAȚIEI PENTRU


VALORI

Prof. inv. primar SUCIU MARIANA


Grad didactic I,Școala Gimnazială ASĂU
Jud. BACAU

În această lume în permanentă schimbare – aflată sub presiunea competiţiilor de


orice fel – părinţii, educatorii, oamenii de afaceri, comunităţile locale, statele şi guvernele
naţionale se străduiesc împreună să încurajeze sistemele de îmbunătăţire a educaţiei,
pentru a-i ajuta pe copii să se dezvolte. Unul dintre mijloacele de îndeplinire a acestui scop
– implicarea familiei în educaţie – a existat de generaţii.
Familiile trebuie să fie implicate în îmbunătăţirea învăţării acasă, precum şi în şcoală,
dacă avem copii care vor să devină persoane instruite. Familiile pot întări învăţarea acasă,
prin implicarea în şcolile în care studiază copiii lor, încurajându-i pe aceştia să participe la
lecţii şi susţinându-le interesul pentru discipline incitante şi lărgindu-şi propriile abilităţi
parentale.
Identitatea naţională este definită prin intermediul educatiei si culturii și cetățenii simt
nevoia să aibă anumite elemente materiale și spirituale, anumite tradiții și obiceiuri prin care
să-și definească apartenența la o anumită națiune. În acest fel ia naștere produsul cultural
care facilitează această definire a apartenenței naționale. Produsele culturale ajung să fie
consumate, în acest proces de globalizare, datorită popularităţii şi accesibilităţii acestora,
nu neapărat datorită originilor acestora. Astfel, datorită globalizării am ajuns să consumăm
produse tradiționale din țări în care nu am pășit niciodată, avem posibilitatea de a cunoaște
obiceiuri și tradiții culturale specifice altor popoare. Asistăm la un fenomen ce implică
accesibilitatea la informaţii din alte state iar populaţia ajunge să consume majoritar produse
culturale din afară. Acest lucru se întâmplă din două motive principale. În primul rând,
anumite ţări mai dezvoltate au avut fonduri pentru a dezvolta industrii de divertisment
puternice care monopolizează pieţele ţărilor în curs de dezvoltare prin posibilitatea de a-şi
populariza creaţiile prin publicitate. În al doilea rând, există state dominante la nivel global,
iar această dominaţie este generată şi de imaginea lor pozitivă şi caracterul universal al
culturii lor populare. Din această cauză se poate ajunge la acel fenomen de pierdere a
identității naționale, căci oamenii devin doar niște consumatori ai unor diversități, care vor
uita poate cărei națiuni aparțin.
Toate acestea sunt utile, pentru că familiile în societatea modernă se confruntă cu
solicitări ridicate, cu o competiţie crescută pentru obţinerea atenţiei din partea copiilor lor,
precum şi cu poveri economice, care forţează tot mai mulţi părinţi să lucreze în afara
căminului şi limitează serios timpul pe care aceştia îl petrec cu copiii lor. Provocările
respective sunt complicate şi de lipsa comunicării între şcoli şi familii şi de faptul că adesea
practicile şcolare eşuează în a veni în întâmpinarea multor familii ale elevilor.
În acelaşi timp, există semne conform cărora legăturile dintre cele două instituţii pot
deveni mai puternice. Părinţii îşi doresc foarte mult ca cei mici să reuşească şi vor să lucreze
cu şcoala pentru a atinge succesul.
Atât părinţii, cât şi educatorii au un interes deosebit faţă de succesul copiilor şi deţin
şi sistemul de legături care să le faciliteze reuşita. Nimeni nu trebuie să se îndoiască de
acest aspect. Însă conceptualizarea şi operaţionalizarea legăturilor familie – şcoală a fost
realizată în moduri diferite de practicieni, creatorii de politici educaţionale şi cercetători, care
au avut idei anume referitoare la drepturile, rolurile şi responsabilităţile participanţilor la
educaţie.
Complexitatea creşterii şi educării copiilor în zilele noastre cere, de asemenea, sprijin
şi din partea comunităţii. Programele sponsorizate – de grupurile comunităţii şi de oamenii

144
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

de afaceri, de instituţiile religioase, de organizaţiile de caritate şi de diverse fundaţii – sunt


importante în întărirea relaţiilor dintre familie şi şcoală.
Pentru binele generaţiilor următoare toţi trebuie să lucrăm împreună pentru a construi
toate acestea.
Orice tip de efort, realizat pentru a oferi părinţilor mai multe oportunităţi de a-şi ajuta
copiii să înveţe, va necesita o schimbare în atitudinea publică, în ceea ce priveşte importanţa
învăţământului, va implica o dorinţă a educatorilor de a regândi fundamental rolul părinţilor
şi al relaţiilor şcoală – familie şi va solicita cooperarea întregii comunităţi.
Familiile trimit copiii la şcoală, acolo unde speră ca ei să-şi dobândească
instrumentele necesare pentru a reuşi în viaţă. Şcolile preiau copiii şi-i trimit înapoi în familiile
lor, acolo unde presupun că le va fi furnizat sprijinul de care aceştia au nevoie pentru a
creşte şi a învăţa. Cercul acesta, în care casa şi şcoala îşi împart acţiunea asupra
capacităţilor copiilor, este unul ce a fost considerat centrul dezvoltării, al dezbaterilor şi al
obţinerii informaţiilor de orice natură. Majoritatea instituţiilor educaţionale are un grup formal
de legătură şcoală – familie, fie că este comitetul de părinţi, consiliul şcolii sau ,,camera
părinţilor”, în unele state, dar toţi lucrează pentru a crea o punte între familie şi sistemul de
învăţământ
Şcolile trebuie să răspundă nevoilor părinţilor şi să le ofere acestora sprijinul necesar
pentru ca ei să se poată implica în procesul de învăţare al copiilor. În acelaşi timp, părinţii
trebuie să încetinească ritmul vieţii cotidiene, acordând mai multă importanţă deţinerii de
către urmaşii lor a unei bune educaţii. E util ca ei să servească drept model pentru copiii lor.
Cercetările confirmă că, indiferent de mediul economic sau cultural al familiei, când
părinţii sunt parteneri în educaţia copiilor lor, rezultatele determină performanţa elevilor, o
mai bună frecventare a şcolii, reducerea ratei de abandon şcolar şi scăderea fenomenului
delincvenţei.
Centrarea pe familie trebuie să devină o parte a structurii comunităţii. O reţea umană
a celor ce învaţă în familie, şcoală şi comunitate este utilă pentru crearea unor medii pozitive.
Studiul poate juca un rol important în dezvoltarea programelor eficiente de parteneriat
familie – şcoală. Astfel poate fi demonstrată afirmaţia conform căreia calitatea relaţiilor
profesor – părinte este mult mai legată de comportamentul şi rezultatul îmbunătăţit al
elevului decât cantitatea contactelor.
Un alt subiect în care ar putea să se facă remarcată conexiunea şcoală – comunitate
ar fi, de pildă, acela al abandonului şcolar.
Perioada unei educaţii identice pentru toţi s-a încheiat. Pentru a ajuta cât mai mulţi
elevi să rămână în şcoală şi să atingă standardele impuse, comunitatea trebuie să ofere o
gamă extinsă de experienţe de învăţare, din care copiii să le aleagă pe cele care au sens,
din punctul lor de vedere. De asemenea, e bine să se încerce aducerea înapoi în şcoală a
celor care au abandonat-o şi introducerea lor în medii de învăţare diferite de cele pe care
le-au părăsit.
Dacă şcolile împreună cu comunitatea respectivă reuşesc să găsească modalităţi
adecvate prin care să rezolve problemele, atunci cu certitudine vor apărea şi rezultatele
dorite.
Multe şcoli se străduiesc acum să se ,,reinventeze”, pentru a servi mai bine nevoilor
în schimbare ale societăţii. Companiile cer ca angajaţii să deţină abilităţi de a lucra într-un
mediu informatic, bogat în tehnologie. Dar a aduce schimbarea în şcoli, a restructura
educaţia şi a construi infrastructura tehnică necesară înseamnă o investiţie considerabilă;
este un aspect dificil cu care se confruntă comunitatea, mai ales că există multe cereri pentru
obţinerea unor fonduri limitate. Este evident că şcoala ajunge la comunitate destul de greu,
pentru că doar puţini dintre adulţi au copii de vârstă şcolară. Toate aceste modalităţi prin
care se încearcă sensibilizarea comunităţii sunt necesare pentru a face inovaţia să devină
legitimă.

145
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

Există cel puţin trei căi prin care interacţiunea dintre şcoală şi comunitate poate fi
eficientizată. Prima, prin mijloace de comunicare de la şcoală către comunitate şi dincolo de
ea; a doua, prin crearea unui mediu în care copiii să demonstreze ce pot face ei pentru
comunitate şi să obţină respectul adulţilor; şi ultima, dar nu cea mai puţin importantă:
oferirea posibilităţii membrilor comunităţii de a se implica în activităţile elevilor.
Şcolile şi comunitatea îmbunătăţesc instrucţia, evaluarea, dezvoltarea profesională a
cadrelor didactice, abilitatea de a conduce a directorilor, implicarea părinţilor şi a oamenilor
de afaceri, astfel încât fiecare aspect al educaţiei funcţionează ca parte a unui sistem, care
sprijină toţi elevii pentru a-şi atinge obiectivele.

