Pe Altarul Vieții Mele - Elena Căruntu

Elena CĂRUNTU
Pe altarul vieţii mele
Editura Editgraph 2015 - Buzău

Consilier editorial: Eugenia Enescu-Gavrilescu
Tehnoredactare: Florin Comăniţă
Coperta: Marian Comăniţă
Corectură: Eugenia Enescu-Gavrilescu
Selectare imagini: Eugenia Enescu-Gavrilescu
Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României

CĂRUNTU, ELENA
Pe altarul vieții mele/Elena Căruntu, Buzău – Editgraph 2015
ISBN 978-606-663-380-2
© 2015 Elena CĂRUNTU

Toate drepturile asupra acestei ediții sunt rezervate
autorului. Orice reproducere integrală sau parțială,
prin orice procedeu, a unor pagini din această
carte, efectuate fără autorizația autorului este ilicită
și constituie încălcare dreptului de autor.
Sunt acceptate doar citate, cu specificarea sursei
citatului.
PE ALTARUL VIEȚII MELE
Elena CĂRUNTU – Virtute, viață, poezie
Internetul a revoluţionat lumea și întreaga societate. A devenit punte

de legătură între oameni fără a ține cont de localizarea lor geografică.
Pe internet am cunoscuto pe Elena CĂRUNTU, o poetă apreciată de
multe persoane.
A văzut lumina zilei la poalele munților Căpățâna, lângă Horezu,
județul Vâlcea, la data de 17 martie 1962, „într-o familie de oameni
simpli, țărani cu frică de Dumnezeu și dragoste de pământ”, așa cum îi
place să spună.
Este a doua fiică dintre cei cinci copii ai familiei.
Odată mi-a povestit că pasiunea scrisului și cititului o are din
copilărie, fiind modul prin care evadează dintr-o lume care, de multe ori,
nu este a ei.
Plecată pentru o perioadă în Italia să munceasă, singuratatea și
dorul de cei dragi din familie, de țară, i-au intensificat nevoia de a
exprima prin poezie ceea ce simte, trăiește sau dorește: „La margine de
seară vin gânduri la fereastră,/Și bat neostoite cu doruri încărcate,/Din
ceruri ca o vrajă e luna o măiastră/Ce-mi numără suspinele în noapte”.
(La margine de seară)
Încovoiată de greutăți și arsă de dor, în poezia „Rugă” se adresează
soartei să o aline și să-i dea putere: „Soartă! Învață-mă să rabd,/Sub-
ale viețiigreutăți,/De mă clatin, să nu cad./Nu-mi da dragostea-n
bucăți,/Dă-mi curaj! Doar o scânteie,/Și putere! Sănătate,/Printre-atâtea,
ca femeie,/Nu-i ușor să pot răzbate/Fiii, ține-i sănătoși,/Nu vreau bogății,
averi,/Sper să fie buni , miloși,/Și mai drepți cum au fost ieri./Ține-mi
iarba de mătasă,/Și dușmanii-ndepărtați,/Să nu-mi uit drumul spre
casă,/Vatra , satul și pe frați./Dă-mi atât cât pot eu duce,/Chiar de-ar fii
și mai puțin,/Și în sfânta noastră cruce/Să mai cred și să mă-nchin./Cât
trăiesc în pribegie/Dă-mi prieteni buni aproape,/Și de s-ar putea, și
mie/Câte-un dor gingaș în noapte./Cât pot merge pe picioare/Să-mi
câștig ce-i omenesc,/Să mă-ntorc din depărtare/Pe meleagul
strămoșesc!”
Tot singurătatea îi poartă gândurile către existențial, și din prea plinul
sufletului își strigă durerea dialogând cu viața: „Îmi amintești, tu, viată,
să-ți fac o reverenţă./Îngenunchez supusă pe crudul tău altar,/M-ai
pedepsit întreaga existenţă,/Și răstignit-am fost ca ultimul tâlhar./Cu
pioșenie aprind, cu lacrimi candele/Ard și se sting din zori, în
asfințit,/Căci mi-ai înfipt o lance în pieptu- mi, cu putere,/Și- ai râs când
te strigam. Nici nu m-ai auzit./Să-mi spui, cum pot avea cât aș fi vrut
3
Elena Căruntu
să-mi dai?/Și cine îmi plătește a-mele suferinţe?/Credeam că drumul

meu e calea către Rai,/Însă mi-a fost fântână cu dor și umilinţe,/Și te-ai
grăbit. Mi-ai luat ce-am adunat/Cu trudă și sudoare, așa pe
negândite,/Amar și deznădejde în prag mi-ai semănat./Te cert, și pot să
iert dar fă-mă ca-nainte!”(Pe altarul vieții mele)
Departe, cu gândul acasă, în poemul „Mamă, cuib de rîndunele”
scrie, îmbrăcând realitatea într-o formă plastică, asemuindu-și casa cu
un cuib de rândunele călătoare: „Spune-mi mamă, prispa noastră/tot
albastru-i varuită,/iar mușcata din fereastră/cu-a ta lacrimă-i
stropită?/Pe sub streșini rândunele/își mai fac, măicuță, cuib?/Eu, și-
acu’-n visele mele/ciripitul lor aud./Parcă văd puii golași/așteptând s-
aducă hrană/și pe mine copilaș/cum mă ții în brațe mamă.”
Educația pe care a primit-o de la părinți i-a șlefuit sufletul și a creat o
punte de legătură directă cu Dumnezeu, legătură care o îndeamnă să i
se adreseze direct: „Când se desface sufletul bucăți,/'Naintea dreptei
tale judecăti,/Mă judecă, dar, nu ca pe-un tâlhar,/C-am dus în spate,
Doamne, mult amar,/Mă pedepsește! Uite-s în genunchi,/Păcatele în
brațe sunt mănunchi./E viața doar un ghem nerăsucit/Și neființa mea
eternul infinit./Mi-ai pus de la-nceput doar legi,/Și lupte mi-au fost anii
mei întregi,Am strâns sudând și-am pus deoparte,Iar când am tot mă
pregătesc de moarte!/Ce-am înteles din toate! Mai nimic!/Plec dincolo
ca ultimul calic!” (Miraj)
Trăind totul la cote înalte, atașată de întraga Creație și iubind
necondiționat pământul natal asimilat cu casa părintească, scrie: „Am
iubit de când e lumea./Cerul, râul și pădurea,/Drumul ce ducea spre
casă,/Iarba verde de mătasă,/Ploile calde de vară,/Doina dulce-n deal
pe seară./Chipul mamei îngeresc,/ Mâinile-i ce pruncii cresc,/Iubesc
zâmbetul și vorbă/Și-a iubirii dulce slovă”.(Am iubit)
În spirit de solidaritate cu compatrioții rămași acasă care dau piept
cu necazurile create de actuala guvernare, scrie: „Ați vrut voi, bătu-v-ar
vina,/Să ne prade lupii stâna,/Vindeți țara la străini/Și purtați grija la
câini./Fulgere să scapere,/Iadul să vă apere,/Voi, deștepți
parlamentari,/Noi ciobani cu inimi mari,/Parcă v-ar fii meseria/
Să ne furați ciobănia,/Știți cum se păzește oaia,/Câte picuri are
ploaia,/Câte bârne-n rostul stânii,/Câte oase ne rod câinii?/Dar de ce nu
vă întrebați/ Banii când îi numărați,/Câte zile ați muncit?/Câte alte ați
dormit?/Voi ce faceți legile,/Treaba noastră-s oile!/Tăiați bani din leafa
voastră!/Oile sunt grija noastră./Numărați în România,/Foamea, greul ,
sărăcia./Sunteți lupi flămânzi, nebuni!/Pe maidane-s mii de câini,/Dar
din săli și dormitoare,/Numărați prin vis, mioare”. (Ați vrut voi!)
4
Ca o bună creștină cu dragoste pentru compatrioți, nu uită în pragul

sărbătorilor de iarnă, să le ureze: „Românii mei, Crăciunul Sfânt
găsească-vă în pace,/Iar binele,-n cojocul lui pe toți să vă
îmbrace!/Izvorul lacrimei din an, dă, Doamne, să ne sece,/Și rău, poveri
și neajuns, cu crivățul să plece!//Cei singuri și nefericiți să-și afle
jumătatea,/Unde-i nevoie, la bolnavi, să vină sănătatea!/Peste
pământul nostru pice, dreptatea și iubirea,/În orice suflet părăsit
sădește împlinirea!” (Urare de crăciun)
Întipărite în sufletul ei, tradițiile și obiceiurile românești sunt evocate,
la finele anului, într-un frumos poem: „Și-o să vină după datini, cu
colindele Irozi,/Ce-or striga balade vechi, din alt timp, cu
voievozi,/Caprele neastămpărate și apoi, leneșul urs,/Vor juca pe
bătături din zori până la apus.//Porcii, bieții, fac mătănii când văd popi
cu busuiocul,/Știu că-i vremea să-i jupoaie, șoricul să-l ardă
focul./Molfăind cu poftă mare își mai rupe-un dint-uchiașul,/Și pe rând
cârnați și tobe schimbă satul cu orașul.//Cum se face dimineața,
zgomotul a umplut satul,/Și vin cetele de căiuți, de la un capăt la
altul,/De prin beciuri damigene se fălesc parcă-s regine,/Tulbură
mințile, Doamne, la cumetre și vecine.//Și-i miros de sărbătoare, de
sarmale și friptură,/Cozonaci rumeni așteaptă să ți se topească-n
gură./Își petrece și săracul. Uitând grijile ciocnesc,/Că așa-i făcut
românul! Obiceiul strămoșesc! ”(Dragi români, sfârșește anul!)
În poeziile de dragoste împletește în mod firesc, toate trăirile umane
legate de viața sentimentală: „Iubirea n-are vârstă! Culoare și nici zei,/E
un mister ce nu-l știm dezlega,/Ne împodobește cu lumina ei,/Și
suntem regi și sclavi în mâna sa!” (Am înțeles)
Cracterul persuasiv al versurilor sale recomandă oricui să păstreze
acest volum de versuri la îndmână și să citească din când în când din
el, pentru că e scris cu sufletul unei femei mature și experimentate,
care nu a trecut ușor prin viață.
Eugenia ENESCU-GAVRILESCU
5
Motto: ”Trebuie să reţii că tot ceea ce se întâmplă
înăuntrul tău este mult mai important decât ceea ce se
întâmplă în exterior.” (John C. Maxwell)
Elena Căruntu
LA MARGINE DE SEARĂ
La margine de seară vin gânduri la fereastră,

Și bat neostoite cu doruri încărcate,
Din ceruri ca o vrajă e luna o măiastră
Ce-mi numără suspinele în noapte.
Pășește pervazul timid și intră în odaie,
Se-așează santinele în fiecare ungher,
În pieptu-mi se aprinde deodată o văpaie
Și-n ochii mei sclipiri de lacrimi, fulger.
La margine de seară când toate-s potolite
Și farmec și mister îmbracă-întunecime,
Doar mie mi-au rămas mulțime de cuvinte
La visuri și speranțe pe rând să se închine.
Și poate firul vieții din caieru-i va toarce
Cât ține taina sfântă a dorului ascuns,
În palma sorții vitregi un semn voios va face
Ce-și va afla odihnă și leacul la apus.
8
RUGĂ
Soartă! Învață-mă să rabd,
Sub-a vieții greutăți,
De mă clatin, să nu cad.
Nu-mi da dragostea-n bucăți,
Dă-mi curaj! Doar o scânteie,
Și putere! Sănătate,
Printre-atâtea, ca femeie,
Nu-i ușor să pot răzbate.
Fii, ține-i sănătoși,
Nu vreau bogății, averi,
Sper să fie buni , miloși,
Și mai drepți cum au fost ieri.
Ține-mi iarba de mătasă,
Și dușmanii-ndepărtați,
Să nu-mi uit drumul spre casă,
Vatra , satul și pe frați.
Dă-mi atât cât pot eu duce,
Chiar de-ar fii și mai puțin,
Și în sfânta noastră cruce
Să mai cred și să mă-nchin.
Cât trăiesc în pribegie
Dă-mi prieteni buni aproape,
Și de s-ar putea, și mie
Câte-un dor gingaș în noapte.
Cât pot merge pe picioare
Să-mi câștig ce-i omenesc,
Să mă-ntorc din depărtare
Pe meleagul strămoșesc!
9
Elena Căruntu
IUBESC VIAȚA!
Iubesc viața de la țară

Că-mi dorm dorurile afară,
Și se-ascunde gându-n iarbă,
Nimeni unde-ai fost, nu-ntreabă.
Îți speli ochii cu seninul
Și ești frate cu vecinul.
Cât cu pasul poți străbate,
Tot te îmbie: - Stai aproape!
Lași un vis domol prin fân,
Și strângi dragoste la sân,
Cât e verde poți s-atingi,
De te doare, liber strigi.
Și mi-i drag să mă-nconjoare,
Susur blând de la izvoare,
Nopțile,
Cu stelele,
Zorile,
Și soarele,
Lanuri, drumurile-n lunci,
Glas tânguitor de cuci,
Florile de pe maramă,
Ochii calzi ,
Bătrâna mamă,
Ulița copilăriei,
Râurii de pe pieptul iei,
Vorba dulce, românească,
Vatra noastră,
Strămoșească.
Iubesc pacea din natură,
Și credința-n Domnul, pură!
Iubesc VIAȚA,
Iubesc tot,
Mureș, Dunăre și Olt!
Iubesc clipa chiar de-mi trece,
Iubesc VIAȚA!
DOAR n-am zece!
10
ALTARUL VIETII MELE!
Îmi amintești, tu, viată, să-ți fac o reverenţă.

