UNIVERSITATEA 1 DECEMBRIE 1918 ALBA IULIA

EFICIENȚA ȘI EFICACITATEA MANAGERULUI

Asist.Univ.Dr. ANCA NICHITA

Student: Mîrza Bristena Maria

Specializare: Administrarea Afacerilor
An: I

ALBA IULIA
2018-2019
 Introducere

O componentă deosebit de importantă a resurselor umane din organizații o reprezintă

managerii. Contribuția acestora la stabilirea și realizarea obiectivelor organizației este,
evident, fără a se substitui muncii celorlalte categorii de personal, adesea decisivă.
Abordarea noțiunilor de lider și manager s-a modificat considerabil în timp, influențând
relația dintre cele două concepte.
Relația dintre leadership si management, implicit între lideri și manageri, a suscitat
divergențe de opinii între specialiști și teoreticieni din domeniul știintei conducerii. Referitor
la interfața dintre leadership și management și implicit dintre lider și manager, opiniile
specialiștilor sunt împărțite. Unii autori consideră că există o delimitare clară între
management și leadership, în timp ce alții consideră că această delimitare nu este
recomandată, leadership-ul fiind considerat parte componentă a managementului vizând
dimensiunea sa umană, în special latura de implicare sau antrenare a unui grup de persoane
de către un lider.
Trecerea la economia de piață este condiționată decisiv de implimentarea în toate
componentele economiei a managementului performant realizat de către managerii
profesioniști. În ultimul deceniu, leadership-ul s-a conturat ca o componentă majora a
managementului, prezentând însă o specificitate și autonomie aparte, având o influență
majoră, nu rareori chiar decisivă asupra performanțelor organizațiilor. Ca urmare, prezintă o
utilitate deosebită cunoașterea și luarea în considerare a elementelor de bază privind
leadership-ul managerial, de către toți cei care exercită sau sunt antrenați în procesele
manageriale în societăți comerciale, administrația publică, ministere, etc.

Managerul - definiție, caracteristici, tipuri de manageri

Managementul, ca practică, presupune existența unor persoane care efectueazî personal

și în mod organizat activități specifice procesului de management. Aceste persoane sunt
cunoscute sub denumirea de manageri.
Cu alte cuvinte, managerii reprezintă un grup de persoane împuternicite, special
pregătite, care orientează, coordonează și dirijează activitatea tuturor membrilor unei
organizații spre îndeplinirea întocmai a obiectivelor prestabilite. Mai precis, managerii sunt
persoane care dețin, în cadrul organizațiilor, funcții de conducere ce implică atribuții de
coordonare, organizare, dispoziție, comandă și control.

2
 Ei reprezintă factorii principali ai oricărui proces decizional, influențând direct, prin
activitatea lor, acțiunile și comportamentul altor persoane. Managerii sunt specialiștii care fac
ca procesul de management, în toate tipurile de organizații, să se desfășoare firesc,
corespunzător cerințelor științei managementului. Ei sunt persoane din cadrul organizației
care exercită atributele conducerii în virtutea obiectivelor, competențelor și responsabilităților
cuprinseîn funcția pe care o ocupă.
Din definițiile prezentate mai sus rezultă că managerii sunt specialiștii specializați în
desfășurarea activității de management. Ei trebuie să posede anumite calități care să le
permită să desfășoare activități de conducere, să influențeze acțiunile altor oameni și să
obțină rezultate prin activitățile acestora; în același timp, managerii trebuie să posede o
temeinică pregătire manageriala, științifică, o reală capacitate de a conduce și talent
organizatoric.
Managerii sunt selectați de regulă, din rândul specialiștilor care lucrează în organizație.
Desigur, ei pot fi recrutați și din afara organizației, dar tot din rândul specialiștilor necesari
tipului și profilului organizatiei. Indiferent de locul de unde sunt selectați, managerii trebuie
să posede anumite calități și caracteristici. Acestea sunt trasături esențiale proprii tuturor
persoanelor cu funcții de conducere, indiferent de profesia de bază, nivelul postului, profilul
organizației, respectiv natura activității.
Caracteristicile managerilor se pot grupa în două categorii:
1. caracteristici specifice domeniului de activitate al organizației (cunoștințe
profesionale, aptitudini de muncă, capacitate de concentrare, inteligentă, energie,
memorie, etc.);
2. caracteristici specifice activității de conducere (capacitatea de a lua hotărâri,
abilitatea de a lucra cu oameni, de a-i dirija și conduce, stabilitate emotională,
creativitate, suplețe intelectuală, receptivitate față de nou, spirit de disciplină, spirit
de răspundere, devotament, fermitate, perseverență, etc.).