BIBLIOGRAFIE:

- Băran-Pescaru, Adina. Parteneriat în educaţie: familie-şcoală-comunitate. Bucureşti:


Aramis Print, 2004
- Bunescu, Gheorghe. Educaţia părinţilor. Strategii şi programe. Bucureşti: E.D.P., 1997
- Holban, Ioan şi Gugiuman, Ana. Puncte de sprijin în cunoaşterea individualităţii elevilor.
Bucureşti: E.D.P., 1972

146
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

ÎMBUNĂTĂŢIREA CALITĂŢII SERVICIILOR DIN GRĂDINIŢĂ PRIN


INTERMEDIUL ELABORĂRII PROIECTELOR EDUCAŢIONALE

Prof. Trăistaru Maria


Liceul Tehnologic ,,Petre Ionescu Muscel’’

Motto:
,,Prima regulă a calităţii este dispariţia ambiguităţilor.”

Transformările sociale şi economice pe plan mondial şi local au produs dezechilibre


majore care au afectat în egală măsură şi mediul educaţional , necesitând găsirea unor
soluţii ameliorative prin implicarea a cât mai multor factori Realitatea ne duce departe, spre
o calitate a educaţiei ce se cere cu insistenţă şi la care dacă vom ajunge nu o ştiu nici
dascălii şi nici beneficiarii. Calitatea educaţiei reprezintă acele activităţi şi programe ale unei
organizaţii furnizoare de educaţie care îndeplinesc standardele şi standardele de referinţă
naţionale, precum şi aşteptările beneficiarilor.
Beneficiarii relevanţi ai serviciului de educaţie oferit de o organizaţie furnizoare de
educaţie sunt:
-beneficiari direcţi: elevii/copiii
-beneficiar indirect: Părinţii şi comunitatea economică
Organizaţia furnizoare de educaţie este formată din conducerea organizaţiei şi
totalitatea personalului (profesori, personal auxiliar-didactic, personal auxiliar-administrativ,
etc.) angajat
Parteneriatul educaţional trebuie privit că o acţiune abordată în sprijinul dezvoltării
societăţii prin prisma educativă şi este de asemenea unul din cuvintele cheie ale pedagogiei
contemporane, presupunând participarea la o acţiune educativă comună , interacțiuni
constructive acceptate de către toţi partenerii, comunicare eficientă între participanţi acţiuni
comune cu respectarea rolului fiecărui participant interrelaţionare. Presupune de
asemenea, unitatea de cerinţe, de obţiuni,decizii şi acţiuni educative subordonate actului
educaticv propriu –zis . Copilul nu reprezintă doar viitorul membru al societăţiiale cărui
valori vor fi descoperite peste ani, el reprezintă o valoare socială care trebuie descoperită şi
prelucratăastfel încât să –i fie respectate caracteristicile individuale şi apartenenţa să la un
mediu socio –cultural copilul este purtătorul unor particularităţi care îl determină să
răspundă în mod diferenţiat la la solicitările mediului.
Societatea prin toţi reprezentanţii ei , este responsabilă de aceste particularităţi
pentru a le da cea mai valoroasă formă de reîntoarcere în societate .comunitatea locală,
şcoala familia grădiniţa reprezintă înstituţii educației .
În cadrul acţiunii de reformare a sistemului de învăţământ şi reaşezarea lui pe baze
moderne, se subliniează tot mai mult ideea parteneriatelor educaţionale, ce crează
oportunităţi de cooperare, consultare, comunicare, conlucrare în vederea atingerii unui scop
comun.Integrarea copilului în şcoală presupune mai întâi formarea unor rprezentări corecte
care să le permită preşcolarilor o adaptare afectiv- motivaţională la mediul şcolar.În calitatea
noastră de părinti, educatori sau învăţători ne-am întrebat adesea: “De ce se manifestă
adesea unele forme de inadaptare a copiilor chiar din primele zile de şcoală? De ce unii
elevi din clasa I nu fac faţă cerinţelor şcolare? Răspunsurile la aceste întrebări nu trebuie
căutate doar în cunoaşterea particularităţilor de vârstă şi individuale a copiilor sau în stilul
de activitate al învăţătorului, ci se impune o cunoaştere şi o analiză atentă a activităţii din
grădiniţă şi familie- medii care asigură pregătirea copilului pentru şcoală. În acest scop ,
organizarea unor activităţi comune( şcoală-grădiniţă) ce vizează familiarizarea copiilor cu
muncă şcolarilor, cu relaţiile ce se stabilesc între învăţător și elevi, elevi-elevi, ar face că
reprezentările copiilor despre şcoală să fie mai clare,mai coerente și mai apropiate de
realitate, acest lucru conducând la în debut şcolar optim.

147
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

Parteneriatul educaţional şcoală-grădiniţă, prin intermediul căruia să surprindem toate


aceste aspecte, să le înţelegem și apoi să le sintetizăm într-o strategie, ar permite egalizarea
şanselor şcolarilor şi integrarea optimă a copiilor în clasa I. Liceul Tehnologic ”Petre
Ionescu-Muscel” Domneşti a derulat în vederea îmbunătăţirii calităţii serviciilor:
-parteneriate de calitate cu furnizori de educaţie cum ar fi : parteneriat cu Poliţia, Parteneriat
cu alte grădiniţe din oraş şi alte judeţe , parteneriat cu Muzeul Municipal , parteneriat cu
Casă de Cultură ,,Luca Paul’’, parteneriat cu biserica , parteneriat cu şcoala , parteneriat
educaţional , Să ne păstrăm copilăria ;
-derularea unor proiecte de ecologizare ,,ECOTERRA” în parteneriat cu
Asociaţia Călţun, C. de , proiect educaţional KALOKAGATIA pentru stimularea copiilor
de a face sport, , Natură dăruieşte şi inspiră , Să ne cunoaştem localitatea , etc
Deoarece problematica corelației dintre om și mediu a devenit una din problemele
globale ale contemporaneității ,am demarat proiectul ,,PRIETENII PĂDURII,, în vederea
realizării unui comportament încă din grădiniță între “pădure și om”.
Pădurea va fi descoperită pas cu pas de către copii și vor cunoaște toată frumusețea,
prospețimea și utilitatea ei, nu numai că un spectacol ci că un laborator ce permite să fie
vizitat și cercetat.
Sub directă îndrumare a cadrelor didactice, preşcolarii învață să exploreze pădurea,
să o cunoască cât mai bine, să pună întrebări, să afle răspunsuri, să facă predicții pe baza
experiențelor trăite, să-și exprime opinii și stări sufletești, să inițieze acțiuni în pădure- locul
ideal de a face legătură dintre teorie și practică.
Înțelegând pădurea și tainele ei, copiii vor deveni protectorii responsabili, cetățenii de
mâine care vor ocroti pădurea și locuitorii ei.
Finalitatea parteneriatelor educaţionale evidenţiază calitatea întregii activităţi desfăşurate
de Liceul Tehnologic ”Petre Ionescu-Muscel”.
1.Prin derularea unor servicii educaţionale de calitate grădiniţa atrage an de an un număr
tot mai mare de preşcolari
2.Proiectele educaţionale derulate au popularizat imaginea grădiniţei atât la nivel local , cât
şi naţional.

Bibliografie
- Curriculum pentru înv. preşcolar Bucureşti 2009
- Managementul calităţii Mihail ŢÎŢU
- Piaget.J Reprezentarea lumii la copil,Bucureşti
- Preda V(2000) Educaţia pentru ştiinţă Bucureşti

148
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

„PRIETENIA,UN DAR DE PRET!”


PARTENERIAT EDUCAȚIONAL JUDEȚEAN

Profesor învățământ preșcolar și primar Obeadă Sanda Școala Gimnazială Nr. 27 Timișoara/
Structură G.P.P.Nr.3
Profesor învățământ preșcolar Ungurean Loredana Luminita Școala Gimnazială Nr. 27 Timișoara/
Structură G.P.P.Nr.3
Argument :
Preşcolaritatea reprezintă etapa de viaţă în care se ţes multe din structurile de
profunzime ale personalităţii. Grădiniţa, ca prim mediu organizaţional cu care se confruntă
copilul, prin condiţionările sociale multiple exercită o influenţă profundă, cu rol facilitator
pentru experienţele sociale ulterioare. Mediul educativ instituit în grădiniţe diversifică
modalităţile de abordare a copilului în scopul integrării lui în comunităţi de joacă şi mai apoi
în comunităţi de instruire. Grădiniţa contribuie la procesul construirii personalităţii copilului
într-una din etapele de vârstă cele mai maleabile şi mai vulnerabile.
Aplicând eficient şi creator, cu ajutorul cunoştinţelor şi prin rezultatele activităţilor proprii,
ideile, gândurile şi părerile preşcolarului în funcţie de situaţia dată, credem că ajutăm
preşcolarul să găsească zâmbetul cu care ar fi frumos să putem saluta viitorul.
În cadrul acestui parteneriat, scopul urmărit a fost stabilirea unei mai bune comunicări,
a realizării ceea ce putem înţelege prin trainice prietenii, a creşterii prestigiului unității
noastre prin popularizarea activităţilor.