Îngenunchez supusă pe crudul tău altar,
M-ai pedepsit întreaga existenţă,
Și răstignit-am fost ca ultimul tâlhar.
Cu pioșenie aprind, cu lacrimi candele,
Ard și se sting din zori, în asfințit,
Căci mi-ai înfipt o lance în pieptu- mi, cu putere,
Și- ai râs când te strigam. Nici nu m-ai auzit.
Să-mi spui, cum pot avea cât aș fi vrut să-mi dai?
Și cine îmi plătește a-mele suferinţe?
Credeam că drumul meu e calea către Rai,
Însă mi-a fost fântână cu dor și umilinţe,
Și te-ai grăbit. Mi-ai luat ce-am adunat
Cu trudă și sudoare, așa pe negândite,
Amar și deznădejde în prag mi-ai semănat.
Te cert, și pot să iert dar fă-mă ca-nainte!
Și jur să nu mai treacă o clipă în tristeţe,
La nimeni și nimic, nici gând să mă închin,
Dar lasă-mă un veac, stăpână -n tinereţe,
Să-mi umple-mi sufletul, cu binele sublim!
11
Elena Căruntu
CÂND PLEC LA DRUM
Când plec la drum, te roagă mamă

La cer! Pe tine știu că te ascultă,
Îți știe lacrima căzută în năframă
Căci m-ai crescut cu trudă multă.
Parcă te-aud în șoaptă cum le zici

Când se-amurgește și e pace-n nopți,
Făceai așa de când eram noi mici,
Dormeam, și ne înveleai pe rând, pe toți.
Când vin acasă, timpul se oprește,

Și eu devin copilă, nu-s bunică,
În ochii mamei grija se citește,
Rămas-a pumn de om, așa-i mică.
E soba-ncige, focul pâlpâie ușor,

Văd patul și măsuța, o carte, rugăciuni,
Și busuioc în tindă, și lemne în pridvor,
Și ochii mamei mele, mereu la fel de buni.
Îmi spune că s-au dus vecini-n altă lume,

Și satul se rărește, pe la orașe pleacă,
Atâtea câte-au fost, și rele, și mai bune,
Cu timpul vin, cu timpul or să treacă.
12
VIN ACASĂ!
Vin' acasă rătăcito!

Mi-a trimis veste izvorul.
Fericirea ai găsit-o,
Ori te amăgești cu dorul?
Pe la noi a nins și-i ger,
Și-a-nghețat sub viscol totul,
Cade nea deasă din cer,
Ne-a împodobit omătul.
Brazii-s grei și albi pe creste,
Și ca-n basme de demult,
Parcă-s parte din poveste,
Vin' acasă! Te-ai pierdut?
Ai pleacat să cauți bine
Și belșug la altu'-n țară? Și ți-au fost codrii prieteni,
Dar acolo ți-s străine Și poienile-ncântare.
Și Crăciun și primăvară. Ai dormit pe pat de cetini
Vin' acasă! Ce mai stai? Și-ai visat în înserare.
Eu sunt doar un izvoraș, Ai plecat apoi străină!
Dar în jurul meu e Rai. Dar de noi ți-aduci aminte?
Și tu satul cui i-l lași? Spune-mi, nu-ți găsești tu
Știi când înflorea bujorul vină?
Sus în vârf la Curmătură? Dorul nu ți-o fi fierbinte?!
Erai mică! Nici urciorul Vin' acasă înstrăinată!
Nu puteai să-l duci la gură. Ce-ți lipsește?! Poate banii?
Dar în inimă ? E toată
Viața ce-ai pierdut cu anii?
Vin' acasă! Fă ce știi!
Eu te chem și te aștept.
Peste vremuri vor mai fii
Munți și ape, și brădet,
Însă tu, te treci străină
Tot prin depărtări cu dor,
Ai uitat de rădăcină.
Ești doar sluga banilor!
13
Elena Căruntu
SUNT DOAR UN SUFLET!
Știu! Sunt sărac! Dar..mama vină n-are,

De mai sunt zile când pe masă, noi nu avem mâncare,
Iar tatăl meu și eu umblăm desculți.
Tu, Domnul meu din Cerul Sfânt, de rele să mă cruți.
Îmi spun copiii mai bogați că sunt un sărăntoc,

Și fug de mine, mă- mbrâncesc, cu ei să nu mă joc.
Mi-a dat o tanti mai demult , papuci și o cămașă,
Dar sunt prea mari. Le iau când cresc! O țin ascunsă-n
casă.
Am fost cu tatăl meu departe, într-un oraș frumos,

Am mers trei zile și trei nopți, într-una, tot pe jos,
Și-am văzut și case pân' la cer, și oameni eleganți,
Și m-am gândit în sinea mea, eu nu sunt ca ceilalți.
La noi e veșnic sărăcie, și tata-i pe ogor,

Și vine rupt de oboseală, și plânge că-i dator.
Eu nu cer, Doamne, haine scumpe. Nu vreau nici bogății,
Dar pe ai mei părinți te rog, doar sănătoși să-i ții!
Și când voi crește mare jur, cât pot am să le schimb,

Să nu mai văd la mama mea, o lacrimã pe chip.
Să pot pășii cu fruntea sus, în rând cu bogătanii,
Să știu atunci ce-nseamnă zâmbet, și-n buzunare banii.
14
CÂND MI-E DOR
Când mi-e dor să calc prin iarbă aș da timpul înapoi,

Să mă întâlnesc cu mine, cu-o fărâmă din noi doi.
Când mi-e dor, și dor am mult, vântul câteodată știe,
Mă sărută abia, abia, cum făcea -n copilărie.
Dar acum e altă vreme, si prin vremi vântul mă cată,

Mă știa în țara mea, nu departe-nstrăinată.
Și se supără pe mine uneori în joacă vântul
Prea departe azi am cuibul unde se sfârseste cântul.
Când mi-e dor de ce-am avut și în urmă ce-am lăsat,

Îmi fac gândul punte lungă până-n tară, și în sat,
Și mângâi cu ochii minții câmpuri, văi și vârf de munți,
Iar prin vise stau de vorbă cu copii și cu părinți.
Când mi-e dor de mine știu să mă caut prin trecut,

Din prezent și viitor să-mi fac zâmbete și scut,
Depărtarea să nu-mi fie dureroasă, o povară
Îmi strecor o amintire cu frumosul meu din tară.
15
Elena Căruntu
COPILA MEA!
Copila mea nu pot să-ți las avere!

Cu două palme puțin am putut strânge,
Dar ai deasupra cerul plin de stele
Și doina ce cu tine-n glas o plânge.
Eu n-am știut să-nalț palate,

Și n-am copilă dragă o palmă de pământ,
Dar am cules în suflet tot ce-ncape
Și-am așternut frumosul în cuvânt.
Și-am fost atât-amar de timp străină,

Nu ți-am văzut o lacrimă căzând,
Dar n-a fost, draga mea, nici seară cu odihnă,
Mi-ai stat mereu în inimă și gând.
Copila mea, ce pot acum să-ți las?

Nimic! Din truda mea, doar o fărâmă.
Și mi-i greoaie clipa, chiar și un pas
Când mă întorc acasă mai bătrână.
Am scris în cartea vieții mele

Șirag de dor, și multă nepuțință,
Am înnoptat pe drumuri rele,
Sperând, luptând, atât având: Credință!
Să nu urăști pe mama ta, copilă,

De-ți lasă zestre-un vraf de sărăcie.
Fii bună! Bătrână când va fii, ai milă!
Ca mâine, rândul o să-ți fie.
Privește chipul ce-i ridat, de greu și plâns!

În ochii ei senini doar tu te oglindești,
O dragoste de tine, în viața-ntreag-a strâns...
Încearcă, dar, copilă, pe mamă s-o iubești!
16
VII ȘI PLECI
Tot vii și pleci copile, ți- e viaţa între staţii

Și lași în urma ta atât de goale spaţii,
Petrec cu ochii-n zare fantasme de-amintiri,
Puţine, prea puţine-s a-tale, azi, sosiri.
Îmbătrânesc oftând pe băncile din gări,

Și număr, și tot număr Sosiri și-apoi Plecări,
As vrea să te întorci, cu mine să-ti petreci
Ultimii ani rămași, nu pot să fie zeci.
Te duci, și iarăsi vii, putin stăm împreună,

Doar timp de un salut, o lacrimă și-o glumă,
Un șuierat de tren, un flutur de batistă
Și liniștea se lasă, în gara rece, tristă.
Nu mai aștept să urci! Eu singur mă cobor

În lumea care-o știu, cu gânduri, și cu dor,
Ai viaţa ta, și-un tren plecând la drum,
Pe-o bancă te asteaptă, mereu, tatăl bâtrân.
17
Elena Căruntu
MAMĂ, CUIB DE RÂNDUNELE!
Spune-mi mamă, prispa noastra

tot albastru-i varuită,
iar mușcata din fereastră
cu-a ta lacrimă-i stropita?
Pe sub streșini rândunele
își mai fac, măicuță, cuib?
Eu, și-acu’-n visele mele
ciripitul lor aud.
Parcă văd puii golași
așteptând s-aducă hrană
și pe mine copilaș
cum ma ții în brațe mamă.
Și văd turme pe-nserat
cum se-ntorc de la izlaz,
și-ți văd zâmbetul curat
când mă săruți pe obraz.
Prispa-i cea de altădată
și-n albastru-i varuita,
iar mușcata din fereastră
tot cu lacrimă-i stropita.
Dar ți-s anii grei la numar
și tu, singură rămasă,
știu, ți-ar fi de ajuns un umăr,
ori glas de copii prin casă.
Tot ce-i dus, trecut rămâne
și noi, toți pe drumuri grele,
ce te doare, cui poți spune?
Mamă, cuib de rândunele!
18
MI-E DOR!
Mi-e dor, măicuța mea, să stau cu capu’-n poală,

cum o făceam în anii ce au trecut,
să mă aștepți în prag, când eu vin de la școală,
să mă întrebi: - „Fetița mamei, ce ai făcut”?
Să-mi suflii peste-o rană, făcută de la joacă,

sau să-mi zâmbești cu ochii lăcrimând,
privind la chipul tău, tristețile să-mi treacă,
mi-e dor de toate mamă, mi-e dor că le-am pierdut.
Mi-e dor de casă, și mi-e dor de sat,

de ulițe, cu garduri și fântâni,
mi-e dor de atâtea-n urmă ce am lăsat
și de mireasma florii de salcâm.
Cine să-mi spuna oare? Măicuță, spune-mi știi?

De ce? De ce mi e dor? Și spune, o să-mi treacă?
Știu doar că dorul ăsta, mereu mă va-nsoți,
povara lui, și sufletu-mi apleacă.
19
Elena Căruntu
DOAMNE, O SĂ-MI PIERD DIN MINȚI
Doamne! Dacă-mi pierd din minţi,

Tu să mi le baţi în cui,
Și de uit, cum fac mai mulţi,
Și-oi umbla așa... hai-hui,
Nu lăsa să rătăcesc pe pământul cel străin,
Mă îndrumă să mă-ntorc, înapoi, în ţara mea.
Poate-o rudă, un vecin,
De pomană o să-mi dea,
Doamne! De-oi uita să număr
Zilele din calendar,
Și-am nevoie de un umăr
Să-mi plâng dorul cel amar,
Tu deschide-mi sfânta poartă
Și mă lasă-n Casa Ta,
La icoana cea curată
Să se scurgă lacrima,
Că-s demult plecată, Sfinte,
Și atâtea griji mă-ncearcă,
Uit de mine, și-n cuvinte
Ce-aș putea să spun vreodată?
Sunt adânc săpate-n suflet
Mii de vorbe și dorinţi,
O să uit ce-nseamnă zâmbet,
Doamne! O să pierd din minţi!
20
TU, TIMPULE
Foșneste-mi gândurile-n tâmple,

Și vântul depărtării prin cosiţă,
Dar fă din nou să se întâmple
Să fiu la mama, copiliţă.
Cu puţintel și sărăcuţă,
Trudind s-aduc un braţ cu lemne,
Prin iarba vremii chiar desculţă,
Dar glasul mamei să mă cheme.
Să fiu copil pe ulicioară,
Pe câmp și văi, și pe imaș,
În jurul mesei rotunjoară
Cu pâine caldă și un caș.
Amestecă din anotimpuri,
Cu degetele-ți răsfirate,
Pune copilăriile pe chipuri,
Tu timp hain, le-ai luat pe toate.
Fosnește-mi doina la ureche
În leagănul cu inocenţă,
Dau tot ce am pe viaţa veche,
Și-ţi fac-nainte o reverenţă.
Știi, Timpule? Mi-ai dat canoane,
Frumosul în fotografie,
Și în oglindă cine-s, Doamne?
Un trup tânjind copilărie.
21
Elena Căruntu
LASĂ-MI TOAMNĂ!
Din atâtea mii de toamne,

Lasă-mi una mie, Doamne,
Să mi-o ţin la cingătoare
Cu tot rodul care-l are.
Lasă-mi pe-asta s-o doinesc,
Dorul să-mi călătoresc
Peste dealuri, prin vâlcele,
Să adorm sub cer cu stele.
Lasă-mi toamnă, lasă-mi soare,
Păsările călătoare,
Să gust vinul ca pe apă,
Dor în suflet să-mi încapă.
Lasă-mi toamnă asta mie,
Că la anul, cine stie?
Or fi veri și primăveri,
Eu nu-s azi, cum am fost ieri.
Și m-or bate vânturile,
Sau m-or toarce gândurile,
Umărul mi-o fi slăbuţ,
Sufletul, și el desculţ.
Lasă-mi toamnă, asta-ţi zic,
Doamne, n-ai să pierzi nimic,
Câteva zile într-un an,
Să n-ajung în Rai sărman.
Vreau atât! Să-mi dai o toamnă,
Și-un dor mic, în pat să-mi doarmă.
22
SFAT DE SUFLET
Prieten drag, tu să nu lași

În suflet oricare drumeț,
Va fi târziu să prinzi curaj
Și din greșeli ai să înveți.
Eu sunt pățit, de asta știu,
La mulți portița le-am deschis,
Aș putea mort, demult să fiu
Cu câte rele m-au încins.
Și dă-i la suflet tot ce-i place
Atunci când el sfios îți cere,
Căci timpul vrerea lui o face,
Tu dă-i mereu câte-o plăcere.
E PLINĂ VIAȚA DE RĂSCRUCI
Lasă-i pe toți să te vorbească! Trăiește-ți viața ca un tigru!

