Reabilitarea visului – Geo Bogza

Dorind a realiza un climat propice exaltării spiritului creator şi eliberării acestuia de

sub metehnele nocive ale unei ideologii totalitare, se pun bazele unui nou curent, condus de un
impuls demistificator şi de o radicală luptă împotriva rigorilor conştientului, şi anume:
suprarealismul. Deşi luptele date în legătură cu originea acestui curent se întind pe mai multe
planuri, André Breton, întemeietorul acestui program, trasează cu claritate şi concizie,
dezideratele noii formule de expresie artistică, având ca obiective: înlăturarea
convenţionalismului burghez şi a rigorilor raţiunii, deplinătatea exprimării suflului artistic şi
eliberarea de sub clişeizare, printr-un protest antiacademic şi, nu în ultimul rând, aspiraţia spre
autenticitate prin "jocul dezinteresat al gândirii1".
Suprarealismul, în întregul său demers, surprinde şi o abordare scientistă, fiind
generată chiar şi ideea faptului că suprarealiştii se revendică de la Freud2. Pornind de la
premiza faptului că literatura, arta şi celelalte domenii de expresie artistică trebuie să sufere o
transfigurare atât a eului creator, cât şi o modificare a propriilor sentimente, toate acestea
trebuie să se îndrepte spre inconştient, spre psihanalitic, spre halucinant, spre lumea onirică,
spre o altă dimensiune a fiinţei umane, Breton construind o adevărată cruciadă a ,,recuperării
totale a forței noastre psihice". O formulă suprarealistă folosită ca unealtă în manifestarea
exuberanţei suflului artistic se regăseşte şi în picturile lui Dali, René Magritte, Paul Delvaux,
dar şi în sculptură: Louise Bourgeois, sub aceste lucrări cu o puternică forţă expresivă, stând,
probabil, unul dintre cele mai importante crezuri ale lui André Breton, 1924: "Suprarealismul
este credința în realitatea superioară a unor forme de asociere până atunci disprețuite, în
omnipotența visului, în jocul dezinteresat al gândirii3."
Suprarealismul lui André Breton îşi răsfrânge substanţa şi în alte medii culturale, precum cel
al artelor plastice, teatru, pictură, cinematografie, însă, din cauza unui climat socio-politic

1
Finkenthal Michael, Între realitatea visului şi visul ca realitate, Ed. Tracus Arte, Bucureşti, 2003.
2
Malomfălean Laurenţiu, Visoluţia suprarealistă, Rev. Dilema veche, nr.825, 12-18 decembrie, 2019.
3
Lavinia Maria Pruteanu, Psihanaliza şi arta-sens şi contrasens, Rev. Timpul, nr.228, martie, 2015, apud. Andre
Breton (1924).
nefavorabil, suprarealismul de după cel de-al Doilea Război Mondial îşi pierde din aliaţi şi,
totodată, din impulsul revoluţionar pe care îl căpătase la începuturile apariţiei sale.
Provenind din Franţa, sub tutela lui André Breton, suprarealismul ajunge şi în spaţiul
românesc, aflat într-un climat socio-politic tulbure sub impulsurile instaurării regimului
socialist. Suprarealismul românesc s-a manifestat timid sub privirea riguroasă a cenzurii
totalitare, ivind făşii de avangardă istorică cu reprezentanţi clasificaţi în două etape, precum:
Ilarie Voronca, Geo Bogza, Tristan Tzara, Gellu Naum etc. Şi în spaţiul românesc, precum şi
în cel francez, se încearcă o surescitare a poeziei şi a creaţiilor artistice sub acelaşi impuls
bretonian, cel al automatismului psihic pur.
Având la bază această opoziţie dintre meşteşug, termen atribuit literaturii şi poezie,
aliat al transfigurării realităţii prin prisma oniricului şi a detaşării în subconştient,
suprarealismul românesc porneşte la drum prin diverste tratate şi manifeste ale libertăţii de
expresie şi prin pătrunderea în subconştient ca formă de protest antiburghez.
Vorbind despre eliberarea de convenţionalismul burghez ca unul dintre principiile
de bază a structurii suprarealiste, găsim acest motiv, în eseul, de debut, al poetului Geo Bogza
Reabilitarea visului , eseu anticipatoriu în ceea ce privește modalitatea de exprimare artistică
a poetului, dar și în ceea ce privește spiritul său de frondă, el fiind poetul care ,, acționează de
teama banalității’’.
Desfășurîndu-se pe parcursul perioadei interbelice, dar având permanenta
problemă a cenzurii și a dezideratelor care pretindeau o literatură a ,,dulcegăriilor’’, opera lui
Geo Bogza apare ca un strigăt de revoltă și ca un puternic paliativ pentru literatura pe care el
însuși o definea ,,sclavia în anchiloză’’. Privind contextual politic în care se naște
suprarealismul și inovația acestuia la nivel de limbaj artistic și de exprimare lăuntrică,
momentul Geo Bogza este considerat ,,cea mai revoluționară înfăptuire, după momentul
Eminescu4’’.
Fiind un teoretician al avangardei și poate unul dintre cei mai acerbi susținători ai
tendinței suprarealiste de a evada înafara ființei cu rolul de a transfigura ceea ce este aplatizat,
banal, degradant, Geo Bogza publică în numărul 34 al revistei Unu, anul IV, martie, 1931, un
text definitoriu construit tot pe fundamentul decadenței burgheze și a luptei față de strâmtorarea
și îngustimea viziunii acesteia. Geo Bogza propune o reabilitare a visului, cel din urmă având
rolul de agent al subversiunii și de substanță primordială în completarea realității. Prin vis,

