Sunteți pe pagina 1din 11

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE BUCURESTI

FACULTATEA CIBERNETICA, STATISTICA SI INFORMATICA


ECONOMICA

ORGANIZAŢIA ŢARILOR EXPORTATOARE DE PETROL (O.P.E.C.)


ROLUL ŞI LOCUL SAU IN ECONOMIA MONDIALA

1
O.P.E.C.

O.P.E.C. sau Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol este o organizatie


interguvernamentală permanentă, care coordonează şi uniformizează politicile în domeniul petrolului
ale ţărilor membre, în vederea asigurării unor preţuri stabile şi echitabile pentru producători.
O.P.E.C. include în componenţa ei statele explotatoare de petrol brut, indiferent de
naţionalitatea acestora. Membrii săi sunt: Iraq (sept. 1960), Iran (sept. 1960), Kuwait (sept.1960),
Qatar (dec. 1961), Arabia Saudită (sept. 1960), Emiratele Arabe Unite (nov. 1967),Algeria (iulie
1969), Angola (1 ian. 2007), Libia (dec. 1962), Nigeria (iulie 1971), Venezuela (sept. 1960). Statutul
de membru al Indoneziei (sept. 1960) este discutabil deoarece ea nu mai este considerată exportator
de petrol. Printre foştii membrii ai organizaţiei se numără Gabon (1975-1995), Ecuador (1963,1993),
ţară care şi-a exprimat interesul de a redeveni membră în noembrie 2006. Statele candidate la poziţia
de viitori membrii ai organizaţiei sunt: Norvegia, Bolivia, Mexic, Siria, Sudan.
Ideea existenţei acestei organizaţii datează din anii ’60, când companiile monopoliste
au luat măsuri de scădere la jumătate a preţului petrolului brut exportat de ţările producătoare. Acest
lucru a dus la pagube materiale semnificative în economiile ţărilor producătoare, care au fost
obligate să se gândească la noi modalităţi de asigurare a intereselor lor şi de prevenire a irosirii
surselor lor de venit.
Astfel în luna septembrie a anului 1960, Irak-ul a invitat la Bagdad o serie de ţări
producătoare de petrol, printre care Venezuela, Iran, Arabia Saudită si Kuwait. La această întâlnire s-
a născut ideea înfiinţării unei organizaţii de apărare a intereselor producătorilor, luând astfel fiinţă
Organizatia Statelor Exportatoare de Petrol – O.P.E.C.
Din 1965 sediul central al organizaţiei se află la Viena, Austria, în primii ani de
activitate aflându-se la Geneva. Limba oficială a organizaţiei este engleza cu toate că limba oficială a
majorităţii statelor membre este araba (7 membrii). Doar un singur membru are limba oficială
engleza ( Nigeria).
Statutul O.P.E.C. stipulează că „orice ţară cu un substanţial export net de ţiţei care are
interese fundamental asemănătoare cu cele ale ţărilor membre poate deveni membru cu drepturi
depline al Organizaţiei dacă este acceptat de o majoritate de ¾ din membrii cu drepturi depline,
având toate voturile membrilor fondatori”.1
Statutul face diferenţa între cele 3 categorii de membrii: membru fondator, membru cu
drepturi depline şi membru asociat. Statut de membru fondator au ţările care au fost reprezentate la
prima conferinţă a O.P.E.C. şi care au semnat înţelegerea iniţială, înfiinţând O.P.E.C.- ul.
Membrii cu drepturi depline sunt membrii fondatori la care se adaugă acele ţări ale
căror cereri de primire au fost acceptate de Conferinţa O.P.E.C.
Membrii asociaţi sunt ţările care nu se califică pentru drepturi depline dar care sunt
admise în anumite condiţii speciale, după cum hotărăşte Conferinţa.
In cadrul O.P.E.C. deciziile se iau prin consens . Fiecare ţară are, teoretic, suveranitate
absolută asupra producţiei sale de petrol. Ţările membre decid, însă, prin vot unanim asupra
nivelului maxim al producţiei pe întreaga organizaţie, dar şi defalcat pe fiecare ţară membră.
Scopul principal al organizaţiei conform statutului ei este determinarea celor mai bune
modalităţi pentru apărarea intereselor statelor membre în mod individual şi colectiv, întocmirea şi
1
OPEC, Annual Statistical Bulletin, Viena, 2006

