CAPITOL Act 1

CUPRINS
CAPITOLUL I. INDIVIDUALIZAREA MANAGEMENTULUI COMPARAT ......................... 1

1.1. Scurt istoric privind domeniul managementului................................................................. 1
1.2. Definirea managementului comparat ................................................................................... 3
1.3. Perspectiva istorică privind antreprenoriatul și companiile/firmele ................................ 6
1.4. Internaționalizarea organizațiilor de afaceri ..................................................................... 10
1.5. MNC-urile: vectori ai creșterii economice în societatea modernă ................................... 12
1.5.1. Perspective de abordare privind puterea ..................................................................... 13
1.5.2. Indicatori privind poziția MNC-urilor în economia globală ....................................... 15
1.5.3. Poziția MNC-urilor până la momentul crizei din anul 2008 (perioada 1982-2008) ... 15
1.5.4. Poziția MNC-urilor de la debutul crizei și până în prezent ......................................... 16
1.5.5. Puterea corporatistă vs puterea statală ........................................................................ 18
1.6. Despre dinamica economiilor capitaliste............................................................................ 20
1.7. Mediul haoticist al afacerilor corporatiste în context post-criză ..................................... 25
1.8. Comportament non-etic al unor MNC-uri în societatea/economia globală .................... 31
CAPITOLUL I. INDIVIDUALIZAREA MANAGEMENTULUI COMPARAT
1.1. Scurt istoric privind domeniul managementului
Analiza noastră se referă la domeniul managementului însă ne vom focaliza predominant

pe marginea unor subiecte precum „management comparat”, „management intercultural” sau
„management internațional” .
Pe fondul expansiunii instituției managementului, pe măsură ce această instituție devine
indispensabilă la nivelul tuturor organizațiilor, în paralel/conexat cu fenomenul de globalizare a
afacerilor, din ansamblul a ceea ce numim azi “știința managementului” se desprind sau
individualizează diverse “ramuri” sau domenii distincte. Între astfel de domenii – alături de
managementul strategic, MRU, comportamentul organizațional, managementul cunoștințelor,
managementul operațional etc. – se numără în prezent şi managementul comparat. Domeniul
managementului comparat a fost şi rămâne strâns conectat la evoluţia „ştiinţei managementului”
la nivel global; acesta din urmă, în decurs de circa 150 de ani, a transformat structura socială şi
economică din ţările dezvoltate.1
Primele studii teoretice şi aplicații empirice ce pot fi incluse în sfera managementului
comparat au avut loc în SUA, după anul 1950.2 Astfel, la nivelul anilor ’60 economia americană
era deja relativ internaţionalizată, fapt ce a favorizat efectuarea primelor studii privind practicile
de management din mai multe ţări/companii. În mare măsură, astfel de studii de management
comparat au fost făcute de profesori universitari, specialişti în management, consultanți în afaceri,
practicieni din cadrul unor corporaţii americane multinaţionale care aveau importante interese de
afaceri în alte zone/ţări ale lumii. Este de remarcat şi interesul pentru astfel de studii/analize de
management comparat la nivelul Europei postbelice, dar şi în cazul unor ţări precum Japonia sau
Coreea de Sud. În decursul ultimelor trei decenii, un număr restrâns de corporații multinaționale
(MNC- Multinational Corporation) din diverse țări/regiuni ale lumii au devenit un reper sau
standard de referință cu privire la strategiile și practicile de management aplicate, sens în care
exemplificăm:
a) În SUA, compania Wall Mart a ajuns la circa 2 milioane salariați, din care circa
50% lucrează în țara de origine, iar ceilalți în diverse subsidiare din străinătate, inclusiv în China,
India sau Europa. Cum a reușit o companie din domeniul distribuției să ajungă la o astfel de
dimensiune într-o perioadă de circa cinci decenii de existență?
b) În China, compania…National China Petroleum… a ajuns la aproximativ 1,5
milioane salariați însă doar circa 5% lucrează în afiliatele din străinătate. Într-o țară cu 1,3 miliarde
locuitori este oarecum firesc ca unele companii să crească în dimensiune în primul rând pe seama
dimensiunii pieței interne (care îi oferă avantaj relativ privind producția, distribuția, cercetarea
etc.).
c) În Rusia, compania Gazprom a ajuns la aproape o jumătate de milion de salariați
însă are o capitalizare bursieră de circa 300 miliarde USD și ocupă locul trei la nivel global la acest
indicator (?????).
d) În Japonia, grupul de companii Keiretsu constituit în jurul Toyota a ajuns să dețină
o poziție cheie în industria auto japoneză dar și pe piața globală, alături de Ford, GM, Volksvagen,
Renault etc. Fiecare dintre primele companii producătoare din industria auto la nivel global reușesc
să fabrice și să vândă anual circa 4 milioane unități, cifră ce era de neimaginat pentru un singur
producător în urmă cu circa patru decenii.
1
Drucker P. F. – The Essential Drucker. Selections from the Management Works of Peter F. Drucker, Published by
Elsevier Ltd., 2001; The Essential Drucker. Selecţie din lucrările de management ale lui Peter F. Drucker, Meteor
Press, Bucureşti, 2010, pag.10 şi următoarele
2
Nicolescu O. – Management comparat, Editura Economică, 1998
1
Aproximativ în aceeaşi perioadă, anumite întrebări standard sunt formulate tot mai des de
analiştii economici şi specialiştii în management mondial: “Cum se explică succesul economic
obţinut de ţări precum Japonia, Coreea de Sud sau Hong-Kong? Care a fost rolul importului de
tehnologie în dezvoltarea economică a Japoniei? Care a fost rolul importului de cunoştinţe în
cadrul aceluiaşi proces ? Cum au reuşit companiile nipone să adapteze sau să japonizeze diverse
concepte preluate din occident ?“ 3 Care a fost ponderea cunoştinţelor de management în total
cunoştinţe preluate din import? Care este costul im portului de cunoştinţe comparativ cu cel de
tehnologii?4 Astfel de întrebări, într-o formulare sau alta, vor polariza interesul către studii/aplicaţii
de management comparat şi evoluţia acestui domeniu. Aşa cum demonstrează convingător Alvin
Toffler, nu mai există strategii infailibile de urmat în afaceri sau modele ce au produs rezultate
favorabile într-un caz concret şi care să poată fi copiate/aplicate într-un alt caz5. Într-un mediu
competitiv global, schimbarea condiţiilor de piaţă a devenit o trăsătură constantă şi ea obligă la
aplicarea unui management bazat pe experiență, imaginație și intuiție (aceasta întrucât fiecare
problemă cu care se confruntă executivii are un caracter oarecum „unic” și deci necesită și soluții
relativ unice). Prin urmare, este de dorit să înţelegem cum se explică succesul economic al Japoniei
şi altor ţări recent industrializate dar nu este oportun să fie „importate ca atare” diverse practici de
management sau modele teoretice care au condus la succes în cazul altor ţări; se recomandă în
toate cazurile ca firmele să cunoască astfel de practici/reguli de urmat către succesul în afaceri, dar
să recurgă la o „filtrare” şi adaptare la specificul culturii organizaţionale şi mentalitatea salariaţilor
în cauză.
În general, analiştii în management comparat discută de mai multe etape ale
evoluţiei/dezvoltării acestui domeniu:6
 Perioada 1965 – 1972: este considerată a fi primul “boom” al managementului
comparat; în această perioadă s-au publicat peste 11.000 de studii/articole de management
comparat; marile universităţi din Europa, SUA şi Japonia introduc această disciplină în planul de
învăţământ; unele corporaţii din lume alocă fonduri substanţiale pentru cercetări şi studii etc.; se
publică primele explicaţii privind succesul economic al Japoniei, Coreei de Sud şi altor ţări asiatice
etc;
 Perioada 1972 – 1980: este considerată ca reflectând o anumită stagnare în evoluţia
managementului comparat; deşi se publică noi studii/analize, totuşi scade interesul pentru acest
domeniu şi fondurile alocate pentru cercetări de amploare; în lipsa unei finalităţi practice imediate,
corporaţiile multinaţionale s-au orientat către studii de management internaţional, strategii pe pieţe
externe, politici de marketing global şi alte subiecte similare;
 Perioada 1980 – până în prezent (2015) este perioada în care se manifestă un nou
“boom” în managementul comparat, respectiv se constată un interes tot mai accentuat pentru astfel
de analize; inclusiv în contextul crizei globale declanşate în SUA în anul 2007/2008, evaluările
comparative, reacţiile diferite pe grupe de ţări conduc către analize şi explicaţii într-o viziune
comparatistă.
În această perioadă, se multiplică studiile de management comparat şi management
internaţional (distincţia între cele două nu este totdeauna foarte clară), se încearcă a sistematiza
volumul de cunoştinţe deţinute prin editarea unor lucrări de sinteză (Richard Farmer – Advances
3
Mockler Robert J. – Multinational Strategic Management an Integrative Context Specific Process, under Strategic
Management Group (SMRG), 2001; Traducerea în limba română, Editura Economică, Bucureşti, 2001; Alvin Toffler
– Corporaţia Adaptabilă, Editura Antet, 1995
4
Elsevier Ltd., 2001; selecţie din lucrările de management ale lui Peter F. Drucker, Meteor Press, Bucureşti, 2010,
pag.10 şi următoarele
5
Toffler A. – Corporaţia adaptabilă, Ed. Antet, 1996
6
Nicolescu O. – Management comparat, Editura Economică, 1998; Eugen Burduş – Management comparat, Editura
Economică, 1998; Richard Farmer – Advances in International Comparative Management, Vol. I, 1984, Management
comparat: Uniunea Europeană, Japonia şi SUA, Ed. Economică, Bucureşti, Ediţia a treia revizuită, 2006
2
in International Comparative Management; Raghu Nath – Comparative Management: A Regional
View; Geert Hofstede – Cultures and Organizations. Software of the Mind)7. Totuși, au rămas și
vor persista și în viitor anumite aspecte, întrebări sau dileme cu privire la acest domeniu de studiu,
respectiv:
 Succesul economic înregistrat de ţări precum Japonia, Coreea de Sud, Thailanda sau Taiwan
este doar într-o mică măsură înţeles şi explicat; „repetarea” acestui succes în alte ţări din America
Latină sau Europa a condus doar la rezultate parțial favorabile.
 Tehnicile /metodele de import şi adaptare a “cunoştinţelor de management” ce au dat rezultate
în cazul Japoniei sau Coreei de Sud nu au funcţionat pentru alte ţări; importul „invers” din Japonia
s-a dovedit a fi extrem de dificil. Aceasta întrucât atunci când se schimbă contextul socio-
economic și/sau momentul în care se dorește aplicarea unor noutăți organizatorice survin diferențe
de cultură, educație și mentalitate a salariaților implicați (executivi și executanți). Totuși, concepte
precum TQM (Total Quality Management), cercurile de calitate sau organizarea producției în
sistem kanban s-au extins relativ rapid și în ţările occidentale.
 Performanța economică și cea socială a unei companii este percepută diferit de la o țară la alta,
adică de la o cultură la alta; anumite practici de management pot accentua profitabilitatea firmei
însă cu prețul încălcării unor coduri de conduită, cutume sau CSR (Corporate Social
Responsability); finalitatea practică a unor studii de management comparat va fi interpretată diferit
pe țări sau companii interesate.
 Marile corporaţii multinaţionale “inventează” zilnic practici şi strategii de management pentru
a obţine succes într-o competiţie globală extrem de dură; ele se îndepărtează frecvent de
recomandarea unor lucrări de management comparat, de concluziile şi/sau orientările formulate
de teoreticieni în manuale de management; conform cu Toffler, nu mai există reţete standard care
să poată fi preluate şi aplicate „ad literam”. 8
 Managementul comparat încă operează cu termeni/noţiuni ce au accepţiuni diferite pe ţări sau
“şcoli de management”; se fac eforturi de uniformizare a unor concepte şi de efectuare a unor
studii globale, cu influenţă din mai multe contexte culturale9; se adaugă un anume decalaj între
recomandările teoreticienilor şi practicile la care recurg corporaţiile multinaţionale.
Așadar, discutăm de individualizarea treptată a unui nou domeniu în știința
managementului, anume ceea ce numim „managementul comparat”; acest domeniu se află încă în
curs de cristalizare și se suprapune inevitabil cu anumite studii interculturale, cu managementul
strategic internațional, cu teoria privind corporațiile multinaționale etc.
1.2. Definirea managementului comparat
Apreciem că definirea managementului comparat se poate face în mod distinct/separat de