Puțini ce simți tu să cunoască, să-ți faci din clipe echilibru!
Dă șansă unei suferințe să se transforme în surâs,
Închide lacrima-n velințe și mergi pe drum, cu fruntea sus!
E plină viața de răscruci, și-atâtea semne de întrebare,
Nu-ți pune-n spate cât nu duci, și nu te plânge la oricare.
Cu timpul prieteni nu-ți rămân, doar amintiri cu măști ce dor,
Ce-au cântărit dac-ai fost bun, sau dac-ai loc în viața lor.
Puțini să știe ce te doare, și mai puțini să-ți calce-n prag,
Când sărăcești vreunul oare îți pune-n mână un toiag?
Păstrează-n suflet cât mai multe și nu-l deschide prea usor!
Și de faci bine, or să-l uite. Nici la al tău nu fi dator!
23
Elena Căruntu
MIRAJ!
Când se desface sufletul bucăți,

'Naintea dreptei tale judecăti,
Mă judecă, dar, nu ca pe-un tâlhar,
C-am dus în spate, Doamne, mult amar,
Mă pedepsește! Uite-s în genunchi,
Păcatele în brațe sunt mănunchi.
E viața doar un ghem nerăsucit
Și neființa mea eternul infinit.
Mi-ai pus de la-nceput doar legi,
Și lupte mi-au fost anii mei întregi,
Am strâns sudând și-am pus deoparte,
Iar când am tot mă pregătesc de moarte!
Ce-am înteles din toate! Mai nimic!
Plec dincolo ca ultimul calic!
Atâtea gânduri, griji, nemulțumire,
Sperantă și visare să aflu fericire.
Viața e doar miraj! Da! O simplă nălucire,
Și lungă-i calea înspre mântuire.
Doar sper și lupt cu ultime puteri,
O copie a ceea ce am fost ieri.
De-ar fi cu-adevărat, cum unii spun, un Paradis,
Spre el, știu bine, că mi-e interzis!
24
VÂNTUL UITĂRII
A bătut vântul și s-a mai spart un geam,

De mult îmi stau ferestrele deschise
Și pomii-și tânguie tăcerea-n ram,
Iar prin odăi luminile-s tot stinse.
În curte cresc de- a valma iarbă, buruiene,

Și gardul e căzut, l-a astupat pâmântul,
Se năruie sub ploaie și troiene,
Câte putin le-acoperă trecutul.
Din când în când mai vine un fecior,

Dar se opreste-n margine de drum,
Priveste fără țintă, la casă și ogor
Își pleacă fruntea: -Doamne, la ce bun?
Atâta viață dusă, și râset de copii,

Și tinerețea toată, și părinții mei,
Aduni și pui de-o parte dar poate nu mai știi,
Cu tine când te duci, oare cât poți să iei?
Și nu se-ndură-acum nici să mai calce pragul

Acolo unde mama demult l-a așteptat,
Se vede sprijinit de zid, sub geam toiagul
Dar fără urma ei, plecat-a, n-a mai stat.
25
Elena Căruntu
GÂNDURI PENTRU MÂINE
Ți-o fi greu copile mâine, de-o să-ți fiu povară,

Când lipsit de sănătate și-o sprâceană o să mă doară?
N-o să pot s-adun de jos, dragul meu, măcar un spic,
Toți vor zice: - Bietul moș! E și tată, și bunic.
Voi avea atunci nevoie de un strop de mângâiere,
O privire cu blândețe, hrană, sufletul o cere.
Nu te mânia te rog! Din greseală de mă-mpiedic,
Nu privi cu ochii răi dacă mersul e netrebnic!
De ți-oi spune vreun cuvânt ce aiurea mi-l socoți,
Iartă tatăl tău copile, din inimă dacă poți.
Chiar și tu ajungi ca mine, o povară la copii,
Și-ai să vrei putin din toate, doar alături să le fii.
Eu cât pot, mi-oi purta crucea. Cât puterile mă țin.
Vezi, la ușă mă așteaptă timpuri grele și suspin.
Tu să-mi fi înger cuminte, până când mă cheamă-n cer,
Să fii blând, să fii cu minte, în tristețe să nu pier.
TIMPUL E STĂPÂN PE VIAȚĂ!
Dacă vreau să rup bucăți din al timpului veșmânt,

Prind în palme amintiri rătăcite-n ani pe rând,
Și nu pot întoarce-o clipă, cât mi-e brațul de puternic,
Timpul e stâpân pe toate, pe cel rău, pe ce-i cucernic.
Eu, nimic în mâna lu. Un grăunte de mustar.
Cred nimicul vieții strâmbe, de la ceruri, ca pe-un dar.
Și nu știu trăi în pace. Doar neliniște și trude.
La sfârșit rămâne gustul, cel amar al vieții crude!
Timpul are chei și lacăt, la-ndemână și zăvoare,
Și împarte după plac, binele la fiecare.
De m-aș strădui să rup, din veșmântul lui o zdeanţă,
N-aș putea să schimb nimic. Timpul e stâpân pe viață!
26
SE TÂNGUIAU ARINII
Se tânguiau arinii pe maluri în zăvoi.

Atâtea vânturi bat, și-așa de multe ploi.
Și ceaţa, ca un vâl, pe creste iar se pune,
Tot verdele din vară, se pierde pe sub brume.
Oh! Frigul ce pătrunde în trupuri cu fiori
Și multa-ntunecime îmbracă seri și zori.
La tine-n depărtare cum e străina noastră?
E toamnă și la tine, iar zarea-i tot albastră?
Nu te-am văzut demult! Unde-ți petreci tu anii?
Te-au înrobit străinii? Sau rob te-au făcut banii
Și ne-ai uitat pe toți, puțin câte puțin?
Și mersul parcă-i altul, și graiul ți-e străin.
E toamnă de acuma și noi viața ți-o știm,
Dar am rămas acasă și încă te iubim.
Te-ntoarce dacă vrei să ne găsești pe toti
Cât sufletu-i cu dor, iar să dorești mai poți.
Veni-vor zile triste cu brume-n multe toamne
Iar singură prin lume și gându-ți adoarme!
Întoarce-te acasă! Întoarce-te la noi!
Te-om aștepta cuminți, pe maluri, în zâvoi!
27
Elena Căruntu
MĂ DOR DE-O VREME GÂNDURI!
Mă dor pașii ce-au rămas în poiene afundați,

Mă dor urmele iubirii și privirile spre frați,
Și mă dor de-o vreme gânduri, inima-i făcută scrum,
Am pierdut drumul spre casă, poate și eu azi sunt
drum.
Se mai leagănă sub vreme frunzele de la trei nuci,

Iar prin ramuri plâng de sete puii mici, uitati de cuci.
Pe sub umbră dorm, se pare, amintiri și-s ale mele,
S-au făcut flori de cicoare, elegante albăstrele.
Și mă doare câteodată câte-un drum nestrăbătut,

Și-o mireasmă de iubire mă întoarce în trecut.
Dar rămân mereu străină și, mereu, tot mai departe,
Pe cărări de altădată m-aș întoarce. Nu se poate!
CU LACRIMĂ DE DOR
Sărută-mă pe frunte, cum o fāceai demult,
Bunico, tu m-auzi acolo-n Paradis?
În lumea ta tăcută nu ai nici dor, nici vis,
Și poate-s toți străini. Niciunul cunoscut.
Întoarce-te la noi, în casa de sub munte,
Să urci același drum sub nuci, la strâns de fân,
De foame să-mi dai mere ce le țineai în sân,
Și când adorm la umbră să mă săruți pe frunte.
Aruncă- mi din înalt, din stele, două sute,
Le voi sădi în zori la margini de grădină,
Cu lacrimă de dor le ud la rădăcină,
În amintirea clipei, cu mâna ta pe frunte!
28
NU ZĂBOVI STRĂINA MEA!

Și dacă nu mai vii? Mi-a zis pădurea,
Foșnindu-și tainele-n amurg.
Și dacâ râul cu securea,
Îmi taie trupul și eu plâng?
Și tu n-auzi? Și esti uitare
Și nu socoți durerea mea.
Și dacă pașii din cărare
O să-i astupe iarna grea.
Tu nu pleca! Rămâi copac
Alături de ceilalti lăstari,
Eu fără tine... ce mă fac?
Și ei cum pot să crească mari?
Nu! Nu te duce! Bat-o vina
De bogăție și huzur,
Nimic nu-i sfânt când ești străină,
În mine și păcatu-i pur.
Tu vezi cum lacrimă izvorul?
Auzi câte balade-ti cântă?
Aici nu te găsește dorul
Și pacea-i vers din alăută!
Întoarce-te! Dac-ai să pleci,
Nu zăbovi străina mea,
S-ar pierde urma pe poteci
Și tu pierdută esti cu ea!
29
Elena Căruntu
SUNT SĂNĂTOASĂ, MAMĂ
Sunt sănătoasă mamă! Matură. Cu răbdare.

Și-am învățat o altă limbă să vorbesc,
Dar jur, măicuță! Silaba ei mă doare,
Nu sună dulce! Nu- i graiul românesc.
Și cântecele lor au jale, și-s duioase,

Și lacrima, și râsul, și dragoste, și ură,
Mie mi-e dor de doinele frumoase
Și hora cea străbună, jucată-n bătătură.
Am învățat să tac și dacă gându- mi zbiară,

Și zâmbetu-mi pe chipu-mi nu-mi lipsește,
Credința mi-i aproape cu rugă-n orice seară,
Și visele în noapte sunt toate-n românește!
E- același cer și poate, un singur Dumnezeu,

Și plămădiți, la fel, de-o mână de divin,
Dar parcă-n țara mea, pot fii de-a dreptul eu,
Și doar acolo aș vrea, pios, să mă închin!
30
SUNT O TOAMNĂ!
Sunt o toamnă ca oricare,

Frunză veștedă-n cărare,
Dorul cât cuprinde-o zare,
Sau un drum, ce capăt n-are,
Ce tot vine și se pierde,
Visând câmp cu iarbă verde,
Suflet ce-n iubire crede!
Sunt o toamnă abia sosită,
Ploaie ce se cerne-n sită,
Ori o floare brumărită,
Cine-s eu? Nici toamnă nu-s!
Doar o soaptă ce s-a dus,
Cu speranţă la apus!
Sunt o toamnă și n-am teamă,
Când m-oi trece voi fi iarnă,
O să-mi ningă puținel,
Când va bate-un vânticel,
M-oi preface-n primăvară,
Și m-oi naște-a doua oară,
Să zburd munți și văi și șes,
Dragostea să-mi fie vers!
31
Elena Căruntu
AM IUBIT!
Am iubit de când e lumea,

Cerul, râul și pădurea,
Drumul ce ducea spre casă,
Iarba verde de mătasă,
Ploile calde de vară,
Doina dulce-n deal pe seară.
Chipul mamei îngeresc,
Mâinile-i ce pruncii cresc,
Iubesc zâmbetul și vorbă
Și-a iubirii dulce slovă.
Într-un sat de lângă munte,
Mi-au rămas doruri pierdute,
Și s-au scurs cu apele,
Mi le-au luat potoapele,
M-am întors după o vreme,
Visam dorul sã mă cheme,
Am găsit poteci cu iarbă,
De mine nimeni nu întreabă.
Doar un brad pe-a lui tulpină
Două nume adânc se îmbină,
Crește mușchiul și le-astupă,
Trece timpul și se uită,
Mie-mi cerne-n tâmple argintul,
Inima mai vrea iubitul,
Și cobor cu gându-n vreme,
Poate dorul să mă cheme.
32
GLASUL PĂDURII
Cin' te crezi? Mi-a zis pădurea

