ALFABETUL

A: Ana ac cu aţă are.

B: Barbu bate toba tare.
C: Carmen cumpără curea.
D: Dinu spune: da, da, da!

E: Ene vede o pisică.

F: Fane fuge cu Fănică.
G: Gheorghe ghete noi ar vrea.
H: Horea râde: ha, ha, ha!

I: Ica a găsit inelul.

J: Jana joacă ,,Alunelul”.
K: Karla cară kilograme.
L: Laura leagă baloane.

M: Marina mănâncă mure.

N: Nică strigă în pădure.
O: Olga vrea un ou cât casa.
P: Petre prinde peşti cu plasa.

R: Radu a dresat un urs.

S: Silviu stă pe casă sus.
Ş: Ştefan sforăie în cort.
T: Tudor a mâncat un tort.

Ţ: Ţicu ţopăie spre ţap.

U: Ursula mută un dulap.
V: Voicu vesel ia cravata.
X: Xenia duce găleata.
Z: Zaharia zice: gata!

1
de Vasile Poenaru

2
 ŞCOALA DIN PĂDURE

( poveste terapeutică)

Ştii că şi animăluţele din pădure învaţă să scrie, să citească şi să socotească? Vor

să poată şi ele să citească poveştile frumoase cu zmei, zâne, prinţese şi feţi frumoşi, să poată
număra şi socoti când mamele lor îi trimit la magazinul din pădure să cumpere alune, zmeură
castane, sau să poată să vorbească frumos cu animalele mari.
Povestea spune că într-un luminiş de pădure era o căsuţă albă. Aici era şcoala
animăluţelor. Înăuntru, în băncuţe frumos rânduite, animăluţele din pădure ascultau cu
atenţie cum doamna Martinica, învăţătoarea lor, îi învăţa cum trebuie să scrie şi să citească
litera „C”. Ursuleţii, veveriţele, ariceii, căprioarele şi bursucii urmăreau cu atenţie şi erau
bucuroşi că vor şti să scrie şi să spună multe cuvinte care încep cu sunetul „c”. Numai
iepuraşul Urechilă nu avea stare. Nu mai are răbdare să scrie litera, greşeşte, apasă creionul
pe foaie, rupe vârful acestuia şi apoi se ridică în picioare. Porneşte prin clasă ţopăind de la
bancă la bancă să vadă ce fac colegii lui. O trage pe veveriţa Crenguţa de codiţă, îi pune
bucăţele de hârtie Aricelului pe spate, râde de M artinel că are laba prea groasă. Doamna
Martinica, învăţătoarea, îi vorbeşe frumos şi-i spune să meargă la loc şi să scrie litera mai
departe, dar Urechilă nici nu vrea să asculte.Cu urechile mereu neastâmpărate nu stă o clipă
în loc.
Sună clopoţelul de recreaţie. Animăluţele ies vesele afară, povestesc, stau la soare.
Doamna Martinica le propune să joace jocul „Ţăranul e pe câmp”. Lui Urechilă îi place jocul
şi se prinde şi el în cerc. Dar nu are răbdare însă să fie ales, nu respectă regulile şi strică tot
jocul animăluţelor. Acestea s-au supărat pe colegul lor şi nu vor să se mai joace cu dânsul.
Orele s-au terminat şi fiecare cu ghiozdănelul în spate pleacă acasă. Urechilă, aleargă
de la un coleg la altul, îi cipeşte, le pune piedică şi apoi se amuză de năzdrăvăniile sale.Însă
nimeni nu-l bagă în seamă, ba mai mult fug de el şi-l lasă singur.