alte ramuri ale managementului sau prin antiteză cu domeniul managementului internaţional.
Există mai multe accepţiuni cu privire la definirea şi conţinutul managementului comparat,
ca domeniu de sine stătător al ştiinţei managementului. Astfel, între diverse abordări întâlnite pe
plan mondial/naţional amintim următoarele definiţii:
 În anii ’80, William Newman considera că “managementul comparat îşi propune să
studieze similarităţile şi diferenţele din practica managerială autohtonă a diferitelor ţări”10;
7
Farmer R. – Advances in International Comparative Management, Vol. I-II, Jai Press Greenwitch, 1984-1986; Raghu
Nath – Comparative Management, Regional View, Cambridge, 1988; Geert Hofstede – Culture’s Consequences
International Differences in Work, Related Values, Beverly Hills CA: Sage Publications; Geert Hofstede G. – Cultures
and Organizations, Software of the Mind, Institute for Research on Intercultural Cooperation (IRIC), Published by
McGraw – Hill Book Company, Europe, London, 1991
8
Toffler A. – The Eco-Spasm Report, traducere în română Spasmul Economic, Editura Antet, 1995
9
Nicolescu O. – Management Comparat. Uniunea Europeană Japonia şi SUA, Ediţia a II a Editura Economică,
Bucureşti, 2001
10
Conform cu Nicolescu O. – Management Comparat, Editura Economică, 1998
3
 În anii ’90, Raghu Nath extinde concepţia anterioară; el consideră că “managementul
comparat vizează a studia similarităţile şi diferenţele întâlnite în sistemele economice aparţinând
unor contexte diferite”; apreciem că această optică este mai potrivită întrucât, pentru a înţelege
practicele de management dintr-o ţară, este nevoie să înţelegem şi aspecte juridice, tehnice,
economice sau politice ce definesc mediul de afaceri din acea ţară;11
 Mai recent (1984), Edwin Miller propune o definiţie mai largă asupra managementului
comparat; el consideră că managementul comparat studiază procesele de management ce au o bază
multinaţională, respectiv el introduce în ecuaţie factorul cultural naţional diferit în care se aplică
anumite metode/tehnici de management;12 această influenţă a factorului cultural în managementul
diferitelor ţări este strălucit argumentată de specialistul olandez Geert Hofstede;
 Richard Farmer consideră că managementul comparat reprezintă studiul
managementului în medii/culturi diferite şi raţiunea pentru care firmele obţin rezultate diferite în
ţări diferite. Se cunoaşte faptul că dezvoltarea economică impune transferul de tehnologii, capital
şi informaţii/cunoştinţe. Conform lui Farmer, managementul are un rol determinant în sporirea
productivităţii muncii şi creşterea economică a unei ţări.13
 Profesorul Ovidiu Nicolescu, opinie la care subscriem, consideră că managementul
comparat studiază procesele şi relaţiile de management din firme/organizaţii aparţinând unor
contexte culturale naţionale diferite; această disciplină vizează a stabili asemănările şi deosebirile
din practica managerială pentru a permite transferul internaţional de know-how, adică importul de
cunoştinţe de management; pe baza acestui import firmele şi ţările importatoare ar trebui să-şi
îmbunătăţească practica afacerilor şi să obţină succes în competiţia globală.14 Agreăm această
interpretare, inclusiv atunci când considerăm că definiţia surprinde patru aspecte:15
a) analizele comparative de acest tip vizează elemente/aspecte de management; totuşi,
considerăm că în mod implicit astfel de studii includ obligatoriu şi aspecte juridice, sociale,
economice, tehnologice, psihologice etc.;
b) specificul managementului comparat este dat de viziunea culturală multinaţională, adică
se abordează realităţi ale managementului din două sau mai multe ţări;
c) studiile de management comparat încearcă să prezinte similarităţi şi diferenţe întâlnite
în practicile/conceptele de management ce conduc la performanţă în afaceri; se vizează a explica
succesul în competiţia economică globală;
d) managementul comparat are un obiectiv pragmatic: să favorizeze transferul internaţional
de know-how managerial; adică un posibil import de cunoştinţe de management care să fie apoi
aplicate de cei interesaţi (firme şi ţări/naţiuni).
Pe de altă parte, unii specialişti tratează managementul din SUA ca un tip standard de
management şi consideră că managementul comparat se ocupă de transferul de cunoştinţe din
managementul american în managementul unor ţări mai puţin dezvoltate; este cazul inclusiv al
unor manageri din Europa ce neglijează Japonia sau alte ţări ce încep a se impune în competiţia
mondială.16 În realitate considerăm că, atât procesul de globalizare, cât şi studiul practicilor de
management din diverse ţări nu se rezumă numai la situaţia companiilor americane, la poziţia
deţinută de această superputere pe plan mondial; este şi cazul studiilor de management comparat
care prin conţinutul lor reliefează, într-o viziune comparatistă, reguli/practici/proceduri de
management din toate ţările dezvoltate.
În sfârşit, mai amintim că se impune a distinge clar între două noţiuni/ sintagme:
- managementul comparat;
- managementul internaţional.
11
Nath R.– Comparative Management. A Regional View, Cambridge, 1988
12
Miller E. – Comparative Management Conceptualization, Greenwich Press, 1984; vol I, Advances in International
Comparative Management
13
Farmer R. – Advances in International Comparative Management, vol I – II Greenwich, 1984 - 1986
14
Nicolescu O. – Management comparat, Editura Economică, 1998, pag.30
15
Idem – pag. 30-31
16
Burduş E. – Management comparat, Editura Economică, Bucureşti, 1998, pag.44
4
Conform definiţiei formulate de Edwin Miller, managementul internaţional se ocupă de
managementul şi activităţile companiilor multinaţionale, el vizează a asigura accesul la fonduri,
oameni şi informaţii ce traversează frontierele naţionale şi politice. Este adevărat că studiile de
management internaţional ce încearcă să surprindă/descrie practicile manageriale din cadrul
firmelor multinaţionale recurg în mod inevitabil şi la analize comparative. Invers, studiile de
management comparat – chiar atunci când fac comparaţii între organizarea unor IMM-uri, a unor
ONG-uri din ţări diferite – pot oferi concluzii şi reguli care să conducă la îmbunătăţirea practicilor
de management din firmele multinaţionale. Prin urmare, discutăm de o strânsă interdependenţă
între domeniile management comparat şi management internaţional, dar suprapunerea este numai
parţială.17 Deşi există elemente comune între cele două discipline/domenii, avem şi multiple
diferenţe de fond:18
- sfera de analiză a managementului comparat este mai mare decât cea a managementului
internaţional; el se ocupă de toate cunoştinţele de management ce au un fundament
multicultural;
- se poate considera că managementul internaţional este doar o componentă majoră a
managementului comparat;
- managementul internaţional răspunde unor cerinţe exprese ale companiilor multinaţionale;
oferă acces la resurse, pieţe de desfacere, specialişti pe diverse domenii de vârf gata formaţi,
acces la manageri profesionişti ce au activat în medii culturale diferite etc.;
- managementul comparat încearcă a răspunde unor cerinţe de performanţă a firmelor din
majoritatea ţărilor lumii, pentru ca pe această bază naţiunile să-şi aloce o mai bună poziţie în
competiţia globală; încearcă a identifica ce metode sau practici de management curent pot fi
„importate” cu succes de firme sau ţări din eşalonul doi / trei.
„Data de 11 septembrie a însemnat o experienţă traumatizantă”, spune omul de afaceri
George Soros, cu referire la atacul terorist de la WTC; iluzia că Statele Unite ar fi invulnerabile s-
a spulberat, remarcă acelaşi autor.19 Cu unul sau două decenii în urmă, unii analişti apreciau că
SUA ar putea fi depăşită economic de Japonia, fapt ce nu s-a confirmat. Între timp, Uniunea
Europeană în „formula celor 28” va deveni un formidabil competitor global incluzând unitar o
forţă economică, inovativă, ştiinţifică şi comercială fără precedent (peste 500 milioane
consumatori informaţi, selectivi şi cu putere de cumpărare). Pe de altă parte, anumite tensiuni sau
crize survenite recent între principalele țări ale lumii (criza din Ucraina; situația din Siria, Liban și
alte țări din Orientul Mijlociu; ascensiunea Statului Islamic-ISIS; problema refugiaților ce se
îndreaptă către UE etc.) ridică semne de întrebare cu privire la întregul proces integraționist din
Europa.
Care va fi rezultatul competiţiei globale între cele trei „superputeri economice” pe
parcursul următoarelor patru sau cinci decenii ? Ce se va întâmpla dacă pe arena globală se va
afirma şi China ca o nouă superputere economică, incluzând o piaţă de 1,4 miliarde consumatori?
Este extrem de dificil de conturat răspunsuri pertinente la astfel de întrebări întrucât, spune Peter
Drucker, viitorul nu poate fi anticipat; putem numai să încercăm a identifica care vor fi
consecinţele unor procese/fenomene/modificări ce au avut loc în mod ireversibil la nivel planetar.
„Deţinând deopotrivă puterea economică şi cea militară, spune Soros, Statele Unite deţin
incontestabil hegemonia în lumea de astăzi”. Ele nu pot face chiar ce ar dori, însă nimic nu se face
fără acordul lor, remarcă acelaşi autor.20 Într-adevăr, pe parcursul ultimului secol de istorie a
umanităţii, drumul urmat de SUA, fie de către firme în afaceri, fie ca naţiune pe plan mondial,
acest drum s-a dovedit a fi de mare succes. Însă succesul permanent pentru individ, organizaţie
sau naţiune poate deveni înșelător sau chiar contraproductiv. “Succesul este mereu obiectivul
principal pentru o întreprindere – spune profesorul Plumb – dar când se atinge”, el poate induce
17
Burduş E. – Management comparat, Editura Economică, Bucureşti, 1998, pag.45
18
Nicolescu O. – Management comparat, Editura Economică, 1998, pag. 31
19
Soros G., Despre globalizare, Ed. Polirom 2002; traducere după On Globalization
20
Soros G, Despre globalizare, Ed. Polirom 2002; traducere după On Globalization
5
influenţe negative, poate genera rezistenţă la nou/schimbare.21 Mai mult chiar, succesul corupe iar
succesul total corupe complet, afirmă lordul Acton.22 Aşadar, succesul SUA de pe parcursul
ultimului secol în competiţia globală, chiar dacă nu poate fi contestat, rămâne sub semnul
întrebării. Oricum, Europa se poate impune ca „pol” de putere la nivel global; o piaţă internă unică
de peste 500 milioane de locuitori constituie deja un argument concret de care trebuie să se ţină
seama. Dacă avem în vedere şi uriaşul potenţial tehnic, tehnologic, resurse naturale, capacitatea de
inovare, capacitatea ştiinţifică, gradul de educare al populaţiei, prestigiul şi internaţionalizarea
unor universităţi europene etc. – toate fiind în patrimoniul Europei de astăzi – înseamnă că poziția
actuală a UE este deja semnificativă la nivel global. Totuşi, o ţară precum China dezvoltată
economic, cu un GDP per locuitor de 20-30 mii USD, nu poate fi exclusă ca ipoteză și poate deveni
o realitate a viitorului.
1.3. Perspectiva istorică privind antreprenoriatul și companiile/firmele
În societatea globală de astăzi suntem relativ familiarizați cu existența a zeci de tipuri de

organizații, respectiv școli, spitale, sindicate, asociații, cluburi, ONG-uri, întreprinderi, companii
etc., fiecare având o anumită misiune sau rol socio-economic de îndeplinit în decursul timpului. În
plus, fiecare organizație în parte din categoria celor amintite presupune reunirea unui număr de
membri (salariați, voluntari, asociați etc.) ce sunt organizați cel mai adesea într-o structură
piramidală, urmând să își direcționeze efortul către îndeplinirea unui obiectiv comun. Funcția
esențială a oricărei organizații moderne, argumentează Drucker, este aceea de a face cunoștințele
productive (to make knowledges productive) prin reunirea în comun a unui număr de knowledge
workers, fiecare fiind tot mai îngust specializat în a îndeplini o anumită sarcină23.
Alături de alte tipuri de organizații, firma sau întreprinderea rămâne o instituție sau entitate
esențială pentru progresul socio-economic al unei țări. În economia globală tot mai
interdependentă de astăzi s-au impus corporațiilor multinaționale ca un tip de „actor” economic de
succes. Astfel de corporații multinaționale (Multinational Corporations, MNC) sunt constituite și
funcționează cel mai adesea sub forma unor Joint Stock Company (JSC) întrucât au capitalul
divizat în acțiuni ce se tranzacționează în timp fie la bursa de valori, fie pe piața secundară de
capital. Caracteristica esențială, în opinia noastră, atât pentru organizațiile de tip JSC, cât și pentru
o firmă mai mică sau de dimensiune medie, este dată de faptul că organizațiile de afaceri au un
caracter lucrativ. Aceasta înseamnă că ele se organizează în scopul realizării unui produs sau
serviciu care să fie apoi validat de către piață și să permită obținerea unui profit. În economiile
bazate pe mecanismul pieței majoritatea companiilor de tip JSC și/sau small business au la bază
inițiativa privată, ceea ce înseamnă că se constituie și funcționează prin atragerea de capital
particular. În unele situații, pentru anumite sectoare sau activități economice, statul poate constitui
el însuși companii pe acțiuni sau de alt tip. Structura actuală a unei economii moderne, de tip
capitalist, presupune reunirea a trei sectoare diferite, respectiv cel corporatist și de small business,
sectorul instituțiilor publice și sectorul de economie socială24.
Istoricul competiției economice dintre Occident și Orient rămâne un subiect de interes
major pentru studiile de management comparat întrucât nu dispunem de un răspuns complet la
întrebarea: „De ce a apărut Revoluția industrială în 1776 în Europa și nu în China sau India?”.
21
Plumb I. – Elemente moderne ale abordării contextuale ale întreprinderii, vol II din lucrarea „Abordări moderne
în managementul şi economia organizaţiei”, Editura Economică, 2004, vol. I, II, III şi IV; coord. Nicolescu O., ş.a.
22
Plumb I., lucr. cit.
23
P. Drucker, Post-capitalist Society, Harper Collins Publisher, 1993, pp. 49-50. Despre importanța cunoștințelor ca
activ special în cadrul firmelor discutăm mai pe larg în capitolul VII al lucrării, Conceptul de KM în competiția
globală.
24
Cu privire la structura unei economii moderne discutăm mai pe larg în capitolul V al lucrării, atunci când prezentăm
sintetic categoriile de organizații ce compun cele trei sectoare invocate.
6
Aceasta întrucât istorici de renume precum Landes sau Morris argumentează pe larg că pentru o
perioadă de mai multe secole, îndeosebi înainte de secolul XV, China, India și unele civilizații din
Orientul Mijlociu erau mai avansate științific, inovativ și economic comparativ cu situația din țările
europene de la acel moment25. Mai mult, criza globală din 2008 a generat numeroase dileme pentru
istorici, economiști, sociologici și alți specialiști ce formulează evaluări comparative privind
competiția economică dintre țări și/sau dintre firme/întreprinderi din țări diferite26.
În toate țările industrializate, argumentează Drucker, întreprinderea sau compania a
devenit, în decursul ultimelor două secole și jumătate, o entitate sau instituție esențială pentru
creșterea economică și obținerea avuției de către stat și cetățenii lui, în egală măsură27. Acest lucru
a fost argumentat de către Drucker încă din 1950 și a primit confirmare deplină pe parcursul
ultimelor șapte decenii în toate țările capitaliste dezvoltate.
Perspectiva istorică privind rolul și funcțiile ce au fost asumate sau îndeplinite de către
întreprinderi și companii (în toate țările lumii) s-a întrepătruns puternic cu inovarea și
antreprenoriatul. Conexiunea dintre formele de organizare a firmelor și antreprenoriat a fost însă
cu mult mai evidentă în țările capitaliste începând cu circa două secole înainte de Revoluția
industrială28.
Într-o lucrare editată de David Landes et.al (The Invention of Enterprise, 2010) se prezintă
o perspectivă istorică coerentă privind antreprenoriatul și Revoluția industrială (1776); se impune
concluzia că unele țări europene precum Marea Britanie, Germania, Franța sau Olanda, au
dezvoltat instituții și norme formale/informale ce au sprijinit antreprenoriatul cu două secole
înainte de apariția Revoluției industriale29.
În caseta nr. 1.1 prezentăm o scurtă sinteză cu privire la contribuția lui James Watt la
declanșarea Revoluției Industriale în Marea Britanie, în jurul anului 1776.
Caseta text nr. 1.1. Contribuția lui James Watt la declanșarea Revoluției Industriale (1776)
25
Landes, D. S. (1998). The Wealth and Poverty of Nations: Why Some Are So Rich and Some So Poor, New York:
Norton & Company, ediție în limba română (2013). Avuţia şi Sărăcia Naţiunilor, Polirom Iaşi,; Morris, I. (2010). Why
the West Rules-For Now, New York: Farrar, Straus & Giroux, ediție în limba română (2012). De ce Vestul deţine încă
supremaţia, Polirom, Iaşi. Despre competiția economică dintre Occident și Orient discutăm mai pe larg în capitolul
IV al lucrării.
26
Despre implicațiile crizei globale asupra lumii afacerilor, atât cu referire la competiția dintre țări, cât și cu referire
la competiția dintre firme, discutăm mai pe larg…..
27
P. Drucker, The New Society, third printing, 2006, Transaction Publishers (originaly published by Harper &Brothers
, 1950), pp. 27-28
28
P. Drucker, The New Society, third printing, 2006, Transaction Publishers (originaly published by Harper &Brothers
, 1950), pp. 27-28
29
D. Landes et.al (eds.), The Invention of Enterprise, Princeton University Press, UK, 2010
7
Majoritatea lucrărilor ce au analizat mai îndeaproape apariția Revoluției industriale în Marea Britanie în jurul anului
1776 rețin îndeosebi contribuția adusă de James Watt (1736-1819) la inventarea motorului cu abur, invenție ce a
avut loc propriu-zis în mai multe etape. James Watt a avut o pregătire tehnică medie însă o remarcabilă gândire
creativă. În egală măsură, el a acționat ca un antreprenor (în sensul accepțiunii actuale a acestui termen), în sensul
că și-a asumat riscuri, s-a asociat cu alți investitori pentru a-și pune în practică unele idei și îmbunătățiri tehnice
aduse și a dat dovadă de perseverență. De fapt, Thomas Savery a brevetat un motor cu abur în 1698 care era utilizat
pentru extragerea apei în minele de cărbune din Marea Britanie. Ceva mai târziu, englezul Thomas Newcomen a
brevetat în 1712 o versiune îmbunătățită a unui mecanism tehnic utilizat pentru pomparea apei din minele de
cărbune. James Watt a fost angajat pentru a întreține mecanismul tehnic ce fusese brevetat de Newcomen, iar în
1764, în timp ce repara un astfel de mijloc tehnic, a sesizat că pot fi aduse îmbunătățiri pentru a crește randamentul
și performanța acelui tip de dispozitiv. Prima îmbunătățire a fost adusă de Watt în 1769 sub forma unei versiuni
îmbunătățite a motorului (a adăugat o cameră separată de condensare), pentru ca în anii următori să inventeze
propriu-zis motorul în doi timpi, alături de alte ameliorări ce au dus la creșterea productivității dispozitivului în
cauză. În anul 1775, James Watt s-a asociat cu Matthew Boulton, acesta din urmă fiind inginer și om de afaceri;
cei doi au înființat o firmă ce a condus pe parcursul următoarelor două decenii la alte inovații tehnice și la
îmbunătățirea randamentului obținut de motorul cu abur. În plus, în 1781, Watt a creat un set de angrenaje care au
condus la transformarea mișcării rectilinii în mișcare de rotație în funcționarea motorului, ceea ce a lărgit
considerabil direcțiile și sectoarele potențiale în care era posibilă utilizarea noului instrument tehnic. Plecând de la
aceste inovații tehnice ce au avut loc pe parcursul a circa trei decenii, s-au dezvoltat ulterior industria textilă, căile
ferate și alte sectoare economice, mai întâi în Marea Britanie, apoi în alte țări europene și în Statele Unite ale
Americii.
Sursa: elaborat de autor pe baza Roman, V., Revoluția Industrială în Dezvoltarea Societății, Editura Științifică,
București, 1965, p. 27; Dobb, M., Lilley, S., The Industrial Revolution, International Publishers, New York, 1955,
ediție în limba română Revoluția Industrială, Editura Politică, București, 1963, p. 55; Drîmba, O., Istoria Culturii şi
Civilizaţiei. Vol 4, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1995 etc.
Așa cum rezultă din cele arătate în caseta nr. 1.1., țările europene, în primul rând Marea
Britanie, dispuneau de un sistem de brevetare a inovațiilor/invențiilor tehnice și de alt tip încă
înainte de anul 1700, respectiv începând cu 166030. O variantă precursoare a ceea ce numim în
prezent patent ca instrument de protecție a inovației/invenției se regăsește sub raport istoric în
1331, când regele Marii Britanii a acordat o scrisoare de protecție lui John Kempe, cu condiția ca
el să instruiască ucenici britanici. Patentul a fost confirmat printr-un statut din 1337, care asigura
protecția regelui oricărui alt manufacturier țesător străin care dorea să se stabilească în Anglia 31.
Primele patente au fost emise începând cu 1660 în Marea Britanie, în timp ce țări precum Franța,
Olanda sau Germania și-au dezvoltat reglementări proprii privind protejarea unor inovații sau
drepturi de autor abia după 179032. Astfel de norme sociale stabilite de către stat sub forma unor
reglementări juridice specifice au sprijinit în mod direct cercetarea științifică și competiția
specifică economiilor capitaliste. În esență, se poate spune că patentul sau brevetul de invenție a
confirmat un drept de proprietate pentru un inovator, întreprinzător sau antreprenor. Începând cu
anul 1660, patentul era eliberat în Marea Britanie nu ca un privilegiu acordat de către stat unei
persoane fizice, ci ca un înscris ce conferea deținătorului anumite drepturi de proprietate și
utilizare. Așadar, inovarea, antreprenoriatul și noi forme de organizare și conducere a
întreprinderilor capitaliste au favorizat acumularea de capital și apariția Revoluției industriale în
principalele țări occidentale.
Începând cu secolul XVI au apărut unele dintre cele mai remarcabile organizații de afaceri din
lume, argumentează Micklethwait & Wooldridge sub formă de „companii autorizate” și care
dețineau un anumit monopol acordat de către stat pentru o perioadă limitată de timp33:
30
Sean Bottomley, The British Patent System during Industrial Revolution 1700-1852.From privilege to Property,
Cambridge University Press, 2014.
31
Cambridge University Press, 2014, p. 1.
32
Cambridge University Press, 2014, p. 18
33
John Micklethwait, Adrian Wooldridge, The Company. A Short History of a Revolutionary Idea, Modern Library,
Reprint edition, 2005; traducere în limba romnână Compania. O scurtă istorie a unei idei revoluționare, Editura
Humanitas, București, 2015, pp. 35-54
8
a) Prima companie autorizată pe acțiuni a fost Compania Moscovită, ce a primit din partea
statului rus un monopol comercial în 1555 și a funcționat până în 1630. Prin acest model
de companie sau organizație de afaceri „pe acțiuni” s-a limitat pentru prima dată
răspunderea proprietarilor la numărul de acțiuni deținute în cadrul unei organizații de acest
tip. Cu alte cuvinte, s-a recurs la o inovație juridică sau socială prin care s-a creat o nouă
persoană juridică, respectiv compania, averea și obligațiile acesteia din urmă fiind separate
de averea proprietarilor.
b) Compania Indiilor Orientale a fost autorizată de către Marea Britanie pentru comerțul cu
Indiile Orientale, Asia și Africa începând cu anul 1600; ulterior, în 1773, Parlamentul a
mai acordat aceleași companii monopolul asupra comerțului cu ceai din America, ceea ce
a condus la unele dispute politice în interiorul Marii Britanii. Această organizație era
înregistrată public ca societate pe acțiuni, avea o adunare generală ce includea toți
acționarii cu drept de vot și numea un consiliu de directori format din 24 de persoane; ea
plătea dividende în funcție de profiturile înregistrate periodic (de exemplu, în 1680 a plătit
dividende de 50%). În decursul existenței sale controversate, fiind implicată inclusiv în
acțiuni de expansiune prin forță, Compania Indiilor Orientale avea în subordinea sa o
aromată privată de 260.000 soldați pentru a administra teritoriile din India (această forță
militară era aproximativ dublă comparativ cu armata britanică de la acel moment)34.
c) În fapt, forma de organizare a capitalului și mecanismul de funcționare pentru Compania
Indiilor de Orientale din Marea Britanie rămâne la baza dezvoltării companiei sau
corporației moderne atât pentru alte țări din Europa, cât și pentru SUA. Prin Legea
companiilor din 1862 tot Marea Britanie a stabilit condițiile generale de înființare a unei
companii ca persoană juridică nou creată și având răspundere limitată35. Îndeosebi
extinderea căilor ferate în SUA începând cu 1860 a necesitat atragerea de capital din surse
private și a condus treptat la apariția marilor corporații ce au fost apoi cotate la bursa de
valori din New York36. Marii comercianți precum Sears & Roebuck sau Ford din SUA au
devenit mai apoi un model de eficiență și referință privind organizarea unor companii de
mari dimensiuni în Europa, Japonia sau Coreea de Sud.
În figura nr…prezentăm câteva momente din evoluția relației dintre antreprenoriat, organizații de
afaceri și management.
Figura nr…Perspectiva istorică privind antreprenoriatul și firmele
Revoluția
industrială în
Marea
34 Compania, ca Emiterea Revoluția Începând cu Modern Library,
John Micklethwait, Adrian
inovație primelorWooldridge, The Company. A Short
Britanie. History of a Revolutionary Idea,
industrială se 1880 apar
Reprint
socialăedition, 2005; patente
traducere
de în limbaÎncepe
romnână Compania. extinde
O scurtă istorie a unei idei
în alte
revoluționare, Editura
primele studii
Humanitas,
(prototip alBucurești,către
2015,statp. 14 ascensiunea
țări din Europa sistematice în
35
John Micklethwait,
companiilor pe Adrian
pentru Wooldridge, economică a
The Company. A Short History of a Revolutionary Idea, Modern Library,
și apoi în management.
Reprint
acțiuni). traducere în limbaOccidentului.
edition, 2005; inovații/inve romnână Compania. SUA.
O scurtă istorie a unei idei revoluționare,
Începând cu Editura
Model de București,nții; se p. 15 Această
Humanitas, 2015, Companiile 1900 se impun
36 referință: conferă un dominanță
John Micklethwait, Adrian Wooldridge, The Company. devin
A Short F. W. Taylor
History of a Revolutionary Idea, Modern Library,
Compania drept de economică s-a
Reprint edition, 2005; traducere în limbaconsolidat
romnână în Compania. elementul
O scurtă istorie a unei idei și H. Fayol.
revoluționare, Editura
Indiilor de Est proprietate. central pentru
Humanitas, București, 2015, pp. 71-79 ultimele două
(3 secole de inovație,
secole și
istorie)
9 creștere
jumătate.
economică și
progres social.
Așa cum se deduce din figura anterioară, momentul marcat de Revoluția industrială și anul
1776 rămâne unul de maxim interes pentru toate studiile de management comparat. Mențiunea
anterioară este valabilă atât pentru evaluările comparate cu privire la avantajul competitiv al
țărilor/națiunilor, cât și cu privire la avantajul competitiv la nivel de firme sau alte tipuri de
organizații de afaceri. Aceasta întrucât, odată cu Revoluția industrială, inovațiile și tehnologiile tot
mai sofisticate au asigurat o creștere permanentă a productivității muncii și, pe cale de consecință,
a performanței economice obținute de o țară/firmă. În al doilea rând, firma sau întreprinderea
industrială de la mijlocul secolului XIX a necesitat noi forme de organizare, specializare tot mai
îngustă, diviziune a muncii, instruire și calificare a muncitorilor, toate acestea favorizând alte
inovații sociale și apariția managementului ca domeniu distinct de studiu/analiză.
1.4. Internaționalizarea organizațiilor de afaceri
Întrucât am utilizat deja sintagma „corporaţie multinaţională” este oportun să remarcăm că,
deşi există unele diferenţe de nuanţă, întâlnim în literatura de management două noţiuni:
– MNC: (multinaţional corporations), corporaţii multinaţionale;
– TNC: (transnational corporations), corporaţii transnaţionale.
Fără a dezvolta subiectul invocat – specific managementului internaţional – arătăm că prin
corporaţie multinaţională (MNC) înţelegem o companie/firmă ce desfăşoară operaţiuni
semnificative, realizează venituri și are interese în două sau mai multe ţări. 37 Firme precum
General Motors, General Electric, Exxon din Statele Unite, Toyota, Nissan din Japonia sau SAS,
Volvo din UE obţin 20% - 70% din cifra totală de afaceri şi din profitul total în alte ţări decât ţara
de rezidenţă (ţara în care se află sediul central al firmei). Prin urmare, înţelegem că ţările invocate
şi diverse companii/instituţii din structura lor sunt puternic implicate în procesul de globalizare
contemporan; mai concret, astfel de MNC din ţările dezvoltate exploatează la maximum diverse
faţete favorabile ale globalizării.
Etapele teoretice în care poate fi internaţionalizată o afacere/companie din orice ţară, se
prezintă grafic în figura 1.1.
37
John Dunning, Sarianna Lundan , Multinational enterprises and the global economy, 2nd edition, Edward Elgar
Publishing Limited, 2008
10
Pondere mare
din afacere în Proprietate
Filiale proprii
străinătate multinaţională
de producţie
Export Distribuţie Producţie sub Managementul asupra
în străinătate
directă în licenţă în multinaţional
produse acţiunilor
străinătate în toată
străinătate companiei
organizaţia
Franşiză
Sursa: Adaptat după: Samuel C. Certo – Modern Management, Eight Edition Pretince Hall, Inc. 2000; traducere în
limba română, Ed. Teora, 2002. Copyright © All rights reserved.
Figura 1.1. Etapele internaţionalizării unei companii
Pe măsură ce o firmă/companie își consolidează cota de piață deținută în domeniul sau