Când m-am dus să-i tai o creangă,
Tu n-auzi freamătul meu?
De durere cum aleargă?
Te simți mare când securea,
Lasă-n trupul meu doar cioturi?
Faceți case, poduri-nalte,
Și mă pârjoliți în focuri,
Tu pricepi?! Nici păsărele
Nu mai cântă! Tac chitic!
Le lași fără rămurele,
Omule! Cu suflet mic!
Ce putere să am, Doamne,
Ca să pot lupta cu tine?
Tu ai ură multă-n palme.
Nouă-n freamăt ni-s suspine.
Mă distrugi! Pe văi și creste,
Rămân trunchiuri putrezite,
Eu vuiesc când mă rărește.
Omule, puțină minte!
Ți-am fost soră, ți-am fost casă,
Când dușmanul era domn,
Ție, azi, văd nu-ți mai pasă,
M-ai tăia și noaptea-n somn!
33
Elena Căruntu
LA MINE ACASĂ
La mine acasă nu e strop de dor,
Nici în odaie , nici în așternut,
Un infinit de pace și-un somn odihnitor,
Mă-ntâmpină cu mama în pridvor.
La noi acasă ninge când mă-ntorc,
Și inima în alb se primenește.
Oriunde aș pășii, în orice loc,
E-un neam , un prieten, care îmi zâmbește.
La noi în țară și iernile sunt blânde,
Chiar dacă vântul șuieră nebun,
Se-aude cât e zarea vuiet de colinde,
Și-s luminițe-aprinse și-n ultimul cătun.
La mine acasă doru- i potolit,
Și depărtarea locul nu-și găsește,
Acasă-i vatra care m-a-ncălzit
Și mama mea bâtrână care mă iubește!
34
AȘ VREA SĂ MOR!
Aș vrea să mor când înfloresc salcâmii,

Când tainele iubirii se-ndulcesc,
Să mă agăț de cornul drept-al lunii,
Spre casa mea de-a pururi să privesc.
Tu să te-nsori, cu nuntă să-ți petreci

Uitând de noi și fericirea noastră,
Să mă strecor cu raza lunii reci,
La voi, nebănuită, pe fereastră.
Să număr șoaptele când i le spui,

Și eu să plâng cu praful rupt din stele,
Că n-or să poată ochii mei căprui
Să-și curgă lacrimile de durere.
M-ascund în zori cu sufletul fărâme,

Și visele, pierdute-n ierbi cu rouă,
Când treci grăbit, pe talpă să se adune,
Un strop, să-l porți o zi, sau două.
Și mă cobor în fiecare noapte

Să te sărut când tu ești adormit,
Să port cu mine, dorurile toate,
Departe lângă lună-n infinit.
35
Elena Căruntu
PRIETENI BUNI LA BĂTRÂNEȚE
Când bătrânețea slută-ți bate-n poartă,

Și depărtarea fii ți-i cuprinde,
Cauți prieteni, timpul să-și împartă,
Prin amintiri, dureri să nu-ți colinde.
Când oamenii au gândurile lor,

Și pentru tine locul nu-și găsesc,
Tăcerea unui necuvântător,
Îți pare darul sfânt, Dumnezeiesc!
Același strop de apă-l beți de sete,

Și zi și nopte îți veghează,
E sufletul ce știe ca să te-aștepte,
Când inima de dorul greu oftează.
Bătrânii au atâta-nțelepciune,
Răbdare, și migală și iertare,
Ei știu în jurul lor să își adune,
Eu văd frumos și bun în fiecare.
Iubiți bătrânii cât mai sunt în viață,

Căci stau puțin și pleacă-n alte lumi,
Surâsul lor înseamnă o povață,
Și- îndemn să fim în toate buni.
36
FĂRĂ UN DESTINATAR!
Un moșneag cu barbă albă

S-a trezit din amorțeală,
Și sătul de văduvie,
A decis. Mâine se-nsoară!
- Din atâtea milioane
Văduvioare singurele,
S-o găsi, măi taică, una
Cald să-mi țină pe la șele.
Și râzând de-așa idee,
Într-o bună dimineață
A tuns păr și barbă sură
Și o țâră din mustață
Pe la colțuri, cu răbdare.
Zile-n rând el sta la pândă
Cu-așa față nou-nouță,
Să se apropie vreo mândră.
Dar se vede că nu știe,
Bietul moșnegel, săracul,
Că femeia-a-mprumutat,
Vreo trei coaste de la dracul,
Și-o să-i crească iar mustața
Și-ncă- odată barbă albă.
Să se însoare? Nu prea cred!
Cine oare o să-l vadă!
37
Elena Căruntu
TU ÎNGER BUN
În zile când mi-e sufletul o jale mută
Și mă-ndoiesc de-a vieții existență,
Simt pe obraz o mână nevăzută,
Știu că-i a îngerului meu prezență.
În nopți când vise mă frământă,
Și în genuni de rele mă cobor,
Sosește-o șoaptă dulce care-mi cântă,
Și eu plutesc spre ceruri. Pot să zbor.
În vremuri când mai toți mă părăsesc
Și neamurile îmi devin vrăjmașe,
Îngerul bun din Raiul său ceresc,
Singur nicicând n-o să mă lase.
Ne naștem singuri, și la fel murim,
Ca o pedeapsă viața ne lovește,
Iar noi povara asta o înmulțim
În suflete, când ura ne-ncolțește.
Sunt zile când rămân stingher,
Și lumea e doar urmă și decor,
Atunci înalț privirile spre Cer,
Către seninul binelui să zbor.
38
DE CRĂCIUN!
Vezi mamă? A venit Crăciunul!
Am șters o zi din viață și din calendar,
Și-a mai cinstit ca de-obicei românul,
Nesocotind al anului hotar.
Eu aș mai pune stavilă-n trecuturi,
Împodobindu-mi zilele cu zurgălăi,
Și-aș presăra cuvânt de începuturi
Cu busuioc ascuns de prin odăi.
Mi-aș limpezi privirea cu lumina
Ce-o răspândește luna-n orizonturi,
Să nu-mi mai plângă inima, străina,
Visând o fericire printre cioburi.
Azi îmi petrec, și mâine-s călătoare,
Și mai aștept un an, un alt Crăciun,
Scriindu-mi câte mi-aș dorii sub soare,
Și alte gânduri neșoptite adun.
Parcă mă rup de lume, de trecut,
Și nu trăiesc, doar cred în amăgiri,
Străină sunt, străină m-am născut,
Pășind o punte între mii de amintiri.
Azi am copii, nepoți și casă,
Și masă cu belșug și râs, și veselie,
Însă în depărtări uitarea-i pânză deasă
Și numai cerul sufletul mi-l știe!
39
Elena Căruntu
URMA COPILĂRIEI
Am găsit într-un izvor un strop din copilărie

Și-aș fi vrut să-i țin în palmă clipa ei de gingășie,
Dar s-a dus călătorind cu-a valurilor grabă,
Și-am simțit în mine dor după viața mea întreagă.
Și-a bătut din răsărit la-început, un vânt cuminte

Ce-a sădit ca o-ntâmplare vise-n taină risipite.
Înspre seară fără știre viscol mare s-a lăsat
Și în față-mi dintr-o dată, tot izvorul a-nghețat.
Am privit ca-ntr-o oglindă tinerețea mea curgând,

Trecătoare și prea scurtă, anii-n fugă numărând.
Aș fii vrut să opresc totul cu un semn, ca o magie,
Să se întoarcă altă viață, o altă copilărie.
Dar mi-a zis seninul cer: - Nu se poate! Tu ceri mult!

Niciodată ce s-a scurs, nu mai are început!
Tu copil ai fost. Acum ești bunică cu nepoți,
Bucură-te de ce ai cu tot sufletul, de poți.
Viața-i un izvor ce curge și de multe ori chiar seacă,

Clipele copilăriei sunt frumoase! Las' să treacă!
Anii vin și ani se duc, așa-i scris, de vină-i timpul,
Tu păstrează amintirea, ea-ți înveselește chipul.
40
UMBRELE PENTRU SUFLET
Pentru suflet nu-s umbrele

Și nici haine să-l îmbrac,
Când mi-l plouă ploi de rele,
Plânge singur, e sărac!
Nu-i pot cumpăra cămașă,
Zâmbet să-l înveselesc,
Când prin viață dor se lasă
Doar cu mine-l învelesc.
Și nu-i drum să-l poarte lin
Către-un loc cu fericire,
Sunt doar văi ce-n ele ţin
Ape tulburi de iubire.
Pentru suflet n- am cântar
Să pot știi cât bine-ncape,
Știu că eu l-am dat prea rar
Și de greu nu mai încape.
Pentru suflet nu sunt darnic,
Dau la toți, și lui nimic,
Și mă voi căi amarnic
Că-i dau dragoste un pic.
41
Elena Căruntu
E AȘA FRUMOS LA NOI
Mă dor brazii sus în munte, vârfurile lor mă dor,

Le-aud șoapta lor prin vise. Gândul meu e la izvor.
Prin poiene doarme-n iarbă din făptura-mi un crâmpei,
Și de-atâta dor de tară, lacrimi curg din ochii mei.
E așa frumos la noi! Mă gândesc cu nostalgie.

În oricare colt de lume dorul patima mi-o știe.
Simt în suflet câteodată brazii-n munte cum foșnesc,
Și mă doare că nu-i văd. Doamne, cât îi mai iubesc!
Mă mângâie câte-o doină sărutând duios amurgul

Și visez dealuri și văi, căci mi-i frate dulce crângul.
Pun sperantă și dorintă , sufletul mi-e mai usor,
Și-mi îngân același murmur , de-acasă mi-e foarte dor.
42
ÎN TAINĂ EU M-AM VINDECAT
Am fost căzut, și-acolo în tărână

Simțeam amarul lacrimei fierbinți,
De nicăieri nu am văzut vreo mână
Nici tu măcar obrazul n-ai să-mi zvinți.
Și-as fi zăcut în pulbere să mor

Fiind sfârșit și părăsit, o zdreanță,
Dar într-o zi, un glas liniștitor
Mi-a spus: - Să crezi! Iisus îți e speranță!
Am simțit forța în mine cum creștea

Iar în picioare am simțit putere,
Când gura Lui o rugă îmi rostea,
Și în credință am găsit plăcere.
M-am ridicat din moarte. Mă lovise,

Și drumul către iad era-nsemnat,
Dar Mâna Sfânt-a Lui mă izbăvise
Și-n taina dreaptă, eu m-am vindecat.
43
Elena Căruntu
AȘA SĂ FACI!
Așa să faci! - m-a dojenit pădurea,

Într-un amurg, pe margine de lac.
Să lași a’tale gânduri de-aiurea
Și te întoarce unde doruri zac!
Vezi tu? Ce pace, ce răcoare,
Ce gingășie și divin!
Acolo unde ești nu-ți lipsesc oare
Aceste frumuseți ce-ți apartin?
La mine afli adăpost
Căci orișicine are casă,
La toți prieten bun le-am fost,
Cu mine dorul nu te- apasă.
E așa cum spui, pădure dragă,
Dar nu pot face cum tu zici,
Mi-e scris în Cer, ca-n Lumea largă
Să-mi câstig pâinea! Nu aici!
Și-i bine-n tine, și e pace,
Și tot ce ai să stau mă-mbie,
Dar sunt pribeag și n-am ce face,
Și dorul, visul mi-l mângâie!
44
VENI-VA TIMPUL
Să fi milos, scrie-n Scriptură, și cruță-l și pe vierme,

La vorba rea pune- i armurâ, de mincinos te teme
Lasâ trufia sâ dea spic, la cel ce dojeneste,
Nu cere si nu lua nimic, tine iubirea- n cleste
Veni- va timpul si- or plâti, oricât ajung de sus
Cât ar fi ziua de frumoasâ, se pierde in apus
Si mor bogatii , ca sârmanii si ei au un sfârsit
Tu esti bogat iubind dusmanii si drumu- i râsârit
Cârâri ce duc la imbelsugare ,toti cautâ in viatâ
Dar sunt putini ce tin in bratâ, iubire si râbdare
Eu stiu atât câ a fi drept, te face mai frumos
Poti fi sârman dar intelept când sti sâ privesti jos
Nu toti ajung pe culmi inalte , si multi de acolo picâ
Ce folosesti de aste toate, când pleci si iei nimica...
Fi bun si lasâ sâ trâiascâ pe cel de lângâ tine
Doar sufletul o sâ plâteascâ , de- ai fâcut râu sau bine!
45
Elena Căruntu
COPILĂRIE, VISUL MEU CU DOR
Îmi amintesc ca într-un vis

Imagini din copilărie,
Văd busuioc în grindă prins
Și-n tindă, flori de iasomie.
Și primăveri când liliacul

Împodobea orice cătun,
Pe atunci săracul și bogatul
Aveau un suflet mult mai bun.
Și-mi amintesc cirezi trecând,

Bunici, și fete, și neveste,
Pe înserat la porți torcând,
Flăcăii chipeși ca-n poveste.
Și-i văd la muncă pe ogor

Cu fețele de soare arse,
Și frumusețea iilor
Cusute-n fire de mătase.
Și ierni, și ulițe-n troiene

Și focul sobei primitor,
Rămase-n inimă prin vreme.
Copilarie, visul meu cu dor!
46
AMINTIRI PE ÎNSERATE
Din atâtea ascunzișuri îmi ies gânduri la plimbare,

Prind în plete nor și vânt și spre casă-mi fac cărare,
Și-n tăcerea dintre vorbe rostuindu-și taine sfinte,
Las un dor de locuri dragi să se-aștearnă în cuvinte.
Și văd asfințitul tandru cum sărută munți și văi,
Iar pe dealuri la odihnă stă de strajă fânu-n clăi.
Satu-i jos în adormire în a serii blândă palmă,
Eu simt visele sub stele cum coboară să m-adoarmă.
Pe la margini de luceferi soarele o să se-ascundă,
Lasă locul noptii negre, cu tăcerea ei profundă.
În miraj de calm și pace, în culori de asfintit
Picături de amintire sufletul mi-au răscolit.
Înserări rămase-nchise în alt timp, acum învie,
Când în sat aveam părinții și aveam copilărie.
Când puteam s-alerg desculță văi, și deal, și uliți strâmte,
Pentru orice supărare era leac a mamei frunte.
Azi mai răscolesc prin vreme, printre gânduri ca-ntr-o carte
O imagine pierdută, o poveste pe-nserate.
47
Elena Căruntu
E SCRIS ÎN CARTEA VIEȚII
Să nu îți urăști frații, e scris in Cartea Sfântă!