3
 Urechilă se opreşte în loc, priveşte după colegii lui în timp ce urechile lui
neastâmpărate care mai tot timpul stau în sus se lasă acum uşor în jos. Nu înţelege de ce nu
are şi el un prieten, de ce nu merge nimeni cu el acasă.Ba se gândeşte că şi mămica lui va fi
iarăşi supărată şi furioasă pe el că nu a scris frumos la şcoală, că nu şi-a terminat tema . Este
singur şi trist.
A doua zi, doamna Martinica, le-a spus elevilor săi că vor merge să culeagă plante
medicinale. Ei au primit coşuleţe s-au prins de lăbuţe câte doi şi sunt gata de plecare.Cu
Urechilă nimeni nu voia să meargă. Speriat că va rămâne singur se apropie de veveriţă :
- Veveriţă Crenguţa, vrei să culegem împreună plante medicinale? Nu te mai trag de
codiţă, sunt cuminte. Te rog!
Veveriţa care era bună la suflet a acceptat. Toată ziua au umblat prin pădure şi au
cules plante bune pentru sănătate aşa cum le-a spus doamna lor învăţătoare. Urechilă mai
uita ce i-a promis veveriţei mai ţopăia, călca peste plante dar la gândul că poate să rămână
singur repede se liniştea.
Această zi petrecută cu colegii lui i-a plăcut mult. S-a aşezat pe o buturugă şi se
gândea că nu a mai fost respins de celelalte animăluţe şi ce bine este când ai prieteni şi nu
eşti singur, ai cu cine să vorbeşti şi să te joci.
În zilele care au urmat, la şcoală, Urechilă s-a străduit să fie ascultător. Chiar dacă
simţea că se plictiseşte de citit cuvinte şi vrea să socotească sau să ţopăie prin clasă îşi
amintea mereu cum este când o supăra pe doamna învăţătoare şi cum colegii fugeau de el şi
nu vrea să se întâmple din nou acest lucru.
Duminică, veveriţa Crenguţa şi-a sărbătorit ziua ei de naştere.Tare s-a mai bucurat
Urechilă că a fost şi el invitat. Au peterecut împreună, au mâncat prăjituri cu alune, au băut
suc de zmeură şi s-au jucat până seara. Nu s-au supărat şi nu s-au împins unul pe altul, iar
iepuraşul Urechilă a promis că de acum o să se poarte frumos ca să nu fie singur şi trist.
De atunci, Urechilă este iubit de animăluţele din pădure şi-a făcut prieteni, nu mai
este singur. Simte cât de bine este să fii acceptat şi iubit de cei din jur.

4
 POVESTEA CARTII DE POVESTI

de Emilia Caldararu

Zilele trecute Gheorghita s-a bucurat foarte - ca totdeauna cand primeste in dar o
carte. E o carte de povesti... sa tot stai sa-i privesti pozele minunat desenate, in fel si chip
colorate. Cat despre citit, lui Gheorghita ii citeste mama-mare, in fiecare seara, la culcare.
Numai ca, de indata ce bunicuta a ispravit de citit, Gheorghita, de carte, s-a si plictisit. Ba
chiar - sa o spunem fara ocolis - a rupt din ea o foaie sa-si faca o jucarie.
- Ce nerozie! auzi el de indata.
Se uita imprejur pe furis... nimeni in odaie...
- Ce nerozie! repeta foaia de hartie.
- A, tu erai? se mira Gheorghita.
- Eu... sau mai bine zis o ramasita... din cartea ce-o vad pe jos aruncata. Hei, daca-ai
sti povestea cartii de povesti...
- Povestea... ei? se intoarse Gheorghita spre carte, cu o privire mirata. Vrei sa mi-o
povestesti?
- Este, de fapt, povestea tuturor cartilor.
- Te ascult.
- A fost odata... nu prea demult, cand povesti le-acestea din carte erau toate doar niste
ganduri si plasmuiri minunate, in mintea si inima scriitorului. Zile si nopti a trudit sa le scrie,
cu slove mestesugite, care sa farmece si sa imbie. Prietenul scriitorului, mesterul iscusit al
penelului, a citit povestile si a zis: "Ca sa le placa si mai mult copiilor, eu le voi zugravi in
culori".
- Adevarat. Ma bucur ori de cate ori gasesc si poze intr-o carte...
Povestea cartii insa merge mai departe..., caci fiece carte se deseneaza si se scrie pe... hartie.
Povestea trece, deci, si prin paduri - acolo taietorii doboara trunchiuri vechi si, pana intra
muntii-n intomnare, bustenii, curatati de uscaturi, ii mana-n vai, spre fabricile-n care masini

5
iscusite, de mesteri mari manuite, macina lemnul, si-l mesteca bine, si-l moaie pana devine o
pasta. Iar pasta aceasta, albita, presata, uscata, frumos netezita, frumos taiata, ajunge sa fie
hartie.
Vine apoi tipograful, cel care alege-culege litere mari, litere mici, randuri, pagini intregi -
priveste-ma si ai sa-ntelegi. Iar tipograful munca isi imparte cu cel care-aduna si leaga-
mpreuna, foaie cu foaie, o carte intreaga: legatorul.
- Vad eu acum prea bine de ce-ai tinut sa-mi povestesti povestea cartii de povesti. Cati
oameni au muncit pentru ea!... spuse Gheorghita, pe ganduri...
- De tot ce ai aflat, te vad bucuros. Sper sa fie si cu folos.
- Fara-ndoiala. Mai ales ca la anul ma duc la scoala.
- Felicitari! Si cand vei avea abecedar..
- il voi pastra ca pe cel mai scump dar.
- Pana atunci insa mai ai de crescut...
-Iar,deocamdata, draga mea foaie de carte, am de-ndreptat macar in parte raul ce ti l-am
facut; stiu cat de mult pretuiesti, iata, te voi lipi la locul tau in cartea cu povesti.