sectorul în care activează ea va tinde, în mod inevitabil, să crească în dimensiune (ca număr de
salariați, vânzări, activele deținute etc.), ceea ce conduce, de regulă, la orientarea ei către operațiuni
cu străinătatea. Așa cum argumentează Drucker, mare parte din categoria firmelor internaționale
nu sunt neapărat de dimensiune specifică corporațiilor; firme din categoria întreprinderilor medii
sau mici, cu vânzări de câteva milioane dolari anual, pot avea interese de afaceri în două sau mai
multe țări diferite.38 Pentru a activa cu succes pe diverse piețe străine, firmele au nevoie de un
anumit tip de know-how; într-un cuvânt, ele sunt obligate să învețe permanent; aceasta înseamnă
că salariații sunt obligați să învețe permanent, să achiziționeze noi cunoștințe, să își îmbunătățească
abilitățile deținute la un moment dat. Cu alte cuvinte, instruirea sistematică a fiecărui salariat,
trainingul pe anumite subiecte/teme „înguste” au devenit realități curente în lumea globală actuală.
Aşa cum arată P. Drucker, procesele de instruire a muncitorilor necalificaţi, conform cu Taylor,
au fost organizate iniţial în Anglia şi SUA, îndeosebi în perioada interbelică; este vorba de
instruirea pe baza principiilor de management aplicat în întreprinderea industrială (learning by
38
Drucker, P., Trading Places, National Interest, Spring, 2005; 79; Research Library
11
doing pe operaţiuni tehnologice). Ulterior, după al doilea război mondial Japonia şi Coreea de Sud
au preluat acest tip de instruire şi l-au aplicat minuţios în aceste tipuri de companii; aşadar,
„dezvoltată şi mai mult în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, instruirea a fost apoi preluată
de japonezi şi, douăzeci de ani mai târziu, de sud-coreeni, care au făcut din ea temelia fenomenalei
dezvoltări a ţărilor lor”39.
Actualmente, după ce SUA a pierdut rating-ul de ţară simbolizat de „AAA”, se pare că
poziţia economiei americane se află sub semnul întrebării la nivelul global40. În plus, grupul ţărilor
BRICS (Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sud) se manifestă tot mai activ în competiţia
economică la nivel global. De pildă, China a fost în măsură să acorde în perioada 2009-2010 circa
110 miliarde USD împrumuturi către unele ţări în curs de dezvoltare, ceea ce depăşeşte suma
similară acordată de către Banca Mondială.41 Întâlnim formulate tot mai insistent opinii după care
secolul de dominaţie al SUA a apus42 şi asistăm la începutul unui mileniu în care continentul asiatic
ar urma să joace un rol de pol de putere predominantă în cadrul economiei globale (China, India,
Coreea reunită, Indonezia, Malaiezia etc).43 În contextul persistenţei crizei globale, al amplificării
unor turbulenţe financiare, al extinderii conflictului din Orientul Mijlociu, statele membre UE sunt
oarecum divizate cu privire la direcţia strategică de urmat. Companii din China sau India continuă
să facă investiţii masive în ţări precum Grecia, Ungaria sau Belgia (deşi instituţiile UE şi ţări
precum Germania sau Franţa manifestă rezervă faţă de investiţiile provenind din China)44.
1.5. MNC-urile: vectori ai creșterii economice în societatea modernă
Studii recente cu privire la situația actuală a economiei globale și perspectivele competiției