Și cerul te blesteamă de calci așa poruncă.
Cum poți să-ți urăști sora, să-ți dușmănești un frate?
Sunt rupți și ei din mama, o inimă doar bate.
Să nu-l judeci pe frate și nu ține mânie,
E legământul taini. Doar sângele îl știe.
Împarte tot cu frații! Pământ, și bani, și-averi,
Poți cumpăra orice, un frate nicăieri.
Iubește-l cât e-n viață, cât încă-ți dă binețe,
Nu pune dușmănia iubirea să-ți înghete!
Eu l-am pierdut pe unul și-aș vrea să-l mai găsesc,
Să-i spun ce nu i-am spus. Mi-e dor să-i mai vorbesc.
Să nu lăsați tăcerea să cearnă vreo distantă,
Iubiți pe frații voștrii atunci când sunt în viață!
Nimic n-are valoare. Iluzii vor fi toate
Când pierzi pe sora ta, pe mamă sau pe frate!
48
VIAȚA ÎNTR- O CLIPĂ
Mergea încet cu fruntea îngândurată,

Tot număra în șoaptă porumbii răsăriți
Și se gândea, și anul ăsta iată
Vor fi din nou de mâna mea munciti.
Simtea aievea a soarelui dogoare
Și clipoceala dulce la izvor,
Broboanele sărate de sudoare
Și apa rece băută din urcior.
Și se văzu cu mâinile crăpate
Și șalele de muncă-ntepenite,
Își aminti de rudele din sate
Și atâtea vise duse, risipite.
Să fi fost ieri, sau când? Nu știe parcă.
Pe bancă cu vecinii de vorbă-și amintea,
Și-n mintea ei un dor așa se-ncarcă,
Și prins ca într-o gheară, o durea.
Întinse mâinile spre cer a rugă,
Un chip senin zâmbea de după nor,
Și ar fi vrut aproape să-i ajungă
Să-i spună bătrânețile cum dor.
Dar întunericul cuprinde câmpul
Și trupul ei se zbate a scăpare,
Prin lanul de porumb fluieră vântul
Chemând s-aprindă cerul lumânare.
Odihna se așterne și numărul se curmă,
De-acum acolo-n cer de muncă n-o să fie,
Se stinse lăsând truda ei in urmă,
Ca un tribut plătit acolo jos pe glie.
49
Elena Căruntu
GÂND CĂLĂTOR
Pân' la nori mi-a zburat gândul

Și-a privit în jos pământul,
Mi-a văzut casa cu prispă
Și pe mama plânsă, tristă.
Tata lucrând pe ogoare,
Ștergând fruntea de sudoare,
Și-a văzut pădurea deasă
Și pe frații mei la coasă.
Aș fi vrut să plec în zbor
Să-i dau tatei ajutor,
Mâna mamei s-o sărut
Că nu ne-am văzut demult.
Un minut să stau cu frații
Că de ani petrec cu alții.
Gândul singur n-o să poată,
Și m-am supărat pe soartă
Că m-a-ndepărtat de țară
Prin străini cu grij-amară.
Doar cu gândul străbat zarea,
Gându-mi știe supărarea.
50
MĂ IARTĂ INIMĂ
Mă iartă inimă de te-am iubit puțin

Și te-am forțat să bei din cupa cu venin,
Și te-am lăsat desculță pe drumuri fără soare,
Am rupt bucăți din tine și-am împărțit la fiare.
Nesăbuința mea a-fipt în tine spini
Și am crezut în mulți, în tine mai putin.
Acum te cercetez și tristă, și bolnavă,
Mă-ntreb, ce să-ți mai dau să fii din nou suavă?
Mă iartă inimă! Încearcă să mă ierți!
Tot bați neliniștită. Se pare că mă cerți.
Am pus pe cerul tău atâta-ntunecime
Și nu te-am ascultat. Știu. Astăzi nu mi-e bine.
Respirul tău și-al meu e mult prea obosit,
E vina mea, căci nu te-am ocrotit.
Vreau să lumine stele în noaptea ce-i stăpână,
Și îți promit să-ți fiu prietena ta bună.
51
Elena Căruntu
AM FOST COPIL
Am fost copil demult, trăind în altă viață,

Când zâmbetul venea cu pacea din natură,
Când roua-mi spăla chipul în orice dimineață
Iar lumea era simplă și nu știa de ură.
Am fost copil, și poate sunt și azi,

În suflet mi-a rămas candoare o fărâmă,
Doar că mi s-au trasat mici brazde pe obraz,
E timpul ce se joacă, și desenează-n glumă.
Am fost copil demult, când mai trăia bunica

Și mama era zveltă cu mersul repejor,
Când, lângă ea îmi dispărea și frica,
Și încă nu știam ce-nseamnă să ai dor.
Am fost copil, dar astăzi am nepoți,

Bunicii-s duși în Lumea neștiută,
Și eu străină, departe de voi toți,
Mai port în mine o lume dispărută.
52
Motto: „Pe inima şi pe gândurile mele numai eu sunt şi
voi fi stăpân cât voi trăi”. (Liviu Rebreanu)
Elena Căruntu
FREAMĂTUL IUBIRII
Geamăt! Freamăt! Ca un tropot,

Iar în mine simt un clocot.
Din obraji îmi ies văpăi,
Dor a inimii bătăi
Mi se zbat sfios sub gene,
Lacrima nebună geme.
Și mă bâlbâi, și roșesc,
Tu-nțelegi? Eu, te iubesc.
Și pun glas tăcerii mute
Și spun vrute și nevrute.
De-ar tuna în jur, n-aud.
Și să plouă nu mă ud.
Dragul ăsta-i ca o gheară,
Iar eu mă transform în fiară.
Ah, să mor! Bătu-m-ar sfinții,
Zău... te-aș sfărâma cu dinții.
Când privesc buzele tale,
Mă gândesc pe loc la rele.
Te-aș tot strânge, te-aș lipii,
Una cu mine să fii,
De-aș putea fii o clepsidră,
Tu nisip. În ea să-nchidă
Să fim tot! Și ritm și vers,
Călători prin Univers,
Cu iubirea, știi? Nici timpul
Nu-ți îmbătrânește chipul.
Sunt nebună! Demon, înger,
Căci iubirea mi-este fulger.
Asta sunt! De mă iubești,
Lasă-mi scris! Sau te căiești?
54
TREC ANII
Trec anii parcă-s șoapte

De vânturi răsturnate,
Trec ani, și eu departe
Învât ce nu se poate,
Și vorbe risipite
Ca cețile pe munte,
Și tu rămâi iubite
Un vis ce-o să se uite.
Voi scrie adânc în suflet
Noian de amintiri
Și leacuri să îmi vindec
Vreo rană din iubiri.
Se duc anii cu șoapte
Se ascund pe sub uitări,
Iar tu și eu departe...
Pierduți în căutări.
Nutrim iluzii, vise,
Și tandre mângâieri,
Tărâmuri interzise,
Străini pe nicăieri.
55
Elena Căruntu
AM ÎNȚELES!
Am înțeles! Nu crește-n pom

Iubirea, și nu va înflori
Decât în pieptul unui om
Ce va simți o patimă într-o zi.
Atâtea vorbe, jurăminte,

Ai vrut în suflet să-mi amesteci,
Erau frumoase, calde, ticluite,
Dar nu mi te-au oprit să pleci.
În câte inimi arde focul?

Prin câte gene lacrima-și strecoară?
La câți li-i scris destinul și norocul
Și-n câte seri dorințe-i înfioară?
E scris în cer și-n astre-n infinit,

Și e lsat să suferi când iubești,
Si dorul și speranța dureri-au născocit,
Și uiți și ierți și iarăși mai dorești.
56
ÎN ADÂNC DE CODRU SFÂNT
Peste codru luna trece, o văpaie de argint,

Eu cu mantie de stele dragostea mi-am învelit.
Părul ei o-ntunecime, răsfirat pe brațu-mi drept
Și respirul ca un geamăt lângă inimă pe piept.
Mâna-i stângă se-nfășoară după gâtu-mi ca un lujer,
Chipul marmoră sculptată ca din Paradis, un înger.
Sânul ei, ispită dulce, măr sălbatic și rotund
Îmi hrănea atâtea vise și păcatul meu flămând,
Nu mi-e somn, nu vreau nimic, stau năuc să o contemplu.
Și de-așa iubire mare mă-nchin ei ca la un templu,
Gura mea gustă pe a ei, EA visează și tresare,
Și în noapte sunt stăpân și simt focul cum mă doare.
Aș vrea noaptea să dureze poate-un veac, să nu sfârșească,
Eu și ea nemuritori, înveliți cu bolt-albastră,
Neștiuți, necunoscuți în adânc de codru sfânt,
Dragostea să ne unească ca un tainic legământ.
57
Elena Căruntu
ȘI DE-O FI SĂ-MI FIE DOR
Și de o fi să-mi fie dor de vara ta ascunsă,

De toamna gurii tale coapte,
De glasul și privirea ta supusă,
Eu cum mai pot dormii la noapte!?
Și de mi-e foame, și sete mi-e de tine,

Te-oi căuta, și n-am să te găsesc,
Și-n rătăcirea cruntă prin ruine,
Eu am să mor. De ce să mai trăiesc!?
Și de mi-e goală viața, o clepsidră

În care iarna-și ninge prea devreme,
Și uită inima portița să-ți închidă,
Eternul dragostei în mine geme.
Și de o fi să-mi fie dor de noi

În toate clipele din veșnicia vieții,
Tu, răsucește timpul înapoi
Să-mi fii lumina dulce-a dimineții!
58
DINTR-O MIE DE FEMEI
Dacă nu pot să-ți spun te plac,

Degeaba dragul meu insiști,
Vorbești într-una și eu tac,
Și mă privești cu ochii-ți triști.
Mi-aduci buchete de lalele
Și inimioare, și cercei,
Și-mi juri pe lună și pe stele,
Că dintr-o mie de femei,
Doar lângă mine tu trăiești,
Și viața ta îmi aparține,
Dar știu că tu, ștrengar cum ești,
Te joci cu dragostea, că ține.
Și te-am văzut pe trotuar,
Cu-n braț imens de trandafiri,
La alta îi duceai în dar,
Vedeam plăcerea-ți din priviri.
Și nu pot, vezi, să-ți spun te plac.
Nu te urăsc, nu te doresc.
Mai bine așa, vorbești, eu tac,
Dar n-aș putea să te iubesc.
59
Elena Căruntu
BARCA SUFLETULUI
În barca sufletului tău, străin să nu vâslească,

Din întâmplare s-ar putea, cumva să-l îndrăgească,
Ori în derivă sau înnec s-o lase... Ce-ai să faci?
Cu sufletul rănit și plâns, cum poti să te împaci?
De-aceea inimă îți spun: - Cuminte și domoală,

Rămâi în urma unui vis, flămândă și cu boală.
Nu e ușor s-aprinzi un foc, dar poţi ușor să-l stingi,
Și poţi departe să te-ascunzi și-acolo mi te frigi.
E atâta liniște și bine când sufletul ți-e lac,

Ca-ntr-o oglindă să privești și dorurile tac.
Însă-n profundul lui mocnesc neadormiţi, vulcanii,
Ce pot erupe-n orice clipă, nici nu contează anii.
Nu pot să las la mine-n suflet pe-oricine să vâslească,

Puţini știu cum să mă alinte și cum să mă-ngrijească,
Cât nu e vânt de inimi frânte ci doar o nostalgie,
Pot scrie gânduri nesfârșite cu dor de pribegie!
60
CERUL E STĂPÂN!
Cerule, stâpân pe stele,

Tu știi bune și vezi rele,
Dă- mi atunci când n-oi putea,
Din grădina ta, o stea,
Să-mi așez lacrimi în râuri
Dorurile strânse-n brâuri.
Pe dealuri și prin vâlcele,
Semân dragostele mele,
Tu ţeși margini de abisuri
Și ne pui în braţe visuri.
Pe un vârf de curcubeu,
Las’ să-mi doarmă visul meu,
Și doi ochi sub frunte-naltă,
Zâmbetul din viaţa-mi toată.
Fă-mi cărări, aripi să-mi crească,
Trupul să-mi întinerească,
Mâinile viori să-mi fie,
Glasul tril de ciocârlie,
Unde mi-o călca piciorul,
Flori aprinse ca bujorul
Să răsară, să-mpânzească,
Doruri line să-mi doinească.
Cerule, să-mi dai o stea!
Una doar să fie-a mea,
Să mă știu în cer albastru,
Peste veacuri, și eu astru.
61
Elena Căruntu
PARFUMUL DIN ODAIE
La mine în odaie parfumul tău persistă,

Pe-un colt de noptieră, uitată-i o batistă,
Umbrela agăţată într-un mâner de ușă,
De la ţigara ta, pe jos scrum și cenușă.
Cămașa aruncată pe-o margine de pat,
Alături sunt papucii, ciorapii și-un halat.
O carte necitită și ochelarii-n toc,
Odaia amintește de tine peste tot.
Pe masă îmi surâde un trandafir în rouă,
Cerând parcă iertare și-o împăcare nouă.
Un telefon ce sună sălbatic și strident,
Din toate tu lipsești, în viaţă-mi ești absent.
E VINA TOAMNEI
E vina toamnei! Doar ea e vinovată.