2
adoptarea metodelor pentru a garanta stabilizarea preţurilor pe pieţiele acţiunilor petroliere
internaţionale în vederea elimimării fluctuaţiilor dăunătoare şi inutile; considerarea continuă a
intereselor naţiunilor producătoare şi a necesităţii securizării venitului stabil a ţărilor membre;
susţinerea eficientă, economică şi regulată cu petrol a naţiunilor consumatoare şi o întoarcere cinstită
a capitalului pentru investitorii din industria petrolieră.
Influienţa OPEC pe piaţă nu a fost întotdeauna una de stabilizare. Ea a alarmat lumea
favorizând inflaţia atât în ţările în curs de dezvoltare, cât şi cele dezvoltate prin folosirea „armei
petrolului” în criza petrolului din 1973, capacitatea OPEC de a controla preţul petrolului s-a
diminuat considerabil de atunci, ca urmare a descoperirii şi dezvoltării unor mari exploatări de petrol
în Golful Mexic şi Marea Nordului. Oricum OPEC are încă o mare influenţă asupra preţului
petrolului.

Fig.12

sursa: http://guvernulmondial.wordpress.com/2007/07/15/petrolistii-si-rezervele-de-petrol-mondial

O.P.E.C. nu controlează în totalitate piaţa petrolului, ţările membre producând


aproximativ 40% din ţiţeiul mondial şi 14%din gazele naturale. Oricum exporturile de petrol ale
O.P.E.C. reprezintă cam 60% din petrolul comercializat la nivel mondial şi tocmai de aceea O.P.E.C.
poate avea o influenţă puternică asupra pieţei petrolului mai ales atunci când decide reducerea sau
creşterea nivelului producţiei.3
In timpul întâlnirilor ordinare sau extraordinare, ţările membre stabilesc (sau nu) cote
de producţie. Penru că O.P.E.C. este o sursă majoră de petrol, deciziile O.P.E.C. de a creşte sau
reduce producţia pot micşora sau majora preţul ţiţeiului. Acest lucru nu este valabil în cazul

2
Istoricului Descoperirilor de Zacaminte de Petrol in Lume

3
OPEC, Annual Statistical Bulletin, Viena, 2006

3
produselor petroliere, ca, de exemplu, benzina, unde participă mai mulţi factori. In unele ţări
impozitele reprezintă 70% din preţul final plătit de consumatori, aşadar chiar o schimbare majoră în
preţul ţiţeiului poate avea o influenţă minoră asupra preţurilor.
Principalele obiective ale O.P.E.C. sunt:
• Coordonarea şi unificarea politicii petroliere a statelor membre şi găsirea celor
mai bune metode de apărare a intereselor individuale şi colective, astfel încât să
se asigure preţuri corecte şi stabile pentru producătorii de petrol.
• Asigurarea unei aprovizionări regulate, economice şi eficiente cu petrol a ţărilor
consumatoare.
• Acţionarea în vederea stopării modificărilor iraţionale privind preţurile
petrolului pe piaţa mondială şi apărarea intereselor statelor exportatoere de
petrol.
• Asigurarea unui venit stabil; asigurarea de dobânzi promoţionale cu capitalul
investit de către statele membre, precum şi o redistribuire corectă a veniturilor
obţinute de către cei care investesc în industrie.
Cu toată relativa putere de decizie în ceia ce priveşte dinamica pieţiei petrolului pe plan
mondial, O.P.E.C. nu poate influienţa producţia în alte sectoare ale industriei pe plan mondial,
controlul său exercitându-se doar în cadrul organizaţiei, deci în sectoarele economice în special cele
petroliere, energetice şi al gazelor naturale) ale ţărilor membre.
In ciuda faptului că guvernele ţărilor membre O.P.E.C. au preluat centrele de putere
efectivă din industria petrolieră sub aspectul producţiei din anul 1974, a fost necesar să mai treacă o
perioadă de timp până când aceste forţe să aibă o responsabilitate efectivă directă la toate nivelurile.
Au existat şi divergenţe de opinie în ceea ce priveşte preluarea responsabilităţilor în mod individual
de către unele state membre. Existau, astfel, mai multe nivele de preţuri şi cheltuieli care influenţau
în general piaţa, în special pe cea petrolieră.
Ţările arabe dispun de 45.3% din rezervele mondiale de petrol şi asigură 18.5% din
producţia internaţională.