Scop:

Experimentarea de către educatoare şi preşcolari a unor situaţii noi, stimulative pentru


procesul cognitiv, adaptarea comportamentului la situaţii inedite; educarea sentimentelor de
prietenie, toleranţă, armonie şi bună dispoziţie în relaţiile cu copiii preşcolari din grupele
partenere; antrenarea copiilor în activităţi specifice vârstei, în vederea dezvoltării
armonioase;

Obiective:

 să iniţieze activităţi care presupun dezvoltarea climatului afectiv – pozitiv;


 să-şi formeze reprezentări corecte asupra sinelui şi a celorlalţi;
 să justifice diferite acte de comportament;
 să descrie şi să dezvolte relaţii şi atitudini sociale
 să manifeste dorinţa de participare la activitățile proiectului;
 să stabilească relaţii de prietenie şi colaborare între copiii din cele trei clase ale
grădiniţei/ scolilor, promovarea dialogului dintre copii;
 să atragă copiii în organizarea şi desfăşurarea unor activităţi cu caracter extracurricular
care să conducă la socializarea copiilor;

AN ȘCOLAR :2018-2019

INȚIATORI PARTENERIAT:
-Prof. Ungurean Loredana
-Prof. Pljoskar Manuela
-Prof. Obeada Sanda
-Prof. Măran Daniela
-Prof. Lazăr Daniela
-Ed. Andronache Alessandra
-Ed. Gradinariu Iasmina

149
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

GRUP ŢINTĂ :

Preşcolarii din Grupa Mare B,Mică A, Mică C, Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 3
Timișoara
Elevii din Clasa a I-a ,Școala Gimnazială cu clasele I-VIII Valcani ,
Elevii din clasa a IV-a,Școala Gimnazială cu clasele I-VIII Beba –Veche,
Elevii din Școala Gimnazială cu clasele I-VIII Saravale.
Elevii din Școala Gimnazială Nr.21, Timișoara.

Resursele umane: preșcolarii, cadre didactice, părinți, reprezentanți ai comunității locale


sau alți parteneri care pot sprijini derularea proiectului;
Resursele materiale:: materiale utile desfășurării activităților practice și artistico-plastice
(acuarele, creioane colorate, carioca, plastelină, foi, lipici, foarfeci etc.);

OBLIGAȚIILE PĂRȚILOR:

Unitatea de învățământ:

 Colaborează permanent cu școlile partenere pentru realizarea obiectivelor propuse;


 Organizează programe de instruire cu copiii, conform calendarului de activităţi,
 Organizează pentru preşcolari activităţi care să conducă la socializarea copiilor.

Partenerii:

 Organizează programe de instruire cu copiii, conform calendarului de activităţi,


 Participă la diferite manifestări şi sărbători organizate de grădiniţă;
 Colaborează cu grădiniţa pentru realizarea obiectivelor propuse;

Forme de realizare:

 convorbiri;
 vizite;
 activități muzicale;
 activități artistico-plastice;
 activități practice;
 jocuri distractive;
 expoziție.

Durata:An școlar: 2018-2019

Tehnici de monitorizare:

 înregistrări foto;
 realizare de album;
 program artistic.

CALENDARUL ACTIVITĂŢILOR:

Pe parcursul colaborării există posibilitatea de a propune şi de a discuta eventualele


modificări sau completări.

150
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

Perioada Tema Modalităţi de Locul desfăşurării Responsabili


realizare
Noiembrie „Parteneri de Masă rotundă- G.P.P. Nr.3 Timișoara Educatoare
2018 departe, inițierea Învățătoare
împreună în parteneriatului
educație”
Decembrie “Atelierul lui Pictură pe Sala de grupă Educatoare
Moș Crăciun!” figurină de Grădiniţa cu Program Învățători
2018 “Am plecat să ipsos Prelungit Nr. 3 Timișoara
colindăm” Program – Structura
artistic

Ianuarie “Ne jucăm cu Jocuri Curtea grădiniței Educatoare


2019 bulgări” distractive Învățători
Februarie “Mărțișoare, Activitate Sala de grupă Educatoare
2019 mărțișoare” practică Școala Gimazială cu Învățători
în comun clasele I-VIII Beba –
Veche,
Clasa a IV-a
Martie “1 Martie Expoziție cu Curtea grădiniței Educatoare
2019 călător, ne vânzare Școala Gimazială cu Învățători
aduce-un clasele I-VIII Valcani
mărțișor” Clasa a I-a
Mai “Albinuțe, Confecționare Sala de grupă Educatoare
2019 buburuze și album Școala Gimazială cu Învățători
pitici” clasele I-VIII Saravale
Iunie “Copacul Activitate Sala de grupă Educatoare
2019 prieteniei” artistico- Învățători
plastică
în comun

IMPLEMENTAREA PARTENERIATULUI:
Se va urmări:
 colaborarea între instituţii;
 stabilirea unor strategii și metodologii comune în ceea ce priveşte derularea
proiectului;
 promovarea reciprocă, în cadrul acţiunilor comune, a imaginii instituţiilor partenere;
 comunicarea permanentă în ceea ce priveşte buna desfăşurare a proiectului;
 derularea de activităţi civice/artistice;
 expoziţii cu creaţii ale elevilor/preșcolarilor.

MONITORIZAREA ȘI EVALUAREA PARTENERIATULUI:


 Urmărirea periodică a activităților derulate.
 Întocmirea unui album foto în care să se prezinte momente din activitățile realizate
în vederea atingerii obiectivelor propuse.
 Realizarea unor expoziții cu lucrări ale copiilor, desene, pliante etc.

DISEMINAREA REZULTATELOR:
Raportul de activitate care cuprinde aspecte pozitive din derularea proiectului se va

151
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

prezenta în cadrul unui lectorat cu părinții, în cadrul comisiilor metodice, pe site-ul


www.didactic.ro.

BIBLIOGRAFIE:
Adriana Băran-Pescaru, “Parteneriat în educație ”, Ed.Aramis Print, București, 2004,
cap.2.
Management de proiect ,CJRAE,Brașov
Venera Cojocariu ,Liliana Sacară “Managementul proiectelor pedagogice” E.D.P..2005

152
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

EFICIENŢA ACTIVITĂŢILOR ÎN PARTENERIAT- EXEMPLE DE BUNĂ PRACTICĂ

PROF. URSACHE ADINA


ŞCOALA GIM. EPISCOP M. ŞTEFĂNESCU, GÎRCINA

,,A instrui pe tineri cum se cuvine, nu constă în a le vîrî în cap mulțime de


cuvine, fraze, expresiuni și opiniuni din diferiți autori, ci a le deschide calea cum să priceapă
lucrurile”
(John Amos Comenius )

Proiectul de parteneriat , formă modernă şi complexă de învăţare- evaluare , se


bazează pe toate formele de organizare a activităţilor – individual , pe perechi , pe grupe
, frontal – grupele participante devenind o comunitate de învăţare , în care fiecare
contribuie atât la propria formare ,cât şi la procesul de învăţare colectiv . Învăţarea
bazată pe proiect este o abordare instrucţională care angajează elevii într-o investigaţie
bazată pe cooperare- comunicare- colaborare . Elevii află soluţiile problemelor
prin:formularea şi rezolvarea întrebărilor ; dezbateri de idei ; proiectarea de planuri sau
experimente ;comunicarea ideilor şi a rezultatelor unii altora; adresarea de noi întrebări;
crearea de produse noi; extragerea concluziilor; formularea de predicţii. Această abordare
are o eficienţă crescută în creşterea motivaţiei copiilor şi în stimularea operaţiilor superioare
ale gândirii.Învăţarea bazată pe proiect este o acţiune de cercetare şi acţiune practică în
acelaşi timp
Parteneriatul educațional este o atitudine abordată în sprijinul dezvoltării societății
prin prisma educativă și presupune participarea la o acțiune educativă comună, interacțiuni
constructive acceptate de către toți partenerii, comunicare eficientă între participanți, acțiuni
comune cu respectare rolului fiecărui participant, interrelaționare. Parteneriatul educațional
mai presupune unitate de cerințe, de opțiuni, decizii și acțiuni educative subordonate actului
educativ propriu-zis. Parteneriatul educațional vine în sprijinul dezvoltării personalității
copiilor asigurându-le autonomia personală, prin valorizarea socială a fiecăruia dintre ei.
Având în vedere faptul că grădinița pregătește preșcolarul pentru activitate sa școlară,
iar școla pregătește elevii pentru viața socială, aceste proiecte au o importanță tot mai mare
in activitatea noastră și a copiilor fiind în dialog permanent cu societatea, realizând punți de
legătură între nevoile educaționale, resursele și disponibilitatea copiilor și perspectivelor de
dezvoltare economică a societății. În acest sens colaborarea grădiniței cu factori externi
educaționali sau cu școala, este o activitate organizată, susținută, direcționată spre
probleme educative ale tinerei generații.
Aceste activități din cadrul proiectelor educative aduc un surplus de informații
copiilor/elevilor astfel că experiența de învățare informală și non-formală completează și
lărgește experiența de învățare formală. Parteneriatul educațional devine tot mai prezent în
relațiile de colaborare ce se stabilesc între uitățile de învățământ și diferitele segmente ale
societății, reprezentând modalitatea formală sau informală prin care cele două părți( sau mai
multe) decid să acționeze împreună pentru atingerea unui scop comun. Pentru ca reușita
unui acord de parteneriat să fie la cote maxime, acesta implică:
-identificare scopului, a intereselor comune, utile partenerilor;
-găsirea modului optim pentru realizarea scopului propus, organizarea și conducerea
resurselor disponibile pentru a atinge scopul propus;
-consolidarea eficientă a atitudinilor și tehnicilor diferite care se pot aplica diferitelor sarcini.