4
Bârna,Nicolae, Avangardismul literar românesc, Studiu şi antologie, Editura Gramar,
Bucureşti, 2003. 304 pag.
Geo Bogza suprinde ,,cataclismul clipei5’’, iar clasificarea pe care acesta o face în eseul său, îi
confer visului putere terapeutică, necesară ieșirii de sub decăderea provocată de burghezie
,,decăderea visului, ca şi decăderea dragostei, ca şi decăderea poeziei s-a întâmplat atunci
când a început să traverseze lumea burgheză6’’ și renașterea unor noi forme de existență bazate
pe puterea psihicului și a realității scindate între conștient și subconștient.
Eseul lui Geo Bogza anticipează întreaga sa opera de maturitate și scoate la iveală
principiul care stătea la baza scrieriilor poetului și anume, cel al autenticității expresiei poetice,
lucru care nu se poate realiza decât prin apelul la vis, ca atitudine non-convețională care
generează un nou mod de a exista, de a gândi, de a simți.
Recunoscută este și modalitatea poetului de a-și contura ideile , pornind de la un
limbaj esopic care prevenea asuprirea și cenzura totalitară, până în punctul unei spargeri a
barierelor convenționale și declanșarea unui ,,scandal de moravuri’’, forma de acuzare sub care
poetul Geo Bogza este arestat, de două ori și închis la Văcărești.
Revenind la potențarea visului ca formulă de expresie artistică dătătoare de
autenticitate, Geo Bogza devine unul dintre cei mai asumați poeți ai perioadei suprarealiste și,
totodată, inovatorul unui limbaj scos de sub tutela cenzurii cu diverse forme de existență care
șochează și uimesc. El însuși afirmă în eseul despre reabilitarea visului: ,,Și iubesc visele pentru
că sunt subversive7’’, acest act de asumare și autenticitate este redat și prin intermediul
întrebărilor pe care autorul și le pune de-a lungul scrierii asupra primului om nebun, asupra
primei sinucideri, a primului înec, a primului vis.
Geo Bogza pune sub stăpânirea visului și incertitudinea existenței ființei umane,
întrebându-se dacă visul e realitate sau realitatea e vis. Prin aceste întrebări, poetul distinge
cele mai importante fundamente suprarealiste care vizează atotputernicia visului, iraționalitatea
subconștientului în deplinătatea funcționării acestuia și a acțiunilor săvârșite fără impusuri
raționale, distorsionarea realității subjugate de rațiune, afirmând că ,,visul este sufletul
realității8’’.
Totodată, cu un spirit lucid şi de o profundă intelectualitate scriitoricească, Geo
Bogza mizează pe frumusețea visului și, totodată pe decăderea acestuia și cufundarea în
platitudine, visul fiind asociat doar cu frumusețea subiectivă a acțiunilor pe care le transmite,
iar căderea în vicisitudine, devine coșmar. Geo Bogza vorbește despre aplatizarea ideii de vis,