4
Cu toate că importanţa petrolului arab, ca rezervă şi producţie, are o pondere
semnificativă în industria de rafinare a petrolului, ea nu depăşeşte 4% din capacitaea mondialăde
rafinare. Astfel, statele arabe nu rafinează decât o şeptime din totalul producţiei actuale de petrol, în
timp ce SUA rafinează 675 de milioane de tone pe an, adică 235 din capacitatea mondială de
rafinare. Aceasta nu reflectă decât importanţa relativă a capacităţii de rafinare arabă în comparaţie cu
capacitatea de extracţie a petrolului.
Producţia de petrol brut a Irakului este în prezent de 2.3 mil. barili/zi comparativ cu 1.9
mil. barili/zi la începutul anului. Majorarea se datorează sporirii condiţiilor de securitate din Irak, în
special în nordul ţării, deşi atacurile insurgenţilor rămân o ameninţare. Irakul se situează pe locul 3
în ceea ce priveşte rezervele de petrol dovedite, după Arabia Saudită şi Iran. 4
Indicatorii economici mondiali, în general, şi indicatorii petrolieri, în special, arată că
este necesară o schimbare serioasă în politica de producţie a petrolului brut în cadrul O.P.E.C. şi
orientarea către activitatea de rafinare, strategia O.P.E.C. urmând, în acest sens, să stimuleze
exportul de produse petroliere al ţărilor sale membre şi să reducă exportul de petrol brut al acestora.
Până în 2011 Kuwaitul doreşte să construiască cea mai mare rafinărie din lume.5
Totodată, ţările producătoare, chiar dacă scumpesc petrolul, ramân în inferioritate faţă
de cele consumatoare în ceea ce priveşte veniturile rezultate din extracţia şi rafinarea petrolului ,
datorită ponderii scăzute tocmai a acestor sectoare din industria petrolieră.
Hotărârile luare de către delegaţiile statelor membre O.P.E.C. în 1986 privesc stabilirea
principiilor de bază ce trebuiesc avute în vedere în tratativele cu societăţile petroliere. Articolele care
privesc politica preţurilor sunt următoarele :
• Unificarea preţurilor stabilite de ţările exportatoare în baza preţurilor hotărâte de ţările
cu condiţii avantajoase.
• Stabilirea unor noi baze de calcul a diferenţelor în ceea ce priveşte calitatea petrolului ,
ca şi poziţia faţă de preţurile pieţei, având în vedere preţurile afişate, densitatea
petrolului brut, poziţia geografică, gradul de puritate, procentul de sulf conţinut.