Desigur, la un moment dat este greu a se face o demarcație netă între aceste două
categorii de caracteristici. Cert este faptul că managerii, prin intermediul acestor calități,
posedă ceea ce specialiștii denumesc capacitatea de a conduce, respectiv influența
interpersonală pe care o exercită asupra subordonaților în procesul stabilirii și realizării
obiectivelor.

3
 Dacă privim calitățile care trebuie să se regăsească la fiecare manager în interdependența
lor, atunci putem desprinde caracteristicile definitorii ale managerului. Acestea dupa opinia
majorității specialiștilor, sunt:
 dubla profesionalizare reflectată de cunoștințele și calitățile ce pun în evidență, pe de
o parte competența profesională, iar pe de altă parte, competența de a conduce;
 capacitatea de a dezvolta un sistem eficient de relații cu subordonații și de relații între
subalterni, prin intermediul cărora se constituie un climat de muncă deschis
performanțelor;
 modelarea unui comportament propriu care să influențeze comportamentul
subalternilor și să-i orienteze spre obținerea de rezultate concrete corespunzătoare
obiectivelor stabilite; autoritatea cu care este investit.

Este vorba de autoritatea formală specifică funcției pe care o ocupă managerul în

organizație. Această autoritate se împleteste organic cu autoritatea profesională și, de cele
mai multe ori, cu autoritatea nonformală, care se obțin prin recunoașterea de către
subordonați a capacității managerului de a conduce. Autoritatea nonformală izvorăște din
personalitatea managerului, din abilitatea lui de a polariza oamenii și de a-i influența, din
experiența pe care o are, din competența efectivă în luarea deciziilor și în organizarea
activității subordonaților pentru ca aceștia să le pună în practică, din maniera în care reușește
să se impună, etc.;
 creativitatea, necesară pentru a face față cu succes la solicitările generate de
schimbările tehnice, tehnologice, sociale, etc. cu care se confruntă o organizație.
Managerul trebuie să fie receptiv la nou, să contribuie la crearea noului, să-și pună în
valoare imaginația, forța creativă, a sa, dar și a subalternilor;
 puterea de rezistență la solicitări. De regulă, managerii sunt supuși stresului
decizional, presiunii timpului, a raspunderii, etc. desigur, un bun manager caută să
înlature suprasiolicitarea fizică și nervoasă printr-o organizare rațională a propriei
activități, prin practicarea unui stil de muncă eficient, prin utilizarea pe scară largă a
delegării de atribuții și responsabilități, prin crearea unui climat de muncă favorabil
care să-i antreneze pe subalterni în mod responsabil la rezolvarea multiplelor
probleme cu care se confruntă conducerea;
 simț ridicat al responsabilității, care conferă managerului un anumit statut în fața
subalternilor, un exemplu de urmat, și desigur prestigiu.