A luat cu frunzele căzute și farmec, și frumos.
A-nvăluit în ceață misterul dintr-o dată,
Iar verdele din vară,-i covor întins pe jos.
E vina toamnei că scrie despărțire,
Și stoluri de cuvinte se-nchid în vinse-n gând,
Când orice bun-rămas e dor și-mpotrivire,
Și calea cea unită-i răspântie de vânt.
E vina toamnei! Puțin a mea și-a ta,
Noi am permis să cadă-n viața noastră brumă,
O clipă de mânie a scris cu mâna sa
Adio-nlăcrimat, ce nu-și mai calcă-n urmă.
62
PRIN VISE!
Fantasma mea cu zâmbet de cleștar,

Pătrunzi la mine cu taină, printre vise,
Mă cucerești hotar, după hotar,
Și pleci lăsându-mi rănile deschise.
Mă amăgești cu chipu-ți străveziu,

Și beau sărutu-ți cast, cu sete, vindecând
În oaza inimii furtuna din pustiu,
Când te strecori, în lumea ta plecând.
Și nu mai știu în care ceruri sunt,

Oare-am rămas același pământean?
În mine cheamă glasul a descânt,
Tu însă pleci, în lumea-ți de mărgean.
Și nu e noapte mai întunecoasă

Ca ceea în care tu nu mă-nfășori,
Bataia inimii flămândă, păcătoasă,
Se stinge-nvinsă, frumoasa mea, în zori.
Mi-s nopțile blestem și desfătare,

Și luptă, și victorie deplină,
Îmi cresc plăpânde visele în zare,
Alături de făptura ta divină!
63
Elena Căruntu
NU VREAU!
Nu vreau să fiu femeia ta!

Oricât, și-orice mi-ai oferi,
Ca frunza toamnei m-aș usca,
Și neștiută aș muri.
Nu vreau cu tine nici un pas,

Nici înainte sau 'napoi,
Urăsc privirea, și-al tău glas,
Și nu e cale pentru noi.
Nu vreau cu tine viitor,

Prezentu-mi pare un blestem,
Și clipele cu tine dor,
Vii ca un hot, eu nu chem.
Nu vreau cu tine răsăritul,

Mi-ar fi și zilele tot noapte,
Mai bine acceptăm sfârșitul,
E tot ce sufletul meu poate!
64
GÂNDURI LA CEAS TÂRZIU!
M-ai lăsat să prind în noapte,

Stelele în palme, toate,
Zgribulită într-un pumn,
Vraja lunii de pe drum.
Trei luceferi tremurând
Mi-au pus stropi în ochiul stâng
Câte-o lacrimă de-mi pică,
Se strecoară ușurică.
Pe-un obraz, pân' la bărbie
Curge-o lacrimă târzie,
Și tu dormi bătut de vină,
Gându-mi treaz să mi te țină.
Pe poteci se plimbă dor,
Se înfășoară încetișor,
Pe la tâmple-mi susură,
Numele ți-l murmură.
Când și luna închide geană,
Vise-n suflet să se cearnă,
Să te-adun ca pe surcele
Strânse cu mâinile mele.
Focul dragostei să-ți ardă
Doar la mine în livadă,
Printre picături de rouă
Să- ți rupă inima-n două!
65
Elena Căruntu
NU MAI ȘTIU!
Gura ta-mi vorbește de iubire
Și nu mai știu de pot să-i dau crezare,
Citesc cu inima minciua din privire
Și-n mine ceva strigă: Trădare! Iar trădare!
Iar mâna ta ce chipul meu dezmiardă
E o săgeată. Parcă mă pătrunde.
Atingerea e focul ce-o să ardă
Când ai să pleci, tăcerea îmi răspunde.
În ochii tăi mister și noapte
Mă sfredelesc și mă scufundă,
Se zbat pe rând mii de păcate,
S-a stins lumina lor cea blândă.
Și buzele-mi șoptesc cuvinte
Ce nu le cred. Nu! Nu mai pot!
Cu fiecare sunet ce mă minte
E doar trădare, și atâta tot.
66
DRAGOSTE DE-ODINIOARĂ
Dragoste de odinioară, nici un dor nu te infioară?

Când se așterne câte-o seară aș zbura la tine-n tară,
Să văd cine-n locul meu îti mângâie părul tău.
Cine-ți spune dormi, mănâncă și ca mine griji să-ți ducă.
Cine-n ochii tăi privește și-ți spune că te iubește.
Nu mi-ai scris, poate ți-e bine. Sau ai și uitat de mine?
De m-aș face vânt sau ploaie, ori un flutur prin odaie
Să te-ating, tu să nu știi, să-ți văd dorul cum îl ții.
Nu te vreau, dar nu te uit. Pentru mine ești trecut,
Dar aș vrea să-mi vezi surâsul, iar eu ție să-ți văd plânsul.
Mă întreb, nu vreau răspuns... Că ești singur mi-e de-ajuns.
STROPI DE DOR
Mi-am strâns stropi de dor în pumni,
Și-n bătăi de nopti târzii
Tot visez zbor de minuni
Și la pieptu-ți că mă ții.
Dar am zăvorât dorința
În cotlon de suflet rupt,
Că umila mea ființă
Vrea s-o ia de la-nceput.
Mai deschid ferestre larg
Răsăritul să-mi inunde
Amintirea celui drag,
Poate -n șopate îmi răspunde.
În priviri să văd văpaie
Și în glasu-ți blând, iubire,
Să-nfloreasc ă-n viața mea
Un ocean de fericire.
67
Elena Căruntu
E TRIST, PUSTIU, ȘI-AȘA NEPĂMÂNTESC
Te plângi c-am îmbrăcat tăcerea? Nu-i o pedeapsă. E doar plată,

Să simți și tu ce e durerea... Inima-i bună, dar nu iartă.
Pe-alt drum al vieții, nu-mi pasă, de te-ndrepți,
Nici dacă fericirea te lasă, și mă cerți.
Străină eu, și tu un biet și ne-mpăcat străin,
Poți doar din când în când să mai arunci venin,
Cărarea mea departe este de a ta, iar amintirea umbră a rămas.
Și vorbe goale șoptite pe-ntuneric se pierd în timp fără de glas,
Fantasme din trecut ce bântuie-n zadar printre ruine de suflet părăsite,
Vestite doar prin zdrente, cu inimii de clestar, sunt visele-n tărână-ncremenite...
E trist, pustiu, și-așa nepământesc....
Tu ai rămas fantoma pe care n-o iubesc!
UNEORI
Uneori ți-aș bea cu sete lacrima căzută-n zori,

Și de drag, o soaptă caldă tu în taină s-o strecori,
Iar în glasul tău să-mbini trist, solfegii ancestrale,
Să-ți culeg-nflămânzită mierea dulce-a gurii tale.
În privirea ta nălucă, jucăuș, dorul se zbate
Și mă-ndeamnă, vai de mine, mai mereu să fac păcate.
Mâinile nerăbdătoare le frământ ca apa-n piuă
Și gândindu-mă la tine, chiar de-i noapte-mi pare ziuă.
Chipul tău e peste toate ca o mreajă, mă-nconjori,
Și-s nebună, și cuminte, dar fantasmă uneori.
Pașii tăi se pierd în mine căci din depărtare-mi vin,
Ești blestem, și dar, și vise, și plăcere, și suspin.
Și te-aș vrea și nu mă vrei, și mă uiți și mă dorești,
Printre toate clipa-mi trece dacă-mi spui că mă iubești.
Și mă minți și iar te cred taina mea, blestem te-nchid
Înlăuntrul ființei mele cu iubire ca un zid!
68
DOAR SĂ TACI
Doar să taci, să-ti sorb tăcerea,

De pe buze dulcele,
Și tăcând să-mi aflii vrerea
Și-om zbura în doi spre stele.
Tu să taci! Nu vreau cuvinte

Să-mi răpească clipe,
Lasă-ți sufletul cuminte
Dragostea să-și înfiripe.
Tu să taci! S-aprinzi văpăi,

Doar la tine să gândesc,
Să mă scalzi în ochii tăi
Și-n iubire să plutesc.
Pot fi stea în infinit,

Să-mi strecor lumina-mi fină
Peste trupu-ți adormit,
Caldul dorului să ţină.
Doar să taci și să-mi zâmbești,

Inima-mi lasă să-ncerce
Să te facă s-o doresti,
Și-ți promit, n-o să mai plece.
69
Elena Căruntu
INCERTITUDINE
Mă vrei și nu mă vrei, mă chemi și mă alungi,

Și linistea din noapte cu clești de dor mi-o smulgi,
Mă cerți și mă împaci, și taci, și iar vorbești,
Și ești gelos, și rău, și blând, și mă iubești.
Îmi ești străin și prieten, dușman, și apoi amant,

Și mă unești cu tine, mi-ești Rai și foc în iad,
O zi te simt aproape, și alta mi-ești distanță,
Îți sorb căldura ta, dar sufletu-mi îngheată.
Și nu ne hotărâm. Ne vrem? Ne mai iubim?

Cu fiecare clipă ne-nstrăinăm puțin,
Și nu mai știu ce sunt. Nimic nu mai pricep.
Să pun la toate capăt, ori să iubesc? Încep?
Se-adună și se pierd atâtea anotimpuri,

Și noi îmbătrânim cu ură scrisă-n chipuri.
Mă vrei și nu mă vrei, și eu și tu nebuni,
Vom presăra doar vorbe în trecerea prin Lumi.
70
CÂT SUFLTUL MI-E-N PIEPT FĂCLIE
Mă macini viață pe pietrele-ți fierbinți

Și-mi dai poveri, mă faci să strâng din dinți,
Mă amăgești cu bine, și într-o clipă-l iei
Și nu-nțeleg cu mine, tu faci mereu ce vrei.
Mi-arăti cărarea și apoi mă rătăcești,
Îmi dai iubire azi, și mâine mi-o răpești.
M-ai zăpăcit, și mințile le pierd putin,
Și-ți beau oțetul ce tu mi-ai spus că-i vin,
Mă porți de mână și mă duci în beznă
Și nenorocul agățat prea strâns de gleznă.
Știi viață mincinoasă, prefăcută și tristă uneori,
Te las să mă ridici acum de subtiori,
Și dă-mi puțin, și greu, și ce dorești,
Și ține-mi fericirea în blestemați-ți clești.
Voi smulge ție, fărâmă cu fărâmă
Și de-mi vei spune că-i decât o glumă,
Mă-ngenunchezi, dar mă ridic zâmbind,
Mai plâng, și mă împac cât pot iubind,
Și cât sufletul mi-e-n piep făclie
Speranța călăuză pe drumul tău să-mi fie.
71
Elena Căruntu
CĂUTĂRI
Tot caut zorii prin apus,

Și stelele în miez de zi,
Mai sterg o vorbă ce n-am spus,
Dar nu-ncetez a mai iubi.
Și caut zâmbet printre lacrimi
Și fericirea prin dureri,
Adun în suflet mii de patimi
Iubind, sperând la fel ca ieri.
Și mai culeg mănunchi de dor,
Iar uneori jertfesc sperantă,
Mă pierd în cercul viselor
Și bucuria-i drum in viață.
Mai sterg o zi din calendar
Dar țin iubirea strâns de mână,
Mi-e fericirea dulce, dar,
Cu lacrima și dorul împreună.
72
PRINTRE AȘTRI-N RĂTĂCIRE
M-am visat pe cer o stea,