4
http:// hotnews.ro/ultima_ora/articol_2095722 , ,,productia de petrol irakian in crestere’’
5
www.reuters.com

5
• Ridicarea preţului afişat pentru petrolul brut, astfel încât acestea să reflecte evoluţia
generală a preţului pe plan mondial.
• Eliminarea controverselor între ţările O.P.E.C. privind preţurile de export ale petrolului
brut.
• Necesitatea creşterii preţului afişat al petrolului brut, în scopul compensării deficitului
privind puterea de cumpărare a redevenţelor petroliere.
• Preţul petrolului brut din Marea Mediterană trebuie tratat în mod special, luând în
considerare preţul de transport mai redus.
• Datorită acestei evoluţii, cele şase ţări din Golf, membre ale O.P.E.C., au decis
revizuirea modului de determinare a preţului petrolului. Totodată, se va face şi
separarea completă între preţul afişat şi cel real. Această hotărâre a deranjat multe ţări
petroliere deoarece astfel au fost majorate preţurile şi de către celelalte ţări membre
O.P.E.C..

Ţările producătoare şi exportatoare au devenit astfel singura autoritate de determinare a


preţului petrolului brut. Aceste se întâlnesc ori de câte ori este necesar în scopul stabilirii unor
politici coerente, în funcţie de evoluţiile economiei mondiale.
Politica petrolieră a ţărilor membre are o importanţă deosebită în zilele noastre, având
în vedere că ţările membre O.P.E.C. au reintrat în posesia celei mai mari părţi a resurselor naţionale
de petrol. Aceasta le-a dat posibilitatea să hotărască în privinţa preţului de vânzare. Pornind de la
acest fapt, relaţiile dintre ţările membre O.P.E.C s-au consolidat, aceste ţări având rolul decisiv în
stabilirea nivelurilor de producţie , a modalităţilor de transport, de comercializare, etc. O astfel de
politică poate afecta interesele naţionale ale fiecărui stat şi ar împiedica realizarea suveranităţii
naţionale asupra zăcămintelor petrolifere, fiind astfel o pierdere pentru toate statele membre.
Guvernele O.P.E.C. au trecut la privatizarea unora dintre facilităţile utilizate în sectorul
petrolier şi doresc să încurajeze investiţiile private în noi ramuri ale economiei. Economia majorităţii

6
ţărilor membre O.P.E.C. se bazează pe petrol, iar PIB- ul fluctuează odată cu preţurile ţiţeiului, fapt
ce determină coordonarea producţiei şi exporturilor de petrol între ţările membre O.P.E.C., ca şi a
coordonării exporturilor acestor ţări către celelalte ţări consumatoare din lume.
O privire retrospectivă asupra activităţii O.P.E.C. ne arată că organizaţia nu a reuşit tot
ceea ce ar fi putut să realizeze, şi nici până în prezent nu a putut pune bazele unei politici solide,
unice, în domeniul petolier, deoarece fiecare ţară membră are tendinţa de a-şi face propia politică,
fără să ia în considerare interesele economice ale tuturor ţărilor membre, fapt ce duce în continuare
la:
• Irosirea zăcămintelor petroliere care nu sunt expoatate raţional, ele având
caracter epuizabil şi de neînlocuit;
• Irosorea zăcămintelor petroliere, dacă nu se iau în considerare în politica de
producţie şi necesităţile de producţie a zăcămintelor în vederea asigurării unei
productivităţi continue, eficiente şi de lungă durată;
• Inexistenţa unei structuri pentru stabilirea preţului petrolului duce la confuzie şi
dezechilibru între cerere şi ofertă.
Pentru prevenirea disensiunilor între statele membre se încearcă o unificare a politicilor
petroliere în cadrul organizaţiei printr-o distribuire echitabilă a cotelor de producţie. Aceste cote de
producţie se pot distribui între ţările membre O.P.E.C. prin 2 metode:
a) printr-un sistem flexibil de îndatoriri, adică prin determinarea unei cote
generale de producţie şi stabilirea unei cote maxime, prin care O.P.E.C. se obligă să asigure
solicitările internaţionale şi lasă pieţei operaţiunea de distribuire;
b) printr-un sistem de fixare a cotei de producţie prin care se stabilesc, în baza
unui algoritm complex, anumite cote pentru fiecare ţară membră, care depind de cota de producţie
anterioară şi de cea preconizată din totalul de rezerve şi necesităţile de dezvoltare a ţărilor.
Organizaţia Ţărilor Arabe Exportatoare de Petrol a avut aspiraţii legate de apărarea
intereselor statelor arabe producătoare de petrol într-o organizaţie petrolieră arabă. Datorită
diferenţelor apărute între politicile acestora, legate de planurile strategice stabilite atât pentru
realizarea unei industrii petrochimice, cât şi a unor căi de transport a petrolului, pe care fiecare dintre
state le vede prin propia sa prismă, această apărare a intereselor nu s-a realizat. In afară de
divergenţele dintre statele membre, legate de problema petrolului, se consideră că este foarte
necesară o colaborare cât se poate de stânsă între aceste ţări, pentru a se ajunge la o politică comună
în cadrul organizaţiei, independentă de celelalte ţări.
Concurenţa dintre statele membre O.P.E.C. are un rol negativ, destabilizator, de aceea
se impune înfiinţarea unei comisii specializate permanente, care să studieze rezervele, datele
geofizice şi să elaboreze politici comune pentru unitatea şi integritatea organizaţiei.
Este un fapt cunoscut că producţia de petrol este specifică Estului Mijlociu, fostei
U.R.S.S., Africii de Vest şi Americii de Sud, în timp ce consumul de petrol este specific vestului
industrializat (S.U.A., Canada, U.E.)