Occident vs Orient scot în evidență, în mod repetat, faptul că puterea tradițională (oricum am defini
conceptul de putere, această noțiune se referă la raporturi dintre grupuri sociale și/sau indivizi,
îndeosebi cu referire la stat, biserică, armată, bani, avuție etc.) tinde a se deplasa semnificativ
dinspre state/guverne către MNC-uri. Atunci când analizăm puterea și influența corporațiilor
multinaționale, din perspectiva managementului aplicat de aceste entități pot fi conturate două
tendințe distincte:
 Pe de o parte, corporațiile au reușit să „inventeze” permanent noi principii și/sau practici
de management, respectiv să crească enorm eficiența și productivitatea într-un sector sau altul din
economie. Din acest unghi de vedere, MNC-urile au în mod vădit o influență pozitivă asupra
creșterii economice și progresului social din orice țară a lumii (oferă produse/servicii de calitate,
studiază permanent piața și dorințele consumatorilor, recurg la inovații tehnice și tehnologice,
aplică metode moderne în MRU, oferă locuri de muncă relativ stabile etc.).
 Pe de altă parte, practicile aplicate de MNC-uri, îndeosebi în țările gazdă în care operează,
ridică uneori semne de întrebare cu privire la comportamentul etic, influențarea unor decizii
politice, protejarea mediului ambiant, obținerea unor contracte publice. Din acest unghi de vedere,
se poate spune că puterea corporatistă are și posibile influențe negative în evoluția societății
contemporane (situația diferă însă semnificativ de la o țară la alta a lumii în raport de cadrul juridic
ce reglementează competiția pe piețe, relațiile între proprietari și manageri, relațiile între companii
și administrația publică etc.).
39
Elsevier Ltd., 2001; selecţie din lucrările de management ale lui Peter F. Drucker, Meteor Press, Bucureşti, 2010, pag.
12 şi următoarele
40
Această situație a survenit la momentul declanșării crizei globale din 2008-2009 și când unele agenții de rating
(Standard&Poor, Moody's etc.) au fost nevoite să își reevalueze calificativele acordate unor țări dezvoltate ale lumii;
între timp, SUA a depășit efectele crizei globale și rămâne unul dintre centrele majore de putere economică, politică,
militară etc.
41
Revista Capital, 20 august, 2011
42
N. Ferguson, Colossus, Penguin Books, 2005
43
44
12
Există un număr semnificativ de lucrări ce critică în mod deschis puterea și influența
corporatistă în societatea contemporană, considerându-se că aceste companii pot amenința inclusiv
democrația din statele capitaliste, regulile de competiție aplicate pe piețe și modul în care reușesc
să obțină anual profituri considerabile.45 Conform opiniei lui Korten, „colonialismul corporatist”
s-a consolidat semnificativ în perioada postbelică în toate țările dezvoltate; pe fondul globalizării
și al unor procese integraționiste, corporațiile își susțin cu perseverență propriile lor interese legate
de profitabilitate; inclusiv instituții precum Banca Mondială, FMI sau GATT sprijină, explicit sau
nu, interesele marilor corporații; acest colonialism este consecința unei opțiuni conștiente și bazate
pe interesul unor elite mondiale.46 Chiar și după izbucnirea crizei globale din 2008, poziția și
puterea deținută de MNC-uri nu au avut de suferit în mod semnificativ; aceste organizații continuă
să se îmbogățească an de an, iar executivii de la conducerea lor rămân la fel de bine plătiți.47
Dinamica mediului de afaceri, puternic stimulată de schimbările politice radicale din
fostele ţări cu economii centralizate, inclusiv din România, alături de politici de liberalizare
aplicate de țările occidentale, au generat noi oportunități pentru corporaţiile multinaţionale. În
1997 UNCTAD estima existenţa a circa 45.000 MNC-uri, având aproximativ 280.000 filiale, în
timp ce în 2009 numărul lor ajunsese la 82.000, având peste 800.000 filiale.48 Din aceste filiale,
mai puţin de 12% operau în ţările dezvoltate; China era gazda a mai mult de 280.000 de filiale,
reprezentând peste 36% din totalul mondial şi aproximativ 69% din totalul filialelor implantate în
ţările în dezvoltare. MNC-urile concentrează o parte semnificativă din investiţiile industriale,
producţie, comerţ, inovație, cercetare științifică şi ocupare a forţei de muncă.49 Așadar, țările lumii
și principalele companii din cadrul fiecăreia își dispută permanent pozițiile de putere economică
deținute la un moment dat (se modifică permanent „harta” privind accesul la resurse, tehnologii,
piețe, cunoștințe etc. ).
1.5.1. Perspective de abordare privind puterea
Este extrem de dificil de predicționat cum anume se va distribui puterea economică la nivel
global în perspectiva următoarelor două sau trei decenii. Astăzi asistăm la afirmarea unor țări
precum China, India, Rusia, Africa de Sud, Brazilia sau alte economii emergente; astfel de țări au
aplicat strategii macroeconomice bazate pe exporturi, acces la tehnologii de ultimă oră și
sprijinirea unui sector de companii medii și mari care să poată opera cu succes pe piețele străine
(alte măsuri adoptate în paralel: ele au atras investiții străine și companii din țări dezvoltate, și-au
reformat sistemele educaționale, au sprijinit cercetarea și inovarea, au importat cunoștințe etc.).
Noțiunea de putere a atras în decursul timpului interesul unor analiști diferiți, reprezentând
domenii complet diferite ale cunoașterii precum științele politice, sociologia, economia,
managementul etc.; nu există un consens cu privire la ce anume reprezintă puterea.
Din unghiul de vedere al relațiilor dintre state, putem discuta de trei tipuri distincte de
putere, respectiv:50
 Puterea hard, adică „puterea dură” și care derivă din elemente tangibile/concrete,
cum ar fi forța sau banii; tradițional, țările lumii au recurs la acest tip de putere pentru a-și impune
45
Korten, D., When Corporations Rule the World, Kumarian Press, 1995; traducere Corporațiile conduc lumea, Antet,
1995; Korten, D., The Post-Corporate World, People Centered Forum, 1999; traducere Lumea postcorporatistă,
Antet, 1999; Löpfe, Ph., Vontobel, W., Reiche Multis, arme Burger, Orell Füssli Verlag, 2012; traducere
Multinaționale bogate, cetățeni săraci, Globo, 2012; Werner K., Weiss H. – Das neue Schwarzbuch Markenfirmen
Die Machenschaften der Weltkonzerne, Wien – Frankfurt, 2003; traducere în limba română Noua carte neagră a
firmelor de marcă, Editura Aquira, 2004
46
1995, pp. 212-213
47
Löpfe, Ph., Vontobel, W., Reiche Multis, arme Burger, Orell Füssli Verlag, 2012; traducere Multinaționale bogate,
cetățeni săraci, Globo, 2012
48
* * * World Investment Report, 1998, 2010, www.unctad.org
49
Cherunilam Francis, International Business:Text and Cases, 5th edition, PHI learning Private Limited, New Delhi,
2010
50
J. Nye, The Future of Power, 2010; traducere Viitorul puterii, Polirom, 2012, pp. 42-132
13
dominația asupra cetățenilor proprii și/sau altor teritorii. Inclusiv astăzi, poziția militară și cea
economică a unor țări, cum ar fi SUA, conferă o largă capacitate de negociere în relațiile cu alte
țări.51 De asemenea, în cazul marilor MNC-uri este destul de evident faptul că aceste entități
dispun de bani și de o poziție de „forță” pe piața pe care activează; această poziție le conferă o
mare capacitate de negociere în relațiile curente cu diverși stakeholders (investitori, guvern,
salariați, clienți, furnizori, bănci etc.). Frecvent, poziția deținută de unele corporații poate să
transceadă chiar interesele țărilor de origine; interesele corporatiste intră în contradicție cu cele ale
țărilor și apar tot mai multe companii „fără țară”. 52
 Puterea soft, adică „puterea blândă” și care se bazează pe elemente precum
instituții, idei, valori, cultură și legitimitate; astfel de elemente au un conținut mai puțin concret,
tangibil sau palpabil însă constituie un suport esențial pentru comportamentul uman și aplicarea
cu succes a unor strategii macro sau microeconomice. Acest tip de putere se asociază cu poziția
deținută de țări/guverne, cu poziția deținută de MNC-uri însă și cu poziția unor firme mici sau
medii; inclusiv societatea civilă și organizațiile non-guvernamentale dețin, deși diferit de la o țară
la alta, un tip de putere soft ce poate contribui la binele comun. Este dificil de spus în ce proporție
ar trebui să recurgă executivii din diverse tipuri de companii la puterea hard și soft pentru a motiva
pe ceilalți în îndeplinirea unor obiective comune. Oricum, leadershipul autentic dintr-o companie
necesită un comportament al executivilor bazat pe valori, umanism și integritate pentru a se obține
încrederea celorlalți salariați.53 Într-un anumit sens putem echivala tipul de putere soft cu ceea ce
numim în mod obișnuit ca fiind influența unor lideri în mediul corporatist.
 Puterea smart sau „puterea inteligentă” și care rezultă ca un mixaj sau combinație
între primele două tipuri de putere. Această combinație între aspecte ale puterii hard și soft se
regăsește în practica relațiilor actuale dintre țările lumii, cât și în practica „actorilor” economici ce
operează la nivel global (corporații și companii medii sau mici).
Așa cum argumentează Joseph Nye (inclusiv autori precum Morris, Landes și alții)54, China
a fost pentru multe secole cea mai mare și mai sofisticată economie a lumii, însă Revoluția
industrială (1776) a schimbat raportul competiției economice în favoarea Europei și apoi a
Americii; reformele de piață introduse de Deng Xiaoping (1980) au condus la o triplare a GDP-
ului realizat de China (în prezent este de circa 8000 mld USD) și această țară tinde să redevină una
din economiile importante ale lumii.55 Această repoziționare a unor țări în arhitectura economiei
globale are, credem noi, o însemnătate aparte întrucât puterea militară și instituțiile de acest tip au
fost și rămân dependente de puterea economică/financiară a statului de apartenență; așadar, cine
anume deține puterea reală în economia globală de după încheierea Războiului Rece? Unii autori,
discută de relația dintre stat, piață și sectorul corporatist, considerând că fiecare în parte poate
reprezenta o sursă a puterii; poziția deținută pe piață de anumite corporații poate echivala cu o
sursă de putere ce poate fi utilizată doar în interesul unor categorii de stakeholders (nu neapărat în
beneficiul societății). 56
Există și alte abordări cu privire la conceptul de putere în societatea modernă, caz în care
teoria discută de puterea „relațională” și puterea ”structurală”:57
51
J. Nye, The Future of Power, 2010; traducere Viitorul puterii, Polirom, 2012, p. 37
52
1995, pp. 144-145
53
Drucker, P., The Essential Drucker, Elsevier Ltd, 2001; traducere The Essential Drucker, Meteor Press, 2010, pp.
230-233
54
Morris, I., Why the West Rules-For Now, Farrar, Straus & Giroux, New York, 2010, ediție în limba română De ce
Vestul deţine încă supremaţia, Editura Polirom, Iași, 2012; Landes, D. S., The Wealth and Poverty of Nations: Why
Some Are So Rich and Some So Poor, Norton & Company, New York, 1998, ediție în limba română Avuţia şi Sărăcia
Naţiunilor, Editura Polirom, Iaşi, 2013
55
Joseph Nye, Is the American Century Over?, Polity Press, 2015, UK, pp. 48-49
56
Strange, S., States and Markets, Pinter Publishers, 1997; traducere State și piețe, Institutul European, 1997, pp. 35-
37
57
Strange, S., States and Markets, Pinter Publishers, 1997; traducere State și piețe, Institutul European, 1997, pp. 37-
58
14
 Puterea relațională, care, așa cum spune Strange, înseamnă puterea unei entități de
a influența pe altcineva să facă un anumit lucru. Deducem că exercitarea puterii necesită
întotdeauna două entități, respectiv statul, biserica sau organizații de diverse tipuri ce își exercită
poziția deținută în relația cu ”alții” (indivizi, grupuri sociale, alte organizații etc.). În cadrul marilor
corporații ce domină piețele mondiale vom întâlni întotdeauna structuri ierarhice, norme interne și
alte mecanisme prin care CEO și echipa sa își exercită puterea formală deținută în cadrul
organizației; această putere poate fi exercitată autocratic sau relativ mai „soft” adică prin influența
și comportamentul diferiților executivi.
 Puterea structurală ne arată cine poate decide cum trebuie făcute lucrurile și cine
stabilește cadrul în limita căruia vor funcționa apoi raporturile dintre firme, țări, cât și cele dintre
companii și cetățeni. Diverse reguli și mecanisme de operare pe principalele piețe ale lumii sunt
stabilite de organisme internaționale (OMC, FMI, BIRD etc.), de guverne și de implicarea directă
a marilor corporații (producția, marketingul, distribuția, finanțarea, accesul la tehnologii, dreptul
de propietate intelectuală etc.). Mai mult, MNC-urile construiesc și utilizează rețele proprii de
influență și control sub formă de alianțe, parteneriate și alte forme de control al lanțului valoric
necesar producerii unui bun sau serviciu. 58
1.5.2. Indicatori privind poziția MNC-urilor în economia globală
UNCTAD, în World Investment Report analizează fenomenul corporatist în funcţie de o

serie de indicatori precum: volumul activelor deţinute în străinătate, indicele de transnaţionalizare,
volumul vânzărilor ș.a.
Conform lui Dörrenbächer, gradul de internaționalizare a unei corporații poate fi măsurat
din mai multe unghiuri de vedere:59
 Prin recursul la indicatori individuali de internaționalizare a companiei, categorie
în care se includ indicatori de structură (număr de țări în care operează, numărul afiliatelor în
străinătate etc.), indicatori de performanță (vânzări în străinătate) și indicatori de atitudine (stiluri
de management, tipuri de comunicare etc.).
 Prin evaluarea diversificării regionale a unei companii, mai cunoscut fiind Network
extension (echivalent pentru Network/Global Spread Index).
 Prin utilizarea unor indicatori compoziți cum ar fi Transnationality Index.
Cel mai frecvent, poziția internațională a unei companii se apreciază pe seama unor
indicatori precum activele deținute în străinătate, numărul de salariați ce lucrează în
filiale/fabrici/agenții din străinătate și vânzările/veniturile anuale realizate pe piețele străine.60
În continuare, prezentăm doi indicatori compoziți, mai cunoscuți și utilizați sub egida
UNCTAD, pentru a evalua nivelul de extindere a operațiunilor MNC-urilor în străinătate: 61
 Transnationality Index (TNI), calculat de UNCTAD începând din 1995, pe
baza altor indicatori, respectiv: ponderea activelor în străinătate în totalul activelor, ponderea
vânzărilor în străinătate în totalul vânzărilor, ponderea angajaţilor din străinătate în totalul
angajaţilor corporaţiei (indicatorul rezultă ca medie aritmetică între cele trei ponderi).
 Indicele de extindere a reţelei (Network/Global spread index – GSI) arată
numărul de ţări în care s-a implantat corporaţia prin raportarea ţărilor în care firma are filiale la
totalul potenţialelor ţări în care ar putea să se implanteze (oferă o imagine mai ales asupra
„geografiei” internaționalizării unei companii).
1.5.3. Poziția MNC-urilor până la momentul crizei din anul 2008 (perioada 1982-2008)
58
Gilpin, R., Economia mondială în secolul XXI, Polirom, Iași, 2004, pp. 125-129
59
C. Dörrenbächer- Measuring Corporate Internationalization. A Review of Measurement Concepts and their Use,
Intereconomics, May/June 2000
60
* * * World Investment Report, 1995, www.unctad.org
61
* * * World Investment Report, 1995, www.unctad.org
15
Anumite studii de management comparat se referă direct la practicile/regulile de
management aplicate de către executivii din companiile medii și mari (din diverse zone ale lumii)
întrucât astfel de practici se asociază direct cu productivitatea, eficiența și reducerea costurilor
de operare. Interesul pentru practicile de management întâlnite în mediul corporatist se explică și
prin faptul că acest tip de management a devenit în perioada postbelică un „reper” pentru alte
categorii de organizații.
În tabelul nr. 1 prezentăm unii indicatori sintetici cu privire la poziția de ansamblu a MNC-
urilor până la debutul crizei globale.
Tabelul nr. 1. Indicatori privind poziția MNC-urilor până la debutul crizei globale
Ani 1982 1990 2000 2005 2006 2007 2008

Indicatori
Activele în străinătate (mld USD) 2206 4599 21102 45564 55818 68716 64423
Numărul de angajaţi în filiale (mii) 21524 21458 45587 62095 70003 81615 64484
Vânzări realizate de filiale în 2741 5102 15680 22171 25844 31197 33300
străinătate (mld USD)
Exporturile filialelor (mld USD) 688 1498 3572 4214 4950 5714 6599
Valoarea adăugată la nivelul 676 1018 3167 4517 5049 6029 6216
filialelor (mld USD)
Sursa: Prelucrat după UNCTAD World Investment Reports, 2008, 2012, www.unctad.org
Datele din tabelul anterior ne arată destul de clar faptul că sectorul de MNC-uri și-a
consolidat poziția deținută în economia globală, fenomen înregistrat îndeosebi din anii '50 și până
în prezent; acești „actori” economici au devenit propriu-zis un fel de vectori ai mecanismului de
creare a prosperității în toate statele dezvoltate. Pe măsură ce MNC-urile și-au consolidat poziția
de putere și influență deținute, ele au atras atenția publicului și a numeroși specialiști asupra
practicilor la care recurg, comportamentului etic sau mai puțin etic, strategiilor aplicate (asupra
modului în care sunt conduse și asupra rolului lor în societatea modernă). 62
În perioada anilor 2008-2009, unele corporații cunoscute, bănci sau fonduri de investiții au
ajuns la faliment (în SUA, Japonia, UE etc.); anumiți indicatori privind exporturile, investițiile,
achizițiile sau fuziunile în sectorul corporatist au înregistrat contracții semnificative. Totuși, dacă
analizăm sectorul corporatist per ansamblul său, se ajunge la concluzia că acesta a reușit să
depășească perioada de criză și continuă să își consolideze poziția de putere.
1.5.4. Poziția MNC-urilor de la debutul crizei și până în prezent
În tabelul nr. 2 prezentăm datele relevante pentru întregul sector corporatist începând din anul
2009 și până în prezent.
Tabelul nr. 2. Indicatori privind poziția MNC-urilor după declanșarea crizei globale
Ani
2009 2010 2011 2012 2013* 2014*
Indicatori
Activele în străinătate
74910 74609 82131 88536 95230 102040
(mld USD)
Numărul de angajaţi în filiale (mii) 59877 63903 69065 69359 71297 75075
Vânzări realizate de filiale în
23866 25622 27877 31687 33775 36356
străinătate (mld USD)
Exporturile filialelor 5060 6267 7358 7469 7688 7803
62
D. Korten, When Corporations Rule the World, Kumarian Press, 1995; traducere Corporațiile conduc lumea, Antet,
1995; Löpfe, Ph., Vontobel, W., Reiche Multis, arme Burger, Orell Füssli Verlag, 2012; traducere Multinaționale
bogate, cetățeni săraci, Globo, 2012
16
(mld USD)
Valoarea adăugată la nivelul
6392 6560 7183 7105 7562 7882
filialelor (mld USD)
Sursa: Prelucrat după UNCTAD World Investment Reports, 2012, 2015, www.unctad.org
(*estimare)
Așadar, inclusiv la momentul actual, corporațiile din întreaga lume dețin o poziție de
putere reală în economia globală, oricare ar fi indicatorul luat în analiză (active, număr de
salariați etc.). Încheierea Războiului Rece și reconfigurarea centrelor de putere între principalele
țări ale lumii, inclusiv anumite politici de liberalizare promovate de GATT/OMC, au venit în
sprijinul intereselor financiare, tehnologice sau de distribuție pe care le au marile corporații (atât
pentru cele din sectorul industrial/productiv, cât și pentru cele din sectorul financiar). Conform
opiniei lui Löpfe și Vontobel, băncile și diverse instituții financiare de tip corporatist au ajuns să
dețină astăzi o poziție de putere structurală (ele pot, în mod real, să influențeze regulile după
care se va derula competiția pe piețele internaționale).63 Volumul achizițiilor și fuziunilor în
lumea corporatistă a continuat să crească și după anul 2009, ajungând în prezent (2015) la circa
4000 mld USD (reprezentând aproximativ 40.000 tranzacții)64; aceasta poate conduce la poziții
de monopol ale unor companii și eliminarea din competiție a firmelor mici ce operează îndeosebi
pe piețele autohtone.65
În tabelele ce urmează prezentăm unele date statistice selectate pentru sectorul non-
financiar și cel financiar al economiei globale, așa cum se regăsesc în statisticile UNCTAD; este
vorba de ierarhia primelor 10 MNC-uri și TNI pentru aceste companii, pe de o parte; în același
sens, se prezintă ierarhia primelor 10 MNC-uri din sectorul financiar și evoluția GSI.
Tabelul nr. 3. Top 10 MNC-uri non-financiare în funcție de valoarea activelor din străinătate
(2013)
Active (mld USD) Vânzări (mld USD) Salariați (număr)
Corporația Țara Sector În