4
 Aceste caracteristici ale managerului sunt generate, pe de o parte, de calitățile,
cunoștințele, aptitudinile acestuia, iar pe de altă parte, de calitatea factorului uman cu care
lucrează, deoarece managerul trebuie să-si modeleze comportamnentul, atitudinea, stilul de
muncă corespunzător caracteristicilor subordonaților. De asemenea, un rol important îl deține
și situația concretă în care este plasat managerul, respectiv tipul de organizație, situația
economică și financiară a acesteia, obiectivele pe care le are, restricțiile de care trebuie să țină
seama, gradul de libertate care i se dă, reglementările juridice existente, etc.
Nu în ultimul rând reprezintă importanța aptitudinile, temperamentul, caracterul și
personalitatea managerului, respectiv acele elemente foarte complexe care țin de profilul
psihosocial al acestuia. Dacă aptitudinile se referă la complexul de însusiri psihice ce pun în
evidență posibilitatea managerului de a efectua anumite tipuri de acțiuni, de a pune în
practică anumite tipuri de cunoștințe, de a le valorifica, tipul de temperament se exprimă în
conduita și activitatea psihică a managerului, în atenția, vorbirea, sfera vieții sale emoționale,
etc.
La rândul lui caracterul scoate în evidentă esența socială a managerului, sistemul de
atitudini al acestuia față de oameni, de propria persoană, de munca și desigur, fată de viată.
Toate aceste elemente prezentate mai sus se regăsesc în comportamentul managerului, în
ansamblul modalităților prin care el reacționează și se manifestă în calitatea sa de conducător.
Desigur, comportamentul managerului nu se poate rupe de personalitatea acestuia, fiind de
fapt o componentă a personalității.
Personalitatea se definește apelând nu numai la termenii utilizați de psihologia generală,
ci și la elemente folosite în psihologia socială, cum sunt statusurile și rolurile. Deci
personalitatea este o rezultantă a dezvoltării însușirilor personale ale unui individ, în
contextul social în care trăieste și actionează, este o unitate biopsihologică.
Toate aceste aspecte ce pun în evidență latura psihosocială a managerului sugerează
complexitatea caracteristicilor activității acestuia, faptul că nu se poate înțelege capacitatea de
a conduce a managerului, decât luând în considerare toți factorii care concură la formarea
acesteia (calități native, calități profesionale, aptitudini, temperament, complexitatea
activităților, natura mediului social-economic, etc.).

Managerii pot fi calificați după nivelul ierarhic la care se situează și după sfera
activităților pentru care sunt responsabili. Astfel, după nivelul ierarhic, managerii se grupează
în trei categorii:

5
  manageri de nivel inferior (din prima linie), cei care lucrează direct cu executanți,
aceștia neavând în subordine alți manageri. Spre exemplu, maiștrii, supraveghetorii
exercită funcții ale managementului cu subordonați, dar care sunt numai din rândul
muncitorilor;
 managerii de nivel mediu pe care îi întâlnim la mai multe niveluri ierarhice ale
organizației și care se caracterizează prin faptul că pot avea executanți direcți cât și
alți manageri. Spre exemplu, seful secției are în subordine, atât ingineri economiști,
care pot fi simpli executanți, cât și maiștrii care sunt manageri;
 managerii de nivel superior sunt reprezentați de un grup relativ restrâns care au în
general în subordine toate celelalte niveluri ierarhice ale managementului organizației.

Dupa sfera activităților coordonate, managerii se impart în cadrul unei organizații în

două categorii:
 managerii funcționali care sunt responsabili pentru o singură activitate a organizației
sau pentru o grupă de activități grupate într-o funcțiune a firmei;
 managerii generali care desfașoară activități cu caracter integrator prin aceea ei
conduc unități complexe ale unei organizații.

Liderul, definiție, particularități

Într-un studiu asupra calităților de lider, J. Adair justifică etimologic diferența între
leading (a conduce, a comanda) și managing (a gira, a gestiona). El arată că leadership-ul
implică o orientare, o direcție. Leading derivă dintr-un cuvânt anglo-saxon comun limbajului
din nordul Europei care semnifica rută, cale sau cap pentru o navă. De cele mai multe ori
cănd se vorbește despre lideri, se imaginează persoane inaccesibile unei analize raționale.
Chiar dacă activitatea desfășurată de către aceștia este complexă și calitățile de care
dispun sunt mai deosebite, totusi ei pot fi caracterizați prin anumite atribute, ca persoane
esențiale. În general, liderii se caracterizează printr-un spirit penetrant, o capacitate de analiză
relativ dezvoltată, aptitudinea de a gândi strategic și multidimensional și o bună intuiție
profesională.
Conform unui studiu efectuat de a lungul a mai mulți ani asupra a 90 de firme americane
de succes, W. Bennis ajunge la concluzia ca ceea ce liderii acestora aveau în comun erau