,,EXEMPLE DE BUNE PRACTICI“


*practice bazate pe – învățare activă , învățare prin joc , învățare prin descoperire , învățare
prin coperare, învățarea reciprocă;

153
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

*desfășurarea unor activități comune preșcolari/școlari;


*jocuri distractive;
*colaborarea între cadrele didactice- discuții, opinii, analize, strategii didactice , conținuturi;
*jocuri didactice;
*concursuri;
*activități practice( confecționarea diferitelor obiecte cu prilejuri diferite);
*activități gospodărești;
*jocuri didactice interdisciplinare;
*vizite la biserică, școală, poliție, brutărie, laborator-cofetărie;
*activități de voluntariat/de caritate;
*acțiuni de plantare de pomișori în curtea grădiniței;
*vizită la cabinetul medical;
*plimbări în parc;
*excursii;
*vizite la muzeu, ludotecă, bibliotecă;
*concert de colinde în incinta unor instituții (Primărie, Poliție)
*serbări cu o anumită tematică.

Un rol important în desfășurarea acestor proiecte îl joacă colaborarea cu școlala


deoarece în această instituție, preșcolarii din grădiniță își vor continua educația, iar scopul
comun al celor doua unități școlare este acela de a identifica cele mai eficiente căi de
adaptare a copiilor la noul mediu educative. De asemenea colaborarea cu Primăria, Poliția,
Biserica este esențială, întrucât, aceste instituții se implică în derularea și sprijinirea unor
acțiuni de informare a copiilor asupra unor reguli și comportamente sociale care trebuie
respectate.
La fel de importante și utile sunt și colaborările cu parteneri private care pot sprijini
grădinița cu fonduri material sau prin activități de voluntariat, de asemenea și mass media
pentru promovarea imagini grădiniței, pentru promovarea ideilor noi, a valorilor. Nu trebuie
să uităm însă, să acordăm o importanță deosebită familiei, fiin principalul partener în
procesul de învățământ „ cultivarea unor relații de parteneriat efectiv între grădiniță și familie,
în sprijinul educării și creșterii copilului, constituie cheia succesului viitor în adaptarea și
integrarea școlară. Prin colaborarea părinților cu grădinița acestia pot completa sprijini și
dezvolta personalitatea copilului.
Fiecare copil tebuie să aibă şanse egale la educaţie. Considerând şcoala ca
principala instanţă de socializare a copilului, integrarea şcolară reprezintă o particularizare
a procesului de integrare socială a copiilor prin formarea unor conduite şi atitudini, a unor
aptitudini şi calităţi favorabile acestui proces. Cadrele didactice sunt garanţii ale acestor
rigori, ale spiritului care veghează asupra diferenţelor, pentru a învăţa, a cunoaşte şi a
înţelege ceea ce ne leagă, ceea ce ne face asemănători, ceea ce ne apropie. Deseori ne
punem întrebarea cum îi putem stimula pe copii, cum îi putem motiva pentru a deveni
cetăţeni responsabili şi creativi dacă nu tocmai prin calitatea relaţiei pedgogice a cărei
bogăţie este dimensiunea ei interculturală. Pentru cadrele didactice este esenţial să creeze
relaţii pozitive în interacţiunea dintre semeni, să favorizeze dezvoltarea persoanei cât şi a
relaţiilor constructive în grup, pentru a trăi sentimentul propriei identităţi. În ideea de a
obişnui copiii să trăiască în relaţie cu cei din jur, să-si dezvolte stări afective pozitive, să
manifeste interes, să-şi formeze atitudini, să-şi completeze aria de preocupare.
Încheierea si derularea parteneriatelor educationale au ca factor fundamental
comunicarea. In acest sens managerii scolii trebuie sa desfasoare activitati intense pentru
informarea partenerilor cu toate datele necesare derularii programelor, pentru ca acestia sa
primeasca informatii clare, complete si intr-un timp oportun.
Managerii trebuie sa creeze un climat pozitiv de munca, descchis oricaror idei, flexibil

154
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

oricaror activitati. In acest sens, relationarea si comunicarea devin factori cheie ai realizarii
activitatilor propuse.
In societatea pe care o traim, ca tara a unei Europe multiculturale si multietnice,
secretul succesului oricarei activitati este toleranta, flexibilitatea si cunoasterea. Activitatea
de parteneriat in comunitate, fara acesti factori fundamentali nu poate avea succes. “ Fiind
condamnati “ sa traim si sa muncim impreuna, trebuie sa pornim totdeauna de la principiul
“fă binele care astepți să ți se facă.”

Bibliografie:

1. Agabrian, Mircea, Scoala, familia, comunitatea, Institutul European, Iasi, 2006.


2. Baban, Adriana, „Consiliere educationala”, Editura Psinet, Cluj-Napoca, 2003.
2. Cerghit, Ioan, Neacşu, Ioan, Negreţ Dobridor Ioan, „Prelegeri pedagogice”, Editura
Polirom, Iaşi, 2001
3. Pescaru, Băran, Adina, „Parteneriat în educaţie”,Editura Aramis Print, Bucureşti, 2004
4. Nicola, Ioan, „Tratat de pedagogie şcolară”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
2000.

155
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

ASIGURAREA CALITĂŢII EDUCAŢIEI-PRIORITATE A ÎNVĂŢĂMÂNTULUI


ROMÂNESC
Prof. MIHAELA VARDARIE-FOTESCU
Şcoala Gimnazială Nr. 27, Timişoara

“Datoria oricărei instituţii din sistemul naţional de învăţământ, indiferent de tip, nivel
şi formă de organizare a activităţii, este de asigura predarea, învăţarea, şi acolo unde este
cazul, cercetarea de calitate pentru a contribui la dezvoltarea profesională şi personală a
elevilor şi studenţilor şi la bunăstarea societăţii şi dezvoltarea sa durabilă.” Calitatea
educaţiei este ansamblul de caracteristici ale unui program de studiu şi ale furnizorului
acestuia, prin care sunt îndeplinite aşteptările beneficiarilor, precum şi standardele de
calitate.
Evaluarea calităţii educaţiei constă în examinarea multicriterială a măsurii în care o
organizaţie furnizoare de educaţie şi programele acesteia îndeplinesc standardele şi
standardele de referinţă. Atunci când evaluarea calităţii este efectuată de însăşi organizaţia
furnizoare de educaţie, aceasta ia forma evaluării interne. Atunci când evaluarea calităţii
este efectuată de o agenţie naţională sau internaţională specializată, aceasta ia forma
evaluării externe.
Asigurarea calităţii educaţiei este realizată printr-un ansamblu de acţiuni de
dezvoltare a capacităţii instituţionale de elaborare, planificare şi implementare de programe
de studiu, prin care se formează încrederea beneficiarilor că organizaţia furnizoare de
educaţie îndeplineşte standardele de calitate. Asigurarea calităţii exprimă capacitatea unei
organizaţii furnizoare de a oferi programe de educaţie în conformitate cu standardele
anunţate. Aceasta este astfel promovată încât să conducă la îmbunătăţirea continuă a
calităţii educaţiei.
Controlul calităţii educaţiei în unităţile de învăţământ preşcolar, primar, gimnazial,
profesional, liceal şi postliceal presupune activităţi şi tehnici cu caracter operaţional, aplicate
sistematic de o autoritate de inspecţie desemnată pentru a verifica respectarea standardelor
prestabilite.
Îmbunătăţirea calităţii educaţiei presupune evaluare, analiză şi acţiune corectivă
continuă din partea organizaţiei furnizoare de educaţie, bazată pe selectarea şi adoptarea
celor mai potrivite proceduri, precum şi pe alegerea şi aplicarea standardelor de referinţă.
Calitatea educaţiei reprezintă o prioritate permanentă pentru orice organizaţie furnizoare de
educaţie, precum şi pentru angajaţii acesteia.
Calitatea este un criteriu fundamental de finanţare din surse publice a educaţiei. În
cadrul învăţământului superior, evaluarea comparativă interinstituţională a programelor de
studii universitare are drept consecinţă finanţarea diferenţiată, în funcţie de calitatea diferită
a programului oferit.
Misiunea unui sistem public de educaţie este de a oferi cea mai bună educaţie
posibilă tuturor copiilor şi tinerilor. Întrucât unele valori umane fundamentale sunt perene,
există unele aspecte ale vieţii şcolii şi ale învăţării care se transmit de la o generaţie la alta.
Pe de altă parte, lumea în care cresc tinerii şi pe care ei trebuie să o modeleze se află în
permanentă transformare, cunoscând - cu fiecare generaţie -provocări noi şi semnificative.
Prin urmare, există unele aspecte ale culturii şcolii şi ale practicilor din clasă care vor fi
mereu obiectul schimbării, ca răspuns la noile provocări. Este responsabilitatea fiecărei
generaţii de profesori şi de educatori să ducă această sarcină mai departe, păstrând ceea
ce este bun din trecut, în timp ce încearcă să răspundă provocărilor „noului”. Aceasta este
o sarcină foarte dificilă pentru un singur profesor sau pentru o singură şcoală, însă este o
provocare pentru un sistem de învăţământ.
La nivelul şcolii au fost identificate patru imperative ale calităţii:

156
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

♦ Moral: şcoala oferă elevilor ceea ce este mai bun.