Total
În
Total
În
Total
TNI
străinătate străinătate străinătate (%)
General Mașini și
1 331,1 656,5 74,3 142,9 135 000 307 000 48,8
Electric Co SUA echipamente
Royal Dutch
2 301,8 357,5 275,6 451,2 67 000 92 000 72,8
Shell plc UK Petrol
Toyota
3 Motor 274,3 403 171,2 256,3 137 000 333 498 58,6
Corporation Japonia Auto
Exxon Mobil
4 231 346,8 237,4 390,2 45 216 75 000 62,6
Corporation SUA Petrol
5 Total SA Franța Petrol 226,7 238,8 175,7 227,9 65 602 98 799 79,5
6 BP plc UK Petrol 202,8 305,6 250, 3 379,1 64 300 83 900 69,7
Vodafone Telecomuni-
7 182,8 202,7 59, 0 69,2 83 422 91 272 88,9
Group Plc UK cații
Volkswagen
8 176, 6 446,5 211,4 261,5 317 800 572 800 58,6
Group Germania Auto
Chevron
9 175, 7 253,7 122,9 211,6 32 600 64 600 59,3
Corporation SUA Petrol
10 Eni SpA Italia Petrol 141, 0 190,1 109,8 152,3 56 509 83 887 71,2
Sursa: Prelucrat după World Investment Report, 2014, www.unctad.org
Tabelul nr. 6. Evoluția TNI pentru primele zece companii în perioada 2010-2013
Corporația TNI
63
Löpfe, Ph., Vontobel, W., Reiche Multis, arme Burger, Orell Füssli Verlag, 2012; traducere Multinaționale bogate,
cetățeni săraci, Globo, 2012
64
Thomson Financial, Institute of Mergers, Acquisitions and Alliances (IMAA) analysis
65
Korten, D., The Post-Corporate World, People Centered Forum, 1999; traducere Lumea postcorporatistă, Antet,
1999, pp. 45-46
17
Nr.
2010 2011 2012 2013
crt.
General Electric Co 60 59,7 52,2 48,4
Royal Dutch Shell plc 77,1 76,4 76,6 72,8
Toyota Motor Corporation 53,1 83,8 54,7 58,6
Exxon Mobil Corporation 67,1 66,0 65,4 62,6
Total SA 76,7 77,7 78,5 79,5
BP plc 83,7 83,8 83,8 69,7
Vodafone Group Plc 86,1 90,2 90,4 88,9
Volkswagen Group 64,8 61,8 58,2 58,6
Chevron Corporation 58,9 58,8 59,5 59,3
Eni SpA 56,5 62,8 63,3 71,2
Sursa: Prelucrat după World Investment Reports, 2010-2014, www.unctad.org
Tabelul nr. 7. Ierarhia primelor 10 MNC-uri financiare (după GSI), anul 2012
Active Salariați Afiliate
Rank Țara de Total

GSI Compania Total În Țări gazdă
(mld Total Ii*
2012 origine (număr) străinătate (număr)
USD)
1 72,8 Allianz SE Germania 915, 7 141 938 717 585 81,6 65
2 72,4 Citigroup Inc SUA 1 864, 6 266 000 840 595 70,8 74
3 71,2 BNP Paribas Franța 2 514, 5 198 423 984 723 73,5 69
Assicurazioni
4 68,5 Italia 582, 3 81 997 493 436 88,4 53
Generali SpA
HSBC
5 68,3 UK 2 692, 5 288 316 1040 746 71,7 65
Holdings PLC
Deutsche Bank
6 65,9 Germania 2 653, 0 100 996 1331 1031 77,5 56
AG
Societe
7 65,0 Franța 1 648, 9 159 616 557 386 69,3 61
Generale
8 64,1 Unicredit SpA Italia 1 221, 9 160 360 922 861 93,4 44
9 58,3 AXA S.A. Franța 1 004, 4 96 999 606 515 85,0 40
Standard
10 57,4 UK 636, 5 86 865 209 153 73,2 45
Chartered PLC
Sursa: Prelucrat după World Investment Report, 2014, www.unctad.org
*Ii (Index of Internationalization): ponderea afiliatelor din străinătate în totalul afiliatelor corporației
Tabelul nr. 8. Evoluția GSI pentru primele zece companii multinaționale financiare
în perioada 2009-2014
Nr. GSI
Compania
crt. 20092010 2011 2012
Allianz SE 68,764 75 72,8
Citigroup Inc 75,373,9 73,7 72,4
BNP Paribas 69,468,8 72,4 71,2
Assicurazioni
65 61,5 67,2 68,5
Generali SpA
HSBC Holdings PLC 59,5 66,7 68,1 68,3
Deutsche Bank AG 57,5 61 65,6 65,9
Societe Generale 64,5 63 65,6 65
Unicredit SpA 60,8 60,2 61,1 64,1
AXA S.A. 58,3 58,8 59,5 58,3
Standard Chartered
43,4 45,9 53 57,4
PLC
Sursa: Prelucrat după World Investment Report, 2010-2014, www.unctad.org
1.5.5. Puterea corporatistă vs puterea statală
Comparația între cifra de afaceri sau veniturile unor corporații și PIB/GDP-ul unor țări este
frecvent invocată pentru a ilustra poziția actuală ce revine unor mari companii și care au interese
de afaceri în diverse zone/regiuni ale lumii. Această comparație nu este însă pe deplin relevantă
18
întrucât GDP-ul ne arată valoarea nou creată în decurs de un an, în timp ce doar o parte din
veniturile unei companii sunt echivalent a ceea ce numim valoare nou creată (estimativ, circa un
sfert din venituri sau, în unele cazuri, o pondere ceva mai mare, este pe deplin echivalentă cu PIB-
ul funcție de tehnologii utilizate de firmă, calificarea salariaților etc.).
Tabelul nr. 6. Țări față de MNC-uri prin prisma comparației GDP-venituri

(anul 2012)
Țări Corporația
Venituri/cifra
Populația PIB/GDP Număr angajați
de afaceri
(mil. locuitori) (mld USD) (mii persoane)
(mld USD)
Angola 18,6 126 Wal-Mart 2.200 470
Austria 8,2 400 Exxon 77 421
Finlanda 5,3 250 BP 86 371
România 21,8 170 PetroChina 548 309
Thailanda 67,5 366 Toyota 325 232
Pakistan 193 241 Apple 73 169
Vietnam 92,5 140 GE 305 148
Sursa: Selectat de autor pe baza http://makewealthhistory.org și State of Power 2014, www.tni.org
În situația în care se recurge la a compara valoarea adăugată de MNC-uri (dată de suma

dintre salarii, profit brut, amortizare și deprecierea activelor) într-un an față de PIB/GDP-ul unor
țări de dimensiuni medii sau mici rezultă că unele corporații eclipsează puterea
economică/financiară de care dispun anumite guverne. În tabelul nr. 7 prezentăm o comparație de
acest tip pentru anul 2000.
Tabelul nr. 8. Comparație selectivă între unele MNC-uri și unele țări

(anul 2000)
Compania Valoarea Valoarea

adăugată Țara adăugată
(mld USD) (mld USD)
Exxon 63 Pakistan 62
GM 56 Noua 51
Zeelandă
Ford 44 Ungaria 46
Toyota 38 România 37
Siemens 32 Maroc 32
BP 30 Vietnam 31
Echivalent pentru valoarea adăugată în cazul țărilor este GDP-ul (aproximativ).
Sursa: Bartlett, C.A., Ghoshal, S., Birkinshaw, J., Transnational Management, McGraw-Hill/Irwin, 2003,
p. 3
Așadar, există o anumită susținere pentru sintagma corporations are more powerful than
nations, iar acest lucru se poate reflecta asupra capacității companiilor respective de a negocia atât
cu țările gazdă, cât și cu țara de origine.66
Aspectele aduse de către noi în discuție cu privire la puterea deținută de către marile
corporații în societatea contemporană justifică în bună măsură, credem noi, interesul ce se
manifestă cu privire la practici/reguli sau principii ce stau la baza organizării și administrării
acestor entități. Este de la sine înțeles faptul că marile MNC-uri au activități și operațiuni zilnice
funcție de piețele sau regiunile lumii în care operează. Prin urmare, ele trebuie să își adapteze
strategia generală de consolidare a companiei (față de poziția deținută de alți competitori) la
anumite realități, practici, cutume sau tradiții întâlnite în toate țările gazdă. Cu alte cuvinte, aceste
66
State of Power 2015, www.tni.org
19
companii sunt nevoite să funcționeze și să obțină performanță în medii multiculturale în care
clienții, consumatorii, investitorii și forța de muncă manifestă comportamente și valori
semnificativ diferite față de țara de origine. Operarea unei firme în medii multiculturale (firme
mici, medii sau MNC) ridică în mod evident dificultăți suplimentare fata de ipoteza
operării ei doar într-un mediu național pentru a obține eficiență, productivitate și profit .
Această situație de facto în care se derulează competiția pe piețe și regiuni ale lumii
amplifică importanța/necesitatea studiilor de management comparat, economie comparată,
instituții politice comparate etc.
1.6. Despre dinamica economiilor capitaliste
Impactul crizei globale din 2008, declanșată inițial în SUA și extinsă foarte rapid în
principalele țări ale lumii, a devenit un subiect de maxim interes pentru teoreticieni, lideri politici
sau decidenți în afaceri. În fapt, cauzele, evenimentele și contextul ce au declanșat, împreună,
Marea Depresiune din '29-'33 (aceasta însemnând mii de falimente, creșterea șomajului, reducerea
veniturilor, teamă și neîncredere în instituțiile statului etc.) par să se fi repetat sub raport istoric la
momentul declanșării crizei globale din 2008. Singura surpriză legată de criza din 2008, spune
Stiglitz, este însă dată de faptul că ea a luat prin surprindere lumea afacerilor și decidenții politici
din toate statele capitaliste67. Mai simplu spus, statul capitalist modern și/sau statul postcapitalist
pare a nu mai oferi certitudini legate de creștere și bunăstare socio-economică așa cum reliefau
analiștii la momentul anului 1989. Aceasta întrucât încheierea Războiului Rece, căderea Zidului
Berlinului și prăbușirea fostului imperiu sovietic, evenimente survenite în contextul anilor '90,
confirmau viabilitatea statului capitalist tradițional și a mecanismului dat de economia de piață.
Cu alte cuvinte, Marea Recesiune din anul 2008 ridică semne de întrebare cu privire la viabilitatea
statului capitalist modern. În optica lui Randall Collins, depășirea crizei globale din 2008 de către
principalele țări capitaliste va fi îngreunată de alte probleme asociate acesteia precum accentuarea
inegalităților globale, îmbătrânirea populației, creșterea costurilor medicale, conflictele religioase,
migrațiile intercontinentale și altele68. Întrebarea ”Are sau nu capitalismul un viitor?”, formulată
de Wallerstein și alți autori a devenit astăzi o chestiune de interes pentru guverne, bănci centrale,
corporații și mici afaceri deopotrivă69. Ea nu este doar o întrebare retorică întrucât ipoteza repetării
unor crize economice de aceeași amploare nu poate fi exclusă pentru deceniile următoare. Alături
de alte cauze sau factori ce sunt generatori de recesiuni sau depresiuni în evoluția unei economii
capitaliste amintim70:
a) În primul rând, Stiglitz arată că este vorba de un comportament non-etic al principalilor
actori la nivelul unor piețe financiare ce au tins să funcționeze în timp într-o structură piramidală.
Aceasta înseamnă o criză de moralitate și nerespectarea unor standarde etice de către unele
corporații financiare, fonduri de investiții etc.
b) În al doilea rând, este vorba de o mișcare ciclică a economiilor capitaliste, respectiv o
evoluție sinuoasă în decursul unor perioade lungi de timp (o perioadă ascendentă sau de creștere
economică, urmată de o perioadă descendentă sau de stagnare economică), aspect ce s-a
individualizat în teoria economică sub sintagma dinamica economiilor capitaliste.
Așadar, se poate spune că economiile capitaliste nu evoluează liniar ci urmează o mișcare
ciclică, respectiv, după o perioadă de avânt sau prosperitate va surveni inevitabil și o perioadă de
67
Stiglitz, Joseph, Free Fall: America, Free Markets and the Sinking of the World Economy, 2010; traducere în limba
română În cădere liberă, Editura Publica, 2010, p.41
68
Wallerstein, I. et. al. (2013), Does Capitalism Have a Future?, Oxford University Press; traducere în limba română
Are capitalismul un viitor?, Editura COMUNICARE.RO, 2015, pp. 58-104
69
Wallerstein, I. et. al. (2013), Does Capitalism Have a Future?, Oxford University Press; traducere în limba română
Are capitalismul un viitor?, Editura COMUNICARE.RO, 2015, pp. 17-55
70
Stiglitz, Joseph, Free Fall: America, Free Markets and the Sinking of the World Economy, 2010; traducere în limba
română În cădere liberă, Editura Publica, 2010, pp.431-435
20
recesiune sau criză mai accentuată reflectată în ritmul de creștere al GDP, rata șomajului, nivelul
veniturilor, cererea agregată de bunuri și servicii etc. Ideea invocată anterior este argumentată de
lucrările unor autori precum J. Kitchin, S. Kuznets, C. Juglar şi N.D. Kondratieff, J. Schumpeter,
P. Samuelson ş.a.
În cadrul analizei noastre discutăm despre două categorii de cicluri economice (business
cycle), respectiv71:
 ciclurile economice abordate din perspectivă macroeconomică, caz în care ne
referim la o economie națională și/sau sectoare majore din structura acesteia,
această categorie fiind desemnată prin sintagma CAM (ciclul afacerilor la nivel
macroeconomic);
 ciclul afacerilor la nivel microeconomic, respectiv evoluția ciclică a afacerilor la
nivel de firmă, întreprindere sau companie, pentru care utilizăm sintagma CAF
(ciclul în afaceri la nivel de firmă).
În figura ce urmează prezentăm forma generală a business cycle pentru orice organizație de
afaceri, cu mențiunea că trasarea acestuia poate avea loc pentru o perioadă mai lungă de timp,
respectiv n ani de zile (subînțelegem că este vorba de unul sau două decenii). De asemenea,
subliniem că prin indicatorul creștere sau dezvoltare a unei firme avem în vedere o evaluare
generală a sănătății unei companii, cel mai adesea fiind vorba de o „sumă” a unor indicatori precum
cifra de afaceri, evoluția cotei de piață, numărul de salariați, profitabilitatea, dividendele plătite
per acțiune și alți indicatori similari.
Figura nr…Modelul general al CAF pentru orice organizație de afaceri