7
Astfel o parte semnificativă a volumului de petrol este comercializată pe plan
internaţional. Petrolul este transportat prin 2 metode: mai mult de 3/5 este transportat pe mare, prin
intermediul vaselor petroliere şi sub 2/5 prin conducte de petrol. Petrolierele sunt cele care au făcut
transportul global (intercontinental) de petrol posibil; transporturile se realizează cu costuri relativ
reduse, iar petrolierele sunt suficiente şi extrem de flexibile. Pe de altă parte, conductele sunt
alegerea cea mai bună pentru transportul intercontinental al petrolului. Conductele sunt foarte
importante pentru punctele petroliere din interiorul continentelor şi înlocuiesc petrolierele în anumite
locaţii cheie; petrolierele trebuie să ocolească, în anumite cazuri, anumite regiuni sau zone ale
globului, şi tocmai de aceea conductele sunt mai eficiente, fiindcă scurtează distanţele.
Cu o pătrime din rezervele de petrol certe ale lumii, Arabia Saudită rămâne cel mai
mare producător de petrol al lumii, furnizând Statelor Unite 1,5 mil. barili/zi de ţiţei.
Iran-ul deţine 9% din totalul mondial de ţiţei. In prezent economia Iran-ului, se bazează
mult pe veniturile din exporturile de petrol (80% din totalul veniturilor obţinute din export, 10-20%
din PIB-ul ţării).
Irak-ul se situează pe locul 2 în lume din punct de vedere al rezervelor de petrol, dar se
află sub embargoul impus de ONU după invadarea în 1990 a Kuwait-ului şi nu poate exporta ţiţei
decât sub control internaţional în cadrul programului „ţiţei contra hrană” (14 mai 2002). Consiliul de
Securitate al ONU a autorizat preşedintelui Bush intrarea forţată în Irak pentru a căuta arme de
distrugere în masă, arme care nu au fost găsite.
Ofensiva SUA în Irak a avut loc într-un moment în care accesul la sursele de energie al
ţărilor dezvoltate şi al economiilor în dezvoltare s-a aflat şi se află în centrul preocupărilor echipei
Preşedintelui George W. Bush. „La începutul secolului XXI, sectorul energetic mondial se află în
criză. Lumea se apropie în mod periculos de utilizarea tuturor capacităţilor sale de producţie
petrolieră”.6

6
Studiul “sfidarile energetice ale secolului XXI”, elaborate de un grup de reflexie, sub conducerea fostului
secretar de stat American James Baker.

