Sindromul Stockholm este o tulburare de natură psihologică, ce afectează un număr mare

de persoane din întreaga lume. Din punct de vedere ştiinţific, Sindromul Stockholm se defineşte
printr-o situaţie paradoxală în care victima unui abuz, indiferent de forma acestuia, începe să
dezvolte o apropiere emoţională faţă de agresor.

Apariţia fenomenului şi numele acestuia are la bază un eveniment petrecut în capitala

Suediei, Stockholm, în 1973. Jan-Erik Olsson, un criminal cunoscut în vârstă de 32 de ani,
împreună cu un coleg din închisoare, intră într-o bancă cu intenţia de a o jefui, dar pentru că ceva
merge prost, aceştia iau ostatici patru muncitori. După şase zile de captivitate, cei patru sunt
eliberaţi, dar manifestă un comportament straniu. Aceştia refuză să depună mărturie împotriva
agresorilor şi, după ce aceştia sunt închişi, victimele încep să-i viziteze la închisoare.
La un an după eveniment, Daniel Lang, journalist la New Yorker, a încercat să înţeleagă
Prezentarea jafului

şi să refacă legăturile dintre atacatori şi victime cu ajutorul unor interviuri cu toate cele patru
persoane ţinute captive. Ostaticii au povestit despre cât de bine s-a purtat Olsson cu ei şi despre
momentele în care au început să creacă că de fapt sunt în viaţă datorită celor doi criminali.
Sentimentul de mulţumire a început să se contruiască atunci când Elisabeth Oldgren a fost lăsată
să se plimbe prin bancă, cu o haină la gât pe post de zgardă, pentru a face faţă unui atac de
claustrofobie. Aceasta i-a povestit jurnalistului, în timpul interviului, că a fost un gest foarte
blând din partea criminalului să-i permită deplasarea. Sven Safstrom, o altă victimă, a mărturisit
că a fost plin de recunoştinţă atunci când Olsson i-a spus că plănuieşte să-l împuşte, ca să atragă
atenţia poliţiei, dar că o să-l lase să bea înainte şi că se va asigura că împuşcătura nu va fi
mortală. Într-o discuţie telefonică pe care aceasta ar fi avut-o cu prim-ministrul în timpul jafului,
aceasta l-ar fi implorat să o lase să plece împreună cu atacatorii. Multă vreme după eveniment s-a
speculat că cei doi s-ar fi logodit.

Simptome
Psihiatrii descriu sindromul Stockholm ca fiind caracterizat de două mari aspecte:

1. Sentimente pozitive faţă de agresori.

2. O creştere a sentimentelor negative şi a neîncrederii faţă de forţele legii. Un raport

intern al FBI din 1999 explică că victimele ajung să creadă că acţiunile poliţiştilor
sau ale altor oameni ai legii ar putea să le pună în pericol.

Efecte fizice și psihologice asupra victimelor

Cognitiv: confuzie, memorie încețoșată, refuzul de a accepta realitatea evenimentelor și
flashback-uri recurente.

Emoțional: lipsa sentimentului, frica, neputința, lipsa de speranță, agresivitatea, depresia,

vinovăția, dependența de agresor și dezvoltarea tulburării de stres posttraumatic.

Social: anxietate, iritabilitate, prudență și înstrăinare.

 Fizic: creșterea efectelor condițiilor preexistente; dezvoltarea condițiilor de sănătate datorate
unei posibile restricții de la alimente, somn și expunere la aer liber.

Metode de interventie
Recuperarea de la sindromul Stockholm implică în mod obișnuit „consiliere psihiatrică
sau psihologică”.

Pe termen scurt, consilierea sau tratamentul psihologic pentru tulburarea de stres

posttraumatic poate ajuta la ameliorarea problemelor imediate asociate recuperării, precum
anxietatea și depresia.

Pe termen lung, pacientul este ajutat de psihoterapeuți să realizeze că acțiunile și

sentimentele sale provin din tehnici de supraviețuire umane inerente, că nu a fost vina victimei.
Procesul de recuperare include reinstalarea normalității în viața victimelor, inclusiv ajutarea
victimei să învețe cum să-și reducă comportamentele conduse de supraviețuire.

Identificarea cu agresorul și perspectiva acestuia, colaborarea în menținerea contextului

traumatic reprezintă un tipar care are la bază atât activarea sistemului biologic de
Cauze ce sustin aparitia sindromului datorita parintilor

supraviețuire, dar și comportamente învățate de individ în istoria lui de viață, în relație cu

principalele figuri de atașament (părinții). Atunci când un copil se formează într-un mediu lipsit
de iubire și sprijin, în care se simte respins și neacceptat, iar principala «metodă educativă» este
frica și violența (fizică și psihică), pentru a supraviețui acestui mediu toxic, copilul se adapteaza
prin modul în care își formează personalitatea și felul de a gândi. Astfel, copilul acceptă și
normalizează comportamentele abuzive ca făcând parte din viata de relație de zi cu zi si adoptă
comportamente conformiste și de colaborare cu agresorul părinte

Majoritatea studiilor în domeniu sprijină ipoteza conform căreia cei mai multi bărbați
agresori au fost supuși în mediul familial în care au crescut unui tratament dur, lipsit de căldură
și empatie și mulți dintre ei au fost abuzați fizic de proprii părinți. De asemenea, descoperim că
multe dintre femeile abuzate care sunt supuse violenței domestice provin din familii
dezorganizate, în care au fost respinse si bătute de părinți sau persoanele responsabile de
îngrijirea lor. Aceste experiențe abuzive timpurii au un rol semnificativ în formarea
personalității viitorului adult, adult care integreaza în tiparul său de atașament respingerea și
violența ca parte firească a relației de iubire și atașament

Din păcate, aceste semnale de alarmă trase frecvent de psihologi rămân adesea la nivel
de teorie, pentru că în țara noastră încă mai funcționează mentalități și metehne potrivit cărora
bătaia e ruptă din rai.
 Cauzele
Din cauza modului complex în care acest sindrom se manifestă, şi din cauza faptului că
experţii nu pot ajunge la un consens cu privire la ce constituie sau nu sindromul Stockholm, este
de asemenea greu să fie identificare o serie de cauze pentru apariţia acestuia. Totuşi, psihiatrii
sunt de părere că reprezintă un mecanism de adaptare în faţa condiţiilor de abuz emoţional şi
fizic.
Dee L. R. Graham, psiholog şi profesor emerit al Universităţii Cincinnati şi colegii
acesteia, au ajuns la concluzia că sindromul Stockholm apare mai des în următoarele condiţii:

1. Victimele primesc mici forme de atenţie şi bunătate din partea agresorilor.

2. Victimele sunt izolate şi sunt limitate doar la perspectiva agresorilor.
3. Victimele nu pot identifica unul sau mai multe scenarii prin care ar putea să scape de
agresori.
4. Victimele percep o ameninţare în ceea ce priveşte salvarea din partea agresorilor.

O posibilă explicaţie înaintată de către psihologi pentru sindromul Stockholm este legată de
modul în care „începe” relaţia dintre victime şi agresori, mai exact aceasta debutează cu diferite
forme de violenţă, situaţie care contribuie la instalarea fricii. În această situaţie, victimele
„învaţă” că trebui să se supună capriciilor agresorilor.