împrejuru-mi mii de aștrii,
Și în brațe îmi dormea
Chip frumos cu ochi albaștrii.
Pe la margini de abisuri
Se nășteau pe rând comete,
Și din alte Paradisuri
Îmi cădea Iubirea-n plete.
Tresărea prin somn șoptindu-mi
Vorbe tandre ca balsamul,
Și prin veacuri dăruindu-mi
Al speranței dulce ramul.
Patul nostru, flori de argint,
Cu frumos și dor umplându-l
Raza lunii-n infinit,
Cu blândețe luminându-l.
M-am trezit în zori cuminți
Mângâind o amintire,
Visând buzele fierbinți
Printre aștri-n rătăcire
73
Elena Căruntu
NU MAI JERTFESC
Ți-am dăruit iubire un zâmbet feciorelnic,

Și l-am legat cu-a inimii pecete,
Pe altarul tău ți-am fost supus cucernic,
Din cupa tinereții tu mi-ai băut cu sete.
Și te-am urmat nebun, cu ochii închiși,
În mâna ta încrederea mi-am pus,
Mi-ai aruncat pe suflet cărbunii tăi încinși,
Și-n margini de prăpăstii din vina-ți am ajuns,
Iar într-o zi din dor mi-ai făcut salbă,
Dar m-ai uitat puțin câte puțin,
Ca un dușman cu mâna ta cea albă,
Mi-ai strecurat în inimă un spin.
L-am smuls cu greu, și urma nu mai doare,
E doar un semn de aducere aminte,
Pe altarul tău, iubire trecătoare,
Eu mai jertfesc din suflet doar cuvinte.
74
TE CAUT
Eu te caut pe Pământ, iar tu colinzi pe cerul nopții,

Și pe vârf abia călcând, te strecori în vis ca hoții.
Părul tău o-ntunecime fluturând pe umeri goi,
Glasul tunet în genune, iar privirile văpăi,
Când te simt îmi pierd curajul si rămân în nemișcare,
Teamă mi-e că-i doar mirajul, ireal, amăgitoare
Te apleci cu mișcàri tandre și pe buze -mi lași sătutul,
Sângele mi-e valuri calde ce se scurge prin tot trupul.
Și năuc în contemplare nici nu văd c-au sosit zorii,
Aș mai vrea o sărutare și mai vreau să simt fiorii.
Dar te-ai risipit cu visul și te caut, tu ești noapte,
Te va înghiți abisul, dorurilor mele toate.
75
Elena Căruntu
DOAR IUBIREA
Nu uita privind la stele să te-mpiedici de pământ

Și vorbind fără s-asculți, poți călca un jurământ.
Să nu cauți fericirea unde curge lacrima,
Nici în case fără ușă. Nu e loc. Nu încerca!
Tu să cauți frumusete în mirajul din natură,
Unde dragostea-nverzește și iubirea ei e pură.
Lasă lacrima să fugă pretutindenea cu norul
Și surâde când ești trist, chiar și când te calcă dorul.
Fii senin și bun la suflet cum e cerul dimineața,
Ura, cearta, dușmănia să nu-ți amărească viața,
Suntem cer și suntem munte, vânt ce lunecă pe ape.
Și iubirea, bunătatea, să ne fie rost și fapte!
Vom zbura spre cer cu stele, și ca norul vom dispare.
Doar iubirea, dragii mei, e în veci nemuritoare.
76
STRIGĂTUL IUBIRII
Mă strigi iubire când am plecat departe

Și-au ruginit de lacrime zăvoare,
Când pe poteci de suflet inundate
Încerci târziu să mai sădești o floare.
Mă chemi spășită într-un asfințit
Când obosită vreau decât odihnă,
Atâtea vorbe care n-ai rostit,
Au înghetat a zilei mele tihnă.
Tot picuri miere în paharu-mi plin
Ce stă, nu-l vezi aproape să se verse,
M-am învătat să gust al tău venin,
Nu știu ce vrei și de-o să-ți pese.
Mă strigi acum când m-a-mpânzit amurgul,
Și nu mai văd unde să pun piciorul,
De-o să greșesc și iarăsi calc cu stângul,
Am să adorm pe veci la capătâi cu dorul.
Și nu mai vreau în noapte mii de vise
Ce se prefac în fumuri dimineața,
Eu vreau de acuma brațele deschise
În care să se sprijine speranța. Mă risipește-n vânturi și furtuni,
Străpunge-mă cu lancea urii tale,
Și sângele mi-l bea-ntr-o sorbitură,
Din ochii-mi lacrime, triste petale,
Voi înghiți cumva o picătură.
Aruncă unde vrei a inimii cămașă
Și peste mine tu presară ceață,
Fâșii să-mi fie carnea sub cravașă,
Dar lasă-mi o fărâmă de speranță.
Mă risipeste-n vânturi și furtuni
Și mai adânc să fie trupul meu ascuns,
.Dar nu uita în stropi să mă aduni,
Și dă-mi să gust putin dintr-un surâs.
Mă părăsește seara la răscruci
Și-mi țintuiește chipul pe copaci,
Dar lasă-mă la noapte când te culci
Să-ți mai sarut ochii tăi dragi.
77
Elena Căruntu
ÎNVAȚĂ- MĂ SĂ UIT, SAU SĂ TRĂIESC!
Învață-mă să uit sau să trăiesc,

Fără să simt respirul tău aproape,
Și spune-mi, pot să nu tânjesc,
Sau tu plecând m-ai condamnat la moarte?
Oprește inima să nu mai bată
Și ochii mei prin lume-a cerceta,
Și ia cu tine viața mea, pe toată!
Cum să trăiesc fără Iubirea ta?
Închide-mă-n adâncuri tăinuite,
În care doar tăcerea mi-e tovarăș.
Dar de mă nasc în alte vremi, iubite,
Te vreau pe tine! Doar pe tine iarăși,
Și vreau destinul în genuni să-l frâng,
Smulgându-i dragostea promisă,
Să știu de ce nu pot la piept să strâng
Iubirea, poarta-i mereu, mereu închisă.
78
Motto: „Dragostea de patrie se regăseşte în dragostea
de casă”. (Charles Dickens)
Elena Căruntu
SPUNE-MI ROMÂNE!?
Aș vrea să știu, cum te împaci române cu străinii!?
Nu ți-o fii dor de casa ta!? De gustul dulce-al pâinii!?
Poate sunt zilele la fel, la fel s-or cerne timpuri,
Și-s suflete ca pe la noi, cu zâmbete pe chipuri,
Același soare ne lumină și trupul le-ncălzește,
Dar graiul cât-ar fii de blând, nu sună românește.
Au munți, și ape, și câmpii, și bani, și-ndestulare,
Dar nu au doine ca la noi și inimi primitoare.
La noi și codrul e român și plânge-n limba noastră,
Și bolta cerului îmi pare, deasupra-i mai albastră,
Și oamenii-au căldură, și farmec, și frumos,
Că tot ce e în țara mea, e tainic și duios.
Dar n-are țara gospodari! Ne-o fură și ne-o vând,
Și lasă biet popor român, pribeag, străin, răbdând.
Te mai întreb român plecat acolo-n țări, departe,
Ai vrea să fii la tine acas' cu mamă și cu frate!?
Aș vrea să știu! Și eu ca tine străină sunt, cu dor,
Mă-ntorc în gând în țara mea, și visele-s covor!
80
FII BINEVENIT, STRĂINE!
Bine ai venit străine azi, în pragul casei mele!

Ești obosit și-ai vrea să faci popas,
Dar nu purta cu tine mânia ta, și rele,
Că nici s-arunci priviri, îți jur, eu nu te las.
La mine-n ospeție vin mulți, și mulți rămân.

Sunt prieteni pentr-o vreme, și vecini.
Eu nu-ți permit să fii în casa mea stăpân,
Nici să-mi clintești ceva din rădăcini!
Bine-ai venit străine! Dar spune-mi și când pleci.

Știi! N-aș vrea-ntrebarea, în nume rău s-o iei.
Însă de o vreme toți, fac pe la noi poteci,
Și-au încept a face din asta, obicei!
Iar dacă pleci nu-ți lua prin buzunare

Bucăți din codrii, fabrici, aur și pământ,
Nu smulge-n voie, vei da de răzbunare,
Tu ești străin, pământul nostru sfânt.
Bine-ai venit străine! În pace dacă vii

Te-ndemn să guști din pâine cu puțină sare,
Dar să te-ntorci în țara ta,-ntr-o zi,
Doar cu-o batistă și bilet în buzunare!
81
Elena Căruntu
AȚI VRUT VOI!
Ați vrut voi, bătu-v-ar vina,

Să ne prade lupii stâna,
Vindeți țara la străini
Și purtați grija la câini.
Fulgere să scapere,
Iadul să vă apere,
Voi, deștepți, parlamentari,
Noi ciobani cu inimi mari,
Parcă v-ar fii meseria
Să ne furați ciobănia,
Știți cum se păzește oaia,
Câte picuri are ploaia,
Câte bârne-n rostul stânii,
Câte oase ne rod câinii?
Dar de ce nu vă întrebați
Banii când îi numărați,
Câte zile ați muncit?
Câte alte ați dormit?
Voi ce faceți legile,
Treaba noastră-s oile!
Tăiați bani din leafa voastră!
Oile sunt grija noastră.
Numărați în România,
Foamea, greul , sărăcia.
Sunteți lupi flămânzi, nebuni!
Pe maidane-s mii de câini,
Dar din săli și dormitoare,
Numărați prin vis, mioare.
82
NOI SUNTEM DACI
Nu suntem pietre pe Columnă

Nici hoarde rătăcite în pustiu,
Noi suntem taine în a vieții urmă
Și suntem daci din tată-n fiu.
N-am cotropit un petic de pământ,

N-am ridicat o sabie vreodată,
Decât să apărăm ce-i sfânt,
Credința ne-a fost flamură curată.
Nu vrem frumosul unor naţiuni,

Nici legea lor nu vrem s-o știm,
Noi suntem daci și bravi români,
Și țara noastră vrem s-o ocrotim.
Oricine-ncearcă să dezbine,
Să șteargă a istoriei filă,
Să nu ne spună frate sau vecine,
Că-i vom zdrobi fără de milă.
Noi suntem daci din neam în neam,

Și vitejia ne-a fost scut,
Nu-l vrem exemplu pe Traian,
Să ne mândrim cu-al nost’ trecut.
83
Elena Căruntu
SCRISOAREA MEA
Scrisoarea mea ce-mi știi al vieţii cont,

Mi-ai cunoscut apusa tinereţe,
Ești scrisă-n grabă-n depărtări, pe front,
În bubuit de tun și gloanţele răzleţe.
Tu mi-ai surâs din primele cuvinte

Când te-am deschis în faţă la postaș,
Te tot citesc deși te am în minte,
Cum o fac azi, întinsă pe imaș.
Și vești de luptă se-aud prin multe părţi,

Și mii de vieţi durerea și-o adună,
De multe vor citii urmașii-n cărţi,
Dar liberi vor îmbâtrânii-mpreună.
84
NU-I NICIUNDE-N LUME CASĂ
Nu-i niciunde-n lume casă să te cheme, să te oprești

Și nici iarbă de mătăse ca-n sătucul unde crești.
Nu e mănă mai domoală și nici glas mai îngeresc,
Ca al mamei când te scoală și îți spune te iubesc.
Nu e țară mai aproape cuibărită lângă suflet,
Ca a ta, unde un frate cu iubire îți dă un zâmbet.
Și nu-s munți, dealuri și văi, să șoptească doina dulce,
Doar acolo unde ai-tăi te așteaptă la răscruce.
Poate n-avem bogăție, nici putere ,nici palate,
Dar Iubirea ne e vie, de părinte și de frate.
Și oriunde am fi prin lume, și oricât ne-am depărta,
Strigă dorul să ne adune, de ori unde ne-om afla.
Doar să murmure izvorul și pădurea să foșnească,
Și cu vântul zboară dorul, simți căldura părintească.
Nu e loc să mă oprească să mă-ntorc la mine-n sat,
Nici frumos să ispitească, doar acasă-i dor curat.
85
Elena Căruntu
ȘI DIN ASTĂ ROMÂNIE
Mamă, ce mai e pe acasă? Tot cu grijă și nevoi?