8
Previziunile pe termen lung nu sunt liniştitoare. Agenţia Internaţională pentru Energie
se aşteaptă la o dublare a consumului de petrol înainte de 2025 şi la o dependenţă tot mai mare de
petrolul arab.
Nici descoperirile din Marea Caspică, nici sporirea capacităţilor de extracţie ruse, nici
forajele din Golful Guineea nu vor permite existenţa unei alternative la Golful Persic. Intr-o lume
care are nevoie de energie, Irak-ul rămâne un element esenţial al soluţiei, şi deoarece resursele
petroliere irakiene presupun cele mai mici costuri de exploatare.
Petrolul irakian va contribui nu numai la reconstrucţia Irak-ului ci şi la aprovizionarea
cu hrană, medicamente şi plata daunelor de război. Firmele internaţionale care vor semna contracte
cu noul guvern de la Bagdad vor avea parte de un câştig evident, fie ca participante la reconstrucţie
sau la exploatare şi comerţ de petrol.
Proiectul „ Future în Irak” ( Viitorul în Irak) elaborat de Administraţia Bush, prevedea
că Irak-ul, ocupat de SUA, rămâne în continuare membru O.P.E.C., dar nu se va mai accepta nicio
limită în ceea ce priveşte producţia de petrol. Astfel Administraţia de la Washingtnn-ul are o
influienţă mare asupra preţului petrolului. In al doilea rând SUA vrea să folosească petrolul irakian
exclusiv pentru achitarea datoriilor care vor rezulta din reconstrucţia ţării, ceea ce înseamnă că tot ce
au distrus bombele inteligente sau rachetele de croazieră americane în Irak va fi reconstruit de
americani, dar pe baza petrolului irakian.7
Conferinţa donatorilor pentru Irak, deschisă de Madrid pe 23 octombrie 2003, a reunit
reprezentanţi din cel puţin 61 de state şi organizaţii internaţionale, al căror principal obiectiv este
crearea unor fonduri de câteva milioane de dolari necesare reconstrucţiei acestei ţări care se află sub
administraţie provizorie americană. Nevoile Irak-ului au fost evaluate la aproximativ 56 miliarde
dolari pentru perioada 2004-2007. Cele mai mari fonduri, anunţate înaintea începerii forumului, vor
avea ca sursă Japonia (1,2 miliarde USD, în 2004, şi 3,5 miliarde USD pentru 2005-2007), Marea
Britanie (910,6 miliarde USD din aprilie 2003 până în martie 2006), Spania (300 milioane USD
pentru perioada 2003-2007), Canada (220 milioane USD pentru anul 2004).8
Concluzii:
Rolul acestei organizaţii pe piaţa petrolului este unul complex. Iniţial, scopul său era să
anihileze pierderile materiale ale economiilor ţărilor producătoare de ţiţei, rezultate din gestionarea
resurselor petroliere de către companiile petroliere străine.
Măsurile luate de O.P.E.C. au vizat:
Stabilirea unor cote de producţie echitabile pentru ţările membre pentru a realiza
o exploatare raţională a resurselor de ţiţei;
Promovarea unei politici de preţuri la ţiţei care să asigure dezvoltarea
economică a ţărilor membre O.P.E.C., ştiut fiind faptul că majoritatea economiilor acestora se
bazează pe petrol.
In ciuda faptului că obiectivele acestei organizaţii nu au fost integral atinse, se poate
spune că, începând cu anul 1990 O.P.E.C. a manevrat cu succes piaţa mondială a petrolului . Deşi
apare îngrijorarea legată de faptul că în cadrul O.P.E.C. există mai multe ţări, care incită piaţa
mondială a petrolului ( Arabia Saudită, ca lider în cadrul O.P.E.C., care a pus pe gânduri
administraţiile mondiale după atentatele de la 11 septembrie 2001; Irak, care a provocat o serie de
conflicte cu repercusiuni puternice asupra geopoliticii mondiale; Iran; Venezuela etc ), este
important să acceptăm că această organizaţie a navigat cu succes prin timpurile tulburi, care se mai
menţin şi astăzi.
7
www.cnn.com
8
Evenimentul zilei –articolul “donatorii pentru Irak, reuniţi la Madrid” , 24 octombrie 2003

