Pentru că nu a trecut haotic de la un model de guvernare la altul, menținând principiile

naționale de bază nealterate, Suedia a dezvoltat un sistem administrativ specific prin

următoarele caracteristici:

- Structura administrativa duală, orientată pe politica ministerelor, și numeroase agenții

executive independente;

- Descentralizare puternică cu responsabilități mari la nivel regional și local.

În prezent Suedia este împărțită în 21 de comitate (län). În fiecare comitat există un

birou administrativ (länsstyrelse) numit de guvern și un consiliu (landsting) ales. Fiecare
comitat este mai departe divizat în comune (kommuner), în total, în 2004 existând un număr de
290 pe tot teritoriul Suediei.

În mod tradițional Suedia este împărțită în trei regiuni istorice (landsdelar):

- Götaland

- Svealand

- Norrland

În Suedia, Legea funcţiei publice este minimalistă, pentru că reglementează drepturile

şi îndatoririle specifice, precum şi măsurile disciplinare, în timp ce legislaţia muncii şi
înţelegerile colective reglementează alte condiţii de angajare. Criteriile de selectare sunt
stipulate de către Constituţie şi de Legea angajării în funcţia publică, generalizând sistemul de
încadrare a funcționarului public pe post, pentru întreaga administraţie publică, cu excepţia
domeniului afacerilor externe şi a sistemului judiciar. Principala caracteristică a acestui sistem
este că recrutarea şi selecţia funcţionarilor publici se face în acelaşi mod ca în sectorul privat.

Funcţionarii publici sunt recrutaţi pentru un anumit post sau funcţie publică, dar pot
candida pentru orice alt post vacant din sectorul public, în situaţia în care candidatul
îndeplineşte condiţiile prevăzute de structura postului sau funcţiei publice vacante şi îşi asumă
responsabilitatea îndeplinirii atribuţiilor specifice. Fiecare autoritate sau instituţie publică
stabileşte un set de cerinţe referitoare la educaţie, aptitudini, experienţă profesională.

Posturile din Administraţia centrală din Suedia sunt ocupate în principal de către
funcţionari şi doar unele dintre aceste posturi se acordă pe criterii politice (miniştri, secretari de
Stat sau deputaţi). Pentru restul Administraţiei, concepţia de funcţie publică este uşor diferită
de cea care predomină într-un sistem al carierei. Sistemul suedez este în principal un sistem
deschis, bazat pe postul de muncă.

Astfel, candidaţii sunt selecţionaţi pentru a ocupa un post concret şi sunt supuşi unui interviu,
după selecţia celui mai adecvat curriculum vitae pentru post. Candidatul care va câştiga
concursul va fi angajat de către o agenţie specifică, iar mediul său de lucru se va circumscrie
acestei agenţii. În teorie, eliminarea postului de lucru implică destituirea funcţionarului, căci nu
i se garantează accesul la o constelaţie de posturi, aşa cum se întâmplă în sistemele de carieră.
În practică, o dată intrată în Administraţie, o persoană se poate prezenta pentru alte posturi
vacante, concurând cu candidaţi externi. În acest mod se configurează „cariera” funcţionarilor
publici.

Promovarea se bazează în principal pe aptitudinile funcţionarilor, performanţa şi

vechimea pe post, deşi vechimea lasă loc tot mai mult aptitudinilor şi performanţei. Din liniile
expuse se poate deduce că funcţionarii suedeză se caracterizează prin a fi în mod fundamental
specialişti şi nu generalişti.

În ciuda omogenităţii dorite între posturile din sectorul public şi cele din sectorul privat,
mobilitatea între sectorul public şi cel privat este practic inexistentă. Mobilitatea intrasectorială
între ministere şi agenţii este practic nulă, motiv pentru care în realitate nu există o funcţie
publică de conducere polivalentă, formată din generalişti cu cunoştinţe din mai multe domenii
ale Administraţiei. Majoritatea înalţilor funcţionari ai ministerelor şi ai agenţiilor îşi petrec cea
mai mare parte a vieţii lor profesionale în cadrul unei singure organizaţii. De asemenea nu există
o instituţie sau o universitate spre a canaliza recrutarea elitelor funcţionariale. În ultimul rând,
de asemenea nu exsită o profesie predominantă, ca parte a curriculum.ului cadrelor publice de
conducere. Dacă în trecut majoritatea studia dreptul, în prezent proporţia profesiilor rămâne
foarte distribuită între ştiinţele sociale, economie, drept şi fizică. În consecinţă, sistemul suedez
nu s-a orientat spre formarea unei elite funcţionariale omogene.

Elita politico-administrativă este formată din secretarii de Stat, consilierii politici ai

ministrului, subsecretarii de Stat şi directorii agenţiilor. Funcţionarii superiori ai ministerului
sunt numiţi pe bază de criterii politice, dar numărul acestora este foarte redus, în termeni
comparativi. Atât secretarul de stat, cît şi miniştrii biroului de presă şi consilierii politici sunt
desemnări clar politice care trebuie să abandoneze funcţia o dată cu expirarea mandatului
guvernului. Subsecretarii de Stat sunt în mod fundamental funcţionari care obţin ocuparea
unui post pe criterii de merit.
 Înalţii funcţionari păstreză o anumită sensibilitate politică în acelaşi timp ce-şi apără
profesionalismul. Participarea lor în procesul decizional se produce prin intermediul comisiilor
de experţi sau, de exemplu, a comisiilor parlamentare.

În sistemul suedez, Administraţia „duală” a servit la depolitizarea funcţiei publice,

înzestrând-o cu autonomie şi protejând-o de controlul politic. Se încerca apărarea principiilor
Rechstaat-ului (Statului de drept) şi profesionalizarea funcţionarilor.