Spui c-ar fi iarba de coasă în grădină și-n zăvoi?
Și feciorii-s duși în lume cu neveste și copii,
Nici la alții, nici la tine, n-are cine mai cosi.
Și prin curți, și pe la porți, sunt bătrâni, și ei putini,
Că se duc din sate toți prin orașe și-n străini,
Și sunt câmpuri goale vara, cu mohor și cu ciulini.
Ni s-a înjumătățit țara, pleacă fiii și vecinii,
Și bisericile-s, Doamne, triste parcă și pustii
Ne plâng sfinții din icoane, bine nu știm când va fi,
Ce-au clădit înaintașii e prăpăd, ți e ruină.
Doamne, ajută-ne urmașii să nu smulgă-o rădăcină
Și de-i scris în cer urgie, mai fă Domnul meu minuni,
Și din astă Românie, ține leagăn la români,
Că ne sunt deajuns poveri și necazuri, și nevoi,
Ce ne-aduc de nicăieri, să fim iar acas' la noi.
86
PLÂNGEA O DOINĂ
Plângea o doină pe-nserat, se rătăcise-ntre hotare,

În plânsul ei foșneau trei plopi și ierburi triste din cărare.
Venise-n zori și cinci feciori, și tot atâtea fete mândre,
Dar au trecut granița toți, zadarnic strigă....Nu-i răspunde
Decât ecoul stins de dor, rămas în drum, la jumătate.
Cealaltă parte a zburat acolo prin străini, departe,
Plângea o doină, dar s-a stins, de dorul fiilor plecați
Prin alte țări, nu-i locul ei decât acolo între Carpați.
Atâtea doine s-or mai stinge de câte ori ne pleacă fii,
Au amuțit și hori, și cântec, și trilul dragei ciocârlii.
Pe la hotare rămân doruri și visuri multe ne-mplinite,
Se pierd și doine, și tradiții prin țări cu graiuri diferite.
DE S-AR NAȘTE DECEBAL
Cât ne-au fost străbunii domni, era țara fagur plin,

Nu-ndrăzneau să rup-o frunză nici o mână de străin.
Erau munții grei de codrii și iubiți ca niște frați,
Nimeni n-a vândut o piatră, sau un mugur din Carpați.
Era totul rostuit, și-avea cinste fiecare,
Și-au luptat cu pretul vieții, strajă mereu la hotare.
Au udat cu râu de sânge cât e astăzi țara toată
Iar urmașii vând și fură la stràini, câte-o bucată.
Se întorc de atâta jale prin morminte bieți străbuni,
C-au ajuns de plânsul lumii și-s săraci mai toti românii.
De s-ar naște înc-o dată dreptul nostru Decebal,
Din Oltenia-n Moldova, din Banat sau din Ardeal
Să târască la pierzare pe toți trântorii și hoții,
Ar trăi românii bine și-am veni acas' cu totii.
C-am plecat cu miile să fim slugi pe la străini,
Și-am lăsat țara pe mâna celor cu suflet de câini.
87
Elena Căruntu
VEȘNICIA E LA SAT
Da. Veșnicia e la sat, acolo un’ se coace grâul,

Unde și creanga de copac vorbește-n graiul meu cu râul.
Acolo unde-a tors bunica și vatra mai dospea o turtă,
Unde-o fărâmă foarte mică din mine, dăinuie tăcută.
În sat sunt case și pridvoare ce amintesc de cei plecați,
Și prin grădina sunt răzoare, și fii, și mamă, și-ai mei frați.
E vatra unde gingășia e-ntipărită-n orice colț,
Ce-ți amintesc copilăria și te întorci când nu mai poți.
Când ești departe și străin, cuprinzi cu gândul amintirea,
Orice câștig e prea puțin și nu știi care ți-e menirea.
Înstrăinarea are-un preț ce se măsoară în dureri,
Departe de ai tăi înveți sà uiți de tine... N-ai plăceri.
Și prea târziu ți-aduci aminte de suflet să ți-l mulțumești,
Atâtea clipe risipite... Uiți că esti viu, uiți să trăiești.
88
DRAGI ROMÂNI, SFÂRȘEȘTE ANUL!
Și-o să vină după datini, cu colindele Irozi,

Ce-or striga balade vechi, din alt timp, cu voievozi,
Caprele neastămpărate, și apoi leneșul urs,
Vor juca pe bătături din zori până la apus.
Porcii, bieții, fac mătănii când văd popi cu busuiocul,

Știu că-i vremea să-i jupoaie, șoricul să-l ardă focul.
Molfăind cu poftă mare își mai rupe-un dint-uchiașul
Și pe rând cârnați și tobe schimbă satul cu orașul.
Cum se face dimineața, zgomotul a umplut satul,

Și vin cetele de căiuți, de la un capăt la altul,
De prin beciuri damigene se fălesc parcă-s regine,
Tulbură mințile, Doamne, la cumetre și vecine.
Și-i miros de sărbătoare, de sarmale și friptură,

Cozonaci rumeni așteaptă să ți se topească-n gură.
Își petrece și săracul. Uitând grijile ciocnesc,
Că așa-i făcut românul! Obiceiul strămoșesc!
Și-o să vină Anul Nou și va trece ca o zi,

Sărăcia și nevoia cale-n viață-și va găsi.
Iar bogatul nu aude, nici nu vede, nici dorește,
E aceiași socoteală! Unul stă, altul muncește.
Și trec anii și vin alții cu-mpărați și cu Irozi,

Iar românii tot pribegi, și pe stradă vagabonzi.
Parlamentul și Senatul fac la legi și noi votăm,
Cu speranța de mai bine, cu răbdare așteptăm!
89
Elena Căruntu
URARE DE CRĂCIUN!
Românii mei, Crăciunul Sfânt găsească-vă în pace,

Iar binele,-n cojocul lui pe toți să vă îmbrace!
Izvorul lacrimei din an, dă, Doamne, să ne sece,
Și rău, poveri și neajuns, cu crivățul să plece!
Cei singuri și nefericiți să-și afle jumătatea,

Unde-i nevoie, la bolnavi, să vină sănătatea!
Peste pământul nostru pice, dreptatea și iubirea,
În orice suflet părăsit sădește împlinirea!
Oprește lama ascuțită a luptelor deșarte!

Binecuvântă, Domnul meu, și mila Ta împarte,
În fiecare casă pune, un pic de armonie
Și zilele ce vor veni cu dragoste să fie!
Privește din înaltul Cer la mine păcătosul,

Și lasă-mă să-mi bucur viața și mâine cu frumosul!
Ne iartă, și cum faci mereu, greșeala păsuiește,
Ești Tatăl ce-nțelege fii, un Tată ce iubește!
90
&835,16
Elena Căruntu – Virtute, viață, poezie .....................3
La margine de seară ...............................................8

Rugă .......................................................................9
Iubesc viața .......................................................... 10
Altarul vieții mele! .................................................. 11
Când plec la drum ................................................. 12
Vin acasă! ............................................................. 13
Sunt doar un suflet ................................................ 14
Când mi-e dor ....................................................... 15
Copila mea! .......................................................... 16
Vii și pleci .............................................................. 17
Mamă, ciub de rândunele!..................................... 18
Mi-e dor! ............................................................... 19
Doamne, o să-mi pierd din minți............................ 20
Tu, timpule ............................................................ 21
Lasă-mi, toamnă! .................................................. 22
Sfat de suflet ......................................................... 23
E plină viața de răscruci ........................................ 23
Miraj! ..................................................................... 24
Vântul uitării .......................................................... 25
Gânduri pentru mâine ........................................... 26
Timpul e stăpân pe viață! ...................................... 26
Se tânguiau arinii .................................................. 27
Mă dor de-o vreme gânduri! .................................. 28
Cu lacrimă de dor ................................................. 28
Nu zăbovi străina mea! ......................................... 29
Sunt sănătoasă, mamă ......................................... 30
Sunt o toamnă ...................................................... 31
91
Elena Căruntu
Am iubit!................................................................ 32
Glasul pădurii ........................................................ 33
La mine acasă ...................................................... 34
Aș vrea să mor!..................................................... 35
Prieteni buni la bătrânețe ...................................... 36
Fără un destinatar! ................................................ 37
Tu înger bun ......................................................... 38
De Crăciun ............................................................ 39
Urma copilăriei ...................................................... 40
Umbrele pentru suflet............................................ 41
E așa frumos la noi ............................................... 42
În taină eu m-am vindecat ..................................... 43
Așa să faci! ........................................................... 44
Veni-va timpul! ...................................................... 45
Copilărie, visul meu cu dor .................................... 46
Amintiri pe înserate ............................................... 47
E scris în cartea vieții ............................................ 48
Viața într-o clipă .................................................... 49
Gând călător ......................................................... 50
Mă iartă inimă ....................................................... 51
Am fost copil ......................................................... 52
Freamătul iubirii .................................................... 54

Trec anii ................................................................ 55
Am înțeles ............................................................. 56
În adânc de codru sfânt ........................................ 57
Și de-o fi să-mi fie dor ........................................... 58
Dintr-o mie de femei.............................................. 59
Barca sufletului ..................................................... 60
Cerul e stăpân ...................................................... 61
Parfumul din odaie ................................................ 62
E vina toamnei ...................................................... 62
92
Prin vise! ............................................................... 63

Nu vreau! .............................................................. 64
Gânduri la ceas târziu ........................................... 65
Nu mai știu! ........................................................... 66
Dragoste de-odinioara .......................................... 67
Stropi de dor ......................................................... 67
E trist, pustiu, și-așa nepământesc ....................... 68
Uneori ................................................................... 68
Doar să taci .......................................................... 69
Incertitudine .......................................................... 70
Cât suflul mi-e-n piept făclie .................................. 71
Căutări .................................................................. 72
Printre aștri-n rătăcire ........................................... 73
Nu mai jertfesc ...................................................... 74
Te caut.................................................................. 75
Doar iubirea .......................................................... 76
Strigătul iubirii ....................................................... 77
Invață-mă să uit, sau să trăiesc!............................ 78
Spune-mi române!? .............................................. 80

Fii binevenit, străine! ............................................. 81
Ați vrut voi! ............................................................ 82
Noi suntem daci .................................................... 83
Scrisoarea mea..................................................... 84
Nu-i niciunde-n lume casă..................................... 85
Și din astă Românie .............................................. 86
Plângea o doină .................................................... 87
De s-ar naște Decebal .......................................... 87
Veșnicia e la sat.................................................... 88
Dragi români, sfârșește anul! ................................ 89
Urare de Crăciun! ................................................. 90
93

Pe Altarul Vieții Mele - Elena Căruntu

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Pe Altarul Vieții Mele - Elena Căruntu

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Elena CĂRUNTU

Pe altarul vieţii mele

Editura Editgraph 2015 - Buzău

Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României

© 2015 Elena CĂRUNTU

Elena CĂRUNTU – Virtute, viață, poezie

Internetul a revoluţionat lumea și întreaga societate. A devenit punte

să-mi dai?/Și cine îmi plătește a-mele suferinţe?/Credeam că drumul

Ca o bună creștină cu dragoste pentru compatrioți, nu uită în pragul

La margine de seară vin gânduri la fereastră,

Iubesc viața de la țară

ALTARUL VIETII MELE!

Îmi amintești, tu, viată, să-ți fac o reverenţă.

CÂND PLEC LA DRUM

Când plec la drum, te roagă mamă

Parcă te-aud în șoaptă cum le zici

Când vin acasă, timpul se oprește,

E soba-ncige, focul pâlpâie ușor,

Îmi spune că s-au dus vecini-n altă lume,

Vin' acasă rătăcito!

SUNT DOAR UN SUFLET!

Știu! Sunt sărac! Dar..mama vină n-are,

Îmi spun copiii mai bogați că sunt un sărăntoc,

Am fost cu tatăl meu departe, într-un oraș frumos,

La noi e veșnic sărăcie, și tata-i pe ogor,

Și când voi crește mare jur, cât pot am să le schimb,

CÂND MI-E DOR

Când mi-e dor să calc prin iarbă aș da timpul înapoi,

Dar acum e altă vreme, si prin vremi vântul mă cată,

Când mi-e dor de ce-am avut și în urmă ce-am lăsat,

Când mi-e dor de mine știu să mă caut prin trecut,

Copila mea nu pot să-ți las avere!

Eu n-am știut să-nalț palate,

Și-am fost atât-amar de timp străină,

Copila mea, ce pot acum să-ți las?

Am scris în cartea vieții mele

Să nu urăști pe mama ta, copilă,

Privește chipul ce-i ridat, de greu și plâns!

Tot vii și pleci copile, ți- e viaţa între staţii

Îmbătrânesc oftând pe băncile din gări,

Te duci, și iarăsi vii, putin stăm împreună,

Nu mai aștept să urci! Eu singur mă cobor

MAMĂ, CUIB DE RÂNDUNELE!

Spune-mi mamă, prispa noastra

Mi-e dor, măicuța mea, să stau cu capu’-n poală,

Să-mi suflii peste-o rană, făcută de la joacă,

Mi-e dor de casă, și mi-e dor de sat,

Cine să-mi spuna oare? Măicuță, spune-mi știi?

DOAMNE, O SĂ-MI PIERD DIN MINȚI

Doamne! Dacă-mi pierd din minţi,

Foșneste-mi gândurile-n tâmple,

Din atâtea mii de toamne,

Prieten drag, tu să nu lași

E PLINĂ VIAȚA DE RĂSCRUCI

Lasă-i pe toți să te vorbească! Trăiește-ți viața ca un tigru!

Când se desface sufletul bucăți,

A bătut vântul și s-a mai spart un geam,

În curte cresc de- a valma iarbă, buruiene,

Din când în când mai vine un fecior,

Atâta viață dusă, și râset de copii,

Și nu se-ndură-acum nici să mai calce pragul

GÂNDURI PENTRU MÂINE

Ți-o fi greu copile mâine, de-o să-ți fiu povară,