5
Bogza, Geo, Reabilitarea visului, Revista Unu, anul IV, MARTIE, 1931.
6
Pop Ion, Avangarda Românească, Ed. Academia Română, 1916, p.204.
7
Ibidem, p.203.
8
Ibidem, p.207.
și, subversiv, așa cum ne învață la începutul scrierii, despre limbajul comun, fără
substanțialitate, lipsit de străfulgerare artistică și care nu poate tinde spre perenitate.
Acest discurs constituit pe baza unor puternice resorturi interioare dominate de
restructurare, revitalizare, reconstrucție, are la origini un impuls demistificator și ne este
prezentat sub forma unui crez artistic care stă la baza întregii evoluții scriitoricești a lui Geo
Bogza. Mărcile lexico-gramaticale la persoana I și repețiția introdusă intenționat a dorinței
arzătoare exprimate prin verbul ,,a vrea’’: ,,Vreau visul trăznet[…], Vreau visul voiaj[…],
Vreau visul vis[…] pentru substanta lui imediata9’’, denotă tăria și puterea asumată a
scriitorului de a scrie într-un alt registru, cu un alt scop, tratând visul ,,ca un sifilis al
subconștientului care colorează sufletul cu spuma unei rozeole spirituale10’’.

Fiind sub impulsul eliberării de sub constrângerile politice și puternic angrenat în

această luptă suprarealistă, provenită pe filieră franceză, a construcției unei noi viziuni
nonconformiste, aflată sub pecetea impulsurilor subconștientului și a barierei fine între realitate
și vis, Geo Bogza găsește ca prim instrument de luptă visul cel care eliberează de rigori,
aducându-l drept exemplar model, pe Bacovia ,, acest pur reprezentativ al visătorului vegetal’’.
Totodată, Geo Bogza investește visul cu cutezanță și cu forță de exprimare, ca un puternic virus
al dinamismului creator și un stimulent în procesul de expresie artistică. În acest sens, Geo
Bogza oferă două exemple grandioase, puse drept modele ale cutezanței și reușite prin vis:
Bonaparte și Columb, care, prin ignorarea realității cu toate vicisitudinile acesteia, reușesc să
se plaseze în eternitate.
Prin eseul Reabilitarea visului, Geo Bogza, pune, o dată, bazele unui sistem
suprarealist, fiind un doctrinar și teoretician al acestui curent, vizând aici, componenta
subconștientului și resoturile psihice ale acestuia, iar mai apoi, oferind, pe alocuri, un caracter
didactic scrierii, construiește un amplu și complex material pentru ceea ce înseamnă creație
poetică suprarealistă bazată pe acest rezervor nesecat al visului.
Asumat, coerent și dedicat programului în care a ajuns, Geo Bogza susține că
autenticitatea provine din vis și din mădularele acestuia care ating subconștientul și, totodată,
își încheie, apoteotic, scrierea cu un îndemn suprarealist, la adresa vieții: ,,e vis, e vis tot ce te
înconjoară, e vis tot ce se întâmpla, e vis tot ce faci, îndrăznește orice, totul e vis, poți să visezi
orice11’’.

9
Ibidem, p.207.
10
Ibidem, p.204.
11
Ibidem, p.210.
 Deşi aflat la începutul activităţii sale suprarealiste, Geo Bogza întrevede, alături de
aliatul său în această luptă de redresare a ceea ce înseamnă poezie românească, Ilarie Voronca,
pe care îl aminteşte la finalul scrierii, o resuscitare a visului şi ridicarea acestuia la rang de
fundament şi instrument pentru viitoarele scrieri suprarealiste.
 Bibliografie

1. Bârna, Nicolae, Avangardismul literar românesc, Studiu şi antologie, Editura

Gramar, Bucureşti, 2003.
2. Bogza, Geo, Reabilitarea visului, Revista Unu, anul IV, MARTIE, 1931.
3. Finkenthal, Michael, Între realitatea visului şi visul ca realitate, Ed. Tracus Arte,
Bucureşti, 2003.
4. Malomfălean, Laurenţiu, Visoluţia suprarealistă, Rev. Dilema veche, nr.825, 12-18
decembrie, 2019.
5. Pop Ion, Avangarda Românească, Ed. Academia Română, 1916.
6. Pruteanu, Lavinia Maria , Psihanaliza şi arta-sens şi contrasens, Rev. Timpul, nr.228,
martie, 2015, apud. Andre Breton (1924).