6
următoarele patru calități: de a fi o persoana placută, de a fi un bun comunicator, de a
inspira încredere și capacitatea de autocunoaștere și autoconducere.
Într-o încercare de definiție putem afirma că liderii sunt persoane plăcute, carismatice, cu
o mare posibilitate de comunicare și aptitudini necesare înțelegerii și influențării oamenilor și
grupurilor umane. Pentru a fi un adevărat lider, este necesară o orientare a gândirii și a
acțiunii, astfel încât în spiritul acestuia să-și facă loc conceptul de măreție. Mai concret, un
lider este o persoană care obține rezultate notabile cu o eficacitate sigură, în orice domeniu
indiferent de obstacole și fără a înceta să fie atent față de oameni. Între calitățile liderilor pot
fi menționate:
 cunoaștere a grupului pe care-l conduce și a sectorului de activitate;
 relații în societate și în sectorul de activitate;
 o anumită reputație, antecedente privind succesul în diferite domenii;
 aptitudini și competente (capacitatea de analiză, raționamente sigure, gândire
strategică și multidimensională, facultatea de a realiza bune relații de muncă,
sensibilitatea față de alții, întelegerea naturii umane);
 calități personale (integritate, onestitate);
 motivare puternică pentru a fi lider.

Nu putem să facem referire la lideri fără să ne oprim asupra activității pe care o

desfașoară aceștia, și anume asupra leadership-ului. Esența leadership-ului constă în
capacitatea de a crea o viziune, motivație și elan într-un grup de oameni. Leadership-ul
implică aproape întotdeauna inițierea și propagarea schimbării. În zilele noastre, într-o lume
în care nu există stări de fapt date, nici un lider nu poate prezida liniștit o organizație pe care
nu o dezvoltă. De exemplu, dacă liderul poate părea uneori un simplu purtător de cuvânt al
echipei și al organizației, el rareori este o simplă marionetă. Invariabil, liderul își folosește
acest rol pentru a crea o viziune comună, motivație sau elan. Leadership-ul este o activitate
extrem de creativă. Liderul este adeptul încurajarii inițiativei și creativității oamenilor din
organizația lui. Dar niciun lider nu poate supraviețui mult timp fără să genereze idei proprii.
Ideile pot fi despre viața externă sau despre cultura și procesele interne din organizație. La
baza leadership-ului se află spiritul de echipă definit ca fiind starea ce reflectă dorința
oamenilor de a gândi, simți și comporta armonizat în vederea realizării unui scop comun. P.
Koestenbaum propune un model în patru colțuri al leadership-ului:

7
  viziunea, care presupune o gândire amplă, grija constantă pentru perspectivă, o
vigilență și o claritate ascuțită;
 realismul înseamna să nu denaturezi realitățile, și să fii în contact cu lumea exterioară;
 etica înseamnă a ține seama de ceilalți, a acorda importanța moralei și cinstei.
 Omul moral înțelege profund ființa umană, el înțelege pe alții ca pe sine însuși;
 curajul presupune acceptarea riscului, a acționa cu o inițiativă susținută.

Un lider trebuie să se caracterizeze printr-o trasătura dominantă, măreția, plasată în

centrul celor patru colțuri. Dacă liderul nu se caracterizează prin mareție, deciziile lui vor fi
lipsite de calitate.

Concluzii

În concluzie, leadership-ul este procesul care transformă managementul în artă. Totuși,

există anumite dificultăți, când liderul nu are puterea formală și există posibilitatea
conflictului dintre el și manager sau conducearea organizației respective. De aceea eficienta
maximă a leadership-ului se atinge atunci când liderul îndeplineste și statutul de manager sau
managerul are și calitățile necesare liderului.
Diferențele dintre manager și lider trebuie înlocuite printr-o nouă paradigmă cea a
liderului-manager, astfel încat conducătorul să nu mai fie un simplu administrator de resurse
ci un lider preocupat de armonizarea așteptărilor grupului cu situațiile dictate de dinamica
sarcinilor de îndeplinit, care să treacă de la modul de administrare traditională la organizarea
suplă în care oamenii reprezintă avuția cea mai de preț

8
 Bibliografie
1. Cornescu V., Mihailescu I., Stanciu S., Managmentul organizatiei, Editura All Beck,
Bucuresti, 2003, p. 217 – 220;
2. Nicolescu O., Verboncu I., Management, Editura Economica, Bucuresti, 1999, p. 506.
3. Telespan C., Stanciu L., Bazele Managementului – curs, Editura Academiei Fortelor
Terestre, Sibiu, 2005, p. 74 – 80;
4. Zlate M., Leadership si management, Editura Polirom, Iasi, 2004, p. 173 – 180;