6
 POVESTEA UNEI CĂRŢI ROZ

La implinirea varstei de 5 ani, Maria a primit in dar o carte frumoasa cu povesti despre
printese. Copertile cartii erau roz asa ca serbetul de zmeura pe care i-l facea bunia ei vara. A
indragit-o de la inceput si a numit-o Cartea Roz si a asezat-o pe unul din rafturile bibliotecii
sale. Intre celelalte carti, Cartea Roz statea tantosa si impunatoare. Spre seara, Maria fiind
obosita dupa cat petrecuse la ziua ei, s-a dus sa se culce in camera ei.
Si in biblioteca venise seara, iar cartile erau scufundate in intuneric. Cartile isi
inchisesera paginile, cascau, gata sa adoarma. Deodata, un glas subtire si strain se auzi in
biblioteca.
- Nu ma mai impinge prafuita, ca acum te arunc de pe raft! Cartea Roz era cea care vorbise.
Se certa cu o alta carte cu povesti despre zmei, spiridusi si vrajitoare.
- Ne murdaresti de praf rochitele noastre de zane, continua deranjata Cartea Roz.
Poate vreti sa va inchid pe toate intr-un turn, interveni un zmeu cu glas gros. Vocea se auzea
exact din cartea care fusese numita prafuita.
Ce credeti ca daca suntem intr-o carte mai veche nu ne indrageste si pe noi Maria?
Din raftul de enciclopedii, Enciclopeda lumii incerca sa le linisteasca:
- Va rog sa faceti liniste sa putem dormi. Eu, maine, trebuie sa-i povestesc Mariei despre cei
mai inalti munti din lume, despre oceane si despre orasele lumii.
La un moment dat, o carte de poezii, cu poezii despre animale si plante, sari pe raftul unde se
afla Cartea Roz si spuse:
- Ia ascultati printese obraznice:
De nu va veţi potoli,
Pe toate va voi lovi
Pe Maria eu o-nvat
Ca lucrurile cele mai de pret

7
Sunt bunatatea, voiosia
Cinstea si omenia.
Din Cartea Roz, o zana cu o bagheta magica, spuse suspinând:
- Nesuferitelor, uratelor! Noi ii povestim Mariei despre zane, rochii, printi, printese si pe noi
o sa ne indrageasca cel mai mult. De pe raftul cu carti de colorat, s-a auzit un chicotit si apoi
un ras in hohote. Era cartea de colorat a elefăntelului gri.
- Eu, pe Maria, o port prin labirinturile junglei şi o ajut sa coloreze animalele si plantele din
junglă. De unde ati nascocit voi ca doar pe voi o sa va iubeasca? Poate vreti sa il chemam pe
Soricelul Chiti sa va roada rochitele.
Dintr-o carte cu ghicitori, s-a auzit:
- Ghici, ghici dragi carticele
Cine o sa le bata pe printesele?
Cand deja incepusera sa zboare cocoloase de hârtie si pagini rupte, a aparut un spiridus pe
nume, Magicianul Cărtilor, care le-a spus asa:
- Dragele mele cărti, va comportati ca niste copii alintati. Fiecare dintre voi sunteti
interesante si pline de lucruri folositoare. Datorită voua, Maria invată sa deseneze, sa
memoreze poezii, afla povesti frumoase, descopera lumea inconjuratoare. Strangeti
cocoloasele, urcati-va pe rafturi si ganditi-va ca a fost doar o cearta trecatoare.
- Hai! la somn, ca mâine veti fi rasfoite si citite de Maria.
Dimineata, cand Maria s-a trezit, toate cartile erau asezate la locul lor. Era totul ordonat,
incat ea nici nu a banuit de cele intamplate.
- Buna dimineata dragele mele prietene! le saluta zambitoare Maria. Cartile s-au uitat unele
la celelalte si si-au zambit prietenoase.
Invatasera o lectie importanta: nu se vor mai certa niciodata. Fiecare carte are farmecul si
frumusetea ei.