♦ Social: societatea are pretenţii tot mai înalte faţă de şcoală.
♦ Competitivitate: şcolile care nu vor reuşi să atraga suficienţi elevi se vor inchide.
♦ Responsabilitate: şcoala dă seama pentru fondurile primite.
Calitatea unei instituţii poate fi definită în funcţie de gradul in care reuşeşte să
realizeze obiectivele propuse. Atingera calităţii nu se poate realiza dacă instituţia sau
individul au obiective neclare.
. Un invăţământ de calitate este acela în care instituţiile şi programele lor de studii:
• Demonstrează capacităţi de realizare, în contexte diverse, a obiectivelor planificate
• Satisfac exigenţele şi aşteptările beneficiarilor interni şi externi
• Garantează realizarea standardelor şi normelor de calitate .
Elaborarea standardelor de referinţă, normelor şi indicatorilor de performanţă în
sistemul naţional de învăţământ are în vedere urmatoarele aspecte:
a) Calitatea sistemului naţional de învăţământ
b) Calitatea serviciilor furnizorilor, reprezentanţi de unităţi şi instituţii de învăţământ
c) Calitatea procesului de instruire şi de educare a elevilor este demonstrată de rezultatele
învăţării, pe baza aplicării metodologiilor de dezvoltare a curriculumului, a metodelor de
predare şi învăţare, a evaluării, examinării şi certificării.
INDICATORI DE CALITATE
• CAPACITATE INSTITUŢIONALĂ
- organizare internă
- infrastructură
• MANAGEMENTUL CALITĂŢII
- politici educaţionale
- proiectare – dezvoltare
- conducere, structuri, practici, procese
- autoevaluarea+ evaluare de proces
- feed-back – plan de măsuri –monitorizare - schimbare
-comunicare
• EFICACITATE EDUCAŢIONALĂ
- resurse umane
- resurse financiare
- resurse informaţionale
• INSTRUCŢIE ŞI EDUCAŢIE
- proces predare – învăţare
- proces educativ
- servicii de sprijin
- alternative
Un sistem de asigurare a calităţii:
 oferă condiţiile pentru ca şcoala să devină principalul agent de asigurare a calităţii şi
să progreseze către atingerea obiectivelor sale;
 abilitează şcolile în procesul de decizie privind continuarea propriei planificări a
dezvoltării şi oferă sprijin de-a lungul acestei activităţi;
 formulează cu claritate, împreună cu şcoala, obiectivele educaţionale ale sistemului
naţional de învăţământ şi ale curriculum-ului şi stimulează planificarea dezvoltării şi
elaborarea unor strategii de evaluare care au un rol important pentru generarea unor
noi idei şi a unei viziuni;
 dezvoltă instrumente de evaluare simple, uşor de folosit, cuprinzând indicatori, şi
sprijină utilizarea lor efectivă;
 revizuieşte sistemul local sau naţional de formare continuă a cadrelor didactice, astfel
încât să garanteze că furnizorii de formare răspund adecvat nevoilor identificate în

157
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

procesul de autoevaluare şi dezvoltare şcolară;


 oferă strategii de evaluare care sprijină şcolile în atingerea standardelor naţionale şi
în raportarea la indicatorii internaţionali, prin implicarea unor agenţii naţionale de
examinare/ evaluare/ certificare ce asigură credibilitatea la nivelul publicului şi al
practicienilor;
 creează sau restructurează o agenţie naţională responsabilă cu dezvoltarea şi
implementarea unui sistem naţional de asigurare a calităţii.
Educaţia de calitate se bazează pe inovaţie şi pe diversificare. Ea este oferită de
instituţii responsabile, fiind promovată de lideri educaţionali. O educaţie de calitate respectă
autonomia individuală şi are la bază autonomia instituţională. Fiind orientată spre rezultate,
ea se realizează în dialog şi prin parteneriat. Este centrată pe clienţii şi beneficiarii serviciilor
educaţionale. De asemenea, ea asigură participarea actorilor educaţionali şi valorizează
resursele umane. Acest tip de educaţie înţelege interdependenţa dintre furnizorii şi
beneficiarii implicaţi în oferta de educaţie.
Multe ţări dispun de sisteme de asigurare a calităţii, pentru a eficientiza educaţia
şcolară. Pe baza experienţei acestora, se conturează câteva modele. Cele mai eficiente
sisteme de asigurare a calităţii se bazează pe parteneriatul cu toţi factorii interesaţi în
educaţie, pe un curriculum adecvat cerinţelor de dezvoltare locală, regională şi naţională,
precum şi pe parteneriatul european şi internaţional.
Problema stringentă pentru România o reprezintă responsabilizarea locală pentru
calitatea educaţiei şi succesul şcolar, care reclamă căi diferite de stabilire a relaţiilor de
colaborare între şcoli, familii şi comunităţi. Toate şcolile, indiferent de nivelul lor, sunt
organizaţii responsabile pentru educaţia formală a copiilor şi adolescenţilor. Şcolile care îşi
ating acest obiectiv, se consideră pe ele însele şi elevii lor ca parte a sistemului social ce
include familiile şi comunităţile. Cercetările efectuate în Statele Unite şi în unele ţări din
Europa arată că atunci când şcolile, familiile şi comunităţile lucrează împreună ca parteneri,
beneficiari sunt elevii.
Parteneriatele au ca scop pregătirea elevilor în sensul asigurării egalităţii şanselor în
educaţie, al dezvoltării personale, al ameliorării modalităţilor de informare adresate
acestora. Şcolile implicate în această colaborare dispun de resurse materiale şi umane ce
se pot adapta la cerinţele societăţii româneşti actuale. În contextul unei societăţi în plină
transformare, parteneriatul educaţional devine o prioritate a strategiilor orientate către
dezvoltarea educaţiei româneşti. De aceea, parteneriatul educaţional urmăreşte
transformarea reală a elevilor în actorii principali ai demersului educaţional, care presupune
atingerea unor obiective de natură formală, informală şi socio-comportamentală.
Comunităţile din România trebuie să facă eforturi deosebite de a deveni comunităţi
în adevăratul sens al cuvântului, să-şi descopere spaţiul comun în care oamenii trebuie să
lucreze împreună pentru a identifica nevoile comune şi lucrurile pe care le preţuiesc cel mai
mult.
Comunitatea locală nu este neapărat un spaţiu geografic delimitat, ci un spaţiu al
interacţiunilor sociale bazate pe nevoi, interese şi aspiraţii comune. Într-o adevărată
comunitate, există o legătură morală între indivizi, un consens al membrilor comunităţii
respective – spirit civic, respect pentru diferenţe, cooperare, etc. Refacerea comunităţii şi
redescoperirea spiritului comunitar necesită strategii educaţionale aşezate pe coordonatele
parteneriatului educaţional, care implică participarea tuturor factorilor sociali interesaţi în
dezvoltarea acestui domeniu.
O altă măsură importantă pentru asigurarea unui învăţământ de calitate este crearea
unei baze materiale adecvate. Nu poţi obţine performanţe fără modernizarea bazei materiale
din şcoală, fără realizarea de laboratoare interdisciplinare.
Există mai multe probleme în ceea ce priveşte asigurarea calităţii. Implementarea în
sistemul românesc se face relativ mecanic, fără ca instituţiile de învăţământ să îşi pună cu

158
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

adevărat problema calităţii. În general, a fost ignorată necesitatea de a promova ideea de


implementare a unui sistem de management al calităţii, în aşa fel încât această idee să aibă
sprijinul întregii comunităţi academice. Sistemul de management al calităţii a fost proiectat
într-un grup restrâns, fără aportul întregii comunităţi academice. Beneficiarii serviciilor
educaţionale nu sunt în mod real implicaţi în proiectarea sistemului.
Evoluţiile înregistrate în Europa şi în lume nu puteau ocoli învăţământul românesc
unde era nevoie de un sistem explicit, unitar cu privire la managementul şi asigurarea
calităţii în educaţie.
Realizarea sistemelor de management şi de asigurare a calităţii au în vedere cei 3
piloni ai reformelor educaţionale din ultimele decenii: calitate, echitate şi eficienţă.
Construirea spaţiului educaţional comun european în domeniul calităţii obligă ca
toate activităţile, iniţiativele şi metodele româneşti, de la orice nivel, să fie consonante cu
ceea ce se întâmplă acum în lume.