Creștere/dezvoltare
t0 t1 t2 t3 Timp
Din cele prezentate de noi cu privire la modelul general al unui CAF, este ușor deductibil
faptul că, pentru n ani, evoluția CAF sau drumul parcurs de către firmă în decursul timpului poate
și trebuie să fie pusă față-în față cu evoluția CAM. Aceasta întrucât evoluția oricărei economii
naționale, și îndeosebi evoluția anuală a GDP, rezultă propriu-zis prin însumarea realităților pe
care le înregistrează totalitatea organizațiilor de afaceri din acea economie72.
În continuare, vom analiza pe scurt trei din cele mai cunoscute categorii de cicluri
economice (business cycle), analiza făcându-se din perspectivă macroeconomică (întrucât la acest
71
A. Burciu, MBO & Ciclul afacerilor, Editura Economică, 1999, pp. 258-259
72
A. Burciu, MBO & Ciclul afacerilor, Editura Economică, 1999
21
nivel teoreticienii dispun de date statistice privind evoluția GDP și a altor indicatori pentru
perioade lungi de timp).
 Ciclurile scurte, identificate inițial de J. Kitchin şi denumite informal cicluri de tip Kitchin
Această categorie de cicluri se manifestă cel mai frecvent pentru perioade de 2 până la 9 ani
de zile și sunt specifice îndeosebi unor sectoare principale dintr-o economie națională. Joseph
Kitchin, statistician britanic, a pus în evidență această categorie de business cycle pe baza unor
date statistice privind economia SUA și a Marii Britanii în lucrarea Cycles and trends in economic
factors.73El discută sub raport teoretic de trei categorii distincte ce se manifestă pe un interval de
până la un deceniu în sectoare economice principale (au fost denumite cicluri minore, cicluri
majore și cicluri fundamentale sau trenduri)74. Caracteristica de bază acestor cicluri scurte sau de
tip Kitchin este dată de faptul că ele se manifestă neregulat în timp (perioade de 5, 7, 8 ani etc.) și
sunt determinate de factori precum politica firmelor dintr-un sector, evoluția ratei dobânzilor,
dinamica inovațiilor în sector etc.
Studiile efectuate de Kitchin și alți autori privind ciclurile scurte au fost confirmate în timp de
studiile efectuate de van Duijn.75
 Ciclurile decenale, identificate de Juglar, Kuznets şi alţi autori
Această categorie de cicluri economice a fost inițial identificată de Clement Juglar prin
articolul Des Crises Commerciales et Monétaires de 1800 à 1857, studiu ce a fost reluat ulterior
prin volumul publicat de către el în 186276. El și-a bazat concluziile privind existența unui ciclu
economic de tip decenal pe analiza datelor statistice îndeosebi cu privire la Franța, SUA și Marea
Britanie (a analizat evoluţia pe termen lung a circulaţiei monetare, a rezervelor de metale preţioase,
a depozitelor în comparație cu fluctuaţiile demografice și cu variaţia altor indicatori
macroeconomici). Ciclul economic identificat de către Juglar se întinde pe o perioadă de circa 10
ani, din care circa 6-7 ani reprezintă perioada de avânt, iar diferența se subdivide în două perioade
descendente ale oscilației ciclice77.
În lucrarea Secular Movements in Production and Prices. Their Nature and Their Bearing
Upon Cyclical Fluctuations78, Simon Kuznets analizează evoluţia producţiei şi preţurilor la
principalele categorii de bunuri din economiile unor țări precum SUA, Marea Britanie, Belgia,
Germania, Franţa pentru perioade lungi de timp.79 Concluzia la care ajunge acest autor este că
există un ciclu economic de circa 20 ani și care descrie evoluția oricărei economii capitaliste (în
esență, după o perioadă de având sau prosperitate de circa un deceniu, va urma în mod inevitabil
o recesiune moderată sau mai puternică tot de circa un deceniu)80.
73
Joseph Kitchin, Cycles and trends in economic factors, The Review of Economics and Statistics, Vol. 5, No. 1 (Jan.
1923), pp. 10-16
74
Joseph Kitchin, Cycles and trends in economic factors, The Review of Economics and Statistics, Vol. 5, No. 1 (Jan.
1923), pp. 10-16
75
J. J. Van Duijn, The Long Wave in Economic Life, De Economist 125, nr. 4, 1977, pp. 544-576
76
Clement Juglar, Des Crises Commerciales et de leur Retour Périodique en France, en Angleterre et aux Etats-Unis,
Guillaumin, 1862
77
Clement Juglar, Des Crises Commerciales et de leur Retour Périodique en France, en Angleterre et aux Etats-Unis,
Guillaumin, 1862, pp. 164-202
78
Simon Kuznets, Secular Movements in Production and Prices. Their Nature and Their Bearing Upon Cyclical
Fluctuations, Hoghton Mifflin Company, Boston and New York, 1930
79
Simon Kuznets, Secular Movements in Production and Prices. Their Nature and Their Bearing Upon Cyclical
Fluctuations, Hoghton Mifflin Company, Boston and New York, 1930
80
În literatura economică, aceste mişcări poartă numele de cicluri Kuznets ; el apreciază că o mişcare completă în
cazul producţiei durează 22 de ani, iar în cazul preţurilor această mişcare se întinde pe 23 de ani. (Simon Kuznets,
22
În cadrul analizei noastre vom desemna prin sintagma cicluri decenale atât ciclurile de tip
Juglar, cât și ciclurile de tip Kuznets.
 Ciclurile tip Kondratieff
În întreaga teorie economică, cât și în lucrări consacrate de management, politică sau societate,
un loc aparte revine ciclurilor de tip Kondratieff care se manifestă, teoretic, în evoluția oricărei
economii capitaliste pe parcursul unei perioade de circa 5 decenii. Această categorie de cicluri mai
lungi, denumite și cicluri seculare, a fost studiată mai amănunțit de către economistul sovietic N.
Kondratieff în anii '20 ai secolului trecut, respectiv înainte de apariția Marii Depresiuni din '29-
'3381. Conform opiniei lui Houston, cele patru valuri identificate de Kondratieff corespund propriu-
zis cu evenimentele reale ce au avut loc în economia globală pe parcursul ultimului secol82. În
esență, studiul lui Kondratieff pune în evidență existența unui ”val” ce însoțește evoluția unei
economii capitaliste pentru circa 50 de ani, perioadă ce însumează o fază ascendentă a ciclului, de
circa 25 ani, urmată inevitabil de o fază descendentă a ciclului, de circa două decenii și jumătate83.
Mai mult, conform cu Peter Drucker, studiul lui Kondratieff a devenit cea mai plauzibilă explicație
privind evoluția ciclică a economiilor capitaliste întrucât predicțiile formulate de acest autor au
fost confirmate de evoluția industriilor tradiționale din toate țările capitaliste dezvoltate84. La
aproape un secol după publicarea studiului lui Kondratieff, se poate spune că acest autor a anticipat
atât apariția Marii Depresiuni din '29-'33, cât și apariția Marii Recesiuni din 2008 (cu mențiunea
că această din urmă criză globală s-a manifestat cu un decalaj de circa un deceniu față de valul
idealizat al mișcării ciclice). În figura următoare prezentăm sintetic valul K3 identificat de
Kondratieff și valul K4 rezultat prin extrapolarea mișcării ciclice ce însoțește dinamica economiilor
capitaliste.
Varianta idealizată a celor patru „valuri” identificate de către Kondratieff pentru o perioadă
de circa două secole include (alături de K1 și K2) două cicluri ce se manifestă fiecare pe întinderea
a circa cinci decenii, respectiv:
• K3 : ciclul a început în 1896, a atins vârful/apogeul de prosperitate aproximativ în 1920,
iar faza descendentă a înregistrat circa două decenii, respectiv până în 1939;
• K4 : ascensiunea sau faza ascendentă a acestui ciclu a început în 1939, a continuat până
în 1971 când a atins vârful sau apogeul prosperității, după care, teoretic, a urmat partea
descendentă a ciclului, aceasta însemnând atingerea unui minim în jurul anului 1997.
Secular Movements in Production and Prices. Their Nature and Their Bearing Upon Cyclical Fluctuations, Hoghton
Mifflin Company, Boston and New York, 1930, p. 206)
81
N.D. Kondratieff, The Long Waves Cycle,, E.P. Dutton, 1984, pp. 64-80 (Este vorba despre ediţia republicată a
lucrării din 1925, The Major Economic Cycle.)
82
Houston William, Riding the Business Cycle, Little, Brown and Company (UK), 1995, p. 165
83
N.D. Kondratieff, The Long Waves Cycle,, E.P. Dutton, 1984, pp. 64-80 (Este vorba despre ediţia republicată a
lucrării din 1925, The Major Economic Cycle.)
84
P. Drucker, Inovația și sistemul antreprenorial….
23
Figura nr. 3.2. Ciclul K3 identificat de Kondratieff și ciclul K4 rezultat prin
extrapolare
Marea Recesiune din 2008:

 falimente
Marea Depresiune din '29-'33:  șomaj
 falimente  neîncredere socială
 șomaj
 panică socială
Recesiunea din anii '70:

 încetinirea creșterii
 reducerea veniturilor
1896 1950 1997 2008 2017
Sursa: Adaptat după Houston William, Riding the Business Cycle, Little, Brown and Company (UK),
1995, p. 165
Urmare a aspectelor aduse în discuție cu privire la dinamica economiilor capitaliste, se

impun a fi formulate câteva concluzii între care amintim:
24
a) Este destul de evident faptul că perioadele în care se suprapune/sincronizează minimul
mai multor categorii de cicluri economice de tip Juglar, Kitchin sau Kuznets cu perioada
descendentă din valurile K3 sau K4 identificate de Kondratieff sunt perioade dificile pe care le
traversează o economie națională, respectiv se pot înregistra recesiuni sau chiar crize economice
profunde. În esență, apariția Marii Depresiuni din '29-'33, cât și a Marii Recesiuni din 2008, poate
fi explicată tocmai pe seama sincronizării unor categorii diferite de cicluri economice cu minimul
ciclului identificat de Kondratieff, ceea ce conduce la o criză economică profundă în toate țările
dezvoltate ale lumii. Acest lucru a fost și rămâne cunoscut în teoria economică însă guvernele,
băncile centrale și alți decidenți în afaceri nu au aplicat politici sau strategii anti-ciclice în sensul
prevenirii unor crize economice profunde în economia globală85.
b) Așa cum arată datele statistice privind intrarea și ieșirea firmelor pe/de pe diferite piețe,
există o corelație directă și/sau influență reciprocă între evoluția ciclică a afacerilor la nivel de
companie/firmă și evoluția ciclică a vieții economie la nivelul economiei naționale. Există un
număr de falimente și ieșiri din afaceri inclusiv în perioadele ascendente sau de prosperitate ale
CAM însă numărul de falimente este mult mai mare în perioadele descendente ale aceluiași CAM.
Prin urmare, linia strategică de bază a unui MNC dar și a oricărui alt tip de firmă ar trebui să vizeze
desincronizarea ciclului propriu în afaceri al organizației față de fazele descendente ale unor CAM
de tip Kondratieff, Kuznets sau altele ce sunt mai cunoscute și/sau specifice unor sectoare de
activitate.
1.7. Mediul haoticist al afacerilor corporatiste în context post-criză
Așa cum am arătat anterior, organizațiile de afaceri sub denumirea de întreprindere,

companie, firmă sau corporație (formele juridice de organizare a proprietății s-au extins și
îmbunătățit de-a lungul timpului) au devenit un element esențial pentru progresul economic al
țărilor capitaliste. Nu dispunem în prezent de un model sau construcție teoretică completă cu
privire la tipul, dimensiunea și structura ideală a unei organizații de afaceri. Este însă destul de
evident că orice firmă sau întreprindere ce funcționează într-o economie concurențială este
localizată propriu-zis, funcționează și obține sau nu performanță într-un mediu socio-economic
extrem de complex (business environment). Acest mediu în care funcționează firmele a fost
dintotdeauna marcat de complexitate și incertitudine încă de la începutul dezvoltării societăților
capitaliste, respectiv încă înainte de Revoluția industrială (1776). Așa cum am arătat, Compania
Indiilor de Est, înființată de Marea Britanie în jurul anului 1600, rămâne organizația de afaceri cea
mai cunoscută ce s-a constituit „pe acțiuni” și pentru care răspunderea investitorilor particulari se
limita la valoarea acțiunilor deținute. Pe măsura dezvoltării capitalismului tradițional în Europa și
apoi în SUA și în unele țări asiatice au apărut noi forme de organizare a proprietății la nivel de
firmă, inclusiv cea denumită cu „răspundere limitată” (Limited), consacrându-se principiul
separării proprietății și răspunderii personale a unor investitori față de proprietatea și răspunderea
organizației nou create pentru a deveni un actor economic. Tot în sensul invocat, mediul competitiv
în care au acționat firmele a obligat aceste entități să inoveze în mod sistematic, să recurgă la noi
forme de organizare pentru a obține performanță și a remunera capitalul investit.
Exista, în mod evident, o complexitate și interdependență a mediului de afaceri încă înainte
de Marea Depresiune din '29-'33 întrucât prăbușirea pieței bursiere de pe Wall Street în octombrie
1929 („Joia Neagră” din 24 octombrie, prima zi de panică) s-a extins cu repeziciune în Europa și
85
Acest lucru se explică prin faptul că aplicarea unor politici sau strategii anti-ciclice contravine unor interese
electorale, politice sau naționale și, prin urmare, ar avea un impact nedorit asupra publicului larg. În categoria ”alți
decidenți economici” includem inclusiv MNC-urile, cu mențiunea că aplicarea unor strategii anti-ciclice de către
aceste entități ar veni în contradicție cu faptul că investitorii, proprietarii și executivii vizează cel mai adesea profituri
exorbitante, dividende cât mai mari și, prin urmare, se preferă frecvent recursul la un comportament non-etic în temeiul
principiilor ce guvernează competiția și economia de piață.
25
alte regiuni ale lumii86. În mod oarecum similar din perspectivă istorică, criza financiară din 2008
s-a declanșat inițial tot în SUA și s-a extins apoi treptat în principalele țări ale lumii87. În actualul
context post-criză la nivel global, cât și cu referire la cel existent în principalele țări ale lumii, se
remarcă însă faptul că mediul de afaceri a devenit cu mult mai complex și interdependent
comparativ cu realitățile existente pe diverse piețe și în diverse industrii în urmă cu circa un secol.
Aceasta întrucât tehnologiile, instituțiile internaționale, politicile publice ale țărilor și strategiile
aplicate de MNC-uri au creat în perioada postbelică un fel de rețea socială/economică (social
network) ce se constituie din conexiuni vizibile și invizibile fără precedent între persoane,
organizații, piețe și țări. Mai simplu spus, Internetul, sateliții, transporturile aeriene, procesele
integraționiste pe grupe de țări, încheierea Războiului Rece și politicile de liberalizare aplicate de
către țări facilitează enorm schimburile comerciale și alte tipuri de afaceri. În același timp însă,
aceiași factori generează interdependențe, condiționări și riscuri suplimentare pentru toate
categoriile de organizații de afaceri.
Cu peste șapte decenii în urmă, Schumpeter discuta de „distrugerea creatoare” ca forță

aflată la baza proceselor inovative din cadrul întreprinderilor capitaliste.88 Mai recent, respectiv în
anul 2008, Kotler & Caslione propun conceptul de „chaotics” în încercarea de a caracteriza
instabilitatea actuală a mediului de afaceri corporatist.89 În fapt, termenii de „tehnologie
disruptivă” (disruptive technology) și „inovație disruptivă” s-au impus abia în anii ’90 în literatura
de afaceri și management.
Teoretic, analizele privind structura mediului în care se localizează și funcționează firmele
discută de două sau trei ”straturi” distincte ale acestui mediu, fiecare având anumite influențe
asupra proceselor și activităților ce au loc în interiorul unei organizații de afaceri90. În primul rând,
discutăm de un mediu extern îndepărtat (denumit și macromediu), cât și de un mediu extern
apropiat (denumit și micromediu), fiecare inducând sau generând atât oportunități, cât și
amenințări față de realizarea unor obiective pe care și le propune firma în decursul timpului. Cele
două componente sau „straturi” ale mediului extern în care este localizată o firmă se constituie,
fiecare în parte, din elemente sau factori ce pot fi relativ bine analizați și individualizați,
respectiv91:
 În componența macromediului se manifestă influența cumulată a unor factori de natură
politică (politics-P), economică (economic-E), socială (social-S), tehnologică (technology-T),
legală sau de natură juridică (law-L) și cea dată de mediu (environment-E). În teoria și practica
evaluării mediului extern al afacerilor s-a impus recursul la așa-numitul Model PESTLE ca
instrument de scanare și monitorizare a influențelor și constrângerilor ce pot surveni asupra firmei
din diferite surse sau procese ce au loc în viața social-economică.
 În componența micromediului se regăsește influența cumulată a unor factori sau elemente
ce sunt în relaționare directă cu firma, pe care ea le poate influența în mod relativ și este, în același
timp, influențată, la rândul ei, de comportamentul sau acțiunea lor. Firmele intră în relație de
afaceri, negociere sau de alt tip cu furnizorii, băncile, clienții, unele firme concurente, acționarii
86
Galbraith, J. K., The Great Crash 1929, Houghton Mifflin Company, 1954, pp. 89-107
87
Roubini Nouriel, Stephen Mihm, Economia Crizelor, Editura Publica, București, 2010
88
Schumpeter, Joseph A., Can capitalism survive?, Hurper and Row, 1942; traducere în limba română Poate
capitalismul supravietui?, Editura Publica, 2011, pp. 37-74.
89
Kotler, Philip, Caslione, John A., Chaotics. The Business of Managing and Marketing in the Age of Turbulence,
AMACOM, 2009; traducere în limba română Chaotics Management şi marketing în era turbulenţelor, Editura
Publica, 2009.
90
David Campbell, George Stonehouse, Bill Houston , Business Strategy, Second edition, Butterworth-Heinemann,
Oxford, Great Britain, 2002; Ian Brooks, Jamie Weatherston and Graham Wilkinsond, The International Business
Environment, Financial Times, 2004; Ian Worthington and Chris Britton, The Business Environment, (fifth edition),
Pretince Hall, United Kingdom, 2006
91
David Campbell, George Stonehouse, Bill Houston , Business Strategy, Second edition, Butterworth-Heinemann,
Oxford, Great Britain, 2002; Ian Brooks, Jamie Weatherston and Graham Wilkinsond, The International Business
Environment, Financial Times, 2004; Ian Worthington and Chris Britton, The Business Environment, (fifth edition),
Pretince Hall, United Kingdom, 2006
26
sau investitorii. Diferit de la un caz la altul, firmele exercită influențe și prezintă interes pentru un
grup mai larg sau mai restrâns de stakeholders. În raport de interesele și comportamentul unor
stakeholders precum investitorii, acționarii majoritari, unele bănci după caz, firmele își definesc
apoi misiunea și își orientează comportamentul și practicile zilnice în încercarea de a echilibra
binele organizației cu binele social.
În al doilea rând, teoria privind business environment discută și de un mediu intern al unei
firme, acesta fiind compus din elemente sau factori precum cultura organizațională, misiunea
propusă, strategiile de management, organigrama, infrastructura fizică de care dispune ea și alte
elemente similare, inclusiv cunoștințele și salariații92. Unul din elementele esențiale ce este direct
dependent de activitatea internă a firmei, cunoștințele deținute, expertiza acumulată în timp și alte
condiționări similare este dat de costurile de operare necesare pentru a obține un produs sau
serviciu. Prin intermediul costurilor de operare, firma intră în competiție directă sau indirectă cu
alte organizații de afaceri ce există într-o industrie și/sau pe o anumită piață. Nu întâmplător, prim
teorie bine individualizată cu privire la natura firmei, anume cea dezvoltată de Ronald Coase, se
concentrează în jurul conceptului de costuri de tranzacționare în încercarea de a explica când
anume o firmă poate intra pe o piață dată93.
În figura nr…. prezentăm structura generală a mediului de afaceri în care sunt localizate
diverse categorii de organizații de afaceri sub denumiri precum firme, întreprinderi, companii,
corporații și altele similare.
Figura nr…….Mediul de afaceri și costurile de operare