9
Aceste succese se referă la:
• Substituirea parţială a ofertei de export de ţiţei a Rusiei în anul 2001 ( aceasta a scăzut
puternic la sfârşitul anului 2001), prin majorarea cotelor de producţie, care să anihileze
creşterile preţurilor ţiţeiurilor şi produselor petroliere.
• Repornirea unor capacităţi de producţie în Irak sub egida programului „ Ţiţei contra hrană” .
• Anihilarea reducerii producţiei în Venezuela din ianuarie şi februarie 2003 prin majorarea
capacităţilor de producţie în celelalte ţări O.P.E.C. etc.
Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol nu poate controla factorii care influenţează piaţa
petrolului şi este îngrijorată de preţurile record ale ţiţeiului, care ar putea dăuna economiei mondiale
şi nivelului viitor al cererii.
Preşedintele O.P.E.C., Mohammed bin Dhaen al-Hamli, a precizat că organizaţia va
interveni mereu pentru ca piaţa să fie bine aprovizionată, dar avansul de 34% al preţului petrolului
înregistrat de la jumătate lunii august a fost susţinut de investiţiile speculative şi de tensiunile
politice internaţionale."Evoluţia pieţei este condusă de factori asupra cărora OPEC nu are nici un
control, de evenimentele geopolitice şi de creşterea influenţei investitorilor financiari", a afirmat
preşedintele O.P.E.C., Mohammed bin Dhaen al-Hamli.9
Statele membre ale O.P.E.C. au decis, în luna septembrie 2007, creşterea producţiei de
petrol cu 500.000 de barili pe zi, începând cu data de 1 noiembrie, pentru a calma îngrijorarea ţărilor
consumatoare, care se temeau de impactul negativ al cotaţiei ridicate a ţiţeiului asupra economiilor.
Statele membre ale O.P.E.C. au decis, în luna septembrie, creşterea producţiei de petrol cu 500.000
de barili pe zi, începând cu data de 1 noiembrie, pentru a calma îngrijorarea ţărilor consumatoare,
care se temeau de impactul negativ al cotaţiei ridicate a ţiţeiului asupra economiilor. Producţia celor
12 membri ai O.P.E.C. va fi de aproximativ 31 milioane de barili pe zi. Ţiţeiul de referinţă pe piaţa
americană a scăzut, marţi, cu 1,06 dolari pe baril, după ce a atins nivelul maxim de 93,8 dolari pe
baril în şedinţa bursieră precedentă.În acelaşi timp, petrolul Brent, care se tranzacţionează la bursa
de la Londra, a fost cotat la 89,4 dolari pe baril, în scădere cu 92 de cenţi. 10 La inceputul acestui an
preţul barilului de petrol a crescut la aproximativ 100 $ ( 97 $ 2 ianuarie 2008), depăşind aşteptările
specialiştilor care au procnozat un preţ de 87$ până în 2009.

9
preşedintele OPEC, Mohammed bin Dhaen al-Hamli, într-o declaratie acordată BBC-ului.
10
www.bbc.com/opec_pret.html, 30 octombrie 2007

10
BIBLIOBRAFIE:

www.opec.com
www.economist.com
www.reuters.com
www.evz.ro
www.cnn.com
www.hotnews.com
www.eia.com
www.washingtonpost.com
www.bbc.com
www.econlib.org/library/Enc/OPEC.html#table%202
OPEC Annual Statistical Bulletin, Viena, 2006

11