TRĂIREA IN MATRIX: EȘTI CEEA CE VEZI

Nu poți vedea la un om decât ceea ce ești tu.

Tot ce judeci și blamezi la ceilalți este, de fapt, în tine, și e nerezolvat.

Se spune că judeci la altul doar ceea ce refuzi sa vezi la tine și să corectezi.

Nu îi poți percepe pe oameni decât prin prisma cunoașterii tale, a programelor si credințelor după
care îți conduci viața.

Dacă în copilărie ți s-a spus că nu ești bun de nimic și că nimic din ce faci nu e bine, ai început să crezi
asta, iar din acel moment acela a devenit crezul tău, credința ta: că nu ești bun de nimic și că nu vei
putea face ceva bine. Acesta se numește PROGRAM.

Dacă tu ai crezut asta, i-ai crezut pe cei care ți-au repetat acest lucru (mai ales că erau apropiați de-ai
tăi), din acel moment te-ai oprit să mai faci ceva, orice, dacă oricum nu ești bun de nimic, din frica de
a nu fi judecat și certat pentru incompetența ta.

Și uite așa, încetul cu încetul, ai renunțat să mai faci din ce în ce mai multe lucruri: să îți urmezi visul
de a cânta sau dansa, de a fi actor sau de a deveni celebru în domeniul care te atrăgea, etc.

Și, încet, ai inceput să mori în interiorul tău, să îți anihilezi trăirile pentru a nu deranja, și ai ajuns să
faci munci de rutină, așteptând în permanență indicații de la alții, că doar tu nu știi, nu poți, nu ești
în stare.

Iar dacă tu (crezi că) ești așa, cum vei vedea lumea? La fel. Vei crede că toți gândesc la fel, și că și
ceilalți au aceleași credințe și programe că și tine.

Nici nu îți trece prin cap că se poate altfel, sau că există oameni care reușesc să își împlinească visul.

Dacă tu doar atât știi și vezi, crezi că doar atât există.

Așa încât, pe cei care au depășit aceste credințe îi vezi ca pe niște anormali, niște rebeli care încalcă
legea umilinței și a anulării pe care tu ai acceptat-o și după care îți conduci viața.

Cum ai putea să îi vezi pe cei care reușesc decât prin vălul revoltei și a invidiei, care îți acoperă ochii.
Și dacă tu nu ai reușit, cum adică alții îndrăznesc să reușească, să le meargă bine și să fie fericiți?
Doar tu ai fost învățat că nu se poate, că nu există așa ceva. Așa încât începi să îi ataci prin vorbe, dar
mai ales prin gândurile pline de invidie și ranchiună.

Nu ai răbdare să asculți ce ți se spune pentru că tu nu poți vedea decât oameni incapabili. Așa cum ți
s-a spus că ești tu.

Scoți din context ce ți se spune, si ataci. De ce? Pentru că dacă tu nu poți și nu ești în stare, cum ar
putea altcineva să o facă. Și ce îi spui celui care a depășit limita permisă (pentru tine)? Singurele
cuvinte pe care le cunoști: că nu sunt în stare de nimic, că tot ce spun sau fac este o minciună, și că
nu e bine. Nu contează că habar nu ai cum ar fi bine și ce înseamnă asta; știi doar ca AȘA nu e bine,
doar așa ți s-a spus. Iar tu îți aperi credințele și programele.

Dragă om, tu nu poti vedea la o persoană decât ceea ce ești tu.

Tot ce judeci și blamezi la ceilalți este, de fapt, în tine, și e nerezolvat.

Cum poți rezolva?

În primul rând e nevoie să îți dai seama de ceea ce faci si spui. Mulți nici nu realizează că sunt în
iluzie, și că ceea consideră a fi adevăr este minciună, iar ce li s-a spus că e minciună este, de fapt,
Adevărul.

E nevoie să vrei să vezi și altceva decât ceea ce știi că există; să accepți că ceea ce știi este infim față
de ceea ce poți cu adevărat.

Apoi, trebuie să vrei să vezi ca nimeni nu poate ști mai bine decât tine ce poți și de ce ești în stare.

În al treilea rând e nevoie să renunți la șabloanele care te blochează, gen "e prea târziu...", "mi-a
trecut vremea...", "e prea greu, și nu vreau sa sufăr...", "eu nu pot, alții pot.."

Nu te-ai gandit că cei care ți-au creat aceste credințe și programe doar atât au știut și au putut, la
rândul lor?!

Ce sa te învețe cineva care nu își dă voie, decât să nu îți dai voie?!

Ce îi poți învăța tu pe urmașii tăi decât că nu e voie, nu pot, nu sunt în stare. Și în loc să oprești
programul, îl dai mai departe.

Programele acestea generează comportamente și credințe specifice, care configurează creierul,

computerul, într-un anumit fel. Ca o matrice de gândire. Matrix.
Cum ieși?

După ce ai înțeles cele trei lucruri de mai sus, e nevoie de reconfigurare traseu, ca la GPS.

La fiecare "Nu pot" să te oprești și să spui "ba da, pot, doar eu cred ca nu pot!".

Fiecare afirmație și credință limitativă observ-o și înlocuiește-o cu una pozitivă.

Crezi ca e greu și e mult de lucru? Bine, rămâi în pătrățelul tău, cuminte, si comentează ce vezi la alții.
Vei fi "fericit"!

Cât e nevoie să lucrezi cu tine? Daca ai muncit o viață să fii negativ, cam cât crezi că vei lucra la
schimbare? Restul vieții!

Dragă Om, nimeni nu este de vină pentru ceea ce ești și pentru programele primite. Oprește-te să
pornești un alt program distructiv: învinuirea celorlalți și răzbunarea.

Toată educația pe care ai primit-o și pe care, la rândul tău, ai dat-o mai departe, a fost tot ce a fost
mai bun în acel moment.

Acum e alt moment, deci schimbă paradigma gândirii. Resetează-te.

Lumea e atât de mare și de vastă, încât e păcat să nu încerci să schimbi gândirea.

Ieși din Matrix și gândește liber. Adaptează-te în permanență. Sau rămâi acolo în limitare.

Până ai citit asta, poți spune că nu ai știut. Acum, că ai citit până aici, nu mai poti spune asta; deja, din
acest moment, ești altcineva decât la începutul textului.

Totul este o alegere: și libertatea, și limitările în gândire.

Tu esti responsabil pentru ceea ce alegi să rămâi sau să devii.

Nu poti vedea la în om decât ceea ce ești tu.

Schimbă-te pe tine, iar lumea se va schimba. Atât de simplu e.

Binețe, Om conștient!
Edith Kadar