Bibliografie:
 Cezar Bîrzea, Michela Cecchini, ş.a.-Manual pentru asigurarea calităţii educaţiei
pentru cetăţenie democratică în şcoală, Editura Tehne-Centrul pentru dezvoltare şi
inovaţie în educaţie, 2005;
 Cartea Neagră a procesului Bologna-Exemple de implementare greşită în
universităţile din România – Realizată de Alianţa Naţională a Organizaţiilor
Studenţeşti din România în cadrul proiectului Săptămâna Bologna în Universităţi,
www.bologna.ro.

159
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

DEZVOLTAREA ŞCOLII RURALE DIN PERSPECTIVA RELAŢIEI CU COMUNITATEA

Profesor pentru învăţământ primar Vişinescu Doina


Şcoala Centrală, Bucureşti

Şcoala despre care voi scrie câteva lucruri se află într- o zonă mai puţin favorizată
a României şi anume in judeţul Dolj. Şcoala s-a dezvoltat şi a evoluat o dată cu evoluţia
comunităţii locale. Viaţa sa a fost şi este influenţată de ceea ce se întâmplă la nivelul
comunei. Formele de parteneriat identificate sunt dezvoltate cu preponderenţă pe acele
componente care au ca principal beneficiar elevul. Şcoala analizată este bine dezvoltată,
recunoscută pe plan local ca o instituţie însemnată. Aceasta confirmă ipoteza conform
căreia accesul la resursele diverse ale comunităţii a condus la existenţa unei şcoli bine
dezvoltate şi recunoscute la nivel comunitar.
Buna colaborare cu autorităţile locale a făcut posibil ca şcoala, cel puţin din punct de
vedere material, să aibă o dezvoltare bună.
Reprezentanţii primăriei şi ai consiliului local au conştientizat faptul că investiţia în
infrastructura locală şi servicii este unul din motoarele dezvoltării, că locuitorii unei comune
sunt cu atât mai motivaţi să rămână să locuiască, să muncească, să investească în plan
local cu cât au acces mai mare la servicii şi utilităţi publice. Infuzia de fonduri în
infrastructură conduce la creşterea motivaţiei atât pentru personalul didactic, cât şi al
elevilor, familiilor acestora, locuitorilor comunităţii.
Comunitatea se prezintă ca una în plină dezvoltare, agenţii comunitari percep rolul
pe care îl au în parteneriat cu şcoala, conştientizează efectele benefice ale parteneriatului
asupra comunităţii şi a reprezentaţilor acesteia.
În privinţa şcolii, deşi sunt făcute eforturi permanente pentru întreţinerea / dotarea
şcolii, acesta mai are o serie de nevoi materiale:
- Existenţa mai multor localuri ale şcolilor şi unităţilor preşcolare pe raza comunei face
ca şi efortul autorităţilor locale să fie mai mare.in dotarea şcolilor şi a unităţilor preşcolare
cu materiale şi mijloace didactice moderne. Este o nevoie resimţită de cadrele didactice şi
care condiţionează în bună măsură oferirea unei educaţii de calitate;
- dotarea şcolilor cu centrale pentru încălzire. Această dotare ar oferi un plus de
siguranţă şi confort copiilor şi cadrelor didactice, dar ar crea şi necesitatea alocării unor
resurse umane suplimentare care să se ocupe cu întreţinerea acestora;
- primăria şi şcoala, în analizele făcute în plan local, semnalează necesitatea susţinerii
activităţii de educaţie preşcolară prin construirea unui local adecvat pentru grădiniţă, pentru
funcţionarea acesteia cu program prelungit. Acest lucru presupune un efort consistent din
partea autorităţilor locale: construirea spaţiilor, dotarea, angajarea de personal pentru
susţinerea programului prelungit pentru pregătirea şi servirea mesei, supravegherea
programului de somn. Tinând cont că multe dintre femeile care au copii de vârste preşcolare
sunt casnice, că în comunitate copiii mai sunt încă supravegheaţi de bunici, se impune o
analiză atentă a nevoilor pe termen mediu şi lung;
- sporirea numărului de calculatoare şi conectarea acestora la reţeaua de internet.
Acest lucru oferă copiilor posibilitatea să înveţe, le oferă lor şi cadrelor didactice posibilitatea
de a avea acces mai facil la informaţii. O posibilă soluţie la acestă problemă ar fi solicitarea
unei sponsorizări din partea agenţilor economici care oferă servicii de cablu la nivelul
comunei. Acestă solicitare poate veni fie din partea reprezentanţilor şcolii, fie ai autorităţilor
locale sau poate fi o cofinanţare a acestora a costului de acces.
- În strategia de dezvoltare a şcolii ,ca punct slab, este menţionat faptul că unii
copii abandonează şcoala după cele 8 clase oferite în plan local. Din documentele şcolare
rezultă că nu toţi cei care absolvă cele opt clase merg mai departe cu pregătirea şcolară
(liceu, şcoala de arte şi meserii). În cazul copiilor cu risc de abadon, şcoala, autorităţile,

160
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

familiile trebuie să-şi unească eforturile, ,să identifice surse pentru acordarea de sprijin
material;
Manifestările culturale sunt la nivel local destul de restrânse( serbări, obiceiuri de iarnă).
Şcoala are şi o revistă proprie, dar care apare destul de rar, în formă xerocopiată şi prin
efortul unuia dintre învăţătorii şcolii. Şcoala nu sărbătoreşte o zi a şcolii. Copiii apreciază
mult activităţile extraşcolare organizate de şcoală: concursurile, orele de educaţie sanitară,
activităţile sportive. Ei au posibilităţi extrem de reduse de petrecere a timpului liber în afara
activităţilor organizate de către şcoală. Putem spune că, în cazul copiilor ai căror părinţi sunt
plecaţi în străinătate, şcoala este singura constantă din viaţa acestora. Motivarea cadrelor
didactice pentru a se implica mai mult, găsirea unor posibilităţi de finanţare a activităţilor
(sponsorizări, proiecte cu finanţare externă), implicarea concretă şi punctuală a diverşilor
reprezentanţi ai comunităţii în activităţi (reprezentanţi ai poliţiei, agenţilor economici,
unităţilor sanitare etc.) pot fi posibile soluţii pentru îmbunătăţirea posibilităţilor oferite copiilor.
Consider că şcoala trebuie să-şi realizeze un plan strategic de dezvoltare, cel puţin
pe termen mediu. Ca puncte de dezvoltare strategică planul poate viza: atragerea şi
menţinerea cadrelor didactice (asigurarea cazării acestora, decontarea transportului,
acordarea de stimulente financiare din resurse locale), consilierea şi informarea părinţilor şi
copiilor (de etnie rromă, care migrează, care se întorc împreună cu părinţii lor din
străinătate), îmbunătăţirea relaţiei de comunicare cu autorităţile locale, îmbunătăţirea bazei
materiale, sprijinirea copiilor cu dificultăţi materiale, diversificarea ofertei extracurriculare
etc.

Bibliografie:
1. Alexiu,Teodor, Anăstăsoaei,Teodora- Dezvoltarea comunitară, Editura Waldpress, 2001
2. Băran, Pescaru, Adina- Parteneriat în educaţie : Familie- Şcoală- Comunitate, Editura
Aramis Print, Bucureşti, 2004
3. Iosifescu, Şerban- Management educaţional pentru instituţiile de învăţământ, ISE- MEC,
Bucureşti, 2001