(organization's environment and costs)
Mediul extern apropiat + îndepărtat:

factorii PESTLE + funizorii, clienții, competitorii etc.
Mediul intern: ?
misiunea, cultura
organizațională, strategiile, COSTURI DE
organigrama, costurile etc. OPERARE
concurenți
alți
Sursa: Adaptat după David Campbell, George Stonehouse and Bill Houston, Business Strategy, Second
edition, Butterworth-Heinemann, Oxford, Great Britain, 2002, pag. 113 și următoarele; Elearn, Business
Environment, Revised Edition, Management Extra Series, Routledge, 2008, p. 2.
92
R. Daft, The New Era of Management, Thomson South-Western, 2006, pp. 95-96
93
Coase, Ronald H., The Nature of the Firm, Economica, New Series, Volume 4, Issue 16, 1937, pp. 386-405
27
Așa cum rezultă din cele sugerate de către noi în figura nr…., orice firmă se va raporta,
voluntar sau nu, la nivelul costurilor cu care operează alți competitori pentru a realiza și oferi un
produs/serviciu. Analiști precum Peter Drucker sau Michael Porter explică, de altfel, avantajul
competitiv pe care îl poate obține o firmă într-un anumit sector și pe o anumită piață îndeosebi cu
referire la nivelul costurilor pe care le înregistrează organizația pentru a oferi un anumit produs
sau serviciu94. Așa cum ne arată întreaga perioadă parcursă de la Revoluția industrială de la 1776
și până în prezent, gestionarea și reducerea costurilor de către firme s-a bazat îndeosebi pe creșterea
productivității muncii, ceea ce a necesitat, esențial, noi tehnologii și noi forme de organizare în
toate categoriile de întreprinderi. Pe parcursul a circa două secole, inovațiile tehnologice și
inovațiile sociale au schimbat profund societatea și stilul de viață din țările capitaliste dezvoltate.
Astfel de schimbări majore generate de tehnologii și organizare s-au reflectat în mod direct asupra
mediului de afaceri, condițiilor de derulare a competiției între firme, strategiilor aplicate de către
ele și modului în care se obține performanța economică, adică valoarea nou creată.
Într-o lucrare dedicată schimbărilor profunde ce au survenit în mediul de afaceri specific
contextului post-criză, adică începând cu anul 2008 și până în prezent, Kotler & Caslione identifică
un număr de factori ce au generat împreună o incertitudine sau turbulență extremă a acestui mediu,
turbulență pentru care ei propun termenul chaotics (haoticism)95. Între factorii identificați de cei
doi autori ca fiind generatori de haos și turbulență extremă în mediul post-criză al afacerilor
amintim în continuare96:
 Factorul F1: IT și revoluția informatică
Începând cu anii '80 ai secolului trecut se discută tot mai insistent de revoluția informatică
și impactul pe care îl are ICT (Information and Communication Technology), respectiv
calculatorul și rețelele de computere, asupra tuturor sectoarelor de activitate umană. Internetul,
telecomunicațiile și digitalizarea asigură pentru toate persoanele și organizațiile un acces aproape
nelimitat la informații/cunoștințe ceea ce înseamnă acces la resursa principală pentru a concura la
nivel global. Internetul, e-commerce și comunicațiile on-line constituie pentru societatea modernă,
spune Drucker, un instrument tehnologic la fel de important cum au fost căile ferate începând cu
1830 pentru întreaga civilizație occidentală97. IT-ul și tehnologiile cloud computing creează
probleme noi îndeosebi pentru firmele tradiționale de tip MNC însă oferă și nenumărate
oportunități. Marea provocare pentru viitor, argumentează Kotler & Caslione, este dezvoltarea de
rețele electronice care să sprijine firmele în a concura și coopera simultan pentru acces la
cunoștințe în condiții de siguranță98. În plus, revoluția informatică a fost urmată la puțin timp de
așa-numita revoluție a cunoașterii și/sau cunoștințelor, începând cu anii '90 și până în prezent99.
 Factorul F2: Inovațiile disruptive

Dezvoltările tehnologice din ultimele două secole și jumătate au asigurat o dominanță clară
a Occidentului față de alte civilizații întrucât au condus la productivitate sporită, creștere
economică, fonduri tot mai mari investite în cercetare, educație, inovare continuă și alte aspecte
similare specifice societății moderne. Termenul de tehnologie disruptivă (disruptive technologies)
a fost inventat de către Joseph L. Bower și Clayton M. Christensen într-un articol publicat în 1995
94
Drucker, F. Peter, Concept of the Corporation, Transaction Publishers, Seventh Printing, 2008; Porter, M. E., On
competition, Harvard Business School Publishing Corporation, 2008
95
Publica, 2009
96
Publica, 2009, pp. 37-65
97
Drucker, F. Peter, Managing in the Next Society, St. Martin's Press, New York, 2002, pp. 57-58
98
Drucker, F. Peter, Managing in the Next Society, St. Martin's Press, New York, 2002,p. 40
99
Asupra acestui subiect discutăm mai pe larg în capitolul VI al lucrării, atunci când analizăm conceptul de KM
(Knowledge Management).
28
în Harvard Business Review100. Ulterior, Christensen a înlocuit termenul tehnologie disruptivă cu
cel de inovație disruptivă (disruptive innovation)101. După opinia noastră, nu întotdeauna este
posibil de făcut o distincție clară între inovațiile disruptive și tehnologiile disruptive. În esență, o
inovație disruptivă se asociază cu o nouă tehnologie ce are apoi un impact major în legătură cu un
produs/serviciu distribuit pe o anumită piață. Cu alte cuvinte, inovațiile disruptive conduc la
tehnologii noi, iar acestea din urmă obligă toate firmele participante pe o piață dată la noi forme
de organizare și schimbări majore în strategia generală prin care se raportează la piață.
Firmele care nu reușesc să se adapteze rapid la modificările ce survin în percepția și dorința
clienților, inclusiv a publicului larg, față de noutățile tehnologice din ultimele decenii, vor sfârși
prin a fi eliminate de pe piață. Ideea în sine nu este o noutate absolută întrucât Schumpeter discuta
în urmă cu opt decenii de inovațiile radicale și ”distrugerea creatoare” pe care o aduc noile
tehnologii102. Anumite inovații tehnice conduc, deopotrivă, la tehnologii noi ce înlocuiesc alte
tehnologii „vechi”, generând simultan și tendințe noi în consum, în practicile sociale și/sau relațiile
dintre grupuri sociale. Este destul de evident că noile tehnologii din ultimele trei decenii au generat
multiple oportunități pentru firme dar și anumite riscuri atunci când unele companii nu reușesc să
se adapteze rapid la noile tendințe de pe piață.
 Factorul F3: Ascensiunea „restului lumii”

Crizele financiare din anii 2000 au accentuat propriu-zis un proces început cu circa două decenii
anterior, anume cel de redistribuire a puterii în economia globală, pe măsură ce China, noile țări
industrializate din Asia și țările bogate din Orientul Mijlociu au început să se afirme ca economii
emergente. Grupul țărilor BRICS tinde a-și îmbunătăți poziția relativă anuală în economia globală,
îndeosebi după anul 2010, când China a devenit a doua economie a lumii, ceea ce înseamnă
propriu-zis o diminuare a puterii/influenței deținute de SUA și Europa. Sintagma ”ascensiunea
restului lumii” aparține lui Zakaria Fareed care arată că, după un secol de dominație a SUA în
economia globală, China și alte puteri emergente au constituit deja un pol distinct de putere
economică103. Marile MNC-uri din China, Rusia, Brazilia, Mexic și alte țări în curs de dezvoltare
își continuă strategiile de achiziționare a unor active și/sau companii din țările Occidentale și, drept
consecință, lista Fortune Global 500 includea în 2008 nu mai puțin de 62 de corporații din
economiile emergente104.
 Factorul F4: Hiperconcurenţa

Inovațiile disruptive, IT-ul, revoluția cunoașterii și noii ”actori” de pe diferite piețe generează
împreună noi forțe motrice în ansamblul procesului de globalizare și conduc la o accentuare fără
precedent a competiției ce există între marile MNC-uri de pe diferite piețe. În plus, companiile mai
mici din țările occidentale dar și așa-numitele firme „latecomers” în economia globală, ce pot
realiza unele produse/servicii în condiții de costuri mai reduse, aplică strategii de internaționalizare
și cucerire a unor segmente de piață ce erau tradițional rezervate marilor corporații105. Ce strategii
pot fi aplicate de către firme într-un mediu de afaceri complet haotic? În acest nou mediu turbulent
și tot mai greu de gestionat de către companii, echilibrul de forțe se schimbă extrem de rapid pe
majoritatea piețelor, motiv pentru care gândirea strategică și cea non-liniară au devenit esențiale
pentru manageri. Mecanismele tradiționale de obținere și conservare a avantajului competitiv de
către o firmă, prin crearea unor competențe cheie în a produce sau realiza „ceva”, par a nu mai fi
de actualitate în mediul turbulent al afacerilor.
100
J. L. Bower, C. M: Christensen, Dsiruptive Technologies: Catching the Wave, Harvard Business Review,
January-February 1995
101
C. M. Christensen, M. Raynor, The Innovator's Solution: Creating and Sustaining Successful Growth , Harvard
Business School Press, Cambridge, MA, 1997
102
J. Schumpeter, Capitalism, Socialism and Democracy, Taylor &Francis, 2003 (first published 1943, Routledge)
103
Zakaria Fareed, Lumea post-americană, Polirom,
104
Fortune Global 500 2017….
105
Michael Storper et.al, Latecomers in the Global Economy, Routledge Taylor & Francis, 2005
29
 Factorul F5: Mediul ambiant
Pe parcursul ultimelor patru decenii au fost exercitate presiuni tot mai puternice asupra tuturor
categoriilor de firme pentru ca fiecare în parte să își definească un anumit cod de conduită,
îndeosebi cu referire la protecția mediului, protecția consumatorilor și recursul la anumite categorii
de tehnologii. Astfel de presiuni au fost și sunt exercitate de către organisme internaționale,
guverne, mass-media, cât și de publicul larg din țările occidentale. Conform unui studiu efectuat
de compania McKinsey în septembrie 2008, tot mai mulți manageri încep să privească problemele
legate de mediu mai degrabă ca oportunități pentru a dezvolta noi afaceri decât ca riscuri și costuri
necesare106. Convențiile internaționale încheiate de către state, cât și legislația adoptată de țări
privind protejarea mediului ambiant și necesitatea utilizării unor tehnologii ecologice creează în
mod evident restricții și oportunități pentru firme.
 Factorul F6: Abilitatea clienților

Pe măsura extinderii Internetului, a rețelelor de socializare și a diferitelor tipuri de e-commerce,
consumatorii din întreaga lume au mai multe surse de informare, documentare și alegere privind
anumite produse sau servicii. Consumatorii pot deja să formuleze cereri precise privind un anumit
produs, să aleagă între diverse variante de distribuție, ceea ce impune firmelor ofertante
transparență și un comportament etic.
 Factorul F7: Fondurile suverane și alți factori

Un fond de investiții suveran (FIS) aparține tradițional statului și se compune din active date
de bani, acțiuni, obligațiuni, metale prețioase sau orice alte instrumente financiare. Unele fonduri
de acest tip din China, Singapore, Adu Dhabi și Kuweit, arată Kotler & Caslione, au ajuns la active
de circa 4000 miliarde USD în 2008 investite în corporații ce sunt cotate pe Wall Street sau la
principalele burse de valori din Europa107. Lichiditățile uriașe de care dispune aceste FIS și
strategia lor agresivă din ultimele decenii au condus la unele temeri din partea guvernelor
occidentale întrucât țările se străduiesc să își protejeze anumite industrii sau sectoare strategice.
Oricum, competiția directă a unor MNC-uri chiar puternice cu fonduri ce sunt controlate de unele
state puternice sau bogate ale lumii constituie o presiune suplimentară asupra mediului de afaceri
internațional. Aceasta întrucât orientarea MNC-urilor exclusiv către obținerea de profit vine în
bună măsură în contradicție cu interese strategice ale unor țări.
În legătură cu influența cumulată a factorilor F1-F7 asupra mediului de afaceri haoticist
vom accentua în continuare două aspecte:
a) În primul rând, este oportun a accentua impactul pe care l-au avut tehnologiile în ultimele
două secole și jumătate asupra dezvoltării socio-economice din țările occidentale, inclusiv pentru
consolidarea puterii deținute de SUA, Europa, Rusia, China sau alte economii ale lumii.
În tabelul ce urmează prezentăm câteva exemple de tehnologii/inovații disruptive la care
se referă Kotler & Caslione, cât și influențele ce rezultă în mod implicit pentru firme și/sau
consumatori.
Tabelul nr. 2.2. Inovații disruptive și implicații pentru firme și consumatori
TEHNOLOGIA/INOVAȚIA TEHNOLOGIA IMPLICAȚII PENTRU