8
 Legenda Toamnei

Demult, demult, in negura timpului, pamantul era stapanit de spiritele naturii. Acestea
umblau libere si traiau intr-o armonie perfecta. Fiinte, animale, plante, fenomene ale naturii,
toate isi foloseau puterile pentru a face lumea mai frumoasa. Magia domnea in aceasta lume.
Aici traia si Tatal Anotimpurilor impreuna cu cele patru fiice ale sale: Primavara, Vara,
Toamna si Iarna. Neastamparate si incredibil de frumoase, alergau zi de zi de colo colo
aducand zambete pe fetele tuturor. Fiecare dintre ele avea cate un har aparte. Primavara
vedea cu flori si o explozie de culori. Vara cu grane manoase si multa bucurie. Toamna cu
roade gustoase si culori pastelate. Iar Iarna, cu o explozie de alb si multa liniste.
Intr-una din zile, hoinarind pe dealuri Toamna a vazut Soarele. Si a ramas tare uimita de
frumusetea si stralucirea lui. In acel moment a incoltit in gandul ei dorinta de a fi mai
frumoasa si mai iubita decat Soarele. Oricat de mult au incercat batranul tata si surorile ei sa
o convinga ca nu are nici un motiv sa fie nemultumita, Toamna era din ce in ce mai
posomorata. Daca inainte era plina de voiosie acum era melancolica si trista.
Intr-o dimineata, inainte de a se trezi toata lumea, Toamna a plecat de la casa ei. A mers
ea ce a mers, cu gandul de a ajunge pe cel mai inalt munte. Planuia sa fure Soarele de pe
bolta cereasca si sa-l ascunda in haul unei pesteri. Doar ca urcusul ei era din ce in ce mai
greu. Vantul a aflat de gandurile ei si de acum el sufla si le spunea tuturor despre intentia
Toamnei. Toti erau infiorati si cutremurati de asa o stire. Era prima data cand se intampla asa
ceva in lumea lor.
Zanele padurii au hotarat sa prinda fata si o sa bage intr-o cusca. Zis si facut. Toamna a
fost prinsa. Oricat a incercat ea sa se zbata zanele au prins-o. Urma acum sa fie judecata.
Soarele a aflat si el ce i se pregatea. Si a fost tare suparat. Doar rugamintile tatalui Toamnei
l-au induplecat sa nu-i pedepseasca pe toti pentru nesabuinta Toamnei. Lumea s-a schimbat
de atunci. Echilibrul a fost zdruncinat si de atunci familia batranului Anotimp a fost

9
destramata. Fiecare dintre fete urma sa calatoareasca singura prin lume cate trei luni si sa
aduca oamenilor cate ceva din harurile lor.
De atunci, in Septembrie, an de an, Soarele isi intoarce fata. Astfel, copacii si lumea
plantelor mor pentru a renaste in primavara cand Soarele se reintoarce. Toamna vine
melancolica si trista, gandindu-se inca la ceea ce a vrut sa faca. A pastrat insa roadele bogate
dar tot ea aduce si vanturi si ploi infrigurate.

NU UITAȚI
de Stelian Mihnea

Zilnic cu o periuță Ce voios ești când faci baie

Dinții curăță-i ușor, Și curat ești ca un crin!
Că de n-o faci, ei se strică Fă în orice săptămână,
Și te dor. Una cel puțin!

Fructe și legume multe Larg să îți deschizi fereastra

Să mănânci: iți folosesc, Seara, când e să te culci.
Căci sunt bune, sunt gustoase Aerul curat îți face
Și hrănesc. Visurile dulci.

Mâinile de-ți sunt murdare, Fă gimnastică și jocuri

Când mănânci, te-mbolnăvești. Și aleargă cât ești mic,
Spală-te ades pe ele De voiești să crești mare
Și-o să-mi mulțumești! Și voinic.