161
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

RELAŢIA ÎNVĂŢĂTOR - ELEVI ÎN PROCESUL EDUCAŢIEI

Prof. înv. primar Vlase Adriana


Şcoala Gimnazialǎ Nr. 12 Timişoara

Preocupările legate de relaţiile dintre educator şi educat s-au conturat o dată cu


apariţia şcolii ca instituţie socială de instrucţie şi educaţie. Dacă în primele etape din istoria
şcolii şi a educaţiei aceste relaţii au fost mai restrânse şi mai simple, cu timpul însă ele au
devenit din ce în ce mai complexe şl mai diversjficate.
Personalitatea învăţătorului constituie factorul subiectiv principal care imprimă un
anumit caracter şi o anumită intensitate interacţiunilor sale cu elevii. După cum se ştie, el
organizează şi conduce activitatea instructiv-educativă din şcoală, prelucrează şi transmite
cunoştinţele cuprinse în programele şi manualele şcolare, modelează personalitatea
copilului, desfăşoară o bogată activitate extraşcolarâ, sprijină ceilalţi factori educativi care
se asociază eforturilor şcolii etc. Pe de altă parte, condiţiile generale în care se desfăşoară
Instrucţia şi educaţia reprezintă un factor obiectiv care influenţează, într-o mare măsură,
interacţiunea dintre învăţător şi elevi. Este vorba, desigur, de condiţiile materiale.de dotarea
şcolii cu mijloace de învăţământ, de aspectele organizării şcolare, de atmosfera generală,
stilul de muncă etc.
În sfârşit, un factor de maximă importanţă, care influenţează relaţiile învăţător-elevi,
îl constituie concepţia pedagogică ce stă la baza activităţilor educaţionale. După opinia unor
autori, modul în care sunt formulate finalităţile educaţiei (ideal, scopuri şi obiective), modul
în care este privită natura copilului şi posibilităţile de formare a trăsăturilor sale de
personalitate "imprimă contactului şi raporturilor reciproce dintre educator şi educat o
anumită orientare, un anumit caracter.
Sub aspect psiho-social, interacţiunile învăţător-elevi se manifestă la două niveluri
complementare şi independente: nivelul formal şi nivelul informai. în practica şcolară, la
fiecare din cele două niveluri se structurează diverse tipuri de relaţii educaţionale, cu diverse
variante şi nuanţe.
In general, relaţiile pedagogice specifice nivelului formal sunt generate şi influenţate
de statutul învăţătorului şi de investirea sa cu anumite roluri şi funcţii, cum ar fi: planificarea
şi proiectarea activităţii didactice, transmiterea de noi cunoştinţe, stimularea învăţării,
controlul şi evaluarea rezultatelor şcolare etc. Pe ansamblu, aceste tipuri şi variante de relaţii
educaţionale au conţinut şi caracter predominant raţional, ele constituind "canale prin care
se transmite informaţia semantică", este vorba aici de relaţii de munca propriu- zisă, care
se constituie în activităţile de cunoaştere şi învăţare.
De regulă, la nivel formal se structurează două tipuri principale de relaţii învăţător-
elevi: relaţii de comunicare şi relaţii de conducere.
Pe ansamblu, comunicarea pedagogică este tipul de comunicare umană care
facilitează realizarea acţiunii educaţionale indiferent de conţinuturile, nivelurile, formele şi
partenerii implicaţi. în raport cu aceasta, comunicarea didactică este " o comunicare
instrumentală convergentă, direct implicată în susţinerea unui proces sistematic de învăţare"
.Este vorba deci de o formă particulară a comunicării pedagogice, având ca obiect
transmiterea unor conţinuturi determinate, în conformitate cu legităţile învăţării şcolare.
După funcţiile pedagogice îndeplinite, relaţiile de comunicare prezintă mai multe
variante, şi anume: relaţii de transmitere de informaţii (explicarea terminologiei, enunţarea
faptelor, interpretarea afirmaţiilor, exprimarea opiniilor etc.); relaţii de structurare, adică de
concentrare a atenţiei asupra subiectului sau procedurilor de lucru; relaţii de solicitare a unor
cerinţe din partea elevilor, de stimulare a concentrării atenţiei lor asupra unor probleme etc.;
relaţii de răspuns, dat de elevi la solicitarea învăţătorului sau dat de învăţător la solicitările
elevilor; relaţii de reacţie, adică de acceptare, respingere modificare şi lărgire a celor spuse

162
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

anterior sau de apreciere a răspunsurilor date de elev reiaţ, de exprimare a unor stări
afective de satisfacţie, plăcere,
mulţumire, uimire, iritare etc.
Din punctul de vedere al direcţiilor în care se realizează comunicarea relaţiile
învăţător - elevi prezintă, de asemenea câteva variante distincte. Aceasta rezultă din
modurile de comunicare întâlnite în practica şcolară .
Relaţii unidirecţionale desfăşurate numai pe direcţia învăţător-eiei şi în care
dominarea formală a educatori. iui este totală, în asemenea cazuri. învăţători, este singura
persoană care vorbeşte e neavând preocuparea de a obţine informaţii din partea elevilor şi
neglijând problema receptării conţinuturilor transmise. Dom,narea formală a învăţătorului
este accentuată. într-o anumită măsură, de condiţiile în care se desfăşoară activitatea
didactică în dasa cu un număr prea mare de elevi, de repartizarea în spaţiu a elevilor şi
învăţătorului etc.. factori care îngreunează comunicarea şi măresc distanţa dintre
transmiţător şi receptor.
De regulă, învăţătorul care promovează acest gen de relaţii se adresează
întotdeauna grupului, ţinând seama îndeosebi de particularităţile de vârstă ale acestuia şi
mai puţin de particularităţile individuale ale elevilor.
Relaţii bidirecţionale, în cadrul cărora comunică ambii participanţi la instruire, iar
informaţiile venite din partea elevilor servesc în continuare la aprecierea acestuia şi
influenţează ce anume şi cum transmite învăţătorul.
În contextul unor relaţii bidimensionale, în afara informaţiilor transmise întregii clase,
învăţătorul adresează mesaje unor grupuri date şi chiar unor indivizi din cadrul acestor
grupuri.Relaţii multidirecţionale, în cadrul cărora învăţătorul încetează de a mai fi singura
persoană transmiţătoare de informaţii referitoare la noile conţinuturi. într-o astfel de situaţie,
comunicarea învăţător-elev şi învăţător-grup este reciprocă.
De asemenea, se poate merge mai departe cu interacţiunea, în sensul că grupuri
desemnate de învăţător sunt stimulate să comunice între ele. In sfârşit, începând cu
gimnaziul se pot promova şi relaţii multidirecţionale, în care educatorul renunţă la dominaţie,
el devenind unul din membrii grupului, iar schimbul de informaţii realizându-se pe mai multe
planuri şi în toate direcţiile posibile. Fără
îndoială, cele mai adecvate pentru învăţământul primar ni se par a fi relaţiile bidirecţionale,
iar începând cu clasa a IIl-a pot fi promovate în anumite situaţii şi relaţii multidirecţionale, în
sensul comunicării reciproce învăţător-elevi, învăţător-grup şi chiar între grupuri desemnate
de învăţător.
În contextul relaţiilor pedagogice democratice, comportamentul învăţătorului se
caracterizează prin tendinţa acestuia de a se integra în climatul clasei, de a se identifica cu
viaţa şi activitatea elevilor. Cu alte cuvinte, este vorba de adoptarea unei conduite empatice,
care constă în capacitatea învăţătorului de a se proiecta pe sine în rolul elevilor, de a se
identifica cu el şi de a răspunde la solicitările acestuia.
Prin urmare, învăţătorul care promovează relaţii pedagogice democratice conduce
activitatea didactică apelând la metode de instruire activ-participative, prin care stimulează
participarea elevilor, le sporeşte independenţa, iniţiativa şi spiritul de răspundere. Prin tot
ceea ce face, el mai mult sugerează decât impune, stimulează interesul şi curiozitatea de
cunoaştere, încurajează spontaneitatea şl creativitatea elevillor etc. într-o asemenea
perspectivă, eficienţa acţiunii educaţionale depinde de gradul de angajare şi participare al
elevului la propria sa formare, fără a exclude însă autoritatea educatorului. Autoritatea este
înţeleasă aici nu ca forţă de dominaţie şi constrângere, ci ca "un factor care mediază accesul
la cultură, suscită căutarea, stimulează spiritul de Iniţiativă şi participarea activă şi creatoare
a elevilor în procesul educaţional" .
Caracteristica esenţială a relaţiilor educaţionale de tip democratic este colaborarea
dintre participanţii la instruire. Datorită asimetriei acestor relaţii, adică faptului că este vorba

163
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

de relaţii între persoane cu statuturi şi roluri diferite, elevul trebuie să accepte în mod
conştient rolul îndrumător al învăţătorului. în acelaşi timp,relaţiile democratice sunt şi relaţii
multidirecţionale, adică de conlucrare şi sprijinire a autoactivităţii, de influenţare indirectă şi
de cooperare. Pe
ansamblu, acest nivel al relaţiilor pedagogice este structurat din relaţiile interpersonale care
se stabilesc între învăţător şi elevi, precum şi între elevi ca membri ai aceluiaşi microgrup
şcolar. Este vorba de relaţii intersubiective, care sunt foarte numeroase şi bogate în conţinut
şi, în acelaşi timp, "variate din punct de vedera al formelor de manifestare, cu pregnante
finalităţi educative sau needucative". În funcţie de trebuinţele psihologice ale
participanţilor la instruire, ele se grupează în: relaţii de intercunoaştere, relaţii de intercomu-
nicare şi relaţii afectiv-simpatice. De regulă, aceste relaţii sunt generate de nevoia de
cunoaştere reciprocă, de nevoia indivizilor de a schimba informaţii unii cu alţii, precum şi de
nevoia acestora de a fi agreaţi, simpatizaţi şi acceptaţi. Relaţiile interpersonale
învăţător- elevi.Adeseori, între învăţător şi elevi se pot manifesta în mod spontan sentimente
de atracţie sau de respingere, de simpatie sau antipatie, de acceptare sau neacceptare etc.