DISRUPTIVĂ DISLOCATĂ/ FIRME/CONSUMATORI
MARGINALIZATĂ
McKinsey…..
106
107
Publica, 2009
30
Mini-laminoare Combinate …..
siderurgice integrate
pe verticală
Nave-container; containerizare Cargoboturi; docheri
Tehnoredactarea Tehnoredactarea
computerizată clasică
Fotografia digitală Fotografia pe film cu
developare
Semiconductori Tranzistori
Calculatoare personale Calculatoare
mainframe și mini-
calculatoare
Sursa: Philip Kotler, John A. Caslione, Chaotics. The Business of Managing and Marketing in the Age of
Turbulence, traducere în limba română Chaotics. Management şi marketing în era turbulenţelor, Editura Publica,
2009, p. 43.
b) În al doilea rând, apreciem că, alături de factorii F1-F7, alte fenomene sau procese survenite
în economia globală generează în mod vădit noi surse de turbulență, incertitudine și haos în mediul
internațional al afacerilor. Constituirea de blocuri comerciale precum UE, NAFTA sau altele de
tip integraționist, oferă pentru firme oportunități dar și condiționări suplimentare. În plus,
fenomene recente precum terorismul internațional sau migrația a milioane de persoane din țări mai
sărace către altele cu o situație economică mai bună aduc în prim plan diferențele culturale și de
valori dintre țări și organizații de diverse tipuri.
1.8. Etica în practicile corporatiste: retorică, realitate și implicații
Așa cum am arătat anterior, criza globală din 2008 a generat numeroase dileme pentru
decidenții politici, companii și teoreticieni cu privire la însăși viabilitatea sistemului capitalist
bazat pe mecanismul pieței libere. Aceasta întrucât modificările cadrului juridic impus de stat au
sprijinit începând cu anii '90 achizițiile și fuziunile în lumea corporatistă, crearea unor mari
conglomerate financiare ce au condus apoi la speculații excesive și non-etice care, la rândul lor,
au contribuit la declanșarea crizei globale. Tot în sensul invocat, sunt de subliniat inegalitățile
survenite în distribuirea avuției pe parcursul ultimelor trei decenii între cei bogați și cetățenii
obișnuiți din unele țări occidentale.
Există o serie de abordări predominant teoretice și oarecum idealiste cu privire la
necesitatea schimbării unor principii sau norme ce stau la baza funcționării economiilor capitaliste,
între care amintim două opinii relativ mai cunoscute:
a) Unii autori au susținut încă din anii '90 faptul că este posibil și necesar să se
construiască un capitalism moral în lumea occidentală, ceea ce ar însemna în primul rând ca
firmele și alte organizații sau instituții să își asume, parțial urmare a cadrului juridic și parțial
benevol, respectarea unui set de standarde etice și asumarea unor responsabilități sociale de către
companii108.
b) Mai recent, autori precum ....... discută despre conscious capitalism și susțin că este
posibilă construirea unui capitalism fundamentat pe contiința morală a decidenților din afaceri,
politică și societate, ceea ce înseamnă tot un rol central asumat de firme, companii sau întreprinderi
în aplicarea unui set de standarde etice și asumarea de responsabilități sociale109.
108
S. Young, Moral Capitalism. Reconciling Private Interest with the Public Good, 2003; traducere Capitalismul
moral, Curtea veche Publishing, 2008, pp. 42-50
109
Mackey, J., & Sisodia, R. (2014). Conscious Capitalism. Harvard Business School Publishing
31
Problematica comportamentului etic sau mai puțin etic al unei firme a devenit un subiect
de referință în teoria și practica managementului performant îndeosebi cu începere din anii '80 și
până în prezent. Printr-un comportament etic al unei firme, companii sau întreprinderi înțelegem
un comportament corect și fundamentat pe asumarea benevolă a unui set de norme morale în viața
zilnică de către manageri și ceilalți salariați din cadrul organizației. Mai simplu spus,
comportamentul etic în practica zilnică a unei firme presupune ca decidenții din cadrul ei să
respecte nu doar cadrul juridic ce impune un anumit comportament în afaceri, ci și anumite valori
sociale recunoscute de societate.
Exemplificări de comportament non-etic în practica unor MNC-uri:

a) A devenit extrem de cunoscut la nivel internațional cazul companiei Enron din SUA, care
a recurs la practici non-etice în relația cu investitorii și publicul larg cu prețul încălcării legislației
privind guvernanța corporatistă, organizarea contabilității, întocmirea raportului de profit și
pierderi, plata anuală a dividendelor și alte aspecte similare. În acest caz, comportamentul non-etic
al companiei a constat în încălcarea legislației financiar-contabile din SUA întrucât s-au falsificat
pentru un număr de ani datele privind profitul, investițiile în curs și alte aspecte conexe în scopul
majorării profitului și dividendelor plătite acționarilor. Încălcarea legislației financiar-contabile
și/sau a altor norme juridice privind afacerile constituie probabil cel mai periculos tip de
comportament non-etic al unei firme întrucât generează consecințe negative mari pentru investitori
și publicul larg. Așa-numitele ”inginerii contabile” în cazul Enron au condus în final la falimentul
organizației, păgubirea statului California cu 3,3 miliarde USD, manipularea pieței energiei în
perioada 2000-2001 și alte pagube financiare pentru mai mult de 1 milion de mici investitori110.
b) De asemenea, a devenit cunoscut la nivel internațional cazul companiei WorldCom din
SUA, care a recurs la practici non-etice cu prețul încălcării legii americane privind guvernanța
corporatistă și relația cu diverse grupuri de interes (stakeholders). Consecințele acestui tip de
comportament non-etic al companiei WorldCom au condus în final la o fraudă de 3,8 miliarde
USD, la falimentul companiei și afectarea a circa 2 milioane de cetățeni americani care și-au
investit economiile prin cumpărarea de acțiuni ale corporației111.
Așa cum argumentează Young, „capitalismul sălbatic” survine atunci când unii decidenți
în afaceri minimalizează necesitatea eticii în comportamentul organizațiilor pe care le conduc
recurgând inclusiv la încălcarea legii pentru majorarea profiturilor și îmbogățirea rapidă a unui
număr redus de persoane112. Astfel de situații ce rezidă în încălcarea legii de către MNC-uri survin
totuși relativ mai rar în lumea corporatistă și conduc inevitabil la faliment și răspunderea impusă
de lege.
c) Există situații în care unele MNC-uri nu pot fi acuzate propriu zis de încălcarea legii cu
privire la guvernanța corporatistă și/sau practicile zilnice în relația cu piața, consumatorii sau alți
stakeholders și totuși ele dau dovadă, pe fond, de un comportament non-etic. O situație de acest
fel este cazul companiei BP (British Petroleum), care s-a confruntat cu un accident de proporții în
exploatarea din Golful Mexic, accident ce a generat consecințe negative materializate atât în
pierderea de vieți omenești, cât și asupra mediului ambiant prin poluarea excesivă. De altfel, BP a
făcut istorie în ceea ce privește astfel de accidente. Un studiu efectuat în anul 2004 concluziona
că, după anul 1990, rafinăriile și fabricile BP s-au confruntat cu peste 3.500 de accidente, ceea ce
plasa compania pe primul loc în SUA în topul companiilor cu cele mai multe accidente113.
110
111
112
moral, Curtea veche Publishing, 2008, p. 90
113
M. Maresh, D. Williams, Oil Industry Crisis Communication, în T. Coombs; S.J: Holladay (eds.),The Handbook
of Crisis Communication, Wiley-Blackwell, UK, 2010, pp.285-301
32
În ceea ce privește istoricul și poziția actuală a BP la nivel global, amintim următoarele:
 Compania a fost înființară de guvernul Marii Britanii în….și a fost privatizată în anii '80,
în perioada în care Margaret Thacher era Prim ministru și a aplicat o serie de politici de
liberalizare a economiei britanice. În decursul unei istorii de peste un secol, BP a devenit
o companie cu capital mixt (britanic și american) și a ajuns unul din giganții de pe piața
internațională de exploatare și prelucrare a petrolului. Spre exemplu, în 2013, compania
avea circa 84000 salariați, din care 64000 în afiliatele din străinătate, și realiza vânzări
totale de circa 380 miliarde USD din care aproximativ 85% în străinătate114.
 Compania a avut și deține o poziție importantă în exploatarea petrolului în principalele țări
din Orientul Mijlociu, respectiv Arabia Saudită, Kuweit etc. Ea se află în competiție directă
cu alte companii gigant din domeniu, precum Royal Dutch Shell (companie britanico-
olandeză), Exxon (SUA), Chevron Texaco (SUA), Gazprom (Rusia) etc.
d) Cazul Wolksvagen
A devenit cunoscută situația companiei Wolksvagen prin mediatizarea excesivă la nivel
internațional a scandalului survenit inițial în filiala din SUA a organizației. În această situație, s-a
constatat că, în scopul reducerii costurilor de fabricație cu câțiva dolari per unitate, s-a instalat un
software ce indica date falsificate în cadrul testelor obișnuite cu privire la gradul de poluare a
atmosferei, emisiile de CO2 etc. Un laborator de specialitate a efectuat teste mai amănunțite privind
gradul de poluare al unor modele produse de Wolksvagen și a descoperit incorectitudinea la care
a recurs producătorul german de autoturisme115. Ulterior, s-a constatat că același dispozitiv tehnic
a fost utilizat de către companie pentru circa 2 milioane unități vândute nu doar pe piața americană,
ci și Europa și în alte regiuni ale lumii. Scandalul survenit în acest caz, respectiv comportamentul
incorect al companiei motivat de reducerea cu orice preț a costurilor, a condus la concedierea
conducerii superioare (CEO, vicepreședinți, directori tehnici etc.) dar și la miliarde de dolari
despăgubiri civile pe care trebuie să le plătească compania, alături de un număr de procese civile
aflate în diferite etape de derulare116.
e) Cazul Samsung
În cazul companiei Samsung, a survenit recent un scandal legat de posibile practici de
mituire la care a recurs organizația pentru a obține sprijinul politic al guvernului Coreei de Sud în
susținerea unor strategii și interese ale corporației atât pentru piața din Coreea de Sud, cât și la
nivel internațional. Mai precis, CEO companiei, respectiv……, a fost acuzat de către media că a
sprijinit financiar campania electorală a ….., ce a devenit ulterior președinte al Coreei de Sud117.
Scandalul survenit în acest caz a condus ulterior la un proces penal împotriva CEO companiei
Samsung dar și la demiterea președintelui de către puterea legislativă.
f) În fine, mai amintim și de cazul corporației Mitsubishi, din Japonia, companie ce

înregistrează o cifră de afaceri de peste 100 miliarde USD și are un număr de salariați de circa…,
din care mai mult de 50% în subsidiare din SUA, Europa și din alte țări (produce nu doar
autoturisme, ci și echipamente pentru industria atomică, telecomunicații, produse chimice, derivate
din petrol, hârtie, birotică etc.). Începând cu 1947, concernul Mitsubishi funcționează sub forma
unui grup sau business network de tip keiretsu, respectiv un conglomerat ce însumează circa 20 de
companii mai mari și alte câteva mii de firme medii sau mici (astfel de conglomerate din Japonia
au o coordonare doar informală a întregului business network ). În anii '90, a fost acuzată de
Rainforest Action Network din SUA că, prin intermediul subsidiarelor sale din America de Nord,
114
UNCTAD, World Investment Report, 2014, www.unctad.org
115
………????
116
…
117
….
33
Asia de Sud și Rusia, contribuie la distrugerea pădurilor întrucât nu respectă condițiile
internaționale privind protecția mediului. În 2001, compania a fost amendată de către comisia
europeană cu o amendă penală de 314 milioane Euro, întrucât a constituit prin filiala sa din
Germania un cartel în scopul manipulării prețului la hârtia fără carbon118. Ulterior, compania s-a
declarat pregătită să respecte integral reglementările internaționale privind exploatarea pădurilor
și protecția mediului natural.
Necesitatea impunerii unui comportament etic în practica firmelor, îndeosebi cu referire la

strategii și practici aplicate de MNC-uri, a devenit un subiect de interes pe măsură ce puterea
corporatistă a tins a se amplifica în societatea contemporană, respectiv începând cu anii '70 ai
secolului trecut și până în prezent. Diferite convenții internaționale între principalele țări ale lumii,
alături de unele principii enunțate sub egida ONU cu privire la derularea afacerilor, au condus la
schimbări în cadrul juridic impus de statele lumii în sensul adoptării unor reglementări ce impun
sau cel puțin recomandă respectarea unui set de standarde etice în practica diverselor categorii de
firme. Tot în sensul invocat, opinia publică, mass-media firmele de consultanță în management,
cât și mediul academic, au creat o presiune suplimentară asupra firmelor pentru a-și declara public
principiile de bază pe care urmează să le aplice privind protecția mediului ambiant, protecția
consumatorilor, respectarea drepturilor omului și alte aspecte similare.
Există mai multe elemente sau direcții în care companiile de top au început să își asume
benevol recursul la un comportament etic în activitățile derulate pe diferite piețe. Între astfel de
direcții de acțiune ce au devenit vizibile pentru imaginea publică și practica MNC-urilor
semnificative de pe diferite piețe amintim:
 În primul rând, companiile de top și-au reconsiderat politicile generale și au început să își
elaboreze propriile coduri de conduită sau coduri etice prin care enunță public un set de
principii ce urmează a fi respectate de către toți membrii organizației în activitățile curente
de inovare, producție, distribuție pe piață, relaționare cu consumatorii etc.
 În al doilea rând, conceptul de Corporate Social Responsability (CSR) a devenit treptat
de interes pentru marile MNC-uri și a condus la modificări semnificative în guvernanța
corporatistă. În temeiul acestui concept teoretic, firmele își asumă, fie urmare a legislației
impuse de țări, fie în mod benevol, publicarea anuală a unui raport privind CSR odată cu
raportul general al board-ului executiv. Prin raportul privind CSR compania comunică
public fondurile financiare ce au fost alocate anual pentru îndeplinirea unor obligații
sociale asumate benevol și solicitate de către societate, cel mai frecvent fiind incluse
fondurile pentru dezvoltarea de tehnologii ecologice, investiții pentru protejarea mediului
ambiant, îmbunătățiri aduse produselor/serviciilor, îndeplinirea unor acțiuni caritabile
pentru comunitate sau anumite categorii sociale etc.
Așa cum arată David Vogel, chiar dacă există foarte multă retorică privind aplicarea CSR de către
corporații, totuși s-au făcut progrese remarcabile pentru ca firmele să își asume obligații sociale;
se poate spune că CSR a devenit un fenomen global și va condiționa leadership-ul companiilor de
top pentru deceniile ce vor urma119.
118
Werner, K., Weiss, H., Das neue Schwarzbuch Markenfirmen Die Machenschften der Weltkonzerne, Wien –
Frankfurt, 2003; traducere Noua carte neagră a firmelor de marcă, Aquila '93, 2004, pp. 353-355
119
D. Vogel, The Market for Virtue, The Brookings Institution Press, Washington D.C., 2005, pp. 12-15
34

CAPITOL Act 1

Încărcat de

Informații document

Descriere:

Titlu original

Drepturi de autor

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Descriere:

Drepturi de autor:

CAPITOL Act 1

Titlu original:

Încărcat de

Descriere:

Drepturi de autor:

CUPRINS

CAPITOLUL I. INDIVIDUALIZAREA MANAGEMENTULUI COMPARAT ......................... 1

1.1. Scurt istoric privind domeniul managementului

Analiza noastră se referă la domeniul managementului însă ne vom focaliza predominant

1.2. Definirea managementului comparat

Apreciem că definirea managementului comparat se poate face în mod distinct/separat de

1.3. Perspectiva istorică privind antreprenoriatul și companiile/firmele

În societatea globală de astăzi suntem relativ familiarizați cu existența a zeci de tipuri de

Figura nr…Perspectiva istorică privind antreprenoriatul și firmele

1.4. Internaționalizarea organizațiilor de afaceri

Figura 1.1. Etapele internaţionalizării unei companii

Pe măsură ce o firmă/companie își consolidează cota de piață deținută în domeniul sau

1.5. MNC-urile: vectori ai creșterii economice în societatea modernă

Studii recente cu privire la situația actuală a economiei globale și perspectivele competiției

1.5.1. Perspective de abordare privind puterea

1.5.2. Indicatori privind poziția MNC-urilor în economia globală

UNCTAD, în World Investment Report analizează fenomenul corporatist în funcţie de o

Ani 1982 1990 2000 2005 2006 2007 2008

1.5.4. Poziția MNC-urilor de la debutul crizei și până în prezent

Corporația Țara Sector În

Active Salariați Afiliate

Rank Țara de Total

1.5.5. Puterea corporatistă vs puterea statală

Tabelul nr. 6. Țări față de MNC-uri prin prisma comparației GDP-venituri

În situația în care se recurge la a compara valoarea adăugată de MNC-uri (dată de suma

Tabelul nr. 8. Comparație selectivă între unele MNC-uri și unele țări

Compania Valoarea Valoarea

1.6. Despre dinamica economiilor capitaliste

Figura nr…Modelul general al CAF pentru orice organizație de afaceri

 Ciclurile decenale, identificate de Juglar, Kuznets şi alţi autori

 Ciclurile tip Kondratieff

Marea Recesiune din 2008:

Recesiunea din anii '70:

1896 1950 1997 2008 2017

Urmare a aspectelor aduse în discuție cu privire la dinamica economiilor capitaliste, se

1.7. Mediul haoticist al afacerilor corporatiste în context post-criză

Așa cum am arătat anterior, organizațiile de afaceri sub denumirea de întreprindere,

Cu peste șapte decenii în urmă, Schumpeter discuta de „distrugerea creatoare” ca forță

Figura nr…….Mediul de afaceri și costurile de operare

Mediul extern apropiat + îndepărtat:

 Factorul F2: Inovațiile disruptive

 Factorul F3: Ascensiunea „restului lumii”

 Factorul F4: Hiperconcurenţa

 Factorul F6: Abilitatea clienților

 Factorul F7: Fondurile suverane și alți factori

Tabelul nr. 2.2. Inovații disruptive și implicații pentru firme și consumatori

TEHNOLOGIA/INOVAȚIA TEHNOLOGIA IMPLICAȚII PENTRU

1.8. Etica în practicile corporatiste: retorică, realitate și implicații

Exemplificări de comportament non-etic în practica unor MNC-uri:

f) În fine, mai amintim și de cazul corporației Mitsubishi, din Japonia, companie ce

Necesitatea impunerii unui comportament etic în practica firmelor, îndeosebi cu referire la

S-ar putea să vă placă și