Profesor: Trofin Elena- Andreea
Mihai Eminescu este al șaptelea
dintre cei unsprezece copii ai căminarului
Gheorghe Eminovici, provenit dintr-o
familie de țărani români din
nordul Moldovei, și al Ralucăi Eminovici,
născută Jurașcu, fiică de stolnic din Joldești.
Familia cobora pe linie paternă din
Transilvania de unde emigrează în Bucovina
din cauza exploatării iobăgești, obligațiilor
militare și a persecuțiilor religioase. Bunicii
săi, Vasile și Ioana, trăiesc în Călineștii lui
Cuparencu, nu departe de Suceava, comuna
întemeiată de emigranții transilvăneni.
Bunicii paterni mor din cauza epidemiei de
holeră din 1844, și poetul, născut mult mai
târziu, nu-i cunoaște și nu-i evocă în scrierile
sale. Gheorghe, primul băiat al lui Vasile,
tatăl poetului, trece din Bucovina în Moldova
și îndeplinește funcția de administrator de
moșie. Este ridicat la rangul de căminar și își
întemeiază gospodăria sa la Ipotești, în
Ținutul Botoșanilor.
Profesor: Trofin Elena- Andreea
1866 este anul primelor manifestări
literare ale lui Eminescu. În 12/24 ianuarie
moare profesorul de limba românăAron
Pumnul. Elevii scot
broșură, Lăcrămioarele învățăceilor
gimnaziști (Lăcrimioare... la mormântul
prea-iubitului lor profesoriu), în care apare
și poezia La mormântul lui Aron
Pumnul semnată M. Eminoviciu, privatist.
La 25 februarie/9 martie(stil nou) debutează
în revista Familia, din Pesta, a lui Iosif
Vulcan, cu poezia De-aș avea. Iosif Vulcan
îl convinge să-și schimbe numele
în Eminescu, mai târziu adoptat și de alți
membri ai familiei sale. În același an îi mai
apar în „Familia” alte cinci poezii.
Din 1866 până în 1869, a pribegit
pe traseul Cernăuți – Blaj – Sibiu – Giurgiu –
București. De fapt, sunt ani de cunoaștere
prin contact direct a poporului, a limbii, a
obiceiurilor și a realităților românești, un
pelerinaj transilvănean al cărui autor moral a
fost Aron Pumnul. „Cât de clar este,
respectând documentele epocii cernăuțene,
respectând adevărul istoric atât cât există în
ele, cât de cert este că drumul lui Eminescu
în Transilvania, departe de a fi o
«împrejurare boemă», «un imbold romantic
al adolescenței», a fost - în fond - încheierea
sublimă a unei lecții pentru toată viața: ideea
unității naționale și a culturii române aplicată
programatic și sistematic, cu strategie și
tactică, după toate normele și canoanele unei
campanii ideologice.” (Sânziana Pop
în Formula AS nr. 367)
Profesor: Trofin Elena- Andreea
Intre 1869 și 1872 este student
la Viena. Urmează ca „auditor extraordinar”
Facultatea de Filozofie și Drept (dar audiază
o și cursuri de la alte facultăți). Activează în
rândul societății studențești (printre altele,
participă la pregătirea unei serbări și a unui
Congres studențesc la Putna, cu ocazia
împlinirii a 400 de ani de la
zidirea mănăstirii de către Ștefan cel Mare),
se împrietenește cu Ioan Slavici. O cunoaște,
la Viena, pe Veronica Micle, începe
colaborarea la Convorbiri literare; debutează
ca publicist în ziarul Albina, din Pesta. Apar
primele semne ale "bolii".
Între 1872 și 1874 a fost student
„extraordinar” la Berlin. Junimea i-a acordat
o bursă cu condiția să-și ia doctoratul
în filozofie. A urmat cu regularitate două
semestre, dar nu s-a prezentat la examene. La
1872 este anul probabil al întâlnirii
cu Veronica Micle, la Viena
Profesor: Trofin Elena- Andreea
Adâncirea poeziei paşoptiste în gândire şi
viziune e dovedită de creaţia de mai târziu şi
vizibilă încă în cosmologia din „Povestea
magului călător în stele”, „Mureşanu” ori
în antumele „Înger şi demon”, „Cugetările
sărmanului Dionis”. Începând cu
„Epigonii”, „Melancolie”, „Memento
mori” se produce o ruptură, o criză a
gândirii romantice: universul este lipsit de
sns („Scrisoarea I”), răul sălăşluieşte
pretutindeni în istorie. Eroul este demonic
(„Demonism”, „Înger şi demon”,
„Strigoii”), păstrând în secret nostalgia
purităţii şi frumuseţii pierdute („O, rămâi”,
„De ce nu-mi vii), căutând salvare în iubire,
poezie şi vis. Există în acelaşi timp cu
viziunea tulburării armoniei, restructurarea
universală prin ideea genezei perpetue
(„Scrisoarea I”, „Luceafărul”), lumina, în
ipostaze diferite, captată material (marea,
luna, marmura) spiritual (gândirea, iubirea,
memoria, deci şi istoria), fiind substanţa
generatoare a lumii. Lirica socială, expresia
ei cea mai directă fiind „Împărat şi
proletar”, include şi filonul naţional
(„Mureşanu”, „Sarmis”, „Decebal”,
„Muşatin şi codrul”) sau filozofic
(„Scrisoarea I”).
Erotica în care analizează lucid
dragostea („Scrisoarea IV”, „Scrisoarea
V”, „Odă”[în metru antic], „Pe lângă
plopii fără soţ”) are implicaţii filozofice şi
sociale. Armonia iubirii e rareori posibilă,
ca în „Călin (File de poveste)”. Idila este
protejată de lumea vegetală („Floare
albastră”, „Povestea codrului”, „Povestea
Profesor: Trofin Elena- Andreea Profesor: Trofin Elena- Andreea
teiului”). Apare visul de dragoste
(„Lacul”), chemarea („Dorinţa”), regretul
MIHAI EMINESCU
(„Departe sunt de tine…”, „O, rămâi”, „Pe LUCEAF Ᾰ RUL
aceeaşi ulicioară”), nostalgia „eternei
dimineţi” („De câte ori, iubito”). POEZIEI ROMÂNE Ş TI
Problematica filozofică tradusă alegoric şi
simbolic, mitologic, natura, erotica pe care 15 IANUARIE 1850- 15 IUNIE 1889
le include fac ca „Luceafărul” să fie o
sinteză a întregii poezii eminesciene. Ca şi
în lirică, asimilarea creatoare a folclorului
constituie o trăsătură caracteristică a poeziei
(„Făt-Frumos din lacrimă”, „Călin
Nebunul”, „Fata în grădina de aur”,
„Miron şi frumoasa fără corp”).
Pe data de 15 iunie 1889, în casa
de sănătate, sau mai bine zis sanatoriul de
boli mintale al doctorului Şuţu, situat pe
Strada Plantelor din municipiul Bucureşti,
la ora 4 dimineaţa, poetul nepreche Mihai
Eminescu se stingea pe un pat metalic, la
vârsta de 39 de ani . „Măsurariul civilizaţiunii
unui popor în ziua de azi e: o
limbă sonoră şi aptă de a
exprima prin sunete noţiuni,
prin şir şi accent logic cugete,
prin accent etic sentimente.”
„A fost odată ca-n poveşti
A fost ca niciodată
Din rude mari împărăteşti
O prea frumoasă fată.”
Profesor: Trofin Elena- Andreea Profesor: Trofin Elena- Andreea Profesor: Trofin Elena- Andreea