De regulă, atunci când sub aspectul comunicării didactice, relaţiile învăţător-elevi


sunt de tip unidirecţional, învăţătorul apare în faţa clasei doar în calitate de transmiţător de
informaţii.
În asemenea condiţii, este preocupat mai mult de receptarea celor transmise şl mai
puţin de dimensiunea afectivă sau emoţională a vieţii şi activităţii din clasă. Această stare,
alături de eventualele sentimente de respingere, antipatie sau neacceptare, manifestate
uneori faţă de anumiţi elevi, conduce la traumatizarea relaţiilor pedagogice, cu implicaţii
negative asupra rezultatelor învăţării şi a educaţiei şcolare pe ansamblu.
Din asemenea motive, considerăm că atât în procesul formării iniţiale a învăţătorului,
cât şi în formarea sa continuă, un accent deosebit trebuie pus pe dezvoltarea a două dintre
competenţele personalităţii sale: competenţa morală şi competenţa psihosocială.

Prima este asigurată de elementele ce conferă o bună funcţionalitate conduitei


morale a învăţătorului: cunoaşterea valorilor şi normelor morale ale societăţii, capacitatea
de autocontrol asupra atitudinilor şi modului său de comportare în orice situaţie; existenţa
unor deprinderi şi obişnuinţe morale, conforme cu exigenţele moralei sociale, precum şi cu
exigenţele deontologiei pedagogice; constituirea sa ca model spiritual şi moral-cetăţensec
pentru comunitatea socială în care trăieşte etc.
Cea de-a doua - competenţa psihosocială - presupune: capacitatea învăţătorului de
a adopta un rol diferit; posibilitatea sa da a influenţa cu uşurinţă indivizii şi grupurile de elevi;
capacitatea de a stabili relaţii cu cei din jur; sociabilitatea; comunicativitatea; capacitatea de
a utiliza corect puterea şi autoritatea; capacitatea de a adopta rapid diferite stiluri
comportamentale etc. Interdependenţa şl fuziunea celor două tipuri de competenţe, alături
de aptitudinile sale pedagogice, precum şi de alte trăsături de personalitate, stau la baza
relaţionării corecte şi eficiente a învăţătorului cu elevii în procesul educaţiei.
După cum se ştie, dezvoltarea unor relaţii socio-afective pozitive între învăţător şi
elevi, bazate pe sentimente de simpatie, atracţie şi acceptare, permite constituirea unui
climat psihosocial favorabil unei conlucrări eficiente între participanţii la acţiunea de instruire.
Relaţiile interpersonale dintre elevi.De regulă, relaţiile dintre elevii unei clase sunt, cu
precădere, de natură afectiv- simpatetică, adică relaţii de simpatie, antipatie şi indiferenţă.
Unele dintre ele se referă la atitudinea elevului faţă de colegii sǎi (sentimente de simpatie,
antipatie şi indiferenţă), în timp ce altele au în vedere modul în care ceilalţicolegi din clasă
răspund sentimentelor sale. în funcţie de maniera în care se distribuie şi se concentrează
relaţiile interpersonale în cadrul grupului şcolar, apar lideri informali sau neoficiali. Ei
exercită, de regulă, aceleaşi funcţii referitoare la îndeplinirea sarcinilor şi menţinerea

164
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

coeziunii grupului, dar în alt mod şi prin alte mijloace decât liderii formali sau oficiali. De aici,
numeroasele deosebiri şi contradicţii care pot să apară între cele două categorii de lideri,
fenomene care duc deseori la victoria liderilor informali în cadrul colectivelor şcolare.
Într-o asemenea perspectivă, sarcina învăţătorului este, în primul rând, de a contribui
la formarea unor structuri p/edominant pozitive sau cel puţin echilibrate. în al doilea rând, el
trebuie să transforme aceste structuri în forţe dinamizatoare cu valenţe educativ-formative
puternice asupra personalităţii elevilor.
La nivel interpersonal, influenţa relaţiilor interpersonale dintre elevi asupra formării
personalităţii acestora este mai directă şl mai evidentă. Astfel, elevii care au personalitate
oscilantă, mai slab conturată sau orientată negativ se pot transforma, în sens pozitiv, sub
influenţa celor cu personalitate puternică de orientare pozitivă. In acelaşi timp însă, elevii cu
personalităţi orientate pozitiv pot cădea "pradă" influenţei celor cu personalităţi de orientare
negativǎ.
Din asemenea motive, învăţătorul trebuie să cunoască atât caracterul pozitiv sau
negativ al relaţiilor Interpersonale, cât şi alţi parametri ai acestora, cum ar fi: sensul lor de
manifestare (unilateral sau reciproc); intensitatea relaţiilor; gradul lor de stabilitate etc. Pe
de altă parte, el trebuie să ştie că în cazul grupurilor educaţionale nu întotdeauna
preferinţele reciproce pot avea numai efecte pozitive, după cum nici respingerile reciproce
nu poţ să aibă numai efecte negative.
Întrucât în microgrupurile şcolare prezintă o importanţă majoră caracterul şi
orientarea pozitivă a scopurilor şi motivelor şi nu intensitatea acestora, învăţătorul trebuie
să pună accentul pe acceptarea şi formarea acelor relaţii interpersonale care să dispună de
valenţe formative, adică să fie orientate pozitiv, indiferent de sensul lor de manifestare. Prin
urmare, chiar şi relaţiile competitive sau conflictuale pot avea uneori efecte pozitive. La
nivel individual, relaţiile interpersonale antrenează de cele mai multe ori anumite modalităţi
comportamentale. Ele se structurează atât în funcţie de celălalt partener de grup sau de
situaţia psihosocială existentă, cât şi de particularităţile pslhoindividuale şi mai ales de
atributele psihosociale ale partenerilor.
În asemena condiţii, învăţătorul, pentru a facilita anumite relaţii interpersonale şl a
frâna acţiunile altora, trebuie să aibă în vedere, în primul rând, aceste atribute sau "concen-
trate relaţionale" ale elevilor şj abia apoi situaţiile, împrejurările şi grupul. In acest fel, el va
putea determina elevii să stabilească între ei relaţii interpersonale care să nu ducă la
modificarea trăsăturilor pozitive de personalitate existente, în contact cu influenţele negative
care vin de la cei slabi la învăţătură sau de la cei ce au abateri comportamentale. Pe
ansamblu, relaţiile şi structurile interpersonale reprezintă veritabile modalităţi de
interinfluenţare educativ-formativă în cadrul clasei de elevi. întrucât această influenţă poate
fi pozitivă sau negativă, învăţătorul trebuie să le cunoască în mod adecvat şi sistematic. De
regulă, cunoaşterea relaţiilor interpersonale din grupurile şcolare poate fl realizată printr-o
serie de metode şi tehnici psihosociale, cum ar fi: observaţia psihosocială, chestionarul,
proba "ghici cine?", tehnicile sociometrice, metoda aprecierii obiective a personalităţii şi
altele.

Concluzii
Cele două niveluri ale relaţiilor educaţionale - formal şi Informai - se află într-o strânsă
Interdependenţă şi interacţiune. Relaţiile specifice nivelului formal au un profund caracter
raţional, ele fiind relaţii de muncă efectivă, formate în procesul de predare-învăţare. Relaţiile
interpersonale, situate la nivelul informai al interacţiunilor din clasa de elevi, sunt relaţii de
intercunoaştere, intercomunicare şi afectiv-simpatetice (de atracţie, respingere sau
indiferenţă). Structurate pe verticală (învăţător, elevi) şi pe orizontală (elevi-elevi), aceste
relaţii pot avea un caracter stenic sau astenic, influenţând astfel relaţiile pedagogice de la
nivel formal (de comunicare şi de conducere) şi, ca atare, gradul de angajare a elevului în

165
ȘCOALA- NUCLEUL COMUNITĂȚII NR. 4 Mai 2019

activitatea şcolară.
Interacţiunea şi interdependenţa dintre cele două niveluri ale relaţiilor educaţionale
sunt condiţionate, într-o mare măsură, de conduitele empatice ale învăţătorului şi elevilor,
precum şi de climatul socio-afectiv al clasei respective.

Bibliografie:
1. Cerghit, I. şi alţii. Didactica. Manual pentru clasa a X-a Şcoli normale. Bucureşti,
EDP, 1994.
2. Dancsuly, A. Relaţia profesor-elev în perspectiva unei educaţii moderne. în
Dancsuly, A., Salade, D. (coord.). Educaţie şi contemporaneitate. Cluj-Napoca, Editura
Dacia, 1972.
3. Dancsuly, A. şi alţii. Pedagogie. Bucureşti, EDP, 1979.
4. Marcus, S., David, T. Predescu, A., Empatia şi relaţia profesor-elevi. Bucureşti,
Editura Academiei, 1987.
5. Nicola I. Pedagogie. Bucureşti, EDP, RA, 1994.
6. Psihologie şcolară (sub red. P. Popescu- Neveanu şi alţii. Universitatea din
Bucureşti, 1987.

166