10
 AVENTURILE UNEI FRUNZULIŢE DE TOAMNĂ

A fost odata, tare demult un imparat batran care avea numerosi slujitori voinici ca ursul si
tari ca piatra. Acestia isi asumau raspunderea asupra unor sute de copile care mai de care
mai blande si mai frumoase.
Oamenii inca de mult, pe acest batran imparat l-au numit Copac, pentru ca sta de veghe toata
noaptea si toata ziua adaposteste pe toti trecatorii lasandu-i sa stea la umbra frunzelor care
erau copilele.
Slujitorii, dupa iscusinta lor aveau nume de ramuri. Toti acestia formau impreuna un
singur copac cu multe ramuri si frunze, un copac batran de neintrecut la numarul anilor. Ziua
era tot mai zglobie si copacul juca diferite jocuri cu ramurile si frunzele care traiau in liniste
si pace.
Intr-o zi se napusti asupra lor un vant tare si puternic de spargea ferestrele oamenilor si
ridica in slava hartiile si praful de pe drum. Atunci, copacul tata-imparat chema toate
frunzele si pe toti slujitorii si le spuse:
- Dragii mei copilasi, suntem aproape in pragul despartirii, vantul sufla aspru spre frunze
fara pic de mila. Nu se stie care dintre voi va asterne un covor de rugina si nici nu se stie
care va avea mai multe zile. Eu, ca tata, va sfatuiesc sa nu umblati hai-hui, ci tineti-va de
frunza mama si aveti grija sa nu va dezlipiti de ea.
Vorbele imparatului sunau tare si zgomotos: se auzea cum vantul trece prin el ca o sabie,
se vedea cum tremura si cat pe ce era sa se aplece la pamant cu toata imparatia. Dar sa lasam
asta pentru mai tarziu si sa vedem ce s-a intamplat mai departe.
Mezina, frunza rea si neascultatoare, dar totodata grijulie pentru imparatiile din jur, se
strecura pe sub ramuri si o lua din loc prin vecini sa vesteasca de sfaturile batranului. Merse
ce merse din loc in loc si mai vestea pe cate un imparat care ii iesea in cale de primejdia si
nenorocirea ce avea sa urmeze.

11
Unul dintre imparati o opri din drum si o lua de mana zicandu-i:
- Draga mea copila, dulce si blajina, am aflat ce vremuri vor veni dar de asta nu-ti face
griji si sa nu-ti fie teama. Sa stii ca va veni toamna.
Fata-frunza facu niste ochi mari si isi inchipui ca toamna este un monstru, o stafie, o
sperietoare de ciori, ori un cantec, un leagan, un copil...
- Ce-ar fi sa-l intreb ,,Cum e toamna?", isi zise in gand mezina frunza.
Si hotarata de acest lucru prinse curaj si spuse:
- Batranule unchi, ce este toamna?
- Toamna este a treia fiica a anului ce coboara din inaltul cerului sa-si astearna trena ei de
culoare galben-brun-aramie, trena fiind voi frunzele care veti asterne un covor de rugina
peste intreaga natura. De cum soseste de pe dealuri, incepe a stropi cu manunchi de
ciumafai, natura uda, dand pentru ea culoarea ei simbolica de toamna.
Atunci soarele va cobora spre asfintit. Racoarea va brazda intinsul si deodata samanta se va
scutura, frunzele ingalbenite se vor desprinde de pe ramulrile copacilor si se vor cufunda
intr-un somn adanc pentru totdeauna. Bruma rece si vantul sturlubatic sunt prieteni
nedespartiti ai toamnei. Impreuna vor salta frunzele in sus pana in inaltul cerului iar apoi le
vor lasa din nou pe pamant. Voi va veti apleca in fata toamnei parasind copacul definitiv,
tatal care v-a sustinut atata timp in adierea vantului slab. Dar pentru oamnenii vrednici,
toamna este ca o pagina din cartea vietii care isi aduce roadele ei cu ea. De cum o zaresc se
apuca cu grija sa-i culeaga vesmintele cum sunt: perele, merele, nucile, gutuile pentru care
au muncit tot anul. Dar toamna nu este mai prejos caci ea e mandra si fericita de vrednicia
lor si de aceea le acorda toata increderea si speranta ei.
Dupa cateva secunde, din fantezia povestirii fata frunza facu niste ochi mari si galbeni ca
semn de dezmortire, il saluta cuviincios pe batranul copac, ii spuse,,La revedere" cu un glas
stins subtire si se indrepta iute spre casa parinteasca. Ajunsa acasa fu intrebata de parinti pe
unde a umblat iar ea, cu lacrimi in ochi, istorisi tot ce i s-a intamplat.

12
 Cum termina, se uita pe dealuri si frumoasa toamna se apropie de ea. Fructele ii tineau
trena, coronita de flori stralucea din ce in ce mai tare, in calea ei se aseza frunze si miresme
de flori. Dar, in sfarsit, ajunse la tatal imparat si cu incuviintarea lui lua toata calea frunzelor,
copilele si le duse cu ea, ramanand in urma dorul parintilor, lacrimi amare, pustietate, iar
inainte frunze ce se roteau in jurul toamnei.
Doar o urma a mai ramas, o lacrima de frunza si roua ce se aseza pe copacul imparat. El
urma sa stea de veghe si sa adaposteasca in continuare toti trecatorii care faceau popasuri
sub el.

13